Grupul norvegian/finlandez Nammo a dat publicitatii un video cu noua sa creatie, munitie de supercavitatie de calibrul 30 mm. Numita Swimmer – ” inotatorul” – aceasta este de fapt „sub-caliber kinetic energy penetrator” APFSDS-T Mk258 Mod 1. Compania spune ca proiectilul a fost dezvoltat in cooperare cu US Navy.
Multumita eforturilor de design dezvoltate initial pentru armata norvegiana si perfectat in combinatie cu conceptele de supercavitatie ale US Navy, Swimmer evita problema ricosarii de pe surpafata apei prin felul cum e conceput varful/nasul. Adica respectivul proiectil creeaza bule de vapori in jurul sau indeajuns de mari incat sa treaca, reducand substantial frictiunea care stopeaza munitia traditionala.
Acel lucru permite lui Swimmer sa fie folosit pentru apararea fie a navelor sau zonelor costale impotriva minelor scufundate si de suprafata, a vehiculelor aflate sub apa – de dimensiuni mici, torpilelor si chiar impotriva barcilor rapide de atac ce pot fi ascunse de valuri. E o calitate ce constituie avantaj nu doar pentru vase de lupta ci si pentru vehicule terestre ce apara porturi, poduri si alte locatii importante din apropierea apei.
Îmi place tare mult de norvegienii ăștia. Daca nu mă înșel tot ei au anunțat că dezvolta o lovitură pt tunul de 155 mm ce bate peste 100 km.
Au italienii Vulcano. Sau Volcano.
Așa este dar as paria că ce fac flăcăii ăștia e mai accesibil la preț decât vulcanul broscarilor.
Conceptul e vechi. Vârful crează o bulă de cavitație iar corpul proiectilului se”târăște” prin aceasta bulă fara a atinge „peretii” de apa. In acest fel se reduce frecarea, cu rezultate pozitive privind viteza și distanta parcursa. Am citit acum 7-10 ani un articol exact despre aceste proiectile dezvoltate de US Navy. Principala aplicație potențială atunci era vânătoarea de torpile, ca sistem hard-kill defensiv.
Conceptul de proiectil subacvatic in cavitație a fost aplicat prima data de sovietici la torpila-racheta skhval. Acolo insa nu era pură cavitație ci mai degrabă o pelicula de gaze creata de un generator de gaze. Se pare că skhval nu este un succes deosebit.
Sint curios ce forma are virful pentru a putea crea bula…
Poate se vede aici…
https://www.thefirearmblog.com/blog/2017/04/20/dsg-technology-underwater-ammo/
Banui ca ar fi similar dar scalat in sus .. pana la 30mm.
Ideea este geniala pentru munitie multimediu. Rusi au tot facut aremele lor speciale pentru scafandri care folosea sageti sub apa si munitie normala afara. ..
Ei bine cu munitia cu cavitatie, arma nu se schimba… Doar munitia..
@ Iulian
1. Pentru cavitatoarele pasive , de tip vechi… virful este un pinten cu con metalic cu unghiul la virf de vreo 130 grade care forteaza crearea unei unde de soc acvatic si care impiedica alipirea ape la peretii proiectilului . diminuind rezistenta hidrodinamica parazita generata de forma proiectilului si frecarea fluidului cu forma . bineinteles ca intre unda de soc frontala si proiectil , presiunea coboara foarte mult …. proiectilul fiind inconjurat de un vid partial indaratul umbrelei hidraulice . Deci presiunea dinamica apare doar pe sectiunea mica a conului metalic nu si pe peretii restului proiectilului .
2 . pentru cavitatoarele active principiile sint variate de la simpla pelicula multistrat de gaze de ardere in urma descompunerii unor compusi chimici exact la intrarea in stratul acvatic si evacuati prin fantele suprapuse ale cavitatorului …… si se poate ajunge pina la cavitatoare cu plasma si care vaporizeaza apa inaintea proiectilului , obiectul inaintind printr-un stat de vapori de joasa presiune …. aparind fenomenul de superfluiditate partiala , C.D. scazind mult sub valorile tabelare pentru forma respectiva .
@bloomberg
Conceptul e „vechi ” abia de pe la inceputul anilor 1900 . H. Coanda a fost primul din lume care a postulat aplicarea peretilor fluizi la suprafata corpurilor atit cu rol de separator intre corp si mediu cit si cu rol de fluid propulsor , pelicula generind depresiune pe partea frontala si depresiune pe partea terminala , fenomen similar unui propulsor mecanic . La proiectilele cu cavitator pasiv (con metalic ) apare fenomenul de CAVITATIE iar la VA1-11 fenomenul se numeste SUPERCAVITATIE pentru ca este superior cavitatiei pasive fiind generata artificial , anvelopind corpul cu un strat separator intre el si mediu ….. o super haina 😉 .
Veriga slaba a torpilei reactive Shkval este precizia sistemului de navigatie datorita lipsei de control al stratului limita si care determina erori la mentinerea unei traiectorii rectilinii , torpila ratind deseori cu brio chiar la distante de citeva sute de metri . Gazo-hidrodinamica fluidelor in regim de cavitatie si supercavitatie este extrem de dificil de controlat pentru ca nu sint medii cu grosime si densitate fixa ci variabila , neomogena…. adica valurita egal ….. vibratii , vibratii le simt ,le aud imprejur , le simt pot sa jur ….. vorba melodiei . Deci elemente perturbatoare la greu . Precis , cind gazul iese cu presiune din fantele cavitatoruluiare o prima dilatare apoi presiunea apei il siledte sa se contracte , sa implodeze , apoi gazul atinge din nou un maxim de presiune dar inferior maximului initial …. si asta se intimpla nu doar longitudinal de-a lungul corpului ci si oblic -circular r , ezultind multiple centre de presiune si depresiune . Controlul acestui sstrat pelicular e un cosmar pt orice device oriciti senzori ai monta pe suprafata obiectului . iar torpila sovietica are doar 4 cirme posterioare cu rezistenta fluidodinamica variabila prin oscilatia intre mediul hidrodinamic si stratul supercavitator . Adica treceri de la presiunea dinamica enorma a apei in miscare la presiunea subatmosferica variabila a anvelopei separatoare . Pai ce actuatoare iti trebuie , procesoare , accelerometre ,sistem de senzori de presiune , sistem de management al erorilor iti trebuie ca sa tii traiectoria …..
Deci cum ziceam, Skhval nu este un succes deosebit.
De Coanda nu stiam. Merci.