Primul chemat, primul sosit
Si desi au trecut peste doi ani de la declansarea razboiului, tarile membre NATO abia de curand au inceput sa ofere avioane de lupta catre Kiev. Deocamdata exista doua tipuri de avioane care vor ajunge in mod sigur in Ucraina:
- F16MLU, programul se afla in desfasurare si este probabil o chestiune de luni pana cand primele F 16 vor efectua misiuni de lupta sub drapel ucrainean. Aparatele au fost donate de Olanda, Danemarca, Norvegia in timp ce belgienii au anuntat ca vor livra si ei un anumit numar de avioane. Ok, nu sunt chiar cea mai moderna varianta si ramane de vazut cum vor fi folosite si care va fi impactul asupra liniei frontului. Dar de venit vor veni, este un lucru cert;
- Mirage 2000-5, este si el o afacere care pare batuta in cuie in urma declaratiei oficiale facuta de presedintele francez. Mirage 2000-5 s-ar putea chiar sa fie superior F 16MLU si oricum este un aparat aflat inca in serviciul operational de lupta in Franta, Grecia, India. Nu stim cate vor fi livrate si nu cunoastem inca calendarul convenit, daca asa ceva exista in momentul de fata. Dar Mirageul va ajunge sa-si puna radarul pe Suhoi, cel mai probabil din 2025, in functie si de situatia politica din Franta;
- Gripen. Aici lucrurile sunt un pic mai complicate, in sensul ca Suedia si-a afirmat disponibilitatea de a livra un anumit numar (necunoscut deocamdata) de aparate catre Ucraina, dar in acest moment, prioritara este operationalizarea F 16MLU iar Gripen mai asteapta. Nu se stie inca daca suedezii se gandesc la Gripen C/D sau poate or mai avea prin rezerve si varianta A/B. Oricum ar fi, Gripen este un avion proiectat impotriva unui singur inamic: URSS si de aici incolo s-ar putea dovedi cel mai potrivit avion pentru situatia in care se afla Ucraina;
- Si evident ca nu puteam sa nu amintim si de Eurofighter. Presedintele Ucrainei si-a exprimat, mai voalat, dorinta ca si aparatul european sa faca candva parte din dotarea fortelor sale aeriene. Nediscutat la modul oficial decat pe malurile Tamisei, Eurofighterul ar putea sa ajunga in Ucraina cu atat mai mult cu cat toate cele patru tari membre ale consortiului Eurofighter: Germania, Spania, Italia si Regatul Unit au destule aparate Tranche 1 cu care nu prea au ce face. Adevarat ca Tranche 1 este strict specializat pe lupta aer-aer dar la fel ca si Gripenul este un aparat proiectat sa lupte cu avioanele Suhoi sovietice, adica o “pisica” specializata pe un anumit tip de sobolan, sobolanul sovietic sau pe rit nou, sobolanul rus, ceea ce ar trebui sa aduca suficienta ingrijorare la Kremllin, pentru ca europenii singuri ar putea livra Ucrainei peste 100 de avioane: Mirage 2000-5, Gripen si Eurofighter, fara mari batai de cap.
Intre timp, ucrainenii incearca sa faca partie pentru viitoarele F 16 MLU, lovind cu incapatanare sistemul anti-aerian rusesc: sisteme anti-aeriene, radare, centre de comanda. Ba de curand a fost inregistrata o noutate absoluta: un MiG 29 ucrainean a lovit tinte la sol pe teritoriul rusesc si a apucat sa spuna povestea.
Deocamdata NATO se chinuie sa introduca F 16MLU in dotarea ucrainenilor, un lucru foarte dificil si abia apoi, dupa ce aceasta experienta va reusi, se vor trage concluzii si se va merge mai departe, dar important este ca aliatii au vointa de a sustine Kievul si la nivelul fortelor aeriene.
Daca la capitolul sisteme anti-aeriene cu raza lunga tarile membre NATO din Europa nu stau deloc stralucit, pe zona avioanelor de lupta n-ar fi absolut nici o problema ca Ucraina sa primeasca 100-150 de aparate. Desi modele mai vechi ele ar face fata, n-am nici o indoiala, in fata aviatiei ruse, ramane doar imensa provocare a sustinerii acestor aparate pe campul de lupta, a pregatirii personalului si mai ales al faptului ca ucrainenii vor fi nevoiti sa opereze in acelasi timp 2-3 poate 4 modele diferite de avioane, adica defintia cosmarului logistic pentru orice militar care stie despre ce vorbeste.
PS Foarte interesanta declaratia unui fost pilot de vanatoare francez, facuta cu ocazia anuntului privind livrarea de Mirage 2000 catre Ucraina. Acesta a spus ca un tanar are nevoie de cinci ani de pregatire pentru a deveni pilot de linia intai, capabil sa lupte in orice conditii si sa foloseasca la maxium aparatul pe care-l piloteaza. Explica pilotul francez ca se pot face si compromisuri, se poate scurta durata pregatiri dar aceste lucruri vor costa iar pilotul respectiv va avea doar o pregatire de baza pentru anumite tipuri de misiuni. Este adevarat ca daca la pregatire vine un pilot ucrainean care este deja pilot de supersonic lucrurile se mai lumineaza un pic, dar trecerea de pe un avion pe altul este grea si necesita un timp indelungat, iar daca mai punem la socoteala si filosofia de proiectare si utilizare/intretinere – extrem de diferita – intre avioanele sovietice si cele occidentale, sarcina viitorilor piloti ucraineni si a instructorilor lor europeni este una colosala.
PPS Si evident, odata cu debutul F 16MLU pe frontul ucrainean o sa vedem si noi romanii cat de inspirati am fost cand am cumparat acest tip de aparat, desi F 16 romanesti ar fi sa treaca printr-o modernizare anuntata deja la standardul M6.6/M7.2, urmand sa fie superioare celor livrate Kievului.
GeorgeGMT
Eu nu inteleg de ce nu s-au instruit pilotii ucraineni pe F 16 de la inceputul razboiului. Decizie politica americana tipica lui Biden. Nu degeaba a zis Putler ca este previzibil si de politiva veche, aici chiar avea dreptate. Nici macar nu era nevoie sa trimita piloti cu experienta, aveau timp suficient si cu piloti veniti din scoala de aviatie. Cat despre restul de avioane, cred ca este mai pretabil Gripen-ul, dat fiind ca sunt disponibile mai multe aparate A/B decat Mirage 2000-5. Cred ca alea ajung la stadiul in care se prezinta acum razboiul.
PS Hai ca mai avem 2 zile si aflam daca dam un sistem Patriot Ucrainei ori ba. Vecinii nostri au fost si ei baieti buni, nu au cartit ieri la fotbal impotriva noastra 🙂
de ce sa nu dam patriot ?
in masura in care am primi o versiune mai noua de patriot in schimb,
cu un radar 360
cu posibilitatea integrarii unor rachete stunner – pt ca potentialu conflict costa,
si productie de stunner in tara,la un pret serios, nu preturi star trek ca pt watchkeeper x ,
sau la 2 patrioate donate sa primim un THAAD,
sau 15-20 loyal wingman (ma refer la versiunile US) la un patriot donat,
pt. ca loyal wingman este pt razboiu de maine,
dar la pregatirea factorului inuman de comanda care vede numa tehnica calita in lupta, de minim 30 de ani vechime – e foarte greu,
mai toate tarile care au donat armament ucrainienilor au primit ceva in schimb,
mai important decat a dona patriot este cum negociezi donarea,
ce primesti la schimb ?
ca polonezii si cehii au primit leo 2 in schimbu t72, e adevarat versiuni mai vechi de leo 2 – care pe front se pare ca are anumite diferente fata de m1,
noi am primit gaura de la covrig,
dar m-am linistit, ca noi cunoastem de la cartea de istorie ce buni conducatori negociatori am avut in ultimi 150 de ani (poate cu exceptia 23 aug 44, si oricum si pt acest episod au fost negocieri multe in spate),
pe de alta parte, stim ca am donat si pana acum catre ucrainieni,
sau poate nu am prea am donat, ci am vandut pe bani,
dar daca am donat si nu am primit nimik,
atunci io as degrada cam toat conducerea la nivel copil de trupa si i-as trece direct in retragere toata conducerea, pe masura competentei factorului inuman de la conducerea ceseateu, ministeru de somn, semege, etc.
iubesc tradarea dar urasc pe tradatori,
Eu am o problema de intelegere…mare…
Avem un necesar de 7 baterii Patriot, avem active 1, in curand 2 dar „trebuie” sa donam 1 buc…
US are 50 baterii active (atat pare sa fie necesarul pe timp de pace) 50 in rezerva, are productia sustemului la ei in ograda, dar nu poate dona intre 1 si 50 de baterii neutilizate…
Eu stiu ca puliticienii nostrii is hoti (desi nu mai mult decat altii), sper doar ca nu is si tampiti…
Corect raspuns!
De la sistemul pe care-l donăm, e clar că trebuie să ne luăm adio! Dar nimeni pe aici nu se pronunță că decizia a fost negociată (posibil) pentru a ni se acorda în sfârșit ”Visa Waiver” ! Că până în primăvară nu îndeplineam condițiile minimale și acum brusc, în an electoral, primim asigurări că până la finele anul vom putea călătorii fără viză în SUA!
Romania si THAAD – haide mai :))). Sa ne dea niste baterii de NASAMS (ca acolo avem gap serios) si am fi f. oke.
my2cents
Nope, THAAD 🙂
Fiindca ramane descoperit Bucurestiul, centrala de la Cernavoda, Deveselu, etc. De aia nu le da. Rachetele rusesti pot ajunge direct in Romania traversand M. Neagra.Sper sa intelegi si sa nu mai degradezi. Crezi ca d-ta. esti mai bun!?
„Decizie politica americana tipica lui Biden”
Parțial de acord, dar, cu puțin ghinion, vom ajunge să privim nostalgic acest tip de decizii. Prietenul lui Putin ce vizează Casa Albă măcăne răspicat că taie sprijinul pentru Ucraina, cu fiece ocazie.
Cât despre Mirage… cu gestul cel puțin discutabil al lui Macron de declanșare a anticipatelor, o ascensiune la putere a babei filoputiniste și a prietenilor săi ar ucide acest proiect în fașă. Pentru Eurofighter, de asemenea e de urmărit situația din Germania, unde Scholz nu stă prea grozav și UK unde conservatorii lui Sunak stau și mai prost, iar unele voci laburiste deja lălăie refrenul plăcut Moscovei legat de conflict.
Suedia pare un sprijin stabil, deși ar fi foarte trist să vedem că rămâne unul dintre puținele state de încredere după alegeri. E neplăcut faptul că ajutorul pentru Ucraina a fost diluat, prelungind războiul până când ajungem să depindem de rezultatul alegerilor politice interne, unde rușii se pricep de minune să-și susțină marionetele. Subminarea Occidentului e una dintre puținele căi prin care Moscova ar putea câștiga conflictul ucrainean și, în perspectivă, deschide opțiunea campaniei pentru Europa de Est.
Ucrainienii aveau peste 300 de avioane Suhoi 27 si Mig 29.Din aceasta cauza nu le-au fost furnizate avioane americane.
Personal sunt curios cum se vor comporta avioanele oferite de occident.
Daca au acelasi comportament ca si tancurile si blindatele vestice – ne intoarcem la Mig 21. E mai sanatos!
nu cred ca aveau mai mult de 130 de avioane operationale, de toate tipurile (MIG-29, Su-27, 24, 25)
ca au mai primit pe parcurs e alta treaba
E o politica care eu n o inteleg:
Israel nu vinde din decizie armament catre Ukraina. Romania se clatina cu vanzarea unei baterii de Patriot catre Ukraina. De ce Romania nu cumpara David s Sling
in locul acestei baterii si cu asta basta. David s Sling e egala sau mai sofisticata decat Patriot si in plus a facut deja botezul la lupta de
multe ori, chiar si in ultimele zile.
https://en.wikipedia.org/wiki/David%27s_Sling
Pai si bani pt David’s Sling de unde?
Ca e sarakie mare pe la noi, plus ca e mai scump decat Patriot…
De la Unchiu’…
Patriot daca v a fi transferat Ukrainei
crezi ca e gratis ?
Electromecanica Ploiesti, ce v a produce?
Aa… Sky Ceptor….ce i aia ?
Eu personal vreau sa aud pasuri facute
…nu vorbe. In media eu vad numai pasuri
care ezita, ca de copil de 2 ani, nimeni
in guvern nu pune piciorul in prag.
Ai putina rabdare, peste 2 zile se va discuta in CSAT cererea USA legata de transferul Patriot catre Ucraina. Teoretic, pana acum trebuia sa se decida si cine plateste si ce se pune in loc. Nu este exclus ce spui tu, insa in cazul de fata nu cred ca se ia decizia doar la Bucuresti. Eu nu cred ca americanii sunt prea fericiti sa vanda Israelul arme in locul lor. Mai degraba invers! Daca in relatia Romania – Israel primeaza relatia politica si informationala, in relatia cu SUA, mai degraba functioneaza…Show My the money!
Anyway, Sky Ceptor o sa fie integrat si pe Patriot. Asta nu inseamna ca un mix Patriot/Prastia lui David nu este ok preferabil, in caz de se concretizeaza cu Electromagnetica. Insa eu imi aduc aminte ca noi ne-am interesat de Iron Dome in trecut si se zvonea prin presa ca nu prea sunt de vanzare. Acum de la amaratii astia de la Bucuresti slabe sanse sa comunice public, dar nici cu Ierusalimul nu imi e rusine. Anumite arme din Israel romanii nu le vor, iar altele voi nu le vindeti. Precum la divort….nepotrivire de caracter! :)))
Ursule, politica este un lucru mare, fără de asemănare…
Altele sunt acum prioritățile. Nea csolacu a fost al 12-lea jucător al României la meciul cu ucrainienii. Nea klaus se va retrage de la șefia NATO intr-un post călduț la Brucsel… Poate comisar pt. turism, meditatii și private jet. Era sa uit golful.
Și la voi nea bibi a dizolvat guvernul😊
Problema in Romania e ca se misca
greu, ce asteapta ?
Despre bibi, asteptam si noi sa se care.
Daca ai vedea cum arată Elmec Ploiesti, te ai mai gândi un pic în legătură cu așa zisa „producție” de rachete acolo. In cel mai bun caz vin ambalate din Israel și ăia le trag o vopsea și le inscripționează in lb română. Mai mult nu au cum ,și știu ce vorbesc.
@ StrumpF,
Lasa ca ne-am descurcat singuri, nu ne mai trebuie nimic de import! 🙂
https://www.arcaspace.com/
https://www.arcaspace.com/post/a1-the-last-layer-of-strategic-anti-icbm-defense
astia s-au transformat in niste papagali care nu sunt buni decat in pedefeuri si simulari pe calculator. acum niste ani ziceam mama-mama, acum, vai de capul lor. urat au crescut.
Nu s-au transformat, au fost de la bun început! Nu înțeleg de unde tot acest sprijin al MAPN, MAI s.a.m.d.
Când vine vorba sa prezinte si rezultate, trec la următorul proiect și îl îngroapă pe precedentul. Și uite așa au ajuns până azi sa minta lumea și multi încă sa mai creadă.
Am crezut că e o glumă. După aia m-am rugat să fie o glumă. Acum sper că am făcut insolaţie şi, de fapt, sunt la Urgenţe, delirând. Or să mă lege ăia că încep să alerg prin saloane în vladimirul gol, urlând că avem singurul sistem anti-ICBM din UE, produs 100% românesc.
Aşa, de curiozitate, nu mai bine îl făceau şi reutilizabil? Folosim acelaşi interceptor de 100 de ori, îl spălăm după folosire şi-i dăm o mână de var, e ca nou.
Sa fim seriosi! Piloți pregătiți pe repede înainte în câteva luni? Și pe o tehnologie complet noua? Ne uitam la Star Trek, Star Wars? Pe pariu că „ukrii” care le vor zbura vor fi mercenari cu statele de plată la Blackwater sau Draken? Sunt sigur și că operatorii de pe sist Patriot,Samp/t,Iris ,etc știu ukraineana cum știu eu nord coreeana. Sa lucrii pe așa ceva nu se învață în câteva săptămâni ! Așa cum băietul mort zilele trecute prin Africa își risca viața ptr 5k coco lunar,așa și în Ukria probabil sunt sute sau mii de mercenari plătiți gras ptr cunoștințele lor militare.
@StrumpF
Asa si .. ?? te oftici ??? Te arde sufletu’ ca sistemele sunt operate de mercenari platiti „gras” si ca aceste sisteme vestice dau interdictie si curma viata mujicilor de pe front ???
Mujucule eu zic sa te bucuripentru ca mujicistanezii tai au parte de o moarte usoara – acum beau vodka in nestire si in momentu’ urmator stau la poarta „raiului” (cu toate ca ma indoiesc ca acolo ve-ti ajunge” :))
In alta ordine de idei, mijicistanezii tai au voie sa inroleze mercenari cubanezi, indieni etc sar ucrainienii nu ??
siktir got mijic de 2 bani (si doi bani sunt cu mult peste ce valorezi tu) !!!
Merită să îți răspund??🤔🤔.Nope. Rămâi în bula ta anti mujici. Deși după modul de exprimare ești mujicul suprem😂😂🤣
doar rusii au voie sa recruteze mercenari din Cuba, China, Siria sau America Centrala ?
Diferenta e ca o multime de oameni cu background militar s-au dus voluntari in Ucraina de la inceputul invaziei sa lupte impotriva sovieticilor.
Voluntari pe dracu! Așa zice propaganda comediantului. Sunt plătiți cu mii de $/lună.
asa si…care e problema ? ten gulag in siberia de troll platit in ruble
„Pe pariu că „ukrii” care le vor zbura vor fi mercenari cu statele de plată la Blackwater sau Draken?”
Continui sa fii idiot. Blackwater/Constellis nu se ocupa de asa ceva. Draken are cam 100 de piloti, toti fiind rezervisti activi. Din punct de vedere legal pentru o asemenea aventura mergi direct la Club Fed. Din punct de vedere fezabil nici nu se pune problema; firma asta nici nu are de onorat contracte cu USAF/USN/USMC/RAF, etc.
Au fost,pur și simplu doua exemple arhi cunoscute de toți. Firmele care se ocupa cu așa ceva nu le găsești la „mică publicitate”😁😁. Mă bucur însă că tu nu te ai schimbat. Ai rămas același mitocan arogant. Dar nu e vina ta. E mediul unde ai emigrat.
Articol din Le Monde despre antrenamentul piloților ucrainieni în Franța, pentru pilotajul lui F-16(sic).
Articolul este în difuzare limitată la abonați, dar eu am acces și-l pun la dispoziția cititorilor RM în traducere cu DeepL că eu nu știu franceză.
16https://www.lemonde.fr/international/article/2024/06/17/dans-le-sud-ouest-de-la-france-des-pilotes-ukrainiens-formes-pour-pouvoir-voler-au-plus-vite-sur-des-f-16_6240862_3210.htm
Forțele aeriene și spațiale franceze s-au angajat să certifice formarea a 26 de ucraineni pe o perioadă de doi ani.
Fețele lor sunt pe cât de tinere pe atât de serioase, siluetele lor îmbrăcate în costume militare pe atât de discrete pe cât de rare sunt cuvintele lor. De câteva luni, o mână de tineri piloți ucraineni se antrenează pentru război în hangarele unei baze aeriene din sud-vestul Franței, al cărei nume nu poate fi divulgat din motive de securitate, între uscat și mare, vânturi de pădure și miros de nemuritori.
La jumătatea lunii iunie, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, Forțele Aeriene și Spațiale își deschid porțile programului de pregătire, care a început oficial în martie. Recruții sunt ocupați. Aici, printre hărți de navigație pentru a se pregăti pentru misiunea zilei, aici pentru a-și completa orele de zbor în simulator, în altă parte încă, în mijlocul pistei, gata să decoleze pentru un zbor într-un avion cu două locuri cu un instructor.
Aici nu există F-16, avioanele de luptă pe care ar trebui să zboare în Ucraina, ci Alphajet-uri, aliniate sub adăposturi în apropierea pistei de decolare. Datorită cooperării franco-belgiene, o mână de aceste avioane bimotor au fost puse la dispoziție. Avantajul lor: sunt echipate cu un tablou de bord care imită cel al F-16, întrucât forțele belgiene zboară cu F-16 și s-au antrenat în bază cu aceste aparate până în 2018.
În prezent, există doar zece piloți ucraineni, potrivit Forțelor Aeriene și Spațiale. Unii nu au mai zburat niciodată, în timp ce alții au experiență pe L-39 Albatros, un avion de antrenament fabricat în Cehia. De la sosirea lor în Franța, după câteva luni petrecute în Marea Britanie, în principal pentru a învăța limba engleză, au fost plasați „într-o bulă”, după cum a spus un ofițer francez. Și chiar și în această zi de mediatizare, ei nu au voie să vorbească cu presa. Singura informație publicată a fost vârsta lor: „între 21 și 23 de ani”.
Pregătirea lor pe teritoriul francez este punctul culminant al unui lung proces care a început în urmă cu mai bine de un an, în mai 2023, la o reuniune a aliaților Kievului la Rammstein, în Germania. Rezultatul unor lungi discuții pe cât de tehnice, pe atât de sensibile, pentru a concilia urgența nevoilor ucrainenilor cu diversele constrângeri operaționale ale statelor majore occidentale, care au dispus întotdeauna de flote de avioane de luptă adaptate la cele mai exigente cerințe.
Pentru Franța, miza era dublă. Pe de o parte, la fel ca alți aliați – inclusiv americanii – trebuia să facă loc pentru acești ucraineni în programul său de pregătire, care era foarte aglomerat din cauza pregătirii propriilor piloți. Pe de altă parte, să suspende în ultima clipă retragerea din serviciu a avioanelor sale Alphajet, pe care forțele aeriene franceze deciseseră să le elimine în 2023 – cu excepția Patrouille de France – în favoarea unui avion mai modern, Pilatus PC-21.
Majoritatea instructorilor francezi prezenți la jumătatea lunii iunie sunt rezerviști în jur de 50 de ani, adesea veterani experimentați, care au trebuit să fie rechemați în acest scop. În ceea ce privește baza aeriană în care sunt antrenați ucrainenii, aceasta a fost nevoită să împingă zidurile înapoi pentru a redirecționa „60% din activitatea sa”, potrivit responsabililor săi, către pregătirea acestor noi recruți. Până atunci, ea era specializată în misiuni de „pieptar” – cu alte cuvinte, rolul de adversar în cadrul antrenamentelor de zbor.
În total, armata franceză s-a angajat în cele din urmă să antreneze „douăzeci și șase de ucraineni pe parcursul a doi ani”, potrivit unui purtător de cuvânt al forțelor aeriene aflat la fața locului. Este un efort semnificativ, având în vedere că, în mod normal, certifică în jur de treizeci de piloți pe an, după patru sau cinci ani de pregătire. Prima promoție de ucraineni ar trebui să fie certificată în septembrie. „Am făcut niște alegeri”, recunoaște cu modestie comandantul bazei, colonelul Pierre.
Aceste alegeri se referă în special la scurtarea duratei de învățare. În acord cu Kievul, conținutul modulelor a fost condensat și redus. Se preconizează că formarea piloților ucraineni în Franța va dura șase luni, în comparație cu cele optsprezece luni obișnuite. În program: învățarea zborului în patrulă – adică cu două avioane, o practică neobișnuită în Ucraina -, antrenamentul în navigația „tactică” (adică la o altitudine foarte mică, de 150 de metri) și tragerea cu un tun de 30 mm.
Pe de altă parte, nu va fi timp pentru până la o sută cincizeci de ore de zbor în condiții reale, așa cum este norma obișnuită: optzeci de ore pe un Alphajet și cincizeci de ore pe un simulator. Nu va exista nici un antrenament de realimentare în zbor sau de tragere a rachetelor cu rază lungă de acțiune: „Ideea este de a nu copia situația din Ucraina”, spune colonelul Pierre. „Noi instruim piloți operaționali, nu șefi de escadrilă”, explică căpitanul Benjamin, 44 de ani, șeful operațiunilor.
După ce vor trece prin Franța, ucrainenii urmează să se mute la o bază din România, unde, de data aceasta, vor învăța cum să mânuiască cu adevărat avioanele F-16. Cele aproximativ șaizeci și cinci de F-16 promise Kievului de mai multe țări, printre care Olanda, Belgia și Franța, vor fi depozitate pentru o perioadă de timp în baze „în afara Ucrainei”, după cum a indicat un ofițer de rang înalt din cadrul forțelor aeriene ucrainene la 10 iunie într-un interviu pentru Radio Free Europe/Radio Liberty.
Franța nu este singura țară care a făcut publică această pregătire a piloților. Alți aliați ai Kievului au făcut același lucru. La 23 mai, un purtător de cuvânt al Gărzii Naționale Aeriene a SUA a declarat că SUA tocmai a certificat prima serie de piloți ucraineni și că aceștia urmează să ajungă în scurt timp „în Europa” pentru „pregătire suplimentară”. La 21 mai, ministrul olandez al apărării a declarat că un prim lot de „zece” membri ai personalului de întreținere tocmai își terminase pregătirea în Olanda.
Cu toate acestea, aceste întăriri sosesc în mod discontinuu, într-un moment în care Kievul pare să se confrunte cu dificultăți pe teren. „Va fi dificil să se măsoare impactul semnificativ al F-16 pe câmpul de luptă înainte de 2025, iar așteptările trebuie gestionate în consecință”, susțin Christopher Koeltzow, Brent Peterson și Eric Williams, într-o notă privind F-16 în Ucraina pentru Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS). Potrivit unor estimări ucrainene, doar douăzeci de piloți instruiți în Occident vor putea fi angajați până la sfârșitul anului.
În mod similar, cu șaizeci și cinci de F-16 promise, Kievul nu poate avea cu adevărat în vedere inversarea raportului de forțe cu Moscova, potrivit cercetătorilor CSIS. Acest format corespunde mai mult sau mai puțin cu ceea ce aveau la dispoziție forțele ucrainene în martie 2023. „Cu toate acestea, conform standardelor NATO, acest număr de avioane nu poate reprezenta mai mult de trei escadrile de vânătoare (cu optsprezece avioane pe escadrilă). Ucraina are nevoie de aproape douăsprezece escadrile de vânătoare pentru a asigura sprijinul aerian necesar pentru războiul de la sol”, adaugă ei.
Decizia de a trimite Mirage 2000-5, anunțată de Emmanuel Macron pe 6 iunie, face parte din această realitate, a declarat vineri o sursă din cadrul forțelor aeriene franceze pentru presă, la scurt timp după întâlnirea cu piloții ucraineni. Acest ofițer a confirmat că o parte din aceste Mirage vor fi într-adevăr luate din stocurile forțelor aeriene, adică din escadrila sa care se află în prezent la Luxeuil-les-Bains (Haute-Saône). „Este o afacere încheiată”, a spus el.
Translated with DeepL.com (free version)
Bun, jurnalistul e tot atât de secretoman cât un cadru militar român, dar după elementele date identific baza aeriană 120 de la Cazaux.
Da, cam ai dreptate seamana tare in descriere, sau e special dezinformare pentru rusi sa ii caute la Cazaux sau Mont-de-Marsan )
https://www.defenseromania.ro/ucraina-nu-va-avea-timp-sa-pregateasca-numarul-necesar-de-piloti-pentru-toate-f-16-pana-la-sfarsitul-anului_628796.html
Daca e sa ne luam dupa ucrainieni, sunt probleme mari cu antrenamentul pilotilor.
„În același timp, Ustinova a precizat că, până în prezent, doar opt piloți ucraineni sunt antrenați în Tucson, Arizona, și alți doisprezece la o bază aeriană din Danemarca.
Cel de-al treilea program de pregătire din România nu a început încă. Potrivit lui Ustinova, Kievul a cerut Washingtonului să pună la dispoziție cel puțin încă zece locuri în programele de pregătire, dar această solicitare a fost respinsă.”
https://www.thetimes.com/world/russia-ukraine-war/article/f-16-fighter-jet-pilots-ukraine-spring-offensive-russia-0dx8p26dp
Articolul citat, dar e dupa un pay-wall.
Poate are cineva acces, in caz ca sunt mai multe informatii acolo.
Lectură plăcută 🙂
https://archive.ph/rn4EZ
merci
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/pilotii-ucraineni-se-antreneaza-intensiv-in-2369378.html
Eu nu înțeleg obsesia asta a ukriilor ptr F16! Dacă era vorba de o varianta nouă mai ziceam. Ce pot/ vor primi sunt avioane vechi,cu resursă mică (spre zero) ,cu performante apropiate de ce au acum în dotare dar, mult mai pretențioase și mai greu de exploatat. Ca și senzori, F16 nu e ceva WOOW în comparație cu mig urile și sukhoaiele ukriilor. In schimb nu are IRST. Vor fi folosite ca și platforme de lansare a armelor aer sol cu raza mare și cam atât. Mari schimbări pe front nu vor aduce penca,sa nu uitam, inamicul este Rusia. Care are rezerve imense și un complex militar industrial capabil să înlocuiască rapid pierderile. Plus China,Iran și Coreea de Nord care dau o mânuță (sau mai multe) de ajutor.
Tu vad ca nu intelegi nici cu tancuri nici cu avioane. Cu arcuri si sulite intelegi ?
„Vor fi folosite ca și platforme de lansare a armelor aer sol cu raza mare și cam atât. Mari schimbări pe front nu vor aduce penca,sa nu uitam, inamicul este Rusia.”
Cand or sa inceapa sa arunce jdam-uri si gbu-uri peste fortificatiile rusesti ai sa vezi diferenta. Bombele alea au capabilitati anti-structuri ce artileria de 155 si rachetele din himars nu au.
Pe langa restul misiunilor sead/dead,cas, interdictie etc plus capabilitatea de a raspunde rapid la schimbarile din front. E o capabilitatea foarte importanta.
Cat de pregatiti vor fi ucrainienii sa o sustina (tehnic,logistic,mascare) si cat de capabili sa o foloseasca (tactic, practic) e alta mancare de peste si om vedea ce-o fi.
p.s.
Si da vor fi pierderi, e inevitabil pe timp de razboi. Nu va fi nici asta arma magica dar nici ce mananci tu acolo.
“ In schimb nu are IRST. ”
Dar au containere Sniper. Thank you Sherlock.
daca rusii au rezerve imense atunci de ce apeleaza la chinezi sau la nord coreeni ?
Încearcă să citești și ultimele rânduri din postare. Te asigur că nu doare !!
F16 C/D inlocuiesc in Alaska F22-urile, pe masura ce USAF incearca sa le retraga.
https://www.twz.com/air/ditching-older-f-22s-risks-creating-capability-gaps-new-costs
„If the Air Force continues to be insistent on pushing ahead with plans to retire the Block 20 F-22s before the 2027-2028 timeframe, one option for mitigating the impacts of the divestments could be to end the practice of having Raptors sit alert in support of the homeland defense mission. F-22s fly those missions with external drop tanks that negatively impact their stealthy characteristics. The re-designation earlier this year of an aggressor unit in Alaska equipped with F-16C/D Viper fighters as the Air Force’s first Fighter Interceptor Squadron in decades with a focus on protecting the homeland raised the possibility of that a realignment might already be coming.”
* Ce putea fi mai bun de atat pt UA ?
F16 C/D au inlocuit F22-urile in Alaska.
https://www.twz.com/air/ditching-older-f-22s-risks-creating-capability-gaps-new-costs
„If the Air Force continues to be insistent on pushing ahead with plans to retire the Block 20 F-22s before the 2027-2028 timeframe, one option for mitigating the impacts of the divestments could be to end the practice of having Raptors sit alert in support of the homeland defense mission. F-22s fly those missions with external drop tanks that negatively impact their stealthy characteristics. The re-designation earlier this year of an aggressor unit in Alaska equipped with F-16C/D Viper fighters as the Air Force’s first Fighter Interceptor Squadron in decades with a focus on protecting the homeland raised the possibility of that a realignment might already be coming.”
Io cred ca UA nu retrogradeaza de la F16 la F22 prea curand 😜
F22 sunt scumpe la operatie.
Bro, ăștia sunt duși cu pluta clar! Au băgat 67 miliarde în 183 de pasaroaie(din care bune de ceva mai sunt 150) că sa le retragă după 20-25 de ani?? Băieții ăștia mai au toate țiglele pe casă? Trag de B52 de vreo 60de ani(și speră să apuce suta!!)dar vor sa retragă B1,B2 și F22. Concluzia,toate sunt niste pocnitori scumpe,sofisticate,dar bune de nimic.
Se golesc hangarele și se dau la topit vechiturile, de fapt. Pe bani frumoși.
Nu au avut ucrainienii aviație și incă destul de pregatită? Au avut. Cum le-au avut așa le-au și pierdut sau poate au mai reușit să dosească câte ceva.
Întrebarile mele sunt două:
1. De pe ce piste vor decola cu F16? Măcar Mig29 putea decola și de pe piste sumar amenajate..
2. Pe ce cer vor zbura? E greu de crezut că la ce forme de relief au în centru și în est avioanele acestea să poată zbura la peste 50m de la sol.
Miscarile astea de avioane par a face parte din programul Rabla 2024, dai un avion vechi – cumperi unul nou .
Razboiul lui Putin este ocazia unica de a mai face curatenie prin ograda si de a reinnoi armamentul din dotare!
Nu inteleg de ce nu se organizeaza un corp de piloti voluntari din Vest, care sa piloteze avioanele? Treaba cu timpul de instruire ar disparea peste noapte…in plus, au existat situatii de genul in trecut (Razboiul civil spaniol, Razboiul Finlandez – Sovietic, WW2, Razboiul din Coreea, Razboaiele dintre Israel si arabi etc)
Parerea mea e ca NATO vrea sa mentina razboiul de uzura si nu doreste o infrangere categorica a rusilor pe campul de lupta, ci doar asteapta ca sanctiunile sa-si faca efectul.
PS: ce se mai aude de cei 300-400 de rusi incercuiti de ucrainieni, au capitulat? Ca nu gasesc informatii noi pe net.