Conceptul
Nu ştiu câţi dintre voi sunt familiarizaţi cu conceptul de „capital ship” care, în esenţă, vorbeşte despre „nava supremă (capitală)” într-o perioadă istorică dată. Teoria despre „capital ship” a fost formulată de Alfred Thazer Mahan în lucrarea sa „The Interest of America in Sea Power, Present and Future” scrisă în 1897. Mahan a definit conceptul de „capital ship” ca fiind nava, care, prin armamentul său deopotrivă defensiv şi ofensiv, este capabilă să aplice lovituri decisive în acţiunile flotei din care face parte.
La momentul la care Mahan a formulat teoria care în final „a făcut America mare”, „nava capitală” era celebrul „dreadnought”, denumire dată unei întregi clase de nave după HMS „Dreadnought”, o navă de linie lansată de Marea Britanie în 1906.
HMS Dreadnought 1906, sursa foto Wikipedia
Nava de linie a dominat mările secole la rând şi a fost „cea mai mare şi cea mai puternică navă de luptă începând cu războaiele anglo-olandeze (sec. XVII) şi terminând cu cel de-al doilea război mondial. Iniţial, navele de linie erau propulsate cu vele, apoi cu maşini alternative şi turbine, ultimele având şi o cuirasă puternică. Caracteristicile navelor de linie în anii celui de-al doilea război mondial: deplasament maxim 65.000 t; VIII – XII tunuri de 406 mm; grosimea maximă a cuirasei în borduri 406 mm, iar cea a punţilor 300 mm; puterea maşinilor 250000 CP; viteza 25 – 30 Nd. Raza de acţiune 15.000 Mm.”[1]
Denumirea de navă de linie are legătură cu modalitatea de a lupta a acestor nave, adică „în linie”, datorită faptului că, marea majoritate a artileriei navelor de linie cu vele era repartizată în cele două borduri.
Pentru a uşura înţelegerea termenilor, navă de linie („ships of the line”, „line of the battle ships”) şi cuirasat („battleship”) semnifică de fapt unul şi acelaşi lucru. Ultimele cuirasate aflate în serviciul unei marine moderne au fost cuirasatele clasei „Iowa”, care au luptat în primul război din Golf, moment în care au putut fi văzute la „muncă” celebrele tunuri de 406 mm. Ce imagine impresionantă!
USS Iowa tragand o bordee, sursa foto Wikipedia
Însă cuirasatele, în ciuda armurii, prezentau o serie de vulnerabilităţi în faţa armelor nou apărute (minele, torpilele şi, mai ales, avioanele), arme mult mai ieftine decât costul unui astfel de cuirasat. Un exemplu în acest sens este scufundarea giganţilor HMS „Prince of Wales” şi HMS „Repulse” de către aviaţia japoneză în circa o oră. Scurta bătălie a avut loc în data de 10 Decembrie 1941, la nord de Singapore şi, în opinia mea, a marcat sfârşitul erei cuirasatelor, care încet-încet vor dobândi un rol auxiliar în flotele lumii, până la dispariţia totală.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a condus la înlăturarea cuirasatelor din poziţia de „capital ship” şi instaurarea port-avioanelor în această poziţie, pe care portavioanele o deţin şi în prezent.
Însă tot mai multă lume pune acest lucru la îndoială… Dar care ar fi de fapt actuala „capital ship”?
Submarinul nuclear purtător de rachete balistice, actuala „capital ship”
Momente importante (în opinia autorului) în evoluţia submarinelor
În seara zilei de 17 Februarie 1864, în timpul Războiului Civil dintre federaţi şi confederaţi, are loc un eveniment foarte important pentru povestea noastră. USS „Housatonic”, care executa o misiune de blocadă maritimă, dispare brusc în urma unei explozii, scufundându-se. A fost prima navă de război din istorie scufundată de un submarin. „Hunley”, un submarin confederat, a atacat-o cu o torpilă cu şcondru, lovind-o în tribord. Atacul s-a terminat însă prost pentru atacator, „Hunley” scufundându-se la rândul său cu întreg echipajul la bord datorită apropierii prea mari de locul exploziei.
Printre primele submarine cât de cât moderne le putem menţiona pe cele construite de britanici, mai precis cinci submarine construite între 1901 şi 1902, după un proiect întocmit la sfârşitul secolului al XIX-lea de un irlandez emigrat în SUA, John P. Holland.
Submarinele aveau un deplasament de 120 de tone, o lungime de 19,2 m, o lăţime de 3,5 m fiind propulsate de un motor cu ardere internă în patru cilindri având o putere de 160 CP, permiţând submarinului să navigheze cu o viteză de 9 Nd la suprafaţă/7 Nd în imersiune, autonomia fiind de aproximativ 350 Mm. Erau prevăzute cu un tub lanstorpilă şi o rezervă de cinci torpile.
Nu vreau să mă gândesc cât de claustrofobice trebuie să fi fost aceste prime submarine, dat fiind că nici cele diesel-electrice moderne nu sunt tocmai un exemplu de spaţiu…
Principiul în baza căruia submarinele intră în imersiune a fost definitivat în cursul secolului al XIX-lea şi, în esenţă, a rămas neschimbat până în zilele noastre. Principiul constă în utilizarea unui corp dublu la construcţia submarinelor, dintre care unul se află în celălalt, precum sabia într-o teacă. Corpul interior, extrem de rigid, găzduieşte maşinile principale şi auxiliare, instalaţia de guvernare, armamentul şi cabinele echipajului. Între corpul interior şi cel exterior există un spaţiu liber, compartimentat cu pereţi etanşi, unde se află tancurile de combustibil, în cazul submarinelor diesel-electrice, dar şi tancurile pentru balast.
Principiul de funcţionare se bazează pe legea lui Arhimede, conform căreia ”orice corp scufundat într-un lichid sau gaz este împins pe verticală, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea lichidului sau gazului dezlocuit de acel corp”.
Prin introducerea apei în tancurile pentru balast, deplasamentul submarinului creşte cu greutatea apei introduse, submarinul pierzând astfel flotabilitatea pozitivă. Acesta este şi motivul pentru care submarinele prezintă un deplasament dublu: unul pentru când navighează la suprafaţă şi unul pentru când navighează în imersiune.
Gestionarea apei în tancurile pentru balast se face cu ajutorul unor valve speciale de fund folosite pentru introducerea apei în tancuri, aerul fiind evacuat prin nişte purje (deschizături). Pentru scoaterea apei din tancuri se foloseşte aerul comprimat.[2]
Submarinul ca armă, a progresat constant, fiind continuu perfecţionat începând cu Primul Război Mondial, atingând apogeul în cel de-Al Doilea Război Mondial. Referitor la cel de-Al Doilea Război Mondial, mai puţină lume cunoaşte faptul că, deşi submarinele US Navy reprezentau mai puţin de 2% din flota US Navy au scufundat mai mult de 30% din navele japoneze, inclusiv 8 portavioane. În cazul navelor comerciale scufundate de flota americană, submarinele US Navy au scufundat aproximativ 5 milioane de tone, reprezentând mai mult de 60% din marina comercială japoneză.
Perioada dintre cele două războaie mondiale a consemnat şi câteva realizări mai… excentrice. Astfel, britanicii au construit între anii 1921 – 1924 un submarin uriaş, denumit „X-1”, care avea 110 m lungime, 9 m lăţime, deplasament suprafaţă/imersiune 2525 t/3600 t, era propulsat de un motor cu ardere internă de licenţă germană (7000 CP) cu care reuşea să atingă o viteză de 19,5 Nd la suprafaţă. Era prevăzut cu şase tuburi lanstorpilă, patru tunuri. Putea sta în imersiune două zile şi jumătate.
Nici francezii nu s-au lăsat mai prejos, lansând în 1925 un „crucişător-submarin” – „Surcouf”, cu un deplasament suprafaţă/imersiune de 3256 t/4304 t, prevăzut cu 14 tuburi lanstorpilă şi două tunuri de 203 mm, care prezentau marea inovaţie că puteau trage când submarinul se afla încă sub apă.[3]
Un moment de cotitură în drumul submarinelor către supremaţie pe mările lumii îl constituie momentul USS „Nautilus”. Progresele înregistrate în domeniul sistemelor de propulsie nucleare au făcut posibil ca, în Iulie 1951, Congresul să autorizeze construcţia primului submarin nuclear din lume. Chila submarinului a fost pusă de Harry S. Truman în data de 14 Iunie 1952 la Electric Boat Shipyard din Groton, Connecticut. „Nautilus” a fost lansat la apă în 21 Ianuarie 1954, botezul navei fiind făcut de Doamna Mamie Eisenhower. Opt luni mai târziu US Navy introducea în serviciul activ primul submarin nuclear din istoria flotei. Iar în dimineaţa zilei de 17 Ianuarie 1955, la 11:00 EST, primul comandant al lui „Nautilus”, Eugene P. Wilkinson a transmis celebrul mesaj: „În marş, pe propulsie nucleară!”
USS „Nautilus”
Mulţumită propulsiei sale nucleare, USS „Nautilus” a putut spulbera cam toate recordurile de viteză şi de distanţă în imersiune valabile la acea dată.
„Operaţiunea Sunshine” demarată în 23 Iulie 1958 a însemnat prima traversare a Polului Nord de către un submarin, sub comanda celui de-al doilea comandant al lui „Nautilus”, William R. Anderson.
A fost primul submarin alocat Flotei a VI-a a US Navy, servind mulţi ani ca platformă de testare pentru diverse soluţii tehnice, în timp ce a continuat serviciul activ. USS „Nautilus” a ieşit din serviciul activ în 3 Martie 1980, fiind ulterior transformată în navă muzeu.
A fost începutul submarinelor nucleare, ruşii urmând curând, cu o realizare avangardistă, o realizare pe care eu am admirat-o dintotdeauna, motiv pentru care vom vorbi puţin mai mult despre ea.
Iau o scurtă pauză, ca să recunosc că, întotdeauna am avut o slăbiciune pentru submarinele ruseşti. Primul contact cu submarinele ruseşti l-am avut iniţial prin intermediul revistei „Modelism”, nr. 5-6/1990, unde am citit despre submarinele „Taifun” şi, ceea ce părea SF la acel moment, propulsia magneto-hidrodinamică. Al doilea contact a survenit prin intermediul unui film, „Vânătoarea lui Octombrie Roşu”, cucerit pe vecie fiind, şi nu doar de accentul lui Sean Connery… 🙂 Iar reuşita lansării la apă a primului submarin realizat de subsemnatul, artizanal, din lemn, chit, muuult chit, plumb, 2 spiţe de Pegas, elastic şi două tuburi PVC au marcat iremediabil „copilul” din mine… Ce vremuri! 🙂
Revenind la submarinele ruseşti, este unul singur pe care aş vrea să-l prezint: „Alfa” sau, mai pe ruseşte cu Proiect 705 „Lira”, un submarin care a produs mari emoţii experţilor şi marinelor occidentale.
Cerinţele operaţionale înaintate proiectantului erau foarte solicitante. Navele clasei trebuiau să aibă suficientă viteză pentru a putea urmări orice navă, abilitatea de a evita toate armele anti-submarin ale adversarilor, detectabilitate redusă, în special la acţiunea sonarului activ, deplasament redus şi un echipaj redus.
Submarinele clasei „Alfa” aveau o lungime de 81,4 m, o lăţime de 9,5 m şi un pescaj de 7,6 m, deplasamentul la suprafaţă fiind de 2300 de tone, iar cel în imersiune de 3200 de tone. Adâncimea operaţională cu care erau creditate era de 350 – 400 de metri, cu posibilitatea de a se scufunda la adâncimi considerate halucinante la momentul lansării sale, de peste 1000 de metri.
Un raport al CIA, desecretizat în cursul anilor 1990, ne arată tumultul produs în rândul serviciilor occidentale de apariţia acestui submarin. Informaţiile oferite de CIA experţilor în domeniu au condus la următoarele concluzii:
- URSS, renunţase la soluţiile „bătătorite” şi înglobase în construcţia noului submarin, cel puţin trei tehnologii de vârf, considerate insuficient testate;
- Sovieticii prelucraseră şi sudaseră „foi” mari de titan necesare construcţiei corpului submarinului la Sudomekh şi Severodvinsk. Toate rapoartele experţilor făceau aluzie la imensele dificultăţi întâmpinate de sovietici în sudarea foilor de titan;
- Reactorul răcit cu metal lichid era utilizat pentru obţinerea unui foarte bun raport între puterea oferită şi dimensiunile reactorului.
Submarinele clasei „Alfa” se remarcau aşadar, prin câteva caracteristici ieşite din comun la acel moment.
Corpul submarinului
Submarinele clasei „Alfa” aveau un corp dublu construit din titan, optimizat pentru îndeplinirea cerinţelor de manevrabilitate şi detectabilitate ale marinei ruse. Dificultăţile tehnice legate de utilizarea titanului la construcţie au fost foarte mari, primele carene dezvoltând crăpături, probleme ulterior rezolvate.
Corpul interior era împărţit în şase compartimente etanşe, din care doar cel de-al treilea, cel central, era ocupat de echipaj, restul fiind doar accesibile pentru efectuarea operaţiunilor de întreţinere. De asemenea, navele clasei erau echipate cu o capsulă de salvare ce putea cuprinde întreg echipajul. Există zvonuri conform cărora, înainte de scoaterea din serviciu, unul din submarinele clasei „Alfa” a atins adâncimi de circa 1300 de metri demonstrând pe această cale, rezistenţa deosebită a corpului său.
Sistemul de propulsie
Sistemul de propulsie era neobişnuit pentru acea dată, revoluţionar chiar. Navele clasei beneficiau de serviciile unui reactor de tip OK-550, răcit cu metal lichid şi capabil să dezvolte nici mai mult, nici mai puţin, 155 de MW, conform wikipedia. Turbinele cu abur de tip OK-7K produceau 30000 KW, suficient să propulseze submarinul cu viteze de aproximativ 40 Nd în imersiune.
Dintre avantajele acestui sistem de propulsie, putem menţiona:
- Datorită temperaturii mari a lichidului folosit pentru răcire, eficienţa reactoarelor era ridicată, de 1,5 ori mai mare ca a unuia răcit cu apă;
- Datorită eficienţei ridicate a unui astfel de sistem, creştea şi durata de funcţionare fără a fi necesară realimentarea reactorului;
- Îmbunătăţirea siguranţei la bord datorită faptului că nu se mai produceau explozii în cazul în care situaţia… „degenera”;
- Reactoarele răcite cu metal lichid sunt mai uşoare şi mai mici decât reactoarele răcite cu apă, principalul motiv al acestei alegeri în cazul submarinelor de clasă „Alfa”;
- Submarinele clasei dezvoltau viteze foarte mari şi beneficiau de o manevrabilitate de excepţie, fiind capabile să accelereze la viteza maximă într-un minut, aproape două după alte surse, depăşind nu numai submarinele vremii, dar şi principalele torpile utilizate la acea dată.
Dintre dezavantajele acestui tip de propulsie, putem enumera:
- Tehnologia de construcţie disponibilă la nivelul anilor 1960 a reuşit cu mare greutate să producă reactoare sigure şi fiabile;
- Foarte zgomotoase la viteza maximă;
- Necesitau o întreţinere deosebită, iar în cazul opririi reactorului, lichidul de răcire trebuia încălzit cu abur supra-încălzit, furnizat de utilaje speciale când submarinul era la cheu. Întreţinerea defectuoasă a condus la distrugerea utilajelor de la cheu în anii 1980, moment de la care reactoarele unităţilor „Alfa” nu au mai fost oprite niciodată, conducând la degradarea lor accelerată. Patru nave au fost scoase din serviciul activ datorită nepăsării şi delăsării sovieticilor;
- Aceste reactoare erau de unică folosinţă şi nu puteau fi realimentate.
Sistemele de control
Pentru operarea acestor submarine, sovieticii au dezvoltat noi sisteme, inclusiv un soi de CMS („Combat Management System”) timpuriu, denumit „Akkord”, care procesa informaţiile primite de la sonar, radar, sistemele de navigaţie ş.a.m.d. utilizându-le în vederea stabilirii locaţiei şi drumului navei, anticipând cursul altor nave, submarine sau torpile. Informaţiile erau afişate pe mai multe terminale de control.
Se mai remarcau sistemul de control al armelor şi contramăsurilor, denumit „Sargan”, sonarul automatizat, denumit „Okean”, sistemul de navigaţie „Sozh”, sistemul de control al drumului navei – „Boksit”, precum şi sistemul de control al maşinilor şi reactorului denumit „Ritm”. Toate aceste sisteme au fost dezvoltate pentru operarea submarinelor „Alfa” cu un minim de echipaj.
Scopul declarat pentru utilizarea unui echipaj atât de redus a fost nu numai datorat mărimii reduse a submarinului cât şi nevoii de a creşte eficienţa şi rata de răspuns a echipajului, eliminând lanţul lung de comandă prin automatizarea unor sisteme.
Armament
În ceea ce priveşte armamentul, submarinele clasei aveau ca armament principal 6 tuburi lanstorpilă de 533 mm, cu o rezervă de 18 torpile sau rachete SS-N-15 „Starfish”, armele putând fi mixate. Conform unei alte surse (şi cu speranţa că nu confund nimic), „Alfa” puteau lua la bord şi celebrele VA-111 „Shkval”.
Opiniile acelor vremuri arată şocul produs în Occident de aceste submarine, chiar dacă, la viteză mare sau atunci când manevrau la limită erau extrem de zgomotoase. Nu prea conta, la acel moment, nu prea existau torpile capabile să le ajungă din urmă!
Totuşi, „Alfele” puteau opera şi într-un mod silenţios, moment în care erau la fel de silenţioase ca orice alt submarin de atac sovietic iar abilitatea de a se scufunda sub termoclină le conferea posibilitatea de a dispărea şi reapărea în cu totul altă parte. Sonarul instalat la bordul „Alfelor” era de asemenea foarte performant. Însă, pe de altă parte, erau nişte submarine temperamentale şi orice avarie a sistemelor automatizate putea uşor conduce la un naufragiu.
Apariţia acestor submarine a determinat puterile occidentale să proiecteze noi torpile, SUA trecând la realizarea Mk48 iar Anglia la realizarea „Spearfish”, dar şi de noi sisteme de detecţie.
Relativ recent au apărut ştiri conform cărora Rusia plănuieşte să dezvolte un urmaş pentru submarinele clasei „Alfa”, beneficiind de avansul tehnologic din ultimii ani, automatizarea/robotizarea fiind elementul definitoriu al acestui potenţial viitor submarin de atac care ar păstra şi caracteristicile de viteză şi adâncime în imersiune ale submarinului „Alfa” iniţial.
În cazul în care ruşii vor resuscita submarinele de clasă „Alfa” cu caracteristicile sale impresionante, este posibil să asistăm şi la o reluare a programului „Seawolf” întrucât s-ar părea că, actualele „Virginia”, nu beneficiază de aceleaşi caracteristici de viteză şi adâncime de scufundare precum un potenţial urmaş al clasei „Alfa”.
USS Seawolf
Programul „Seawolf” trebuia să fie înlocuitorul clasei „Los Angeles”, 29 de unităţi fiind planificate. Sfârşitul Războiului Rece şi preţul mare (3 miliarde USD/unitate) au condus la anularea proiectului, doar 3 unităţi fiind construite până acum, ultima unitate fiind lansată în 13 Mai 2004 şi intrată în serviciul US Navy în 19 Februarie 2005.
„Seawolf” se remarcă prin adâncimea maximă mai mare, sistemul de propulsie silenţios cu pump jet şi armamentul impresionant, fiind mai performant decât submarinele clasei „Virginia” în termeni de adâncime de scufundare şi alte date brute.
Prezentul. Este submarinul actuala „capital ship”?
Proliferarea sistemelor şi tehnologiilor anti-acces (celebrul termen „A2/AD – anti access/area denial”) a răsturnat multe tactici valabile până de curând crescând riscul de a pierde/incapacita relativ uşor unităţi navale foarte valoroase/scumpe, din toate punctele de vedere.
Spre exemplu, cel mai nou portavion din inventarul US Navy, USS „Gerald R. Ford” costă aproximativ 13,5 miliarde USD. Cum statutul de super-putere al SUA se bazează în principal pe flota sa, s-ar spune că preţul celui mai nou portavion este justificat având în vedere că vorbim despre nava supremă de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace.
Însă, pierderea unui portavion într-o prezumtivă bătălie cu un oponent de talia Chinei, de exemplu, ar fi probabil o zi foarte proastă pentru SUA, dintr-o multitudine de motive: s-ar pierde în primul rând un număr impresionant de oameni, ar fi o lovitură de imagine de proporţii cosmice şi, nu în ultimul rând, s-ar pierde o întreagă avere, după care până şi SUA ar suspina.
Lăsând la o parte preţul uriaş al unui portavion, ne putem pune întrebarea dacă portavioanele mai sunt capabile de lovituri decisive conform definiţiei lui Mahan. Iar când vorbim de lovituri decisive, vorbim de lovituri decisive date unui adversar de talia SUA, nu unui adversar evident inferior.
Ei bine, tot mai mulţi experţi navali pun la îndoială capacitatea portavionului de a mai deţine titlul de „capital ship”. Sunt mai multe argumente în acest sens.
În cadrul US Navy se discută aprins pe tema capacităţii reale a portavioanelor de a-şi exercita rolul de „capital ship”. Din 1945 până azi, US Navy nu a mai avut ocazia să verifice dacă portavionul a rămas „the capital ship”. Primul război din Golf nu a demonstrat nici pe departe rolul de „capital ship” al portavioanelor, adversarul nefiind de acelaşi calibru cu US Navy. Într-un articol din 1993, intitulat „Amurgul super portavioanelor” şi semnat de comandorul C.R. Girvin, autorul scoate în evidenţă faptul că, deşi în Golf „au fost folosite şase portavioane, cu escorte consistente de crucişătoare, distrugătoare, fregate, contribuţia aviaţiei ambarcate a fost inferioară celei bazate la sol. Pur şi simplu, portavioanele nu au fost necesare.”
Şi în cazul războiului din Falklands, despre care am mai vorbit într-un episod anterior, marina britanică a utilizat submarine nucleare, portavioane şi multe alte nave de luptă, însă a refuzat să-şi disloce forţa navală într-o poziţie apropiată de coastă – optimă pentru operaţiunile sale – din cauza singurului submarin argentinian cu propulsie diesel, „San Luis”.
În egală măsură, nu au mai existat operaţiuni navale din partea argentinienilor datorită prezenţei submarinelor britanice, mai ales după scufundarea lui „General Belgrano” de către submarinul britanic „Conqueror”.
HMS „Conqueror”
Flota argentiniană a rămas în porturi pentru tot restul războiului, timp în care submarinele britanice au continuat să patruleze în apele dintre Argentina şi Insulele Falklands, adunând informaţii, efectuând avertizare timpurie în cazul atacurilor aeriene argentiniene, contribuind la efortul de război prin simpla lor prezenţă. Un alt efect al prezenţei submarinelor de atac a fost că aviaţia navală argentiniană a fost nevoită să opereze de pe bazele de la sol în loc să utilizeze portavionul din dotare, „Veinticinco de Mayo”, care a rămas în port pentru restul războiului din cauza acestora.
Un alt argument, unul foarte simplu şi la îndemână este şi cel al denumirii submarinelor nucleare purtătoare de rachete balistice la două din ţările cu o semnificativă tradiţie navală, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. Ambele ţări, folosesc în cazul submarinelor nucleare purtătoare de rachete balistice („SLBM”) denumiri acordate în trecut navelor care erau la acel moment „capital ships”, denumiri de state în cazul SUA – „Ohio”, noul program „Columbia”, sau denumiri de foste cuirasate în cazul Marii Britanii – „Vanguard”, noul program „Dreadnought”, în acest ultim caz similitudinile cu vechile denumiri fiind absolut evidente.
USS Ohio
De altfel, toate ţările care sunt puteri nucleare acordă o importanţă majoră programelor care au ca obiect construcţia de SLBM-uri. Şi în SUA, şi în Marea Britanie, a fost întotdeauna unanimitate la nivel politic, ori de câte ori au fost necesare decizii privind programele de dotare cu SLBM-uri, finanţarea fiind întotdeauna acordată fără discuţii, uneori în detrimentul altor programe navale şi nu numai. Programul american „Columbia” avansează cu paşi repezi, 12 nave urmând a fi construite la un cost aproximativ de 8 miliarde de dolari per navă.
USS Pennsylvania
Dar nu doar submarinele nucleare purtătoare de rachete balistice primesc din ce în ce mai multă atenţie din partea marinelor lumii. Avansul tehnologic a permis atribuirea de noi roluri atât submarinelor nucleare de atac, cât şi submarinelor cu propulsie clasică, diesel-electrice.
Punerea la punct a propulsiei anaerobe („AIP – Air Independent Propulsion”) cu motoare Stirling şi celule de combustie a conferit noi capabilităţi submarinelor clasice în termeni de autonomie în imersiune.
-
- TRUST 1210K POWERC@M OPTICAL ZOOM
Toate tipurile de submarine şi-au diversificat constant capabilităţile de lovire, cele mai noi putând lansa pe lângă clasicele torpile şi rachete de croaziera, rachete anti-navă şi, mai nou, rachete anti-aeriene. Toate acestea fără a ieşi din imersiune. Prin urmare submarinele pot efectua misiuni de luptă în două medii, anti-submarin şi anti-navă şi, mai nou, pot lansa prin tuburile lanstorpilă rachete anti-aeriene, fiind astfel capabile să se apere împotriva elicopterelor şi avioanelor de luptă anti-submarin, în cazul în care situaţia o cere.
De altfel, un indiciu asupra valorii combative în creştere a submarinului nuclear de atac este şi recentul plan de 355 de nave prezentat de US Navy în care submarinele de atac sunt privilegiate, numărul lor urmând să crească de la 48 de nave în prezent la un total de 66 de nave.
Vă recomand filmuleţul de mai jos, este scurt şi arată cum poate lupta un submarin de atac.
https://www.youtube.com/watch?v=W-PloQFpxdo
România şi submarinul
România are tradiţie în domeniul submarinelor, prima unitate, „Delfinul”, intrând în dotarea Marinei Regale Române înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi în prezent România deţine un submarin diesel-electric, de clasă „Kilo”, denumit tot „Delfinul”. Din păcate, submarinul nu mai este în acest moment operaţional şi, în ciuda repetatelor declaraţii ale factorilor politici, nu a fost reparat nici până în ziua de astăzi. Mai mult decât atât, pare chiar să fi ieşit cu totul din planurile acestora privind Ro Navy.
România îşi neagă practic o capacitate navală iar menţinerea „Delfinului” legat la cheu de mai bine de 20 de ani în scopul de a nu pierde oameni calificaţi să opereze un submarin nu ajută nici ea prea mult scopului, pentru că nu poţi să exersezi imersiunea şi operaţiunile specifice de la mal.
Este o mare greşeală, în opinia mea. Submarinul este în esenţă o armă ofensivă, stealth prin definiţie, pe deplin capabilă să execute cu succes misiuni de natură a crea o zonă A2/AD la Marea Neagră. Înţeleg că şansele de a mai vedea „Delfinul” navigând sub pavilion românesc, fie şi ca navă şcoală, sunt extrem de scăzute. Cred cu tărie că România trebuie să aibă în vedere dotarea Ro Navy cu submarine în viitorul apropiat, submarine capabile să execute misiuni de cercetare şi de patrulare/interdicţie la Marea Neagră, ideal fiind să existe cel puţin două astfel de submarine.
Krasnodar, clasa Kilo imbunatatit
Opţiuni pe piaţă există destule, fie că sunt nemţeşti, franţuzeşti sau suedeze, aceştia fiind principalii constructori de submarine din Europa. Mie mi-a atras atenţia un proiect al celor de la DCNS, denumit „Andrasta”, după numele unei zeităţi celtice.
Submarinul, optimizat pentru operaţiuni în preajma litoralului, dar capabil să execute şi misiuni în ape adânci, are o lungime de 48,8 metri şi un deplasament la suprafaţă de 855 de tone, având cam jumătate din deplasamentul unui submarin de atac diesel-electric, ca „Scorpene” spre exemplu.
Este creditat cu o adâncime maximă de scufundare mai mare de 200 de metri, o viteză în imersiune mai mare de 15 Nd. La viteza maximă autonomia este de trei ore, autonomia în imersiune fiind de până la cinci zile.
Echipajul este alcătuit din 19 submarinişti, dar este prevăzut cu spaţii pentru încă doi pasageri şi şase scafandri. Nava este prevăzută cu o cameră specială pentru intrarea/ieşirea din submarin a scafandrilor, echipament de culegere a informaţiilor şi de război electronic.
Un soi de mini-„Scorpene”, „Andrasta” împarte cu fratele mai mare aproximativ 70% din componente, fiind creditat cu bune caracteristici stealth şi cu un nivel ridicat de silenţiozitate. La o viteză de 4 Nd nava are o autonomie de circa 3000 de mile marine iar la o viteză de 8 Nd mai mult de 1800 de mile marine.
CMS-ul este SUBTICS de la DCNS şi integrează informaţiile primite de la toţi senzorii navei, sistemul de navigaţie şi de armament şi cercetare. Nava este echipată cu sisteme performante de comunicaţii pentru a uşura cooperarea cu celelalte nave ale flotei din care face parte.
Echipat cu şase tuburi lanstorpilă, „Andrasta” acomodează cele mai noi torpile grele, rachete anti-navă şi mine, putând fi echipat inclusiv cu rachete anti-aeriene. Din păcate, dimensiunile limitate ale navei nu permit reîncărcarea tuburilor decât după întoarcerea în port.
Aceasta ar fi o versiune mai ieftină, un compromis, însă ideal ar fi ca Marina Militară Română să fie dotată cu un submarin full-size, în genul „Scorpene”, că tot vorbeam de DCNS.
Indiferent dacă submarinele sunt actuala „capital ship” sau nu, câteva aspecte sunt evidente: existenţa unui submarin într-o flotă obligă adversarul la mobilizarea de numeroase mijloace pentru reperarea şi contracararea acestuia, nave anti-submarin, elicoptere anti-submarin şi avioane cu această destinaţie.
Submarinul este prin esenţă o navă stealth, o armă de natură a crea o zonă anti-acces pentru ţara pe care o deserveşte, un bun compromis între preţul alocat per unitate şi efectul produs asupra adversarului.
Nicolae
Bibliografie:
https://news.usni.org/2013/03/27/opinion-historys-costliest-fleet-auxiliary
https://en.wikipedia.org/wiki/HMS_Dreadnought_(1906)
https://en.wikipedia.org/wiki/Battleship
https://en.wikipedia.org/wiki/Iowa-class_battleship
https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Housatonic_(1861)
http://www.submarine-history.com/NOVAone.htm#1863-4
https://en.wikipedia.org/wiki/Stefan_Drzewiecki
https://www.britannica.com/technology/submarine-naval-vessel
http://flattopshistorywarpolitics.yuku.com/topic/664/The-First-Submarines#.WFlhO1N97IU
http://www.u-s-history.com/pages/h1710.html
http://www.ussnautilus.org/nautilus/index.shtml?museumNautilus
https://en.wikipedia.org/wiki/Alfa-class_submarine
http://foxtrotalpha.jalopnik.com/russias-alfa-class-was-the-terrifying-hot-rod-sub-of-th-1637540064
http://www.naval-technology.com/projects/andrasta-submarine
https://en.wikipedia.org/wiki/ARA_General_Belgrano_(C-4)
http://www.defensenews.com/articles/us-navys-new-fleet-goal-355-ships
[1] Dicţionar Enciclopedic de Marină, Comandor (r) Anton Bejan (coordinator), Contraamiral (r) Raymond Stănescu, comandor (r) Neculai Pădurariu, dr. Carmen Atanasiu, comandor (r) Ovidiu Victor Ionescu, comandor (r) Paul Ionescu, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, 2006
[2] Istoricul Navei, B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pag. 360
[3] Istoricul Navei, B. Kozlowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pag. 361
Frumos articol, felicitari Nicolae. Si total de acord, ne trebuie neaparat submarine, macar doua, preferabil in varianta „full size”. Dar nu am auzit nimic in directia asta de la decidenti, asa ca raman/em doar cu sperante, ca mai tot timpul.
In fata afirmatiei ca ne trebuie submarine si ca fara 2-3 astfel de nave nu contam la MN nimic de adaugat, asta-i realitatea.
Fata de portavion vs submarin cred ca putem sa conchidem ca avem doua tipuri distincte de „capital ship” una n-o exclude pe cealalta ci o completeaza. Cei care cred astazi ca portavionul nu mai este relevant – am mai vazut astfel de teorii – cred ca se grabesc.
Submarinul poate doar ataca nu si mentine superioritatea unei tari asupra unui teritoriu. Cele 70-90 de avioane ale unui Nimitz class nu pot fi inlocuite de rachete de croaziera lansate de un sub. In plus un sub poate fi vanat, portavionul trebuie sa-l ataci din greu, sa ai cu ce, etc.. Pe cand un submarin, chiar si Ohio sau un Sea Wolf poate fi redus la tacere chiar si de o marina rahitica ca a noastra, pana la urma bani de un sonar si o torpila s-or gasi, pe cand in fata portavionului trebuie efectiv sa ai cu ce, mijloace de lupta multe si inalt tehnologizate.
Sunt dpmdv doau tipuri de nave foarte diferite dpdv tactic si strategic, precum in antica cugetare: „Porcul rama da” rama nu porc.”
Cu un pic de noroc poa fi pescuit si cu trauleru…
George, nu zic ca n-ai avea dreptate! 🙂 Dar! 🙂
SUA nu a mai verificat ce-i cu portavioanele din WW2. Cel putin nu in fata unui adversar pe masura US Navy.
Tu ai dreptate comparandu-le si, intr-adevar, pentru proiectia fortei impotriva unui adversar mediu sunt mai bune ca un submarin.
Apoi, un CSG necesita un lant logistic impresionant, un submarin nuclear nu. Mai e si problema cost vs. beneficii. Poate si din acest motiv McCain a cerut portavioane mai mici, cu propulsie clasica, in genul USS America, disponibile sa fie trimise pe unde interesele SUA o cer, fara ca asta sa coste contribuabilul american o mica avere.
Tocmai ca vulnerabilitatea portavionului vine de sub apa, nu de deasupra. De altfel americanii se preocupa de subiect cautand noi masuri AS care sa fie instalate pe portavioane.
Discutia e deschisa, dar in opinia mea, nici portavioanele nu mai sunt ce-au fost… 🙂 Tronul se misca! 🙂
Felicitari pentru articol !
Aici un link foarte interesant al US NAVAL INSTITUTE -2015
http://www.usni.org/magazines/proceedings/2015-07/deadly-future-littoral-sea-control
S-a marcat! Multumesc! 🙂
@nicolae
Subiectul e interesant, dar tine mai mult de orgolii intra si inter-arme. Ce conteaza care e capital ship, pana la urma ca superputere ai nevoie si de sub si de portavion.
Uita-te la experienta germana din WW2. Dupa succesele germane initiale aliatii si-au securizat convoaiele (si) cu portavioane de escorta care au redus la tacere suburile germane pe modelul indianul talpa iute cum te prinde cum te… trimite la fund. Germania nu a facut mare lucru doar cu submarine, ar fi avut nevoie si de portavioane ca contrapondere la cele aliate.
Nu e chiar asa. Si un exemplu bun e chiar Germania care si-a investit resursele umane si materiale in niste monstri de talia lui Birsmarck, Gneisenau, Tirpitz s.a.m.d. doar pentru ca ei credeau in continuare ca astea inca erau capital ship, in loc sa termine de construit portavionul la care incepusera sa lucreze, sau sa pregateasca planuri pentru asa ceva. E adevarat ca erau la inceput limitati de tratatul de la Washington, dar de pe la mijlocul anilor ’30 nimanui nu i-a mai pasat de asta.
Alt exemplu e chiar articolul Eroului despre banii si resursele investite de japonezi in Yamato in loc de constructia mai multor portavioane.
La inceputul razboiului, mai ales dupa cucerirea Frantei, nemtii au avut acces la un litoral imens in timp ce englezii inca nu se desmeticisera prea bine.
Pana si pentru o mare putere este important sa anticipeze care va fi urmatoarea capital ship pentru ca asta poate face diferenta intr-un viitor conflict.
Asta nu exclude necesitatea de a avea o flota echilibrata din punct de vedere al mijloacelor tehnice. Dar iti poate da un avantaj sa investesti mai mult decat altii in viitoarea capital ship, functie si de pozitia ta geo-strategica si de scopurile pe care le ai.
Mai conteaza si doctrina navala a fiecaruia, pt nemtii submarinele erau „capital ship”, pt englezi erau navele de escorta ale convoaielor?!
Si pentru englezi tot portavionul a fost capital ship. Capital ship este aceeasi pentru toti la un moment dat! 🙂
Englezii sunt teribil de inovativi in razboi. Eu lor le atribui si aparitia portavioanelor de escorta care i-au ajutat sa apere convoaiele mult mai eficient.
https://en.wikipedia.org/wiki/Escort_carrier
Plus ca englezii aveau si portavioane mari la inceputul razboiului, clasa Illustrious.
Ai dreptate fara doar si poate, doar ca in Atlantic, in acei ani negri („mai ales 40, 41 si „42) cred eu ca escortoarele – luate la gramada de la distrugator in jos) au contat cel mai mult, in viata reala. Era cat pe ce sa scriu ca, tot pt britishi, capital ship au fost navele comerciale, dar aveai tot dreptul sa ma bagi la grele acatiste.
Ce vrei, m-au marcat cartile citite in copilarie despre razboiul din Atlantic 🙂 . Un respect fantastic pt cei din marina comerciala si n-au si ei macar un film decent facut…
Si pe mine m-au marcat cam aceleasi carti 🙂
Unul din eroii indiscutabili ai WW2 sunt navele de clasa Liberty.
Americanii i-au ajutat mult pe briti la inceput, desi erau neutri. Inclusiv cu distrugatoare, intr-un deal controversat: http://warfarehistorynetwork.com/daily/wwii/trade-of-50-american-destroyers-for-british-bases-in-world-war-ii/
Iti poti imagina cum era sa stai iarna de veghe pe aripa comenzii (deschisa) a unei nave comerciale in Atlanticul de Nord? Cu morcovul adanc infipt la gandul ca o torpila ar putea lovi de oriunde… Caz in care daca puteau sa te salveze bine, daca nu, nu. Ca nimeni nu periclita tot convoiul pentru tine.
Am stat de cart 22 – 24 si 04 – 06 la Marea Neagra, in mai, si mi-au inghetat mainile pe timona. Iti imaginezi cum e iarna? Cam ca acum adica…
Da, oamenii aia merita mai mult decat un film.
Poate nu e chiar ce cauti dar un film bun The Cruel Sea 1953.
Si pt toti iubitorii de marina o lista cu filme,unele mai bune,altele mai putin bune:
In mainile inamicului (2004)
Last Resort (2012 TV Series)
Phantom (2013)
Down Periscope (1996)
The Enemy Below (1957)
Navighează silenţios navighează adânc (1958)
U47: Capitan locotenent Prien (1958)
The Sinking of the Laconia (2010 Mini-Series)
Submarinul K-19 (2002)
On the Beach (2000 TV Movie)
U-571 (2000)
Valul ucigas (1995)
Vanatoarea lui Octombrie Rosu (1990)
Submarinul (1981)
Revolta de pe Caine (1954)
The Cruel Sea (1953)
Incidentul Bedford (1965)
72 metra (2004)
Statia polara Zebra (1968)
Black Sea (2014)
The Final Countdown (1980)
The Sand Pebbles (1966)
Capitanul Phillips (2013)
Tora! Tora! Tora! (1970)
Midway (1976)
Annapolis (2006)
Pearl Harbor (2001)
They Were Expendable (1945)
Scufundaţi cuirasatul Bismarck! (1960)
Gray lady down (1978)
The Battle of the River Plate 1956
Admiral (2008)
Michiel de Ruyter (2015)
Myeong-ryang (2014)
Yeonpyeong haejeon (2015)
Otoko-tachi no Yamato (2005)
Master and Commander: La capatul Pamantului (2003)
Sus periscopul (1959)
Scuzati traducerea in romana si nu titlul original.Imdb-ul si windowsul de vina :)).Vizionare placuta si daca mai stiti si altele…poate s-ar putea face o sectiune pe site dedicata filmelor war,history,etc…?
Am uitat de USS Indianapolis: Men of Courage (2016) si cateva documentare bune :
https://www.youtube.com/watch?v=dHOMRsHS6no&t=1094s
https://www.youtube.com/watch?v=w8amwp5bq_I
https://www.youtube.com/watch?v=1w30FkSXyTE&list=PL8hNHC9nbLlwpq5bbCkcODDmAXXFfuSKZ&index=3
https://www.youtube.com/watch?v=21qqkC1cWvE&index=8&list=PL8hNHC9nbLlwpq5bbCkcODDmAXXFfuSKZ
https://www.youtube.com/watch?v=posrOr6jCRQ&index=11&list=PL8hNHC9nbLlwpq5bbCkcODDmAXXFfuSKZ
https://www.youtube.com/watch?v=Ni_C4Ui06ck&index=16&list=PL8hNHC9nbLlwpq5bbCkcODDmAXXFfuSKZ
https://www.youtube.com/watch?v=iHY1M2TkSro&list=PL8hNHC9nbLlwpq5bbCkcODDmAXXFfuSKZ&index=27
https://www.youtube.com/watch?v=axjn5-Twtr8&list=PL8hNHC9nbLlwpq5bbCkcODDmAXXFfuSKZ&index=30
Si ceva de baltic fleet….stiu e facut de RT propaganda,etc…dar pt cine doreste sa vada un Kilo(iar cu gandul la Delfinu) si o Steregushchy.
https://rtd.rt.com/films/the-baltic-fleet-ep1/
Buruic , super lista. Cel mai tare film e Octombreie Rosu si Valul ucigas *crimson tide+
Inovatia RN a fost conceptia si constructia corvetelelor, pana la aparitia avioanelor de patrula maritima cu raza lunga (in principal B-24 Liberator modificate) echipate cu radare cu unde centimetrice pentru identificarea periscopurilor si care au inchis ce se numea la vremea respectiva „The Mid-Atlantic Gap.”
Flower?
Yup.
@nicolae
Germanii cunosteau importanta portavioanelor. Dar un portavion e un mare consumator de combustibil, consuma de cateva ori mai mult decat un cuirasat. Germanii nu aveau suficient combustibil pentru a construi o flota echilibrata si serioasa centrata pe portavioane, plus forte aeriene, plus armata terestra moderna. Pe langa acest principal factor retardant (pentru germani), mai era si faptul ca in primii ani Hitler credea ca poate ajunge la o intelegere cu englezii, si a lasat flota pe un plan secund.
De unde ai scos-o pe asta cu portavionul care consuma de cateva ori mai mult decat un cuirasat?
Bismark si Tirpitz mergeau pe turbine cu 148.000 si 160.000 shp in timp ce portavioanele clasei Graff Zeppelin ar fi mers tot pe turbine, cu 200.000 shp, conform proiectului.
Celelalte tentative de portavion ar fi mers pe 132.000 shp, 100.000 si mai mici.
Portavionul USS Saratoga consuma (impreuna cu avioanele sale) aproape de 2 ori cat consuma cuirasatul USS Pennsylvania (care avea un deplasament de 40.000 de tone in 42).
Dar vazand raspunsul tau si al lui Nicolae m-am uitat si peste alte cifre si intr-adevar cosumurile variaza. In alt caz de exemplu consumul e egal sau doar un pic mai mare pentru portavion (in principal datorita consumului de combustibil al avioanelor de la bord). M-am hazardat cu generalizarea respectiva.
Dar raman la parerea ca Germania nu-si putea permite sa creeze grupari navale in jurul unor portavioane fara sa afecteze efortul sau militar pe continent. Si atunci s-ar fi spus ca au gresit.
Cunosteau pe naiba… Ar fi facut un back up plan ceva, dar n-aveau nimic, dupa stiinta mea (poate gresesc). In rest Eroul are dreptate, cum ar putea sa consume o nava de 20000 de tone mai mult decat una de 40000?
Uite, Illustrious aveau cam 20000 de tone si vreo 40 de avioane la bord: https://en.wikipedia.org/wiki/Illustrious-class_aircraft_carrier
frumoasa prezentarea,
totusi, la mintea mea, dotarea RONavy cu submarin trebuie sa aiba in vedere un mijloc de propulsie silentios: pile de combustibil + pump jet + senzori care sa faca fata provocarilor actuale,
pump jetu actual de pe virginia class se spune ca provine de la ingleji,
singur submarinu fara un sistem de propulsie modern, senzori si arme, care sa faca din el un mijloc de lupta eficace este degeaba,
nu in ultimu rand, trebuie observat ca actualele suburi olandeje, suedeje, sunt sub capacitatile celor rusesti si ar trebui eliminate din start,
cine nu crede poate da o cautare dupa walrus class si incercarile disperate ale marinei suedeje de a cauta suburile rusesti observate de populatie prin apele teritoriale, dar de negasit pt. marina suedeja,
un sub care poate fi detectat usor de inamic nu-si justifica existenta pt. ca presupune din start moartea echipajului,
raman frantujii, dar astia au un defect major,
orice produs militar de-al lor este vandut ca si cum ar fi poleit cu aur,
spre deosebire de articol io cred ca in afara de 3-4 suburi RONavy ar avea nevoie si de cateva minisubmarine (au mai fost in dotare) si drone submarin,
Andrasta e un soi de mini-submarin, un concept care mi s-a parut interesant.
Good point cu suedezii, uitasem de incident si nu l-am mai mentionat in articol.
Dar asta nu inseamna ca suedezii nu stiu sa faca submarine bune, unul din submarinele lor a fost considerat suficient de bun incat US Navy sa-l inchirieze pentru tot felul de jocuri de-a razboiu’.
Se vorbeste tot mai mult despre sub ca nava mama pentru drone submarine care sa faca the dirty stuff.
un proiect interesant mi se pare mie Amur 950
totusi, la mintea mea, fara pump jet si pile de combustie nu are rost,
rusi au deja in MN alrosa,
un shortfin baracuda cu vreo 10-20 metri mai mik mi s-ar parea ideal,
la acelasi material, ar creste adancimea maxima si viteza,
pretu va fi o problema pt. produsele franceze,
as adauga faptu ca noile torpile cu cavitatie au o viteza ce nu poate fi atinsa de submarine,
se vorbeste de dotarea cu mijloace de lupta impotriva acestora dar va fi foarte greu,
Amur are un singur defect: e rusesc! 🙂
E un singur pump jet in Marea Neagra, experimental din cate stiu eu, restul sunt Kilo cu elice.
Rusii tocmai au anuntat ca lucreaza la un urmas pentru Schkval, dar cred ca ei sunt singurii care au asa ceva operational.
AIP este intr-adevar obligatoriu pentru diesel-electrice.
Francezii fac nave bune, chiar daca mai scumpe. Sunt de urmarit programele unde au reusit sa vanda mai mult pentru ca astfel s-ar putea sa mai scada si pretul. Scorpene?
Tot programu pump jet pt. Virginia class a fost in jur de 24 de milioane de dolari
Nu stiu daca pretu este doar pt. partea de proiectare sau acopera si productia
Daca am avea 4 suburi in constructie un cost total de 24 de milioane pt. pump este rezonabil
Nu cred ca au fost atat de ieftine. De unde ai luat pretul?
wiki virginia class, referinta 53 care trimite la pagina de internet a BAE
Excelent articol. Multumesc. Ca o concluzie care trebuie sa sune si la MAPN …2-3 submarine
Super articol, Felicitari.
Mi-ar fi placut sa spui mai multe despre a noastra navy, am avut si noi prin anii de inceput ai marinei militare un crucisator pe nume Elisabeta, deci eram cumva in carti prin balta neagra, si bineinteles daca stii planurile ( daca sunt ) viitoare cu achizita de sub-uri si eternele corvete.
Daca stii..
RA-HAT!
Elisabeta era un crucisator usor.. degradat rapid la „crucisator torpilor” .
O sa fie in viitor o serie dedicata navelor care au servit sub tricolor.
Nu stiu despre planurile alor nostri mai nimic, nu mai mult decat ce apare in presa.
Pot sa incerc sa fac niste predictii insa, asa cum am sustinut si anticipat alegerea unor corvete mari. Despre Delfinul tacerea care s-a lasat in ultima vreme imi spune ca s-ar putea sa plece la taiat fara inlocuitor. Cel mult sa-l faca nava scoala, altfel ar fi probabil foarte multi bani de bagat in el.
Elisabeta a fost singurul crucisator romanesc, merita cu prisosinta un articol… 🙂
Multumesc Nicolae, un raspuns clar si obiectiv.
Cat despre Bison, nu te inteleg de ce chiar arunci cu mizerii ?
Pana la urma vad ca nu merita sa amintim de navele si marina noastra militara.
„Şi în cazul războiului din Falklands, despre care am mai vorbit într-un episod anterior, marina britanică a utilizat submarine nucleare, portavioane şi multe alte nave de luptă, însă a refuzat să-şi disloce forţa navală într-o poziţie apropiată de coastă – optimă pentru operaţiunile sale – din cauza singurului submarin argentinian cu propulsie diesel, „San Luis”.”
Asta nu e chiar adevarat au fost mai multe motive iar printre acele motive se afla rachetele exocet. Daca englezii s-ar fi apropriat de coasta ar fi putut fi atacati mai usor atat cu rachete anti-nava cat si cu arme conventionale.
Inteleg ca vrei sa subliniezi un punct de vedere dar pare usor exagerat pe alocuri. Degeaba a aparut un articol in 1993 daca azi doctrina americana ramane bazata pe port-avion.
Pana si doctrina navala a chinei nu este pe submarine ci pe rachete specializate anti-portavion cu raza lunga.
Doctrina navala a Chinei (adica modul cum China vede razboiul pe mare si cum se pregateste pt el) se bazeaza pe nave nu pe rachete, iar in viitorul nucleul flotei chineze va fi format din cel putin trei portavioane, posibil 5.
Referitor la Falklands nu cred ca puteau fi mai usor atacati cu rachete AN pt simplul motiv ca argentinienii nu prea mai aveau Exoceturi, din acest motiv au folosit bombe gravitationale clasice. Portavionul nu s-a apropiat de tarm din motive tactice specifice tuturor portavioanelor: nu te apropii de tarm daca intri astfel in raza aviatiei inamice cu baza la sol…
tu vorbesti in viitor poate ca momentan se bazeaza pe interzicerea accesului zone apropriate de tarmul lor.
inca nu au nici navele nici tehnologia necesara sa utilizeze o doctrina bazata pe asa ceva. nu cred ca se compara nici macar cu japonia din punct de vedere naval…
in viitor da or sa formuleze o doctrina bazata pe grupuri de port-avioane…cand or sa le aiba
Intr-adevar, poate am fortat nitel lucrurile ca sa evidentiez un punct de vedere. El se bazeaza insa pe fapte. Plus ca, eu ma refer la apropierea portavionului de insulele Falklands, nu de continent. Lupta in preajma litoralului este foarte periculoasa, indeosebi pentru navele de suprafata si pentru portavioane in special. Un submarin se descurca mai bine intr-un astfel de mediu si, mai mult decat atat, este mult mai periculos pentru un portavion intr-un astfel de mediu.
Tocmai ca ultima doctrina americana (cea cu 355 nave) prevede o crestere majora a numarului de submarine de atac, cele balistice sunt limitate prin tratate (daca-mi aduc bine aminte). In timp ce portavioanele raman stationar, cu o tendinta (propunerea lui McCain) de a adopta portavioane conventionale, la jumatate din deplasamentul unui super-portavion. US Navy nu a respins propunerea lui McCain ci a spus ca este de investigat.
China se straduieste pe dezvoltarea de armament si tactici A2/AD pentru ca stie ca portavioanele pot fi vulnerabile. Cel putin mai vulnerabile decat un submarin. Plus ca sunt principalul mijloc de interventie al SUA peste mari si tari.
Insa daca vrei sa ataci niste obiective bine definite, e mai simplu sa folosesti un sub de atac decat un CSG.
E o discutie deschisa, insa trebuie sa plecam de la definitia lui Mahan care vorbeste de „lovituri decisive”.
odata detectat un submarin e ca si mort
Some hours later, after leaving Grytviken, Santa Fe was detected on radar by Lieutenant Chris Parry, the observer of the Westland Wessex HAS.3 anti-submarine helicopter from Antrim, and attacked with depth charges. This attack caused extensive internal damage, including the splitting of a ballast tank, the dismounting of electrical components and shocks to the machinery. As the submarine struggled to return to Grytviken on the surface, Plymouth launched a Westland Wasp HAS.1 helicopter, and Brilliant launched a Westland Lynx HAS.2. The Lynx dropped a Mk 46 torpedo, which failed to strike home, but strafed the submarine with its pintle-mounted 7.62 mm L7 General Purpose Machine Gun (GPMG). The Wessex also fired on Santa Fe with its GPMG. The Wasp from HMS Plymouth and two other Wasps launched from Endurance fired AS-12 air-to-surface anti-ship missiles at the submarine, scoring hits. Santa Fe’s men and the marines onshore attempted to fight off the attack by firing their rifles, machine guns, and an old Bantam anti-tank missile at the aircraft, but the Argentine boat was damaged badly enough to prevent her from submerging or even from sailing away. The crew abandoned the listing submarine at the jetty at King Edward Point on South Georgia and surrendered, along with the Argentine garrison, to the British forces.
Nu-i deloc adevarat. In primul rand una-i detectia unui sub in zona alta localizarea sa si posibilitatea de a-l ataca cu precizie. In WW2 sunt zeci si zeci de exemple de submarine detectate, atacate si care au scapat foarte ok…
Nu exista certitudini in razboi, in general, in razboiul anti-submarin in special. Sub-ul are suficiente masuri de aparare, suficiente posibilitati de manevra sau chiar de fuga, in cazul submarinlor nucleare de atac care ating 40 Nd in imersiune.
Plus ca poate foarte bine riposta cu agresivitate.
Robi, suprafata pamantului este 70% acoperita cu apa. Oare cat te costa, raportat la valoarea sub-ului, toate mijloacele angrenate pentru detectia lui?
Pe langa cele zise de George:
– ai putut citi in articol ca atunci cand a aparut, Alfa putea fi detectat nu si lovit pentru simplul fapt ca nu-l ajungea nicio torpila;
– un sub nuclear are resurse mari de autonomie, viteza si adancime de scufundare;
– se poate folosi de termocline ca sa dispara si sa reapara, insa 100 de mile mai departe;
– au aparut rachete AA la bordul submarinelor, lansabile prin tuburile lanstorpila din imersiune, caz in care nu-ti mai permiti sa dai ture la nesfarsit pe deasupra lui, ca s-ar putea sa te dea jos;
– plus cate si mai cate or mai fi dar nu prea apare prin presa ca toata lumea le tine cu grija sub pres.
ceea ce tu si george uitati e ca nu mai suntem nici inal doilea razboi mondial cand puteau scapa desi detectate pentru ca efectiv nu prea exista mod de urmarire decat vizual si primul alfa a fost conceput prin 1960 din cate stiu eu astazi traim in 2017 si aviatia din ziua de azi poate sa detecteze (mai greu dar poate) si sa prinda din urma usor un submarin.
pe vremea aia nu existau avioane precum p-8 poseidon sau atatea metode de a detecta un submarin.
nu spun ca sunt redundante sau inutile ci doar ca nu sunt nici vreo arma magica, au limitarile lor.
Nu te contrazic robi, nu exista arme magice. De aceea e bine sa ai o flota echilibrata in raport cu pozitia ta geostrategica si doctrina ta de aparare.
Clar ca nu mai suntem in WW2, dar asta e in avantajul submarinelor. Alfa, cu exceptia zgomotului, ar fi viabile si azi, iar rusii zic ca-i tenteaza sa reediteze succesul de atunci. Adauga faptul ca tehnologia a evoluat mult in metalurgie, tehnici de sudura/lipire, automatizare etc samd
Echivalentul P8 din WW2 este B24 Liberator modificat, dupa cum zice Alex mai sus.
Ca o concluzie, ceea ce am incercat sa zic in acest articol este ca submarinul mi se pare una dintre cele mai eficiente arme dpdv cost vs. eficienta. Si, din acest motiv, tinde sa fie mai eficient decat un superportavion.
Apropos de P8, au gasit submarinul rusesc din Mediterana sau nu? 🙂 Noi nu vom sti, insa cine-a avut de invatat si evaluat, a facut-o…
Subamrinul atomic dotata cu SLBM uir nu este „capital ship” adica „nava de linie”m care [oa asigira superiritatea maritima .. e mai o arma a „Zilei de Apoi” …adica in cazul in care tara de care apartine este pusa in situatia de a disparea .. agresorul ba suferi grav. Atat de grav incat mai bine renunta …
Si un singur suba,rin atomic dotata cu SLBM este suficent ca sa impuna teroarea. Adica daca scapa unu singur …. multe orase ale „vinovatului” bvor debeni stical si cenusa radioactiva…. A da.. si data fiind capciatea de autonomie a unui sb,arin atomic … nu trebuie sa se grabeasca… poa sta ascuns si 4-5 luni
Apopos stoti care este una din chestiile cele mai secrete ? Zona in care subarinele nucleare „dispar” si asteapta … „Se stie” ca ar fi 2 zone – sub calota artica (cam mare nu? E ca si cum ai zice unui „cauta-ma in Bucuresti: si ala iti stie doar figura si porecla „Cretu” ) si jundeva … prin centrul Pacificului
„Mahan a definit conceptul de „capital ship” ca fiind nava, care, prin armamentul său deopotrivă defensiv şi ofensiv, este capabilă să aplice lovituri decisive în acţiunile flotei din care face parte.”
Mai decisiv de atat nu exista. De asta numarul tarilor care au asa ceva este limitat, de-asta numarul de unitati este limitat s.a.m.d.
Dpdv definitie, mie asta mi se pare nava suprema.
SSBM-urile au un mare minus: atunci cand sunt folosite impotriva unui alt stat care la randul sau detine SSBM, rezultatul nu este doar distrugerea (aproape) totala a inamicului, dar si propria distrugere. Chiar folosirea impotriva unui stat care nu are SSBM-uri poate avea efecte de boomerang nebanuite. Deci, o arma teribila, dar pe care nu o poti folosi decat cand esti pe marginea prapastiei, si atunci ca sa te razbuni, nu ca sa mai castigi ceva. Deci as exclude acest gen de submarine din lista de candidate la titlul de nava capitala.
Umila mea parere e ca portavionul joaca in continuare rolul de nava capital, celelalte nave din flota avand in principal rolul de sustinerem tot asa cum pe vremuri flotele se constituiau si operau in jurul cuirasatelor. La panoplia impresionanta de mijloace de lovire de care dispune un portavion as adauga si fatorul psihologic: iti cam tremura chilotii cand vezi port-avionul patruland marile in apropiera coastelor proprii, tot asa cum pe vremuri te lua cu lesin cand vedeai in zare fumul cuirasatelor sau velatura lui HMS Victory. Submarinului ii lipseste asta. Ar trebui sa renunte la la „invizibilitatea” sa, navigand la suprafata si pierzand astfel un atu imens, altfel nu prea vad cum ar putea sa „transmita mesajul”. Nu o sa vedem prea curand SUA trimitand o formatiune de submarine ca sa sustina liberate de navigarie in marea Chinei se Sud, sau in stramtoarea Ormuz. Ar fi ridicol.
Si in privinta operatiunilor la nivel tactic, vad submarinul ca o arma limitata, care nu va puta face (cel putin cu tehnologia actuala) razboi electronic sau sustinerea unei debarcari.
In intelesul literal al cuvantului, SSBM-urile asta sunt, capital ship. Prin simpla lor prezenta, nu trebuie sa traga.
Imi permit sa te contrazic in ceea ce priveste factorul psihologic: submarinele au avut si, inca mai au, un impact psihologic foarte mare asupra adversarului. Citeste marturii din WWII si chiar si din Falklands unde prezenta submarinelor nucleare de atac in zona a tinut intreaga flota argentiniana in port, mai ales dupa scufundarea lui Belgrano. Crede-ma inamicul nevazut care te poate pocni fatal din senin provoaca o frica mult mai mare decat vederea magaoaiei.
Chiar daca ai vazut anul trecut doua portavioane in Marea Chinei de Sud, pot paria ca au fost si submarine acolo. Dar asta n-o s-o vezi la stiri. Insa cine a trebuit sa vada, a vazut.
In caz de bum-bum pe bune, n-o sa vezi portavioane la mai putin de 100 de mile de coasta, e ca si cum ar pune un semn mare pe ele pe care scrie: Trage! Sunt aici! By the way, din cate stiu, 30% din forta portavionului este alocata intotdeauna in primul rand propriei protectii. Lupta in preajma litoralului este grea, pentru ca amenintarile pot veni din senin si timpul de reactie este scurt (vezi cazul corvetei israeliene lovite in largul Libiei de Hezbollah cu o racheta chinezeasca).
Imi pare rau, dar nu sunt intru totul de acord cu cele spuse de tine. SSBM-ul este intr-adevar arma suprema, din punct de vedere al capacitatii de distrugere (presupunem ca rachetele purtate sunt nucleare) dar este anulat direct de existenta SSBM-urilot inamice. Nici un lider intreg la minte nu va decide folosirea acestei arme, stiind ca se expune direct la exact acelasi tratament.
Legat de factorul psihologic: se corect ceea ce spui, dar sunt si contraexemple: sa ne gandim cate unitati grele au fost blocate la Scapa Flow in timpul WW II de simpla existenta a lui Tirpitz. Sigur, teama de ceea ce nu vezi poate provoca o psihoza serioasa, dar un submarin descoperit poate fi distrus mult mai usor decat un portavion. Teama de un submarin e ca intalnirea cu un nebun, nu stii niciodata la ce sa te atepti, dar e posibil sa scapi cu bine. Cu portavionul, e altceva, e ca si cum te-ai intalnii cu golanul cel mai mare si mai rau din cartier. Daca nu esti la fel de mare si rau, sigur o patesti. De-asta in viziunea mea, portavionul ramane inca nava suprema.
Legat de apropierea de coaste, cred ca nu m-am exprimar eu bine. Sunt sigur ca nici un comandant serios nu ar duce o nava de asemenea valoare in bataia sistemelor de aparare inamica, ci se va apropia doar cat sa aduca obiectivele in raza da de actiune, si eventual pentru un timp limitat. Asta nu il impiedica sa asigure sprijin-ul debarcarii: poate sta lejer la 3-400 km de coasta si aparatele sale sa bombardeze sisteme de aparare costiera, sa previna deplasarea trupelor inamice sau sa atace aviatia de suport tactic a inamicului. E de vazut cum vor evolua lucrurile, odata cu cresterea razei, vitezei si preciziei rachetelor de croaziera si cu aparitia rachetelor balistice antinava. Daca imi e permis un pronostic, preconizez ca viitorul o sa ne aduca ceva similar cu o incrucisare intre Zumwalt si Kirov: stealth, rapid, intesat de rachete, cu tunuri electromagnetice care chiar or sa functioneze, cu posibilitate de lansare drone de diferite tipuri (vezi dronele roi recent testate de americani) sistem de aparare AA si antiracheta pe raza medie si scurta bazat pe fascicule laser, si, de ce nu, capacitate de submersie limitata (20-40 de metri) pentru a evita detectia radar, IR, sau satelit.
„Legat de factorul psihologic: se corect ceea ce spui, dar sunt si contraexemple: sa ne gandim cate unitati grele au fost blocate la Scapa Flow in timpul WW II de simpla existenta a lui Tirpitz.”
Corect, dar asta nu a stopat convoaiele. Englezii au mentinut o forta cu unitati grele in Scapa Flow asteptand o confruntare cu unitatile grele germane. Atat. Mai aveau si alte unitati grele pe care le-au trimis in Pacific sau in Mediterana.
„Cu portavionul, e altceva, e ca si cum te-ai intalnii cu golanul cel mai mare si mai rau din cartier. Daca nu esti la fel de mare si rau, sigur o patesti. De-asta in viziunea mea, portavionul ramane inca nava suprema.”
Din articol citire: „Referitor la cel de-Al Doilea Război Mondial, mai puţină lume cunoaşte faptul că, deşi submarinele US Navy reprezentau mai puţin de 2% din flota US Navy au scufundat mai mult de 30% din navele japoneze, inclusiv 8 portavioane.” Ce te face sa crezi ca lucrurile s-au schimbat fundamental? A, da, acum cred ca US Navy are mai multe submarine de atac. Si conform planificarii va avea si mai multe.
Vom vedea ce ne va aduce viitorul, omenirea e inventiva-n draci cand vine vorba de arme… 🙂
„…deşi submarinele US Navy reprezentau mai puţin de 2% din flota US Navy au scufundat mai mult de 30% din navele japoneze, inclusiv 8 portavioane.” Ai dreptate, as putea adauga si exemplul lui Royal Oak scufundat la ancora de un submarin german. Am totusi rugamintea sa remarci ca nici macar in acea perioada in care submarinele inregistrau succese stralucite nu au fost considerate ca fiind „capital ships”. Presupun din nou ca cel putin unul din motive a fost vizibilitatea: toata lumea stie Midway, bataliile din Marea Coralilor sau din Marea Filipinei, dar since, pana sa citesc articolul tau eu nu stiam ca 8 portavioane au fost scufundate de submarine. Pentru ca, in cele din urma, impresia e ca portavioanele au facut posibil „voiajul” prin insulele pacificului pana in arhipeleagul japonez. Tot astfel, daca in ziua de azi ar izbucni un razboi care ar presupune ciocnirea d oua flote care sa contina atat portavioane cat si submarine de atatc (pe langa celelalte tipuri de nave, evident) sunt destul de sigur ca daca in urma intalniri intre flote cea castigatoare si-ar pierde toate submarinele de atac dar ar ramane cu portavioanele ar continua misiunea, in timp ce daca ar pierde portavioanele, chiar ramanand cu toate submarinele intacte, ar face calea intoarsa, clamand eventual o victorie a la Pirus.
Mai Mihai, tu zici ca sub-urile nu pot fi capital ship pe motiv de lipsa de vizibilitate? 🙂
E o discutie lunga, cu multe argumente de ambele parti.
Eu cred ca rolul submarinelor se va dezvolta pe viitor functie de interesele fiecarei tari.
Si mai cred ca nu poti avea o marina militara de secol 21 fara submarine in flota.
In final, apropos de efectul psihologic al submarinului, un citat din jurnalul de bord al unui ofiter roman din WW2:
„1900 Cordelia face explozie. Carpati trage cu tunurile de 20 mm a.a. Tragem si noi…
M-am grabit spre tunarii bordului. De ce trageti? In ce trageti?… S-au oprit. Intr-adevar, pe mare nu se vedea nicio tinta. Auzind pe altii tragand, incepura sa traga si ei in nestire… Se gandeau mereu la submarine… Fusese insa vorba de o mina.”
Citatul e de aici: http://www.rumaniamilitary.ro/pledoarie-pentru-salvarea-a-94-de-ani-de-istorie-canoniera-eugen-stihi
Ai dreptate, discutia ar putea fi foarte lunga, cu argumente pro si contra de ambele parti. Ce sa fac, nu e vina mea ca scrii articole interesante pe subiecte care ma pasioneaza :). Eu o sa ma opresc totusi aici, ca mi-e ca incepem sa plictisim restul cititorilor.
Spor maxim
SSBNul este o arma de unica folosinta. Strategica dar de unica si finala folosinta.
Multumesc tuturor pentru felicitari! 🙂
Le meriti cu prisosinta!
Frumos articol . You make my day cum ar spune saxonu .
Stau si imi pun intrebarea de ce ai nostrii au renuntat asa usor la submarinul pe care il aveam in dotare .Lipsa banilor nu cred ca ar fi justificata . Indolenta , lipsa de perspectiva strategica in alcatuirea unei doctrine maritime de aparare mai ales acum la ce s-a intamplat la Marea Neagra ? Lipsa unor oameni , strategi care nu vad rolul unui submarin in a noastra Marina Militara ?
Pacat am avut o arma extraordinara la indemana si nu am stiut sa o folosim , sa profitam de ea , si dupa cum spunea si autorul articolului se pare ca ai nostrii nu prea mai au in vedere arma submarin in Marina . Si nici conducatorii armatei nu pun presiune pe politic pentru a reintegra sau a readuce aceasta arma in Marina Militara .
Exact, dar hai sa vorbim de sub-ul romanesc. Mai degraba de ce toata tara e lasata de izbeliste…desi la resursele umane si materiale eram deja cu litere mari DEJA, a 7-a poate mai bine economie a UE.
Cred ca acum iti dai seama de ce !
Pe mine m-a speriat lipsa deja clasicei declaratii a fiecarui nou ministru al apararii de reparatie a Delfinului. S-a lasat complet linistea.
Nu sunt deloc adeptul teoriei conspiratiei, insa in cazul Delfinului cred (evident fara dovezi) ca s-a dorit realmente punerea la cheu. Delfinul nu mai merge din ’95, pe atunci Rusia mergea spre vest iar flota Marii Negre era un soi de morman de fiare. In anii ’90 s-au desfasurat cateva programe militare ambitioase, nu cred ca era asa o mare cheltuiala atunci sa tina Delfinul functional.
Iar acum avem asa de multe gauri ca submarinul este ultima noastra grija… Mai ales ca, cel mai probabil avem nevoie de unul nou…
Submarinul Delfinul din clasa Kilo Project 877 (Paltus) este depasit tehnic si moral tinand cont in special de principalul inamic posibil, care este si constructorul lui si care cunoaste foarte bine masinaria si amprentele acustice. Deasemenea submarinul necesita o revizie capitala care s-ar putea face in Rusia (si probabil ar dura o vesnicie si rezultatele ar fi cel mult mediocre) sau poate in Germania dar presupun ca ar fi atat de scumpe ca mai bine luam altul (nou sau SH functional din vest).
Faptul ca modelul Kilo Project 877 este deja depasit a facut ca in anii ’90 rusii sa dezvolte Kilo Project 636 cu variantele si imbunatatirile ulterioare.
Aveti aici o comparatie intre mai multe submarine diesel in ceea ce priveste amprenta acustica si detectabilitatea relativa:
http://2.bp.blogspot.com/-XcVb4RdUtl0/VUO-_oYy65I/AAAAAAAA9gk/5t9aAdF_umY/s1600/quietsubs.png
Gogu’, in ’95 inca mai puteau fi viabile, fie si ca antrenament pentru fortele de suprafata si pentru misiuni pe timp de pace.
Nu pot sa nu ma intreb de ce-au mentinut toata structura din jurul Delfinului (oameni, logistica etc) in conditiile in care nava sta la cheu din 1995.
Intr-adevar, acum e prea tarziu sa mai scoti din el o nava de lupta care sa conteze, insa ar merita (daca nu este disproportionat de scump) sa fie revitalizat ca nava scoala pentru vremuri mai bune dpdv buget.
Aici ai dreptate. Probabil nu vom afla vreodata motivele din spatele deciziilor luate.
Felicitari pentru articol! Este interesant si placut la citit!
poloneji au si ei un Kilo care a fost modernizat de nemti,
daca se poate moderniza orice nava se poate incerca si la delfin,
Voi stiti parerea mea:
1. Un Gotland+, adica un AIP mai nou, senzori idem. Mi se pare cel mai reusit raport dimensiuni, capacitate de lovire:
4 tuburi de 533mm din care sa poti lansa rachete antinava, torpile grele cu raza lunga, drone navale, rachete de croaziera, ulterior rachete antiaerien cu raza medie/lunga. Tot din ele poti lansa mine inteligente tip CAPTOR sau mine „clasice”. Rezerva de 12 lovituri.
2 tuburi de 400mm pentru torpile antisubmarin, rezerva de 6 lovituri.
Ideal ar fi sa le poti proteja baza printr-o bula de interdicite antiaeriana/antiracheta cu raza de cel putin 200km.
Plus senzori submarini, campuri de mine inteligente etc.
Plus nave de reaprovizionare care sa le asigure aprovizionarea in larg. O nava gen catamaran, undeva la 100-110m lungime, submarinul sa iasa la suprafata intre cocile navei si sa fie aprovizionat cu tot ce are nevoie, sa schimbe echipaj, piese de schimb etc apoi sa se scufunde la loc.
Alta varianta ar fi sa realizezi terminale de reaprovizionare subacvatica, in apropiere de coasta, de unde sa-si ia necesarul de carburant si munitii.
Instalarea unor campuri eoliene in apele de coasta ar putea servi ca acoperire pentru realizarea unor astfel de terminale.
Submarinul e periculos cand se scufunda dar sa nu uitam ca majoritatea timpului o petrece in port, in lucrari de intretinere, revizii, reparatii sau in asteptarea unor misiuni. Pentru asta baza trebuie sa fie sigura.
Hai sa ne imaginam ca pui la punct un sistem CAPROC (am scris mai demult despre el) adica o racheta antinava sau de croaziera, incapsulata, pe sistem CAPTOR, si care sa se activeze si sa loveasca navele adverse dupa ce le-a prelucrat amprenta acustica si/sau electormagnetica.
Sau, mai simplu (vorba vine), sisteme CAPROC amplasate sub apa, aproape de baza navala inamica, si care, la primirea unui semnal (ramane de vazut cum) sa se activeze si sa lanseze salva de rachete asupra bazei adverse.
Te duci cu un Gotland si plantezi 12 bucati sau te duci cu doua si plantezi 24, eventual mai faci un drum si ai amplasate 48. Cand le-ai dat drumul simultan, Dumnezeu cu mila. Lansate multe, simultan si de foarte aproape (30-40km de baza adversa) putine sanse sa aiba timp sa-si activeze sistemele de aparare pentru o riposta eficienta. Probabil ca va dobori intre 50 si 60% din ele, in functie si de cat sunt de stealth. Nu mai spun ca, folosindu-le pentru lovituri scurte, poti utiliza mai putin carburant si poti instala un cap de lupta mai mare.
Un articol foarte placut. Felicitari!
off topic cel mai probabil in viitor portavioanele vor fi reduse la platforme de lansare a dronelor
cuirasatele sunt absolut superbe adevarate castele plutitoare
Nicolae
Submarinele purtatoare de rachete balistice intercontinentale sunt desemnate SSBN (Ship Submersible Ballistic-Missile Nuclear) si nu SLBM. SLBM (Sea Launched Ballistic Missile) sunt desemnate rachetele balisitice la bordul acestor submarine.
Ha! Tocmai ce ma gandeam ca nu mi-a scapat nimic. 🙂 Asa este.
Frumos articolul, felictari!
ma gindesc, oare nu cumva ni s-a impus de catre aliati sa nu reactivam submarinul nostru? Am in vedere si supozitia (citeam un articol) conform careia ni s-a cerut sa nu construim autostrada peste Carpati, din ratiuni strategice, in interesul altora…
Vezi ca am postat eu, cateva mesaje mai sus, o posibila explicatie.
submarinul.tancurile,rot-urile….nivelul de trai,locurile de munca,taxele si impozitele…e mai usor asa.
importante dar nu capitale.
marina de suprafata are un rol strategic cu adevarat in usnavy.
intodeauna primele se vor subordona ultimelor.
singura crestere majora din planul US Navy de 355 de nave este a submarinelor nucleare de atac, ceva gen de la 40 la 60
de fapt, dpmdv SSBN-urile sunt singurele cu adevarat cu rol strategic
si sunt mai ieftine decat un portavion de clasa Ford, care depaseste 12 miliarde USD fara valoarea aviatiei care va fi la bord
US Navy a ajuns sa faca politie prin lume impotriva unora evident inferiori cu Arleigh Burke (distrugator!!) si cu Nimitz riscand zi de zi sa le trimita niste unii exaltati niste rachete in cap, cam asa, ca la Bab el Mandeb anul trecut
Daca unora le si iese, magnitudinea pierderii (in caz de Nimitz lovit) este de nivel 9/11
am fost lung, scuza-ma! 🙂 (citeste tot totusi…)
am citit si citesc.
http://youtu.be/uvZS63Osons
si este o nuanta pe care unii nu o inteleg….m-am referit la comentariile mai lungi decat articolul in sine.respect.
Cred ca am inteles ce era de inteles. 🙂
Nu la fel de spectaculos: https://youtu.be/9990wY1DEhk
ramane de vazut.
Foarte fain articol, totusi o mica greseala. Constructia Surcouf-ului a inceput in 1927, si a intrat in serviciu in 1935
Este referinta de la pct. 3, minte omul ala, mint si eu… 🙂
eu am cautat in mai multe locuri si peste tot zice 1935. In 27 a inceput constructia si poate in 25 sa fi inceput planurile, dar de intrat in dotarea flotei franceze a fost sigur in anii 30. sau cel putin asa am gasit eu prin carti si pe site-uri 🙂
Nu vreau sa fiu carcotas, mi-a placut foarte mult articolul, fiind si eu pasionat de istoria navala. Sper sa mai scrii cat de curand 🙂
Stai linistit! Mai apar si erori, vezi-o p’aia cu SLBM-ul. Oameni suntem… 🙂
Un capital ship e o nava ce intimideaza prin prezenta. Prin insasi natura ei, ea arata steagul tau cand e intr-un port strain. Asta era baza politicii de canoniera.
Desi submarinele devin f periculoase, ele sunt nave de ascunzis. Lumea isi tine respiratia cand intra un distrugator in Marea Neagra, dar nimanui nu ii pasa de un submarin.Impactul psihologic nu e acolo, decat pt marinari.
f fain. chiar si pentru un novice ca mine…parca si cafelutza are gust mai bun citind acest articol…ms frumos!
Am dat peste un articol interesant legat de oportunitatea reintroducerii navelor grele de suprafata. http://nationalinterest.org/blog/the-buzz/the-us-navys-biggest-what-if-could-super-battleships-make-19147