Nave celebre – Episodul 4: Corsarii germani din Al Doilea Război Mondial

Partea I: Cuirasatul de buzunar „Admiral Graf Spee”

Încă din primul război mondial, Germania a dezvoltat tactica „corsarilor” (engl. „raider”), care erau fie nave de luptă, fie nave comerciale rapide înarmate (uneori denumite şi crucişătoare auxiliare), în scopul întreruperii şi hărţuirii liniilor de aprovizionare ale adversarilor săi. Şi în primul război mondial, ca şi în cel de-al doilea, dușmanii Germaniei au răspuns prin formarea convoaielor, reducând astfel eficienţa „corsarilor”.

Utilizarea navelor de suprafață de către Germania în timpul celui de-al doilea război mondial avea să se circumscrie aceleiași strategii ca şi în primul război mondial, cu mențiunea că, în cel de-al doilea, nu a mai existat nici o Bătălie a Iutlandei.

                                                Graf Spee in port – vedere din prova tribord

Sfârşitul primului război mondial şi încheierea Tratatului de la Versailles a avut consecinţe importante pentru marina Germaniei învinse. Astfel, o Franţă foarte răzbunătoare şi vindicativă a impus prin mai sus menţionatul tratat, la articolul 181, limitarea flotei Germaniei la şase cuirasate de clasă „Deutschland” sau „Lothringen”, şase crucișătoare uşoare, 12 distrugătoare şi 12 torpiloare.

                                                                    SMS Lothringen

Dreptul Germaniei de a construi noi nave era limitat doar la înlocuirea navelor vechi şi, în conformitate cu articolul 190 al Tratatului, erau impuse limitări constructive. Astfel, navele blindate, de tipul cuirasat sau crucişător erau limitate la un deplasament de 10.000 de tone, crucişătoarele uşoare erau limitate la un deplasament de 6.000 de tone, distrugătoarele la un deplasament de 800 de tone iar torpiloarele la un deplasament de 200 de tone. Cu excepţia pierderii unei nave, Germaniei i se permitea să-şi înlocuiască un cuirasat sau un crucişător doar după trecerea unei perioade de 20 de ani de la lansarea acestuia, termenul scăzând până la 15 ani în cazul distrugătoarelor şi torpiloarelor.

 

Articolul 191 interzicea în mod expres Germaniei să construiască sau să cumpere orice tip de submarin, fie el şi comercial.

În acest context, când Germania a decis înlocuirea navei “Preussen”, veche de 25 de ani, o navă de 13.000 de tone şi patru tunuri de 280 de mm, au apărut şi primele probleme legate de limitările impuse prin Tratatul de la Versailles.

                                            SMS „Preussen” – Braunschweig class, in 1907

Norocul le surâde totuşi nemţilor în momentul în care, în 6 Februarie 1922, marile puteri navale semnează Tratatul de la Washington, un tratat care urmărea să limiteze cursa înarmărilor navale. Acest tratat împărţea navele de luptă în două clase: cuirasatele, cu tunuri principale mai mari de 203 mm şi crucişătoarele, cu tunuri principale de maxim 203 mm şi un deplasament de maxim 10.000 de tone “englezeşti” (tone imperiale anglo-americane de 1.016 kg, spre deosebire de tona metrică de 1.000 de kg). Ceea ce însemna că un crucişător putea avea maxim 11.900 de tone metrice.

Germania, deşi nu a participat la semnarea tratatului de la Washington, s-a folosit de prevederile ambigue ale acestuia pentru a schiţa planurile unei nave de 10.000 de tone “englezeşti” (11.900 tone metrice) şi tunuri de 280 de mm în vederea înlocuirii lui “Preussen”.

Trei modele diferite au ajuns în 7 Martie 1927 pe masa Amiralului Zenker în vederea adoptării unei decizii. Astfel, pe o navă de 10.000 de tone „englezeşti”, nemţii puseseră următoarele variante de armament:

1. 4 tunuri principale de 380 de mm, armura de 250 de mm, viteza de 18 noduri;
2. 6 tunuri principale de 305 mm, armura de 250 mm sau 200 mm, viteza de 18, respectiv 21 de noduri;
3. 6 tunuri principale de 280 de mm, armura de 100 de mm, viteza de 26 – 27 de noduri.

 

În 11 Iunie 1927, Zenker anunţă că s-a decis în favoarea versiunii ”C”.  Zenker a dat indicaţii foarte precise privind clasificarea navei, pentru a evita orice probleme derivând din articolele Tratatului de la Versailles. Astfel, viitorul tip de navă nu avea să fie denumit nici cuirasat, nici crucişător ci, simplu, „Panzerschiffe”. Astfel lua naştere clasa „Deutschland”.

                                                                      Graf Spee – schita

Când planurile navei germane au devenit cunoscute, aliaţii erau deja pregătiţi să închidă ochii, mai puţin Franţa, care, în urma unor presiuni internaţionale, obţine dreptul de a construi două unităţi ale clasei „Dunkerque”, în 1930.

                                                                           Dunkerque

Din clasă au făcut parte trei nave, „Deutschland” – rebotezată ulterior, „Admiral Scheer” şi „Admiral Graf Spee”. Navele acestei clase erau denumite „Panzerschiff” în germană sau „cuirasate de buzunar” („pocket battleships”) de către britanici. Navele clasei au fost reclasificate ca şi crucişătoare grele în cursul anului 1940.

„Admiral Graf Spee” a fost ultima navă din clasa sa şi a fost botezată după amiralul Maximilian von Spee, ucis în luptă în timpul Primului Război Mondial.

 

Nava a fost pusă pe cală în şantierul „Reichsmarinewerft” din Wilhelmshaven în Octombrie 1932 şi a fost finalizată în Ianuarie 1936. Deplasamentul maxim al navei la încărcătură maximă era de 16.020 de tone (nici nu mai contează dacă erau imperiale sau metrice, prevederile Tratatului de la Versailles erau călcate în picioare în ambele forme). Avea o lungime de 186 de metri, o lăţime de 21,65 metri iar pescajul era de 7,34 metri. „Admiral Graf Spee” a fost cea mai grea navă a clasei. De altfel, toate navele clasei depăşeau restricţiile impuse de Tratatul de la Versailles, chiar şi în condiţiile utilizării artificiilor Tratatului de la Washington. Această problemă şi-a găsit în final rezolvarea o dată cu semnarea Acordului Naval Anglo – German, în 18 Iunie 1935, acord ce reglementa mărimea marinei germane în raport cu cea britanică. Prin raportare la tonajul total al navelor, marinei germane îi era permis să deţină 35% din tonajul total al marinei britanice.

                                          Graf Spee in constructie vedere din pupa babord

Nava era propulsată de opt motoare diesel produse de MAN, cu nouă cilindri, în doi timpi, ce produceau o putere totală de 38.810 KW, o putere suficientă pentru a o propulsa cu o viteză de 28,5 noduri. Autonomia navei era impresionantă, nu mai puţin de 10.000 de mile marine la o viteză de croazieră de asemenea impresionantă de 19 noduri. Navele clasei „Deutschland” au fost primele nave de mari dimensiuni echipate cu motoare diesel.

                                                            Graf Spee in constructie

Echipajul iniţial era de 30 de ofiţeri şi 586 de marinari dar, după 1935, echipajul a crescut semnificativ, până la 1.040 de marinari şi ofiţeri.

Armamentul principal consta în şase tunuri de 280 de mm, SK L/52 C28, dispuse în două turele triple poziţionate în faţa şi în spatele suprastructurii, capabile de două lovituri pe minut. Armamentul secundar consta în opt tunuri de 150 de mm, SK L/55 C28 dispuse fiecare în turele separate, capabile de zece lovituri pe minut. Armamentul antiaerian iniţial consta în trei tunuri de 88 de mm/L45, înlocuite din 1935 cu şase tunuri de 88 de mm/L78. În 1938, tunurile de 88 de mm au fost înlocuite cu şase tunuri de 105 mm/L65, patru tunuri de 37 de mm şi zece tunuri de 20 de mm.

                                              Pupa lui Graf Spee – vedere apropiata

Magaziile de muniţie conţineau până la 720 de proiectile de 280 de mm, până la 1.000 de proiectile de 150 de mm şi aproximativ 3.000 de proiectile de 105 mm, celelalte calibre fiind în numere mult mai mari.

Opt tuburi lans-torpilă de 533 mm erau montate pe punte, înspre pupa. De asemenea, nava mai era echipată cu o catapultă şi hidroavion de tip Arado Ar-196 folosit pentru recunoaştere aeriană.

Corpul navei era protejat de o armură de 60 până la 100 de mm, puntea superioară era protejată de 17 mm de oţel în timp ce puntea principală era protejată de 17 până la 45 de mm de oţel. Turelele principale erau protejate de 140 de mm de oţel în partea din faţă şi de 80 de mm de oţel în părţile laterale.

 

„Admiral Graf Spee” a fost prima navă germană echipată cu radar, un FuMO 22 Seetakt ce lucra pe lungimea de undă de 81,5 cm, având o rază de detecţie de 14 – 18 km, performanţele sale fiind ulterior îmbunătăţite.

                          Antena radarului de artilerie FuMO 22 Seetakt pe Graff Spee

Trebuie punctat faptul că „Admiral Graf Spee” a fost o navă concepută în perioada în care Germania încă mai încerca să păstreze aparenţele în raport cu marile puteri. La data concepției sale, „Admiral Graf Spee” încălca în mod evident prevederile Tratatului de la Versailles, chiar şi în condițiile prevalării de artificiul prevăzut de Tratatul de la Washington în ceea ce privește tonajul navei. Din fericire, la data completării sale se semnase deja Acordul cu Marea Britanie, astfel încât tonajul navei nu mai era o problemă.

Navele clasei „Deutschland” au impresionat marile puteri la data operaționalizării primei unităţi fiind concepute astfel încât să opereze perioade îndelungate departe de bazele lor de origine. Armamentul principal era supradimensionat în raport cu tonajul navei, fiind în esență armament specific unei nave mult mai mari. Cuirasa era însă firavă, mai apropiată de crucișătoare, iar viteza maximă de asemenea nu impresiona în mod deosebit, fiind de exemplu sub viteza crucișătoarelor uşoare de clasă „Town”.

                                               „Admiral Graf Spee”, botezul navei

„Admiral Graf Spee” şi-a petrecut primele trei luni din cariera sa efectuând o multitudine de teste pe mare. La data la care a fost inclusă în flota regulată, „Admiral Graf Spee” a devenit nava amiral a flotei Germaniei.

A efectuat mai multe misiuni de patrulare în Oceanul Atlantic pe durata războiului din Spania şi a participat la festivităţile de încoronare a regelui George VI, în Anglia, în Mai 1937.

                                        Graf Spee in 1937. In plan indepartat HMS Hood

În 1938, comanda navei este preluată de Hans Langsdorff. Pe parcursul anului 1938 efectuează mai multe misiuni de patrulare în Oceanul Atlantic şi participă la mai multe aplicații în Germania cu restul flotei. Între 18 Aprilie şi 17 Mai 1939 efectuează o nouă misiune de patrulare în Oceanul Atlantic, făcând opriri în porturile Ceuta şi Lisabona.

                                                                       Graff Spee in 1936

În data de 21 August 1939, părăsește Wilhelmshaven cu direcția Atlanticul de Sud. În momentul în care „Admiral Graf Spee” ajungea în zona desemnată din Atlanticul de Sud, Germania intra în cel de-al doilea război mondial iar Hitler ordona marinei să înceapă raidurile împotriva navelor comerciale aliate.

Regulile inițiale de angajare ordonate de Hitler obligau „corsarii” să solicite mai întâi navelor comerciale oprirea mașinilor, după care acestea erau percheziționate si, ulterior, după evacuarea echipajelor lor, erau scufundate. Instrucțiunile interziceau angajarea țintelor militare chiar dacă erau inferioare din punct de vedere al armamentului şi impuneau schimbarea frecventă a poziției pentru a evita localizarea „corsarului”.

                                       Graf Spee in 1939 in mars – vedere din pupa tribord

În data de 1 Septembrie, „Graf Spee” s-a întâlnit cu o navă de aprovizionare, „Altmark”, la sud-vest de Insulele Canare. Cu această ocazie, Langsdorf a ordonat transbordarea unor echipamente de care nu avea nevoie, cum ar fi unele dintre bărcile navei, vopsea inflamabilă, precum şi două din tunurile antiaeriene de 20 de mm, ce au fost instalate ulterior pe „Altmark”.

În 11 Septembrie, în timp ce „Graf Spee” încă mai transfera provizii de pe „Altmark”, unul dintre hidroavioanele sale a reperat crucișătorul greu britanic „HMS Cumberland” care se apropia de cele două nave. Langsdorff a ordonat imediat separarea de „Altmark”, ambele nave îndepărtându-se cu viteză şi evitând în acest fel crucişătorul britanic.

                                                                     HMS Cumberland

Ordinul prin care Langsdorff era în sfârşit autorizat să atace navele comerciale aliate a fost primit pe 26 Septembrie 1939. Patru zile mai târziu, hidroavionul lui „Graf Spee” a reperat cargoul „Clement” în preajma coastelor braziliene. Cargoul a apucat să trimită un mesaj prin care semnala faptul că este atacat de un „corsar” după care a oprit la semnalele lui „Graf Spee”. Doar doi ofiţeri de pe „Clement” au fost făcuţi prizonieri, restul echipajului abandonând nava în bărcile de salvare. Cargoul a fost mai apoi scufundat de tunurile de 280 mm şi de 150 de mm ale lui „Graf Spee”. Echipajul german a tras şi două torpile, desăvârşind opera artileriei şi grăbind scufundarea lui „Clement”. Ulterior scufundării cargoului, Langsdorff a transmis un mesaj către staţia navală din Pernambuco pentru a fi sigur că echipajul lui „Clement” avea să fie salvat. Ceea ce s-a şi întâmplat, întregul echipaj britanic ajungând teafăr pe ţărmul brazilian.

                                                                    Graf Spee – vedere din pupa

Avertizată de mesajul lui „Clement”, Amiralitatea Britanică a emis imediat un mesaj general prin care avertiza toate navele comerciale de prezenţa „corsarului” german. Evident, nu s-au limitat la atât. Pe 5 Octombrie, marina britanică şi cea franceză au format nu mai puţin de opt grupuri navale pentru găsirea şi scufundarea lui „Graf Spee”. Portavioanele britanice „Hermes”, „Eagle” şi „Ark Royal”, portavionul francez „Bearn”, crucişătorul de bătălie „Renown” şi cuirasatele franceze „Dunkerque” şi „Strasbourg” şi nu mai puţin de alte 16 crucişătoare au fost repartizate celor opt grupuri pentru găsirea şi scufundarea lui „Graf Spee”. Aliaţii erau conştienţi de pagubele pe care „Graf Spee” le putea produce cu tunurile sale de 280 de mm şi luau foarte în serios ameninţarea.

                                                          Graf Spee in mars – vedere aeriana

Vi se va părea poate exagerată anvergura operaţiunii de căutare şi distrugere şi, mai ales, numărul navelor implicate de aliaţi în vânătoare. Este foarte greu să cauţi o navă de orice fel în imensitatea Atlanticului de Sud. „Graf Spee”, cu autonomia sa imensă, era o astfel de navă. Probabil acesta a fost şi motivul pentru care la operaţiune au participat atât de multe portavioane. La cele de mai sus se adaugă faptul că, „Graf Spee” putea să treacă foarte uşor în Oceanul Indian pentru a-şi pierde urma şi pentru a fi aprovizionată cu cele necesare.

Din flota aliată mobilizată pentru a-l distruge pe „Graf Spee”, făcea parte şi Forţa G formată iniţial din crucişătoarele „Cumberland” şi „Exeter”. Comandantul Forţei G era Comodorul Henry Harwood. Zona de patrulare alocată era coasta de est a Americii de Sud. După ce flotilei conduse de Harwood i s-au alăturat şi crucişătoarele uşoare, „Ajax” şi „Achilles”, „Cumberland” a fost detaşat pentru a patrula în zona Insulelor Falkland, în timp ce restul grupului a început să patruleze în zona lui Rio de la Plata.

                                                                      HMS Achilles

Între timp, „Graf Spee” îşi continua misiunea, chiar în 5 Octombrie capturând nava „Newton Beech”. Pe 7 Octombrie scufundă cargoul „Ashlea”. Pe 8 Octombrie decide şi scufundarea lui „Newton Beech”, o navă prea lentă care nu putea ţine pasul cu „Graf Spee” şi pe care o folosise până atunci pentru a transporta prizonierii. Prin urmare prizonierii sunt transbordați la bordul navei germane.

 

                                                                        Nava de clasa Leander

Pe data de 10 Octombrie este capturat cargoul „Huntsman” al cărei căpitan nu a trimis mesajul de pericol decât foarte târziu întrucât o confundase pe „Graf Spee” cu o navă franceză de luptă. Întrucât avea deja foarte mulţi prizonieri la bord, Langsdorff a preferat s-o trimită pe „Huntsman” spre un loc de întâlnire cu o altă navă germană.

Pe 15 Octombrie „Graf Spee” se întâlneşte cu „Altmark” pentru a face plinul şi pentru a-i transfera prizonierii. „Huntsman” ajunge şi ea în dimineaţa celei de-a doua zile şi-i transferă prizonierii lui „Altmark”. În noaptea de 17 Octombrie, Langsdorff o scufundă şi pe „Huntsman”. Practic, toată întâlnirea navelor germane a durat două zile, timp în care aliaţii îi „vânau” de zor prin Atlantic.

 

Pe 22 Octombrie, cargoul „Trevanion” este de asemenea scufundat de „Graf Spee”.

 

Cinci nave comerciale aliate fuseseră scufundate în mai puţin de o lună şi în nici două luni de la începerea războiului. Şi acestea doar de către „Graf Spee”. La care mai adăugăm şi faptul că, până la scufundarea efectivă a navei capturate, se pierdea timp preţios cu foarte multe proceduri, lăudabile de altfel, având în vedere că presupuneau salvarea echipajului navei comerciale. Ne aflam încă în partea galantă şi romantică a războiului pe mare, practicată îndeosebi în prima parte a celui de-al doilea război mondial, până când Hitler a declanşat războiul total pe mare.

La sfârşitul lui Octombrie, „Graf Spee” intră în Oceanul Indian, la sud de Madagascar, cu scopul de a îndepărta navele aliate din Atlanticul de Sud şi de a le înşela în ceea ce priveşte intenţiile sale reale. Cum deja „Graf Spee” parcursese aproape 30.000 de mile marine sosise timpul şi pentru o revizie generală a motoarelor sale diesel.

                                                                Graf Spee in mars in formatie

Scurta incursiune „tehnico-tactică” din Oceanul Indian nu l-a împiedicat pe Langsdorff să-şi continue misiunea, scufundând petrolierul „Africa Shell” în data de 15 Noiembrie şi oprind un cargou olandez neidentificat dar pe care nu l-a scufundat totuşi. Undeva între 17 şi 26 Noiembrie, „Graf Spee” revine în Atlantic pentru a face plinul cu combustibil, ocazie cu care marinarii săi construiesc o turelă şi un coş false pentru inducerea în eroare a aliaţilor.

Hidroavionul Arado, intens folosit pe tot parcursul misiunii, localizează şi cargoul „Doric Star” care reuşeşte să transmită un mesaj de pericol înainte de a fi scufundată. Având în vedere poziţia raportată de „Doric Star”, Comodorul Harwood decide să-şi poziţioneze cele trei crucişătoare în dreptul estuarului lui Rio de la Plata anticipând că aceasta era direcţia în care se îndrepta Langsdorff.

În noaptea de 5 Decembrie „Graf Spee” o scufundă pe „Tairoa” iar în ziua următoare se întâlneşte din nou cu „Altmark” căreia îi transferă cei 140 de prizonieri luaţi de pe „Doric Star” şi „Tairoa”. În seara de 7 Decembrie 1939, „Admiral Graf Spee” scufundă cargoul „Streonshalh” pe care avea să găsească informaţii clasificate privind rutele comerciale aliate. „Streonshalh” avea să fie ultima sa victimă.

După scufundarea lui „Streonshalh”, Langsdorff pune cap compas spre Montevideo. În data de 12 Decembrie hidroavionul se strică fără a putea fi reparat lăsând pe „Graf Spee” fără posibilitatea de a face recunoaştere aeriană. Totodată Langsdorff decide înlăturarea turelei şi coşului false pentru a nu o stânjeni pe „Graf Spee” în luptă.

În dimineaţa zilei de 13 Decembrie 1939, la 05:30, în prova tribord sunt observate o pereche de catarge despre care Langsdorff presupune eronat că aparţin escortei unuia dintre convoaiele menţionate în documentele recuperate de pe „Tairoa”. La 05:52 nava este identificată ca fiind „Exeter” despre care se crede iniţial că este acompaniată de distrugătoare, greşeală corectată aproape imediat, navele fiind identificate corect ca fiind crucişătoare uşoare din clasa Leander. În ciuda estimării corecte a puterii adversarilor săi şi în ciuda ordinelor primite de la Hitler de a nu angaja ţinte militare, Langsdorff se decide totuşi să lupte cu navele britanice.

La 06:08 britanicii observă nava germană. Harwood decide împărţirea flotilei sale pentru a diviza astfel focul celor două turele cu tunuri de calibrul 280 de mm ale lui „Graf Spee”. La 06:17 Langsdorff angajează pe „Exeter” cu artileria principală şi pe „Ajax” cu cea secundară. La 06:20, „Exeter” răspunde, urmată de „Ajax” la 06:21 şi de „Achilles” la 06:24.

                                                                                   Batalia de la Rio de la Plata

În circa 30 de minute „Graf Spee” o loveşte pe „Exeter” de mai multe ori, scoţându-i din funcţiune cele două turele din faţă, perforându-i puntea şi distrugându-i catapulta. Incendii semnificative se propagă pe „Exeter”, nava fiind practic neutralizată pentru moment. „Ajax” şi „Achilles” se apropie de „Graf Spee” în încercarea de a abate focul acesteia de la „Exeter”. Anticipând că cele două crucişătoare încearcă să se apropie pentru a executa un atac cu torpile, Langsdorff întoarce pe „Graf Spee” sub protecţia unei perdele de fum.

Greu încercata „Exeter” se retrage având avarii mari (o singură turelă rămasă aptă de luptă), 61 de morţi şi 23 de răniţi. La 07:00 se întoarce şi angajează din nou nava germană cu rezultatul că se alege cu noi avarii semnificative. Focul german se dovedeşte a fi foarte precis şi bine coordonat. Se retrage iar şi nu mai revine, fiind scoasă din luptă. Nu se va scufunda totuşi. Cel puţin nu atunci…

                                                                HMS Exeter dupa reparatii

La 07:25 o lovitură puternică a lui „Graf Spee” scoate din funcţiune turelele din pupa ale lui „Ajax”. Ambele părţi beligerante rup angajamentul, „Graf Spee” retrăgându-se în estuarul lui Rio de la Plata în timp ce crucişătoarele lui Harwood rămân în apropiere pentru a putea observa mişcările navei germane. Nici aceasta din urmă nu se simte prea bine, fiind lovită de aproximativ 70 de ori ceea ce a dus la moartea a 36 de oameni şi rănirea a mai mult de 60, inclusiv a lui Langsdorff.

Deşi loviturile englezilor provocaseră aparent doar avarii superficiale lui „Graf Spee”, Langsdorff decide totuşi să acosteze în Montevideo întrucât instalaţia de prelucrare a combustibilului fusese distrusă lăsând pe „Graf Spee” cu o autonomie redusă la 16 ore iar instalaţia de desalinizare a apei cât şi cantina navei fuseseră de asemenea distruse. O lovitură primită în prova afecta semnificativ capacitatea de navigare a lui „Graf Spee”, îndeosebi pe mare montată. La aceasta se adaugă şi faptul că „Graf Spee” trăsese mare parte din muniţia de la bord în bătălia purtată cu flotila lui Harwood.

                                                                    Graf Spee intra in Montevideo

După sosirea în Montevideo s-a constatat că reparaţiile ar fi durat circa două săptămâni pe care, conform articolului 17 din Convenţia de la Haga, Langsdorff nu le avea. Avea doar 72 de ore la dispoziţie pentru efectuarea reparaţiilor.

Între timp, britanicii, întreprinzători şi inovativi cum îi ştim, au lucrat din greu astfel încât să creeze germanilor impresia că forţe net superioare se concentrau în apropierea estuarului lui Rio de la Plata când, de fapt, cele mai apropiate forţe britanice, port-avionul „Ark Royal” şi crucişătorul de bătălie „Renown” se aflau la nu mai puţin de 2.500 de mile marine distanţă. În realitate, singurul vas aliat suplimentar din zonă era crucişătorul „Cumberland” de 10.000 de tone.

                                                 Graf Spee in Montevideo dupa batalie

Deşi neutră, Uruguayul simpatiza cu cauza aliaţilor. Astfel, Langsdorff este pus în faţa unei decizii grele: să piară împreună cu tot echipajul încercând spargerea blocadei engleze prin luptă sau să sabordeze nava?

Hans Langsdorff la inmormantarea marinarilor pierduti in batalia de la Rio de la Plata. Observati salutul militaresc si nu celebrul Heil Hitler

În final, având în vedere că informaţiile primite semnalau că forţele engleze sunt net superioare, Langsdorff, decide sabordarea navei pentru că nu era dispus să rişte inutil viaţa oamenilor săi. Prin urmare, în 17 Decembrie, echipamentele clasificate de la bordul lui „Admiral Graf Spee” sunt distruse iar muniţia rămasă este dispersată în mai multe poziţii cheie de la bordul navei. Pe 18 Decembrie, Langsdorff şi 40 dintre oamenii săi o scot pe „Graf Spee” în rada exterioară a portului din Montevideo şi, la 20:55, sub privirile unei mulţimi curioase de circa 20.000 de oameni, încărcăturile explozibile sunt detonate, nava fiind sabordată.

                                                               Hans Wilhelm Langsdorff

În data de 20 Decembrie, aflat în camera sa de hotel din Buenos Aires, Langsdorff se sinucide, îmbrăcat fiind în uniformă de gală şi cu însemnele navei alături.

                                                                      Graf Spee sabordata

Câteva cuvinte despre Langsdorff pe care eu, personal, îmi place să-l consider cumva un fel de „pasăre rară”, un gentleman, un ofiţer de „modă veche”. S-a născut în 20 Martie 1894 într-o familie fără tradiţie marinărească. Este posibil să fi fost inspirat în alegerea carierei de marinar de vecinul său din Dusseldorf, unde familia sa se mutase în 1898, şi anume Graf Maximilian Von Spee, cel care avea să dea numele navei a cărei comandă a primit-o în 1938. În timpul Primului Război Mondial, tânărul pe atunci Langsdorff, luptă în bătălia Iutlandei în 1916, ocazie cu care este decorat cu „Iron Cross”, clasa a 2-a. Primeşte aceeaşi decoraţie, clasa întâi de data aceasta, până la sfârşitul războiului.

                                             Admiral Graff Spee si echipajul sau

Între Septembrie şi Decembrie 1939, Langsdorff a scufundat nu mai puţin de nouă nave, totalizând 50.089 tone, fără ca măcar un singur marinar al navelor scufundate să fi fost pierdut. Tratamentul acordat prizonierilor la bordul navei sale este unul cât se poate de uman şi onorabil câştigând astfel aprecierile tuturor.

 

Epilog

 

Precizia tirului navei nemţeşti impresionase pe toată lumea. Prin urmare, epava lui „Graf Spee” devenea brusc foarte atractivă pentru aliaţi. Spre sfârşitul lui Ianuarie 1940, autorităţile din Montevideo permit echipajului crucişătorului USS Helena, SUA fiind neutră în acel moment, să viziteze epava scufundată în ape puţin adânci.

Ulterior, britanicii, principalii „surprinşi” de acurateţea focului de artilerie de pe „Graf Spee” cumpără printr-o firmă uruguayană interpusă drepturile de a salva epava (cu suma de 14.000 de lire) şi preiau spre studiu echipamentul radar şi telemetrul navei pentru a putea dezvolta ulterior contramăsuri.

 

Nicolae

 Linkuri

https://en.wikipedia.org/wiki/German_cruiser_Admiral_Graf_Spee

https://en.wikipedia.org/wiki/Deutschland-class_cruiser

http://www.naval-history.net/WW2CampaignsGermanWarships.htm

http://www.firstworldwar.com/source/versailles159-213.htm

https://en.wikipedia.org/wiki/Anglo-German_Naval_Agreement

https://books.google.ro/books?id=GiNEBgAAQBAJ&pg=PA8&lpg=PA8&dq=naval+provisions+versailles+treaty+imposed+on+germany&source=bl&ots=9K_YJb3eSm&sig=vBbBH6m_eybUeL56M2V5VTfGFeQ&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjDo5yQqMLKAhVFkSwKHQFYCFIQ6AEIXDAJ#v=onepage&q=naval%20provisions%20versailles%20treaty%20imposed%20on%20germany&f=false

https://en.wikipedia.org/wiki/Hans_Langsdorff

https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_the_River_Plate

http://www.historylearningsite.co.uk/world-war-two/war-in-the-atlantic/the-graf-spee-in-montevideo/

http://www.kbismarck.com/graf-spee.html

http://www.smcars.net/threads/ship-admiral-graf-spee-1936-39.35991/

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/drama-unui-cuirasat-singuratic-admiral-graf-spee-cade-datorie-rio-plata

http://www.deutschland-class.dk/admiral_graf_spee/gallery/gallgrafspeefittingout.html

Pocket Battleship Admiral Graf Spee

 Va urma