Introducere
Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost în mod cert unul de uzură. Pierderile au fost mari, atât umane cât și de tehnică. Prin urmare, capacitatea industriei țărilor implicate de a înlocui pierderile a fost în final hotărâtoare pentru câștigarea războiului.
Atunci când a început războiul, flota Marii Britanii avea în inventar 332 de nave: 15 cuirasate, 7 portavioane, 66 de crucișătoare, 184 de distrugătoare, 45 de nave de patrulare și 60 de submarine. Era, probabil, cea mai mare flotă din lume. Și, cu toate acestea, această flotă putea acoperi cu greu nevoile Marii Britanii, poate și pentru că, la acel moment, încă mai era imperiul unde soarele nu apunea niciodată.
Având în vedere cât de mult costa și, mai ales, cât de mult dura construcția unui distrugător, o navă destul de sofisticată, chiar dacă mai simplă decât un crucișător sau un cuirasat, Royal Navy a simțit nevoia unei nave ieftine, simplu de construit și de operat, capabilă să lupte atât în zona litorală cât și în largul mării.
HMCS REGINA (K234), 1942 – 1943. Sursa foto: wikipedia
Conceptul, clasificarea și caracteristicile tehnice
Decizia fiind luată, Amiralitatea a abordat în ianuarie 1939 șantierul Smith’s Docks Co. cunoscut pentru proiectele sale de traulere/baleniere convertite în nave antisubmarin încă din Primul Război Mondial, așa cum fuseseră cele de clasă Z.
William Reed, reprezentantul șantierului, a utilizat ca bază pentru viitoarea navă de luptă unul din traulerele companiei, Southern Pride, construit în 1936. De altfel, chiar și Southern Pride avea să fie rechiziționat de Royal Navy și transformat în navă de luptă. Ca să ne facem o idee, conversia a durat 6 săptămâni și a costat contribuabilul britanic 75.000 de lire sterline. Ceea ce, în banii de astăzi ar însemna, nici mai mult, nici mai puțin de 4.230.074,26 lire sterline. Bani care astăzi nu mai ajung nici măcar pentru a cumpăra un radar performant.
Dar să revenim. William Reed a lungit proiectul inițial cu circa 10 metri pentru a obține un raport lungime / lățime mai bun, necesar pentru a mări viteza navei și a folosit un model de boiler mai puțin sofisticat, ce putea fi furnizat de subcontractori în 16 săptămâni în loc de 7 luni.
Planurile corvetei Flower. Remarcați spațiul uriaș ocupat de boilere și de motor. Sursa foto: uklandpower.com
Amiralitatea a aprobat proiectul în 27 februarie 1939 și a dat prima comandă pentru 26 de nave. Ulterior, comanda a fost extinsă și, către sfârșitul anului, 110 nave erau deja în construcție. Poate puțin ironic, Smith’s Docks a construit doar 12 nave din totalul de 196 construite de șantierele britanice.
În total, conform wikipedia, au fost construite nu mai puțin de 294 de astfel de nave.
Britanicii le-au clasificat ca fiind corvete iar întreaga clasă a fost botezată “Flower”. La acel moment, în marina britanică existau mai multe clase de nave relativ mici ca deplasament și limitate din punct de vedere al capacității de luptă: cutere, sloop-uri, traulere înarmate și fregate. Termenul de corvetă nu mai fusese folosit din secolul al XIX-lea iar Flower erau mai mari și mai bine înarmate decât majoritatea traulerelor și sloop-urilor costiere dar ceva mai mici decât fregatele de clasă River. Așa că alegerea a venit cumva natural.
Caracteristici tehnice generale
- Lungime: 62,5 m
- Lățime: 10 m
- Pescaj: 3,51 m
- Deplasament: 940 tone
- Propulsie: 2 boilere, motor cu aburi cu triplă expansiune de 2050 kw (2787 CP), o elice
- Raza de acțiune: 4650 Mm (6482 km)@13 Nd (24 km/h)
- Viteza maximă: 16 Nd (29,6 km/h)
- Echipaj: 47 până la 90 de oameni
Senzori:
- radar SW1C sau 2C;
- sonar Type 123A sau Type 127DV
Armament:
- 1 x tun Mk. IX de 102 mm (4 inci) cu 100 de proiectile
- 1 x Mk. VIII pom-pom antiaerian
- 2 x Oerlikon de 20 mm antiaerian
- 1 x aruncător de bombe antisubmarin Hedgehog
- 4 x aruncătoare de bombe antisubmarin Mk. II
- 2 x șine pentru 70 de bombe de adâncime
Din punct de vedere al calităților nautice și manevriere, navele s-au dovedit suficient de bune pentru a se descurca iarna în Atlanticul de Nord, deși erau cunoscute pentru ruliul violent care extenua rapid echipajele.
Erau destul de lente pentru niște nave de luptă antisubmarin, dar suficient de rapide pentru a ține pasul cu navele comerciale ale vremii.
Prin urmare, și tactica de utilizare în luptă a fost adaptată capacităților lor tehnice. Rolul lor nu era neapărat acela de a scufunda submarinul cât de a-l ține în imersiune unde avea o viteză inferioară convoiului, suficient de departe astfel încât să nu mai poată amenința navele comerciale.
Viața la bord
O să încep prin a spune că nu era deloc ușoară. Asta ar fi versiunea scurtă, versiunea mai lungă o voi detalia succint mai jos.
Corvetele Flower au fost utilizate intens în Atlanticul de Nord și aveau de-a face cu o vreme capricioasă. Totul era umed la bord iar marea majoritate a posturilor de luptă/veghe erau deschise și supuse capriciilor vremii, în special iarna sau pe mare montată când era destul de greu să rămâi uscat pentru multă vreme. Punțile de jos erau și ele umede, în special datorită condensului sau tambuchiurilor de acces la magaziile de muniție rămase deshise.
-
- Încărcarea bombelor antisubmarin. Sursa foto: wikipedia
-
- Tunul principal de 102 mm, amplasat într-o semiturelă, cu încărcare manuală. Sursa foto: wikipedia
-
- Puntea de comandă, deschisă. O plăcere să stai acolo patru ore, iarna, în Atlanticul de Nord. Sursa foto: wikipedia
WC-urile refulau când ți-era lumea mai dragă transformându-se într-un duș nedorit și, mai ales, extrem de neplăcut, în special pe mare montată. Conform unor surse, nu erau dotate cu instalații frigorifice astfel încât nu puteau lua la bord mâncare perisabilă.
Spațiile de dormit nu erau dimensionate pentru un echipaj atât de mare astfel încât fiecare dormea pe unde apuca, prin primul loc întunecat pe care-l găsea și unde nu încurca pe nimeni. Probabil că teama de submarine îi determina pe mulți să evite punțile inferioare, căutând să rămână cât mai aproape de puntea principală unde mai aveau o șansă de supraviețuire.
36 de corvete de clasă Flower au fost pierdute în timpul războiului, cele mai multe fiind torpilate sau sărind în aer la contactul cu o mină marină.
Supranumite „pechinezii” oceanului, aveau un ruliu infernal, de până la 80 de grade, 40 pe o parte, 40 pe cealaltă, ca să nu se supere niciun bord. Dacă vi se pare puțin, încercați să vă balansați timp de oră așa… Prin urmare, marinarii încă neobișnuiți cu ele sufereau de rău de mare. Nu știu câți dintre voi au avut rău de mare, pe mine m-a ferit Ăl de Sus până acum, dar când ți se întâmplă asta te transformi într-un soi de legumă, incapabilă să mănânce, să bea sau să stea pe propriile picioare. Timp în care trebuie să faci de cart și, eventual, să mai și lupți. Nu vreau să mă gândesc cum arătau cabinele și, mai ales, cum miroseau. Noroc că mirosul este un simț care se poate obișnui cu necazurile…
Cu excepția acestui aspect, navele țineau marea bine și niciun marinar aliat nu a căzut pe timpul războiului peste bordul vreunei corvete de clasă Flower, cu excepția momentului când nava era lovită în luptă.
O privire de sus a navei în marș. Sursa foto: wikipedia
Tactica de luptă
Având în vedere că performanțele tehnice nu erau tocmai potrivite pentru vânătoarea de submarine, strategii din Royal Navy au adaptat tactica folosită de aceste corvete în luptă.
Marea majoritate a acțiunilor de luptă se desfășurau în cadrul operațiunilor de convoiere. Prin urmare, dacă întâlneau un submarin la suprafață, unde acesta putea atinge o viteză de circa 16 – 17 Nd, nava vira și se îndrepta direct spre el pentru a-l forța să intre în imersiune, unde viteza sa era de circa 7-8 Nd, în general inferioară convoiului. După ce submarinul era forțat să intre în imersiune, era ținut ocupat și întârziat cu suficient de multe bombe de adâncime până ce convoiul se îndepărta suficient. După care corvetele se străduiau să ajungă din urmă convoiul, nu întotdeauna un lucru simplu având în vedere că și viteza lor maximă era destul de redusă, multe convoaie rapide deplasându-se cu peste 10 Nd, uneori chiar și cu 15 Nd.
Lucrurile s-au complicat în momentul în care submarinele germane au început să acționeze în haită, aglomerând și saturând escorta convoiului. De obicei, submarinele din haită se coordonau foarte bine lansând o serie de atacuri succesive cu scopul de a scoate din convoi navele de escortă creînd astfel o breșă prin care se strecura unul dintre ele. După care urma măcelul. Asta pentru că un convoi se putea întinde pe câteva mile marine bune, spațiile dintre nave fiind suficient de mari. Ca idee, HMS Barham a fost lovit de torpile lansate de la o distanță de 375 m.
28 iulie 1942, convoi de 24 de nave în Atlanticul de Nord, la sud de Newfoundland, Canada. Sursa foto: www.history.navy.mil/
Prin urmare, corvetele evitau să se îndepărteze prea mult de pozițiile stabilite în cadrul unui convoi, tocmai pentru a nu crea aceste breșe, atât de periculoase pentru navele comerciale. De obicei, corvetele rămâneau la post pentru apărarea convoiului în timp ce distrugătoarele (dacă era vreunul în escorta convoiului, mai ales în primii ani ai războiului) treceau la vânătoarea submarinelor. De aici poate și numărul mai redus de submarine scufundate de aceste corvete, o victimă fiind adeseori revendicată de mai multe nave, rezultatul muncii în echipă.
Ca să dăm și cifre, navele clasei au scufundat 51 de submarine dar e oarecum nedrept să le socotim astfel succesul. Succesul lor se poate măsura mai bine în numărul de tone escortate cu succes de-a lungul unui război total, în care submarinele germane au scufundat pe parcursul întregului război nu mai puțin de 2780 de nave totalizând 14,1 milioane de tone.
Evident, toate aveau nume de flori… Noroc că sunt multe flori pe lumea asta! 🙂
Concluzii
Corvetele de clasă Flower au fost exact navele de care Royal Navy avea nevoie ca să mențină liniile de navigație deschise, în special în primii ani de război. Adică exact ce a trebuit Marii Britanii ca să supraviețuiască. Multe, ieftine, ușor de construit și extrem de bine înarmate pentru deplasamentul lor, corvetele au fost produse în număr foarte mare. Au fost dotate cu radare și sonare de calitate de la bun început. Ca idee, după știința mea, Marina Regală a României nu a avut radar pe niciuna din navele sale în cel de-Al Doilea Război Mondial și nici măcar sonare performante de la bun început, fiind nevoită să utilizeze hidrofoane. Oarecum ironic, patru corvete de clasă Flower au fost folosite și de marina germană, capturate fiind de la francezi.
Un astfel de program de construcție pare imposibil de realizat în zilele noastre când navele, armamentul ambarcat și senzorii de la bord au devenit din ce în ce mai sofisticate și, mai ales, din ce în ce mai scumpe. Sau… nu? Chiar dacă nu vorbim de cifre echivalente, până la urmă nici n-am avea cum, multe s-au schimbat din 1939 până astăzi, China a construit în 8 ani în jur de 60 de corvete Type 056 și s-a oprit doar pentru că marina sa are nevoie de nave mai mari.
Așa cum am văzut în articolul de față, cantitatea este uneori o calitate în sine iar China pare să fi înțeles foarte bine acest lucru. Singura țară care astăzi mai poate concura cât de cât cu China la construcția de noi nave militare rămâne SUA. Europa occidentală, cu excepția poate a Marii Britanii, pur și simplu nu există. Iar accidentul navei norvegiene Helge Ingstad ne readuce aminte de faptul că, o dată cu scufundarea acelei nave, Norvegia a pierdut 1/5 din flota sa. Durează cel puțin 3 ani ca să construiești și să introduci în serviciu o astfel de navă în condițiile în care a costat în jur de 500 milioane USD, iar înlocuirea ei ar fi costat marina norvegiană peste 1 miliard de dolari americani.
Însă corveta Flower a viitorului s-ar putea să arate mai degrabă așa:
Este Sea Hunter într-o versiune autonomă sau cu echipaj restrâns viitoarea corvetă de clasă Flower a marinelor lumii? Sursa foto: DARPA
Media, nave muzeu
Din păcate, din câte știu eu, nicio Flower transformată în navă muzeu nu se găsește în Europa, dar vă rog să mă corectați dacă este cazul. Cea mai aproape este în Canada, la Halifax, cea mai departe în Noua Zeelandă.
Aceste nave au fost subiectul unei cărți și al unui film: cartea “The Cruel Sea” de Nicholas Monsarrat și filmul cu același nume din 1952.
Va urma
Nicolae
Surse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Smith%27s_Dock_Company
https://uklandpower.com/2019/03/29/a-modern-royal-navy-asw-corvette-based-on-the-ww2-flower-class/
https://en.wikipedia.org/wiki/Flower-class_corvette
https://ww2db.com/ship_spec.php?ship_id=782
https://www.bankofengland.co.uk/monetary-policy/inflation/inflation-calculator
O corveta pur-sange, nava modesta care si-a facut datoria cu onoare. Toata lume se uita la portavioane si la nave mai mari, dar razboiul s-a castigat de multe ori si cu aportul mai modestelor nave escortoare, a celor de transport etc.
Foarte bun articol.
Si poate acest articol va face putina lumina in privinta corvetelor: nave usoare de escorta si lupta ASW cu capacitati limitate de lupta AN si AA. Dar lupta anti-submarin este principala misiune a corvetelor, sau ar trebui sa fie.
Multumesc domnu’! 🙂 Ma-ntorc la prima dragoste, istoria navala, ca sunt satul de atatea „stiri”, rachete, rachetute.
Avuram articol pe site cu clasificarile navelor: https://www.rumaniamilitary.ro/nave-celebre-episodul-5-crucisatoare-distrugatoare-fregate-corvete-opv-uri-offshore-patrol-vessel-cine-sunt-ele-si-ce-ar-trebui-sa-faca-fiecare
In opinia mea, o corveta poate lua doua roluri mari si late: rol anti-nava in forma navelor purtatoare de rachete sau rol ASW. Corvete AA vezi numai la tot felul de „speciali” de prin Orientul Mijlociu.
Seria „Nave celebre” revine! 🙂 So, stay tuned! 🙂
E pe Osprey scoasa, cred. Am citit una si despre flotila de nave cu tonaj redus germane.
E interesanta si povestea bataliei navale usor amicale intre Royal Navy si pescarii islandezi
Am citit cartea cu ani în urma, dar și acum o recomand elevilor mei. Foarte buna imagine a vieții pe mare în războiul din Atlantic.
Ceva similar se gaseste si la Douglas Reeman: Intalnire in Atlanticul de Sud, Vanatoare incrancenata si mai sunt.
Cu permisiunea voastra, as mai adauga de la DR: Ataca si scufunda, Lovitura din adancuri, Piratul de fier, Tunurile albe. Si Alistair Maclean are cateva carti faine pe tema: La sud de capul Java, San Andreas si special pentru Atlanticul de nord, HMS Ulysses, o carte pe care chiar o recomand.
Revenind la subiect: niste nave foarte echilbrate, si-au facut treaba cu succes si fara mare tam tam, adevrati eroi necunoscuti ai marii, alaturi de cargourile Liberty si distrugatoarele din clasa Fletcher.
Foarte fain articolul, felicitari.
Multumesc! Liberty sunt si ele pe lista, de fapt de la ele a inceput ideea acestei serii.
Baga si ceva despre distrugatoarele din clasa Fletcher.
Va fi si Fletcher.
S. S. Benbencula.
*S. S. Benbecula.
Corect este H.M.S.(Her Majesty’s Ship = Navă a Maiestăţii Sale) Benbecula
In civilie era SS – Steam Ship Benbecula.
Adevarat, mea culpa!
Devenita HMS Benbecula… 🙂
Minden de ce clasa de crucisatoare germane apartine? 😀 😀 😀
Hipper? 🙂
Acum ca stau sa ma gandesc nu mai tin minte daca a fost mentionata in carte ca SS Benbecula sau direct ca HMS, tin minte ca era o nava civila transformata intr-una militara. Au trecut totusi ~30 de ani de cand am citit cartea.
..da,.. da acolo era vorba de „crucisatoare auxiliare” ,nave comerciale convertite in militare, cam cum e astazi flota comerciala greaca (pe orice nava greceasca pot fi amplasate tunuri). Contra cui? Pai a unui pirat german cu deplasament de distrugator. Cand pui un tun pe un pachebot turistic doar un miracol te salveaza de asa ceva… Desi Reeman e un substantiv german ..miracolul are loc!
https://en.wikipedia.org/wiki/HMS_Rawalpindi
Marina Romană a avut în al doilea război mondial o clasă de nave cu destinaţie asemanatoare, evident pe măsura marinei şi a teatrului de acţune! La noi s-au numit canonierele Dumitrescu, Ghiculescu, Stihi , care erau de fapt nişte corvete mai mici, dar cu performanţe similare în materie de viteză, înarmate cam la fel (tunuri de 100 mm, 37 mm, 20 mm, grenade anitisubmarin) şi care au asigurat cu succes escorta antisubmarin a convoaielor, adică acelaşi tip de misuni!
Destinatia initiala a canonierelor in Marina Romana a fost cea de dragare a minelor ramase din WW1. Francezii le-au folosit si in rol antisubmarin in timpul WW1.
Noi, in WW2 le-am folosit in roluri mixte: dragaj si escorta AS.
Stihi a supravietuit pana azi, am avut si noi o contributie, si se incearca transformarea ei in nava muzeu. Nava era ultima data la Mangalia, in portul militar, langa navele logistice.
Eu am scris mult pe subiect:
https://rnhs.info/istoria-canonierei-friponne-stihi/
https://rnhs.info/canonierele-friponne-eugen-stihi/
https://www.rumaniamilitary.ro/nave-celebre-episodul-11-sa-facem-o-nava-celebra
Asta a fost primul meu articol aici: https://www.rumaniamilitary.ro/pledoarie-pentru-salvarea-a-94-de-ani-de-istorie-canoniera-eugen-stihi
https://www.rumaniamilitary.ro/salvarea-canonierei-eugen-stihi
https://www.rumaniamilitary.ro/canoniera-eugen-stihi-inca-o-sansa
Va fi articol si despre noi in proaspat resuscitata serie „Nave celebre”.
Felicitari pt articol, ca de obicei bine documentat si scris!
Cartea este foarte buna, sta alaturi de cele scrise de Douglas Reeman si Alistair MacLean despre WW2
Multumesc, Mihai! Ma bucur ca ti-a placut.
Excelent, Nicolae! Offff, nu ar fi rau sa privim și noi în istorie, ne învață atât de mult.
Tinand cont ca de pe la 20 de grade ruliu te chinui sa stai in picioare nici nu vreau sa-mi inchipui cum era la 40, cu bordajul in apa si echipajul pe pereti.
Bun articol ca de obicei.
Multumesc! Probabil momentele de genul erau botezate puking day… 🙂 Posibil ca sursa folosita sa exagereze ruliul maxim, 80 este enorm, dar chiar si asa, e clar ca era mare.
Pe de alta parte, sunt nave romanesti „moderne” care la o banda de 40 nu mai revin pe chila dreapta.
De remarcat si chilele antiruliu la Flower, ceva ce lipseste in mod inexplicabil unora dintre navele militare construite la noi, conform spuselor unora.
Ce Bravo Bravo Bravo, ce Bright Star, ce Code Blue – Code Brown ala cred ca era anuntul pe tannoy! Pe HMSC Sackville am vazut-o in Halifax in 2008 arata super intretinuta, din pacate nu am urcat la bord.
Multumesc! Ideea de baza ar fi ca geografia nu se schimba, motiv pentru care putem retine lectii valoroase din istorie. Tehnologia insa evolueaza, totul e s-o adaptezi geografiei si nevoilor evidentiate de istorie… Ma rog, cam alambicat, dar te prinzi tu… 🙂
Inca ceva, VS, ca vad ca a trecut pe sub radarul tuturor sau nu prezinta suficient interes: ce zici, va fi Sea Hunter un soi de Flower a zilelor noastre? 🙂 Cantitate in conditiile noilor tehnologii?
Uite, asta intrebare grea! Cred că nu va fi pentru US Navy, ei acum testează tehnologia si cred ca o vor aplica pe un tonaj mai mare. In nebunia lor pentru a atinge numarul de 355 de nave (dacă nu mai insel) nu cred ca iau în calcul niște barcute de 100 de tone. Îmi place conceptul, cred că ar fi folositor pentru US Navy, dar momentan nu își schimbă ei paradigmă…. mare , cât mai mare…. până și FREMM-ul se îngrașă la ei 🙂
Pentru Ro Navy (suna așa mai profesionist), nu sper în următorii 25 de ani la asa ceva, noi suntem în urmă cu vreo 40 de ani față de marinele militare ale planetei. Sincer, next Flower class pentru noi as vedea 8313 de la Damen. Cred că imbina un tonaj acceptabil pentru a tine decent marea cu un pachet de armament serios. Acum fac pe atotstiutorul, dar nu cred să treacă de 150-200 mil euro pe bucata. În fine, nu mă pot abține să nu zic ceva și de marina noastra, să nu îmi doresc ceva și pentru ea…. La noi e Flower Power class 🙁
Flower Power class…. Licenta pentru Florin A. 🙂
Sea Hunter e parte a programului Medium USV, si are sanse mai mari sa se faca prin comparatie cu Large USV. Sea Hunter e momentan pe la 40 de milioane USD, pret care va scadea daca se trece la productia de serie.
US Navy ia cat se poate de in serios tehnologia. Le-a pus Congresul frana pana vin cu un concept de operatiuni.
Sigma 8313 este prea scumpa pentru conceptul asta. Trebuie ceva in zona 10-20 milioane USD sau mai ieftin. Mai e si Seagull in zona asta.
In aceasta materie, Romania ar avea avantajul de a porni de la zero barat.
articolul nu ar fii fost complet fara mentionarea cartii Marea Cruda 🙂
Nici nu vreau sa ma gandesc cum era viata la bordul acestor nave in convoaiele catre Rusia. Brrrr
Sincer as prefera frigul unei mari agitate. Am avut o data valuri de 10-12m in iulie in Atlanticul de Nord de o cam bagasem pe maneca.
Barca se comporta superb dar cand se facea intuneric din cauza valurilor care iti acopereau geamurile deveneam brusc religios. :))
Mulțumesc pentru articol. Acum să fiu răutăcios, ale noastre tetaluri, sunt din clasa „Flower Power”? Căci în esență, vorbim despre aceleași capabilități …. ok, cu niște zeci de ani între ele, cu diferențe de propulsie și de tehnologie…
Au fost numeroase articole pe site cu prezentarea Tetal 1 si 2 si cu comentarii valoroase, de tinut minte.
Iti spun doar atat: conform unui comentator, minunea tehnologica ceausista nu are chile antiruliu, Flower, construita cu tehnologia specifica timpurilor din WW2, avea.
In rest, Flower avea radar si sonar (ok, nu avea sonar tractat), avea aruncator de bombe antisubmarin – Hedgehog, un soi de precursor al RBS 6000/2500, tun principal si tunuri secundare AA (ok, nu avea CIWS in genul AK630, dar avea pom-pom).
Nu avea torpile pen’ca la acel moment nu avea nevoie.
Bune, rele, Tetal sunt istorie deja chiar daca n-am pus inca nimic in loc. Ma rog, ne chinuim s-o facem de prin 2016 incoa…
Felicitări pentru articol!
Imi amintesc cu placere nopțile nedormite din adolescenta, cand puneam mâna pe o carte de Douglas Reeman sau Sven Hassel.
Multumesc!
E si unu mai nou,cu Midway
In ton cu vremurile clasei Flower, gasiti pe Netflix un film cu un subiect conex, se numește The Imitation Game.
Multumesc de articol ! Inca o bucatic de istorie