Conceptul de „capital ship” face referire la „nava supremă (capitală)” dintr-o perioadă istorică dată. Teoria a fost formulată de Alfred Thazer Mahan în lucrarea sa „The Interest of America in Sea Power, Present and Future” scrisă în 1897.
Mahan a definit conceptul de „capital ship” ca fiind nava care, prin armamentul său, deopotrivă defensiv şi ofensiv, este capabilă să aplice lovituri decisive în cadrul acţiunilor flotei din care face parte.
La momentul la care Mahan a formulat teoria, „nava capitală” era „dreadnought”-ul, denumire dată unei întregi clase de nave după HMS Dreadnought, o navă de linie revoluționară, lansată de Marea Britanie în 1906.
Însă navele de linie, în ciuda caracteristicilor tehnico-tactice impresionante, prezentau o serie de vulnerabilităţi în faţa unor arme relativ nou apărute (minele, torpilele şi, mai ales, după Primul Război Mondial, avioanele), arme incomparabil mai ieftine și mai ușor de construit decât o navă de linie.
Sunt mai mulți autori care consideră că scufundarea HMS Prince of Wales şi HMS Repulse de către aviaţia japoneză în data de 10 Decembrie 1941, la nord de Singapore, în Marea Chinei de Sud, a marcat sfârşitul erei cuirasatelor. Toată „bătălia” a durat circa o oră. Aliații au tras concluziile potrivite iar navele de linie vor dobândi încet-încet un rol auxiliar în flotele lumii, până la dispariţia totală.
Nașterea portavioanelor de escortă
Cel de-al Doilea Război Mondial va da lumii o nouă “capital ship”: portavionul. Dar portavioanele de “linie” erau scumpe iar construcția lor dura ani de zile astfel încât puterile beligerante au simțit nevoia unor portavioane mai mici, mai ieftine și mai ușor de construit în număr mare. Așa a apărut și portavionul de escortă, denumit cu afecțiune în US Navy „jeep carrier” sau „baby flattop” iar în Royal Navy „Woolworth Carrier”.
Echipajele lor le mai numeau însă și “Combustible, Vulnerable, and Expendable” – sau, mai pe românește, “Inflamabile, vulnerabile și dispensabile”.
Portavioanele de escortă erau mai mici decât cele de “linie”, semnificativ mai lente, operau mai puține avioane iar armamentul defensiv era în numere mai mici. Blindajul era ușor sau lipsea cu desăvârșire, poate și consecința faptului că foloseau coca unor nave comerciale.
În US Navy au fost clasificate inițial AVG, mai apoi ACV și, în final, CVE. Mai existau și portavioanele “ușoare”, clasificate CVL, a căror viteză permitea operarea în comun cu portavioanele de “linie”, fapt imposibil pentru portavioanele de escortă.
Portavioanele de escortă au beneficiat de suport politic la nivel înalt. Conform istoricului Lt. William G. Land, s-ar părea că “the escort carrier was forced upon the Navy by the President”.
Într-adevăr, se pare că în octombrie 1940, Franklin Roosevelt propusese marinei să preia o navă comercială și să o transforme într-un portavion. Potrivit unui memorandum transmis de consilierul pe probleme de marină al Președintelui, rolul acestui nou tip de portavion urma să fie acela de a opera avioane ușoare care să zboare în fața convoaielor și să marcheze cu fum pozițiile submarinelor descoperite escortei imediate a convoiului. În plus, se urmărea utilizarea platformelor comerciale pentru a facilita rapiditatea conversiei de la navă comercială la portavion.
Doar SUA au construit pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial 122 de portavioane de escortă, cele mai numeroase fiind cele de clasă Casablanca, cu 50 de unități lansate la apă, și cele de clasă Bogue cu 45 de unități lansate la apă. Ceilalți beligeranți, Marea Britanie și Japonia, au efectuat îndeosebi conversii ale unor nave comerciale. Marea Britanie a primit de la SUA în cadrul programului Lend-Leased un portavion de escortă de clasă Long Island, trei de clasă Avenger și 34 de clasă Bogue.
Portavioane produse în masă. Casablanca, Bogue
De la Henry Ford încoace americanii au produs pe bandă rulantă aproape orice. Însă în cel de-al Doilea Război Mondial s-au întrecut pe ei înșiși.
În timp ce Marea Britanie, imperiul unde soarele nu apunea niciodată, a reușit să “producă” doar câteva portavioane de escortă prin conversia unor nave comerciale, americanii au produs de la zero, un proiect complet nou, Casablanca, în nu mai puțin de 50 de unități, toate intrate în serviciul US Navy între 8 iulie 1943 și 8 iulie 1944. Adică 50 de nave intrate în serviciul US Navy în exact un (1) an!
Mie mi se pare impresionant, cu atât mai mult cu cât aici nu mai este vorba de corvete precum cele de clasă Flower, aici vorbim de un portavion de escortă proiectat de la zero, construit din start pentru a avea acest rol, prima unitate fiind pusă pe cală la 3 noiembrie 1942.
Portavioane produse pe bandă rulantă Sursa foto: wikipedia
Întregul proiect Casablanca a fost produsul minții lui Henry John Kaiser, un om care, în opinia mea, a făcut pentru industria navală americană cam ce a făcut Henry Ford pentru industria auto americană. Navele au fost construite de Kaiser Shipbuilding Company într-un șantier nou nouț (1942) din Vancouver, Washington și care inițial trebuia să construiască nave de clasă Liberty. Se pare că a fost nevoie de mai multe “intervenții”, inclusiv din partea consilierilor Președintelui SUA, pentru ca marina să accepte portavioanele lui Kaiser.
Ca să vă faceți o idee, principalele caracteristici tehnice ale portavioanelor Casablanca (CVE55 – CVE104) erau următoarele:
- Deplasament standard: 7.800 – 8.319 tone
- Deplasament maxim: 11.077 tone
- Lungime maximă: 156,13 m
- Lățime maximă: 33 m
- Pescaj maxim: 6,32 m
- Propulsie: 4 boilere, 2 motoare cu abur, 2 elice
- Viteza maximă: 19 Nd (35 km/h)
- Raza de acțiune: 10.240 Mm (18.960 km) la 15 Nd (28 km/h)
- Echipaj: 910 – 916 oameni din care 50 – 56 aviatori
- Armament inițial: 1 x 127 mm, naval și antiaerian; 8 x 40 mm Bofors, antiaerian, 12 x 20 mm Oerlikon antiaerian
Navele clasei puteau lua la bord un mix de 27 de avioane și aveau o (1) catapultă și două elevatoare pentru ridicarea avioanelor din hangar pe puntea de zbor. Cel mai probabil aveau și cabluri arestoare. Bogue, de exemplu, aveau 9 cabluri arestoare. Spre deosebire de portavioanele de escortă convertite din nave comerciale, Casablanca aveau un hangar generos, mai mare și mai bine optimizat pentru operarea avioanelor.
Schița unui portavion de clasă Casablanca Sursa foto: wikipedia
Spre deosebire de portavioanele clasei Casablanca, toate activând în US Navy, multe din portavioanele clasei Bogue (CVE6 – CVE54) au fost împrumutate Royal Navy. Navele care au fost transferate în Royal Navy au primit denumirea de clasa Attacker și clasa Ruler.
Față de Casablanca, Bogue au fost construite pornind de la un proiect de navă comercială, o deosebire importantă fiind că aveau o singură elice. Altfel, per ansamblu, caracteristicile tehnico-tactice erau similare celor ale Casablanca, inclusiv în ceea ce privește armamentul.
USS Bogue Sursa foto: wikipedia
Puteau opera 19 până la 24 de avioane, un mix de avioane cum ar fi Grumman F4F Wildcat, Grumman TBF Avenger, Hawker Sea Hurricane, Supermarine Seafire sau Fairey Swordfish.
Operațiuni
Datorită caracteristicilor tehnico-tactice specifice, portavioanele de escortă au fost folosite cu precădere în misiuni de escortă a convoaielor asigurând acoperirea aeriană a acestora și lupta împotriva submarinelor (de obicei în Atlanticul de Nord sau Oceanul Arctic), în operațiuni amfibii asigurând suportul aerian al trupelor de la sol (Pacific, Atlantic și Marea Mediterană) sau pur și simplu în misiuni de transport avioane pentru portavioanele mari sau necesitățile frontului.
Descrierea tuturor operațiunilor la care au participat aceste nave este un domeniu foarte vast, greu de acoperit într-un singur articol. Prin urmare, mă voi limita doar la câteva cazuri, cu speranța că, animați de subiect, veți citi mai multe și pe cont propriu.
Acest tip de nave a fost folosit intens pe parcursul războiului. Uneori au nimerit în bătălii pentru care nu fuseseră concepute, cum a fost bătălia de lângă Insula Samar, momentul de glorie al portavioanelor de clasă Casablanca. Pentru detalii despre această bătălie vă recomand video-ul de mai jos.
Navele clasei Bogue au activat preponderent în Atlantic, în escorta convoaielor cărora le asigura acoperire aeriană împotriva submarinelor germane, în special în zona din mijlocul Atlanticului unde avioanele cu baza la sol nu puteau ajunge, așa numita zonă “Black Pit”.
Ofițerul pentru operațiuni aeriene de la bordul USS Bogue descrie pe scurt care erau procedurile de escortă în cadrul unui convoi transatlantic în martie – aprilie 1943:
The ship was stationed inside the convoy for this work. The convoys were in columns of five ships each with about 700 yards (n.a. 640 m) between columns. They left a double space in the middle in the center of which they placed the Bogue. The other escorts were placed around the convoy in a half circle. The idea was, if possible, to use our catapults and to stay in our center positions when launching our planes so there wouldn’t be any wide separation. As it happened, we had westerly winds on East-bound convoy so we had to turn around to launch planes and to take them aboard. Consequently, the separation was fairly large due to the fact that it was what is called a high speed convoy, “nine knots”!
Era pentru prima dată când escorta unui convoi era organizată în jurul unui portavion de escortă. În aprilie deja, Black Pit începea să devină o amintire urâtă pentru britanici și americani, portavioanelor de escortă alăturându-li-se și avioanele Liberator cu rază lungă de acțiune. Pe măsură ce au dobândit mai multă experiență, tactica utilizării portavioanelor de escortă a fost rafinată și eficientizată. Treptat, pe măsură ce au avut la dispoziție mai multe nave, aliații au început să folosească grupuri de distrugătoare concentrate în jurul unui portavion de escortă pentru a vâna submarinele independent de convoaie.
Prima utilizare a unui portavion de escortă într-un convoi arctic (către URSS) a survenit în septembrie 1942, convoiul PQ18. Avenger este portavionul de escortă implicat. Pentru convoaiele arctice, amenințările erau multiple, germanii având în zonă câteva nave de suprafață grele, multe avioane și, deja obișnuitele submarine. Mai multe detalii despre escorta acestui convoi puteți citi și accesând acest link.
Structura convoiului PQ18, Avenger este portavionul de escortă atașat acestui convoi Sursa foto: https://www.ibiblio.org/
Rutele convoaielor arctice încercau să se țină cât mai departe de țărmul Norvegiei ocupate, de unde germanii foloseau aviația cu baza la sol pentru a le ataca.
Sursa foto: https://www.naval-history.net
Operațiunile în zona arctică nu erau tocmai o plăcere după cum se poate vedea și din pozele de mai jos.
-
- Operând avioane în Oceanul Arctic. Sursa foto: TheSun
-
- HMS Trumpeter, clasa Bogue, peste 10000 tone deplasament la încărcare maximă la mila naturii în Oceanul Arctic Sursa foto: http://www.navsource.org/archives/03/037.htm
Nave ale clasei Bogue împrumutate britanicilor au asigurat acoperirea aeriană pentru operațiunea de debarcare din Italia. HMS Attacker, Battler, Hunter și Stalker, împreună cu portavionul ușor HMS Unicorn, au constituit Forța V condusă de amiralul Philip Vian. Fiecare portavion de escortă avea la bord câte 22 de avioane de vânătoare Supermarine Seafires și trebuiau să asigure acoperirea aeriană până când trupele terestre reușeau să captureze un aeroport de pe uscat. Au avut 265 de zboruri doar în prima zi, 9 septembrie 1943. Au stat în zonă până pe 12 septembrie 1943 deși ar fi trebuit să fie eliberate pe 10 septembrie.
Concluzie
O să las experții să vorbească:
The story of the escort aircraft carriers is like a story with a surprise ending. When the United States began to build them, there was a definite purpose in view – fighting off submarines and escorting convoys. But as the war progressed, the small carrier demonstrated surprising versatility. It became a great deal more than its name implies. From a purely defensive measure, the escort carrier emerged as an offensive weapon.
F. Adm. Chester W. Nimitz, USN, dixit în 1945!
Cred că merită totuși adăugat că, deși unele portavioane de escortă au fost transformate în nave port-elicopter, acest tip de nave n-a avut o viață prea lungă după terminarea războiului.
Nicolae
Actualizare, 4 august 2020, 14:26
Pentru ca s-a vorbit de convoaiele arctice, adaug un set de poze, preluate de pe TheSun, ca și cea cu portavionul de mai sus. Au fost colorate de cineva, dar nu-mi mai aduc aminte cu exactitate de cine. Enjoy!
Pentru pasionați de nave întrați pe Word of warship
Sunt pe net surse mult mai bine informate decat World of warships… Am jucat si eu acum multi ani, dar daca vrei sa citesti ceva pe subiect, mai bine incepi cu wikipedia si vezi unde ajungi…
WoWs ii wishful thinking ca si informatie istorica .. doar daca consideri proiecte ciudate.
Exceptional, deosebit de interesant, multumesc Nicolae! L-am citit de 3 ori. Usor de produs, ieftine, i-au „sufocat” pe japonezi in Pacific. Pe cand documentam un articol am dat peste memoriile unui pilot de avion-torpilor care spunea ca nu era prea incantat sa opereze de pe un astfel de portavion pe care il considera „fragil, mic si cu prea mult lemn”. Dar, categoric, si-au facut treaba umpland Pacificul cu avioane!?Multumesc, Nicolae!
Buna asta cu prea mult lemn. 🙂 Ma-ntreb cum se simteau aia din vremea marilor veliere… 🙂
Ma bucur ca ti-a placut! Putea fi mai bine, dar probabil ca nu l-as fi terminat niciodata. 🙂
Mai bine de atat nu cred ca se poate! Da, ar fi interesant un articol despre viata la bordul corabiilor de razboi. Citesc pe nerasuflate asemenea articole. Felicitari, din nou, Nicolae!
Nave modeste, dar care au contat enorm, mai ales in Batalia Atlanticului. Si-au facut datoria fara sa straluceasca apoi au disparut in istorie, lasand locul marilor portavioane.
Portavioane de escorta, corvete, nave usoare vanatoare de submarine etc…
Foarte bun articol!
Multam, coane!
Aloha Nic. I mica îndrumare, m-aș referi la portavioanele de „linie” că fleet carriers și nu line carriers. Nice article.
Da, stiu, in engleza asa era, „fleet carriers”, dar eu nu am gasit ceva echivalent in romana. Asa ca am adaptat, poate nu in cel mai fericit mod, dar atat s-a putut! 🙂
Merci!
Dacă tot s-a pomenit de producția de masă, recent am urmărit un serial „Fabrici de război” care arată modul în care USA, Anglia, Germania și URSS si-au folosit economia, industria pe perioada războiului. Un razboi al fabricilor, s-ar mai putea spune. Schimbă destule dintre conceptiile standard privind cauzele succeselor/insucceselor de pe front. Si, da, SUA au fost campioanele productiei.
Unde ai vizionat serialul? Multumesc anticipat.
A fost pe Viasat History.
Pe Viasat History. Și tot acolo, alta serie, „Secretele masinariei de razboi germane”. Sunt prezentate diferite arme, vehicule produse de germani , cu părtile bune si rele, cu dese referiri la procesul de fabricatie. Foarte interesant si acesta.
Ca unul caruia nu-i place apa , va recomand
http://usautoindustryworldwartwo.com/index.htm
Un site despre conversia industriei auto din Statele Unite la productia de armament , dupa interzicerea fabricarii autoturismelor personale pe perioada razboiului .
Daca vreti neaparat sa fie on-topic , ei bine , gasiti fabricantii torpilelor , focoaselor de proximitate , avioanelor sau tunurilor AA care au dotat portavioanele de escorta .
Bonus : uzina Ford de la Willow Run https://www.youtube.com/watch?v=p2zukteYbGQ
HA@@@@
Cauta M 24 Chafee.
Tanc usor. Produs „in prostie” de urla armata „mai incet ba industrie! Ca nu reusesc sa pregatesc atatia tanchisti !!!”
Produs de .. Cadillac! 2 motoare Cadillac . Si ce sa isi mai bata capul cu transmisiile – au pus o transmiesie autonata de Cadillac!!!
Si cand te gandesti ca in 1960 destule amsini europene nu aveau viteza I-a „sincronizata” …
Au fost teroarea submarinelor si a avioanelor de supraveghere gen FW-200 Condor.
Ce e iarasi impresionant e ca au reusit sa umple aceste nave cu avioane si mai ales cu piloti. Programele de pregatire pt pilotii de avion din USA ar merita un articol. Au construit inclusiv portavioane de instructie pe marile lacuri unde se instruiau la foc continuu piloti si personal navigant care a ocupat locurile libere de pe portavioanele clasice si pe cele nou aparute pe cele de escorta.
Japonezii spre final aveau portavioane dar nu mai aveau aviatori
Si apropo de convoaiele arctice, nici nu-mi pot inchipui cum operau aceste portavioane in acele conditi groaznice de vizibilitate scazuta, vant puternic si gheata pe punte. Cum de reuseau sa le mentina operationale?
La cererea „telespectatorilor” am adaugat in articol niste poze cu convoaie arctice, colorate de cineva.
Ca scurta paranteza, la Marea Neagra, noaptea, in mai, cam suferi de frig, ca sa ma exprim frumos. Nu vreau sa stiu cum e iarna. Exista si la noi o poaza faina, facuta iarna, e un domn in suba pe punte.
Usor nu le-a fost.
Exceptionale nave, exceptionali oameni….
Foarte bun articolul, dar de ce in titlu scrie „nave celebre”? Ca si in cazul corvetelor di clasa Flower (primul articol din serie), au fost mai degraba luptatori darji dar anonimi, care si-au facut treaba si au contribuit decisiv la victorie departe de lumina reflectoarelor, care erau fixate pe navele mari si operatiunile de rasunet.
Merci, Mihai! Nave celebre pentru mai multe motive:
1) cu seria asta am debutat eu pe RoMil;
2) tocmai pentru ca au ramas anonimi, simt ca merita putina celebritate. Macar de la mine. 🙂
Pentru mine, aceste nave sunt celebre, un fel de erou colectiv.
E un roman despre ruta arctica, scris chiar de un fost marinar. Descrie conditiile bine, puntea plina de gheata, frig pe nava, mereu atacuri ale submarinelor si avioanelor germane
„Cargouri masacrate„ , cumva?
Tipu care a scris si Tunurile din Navarone
Alistar Maclean
A fost pe PQ 17
HMS Ulysses e cartea, o gasesti si pe net
Am citit-o. „ Cargouri masacrate” e scrisă de George Blond, e chiar povestea convoaielor artice.
Paradoxal, cu HMS Dreadnought a inceput sa fie amenintat locul de lider naval al Marii Britanii. Restul flotei britanice deja valora infinit mai putin ca inainte si toate tarile mai potente au inceput sa construiasca nave asemanatoare. Deci, deja avantajul britanic a scazut dramatic.
Asa ca, te gandesti ca nu intotdeauna un capital ship iti aduce un avantaj pe campul de lupta, ci un Flowers class sau Bogue class. Din punctul asta de vedere asa vrea sa vad o preocupare a marinei noastre pentru un tip de nava ieftin, dar produs intr-o cantitate importanta. Bineinteles ca nu mai sunt vremurile de a construi sute de nave, dar o coloana vertebrala compusa dintr-o duzina de nave nu cred ca ar fi rea. Dupa asta te poti gandi la un semi capital ship (pentru Romania).
Imi pastrez ideea ,pe care am mai exprimat-o, ca tipul de corvete/fregate cerute de marina, este o tichie de margaritar. Prea scumpe sa fie doar corvete, prea mici sa fie fregate.
Iti dai seama ce ar insemna un semi-capital ship pentru Romania avand in vedere ca este general acceptat ca actuala capital ship este portavionul? 🙂
Mie mi se pare ca astazi suntem la cealalta extrema fata de WW2, mult prea putine nave, mai ales la europeni. Armamentul si senzorii sunt infinit mai sofisticati si mai scumpi.
Mi-a placut ultima fraza… 🙂 Dar nu cred ca preocupa pe prea multa lume aceasta distinctie, mai ales pe militari. Ei au spus ce vor si cam aia au primit. Problema e la noi, nu la ei! 🙂 Noi visam corvete AS cu armament de distrugator AA.
Mor de curiozitate sa vad ce vor pune pe fregate care ar trebui sa stea mai bine la AA.
Semi-capital ship , ce ar fi, un portelicopter? :), da, recunosc, am exagerat. Ma gandeam la o fregata AA.
Mai mult de 24 de MICA, nu cred ca putem spera pentru cuplul regal.
Oricum as privi, tot nu ma convinge solutia asta cu 4 corvete mari. E opinia mea neprofesionista, probabil gresita. Bineinteles ca mi-as dori sa se semneze nenorocitul ala de contract odata, dar oricum ar fi , mi se pare ca doar bifam ceva si nu ne preocupa cu adevarat securitatea la MN. Sunt facute pentru vremuri de pace.
Am tot discutat pe subiect, ca nave ASW sunt excelente. Hai sa ne oprim aici, subiectul nu face obiectul articolului de azi.
Prea mici pentru a schimba de unele singure soarta unei bătălii, cum a facut Enterprise, dar au ajutat imens partea logistică a războiului. Iar o logistică superioară câștigă un razboi. Multumesc pentru articol Nicolae.
Au acoperit niste goluri ceea ce a avut un impact mare asupra razboiului per ansamblu. Dupa cum zice si Sebi mai sus, mie personal, WW2 mi se pare in primul rand un razboi al fabricilor, dar si al inovatiei. Generalizarea radarului, sonarului, aruncatorului de bombe AS – Hedgehog, un fel de RBU-6000 al zilelor noastre, primele bombe si rachete ghidate, primele avioane reactive, doar ca sa enumar cateva.
Ma bucur ca ti-a placut!
Editat: offtopic. Rog repostare la Permiteti sa raportez.
Editat: offtopic
Editat: offtopic in continuare. Nu era mai simplu sa postezi la PMR decat sa insisti aici? Daca tot spui ca nu postezi de doua ori acelasi lucru.
http://www.navsource.org/archives/03idx.htm
Pe site se pot vedea toate tipurile de nave din dotarea US Navy .
Recomand citirea site-ului cat mai curand , unele fotografii au disparut deja , acum 15 ani era mult mai bine ilustrat , probabil serverul .
* existau radare si pe avioane si pe nave 🙂
https://www.history.navy.mil/research/library/online-reading-room/title-list-alphabetically/u/operational-characteristics-of-radar-classified-by-tactical-application.html