Nativii americani Nez Perce nu au semnat niciodata nimic. Mai marii tribului il respectau pe „Marele Tata” (Great Father) din indepartatul Washington DC, dar ei au stiut intotdeauna ca era mai bine sa nu te incurci in tratate cu Guvernul Statelor Unite. Un tratat avea neplacutele efecte de a te vedea cu famila aruncata intr-o pustietate travestita in rezervatie. Deci sfatul a fost intotdeauna sa nu semnezi documente care nu valorau nici hartia pe care erau scrise si sa stai unde esti. Muntele dinspre vest era cel mai mare din asa numita “big country,” iar numai 800 de Nez Perce traiau in placuta Vale Wallowa in solitarul colt din nord-vestul statului Oregon. Cine stie, poate acei insistenti colonisti ar putea sa-i treaca cu vederea pe acesti indieni.
Nu au avut acest noroc. In 1873 un numar de colonisti curiosi au gasit Valea Wallowa. Multi incepusera sa sustina idea indepartarii Nez Perce din vale. Unii indieni au acceptat si au fost mutati intr-o rezervatie izolata din Idaho. Seful Joseph si o buna parte din partizanii lui au refuzat si au cerut „Marelui Tata” ca Valea Wallowa sa fie denumita Tinutul Nez Perce. Timp de doi ani de zile „Marele Tata” a fost de acord, iar un ordin executiv federal a protejat tinutul, formand de facto o rezervatie. Dar presiuni venite din partea cetatenilor statului Oregon, alegatori pana la urma, s-au dovedit eficace, iar in 1875 Valea Wallowa a fost deschisa colonizarii. In 1875 Armata Statelor Unite a primit ordine sa-i mute pe Nez Perce in rezervatia din Idaho. Comandantii militari nu se asteptau la dificultati, pentru faptul ca Nez Perce nu erau stiuti ca un trib de razboinici.
Seful Joseph al Tribului Nez Perce
Fiind instiintati ca trebuie sa plece din vale, Joseph a tras de timp fara sa dea un raspuns raspicat autoritatilor federale. Saptamanile au devenit luni, iar lunile au devenit ani. Joseph si Nez Perce au avut norocul ca Armata Statelor Unite era ocupata inabusind razvratirea triburilor Lakota si Cheyenne al carei rezultat a fost rusinosul angajament de la Little Big Horn, unde Locotenent-Colonelul George Armstrong Custer (brevet General Maior) si intreaga sa comanda, Regimentul 7 Cavaleria al Statelor Unite, au fost masacrati in 25 si 26 iunie, 1876. Cu efective numarand aproximativ 25,000 in vest, iar marea lor majoritate fiind angajati in razbunarea infrangerii lui Custer, nu existau trupe care sa-i “incurajeze” pe Nez Perce sa ia lungul drum catre Idaho.
Totul s-a schimbat in vara anului 1877. Brigadier Generalul Oliver O. Howard, un om pios care-si pierduse un brat luptand in Razboiul Civil, dar care nu era inclinat sa ucida inidieni, preferand negocierile, la instiintat pe Joseph sa-si stranga tribul si sa se pregateasca pentru lungul drum catre Idaho. Multi tineri Nez Perce s-au impotrivit de la bun inceput si cu o simpla inclinare a capului catre un mai mare precum Joseph au ales o alta cale.
Pe 13/14 iunie 1877, aproximativ 30 de “bravi” Nez Perce au pus la cale o serie de atacuri asupra unor fermieri locali. 19 decese au fost raportate. Generalul Howard a ordonat unui detasament al Regimentului 1 Cavaleria Statelor Unite sa se deplaseze la canionul White Bird si sa-i aduca sub control pe Nez Perce. Generalul Howard avea asteptari de la Capitanul David Perry si cei aproximativ 100 de cavaleristi sa expedieze rapid situatia (make short work of it). Nimic nu a mers in concordanta cu planurile Capitanului Perry. Nez Perce nu erau stiuti ca fiind mari razboinici, dar in aceste circumstante s-au dovedit a fi tragatori excelenti. Cavaleristii au fost prinsi intr-o ambuscada al carei rezultat a fost moartea a 34 dintre ei. In urma ambuscadei 3 indieni au fost raniti. La sfarsitul ambuscadei Joseph si oamenii sai, aproximativ 700 suflete, au plecat din Valea Wallowa, dar nu spre o rezervatie in Idaho. Joseph spera sa ajunga in Canada si sa se puna sub ocrotirea si clementa autoritatilor Reginei Victoria din dominion. In iarna anterioara un grup de indieni Lakota a ajuns cu succes la granita cu Canada. Poate soarta ii va ocroti si pe Nez Perce sa ajunga in Canada.
Generalul Howard si-a adunat fortele risipite prin diferite garnizoane anticipand o urmarire catre granita canadiana: restul Regimentului 1 Cavaleria Statelor Unite, Regimentul 21 Infanteria Statelor Unite si Regimentul 4 Artileria de Campanie, luptand pedestru. Generalul Howard a ghicit corect ca daca va putea forma multiple coloane marsaluind in directii paralele, cu putin noroc s-ar puta sa se interpuna intre indieni si granita, astfel taindu-le calea de retragere catre nord. Problema lui Howard a constat in incapacitatea de a-i intelege ca acesti indieni care erau in postura de a fi mult mai bine pregatiti sa manevreze, sa foloseasca terenul si sa traga decat trupele aflate sub comanda sa.
Ce a urmat au fost o serie intrega de angajamente umilitoare pentru Howard: Cottonwood, Idaho (3-5 iulie); Clearwater, Idaho (12-12 iulie) si Fort Fizzle, Montana (26 iulie). De fiecare data coloanele de cavalerie si infanterie care ii urmareau pe Nez Perce au cazut in ambuscade intinse de indieni cu vedere acuta si tir excelent. Aceste ambuscade au avut ca rezultat 24 de militari ucisi si 26 raniti pentru US Army. Nez Perce au pierdut 5 oameni si alti 7 raniti. Grupul lui Joseph a continuat sa manevreze, dar dupa Fort Fizzle au schimbat directia marsului catre sud.
Generalul Howard si-a dat seama de manevrele lui Joseph si stia ce avea de facut, dar personal ii lipsea motivatia si nu era in caracterul lui de a duce lupta la un bun sfarsit (press the fight). In schimb a apelat la serviciile Coloneluiui John Gibbon, care a fost insarcinat de Howard sa termine cu episodul Nez Perce. Colonelul Gibbon era un om dur care nu avea remuscari precum superiorul sau. In timpul Razboiului Civil, tinand rangul de General Maior Brevet, divizia sa a oprit sarja lui Picket la Gettysburg pe 3 iulie, 1863. Colonelul Gibbon a luptat in toate marile angajamente ale US Army pana la capitularea Confederatiei la Appomatox Courthouse in aprilie 1865. Ranit de doua ori, Colonelul Gibbon era vestit pentru elanul sau agresiv. In campaniile anterioare impotriva indienilor isi crease o reputatie pentru agresivitate si duritate. Acum ii avea in catare pe Nez Perce. Nez Perce ar fi putut intimida un capitan ageamiu sau ar fi putut sa-l ameteasca pe un batran precum Generalul Howard, dar nu pe Gibbon. Gibbon stia ce trebuie sa faca si cum sa actioneze.
De la Fort Missoula, Montana, Colonelul Gibbon pleaca in fruntea a 6 companii, toate sub efectivele nominale, ale Regimentului 7 Infanteria Statelor Unite, cu un total de 161 de soldati, o “companie” avand in medie 26 de soldati. De-a lungul drumului s-au alaturat coloanei si 45 de civili voluntari care cel putin stiau terenul din aceasta parte a Teritoriului Montana. Coloana de asemenea mai cara dupa ea si un obuzier de campanie de 12 livre (12 livre fiind greutatea proiectilului – 5,45 kg). Cercetasi indieni, i-au confirmat pe Gibbon ca Nez Perce erau campati in bazinul Raului Big Hole. Colonelul a luat in considerare o veche tactica. Atac asupra taberei indiene adormite in zori de zi.
La prima lumina, pe 9 august, trupele lui Gibbon au inceput sa se strecoare catre cele 89 de “teepee” ale taberei indiene. Corturile erau situate la rasarit de Raul Big Hole. Un batran Nez Perce care statea de straja pe malul vest al raului a fost ucis pe tacute de unul dintre cercetasii indieni aflati in slujba lui Gibbon, iar soldatii – dupa ce au trecut raul prin vad – s-au aliniat si la comanda lui Gibbon au deschis focul. Pustile armatei au sfasiat corturile, iar surpriza a fost completa. Barbati, femei si copii Nez Perce s-au imprastiat catre nord, vest si sud indreptandu-se catre colinele din imprejurimi acoperite de iarba inalta. Salvele initiale ale soldatilor au lovit cel putin 70 de oameni.
Tabara Nez Perce de la Big Hole National Battlefield
Corturile fiind abandonate, Gibbon a ordonat arderea taberei, un lucru usor in teorie, dar dificil in practica. Roua de dimineata i-a impiedicat pe soldati sa dea foc integral taberei. In timp ce soldatii se straduiau cu incendierea, indienii ascunsi in colinele adiacente acoperite de iarba au inceput sa-i ia in catari. Tirul lor s-a dovedit a fi foarte precis. Gibbon, care a condus atacul cu pusca in mana, nu vazuse in intreaga sa cariera in Vest indieni tragand asa de bine si de eficient: “La aproape fiecare detunatura de pusca venind dinspre coline un membru al comenzii mele era sigur sa cada,” relata Gibbon la ceva timp dupa acest angajament. Gibbon insusi a fost ranit alegandu-se cu o gaura in coapsa. Un tol mai spre dreapta si glontul indian i-ar fi sectionat artera femorala si Gibbon ar fi fost terminat. Gibbon si oamenii lui s-au zbatut sa identifice tinte in iarba inalta si sa dea replica tirului venind dinspre coline. Colonelul si-a indrumat trupele sa treaca raul inapoi si sa sape transee individuale pe versantul dealului acoperit de copaci.
Retragerea a durat ceva timp. In timp ce soldatii treceau raul, razboinicii lui Joseph continuau sa traga, iar pierderile Federalilor au inceput sa creasca. In confuzia care a urmat militarii au lasat in urma lor in tabara Nez Perce atat munitie cat si armament, dar Gibbon si-a recuperat toti mortii si ranitii. Sa-i fi lasat in urma ar fi riscat mutilarea, chiar daca in ciocnirile precedente cu Nez Perce acestia nu au fost inclinati sa mutileze victimile ramase pe campul de lupta. Dar soldatii stiau mai bine; nu lasi pe nimeni in urma. Pe versantul impadurit obuzierul de campanie de 12 livre astepta. Servantii au tras cateva proiectile inainte ca si ei sa cada victima a tirului Nez Perce. In jurul obuzierului soldatii incepusera sa sape transee si sa construiasca un parapet. Tirul constant al Nez Perce a asigurat ca capetele au stat plecate printre oamenii imbracati in albastru. Aceasta lupta nu a semanat deloc cu ciocnirile anterioare cu alti indieni. Nez Perce erau in clasa lor proprie.
In timp ce o parte din puscasii indieni au continuat sa-i angajeze pe soldatii de pe malul opus, restul grupului s-a intors la ruinele taberei. Restul zilei indienii, invaluiti in fumul focurilor de iarba pe care le-au aprins in mod intentionat, si-au evacuat ranitii si o parte din morti si au impachetat ce mai ramasese din tabara. La amurg in mare parte au disparut. Pentru a-l pacali pe Gibbon, Nez Perce s-au orientat catre sud, dar ariergarda lor a continuat sa tina pe loc Regimentul 7 Infanterie. De-a lungul noptii ariergarda a sustinut un tir persistent asupra oamenilor in albastru. Multi dintre voluntarii civili au disparut in intuneric. Nu le-a fost pe plac aceasta joaca de-a razboiul, mai ales impotriva unui adversar atat de letal. Abia in noaptea urmatoare ariergarda Nez Perce a disparut si ea.
La revarsat de zori pe 11 august, la doua zile dupa ce Gibbon trecuse raul Big Hole, Howard a ajuns la locul faptei cu 29 de cavaleristi si 17 cercetasi indieni. Aceasta mica coloana parcursese mai bine de 71 de mile in mai putin de 24 de ore. Howard a gasit 29 de soldati ucisi si 40 raniti, o treime din forta care incepuse atacul. 89 de indieni au fost inhumati de catre soldati. Numai 12 dintre ei puteau fi considerati barbati apti de serviciu militar…Inca o data Nez Perce au sters-o.
Howard nu a fost cel care i-a prins pe Joseph si poporul sau. Un individ si mai aspru decat Gibbon, Colonelul Nelson A. Miles “a terminat lucrarea” la 40 de mile la sud de granita cu Canada. O forta de 520 de oameni formata din elemente ale Regimentelor 2 si 7 Cavaleria Statelor Unite si a Regimentului 5 Infanteria Statelor Unite, ajutati de cercetasi indieni, i-au impresurat pe Nez Perce land Bear Paw, Montana. Dupa un angajament de 5 zile, Joseph sa predat pe 5 octombrie, 1877. Cuvintele lui rasuna de la 140 de ani distanta: “Ascultati-ma bravii mei! Sunt obosit. Inima imi este trista si abatuta. De unde sade soarele acum, eu nu o sa mai lupt vreo data.”
In lunga si trista cronica a conflictului dintre indieni si US Army, majoritatea luptelor au fost castigate de partea care purta albastru, dar nu toate. Nez Perce ne aduc aminte: Niciodata sa nu subestimezi un oponent.
Desene de H.M. Holland Ilustrand Atacul US Army Asupra Taberei Nez Perce de la Bear Paw si Predarea Nez Perce
Alex
Impresionant
Ce inseamna sa fii arogant si sa te angajezi intr-o lupta fara sa fii pregatit, fara sa ai efectivele necesare.
???
🙂 Editat un pic…
Cum indraznesti?…mai homo sapiens, ai tai au luat pamantul de la neaderthalieni!
Da-le inapoi pamantul, privilegiatule!
😀
ai inteles tot adica nimic,stai jos esti un „obosit”
Sper ca nu de mine vorbesti mai Psycho, eu intotdeauna am sa tin si sa-I respect pe americani si britanici, dar primii nu au fost chiar O.K. la preluat pamanturile…
Mai Victore tu de ce crezi tu ca ma publicat noi articolul asta ca sa plangi tu pe umerii amerindienilor?! Sigur americanii i-au matrasit pe indienii, spaniolii pe aia din sud, normazii pe sazonii, germanii pe francezi, francezii pe africani, englezii pe toata lumea etc etc etc…
Da bine ca ne-ai luminat tu ca noi astilalti habarnuaveam de cum merge lumea…
Bai nene daca altceva mai destept n-ai de spous stai in banca ta si vezi ca are pose.
„Dreptatea, dupa cum merge lumea, se pune in discutie doar intre cei egali in putere – in timp ce cei puternici fac ce pot, iar cei slabi sufera ce trebuie”
Astea fiind spuse, avem totusi obligatia morala de a nu uita crimele istoriei, chiar daca erau banale pentru vremurile respective.
@George, nu luminez pe nimeni, afirmam ceva ce stiam, dar s-a deschis subiectul.
Preferi pe forumul asta sa spunem doar idei care sa aiba aceeasi nota in concordanta cu tine ?
Pacat daca e asa !
Nu trebuie sa aiba nici o concordanta cu nimeni doar ca chestiile e prea emo pe cel putin ma cam lasa rece. A fost cea fost, nimeni nu contesta, nu asta era rolul articolului…
ba tocmai cu tine vorbesc .
de la adam ,eva si maimuta incepand cum crezi ca s-a intemeiat lumea asta?!
evolutia si civilizatia nu au fost plimbari prin parc,sunt un sir nesfarsit de varsari de sange mai mult sau mai putin justificate ca sa nu fiu cinic sa spun ca au fost un rau necesar.nu exista solutii perfecte in care toti au de castigat,intodeauna cineva pierde bani si sange.
in cazul de fata avem o istorie recunoscuta si asumata de catre nord americani si nu coafata ca in povestile imperiului pacii si bunastarii pe hartie,recte cccp.
au greseli si bube pe cap americanii?!…normal,o gramada chiar.
insa dupa ei a mai crescut ceva ,dupa ruși nici iarba numai creste.
Poate nu in America…
Dar Africa, Australia, India?
As fii curios despre colonizarea Caucazului de catre Imperiul Rus.
Mda nu erau cunosciti ca fiind razboinici (precum dakotanii, apasii, comansii) insa .. scuze e un mic insa. Erau oricum vanatori. Si obtineau greu munitia .. asa ca invatau sa traga f precis …. (cam la fel ai patit engelzii cu rasculkati american9i… care nu erau mari scule pe bascula in formatie … partea poasta ptr engelzi fiind ca americanii aveau multe pusti ghintute si erau buni tragatori …. si iniante ca foprmatia sa poata angaja lupta … )
Corect. In contextul european, existau Jaeger-ii (chiar si regimentele de graniță ardelene erau mai degraba „vânători” decât infanterie „de linie”), dar erau folosiți exact ca veliții romani, sau prăștiașii grecilor, ca skirmishers înaintea ciocnirilor, fiind puține cazuri în care au reușit (din cauza prostiei/tacticii adversarilor) sa distrugă cu totul unități de linie (Valmy, Jena), plus pentru cei care nu înțelegeau avantajele stilului lor de luptă nu prea era văzut cu ochi buni consumul mare de muniție al acestora. Era greu de contorizat, în contextul bătăliilor de pe continent, cât din pierderi se datorează pușcașilor.
Însă în America, cu multe din ciocniri fiind cu numere mai mici, plus terenul fiind accidentat, pușcașii au fost avatanajați. Englezii au fost atât de impresionați, încât au creat vestitul 95th Rifles, cu care am citi cărțile/vazut filmele cu Sharpe (Sean Bean)
Un articol bun. Eu cred ca indienii au devenit asa buni țintași atunci cand li s-a spus ca trebuie sa plece in alta parte si s-au pregatit.
Sper că te refereai doar la Nez Perce, nu la indieni în general … adică niște oameni care trăiau de sute de ani din vânatoare și război (raidurile pentru furt de vite erau la ordinea zilei), nu erau chiar ageamii.
Eu cred ca tocmai natura mai „pașnică” a lor a fost un avantaj, nefiind o nație extrem de războinică, acționau mai calm. Pentru unii ca și comanșii, de exemplu, cred că ar fi fost mare rușine să stea ascunși și să-i culeagă unul câte unul, în loc să sară la ei, murind cu onoarea de războinici.
Ăștia nu aveau nimic de demonstrat, probabil fiind mai pașnici nu puneau atât preț pe curajul în luptă cât pe supraviețuire. E doar o părere, nu m-a făcut nimeni expert în cultura indienilor
Da doar la Nez Perce m-am referit.
Bravo Alex pentru articol, și mai ales de apreciat că te-ai străduit să-l scrii în română. Se mai vede din loc în loc că e scris de un vorbitor de engleză, dar oricum, great job ! E mai citibil decât comentariile unor „români” de pe aici.
PS: va dați seama, dacă la articolele despre chiflele rușilor apare imediat brigada de serviciu să ia apărarea sau sa schimbe subiectul, acum, la un articol unde „americanii-s de vină” ce o să iasă 🙂
Dar de ce au incercat sa ii opreasca ? De ce nu i-au lasat sa continue drumul catre granita canadiana? Scapau de probleme in felul asta, si chiar mult mai ieftin.
Si de ce au renuntat amerindienii la drum ei insisi?
Probabil vroiau in ”scris” pamanturile stramosesti..
„Scrisul” nu avea nici o relevanta pt indieni. Nu e ca si cum ar fi putut in vreo 200 de ani sa il revendice. Si nici cu forta.
Deci tot nu inteleg. Imi raspunde careva?
Probabil ca a fost vorba de „ordinele nu se discuta”. Daca soldatii primisera ordin sa ii prinda pe indieni si sa ii duca in rezervatie, puteau ei sa hotarasca de capul lor ca mai bine sa-i lase sa se duca ? Decizia asta trebuia sa vina de mai sus.
Plus ca dupa primele ciocniri in care au facut de ras armata, era si un pic de ambitie sa se razbune.
Si cu cealalta intrebare, de ce au renuntat la drum, nu am inteles nici eu initial, dar daca cauti „Nez Perce Trail” te lamuresti: au ocolit muntii, rauri si cateva forturi, iar cu ocazia ambuscadei detaliate in articol au facut o fenta spre sud, dar totusi, directia era clara.
Nu am inteles de ce nu au luat-o spre Nord de la bun inceput, in loc sa treaca muntii spre Est, dar probabil au crezut ca isi vor pierde urma si vor fi mai greu de prins.
Da, asta n-am înțeles nici eu.
Americanii doreau valea, pământul. Indienii plecaseră (în cele din urmă) spre Canada, deci problema era rezolvată. De ce să te chinui să oprești niște oameni de la care oricum ai obținut ce voiai, și care fugeau, chiar în altă țară?
Nu era mai simplu să-i lase să meargă în Canada, eventual să le ofere și escortă, să fie siguri c-au plecat?
Pentru exemplu. Nez Pence au sfidat autoritatile SUA, atunci cand li s-a spus sa se duca „acolo” si au refuzat. In plus, au atacat ferme si au acucis colonisti, si ulterior au atacat si ucis trupe federale. Sa ii lase apoi sa plece nederanjati in Canada ar fi insemnat sa riste ca alte triburi in curs de „pacificare” (asta ca sa fim blanzi) sa faca la fel. Din punctul de vedere al Washington-ului, asa ceva era inacceptabil.
Pai de ce? Te scuteste de efortul de a organiza si rezervatiile astea.
Pentru ca unii dintre ei au ucis niste fermieri in vaile adiacente. Deci exista o buna sansa ca unii sa ajunga cu o funie de gat, iar altii linsati.
Pai daca ii trimeteai in Canada….job done.
in caucaz rusii au fortat expulzarea partiala unui popor cunoscut inca din antichitate, circazienii. in siberia au disparut pana in prezent 15 etnii(popoare), iar altele au fost reduse la cifre simbolice(evenkii, ciukotii, nakh etc). si rusii si americanii si-au cladit tara pe crime si genocid.
Asa-i cladita lumea, numai pe crime si genocid. De aceea trebuie sa bagam la cap cel mare ii i-a locul celui mic, daca cel mic nu casca ochii bine. Indienii au avut sansa lor la inceputul colonizarii, atunci ar fi putut poate sa-i mai opreasca, dar daca ne uitam si in America de Sud… Asta-i viata, o concurenta cumplita pe vitata si pe moarte.
Au avut de asemenea suficient timp sa dezvolte o societate dezvoltata, industriala, puteau ei sa colonizeze Europa, intr-o realitate diferita.
Salut George, sper sa imi mai ierti doua offtopicuri:
„Indienii au avut sansa lor la inceputul colonizarii, atunci ar fi putut poate sa-i mai opreasca” – Doamne Fereste, poate peste 100 de ani asa se va vorbi despre europeni, apropo de migranti
„Au avut de asemenea suficient timp sa dezvolte o societate dezvoltata, industriala, puteau ei sa colonizeze Europa, intr-o realitate diferita” – oau, cu asta chiar i-ai lovit !!!! Sau nu vorbeai despre Rusia ? 🙂
Ma refeream la faptul ca au avut mii de ani la dispozitie, au esuat, europenii le-au luat-o inainte. Daca nu suntem atenti si o dam in prea mult emo o sa avem fix aceiasi soarta.
Mai ales cand coana Merkel deschide usa Europei in fata arabilor/islamistilor
uitasem cuvantul asta?se potriveste perfect vest europenilor.
http://www.tshirthell.com/funny-shirts/native-americans-should-have-fought-harder-you-pussies
Interesant ! Si uitasem de razboiul americanilor cu amerindieni.
E cu morala. casca ochii sau o incurci.
Sa inteleg ca si noi vom deveni buni tragatori la momentul cind vom fi atacati??
Io sunt un bun tragator 😉
Acuma, sa vedem cand incepe ca, daca mai dureaza vreo 4-5 ani, o sa ma vezi cu funduri de sifoane la ochi.
Si io trag bine. Nimeresc din prima si frecvent musca de pishoar.
🙂 Pentru cei care nu stiu, in WC-urile publice din nemtzia, pentru a educa cetateanul sa se ushureze „in” nu „pe alaturi”, s-au plasat stategic in pishoare muste de plastic, mizand pe instinctul uman, pe mandria si indemanarea posesorului de „cocosel”, de a nimeri insecta.
amerindienii si afroamericanii au avut un destin tragic in sua si un statut incert pana in epoca moderna.istoria numai poate fi intoarsa si le sunt recunoscute dramele dar culpabilizarea continuă si inocularea unui sentiment de vina colectiva in societate „alba” nu este sanatoasa.
Autoculpabilizarea a facut din Jermania o tara unde limba oficiala nu va mai fi Jermana peste o generatie. Si nu sunt singurii, vezi Norvegia si Belgia.
Scuze pt. duplicat (adica sorry).
Multumesc Alex pentru aceastà istorie pe care o ignoram.
Pentru Nez Percé (nas stràpuns în francezà) îi stiam findcà m-a intrigat de ce denumirea francezà a fost folosità pentru amerindieni din sudul Canadei.
Au fost denumiti asa de negutàtori de blànuri francezi care i-au întâlnit primii dintre europeni. În mod ciudat, denumirea aceasta a fost preluatà însisi de amerindieni si de anglo-saxoni.
Cât despre amerindieni (cei de pe actualul teritoriu al SUA si Canadei, în general, m-a impresionat discursul atribuit sefului Seattle :
https://fr.wikisource.org/wiki/Discours_du_Chef_Seattle_en_1854
si în englezà :
https://en.wikisource.org/wiki/Chief_Seattle%27s_Speech
Atitudinea fatà de naturà si samanismul amerindian este o pierdere pentru umanitate.
Mai este ceva de retinut. Alti amerindieni au ajutat trupele americane in fiecare conflict cu bastinasii. Fara ajutorul acestora victoriile ar fi fost mult mai grele. La fel in Africa principalii furnizori de sclavi au fost tot triburile de negri.
Bine punctat. Tradatorii au pus din greu umarul… Poate printre ei s-au aflat si cativa (extrem de putini) care au facut-o din motive ideologice, nu au fost de acord cu gashca din care au emanat. Tot nu au o scuza, ar fi putut sa se abtina sa colaboreze. Ceilalti si-au vandut neamul pentru 2 arginti.
Despre oportunitatea, metodele si rezultatele actiunilor americane si al altor colonizatori, orice comentariu este de prisos. Am argumente rationale, pro si contra ambelor tabere. Dar daca privim la noi in curte, aplicand principiul rational ca cel mai puternic, inteligent, dezvoltat tehnologic si in goana dupa resurse, se impune si impune celui inferior, ar fi justificata ocuparea noastra de catre o tara dezvoltata, europeana sau de aiurea? Valorile noastre traditionale, spirituale, vandute pentru o vacanta in insule mai calde, o masina mai cool, etc.?
Personal empatizez cu cel slab.
Care tradatori? Indienii crezi ca erau/sunt o masa uniforma? Fiecare trib si natiune avea/are telurile, idealurile si valorile ei. Ce motive ideologice aveau oamenii aia? O faceau pentru bani pentru ca posedau o abilitate care era ceruta si bine remunerata de autoiritatile federale. Faci o analogie dea dreptul tampita intre situatia Indienilor de mai bine de un secol in urma si cea a Romaniei contemporane. De fapt te smiorcai si nimic mai mult.