de Moise Guran
Da, această hartă mă sperie. Ea arată aceeaşi divizare a României, la aproape 100 de ani de la Marea Unire.
Nu ştiu cum va arăta harta după turul doi, dar cred că putem trage câteva concluzii după aceste alegeri şi, mai ales, trebuie să stabilim şi câţiva vinovaţi. Nu pentru rezultate, ci pentru o divizare inacceptabilă a românilor.
Urmăriţi a doua hartă! Vasile a trasat aceeaşi frontieră de la vot (am presupus că, în final, Secuimea va vota cu Johannis), peste o hartă a veniturilor din România.
Nu, nu rezultă o mare discrepanţă. În zona în care Johannis a ieşit câştigător, sunt opt din 11 judeţe cu venituri mici. În zona Ponta, sunt 13 din 26 de judeţe cu roşu. Cu albastru, reprezentând judeţele mai bogate, sunt câte trei în fiecare zonă. Aş conchide că joburile/salariile nu au făcut nicio diferenţă. Asta arată că nu există o împărţire reală stânga/dreapta, chiar dacă următoarea hartă, cea pe care am marcat judeţele cu o pondere peste medie a asistaţilor social, plasează toate aceste judeţe în zona Ponta.
Şi totuşi, nu asistaţii au făcut, de această dată, diferenţa. Uitaţi-vă acum pe participarea la vot, în funcţie de studii.
Doar o treime dintre cei care au maximum zece clase s-au prezentat la vot. În schimb, cei cu studii medii şi cei cu studii superioare au avut o prezenţă masivă la urne. Oare de ce?
Acum priviţi împărţirea voturilor între cei doi candidaţi, în funcţie de studiile celor care le-au acordat votul. Am considerat că este mai relevant să calculez numărul efectiv de voturi, iar nu procente (căci baza de raportare este diferită).
Nu reprezintă o surpriză nici categoria “Studii inferioare”, nici cea “Studii superioare”. Dar este frapantă împărirea aproape egală a celor care au terminat liceul/postliceala. Aceştia fac categoria cea mai numeroasă de români şi, uitaţi-vă din nou pe figura patru, cea mai determinată să voteze – 78% prezenţă.
Doar pentru recapitulare, vă dau următoarele tabele cu ponderile, în funcţie de studii, ale votanţilor celor doi calificaţi pentru turul doi. Relevanţa lor este, totuşi, mai mică decât cea a figurii anterioare.
Şi acum să ne concentrăm pe structura de vârstă a votanţilor. Mai întâi, prezenţa la vot, în funcţie de vârstă.
35-49, reprezintă categoria cea mai activă, cea mai numeroasă (sunt decreţeii, născuţi între 1965 şi 1979 – două boomuri demografice) şi, aceasta reprezintă, în mod tradiţional, un electorat de dreapta. Sunt oameni activi, majoritatea în urban, cu studii medii şi superioare, este cel mai pretenţios şi mai greu de prostit electorat şi, totuşi, am văzut mai devreme, Ponta a luat numeric cu vreo 100 de mii mai multe voturi de la acest electorat, decât Johannis. O fi de vină lipsa unui mesaj real, de dreapta, din partea lui Johannis? O fi devină lipsa unui mesaj, în general? O fi de vină tot lipsa unei dezbateri economice sau pe teme de interes pentru acest electorat? Aruncaţi o privire şi pe electoratul tânăr, de până în 35 de ani…
Aici Johannis îl bate net pe Ponta, dar îl bate pe un electorat foarte subţire din punct de vedere demografic. De ce l-or fi preferat pe Johannis? Aceasta este generaţia internetului, iar campania lui Johannis pe reţele, la fel ca şi în celelalte domenii, chiar nu a strălucit. Este posibil ca aceşti oameni să se fi hotărât să dea un vot către dreapta sub influenţa unor lideri de opinie de dreapta (vezi campania Gândul, pot fi de asemenea cititori de Adevărul sau Hotnews).
CONCLUZII
Împărţirea voturilor între Ardeal şi Regat este rezultatul campaniei şovine pe care ambii candidaţi au făcut-o. Johannis a mizat pe faptul că e neamţ şi aproape că nici nu s-a mai obosit să ne vorbească, a rostogolit aceleaşi două-trei fraze lipsite de conţinut, Ponta a călcat acceleraţia mândriei de român.
Ambele campanii au reuşit, cei doi şi-au luat voturile scontate, dar cu ce preţ? Nu numai că au refăcut harta României de la 1913, dar Ponta, mai eficient, a reuşit chiar să trezească unele spaime între românii din Ardeal. Chiar dacă a ieşit pe locul doi, a reuşit 44% în Hunedoara, 43% în Caraş, 30% la Braşov şi în Timiş, peste 32% în Bihor sau în Sălaj. Sunt judeţe cu comunităţi de saşi şi şvabi.
Ruşine ambilor candidaţi, dar cu precădere lui Ponta! S-au jucat, unul cu spaimele, celălalt cu obsesiile românilor!
Apoi discrepanţele tineri/bătrâni reprezintă rezultatul campaniei cu pensiile tăiate de Johannis prin poştă şi garantate de Ponta pe toate bannerele rurale. Cine a gândit asta de la PSD e diabolic, dar a pierdut electoratul foarte tânăr. Cine n-a ştiut să contracareze asta de la ACL, e prostovan, dar a avut noroc cu electoratul tânăr şi cu presa internaută (căci posturile de ştiri au, toate, audienţă vârstnică).
Este, însă, o altă falie nefirească, construită mişeleşte între categoriile de vârstă din România. Nu ne batem joc de părinţii şi bunicii care ne-au crescut, nu-i speriem, dar nici să-i ignorăm, nu trebuie! Se aude, domnul Johannis?
Lipsa completă a unei dezbateri pe teme economice, legate de muncă, de investiţii şi salarii a derutat pur şi simplu electoratul urban, cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani. Aceşti oameni s-au împărţit, în mod egal, între Ponta şi Johannis, votând totuşi masiv, dar din alte motive decât cele care îl interesau cu adevărat.
Halal campanie electorală! Mai sunt încă două săptămâni. Poate vă schimbaţi amândoi tactica, că ne mai trebuie ţara asta şi după aceste alegeri!
Sursa de preluare: BizyDay.ro Articolul face parte din prima parte a emisiunii de Luni, 3 noiembrie
Motivul preluarii acestui articol il constituie o nelamurire pe care o am cu privire la sectiunea „Prezenta la vot in functie de studii”.
Moise Guran afirma ca pe baza informatiilor culese de la BEC si IRES/HOTNEWS (numai aceasta are linkul la sfarsitul articolului original, preluat de noi), procentul celor care au studii inferioare (de peste 18 ani cu 10 clase facute) fiind „doar” de 1/3, adica 33,5%!
Citez:
„Doar o treime dintre cei care au maximum zece clase s-au prezentat la vot. În schimb, cei cu studii medii şi cei cu studii superioare au avut o prezenţă masivă la urne. Oare de ce?”
Ei bine, eu am o problema cu aceasta „concluzie”, mai ales ca se pun in balanta prezentele de 78% si 71,4% din cei cu studii medii si superioare.
Este vorba de omisiunea pe care o face Moise Guran, si anume principiul „o majoritate dintr-o minoritate tot minoritate se cheama”!
Pur si simplu nu exista date concrete, exacte, care sa spuna cati cetateni cu varsta peste 18 ani si cu studii „inferioare” exista in Romania. Ca apoi sa vedem ce inseamna 33,5% dintre acestia si sa putem compara cu procentajele celor prezenti la vot din randurile celor cu studii medii si superioare. Pentru ca poate am avea surpriza (si aici speculez) sa constatam ca aceasta treime din cei cu studii inferioare sa fie mai mare la numar de votanti decat suma de 78% din medii cu 71,4% din superioare! 🙂 Si nici macar n-avem date comparative cu alte alegeri ca sa vedem daca exista un „trend/sablon”, ca sa putem numi „surpriza” aceasta presupusa „prezenta mica” a celor cu studii inferioare.
Fac precizarea ca avem rezultatele finale ale Recensamantului din 2011 (•Tab15. Populaţia stabilă de 10 ani şi peste pe sexe, după nivelul de educaţie – categorii de localităţi, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe), insa pentru ca varsta de la care se iau datele in consideratie este de 10+ ani si nu de 18+ … nu pot sa accept concluzia lui Moise, si anume ca este „o surpriza” faptul ca „doar” 1/3 din cei cu studii „inferioare” s-au prezentat la vot (exit-pollul prezentat de IRES/HOTNEWS fiind facut pe 16100 persoane intervievate.
Personal, cred ca Moise s-a lasat influentat de gargara lui Tolontan din articolul Falimentul disprețului pentru ”proști” pe care l-a prezentat si pe pagina sa oficiala de Facebook
Personal sunt tentat sa dau mai mult gir teoriei conspirationiste lansate aseara de „Nasul”, conform careia Maior de la SRI ar fi implicat in „furtul” unor voturi date Monicai Macovei si deturnate catre Tariceanu pentru ca, in cazul in care Iohannis primeste „incompatibilitate” si iese din cursa, cel de pe locul 3 care ar trebui sa-i ia locul fiind…Tariceanu! (pe blogul nostru acest ultim „aspect” a fost observat recent si de wandooM).
Bineinteles, pot fi acuzat de subiectivitate (datul vinei pe altul ca sport national) fiindca am recunoscut ca am votat cu Macovei.
Inca un aspect interesant:
procentul celor cu studii superioare s-a dublat intre recensamintele din 2002 (7,3%) si 2011(14,4%), dar…sa nu uitam ca acesta este si rezultatul unui „plan cincinal” similar cu DECRETEII, ma refer la scaderea drastica a cerintelor pentru facultate, „multumita” politicilor Abramburica & Co (aici avand si alti „educati”)!..intrand tineri slab pregatiti, doar pentru a sustine masinaria „Cooperativei” de diplome pe banda rulanta!
„…conform careia Maior de la SRI ar fi implicat in “furtul” unor voturi date Monicai Macovei si deturnate catre Tariceanu pentru ca,…”
N-are, bre, Maior niciun merit…CAP Tariceanu e blat cu unii din pnl care l-au ajutat…vezi judetele in care CAP a luat cele mai bune procente…
Are Maior alte merite, dar nu asta 🙂
Nasul (Radu Moraru) ala mi se pare un pesonaj extrem de toxic. A adunat chipurile bani de la fraieri ca sa faca o televiziune chipurile „independenta” dupa care a luat-o la tango pe moarta aia de Macovei care e o neocomunista abjecta.
Deci ce spune Nasul e nul.
iar in cazul in care Iohannis e declarat incompativbil nu trece nimeni „in locul” lui.
Ramane Basescu la putere si peste cateva luni se reorganizeaza alegerile.
Cel mai probabil asta cu incompatibilitatea lui Johannis e o manarie marca Basescu. Daca Johannis iese presedinte si nu colaboreaza cu baietii destepti care dau tunurile internationale, acceptand sa vand si ce a mia ramas din tara atsa, atunci intra in actiune planul B. Iohannis incompatibil, Basescu ramane la butoane pana la reorganizarea alegerilor.
Intre timp ii fabrica un dosarel si lui Mickey Ponta Mouse si numai bine in cursa noua pentru alegeri ajunge lezbiana Macovei scolita de Soros la Budapesta.
In rest, ce am uitat sa adaug e ca articolul e absolut excelent.
Eu sunt de parere ca oricare ajunge la putere tot o mierlim. Depinde doar daca o mierlim cu razboi sau o mierlim far razboi.
Si care e unu si care altu sa stim ce alegem?
Gresesti
Scenariul este
1. Johny validat,
2. Jhony suspendat la propunerea lui Base,
3. Jhony cndamnat la presiunea lui Base,
4. Alegeri noi cu Base devenit din nou eligibil datorita unui mandat al lui Jhony
Pai eu nu inteleg ce influenta ar mai avea locul 3 atita timp cit procesul de incompatibilitate se judeca dupa turul 2 al alegerilor.Daca,Doamne Fereste cistiga Ghinion Johannis si va fi declarat incompatibil,inainte de a fi validat ca si Presedinte atunci dupa parerea mea trebuie sa se reia integral alegerile si nu doar turul 2.
Si eu cred ca trage concluzii pripite pe unele aspecte.
De ex. se mira ca pe grupa de varsta a decreteilor Ponta a luat cca 100.000 voturi mai mult decat Johannis.
Cred ca uita ca un segment important din decretei sunt prezenti in structurile administrative, centrale si locale, si voteaza majoritar cu Ponta pentru a le fi mai caldut.
In afara de asta, Ponta nu a avut contracandidat valabil pe partea stanga, adunand tot ce se putea lua, in timp ce pe dreapta Johannis si-a impartit voturile cu Macovei, Udrea, partial Tariceanu si Melescanu.
Melescanu pe partea dreapta? 🙂
Si cum spuneam intr-un post mai vechi, eram foarte, foarte curios cati dintre candidati vor strange un numar de voturi comparabil ca ordin de marime cu numarul de semnaturi stranse:
TEODOR MELEȘCANU : 1,10 % – 102936 voturi
ZSOLT SZILAGYI : 0,56 % 52809
GHEORGHE FUNAR : 0,48 % 44932
WILLIAM BRÂNZĂ : 0,45 % 42640
CONSTANTIN ROTARU :0,30 % 28414
MIREL AMARIȚEI : 0,08 % 7794
Alo, DNA, e cineva acasa? 🙂
Nu confunda ce e Melescanu cu ce spune ca e.
pai am zis io altceva?
Ai scris laudatio pentru Macovei sau stam acasa in turul II si ne uitam la tine cum faci spune ?
Laudatio pentru MM? Esti sinistru, pe bune…
Stai unde vrei nene, acasa, pe strada…
Cosmin, lasand gluma la o parte, daca Johannis va pierde alegerile o va face pe mana celor carora le pute tot si nu voteaza si pe mana unor tolomaci ca tine care nu gandesc inainte de a deschide gura. No offence.
Daca pierde Iohannis (ceea ce nu se va intampla, mark my words) o va face din cauza unora care l-au sustinut pe Basescu si pe sleahta lui pana in panzele albe, asa ca tine, care au vazut in el si in pasarica lui pe mesia in chiloti de tabla. Multumeste-i lu’ nentu’ basesecu pentru ascensiunea lu’ ponta si pentru mucificarea dreptei, asa beteaga cum era, era mai puternica decat acum.
Tolomac cum sunt, stiu mai multe despre subterane decat vei stii tu vreodata in viata ta de propagand-man.
Cosmine, te comporti ca un putzoi si spui tampenii din ce in ce mai mari. Foarte multi din cei de aici am votat cu Macovei iar tu aberezi cu Udrea. Ma intreb daca nu ti-am supraestimat coeficientul de inteligenta.
S-ar putea sa fie nevoie ca, in ultima saptamana dinainte de alegeri, sa te blocam pentru ca prostiile pe care le spui aici ii fac rau lui Johannis. N-o lua in nume personal dar e mai important sa piarda Ponta decat sa spui tu prostii pe internet.
Asta cu aia care nu voteaza asa e.
Numai in ultimele saptamani m-am certat cu cateva zeci de persoane pe tema asta, oameni de varsta medie, cu facultate, salarii bune sau patroni de mici afaceri, nu merge „nici dreq” (dintre ei) la vot pentru ca citez „n-am cu cine vota”.
Pe unul l-am incuiat in discutie, el zicea ca toti au un partid in spate deci implicit sunt corupti, ca sunt interese etc… apoi apare Monica Macovei, procuroarea cu cele mai multe initiative anti-coruptie din UE, candidat independent fara nici un partid in spate. Atunci amicul meu schimba macazul cu 180 de grade si zice hai ba, aia n-are nici o sansa, n-are nici un partid in spate. Daca ar avea… !!! La care i-am amintit ce-mi spune de ani de zile si ce-mi spusese chiar cu o zi inainte, aia cu partidele. Omu’ s-a prins ca se auto-contrazice si a zis bine ma, hai ca pun si eu stampila pe ea. Lunea de dupa votare, ghici ce! N-a fost la vot.
Mi-e scarba de oameni pasivi care dau vesnic vina pe altii. Asta e poporul „uite, m-a blocat zapada in casa” si cand vin soldatii/jandarmii tipa la ei „hai ba mai repede, nu pe-acolo vreau carare”
„Ui’ la ala cum baga, ala e cel mai harnic hahahaha” etc…
A fost o campanie bazata pe ura. Nu s-a dezbatut nici-un program economic. Candidatii importanti au evitat sa se confrunte fata in fata la emisiunile electorale. In turul doi se confrunta mafia ACL (PDL+PNL) cu mafia PSD+PC+UNPR.
Din nou va trebui sa alegem raul mai mic? Daca asa sta treaba, atunci din nou va trebui sa-mi anulez votul
asta-i campanie prezidentiala tataie. Care program economic? Nu-i in fisa postului…
Foarte corect.Presedintele tarii nu are prerogative constitutionale in acest domeniu.Pacat ca dupa 25 de ani marea majoritate a oamenilor din aceasta tara habar nu au care sunt prerogativele reale ale presedintelui.Asteptarilor oamenilor vis a vis de politicile economice, sociale, samd, apartin exclusiv guvernului condus de prim-ministru.
Cand candideaza pentru presedintie, candidatul trebuie sa aiba pe langa el si pe cel care ar putea fi prim-ministru. (va aduceti aminte de tandemul Basescu-Tariceanu din 2005) Trebuie dezbatute programe economice ca doar un candidat nu devine presedinte pe ochi frumosi.
tandemul basescu-tariceanu juca in alt film, ala in care alegerile parlamentare si prezidentiale se tineau in acelasi timp…si daca dezbat programe economice cu va incalzeste? daca nu are si sustinerea guvernului, un candidat la presedentie poate sustine orice, ca oricum nu se intampla nimic.
Corect, uitasem ca nu se mai tin in acelasi timp alegerile pentru presedinte si pentru Parlament :). Totusi raman la parerea ca nici Ponta nici Iohannis nu au avut curajul sa se confrunte fata in fata, cu argumente solide, ceea ce ma face sa cred ca Iohannis ar putea sa colaboreze cu Ponta si mafia PSD daca devine presedinte.
Nu domnule.Presedintele desemneaza prim-ministrul din randul partidului sau coalitiei parlamentare majoritare.
Realizasem greseala 🙂
Simmia les prezidelu inca in fonctie
@ Stu Wilson
De parca lui Basescu i-a pasat vreodata de fisa postului 🙂
tot ceea ce conteaza este sa nu se rupa Romania de jure, ca de facto este de mult, si cred ca a fost dintotdeauna. indiferent de cine iese presedinte. dar indiferent de cine iese presedinte, cu toate ca nu este de dorit o autonomie financiara a ardealului si a banatului este inevitabila! si o spun ca fiind unul din sud.
Rau faci ca nu votezi asa cum trebuie.
Cand am de ales intre doua grupuri mafiote (PSD si ACL), care au dovedit de ce sunt in stare cat timp s-au aflat la putere, prefer sa le ignor pe amandoua si sa nu le dau votul meu.
@musoiu depinde…oricum este bine ca iesiti la vot pentru ca votul dumneavoastra sa nu poata fi folosit altfel…dar totusi…ar trebui intr-adevar sa alegeti raul cel mai mic, cel putin asa consider eu
Musoiu a zis ca isia nuleaza votul. Deci „iese” la vot.
Johannis este reprezentantul ACL insa a ajuns in aceasta ipostaza din dorinta de a ajunge presedinte al Romaniei.Omul asta a vrut ca in calitate de politician sa ocupe o functie mai importanta ca cea de primar al Sibiului si fiind constient ca sprijinit doar de Forumul Democrat al Germanilor din Romania nu isi va putea atinge scopul, a acceptat propunerea USL, apoi a PNL, ca sa se inregimenteze la ei.A fost cooptat pentru imaginea sa de bun gospodar in calitate de primar al Sibiului.Din fericire lucrurile au evoluat mai bine pentru el decat se asteaptau multi.Daca Johannis va ajunge presedinte al Romaniei omul asta se va decupla de PNL si va respecta intocmai sarcinile pe care le are functia sa, stabilite de constitutia tarii.Nu se va comporta ca si presedintele jucator, in special in ultimul an cand se da in stamba alaturi de PMP si Udrea, in loc sa fie rezervat si echidistant, asa cum ar trebui sa fie deoarece inca este presedintele Romaniei.Dupa finalizarea mandatului poate sa joace inclusiv in filme pentru adulti
Daca ajunge Ponta presedinte, PSD avand majoritatea parlamentara, guvernul si presedintia, isi poate face de cap nestingherit.Se alege praful de independenta justitiei, atata cat este in prezent sau de cineva care sa impiedice eventualele derapaje de la normele statului de drept.
Nici nu am incredere in ACL, i-am vazut de ce sunt in stare in perioada 2005-2014, insa acum nu votez politic ci un om selectat pentru acest post exclusiv datorita imaginii sale pozitive obtinute in decursul anilor in calitate de primar al Sibiului.Chiar daca ar fi candidat din partea FDGR tot l-as fi votat pe Johannis.
@sorin si eu m-am gandit ca e doar ambitios si foloseste acl-ul ca o parghie…dar totusi…stim cum e cu nemtii ambitiosi 🙂
Johannis in esenta nu e un tip rau doar ca in cazul asta e un om folosit. Sunt foarte curios cu ce l-au santajat ca sa candideze.
Imi aduc aminte de episodul din 2004 cand a ajuns Basescu presedinte. Pe vreme aia PDL trambita ca Stolojan candideaza, presa dadea in el, denigrari, tot ce vrei. Cu 6 luni inainte de algeri, Stolojan se imbolnaveste de ceva misterios, iese din cursa si in locul lui este impins tovarasul Traina Basescu, figura carismatica, cvasi-necunoscut si ne-uns cu rahat de presa. Castiga alegerile intr-o ascensiun absolut spectaculoasa.
In 2014 schema se repeta. L-au lasat pe Crin Antonescu (cacarau, adormitu’, toate invectivele posibile) sa se uzeze, a fost linia intai o vreme buna, paravanul in care au dat cu rahat toate ziarele si televiziunile. Dupa care, exact ca pe model 2004, cu juma de an aininte de alegeri l-au tras frumusel pe dreapta (by the way, Crin Antonescu mai traieste? 🙂 ) si au scos la inaintare figura cvasi-necunoscuta si proaspata, omul lucrului „bine facut”, chipes, serios, si neamt pe deasupra. Succes garantat, 2004 reloaded!
Ponta pe de alta parte ma sperie prin nonsalanta cu care minte si prin lejeritatea cu care promite ca face ceva dupa care face exact opusul. Mi se pare omul care ar face orice ca sa ajunga presedinte, facandu-se frate cu dracul ca sa treaca puntea.
Sincer, mi se pare ca e ca bancul ala cu fata proaspat maritata care se duce la ma-sa in noaptea nuntii si o intreabe ce e mai bine sa poarte in noaptea nuntii, chiloti rosii sau chiloti albastri…
Povestea cu CA e alta…dupa episodul refrendum 2012, departamentul de stat i-a dat de inteles ca nu l-ar vrea candidat, nici pe el, nici pe VP, ci pe altcineva…asta acum de curand in mai 2014 cand a facut vizita in sua. Omul a inteles mesajul si s-a retras, parea ca si VP a inteles mesajul si se cam codea sa isi anunte candidatura. Numai ca la presiunea baronetului din PSD, inclusiv a lu’ socra’su, a hotarat sa candideze. Au existat schimburi foarte dure de replici intre Marian Oprisan si VP, aproape ca Oprisan l-a bruscat fizic pe Viorelus (remember legea amnistiei?).
De aia dosarul EADS este asa de important sa apara intre cele doua tururi de scrutin si cat mai aproape de data de 16 nov. Numele lui apare acolo, dat pe goarna de Duicu (remember acest baietas?).
CA va apare si el in curand, ca sa dea niste explicatii…detaliate.
Intr-un fel are dreptate @unu…altii se folosesc de neamt.
@vioniribu
„eu m-am gandit ca e doar ambitios si foloseste acl-ul ca o parghie”
Mie mi se pare mai degraba ca ACL-ul se foloseste de el… nemtii nu prea sunt capabili ei de gandit misculatiuni din astea. Omul saracu e un paravan.
Iar legat de nemti „ambitiosi”, sa ne fereasca Dumnezeu…
nu te pricepi la drept; dreptu` nu`i ceea ce spun ratatii la antene, realitati si alte tembeliziuni;
presedintele, conform lejii noastre fundamentale, este un presedinte jucator si nu unu` spectator ca si cei italieni, nemti, etc: aceasta ipoteza rezulta explicit din modu` de desemnare a primului ministru, faptu` ca este sefu` armatei, numeste conducerea serviciiilor secrete si csat, prezideaza sedintele guvernului la care participa, prezideaza sedintele CSM la care participa, poate returna palavramentului legi propuse spre promulgare si poate sesiza CCR, etc.
presedintele este jucator;
in intelesu` celor care au muncit la realizarea lejii fundamentale ar fi preferabil ca presedintele sa fie din alt partid ca majoritatea palavramentara: conflictu` face ca fiecare sa aiba grija ce face cealalta autoritate publica, altfel avem dictatura celor de la putere: ne amintim cu placere de regimurile iliescu si constantinescu.
http://www.domnuleprimar.ro/Iohannis-filiera-retrocedarilor-Forumul-Democrat-Germanilor-profitor-imobiliar-Stefan-Max-Baune-furnizor-municipiului-autobuze-second-hand-primit-case-Klaus-Iohannis-acuza-interese-electorale-ancheta–dpe-s-1-a17057.htm
Dupa cum spuneam si in alt post, si o sa continui sa spun pana cand vreun mare democrat anticomunist si ferm aparator al libertatii de exprimare va hotari sa ma blocheze, asa cum ameninta pe altcineva, gospodarul de Sibiu se pare ca a „retrocedat” proprietati foarte valoroase unora care nu aveau dreptul prin lege, si nici vreun act. Sesizati deci asemanarea cu Hrebe.
Daca se confirma cele din articol (si eu cred ca nu iese fum fara foc), atunci eforturile de renovare si infrumusetare ale Centrului Vechi al Sibiului capata alt sens.
Apropos de „s-ar putea sa te blocam pentru ca spui ce nu ne place”, asta o faceau comunistii.
Măi ”Mușoilue” măi… pe când caramba în Siberia/Mongolia mai bozgorel deghizat?
Gigele, mi se pare mie sau tu esti nou pe aici?
Nu de alta, dar daca nu ai nimic argumentat si inteligent de spus, mai bine taci.
Ei hai măi ”unule” măi, clonă de împins de la spate…
http://adevarul.ro/news/politica/ponta-promite-autonomia-Tinutului-secuiesc-obtine-voturilemaghiarilor-1_545860e90d133766a883e26d/index.html?utm_source=realitatea&utm_medium=http://adevarul.ro/news/politica/ponta-promite-autonomia-Tinutului-secuiesc-obtine-voturilemaghiarilor-1_545860e90d133766a883e26d/index.html&utm_campaign=CrossPromo
acolo o sa intram cu pasaportul
Nu am intra noi la ei cu pasaportul (cati romani din restul tarii merg acolo in mod obisnuit?) ci ei vor trebui sa ne plateasca taxe vamale, taxe de strazi, taxe de sosele, taxe de distributie energie electrica, gaze, cablu de net, etc, etc, iar eu le-as baga niste taxe suplimentare de sa-i cocoseze. Asta, PLUS anularea oricarui ajutor financiar de la Bucuresti, nici un banut, nimic, nada, niente! Si asta, PLUS anularea oricarui coridor spre/dinspre Hungarica, fie el terestru sau aerian. Blocada! A treia zi vor implora sa fie reprimiti in Romania – asta daca cumva politicienii si poporul roman vor fi atat de cretini incat sa puna in fapt aceste promisiuni electorale ticaloase ale tradatorului ponta. Ceea ce eu ma indoiesc: o fi ponta mincinos si ticalos, dar nu-i nebun sa-si puna in cap o tara intreaga (mai putin zisa regiune, care nu se poate sustine economic de una singura de cand i-au taiat baronii udmr padurile si au expus-o la inundatii si alunecari de teren inerente). Typhoon draghe, sezi binisor, nu te ambala, nu se va intampla asta decat daca vor americanii sa-si aiba ungurii inapoi de partea lor – ca sa-i desparta de Rusia ar putea face trocul asta peste capul poporului nostru (n-ar fi prima oara), dar si-ar aprinde paie-n cap cu romanii. Pentru ca si pe la ei tipa unii ca vor autonomie – prin Alaska, prin alte parti – si la o adica ce tie nu-ti place altuia nu-i face.
In cele 3 judete cica ar cam fi gaz de sist…
Si ce fac cu el, il fumeaza?
Deocamdata il inspira si cum este gaz el te inspira la autonomie, acesta este un efect secundar al gazului vezi Ucraina.
@gabi
nu ma ambalez deloc dar cu aceasta clasa politica te poti astepta la orice si nu ar fi de mirare sa faca acest lucru doar pt as mentine privilegile
si sarbii au zis ca kosovo nu se va rupe de ei insa faptele arata altveca
Trebuie să le deie autonomie… n-au ce să facă… trebuie să anuleze asul din mâneca Moscovei… altfel hunii ăștia vor sări la bătaie și se va destabiliza zona…
@Gigel
Logica sanatoasa: Rusia cere Rusia primeste. Se vede ca spiritul european a patruns in Romania.
Nici macar nu este amuzant…
Esenta acestei regiuni este destabiliazarea indiferent ce ai face si cate drepturi le-ai da, ei vor escalda pt. ca aici nu este vorba de drepturi ci de altceva, de interese antiromanesti din afara acestor comunitati.
Normal… dar e vorba de a tărăgăna și de a încetini procesul de ”sărire la bătaie” pe cât de mult posibil… cel puțin, până când Rusia se sparge și mai mult… după care vom primi ” the green light” la bătucit țestele hunilor…
@gigel daca chiar ai vorbit serios rog un moderator sa te bage la spam 🙂 cum Doamne iarta-ma sa spui ca trebuie sa le dai autonomie ca altfel sar la bataie? sa vad eu ca incep ungurii sa formeze militii in tinutul secuiesc ca in secunda doi ma prezint la unitatea militara(desi cred ca ma trimit aia acasa:”ce cauti bah aici? crezi ca avem nevoie de tine ca sa ii parlim pe aborigenii aia?” 🙂 )
intr-o luna, maxim doua se alege praful de insurgenta ungurilor…
@vioniribu
poate ne mai trezim si cu un no fly zone si cu niste bombe luate in cap daca se ajunge acolo
nu uita ca ungurii au o imagine mult mai buna in europa si in sua orice ai zice asa ca tot noi o sa pierdem
@typhoon nu e chiar asa, pana la urma urmei ungurii cocheteaza cu moscova, si deja i-au infuriat pe americani…iar o actiune de insurgenta in tara poate fi pedepsita, este legal din toate punctele de vedere…iar no fly zone si bombe in cap nu o sa primesti decat daca vor americanii, si americanii cand o sa vada ungurii ca destabilizeaza zona mai repede o sa se lase cu probleme la budapesta decat la noi…
@vioniribu
nu compart optimismul tau dar sa speram sa nu se ajunga la asemenea lucruri
@typhoon nu e neaparat optimism cat logica…noi gazduim scutul americani…ungurii gazduiesc kremlinul…ghici ghicitoarea mea pe cine o sa sustina americanii(nu europenii)
@vioniribu
pe mine nu ma incalzeste cu absolut nimic ca noi gazduim scutul anti-racheta
ba din contra sant sceptic in privinta americanilor daca ne-ar fi considerat aliati
ar fi pus presiune pe politruci ca sa ne inarmam cat de cat decent si nu ar fi stricat din partea lor sa doneze ceva tehnica militara.
parerea mea si concluzia la care eu am ajuns este ca santem folositi doar ca un pion care poate fi dat la schimb
Iar suntem in c*cat pana peste cap din punct de vedere geopolitic….
Si faptul ca politica externa a Romaniei din ultimii 15 ani a fost un dezastru total, nu prea ne ajuta cu nimic…
Bulină roșie… typhoon e agent cibernetic moscovit!
subscriu.
Normal, asta vom face cu toții… și nu e vorba că americanii și cei din vest vor institui sancțiuni politice împotriva noastră, ci de faptul că Rusia va putea grohăi: ”Uitați… asta e toleranță? Asta e integrare? Asta e democrație? Asta e pace și bunăstare? Uitați, nici ei nu pot! Nicăieri nu există așa ceva…” Astfel închegând minoritățile(mai ales cele din nordul Caucazului, unde e miza cea mai mare) din jurul Rusiei mici și mai mult în jurul Moscovei, evitând astfel o fărâmițare și mai mare, care ar fi echivalentul pierderii statutului de ”mare imperiu”… și cam asta e toată boroboața…
Europarlamentarul ungar Laszlo Tokes si-a anuntat sprijinul pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, pentru turul al doilea al alegerilor, el declarand ca este sigur ca acesta va rezolva idealurile secuilor din Transilvania. „Suntem convinsi ca domnul Klaus Iohannis, care este minoritar, va rezolva idealurile poporului secui din Transilvania!”, a declarat Laszlo Tokes, potrivit RTV
Tokes stie foarte bine ca nu va obtine nimic din visele sale erotice daca Romania va avea o imagine buna si o pozitie solida in UE/NATO.
Cu o combinatie Ponta-PSD la conducere ne facem de cacat si, in maximum un an, suntem numai buni de fragezit. De asta lanseaza, si el si Zolt, cantece de sirena.
Off topic 🙂 electoral…
Banicioiu anunta acum (pe TVR):
– majorari prin Ordonanta a salariilor a 300 000 angajati la Sanatate cu 100 de lei 🙂 ;
– marirea numarului de medicamente gratuite si compensate si noi medicamente oficializate dupa evaluare (inca 23 de „molecule” pe langa cele 17 din vara);
lozinci , lozinci si galuste
insa marea intrebare este de unde va acoperi ciuma gaura facuta in buget
pe pomeni electorale tulai muma ca va fi jale mai rau ca pe vrema lu ceasca
Intrebare: daca Ponta castiga si-l pune pe Tariceanu (mai degraba pe Maior – care e destept, n-o sa vrea) prim ministru, o sa asistam la o restartare a duduirii economiei prin noi angajari la stat?
Intrebarea este daca maharii din psd vor inghiti broasca numita CAP Tariceanu…
Da.Ar fi foarte logic ca prim-ministru sa fie Tariceanu pentru ca in toamna anului 2016, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, prim-ministrul va plati pentru magariile facute in perioada 2012-2016.Daca acesta va fi Tariceanu, cu atat mai bine.Un alt avantaj pentru Ponta ar fi ca Tariceanu nu este sprijinit de barosanii PSD asa ca la o adica poate scapa rapid de el.Nu la fel ar sta lucrurile daca un lider marcant al PSD ar ocupa functia de prim-ministru.De asta nu scapa asa usor si risca sa ii submineze autoritatea in partid.
Spune-i asta lu’ marian oprisan sau lu’ radu mazare 🙂
Foarte posibil.
Just. Ma intreb ce s-ar face politicienii daca in momentul discursului lor politicianist, ar fi conectati la detectorul de minciuni!
Iarasi avem un tur doi al alegerilor cu biografii secrete. In ce armata au luptat bunicii lui Johannis? Au luptat impotriva Armatei Romane la Oarba de Mures? Cati militari romani au omorat?
Doar un dobitoc se leaga de trecutul bunicilor unui candidat.In acest caz trebuie sa te legi efectiv de profilul moral al candidatului nu de al inaintasilor sai.Fiecare raspunde pentru ce face.
In armata celor 12 maimute 🙂
Cel mult intrebarea e valabila pentru bunicul lui Johannis.Ma tem ca bunica lui nu era razboinica.
@DF Auz ce zice: strabunicul meu, din partea mamei au luptat in `77-`78 pentru Imperiul Otoman, si posibil sa fi nimerit ceva dorobanti.. Cica isi faceau datoria, da` noi stim ce ticalosi erau turcii, nu ?! Amu` intrebarea mea pentru tine ar fi urmatoarea: Pai nu ma descalifica pe mine ca roman faptele strabunicilor ? N-ar fi bun sa-mi fie retrasa cetatenia pe motiv de Tradare de Tara ? Aud !?
@ DF
Uite iti spun eu ceva de bunicul lui Ponta din partea mamei. A fost colonel ofiter de informatii. A facut academia Mihail Frunze de la Moscova si prin 1961-1962 a fost incadrat in Directia de Informatii a Armatei
Stati linistiti…oricum nu-i intereseaza pe niciunul. Odata cu alegerile astea, am ajuns la concluzia ca soarta va trebui sa ne-o luam in propriile maini daca vrem ceva cu adevarat ca schimbarea sa apara…si asa vom face, ve-ti vedea. Eu unul m-am saturat sa astept….va urma!
Da, acelasi lucru il cred si eu :). Votez, urmaresc rezultatul si daca nu iese ce trebuie o sa ma pregatesc pentru momentul adevarului, moment care se apropie…
Ar trebui subliniat și faptul ca au fost cu 70 % mai multi romani din diaspora care au votat, iar Tonta în scârbă si aroganta a spus seara ca nu au fost probleme iar a doua zi a dat-o la întors ca au fost vreo ‘100’ de romani care nu au putut vota.
Deci ciuma asta roșie (Tonta-Jeg-UN) întrece orice limite de bun simt, orice lucru care se întâmplă în țara și în afara și nu e în acord cu interesele lui pur și simplu nu exista, aici se aseamănă foarte bine cu porcușorul Kim din Korea cea democrata de Nord.
Apropo de harta aia, prima de sus, uite cine o distribuie pe facebook:
http://imageshack.com/a/img537/2896/iGDmUQ.jpg
(cum fac să se vadă imaginea și nu doar linkul?)
Săbinuș Ghermănel, dragul de el.
< img src="http://imageshack.com/a/img537/2896/iGDmUQ.jpg" alt="" / >
…fara spatii langa cele doua simboluri „<" si ">”
Game of Thrones:
http://www.timesnewroman.ro/life-death/un-arheolog-sustine-ca-muntii-carpati-au-fost-ridicati-de-daci-acum-3000-de-ani-ca-sa-i-apere-de-psd
Moise Guran nu spune nimic nou, structura aceasta a votului a fost dintotdeauna.
Vezi 1990, 1992, 1996, 2000 este o exceptie, si mai ales, mai ales 2004.
Ca a fost o campanie de tot rahatul, asa este…intrebarea este cui a folosit o campanie anosta, dar cu multa ura si „scarba” ca sa plagiez un plagiator :).
Pentru mine, nu structura votului este importanta, ci participarea la vot. Am vazut ieri un „studiu” foarte bine facut de niste sociologi baieti destepti: break even point-ul pentru ca stanga, recte VP, sa castige turul 2 este de 55-55,5%. Peste acesata valoare, Ponta nu mai are nicio (subliniez) sansa. Deci batalia se va da pe mobilizarea la vot.
Ca veni vorba de CAP Tariceanu, scorul sau neobisnuit de bun nu se i se datoreaza lui sau PSD-ului, ci blaturilor cu tradatorii care acum au ramas in PNL (ii veti vedea in curand). In plus, Tariceanu este nevoit sa intre cu tot cu arme si bagaje la PSD pentru ca numele lui…ati ghicit…apare in EADS :), alaturi de alte nume mari ale scenei romanesti.
Pentru români alegerile acestea nu au miză, dat fiind că toți sunt oameni de paie. Mi-o asum și o s-o duc în spate remarca.
Doi, și aici sunt ceva mai puțin sigur, dar nu cred că mă înșel tare, începe să se simtă mișcarea secesionistă și asta ar fi rău. În Transilvania, cu istoria care o avem, în contextul Europei Centrale și de E – care este – și cel european, nu văd cum se va evita îndepărtarea ardelenilor de idealul național bucureștean. În acel context și lupta pentru autonomie secuiască va găsi șansa unică de funcționare și tabla de șah e aranjată.
Dacă aș fi în locul prim-sinistrului, cred că m-aș gândi serios la ceva mișcări de deturnare a atenției românilor și de atingere a consensului relativ și colmatarea prăpastiei… Poate un amplu proiect național(ist) de întregire, poate o dispută, ceva. Altfel din decembrie și spre 2016 de departe văd aproape ratarea proiectului secular românesc ca va fi având suta de ani.
Voi ce credeți?
Jocurile, la nivel politic, sunt de mult facute (vezi articolele din proiectul de Constitutie care ar fi permis, legal, atomizarea statului unitar roman si care au fost declarate necostitutionale de CCR) statul unitar Romania se va destrama, singura piedica o reprezinta popuatia cat mai rezista si ea…
@Flogger
He he, nea Floggere, bine ai reinviat!
Idealul national in sine la romani in umila mea parere este momentan best described as missing, iar al alora de la bucuresti-cu-b-mic e pt unii subventiile la caldura si pensiile si pt ailalti ce se mai poate fura pe la butoane.
Pt ardeleni nush care e, slana si horinca 🙂 ?
Secesiunea n-o sa se decida intern, o vor hotari aia jmecheri din afara.
Oricum, nu alegerile astea indeparteaza pe ardeleni de „idealul national bucurestean” 🙂 🙂 whatever that might mean.
Si tabla de sah e pregatita temeinic de mult: industrie daramata, 3 milioane in bejanie, armata aproape distrusa, serviciile – fiecare cu serviciul de informatii de partid si se filmeaza cand si-o sug pe la hotel, capital autohton canci, ne imprumutam pt pensii etc.
Toate astea adunate dau cu minus si o tzara slaba e usor de dezmembrat.
Deci shezi relaxat ca toate astea se decid in alta parte.
Daca s-o decide si nu avem cum reactiona, probabil nu numai Transilvania va fi entitate separata, o sa ne intoarcem la Tarile Romanesti.
Oricum, unii pe aici mai viseaza inca sa ne unim cu/inglobam Moldova 🙂 cand noi de abia ne mai tragem sufletul catzi mai suntem…
Relativ la prim-sinistru, asta se gandeste la ce miscari face dupa alegeri, ce prim-sinistru, ce DNA, ce 100 de lei la pensie, ce marea amnistie. Ce prostie o mai fi si pt ala „proiectul secular românesc” 🙂
Eu cred că visați mult prea mult dragi bozgori… părerea mea…
Doamne ce vremuri triste traim….
@Flogger
In primul rand ce e ala „ideal național bucureștean” si cum ar diferi el de „idealul național ardelean”?
Si eu sunt de acord ca nu numai la noi ci peste tot in Europa exista o miscare subterana sau mai pe fata de diminuare a sentimentului national sau a mandriei nationale a popoarelor. Asa or fi hotarat unii la UE, aia de acolo, eminentele cenusii care gandesc proiectul ala, ca altfel nu s-ar putea face o UE mai serioasa asa.
Nu vad insa cum s-ar face o rupere a Romaniei in viitorul previzibil, nici macar o federalizare sau aparitia unui Tinut Secuiesc autonom.
Odata ca majoritatea romanilor resping asta, apoi tinutul ala e chiar in centru, departe de granite, nu poate exista autonom. Nu exista nici capacitatea Ungariei de a interveni, nu are nici mijloace nici forta necesara, si nici destui oameni simpli de pe acolo nu au ganduri din astea razboinice si sinucigase (cu atat mai mult ca au autonomie culturala si locala).
Apoi situatia cu Rusia a cam blocat proiectele astea de destramare a sentimentului national peste tot prin Europa. In plus nu vad NATO sa sprijine distrugerea flancului sau estic si sud-estic, chiar in coasta Rusiei, si pierzand probabil pozitii aici, si nici pe UE nu o vad starnind razboaie in interior, chestie care ar putea avea efecte dezastruoase pentru ea. Sigur, Rusiei i-ar conveni asa ceva si unii din Ungaria incearca sa urce pe val acum, desi s-ar putea sa se inece pentru ca sunt si vanturi istorice potrivinice si chiar foarte puternice.
Batea campii cineva cum ca daca ne trezim cu no-fly zone pe acolo, tulai Doamne cat de tembel sa fi sa spui asa ceva. Doar SUA ar fi capabila de a impune asa ceva, ca si posibilitati tehnice ma refer, ca forta militara, dar evident ca nu vad cum si de ce ar face asta, in nicio situatie previzibila (cu atat mai mult cu cat o no-fly zone nu ar afecta cu nimic operatiunile de la sol).
Am vazut ca in ultimul timp apar tot felul de propagandisti care bat in directia asta, dar eu nu vad posibila o astfel de scindare a tarii.
Nu e posibila scindarea Transilvaniei atata timp cat romanii sunt majoritari si evident nu doresc lucrul asta (azi nu prea mai vezi ocupatii precum in WW 2, ar fi nevoie nu doar de o forta militara mult mai puternica ci si de controlul ulterior al zonei si o curatire etnica, si chiar nu vad cine ar putea face asta acum).
Si marea majoritate nu doresc (sunt ardelean btw, daca s-or gasi unii sa comenteze), din contra in Ardeal sunt unii dintre cei mai nationalisti romani.
S-a incercat ceva in 1990 (cand Romania era si mai derutata decat azi), s-a mai batut saua prin anii 2000 cred (cu asazisul stat tiganesc in Oltenia etc) si iarasi s-a dat chix sau cum se zice (nu stiu cine a gandit aia dar era cam imbecil daca a crezut ca tiganii chiar vor putea face un astfel de stat acolo, ori mai mult, vor lupta si isi vor da viata pentru el hehe). Faza si mai tare e ca azi probabil jumate din tiganii din Romania sunt deja imprastiati prin Europa si putin probabil sa mai vina inapoi.
Nu vad cum ar putea aparea federalizarea Romaniei, desi cred ca e destul de evident ca s-a incercat apa cu degetu in 1989-1990, poate inca o data, mai lesinat asa, la inceputul anilor 2000 si acum a reaparut asa o campanie propagandistica.
Si incercarile astea au fost parte a unui plan mai mare, ce a dus la faramitarea si micsorarea (pentru a putea fi inghitite mai usor) a tarilor est-europene. Cehoslovacia s-a dus, Iugoslavia s-a dus, restul sunt oricum tari mai mici (Ungaria, Bulgaria, Grecia, maxim pe la 10 milioane de locuitori, Grecia e si ea terminata economic). Cam toate astea sunt in sfera GErmaniei, sunt practic sub controlul si dominatia Germaniei. Polonia e tinuta asa pentru ca e si ea destul de omogena (si deci mai greu de spart) si pentru ca e un tampon intre nemti si rusi (ca asa motive s-ar gasi si la ei, teritorii foste germane etc etc, Polonia a mai fost impartita de cateva ori de rusi si nemti)
O campanie de diluare a sentimentului national, asa cum se incearca peste tot prin Europa e iarasi destul de evidenta, dar o rupere a tarii nu imi pare posibila. Incercarea de slabire a ei si un control cat mai mare din afara iarasi pare evident (tocmai pentru ca suntem mai marisori si mai zurbagii e probabil nevoie sa fim tinuti mai jos decat altii pentru a putea fi controlati mai bine).
Imi amintesc ca acum multi ani am vazut un interviu, da nu-mi amintesc cu cine, era oricum o persoana importanta atunci, tot ceva politician ori chiar din armata. Si era intrebat ceva cu intrarea in NATO si UE, ca noi ar fi trebuit sa avem cele mai mari sanse pentru ca eram cvasi-independenti fata de URSS in perioada comunista, am fost prieteni cu „vestul” contrar dorintelor ori incercarilor sovieticilor etc etc. Si omu a raspuns ca de fapt aia ar putea fi o problema, pentru cum gandeau unii in „vest”. Adica faptul ca gandeam si actionam independent si contrar de multe ori a ceea ce ordona „centrul” nu suna prea bine pentru ei, aia ar fi vrut o obedienta mult mai solida.
Sigur, asta poate fi relativ, o mare parte din vina o au ai nostri lideri care sunt varza, am putea fi mult mai sus ca tara cu niste lideri mai patrioti, demni, inteligenti si abili. Si am putea deveni parteneri (nu doar auxiliari), sigur, parteneri mai mici si dar avand relatii la alt nivel, si cu adevarat de prietenie si colaborare, chiar daca tot urmand sfaturile sa le zic asa (si nu simple ordine), ale partenerului principal.
Sper ca ce a inceput zilele astea, cu tot felul de politicieni si afaceristi dubiosi (din toate taberele politice) va continua si ne vom descotorosi de o buna parte din actuala clasa politica si de clientela ei economica (chiar ma mira ca s-au apucat de asa ceva, probabil niste imbolduri de peste ocean au contat si ele, daca e asa e o bila alba chiar marisoara pentru SUA).
Tema cu federalizarea e sperietoarea agitata de unii pentru a contracara impotenta lui Klaus de a convinge oamenii sa-l voteze.
Apropos de Klaus, pentru cei care credeti ca e neamt in gandire si o sa schimbe modul de a face politica, aduceti-va aminte ca a cerut sa fie viceprim si ministru de interne IN GUVERNUL PONTA. Daca ala zicea da, Klaus al nostru era si acum bine mersi in USL, cu Ponta sef.
Ha, ha, ha.
Respect oamenii naivi cu alta parere decat a mea, nu dau doi bani pe propagandistii platiti.
Voi incerca sa-mi bazez decizia pe:
http://www.iohannispresedinte.ro/files/userfiles/Program-prezidential.pdf
http://victorponta.ro/materiale/program-prezidential-victor-ponta.pdf
Si pe dezbaterea/dezbaterile finale.
La prima vedere totusi intr-o dezbatere Iohannis va fi un fel de Geoana in timp ce Ponta va fi un fel de Basescu. Cred ca Ponta il va surclasa face-to-face. De unde si intrebarea cum, de unde si de ce l-au ales astia tocmai pe Iohannis.
E grava daca iese Ponta
Situatia e grava dupa mine. Eu nu am votat Iohanis ci pe Monica M. As vota pe oricine doar pe Tonta nu din urmatoarele motive. :
1. Un presedinte din aceeasi raura politica cu guvernarea si parlamentul ar avea consecinte grave asupra DNA si justitie
2. Cine promite marea cu sarea in ultima clipa (Tonta) nu are acoperire finaciara ptr. anul 2015
3. Nu pot vota cu un viitor presedinte care si-a falsificat diploma (eu am tras ptr a mea de mi-au sarit ochii din cap)
4. Ponta nu a adus timp de 2 ani crestere economica ( nu pot vota cu cineva care nu stie altceva decat sa creasca pretul la benzina)
5. Iohanis a facut o capitala europeana (sibiu) – Ponta ce a facut?
6. Prefer un neamt decat un soarece oparit cu un socru penal
Subscriu.Doar un dobitoc sau pervers de talia lui Ponta sau Firea, se leaga de apartenenta etnica, orientarea religioasa sau lipsa copiilor.Conteaza doar caracterul moral al omului.Tinand cont de actualele prerogative constitutionale pe care le are presedintele Romaniei, Johannis este omul potrivit la locul potrivit.
Doar excrocii abordeaza subiecte de discutie a caror rezolvare nu tine de ei.Personal nu fac parte din categoria de oameni carora le place sa fie mintiti frumos.
Iohannis, neamt, neamt, nu face compromisuri, dar n-ar fi avut nicio problema sa-l aiba pe Ponta sef daca ar fi primit functiile de vicepremier si ministru de interne, ba chiar l-am fi vazut la mitingurile USL sustinand candidatul acesteia la functia de presedinte.
Apropos de istorie, nemtii din Transilvania s-au incolonat ordonat in Grupul Etnic German, subordonat direct Berlinului si au luptat si murit pentru Reich in Waffen SS (mai putin cei pe care nu i-a lasat Antonescu sa plece), cel mai celebru fiind generalul Andreas Schmidt.
„Grupul a dus o politică de integrare a întregii populații germane în politica și în acțiunile sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Grupul etnic german s-a pronunțat pentru crearea unui nou stat, denumit Donauland („Țara Dunării”), din care urmau să facă parte Transilvania și Banatul.” (Wikipedia)
Mai este un aspect interesant, cel al retrocedarilor ilegale de cladiri care au apartinut Grupului Etnic German:
„După anul 1989 a fost adoptată legislația privitoare la măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent a bunurilor preluate abuziv de Statul Român de la persoanele juridice de drept privat. Întrucât dispozițiile art. 1 aliniatele 1, 2, 3 și 4 din Decretul lege nr.485/8 octombrie 1944 sunt în vigoare și astăzi iar la aceste dispoziții s-a raportat și legislația României de după anul 1989 privitoare la restituirea proprietăților preluate în perioada 6 septembrie 1940 -22 decembrie 1989.și ținând cont că . Grupul Etnic German din România a fost desființat pentru că în calitate de persoană de drept public a avut o activitate hitleristă, este nulă absolut orice constituire de drepturi sau operațiune de transfer de proprietate asupra bunurilor de la și către această persoană de drept public creată și subordonată Germaniei naziste, începând cu 8 octombrie 1944 Statul român fiind singurul îndreptățit de legislația internațională și națională antihitleristă să se subroge acestui grup.” (tot Wikipedia)
asta cu Waffen-SS e irelevanta…in Waffen-SS erau multe natii(chiar si romani 100%)
Dati sursa si citatu. Ca eu nu cred
Din Waffen SS au facut parte mii de etnici romani de rit ortodocs.
@radu
Nu stiam ca Iohannis e fondatorul Sibiului. Ori e highlander ori bampir. 🙂
Nu, bre, e dac 🙂
Ponta e „borderline” .E cand cu rusii ,cand cu americanii. Scapam de draqu si dam de fisu’ .
Ponta este un parvenit, un arivist si un mafiot.Un om lipsit de scrupule, interesat sa o duca el cat mai bine.
Moise Guran ar trebui sa stei care sunt prerogativele constitutionale ale presedintelui Romaniei inainte sa critice candidatii ca nu au abordat discutii despre ,, teme economice, legate de muncă, de investiţii şi salarii”.Competenta pentru rezolvarea acestor probleme apartine exclusiv guvernului condus de prim-ministru.Asa zice constitutia.Pacat ca dupa aproape 25 de ani de la adoptarea actualei constitutii majoritatea locuitorilor din aceasta tara solicita presedintelui statului sa rezolve probleme care tin exclusiv de atributiile prim-ministrului.La fel au stat lucrurile si cu ocazia alegerilor parlamentare cand candidatii promiteau ca vor face lucruri care tin exclusiv de competenta guvernului si prim-ministrului.Normal ca in aceasta situatii de 25 de ani ne tot invartim in cerc.
Acestea sunt atributiile presedintelui statului.In ele nu se regasesc ceea ce critica Moise Guran ca nu au abordat cei doi candidati.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pre%C8%99edintele_Rom%C3%A2niei
In viitor Romania ar trebui sa opteze fie pentru o republica prezidentiala, dupa modelul SUA, sau republica parlamentara, dupa modelul vest-european.Ce avem acum este o mizerie.Daca am avea o republica prezidentiala, cea mai eficienta forma de organizare, zic eu, atunci presedintele ar avea conduce efectiv tara, fiind direct responsabil de administrarea tarii(acest subiect tine acum exclusiv doar de guvern si prim-ministru).
Ce s-a intamplat in perioada 2009-2012 nu a fost normal.Atunci tara a fost condusa efectiv de Basescu prin intermediul lui Boc, o marioneta.Daca vrem ca presedintele tarii sa aiba doar un rol pur figurativ, asa cum il au monarhii europeni sau presedintii republicilor parlamentare, atunci mergem pe republica parlamentara si platim un om ca sa taie frunze la caini.
Personal as prefera o republica prezidentiala in locul cele semi-prezidentiale de acum.
Subscriu.Cel mai ok ar fi sa avem republica prezidentiala.Varianta de compromis ar fi republica parlamentara unde presedintele , este ales de parlament si la modul real de regula doar taie frunze la caini, avand doar un rol figurativ deoarece toata puterea executiva se afla in mainile prim-ministrului, asa cum este acum la noi.Oricum ,decat cum este acum , mai bine republica parlamentara.
http://www.realitatea.net/prima-alianta-pentru-turul-2-al-prezidentialelor_1562371.html?utm_source=BreakingNews-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
cica vadim il va sustine pe tonta in turul 2
rusine pt tine vadime
Vadim este un demagog si pervers ca si Ponta.
Inainte de a vota ar trebui sa ne uitam si cine este in spatele celor ce candideaza.
Eu personal l-am votatt pe neamt dar cand ma uit cine este in spatele lui…..ma cam ia cu greata.. Oricum pare ca Ponta va mai marca un punct cand va anunta cine va fi PM, asa va putea sa se axeze si pe un program economic ( cel al USL zice el ) nu numai pe ce are de facut ca presedinte.
„Inainte de a vota ar trebui sa ne uitam si cine este in spatele celor ce candideaza.
Eu personal l-am votat pe neamt dar cand ma uit cine este in spatele lui…..ma cam ia cu greata..”
Bine zis! Trebuie sa vedem cine sunt in spatele candidatilor pentru a ne face o idee clara despre adevaratele lor intentii.
EXIT – POLL ora 19
1. G. Soros – 41,5%
2. G. Soros – 31,5%
3. G. Soros 6 %
4. G. Soros 5 %
5. G. Soros 4 %
6. G. Soros 4 %
7. G. Soros 4 %
8. G. Soros 3 %
9. G. Soros 1 %
Corectez: cel mai celebru general a fost Arthur Phelps
http://en.wikipedia.org/wiki/Artur_Phleps
Eu nu prea am urmărit campania electorală. A zis careva din candidați ceva despre nevoia urgentă de modernizare și dotare a Armatei române?
Ni ci nu cred ca le-a trecut prin minte 🙂
Monica Macovei a vorbit despre refacerea industriei de aparare pentru dotarea armatei. A avut-o si in program.
Apropos de modernizarea armatei, cat costa un simulator modern de tancuri? Avem asa ceva in dotare? As dona banii de bere pe un an pentru achizitionarea unei asemenea scule.
floryyn ; Nmeni nu a zis nimic , cred ca nici nu le-a trecut prin minte, ce treaba au ei cu armata desi presedintele este comandantul suprem al armatei. Asteptam runda a II a desi chiar daca zic , oricum nu o sa faca nimic .
EU VREAU UN PRESEDINTE POLONEZ , SE POATE ?
Poftim
http://en.wikipedia.org/wiki/Leszek_Balcerowicz
NU!
nu, mersi.
Breaking News: si melescanu il va sustine pe Ponta.Nu ma indoiam ca nu o va face. Oricum ma asteptam la sta. Lupta va fi grea. Nici nu vreau sa stiu cum va fi pe vremea lui ponta …ca pe vremea lui Iliescu…mineri, pensionari anticipate, va fi trai pe vatrai
am intrebat o babuta azi cu cine a votat…raspunsul:
-Cu iliescu maica…
-Cum mamaie cu iliescu?
-Trei trandafiri
m-a amuzat situatia 🙂
Este incredibil cum ăștia de se dau de dreapta, Meleșcanu, Vadim etc s-au înhăitat așa repede cu Tonta… am vaga impresia că toți îs de stânga pe la noi… Sunt curios cine mai vine la el în barcă…Udrea și cu Macovei pe cine or susține…?
Un pic off topic si nu prea…pentru Eroul Bula
Remember, remember the 12 of november 🙂
@ Cosmin
„Beneath this mask there is more than flesh. Beneath this mask there is an idea…….and ideas are bulletproof.”
😉
Am fost la vot in Torino si am stat „5” ore la coada la consulat. Este o bataie de joc ce face PSD-ul. Incearca sa ne impiedice pe noi din Diaspora sa votam , excroci nenorociti
o singura sectie de vot la o comunitate de Romani care depaseste 100 de mii cu drept de vot este efectiv bataie de joc!
Asa e Arsenie dar nu avem ce sa facem. Trebuie mers ca atunci cei din tara vor muri de gat cu politicienii astia. Trebuie mers si stat la coada ca sa vada ca nu ne dam batuti. Ma duc frumos cu mancare, pita cu slanina, sa vada aia din jur ca la ambasada Romaniei e bataie de joc si poate se sesizeaza oocidentalu’ ca romanu’ e furat de Tonta
FLASH NEWS !
Tonta l-a propus prim-sinistru pe Motoriceanu !
WE’RE TOTALLY FUCKED !!!l
Ponta e oltean, Iohannis e sibian, Vechiul Regat are nevoie mai multă de protecţie socială, deci a votat cu PSD mai mult. Toţi candidaţii au promis tot felul de lucruri pe care nu le pot face, preşedintele nefiind prim-ministru, dar nici unul nu a promis ceea ce ar fi trebuit, adică să fie garantul respectării legilor, al Constituţiei. Am avut 14 candidaţi, e clar că suntem scindaţi ca naţiune. Era bine să meargă toţi la vot, să se vadă ce vor românii, nu să stea acasă iar după aceea să cârcotească. Un lucru e clar: nu avem o elită politică, oameni politici responsabili, cu viziune, care văd marile probleme.
Eu am asistat aseara la o masa la care se sarbatorea deja voctoria lui 00nta.. Nu mai are rost sa votam.. S-au perindat multi trandafirii la acea masa..oameni din teritoriu care plecau cu luare aminte sfiosi..
Cu votul asta e ca si cu rusii…u are rost. BA….si daca stiu ca mor cu grenada la mine rusii nu intra in tara – ca mor eu cu ei de gat. pai fratila, stai tu acasa Sile . Si nu vota. Eu votez. Impusca-v-as in ceafa de comunisti.
Pai eu sunt suparat pe cei ca d-ul Musoiu care isi anuleaza votul E ca si cum as vrea sa beau o bere…chelnarita imi aduce doua halbe si eu nu beau din nici una ca nu e berea mea favorita. Nici un candidat nu va fi perfect. El nu exista. Deci d-ul Musoiu face exact la fel…isi anueaza votul. De ce? Eu nu mi-am anulat votul nici cand a trebuit sa-mi tai mana ca sa votez cu Iliescu. Daca iese Ponta e vina unora ca d-ul Musoiu. Sorry dar asa simt. stau la coada in frig sa nu iasa pubela de Ponta si d-ul Musoiu isi anuleaza votul …bravos
Sa fie adevarat sau nu?
http://www.roncea.net/index.php/intelmedia/item/346-psd-ul-lui-naumovici-ponta-cuibusor-al-kgb
Hai cu democratii atunci maestre Radu..adu-i in fata.Hac merg la vot si nu pentru Poanta..Noroc cu unii ca noi ca mai dezbatem aici ca pe vremea matale nu erai educat sa ai o parere.. Pe la noi a prins cu echipa de „debate” de pe la 12 ani si cu greu ne-am dezlegat limba..toate bune
Lasa …ca mai bine batran ca mine si nebun impotriva comunistilor decat ca voi tinerii care v-ati jucat de-a „debate-ul” ca mureati de plictiseala….eu insa am stat la coada ptr. paine de la 4 dimineata si ptr. portocale si ptr. salam…se pare ca colegul Musoiu a cam uitat de isi anuleaza votul.
sa fie adevarat
…haideti sa vedem cu ce se ocupa tanarul Victor Ponta in zilele de 20-22 decembrie 1989.
http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012110779701/Actualitate/Victor-Ponta-si-un-agent-GRU-au-participat-la-arestarea-Ceausestilor-la-Revolutie.html
Multi ar zice ca era doar un adolescent ascuns prin dormitorul parintilor, speriat de gloantele care suiera prin centrul Capitalei, nu departe de locul unde a crescut. Numai ca tanarul Ponta juca, la cei 17 ani si trei luni, rolul vietii sale, care avea sa-l duca departe peste 20 de ani. Un rol jucat alaturi de un agent GRU (spionajul militar rusesc – n.r.) cu misiunea de a schimba fata Romaniei si de a-i indeparta de la putere pe Ceausesti. Acest lucru era recunoscut, ca o ultima spovedanie, de catre generalul-maior Stefan Kostyal.
Un comunist fervent, adulator al modelul sovietic si un om pregatit in detaliu de Moscova. Concret, aflat pe patul de spital, generalul Kostyal a povestit in cadrul unui interviu luat de jurnalistul Toma Roman jr. ca in zilele fierbinti ale Revolutiei, a contribuit la arestarea lui Ilie Ceausescu si a lui Nicolae Andruta Ceausescu, ambii frati ai lui Nicolae Ceausescu, unul general de Armata iar celalalt general de Securitate. Totul este descris de autor in cartea „Ceausescu vazut de aproape“, editata in 2008.
In ziua arestarii celor doi Ceausesti, Kostyal povesteste cum dupa ce a plecat de la Scoala de ofiteri din Baneasa de unde il arestase pe Andruta Ceausescu a luat cu masina doi tineri si au mers spre Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Numai ca unul dintre cei doi tineri revolutionari, luati de un veritabil agent GRU era nimeni altul decat Victor Ponta, cel care avea sa devina 20 de ani mai tarziu liderul PSD si premierul Romaniei.
„L-am arestat tot eu pe Nicolae Andruta Ceausescu, la Baneasa, dupa care m-am dus sa coordonez Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului. Sa va zic ceva interesant. Luasem cu mine-n masina spre CAAT si doi tineri revolutionari. Unul dintre ei era Victor Ponta. Eu fusesem la un moment dat loctiitor al comandamentului CAAT, cunosteam ofiterii de acolo si am crezut ca pot sa ii ajut“. Dezvaluirea a trecut aproape neobservata in 2008, atunci cand a aparut cartea de interviuri cu personaje-cheie ale Revolutiei scrisa de Toma Roman jr. „Ceausescu vazut de aproape“.
http://www.roncea.net/index.php/intelmedia/item/346-psd-ul-lui-naumovici-ponta-cuibusor-al-kgb
@RADU
Musoiu vede doar ce ii convine probabil este si el asistat social ca multi altii
Tariceanu prim-minitru este o propunere pt. a putea destabilila ACL-ul, astfel diferit oameni care pot aduce voturi lui Iohannis (primari, parlamentari, etc) pot fi racolati cu promisiuni pt. diferite posturi.
Oricum jocurile sunt de mult timp facute…
@sorin eu mi-am zis sa le si postez atributiile sa fie vazute . Cam ce pusca asta cu sloganurile si indemnurile catindatiilor ? Pai cam cu nimic , mai degraba inca se merge pe nevoia de tatuc si se voteaza propaganda . De aici si nevoia cunoasterii macar a unei directii pe care catindatul isi propune sa o urmeze ,daca nu a unui program ,pt. ca se stie , de regula toarsii se incoloneaza piramidal . Cam aici e buba ca presedintele ca teorie in scripte si nea pandele de la butoane [ala de cerseste votul ]nu prea se intalnesc …
Atribuțiile Președintelui[modificare | modificare sursă]
Atribuții legislative[modificare | modificare sursă]
promulgarea legilor;
semnarea legilor în vederea publicării lor în Monitorul Oficial;
dreptul de veto – poate propune întoarcerea unei legi în parlament pentru verificare, o singură dată;
posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională în legătură cu neconstituționalitatea legilor sau în legătură cu conflicte juridice de natură constituțională.
Atribuții privind organizarea și funcționarea puterilor publice[modificare | modificare sursă]
Președintele României:
prezentarea de mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale națiunii;
consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită;
participarea la unele ședințe ale Guvernului;
organizarea referendumului în probleme de interes național, după consultarea prealabilă a Parlamentului.
Atribuții cu privire la numirea sau revocarea altor autorități publice[modificare | modificare sursă]
dizolvarea Parlamentului, în condițiile în care acesta a refuzat de două ori investitura Guvernului;
desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru;
numirea Guvernului pe baza votului de încredere al Parlamentului;
revocarea sau numirea unor miniștri în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, la propunerea primului ministru;
numirea a trei judecători la Curtea Constituțională;
numirea în funcție a magistraților;
numiri în anumite funcții publice;
acordarea gradelor de mareșal, de general și de amiral etc.
Atribuții în domeniul apărării și ordinii publice[modificare | modificare sursă]
declararea, de regulă, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, a mobilizării parțiale sau generale a forțelor armate;
instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, parțiale sau totale;
Președintele este șeful armatei.
Atribuții de domeniul politicii externe[modificare | modificare sursă]
încheierea tratatelor negociate de Guvern și supunerea spre ratificare Parlamentului;
acreditarea și rechemarea, la propunerea Guvernului, a reprezentanților diplomatici ai României;
aprobarea înființării, desființării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice;
acreditarea în România a reprezentanților diplomatici ai altor state.
organizarea ambasadelor romanesti in strainatate
reprezintă România în Consiliul European
Alte atribuții[modificare | modificare sursă]
Președintele României mai are o serie de alte atribuții, cum sunt conferirea decorațiilor și titlurilor de onoare sau acordarea grațierii individuale.
a , si sa postez si juramantul presedintelui , ca si aci nea pandele de la butoane si presedintele chiar nu se intalnesc…
Actualmente, textul jurământului prevăzut de Constituția în vigoare este acesta:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu !
Pai si atunci n-are dreptate nea Orwell ? …
esuatu atunci cand a avut guvernul in mana nu a fost in stare sa scoata o lege prin care sa dea dreptul diasporei sa voteze prin corespondenta
Si de fapt ce votam ?
Aflu ca nu cunosc ce program electoral am de votat.
Aflu ca religia a devenit element esential in a acorda votul. De cand ? Ce relevanta are acest lucru ?
Aflu ca trebuie sa ai un nume care sa sune romanesc, chiar daca te-ai nascut in Romania. Eu unul sunt interzis din acest punct de vedere. E corect ?
Aflu ca doctrina unui partid nu reprezinta nimic. E normal ?
Aflu ca de fapt trebuie sa votez pe cel care are mai multe bube si nu pe cel care are mai multe calitati. E normal ?
Aflu ca de fapt cel care fura mai mult e mai destept (copy paste 🙂 )
Stiu ca greutatea „galetii” atarna mai mult decat intersul national 🙂
In ce tara traiesc ?
Usor de inteles cine e raul mai mic intre Ponta si Johannis. Intrebarea mea e: cine e raul mai mic dintre Johannis si Macovei? Eu am fost nesigur pana in ziua alegerilor. Pana la urma, cu retinere am votat Johannis, acum cam regret ca n-am votat Macovei.
Eu nu votez cu Ponta, un terchea-berchea umilit si calcat in picioare de o mana de bozgori nesimtiti, un copy-paste, un mincinos si-un viitor „eliberator” de baroni. Un las pentru care imnul Ungariei a cantarit mai mult decat cel al Romaniei, un nimeni pentru care UDMR-ul primeaza in fata interesului national. RUSINE, n-am nevoie de-un asemenea ciocoflender in fruntea tarii mele! Nu votez nici cu Johannis, si-asta are „bube”, basca ca este sustinut de bozgorii autonomisti (probabil stie javra de Tokes de ce!). Concluzia? Ii stampilez pe amandoi pezevenghii ca sa nu existe discriminare.
@Gigel. Las-o naibii de autonomie, singurul lucru pe care ar trebui sa-l dam tuturor cretinilor cu astfel de idei este un glont. Cum poti vorbi despre acordarea autonomiei? Ma doare-n paispe de Rusia si Ungaria, eu sunt roman in tara mea!
„A fi roman” se pare ca a devenit important in aceata campanie electorala.
Ce inseamna „a fi roman” pana la urma ?
Din cate stiu, Nicolae Iorga a dat o definitie a acestui concept, dar rog sa fiu corectat daca gresesc:
„A fi roman inseamna sa traiesti istoria acestui neam”.
DOMNILOR :sunteti o comunitate mica , eu as zice competenta si dinamica, nu va certati asa de rau…. cuvinte ca „bozgor” si altele sunt pre tari pt acest loc… eu zic ca nu e potrivit sa ne tragem injuraturi si gloante in ceafa…
pana la urma , sunteti niste visatori care viseaza frumos… dar eu cred ca , la un moment dat , ce aici doar par vise vor deveni realitati…
alte offtopicuri:
1. Polonia isi muta bazele de la granitza cu Germania in EST…
2. am auzit ca rusii isi antreneaza minoritatile ruse in primul rand in tarile baltice ca trupe paramilitare si posibil trupe care sa creeze haos gen Ukr…
parca auzisem de ceva trupe paramilitare si in tinutul secuiesc… fratzi de ai jobikk si garda maghiara etc…deci nu va imbatati cu apa rece ca la noi nu sunt…
3. acm un timp as fi fost pt regionalizare: pe provincii istorice ! Transilvania , Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova…fara tinuturi secuiesti etc….asta cred ca ar fi fost o buna regionalizare…. dar….acum …nu prea mai merge…
4…parca Comandantul Suprem NATO Breedlove zice ca sa mai aduca trupe in EST…aha… s-au trezit ???
lista mea de cumparaturi:
50 X F16 ultima vers daca se poate… cu Maverick, Harpoon si alte jucarele pe ele…
25-30 minum de F15E….cu ceva cu raza medie de actiune (cruise missile….)
250-500 tancuri…juma din cifra in Dobrogea. ACUM …
500-1000 blindate etc
sisteme antiaeriene de medie si mare raza de actiune…dar si ceva IRON DOME sa-mi doboare orice chestie cu raza medie lansata din apropiere… cu colaborarea AWACS si sateliti
2-3 submarine la plimbarica pe langa noi
2-3 crucisatoare cel putin cu AEGIS pe ele
si un pic de ajutor sa ne redotam fregatele, corvetele, vedetele…
de ce nu sa aduca la Craiova sau Sibiu ceva F22 cu tot ce trebuie, gata de joaca….
din punctul meu de vedere , la capitolul Politica Externa si Armata – Apararea Romaniei AMBII sunt varza…. de nevotat…
nu–mi plac comentariile celor din VEST ca deja suntem in pericol , ciuma rosie…una e cand o zicem NOI mai in gluma mai in serios si una cand o zic EI destul de serios… parca incep sa ma simt iar in ZONA GRI……..
daca votam stanga ce vom avea ? asa zisa liniste …la furat, la pradat…. tara va fi , va redeveni o mlastina….
daca votam drepta ? poate iar scandal si agitatie zilnica etc…doar POATE este adevarat, poate trebuie sa il CREDEM PE OMUL ASTA: vream o tara normala, sa muncim si sa ne creem o tara bogata pt noi !
la prima vedere, drepta NU ARE SANSE ! mai ales ca stanga a facut de azi aliante etc…GATA: au procentele !
asa o fi ? OARE asa stau lucrurile ???
hahaha…. ar vrea ei….
daca VOR LASA SA VOTEZE in strainatate la liber, va fi poate surmontata diferenta …oameni buni, diferenta intre Ponta si Klaus est numai 1000.000 oameni/voturi ! astea pot i surmontate de un VOT MASIV in strainatate !
500sectii x 2000voturi pe sectie = …
TINERII nelasati sa voteze in CAMPUSURI …pot fi 100-200.000voturi dar poate 500.000 voturi…
sunt aproape de 50% care NU AU VOTAT ! daca se duc macar 10-15 % simtind primejdia de a deveni o mica sau mare dictatura….
Ponta „Klaus este un LUCRU !” oare ??? TU ce esti ? o CLONA ? o drona , o ce ? daca zic tzatza parvenita se vor supara multi…
alt citat al LUI: „nu avem nevoie sa ne mai zica altii ce sa facem !” NU ZAU ! poate suntem o mare putere economica si nu stim… nu noi mergem cu mana intinsa MEREU la altii ???
despre autonomie ? daca as fi mistocar as zice: copii, milioane de romani nu au agreeat tara asta, nivelul de trai, comunistii etc etc…si AU PLECAT AFARA ! VOI DE CE NU PLECATZI AFARA ? mai ales ca aveti fratzi asa buni peste graniza care va vor primi cu bratzele deschise ! OARE ? ei bine nu va primesc…aici e problema… si …sa zic sau nu ? eu stiu si ce inseamna „bozgor” e urat si nu-mi place nici sa il citesc macar… inseamna om fara tara …. ei bine cam asa gandesc cei din ungaria de multe ori despre asa zisii secui sau unguri (nu e totuna): nu sunt unguri de-ai nostri…nici nu prea vorbesc maghiara curata etc etc etc… VOI stati cu tara in care v-ati nascut si tineti cu ea, luptati pt ea…. atat va cer ! nimeni nu va vrea raul, lasati LOZINCILE tampite in pace…. iar ACUM votati dreapta ! evolutia tarii va fi si pt voi, dragi minoritari, o evolutie pt voi…daca vreti ce e in Ukr sau ce a fost in Kosovo, adica autonomie terit prin forta, nu va fi bine pt nimeni…
sper sa se termine cu biine tot acest SHOW si sa NE TREZIM , SA NE UITAM IN JUR si sa gandim la ce e de facut !
dragi politicieni, alegerile astea , prea agitate deja, precum si eventuale alegeri anticipate la care va ganditi , sunt probleme absolut neimportante pt aceasta tara si pt acest POPOR asa de amarat……..
pana la urma, ce le trebuie rusilor ssau altora sa vina peste noi ? noi ne facem singuri praf !
RAZBOIUL ROMANO-ROMAN CONTINUA ! pana vom face tzara praf…..
@FlorisX
„daca votam stanga ce vom avea ? asa zisa liniste …la furat, la pradat…. tara va fi , va redeveni o mlastina….”
Chestia cu „pai ce facem votam liniste la furat si pradat” am mai auzit-o. In 2009. Iohannis n-are ce sa umble cu sloganurile astea tip Basescu pentru ca romanii au obosit dupa 10 ani de galceava. Daca vine cu astea pierde garantat in fata lui Ponta care promite unitate, liniste etc. Linistea si stabilitatea politica nu-s mofturi, investitorii straini le prefera si ei. Si dupa cum s-a vazut anul asta in contextul geopolitic actual nici americanii nu mai tolereaza dihonia asta. Campania ar fi fost si mai si dar s-a pus capacul pe oala din exterior.
„Ponta care promite unitate, liniste”
Tu vorbesti serios !?
@Gabriel
Ponta spune ca ar fi presedintele dat de partidul principal al aliantei de la guvernare. Asta inseamna stabilitate politica si liniste nu scandal non-stop intre palate ca in ultimii ani.
Iohannis are si el un mesaj clar de respingere a modelului presedintelui conflictual.
Un om care isi ataca contracandidatul pentru ca apartine unei minoritati, desi e nascut in Romania, ti se pare un mesaj de UNITATE ? Asa scrie in CONSTITUTIE ?
Un om care isi ataca contracandidatul pentru ca are alta religie decat a sa, ti se pare un mesaj de UNITATE ? Asa scrie in CONSTITUTIE ?
Asta-i mesajul de unitate si liniste ? Linistea cui ? Si despre ce unitate vorbesti ?
@Gabriel
Nu stiu ce unitate vrea el, evident e o promisiune electorala, dar pe partea cealalta cu stabilitatea nu are cum sa minta pentru ca e vorba de presedinte si guvern aflati pe aceeasi lungime de unda. Ponta si PSD nu au cum sa nu fie asa. Si s-ar pune astfel capat scandalului non-stop intre palate. Iar stabilitatea politica e un lucru bun. Daca ar fi sa se intample asa nu ar fi sfarsitul lumii. Alegerile parlamentare sunt dupa colt. Si cum ziceam nici Iohannis nu vine cu un mesaj de genul „nu vreau liniste vreau scandal, cand e liniste se fura” cum era mesajul lui Basescu in 2009.
FlorisX, din pacate lista ta de cumparaturi varoleaza multe, multe miliarde, atat de multe incat se numara cu 2 cifre, si nu se va adeveri niciodata, nici macar daca intram in razboi si se baga toti banii in achizitii, nici macar daca ne-ar imprumuta cineva, etc…
Romanii sunt poporul care „baga mare” la petreceri si distractii timp de 20 de ani in timp ce altii se inarmeaza, iar apoi isi dau seama ca nu pot face intr-un an ce au facut altii in 25.
S-a mai intamplat o data acu’ 100 de ani, apoi in Al Doilea Razboi Mondial, si s-a intamplat din nou in epoca noastra. Cu toata sinceritatea, cand vezi ca majoritatea populatiei inca il mai voteaza pe Ponta, in ideea ca „mi-a marit putin pensia”, sau mai rau, „ailalti ce mi-au dat !??”, atunci ajungi la trista concluzie a inevitabilului.
DraCilor
sunt oare singuru care vede binme de pe aici ?! Sau singur care citeste TOT ? Sau ceva mia rau singurul care ..
E sa va iecpslic – parlitai ala de gazetaras de le Exceementu gainii violate are un grafic cu prezneta la vot pe baza de studii …. caica studi INGERIOARE MEDII si SUPERIOARE Acu ati vazut ,da ?!
Cam ce varsta au „telectualii” ? Anii ’50 – ’60 ? 🙂
Nu are rost sa cadem in ” misticisme” si sa interpretam aceasta harta in fel si chip dar mai ales eronat. Ca situatia nu este precum harta o arata insasi sustinerea maghiarimii pentru Ponta. Deci secuimea trebuie vopsita in rosu ceea ce este mai aproape de realitate …. E clar ca cei ce-l pot oprii pe acest pacalici mitoman de a devenii presedintele Tarii sunt chiar romanii. Situatia poate fi rasturnata in turul 2 si sa vedem un carlan care dupa ce il va plagia pe Prostanac cu un bovin ” Daciana dragostea mea” isi va sparge „nucile” de ciuda cand romanii dezmortiti din Tara alaturi de cei din diaspora il vor trimite peVV Ponta la cules de capsuni sau de ce nu la prajit de cartofi intr-un Mc … din Paris.
neamt a devenit Primul Rege al Romaniei …a facut si modernizat Romania (mica…asa i se zicea)
alt neamt, alt REGE al Tuturor Romanilor a facut Romania Mare !
oare nu avem nevoie de alt NEAMT care sa faca pace si liniste dar nu spre furat ci spre CONSTRUCTIE , spre DEZVOLTARE ???
cand ne vom linisti din scandal si NE VOM APUCA DE MUNCA ???
off…
imi pare rau daca supar pe multi…l-am vazut pe GEOANA in seara asta la Rares Bogdan… este de 1000 de ori mai potrivit decat Ponta… fie si pt ca , pt PRESEDINTE , trebuie cineva cu EXPERIENTA ! si experienta se castiga muncind, se acumuleaza in timp, in o anumita vechime „la locul de munca”… oricat de genial ar fi un pusti, poate e bun ca ministru de finante , etc, dar nu ca PRESEDINTE…
pacat ca in loc de Geoana avem un min de ext ca si Corlatean… offff………
Geoana, asa cum e el, a fost ambasador in SUA si ministru de externe. Are alta fatza, alt limbaj si comunica total, dar total altcumva cu diplomatii straini, fiindca este si el un diplomat.
Ce sa mai zic de Cristian Diaconescu, cu background de general de securitate la informatii externe (!!) si experienta de ministru de externe, parca avea chiar si o specializare pe Rusia. Bine ca l-a dat Basescu la o parte pentru a-l inlocui cu o centurista de 10 centi ora.
Astia doi (Geoana si Diaconescu) arata ca niste romani si au experienta, oricare din ei ar fi mai potrivit decat aratarile astea de Ponta, Tariceanu sau Udrea, cand te uiti la primii doi ai impresia ca se bat pt postul de presedinte al Marocului, nu al Romaniei.
Terminati, frate, cu mascariciul de Geoana. Dupa ce si-a facut o imagine buna, ca ambasador la Washington si ministru de externe, s-a dus ca ultimul dobitoc la Moscova si a sprijinit usile diversilor aparatcici din min de externe rus si din KGB ca sa-i deschida accesul sa pupe papucul lui Putin si sa-i prezinte juramantul de credinta.
Si nu s-a multumit sa se duca o singura data, s-a dus de doua ori.
Printre picaturi a mai tras si cate o vizita la Vantu ca sa primeasca instructiuni.
Cand il vad ca vorbeste despre viziunea lui prooccidentala si prodemocratica imi vine sa-i dau o flegma sa-i acopere tot capul.
Comparatia era doar Geoana vs Ponta… unul arata a om si are experienta, celalalt arata a maimuta si e semi-analfabet, nu stiu sincer cum semneaza actele acolo la guvern.
Evident ca amandoi iau ordine de la Moscova. Problema e ca macar Geoana lua ordine dintr-o singura directie, Ponta ia si de la Budapesta 🙂
Floris a zis ca Geoana ar fi de 1000 de ori mai potrivit ca Ponta, si asa e. Tot asa cum o prastie la razboi ar fi de 1000 de ori mai potrivita decat o floare, dar ambele ti-ar aduce moartea in fata unui tanc 😉
stiti Tarile romane apoi Romania Mare au fost regate Regat) ‘republica’ a fost adusa cu tancurile in tara. zic sa reinstauram normalitatea > monarhia constitutionala (daca nu pe majestatea sa Mihai pacar pe nepotel, pe Nicolae) macar de asta nu am auzit sa fie corupt/pervers/bolsevic etc.eu sunt monarhist..si o sa votez (daca mai apuc) canditatul care va propune un referendum pe tema asta.
Nu stiu ce sa mai zic… nu cred ca ar fi o solutie magica, nepotii lui Mihai nu au nimic in comun cu Romania, dimpotriva, toate rudele astea regale se plimba pe la Monaco sau prin alte locuri, mai baga un drog, o poza la o petrecere, un pariu la cazino si apoi intr-o limba romana aproximativa vin sa mai ceara retrocedarea unui castel. Nu vad cum asta ar schimba cumva situatia.
Rubedeniile astea ale lui Mihai nu au nimic in comun cu ceea ce au fost Carol I sau Ferdinand, OAMENI de caracter, primul a venit aici intr-o tara total straina si a pus-o pe picioare, a intrat in dizgratia propriei sale natii care l-a renegat si chiar a purtat un razboi impotriva Germaniei, sa nu comparam lucrurile astea cu plozii de gradul al 14-lea din ziua de azi.
E ca si cand ai da credit unui copil prost, rasfatat si drogat din ziua de azi, care la 14 ani are deja probleme cu politia si este inca in clasa a 6-a (ca le tot repeta) doar fiindca tatal lui e mare doctor la Fundeni. Nu pusca.
Singurul avantaj aparent, dar miniscul, ar fi ca poate am avea relatii mai bune cu puterile vest-europene, in fond multe tari au regi, regine samd si intr-un grad mai indepartat toti sunt inruditi intre ei, stra-stranepoti ai regelui George. Problema e ca in tarile lor de bastina lumea s-a saturat pana peste cap de monarhie si au o imagine foarte proasta, de oameni care nu fac nimic dar se lafaie pe banii statului in castele, cu trasuri, herghelii, bijuterii scumpe si soferi. Stiu din exemple personale nenumarate, plus exemplele colegilor de munca plecati temporar in vest, plus ce am mai citit pe forumuri, ca cel putin in Anglia si Olanda exista un adevarat curent impotriva „oamenilor degeaba” ai monarhiei; dar nici cu Spania, Norvegia, Belgia sau Danemarca nu mi-ar fi rusine.
Sa nu fim din nou cum am fost de obicei, adica impotriva curentului, aia care fac trasuri cand altii fac otel, si apoi aia care fac otel cand altii fac microprocesoare.
curentul de care zici este unul neo-marxist (la mare ‘moda’) ‘cultural’ provenit din mediile ‘stangiste’,anarhiste, trotzkiste, musulmane,,multikult etc carele fac ravagii prin occident…de Regatul Roman,ziceam.nu ai gasit alte ‘argumente .decat ca ‘plodul’ s-a ‘drogat’. te invit sa aduci si probe..
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15412327-procurorii-federali-principesa-irina-vindea-bere-mancare-mexicana-pavilionul-care-tineau-luptele-cocosi.htm
„Autoritatile au mai confiscat telefoane, 8.137 de dolari si documente ale Programului „Medical Marijuana” din Oregon pe numele lui John Walker, inregistrat ca pacient in programul de stat. Anchetatorii au mai descoperit si 24 de plante de canabis.”
Una gasita asa, repede, la primul search.
Ideea mea e ca oamenii astia n-au nimic cu Romania, ei se distreaza prin alte tari si nu e prima data cand au fost prinsi in scandaluri. Nu mai stiu care fiu sau nepot al lui Mihai facea scandal acum cativa ani cu retrocedarea unui / unor castel(e) pentru care regele primise deja despagubiri sau semnase ca renunta, etc… Nu-i tin minte pe toti dupa nume, insa nu cred ca daca ajunge vreunul din el rege al Romaniei se va schimba ceva in bine.
Curentul ala o fi cum zici tu, neo-marxist, musulman etc… problema e ca exista si se extinde.
‘lumea’ s-a saturat de bogatanii astia care se lafaie in castele si trasuri si bijuterii scumpe si mosii pi banii MEI, BRE’!! chestia pute a propaganda bolciovica tipica bolsevicilor anilor 30. sau anii 50 din Romania populara cand si ‘chiaburii’ sugeau sangele boborului.
Vad ca esti foarte pornit si patimas in discutie, ca un fanatic adevarat 🙂
Deocamdata mica noastra discutie sta cam asa, tu esti foarte aprins, mi-ai cerut ceva argumente, eu ti-am dat, inclusiv link cu drogurile de care se pare ca nu stiai. Tu insa, deocamdata n-ai adus nici un argument in discutie.
Te rog in aceeasi idee, sa aduci IN MOD CIVILIZAT cateva argumente pentru readucerea monarhiei in Romania si sa ne spui – cu argumente, cum mi-ai zis mie – de ce si prin ce metode ar schimba asta tara in bine. Eu te ascult, nu ma cert cu tine.
Si btw… ca sa clarificam o chestie… eu am avut rude care au fost „chiaburi” si ni s-au confiscat niscaiva averi frumoase, nu puteam iesi din tara inainte de ’89 si am fost luati in vizor toata viata, pe 2 generatii, pana la Revolutie. Nu cred ca e si cazul tau personal, deci chestia asa cu chiarburii, sovieticii samd spune-o altuia, nu vinde cartofi gradinarului.
Tot ce te-am rugat eu e sa aduci argumente, cu ce s-ar imbunatati viata in tara daca am avea din nou rege in loc de presedinte. Parerea mea personala e ca cu absolut nimic, nu e momentul istoric acum sa revenim la regi, cand planeta se indreapta clar spre republici, presedinti, si chiar federatii (UE, OSA, ASEAN, chiar si CSI-ul ala al naibii).
‘lupte de cocosi’??? LOL ipocrizie curata, pai in Spania inca se organizeaza ‘coride’ cu tauri in care se pariaza care moare primu..? tauru sau toreadoru..parca scriam de Principele Nicolae nu de rudele sale de gradu 3…
Bun, e intr-adevar o ipocrizie a UE, adica in Spania ii lasau sa omoare tauri in arena fiindca deh, „traditie” iar noua ne ziceau ca nu mai avem voie sa taiem porci de Craciun fiindca e „barbarism”. N-a zis nimeni ca UE e perfect… poate chiar dimpotriva.
Si tot bun, principele Nicolae. OK. Eu cred ca daca de la 1 ianaurie 2015, tara asta ar avea un rege pe numele lui Nicolae si un prim-ministru, fie el numit de rege sau votat de populatie, nu ar imbunatati cu nimic economia tarii, siguranta internationala, infrastructura si nici macar imaginea tarii in Europa.
Tu crezi ca ar imbunatati, de aceea te rog sa ne spui prin ce metode, ce s-ar schimba si mai ales cum.
Mde
vaz trebe sa vi se explice : NU EXISTA STUDII INFERIOARE!!! Ce voi ati invata sa scrieti sin scoala inferioara ?
Nu!!
Scoala PRIMARA !!
In lb romana , inca de p-e vremea ca cand strabunicii lu’ Guran. Macovei si Udrea erau analfabeti desculti s-au stabilit termenii : primar, gimnazial, liceal si superioare. Cu o aplecare si o dedicatie desebita pentru primar…
Asa ca cestia cu studiile „inferioare” este o tampenie emanata direct din Zona Marian Munteanu! Buna ptr niste pusti care .. care sa fim cinstit erau (atunci) generatia cu cele mai mari carente la studiile primar…(limba romana + tabala inmultiri. Inmultire aritmetica nu sexuala!!). Doareau tampiteii sa se simtza superiori aloara care nu ziceau „lu’ mama” ci „mamei” si stiau cat fac 7*8!!
Insa partea proasta este ca amu leaturile scolite in ultimii 25 de ani au carente si mai mari .. asa ca azi chiar daca avem divizii de indiovizi cu studii superioare … nivelul general este mai prost decat sa zicem in 1974 (expoerienta persoanala .. In regimentu de la Botsani cam 8 din 10 aveau maxim 8 clase! In companiile de infanterie si transport cam juma aveau mai putin de 8!! Insa toti se descurcau cu tabal inmultirii, chiar si aia care uitasera sa scrie! Mie se pare ca si Taga – un tampit patologic nu stiu cum recrutat parca stia ceva ..)
Amu .. Cica au studii. sa nu mai vorbim – na sa va dau un exemplu de tampenie – cica „nu iau spaga”. Ba pardon spaga „se baga” nu „se da”. Si spaga este consitenta nu un flecustet de 1000 de euroi acolo (prin 72 cand am „descoperit” limba romana infractionala spaga incepea cam de la 5.000 de lei.. Bucehtu de flori era „buna ziua”, suta era „atentie” . A si a doua :satia sunt „baieti de baieti” – ce tampenie! Sau cel mult atesta ca tataii care i-au prasit nu au ajuns la staddiul de „barbati” ci au rams imaturi)
In final .. azi cestia cu studiile superioare nu mai face nici 2 parale. Azi invatamantul superior s-a „democratizat” de au ajuns toti tampitii sa faca facultate …
Nu chiar…referitor la „inferior”: in tabelul cu rezultatele finale din Recensamantul pe 2011, invatamantul gimnazial este numit „inferior”:
Ponta a zis ca e presedintele care uneste romanii. Mi-e teama sa nu fie presedintele care separa romanii.
Si Basescu a zis ca nu ne va afecta criza.
Ce ma ingrijoreaza pe mine e ca pe urma a zis ca Romania n-a fost niciodata intr-o situatie atat de sigura. Facand paralela cu minciuna ordinara de dinainte, mie unul mi-e frica ca nu mai apucam 2018 in granitele actuale, si NU ma refer ca se vor largi.
sorin2
ad-hominem-ul ma indispune mai ales venit din partea unora din ‘servicii’ cu genealogie ‘sanatoasa’. deci parintii si bunicii mei nu au facut parte din ‘PMR?PCR’ ba chiar familia mea sa prapadit de necazurile provocate de ai tai. pot sa-ti dovedesc face to face…bre ia spune cand s-a ‘proclamat’ PRIMA REPUBLICA din istoria Romanilor? cumva sub ocupatie bolciovica?
Stai un pic ca nu inteleg… acuma chiar m-ai pierdut:
„ad-hominem-ul ma indispune mai ales venit din partea unora din ‘servicii’ cu genealogie ‘sanatoasa’. deci parintii si bunicii mei nu au facut parte din ‘PMR?PCR’ ba chiar familia mea sa prapadit de necazurile provocate de ai tai”
poftim ??
tu ai citit ce am scris eu mai sus, sau vorbesc singur ?
citit din ce am scris mai sus, dar nu te-ai obosit sa citesti inainte sa acuzi:
„eu am avut rude care au fost “chiaburi” si ni s-au confiscat niscaiva averi frumoase, nu puteam iesi din tara inainte de ’89 si am fost luati in vizor toata viata, pe 2 generatii, pana la Revolutie”
asta pentru tine inseamna ca am facut sau fac parte din servicii, si familia mea i-a facut nu-stiu-ce familiei tale?
doamne fereste, maximul prostiei se redefineste in fiecare zi
si ca sa-ti raspund si la cealalta treaba, singurul tau argument e ca s-ar imbunatati imaginea daca am avea rege. Desi oricum ne-ar face toti tigani in continuare, si pe strazile Parisului tot d’astia cu „da-ti-mi si mie” ar fi.
In concluzie, pana acum tu nu ai adus nimic in discutie in afara de patima si insulte personale. Mi-ai cerut argumente, eu macar am dat link cand am spus de droguri, tu nu ai dat nici un link si nici un calcul economic, doar parerea ta personala ca s-ar imbunatati imaginea. Parerea mea, la fel de personala, e ca nu s-ar imbunatati, iar pt economie sau infrastructura trebuia sa aduci argumente, ca asa mi-ai cerut si mie. E echitabil.
Noi purtam, sau macar eu incerc sa port o discutie, echidistanta, si vreau sa ne spui noua tuturor care citim aici, DE CE si CUM ar fi mai bine sub un Rege. Argumente, link-uri, uite un link cu economia nu stiu carei tari dupa ce a trecut sau revenit la monarhie, uite un sondaj de opinie din Austria cu nu stiu ce perceptie, uite 4 declaratii ale unuia sau altuia din familia regala romana cu ce vor face ei daca ar reveni la putere, etc… Tot ce ai adus tu in schimb a fost o furie, o patima, plus ca m-ai facut „din servicii” si cica familia mea v-a facut voua mult rau, asta dupa ce ti-am spus deja ca noi ne-am cam incasat-o de la comunisti, si pe bune, nu asa cum e la moda azi ca toti erau „rezistenta” in realitate toti mancau portocale si o duci bine.
Asa ca daca nu poti purta o discutie civilizata, nu iti poti argumenta pozitia si colac peste pupaza mai treci si la insulte personale, nu te astepta sa sarim toti in strada sa cerem un rege. Da-o dracu’ de treaba, daca la o anumita varsta nu poti exemplifica sau raspunde la cateva intrebari, avem niste probleme !! Daca tu imi spui mie ca MiG-29 e mai bun ca F-16, eu iti aduc un tabel cu date tehnice si tu imi raspunzi ca sunt un criminal, asta nu e discutie la nivelul meu si nici nu va convinge alte persoane, indiferent de performantele celor 2 avioane. Mai maturizati-va odata, ca in tara asta toata lumea e victima dar cand e vorba sa faca ceva, sta acasa sau da cu piatra.
ps sorin2
ca sa-ti raspund
prin simplu fapt ca Romania va revine la monarhie, se va imbunatatii ‘imaginea’ de ‘pubela, cersetori, hoti si curve’ a europei..pariez..daca tot faci alergie la ‘imagine’,
Ete scartz tu… Se va imbunatati ? Ce? Imaginea ?! Nu vor mai scrie aia din bestake despre cersetorii si hotii de proveninta din Romania? Nu vor mai fi curve ?!
Ma imaginea ne-o strica si astia .. da cel mai rau ne-o strica saracia .. Cand te afirmi in exportu de zilieri agricoli, de „badante” samd nu ai presa buna ..
Acu daca tu crezi ca englezii si norvegieni se vor inghesui sa cotizeze sa plateasca „ajutorul monarhicesc” ca sa traiasca romanii vine .. te inseli!!!
Este cu adevarat ingrijorator ceea ce constatam, dar , ca sa inlaturam efectul trebuie sa identificam cauza si sa o eliminam. Care este aceea ?
Cumva o anume comportare iresponsabila a „dreptei noastre”?
Ca din 90 inoca numa asta auz cand catindatu de dreapta o iza in barba ..
In 92 una „taranista” plina de incantare zicea ca „si uite asa vrio avea copii nostri s aiba unde cere azil politic” (Adica in Ardel) Ala Sabin Gherman s-a afirmat in 2000 asa ca sa ne aminte sa votam cu Conmstantinescu ..
Acu din nou prosteala asta..
ai sa vedem la intam[plare :
Bihor : Iohannis – 37,31%, Ponta – 32,24% Nu as zice ca asa ddee dramatic.
Cluj : Iohannis – 42,53%, Ponta – 23,79% Da aici as zice clar daca nu ar fi „grupul de la Cluj” …
Alba Iohannis – 52,57% , Ponta – 27,43% .. Da .. drastic
Insa ce te faci cu Hubnedoara si Timisul ?!
Este simplu sa zici ca GDistu ca Ardealu mai evropea si restu mai .. ins ate rogt nu uita ca juma dinGDSisitii orijineli erau cam kominternisti!
Adica pe langa variatii zonale mai sunt si fortari de interpretare ca sa sperie : nu votatti cu noi (auia cica proVest) vom rupe tara! Asa cumface si gurita asta
Repet o postare anterioara:
Tema cu federalizarea e sperietoarea agitata de unii pentru a contracara impotenta lui Klaus de a convinge oamenii sa-l voteze.
Apropos de Klaus, pentru cei care credeti ca e neamt in gandire si o sa schimbe modul de a face politica, aduceti-va aminte ca a cerut sa fie viceprim si ministru de interne IN GUVERNUL PONTA. Daca ala zicea da, Klaus al nostru era si acum bine mersi in USL, cu Ponta sef.
Ha, ha, ha.
Respect oamenii naivi cu alta parere decat a mea, nu dau doi bani pe propagandistii platiti.
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, pentru AGERPRES, că Prezidiul Executiv al formaţiunii a decis ca în turul II să sprijine candidatura lui Klaus Werner Iohannis la preşedinţia României.
„Iohannis este candidatul Ardealului. PCM ca partid de orientare de dreapta totdeauna a privit ca aliate partidele care sunt membre ale Partidului Popular European. Ca un partid cu orientare regională, al maghiarilor şi al secuilor, interesul nostru este ca în următorii cinci ani România să aibă un preşedinte care înţelege problema transilvană, care să ştie că poarta Europei este Ardealul şi care ştie că Ardealul este motorul economiei României. Având în vedere aceste considerente, PCM a decis ca în turul II să sprijine candidatura lui Klaus Werner Iohannis”, a afirmat Biro Zsolt.
Liderul PCM a spus că formaţiunea sa a făcut un apel către simpatizanţi ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, din 16 noiembrie, să se prezinte la vot, întrucât acest tur II „are o miză” şi „să voteze pentru viitorul Transilvaniei”.
Apropos, Ardealul NU este motorul economiei, mai putin zona Clujului. Dacia si Ford sunt in zona rosie, marile expolatatii agricole la fel.
Un alt mit pentru cine inghite galusti pe nerasuflate.
@jemesouviens
Deocamdata nu se vorbeste despre federalizare ci despre autonomie. Cum prin anii 90 nu se vorbea despre autonomie ci despre drepturi, iar apoi, dupa ce au fost obtinute, se vorbea despre autonomie culturara, care dupa ce a fost obtinuta a dus la autonomie teritoriala. Urmeaza, in cativa ani, federalizarea si ultima etapa a planului independenta si poate unirea cu Ungaria.
Oleksandr Turcinov presedinte.
N-as avea o problema cu Turcinov presedinte, s-a descurcat binisor.