De la primul discurs din dimineața zilei de 24 ianuarie 2022 președintele federației ruse, vladimir vladimirovici putin, a amenințat voalat cu folosirea armelor nucleare. Ținta era oricine se opune războiului neprovocat, nejustificat, ilegal (chiar și imoral după normele sociale actuale) denumit ‘operațiune militară specială’.
[…] Acum câteva cuvinte importante, foarte importante pentru cei care ar putea fi tentați să intervină în evenimentele în desfășurare. Cine încearcă să ne împiedice, și cu atât mai mult să creeze amenințări pentru țara noastră, pentru poporul nostru, să știe că răspunsul Rusiei va fi imediat și cu asemenea consecințe pe care nu le-ați experimentat niciodată în istoria voastră. Suntem pregătiți pentru orice dezvoltare a evenimentelor. Au fost luate toate deciziile necesare în acest sens. Sper că voi fi auzit.
Apoi, în nenumărate ocazii, am auzit simfonia atomică. De la vova (liderul mesianic al rusiei), de la lavrov, de la ambasadori, de la trompetele de casă ale Kremlinului. Ultimii care au primit mesajul de prietenie au fost chiar finlandezii, după decizia de a intra în NATO. UK, USofA, Polonia, Italia, NATO, UE, chiar și România au fost ținte ale mesajului. În 2022, de la începerea invaziei, rusia amenință în fiecare zi cu RS-28 Sarmat (NATO SS-X-29/SS-X-30 Satan II), R-36M (NATO SS-18 Satan), RT-2 Topol (NATO SS-25 Sickle), RS-24 Iars (SS-29) toate țările care contează și se opun (diplomatic și logisic).
Evident, mesajul rusiei ajunge la un număr mare de indivizi. Statistic, acțiunile gândite cu zeci de ani în urmă și actualizate pentru secolul XXI dau roade.
[…] Unii din ei (n.a. adica cei ce comentam) sunt români din Ucraina aflați pe statul de plată al ucrainenilor, alții (n.a. adica cei ce comentam) sunt troli de la noi la care noul ordin de zi pe unitate este demonizarea rușilor și a tuturor celor ce au curajul de a emite alt tip de păreri. Iar lucrurile nu s-au terminat, depinde unde și de la ce moment o să fie percepută amenințarea aia existențială – https://www.theguardian.com/world/2022/may/10/putin-nuclear-weapons-us-intelligence-avril-haines
Presupun că femeia știe ce vorbește. […] Cred că în primăvara viitoare cea mai mică problemă a noastră ar fi faptul că am putea avea din nou graniță cu rușii.
Acesta este un comentariu de zilele acestea, de aici de la noi. Scopul acestui text este de a demonta această idee și pe cele asemănătoare care (1) sunt enunțate de părțile interesate și (2) sunt propagate de utilii care sunt țintă a campaniei părților interesate (vezi 1). Mediul unde le-am văzut? Comentarii pe Facebook, comentarii sau articole pe site-urile de știri, postări pe Twitter, la diverși influensări galben-scipicios.
Armele nucleare
Ar trebui să știm că în timpul Războiului Rece factorul de descurajare a fost conceptul de distrugere reciprocă (MAD, engl Mutually Assured Destruction). Însă decidenții militari au luat în calcul și un alt concept – un război nuclear limitat sau în urma căruia să se poată supraviețui. Rezultatul acestui concept au fost armele nucleare tactice, ambele superputeri sperând ca ele să fie folosite doar în Europa. Aceiași decidenți însă au realizat că în momentul în care este folosită o armă tactică, partea care se va afla în dezavantaj va fi tentată să treacă la nivelul următor – armele strategice – cu riscul de a ajunge la ultima confruntare.
De-a lungul timpului am fost la un pas de iarna nucleară în mai multe momente – Criza Rachetelor din Cuba și anul 1983 fiind două asemenea momente. Perioadele de tensiune au fost reflectate și de mișcarea acelor Ceasului Apocalipsei, acesta ajungând teribil de aproape de miezul nopții.
Criza Rachetelor din Cuba din octombrie 1962 a fost o confruntare directă între Statele Unite și uniunea sovietică, fiind considerat cel mai apropiat moment de un conflict nuclear. Eșecul invaziei din 1961 (planificată ca urmare a revoluției din Cuba) și teama de noi operațiuni au dus la un acord secret între Nikita Hrușciov și Fidel Castro în iulie 1962 prin care rachete nucleare sovietice urmau să fie instalate în Cuba. DEFCON-2.
În noiembrie 1983 exercițiul Able Archer 83 avea ca temă o schimbare de conducere în URSS urmată de invadarea câtorva țări în Europa și culmina cu folosirea de NATO a armelor nucleare. Exercițiul a fost atât de realist încât URSS a considerat că sub acoperirea exercițiului, NATO va lansa un atac nuclear. Așa că forțele nucleare ale URSS ajung și ele în alertă. DEFCON-1.
Referitor la Criza Rachetelor din Cuba, domnul Petre Opriș are un text foarte bun (Încărcături nucleare sovietice şi ameninţările formulate de mareşalul Rodion Malinovski şi amiralul Serghei Gorşkov (ianuarie-februarie 1962)) care se referă la măsuri care urmau să fie luate în Europa de țările Pactului de la Varșovia. Referitor la exercițiul Able Archer 83, o lectură interesantă este un raport declasificat al President’s Foreign Intelligence Review Board (PFIAB) (The Soviet „War Scare”).
Conform tuturor teoreticienilor, practicienilor și utilizatorilor, orice folosire a unei arme atomice intră în una din categoriile:
- tactică: împotriva unor ținte militare, în una din zonele de conflict direct (în cazul nostru o zonă în care armata Ucrainei are inițiativa sau unde înaintarea ivană este oprită);
- strategică: departe de front, pe teritoriul inamicului, împotriva unor ținte considerate a avea valoare mare – infrastructură economică, orașe, centre de comandă sau logistice.
Conform datelor publice și considerând corecte datele din primul rezultat oferit de Google, în 2020 totalul ar fi fost de 13400, împărțit astfel:
- rusia: 6375
- Statele Unite: 5800
- China: 320
- Franța: 290
- Marea Britanie: 225
- India: 150
- Pakistan: 160
- Israel: 80-90
- Coreea de Nord: 30-40
Aspectul nuclear al invaziei din Ucraina merită câteva studii serioase. Autorul va accentua în continuare doar ceea ce consideră a fi aspectele evidente, fără a ajunge la finețe. Așadar, finețea și sudoarea rămân școlilor doctorale de top patronate de academiile de poliție, informații și militare din România.
rusia azi
În 2000, rusia a anunțat doctrina sa, aceasta având un concept nou interesant – dezescaladarea (engl de-escalation) sau escaladarea–dezescaladarea. Aceasta presupunea ca în cazul unui atac convențional care depășea capacitatea de apărare a rusiei ea ar fi putut răspunde folosind arsenalul nuclear. Această posibilitate nu a fost invocată niciodată de rusia în următorii ani. Dar această abordare a fost eficientă, probabil limitând opțiunile vestului de a răspunde războiului din 2008 din Georgia.
În timpul Războiului Rece, descurajarea implica pierderi inacceptabile pentru inamic. Strategia de dezescaladare presupune provocarea de ‘pierderi controlate‘ care pentru inamic sunt ‘inacceptabile subiectiv, depășind beneficiile pe care agresorul se așteaptă să le obțină ca urmare a folosirii forței militare‘. Eficiența acestei abordări presupune existența unor mize diferite într-un conflict.
Pentru ediția din 2010 au existat voci care au susținut posibilitatea de folosire a armelor nucleare în conflicte convenționale. Vocile nu au fost ascultate iar în 2010 condițiile în care armele nucleare puteau fi folosite au devenit mai stricte – dacă în 2000 puteau fi folosite în situații critice pentru securitatea națională, în 2010 puteau fi utilizate doar dacă existența statului era amenințată, restul condițiilor fiind neschimbate față de 2000.
În iunie 2020 vova a semnat un decret – Principiile politicii de stat a federației ruse în domeniul descurajării nucleare. Folosind de mai multe ori expresia ‘descurajare nucleară’, în legătură cu documentul există următoarele idei care merită menționate:
- decizia de folosire este a arsenalului nuclear este a președintelui federației ruse, vladimir vladimirovici putin;
- conform decretului, posibilitățile de folosire a armelor nucleare sunt:
- în cazul utilizării armelor de distrugere în masă impotriva rusiei sau a aliaților săi;
- date care arată lansarea de rachete balistice împotriva rusiei sau aliaților săi;
- un atac asupra instalațiilor guvernamentale sau militare, menit să submineze capacitatea forțelor nucleare ruse de a răspunde la amenințări;
- folosirea armelor convenționale împotriva rusiei, ‘când existența statului rus este primejduită’.
Principiile comunicării ruse
O vorbă din bătrâni spune că ‘presupunerea este mama tuturor eșecurilor‘. Cum însă (1) nu a fost disponibil un manual de operațiuni psihologice sovietic; (2) creierul funcționează similar pentru orice Homo Sapiens; (3) principiile segmentării și construirii mesajului sunt asemănătoare indiferent cine o face, autorul consideră că se poate folosi de un material american pentru câteva aspecte teoretice.
Privind ultimele 80 de zile, mesajele de amenințare au avut mai mulți destinatari, în funcție de contextul în care au fost transmise inițial:
1. Mesajele difuzate la televiziunile ruse au avut ca audiență principală populația rusă și ca audiență secundară populația vestică. Audiența principală a trebuie să susțină în continuare, prin orice mijloace, efortul de denazificare; să suporte privațiunile și consecințele sancțiunilor; să înțeleagă că rusia e puternică și că de fapt vestul e pe marginea prăpastiei; că visul la occident este inutil pentru că cine merge în vest va sfârși. Audiența secundară trebuie să se teamă de mijloacele de distrugere pe care le are rusia; cum amenințările directe sunt străine populației vestice obișnuită cu politețea, de data aceasta situația este serioasă și trebuie să se teamă. Evident, din punctul de vedere al gânditorului rus este de preferat ca populația vestică, după ce a aflat de acele imagini din presa liberă vestică, să înceapă să facă presiuni asupra decidenților politici.
2. Mesajele oficiale ale ambasadelor rusiei se adresează populației din acele țări și liderilor politici din acele țări. Sunt mesaje directe de amenințare, cu consecințe în general vagi și nespecificate.
3. Mesajele transmise de ministrul lavrov sau purtătoarea de cuvânt zaharova sunt destinate, în principal (în funcție de mesaj) diverselor țări (prietene sau nu), grupuri de țări, alianțe, organizații și secundar populației ruse.
4. Mesajele transmise de vova, în funcție de context, sunt destinate sau supușilor sau adversarilor/inamicilor sau ambelor categorii.
La elaborarea mesajelor care ajung la cetățeanul vestic se ia în calcul piramida lui Maslow; dezavantajul său este că se aplică foarte bine majorității culturilor vestice dar nu toate societățile pun același accent pe aceleași nevoi. Mesajele de amenințare se bazează pe nevoia de siguranță fizică și stabilitate și sunt construite în jurul acestei necesități. Evident, există factori care influențează comportamentul. Stresul (fizic, emoțional sau mental) poate afecta răspunsul și importanța dată treptelor din această ierarhie.
Există o mulțime de situații când la încercarea de a satisface o nevoie poate apărea un conflict. Există mai multe tipuri de conflicte:
- alegere dezirabilă-dezirabilă: atunci când există mai multe căi de a satisface o necesitate, dar poate fi aleasă o singură cale (ex: ciocolată sau înghețată);
- alegere dezirabilă-evitare: atunci când satisfacerea unei nevoi este în conflict cu necesitatea de a evita o situație nedorită sau periculoasă (ex: ciocolata înseamnă calorii);
- evitare-evitare: atunci când nici una dintre alegeri nu este dorită dar totuși trebuie făcută o alegere; în acest caz alegerea este cel mai mic rău.
O linie de persuasiune este argumentul folosit peentru a obținerea comportamentului sau atitudinea dorită de la cetățean. Liniile de persuasiune urmăresc să exploateze, să minimizeze și să creeze vulnerabilități, existând patru pași pentru a construi o linie de persuasiune: (1) identificarea unui argument principal; (2) identificarea argumentelor secundare, care să sprijine argumentul principal; (3) determinarea tipului de apel care va fi folosit; (4) determinarea tehnicii celei mai potrivite pentru a avea succes.
Un apel este o abordare folosită pentru a prezenta un argument, tonul argumentului; cele mai folosite apeluri sunt legitimitatea, inevitabilitatea, apartenența, nostalgia, autoconservarea. Tehnicile sunt metodele folosite pentru a prezenta argumentele secundare; cele mai folosite sunt generalitățile cu încărcătură emoțională, transferul, răul cel mai mic, opinia omului de rând, mărturii, insinuarea, concesii minore, simplificarea, comparația și contrastul, exemplul, povestirea, statistici, explicații. Simbolurile sunt o reprezentare vizuală, audio sau audiovizuală folosite pentru a transmite și întări o linie de persuasiune; pentru a fi eficiente simbolurile trebuie recunoscute, trebuie să aibă însemnătate pentru subiect și să fie relevante pentru el.
O linie de persuasiune va fi mai convingătoare dacă se adresează mai multor nevoi.
La cetățeanul vestic mesajele foarte puțin alterate au ajuns în principal pe trei căi: social media, presă online și televiziune. Avem și o premieră: dacă primul război din Iraq a fost războiul urmărit la TV, invazia Ucrainei este războiul urmărit online. Ajungem astfel la accesibilitate, care este disponibilitatea audienței dacă se folosește un anumit mijloc de transmitere a mesajului.
Nu vom continua cu alte aspecte – serii, produse, metodologia evaluării rezultatelor. Însă cunoscând acum aceste câteva elemente de bază referitoare la conceperea mesajelor care circulă referitor la invazia Ucrainei, putem vedea cu alți ochi atitudinile și opiniile care ajung la noi pe diverse canale.
Scopul acestei secțiuni care poate părea stingheră în curgerea texului este de a determina în viitor cititorul care primește un mesaj să încerce să îl privească și din altă perspectivă. Pe de altă parte, pericolul este de a vedea manipulare și acolo unde nu e.
Mesajul lui putin
Este potrivit să ne întoarcem la discursul președintelui putin din 24 februarie și vom lucra cu materialul clientului. Autorul este nevoit să își ceară scuze pentru calitatea slabă a traducerii; este ceea ce a fost găsit utilizabil online.
Una din tehnicile folosite de cei care doresc să analizeze un mesaj pentru a extrage informațiile necesare deciziei este chiar analiza texului și a mesajului transmis. Rămâne în sarcina cititorului, dacă dorește să aprofundeze discursul președintelui putin, să obțină copia integrală și să o analizeze. Pentru o imagine completă, cunoașterea limbii ruse, a culturii rusiei, a istoriei rusiei sunt necesare.
Permiteți-mi să încep cu ce am spus în 21 februarie. Vorbim despre ceea ce ne provoacă îngrijorare și anxietate deosebită, despre acele amenințări fundamentale care an de an, pas cu pas, sunt create cu grosolănie și fără ceremonie de politicienii iresponsabili din Occident în raport cu țara noastră. Mă refer la extinderea blocului NATO spre est, aducând infrastructura militară mai aproape de granițele ruse.
Este bine cunoscut faptul că timp de 30 de ani am încercat cu insistență și răbdare să ajungem la un acord cu țările lider NATO cu privire la principiile securității egale și indivizibile în Europa. Ca răspuns la propunerile noastre, ne-am confruntat constant fie cu înșelăciune și minciuni cinice, fie cu încercări de presiune și șantaj, în timp ce Alianța Nord-Atlantică, între timp, în ciuda tuturor protestelor și preocupărilor noastre, se extinde constant. Mașina de război se mișcă și, repet, se apropie de granițele noastre.
De ce se întâmplă toate acestea? De unde acest mod obscen de a vorbi din poziţia propriei exclusivităţi, infailibilitate şi permisivitate? De unde vine atitudinea disprețuitoare, disprețuitoare față de interesele noastre și revendicările absolut legitime?
Răspunsul este clar, totul este clar și evident. Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut a slăbit, apoi s-a prăbușit pur și simplu. Întregul curs al evenimentelor care s-au petrecut atunci este o lecție bună și pentru noi astăzi; a arătat în mod convingător că paralizia puterii și a voinței este primul pas către degradarea completă și uitare. De îndată ce ne-am pierdut încrederea în noi de ceva timp, și atât, echilibrul de putere din lume s-a dovedit a fi perturbat.
Acest lucru a condus la faptul că tratatele și acordurile anterioare nu mai sunt în vigoare. Persuasiunea și cererile nu ajută. Tot ceea ce nu se potrivește statului dominant, celor de la putere, este declarat arhaic, învechit, inutil. Și invers: tot ceea ce li se pare benefic este prezentat ca adevărul suprem, împins cu orice preț, în mod prostesc, prin toate mijloacele. Cei care refuză să se conformeze devin subiecte ale tacticilor de braț înarmat.
Ceea ce vorbesc acum nu se referă doar la Rusia și nu numai pe noi. Acest lucru se aplică întregului sistem de relații internaționale și, uneori, chiar și aliaților SUA înșiși. Prăbușirea URSS-ului a condus la schimbarea frontierelor și redistribuirea bogățiilor lumii, la încălcarea normelor de Drept Internațional, așa cum acestea au fost stabilite după al II-lea Război mondial. Ca urmare, câștigătorii Războiului Rece s-au făcut de rușine, pierzând pacea mincinoasă de după acesta.
Desigur, în viața practică, în relațiile internaționale, în regulile de reglementare a acestora, a fost necesar să se țină cont de schimbările din situația din lume și de raportul de putere în sine. Totuși, acest lucru ar fi trebuit făcut cu profesionalism, fără probleme, cu răbdare, ținând cont și respectând interesele tuturor țărilor și înțelegând propria responsabilitate. Dar nu – a fost o stare de euforie de la superioritatea absolută, un fel de formă modernă de absolutism, și chiar pe fondul unui nivel scăzut de cultură generală și a aroganței celor care au pregătit, adoptat și împins prin decizii care erau benefice doar pentru ei înșiși. Situația a început să se dezvolte conform unui scenariu diferit.
[…] […]În acest rând, există promisiuni către țara noastră de a nu extinde NATO cu un centimetru spre est. Repet – m-au înșelat și, în termeni populari, pur și simplu l-au aruncat. Da, poți auzi adesea că politica este o afacere murdară. Poate, dar nu în aceeași măsură, nu în aceeași măsură. La urma urmei, un astfel de comportament de înșelăciune contrazice nu numai principiile relațiilor internaționale, ci, mai presus de toate, normele de moralitate și moralitate general recunoscute. Unde este justiția și adevărul aici? Doar o grămadă de minciuni și ipocrizie.
Apropo, politicienii, politologii și jurnaliștii americani înșiși scriu și vorbesc despre faptul că un adevărat „imperiu al minciunilor” a fost creat în interiorul Statelor Unite în ultimii ani. Este greu să nu fii de acord cu asta – așa stau lucrurile. Dar nu este nevoie să fii modest: Statele Unite sunt încă o țară mare, o putere care formează sisteme. Toți sateliții ei nu numai că încuviințează cu resemnare și umilitate, îi cântă din orice motiv, ci și îi copiază comportamentul, acceptă cu entuziasm regulile pe care le propune. Prin urmare, pe bună dreptate, putem spune cu încredere că întregul așa-numit bloc occidental, format de Statele Unite după propria imagine și asemănare, totul este chiar „imperiul minciunii”.
În ceea ce privește țara noastră, după prăbușirea URSS, cu toată deschiderea fără precedent a noii Rusii moderne, disponibilitatea de a lucra cinstit cu Statele Unite și alți parteneri occidentali și în condiții de dezarmare aproape unilaterală, au încercat imediat să pună strângeți, terminați și distrugeți complet. Este exact ceea ce s-a întâmplat în anii 90, la începutul anilor 2000, când așa-numitul Occident colectiv a susținut cel mai activ separatismul și bandele de mercenari din sudul Rusiei. Ce sacrificii, ce pierderi ne-au costat toate acestea atunci, prin ce încercări a trebuit să trecem înainte de a sparge în sfârșit spatele terorismului internațional din Caucaz. Ne amintim asta și nu vom uita niciodată.
Da, de fapt, până de curând, încercările nu au încetat să ne folosească în propriile lor interese, să ne distrugă valorile tradiționale și să ne impună pseudo-valorile lor, ceea ce ne-ar coroda pe noi, pe oamenii noștri din interior, acele atitudini. că deja plantează agresiv în țările lor și care duc direct la degradare și degenerare, pentru că contrazic însăși natura omului. Acest lucru nu se va întâmpla și nimeni nu a reușit vreodată. Nici acum nu va funcționa.
Cu toate acestea, în decembrie 2021, am făcut totuși din nou o încercare de a conveni cu Statele Unite și aliații săi asupra principiilor asigurării securității în Europa și asupra neextinderii NATO. Totul este în zadar. Poziția SUA nu se schimbă. Ei nu consideră necesar să negocieze cu Rusia pe această problemă cheie pentru noi, în timp ce își urmăresc propriile obiective, ne neglijează interesele.
[…]Chiar și acum, pe măsură ce NATO se extinde spre est, situația pentru țara noastră se înrăutățește și mai periculoasă în fiecare an. Mai mult, în ultimele zile, conducerea NATO a vorbit în mod direct despre necesitatea de a accelera, de a accelera avansarea infrastructurii Alianței până la granițele Rusiei. Cu alte cuvinte, își întăresc poziția. Nu mai putem continua să observăm ceea ce se întâmplă. Ar fi absolut iresponsabil din partea noastră.
Extinderea în continuare a infrastructurii Alianței Nord-Atlantice, dezvoltarea militară a teritoriilor Ucrainei care a început este inacceptabilă pentru noi. Ideea, desigur, nu este organizația NATO în sine – este doar un instrument al politicii externe a SUA. Problema este că în teritoriile adiacente nouă, remarc, în teritoriile noastre istorice, se creează o „anti-Rusie” ostilă, care a fost pusă sub control extern complet, este reglementată intens de forțele armate ale țărilor NATO. și pompat cu cele mai moderne arme.
Pentru Statele Unite și aliații săi, aceasta este așa-numita politică de izolare a Rusiei, dividende geopolitice evidente. Și pentru țara noastră, aceasta este, în cele din urmă, o chestiune de viață și de moarte, o chestiune a viitorului nostru istoric ca popor. Și aceasta nu este o exagerare – este adevărat. Aceasta este o amenințare reală nu doar pentru interesele noastre, ci pentru însăși existența statului nostru, suveranitatea acestuia. Aceasta este linia foarte roșie despre care s-a vorbit de multe ori. Au trecut de ea.
Discursul a fost adresat supușilor ruși și țărilor vestice deopotrivă, conținând viziunea lui putin. De fapt, dincolo de cuvinte, poate fi găsit și inamicul rusiei – libertatea și liberalismul. Adică UE și mai puțin NATO. Inamic care – conform liderului de la kremlin – a meritat o invazie a unei țări, pierderi de vieți umane și degetul pe butonul roșu. Iar vova decide ce este amenințare la adresa existenței statului rus prin puterea pe care și-a acordat-o în 2020.
Concert pentru trompete, în 1962
Excelentul text al domnului Opriș conține o felie de istorie din 1962 – răspunsurile comandantului suprem al Flotei maritime militare a URSS la câteva întrebări. Observă domnul Opriș că ‘pentru a se evita cazurile în care cineva ar fi îndrăznit să conteste supremaţia ruşilor în U.R.S.S. şi pe planetă, diplomaţia sovietică putea să fie despachetată de pojghiţa principiilor de drept şi livrată sub formă de ameninţare directă şi dictat‘. Ceea ce am putea spune că este cam ca astăzi, nu?
Mai jos câteva extrase din acele răspunsuri. Se poate observa asemănarea cu mesajele transmise astăzi.
Da, cunosc declaraţia făcută de dl. McNamara în Comisia senatorială a Congresului S.U.A. Primul lucru care sare în ochi în această declaraţie, este tonul ei lăudăros. Cred că cititorii „Pravdei” şi toţi oamenii sovietici sunt de acord cu mine că o asemenea lăudăroşenie, ieşită din gura ministrului de Război al S.U.A. (sic!), este cel puţin nesăbuită. Ea urmăreşte nu o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Uniunea Sovietică şi S.U.A., nu slăbirea încordării internaţionale, ci aţâţarea pasiunilor, a isteriei războinice şi, în ultimă instanţă, a cursei înarmărilor. Cursa înarmărilor însă este calea care totdeauna a dus omenirea la războaie.
[…]În ce mă priveşte aş putea declara că suntem în stare să ştergem de pe faţa pământului dintr-o singură lovitură racheto-nucleară orice obiective, toate centrele industriale şi politico-administrative din S.U.A. şi să distrugem ţări întregi care şi-au pus teritoriile la dispoziţie pentru bazele militare americane situate în jurul Uniunii Sovietice şi al celorlalte ţări socialiste.
[…]acum suntem mai puternici şi, bineînţeles, nu vom rămâne pe loc. Nu avem nevoie să mai sporim prea mult trupele noastre de rachete şi stocurile de arme. Pe viitor nu se va mai desfăşura un proces de acumulare, ci de reînnoire şi perfecţionare firească a armelor. Ceea ce avem este suficient pentru a zdrobi orice adversar potenţial dacă ne vor ataca pe noi sau ţările socialiste prietene.
[…]guvernul S.U.A. a făcut să treacă prin Congres cel mai mare buget militar pe care l-au avut vreodată statele în timp de pace. Acum însă Congresului i s-a prezentat noul proiect de buget pe anul 1962-1963 care prevede cheltuieli militare şi mai mari. Acestea ating cifra cu adevărat astronomică de 55,1 miliarde dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 60 la sută din toate alocările bugetare.
[…]În condiţiile actuale trebuie căutate soluţii care să ducă la pace şi nu la război. Trebuie să ne gândim cum să micşorăm încordarea din relaţiile dintre state şi să nu admitem ca stocurile acumulate pentru ducerea războiului să fie puse în funcţiune.
[…]Uniunea Sovietică va promova şi de acum înainte politica de pace şi coexistenţa paşnică, luptând pentru realizarea dezarmării generale şi totale, pentru lichidarea rămăşiţelor celui de-al doilea război mondial şi întărirea securităţii popoarelor. Dar dacă patria noastră va fi atacată, forţele armate ale Uniunii Sovietice sunt gata oricând să răspundă agresorului printr-o lovitură nimicitoare şi vom zdrobi pe cei care ne vor ataca, sau care vor ataca pe aliaţii noştri.
Concert pentru trompete, astăzi
După prima amenințare vagă a lui vova din 24 februarie, cântecul secțiunii de trompete din orchestra propagandei ruse a devenit asurzitor – parlamentari, lavrov, zaharova, televiziuni, jurnaliști, influensări, ambasadori și ambasadele au repetat mesajele. Ca și în cazul discursului inițial al președintelui putin, mesajele au avut mai mulți destinatari: toți cei care s-au opus declarativ sau acționând, supușii ruși, prietenii rusiei.
Suedia și Finlanda au declarat după începerea invaziei că iau în considerare să adere la NATO; au fost amenințate de madam zaharova (‘Finlanda și Suedia nu ar trebui să ia decizii de securitate bazânduse pe shimbarea atitudinii față de alte țări, aderarea la NATO având consecințe militare și politice‘). Marea Britanie a furnizat Starstreak și NLAW aflând de la TV cum ar fi dacă ar fi ținta RS-28 Sarmat (NATO SS-X-29/SS-X-30 Satan II). Finlanda a decis să își depună candidatura pentru NATO și a aflat că ‘este o eroare, neexistând nici o amenințare la adresa securității sale’ și că vor avea la graniță Kh-47M2 Kinjal. Asemenea, alte țări din UE au aflat cum ar cădea pe teritoriul lor focoasele nucleare. Dacă nu mă înșeală memoria, am aflat tot de pe o hartă cum ar fi dacă România ar fi lovită cu două arme nucleare.
Toate acestea după ce, înainte de 24 februarie am aflat solicitarea (solicitare este un eufemism, era mai degrabă un ultimatum după părerea autorului) de revenirea la situația din 1990 din punct de vedere al membrilor NATO. Una dintre cerințele repetate a fost ieșirea NATO din România și Bulgaria.
Privite alături de discursul lui vova din 24 februarie, cântecele trompetelor ne dau imaginea propagandei ruse. Evident, au existat și acțiuni care s-au mulat perfect peste ‘sufletul abisal al poporului rus’ – identificarea IFF devenită simbol național și reînvierea dușmanului patriei mamă, nazismul. Poate cu altă ocazie despre aceste aspecte.
Pe lângă constanta amenințărilor (voalate sau directe, cu armele nucleare), am putut vedea în mesajele transmise de rusia în legătură cu invazia Ucrainei o serie de idei și teme:
- refugiații ucraineni sunt suboameni care nu merită ajutați;
- refugiații ucraineni sunt lași care nu trebuie ajutați pentru că dacă ar vrea cu adevărat ar lupta pentru țara lor;
- de ce luptă ucrainenii; ar fi bine pentru toată lumea dacă ar găsi o soluție pașnică;
- Zelenski e un dictator care își nenorocește țara și își omoară cetățenii;
- să fie pace ca să nu fie război;
- să accepte Ucraina pierderile actuale de teritoriu, ca să nu fie mai rău pentru ei și mai multă distrugere;
- Ucraina e coruptă, să se descurce;
- dacă ucrainenii nu erau corupți se puteau descurca singuri;
- ucrainenii și-au omorât singuri populația pentru a obține sprijinul vestului;
- armata rusă nu a pierdut, a câștigat;
- armata rusă nu s-a retras a fost o diversiune;
- conservele rusești nu explodează, este o iluzie optică;
- ce dacă fiarele rusești explodează, la fel sunt și cele vestice, dar rușii au mai multe;
- artileria rusă este supremă;
- aviația rusă este supremă;
- elicopterele ruse de atac sunt supreme;
- sistemele AA ruse sunt supreme;
- dronele ruse sunt supreme
- soldatul rus este eliberator și aducător de prosperitate și libertate;
- sancțiunile economice nu au efect;
- în ciuda sancțiunilor, economia rusă duduie mai tare ca înainte de invazie;
- rubla e mai puternică și devine tot mai puternică;
- să accepte Ucraina pierderile actuale de teritoriu, ca să nu fie mai rău pentru noi;
- vin femeile din Ucraina care’s frumoase și ne fură bărbații;
- de ce să îmi pese de Ucraina, lor nu le-a păsat de noi;
- Ucraina are teritorii românești și urmărește eliminarea minorității românești de acolo;
- sancțiunile economice ne fac mai rău nouă;
- armele trimise ca ajutor Ucrainei (Javelin, NLAW) vor ajunge înapoi la noi aduse de traficanți;
- … cititorul poate completa cu alte mesaje vehiculate în târg.
Concluzie
Avem cu toții o mulțime de întrebări și frământări, fiind direct afectați de un război aproape de graniță, de o invazie într-o țară vecină. Frământările sunt firești, nesiguranța este firească. Și apoi avem amenințarea cu armele nucleare, care se adresează nevoilor de la baza piramidei lui Maslow. Dar înainte de a ne cuprinde frica, ar trebui să cugetăm câteva minute.
Întrebarea de fapt este: sunt amenințările doar acțiuni psihologice sau spusele lui putin reprezintă intenția sa reală?
putin a demonstrat în ultimii ani că este consecvent și acționează conform declarațiilor: a declarat într-un eseu că popoarele ucrainean și rus sunt unul, deciziile legate de Ucraina în ultimele luni fiind doar continuarea firească a acestei declarații. În 2021 au avut loc exerciții la granița Ucrainei; în aprilie numărul de soldați a fost redus concluzia noastră fiind că exercițiul a fost doar pentru a demonstra puterea. Au existat voci care au declarat că acelea erau pregătiri pentru invazia Ucrainei, dar prea puține. rusia are capacitatea nucleară de a anihila Europa complet. Forțele strategice ruse se află în alertă; autorul nu cunoaște ce înseamnă acest lucru pentru forțele ruse – poate fi anularea permisiilor și călătoriilor sau tot arsenalul să fie pregătit operațional. Creșterea gradului de alertă în rusia înseamnă că și în vest – Franța, Marea Britanie, Statele Unite – situația să fie similară, dar nici aici nu cunoaștem ce înseamnă.
rusia are cu siguranță astăzi în Europa un număr mai mare de arme nucleare decât NATO. Înaintea invaziei, media a fost plină de filme cu rachete balistice ruse lansate de pe submarine sau de pe platforme tereste, bombardiere strategice și artilerie nucleară. Televiziunile ruse au prezentat convoaie cu vehicule cu rachete balistice. Tensiunea putea crește cu o lansare de test. Care a avut loc în aprilie, cu o rachetă Sarmat/Satan-2. Pasul următor ar fi lansarea unei rachete cu încărcătură reală, ca ‘test’, ignorând toate tratatele de interzicere a testelor.
Evident, avem și alte intrebări, legate de cea principală. Cum poate negocia UE cu un stat care declară ca inamic principiile pe care este construită societatea în care trăim și care este pregătit – conform doctrinei – să foloseasca dezescaladarea pentru a obține ce dorește? Care e punctul până la care putem merge? Care e momentul când tragem linia și spunem până aici, pierderea este suficient de mare?
Și dacă, totuși, putin apasă butonul? Dacă vom vedea folosirea unei arme nucleare tactice sau strategice? Ar fi prima dată după 1945 cînd aceasta s-ar întâmpla. Unitatea de care a dat (și încă dă) dovadă vestul va deveni mult mai puternică. Ar arăta că rusia este de fapt un stat terorist iar Coreea de Nord va fi un model al acceptării și integrării față de sancțiunile la care va fi supusă rusia. Pentru că nimeni nu vrea să discute cu un șantajist cu degetul pe butonul nuclear care nu dă doi bani pe tratate și regulile decise după 1945, cu un stat cu mentalitate feudal-agrară ajuns din greșeală în secolul XXI.
Cum nu avem suficiente informații, considerând toate aspectele prezentate, opinia autorului este că până la o schimbare majoră vladimir vladimirovici putin nu va apăsa pe buton, totul fiind doar o campanie pentru a construi o atmosferă de frică și a obține dezbinarea vestului și oprirea sprijinului acordat Ucrainei. Iar de la această opinie putem continua să răspundem și la restul întrebărilor – evident, încercând să lăsăm deoparte subiectivismul și stereotipurile care ne pot afecta raționamentul.
Cât despre răspunsul actual la evenimentele din Ucraina al anumitor state – ezitările lor, mai exact – își pot avea originea în luarea în calcul a posibilității nucleare și a pierderilor pe care le-ar avea dacă ar lua măsuri mai drastice. Conform doctrinei dezescaladării, care este momentul în care miza noastră este suficient de mare pentru a justifica pierderile noastre iar rusia va considera pierderile inacceptabile? Cât putem accepta că putem ceda până ne oprim din compromisuri? Cetățeanul vestic, fiind mai departe de conflict, este mai tentat să fie mai înțelegător, mai pacifist, mai conciliator; în România, în Polonia, în Letonia și Estonia nu ne permitem acest lux.
Frica e o emoție puternică și utilizarea ei este teribil de ușoară în zilele noastre și mesajele construite exact pentru publicul țintă dau roade. Ideea cea mai potrivită pentru finalul acestui text este un citat: frica este ucigașul minții.
Și … ce-ar fi să încercăm și o temă pentru acasă.
Începând cu 24 februarie 2022 UE și USofA au impus o serie de sancțiuni rusiei care au curs în pachete (suntem la al cincilea) iar la presiunea publică o parte din companiile vestice și-au suspendat activitatea în rusia. Răspunsul rusiei a fost solicitarea de plată în ruble, tăierea aprovizionării cu gaz pentru anumite țări și amenințarea cu naționalizarea bunurilor companiilor care și-au suspendat activitatea. UE a decis schimbarea furnizorilor de petrol și gaz și investirea în centralele nucleare. Ministrul lavrov a declarat la începutul lunii mai: să lăsăm vestul să plătească mai mult decât plătea până acum federației ruse și să vedem apoi cum explică populației de ce sărăcesc. Acum câteva zile, vicepremierul rus alexander novak a declarat că dacă UE va opri importul de petrol din rusia, aceasta îl va vinde în Asia. Rusia vinde deja mai mult gaz și petrol Chinei, BRICS e pe cai mari. Sancțiunile funcționează doar parțial mulțumită acelui stat frate întru dictatură și crime – China – care acționează ca proxy și client pentru rusia și a dependenței UE de petrolul și gazul rus. Se cere să se identifice toate mesajele care vor curge în perioada următoare pe tema impactului pe care îl vor avea sancțiunile asupra noastră.
Al dumneavoastră analist de birt,
Autorul
Modificări:
20220526 11:55 – corectate greșelile care au trecut de corectura inițială
Surse:
1. https://www.armscontrol.org/act/2000-05/russias-military-doctrine
2. http://carnegieendowment.org/files/2010russia_military_doctrine.pdf
3. https://cvlpress.ro/24.02.2022/discursul-integral-al-lui-vladimir-putin-postat-pe-kremlin-ru/
4. https://www.incorectpolitic.com/cuvantarea-lui-vladimir-putin-din-24-februarie-2022-in-urma-careia-s-a-declansat-invazia-militara-a-ucrainei-discurs-istoric/
5. https://history.state.gov/milestones/1961-1968/bay-of-pigs
6. https://history.state.gov/milestones/1961-1968/cuban-missile-crisis
7. Nate Jones – Able Archer 83: The Secret History of the NATO Exercise That Almost Triggered Nuclear War
8. President’s Foreign Intelligence Review Board (PFIAB) – The Soviet „War Scare” report, 1990
9. FM 3-05.301, Psychological Operations Tactics, Techniques, and Procedures, 2003
Excelenta analiza. Ma voi stradui sa o prezint si celor care ar trebui sa o faca. Apropo;vreau si eu numele birtului care te inspira. Felicitari.
Exista organizatia aia numita Buletinul Savantilor Atomisti care intretine „Ceasul de la miezul noptii” inca din anii ’50 si care ar fi trebuit sa aibe un rol de avertizare a opiniie publice, factorilor de decizie, politicienilor cu privire la riscurile de exctinctie, in special din motive nuculare.
De fiecare datacand situatia internationala era tenstionata ceasul se ducea spre miezul noptii, de fiecare data cand se detensiona se departa de miezul noptii. Erau populari prin anii ’80 cand scosese si Irom Maiden „2 minutes to midnight” (ca tot sunt azi la Bucuresti).
De vreo 20-25 de ani se tot apropia de miezul noptii de fiecare data cand alde Greta amenintau cu incalzirea globala. In schimb acum cand centrala de la Cernobal a fost decuplata de la sistemul de supraveghere al AIEA, cand rachete de croaziera au zborat peste centrala de la Enerhodar si proiectile de artilerie au cazut fix langa reactoare tot la Enerhodar, cand rusii ameninta zilnic cu folosirea armelor nucleare ceasul sta tzapan si ne misca pt ca nu dau tonul domnisoara Greta si alti activisti. Asta inseamna sa te faci de ras profesional din pct meu de vedere.
Revenind la articol, din pacate cred ca in maximum un an vom fi martori la folosirea armelor nucleare tactice, omenirea va trece si de acest tabu 🙁
Imi pot imagina ca tinta unui atac nuclear ar putea fi si un oras european, vestic. Oare a analizat cineva care ar fi reactia, NATO, EU? Ar intra in vigoare articolul 5?
Autorul scrie frumos si pe cât posibil obiectiv. Totuși, nimeni nu vrea să observe ca Rusia este practic înconjurată de-a dreptul de baze US și NATO.
De ce nu faceți o analiză si din acest punct de vedere? Până la urmă pisica trebuia ruptă și de voie sau nevoie Rusia a făcut primul pas.
Vom vedea cine si când a căzut în capcană.
Completez:
• rusia e înconjurată de baze US si NATO
[de bazele rusiei pe teritoriul R. Moldova, Georgiei etc nu zici nimic?]
Aww, I ve missed you Victor. Pai și cine ii oprește pe rusi sa își facă și ei baze? Nu pot? Nu știu? Nu ii vrea nimeni? Cel mai probabil ultima varianta… Nu ii vrea nimeni. Când se va civiliza rassia va putea întra în competiție… Dar trebuie sa aibă ceva de oferit. Vodka? Singura civilizație atractiva rămâne vestul… Iar putin folosește armele ca sa se bata cu idei. Nașpa.
Rusia e si va fi înconjurată exclusiv din vina ei. Pentru că sunt criminali și barbari. De asta până și statele neutre gen Finlanda și Suedia vor sa intre in NATO. Iar din războiul din Ucraina toți au înțeles că singura garanție este NATO. Cuvântul Rusiei valorează zero!!! Doar au promis că garantează integritatea Ucrainei dacă renunță la armele nucleare! Printre multe alte promisiuni si minciuni!
In Europa singura prezenta reala NATO in apropierea rusiei este cea multinationala din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania. Care a aparut dupa 2014, ghici ciuperca din ce considerente. Poti adauga si Izmir si Deveselu. Mai avem apoi misiunea din Irak, la cererea guvernului irakian pentru a preveni revenirea DAESH. Sau insisti sa numeri toate instalatiile militare din Evropa? Pentru ca daca insisti, putem incepe sa numaram omuletii verzi si BTG aflate la cateva sute de kilometri de frontiera UE.
Bazele US care ar putea fi considerate parte a inconjurarii:
– in Alaska, la cateva sute de km de stramtoarea Bering
– Japonia, ca urmare a conditiilor impuse de US Japoniei la finalul celui de-al doilea razboi mondial
– Kuvait, de ce oare
– Turcia, Incirlik
– Coreea de Sud, de ce oare
As trece inconjurarea tot la mesajele fabricate de Kremlin pentru a acoperi de fapt ceea ce considera putin ca fiind amenintarea suprema: liberalismul si UE. Fara suparare.
Da, buna dimineata, acum ne-am trezit. Uniunea Sovietica/Rusia a fost inconjurata ca urmare a doctrinei Truman pentru a opri armata rosie si satelitii din raspandirea globala a comunismului. Dupa 1989 o parte din incercuire a fost relaxata fiind retrase trupe, baze desfiintate dar… o parte au pastrat-o si au reconfigurat-o si bine au facut. Acum iata… imperiul contraataca.
Cand detii 1/6 din masa Pamantului …e logic sa te simti inconjurat…
oare cum s-o simti Monaco?
Folosirea unei arme nucleare ar imparti omenirea in doua: cea de dinainte si cea de dupa, pt ca nimic nu va mai fi la fel.
Personal nu cred ca Moscova chiar are in vedere folosirea unei arme nucleare tactice, ceea ce nu inseamna ca nebunia lui putin nu se poate dezvolta in continuare.
Chestia cu adevarat de gandit este ca in acest moment, Rusia nu prea are cale de rezolvare, nu se poate retrage, Kievul nu negociaza, Vestul la fel…
Pai nu prea e ce negocia. E razboi de exterminare, nu e vorba de teritorii, influente, strategii, s-a trecut peste, rusii credeau ca ukrii ii asteapta nerabdatori sa ii elibereze de… Naiba stie ce, s-a dus in plua strategii si tot cand au inceput sa macelareasca si deporteze populatia. In bravul obicei sovie… Asta, rusesc, ca si inainte de soviete tot asa au facut. Ukrii nu mai au ce negocia, ce ar putea negocia, cum sa moara mai fara chin? De mult ce ii iubesc ivanii, cred ca i-au facut efectiv prima oara in istoria lor o natie unita, clar separata de rahatul pe care ei il numesc lumea rusa…
APPLAUSE! AND CHEERS TO YOU! ?????????☕???????????
Scuzati-mi neștiință, dar întreb și eu. Toți analiștii militari vorbesc despre folosirea tactica a armei nucleare, dar nimeni nu explica cum se folosește ea și cum îți aduce beneficii când o folosești. Deci, o dai pe linia frontului? Și zici ducase la naiba și ai mei și ai tai? Sau o dai în spatele frontului și te aștepți ca acumularea de trupe inamice sa nu mai continue înaintarea. Dar ce faci dacă bate vântul spre tine? Nu știu, dar mie îmi da cu virgula folosirea nuclearei tactice.
dai alarma de cbrn alor tai in avans.
O arma strategica loveste orase, porturi, noduri rutiere si feroviare, etc
O arma tactica loveste concentrari de trupe: blindate, infanterie, etc
Majoritatea armelor moderne explodeaza in aer, la niste sute de metrii de pamant. Asta ca sa reduca fallout-ul (praful absorbit de mingea de foc) care se activeaza radioactiv. Practic, la o arma moderna, nu conteaza militar f tare radiatia ramasa in urma detonarii, ci flash-ul de radiatie din momentul detonarii. Ala e marele killer (iar la bombe cu neutroni, facute pt a omora blindate, ala e marele killer, flash-ul initial).
Teoretic ai putea sa faci bombe cu armatura de cobalt care sa contamineze rau o zona si sa o faca de nelocuit 50 de ani, dar nu stiu daca cineva le-a dezvoltat si introdus in serviciu.
au frantujii
dar contaminarea e pentru 50000 de ani…
Au toti..
1)Avand in vedere ca nu exista mari concentari de trupe ucrainiene putin probabil sa se foloseasca arme nucleare tactice [tactic se refera pina la esalon de nivel batalion]
https://en.topwar.ru/194054-ukraina-batalonnye-takticheskie-gruppy.html
2) La ce industrie au ucrainienii inclusiv nucleara se pot produce insa multe catastrofe ecologice …inclusiv in insula serpilor …
3) Excelenta observatia cu munitia de T-62 la alt post 🙂
4) A existat o varianta nucleara de „ag-9”
http://blog.nuclearsecrecy.com/2012/07/20/king-of-the-wild-frontier/
@ionica fonosch nu imi vine sa cred ca a existat asa ceva sa fugi cu nucleara in rucsac.
* Se poate si mai rau :-)))
https://www.thesun.co.uk/news/1704342/north-korea-despot-has-armed-a-battalion-of-soldiers-with-nuke-backpacks-to-spray-radioactive-material-at-the-enemy/
„–cititorul poate completa cu alte mesaje vehiculate în târg.” – si NATO a bombardat Serbia si a omorat oameni nevinovati cu variatiile -Afganistan, Irak , Siria
– lumea ajuta refugiatii ucrainieni pentru ca sunt albi. Daca erau negri nu ii ajutau . Asta nu-i din zona noastra e din SUA.
What about…..
Asa e, NATO a ras orase intregi de pe harta, a jefuit populatia civila, a lichidat comunitati de sarbi pentru ca erau sarbi, a anexat regiuni din Afganistan, a ciordit si utilajele agricole din Irak, si a violat toate femeile din Siria, cu acceptul sotiilor, normal. Si nu, lumea nu a primit refugiati in nici un stat din NATO. A, si NATO de fapt apara cetatenii NATO din republicile pro NATO autoinfiintate, dar de fapt denazifica, dar stai ca nu, de fapt Rusia se intinsese prea mult, desi promisese ca… A, ba nu, de fapt NATO era amenintata si incoltita, era o chestie de supravietuire… Ba, mai sunteti multi de astia????
Mai adaug si eu:
– armata rusa inainteaza incet pentru ca isi alege cu grija tintele sa nu loveasca populatia civila
– armata rusa este in bine echipata, dar tocmai a scos de la naftalina T-62
– NATO intretine acest razboi in Ucraina (influentand Ucraina sa lupte impotriva Rusiei)
– un singur marinar de pe Moskva a murit (dar parintii soldatilor sunt obligati sa semneze ca fiii lor au murit in accidente)
– armata rusa a distrus avioane ucrainiene in proportie de 108% fata de ce aveau ucrainienii la inceputul razboiului
Lista poate fi zilnic imbunatatita.
– spetsnaz este suprem
– vdv este suprem
o varianta maskirovka 😀 https://www.youtube.com/watch?v=gSzAnNU4u28
Armata rusă e rusă. Dezlânați și alcoolisti. Așa luptă ei. Ucrainenii la fel însă sunt un pic mai destupați si folosesc la greu psihoactivatoare.
Metamfetamine diverse,efedrină, cocaină si tot ce mai au de vânzare prietenii lor. Toată lumea observă comportamentul dubios al ukro. Sunt drogați până la Dumnezeu.
@Cristi-„Asta nu-i din zona noastra e din SUA.”- se face mare vilva -cel putin prin germanika- ca pe ucrainieni ii favorizeaza pe motiv ca albi si ca se da mai multa importanta razboiului din Ucraina decit celor din zonele mai pigmentate )) fun fact- ignora cu nesimtire faptul ca in 2014/15 au trecut granita fara nici un fel de acte cam toti incepind din bangladesh, pakistan , afghanistan, irak + africa saracutii de ei. aa in frunte cu sirienii majoritatea covarsitoare barbati tineri, si faux pasul vietii ca vin din Ucraina femei si copii fara sa arate pasaportul)) cei mentionati anterior vin din organizatii statale unde actele de identitate sunt asa ceva megabstract. eh ne distram, mama merkel a fost ff funny.
Sa spun ce comenta o idioata ? La un pod de pe granita polono-ucrainiana soldatii polonezi au pus papusi de-a lungul podului , ca orice copil din ucraina sa poata lua o jucarie, sa aibe si ei o clipa de bucurie. „Discriminata” made in USA comenteaza cu voiosie: nici o papusa nu e neagra bineinteles . Noaptea mintii.
Si ca fapt divers au fost si negri refugiati din Ucraina banuiesc ca studenti sau muncitori. Si au fost tratati bine. Inclusiv in Romania.
Aia cu podul a iscat o ditamai potlogaraia. Intentia cu siguranta a fost super umana, doar ca nu s-a gandit nimeni cum si ce ar gandi un copil de 5 anisori, venit de sub bombe, la vederea atator papusi abandonate pe un pod care duce spre necunoscut. A fost o ditamai discutia, sa zic frumos, intre o gramada de psihologi, pedagogi si alti gogi, DUPA ce o fetita de vreo cinci anisori, de mana cu mama ei pe pod, cu ochii in lacrimi, a intrebat-o pe femeie: mami, si copiii astia au murit? Iar pentru unii defecti problema e ca nu era nici o papusa neagra, e efectiv noaptea mintii…
https://www.foxnews.com/us/george-w-bush-eye-catching-iraq-gaffe-ukraine
si il puten sui la pupitru si pe barack O cu siria si libia.
problema cu toate analizele savante e ca nu iau in considerare situatiile cand liderii scapa situatia de sub control, vezi cele doua razboaie mondiale, complet absurde si care au provocat atata suferinta.
nimeni nu s-ar fi asteptat pin 1932 ca hitler sa atace polonia in 1939, implicand apoi uk si fr jap us si restul.
dupa cum nimeni nu s-ar fi asteptat ca un asasinat pin bosnia sa duca la razboaie de transee pin toata europa si milioane de morti
cine s-ar fi asteptat totusi ca putin sa atace o tara de 50 milioane de oameni si atentie, inca nu stim cum si daca situatia o sa escaleze.
cineva intreba care e rostul armelor nucleare tactice, si pe buna dreptate, cu rachete supersonice de ambele parti, o data ce o bombita explodeaza, cum eviti o escalada . nu stim daca putin nu o sa fie tentat sa scoata din functie art 5 si sa atace fo tarisoara din europa de est, de preferinta una corupta si cu opinia publica dezorientata de un razboi informational continuu pe fb. sau sa incurajeze serbia turcia sau ungaria la prostii. poti sa stii ce dreaq vorbeste putin cand se vede cu erdogan? rusia si-a plasat un pion in siria ca sa aiba ce da la schimb israelului sau turciei
dincolo de toate speculatiile despre putin si nato, bombe strategice sau tactice conflictul este intre slavii ucraineni si slavii rusi, si e vorba despre frontierele mostenite de ucraina de la stalin si hrusciov. ucraina le considera sfinte, rusia nu. din dombas pana la moscova nu sunt decat 800 de km pe google maps, cam putin pt mentalitatea kaghebista
ce sa zic, purcelusii grohaie cand au mancare si guita cand le e foame.
Legat de social media si infestarea ei, acest lucru a fost tolerat din principii comerciale, unii faceau bani cu acest lucru.
Cat de greu era sa identifici pe un pattern anumite subiecte sensibile?
Legat de nuke, eu zic sa intoarcem subiectul si sa intuim ce gandesc rusii. Conducerea lor stie ca vectorii balistici cu raza lunga sunt vulnerabili la detectie, contraatac si interceptie. Aviatia lor este net inferioara NATO si nu au sistem de detectie capabil sa identifice avioane ucrainiene, nu discutam de cele NATO. Nu au sateliti performanti sa identifice o lansare NATO si nici sa monitorizeze flota NATO. Stocul de Kalibr si Iskander e pe drojdie si nu se prea pot produce multe. Deci treaba nu e deloc roz.
Chiar daca propaganda le canta melodia marii puteri, populatia stie ca daca se discuta de nuke ei sunt oile de taiat. Rusia are cateva sute de orase in care au 80% din populatie, iar primele 20 cred ca au 40%, deci sunt extrem de vulnerabili ca populatie, chiar daca tara e gigantica, tintele sunt foarte putine, cam cat poate cara un sub in o salva sau 4-5 B2 in cala.
E ca la un concert de manele, zgomot mare de nimeni nu intelege versurile. Dar cu cat te indepartezi de boxe si zgomotul nu te mai deranjaza iti dai seama ca e fake.
Rusia ar trebui sa ia in seama ca baza MAD a fost faptul ca americanii ar fi preferat sfarsitul lumii decat o lume dominata de Rusia. Santajul lor nuclear is face un pic efectul (provoaca neliniste pentru populatia civila), dar in momentul in care vor incepe sa lanseze vectori nucleari, s-a terminat pentru ei.
Poate restul lumii are 30% sanse sa-si poate continua existenta, dar Rusia va fi „teritoriul care era locuit odata de poporul rus”.
Presupun ca autorul n-are doctorat la inaltele scoli de aparare, securitate si maniere.
Excelent articol, felicitari si multumesc pentru efort!
Terma pentru acasa:
Tarile lovite cel mai rau de sanctiuni sunt cele mai sarace, care depind de Rusia si Ucraina pentru ingrasaminte, mancare, combustibili fosili.
USA/EU evident vor plati un pret economic important, posibil sa intre ambele in recesiune si evident mesajul de dupa noua cortina de fier va fi intrebarea retorica daca toate aceste sanctiuni merita sacrificiul. Pana la urma Rusia este, cred, cel mai mare furnizor de materie prima/bogatii naturale si unele tari nu au de ales.
Pe langa mesajul privind utilitatea razboiului pentru unii, cred ca se vor intensifica eforturile Rusiei si ale aliatilor acesteia de a crea un sistem financiar global paralel celui existent. China in special va incerca sa convinga cat mai multe tari de aceasta necesitate deoarece iata, finantele si comertul devin o veritabila arma.
Daca ne uitam in trecut, sanctiunile si embargoul nu au functionat numai prin ele insele, trebuie si alte elemente sa contribuie.
Infruntarea militara cu Ucraina este unui dintre aceste elemente si evident livrarea de arme trebuie sa continue.
Potentiala opozitie interna este un alt element si as zice ca are cel putin doua componente daca nu chiar trei, una e opozitia politica autentica, slaba si fara instrumente si fara perspectiva de a se coagula mai puternic pe termen scurt si mediu. A doua componenta sunt oligarhii loviti rau in afacerile lor care insa au dilema ca depind de Moscova si nu beneficiaza decat de putere economica, mai putin politica. O alta componenta ar putea fi siloviki nemultumiti de aventura militara in care au fost tarati de Putin si pierderile (inclusiv reputationale) pe care le au din cauza unei campanii militare slabe spre dezastruoasa. Deci s-ar putea ca aceste sanctiuni sa exacerbeze tensiunile interne insa Putin inca se bucura de multa sustinere. Cred ca ar fi nevoie de o infrangere militara pe cel putin unul din cele doua fronturi deschise acum (Donbass / Sud ) pentru a vedea ceva miscare in elita rusa. Mesajul propagandistic va fi cel de unitate si de continuare a operatiunii de zdrobire a adversarului fascist, cu ocazionale referiri la Vest ca adversar, cel putin pentru publicul intern si pentru carpele kaghebiste din alte state, dintre care avem si noi cativa pe aici, pe site.
Economia rusa va fi lovita diferentiat de sanctiuni; paradoxal, embargoul chiar si partial pe energie va crea probabil venituri mai mari din cresterea preturilor, cel putin pe termen scurt si mediu. Industria va fi lovita puternic pe cand companiile bazate pe resurse naturale probabil vor prospera. Debusee pentru marfuri si resurse se vor gasi, insa gradul de absorbtie este limitat, vor ajunge la un moment dat la limita capacitatii de stocare insa asta va mai dura.
Oamenii de rand vor suferi, in functie de zona; s-ar putea ca zonele asiatice, mai conectate cu China sau alte tari sa nu aiba asa de mult de suferit. Este de asemenea foarte posibil ca angajatii din anumite industrii, in special cele de materii prime sa nu simta criza intrucat exista o cerere foarte mare.
Totodata, atat rusii de rand cat si cetatenii din alte tari lovite de embargo indirect prin cresterea preturilor fie nu vor pune presiune politica, pentru ca se vor lupta pentru supravietuire fie vor incepe sa vada in Vest omul cel rau care le cauzeaza o situatie economica precara, iar mesajele venite din Rusia si China vor incerca sa trimita astfel de mesaje.
Un alt mesaj va fi ca sanctiunile nu functioneaza si ca nu are rost sa asculte ce zice Vestul pentru ca oricum nu vor fi ridicate. Aici s-ar putea sa aiba dreptate pentru liderii vestici vor mentine cat vor putea sanctiunile pentru ca publicul le doreste si asa se guverneaza in democratie de catre birocrati (nu de lideri), cu ochii pe sondaje.
Raspunsul Vestului ar trebui sa fie in sensul ca sanctiunile nu vor dura la nesfarsit daca se vor face concesii. Scopul real al Vestului ar trebuie sa fie mentinerea doar a acelor sanctiuni care lovesc Rusia pe termen lung.
Cred ca avem acelasi punct de vedere in privinta temei pentru acasa. 🙂
As adauga doar ca China va juca jocul impreuna cu rusia, fiind deja implicata total. Situatia din Shanghai arata mai degraba a actiune prin care vestul e strans cu usa sub masca unei pandemii. A durat 30 de ani ca productia sa se mute in China; nu poate pleca de acolo peste noapte; dar e in curs de plecare.
Am incercat pe cat am putut la cafeaua de dimineata sa ma ridic la nivelul dezbaterii 🙂
Unii mai intelepti au mai repatriat din productie dupa 2008-2009, in special yankeii.
Europenii, ca de obicei, lacomi si aroganti, au zis ca se descurca ei cu o negociere ceva. Iote ca nu se mai poate…
Despre China mi-e greu sa-mi dau cu parerea, nu am studiat prea mult acea tara, spre diferenta de Rusia unde am citit tot ce mi-a picat in mana. Citeam insa acum 2 saptamani parca zvonuri privind o debarcare a lui XI de la conducere, tocmai din cauza politicii sale privind Shanghai-ul. Parca era scrisa de ceva blogger chinezi din Canada daca tin bine minte
Insa China imi face impresia unei tari mult mai deschise (si implicit dependente) de caile maritime de comert. Sigur, ar putea face un bloc cu Rusia si sa depinda doar de comertul cu Rusia in ceea ce priveste materiile prime dar oare e intelept sa depinzi de un singur furnizor? Drept e ca si Rusia ar depinde de China, ar fi practic intermediarul care-i poate vinde marfa fara sanctiuni
Din ce am inteles eu despre China (limitat, repet) cred ca ei vad in general ca o eroare o astfel de dependenta si probabil vor ajuta Rusia doar atat cat sa nu-si puna in pericol propriile afaceri. Posibil sa gresesc, insa nu vad ce ar obtine din a se asocia prea mult cu Rusia si a ramane in spatele unei cortine de fier…sunt multe state care-si doresc colaborarea chineza, mai putin cele din jur (China, Japonia, Coreea de Sud, Vietnam), e un mult mai mare pericol de indiguire in felul asta, radicalizandu-se alaturi de Putin.
Despre Taiwan, mi se pare ca ar avea sens sa te lupti pentru el daca poti obtine tehnologia de acolo. Or in cazul unui razboi comparabil cu cel din Ucraina, e risc foarte mare ca fabricile sa fie distruse, idem documentatia; de fapt, daca as fi taiwanez, m-as asigura ca exista un astfel de plan in caz de invazie / debarcare si ca stiu si chinezii ca vor lua praful de pe toba.
Ar mai fi de discutat si despre noi, daca facem ceva sa ne pregatim pentru ce urmeaza.. dar mi-e ca ar fi o discutie tare scurta
Eu zic ca unii se mint frumos cu altii.
Chinezii si rusii.
Fac ei ..frumusel tratate , etc.
Cui isi vand marfa chinezii???
Manufacturierul lumii.
Rusilor???
Tarilor in dezvoltare??
Nu.
Pietele lor sunt Europa si Sua.
Daca intra in conflict direct cu „pietele” lor ..pot sa cumpere petrol si gaze cu doua ruble.
E curios cum „globalizarea” economiei pune probleme guvernelor.
Si cat va dura caderea acestui turn Babel.
Pe termen lung ma astept ca Rusia ..sa ajunga de la o federatie ..la o adevarata „uniune” de state. Formate din Rusia actuala.
Multumesc de articol.
Ca sa fiu perfect sincer, utilizarea unor arme atomice in Ukr imi pare si mie improbabila. Prea cu semnal, prea spectaculoase si riscante, prea multa tensiune exploziva diplomatica.Nu cred.
Arme chimice, in schimb, care pot contamina zone pt cateva zile, omora oameni, si sunt relativ discrete…. Ei, asta nu as exclude-o. Probabil ca ar dura cateva zile pana cand s-ar confrma stirea (pe cand o explozie nucleara e greu de ratat).
Un articol excelent! Felicitari!
O greseala de tastare care da un inteles gresit: „Incepand cu 24 februarie 2022 (nu 2002)”. In rest… ce mai, perfect.
Teme este extrem de vasta, ar putea fi prezentata amanuntit intr-o emisiune televizata, chiar pe mai multe episoade.
Trolii rusi sunt la activitate maxima, din pacate avem si in Romania destui „utili”.
Se vede acum ca totusi au fost si cateva initiative bune, luate majoritatea la presiunea americanilor. Degeaba zic unii, in materie de „intelligence” tot in top sunt. Enumar scurt aici, scutul de la Deveselu, mini-centralele SMR, achizitiile militare din ultimul timp. Daca ai nostri idioti conducatori ar fi inceput sa lucreze la aparare, securitate energetica si investiitiile in agricultura (productie si mai ales procesare) chiar ne durea la basca de orcii din est.
Inca o data FELICITARI pentru articol!
Multumesc; corectat.
Bravo, un articol care primeste aprecierile Magna cum laude!
România a primit amenințări teribile înainte de întrarea în NATO. Probabil că ai noștri au mers pe ideea de ce ai bască, de ce nu ai? Tot acolo eram cu rușii adică.
Nu sânt sigur, dar mi se pare că populația cumulată a Ucrainei și a țărilor intrate în NATO din fostul bloc socialist depășește populația Rusiei? Chiar dacă scoatem Ungaria din discuție, sânt al naibii de multe suflete care nu vor cu rușii. Pentru dl. Putin nu înseamnă nimic numărul ăsta, care de bunăvoie și nesilit de nimeni a cerut cu insistență aderarea la NATO. Cum e atunci cu înaintarea Nato spre granița rusească? Dacă ăștia mici și mulți nu doreau să fie orfani?
Nici eu nu cred ca Putin ar baga nuculara. Dar nu am crezut nici ca-n 71 vor fi inundatii, ca-n 77 cutremur, mai apoi Cernobil, ca va fi impuscat Ceausescu, ca va fi criza din 2008, ca va fi Fukusima, ca un virus nenorocit va tine lumea in inchisoare, ca Putin va ataca Ucraina. Nu am crezut ca-n Germania nu se gaseste ulei si faina.
Putin si rusii sunt atit de imprevizibili ca orice analiza e, in acelasi timp, perfecta, sau aiureala. Daca ar fi existat cineva care sa priceapa, cit de cit, ce vrea Putin, poate ca nu s-ar fi ajuns la catastrofa. Occidentul a fost prins cu chilotii-n vine. Nu a existat, si din pacate, nici acum nu exista, nici un fel de plan, nici un fel de actiune care macar sa-i ingreuneze drumul lui Putin.
Doar un ex., la olimpiada din China, putin s-a fotografiat cu Xi, probabil ca atunci au pus lumea la cale. Occidentul a fost f mindru sa boicoteze diplomatic olimpiada, sarbatoarea pacii.
Occidentul e condus de Greta.
@neamtu tiganu
Imi pare rau ca nu vedeti esenta, razboiul asta nu este despre Ucraina vs Rusia este de fapt o ciocnire intre o civilizatie si o noncivilizatie. Un barbarism medieval. Zbigniew Brezinzski ii zicea globalism/ciocnirea civilizatiilor si a gresit, teza partial luata si de Toffler.
Ca fundament al ciocnirii civilizatiilor ambii vedeau la origine fracturi religioase, de ordin fundamentalist si ireconciliabile. Cine l-ar fi vazut pe patriarhul Rusiei fiind unul dintre principalii sustinatori ai genocidului?
Nici vorba de asa ceva, este vorba de civilizatia la care hartia, contractul si legea valoreaza mai mult decat orice, cu bunele si relele lor si o asa zisa „societate” in care contractul este o carpa de sters dosul sau brusturele ala pe care ti-l impingi in anus si in care cel care are parul mai mare e deasupra indiferent daca te omoara sau nu, stai in santaj permanent. Chestia asta de santaj permanent te va face si pe tine la randu-ti sa fii un criminal atroce pentru ca stii ca nu poti iesi la suprafata decat daca iti omori asupritorul si consecutiv iti afecteaza viata sociala -omul este un animal social dar vei fi permanent in garda, cu parul in mana. Am zis medieval si am gresit, astea se intamplau in preistorie.
Prin urmare, conflictul nici macar nu are de-a face ceva cu legea. Este dogma batei, a barbarismului pur.
Incercand sa explicati inexplicabilul, ajungeti sa propagati fix ideile pe care teoretic le condamnati.
Iar in aceasta logica a inexplicabilului, mie nu mi se pare deloc deplasat sa arunce cu o tactica in CRIMEEA, daca ucrainienii vor reusi sa-i impinga acolo. E locul perfect pentru un barbarism istoric si un exemplu a ce pot. Deocamdata consider ca Ucraina nu va putea recupera autoproclamatele iar Putin si clica lui vor face genocid fara numar acolo. Nu este nimic rational. Cu atat mai putin vad ucrainienii sa atace Crimeea, pentru ca ar servi drept proving ground pentru maretia unor non oameni.
In acest moment Ucraina are pierderi foarte mari in Lugansk, singura veste buna este ca Rusia nu reuseste sa-si consolideze liniile de aprovizionare acolo, care s-au lungit si risca flancari permanente.
Tot in acest moment, rusii nu stiu cum sa faca mai mult rau Occidentului, gandind de la foamete la absolut orice altceva care sa ingenuncheze civilizatia. Iar prin asta spun ca ei au o problema cu civilizatia in sine nu cu un stat anume, in caz ca nu s-a inteles.
Imi pare rau ca nu vedeti esenta, razboiul asta nu este despre Ucraina vs Rusia este de fapt o ciocnire intre o civilizatie si o noncivilizatie.
Am zis eu ca nu ar fi asa? Faptul ca ar fi o ciocnire intre civilizatii, care nici nu am contrazis-o, nu schimba cu nimic datele problemei. Nu a stiut nimeni pina acum ca e vorba de barbarism, bita etc.? ce masuri, ce planuri s-au elaborat?
Ce ne mai place sa condamnam, sa ne dam intelepti, de abia dupa ce s-a intimplat pocinogul! Nu ajuta la nimic sa plingem, sa ne dam cu capul de pareti, ca rusii sunt criminali, si sunt, ca sunt brutali, si sunt.
Problema e ce facem fetelor?
Incercand sa explicati inexplicabilul, ajungeti sa propagati fix ideile pe care teoretic le condamnati. Ce frumos suna, chiar paradoxal, adica ce, si adica cum? Care ar fi ideiile pe care le propag? Lumea e plina de filozofi de birt!
Mucea, ma surprinde ca de abia acum ai aflat cum sunt rusii.
Eu, baiat sarac de la mahala, stiam din copilarie, de la parinti si chiar de la prof de istorie Negulescu, din discutiile pe care le purta cu bunicu, si la care nu aveam voie sa asist, dar trageam cu urechea prin usa.
Faptul ca ai descoperit si tu, cu mult aplomb, si vehementa apa calda, e in concordanta cu cancelariile occidentale, care si ele incep sa vada, orbiti de emisiile de codoi, cu un ochi realitatea.
In primul rand v-am vorbit cu pronumele de politete. Nu, n-am descoperit apa calda. Faptul ca faceti presupuneri nefondate va apartine. StraStrabunicul meu are Crucea de fier trecerea dunarii 1877. E in masina, o port ca amuleta. Imi dati un mail va fac o poza si v-o trimit. Bunicul meu a luptat si luat prizonier la Cotu Donului. 6 ani de Siberia-locotenent(in civilie avocat). Am si de la el ocarina ascunsa intr-o husa cusuta din tunica lui. Sa va fac poza si cu asta? Bunica mea de langa Odessa, violata de rusi, refugiata la Brasov. A stat in chirie o viata intreaga.
Cred ca birtul va apartine. Ca atata stiti. Cand nu aveti argumente jigniti si sunteti violent(i). Dupa cum stiti si nu va ascundeti admiratia fata de germani. Cat de bine ii intelegeti pe astia cu Leoparzii si Lynxurile lor. Ne-au vandut si in trecut ne vand si acum. Plangeti-le de mila. Ca i-au vandut ca pe vite pe ucrainieni prin tratatele de la Minsk. Impreuna cu francii.
Si tot astia au cumparat pe nimic companii de energie din Romania. Si austriecii. Si padurile alea. Ghinion, n-au ursii unde sa se ascunda. Sa-i omoram pe ursi ca astia-s de vina.
Pentru ca EI cred ca nu merita umilinta Rusia. Merita intelegere si contracte. Merkel, Schroeder si multi altii. Si niste consilii de administratie.
N-ati inteles nimic din ce am spus. Ceea ce am spus e asta, daca la un idiot ii zici da-i inainte ca faci bine, nu numai ca-i insufli incredere in idioteniile lui dar ii si dai legitimitate. Sa negocieze din nou cu parul.
Dupa cum stiti si nu va ascundeti admiratia fata de germani. Cat de bine ii intelegeti pe astia cu Leoparzii si Lynxurile lor.
M-ai jignit atunci cind ai spus ca nu vad esenta, m-ai jignit cind ai facut aluzia ca „sa propagati fix ideile pe care teoretic le condamnati.” si ma jignesti acum cind spui ca i-as admira pe germani.
Pe ce te bazezi cind faci asemenea afirmatii? Nu ar fi fost suficient sa comentezi la subiect fara atacuri ad hominem?
De fapt ce spui tu? Ca rusii sunt asa cum sunt? Care-i noutatea? Nu ti se pare un sofism?
Nu v am jignit niciodata am spus ca nu vedeti esenta. Esenta fiind ca Germania nu si a schimbat deloc politica in ultimii 100 de ani. Mai veniti si cu teorii de astea conspirationiste si de loja masonica. In continuare fara politeturi, ca atat puteti.
In thread ul cu tancurile veniti cu teoria ca nu stiti ce se intampla cu Germania ca vezi doamne, clasa lor politica a luat-o pe aratura. Nu domnule, nu a luat o pe aratura,toate teoriile rusesti nu sunt luate de bune de nemti, sunt implementate de ei, se gasesc practic in corpore in ceea ce fac nemtii in ultimii 100 de ani. Merkel este o reeditare soft a 39 ca sa zic asa. A sesizat bine un domn mai sus, ei cred in politicile rusesti, nu au castigat prin campanii pe feisbuc.
Tot in threadul ala ce nesimtiti is polonezii ca fac gat la nemti, astia isi asuma ca au fost taiati in doua in toata epoca moderna de rusi si nemti, noi inca nu. Mai stam un pic. In ceea ce priveste sofismele, cred ca iarasi nu aveti intelesul notiunii.
Sincer stramosii nostri au murit degeaba. Avem formatori de opinie si e de ajuns. Si mai vin unii sa ne traduca ce vedem, de parca ochii nostri nu sunt capabili de asa ceva.
Ca tot o dati cu occidentul, Brexitul a fost asumat tocmai pentru ca placa Rusiei este evidenta la cele doua trompete. Aici nu a fost vorba de o schisma europeana ci in mod evident UK a sesizat placa falsa cu Nato in moarte cerebrala, la fel stia sigur ca nemtii nu vor abdica de la politicile lor de iubire neconditionata a estului. Chestiunea asta pana si presedintelui Trump i a dat de gandit si a reactionat corespunzator. Armata europeana condusa de cine? Mai degraba federalizam Romania pe model acord Minsk si am rezolvat-o ca e garantat 100% de prieteni, asta s a propus prin Minskuri si s-a si semnat. Nu stiu unde dracu sunt barcile alea frantuzesti, numite corvete. Problema Rusiei este o problema mondiala datorita europenilor care au tinut-o in brate. Si a cozilor de topor si din statele mari si din astea mici. Noi personal identificam usor cozile, ne vorbesc de stabilitate si neutralitate si de vai ce rai is altii, noi suntem popor ales.
Esenta fiind ca Germania nu si a schimbat deloc politica in ultimii 100 de ani.
Ai colorat apa si vrei s-o vinzi ca ceai rusesc. Daca nu ma insel Ge a atacat Rusia, Stalingrad, acum spui ca o iubeste de o suta de ani!?
Interventia mea a fost clara si simpla, repet: Nu a existat, si din pacate, nici acum nu exista, nici un fel de plan, nici un fel de actiune care macar sa-i ingreuneze drumul lui Putin.
Si ce ai raspuns si ce raspunzi tu? Ca nu vad esenta! Si cind e vorba de esenta vii cu un vagon de vorbe, sari de la ciocnirea civilizatiilor, la tot felul de aiureli, ca sa concluzionezi ca „Problema Rusiei este o problema mondiala datorita europenilor care au tinut-o in brate.” Apropos, un intelectual ar spune din cauza. Pai daca au stiut ca rusii sunt asa cum sunt de ce i-a tinut in brate?
Chiar daca am mai spus repet: Nu a existat, si din pacate, nici acum nu exista, nici un fel de plan, nici un fel de actiune care macar sa-i ingreuneze drumul lui Putin.
De fapt tu joci pe terenul lui Putin, incerci sa-l scuzi pe Putin ca a fost bolnav cind era mic…
Ia-ti un creion si noteaza, Ge a inventat „real politik”. Dar acest real politik are si nasoale, e un fel de politica pompieristica, se iau masuri atunci cind arde. A fost tzunami in Japonia, s-au inchis nuclearele, au venit 1,5 mio refugiati, au fost primiti fara control si mai apoi s-a dat legea refugiatilor. La pandemie au asteptat sa faca amis vaccinul, care de fapt e inventat in Germania, si de abia dupa multe luni a fost si aici disponibil. Nivelul politicienilor de azi, orbiti de isteria ecologica e la genunchiul broastei. Nu exista nici o strategie pe termen lung, nici o strategiei a crizei. In ultima suta de ani Ge a avút politicieni de clasa, de la Adenauer, Schmidt, Willi Brand, Genscher, chiar si Kohl si multi altii. Acum e o adunatura de paiate, uita-te la ministra apararii.
Cauza este ………si…………. Putin este efectul. Datorita este bine pus acolo, nu e din cauza cum credeti. Despre creion sa iau autograf de la matale, ma abtin. Ati citit acordurile de la Minsk? Cele 13 puncte? Sau vorbim ca sa ne auzim. Ca acu auz ca analiza dvs ma scoate si rusofil.
Asa ca mai bag o fisa:
Facem abstractie ca e Ucraina putea sa fie orice stat din est.
1. In 2014 Rusia intervine militar, pe fond de Euromaidan;
2.Ocupa Crimeea imprumuta o halca dintr un stat suveran independent;
3. Acordurile de la Minsk autoguvernare provizorie, modificare constitutionala si descentralizare administrativa completa pentru lpr dnr. Deci cum ar veni dupa ce ti am luat Crimeea ca seful, iti fac si o mica federatie dintr un stat unitar; Asta in conditiile in care Germania e federatie sa zicem ca nu s a prins de poanta dar Franta ce e?
4. Macron se viziteaza des cu Putin si inainte si dupa. Thales are optice pe T80 si T72B3; intamplator dar mai sunt si altele. Foarte aproape sa le dea niste nave de asalt Mistral. Ptiu drace prea batea la ochi;
5. Saracu Schroeder a vazut ca se poate sa piarda banuti isi da demisia din boardul rusilor; Asta e calitatea acestor nemti din epoca moderna. Restul pe care i amintiti nu doreau sa deranjeze, nici nu stiau unde e Romania pe harta, dar pe Iliescu il stiau. Calitate garantata.
6. Dam ignore complet la tratatul cu intoarcerea nuclearelor catre Rusia, acolo Rusia garantase integritatea Ucrainei. Hartie igienica asta stim deja.
Dupa dumneavoastra datorita cui e povestea asta?
Povestea cu verzii e simpla cumparau crude oil atat de ieftin ca nu le trebuiau nucleare drept centrale. Asa ca si au permis sa si faca si a doua conducta. Ii durea oricum in cur de mediu VW a furat emisiile la masini in mare stil, pana s a spart buba.
Cu dragostea de toate popoarele e pastila ruseasca stiau ca religiile nu s compatibile, asa ca sa dam cu flower power, sa actioneze altii nu ei;
Merkel vrea reconciliere istorica cu societati care au seturi diferite de valori, incompatibile in puncte esentiale;
Domn Bizon banuiesc ca definiti un popor prin ce face un lobby scapat de sub control. E totusi o diferenta intre genocid ca politica de stat si acceptata de majoritate pe la 70%si un caz izolat, in care institutiile dau gres. Nici un sistem politic nu este perfect dar unul care cauta imbunatatirea sistemului prin protejarea valorilor umane este de preferat altora de departe.
Daca sunteti fan varianta a doua va doresc succes. Patriarhul va asteapta. Si ca sa fiu on topic poporul rus e pe la 40% de acord cu lansarea unor nucleare. Daca socotim si procentul de nehotarati, cifrele sunt ingrijoratoare.
Va las sa identificati cauza.
„Datorită” exprimă ceva pozitiv, în timp ce „din cauza” exprimă un lucru negativ. Şi mai concret, „datorită” este o prepoziţie, care exprimă „mulţumire, graţie, şi se foloseşte în context pozitiv”. Asta ne spune dexonline. În acelaşi timp, „din cauza” este o locuţiune prepoziţională, care are sensul „din pricina”.
Dar in naratiunea ta „Problema Rusiei este o problema mondiala datorita europenilor care au tinut-o in brate.” te-ai dat de gol, tu gindesti ca tinutul in brate de catre europeni ar fi o chestie pozitiva.
Stii Lama lui Hanlon?
Nu atribui intentiei ce e perfect explicabil prin prostie.
o ciocnire intre o civilizatie si o noncivilizatie ?
Civilizatie ?
https://www.dw.com/ro/incident-armat-%C3%AEn-texas-cel-pu%C8%9Bin-18-copii-%C8%99i-trei-adul%C8%9Bi-au-fost-uci%C8%99i/a-61921521
https://www.hotnews.ro/stiri-international-25577799-atac-armat-texas-adolescent-ucis-19-copii-doi-profesori-intr-scoala-primara.htm
https://romanialibera.ro/la-zi/tanarul-care-a-impuscat-mortal-19-copii-in-texas-si-a-anuntat-intentiile-pe-facebook/
dl neamtu tiganu,traiti in occident de mult timp si din pacate nu il intelegeti.Chiar credeti ca occidentul a fost prins in offside?Chiar aveti impresia ca nu se stia ce urmeaza cu kgbul la butoanele Rusiei?La noi,l-am auzit pe Cristi Diaconescu,spunand prin decembrie sau noiembrie la o emisiune tv ca urmeaza sa se intample ceva grav in Ucraina in primavara,si asta vorbim de ai nostri,nu cei mai buni dintre cei buni,dar destul de ok pe informatii.
Johannis, pe care multi retarzi il acuza de tradare si ca e vai de el,inca din septembrie incerca sa il impuna pe Ciuca,asa ca informatii au fost si le-au avut si ai nostri de mult timp.
Credeti ca brexitul s-a facut ca niste trolli rusi au rupt facebookul in doua sau pt ca Uk sa aibe libertate de miscare,tocmai ca se stia ce urmeaza?
a ca sunt tari care au jucat la mai multe capete,cum e Germania,dar pe undeva de inteles,sa nu uitam ca in Germania,STASI e inca o forta si multe conserve de acolo au fost bagate in viata publica,probabil si Merkel e una dintre ele,dupa cum arata cv-ul dansei,imposibil sa nu fi fost agatata de StaSI ,blablaurile ca s-a impotrivit sistemului si ca nu a colaborat cu Stasi sunt pt fraieri,probabil a fost ofiter Stasi dupa cum arata cv-ul ala,rezultate bune la stiinte si rusa,mare revolutionara prin facultate si toata gargara aia de doi lei dar care scapa nepersectutata de sistem,put de la o posta.
atat a fost de imprevizibil Putin,de s-a ingropat definitiv in Ucraina,razboiul ala nu doar ca nu il va castiga,dar s-ar putea sa traiasca cel mai infricosator scenariu care ii bantuie pe rusi si anume prabusirea din interior.Povestile cu sanctiunile nu functioneaza sunt pt fraieri,sa inlocuiesti tot ce inseamna know how vestic e imposibil,China pe care se bazau ei ,nu are nici know howul,nici banii si nici oamenii pt asa ceva,iar China s-a putea sa faca boom si ea cat de curand.
https://www.g4media.ro/premierul-li-keqiang-economia-chinei-se-confrunta-cu-dificultati-mai-mari-decat-la-inceputul-pandemiei-ne-aflam-intr-un-moment-critic.html
„dl neamtu tiganu,traiti in occident de mult timp si din pacate nu il intelegeti”
Crocodilu lilu, ma acuzi ca nu inteleg occidentul si-mi dai exemplu cu Nostradamus, pardon Diaconescu, cine o mai fi si asta.
Mai apoi imi vorbesti de stazi care conduc in occident.
Nu ti se pare ca te contrazici?
Ca inteleg sau nu occidentul conteaza mai putin, vad doar rezultatele, din Germania. Dependenta de Rusia si China, lipsa armatei, inchiderea centralelor nucleare, politica refugiatiilor, isteria ecologica. Mai vrei?
Inteleg ca tu intelegi!
țigane chiar e o problema ecologică imensă dar tu pari a fi un trumpist ignorant.
evident ca în aceste momente interesează mai puțin ca planeta se duce p de suflet in mod accelerat dar sper sa iasă Putin din scena cat mai repede și sa revină Greta, sa continue lupta de unde a lăsat-o, fără noi elemente radioactive. Aaa… și sa iti tulbure ție somnul 🙂
Peter, renuntarea la energia nucleara si trecerea la gaz ca urmarea a presiunilor ‘grupurilor ecologiste’ este o actiune care sfideaza complet logica elementara.
@iulian corect si de bun simt ce spui si e o mare discutie cu ong-urile astea care fac jocurile altora.
cu toate astea planeta chiar ia foc suntem in mai si sunt 30 de grade, iarna calumea n-am mai avut de ani buni. in curand se muta tropicele la noi…republica bananiera romania devine chiar literala nu numai figurativa.
De acord in legatura cu schimbarile climatice. Cum am ajuns insa de la ‘incalzire globala’ la ‘energia nucleara este moartea planetei deci sa inchidem centralele nucleare si sa trecem la gaze naturale’?
da asa e, dar lăsați anumite ‘grupuri’, scopul ‘mișcării green’ la nivel macro este de trecere la surse de energii regenerabile.ca idee UK a ajuns la 42% anul asta.
Peter…. inca unul, mai sunteti multi?
Cine ti-a vorbit de problema ecologica? Si ce solutii ai? Stii ca-n China se construiesc saptaminal doua centrale pe carbune? Ecologice, bineinteles. Stii ca India a marit enorm importul de petrol din Rusia?
Ce faci tu? Ai renuntat la masina, la avion, la incalzit? Ce cauti pe internet, stii cit curent se consuma?
Speri sa vina Greta? Unde sa vina? Si ce sa faca? Nu-ti ajung scumpirile? Ce solutii ai pt a hrani 8 miliarde pe pamint. Si nr va creste!
Da, Greta are dreptate, trebuie sa credem in stiinta si in tehnica, dar in aia adevarata, nu in aia manipulata politic. In piata libera, nu in cea planificata deformata de programe de sponzorizari, de interventii guvernamentale.
Peter, Trump a fost presedintele ales democratic al celei mai tari tari din lume. Si cind a pierdut alegerile a avut mult emilioane de alegatori.
Stii cine sponzorizeaza anumite organizatii de mediu? Rusii… bingo! https://www.ndr.de/nachrichten/mecklenburg-vorpommern/Nach-Gutachten-Schwesig-fordert-Aufloesung-der-Klimastiftung-MV,klimastiftung114.html
Daca nu stii germana, o fundatie de mediu germana a fost finantata de rusi! De ce? Desigur vroiau sa salveze planeta! M-am saturat de salvatori de planete, am trait in comunism si am vazut multi salvatori, am trait in capitalism si am vazut si aici salvatori.
Chiar daca occidentul nu e perfect e totusi perfectibil mai usor decat societatile inchise. Atunci cand traind in vest nu pricepi diferenta dintre drum si scop, dintre realitate si modelul spre care tinde, esti dintre aia carora le cam scapa din cadru silogismele. No offense, pe Pamant e loc pentru toti cata vreme amprenta de agresivitate nu o depaseste pe aia de carbon.
Modelul societatii care se opune unora cum sunt rusii presupune sa (re)cunosti realitatea cu argumente stiintifice inainte sa decizi compromisurile inerente ale oricarei politici publice. Recte decarbonatarea. In lipsa competentelor democratice construite prin educatie, orice conflict se rezolva cu bocancu-n dinti in egala masura impotriva „invadatorului” si a „invadatilor”. Practic, razboiul oricat de castigator distruge societatea deschisa. Pustimea din Xtinction are argumente solide sa se revolte impotriva unora ca Trump, ca neamtu sau ca tiganu. Dar nu e de competenta societatii civile sa creeze politicile si programele de adaptare ale societatii decat in mintea unuia care nu intelege cum functioneaza un stat democratic.
By the way:
– cate dintre filtrele de noxe industriale functioneaza in Germania noaptea ? de ce oare ?
– care e relatia dintre politicile de decarbonatare si decalajul dintre bogati si saraci in vest, respectiv dintre tarile bogate si alea sarace ? dar in cazu razboiului din Ucraina ?
– care e profilul educational al alora care tin cu Trump ? dar a alora care tin cu Putin ? de unde vine particularitatea romaneasca ?
In momentul in care tot ceea ce poti intelege sunt certitudinile, orizontul cunoasterii se restrange la moarte. Frica se exprima in agresivitate, agresivitatea in violeta, violenta in razboi. Prostia nu are moarte
@para
1. privat sunt cel mai ecolog, mult mai ecolog decit cei care se bat cu pumnii-n piept. In oras merg exclusiv cu bicicleta, am gradina ecologica, economisesc energia, nu am climatizare, sortez gunoiul, maninc putina carne etc.
2. Una din sarcinile de baza a unei societati e siguranta populatiei. D-aia exista politie, armata, sanitari. De aceea am pretentia ca decidentii sa pregateasca masuri de criza. Am insa impresia, ca cel putin in EU, politicienii nationali se bazeaza pe cei europeni si invers, astfel ca nu se ia nici o hotarire. Pina ajungi sa „(re)cunosti realitatea cu argumente stiintifice” se poate intimpla ca Putin sa fie deja la Berlin.
3. E dreptul pustimii sa se revolte, cu sau fara argumente. Si eu m-am revoltat ca pusti. dar ar fi bine sa fie informata de consecinte. Cei mai multi pusti sunt mai putin ecologi decit mine.
4. Decarbonarea trebuie facuta cu cap. Nu poti darima o casa inainte de a construi alta, pt ca ar trebui sa locuiesti o vreme in ploaie.
Ai dreptate, prostia nu are moarte!
Der Weg ist das Ziel!
Trump e sustinut de aprox jumate din electoratul american. Punct.
ce probleme ecologice visezi mister imense ,pt Pamant nu e nici o problema, pt oameni nu e nici o problema ,pt plante nu e nici o problema ,pt animale nu e nici o problema,singura problema e ca de obicei in civilizatia umana e ca unii vor sa faca bani multi prostindu-i pe altii,in rest supravietuieste cine poate ,doar idealistii aia care viseaza utopia ca supravietuiesc toti intr-o lume reala,vor sa faca bani vanzand iluzia asta si gasesc destui care sa ii creada
Uuuh, cand esti si Luddite, dar esti si mandru ca soimul :))
1 Diaconescu e fost ministru de externe,nu e nici un Nostradamus,ca orice ministru de externe e bine conectat la seriviciile de informatii de externe a tarii pe care a reprezentat-o,asa se intampla cam peste tot in lumea asta.Nu era o previziune,era o informatie.
Presedintele nostru,se chinuia inca din septembrie sa il puna pe Ciuca prim ministru,nu ca ii placea forma rotunda a lui Ciuca,exact pt ceea ce urma sa se intample in Ucraina.Pe scurt ,se stia,daca ai nostri au stiut,marile forte de informatii americane si occidentale,ce crezi,stiau?
nu am spus niciunde ca Stasi conduce occidentul,astea sunt concluziile tale personale,am spus cu totul altceva,Germania e o tara aparte cu o istorie aparte,e usor sa o acuzi fara sa incerci sa o intelegi.Germania nu este egal occident,jumate din ea a fost cat se poate de comunista ca si noi,cu un regim si mai draconic decat al nostru prin intermediul Stasi ,fata de care securitatea noastre e pistol cu apa.
iar daca mergem si mai in trecut,legaturile sunt si mai profunde,nemtii le-au dat-o pe Ecaterina a doua,le-au dat sistemul de administrare prusac pe care betivanii au incercat sa il copieze si cate si mai cate,iar intr-o tara cu o economie ca a Germaniei,sa ai un vecin la cativa mii de km plin de resurse naturale si sa fii prost ca noapte sa nu produci mai nimic cu ele si sa le vinzi la preturi extrem de competitive,nu poti blama Germania ca a facut afaceri cu ei
+ Germania s-a reintregit si ca mizeriile rusesti au acceptat,si spre deosebire de noi unde ne-au mai omorat inca o data in 89,trecerea si unirea dintre cele doua Germanii s-a facut calm cu David H. cantand pe zid,asa ca relatiile astora sunt extrem de complexe si greu de judecat.De asta chiar si acum,in plin razboi in Ucraina,Germania e mai reticenta,dar cu toate astea nu joaca cum o fac mizeriile de unguri,care visau ca vin stapanii lor din est si le vor da pe mana iar Ungaria mare,ci au fost de accord cu o mare parte din sanctiuni+pana in 2026 doresc sa devina total independenti de rusi,si asta vine din partea unei tari cu o super economie,care are multe de pierdut daca renunta la materiile prime rusesti,spre deosebire de unguri,care daca nu i-ar tine nemtii in spate cu investitii ar piui de foame.
despre migranti,energie nucleara,etc,sunt mai multe fatete ale aceluiasi joc,la fel cum e si cum e armata,nimeni nu isi doreste o armata germana puternica,nici noi macar,absolut nimeni,poate doar austriecii si ungurii doar daca le promit ca vor cuceri toata zona si ii vor face pe ei administratori.
dar sa imi spui ca occidentul nu era pregatit pt mirifucul Putin,mi se pare cam fortat,nu doar ca se stia cand va ataca,dar si cumsi unde.
crocodilul_lilu, gata m-ai convins, se pare ca Ro era singura care stia ceva ca e ceva putred cu putin, datorita unui fost ministru… si a si luat mintenas masuri „se chinuia inca din septembrie sa il puna pe Ciuca prim ministru”.
Mai trebuia sa adaugi si multimea generalilor romani, precum si multimea specialistilor militari plini de doctorate.
eu am impresia ca tu nu mai intelegi lb romana si interpretezi absolut aberant ce scriu eu.Unde am spus eu ca Romania e cea mai tare tara si singura tara din lume care l-a anticipat pe Putin?Unde dracu am scris eu aberatiile pe care mi le pui tu in carca?
eu m-am luat de un singur lucru,aberatia ca Putin e un mare strateg si un impredictibil si ca occidentul si sua au fost luate pe neasteptate si ca nu au nici un plan si le-a luat Putin prin suprindere si sunt vai de capul lor,care e o mare tampenie.
La invazia Crimeii ,Ucraina a cedat fara nici o lupta in 2014,in anul domini 2022,Ucraina lupta de zici ca e pe steroizi,cum iti explici asta?ce s-au intamplat in anii astia in Ucraina,de a ajuns de la o tara cu zero dorinta si capacitate de lupta,la una care a produs Rusiei mai multe victime decat a avut in 9 ani de Afghanistan si inca suntem departe de orice incheiere a conflictului?ce s-a intamplat in anii astia?S=au apucat ucrainienii de militarie si au devenit autodidacti precoce?
cum poti sa ii consideri pe occidentali si pe americani niste naivi pe mine ma depaseste si sa ai impresia ca rusii sunt niste genii date dracului ale strategiei,de asta au ajuns in punctul sa isi puna la pamant Donetskul si Luhanskul,de mari strategi ce sunt,tu realizezi ca acum Putin pune la pamant zona rusofiliei maxime din Ucraina?mare strateg ce sa mai discutam
Puteai trage prima concluzie de acum 20 de replici si mai economiseai niste energie 🙂
@crocodilul -sper sa nu fiu blamat pt off topic(scuze si complimente autorului. Teoria mea personala vis a vis de baba merkel: m´a mirat si pe mine de ce nu a sfirtecat presa ambiguitatile din cv´ul merkel? acum pe linga faptul ca nu mai exista presa liber exista concerne care detin trusturi de presa si reprezinta interese, eu cred ca merkel nu a fost stasi a fost BND 😉 asa cred eu. Criza migrantilor din 2014? daca te uiti foarte atent cam cine cite procente detine prin actionariatul marilor firme germane(Deutsche bank, VW la loc de frunte) vei mirosi ceva petrodolari; ori asta combinata cu declaratii very islam friendly ale politicienilor de top germani de a lungul anilor+deciziile nefaste din 2014, ma fac pe mine sa cred ca o feindliche Übernahme este in curs si un global player (pe care otto normalverbraucher a inceput sa´l identifice) isi disputa o felie de tort consistenta. Stiu, e cam trasa de par, dar daca pui cifrele si actiunile cap la cap, parca se intrezareste turbanu´lui mohamed intre unchiu´sam si ivan. Neamtu´tiganu ai legatura ))
@garcea-=da,cel mai probabil serviciu extern ,iar in legatura cu musulmanii,nu e trasa de par,acolo se vor petrece lucruri care pt noi sunt chiar mai importante decat ce se va intampla cu China,Turcia si lumea araba e mult mai aproape de noi si ne va influenta mult mai mult decat luptele de suprematie din Indo pacific
Inca o chestie. Cred ca o parte din ceea ce se intampla astazi este pentru ca Rusia nu a putut accepta o lume bipolara cu SUA si China. Majoritatea imperiilor au sfarsit la fel, cu o ulta zvacnire, in loc sa incerce sa se adapteze lumii ce o sa vina.
Din pacate nu stiu daca realizeaza ca s-a aruncat direct in bratele Chinei, mult mai rau pentru ei decat varianta UE, unde ar fi avut mult mai multe de castigat.
Orice ar urma, Rusia se scufunda in cel mai fericit scenariu din punctul ei de vedere, pentru foaaarte multi ani de acum inainte.
Un articol bine argumentat față de frică. Această frică era menită de a stopa orice inițiativă cu privire la ajutorarea Ucrainei. Dar reacția lumii civilizate a trecut peste frică pt. că acestă invazie pune in pericol civilizația însăși. Rusia a blufat cu această carte până când a pus-o jos.
Viitorul Rusiei se află în stepele din Asia pt. că granițele se vor muta tot mai la est. Și după gândire este similară cu hoarda de aur. Rusia nu poate sa rămână întreagă ci se va diviza în continuare.
Bun ok, analiza e , e pertinenta si cel mai important e ca e scrisa chiar si pe un site supraspecializat.Dar ce-i de facut? Apropos de BRICS si China in special?
Populimea ar trebui pur si simplu sa NU MAI CUMPERE PRODUSE MADE IN CHINA.Punct.Nu vom muri! Dar chinezul nu va mai avea bani sa cumpere petrol si gaze rusesti.Konets filma
Daca se lanseaza o nucleara, indiferent de puterea ei, toate tabuurile au cazut si Aleluia si un praz verde, totul este posibil. In acest caz, posibil dar improbabil, nu cred sa existe solutii pentru zona noastra, nu suntem in Patagonia. Totusi, nu cred ca toti votcarii din conducerea rusiei isi doresc sa traiasca ca sobolanii. Si asta doar ca sa aiba erectie tovarasul putin. Nu sunt sigur nici ca janghina ar face asta, discursul lui imi pare ca face referire la integritatea rusiei si ultima „solutie”, o descurajare a posibilelor „euromaidane”, sprijinite de Vestul „decadent” prin republiciile federatiei.
Mda, din pacate cateva chiar sunt reale :
– haholii chiar sunt corupti, doar norocul a facut sa nu dispara in 2014 si sa aiba timp sa se redreseze
-sanctiuniile sunt aproape inutile, cat timp nu sunt similare cu cele aplicate „celor mai buni dintre coreeni”
– nu doar ca nu le pasa de noi, nu le pasa nici acum, haholii sunt doar fortati de imprejurari sa mimeze asta
– pai au teritorii romanesti, printre altele, „donate” de fratii lor de pana in 2014 si chiar nu le pasa de minoritati, indiferent de etnia si numarul lor.
Nu stiu daca este viabila o retrocedare integrala, poate ar merge ca rascumparre pentru ajutorul de acum si fondurile de reconstuctie, poate. Insa puteau sa acorde drepturi minoritatilor, similare UE, si sa retrocedeze stanca Serpilor. Cum arata stanca aia cu radare, AA si baterii de coasta NATO pe ea ? Erau mai linistiti privind Odesa ? Eu cred ca era reciproc avantajos.
Da, frica este „ucigasul mintii”, am vazut in pandemuie.
Totusi, nu compara rusia cu mosia lui Kim, ala nu are ce sa ofere ca resurse economiei mondiale. Nu te baza nici pe moralitate, cand e vorba de bani se fac afaceri si cu cei patati, china nu este singura pe lista. Apropo, vezi ce au zis arabii la Davos, nu vor pompa in plus.
PS. Rasii aia cu ceasul ar face bine sa il infasoare in sarma ghimpata si sa si-l infiga adanc in dos.
Nu e necesară o bomba nucleara ( oricare) in Ucraina.
Conform planului C , cucerirea legăturii terestre pentru a lega între ele Lugansk, Donbass și Crimea e in curs.
– Planul B , cucerire Harkov a eșuat din lipsa de trupe și tehnică.
– Planul A, cucerirea Kiev a eșuat din același motiv. Lipsurile enumerate + conducere amatoriala a trupelor.
Cu ce au economisit prin retragerea din planul A+B combinat cu întăririle din Cecenia, Siria, Osezia , Armenia , implementează planul C.
La ce le trebuie nucleară aici ?
Incet dar sigur rad tot și cuceresc sat după sat , orășel după orășel .
A zis clar Putin la începutul invaziei. ” Planul merge înainte indiferent de costuri”. Deci morții , mutilații , ranitii NU sunt problema pentru Putin și ai lui.
Cum nu a fost o problema nici pe vremea lui Stalin când morții erau de ordinul milioanelor.
Viața rusului de rând nu valorează absolut nimic. Medalii post mortem, avansări postume , nu duce lipsă CCCP. Pardon Rusia .
O lovitură nucleară devine plauzibilă mai încolo.
Cînd decid sa lege terestru Kaliningrad cu Rusia.
Adică ocupare Letonia , Lituania și Estonia.
Și în acest caz, nu vor lovii cu nucleare țările menționate.
E rezervat pentru Polonia. Katyn, tancuri in Ucraina , să învețe minte polonezii că ” rasa superioara rusă” ( care a înlocuit rasa superioara ariana ) nu are frica de nimic.
Va lupta NATO pentru cele 3 tari baltice și Polonia ?
Pină atunci ( ceva ani ) vin alegeri în USA , Franța , Germania, Italia și Anglia.
Cu Trump, Le Pen, Salvini și haosul german, eu sunt pesimist.
NATO e la grea încercare.
Multi nu au priceput importanta strategică a blocării lui Putin in aventura Ucraina.
Care e importanta pentru noi toți.
nu prea se leaga ce spui
– plan A,B,C sunt dealtfel restrangeri de scop ale planului initial. Probabil ca va aparea si D cand vor pierde Herson-ul care nu are cum sa fie tinut.
– spui de mai tarziu, dar cam cand pentru ca Putler nu e vreun zeu sa traiasca vesnic si in al doilea rand cu ce pentru ca dupa cum se vede sandramaua lui deja se lasa pe o parte. Toti vorbim de razboi dar toti omitem ca practic se bat intre ei 2 fosti aliati de acum 8 ani!! Si se consuma la greu cam ce s-a produs in ultimii 40 de ani. De unde crezi ca vor mai avea cu ce sa se ia de NATO. Vorba aluia, avem pierderi ca ne luptam cu Nato, dar Nato … pai nimic ca inca nu au inceput.
– tampenia asta cu amenintarea nuke, pai tu daca ai fi rus si stii ca stai in Sankt Petersburg care e la 200 km de tara NATO sau Moscova la 700 de km, cam la ce crezi ca te gandesti? E de la sine inteles ca NATO nu trebuie sa traga cu balistice din Atlantic sau de pe teritoriu US, e suficient un B52 de 70 de ani cu 2 rachete si e treaba gata.
Altceva, daca tu vorbesti aici de nuke si lovitura in Polonia, pai atunci cam ce crezi ca au in cap liderii polonezi? Tehnologia de imbogatire are 80 de ani si o stapanesc multi inclusiv noi. Cat de greu crezi ca e sa dea drumul la treaba? Sa nu spui ca exista control ca depinde cine te controleaza….
@ADR. Ba se leagă ce spune Stefan60. Dar se leagă din păcate doar în mintea unui om deja intoxicat de propaganda pro-est (nu-i spun rusă pentru că e generată de multe ori de anti-ruși).
Stefan60 ar fi bun studiu de caz – cineva poate fi rusofob înflăcărat dar să propage mai departe exact ideile propagandei ruse deoarece la un moment dat în viață a fost condiționat psihologic să asocieze propaganda anti-vest cu emoții plăcute (amintiri de tinerețe, sentimente de comuniune, temeri sau neîncredere în viitor). Când această condiționare se asociază cu o personalitate narcisică în declin social (inclusiv de vârstă), ideile aducătoare de confort emoțional împreună cu revolta narcisistă împotriva realității generează un univers paralel cu realitatea de tip near-future, iar de aici până la mesianism e doar un pas – în scurta durată de viață trebuie să aibă loc evenimente cât mai epice legate de preocupări recente, gen o megatonă TNT în Polonia, bătălii în Suwalki Gap, etc. Dar orice lucru epic trebuie povestit ulterior, așa că lumea nu se poate sfârși, deci nu va fi iarnă nucleară deci SUA nu va răspunde la bomba lu’ Putin din Polonia.
Și toate aceste lucruri devin la nivel subiectiv predicții cu confidență de realitate, iar pentru individ mândria autopoziționării în rol profetic. În momentul în care încerci să aduci cu picioarele pe Pământ un asemenea personaj cu specularea fracturilor logice de tip * cum dracu’ să mai fie Putin la Kremlin în scenariul tău și dacă da, cum să mai fie capabil să intre în coridorul Suwalki ? *, personajul va reacționa cu disperare pentru a genera răspunsuri. Răspunsuri pe care le va găsi în propaganda rusă în ale cărei mreje va cade definitiv.
Și așa va ajunge personajul nostru din fervent progresist, pro-democratic, pro-occidental, anti-comunist, rusofob exact opusul …
Ca să fac o paralelă – caz concret – un cunoscut de-al meu progresist-macronist, pro-occidental, rusofob, libertarian, COVID-credul pro-vaccinist, are o perioadă lungă prin 2021 de decădere fizică prin neuropatie Long-COVID. La el, sentimentul de plenitudine afectivă s-a obținut prin satisfacția dată de dominația intelectuală asupra celorlalți pacienți din perioada de spitalizare COVID condiționată de ideile vehiculate la România TV, postul fix al televizorului din salonul de spital dat la maximum să astupe bipăiturile monitoarelor de parametri biologici. Imediat după ieșirea din spital – *n-aveam atâtea belele dacă nu aveam efecte adverse de la medicație*. Când i-a apărut oboseala – *cred că-i de la vaccinul lu’ Pfizer … hm … evrei …*. Recent – *… păi de ce nu-i lăsăm și pe ruși să respire în zona lor, da’ de ce-i sufocăm …*. Acum – *… Ciucă are noroc cu pesedistu’ de la finanțe care știe meserie, că altfel vai de el …*. Hmmm … acum cinci ani ieșea în stradă în fiecare zi cu drapel tricolor pe post de trenă și se-ntorcea răgușit de la *Duie Mragnea*. Și totul pentru că omul ăla a nimerit un singur loc în viață în care să se simtă împlinit și acolo bubuiau goarnele lu’ Sebi Ghiță de Belgrad …
* Any pigeon we keep in our hand is beautiful except momments it poops. The problem is it poops every time we keep it in hand. Just like life * Citat Gigi Gagu
Gigi Gagu
Sunteți un fenomen.
Mai ceva că cei mai buni psihologi existenți.
Trageți niste concluzii prind persoana mea , uluitoare.
Eu scriu despre un scenariu ipotetic legat de bomba nucleară tactică, matale înțelegi complect altceva.
Fiind departe de Romania și de multi ani , am avut norocul sa mai vad și alte realități , moduri de gândire.
Iar gândirea rusă o cunosc din tinerețe. Atît de impresionat de ea , ca am cerut să plec definitiv din RSR.
Tovarășii cu grad au ajuns doar sa mă declare ” dușman al poporului ” și da mă dea afara din servici.
Restul urma sigur și știu ce era.
Decembrie 1989 a răsturnat planificarea . Lor.
Evident ( in logica matale) iubesc comunismul și binefacerile lui. Îl si admir pe Putin.
Din păcate pentru dvs. la fel ca pe Iliescu. Aștept ziua să îl văd în pardesiu de scânduri . ??
Stefan, devine tipic pe aceasta platforma. Nu se mai comenteaza articolele, faptele, opiniile, ci se comenteaza comentatorii. Vinatorii de vrajitoare au o conjunctura favorabila, vad peste tot dusmani ai poporului, rusofili. Faptul ca esti departe de Romania, e de facto o bila neagra, nu mai vorbesc de faptul ca cunosti, din tinerete, gindirea ruseasca, asta spune multe.
Unii, vezi Mucea, fac dosare, studiaza fiecare topic si interpreteaza fiecare virgula. Desigur pun multe de la iei, ca altfel nu le iese tabloul.
Nu ai nici o sansa sa-ncerci nuante, trebuie sa te incadrezi in sistem, trebuie sa-l injuri pe putin si pe rusi, cit mai puternic cu atit mai bine. Atit, fara divagatii. Se interpreteaza.
Gigi Gagu e si el unu din astia. Se crede chiar teribil de subtil. Ce ar zice daca s-ar uita in oglinda?
Domnilor, eu cred ca e momentul sa incetati discutiile pe aceasta tema. Nu ziceti?
@Iulian. Corect, îmi cer scuze. Doream doar să prezint niște simptome de declanșare a unui mecanism prin care un om ajunge în timp să susțină idei diametral opuse crezului inițial. Nu am dorit să atac pe nimeni, doream să exemplific pentru a explica acest mecanism. Recitind acum textul, am constatat că tot nu am reușit să prezint mecanismul, omițând niște secvențe de raționament importante dar a căror explicare ar necesita prea multe pagini.
Scopul meu era de a sublinia că percepția noastră asupra ceea ce se petrece acum este exclusiv o percepție, un lucru subiectiv. Putin ne amenință cu nuculara în primul și primul rând pentru a genera sentimentul de frică. Nuculara nu există în absența sentimentului de frică. Și exact suma reacțiilor la frică ale fiecăruia din noi este efectul general urmărit.
Există percepția generală că frica este ceva negativ și peiorativ. Din contră. E o componentă fiziologică nu patologică, absolut necesară psihicului nostru în fiecare moment al vieții. Diferența percepție – realitate e dată de cutumele sociale și educaționale din societate, cutume la mine abolite prin pregătirea profesională. Greșesc des împingând prea mult de limitele de acceptanță a ideilor de îndepărtare a acestor cutume.
Așa că, stimate domnule Calonfirescu, v-ați speria dac-ați auzi de la mine o autocaracterizare. Cu ce nu pot să fiu de acord cu dvs. – * … trebuie sa-l injuri pe putin si pe rusi, cit mai puternic cu atit mai bine … *. Din contră. Exact la acest articol, mi-am exprimat dezamăgirea denaturării discuției prin divagarea către subiecte * uaau, cine-o are mai mare, calu’ sau cămila * (a se citi : ordinul de mărime al randamentului armelor nucleare) pornind de la o eroare de tipărire de-a mea în locul dezbaterii ideii de fond a funcției exclusiv psihologice a armamentului nuclear. Citiți-mi comentariile – eu înjur la Putin dar înjur și la Biden și la Macron și la Zelenski, pentru că și ei fac greșeli cu ghiotura, sau duc lucrurile în direcții neconvenabile viitorului meu în România.
Singura bilă neagră pe care o dau cuiva emigrat din România este doar faptul că nu și-a adus aportul de muncă și inteligență în România pentru că nu a avut tăria de caracter să continue să lupte cu subdezvoltarea noastră civilizațională aici, în România, și a preferat să trăiască într-o societate mai apropiată de nivelul lui intelectual și astfel a contribuit prin absență la perpetuarea marasmului nostru. Mă bucur când văd badante în Italia persoane care aici n-ar putea decât să culeagă ceapă sau cartofi, dar mă întristez când văd brain-drain de informaticieni, arhitecți, ingineri, medici, etc.. Numai că nu consider unic vinovat societatea care nu le-a putut oferi pe tavă respectul cuvenit inteligenței lor, îl consider pe fiecare dintre aceștia în mod individual responsabil prin lipsa de voință .
On-topic acum : repet : arma nucleară este exclusiv o armă psihologică cu patru faze de funcționare :
1. posesia / obținerea / demonstrarea posesiei (campaniile mass-media cu Sarmat, cu Kinzhal, cu Burevestnik, cu Tu-160, sau rânjetele lui Kim cu racheta în fundal)
2. exprimarea curajului / fricii de utilizare (bla-bla-urile trepădușilor putiniști la TV, pronunțarea de Stoltenberg sau Biden sau Johnson a acronimului MAD, bla-bla-urile noastre de a comenta subiectul zilei)
3. amenințarea explicită sau implicită a utilizării (făcută de cei cu degetul pe buton prin intermediul unor politruci de mâna a doua pentru funcția de negare plauzibilă)
4. crearea perspectivei de certitudine asupra opiniei individuale despre lumea post-detonare (aici e pur concurs de frumusețe, mai ceva ca Miss Univers)
Nimeni nu știe ce s-ar întâmpla după ce apasă careva butonul roșu, pentru că politicienii sau vectorii mass-media au suficientă experiență de viață să înțeleagă valabilitatea spusei * common sense is the first victim in a war *. Și nuculara e o chestie atât de dementă încât societatea ar trebui să adopte ideea excluderii din rasa umană pe cine-ar apăsa pe butonul roșu , adică alde Biden, Macron și compania să mai lase din fițele cu drepturile omului de justificare a fricii lor individuale de poloniul sau noviciokul KGB-ului și să-i zică lu’ Putin, Șoigu și gașca * … bă, apăsați butonu’, vă belim cu Tomahawk-u’ sau direct din satelit oriunde-ați fi ș-o să ne și lăudăm cu asta … *
De aceea, în comentariile noastre, noi trebuie să fim conștienți permanent că exprimările noastre pot fi atât exprimarea propriei opinii cât și exprimarea unui curent de opinie emoțională, de multe ori indus fără conștientizarea acestui lucru de către noi de părțile interesate – și nu e vorba doar de SVR, GRU sau SBU (al UKR), dar și de CIA, DST, MI5, etc. (că oricum ale noastre sunt la siesta de dinaintea pensionării).
„Singura bilă neagră pe care o dau cuiva emigrat din România este doar faptul că nu și-a adus aportul de muncă și inteligență în România pentru că nu a avut tăria de caracter să continue să lupte cu subdezvoltarea noastră civilizațională aici, în România, și a preferat să trăiască într-o societate mai apropiată de nivelul lui intelectual și astfel a contribuit prin absență la perpetuarea marasmului nostru”…
„Numai că nu consider unic vinovat societatea care nu le-a putut oferi pe tavă respectul cuvenit inteligenței lor, îl consider pe fiecare dintre aceștia în mod individual responsabil prin lipsa de voință ”
Pentru o persoana cu studii superioare faceti niste generalitati vertiginoase !
Pentru o persoana inteligenta, analiza pare ideologic compromisa si chiar rupta de realitatile romanesti.
Pentru o persoana care prezentati/explicati concepte psihologice, va sugerez sa insistati pe empatie pt cei pe care ii judecati si pe
introspectie atinci cand emiteti , cu larghete, judecati de valoare.
Asi putea sa va fac o caracterizare pe baza acestor declaratii ale dvs., asa cum mai procedati uneori, sau sa discut fiecare afirmatie pe
care o faceti, dar ar fi cumva in contradictie cu ce va reprosez. Mai important, subiectul emigrarii este atat de trist pentru Romania, incat
nu doresc sa comentez aici si acum.
Aștept demonstrația compromiterii ideologice a analizei mele. Mi-am recitit textul și n-am văzut-o. Introspecția se face înainte de a emite judecățile de mai mare sau mai mică valoare, iar atunci când acestea sunt expuse, trebuie expuse cât mai obiectiv și impersonal, așa că introspecția nu are nimic de-a face cu ele.
Nu judec pe nimeni, dar nici nu insist AICI pe empatie. În ciuda percepției dvs., sunt considerat un om empatic. Dar nu aici. Empatie pentru ce ? Îmi consum câte o oră la două-trei zile tocmai să aduc argumente logice obiective acolo unde văd că lipsesc dramatic, nu fac ha-ha-hi gen bășcălie sau șuetă tocmai să-mi utilizez eficient acest timp dar și să persist în ideea mea principală că pe acest site sunt mulți oameni, mai ales din generații W sau F, care au multe lucruri de învățat. By the way, aici nu cred că e pension de mimoze, aici e un loc din care mai trebuie date și lecții de cinism.
Exemplu de cinism : NATO a zis clar *nu în numele NATO, țările membre fac ce fac în nume propriu*, sau mai bloncos *Bă Zelensky, mai ușor cu pianu’ pe scări că-i pianu’ alor noștri, chit că-i muzica ta*. Răspuns brutal la acuzele ucrainene că NATO nu se implică suficient. Atitudine cinică, da, dar nu șocul intelectual suferit de unii pe-aici că vai, Sholz și cu Macron i-o trag lu’ Volody pe la spate împreună cu Vova. De ce șoc intelectual ? Pentru că nu se așteptau la cinism exprimat public. Pentru că pentru ei cinicii sunt răi. Pentru că judecă emoțional. Emoțional și empatic.
Va voi raspunde daca promiteti sa faceti cateva…concesii.
In momentul in care doriti :
„… să persist în ideea mea principală că pe acest site sunt mulți oameni, mai ales din generații W sau F, care au multe lucruri de învățat.”
sper ca lasati un pic de loc si pt, eventual, a invata cate ceva de la cei ce se manifesta pe acest forum.
Vorbiti despre” lectii de cinism pe” care doriti sa le dati. Chiar credeti ca in general in Romania si in particular pe acest sit, cinismul este o rara
avis care merita sa o transformati in …fenix ? Ca sa nu mai vorbesc de cinismul „fratilor de la rasarit”
Acum va raspund legat de ” obiectivitatea ” analizei dvs. in ceea ce priveste emigrarea: din afirmatiile dvs nu pareti sa sezizati complexitatea
acestui subiect/dezastru.
„Nu exista padure fara uscaciuni !” spunea Regretatul, referindu-se la cei ce isi puneau viata in primejdie sa scape de lagarul comunist
Mai apoi mineriadele au consfintit lozinca ” noi muncim, noi nu gandim ! Alt val de emigrare
A existat si fantasticul, de batut in marmura, „Proprietatea e un moft!” Alti” lipsiti de caracter „care au plecat vazand cu ochii.
Lista „ideologica” poate continua … Dvs, in acest spirit, pareti sa credeti ca nu statul esuat(inutil de argumentat pe acest subiect) si-a gonit fiii si
ficele ci lipsa de caracter si de vointa a acestora i-a impins sa caute mirificele plaiuri unde umbla cainii cu covrigi in coada si unde curg rauri de
lapte si miere.
In incheiere lipsa de empatie(pe acest subiect) o manifestati si neintelegand drama dezradacinarii proprie majoritatii emigrantilor.
Eu am plecat inainte de a vedea ce se va intimpla in Ro. Pt mine a fost o decizie grea, singurul argument valid a fost viitorului fiului meu. Si aici am avut dreptate.
Singura mea alinare e ca, am mai spus pe aici, nu am nici un talent de manager, bisnita, director etc. Singurul lucru pe care-l stiu e proiectare-cercetare aplicata. Asa ceva nu mai era cerut in Ro. As fi fost o povara pt societatea romaneasca, pur si simplu nu ar fi fost nevoie de mine.
Dezradacínat e numele meu!
Una e sa îmbogățești uraniu la 3 % , alta e sa il aduci la 95 %.
Iar plutoniu suficient pentru o bomba nucleara , nu e ușor de obținut.
Doar Ceaușescu pantofarul și securitatea au putut susține că RO poate produce bombe nucleare.
Lipsea combustibilul nuclear , lipsea tehnologia de prelucrare, lipseau inginerii și tehnicieni care puteau transforma visul in realitate.
Neimportant. 4 clase din Scornicești credea că e posibil ce nu înțelegea din nici un punct de vedere.
Că el , o grămadă.
Nu degeaba repet mereu manipularea aia din 1968 cu laserul portabil românesc care a tăiat tancurile sovietice.
Manipulare multa , prostime și mai multa.
PS.
Privește harta Kaliningrad.
O lovitură nucleară in teritoriul polonez, oprește oricare atac împotriva enclavei.
Și pe ani buni.
Că doar nu o vor lansa in Lituania pe unde trebuie să treacă armata roșie eliberatoare.
Evident că sunt supoziții.
Bazate pe analize personale.
Din seria pe care o repet mereu:
– Crimea va fi legată terestru de Rusia.Militar da stai doar pe aprovizionarea prin un pod , e absurd. E in act acțiunea .
– Vor ” salva” și frații din Transnistria eliminând Ucraina de la MN. Va urma.
– Vor pretinde renegocierea zonelor economice exclusive din MN. Că nu degeaba suntem dezarmați naval din ordinul PSD.
In final , legarea Kaliningrad de Rusia va fi ultimul obiectiv.
Sunt ani de zile că rușii bat toba pe obiectivele astea. Marea URSS .
Cu Kaliningrad, țările baltice și Moldova incorporate. Că unii nu vor sa le caute, asculte , treaba lor.
Realitatea trezește multe minți adormite. Ca și războiul .
Cum zice un ” geniu” iubitor de ruși dar român : ne vom obișnui cu rușii la Dunăre.
Scuze, dar esti pe langa.
In lume exista 9 tari care sunt recunoscute (neoficial) ca au bomba termonucleara. Dar ce se stie mai greu e ca sunt 35 de tari care detin stocuri de plutoniu, gasesti date publice pe net, doar sa cauti si o sa vezi pe cine gasesti in lista :))))
Plutoniu Pu239 se obtine prin expunerea la neutroni a uraniului U238, asta se face fie in reactoare militare dedicate fie este pur si simplu reziduu al bombardarii cu neutroni in reactoarele civile. De aceea combustibilul epuizat este atent monitorizat.
Dar, evident ca nu e asa de simplu, ca sa faci o bomba stabila ai nevoie de plutoniu Pu239 cu o puritate de peste 93%, deci max 7% Pu240, pentru ca Pu240 este extrem de instabil si pretabil la fisiune spontana. Masa critica e undeva la 10-16 kg, o bila putin mai mare ca un pumn:)
Din reactoare dupa bombardarea U238 cu neutroni iese plutoniu Pu239 cam 60% , Pu240 20-25% si restul alti izotopi. Deci e foarte instabil, pentru asta exista procedee de separare similare cu imbogatirea uraniului, practic aici este provocarea.
Daca Pu239 este produs in reactor militar, acolo reactia de bombardare cu neutroni a U238 este controlata astfel incat sa se obtina un grad cat mai mare de Pu239 (deci o rafinare mai usoara), daca se extinde pre mult se produce si Pu240 instabil. In reactoarele civile reactia nu se controleaza sau daca s-ar controla necesita efort urias deoarece ar insemna sa monitorizezi procesul iar la un anumit moment sa opresti centrala si sa golesti tot combustibilul. In primul rand ca este monitorizat de regulator dar si costisitor.
Referitor la proiectul nostru, scuze dar esti pe langa, gasesti date oficiale pe net nu detaliez aici, atata mai spun in 1943 americanii au avut primele miligrame de Pu obtinut sintetic si in 1945 au detonat 2 bombe.
Si inca 2, stii cate tari din Europa isi produc singure uraniu pentru rectoarele civile? Stii unde este cea mai mare uzina de apa grea din Europa si cu puritatea cea mai ridicata?
Ce Polonia ce Kaliningrad, eu vorbesc de aia care conteaza, posesorii de popcorn. Pana si un Tornado de 40 de ani in lowpass cu o gravitationala termonucleara sub burta le da mat rusilor la Sankt Petersburg. Inca odata o spun, Sankt Petersburg si Moskova sunt prea aproape de teritoriul controlat de NATO, 200 de km e mai putin ca de la Bucuresti la Constanta, un avion militar in subsonic ii parcurge in 12 min sau supersonic in 5-6 min….
Nu va mai fi nimic, razboiul se duce cu bani si resurse, rusii gafaie in fata ucrainienilor cum crezi ca au vreo sansa in fata NATO?
„Stii unde este cea mai mare uzina de apa grea din Europa si cu puritatea cea mai ridicata?” – dar tu stii? Sau esti pupilul lui Ponta? Ia mai citeste ce inseamna Ponta pentru Drobeta Turnu-Severin. Eu zic sa o cauti in Turcia prin furnale.
Si las-o mai moale ca putem face si drege, cand noi nu stim face ca lumea un caiet de achizitii.
Foarte bună analiza. De acord că istoria tinde să se repete, inclusiv bravada sovietică. Dar întotdeauna există ceva randoom. De exemplu și sper să nu am dreptate, dacă putler chiar are vreo boala gravă și puțin de trăit, este posibil să intre într-o depresie în care să se intrebe: dacă eu nu voi mai fi, ce rest are restul lumii să trăiască și să se bucure de viață în continuare? Totuși cred că are planuri pe termen lung ca si ceașcă în 89, tocmai a anunțat că mărește pensiile și salariul minim cu 10%. Bine, inflația va fi de minim 20%…
In cazul in care rușii vor folosi nucleare tactice in Ucraina în secunda 2 cred că Suedia, Turcia și Polonia o să înceapă un program de înarmare nucleară, și cred că americanii o sa transfere ogive prin Europa în țările dispuse să le găzduiască. Sunt convins că Nato are deja scenarii pregătite pentru situația asta. Cat despre un atac rusesc împotriva unei țări Nato este un scenariu extrem de improbabil. In afara de cei de 50+ cu țiglele sărite de pe casa și boli mai mult sau mai puțin cronice zombificati de presa rusă, nimeni nu sprijină asemenea scenariu. Folosirea de nucleare tactice va duce definitiv la ruperea arhitecturii de securitate în Europa cu izolarea Rusiei pe model de Korea de Nord, nu numai de către occident ci și de majoritatea țărilor așa zis neutre.
@Nick: nope.
scenariu infricosator: sa zicem ca puie-mutin da cu nuculara.
unde o da?
baga satanu’n UK, sa o scufunde? ashh. in secunda 2 dispare subit moskva de pe harta. Dupa care statele „neprietene” sau „ostile” rusiei primesc foc de voie cu tot arsenalu din dotare de frica ancestrala care sta la baza piramidei lu’ Maslow ala.
satanizeaza pe uncle Sam? idem UK.
nimeni nu pomeneste ca vesticii au investit foarte multi bani in arme anti-racheta, scuturi balistice cum e cel de la Deveselu (Aegis), in tehnologii EWS, sisteme de comunicatii prin satelit performante, toate suficient de dispersate teritorial incat e imposibil sa fie distruse concomitent. nu-s perfecte dar EXISTA!
teza anihilarii totale reciproce NU mai functoneaza. pur si simplu Occidentul are posibilitatea unei riposte nucleare pe care rusii nu o pot contracara. iar ei cam stiu asta. indiferent cate satanuri elibereaza simultan in spatiu, o parte vor fi anihilate de sistemele imperfecte de aparare occidentale.
ca cam de-aia zic ei ca NATO s-a apropiat prea mult de ei, la granite…
deci: nu va mai fi nici o izolare a rusiei. in rusia se va instala o noapte nucleara racoroasa, neprietenoasa si ostila. iar rusii vor fi un fel martieni nucleari.
–
știu că-i lung dar merită, zic eu:
Războiul din Ucraina: Observații și Perspective
de Nicholas Dima
Intro: Se stie ca razboiul inseamna continuarea politicii prin mijloace violente; inseamna impunerea vointei unei tari asupra alteia cu rezultate de cele mai multe ori dramatice. Radacina razboiului este insasi natura noastra. Natura umana s-a mai imblanzit de-a lungul istoriei, dar nu s-a schimbat. Religia in general si religia crestina in mod special au temperat comportarea violenta la nivel individual, dar prea putin la nivel de stat. In aceste zile, interesele statale si internationale, cunoscute sau ascunse, se ciocnesc din nou in Ucraina.
***
Ca roman cunosc bine si detest expansionismul rusesc si consecintele lui. In ultimii doua sute de ani pamantul romanesc a fost incalcat si invadat de Rusia de 12 ori. In prezent, Moscova isi redescopera vocatia imperiala in Ucraina, dar de data aceasta ceva e neclar. Kievul a fost si este incurajat de anumite cercuri internationaliste sa provoace Rusia pentru a o forta sa se supuna planurilor occidentale de resetare a lumii. In aces sens, si fara a-si dezvalui public intentiile, fortele globaliste si-au mobilizat aproape toate resursele de care dispun pentru a-si atinge scopul. Personal, nu am incredere in Rusia, dar dupa 53 de ani in America nu mai am incredere nici in politica de azi a Americii si nici in a marilor tari occidentale. Ce se intampla?
Potrivit analizelor oficiale publicate la Washington, China ramane principala adversara a Statelor Unite si a occidentului. Prin ‘occident’ se intelege grupul de tari capitaliste dezvoltate care au adoptat democratia de tip neo-liberal promovata de Statele Unite. Interpretarea ideii de democratie a devenit insa arbitrara si destul de elastica. Oricum, tarile occidentale incearca sa impuna si altora sistemul lor prezentandu-l drept o panacee universala, dar urmarindu-si cinic propriile interese. Altfel, daca China ramane principalul adversar al lumii occidentale, cum se explica actuala mobilizare generala impotriva Rusiei? Se explica prin faptul ca sistemul politic promovat de America si de Uniunea Europeana a fost acceptat in ultimii ani si de Ucraina. Moscova a fost invitata si ea sa faca parte din noua ordine mondiala, dar a primit un rol secundar si subordonat pe care l-a respins. Confruntata cu perspectiva extinderii Aliantei Nord Atlantice pana la granitele ei, Rusia a spus Niet. In consecinta, dialogul diplomatic a fost inlocuit de un dialog armat.
[…]
La aceasta ora inaintata a istoriei exista doua viziuni de guvernare globala: Prima viziune este promovata de America si de Occident, se face cu manusi, cu ademeniri, si la suprafata e benevolenta. Cine se afla in spatele acestei viziuni? La prima vedere, planul globalist e promovat de Washington si in mod special de Departamentul de Stat si de Casa Alba. Planul e dirijat insa din spate de catre marile corporatii, de miliardari si de lideri politici care controleaza resursele naturale, financiare si mediatice ale lumii. Aceste cercuri urmaresc reorganizarea lumii… chipurile pentru salvarea planetei si pentru binele tuturor. Intentiile sunt laudabile, dar Blaise Pascale, filozof francez din sec. 17, a atras atentia ca „drumul catre iad e pavat cu intentii bune!”
[…]
O viziune opusa globalizarii occidentale ramane comunismul, rebotezat intre timp socialism in China si progresivism in America. Si aceasta viziune reprezinta tot o lume fara nici un Dumnezeu. De altfel, cele doua viziuni diferita doar ca metode: comunismul clasic a fost aplicat prin crime brutale in timp ce globalizarea se face cu zambre si cu batoane ce ciocolata. Scopul urmarit de amandoua este acelasi: control total asupra omului si asupra intregii societati.
***
[…]
Prof. Dr. Nicholas Dima, USA, 17 Mai 2022
Imi pare rau, dar după Religia in general si religia crestina in mod special au temperat comportarea violenta la nivel individual nu mai pot citi. Cand un text incepe cu o afirmatie de acest gen, complet eronata, refuz sa citesc restul, oricat de bun ar fi.
Just și perfect adevărat.
Religia ( oricare ) nu a temperat veci tendința individuala de a ucide. De multe ori a fost chiar scuza/ justificarea omorulilor.
Io cred ca pana sa te lansezi în afirmații complete ar trebui sa te gândești prin ce difera yanomano sau băieții veseli din Papua de unii la care s-a împământenit norma de comportament 8mpusa de religie în general și creștinismul în particular.Si nu ma gândesc la nivelul de dezvoltare tehnologica .
Dacă tot suntem aici poate ar trebui sa vedem cu ce difera o biserica de un tzompantli.
Dupa inca trei paragrafe, IMO, acest domn prof dr Nicholas Dima ar trebui sa treaca pe antipsihotice. Ma opresc.
PS: Comentariul este complet offtopic iar mesajul pare a fi fabricat de una din sectele sponsorizate de serviciile secrete ruse. Oricum, chapeau, sa vii cu texte manipulatoare la un text despre manipulare cere cutezanță.
Mda aceeasi teorie dupa care vestul a incurajat Ucraina sa provoace atacul rusesc, nu-i nevoie sa mai spun cine promoveaza asa ceva. Lasati rusul sa se intinda cat vrea pe unde vrea ca altfel il provocati si iese razboi. Parca am mai vazut asta undeva, se numea conciliatorism si a dus la un razboi mult mai mare decat cel de care se temeau adeptii lui. Cd repede gasesc baietii spatii in gard ca sa bage batul.
Și la ce folos?
Eram cât se poate de sceptic cu privire la securismele astea și nimic din ce vad acum nu ma face saa răzgândesc.
Da,sunt mulți prosti care pot repeta ce zic aia,dar nu e ca și cum nu ar fi mulți prosti în general de care sa te ferești.Concret vorbind,dacă e sa fie ceva prostul ia un șut în cur,2 peste ceafa și mars în pi… ma-tii la săpat tranșee.Nu e timp sa-l înveți sa facă altceva.Parerea sa despre geopolitica o poate exprima liber,ca e cu libertate etc…,dar nu vad cum influențează și de ce ar conta.
Oricum,idiotul își va schimba opinia la iute ,pt ca nu e ca și cum ar fi ancorat în niște principii solide.Din contra.
Sper sa ai dreptate dar pana acolo prostii de genul articolului in cauza creeaza electorat pentru unii care ne vor da pe gratis.
@am_uitat_nicku
da-mi voie sa te ajut sa pun si o muzica ambientala pe care trebuie citit textul ala.
https://www.youtube.com/watch?v=Gpc5_3B5xdk
Hei, ce supriză minunată, ia uite, ați avut curajul să postați chiar dacă trunchiat acel textuleț …
Păi omu ăsta Nicholas Dima a fost prin ceva temnițe comuniste de pe la noi deci chiar dacă greșește totuși un minim respect merită, nu credeți ?…
Că nu convine ce zice asta e treaba celor ce nu le convine, că o dăm cu libertatea vorbii și altele. no încercați să-l contactați să vedeți dacă chiar a zis așa ceva și pe urmă dacă am mințit pot să-mi și retrag cuvintele, chiar de nu au fost înjurături…
Văd că există o majoritate a celor ce comentează aici, în capul cărora e un mare haos privind noțiunile despre armele nucleare. Îi rog pe fizicienii / inginerii care scriu articole să facă și unul explicativ al modului de funcționare al acestor arme. Mă voi referi mai jos mai ales la efectele medicale și politice ale acestor arme. Cine vrea mai multe, măcar să aibă răbdarea să citească pe Wikipedia versiunea engleză.
Armele nucleare, de tip prin fisiune sau fuziune au ca efect fizic emiterea de energie (măsurată corect în TJ – 1 TJ = 0,239 kt TNT și uzual ca randament în cantitatea de exploziv clasic TNT care produce o explozie echivalentă) și emiterea de radiații și radionuclizi ( energie sau particule instabile a căror fisionare produce o energie înaltă capabilă să rupă legături chimice în compușii organici din corp și implicit capabilă să genereze efecte directe – arsura radică sau indirecte – efecte cancerigene / teratogene – măsurabilă după mai multe criterii în Bq, Gy, Sv, etc. )
Datorită efectelor extrem de extinse, armele nucleare sunt construite numai în scopul MAD mutual assured distruction. Cei care le vor folosi, indiferent de postura în care s-ar afla, vor deveni paria pentru totdeauna pentru civilizația umană (dacă va mai exista) – SUA sunt și acum acuzate că acum 77 de ani nu le-au prezentat convingător japonezilor pe Little Boy sau Fat Boy, că de ce-a existat Nagasaki după demonstrația Hiroshima , că de ce folosesc acum proiectile cu uraniu sărăcit, etc.
Pentru o minimă rezonabilitate, putem presupune că Putin exclude total folosirea de arme puternice sau cu efect prelungit de teama MAD. Deci putem exclude din calcul armele termonucleare (pe motiv de randament – cele sovietice uzuale au peste 100 Mt) inclusiv cele neutronice (deși pot avea doar 10 kt TNT, radiațiile produse se extind pe zonă prea mare) sau dirty bombs (arme cu fisiune mici dar cu material radioactiv propagat pe distanțe mari). De asemenea, putem prezuma rezonabil că Putin exclude complet utilizarea unor arme cu efect prea prelungit, deci care să genereze contaminare radioactivă majoră. De aceea, putem exclude orice formă de augmentare a puterii explozive, radiația remanentă urmând a fi creată exclusiv de cantitatea de izotopi radioactivi din bombă și de radiația imediată (neutronii rapizi eliberați de explozie care preponderent ionizează atmosfera, în primul rând cu formare de iod 135 care are remanență la doze periculoase 21 zile).
Deci, gândind inimaginabilul, Putin ar putea folosi doar arme cu fisiune cât mai mici fără efecte de augmentare, în primul rând pentru a diminua mediatic gravitatea prin consecințe a mesajului transmis odată cu detonare. De altfel, strict militar, rușii nu au nevoie de folosirea bombei atomice – exact același efect tactic ca o bombă de 5 kt TNT asupra unei zone îl pot obține cu un Tupolev 95 plin cu 30 t de bombe convenționale, adică distrugerea unei zone cu un radius de 200 m. Ca și comparație în armament clasic, americanii au MOAB de 12 t TNT / fizic 10 t și rușii (declarativ) FOAB de 30 t TNT / fizic 5 t – diferența provine din faptul că Father Of All Bombs ar fi termobaric (randament mai mare per greutate dar risc mult mai mare de detonare accidentală – dacă un MOAB cade din cer fără activarea focosului nu va exploda, pe când FOAB face bum garantat – cam de-asta occidentalii nu prea folosesc termobarice …).
Americanii au dezvoltat din anii ’60 bombe W54 cu randament minim de 10 t TNT și material fisionabil de 3 kg și recent în anii ’90 bombe subcritice (cu cantitate de material fisionabil sub limita critică de declanșare a reacției în lanț prin efectul neutronilor liberi ambientali – evident că explozia se produce prin crearea unei supracriticități) cu 300 g material radioactiv cu randament de 1 t TNT și declarativ că teoretic pot face de 50 kg TNT cu 100 g material. Rușii se pare (nu se știe) că nu au atins finețurile fisiunii subcritice și sunt la limita minimă de 0,5 kt TNT și 5 kg material fisionabil, ceea ce ar însemna o contaminare radioactivă imediată cu un radius letal la 30 zile de 1 km și contaminare radioactivă periculoasă (care să necesite ulterior zonă de excludere) cu radius de 5 km.
Există multe fluctuații ale datelor de risc de contaminare radioactivă, plecând de la tipul și dispunerea geometrică a moderatorului de reacție în lanț, altitudinea de detonare, spectrul izotopic ambiental al locației exploziei, topografia și geografia locației și terminând cu condițiile meteo. De aceea nu se poate găsi un tabel de corelație între un tip de bombă și efectul radioactiv estimat asupra omului. Eu am încercat mai sus să fac o cât de mică corelație între caracteristicile de randament și masă de material fisionabil pentru a înțelege ce înseamnă o opțiune nucleară atât pentru noi cât și pentru Putin.
–––––
Scenariu : Putin vrea să dea un mesaj, dar în loc să-l posteze pe Tweeter, nărodu’ trimite un Iskander cu 5 kg de plutoniu într-o aglomerare de trupe ucrainene din Donbas. Dacă ar avea o bombă cu mai puțin material fisionabil, evident că ar trimite-o pe aceea, tocmai să nu genereze prea mulți radionuclizi. Biden a zis clar și fără echivoc că nucleara e linie roșie, Putin vrea doar să calce linia roșie, nu s-o depășească cu mult, ca să-și păstreze avantajul diplomatic al dubiului liniei roșii. Când ajunge aproape de cuibul haitei de lupi, marcat clar cu mirosuri, ursul nu intră direct – prima dată tatonează terenul, testează reacția haitei apropiindu-se cu pași mici de linia de demarcație până o încalcă, și, dacă e mușcat, fuge cât de repede poate. Dacă nu e mușcat de coadă, intră în cuib, ia mâncarea lupilor, ba mai mănâncă și câte un pui … povești cu animale …
Bomba rade tot pe un radius de 100 m și produce o zonă de excludere de 1 km radius. Omoară maxim 100 de „neo-naziști”, da’ … victorie mare la Moscova. Nu știu ce-ar face occidentul la asta, după mine ar considera linie roșie dar nu ar interveni militar, ba poate niște interdicții în spațiul internațional, dar în schimb sancțiuni ultra-maximale – blocarea completă a oricăror relații cu Rusia și sancțiuni masive pentru orice stat care mai face afaceri cu nebunu’. Asta s-ar vedea imediat pe masa rusului de rând.
Deși efectul radioactiv asupra României ar fi cvasi-inexistent, adică maxim 100 de cancere noi, vom avea milioane de români care vor înghiți cu pumnul iodură de potasiu isterizați de nemernicu’ de Rafila, de propaganda pro-est de pe Facebook, de imbecilismul realizatorilor TV avizi de audiență prin senzațional, sau de sfertodocții idioți utili cu sau fără patalama de doctor. Hai să zicem 5 milioane de fraieriți. 20 % din ei cu tulburări funcționale tiroidiene, 10 % din aceștia cu tulburări ireversibile (hipotiroidii prin boală Hashimoto post-hipertiroidie pasageră, fluctuații de funcție tiroidiană incoercibile, cancere tiroidiene, tulburări de metabolism osos, etc. ).
Adică pentru a evita 100 de boli grave probabile, cu etiologie incertă, vom avea cam 100 de morți, dar 100 000 de vieți distruse și un Rafila fericit că ne-a băgat pe gât iodu’ și el e liber, ba chiar și președinte. Și România ar deveni studiu de caz în facultățile de sociologie / psihologie / medicină pentru prostie endemică. Și bancurile cu Caracalul vor deveni bancuri cu România …
P.S. Legenda cu târgul Caracal care a ajuns oraș după ce s-a răsturnat acolo căruța cu proști are ceva adevăr – din perioada fanariotă exista în apropiere un lagăr de pacienți psihiatrici la Deveselu (de acolo și numele) care la trecerea prin Caracal mai fugeau, mai răsturnau căruța, mai rămâneau pe-acolo, mai turnau ceva plozi, plozii proști mai făceau la rândul lor plozi mai tolomaci … până ajungem în vremurile noastre cu votatu’ soțului Ninei din Kazan în Duminica Orbului sau cu frica de vaccin indusă de propaganda rusă și în final la iodura de Rafilovici …
Poate ai dreptate si trebuia inceput cu modul de functionare si cu efectele unei explozii nucleare, in functie de echivalentul TNT si de tipul armei.
Referitor la iodura de potasiu… De ce ai lua mai mult de o tableta cu cantitatea necesara in momentul in care esti anuntat sa o faci, daca e nevoie?
… De ce ai lua mai mult de o tableta cu cantitatea necesara in momentul in care esti anuntat sa o faci, daca e nevoie?
Pe considerente de prostie și isterie și sfertodocție și googălie… Suficiente sau mai mult decât suficiente…
Cat de prost si isteric si sfertodoct sa fii, pana la urma?
Pai dacă curg 2 muci, se înghite o cutie de antibiotic. Abuzul de medicamente e fantastic in partea asta de lume. Și abuzul începe de la unii medici care prescriu antibiotice la 2 muci, iar dacă nu o fac, la farmaciștii care pentru targhetul la vânzări vând antibiotice fără rețetă…
Iulian, nu subestima niciodată prostia și amploarea ei. Florin A a fost foarte concis, decât că pentru fiecare muc se ia (impersonalul !) două cutii nu o cutie la doi muci, iar doctorul bun va fi întotdeauna ăla care prescrie o cutie pe muc și nu cel care spune *nu lua nimic*.
Similar eu. Am ajuns aproape să nu mai prescriu un medicament foarte bun dar care are un efect la doză mică și efectul aproape invers la doză mare pentru că știu că pacienții vor lua mai mult.
În plus, unde l-ai văzut pe Rafila să descrie efectele adverse ale iodului iatrogen ? N-a făcut-o și n-o va face. Aștept din partea multor medici o plângere penală împotriva lui pe care o voi semna și eu.pentru acțiuni dăunătoare sănătății publice pe chestia cu iodura de potasiu
Separat de asta , avem fractura logică majoră : dacă, în eventualitatea bombardării Ucrainei cu arme atomice tactice și chiar termonucleare riscul de afectare radioactivă în România e inferior riscurilor ale distribuirii iodurii de potasiu unei populații needucate și ușor isterizabile e mai bine să nu distribui rahatu’, atunci de ce nu bagi la bulău pe dobitocu’ care face asta în condițiile în care kaboom e un eveniment extrem de puțin probabil dar efectele adverse ale iodurii sunt certe ?
Răspunsul e simplu : PSD e un partid cu o ureche lipită de telefonu’ de la Moskva, Iohannis e un papă-lapte care ține PSD-ul la guvernare din dorința de a nu avea tensiuni politice (care cu USR-ul infantil la butoane ar fi din plin), dorință motivată de comoditate sau de ordin de la licurici.
De ce nu bagi la bulău pe nemernicu’ care te-ndoapă cu cortizon la doze mari care garantat te face măslină-n patru bețe (boala Cushing) doar ca să prevină o ipotetică criză de astm la polen de bananier cu care e extrem de puțin probabil să intri în contact ? Pentru o chestie d-asta orice medic își pierde garantat dreptul de liberă practică. Nu și Rafila. Repet motivația lui – ta-su a fost cetățean sovietic înrolat în Divizia Tudor Vladimirescu și pus în 1946 director de penitenciar și tras pe linie moartă în 1955 pentru cruzime. Să-mi zică mie mutu’ că ce naște din broască râioasă miroase a trandafiri …
eu is singurul care nu reusesc sa iau antibiotic 7 zile? Nu am mai luat antibiotic de multi ani dar tin minte ca rar am reusit sa iau 3 pastile pe zi pt 7 zile. Treceau simptomele si sarumana.
Eu eram in excursie când a ajuns norul radioactiv din Cernobîl in RO.
Seara , la întors acasă, mama avea pregătite pastilele luate din farmacie.
Am luat exact cum au fost prescrise.
Nota . Nu te salvează de radiații pastila. Împiedica depozitarea in tiroida. Care la foarte multi romani a devenit cancer tiroida din lipsa pastilelor ( atunci) .
Chiar și soția care a luat pastilele , nu a scăpat de probleme.
A fost operată ( in Italia) cu 31 de ani in urma. Asportate doua noduluri de pe tiroida. De atunci e ok dar face control la tiroida regulat.
Basca mănâncă orice și nu se îngrașă. ?
Rafila cu decizia lui de a da fiecăruia preventiv pastilele, e un prost avid de bani și atât.
Și în Italia au fost cumpărate pastile iod. Stau bine mersi in farmacii. Se eliberează populației doar când va fi nevoie. Doamne ferește.
cred ca suntem multi care avem probleme de tiroida din cauza asta..
Nu mai suntem atât de mulți cu probleme de la Cernobâl. Cam cine putea să le aibă, le-a avut, și a trecut peste ele sau problemele au trecut peste respectiva persoană.
Probleme cu tiroida sunt în Oltenia și Banat, zone endemice cu lipsă de iod, accentuate de consumul de sare din import care în general e neiodată sau de sare cu concentrație neverificată de iod făcută de producători pentru care calitatea fabricației sau concordanța cu eticheta e un moft. Mai sunt probleme cu tiroida din cauza alimentației nesănătoase (e suficient să numeri grașii pe stradă sau să tragi cu ochiul în coșurile de cumpărături ale altora ca să-nțelegi). Și mai sunt probleme cu tiroida din cauza unei explozii recente din ultimii 10 ani de tiroidită autoimună din întreaga emisferă nordică, din Japonia până-n California pentru care sunt încă în procesare studii serioase (mult întârziate de pandemie). Am enunțat doar probleme semnificative statistic.
pai cine putea sa le aiba, le are 🙁
Felicitari pentru analiza, pentru orele petrecute la adunat, slefuit si pus in vitrina !
Am un mic comentariu legat de urmatoarea propozitie (corecta) din text :
„rusia are cu siguranță astăzi în Europa un număr mai mare de arme nucleare decât NATO”.
Am intalnit aceasta descriere la diversi analisti militari din ambele blocuri si am asteptat de fiecare data un DAR, pe care il astapt in continuare…
Poate ma insel , dar cred ca nu este foarte relevant. Daca NATO ar fi avut doar 10 si Rusia 100, poate ar fi fost o problema, daca am accepta un ratio modest de eficacitate de
doar 1:10.
Dar, in momentul de fata, cu arsenalul actual, indiferent de rateuri, o tara NATO ca Franta/Anglia, singura, isi poate vitrifica cel putin o data agresorul.
Pe cine…incalzeste ca agresorul le poate vitrifica de 5, 10 sau 20 de ori ?
IMO in perioada Razboiului Rece acel ‘dar’ era implicit, era subinteles. Acel ‘dar’ era MAD si despre el se vorbea sau nu. Astazi acel ‘dar’ exista si tot MAD se numeste, dar cum peisajul s-a schimbat e amintit rar. Pana la urma UE a incercat sa joace cartea economica (pierderile economice ar fi mult prea mari pentru a justifica actiuni extreme) si concilianta cu rusia. Experimentul conciliant a murit in 2014 si a fost ingropat in 2022 si acum revine in centrul atentiei MAD.
100Mt? Nu cred sa existe o astfel de arma nicaieri in lume.
1961.
Tovarășii din Kremlin au experimentat cea mai mare bomba din istorie. Zar bomb. 50 MT.
Efectele ( suflu) ai fost resimțite și la 900 km distanta. In Finlandia. Case de lemn prăbușite. La 57 km distanta , case rusești din lemn au fost complect rase.
Bomba a demonstrat că tehnica folosita in producerea ei , permitea oricare mărime de explozie.
Se spune că fizicienii ruși au zis guvernului sa o lase mai moale cu mega bombele.
Că se poate modifica traiectoria planetei și nici dracu nu știa ce ar urma.
Nu există informații de bombe nucleare mai puternice decât respectiva de 50 MT.
George, Gigi Gagu mai sus probabil a vrut sa scrie 100 KT nu 100 MT.
Stefan60, au fost planuri si discutii pentru mai mult. Țaru’ folosea trei trepte si intentia a fost de a ajunge la 100 MT. A fost proiectata, fabricata si asamblata in acelasi timp, intr-o singura etapa. Americanii au estimat-o la 57 MT, rusii au zis dupa 89 parca de 50. Americanii intenționau sa se apuce de o varianta de 100 MT care sa fie mult mai mica dpdv al dimensiunilor fata de Țar. Dar oamenii de stiinta de ambele parti au pus frana, de asta Țaru a fost unica.
Hai să nu ne cramponăm de detalii. Da, am greșit – armele nucleare sovietice și rusești sunt pe medie 100 kt TNT, cu cele strategice de 500 și 1000 kt și așa-zis tactice multișoare de 50 kt. Și da, bomba Tzar de 57 Mt s-a dovedit a fi inutil de puternică – același efect la sol se obțineau cu 20 Mt, iar americanii n-au testat o bombă de 100 Mt de teama afectării prea mari a câmpului magnetic, a troposferei și înclinării axei de rotație terestre … istorii și istorioare.
Problema pusă de mine nu e mărimea bombelor ci principiul – nu bomba e dracu’ pe Pământ că pe noi nu-ar afecta direct, mai ales dacă e una tactică pe post de gumă de șters dungile roșii, dracu’ e nebunu’ care nu pățește nimic după ce-apasă butonu’ roșu.
Într-o asemenea situație, eu, în locul lui Bidon sau Micron, aș zice * … bă porcilor, gata cu joaca, de-amu-nainte regula e asassination business … îl vânăm pe Putin cu lasere din satelit și rachete din SR-72 până dispare … pă el șî pă toată famelia lui șî pi voi toți dacă-l palmați, mânca-v-aș burțile … *. Putin ar dispare, cei rămași la Kremlin ar încerca s-o dreagă cu toată lumea să scape de datoria de reconstrucție a Ucrainei și din asta ar lua-o de nevoie cu de-alde drepturile omului, anti-corupție, stat de drept și tot așa … Că după 15 ani apare un Putin 2, oricum se va uita la cer să nu-i lucească vreun laser pe chelie și se va pondera dacă-i mai vin idei crețe de cuceriri teritoriale. Că Putin 2 va vrea să ne bage pe nas un Lukoil sau Gazprom, asta e, davai ceas davai palton e deja în ADN-ul lor, măcar nu va veni cu animalele de prin Siberia cu AK în brațe
Mda numa ca si la „doar” 50 de mega incapea cam greu in avion.
Care ma rog era mai mic decat un B52 dar ….
Tsar bomba, testata cu explozie in aer, avea 50 de Mt… nu e asa departe…
Din ce am înțeles era plănuită pentru 100Mt dar nu aveau garanția că avionul ar mai fi apucat să plece din zonă, așa că au lăsat la 50. Ulterior s-au ajuns la concluzia că un MIRV cu 6 focoase de 800Kt e mai eficient decât o singură bombă foarte mare de 50Mt
100 de cancere e mult tare… Modelul LNT nu merge pe doze asa reduse
@Chekmate. Perfect de acord – și cu faptul că 100 ar fi prea mult și cu inadvertența calculului statistic la nivele infrastatistice. Eu doream să subliniez ideea că efectul medical asupra României al unei nucleare tactice rusești de 5 kt în Donbass e practic nul.
Cunosc modelul LNT. A început să fie folosit în detrimentul curbei Hill în calculul doză-răspuns în farmacologie și pare mai simplu mai ales în studii clinice cu număr mic de cazuri, mai ales că evită estimatele de extrapolări infrastatistice (ălea sunt mortale, sau mortale pentru creiere formate inductiv nu deductiv ca la ingineri). În calculul meu foloseam o diagramă de calcul al creșterii incidenței cancerelor gastrice, pulmonare, ovariene, mamare și colonice (90 % din patologia canceroasă) în prefectura Fukuoka (1050 km de Fukushima, egal cu distanța București – Severodonețk) la 10 ani (2021) de la eliberarea de radionuclizi de 1527 exa-Bq de la accident față de maxim 350 peta-Bq la detonarea a 5 kg de Pu-239 și mi-a dat cu zero virgulă, am crezut că greșesc și am dat oricum o valoare mult mai mare. Nota bene – acum un an, Japonia nu a recunoscut oficial nici un caz de cancer datorat cu certitudine accidentului. Ha. Ha-ha-ha. Nici așa, da’ nici să ne grăbim să aruncăm cu banii de la buget pentru Colectiv …
Ca urmare a acestui articol,daca este cineva care crede, ca la o adica, dl. Putin Nu v-a da cu nucleara, trebuie sa mearga urgent la doctor si apoi la Biserica sa se roage si sa se pocaiasca.
Este cel mai sanatos lucru pe care poate sa-l faca cat mai este timp!
Din nou, RM e citat in Comisarul.ro
https://www.comisarul.ro/articol/interesante-amanunte_1376029.html
Copiat vrei sa spui. Citat e cand iei cateva bucati, nu cand iei tot articolul.
Nu se va da cu nicio nucleara…este doar PR-ul aka propaganda pentru speriat pe cei mai slabi de inger sau mai prost informati.
Rusnacii astia stiu foarte bine ca vor ajunge un stat paria dupa. gen Corea de nord…pana si China va fi obligata sa ii lase din brate si asta pentru foarte multa vreme.
Sa nu uitam ca tocmai cei care au arme nucleare nu mai vor ca altii sa intre in acest club select.
Sunt absolut convins ca sunt cel putin 10-15 tarisoare care pot fabrica draciile astea.
Eu cred ca deja a avut loc o intelegere. asa mai pe neve. Vom afla atunci cand cei din Ukraina poate vor vrea sa recupereze Crimeea de ex. iar ceilalti ii vor da cu flit.
Pana la amenintare si folosirea „nuke” ,haideti sa vedem ce vrea noul „Tatuc eliberator „….
Invazia Ukrainei ,ca parte a infaptuirii Testamentului lui Petru cel Mare
„Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea”
În numele prea sfintei şi nedespărţitei Treimi, Noi Petru I-ul, tuturor descendenţilor şi succesorilor şi guvernului naţiei rossieneşti: Marele Dumnezeu de la care ţinem existenţa noastră şi Coroana noastră, luminîndu-ne cu lumina sa şi sprijinindu-ne cu sprijinul său, îmi îngădui a privi poporul rus ca un popor chemat în viitor la dominaţia generală a Europei. Întemeiez această cugetare a mea pe aceea că naţiunile Europei au ajuns, în mare
parte, într-o bătrîneţe vecină cu pieirea spre care merg cu paşi mari; trebuie ca ele să fie lesne şi sigur cucerite de către un popor tînăr şi nou, cînd acesta va fi atins toată forţa şi creşterea sa”
Cum sa spui asa ceva in sec 21!
Atunci „destoinicii „de la Kremlin, au inventat amenintarea NATO si spatiul vital….
Rupti total de realitate, Putin et co, au declansat atacul asupra Ukrainei ,fluturand steagul CCCP (wc)ului pe tanchete ,convinsi fiind ca ,ukrainieni entusiasmado si nostalgici ,vor depune armele si vor dorii refacerea fostei monstruozitati ,URSS !….
Mai mult ,siguri fiind de victoria rápida ,au dezvaluit si urmatorii pasi: re-ntoarcerea NATO pe pozitiile din 1990 ….
Confruntati cu eroismul ukrainienilor, riposta USA/UK /UE(OF),prin vocea lui Medvedev ,ne anuntau ca vor o Europa de la Vladivostok la Lisabona ,coordonata de Moskova si Beijing…..
Un comunism cu fata umana , da bine….
Ghinion ,n-a mers!
Au ramas la amenintarea cu „NUKE”….
Ce vor folosii :arma nucleara strategica ?
No ,pt ca:precum totii dictatorii dementi ,si Putin et co ,doresc sacrificarea celorlalti pt a se mentine la putere !
Stiind ca riposta lumii libere si civilizate, va fi imediata si decí regimul Putin va fi distrus, inainte ca prima racheta nucleara sa ajunga in teritoriul NATO, NU VA FOLOSI aceasta arma!
Arma táctica cu putere intre 0,1 si 100 kt ,aparent o poate folosii!
Ar trebuii sa se gandeasca de doua orí”desteptaciunile de la Kremlin ” caci la cel mai mic indiciu ca o vor folosii ,Ukraina va primii mijloace comparabile de riposta +intrarea NATO in conflict! Delirul la Kremlin este mare dar nu sinucigas!
Amenintarea cu lovituri nucleare ,are drept scop,mascarea utilizarii armelor biologice?
Personal cred ca da, vor folosii astfel de arme, continund doctrina CCCP (wc)ului de a face razboiul cat mai murdar, astfel ,spera ei,vor obtine ceea ce doresc.
Poate ca hepatita la copii, variola maimutei….nu sunt fructul unei intamplari (apar in urma pandemie , un bun camuflaj ) este forma „soft” al utilizarii acestor arme!
Poate ca se si cunoaste ,iar in spatele usilor inchise discutiile sunt f aprinse…. Apare si Kissinger de pe lumea cealalalta….
Mai pot folosii „FOAMETEA” pt a deplasa milioane de oameni din zonele afectate spre UE….
Luand in considerare ceea ce se intampla ,viitorul este f imprevizibil in zona noastra…
Este inimaginabil,comic sa nu poti combate trompetele, trolli pro Kremlin ,de pe net ,cand in timpul „pandemiei” ai blocat accesul tuturor celor care manifestau ingrijorarea si dezaprobarea fata de masurile ‘a la PC Chinez” in UE…
Ba mai mult, FB te blocheaza daca critcii in termeni duri ,crimele rusilor !
In opinia ” tovarasilor” de la FB ,manifestarile ,exprimate prin cuvinte, izvorate din emotiile a ceea ce vezi in media ,sunt mai periculoase decat bombe, violuri ,atrocitatile armatei ruse si trebuie sa ne insusim, tacit, dezinformarile si minciunile Moscovei!
Lozina ce ghideaza conducerea FB „Noi muncim nu gandim”
Ps.
Comentariile pe care le fac sunt personale, nu au in spate institutii ale vreunui stat.
Sursele de informaré sunt publice si este forma mea de a-mi manifesta sprijinul pt Romania!
Poate ca din gresala, spun /arunc „chuspa” ce poate preveni o tragedie nationala!
MAPN are echipă de fotbal și vrea în prima liga. Stadionul National Ghencea , e întreținut de armată la fel ca toate secțiile de la CSA. No problem bugetul CSA e de 30 milioane de euro anul acesta. Se preconizează o creștere de 3-5 milioane de euro anul viitor. Acum fa un calcul simplu in 3,4 ani.?. Dar echipa de fotbal , întreținerea stadionului ,lupta pentru accederea CSA în prima ligă ,deci săptămânal Dancu face declarații de dragoste pasională pentru echipa de fotbal. Dar despre dotare nu spune ce vom cumpăra direct cu banii jos ,anul acesta,anul viitor. Această grijă pentru echipa de fotbal a Armatei e stranie și e idioată. Ce beneficii aduce statului român și nouă CSA secția fotbal in liga 1?. Ministrul apărării se comportă ca și când nu ar fi război la granițele țării și așa se comportă toată clasa politică. Nu îi vezi cum sa se zbă ,avem atâtea găuri. Bugetul alocat echipei de fotbal ar acoperi o alta gaură din dotare ,dar nu le pasă. Corvetele ne-am lămurit,cu Piranha 5 avem timp, cu Camioane Iveco doar ei știu cât și cum avem acum și cum merge dotarea. De aviație ne-am lămurit și de forțe terestre am rezolvat nimic. Pace și bucurie. Politica noastră națională e a acorda banii ? pentru social și nu a încuraja și crea loc de muncă. Oferim acum ajutorul RM in valoare de 13 miliarde dar uitam de minorități naționale din jurul granițelor țării. Felicitări pentru articol ,f interesant. Cred că ne-am lămurit cum suntem noii și ce ne doare capul sa fie partidele la putere . Nu am mai văzut nickname la cușcă PSD&PNL vreau să îl felicit pentru inspirație acelui nickname. Așa că numai are rost sa ne gândim atât la Armia noastră că suntem frații cu prostia și ne întâlnim cu ineficiența propriilor noastre fapte și statul e eșuat din cauza propriei clase conducătoare. Se laudă degeaba că nivelul de trai e imposibil de greu , preturi mari,salarii mici. Populația României emigrează in număr tot mai mare și nu vine nimic din urmă ,nici migranți nu rămân în Ro. Cușcă PSD&PNL ,AUR ,USR ,și toate mizeriile astea de partide care nu au sentimentul patriotic al faptelor corecte.
@ciprinel- ai uitat de unguri, esti bolnavior?intotdeauna, indiferent de context ii aduci in discutie
Pai ucraineni plâng că nu sunt ajutați economic -militar îndeajuns și chiar Min de Externe Ucraina declara că NATO e ineficientă și nu face destule pentru Ucraina . Urla chiar așa tare in conferința de presă de la o întâlnire economică. Acum nemulțumitului i se ia darul. Ar fi bine sa se facă pace odată că sufere lumea și mor atâtia nevinovați ,dar greu atât timp cât Putin e gata să își folosească armele nucleare și le amenință direct . Cine ar risca sa intre in război cu rușii cu bomba nucleară?. Ar fi nebunie curată.
Hai sa fluier nitel in biserica …..
Dinatai si in primul rand – de unde aveti voi habar ce a vrut Putin cu adevarat ? Adica nu ce viseaza „ca orice barbat normal” (sa poa de 20 pe nopate, sa fie al mai mare Cuceritor din lume si la tari si la gagici samd) ci asa in particular ce ar putea face Ucrainei ?!
Uite io , incercand sa ma pun in pielea lui „m-as multumi” cu o bucata din estul Ucrainei plus Crimea . „Interesele rusesti” ar fi satisfacute pana la ragaiala – adica Crimeea ca pozitie „strategica” plus „coridorul” terestru si asigurarea aprovizonarii Crimeii cu .. H2O aqua chiorensis (robinetivaka pa ruskii). Restu’ (cerale, carbune) sunt colaterale si sa nu m-as plage de ele ..
Ce ma ingrijoreaza este faptul ca, dupa caderea URSS, Rusia a „acceptat” ca ar putea folosi prima arma nucleara . Sper sa tina minte conlcuzia la care au ajuns in anii 80 – folosirea unei incarturi „tactice” fie ea si o bomba cu neutoni trasa pe o teava de 155 mm .. duce la escaladerea nucleara maxima .
Cat despre „civilizatie”, „valori” si alte rahaturi de musca astea sunt bune ptr copii de gradinita, ramoliti si idioti.
De fapt este vorba despre „interese”.. si chiar daca Rusia a pierdut „finala mare” ea poate decide cine este castigatorul. Caci Rusia detine resursele Siberiei – „marele pot” al secolului XXI (si, dupa parerea mea motivatia revolutiei bolsevice).
De aici si interesul „exagerat” al Germaniei si prin extensie al UE ..Ia incercati sa va inchipuiti ce ar fi iesit dintr-un mariaj intre tehnologia germana si resursa siberiana? Adica fabrici la nivel german, muncitori formati sa lucreze la calitate germana … ?
Sau o „combinatie” UE-Rusia ?
Insa se intrevede mai degraba o … o ceva pe baza de Dragon Celest. bani au. Rezeve de forta de munca .. inca mai ar putea „scoate” cca 50 milioane . Si tehnologic incep sa conteze
Valori ?
Nu ma faceti sa ma raz…
Insa daca este vorba despre „valori” va pripun sa va inchipuiti un Konrad Adenauer „admirand” un Gay Pride … Sau .. chiar pe François Mitterrand discitand despre „roluri de gen” (e de neuiitat ..Danielle in capot la 3 noaptea „si de unde vrei sa stiu eu in ce pat doarme presedinetele tau?”)
Nu e vorba despre „valori” . Ci despre capusarea intereselor de pretinse „valori” cica morale .
Da baza ramane ochiul dracului!
Aloo, aló, matale unde ai fost?!
Tatucul eliberator, si-a marturist intentiile de f f mult timp, iar in decembrie a transmis printr-un un editorial /chemare la lupta ca:Granitele Rusiei sant cele ale URSS ului….
PE ACIULEA Insa fata de tine nu pun botu la orice
Oricum linku cu editorialu …
Ce naoiba un editorial scris de un diutrai sefu de ditai putere bucleara merita salvat .. ca o ciudatenie
Aaa, spune asa, matale ai fost pe Soare ,cu cosmonautii nord coreeni….
Ok ,scoate 50E si-ti trimit linkul respectiv + opera „Juche” in original…
Link ul te rog .
Cum am scris .. un editorila semnat de un sef de stat …
Ma-gis-tral @Iulian!!
In ton și cu penița bine acordate!
Te pi*i pe ele nuculare, când sateliții nu-s ai tăi și știi că îți vine in cap înzecit!
Dar așa, la o poveste pe terasă, merită discutat.
Chapeau!
Macelarul Ceceniei: „demilitarizarea si denazificarea Ucrainei ar putea dura intre 5 si 10 ani”
https://adevarul.ro/international/rusia/un-general-rus-afirma-denazificarea–ucrainei-putea-dura-10-ani-1_628fa76e5163ec4271da25d5/index.html
Pai, din ce subanteleg, razboiul cu Ucraina pare doar un pretext – s-au aflat in bataia pustii. Cred ca, in principal, razboiul e dus impotriva poporului rus? Cam asta e perioada de timp in care oamenii uita ca aveau magazinele pline, laptopuri si electronice de ultima generatie, masini de calitate si in primul rand libertate. Adica, razboiul va dura atat timp cat vom avea nevoie sa ne punem tara cu botul pe labe ca prea si-o luasera-n cap. Parca Infernul lui Dante a prins deodata viata: „Lasati orice speranta, voi ce intrati”
Astept si opiniile altora pe posibilitatea asta pentru ca sunt consternat!!! E posibil asa ceva? O Coree de Nord in coasta noastra dar infinit mai veninoasa?
Sau e un psihopat bun de inchis in camera cu pereti moi sau isi pregatesc supusii pentru un razboi lung.
Tuturor,
Multumesc pentru lectura si (ne)apreciere si pentru punctele de vedere, surprinzator de la subiect. 🙂
Edit: am gresit cu comentarille la subiect… 😐
Articoluil e o mizerie , una din multele perdele de fum menite sa ne impiedice sa vedem realitatea .
Vineee Putin cu nuculaaaara !
Nuculara fiind varianta mahalizata a armei nucleare .
Nu , nu vine presedintele Rusiei .
NATO e aici , nu o sa indrazneasca se treaca linia .
https://twitter.com/REjercitos/status/1529529108778168327
Nu vine presedintele Rusiei , in schimb vine presedinta Ungariei.
Ungaria aceea buna prietena cu Rusia .
Vine cu un discurs secesionist
https://inpolitics.ro/incredibil-presedinta-ungariei-discurs-secesionist-pe-pamintul-romaniei_1827480387.html
Vine tocmai cand sunt decorati doi teroristi dovediti , care ii urasc sincer pe romani si staul roman https://inpolitics.ro/deputat-psd-mae-sa-declare-persona-non-grata-activistii-unguri-care-au-premiat-teroristi_1827736489.html
Vine ea, vine Orban , bunul prieten a lui Putin , vin in Transilvania ca pe iosagul lor , fara sa aiba in vedere ca Transilvani pace parte din Romania , care Romanie are un presedinte sau un prim-ministru , care ar fi trebuit sa reprezinte statul roman , diplomatic sau in forta in acele momente .
cipirinel „repidi, repidi”! a venit nic´shor cu niste ungariu imbunatatit si´ti ia fata pe tactic, lasa dreacu FCSB.
Si ne oprim si aici.
In rest , articolul este scris de acelasi activist laudator al Marii revolutii de eliberare nationala si sociala de la 23 August, sau 10 August , cat o fi fost , remarcat aici prin luarile de pozitie contra Jandarmeriei Romane , arma de elita a tarii .
Care Jandarmerie trebuia timorata in vederea evenimentelor care trebuiau sa zguduie Romania , si sa fie ea in locul Ucraionei astazi , evenimente gen Valea Uzului , cand crucile eroilor romani au fost acoperite cu saci negri de gunoi , si romanilor li s-a interzis accesul in cimitir .
https://www.ionpetrescu.ro/2018/08/11/efect-2/
https://www.ionpetrescu.ro/2018/08/11/si-asta-se-uita/
https://www.ionpetrescu.ro/2019/06/06/in-traducere-libera-stat-in-stat/
Bravo, Nicusor! In sfarsit ajungem off topic si incepem scandalul.
Nu e nici un scandal .
Dar nu mai credem in perdele de fum si Don’t Look Up
Cand comentariul este offtopic si cu atacuri la persoana este scandal. Sau troleala, ceea ce tot scandal este.
Cat despre perdele de fum, am senzatia ca nu ai inteles despre ce este vorba in ceea ce ai citit. Daca ai citit mai mult de 3 paragrafe.
Tu imi spui mie troll ?
Tu care incepeai cu fiecare ocazie sa te vaieti ca ati fot batuti si gazati ?
Daca scriai in Spania despre Guardia Civil ce ai scris in Romania despre Jandarmerie erai in inchisoare fara discutie .
Uite , ca sa fiu on topic : Ungaria nu are nevoie de arma atomica ca sa cucereasca Transilvania.
Va are pe voi .
Ucrainienii insa stiu ce sa faca cu tradatorii lor :
https://www.pbs.org/newshour/politics/ukraine-cracks-down-on-traitors-helping-russian-troops
Nicusor, am spus ‘Cand comentariul este offtopic si cu atacuri la persoana este scandal. Sau troleala, ceea ce tot scandal este.‘. Ai nevoie sa iti traduc din romana in romana ce inseamna? Unde am spus ‘esti un trol’?
Offtopicul deja devine plictisitor si penibil. Pune-ma pe lista aia de la AUR cu cei considerati tradatori si care trebuie sa fie impuscati in piata publica dupa ce ajung la putere.
ai grije cu variola maimuței pe acolo….
Eu as zice sa observam atent si cateva aspecte tehnice care scapa in noianul de istericale si explozii bombastice pornite dinspre propaganda rusa care e menita tocmai a acoperi prin ragnete si mult zgomot o realitate cam dezolanta fata de imaginea reclamamei , observabila tot mai mult in deplinatatea realitatii ei in razboiul din Ukraina si care descopera putregaiul din Rusia regimului putlerist
1 Declinul accentuat a lui putler in sondaje datorita genocidului din timplul crizei Covid . Se poate spune ca razboiul a pornit aproape ca o necesitate a regimului de a-l mentine la putere
2.Pedeapsa cu inchisoarea impotriva celor care protesteaza , pedeapsa care se transpune si in amenintarea nucleara in cazul oponentilor din vest . Ce inseamna cand regimul impune sanctiuni chiar asupra propriului popor daca acesta nu se subordoneaza deciziilor ? Presupune in primul rand frica regimului fata de poporul pe care il guverneaza si respectiv frica de oponentii care se observa foarte clar ca au ignorat zvarcolelile din media rusa facand pana acum exact opusul .
Deci nu avem sustinere populara si nici o reactie mondiala scontata in afara de o normalitate prudenta care se adapteaza unui razboi a carui scop final pana la urma va fi daramarea regimului cu aprobarea rusilor .
Un razboi atomic nu poate fi dus de nici o tara daca aceasta nu are sustinerea populatiei . Si rusii nu cred ca-si doresc chiar asa mult sa fie rasi la randul lor si sa dispara ca popor pt. un terorist nebun .
3 . Propaganda care cerseste audienta e menita a arata o sustinere populara in primul rand in fata Vestului decat in interiorul tarii deoarece scaparile cenzurii demonstreaza o reactie foarte retinuta a majoritatii rusilor [ cel putin in marile orase ] de foarte multe ori observandu-se o reactie chiar de revolta impotriva razboiului cu subintelegerea gestuala ca e si impotriva regimului care l-a pornit .
4 . Presupusele boli si operatii a lui putler , la fel ca pe vremea lui ceasca deja anunta o schimbare …omul incepe sa puta a ”old and obsolite” . Probabil ca aceasta continuare a razboiului asteapta o cotitura favorabila , o victorie prin care sa se poata negocia a schimbare nerusinoasa a capilor putleristi , o tragere pe dreapta si o incercare de remediere a pagubelor economiei subrezita de sanctiuni
5 industria rusa care isi arata valoarea e clar mult in urma propagandei .. Imi amintesc de cat de speriati erau vesticii de Mig 25 care s-a dovedit , la fel ca multe alte varfuri tehnologice rusesti mai usor de combatut decat se asteptau multi . Este posibil ca si in zona nuclearelor propaganda sa fie mult mai umflata decat realitatea …aici e nevoie de niste device-uri inteligente care rusilor le cam lipsesc …se observa la nr. mare de rateuri ale rachetelor ” de precizie moderne ” folosite in razboi …Dar deja stiu pe pielea lor ca Vestul ARE armele inteligente ! Probabil, obtimist vorbind , sunt cu vreo 20-30 de ani in urma NATO si stiu ca n-or sa mai ajunga vestul in tehnologie prea curand .
Deja trimit tancuri construite in anii 60 pe front .Inca 1 , 2 luni si am putea sa zicem ca suntem la paritate cu rusii cu T-55 -urile pe care le avem
6 Pozitia Chinei . Aproape sigur China nu va sustine Rusia intr-un razboi atomic extins deoarece va fi prima care va pierde [ cam ca fraiera ] .China daca doreste un asemenea razboi , vrea sa-l inceapa si sa-l conduca ea .Dar asa …populatia Chinei ei va fi decimata din cauza prostiei lui putler . China joaca sa castige si s-ar putea chiar sa-si intoarca armele spre rusi in cazul in care nu se va simti in avantaj intr-un razboi atomic
7. Incercari nucleare cu bombe de intensitate mai mica nu cred ca se pot negocia deoarece nimeni nu a stabilit o regula pana la ce nivel se pot folosi bombele de intensitate medie si mica intr-un razboi ”neatomic ”.
8 Folosirea resurselor ca arma , cred ca acestea ar fi cam cele mai eficiente arme ale rusiei impotriva vestului si a lumii in general pt. a fi bagata in seama si atata vreme cat acestea vor functiona se poate zice ca regimul putler e in carti
. De modul cum vor sti sa -si impuna vointa statele vestice si din rezistenta si inteligenta populatiei si a guvernelor la nevrozele induse de infiltratii in media si politica autohtona la ”crizele ” dictate si provocate de la kremlin [ si destul de curand nevoilor statelor non Nato care depind de resurselor Ucrainei si Rusiei ] va depinde probabil deznodamantul razboiului dar si al regimului lui putler .
Daca vestul va castiga aceasta lupta aratand solidaritate cu Ucraina si tarie sau inteligenta in a-si asigura necesarul de resurse ,cred ca regimul lui putler va cadea .
Au inebunit Polacii cica dau comanda de nici mai mult nici mai putin de 500 Himars?????
Do you think it is better to enter the inevitable war while being completely unprepared and having only museum scrap metal instead of modern weapons?
Who’s crazy here?
Well, the quantity is staggering. Do you plan a trip to Moscow?
???
This is elementary, dear Watson: the future defensive war between Poland and Russia WILL NOT be fought in Poland.
The drastic increase in the strength of the Polish artillery (and this is not the end yet) ensures effective disorganization of the enemy’s forces on its territory. We have no nuclear weapons, so the classic deterrents remain.
Warsaw is located a little over 100 km from the border with Belarus, and the Królewiecka enclave also poses a huge threat.
Poland borders DIRECTLY with Russia and its appetizer, Belarus.
We cannot invoke weakness.
Weakness is the quality of fools.
Si vis pacem, para bellum
Now that’s the kind of mindset that is making Poland a respected military power in Europe.
Do you export mindsets? Would like to buy some for our limp dick/brain politicians
Thank you for your understanding. And for good words.
Recognized and respected military powers, such as Belgium and the Netherlands, are members of Nuclear Sharing.
Poland does not, so …
😉
Krzysztof, don’t be upset, it is just a funny commercial, entered in the national folklore from now….
We are seeing something unusual, and place place a „funny ” label, the wolf became crazy, is eating grass ?
See here the commercial:
https://www.youtube.com/watch?v=Gx4vedD9_GI
Cool, cool, everything OK.
🙂
We are witnessing a total reconstruction of the reality that surrounds us. It is stunning and causes misunderstanding, even in Poland.
You have to be cool about it and try to understand the intentions that guide our decisions.
I know it’s not easy.
I know, we are not sure about the rightness of our decisions.
But we gotta, bloody hell, at least try!
Pff,no worry,brother.Motherfuckers are already using T55’s. We have them where we want them 🙂
You know the saying,it starts as a tragedy,it ends as a farce.
https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/petre-m.-iancu-se-construieste-o-noua-europa-anglo-polono-est-europeana-greselile-de-la-paris-si-berlin-au-ingropat-europa-franco-germana
@ Razvan , eu stiam si de niste aliante americano-polonezo-romanesti si mai nou posibil plus ucrainene -si engleze desi la cum a sarit din prima Macronqul in apararea ”flancului sud-estic ” posibil ca inca au si ei niste interese pe aici cu oaresce nave , rachete , elicoptere …cel putin pe plan militar …
Coane, felicitari pentru articol, bine documentat. Mie personal mi se aprinde becul la afirmatile cu privire la armament tactic nuclear. De facto nu cred ca poate exista o asemenea situatie. La un astfel de atac partea cealalta va fi inclinta sa foloseasca armamentul nuclear strategic. MDA intra in efect. Nu cred ca realist unul da o nuka tactica si celelat zice bai nu-i frumos sau ii da inapoi o nuca tactica. Nu, escaladeza instant situatia.
Acum sincer nu as dori sa intram in logica lui Einstein destul de plastic ca in cazul unui conflict nuclear omenirea se va intoarce in epoca de piatra.
Doamne fereste de prostia catorva oameni si butoane rosii.
Pe când o discuție si despre armele biologice sau chimice ale Rusiei?
Cand vom avea timp, din nefericire … 🙁
Rusia trebuie slabita pina la punctul in care nu isi poate apara interesele. Doar ca, nuculare sau nu, asta nu s-a intimplat, nici militar nici economic. Ucraina actuala e un proiect american al carui singur scop e izolarea Rusiei, nu conteaza ca au propulsat la putere o minoritate nationalista, xenofoba si sovina intr-o tara atit de diversa si cu probleme etnice. Nici ca Europa de Est a luat foc. Acuma ca Rusia nu crapat economic, ca rusii nu au iesit in strada sa-l dea jos pe Putin si ca frontul din Donbas se prabuseste, care e planul?
sa incepem cu faptul ca Ucraina este o tara independenta, recunoscuta ca atare la Natiunile Unite.
Sa accepti ca o tara, chiar si in consiliul de securitate, sa anexeze militar parti din teritoriul altei tari inseamna anularea a tot ceea ce inseamna ONU. Ceea ce s-a mai intamplat chiar inaintea inceputului celui de-al doilea razboi mondial, cu anexarile facute de Germania si URSS.
Hai nu zău.Rusia tocmai a semnat un parteneriat cu Iran pt componente de motoare,drone și alte din astea.Care Iran a dezvoltat ceva pe plan intern,efort admirabil ,dar nu e vreo putere pe partea asta.
Rusia a cucerit câteva orașele în Donbas,dar frontul nu e în nici un pericol de prăbușire.Si dacă greșesc,iar frontul cu armata cu tot dispare,mai sunt o mulțime de orașele pana la Nipru.Iar Nikolaev și Odessa sunt mai mari decât Mariupol.
Pe termen lung,capacitatea industriei vestice de a produce arme avansate va depăși capacitatea Rusiei de a goli depozitele sovietice.
Și e rău pt Rusia ca nu s-a oprit.Cu atât mai nasoala va fi prăbușirea.
Asta cu propulsatul la putere e eroarea fundamentala a naționaliștilor rusi încă din 2014.Da,or fi fost aia șovini.Si ce dacă,aveau oricum statul ucrainian în sfera lor,puteau face orice măgăriile acolo,după cum au făcut în 2004.Treaba putea continua la nesfârșit.
O țin tare cu Azovul și Kraken ,bazat pe câțiva zăpăciți din 2014.Asta e tot ce au,doar ca e o vrăjeală ieftina.Pt asta au rupt 80% din ucraineni de ei, acei ucraineni care în 2015 încă se bucurau ca pot pirata cumva sa vadă televiziunea rusească.
Iar cu războiul,o incompetenta strategica totala din martie 2014 încoace.
Niște cretini totali,care vor sfârși rău.
A dracului cum castiga alegerile minoritatea aia nationalista intr-o tara infestata pana in chiloti de FSB doar cu serviciile vestice si fara o masa critica de populatie care sa vrea cotitura asta in politica. Mai si ganditi cand rumegati propaganda moscala?
Problema la armata Ucrainei ..acum …e ca au pierdut „initiativa” strategica.
De „gandire” a operatiilor.
Au lasat Rusia sa preia rolul ..si doar „urmaresc” coada soricelului.
Adica:
Au intrat pe un razboi de pozitii , care ii defavorizeaza complet.
Favorizeaza Rusia.
Care ii „toaca” cu artileria , le „distruge” infrastructura si orasele.
Au pierdut „strategia” de inceput.
De a crea „pungi” , a ii lasa sa patrunda , dupa care strang punga , ii asfixiaza.
Sa mizeze pe mobilitate ..care sa maximizeze avantajul echipelor cu manpads ..si sa „rupa” coordonarea si asa proasta a rusilor.
Ca daca pe linii scurte , cu esaloanele apropiate ..se coordoneaza bine , odata lungite liniile si „rupta” coordonarea ..intra in haos.
Artileria nu mai stie in ce trage , te beneficiezi de similaritatile de tehnica si vorbire.
Coordonarea e la tine ..ca ai initiativa.
Razboiul de gherila a lui Vlad Tepes.
Cand i-ai saracit de forte reocupi spatiul gol lasat.
Doar ca ei ..au intrat din plin in „frica” de a nu pierde acele teritorii , se pripesc ..si intra intr-un fel de confruntare directa cu rusii.
Rusi ..care doar „mimeaza” aceasta confruntare directa.
Ca sa ii poata fixa pe pozitii.
Si toca cu artileria.
Schimba strategia ..schimba rezultatul.
Fix Pe dos. Ucrainenii au inițiativa,aproape total.
De la n-spe direcții potențiale în februarie,rusii au ajuns sa se înghesuie cumva în Donbas.
Nici o perspectiva de a atinge vreun scop important.Odessa contează,Harkov contează,dar cine pana mea e interesat de Popasna?
Război de poziții,da,dar rusii au maxim succese de nivel tactic,fără vreo speranța de succes operational.Succesul operational e ucrainian.Rusii pierd timp,nu reușesc o uzura destul de rapida a forțelor ucrainiene din fata lor.Practic ucrainienii pot face fortificații și introduce rezerve mult mai iute decât pot rusii avansa ori provoca pierderi.Rusii se uzează proportional mai mult ca Ukr.
Asta va duce la un moment dat la epuizarea efortului ofensiv rus.Chiar dacă rusii ar schimba direcția ar reuși alte surprize ,problema de fond e ca vecinii vor introduce în lupta o forță masiva,cândva în următoarele luni.
Rusii ar fi trebuit sa aibă pe tot frontul câte o străpungere sau chiar doua săptămânal,pt a avea un efect operational.In 2 luni au avut 2-3 succese de acest fel.
Optim pt rusi,la ora actuala,care difera de ora de acum o luna ar fi sa termine cumva incercuirea începută acum,apoi sa treacă la defensiva pe tot frontul.Sa fortifice și sa mineze direcțiile posibile,sa mascheze tot,sa pregătească forte pt contraatacuri.
Dacă ar obține un succes în aceasta bătălie,insemnand incercuiri și anihilare masive ale noilor forte ucrainiene,ar putea forta o remiza militara.
Pana incepe aceasta noua faza,undeva prin iulie-august,funcție de decizia ucrainenilor,rusii au timp de refacere și pregătire pt operațiuni mobile.
August e aproape toamna,când lumea se va gândi din nou la gaze,poate se mai morcovesc europenii mai rău ca acum,poate-poate mai apar oportunități politice actualmente inexistente.Daca au câștig în respingerea ucrainenilor.
Per total rusii,la nivel de mare strategie,au kkt steagul.Miza remizei militare de acum ar fi sa împiedice prăbușirea imediata a regimului și a statului în forma de acum.
Pe termen lung,rusii oricum sunt f…Când ești Rusia și iei drone contra resurse din Iran…
Alegerea lor realista e între o aterizare forțată sau una lina.
Dacă ei încă cred ca vor reface un mare imperiu cu motoare de mașini iraniene…
Nucleare peste ucrainieni nu rezolva mult hiba.
Ok , pe termen lung e stravezie chestia ptr rusi ..si optiunile.
Totusi vorbim de situatia actuala.
Care spune respectiv ..ca rusii au luat cam de cateva ori teritoriu cat rep Moldova.
Au luat zonele ptr „securizarea” Crimeii ..si au creat coridorul terestru spre Donbas.
Daca ucrainienii nu „cedau” fara lupta Crimeea …nu mai exista „musuroiul” de furnici ..in mijlocul curtii.
De unde au „infestat” frontul.
Ucrainienii vor 200 mlrs-uri.
Asta ne face o imagine de „dimensiune” a chestiei.
Cu tot optimismul meu eu vreau sa vad Ucraina ..impingand efectiv „frontul” mai mult de doua sate.
Vreau sa vad o „victorie” mai mare decat doborarea a unui Su35 de catre un Mig29.
Nu au fost n-spe directii dezvoltare ofensiva .
Vazut acum ca se mai limpezesc apele.
Au folosit o multime de trupe mai slabe , sa le spunem , sa inunde „frontul” din Ucraina , ptr ca la adapostul si in confuzia creata ..trupele specificate sa patrunda in adancime , sa faca o schimbare de regim.
Mizand pe o reactie slaba si putina apetenta de lupta.
Numai din echiparea trupelor de prin clipurile din prima faza a conflictului …puteai sa iti dai seama , ca nu sunt toti ..ceea ce trebuiau sa fie.
In schimb acum , in est vedem de la echipare , la determinare de lupta altceva.
La „adapostul” trupelor „autoproclamatelor” republici ..folosesc soldati mai pregatiti.
Eu inca astept sa vad rezultate care sa ii scoata pe ucrainieni din blocaj.
Mno,sorry,da nu e nici un blocaj.Ucrainenii tin o caramida in mana iar rusii dau cu capul in ea.De ce ar vrea cineva ca rusii sa faca altceva?