ORGILE LUI STALIN (partea 1)

Inca de la inceput stim despre ce este vorba…O arma legendara din WW II care pe 14 iulie 1941 a executat prima sa misiune de lupta, aceasta data fiind considerata de catre istorici militari ca fiind “ziua de nastere” a rachetelor sol-sol. O afirmatie hazardata? Nicidecum, si vom vedea de ce in cursul acestui articol “lung si greu”, un articol despre cea mai distrugatoare Arma, in viziunea multor experti, folosita de catre Armata Rosie in WW II, temuta, urata si admirata totodata, atat de catre inamici cat si de catre aliati.

BM 13 Katiusa

Aceasta Arma este, asa cum bine v-ati dat seama, “frumoasa” Katiusa pentru sovietici si “urata” Orga a lui Stalin pentru germani. Desi suntem “obisnuiti” a considera ca sovieticii au avut doar un singur model de Katiusa, binecunoscutul si raspanditul BM-13 Katiusa, in realitate denumirea de “Katiusa” desemneaza o intreaga familie de rachete nedirijate carora astazi le spunem generic PRND, avand calibre diferite (82/ 132/300 mm) si incarcaturi explozive multiple (penetrare-blindaj, HE, incendiar). Bineinteles, aceste lansatoare veneau pe platforme diferite asa cum vom vedea in cursul articolului, mare majoritate a acestor platforme erau realizate sub licenta de industria sovietica sau proveneau de la uratii aia de “capitalisti” prin binevenitul ajutor Lend-Lease –International Harvester K7 Truck/4×2; International M-5-6/6×6 (foarte popular in randul sovieticilor); Fordson WO8T; ZIS-5/4×2 (fabrica realizata cu suport american dat de catre compania A.J Brandt Co in 1931. Pe larg in cursul articolului); ZIS-6/6×4; GAZ AA (Ford Model AA produs sub licenta. Peste 985.000 de exemplare au fost produse de catre sovietici intre anii 1932-1950/sec.XX); STZ-3, tractor de artilerie pe senile, acesta fiind de fapt tractor agricol (STZ/Stalingrad Tractor Factory/Fabrica de Tractoare din Stalingrad).

INTERNATIONAL HARVESTER K7

KATIUSA PE FORD FORDSON

Tracta o platforma de lansare Katiusa, BM-8-8, numita si “Katiusa Montana”. A fost vazuta din Caucaz pana in Crimeea, se pare ca si-n Muntii Carpati -1944 (eeee, exista si un model “blindat”, numit “tractor-tanc” sau KhTZ-16. 750 de astfel de vehicule erau planificate in august-septembrie 1941, insa au reusit sa produca doar 50-60 de exemplare inainte ca germanii sa captureze fabrica in octombrie 1941. Era atat de prost conceput incat militarii sovietici il numisera “NI/Na Ispug/Provoaca Consternare/Provoaca Teroare” sau “Tancul Terorii” –in toamna lui 1941 au fost vazute la Odessa avand cate o turela de T-26. Puteau avea tun sau 2 mitraliere, insa erau improvizatii nereusite); STZ-5, tractor de artilerie pe senile; Studebaker US6/6×6 (dupa WW II l-au si copiat scotand ZIL-151, ulterior ZIL-157.

ZIS-151 -STUDE SOVIETIC

T-40 KATIUSA

Stalin a trimis o scrisoare de multumire companiei americane –sovieticii au fost deosebit de incantati de “Studer”, camionul care i-a pus in miscare; Ford/Marmon-Herrington HH6-COE4/4×4 (500 de exemplare primite prin programul Lend-Lease intre 1941-1942).

Ford/Marmon-Herrington HH6-COE4/4×4

Majoritatea au fost echipate cu lansatoare BM-13-16. Cel mai probabil, aceste vehicule au fost primele masini straine transformate in lansatoare Katiusa; Chevrolet G-7117/4×4 (60.000 de unitati primite prin Lend-Lease). Unele exemplare au devenit platforma de lansare Katiusa, BM-8-48 si BM-13-16, asta pana in aprilie 1943 cand s-a mers masiv pe Studebaker US6.

Chevrolet G-7117/4×4

GMC CCKW-352/6×6

Asta s-a numit standardizare in Armata Rosie. De acum i-au spus BM-13N/Normalizovanny/Standardizat pentru Studebaker US6/2,50 tone/6×6); GMC CCKW-352/6×6 (din 1941 prin Lend-Lease); Jeep Willys BM-8-8. A fost montat si pe GAZ-67, BM-8-8, astfel de vehicule, rare ce-i drept, au fost in dotarea Brigazii 15 Mecanizate de Garda. Ca si Willys-ul Katiusa dealtfel; Katiusa a ajuns si pe trenuri blindate, calibrele 82 si 132 mm fiind folosite in Batalia Moscovei pentru prima data.

KOZMA MININ -TREN BLINDAT

Se cunosc trenurile blindate “Kozma Minin” si “Ilia Muromet” echipate cu lansatoare M-8-24, cate doua per tren/48 sine de lansare; vedete blindate BKA-1125/1938, 20 de exemplare realizate pana in iunie 1941. Puteau fi transportate pe calea ferata, au fost vazute pe Volga, Azov, Dunare, Dnepr, Marea Neagra si in Marea Baltica. Erau echipate cu o turela de T-34 fiind numite si “tancuri fluviale”+un lansator Katiusa din 1943. A existat si BKA-1124/S-40, 99 de exemplare produse. S-40, 7 exemplare produse in 1942, 24,60 m lungime, greutate 33,80 tone, 12 echipaj, blindaj cuprins intre 4-8 mm, o turela T-34/76,2 mm+4 mitraliere AA+un lansator Katiusa.

JEEP WILLYS KATIUSA

 

BKA-1124&KATIUSA

Asa cum mentionam anterior au existat mai multe variante de Katiusa, ceea ce reclama lamurirea noastra cu privire la indexul militar sovietic: BM –notifica lansatoarele utilizate pe vehicule terestre, indiferent de natura acestora, pe roti sau senile. BM-Boyevaya Mashina/Masina de Lupta/Masina Militara. BM-8 –lansatoare rachete M-8/82 mm. BM-13 –lansatoare rachete M-13/132 mm, lansator greu (avea sa duca la renumitul BM-21 Grad, in uz si astazi, MLRS pe care l-am avut si noi in dotare. La noi a fost intai ZIS-151, 24 instalatii de lansare si aproximativ 600 de rachete. S-au aflat in dotarea Brigazii 74 Obuziere Roman/12 aruncatoare si a Brigazii 175 Aruncatoare Galati/12 aruncatoare pana pe la jumatatea anilor *60/sec.XX cand au inceput sa soseasca in tara instalatiile mult mai moderne si complexe de tipul BM-21 GRAD/GRINDINA, calibrul 122 mm. Pentru mai multe detalii vezi aici: https://www.rumaniamilitary.ro/tag/bm-21-grad-in-romania); M-notifica tipul rachetei. In WW II sovieticii au folosit proiectile M-8/82 mm, M-13/132 mm, M-13DD/132 mm (eeee, asta a fost racheta cu combustibil solid cu cea mai mare raza de actiune din WW II), M-13UK/132 mm (modernizata, autonomie extinsa), M-20/132 mm, M-30/300 mm/1942, M-31/300 mm/1942, M-31UK/300 mm. Le vom diseca la momentul potrivit…; x/xx –notifica numarul sinelor de lansare. Spre exemplu, BM-8-16 se “citeste” astfel: BM-vehicul de lansare terestru; “8” –notifica tipul rachetei, M-8/calibrul 82 mm; “16” –notifica numarul sinelor de lansare, respectiv 16 sine. Adica mai pe romaneste BM-8-16, vehicul terestru care lanseaza 16 rachete M-8 de calibrul 82 mm. BM-8-24, vehicul terestru care lanseaza 24 rachete M-8 de calibrul 82 mm. BM-31-12/1944, vehicul terestru care lanseaza 12 rachete M-31 de calibrul 300 mm. BM-8-36/1941, vehicul terestru care lanseaza 36 rachete M-8 de calibrul 82 mm. BM-8-48/1942, vehicul terestru care lanseaza 48 rachete M-8 de calibrul 82 mm.

Toate acestea demonstreaza un lucru cert si de netagaduit: sovieticii au fost experti in utilizarea rachetelor neghidate in WW II chiar daca astfel de rachete au utilizat si americanii, germanii si japonezii –la nivelul utilizarii lor de catre sovietici nu s-a ridicat niciun combatant, si aici ma refer la utilizare terestra ci nu aeriana, cu toate ca au existat si Katiuse in dotarea Fortelor Aeriene Sovietice (RS-82/132 spre exemplu. RS-Reaktivny Snaryad/Proiectil propulsat de racheta. IL-2 spre exemplu, ducea astfel de rachete cu efect devastator la sol). Aceste rachete sunt rezultatul unor cercetari desfasurate timp de mai multi ani, istoria rachetismului sovietic este mult mai vasta si mai veche decat am putea crede, ea datand dinainte de WW II. Despre dezvoltarea rachetelor in URSS am scris cu ocazia altor articole insa acum e necesar sa vedem traditia armatei ruse in folosirea rachetelor si dezvoltarea pe plan local a acestor proiectile autopropulsate. In mod cert, oamenii de stiinta rusi/sovietici au contribuit masiv si determinant la dezvoltarea tehnologiei rachetelor si a motorului cu reactie in lume, PRND fiind doar un singur exemplu. Originea celebrei Katiuse se afla in anii *20/sec.XX, insa se stie ca Armata Tarista folosea rachete cu pulbere neagra (combustibil solid) inca din sec.XIX.

Insa primele atestari documentare legate de existenta in Rusia a rachetelor cu combustibil solid dateaza din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, fiind vorba despre o descriere a focurilor de artificii utilizate la sfintirea/hramul Manastirii din Veliki Ustiug, oras aflat astazi Regiunea Vologda (folclorul rusesc precizeaza ca aici este locul de bastina al lui Ded Moroz, versiunea ruseasca a lui Mos Craciun. Este o statiune turistica renumita in Rusia. Exista surse ucrainene care sustin ca prima utilizare a rachetelor in “spatiul” rusesc ar fi avut loc in 1516 la Belgorod, oras aflat astazi in Ucraina). De atunci, rachetele pirotehnice au inceput sa fie utilizate masiv in Rusia, la inceputul lui 1680 infiintandu-se prima fabrica de rachete si primul laborator de productie a pulberilor pirotehnice la Moscova/Taratul Rus (fabrica s-a numit Raketnoe Zavedenie/Fabrica de Rachete. In 1682 a venit la putere Petru cel Mare, acesta ingrijindu-se sa dezvolte si sa modernizeze Armata, inclusiv industria).

In 1717 in inventarul armatei ruse intra prima racheta de semnalizare, aceasta atingand 120 m altitudine, fiind realizata la Arsenalul din Sankt-Petersburg infiintat in acelasi an de catre Petru cel Mare (in 1732, Arsenalul a produs, cu certitudine, 20 de lansatoare de rachete pentru cetatea de granita Brest, ulterior Brest-Litovsk modernizata si extinsa incepand din 1833. Pe 26 aprilie 1842 devine operationala, apartinand Imperiului Rus. Astazi apartine Belarus). Cu toate acestea, cercetari legate de realizarea unor rachete destinate strict uzului militar au debutat in 1810. I.Kartmazov, membru al Comitetului Militar-Stiintific,fiind primul care a realizat si testat rachete militare, acestea fiind de fapt proiectile incendiare si cu efect fugas (suflu puternic rezultat in urma exploziei) propulsate cu pulbere/combustibil solid, aceste proiectile avand aripioare de ghidare primitive ce se deschideau in zbor –astfel de proiectile au fost testate intensiv intre anii 1814-1817 fara a atrage prea mult atentia Armatei. In 1815 lucrurile aveau sa se schimbe, inginerul de artilerie Alexander Zasyadko (1779-1837) a inceput dezvoltarea unor rachete destinate armatei ruse. A efectuat numeroase teste cu rachete experimentale, a dezvoltat tehnici de productie si, extrem de important, a creat prima unitate de rachetisti din armata rusa in aprilie 1827 (de nivel Companie. Din 1831 devine Baterie pentru ca in 1856 sa fie scoasa din inventarul Armatei. Compania executa operatiuni commune cu Infanteria si Cavaleria). A dezvoltat trei tipuri de rachete destinate uzului militar, acestea aveau calibrele 5,02 cm, 6,35 cm si 10,16 cm, raza de actiune fiind cuprinsa intre 1600-2700 m (unele surse rusesti sustin ca Zasyadko a dezvoltat rachetele pe cheltuiala sa, foarte probabil sa fie asa). Zasyadko a scris si primul manual de utilizare in lupta a acestor rachete in anul 1817, Armata Rusa fiind prima din lume care a beneficiat de asa ceva.

RACHETA ZASIADKO-1815

  Prima utilizare in lupta a acestor rachete, atestata documentar, a avut loc in timpul razboiului ruso-turc din 1828-1829, Tar fiind la acea vreme Nicolae I. Documente militare ruse datand din acea vreme stipuleaza ca in 1828, cei 28 de soldati rusi specializati in utilizarea rachetelor de catre Zasyadko au folosit masiv rachete in bombardarea cetatii turcesti Varna/Bulgaria, fara a mentiona si nivelul pagubelor produse (rusii au folosit 380 de rachete incendiare+811 rachete exploziv fugas, adica 1191 de rachete, intrand in Istorie. Prima utilizare masiva a rachetelor in lupta apartine Rusiei conform istoricilor militari si nu numai. Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului!). Exista surse care mentioneaza ca un numar mic de rachete au fost utilizate si-n timpul razboiului ruso-persan din 1826-1828, acestea fiind utilizate in august 1827 in Caucaz (Persia este actualul Iran. In urma tratatului de pace de la Turkmenchay/Iran semnat pe 10 februarie 1828, Rusia si-a marit imperiul obtnand sudul Caucazului, aceste teritorii fiind astazi Armenia, partea sudica a Azerbaidjanului, provinciile Nahicevan si Igdir din Turcia).

In 1834, inginerul militar Karl Andreevich Shilder (1786-1854), deosebit de talentat, vizionar chiar, s-a ocupat de imbunatatirea si chiar crearea unor tuburi de lansare a rachetelor. A proiectat si realizat un sistem electric de initiere a aprinderii pulberii si interesant, a proiectat primul submarin din lume echipat cu tuburi de lansare rachete, acest submarin fiind dotat cu 6 astfel de tuburi similare tuburilor lanstorpila dispuse cate trei pe lateralele chioscurilor/2 tuburi triple. A fost testat pe Raul Neva si in Golful Finlandei in septembrie 1834, submarinul fiind primul cu carena din otel realizat in Rusia. A fost construit la Turnatoria Alexandrovsky din Sankt-Petersburg si finalizat in mai 1834.

SUBMARINUL LUI SHILDER -1834

Avea forma de ou, doua chioscuri dotate cu trape si un tub optic de vizualizare/periscop –este considerat a fi primul submarin din lume echipat cu asa ceva. Avea o torpila cu scondru si 6 tuburi lansatoare de rachete –poate fi considerat primul submarin purtator de rachete din lume (se putea scufunda la maxim 2-3 m adancime, era propulsat manual -4 vasle model “picior de rata”, 4-5 membri in echipaj, viteza in imersiune 0,5 km/h). Curand lucra la un al doilea submarin, mult imbunatatit, acesta urmand a fi dotat cu motor electric/motoare electrice insa totul a fost anulat in 1841 (rusul Shilder a proiectat primul submarin cu propulsie electrica din lume. Avea in proiect si prima nava de suprafata echipata cu lansatoare de rachete –daca ar fi facut-o, aceasta ar fi fost prima nava purtatoare de rachete din lume). In 1835, Submarinul nr.1 a fost testat intens la Baza Navala de la Kronstadt/Golful Finlandei, aici fiind pregatiti primii submarinisti rusi. In iulie 1838 submarinul a distrus cu o mina echipata cu fuzee electrica actionata prin fir o nava tinta, insa din motive neclare Amiralitatea Rusa decide suspendarea testelor sustinand ca “barca submarina n-are utilitate in lupta”. Locotenentii Zhmelev si Adamopulo, cei care au navigat Sub.Nr.1 sunt considerati de catre istoricii navali rusi ca fiind primii lor comandanti de submarin. Sa mai spuna cineva ca rusii n-au la nimic intaietate in Lume…Au, fie ca ne place sau nu!

 

 DISPOZITIV DE LANSARE RACHETE KONSTANTINOV

Intre anii 1850-1860, General-locotenent Konstantin Konstantinov, proeminent reprezentant al scolii ruse de artilerie, om de stiinta si inventator ce a contribuit masiv la dezvoltarea rachetelor in Imperiul Rus, imbunatatind teoria utilizarii acestora in lupta (a creat un dispozitiv de lansare rachete dispus pe trepied, aprinderea pulberii facandu-se electric. Acest dispozitiv a intrat in dotarea armatei ruse usurand transportul si utilizarea rachetei). Intre 1850-1859/1860, Generalul Konstantinov a condus Institutul de Rachete din Sankt-Petersburg (daaa, rusii la acea data aveau deja Institut cand altii nici macar n-aveau habar de asa ceva, o forma institutionalizata de cercetare-dezvoltare a acestor proiectile autopropulsate). Din pozitia functiei sale a facut tot ce-a putut pentru a promova rachetismul in randul Armatei si, mai mult decat atat, a realizat echipamente si dispozitive de testare si control destinate rachetelor, inclusiv pentru determinarea caracteristicilor balistice (un astfel de dispozitiv era “Pendulul balistic”, acesta fiind destinat testarii rachetelor –primul dispozitiv specializat cunoscut. A fost creat intre anii 1847-1853. Se spune despre Dispozitiv ca era inca functional in 1903. A realizat si o presa hidraulica destinata comprimarii incarcaturii de pulbere in recipiente speciale –unii sustin ca acesta este primul container specializat destinat rachetelor realizat in lume. Daca-i asa, o alta premiera rusa!).

PENDULUL BALISTIC AL LUI KONSTANTINOV

A creat si noi rachete de calibrul 5,02 cm, 6,35 cm si 10,16 cm, acestea avand raza de actiune marita fata de rachetele lui Zasyadko, pulbere mai buna (deci, fiabilitate. Durata de viata a pulberii era marita) si acuratete marita. Spre exemplu, racheta de 5,02 cm a lui Konstantinov avea raza de actiune marita la 2600 m. Cea de 10,16 cm avea raza marita la 5300 m. Aceste rachete au facut parte din inventarul armatei tariste si, conform unor surse independente, mai erau in stoc pe la 1917. Cert e faptul ca la mijlocul sec.XIX datorita eforturilor lui Konstantinov, rachetele au intrat masiv in dotarea armatei tariste, cu deosebire in Razboiul Crimeei/1853-1856, fiind utilizate inclusiv la apararea Sevastopolului. Multe regimente de artilerie au primit in dotare lansatoare de rachete acestea ajungand si la Marina, atat pe nave cat si in dispozitivele de aparare portuare (a proiectat si realizat o racheta destinata misiunilor de salvare. Racheta ajungea la 523 m distant tragand dupa ea un cablu. Era nava-nava putem spune –o nava lansa un cablu de salvare/tractare catre alta nava. A fost folosita cu certitudine in Marea Baltica). Mai mult decat atat, la insistentele lui Konstantinov s-a realizat o noua fabrica de rachete la Nicolaev, port fluvio-maritim ce apartine astazi Ucrainei (la acea vreme apartinea Imperiului Tarist, aici aflandu-se o importanta baza navala la Marea Neagra. Baza a luat fiinta in 1788 din ordinul printului Grigori Potiomkin, asta dupa anexarea de catre Rusia a tarmului Marii Negre. Asaaa, traditia ruseasca a anexarilor…). Rachete proiectate de Konstantinov au fost masiv utilizate in razboiul ruso-turc din 1877-1878 in regiunea trans-caucaziana. Documentata este utilizarea rachetelor exploziv fugas de 5,02 cm, propulsia acestora fiind cu pulbere de piroxilina -genera fum redus si asigura viteza marita in comparatie cu vechile pulberi.

Eeee dragii mei, dar asa cum sa-ntamplat deseori in Istoria Militara, si elanul rachetismului in Rusia avea sa fie redus pana la stopare. Si asta datorita dezvoltarii impetuoase a Artileriei clasice, aparuse tunul cu incarcare pe la culata cu teava din otel (mult mai rezistent decat cel din bronz, ult mai usor de incarcat si mult mai fiabil) si proiectile mult mai performante. Armata Tarista a dorit sa tina pasul cu celelalte armate orientandu-se spre Artileria clasica, interesul pentru dezvoltarea rachetelor pierzandu-se treptat. Volumul productiei a scazut constant pentru ca in ianuarie 1886 sa fie anulata complet la ordinul Comisiei/Comitetului Artilerie din cadrul Administratiei Principale a Artileriei, departament de sine statator in cadrul Statului Major al Armatei Imperiale Ruse/Russkaya Imperatorskaya Armiya. Ca urmare, la inceputul sec.XX, Armata Tarista nu mai avea in componenta sa unitati specializate de rachetisti cu toate ca in depozite mai existau rachete. Nu este foarte clara soarta acestor rachete dar se vehiculeaza teoria ca-n 1917 se mai gaseau inca prin depozitele militare.

Desi oficial cercetarea in domeniul rachetelor incetase in Rusia, au mai existat preocupari sporadice fara suport din partea statului tarist. Se cunosc date subtirele despre racheta echipata cu aripioare de ghidare realizata in 1870 de catre inginerul si inventatorul Nikolai Ivanovitch Kibalchich (1853-1881), acesta desfasurand mai multe experimente legate de propulsia rachetelor (revolutionar, a facut parte din grupul anarhist Vointa Poporului. A fost implicat in asasinarea Tarului Alexandru al II-lea pe 1 martie 1881. A fost arestat pe 17 martie, judecat si condamnat la moarte. A ramas in Istorie ca fiind primul “Terrorist rocket pioneer”. Comunistii l-au transformat in “erou revolutionar comunist, luptator pentru libertate, bla-bla”…). Totusi, odata cu inventarea prafului de pusca fara fum in 1884, interesul pentru rachete avea sa reinvie incet, incet…

ARIPIOARE STABILIZATOARE POMORTSEV

Astfel, intre 1902-1905, expertul artilerist Mihail Mihailovici Pomortsev a lucrat la imbunatatirea acuratetei rachetelor testand aproximativ 20 de variante de aripioare stabilizatoare, reusind sa mareasca raza de actiune a acestora la 8-9 km (acesta era artillerist, inginer, aerolog si meteorolog in cadrul armatei tariste. Avea gradul de General-maior, absolvise Scoala de Artilerie din Sankt-Petersburg/1871 si Academia de Inalte Studii Militare/1878). In 1905 a propus dezvoltarea unei rachete cu aer comprimat, propulsie similara torpilelor. Astazi, un crater lunar ii poarta numele, Craterul Pomortsev.

MIHAIL POMORTSEV

A introdus aerostatele in armata tarista si a desfasurat studii cu privire la utilizarea acestora. Chiar si cu toate acestea, cercetarea in domeniul rachetelor a intrat intr-un con de umbra in Rusia Tarista, insa avea sa fie reluata de catre…bolsevici/comunisti. Ei au fost cei care au pus bazele cercetarii stiintifice si proiectarii organizate la inceputul anilor *20/sec.XX. Prima organizatie de stat care s-a ocupat de studiul rachetelor a fost  Laboratorul de Dezvoltare a Inventiilor Inginerului Tihomirov infiintat la Moscova pe 21 mai 1921. In 1927 este transferat la Leningrad si rebotezat Laboratorul de Dinamica Gazelor/GDL/Gas Dynamics Laboratory in iunie 1928 (acesta a fost primul institut rusesc/sovietic destinat cercetarii si dezvoltarii tehnologiei rachetelor, ulterior si a tehnologiei spatiale), inceputul fiind facut cu proiectarea unor torpile, ulterior axandu-se pe proiectarea rachetelor militare (combustibil solid, pulbere fara fum –1924-in colaborare cu Institutul de Chimie Aplicata din Leningrad. Intre 1927-1928 a fost realizata o noua fabrica de pulberi in districtul Vasilevsky Island din Leningrad/Sankt-Petersburg, aici producandu-se pulbere fara fum).

Prima racheta propulsata cu pulbere fara fum, calibrul 82 mm, fiind lansata pentru prima data pe 3 martie 1928 in poligonul de artilerie Rzhevskiy/Rzhev din apropierea satului Toksovo, sat situat la aproximativ 33 km nord-vest de Leningrad/Sankt-Petersburg (asta, in zilele sale de glorie din perioada Razboiului Rece atingea 877 kmp. A luat fiinta in 1854 ca teren de instructie. In 1863 este preluat de Marina Tarista fiind utilizat in testarea armamentul artileristic destinat navelor si bateriilor de coasta. In 1879 devine poligon de artilerie, cel mai faimos din Rusia Tarista si, ulterior, URSS. Aici s-a testat armament artileristic si rachete destinat/destinate Armatei si Marinei sovietice. Din datele existente, mare parte a poligonului este acum depozit de deseuri periculoase. O parte a poligonului a fost utilizata de catre Stalin pentru executii in masa, aici fiind ucisi la ordin multi ofiteri superiori sovietici –nu se stie cu certitudine cati oameni au fost ucisi aici. Lui Stalin si nebuniei sale ucigase cu epurarea, i-au cazut victime nevinovate ingineri si cercetatori de top, inclusiv militari de rang inalt, sustinatori ai modernizarii Armatei Rosii, printre acestia numarandu-se Mihail Nicolaevici Tuhacevski, ceea ce a facut ca sovieticii sa ramana, inerent, in urma colegilor britanici si germani in realizarea motoarelor turboreactoare si a aeronavelor cu reactie.

Pe 16 mai 1932, M.Tuhacevski depune un memorandum prin care cere unificarea GIRD/Gruppa Izucheniya Reaktivnogo Dvizheniya/Grupa de Studiu a Motoarelor Reactive, birou de cercetare fondat in 1931, ce se ocupa cu studiul rachetelor -aici formandu-se nume ilustre de savanti sovietici, Sergei Korolev, Friedrich Zander, I.P.Fortikov -cu GDL  din Leningrad, rezultand Reaktivnyy Nauchno-Issledovatel’skiy Institut/RNII/Institutul de Cercetari pentru Motoare cu Reactie/21 septembrie 1933. Asa s-au pus bazele rachetismului sovietic, totul datorandu-se viziunii progresiste a lui Tuhacevski. Ei bine, aici s-a nascut legenda BM-13 Katiusa si proiectilele reactive care i-au adus faima si ura totodata!). Racheta avea raza de actiune de aproximativ 1300 m, pare putin dar era un inceput promitator!

Tupolev I-4/ANT-5

Din 1930 la GDL au debutat cercetari pentru obtinerea unor rachete cu combustibil solid cu calibru cuprinse intre 65-410 mm. Racheta de 410 mm, cea mai mare avuta in vedere, urma sa aiba raza de actiune de 8000 m si greutatea la lansare de 500 kg. Nu avea sa se nasca dar in 1932, rachete RS-82/82 mm au fost trase pentru prima data de un biplan Tupolev I-4/ANT-5, primul vanator sovietic complet metalic produs intre anii 1927-1933 (365 de exemplare in dotarea Fortelor Aeriene, un pilot, lungime 7,27 m, lungime aripa 11,42 m, inaltime 2,82 m, anvergura aripilor 23,80 mp, greutate gol 978 kg, greutate maxima 1430 kg, motorizat cu un Bristol Jupiter produs sub licenta/M-22 in URSS –radial cu piston/460 CP/343 kW, viteza maxima 257 kmh, autonomie 840 km, plafon de serviciu 7655 m, rata de urcare 555 m/minut, incarcatura pe aripa 60 kg/mp. Inarmat cu 2 mitraliere calibrul 7,62 mm. Unele exemplare au avut sine de lansare rachete dispuse sub aripile inferioare). Pana in 1933, GDL efectuase teste cu 9 tipuri de rachete sol-aer si navale, toate utilizand combustibil solid.

In 1929, Tihomirov il angajeaza, spre norocul sovieticilor si a viitorului program spatial (despre acesta am vorbit pe larg in articole anterioare si nu vom reveni din motiv de spatiu), pe Valentin Glushko -pe atunci acesta avea 21 de ani -punandu-l sef la Departamentul/Sectorul 2, cercetarile mergand pe o noua directie in dezvoltarea rachetelor, motorul racheta cu combustibil lichid. In 1931 GDL avea deja 7 departamente: Dep.1-condus de G.E.Langemak se ocupa cu dezvoltarea rachetelor RS; Dep.2 -condus de V.P.Glushko se ocupa cu dezvoltarea rachetelor cu combustibil lichid si a celor cu motoare electrice;  Dep.3 -condus de V.I.Dudakov se ocupa cu dezvoltarea rachetelor cu combustibil lichid destinate aeronavelor; Dep.4 -condus de I.I.Kulaghin se ocupa cu dezvoltarea de pulberi pentru motoare-racheta si a incarcaturilor explozive pentru acestea; Dep.5 –condus de N.A.Dorovlev se ocupa de cercetari legate de grenade/mine propulsate de rachete (de aici a rezultat vestitul RPG); Dep.6 –condus de E.S.Petrov se ocupa de productie, foarte probabil; Dep.7 –avea rol administrativ, nu exista date in privinta directorului acestui department, foarte probabil tinea de NKVD. Asa cum mentionam anterior RNII este creatorul rachetelor utilizate de MLRS BM-13 Katiusa si nu numai, insa ne vom ocupa de acestea si istoria platformelor de lansare in capitolul urmator. Va urma.

 

  WW

 

SURSE DATE SI POZE:Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

https://defencyclopedia.com/…/greatest-world-war-ii-weapon…

https://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id…

https://ww2db.com/photo.php?source=ll&color…

www.o5m6.de/redarmy_old/chevy_7117.html

www.artillery-museum.ru/…/the-history-of-rocket-armament…

https://historicspacecraft.com/Rockets_Russian.html  

hram-tbm-spb.ru/2015/11/rzhevskiy-poligon/