PARTEA I. Suntem intr-o criza economica perpetua, dar nu suntem in stare sa ne recuperam miliardele de dolari investite pe vremuri in strainatate. Anii regimului Ceausescu au insemnat o perioada foarte activa in politicile economice externe.
Aveam relatii si schimburi comerciale cu zeci de state. Si dupa 1989 multe dintre ele ne-au ramas datoare. In 1989 sumele pe care Romania le avea de recuperat din strainatate erau consistente. Este vorba de multe miliarde de dolari. Investitii in instalatii petroliere, fabrici de armament, institutii publice, instalatii de irigat.
Acum, in 2011, lista s-a subtiat. Multe state care ne sunt datoare nici macar nu se mai gandesc sa ne plateasca vreun dolar. In anii ’80 romanii au fost suspusi la restrictii uriase pentru ca Nicolae Ceausescu sa investeasca in strainatate.
O lista lunga. Multe tari, multi bani, sume colosale. Toti acesti bani teoretic sunt ai Romaniei. Toate aceste state ne sunt datoare, dar noi ori nu vrem, ori nu stim sau nu putem sa ne recuperam datoriile, miliarde de dolari investite pe vremuri in strainatate. Ceusescu si-a dorit sa fie bine vazut peste granita asa ca politica externa a fost o prioritate. Romania avea relatii si schimburi comerciale cu zeci de popoare. Dupa 1989, multe dintre ele ne-au ramas datoare.
In decembrie ’89 Romania era intr-o situatie paradoxala. Pe de o parte populatia rabda de foame, era umilita, iar pe de alta parte Republica Socialista Romania avea in conturi 2 miliarde de dolari cash, (bani care vor disparea in anii ’90). Mai mult, in afara de acesti bani, Romania avea investitii si datorii de recuperat in valoare de multe miliarde de dolari. Si ca paradoxul sa fie total, Romania nu mai avea datorii externe.
Povestea incepe in anii ’70 cand statul roman se imprumuta masiv pentru industrializarea fortata a tarii, dar si pentru investitii externe megalomaniace. Dorinta lui Ceausescu era ca Romania sa devina o putere politica si economica importanta, iar el un lider mondial.
La inceput totul parea sa mearga bine, dar in urma unor tranzactii speculative cu grau si petrol, tara intra in blocaj financiar si incetare de plati.
Razvan Temesan era la vremea respectiva seful Directiei de Credite Externe din Banca romana de comert exterior.
„Deci 10 miliarde 170 de milioane de dolari a fost varful datoriei externe pe care a avut-o vreodata Romania„, a declarat Temesan.
Stefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comert exterior isi aminteste foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plati.
„Atunci ne gaseam in situatia in care si pilotii primeau bani in servieta ca sa plateasca aterizarea si decolarea de pe aeroporturile straine„, isi aminteste Stefan Andrei.
Romania ajunge la mana celor mai mari state creditore adunate in Clubul de la Paris si Fondul Monetar International. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceausescu ia o hotarare pe care unii o considera eroica, altii criminala: plata tuturor datoriilor externe inainte de termen.
Pentru plata datoriei, mare parte din productia agricola si industriala a tarii ia calea exportului. Coada la mancare devine un obicei. S-a instituit rationalizarea produselor de baza, iar benzina si alimente ca painea, uleiul, zaharul si faina au inceput sa fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau masline, romanii auzeau la sarbatori.
Romania investeste in alte state din care Ceausescu spera sa primeasca resurse pentru economia romaneasca: petrol, metale, bumbac. Romania devine o banca pentru tarile in curs de dezvoltare. In timp ce la Timisoara incepea revolutia, Ceausescu era in Iran.
In aprilie 1989, in Comitetului Central al PCR, Nicolae Ceausescu anunta rambursarea integrala a creditelor internationale spre bucuria intregului popor. Romania nu mai avea datorii si avea investitii uriase. Opt luni mai tarziu Ceausescu moare si odata cu el mor si investitiile facute de statul roman peste granita.
Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit in intreaga lume. Acum, in 2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde si jumatate de dolari. Diferenta nu a fost recuperata de romani, ci ori a fost stearsa ori s-a pierdut.
„Romania, te iubesc!” a pornit pe urmele banilor pierduti din strainatate, in Africa, Sudan. Pe cel mai sangeros continent al ultimilor 50 de ani.
Cand spui Sudan, spui malarie, febra galbena,instabilitate politica, saracie, razboaie civile si genocidul de la Darfur. In Sudan, Romania a construit fabrici, instalatii petroliere, cladiri pentru institutiile statului, case. In total Sudanul ne datoreaza 170 de milioane de dolari. De cum am pus piciorul in Sudan au inceput restrictiile.
Mai peste tot iti este interzis sa filmezi pentru a nu scoate la iveala problemele din aceasta tara. Singurul loc in care poti filma linistit este cladirea parlamentului din capitala Khartoum -mandria Sudanului, construita in anii ’70 de romani si pe banii romanilor.
Arhitectura ne este familiara, semn ca pe undeva mana lunga a comunismului romanesc a ajuns departe. Cladirea parlamentului din Khartroum este, daca nu cea mai spectaculoasa constructie facuta de romani aici, este cea mai mare, cu siguranta.
Cu Sudanul, Romania a avut o relatie buna inainte de ’90 si avea schimburi economice intense. In primul rand, din Sudan noi aduceam bumbac. Frate ca frate, dar atunci cand vine vorba de datoriile restante, oficialul sudanez schimba vorba si sugereaza ca trebuie sa se refaca prietenia inainte de a vorbi despre bani si datorii. Pana atunci ei se bucura de cadourile facute de romani.
Casa Poporului din Khartoum nu seamana cu Casa Poporului din Bucuresti, ci poate cu palatul copiilor, al pionierilor, asa cum era pe vremuri.
Relatiile cu Sudanul s-au poticnit inainte de caderea lui Ceausescu. Din anii 80 au avut loc nenumarate conflicte intre nordul dominat de musulmani si sudul populat de triburi care incercau sa obtina independenta. Dupa un conflict care a durat aproape 20 de ani si a facut nenumarate victime, beligerantii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va desparti in doua tari, cel mai probabil Sudanul de Sud si Sudanul de nord.
Desi acum in Sudan este liniste, tara ramane fracturata si ranile nu s-au inchis inca. In noile conditii este foarte greu de spus daca Romania va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele doua noi state va palati datoria?
Va urma
Articol preluat
PARTEA A ll A
Multumiri deosebite pentru Nero Flash, Adrian si Florin
http://www.incont.ro/externe/irakul-mozambicul-si-libia-au-sa-ne-dea-miliarde-de-dolari-de-ce-nu-poate-romania-sa-si-recupereze-banii.html.Ceausescu a lasat o avere colosala facuta pe spatele romanilor dar din pacate pliticienii nostri isi apara doar interesele lor ,interesele romanilor de rand cine le apara?
http://www.incont.ro/externe/irakul-mozambicul-si-libia-au-sa-ne-dea-miliarde-de-dolari-de-ce-nu-poate-romania-sa-si-recupereze-banii.html
Există un fenomen numit „tirania petrolului” sau „blestemul petrolului”. Este diferit de obişnuita „boală olandeză”, care reprezintă dependenţa de o resursă minerală unică.
Exemplu: Nigeria.
Publicul obişnuit s-a plâns în faţa reporterilor de:
– poluare insuportabilă cu scurgeri de petrol şi deşeuri;
– distrugerea unor areale agricole;
– distrugerea pescuitului tradiţional;
– corupţie;
– jafuri şi distrugeri acoperite de autorităţi;
– etc
Explicaţia reporterului de la National Geographic a fost: pur şi simplu Statul nu mai are nevoie de impozite. Cetăţenii obişnuiţi ar putea la fel de bine să crape. Sunt inutili, balast. 130 de milioane de oameni ar putea dispărea mâine şi Statul nu s-ar mai plânge că nu are forţă de muncă şi contribuabili. Banii vin din petrol, muncitorii din ţările vecine, utilajele din Europa, petrolul din pământ. Petrolul e stat în stat. Există fără să aibă nevoie de altceva.
Situaţia se repetă cu mici variaţiuni oriunde un stat tiranic are la îndemână o resursă preţioasă: Evo Morales stă pe litiu, Hugo Chavez şi Regele Abdullah pe petrol, Putin, Nazarbaiev şi Karimov pe gaz, Partidul Comunist Chinez pe forţa de muncă, Sudul American al epocii de dinainte de 1865 pe bumbac, Ceaşcă pe relaţia privilegiată cu ţările în curs de dezvoltare (cu ai căror tirani se îmbrăţişa şi pupa, după cum aveau grijă ziarele comuniste să ne arate).
Without firing a gun, without drawing a sword, should they make war on us, we could bring the whole world to our feet… What would happen if no cotton was furnished for three years?… England would topple headlong and carry the whole civilized world with her save the South. No, you dare not to make war on cotton. No power on the earth dares to make war upon it. Cotton is King – James Henry Hammond
Epoca raţiilor şi cozilor nu a fost motivată în mod direct de „plata datoriilor”, era o gogoaşă umflată cu aer. Nu câteva mii de tone de grâu şi câteva sute de camioane Roman compensau 10 miliarde USD. În 2011 s-au exportat numai în Egipt sute de mii de tone de grâu, raportul dintre grâu şi dolar pe pieţele mondiale a fost influenţat de România (sub ministeriatul „prostului şi ţăranului” Tabără) şi nimeni n-a putut spune că a stat la coadă la pâine.
Epoca raţiilor şi cozilor a fost motivată de 3 lucruri:
1. necesitatea de a menţine sistemul social din interior de neatins – care putea fi satisfăcută în practică numai printr-o combinaţie a opresiunii cu zăhărelul;
2. necesitatea de a menţine poziţia în lume a „omului mic şi creţ care s-a îmbrăţişat cu Nixon” – care putea fi satisfăcută în practică, odată ce Nixon nu mai era, numai având în spate o plasă de relaţii care să te apere la nevoie: „nicio putere din lume nu se luptă cu bumbacul”, fiindcă imediat sar cu gura ţările care depindeau de mărfurile noastre vândute la preţuri preferenţiale (cu dolarul evaluat la 100 de lei faţă de 21 oficial);
3. faptul că acest sistem, odată satisfăcute cele 2 puncte precedente, nu mai avea nevoie de nimeni altcineva, aşa cum conducătorii nigerieni nu dau 2 parale chioare pe ceea ce nu aduce petrol.
Din acest motiv, „alimentarea Statului modern democratic din resursele moştenite de la comunism” nu avea sens pentru nimeni dintre cei implicaţi: atâta vreme cât un şef politic, fie că se numea Rânjilă, Ţapu sau Cheliosu, ar fi avut la îndemână venituri din investiţiile erei comuniste, şi-ar fi putut permite să continue într-o formă îmbunătăţită Republica Socialistă România, mai cu nişte salarii umflate pentru mineri, mai cu nişte palmieri pe la Marea Neagră, mai cu un Tratat cu Ucraina, mai cu nişte miliţieni cu căşti şi scuturi pe stradă, mai cu nişte Dacii „zâmbetul lui Iliescu” aruncate prin America de Sud. Chiar dacă publicul ar fi perceput o relaxare a opresiunii, cel aflat la butoane ar fi fost tot acolo. Chiar dacă Bashar Al-Assad pretindea că e mai bun decât răposatul Hafez, când s-a văzut la ananghie n-a ezitat să pună şi el mâna pe Kalaşnikov.
Deci interesele tuturor sunt împotriva ideii ca noi să ne recuperăm resursele investite:
– occidentalii nu suportă un regim care le arată o mutră zâmbitoare şi îi lucrează pe la spate (izolarea 1990-2001);
– alde Putin nu suportă să vadă cum statul care priveşte pofticios la Moldova are şi el ceva putere financiară;
– îmbogăţiţilor proveniţi din structurile statului comunist nu le convenea ca ei să nu pună laba pe ceea ce rămăsese aici din avuţiile acestuia;
– publicului obişnuit, mediu sau sărac, nu i-ar fi convenit un Rânjilă transformat în Nazarbaev sau Assad;
– africanilor şi arabilor nu le convine să li se spună că a venit scadenţa…
…şi tot aşa.
Ceaşcă a creat cu eforturi uriaşe un mic imperiu, dar acesta era numai pentru el, nu pentru noi. Când a pierit el, s-a destrămat şi imperiul odată cu el. Noi am rămas cu praful de pe tobă.
~Nautilus
Alte miliarde aruncate pe apa sambetei – industrializarea Romaniei urmata de dezindustrializare. Vom reusi oare sa re-industrializam Romania?
http://www.finantistii.ro/economie/raport-despre-reindustrializarea-romaniei-71944/