„Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale!”

De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați.

Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale.
Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara.

Spre deosebire celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales.
Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19.

Cred că este foarte important să înțelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine, nici implicațiile, și nu mă refer aici doar la cele financiare, ci la întreaga funcționalitate și particularitate a sistemului, la resursa umană – pentru că specialiștii se formează în timp, cu efort și costuri – și, peste toate, impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar.

Fiecare militar este conștient că, atunci când depune jurământul, își asumă riscurile, își asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viață plină de privațiuni, pentru că asta este viaţa de militar. Militarii înțeleg situația dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că țara îi respectă pentru sacrificiul lor.

După ce am prezentat aceste informații, conchid cu o întrebare: dacă trebuie să fim egali la pensionare nu ar fi corect să fim egali și pe timpul vieții active?

Ministrul Apărării Naționale Nicolae-Ionel Ciucă

82 de comentarii:

  1. Pai din punctul meu de vedere lucrurile sunt simple: militarii merita pensii speciale.

    O alta chestie pe care ar trebui sa o primeasca este urmatoarea: taxe zero (0) cata vreme sunt angajati dupa ce intra in rezerva si sa primeasca pensie abia dupa varsta de 65 de ani. Exact asa aveau militarii romani care aveau durata de serviciu activ de 20 de ani.

    2
    • Ce militari vrei sa vezi peste 50 ani? Doar Generali! Ce sa faci ca militar la peste 50 ani? Spui ca la romani dupa 20 ani ieseau la pensie.. pai daca incepea de la 20 ani practic la 40 iesea la pensie… Peste 48 nu mai au ce cauta in sistem….ca i mananca Covid 19 ai vazut ce s-a intamplat pe portavioane… sa angajeze personal tanar…nu sa tina locurile ocupate. Militarii, cotizeaza la toate fondurile, singura diferenta e modalitatea de calcul,cand se pensioneaza si de aici pensia de serviciu mai mare care sta in gat unora!

      • Sa fie instructori bre ca nu trebuie sa bati recodul la 100 m garduri. Dupa 50 ani nu mai poti alerga ca un pifan dar ai o anumita experienta care te poate face un bun instructor, mai ales ca nu te mai aprinzi asa repede ca nu mai fierbe testosteronul in tine si poti invata pe aia mai tineri

        6
  2. Ce urmeza este exercutz de sarcasm
    Pai cum nu sunt speciale?
    Pai ce au contribuit ?
    Nu!
    Si de ce un neispravit de pontoner fara liceu are pensie mai mare ca un profesor ?

    Huo! Jos!
    Oamenii cachii viseaza numai prostii!

    Acum sa fin cirecti – asata au cerut „revolutionerii” asta s-a facut!

    Sunt ani de zile de lupta cu pensiile speciale si cele miliatre erau primele vizate.
    Ca de ce sunt asa de mari? Ca in ce razboiaie au luotat „astia”? SAMD etc.

    Asa ca ce sa ne miram?
    In fine ! revolutai civoca si anticomunista a izbandit!!!

    A.. si nca ceva. „Comunistii” au avut mai mult bun simt. Unchiul meu ofiteru’ a primit pensie si ptr anii in caere a tras cu tunu’ impotriva Bastionului Pacii (URSS!) . Menea Kostea a ormit pensue otr activiatea sa de ofuer granice in slijba Romanieri „burghezo-mosieresti” (agravanta .. a fost ofiter tarist si apoi alb la Odesa!) Asta am explicat ani de zile …

    Asa ca acu ASTA E!

    Si as vrea sa vaz cati manifestanti contra pensiitilor nesintite ale militarilor vor cere sa mearga ei in Afagnistan in locul militarilor pe care ii califica drept „mercenari”, „puturosi” si „prosti” .

    5
    • Nea Ghita, ultima fraza ai bagat-o … asa la sentiment, nu? Da’ e sentiment de ura sau de neputiinta ca altfel e greu de inteles absurdul ei, cel putin eu nu pot.

      3
      • Pensiile trebuie sa se ia doar raportat la contributivitate…punct
        Daca vrei ca militarii sa aibe pensii mai mari…ajuta-i cu contributia la pensie cat sant activi.
        In rest toata lumea e egala si trebuie sa primeasca raportat la cat a contribuit…altfel ajungi la aberatiile de acum.

        9
  3. Păi dacă nu sunt pensii speciale înseamnă că sunt o altă categorie de venituri care trebuie impozitate.

    3
  4. frumos discurs dar uita ceva important. nu toti care primesc pensii speciale in armata le si merita

    Anul trecut, peste 150.000 de militari şi poliţişti au beneficiat de pensii speciale. În categoria acestora sunt incluşi toţi angajaţii, indiferent dacă sunt militari din teatre de operaţiuni sau funcţionari de birou, preoţi ai Ministerului Apărării, toţi angajaţii Internelor, nu doar poliţiştii, jandarmii, pompierii, gardienii din închisori. De asemenea, tot la această categorie intră şi angajaţii serviciilor secrete.

    Restul pensiilor speciale la care se referă proiectul liberalilor sunt doar 9312 şi scot anual din bugetul statului peste un miliard de lei. Cele 150.000 de pensii speciale ale militarilor înseamnă anual un efort bugetar de opt miliarde lei, ceea ce duce tot sistemul de pensii speciale la o încărcare bugetară de 2 miliarde euro anual. Cei mai mulţi pensionari îi are Ministerul de Interne – peste 83.000. SRI se apropie de plata a 10.000 de pensionari, între care se află şi cei care au făcut parte din fosta Securitate, la care calculul pensiei a fost actualizat anual.

    https://www.bursa.ro/inechitatea-continua-pensiile-speciale-ale-militarilor-politistilor-si-celor-din-servicii-neimpozitate-de-proiectul-liberal-06403935

    24
    • Pensiile toate reprezinta 7-8 % din PIB, in afara reprezinta 12-13% asa ca lasati-o moarta……Ca sunt unii mai ‘speciali’, e adevarat, dar nu sunt militari si politisti, sunt magistrati, si alte categorii nemilitare… acolo e problema, ca plutonierul ia 35-40 mul, si aia ia 200-300mil…..

      3
      • ba sunt si militari si politisti care iau pensii uriase pe stomacul gol. sunt pensii de 30.000 de lei printre generali facuti politic

        14
        • @Robi

          Nu există generali politici, economici, sociali etc. pentru finanțe. Legea trebuie să spună clar cine, cu ce grad, cât, cum și când primește pensia respectivă.

          Faptul că sunt oameni care nu le merită pentru că la momentul respectiv au fost numiți politic sau au fost corupți nu înseamnă că magistrații și generalii nu tre să aibă pensii speciale.

          E datoria fiecăruia să-și facă curățenie în propria curte, dar fiindcă în România nu a existat lustrație în următorii 30 de ani tot vom avea discuții despre ”merită” ”nu merită”.

      • Nu cunosc subofiter cu pensie care sa atinga 4 mii lei,in schimb oscileaza intre 3 mii lei si 3,5 mii lei.

        1
  5. „Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă…”

    „Spre deosebire celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales.”

    La fel judeecatorii si procurorii…

    5
    • asta e complet nerelevant…nimeni nu te obliga sa te faci militar, politist etc.
      e un contract, cand il semnezi iti asumi bonusurile si cu restrictiile respective
      vrei norma de hrana, de echipament, solda etc…asta vine cu fara firma, greve si ce o mai fi…nu iti place…civilia e larga…

      11
      • „vrei norma de hrana, de echipament, solda etc…asta vine cu fara firma, greve si ce o mai fi…nu iti place…civilia e larga…”

        Poti sa adaugi propriul sistem de sanatate, in general mai performant decat cel public (MApN, MI si serviciile au propriile spitale si policlinici), hoteluri, baze de tratament. Stiti cat costa o friptura la crasma din spatele Parcului Cismigiu? (ceva mai mult decat cele din Parlament)…

        Cati „doctori” sunt in sistem, iau sau nu spor salarial pe tema asta? Amintiti-va de scandalul plagiatelor…

        9
  6. Ca sa o luam babeste, nu ar fi nicio problema sa contribuie militarii pentru pensie.
    Doar ca asta ar insemna ca in bugetul apararii, la cheltuieli de personal, sa fie prinse si sumele necesare pentrucontributiile la pensii.
    Adica statul sa ia din veniturile la buget suma x, sa o includa in bugetul Ministerului Apararii de unde suma respectiva sa fie mutata in bugetul Casei Nationale de pensii.
    Asta ar insemna ca bugetul apararii sa fie mai mare si cu o pondere mai mare a cheltuielilor de personal doar pentru a plimba aceeasi suma prin trei buzunare in loc de doua.
    Merita ?
    Zic ca nu, si nici nu stiu vreo tara NATO care sa faca asa ceva.

    2
    • Si ce ar fi rau ca pe statul de plata sa fie si contributiile(pe care le plateste statul) si gratuitatile de hrana, imbracaminte etc. Ar fi bugetul mai mare si s-ar vedea, mai bine, ponderea cheltuielilor cu personalul. Exista calculatoare, socotelile nu se mai fac cu creionul.
      Ar fi si transparent ! Parca asta vrem sau nu pentru catei ?!

      10
    • Pt. Eroul Bula: militarii contribuie si au contribuit pt. pensie la fel ca civilii:
      – Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat:
      Art. 31 – (1) Cota de CONTRIBUȚIE INDIVIDUALĂ la bugetul de stat este egală cu cota de contribuție de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
      (2) Termenele de declarare și de plată a sumelor reprezentând contribuțiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislația fiscală pentru declararea și plata contribuțiilor de asigurări sociale.
      sau
      – Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat:
      Art. 78 – (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contributia pentru pensia suplimentară va deveni CONTRIBUTIE INDIVIDUALĂ la bugetul de stat, pentru prestatiile prevăzute la art. 4.
      (3) Cota de CONTRIBUTIE INDIVIDUALĂ este de 5% . Baza lunară de calcul pentru care se va determina contributia individuală o reprezintă solda lunară brută.

      6
  7. Poate domnul Ciuca nu se uita la colegii americani unde generalii iese la pensie la 60 de ani.
    Nu stie ca la doar 20 ani vechime, americanii platesc doar 60 % din pensia militara.
    Nu cunoaste ca oricare general american , 5 ani dupa pensionare nu poate fie reangajat la stat. Prin derogare, doar camera reprezentantilor poate aprova reangajarea unui pensionat general in armata inaintea celor 5 ani de interzicere. Prin derogare individuala. Nu la gramada.

    Basca impozit progresiv in USA.
    Pe toate veniturile cumulate.

    Domnul Ciuca a fost pensionat la 52 de ani. In aceiasi zi numit ministru cumulind pensia cu salariul.
    Nu ca la prostii aia de americani unde fac si ei sacrificii ca nu pot fi cu sindicat , nu pot face greava,chiar merg in razboaie , ies la pensie si mai tarziu dar nu vezi unu , unu singur sa vina pe ecrane sa planga ca statul american il taxeaza cu 35 % toate veniturile .

    In RO chiar chiar ca e mai nasol .

    Obtii la 40- 45 de ani pensia de serviciu garantata ca 85 % din ultimele salarii , te reangajezi imediat la acelasi stat cumulind salariul cu pensia si plangi pentru colosalul impozit de 10 %.
    Care la pensia militara nu e nici atita ca primii 2.000 lei pensie sint scutiti de impozit.
    Un dezastru tovarasi.

    42
    • Americanii e proști!
      Și nu știe că că la noi masele largi populare, cunoscute academic sub numele de „pulifricus pulifricus” se împart în două:
      1. Pulifricus comunus- fraierii care muncesc și contribuie din greu la stat pentru a asigura Pensiile Speciale ale Stăpânilor;
      2. Pulifricus enervatus- aceiași menționați anterior, pe care însă îi enervezi in prealabil, atunci când ai nevoie de masă critică pentru una…alta…

      10
    • Pai ei au deschis usa cu amerikancii cand ne-au comparat cu tari NATO. Chiar l-am auzit recent pe un latrator din asta ca sa ne comparam cu Polonia. Gata sefu, i-a zi matale unde semnez, pana la capat ca si polonezii cu tot cu degradare la cei carora le-au cantat ode acum cateva luni?

      5
    • Io o sa-mi dau palaria jos cand un roman (hai sa zicem o masa critica de romani) o sa aibe demnitatea sa spuna „Bai, e prea mult ce primesc pt ceea ce fac, nu e OK, nu primesc!” Am intalnit atitudinea asta afara, la noi nu exista asa ceva. Nici macar la 5% din populatie. O mai intalnesti mai degraba la cate un amarat care gaseste o poseta sau un portofel cu bani printr-o parcare de mall si le duce la politie.
      In rest nimic, zero demnitate, aceeasi mentalitate de sluga hamesita de sute de ani. Sa furam cat mai mult (chiar si furtul legalizat e tot furt) si sa muscam de c… stapanul cat mai mult (indiferent ca e seful din institutie, presedintele, parlamentarii, rusii, americanii, samd). Indiferent ca vorbim de militari, doctori, cadre didactice, programatori, etc. Tot romanul vrea o scutire, o ceva in plus fatza de ceilalti. Sa se supere cine vrea. Fiecare ia cat poate si vede el daca-i trebuie si ce mai face cu ce-a luat. Astia ne suntem.
      De aia nici n-o sa vedeti nush ce tancuri, taburi, avioane facute nush pe unde prin Ro sau o armata dotata cu nush ce SF-uri. O sa fie aici aceleasi lamentari si peste 10 ani.

      14
    • Un exemplu de subofiter iesit la 40-45 de ani? Nu generali,doar subofiteri.

      1
    • ” fost pensionat la 52 de ani. In aceiasi zi numit ministru cumulind pensia cu salariul.”

      Aici e principala problema, te pensionezi, e ok, nu mai cumulezi pensia cu un alt venit de la stat.
      Vrei sa lucrezi la stat in continuare, suspenzi pensia, primesti salariul, si iti sporesti contributia la fondul de pensii.
      Bineinteles, iti iei pensia de stat daca te reangajezi in mediul privat.

      PS parca exista o astfel de prevedere legala, a fost eliminata la venirea lui Ponta la putere.

      3
  8. Malaxorul politic de cacat inghite tot. Fara nici o limita.

    1
  9. Cat din bugetul MApN 2019 s-a cheltuit pentru dotare noua si cat pentru pensii ?
    NU dau cu parul dar sa iesi la pensie la 50 de ani ?
    Daca in 2012 un colonel avea 4000 pensie, oare cat are acum ? A poate e deja general( a devenit mai competent la pensie?) Si pensia creste cu gradul pensionarului !
    Pensii speciale ? DAA ! pt cei care au mers in TO ! Nu sunt misogin dar pensii speciale pt mers pe tocuri ?
    Cei din rezerva sunt chemati daca Doamne fereste se intampla ceva ! Dar si noi astialalti suntem inarmati atunci !

    17
    • Nu creste cu gradul rezervistului. Ai pensie raportat la ultimul venit in activitate, apoi te pot face astia Maresal, ca nu mai primesti nimic.
      As prefera sa nu existe discrepante uriase. Intrebati cati instelati accepta sa le taie 10% si sa dea acel 10% dupa cum urmeaza:
      1. Inzestrare
      2. Inzestrare
      3. Inzestrare
      4. Militari/Veteranii din T.O.
      Abia atunci vedem ca sunt doua ranguri de militari, unii pentru care si acum mi-as da haina de pe mine si altii pe care ma fac ca nu-i vad pe strada.

      12
  10. 1. By that definition, a middle-income three-person household earns about $45,000 to $135,000. If you’re single, a salary of around $26,000 to $78,000 qualifies you as middle-income
    2.Final Pay Retirement System
    Under this system your retired pay is computed by multiplying your final monthly base pay when you retire by 2.5% for every year of your service. That means you get 50% of your base pay if you retire with 20 years of service or 100% of your base pay if you retire after 40 years.
    That means a four-star officer retiring with 40 years of experience would receive a pension of $237,144, according to the Pentagon. Base pay for active-duty top officers is $181,501, according to Navy.

    Deci sa fortam putin matematica asta cu care chiar un fost sef de-al meu(lt col atunci, ge’al de brigada rez amu’) ne da in nas pe la tv:
    Pe an in SUA sa spunem 50.000 de dolari ar fi conform datelor de mai sus un venit mediu. Medie la medie, da?.Asta inseamna 4166 $ pe luna.Mai departe 237.144 dolari pe an, topul de gama, dupa 40 de ani(si aici ii o poveste), general cu 4 stele adica 19.722$ pe luna. Pensia asta lunara a generalului cu 4 stele o impartim la “media mediei” lunare a venitului in SUA si obtinem un coeficient de 4.73 . Retineti va rog acest magic 4.73, socotind totusi incorect o medie a mediei cu limita superioara la un general cu 4 stele si 40 de ani activitate.
    Un general cu 4 stele in Romania are o pensie de 25.000 Ron adica aproximativ 5000 de ieuro. Nu fac socoteli cu acel “meserias” cu 73.000 Ron sau cat are ci pastrez principile comparatiei. Venitul mediu in Romania conform mediafax in februarie 2020 este 3202 Ron. Impartim deci acel venit din pensie de general cu 4 stele la venitul mediu si ne da: 7.5. Asta-i problema domnilor, o fi mare, o fi mica, nu stiu. Stiu doar ca respectivul coeficient este aproape dublu ca in US of A.
    Si calculul tot nu este satisfacator ca nu statul are cele mai mari venituri in SUA ci privatul. Asadar media aceea de la medifax insemna muncitorul de la privat cu minim pe economie plus vaca aia imputita de pe la primarie cu 7000 de ron impartit la doi.
    Inchei apoteotic:
    Federal judges have no fear of an impoverished old age thanks to what is known as the Rule of Eighty.
    The rule gives judges the option of the life of Riley if they are 65 or older, and their age, plus the years they have spent on the bench, add up to the magic number. The latest to take advantage in Louisiana’s Eastern District is Ginger Berrigan.
    Judges may, if they wish, continue to work fulltime until they drop. Judge Martin Feldman, for instance, was appointed by President Ronald Reagan and is still dishing out justice with undiminished vigor at the age of 82. He also darts off from time to time to Washington, D.C., where he sits on the Foreign Intelligence Surveillance Court.
    Those who prefer a quieter life have two choices. They can either retire or take senior status.
    If they simply quit working, they continue to receive the same income for life and will actually have more cash in their pockets, at least for some time, because it is deemed an annuity and not a salary. That means no FICA taxes.
    Retired judges don’t get any raises, including cost-of-living raises, that might go to their active brethren, but they would have to live as long as Noah to experience any want. District judges currently earn $199,100 a year.

    Unde faci don’ judecator tu cumul pensie la astia? Mori la munca da, dar cumul no way. Sa fie ca in SUA atunci.

    11
    • Cateva lucruri. In SUA pensiile militare sunt pensii speciale. Tu ca militar nu contribui nimic la chestia asta. Esti impozitat si faci contributii sociale similare ca oricare alt american. Este obligatia DoD sa finanteze pensiile respective din propriul buget. Ai nevoie de cel putin 20 de ani de serviciu activ ca sa primesti o pensie (mai sunt si alte beneficii cum ar fi asigurare medicala, dreptul de a face cumparaturi la PX, Commisary, etc.) Daca te angajezi la privat dupa „pensionare” pensia poate fi impozitata, depinzand de veniturile pe care le ai. Sunt unii care se angajeaza „la guvern” (aici vorbim guvernul federal) unde nu poti cumula pensia de militar cu o eventuala pensie din serviciul civil federal. Incepi de la zero si aici. Faci 20 de ani de serviciu civil si apoi mai poti colecta inca o pensie.

      10
      • Alex,
        Ce se întâmplă în cazul unei condamnări penale, respectiv degradare?
        Ce se întâmplă în cazul specific al unei condamnări pentru fapte de corupție?
        Exista diferențieri între „activi” și cărători de mapă?
        ( Mă gândesc la noi la un ofițer din FOS vs. o purtătoare de vorbe prin trustul de presă, angajată prin resursă externă)…

        2
        • Daca ajungi in fata curtii martiale exista posibilitateas sa-ti ia totul. Depinde de circumstante. Daca prin sentinta te alegi cu o „ban conduct discharge” sau o „dishonorable discharge” pierzi totul.

          Cei in uniforma irespectiv de rang, MOS, etc. au aceleasi drepturi. Daca esti angajat civil ai beneficii similare. Cei care sunt numiti politic servesc la placerea presedintelui si nu fac parte din „civil service.” De obicei cand se schimba administratia prezidentiala, astia isi dau demisia din post.

          7
          • Corect Alex, nu stiam toate detalile desi cam la 2 saptamani vorbesc pe Skype cu un prieten(democrat, hater de republicani) din SUA, si un guardsman din Chicago. Oameni faini unul plecat din Romania si altul de care s-a legat o prietenie extraordinara incepand de la o aplicatie Alabama NG in Romania.
            Asadar ai descris un sistem echitabil, corect care desigur are scapari deoarece nu exista perfectiune. Dar este echitabil si asta este o treaba foarte importanta.

            1
          • Multumesc, Alex!

    • Ca si raportare la SUA, proportional stam cam la fel, adica pensia de top in armata este la nivelul unui judecator de tribunal(la noi), respectiv unul de al doilea grad(circuit) la ei

  11. Aveam o părere mai bună despre Ciucă.
    Dar de când s-a făcut politician… nu știu, zici că le pun ăștia ceva în apă la Guvern, la Parlament, cum ajung la butoane, uită ce-au fost și ce trebuiau să facă. Mă așteptam ca înzestrarea Armatei să zboare cu un militar care ia deciziile. Însă bate același pas pe loc, iar problemele importante de discutat sunt… pensiile speciale.

    Ori Ciucă nu poate face nimic, chiar dacă vrea, iar atunci ar trebui să-și dea demisia, să-și mai păstreze ce dram de onoare i-a mai rămas, ori a dat de dulce și îl interesează doar buzunarul propriu.

    „Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19.”
    Cine, mă? Jegdarmii?? Forța militară care acționează împotriva propriului popor???

    9
  12. sst,a vorbit sefu’…armatei de generali,amirali si comandori fara obiectul muncii.
    orice munca trebuie platita,orice cotizatie trebuie luata in calcul la pensie dar din pacate decalajul intre stat si privat este jignitor si in dauna ultimilor.
    numai la stat avem conditii dificile,speciale,stres,sporuri,inaintari in grad cu schepsis…la ailalti doar jugul sau probegia.
    nota 4,stai jos .

    9
  13. Iulian Laurentiu

    Și uite așa bagi zanzania in oameni… Problema cea mare este că DE PENSIILE PARLAMENTARILOR NU S-AU ATINS… acestea sunt cele mai mari și după cat se vede sunt intangibile….

    4
  14. Militarul este ala care are grade militare pe umar.DECI :militari sunt doar aia de la mapn,jandarmerie si pompieri.Talpa acestora(soldat-subofiter)au pensii cuprinse intre 3000-4000lei.Hotia din bani publici s-a facut de catre sefii acestora( pentru ca doar ei puteau) in anii din urma cind niste inlesniri date pe sest gen facut 7 servicii in 24ore(pai daca ai 7servicii cind sa te mai duci sa lucrezi in privat???)+lucrat si in sarbatori legale,wekenduri….Deci acestia lucrau zilnic 40/50de ore minim pe zi si basca ca ocupau sapte functii in acelasi timp+ca se premiau intre ei,se inaintau in grad intre ei(la exceptional)iar in aceasta hotie este bagat doar corpul ofiteresc si in special mafiotii din militarie.Virsta de pensionare a militarului roman este tot de 55 de ani,dar s-au dat tot in anii din urma niste derogari in functie de anii lucrati in sistem(20)pot iesi la pensie….deci dupa astia daca te angajai militar la 35 de ani ieseai la pensie la 55,dar daca te angajai la 20ani ieseai tinar pensionar la 40ani…Multe din aceste golanii s-au facut in era Dragnea.Eu nu inteleg de ce politisti locali nationali de frontiera ,serviciile secrete,angajatii penitenciarelor mai sunt asimilati militarilor cind ei sunt functionari publici?de ce li se da ordin de hrana cind normal este sa li se dea bonurii de masa ca la civili caci sunt civili ca nu ii mai judeca tribunalul militar?

    6
    • „Militarul este ala care are…”

      Servicii in uniforma – purtatoare de arma.

      „…Tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe…”

      2
      • Razvan Mihaeanu-ex;Militarul este ala care are….-Ce!! -Ce are un militar fata de un macelar,barbat este si el?macelarul are uniforma de protectie alba(ca a melitarului din zone arctice sau muntoase cu zapada…de camuflaj)-Macelarul poarta arma dupa caz satir sau un cutit cu lama lunga cam cit o spada a unui legionar roman.Deci sa inteleg ca militarul poate fi substituit cu un macelar?Si totusi macelarul nu are grade militare ci grade profesionale.Si totusi poate macelarul respectiv a facut armata unde a avut grad militar.Macelarul poate este si vinator si detine o arma letala.Amindoi in procesul de productie sunt obligati sa ucida.

        3
        • Clipeste de 2 ori si jumatate daca esti luat ostatic.

          5
          • SHARKY-am citit si ai dreptate cu 60(in secolul trecut parca era 55)ani dar realitatea este alta.ex;Am numerosi vecini militari care s-au pensionat medical(alcolism)se duceau la an la verificare la SMC specific armei lor,apoi brusc(sa schimbat legea?)li s-a facut pensie definitiva ex: caz ptl-mapn 8ani servici pensie militara 1500lei si iti mai pot da exemple si din alte foste arme militare.Realitatea din Romania ne omoara pe toti.

            3
            • Serviciile sunt militarizate si sunt sub incidenta tribunalului militar. Prin 2008 eram, ca asa cerea procedura, cu niste clarificari cu privire la un accident pe la tribunalul militar la dl colonel magistrat Lukacs. Fara calitate procesuala, nu va agitati.
              La momentul respectiv vuia instanta ca un capitan SRI l-a batut pe seful sau. Dar l-a batut, nu gluma.
              https://ziare.com/stiri/sri/un-ofiter-sri-si-a-strans-de-gat-superiorul-563858
              Pe langa mica istorie, scrie in statut ca-s militare. Referitor la politie, personalul functionaresc civil cu statut special asa cum sunt definiti politistii in legea lor statutara devine personal militar dupa pensionare. Stiu, tare de tot duma sa echivalezi un colonel plin cu un comisar sef de la oraseneasca de politie dar in fine. Exista o prevedere in statutul politistul care dupa pensionare iti echivaleaza gradul profesional cu gradul militar echivalent. Am inteles ca la numarul gradatilor cu 4 stele, MAI bate la scor pe oricine.

              1
        • Si cati macelari au fost in Afganistan in sprijinul „partenerului strategic”?

          1
      • „Servicii in uniforma – purtatoare de arma.”

        …tocmai i-ai incadrat la dreptul de a primi pensie militara pe angajatii BGS care transporta valori. :)))))

        1
    • @ka
      No offence, dar esti pe linga…pune mina si citeste.
      Conform legii, virsta de pensionare este de 60 de ani, din care poti scade maxim 13 daca ai 26 de ani de grupa. Asta inseamna cel mai devreme la 47 de ani. In ultimii 10 ani nu am vazut baieti care sa iasă sub 49. Eu am vorbit strict de armată, nu ma bag in alte servicii pe care nu le cunosc.
      In jur de 40 s-a iesit acum 20 de ani, cind se desfiintau unitati la greu, si se iesea cu ordonanta!
      Din ce stiu eu, caporalii(s.g.v-ii) trecuti in rezerva au iesit cu pensii in jur de 2700-2800 de lei, iar subofiterii in jur de 3000, +/- citeva sute de lei, in functie de specialitate si specificul unitatii.
      Parerea mea, hîc…

      10
      • sharky
        In opinia ta, trebuie sa existe o diferențiere de salarizare/ pensionare între militarii ce executa misiuni cu grad de risc (teatre, aviație, marina etc) vs. activități de tip „back oftice” ( financiar, contabil, achiziții, trust de presă etc)?
        Daca da, de ce?
        Daca nu, de ce?
        Mulțumesc.

  15. Pensiile care nu sunt primite pe contributivitate sunt speciale.
    Pensiile inainte de termenul standard de pensionare sunt speciale.
    Pensia se plateste pentru incapacitate de muncă, prin urmare oricine lucreaza după pensionare face nejustificată pensia.
    Nu există nici o justificare ca o persoana care nu a implinit varsta de 50 de ani sa beneficieze de pensie cu exceptia situatiilor medicale sau de handicap.
    Statul sa plateasca taxele pe salarii pentru militari asa cum o face si cu alte categorii de bugetari, atunci pensia militara ar putea fi compatibilă cu sistemul contributivitatii.
    Nu exista cetateni de rang I si rang II. Adică unii care incaseaza de la buget si altii care alimenteaza bugetul.

    8
  16. Sunt de acrod ca printe putinele cazuri de pensii speciale care au sens sunt cele ale militarilor. Insa si aici cred ca este o categorie care beneficiaza de pensii nesimtite, este vorba de militarii magistrati. In cazul lor probabil ca nici nu prea se aplica argumentele care fac pensia de militar sa aiba sens. Echitabil mi s-ar parea sa aleaga ori pensia de magistrat (ca oricare altul), ori o pensie de militar dar la un nivel similar cu al majoritatii militarilor.

    4
  17. Pensiile militare nu sunt speciale?
    Daca se calculeaza dupa oricare alte reguli decat cele pentru contribuabilul de rand – sunt!
    O cunostinta (colonel) de-a mea s-a pensionat la 52 ani cu o pensie mai mare decat ultima solda!!!!
    Eu trebuie sa muncesc pana la 65 ani si sa ma uit ca prostu cum vine un politician sa zica ca pilonul 2 trebuie nationalizat ca sa poata acoperi si pensii speciale.

    Inca ceva: s-a introdus salariul minim pe economie ca referinta pentru orice. De ce pensia militarilor nu se calculeaza prin raportare la ea? De ce se utilizeaza ultima solda ca baza de calcul?

    Militarii sunt si ei romani!
    Pensiile lor – cuvenite fara indoiala – se platesc din buzunarul cetatenilor nespeciali. Aia care muncesc pana la 65 ani, majoritatea pe salariul minim!

    Oricum, in 10 ani, vom fi vreo 9-10 mil de pensionari speciali si nespeciali. Aia care vor contribui, vor fi vreo 2-3 mil majoritatea analfabeti functionali pe salariul minim (cei care vor avea ceva in cap, vor pleca unde vad cu ochii). Sa vad atunci de unde va mai luati pensiile……

    14
  18. Mamăăă, câtă lume nouă pe aici)) Și toți experți în militari și pensii.

    Mna, așa pățești când în loc să fii politician onest și să îți construiești partidul și ideologia pe o societate deșteaptă și școlită, cumperi voturi cu fasole și un kil de ulei. Vin tot felu’ de înțelepți și când încep să-ți povestească și despre ocultă și covid și penensii și că armata e degeaba.

    Sper că sunt plătiți de ruși direct sau indirect. Dacă nu, vai de steaua noastră cât de proști mai suntem..

    2
  19. Să se așeze la masă părțile, politicieni și militari. Să copie o lege a statutului armatei unui stat NATO cu apă caldă, că se pricep la copiat/plagiat de când își făceau doctoratul la Spiru Haret. Pe partea cealaltă a mesei, politrucii să copie baremele fizice, IQ, studii, tot dintr-un stat membru NATO, stat cu apă caldă desigur. Să bată palma și să lase dracului legile astea făcute de ochii lui pulifricus, atacabile la CCR. Nu am legătură cu dreptul, dar și eu aș respinge panarama aia de proiect legislativ (că nu e lege până nu e în Monitor)

    • ….si dupa ce se aseaza ei la masa, ashea, sa vina statu NATO cu apă caldă sa plateasca la pensii si salarii pe barosaneala, ca statu asta plateste borfashii sa steie la 5 stele in pentenciare si ajutoare sociale la mortii care voteaza cu certeficatu de deces pe cine trebuie sa iasa dintre ai nostrii.

  20. Pensii speciale pentru ofițeri burtoși, rupți de lume și realitate.
    În rest rămâne cum am stabilit – ei cu Sukhoi 35, noi cu MIG 21 (tot de la ei). Ei cu Kalibr, noi cu tunul de făcut zgomot, că doar pescadoarele turcești mai poți să le sperii. De alte categorii de arme la nivel de 2020 nu are rost să vorbim, noi oricum ne bazam pe versatilul T55 (cumpărat tot de acolo).

    5
  21. chicu cu discursul lui de mic gangster local nemultumit ca i se restrange teritoriul de activitate si I se mareste darea catre capo a facut Mai mult un deserviciu armatei

    1
  22. Iulian Laurentiu

    Cand toți se plictiseau în casă pe vreme pandemiei, militarii, polițistii și pompierii erau la în primele linii, acum cei care au rupt patul și televizorul își dau cu părearea și vor aceleși drepturi….

    4
    • @Iulian Laurentiu…sigur…prima linie my ass. Personalul medical ce sa mai spuna? Aia de la sectii si cabinete erau in linia 0, aia de la UPU in linia -1 si aia de la infectioase in linia -2?
      La fel de in prima linie sau chiar mai rau decat militienii au fost si vanzatoarele de la hipermarketuri (in plus alea nu aveau carnet de amenzi si pulan in dotare). Tot in prima linie au fost si sunt si soferii de TIR sau aia de la Salubritate. Asa ca mai usor cu respectul pe scari. O sa am respect pt. militarii nostri cand o sa apara primul care o sa ia de guler un politician pt dotarea pe care o avem (armata) sau pt. razboaiele dintre clanuri (la politzai). Pana atunci usor cu respectu’ pe scari. Ala se castiga, nu se cere.

      BTW…din surse medicale, acum stam mai prost dpdv medical ca in aprilie-mai, Razvan era optimist cu masca&Mona pana la mijlocul lui iunie.

      9
      • @stelian

        Când armata ia de guler civili – se numește lovitură de stat. Ai grijă ce îți dorești.

        Din ăștea eroi, mi-e greață. Tu de câte ori ai mers la un polițist care moțăia în intersecție și ”dirija” circulația după semafor să-l întrebi pentru ce își ia salariul?

        Sau mai simplu – de câte ori ai reporșat șefului că te-a pus să muncești ceva extra fără ca să fii plătit?

        8 din 10 români tac și fac așa cum li se zice de frică că doamne ferește să nu piardă locușorul călduț. De ce militarii români ar proceda altfel?

        Când dai onoarea pe confort, la un moment dar te trezești și fără confort și fără onoare.

        3
    • Cristian IONITA

      Da …. prima linie … au avut momentele lor de glorie …
      Starea de necesitate …
      Pacat ca la competenta tot repetenti au atat ca sunt

      2
    • filmele cu supereroi daunează grav sănătătii.
      ps.vezi că prox-tv pregătește seria rambo,macar primul e o capodoperă.nu uita să le urmăreśti imbracat in uniforma.

      4
    • @Iulian Laurentiu Prima linie de la coadă de la gogoși? Prima linie la șpăgi? Pe prima poziție la alergat babe prin piață? Unde?

      2
  23. totul a fost un blat intre politicieni si beneficiarii acestor sminteli financiare.oare cand tu stii ca iti poti ”aranja” pensia inainte de pensionare,cand te pensionezi in deplina putere si dupa mai cumulezi si alte venituri tot de la stat,cand esti benefiarul tuturor sporurilor reale sau imaginare si a tuturor exceptiilor de la regula facuta doar pentru prostii ailalti,cand in toata viata de angajat ai avut asigurat totul de la hrana,haine pana la asistenta medicala si conditii locative (si nu vorbesc doar de militari aici) normal ca nu ai sa-l crezi pe ala care tipa dupa drepate ci pe ala care ti-a acordat aceste lucruri….o mana spala pe alta,c-asa-i in tenis.
    no offence dar cutitul a ajuns la os.

    3
  24. Nu pricep pensiile de serviciu pt politicieni…..

    Pt militari, polițiști, magistrați, da ,corect….
    Cei din CCR sunt politicieni…..sunt numiți politic, pe bază de algoritmul vieții, deci sunt politicieni…
    CCR in forma actuală ar trebui desființată, și cazurile de dispută constituțională judecate de ICCJ….

    Klaus e Mircea, care se face că lucrează……

    Pensia de serviciu trebuie echivalata cu pensia unui civil care a avut salariu/contribuție similară cu veniturile militarului, judecatorului, etc, la fel și pensia președintelui……
    Nu mă refer la perioada contribuita, ci la paritatea salariu din activitate vs pensie.
    E o aberație să ai pensia mai mare decât ultimul salariu/solda….

    Nu cumulezi pensie de serviciu cu salariu de la stat….
    Vrei salariu de la stat că încă mai poți lucra, pensia se suspendă…..si nu cumulezi nici vechime in plus….
    Muncești in privat, ok pensia, și spor la muncă….anii munciti îi adaugi la vechime și primești pensie in plus…..
    Ești condamnat definitiv pt fapte de corupție cât ai lucrat la stat, fără pensie de stat, indiferent că ești militar, sistem medical, politician….

    Să facă o nouă lege pt pensii, să o discute 6 luni in toate mediile publice, și referendum neică, să vedem cum mai o atacă la CCR cineva….

    La fel și cu maririle de orice(pensii, alocații etc) in campanii electorale….
    Să indice sursa de finanțare clar, ca la bugetarea oricarui proiect de stat sau privat, nu „de la bugetul statului” , adică împrumuturi și inflație , si apoi e un drept câștigat și nu poate fi luat, iar privatul suportă totul, intr-o formă sau alta,
    că vrea partidul f**e vânt să câștige alegerile…..același lucru și pt primării dacă vor creșteri de salarii….

    Bonusuri de performanță pt „manageri” de companii de stat pe pierderi ? Nu sună aiurea ?

    Zic și io…..

    3
  25. Unde esti tu „rusule” doamne, sa vii sa le-o dai numai astora cu pensii speciale? 7.62 nu mai mult, nu mai putin.

    1. Nu mai vreau sa va platesc (pe astia cu pensii speciale)
    2. Armata e inarmata cu tunulete cu cornete – deci fix 0
    3. Justitia + Siguranta si incredere – ha-ha, ce siguranta fratioare?
    4. Secretarele cu bataturi la genunchi – nu sunt mai speciale decat cele cateva sute de mii de lucratoare din cladirile cu lampi rosii din Germania. Cand s-o legaliza si impozita meseria cea mai veche din lume – atunci da, sa beneficieze de pensie dupa contributie – kil, kilometru – cum or vrea sa numere.

    3
  26. Limita de vârstă pentru pensionarea angajaţilor din industria de armament a fost redusă cu 13 ani, în urma adoptării, miercuri, în şedinţa de Guvern, a unei ordonanţe de urgenţă, se menţionează într-un comunicat remis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
    https://evz.ro/scade-varsta-de-pensionare-pentru-o-importanta-categorie-de-angajati.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *