Primul Mirage 2000-5 a ajuns în Ucraina

Ce să facă ucrainenii cu el?! O întebare care poate părea ilogică, dar care are sens în condițiile în care Parisul a anunțat că șase astfel de aeronave vor fi livrate către Kiev. Poate că într-un final francezii vor oferi mai multe Mirage 2000-5 ucrainenilor dar întrebarea rămâne, nu atât din perspectiva utilității acestor aparate pe linia frontului ci mai ales a fărâmițării resurselor – și așa foarte puține – pe care ucrainenii le mai au pe zona forțelor aeriene.

În urmă cu un an, ministrul francez al apărării excludea o astfel de livrare către Ucraina, declarând în fața parlamentului că introducerea în serviciul ucrainean a Mirage 2000-5 ar însemna: “terribly complicated challenges,” lucru cu care n-ai cum să nu fi de acord, dar pe 6 junie 2024, președintele Macron anunță că țară sa va livra Mirage 2000-5 Ucrainei, iar opt luni mai târziu primul Mirage 2000-5 este în Ucraina.

Întrebarea mea, retorică, este ce puteau să învețe piloții ucraineni în maximum-maximorum 5-6 luni de antrenament astfel încât să zboare Mirage 2000 în condiții reale de război și să se și mai întoarcă acasă în viață?!

Este cu totul imposibil că în câteva luni să formezi un pilot de lupta pe supersonic care să și poată lua parte la război, astfel încât presupun că pregătirea piloților s-a făcut pe foarte repede-înainte și mai apoi Dumnezeu cu mila. Sau poate că Mirage 2000-5 va fi folosit exclusiv pentru lansarea rachetelor de croazieră Scalp și a bombelor ghidate AASM, dar chiar și așa lucrruile sunt foarte tulburi…

Avioanele au fost pregătite înainte de livrare pentru a putea executa atacuri la sol sau aer-aer, iar piloții și tehnicienii și-au făcut pregătirea la Baza Aeriană 133 Nancy-Ochey.

Sigur că efortul Parsiului este lăudabil singura nelămurire are legătură cu impactul pe care introducerea în seriviciul activ de lupta a câteva Mirage 2000-5 îl are asupra resurselor forțelor aeriene ucrainene. Merită să iroseșți resurse pentru câteva avioane când introducerea F 16 a creat mari probleme, când suedezii – deși pregătiți să livreze Gripen C/D – și-au amânat planurile exect pe motivul precarității resurselor ucrainene și au spus că mai întâi F 16 să fie asimilat cum se cuvine și mai apoi vedem ce facem?

Asta și în condițiile în care F 16 a fost promis într-un număr foarte mare ucrainenilor de danezi, olandezi, belgieni și norvegieni (unele estimări se apropie de 90 de aparate) și ar avea mult mai mult sens să-ți aloci puținul personal activ pentru integrarea unui avion pe care îl vei avea la dispoziție în număr mare, decât să le împrăștii pe două modele, din care unul va veni doar în câteva bucăți.

Mirage 2000-5 este un avion încă foarte relevant doar că mai contează și numărul de aparate avute în curte. În plus, orice avion are nevoie de piloți bine pregățiți, iar câteva luni este o glumă de pregătire, o glumă care poate duce la moarte pilotului și la pierderea unui avion care nu ar fi trebuit pierdut.

Așa că la ce se gândesc francezii când au forțat livrarea de Mirage 2000-5 către ucraineni?! Nu cumva Mirage-ul, deși un avion excelent încă, va fi mai mult o piatră de moară legată de gâtul ucrainenilor decât un real plus pentru forțele lor aeriene?

De altfel, prin pimavara lui 2023, ministrul apărării de la Kiev – Oleksii Reznikov – referindu-se la o eventuală preluare de aparate Mirage 2000-5 din Franța a fost foarte clar și a spus că acest lucru nu ar ajuta cu nimic forțele aeriene ale țării sale, ba dimpotrivă ar fi o pierdere in materie de piloți si tehnicieni, adica impărțirea resurselor fară vreun castig real.

Oficialul ucrainean a comparat atunci performanțele Mirage 2000-5 cu cele ale MiG 29 (ceea ce nu-i chiar adevărat) și a susținut că țara sa are nevoie de F 16.

 

GeorgeGMT

 

P.S.

Din ceea ce se spune in Franta, prin cercurile de cunoscatori (ATE Chuet inclus, video aici), sunt mai multe aspecte:

  1. Au fost livrate cateva aparate (cifra probabila 3-4)
  2. Adaugare personala: posibil ca aceste aparate sa fi fost retrase temporar din uz si sa fi trecut printr-o revizie, deoarece inclusiv personalul francez se plangea de intretinerea tot mai dificila a parcului de Mirage 2000.
  3. Acestea si urmatoarele cateva de anul acesta, fiind prelevate din inventarul activ vor fi inlocuite cu un mic decalaj de Rafale F4 comandate in ianuarie 2024 si  livrate ccelerat printr-un efort suplimentar al Dassault. Urmatoarele loturi vor trebui livrate in mod similar, creand un mic gol temporar de capacitate pentru pilotii francezi care vor trebui sa compenseze prin reorganizare punctuala, suprasolicitand inventarul existent de Rafale. Se accepta o mica scadere a capacitatii operationale a Armée de l’Air pe perioada livrarilor de Mirage 2000 catre Ucraina, in anii urmatori.
  4. Misiuni principale:
    1. Misiune aer-aer (Combat Air Patrol)/ SWEEP (specialitate a bazei de la Cigogne): patrulare in spatiul aerian propriu, la distanta de linia frontului, contra dronelor si rachetelor de croaziera, in anumite conditii contra aeronavelor inamice pilotate. Lucru conjugat si sprijin pentru sistemele AA.
    2. Inlocuirea partiala a flotei de SU-24 si SU-25 decimate, pentru lansare prin „lobare” (zbor la mica altitudine si urcare temporare pentru alonja de lansare) de bombe cu planare si ghidaj. Supresia sistemelor antiaeriene (SEAD), insa lipseste racheta antiradar (posibila integrare echivalent american HARM), putand fi inlocuite partial de bombe ghidate, atunci cand pozitia este cunoscuta
  5. Armamentul probabil integrat in versiunea Mirage2000-5(F) livrata ucrainenilor: Mica din stocuri (numar relativ redus), Matra Magic 2 din stocuri (probabil numar mai mare, ieftin si utilizabil contra dronelor si avioanelor si elicopterelor la joasa inaltime), probabila integrare de AMRAAM (HARM?), Scalp, AASM Hammer, probabil si alte bombe cu planare si ghidaj din familia americana GBU.

 

Marius Z.

79 de comentarii:

  1. Cal 2000-5 troian, bine ca nu le au dat un autobuz plin cu piloti Ukr inauntru dar fara frane pe o vale abrupta.

    3
    • Ai ce ai cu francezii! Uiți ca pentru voi, în 67, dar și în 73, greul a fost dus de Mirage III, Mystere, Super Mystere etc.
      În fine, ucrainienii au arătat ca numai nebuni nu sunt și ca folosesc orice primesc destul de eficient. Se pare ca Mirage vor fi folosite pentru vânătoare de drone și rachete de croaziera, plus lovituri AN… atât cât mai e cazul.

      38
  2. cred ca mai degraba e vorba de o gandire post razboi; armata ucrainiana trebuie re-echipata si Mirage-urile alea mai pot sa duca niste ani buni si le asigura accesul la armament frantuzesc care nu prea e compatibil cu F-16.

    e totusi un avion capabil de misiuni de atac la sol/bombardament, poate folosi munitii furnizate de Franta, Anglia, US, are si capacitati aer aer, e ceva peste Su-24 / Su-25, francezii au cam 100 de exemplare care treptat vor fi inlocuite de Rafale deci ar avea de unde fie reconditionate pentru nevoile lor mai multe exemplare…nu cred ca se vor opri aici livrarile si ucrainienii vor avea cel putin o unitate de avioane frantuzesti

    nu cred ca ucrainienii pot cauta calul de dar la dinti si n-o sa le dea nimeni Rafale acum; nici logica cu resursele si comonalitatea nu cred ca li se aplica, pentru aceleasi motive

    Reznikov nu mai e in functie, din ce-mi aduc aminte unul din motivele plecarii a fost ca e nevoie de o noua viziune…

    13
  3. Mai ușor cu F-16, ca a schimbat Trump universul. F-16 nu poate sa zboare prea mult fără suportul SUA.

    10
    • Trump are dreptatea lui. S a saturat sa sprijine niste natiuni mofturoase care merg contra lor. El vrea cu
      banii lor sa scoata ceva profit din contributia lor. Eu
      spun asta si pt tarile din continentul americii. Daca
      sistemul lui o sa mearga, ramane de vazut.

      4
      • pai daca e asa, prima tara de unde ar trebui sa taie ar fi fix Israelul. Corect?

        23
        • Ar fi corect daca si EU ar fi anulat suportul financiar
          civil pentru statele din fosta Europa da Est.
          O parte din aceste tari primesc procente mai mari in
          comparatie cu sumele primite ca ajutor militar de Israel.
          Asa ca fiecare cu branza lui. Si mai mult, ajutorul primit
          de la americani poate fi folosit de Israel numai in US,
          adica tot la economia americana merge. Vrei si tu?
          Fi israelian 😋

          2
        • Ar fi corect daca si EU ar fi anulat suportul financiar
          civil pentru statele din fosta Europa da Est.
          O parte din aceste tari primesc procente mai mari in
          comparatie cu sumele primite ca ajutor militar de Israel.
          Asa ca fiecare cu branza lui. Si mai mult, ajutorul primit
          de la americani poate fi folosit de Israel numai in US,
          adica tot la economia americana merge. Vrei si tu?
          Fi israelian 😋

          2
          • Este a nush cata oara cand citesc aceleasi mizerii (imi place sa cred ca relevanta gargarei matale este la fel de relevanta pentru Israel precum o ceafa de porc pentru un jihadist).
            State mofturoase, retragerea ajutorului pentru tarile din est si alte chestii de wannabe trumpist carpato-americano-sionisto-nazi.
            Vezi, matale, in Europa asta pacatoasa si mofturoasa intram la parnaie daca ne apucam de epurare etnica, ucis civili si mai ales daca exprimam orice opinie nefavorabila la adresa celor alesi.
            Asta-i viata, poate am ajuns rau, lenti in decizii, cu o birocratie care cantareste excesiv de mult drepturile omului, mai avem si avem paranoia de a nu repeta din nou greselile trecutului.
            Trecand peste, ceva imi spune ca sunt niste milioane de arabi in Israel care sunt un pic mai israelieni decat matale, din nefericire pentru ei mai nou sunt catalogati drept „arabi israelieni”.
            Identitatea religioasa si etnica primeaza pe la voi, asa cum sade bine tarilor civilizate.
            Ia in considerare chestia asta inainte sa critici Franta, europenii, noi ii bagam la parnaie pe criminalii de razboi si la +90 de ani, nu-i votam ca altii.
            Cred ca 99% dintre utilizatorii paginii sunt pro Israel, pacat ca le pui credinta la incercare. Sunt vremuri tulburi, Trump trece, leprele raman, pionii se schimba.
            Jucatori nu ati fost vreodata.

            28
          • Ce treaba are Trump cu UE? Stii… comparatia este arma prostului, ceva de genul „Da si ma-ta…”
            Raspuns la „fii israelian” => merci, prefer sa merg liber la munca si copii la scoala, fara sa vad marcate statiile de autobuz pe unde au murit oameni si oameni cu pustile prin autobuz. In rest imi place tara si oamenii, dar nu as locui acolo.

            13
            • ma dispera un autocorect de 2 bani: „copiii”

              1
            • Inca o data prostia asta ? Au bagat rachete si avioane
              de interesul lor propriu. Canalul de Suez era inchis pt
              europeni si se scumpa marfa in EU. Asta i interesul
              principal. Israel a anticipat asta si au dat jos 95%
              din rachete. Cica Europa a aparat israelu 😂😂😂😂

          • Uitati va va rog aici. Oare am spus ceva neadevarat ?
            10 miliarde si va uitati in curtea Israelului cu critica ?
            Nu i bizar ?

            https://hotnews.ro/romania-risca-sa-piarda-10-miliarde-de-euro-din-pnrr-critici-dure-aduse-guvernului-de-catre-delegatia-comisiei-europene-1901517

            2
            • tu ori ești prost ori te prefaci.
              tu ai spus ca „Trump vrea cu
              banii lor sa scoata ceva profit din contributia lor.”
              Eu ti-am spus ca pe logica TA, prima tara de unde ar trebui sa taie ati fi voi.
              Iar tu bati câmpii cu UE și alte bălării.
              In primul rand ca Romania e membra
              UE, ca bugetul ala e si din ce cotizam noi si ca banii aia sunt doar bugete nu si sume virate. Romania cheltuind foarte puțin din alocări. Dar nu asta e subiectul ci doar ce ai afirmat tu.
              Ca de obicei, cand e ceva ce nu mai poti spune, încerci sa duci discuția pe alt plan. Dacă șefii tai nu-ti dau voie, spune și nu ne mai supărăm, toti lucram pe undeva.

              15
      • Trump este un imbecil, iar ideea cu Gaza este si ea la fel de imbecila. Tot asa si taxele pe importuri, care au crescut preturile in America, la fel si faza cu Groenlanda sau Canada.
        Un prostanac care s-a trezit om de stat, alaturi de un escroc – Elon Musk, fac legea in State. O sa-i coste pe americanii scump, pe noi mai vedem.

        47
        • Cica tre sa te uiti la ce face nu la ce zice. Steve Bannon a spus ca cu Trump conteaza cine e ultimul in sala cu el, ce zice respectivul aia o sa parodieze si Trump. Ce zice Trump fix asta inseamna doar, ca a zis. Ca stirea cu Ponta pe TikTok data recent, ca se saturase lumea de Trump primul mandat ca nu stiai cand te bate si cand te pupa. Aia din spatele lui pe care acum speram sa nu-i tot concedieze conteaza. Nenea Pacuraru scrie pe Evz ca treaba cu Palestina e sa puna presiune pe arabi ca sa scada pretul la petrol.

          @Dov cat castiga si cat ii da pe minus? Canada s-a suparat si-l boicoteaza, fermierii si altii or sa fie afectati si de tarife si de taierea programelor lui Biden (care a facut dezvoltare verde si alte chestii fix in statele republicane), Ursula face planuri iara sa bage tarife pe whisky si mai ce produc statele trumpiste. Pe unde taie USAid e posibil sa se bage China/Rusia repede. Toate masurile astea bruste fara finete si analiza or sa-l cam coste.

          E si un draft de buget leaked, pe reddit fednews cu user sters. Treaba cu taieri masive de taxe la companii a incercat-o Liz Truss si a fost un fiasco. Zici ca nu stiu de graficul cu sweet spot pt cat sa fie taxele, nici mari nici mici, ca sa ai colectare maxima.

          Cut agriculture by $230b → Page 34
          Increase defense by $100b → Page 6
          Cut education by $330b\* → Page 35
          Cut energy by $880b → Page 39
          Cut financial services by $1b → Page 35
          Increase homeland security by $90b → Page 35
          Increase DOJ by $110b → (Not explicitly found)
          Reduce natural resources by $1b → Page 36
          Reduce oversight by $50b → Page 36
          Reduce transportation by $10b → Page 36
          Increase deficit by $4.5t → Page 36
          Increase debt limit by $4t → Page 43

          https://www.reddit.com/r/fednews/comments/1inutue/early_house_budget_just_released_33_trillion/

          https://www.politico.com/live-updates/2025/02/12/congress/house-budget-draft-00002390

          4
        • Trump este un imbecil care e pe punctul să dea foc lumii. Mi-e groază că se vor face iar înțelegeri peste capul nostru și mi-e de-a dreptul frică să nu ajungem iar pe-un șervețel, ca la Ialta. Dementul ăsta negociază direct cu putler, peste capul europenilor și al ucrainienilor și, în general, văd că vrea să se războiască economic fix cu aliații lui. Cât privește pretențiile legate de Groenlanda și Canada, am rețineri legate de sănătatea lui mintală. Întrebarea e care este limita aberațiilor sale pentru cei din eșalonul doi și servicii. La o adică, îl poate opri cineva să-și pună în practică amenințările legate de, spre exemplu, preluarea ostilă a Groenlandei?

          14
          • Intrebare fara interes, una sincera:
            De ce sa nu fie Groenlanda dezvoltata de americani ?

            https://ro.wikipedia.org/wiki/Groenlanda

            1
            • Bre Dov, matale esti normal, gândești cât de cât?

              Noi de ce nu vrem să mai fim dezvoltați de ruși ?

              Da’ voi de ce nu vreți să fiți dezvoltați de arabi ?
              Da’ Taiwan ce are cu PRC, că vrea doar să îi dezlote, ce naiba…

              O fi USA și POTUS, dar de ce Canada sau Groenlanda ar vrea să fie dezvoltate de USA ?

              Trump face politică internațională cum cred că a făcut și banii în afaceri… dacă a dat drumul la mită în afara USA, îmi e clar cam cum a făcut afaceri….
              Io cred că sunt mulți prin multe ministere de externe cu sprâncenele ridicate….treaba e că mulți sunt aliați, și dacă aș fi în locul lor, deja mi-aș face planuri de viitor fără elefantul portocaliu…

              Mai bine vedeți și voi să nu călcați pe bec, să vă ia și pe voi la întrebări

              Zic și Io…

              13
              • Bun, parerea ta nu coreleaza cu a mea.
                Ce ar fi daca gresesti tu ?

                1
                • Asta e, cădem de acord că nu suntem de acord
                  🙂

                  5
                • @Dov

                  Dacă îmi permiți, o întrebare:

                  Cu ce se deosebește Trump de Putin având în vedere declarațiile făcute?

                  Cumva prin faptul că încă nu a încercat să anexeze Groenlanda sau Canada prin mijloace militare ?

                  11
                  • Dupa cum inteleg eu Trump nu vrea razboi
                    intentia lui e sa faca afaceri cu bani la toate
                    subiectele amintite si sa opreasca migrarea
                    catre US. Afara de asta el nu vrea US sa piarda
                    din interstate tranzactii si de asta impune vama.
                    Nu prea cred ca o sa i mearga, dar ce stiu eu ?
                    Un lucru nu sunt categoric de acord, comparatia
                    cu gunoiul ala putler.

                    1
                    • @Dov

                      USA este mare la propriu prin forța economică și militară…

                      USA este un titan, când pune această forță a ei lângă niște principii….

                      Prin declarațiile lui Trump, principiile s-au pierdut pe drum, asta să nu o zic într-un fel mai neacademic…

                      Poți face afaceri și politică în multe feluri, dar felul în care o faci va determina percepția celorlalți despre tine, și modul în care se vor comporta în relație cu tine…

                      Rusia și China sunt puternice , dar nu văd coadă de popoare aliate cu ei pe baza de principii, ci văd niște guverne autoritare aliate cu ele….

                      9
            • dov, sper ca ai un superior mai destept la hasbara sa iti ia dreaq modemu, te dai in petec si ai distrus brusc tot goodwillu care se adunase

              esti penibil

              22
        • Groenlanda e carte de santaj pt UE in negocierile pentru Ucraina.
          In loc de Ribentropp-Molotov, in tura asta sunt Trump si cu Putin, iar Europa trebuie sa aleaga pentru cine din astia se pune capra.

          Banii europeni bagati in Ucraina nu or sa produca nimic mai mult decat reducerea fluxului de imigranti ucraineni, in timp de SUA si Rusia devin ocupantii de facto.

          Pe unde sa le mai dam americanilor pamant de inca niste baze militare? Parca si prin Romania erau ceva resurse de pamanturi rare…

          3
  4. avantaje Mirage:
    – este un avion unic in zona aliata (cu Rafale), poate fi folosit si armat independent de dorinta americanilor. Grecii sunt destepti, de zeci de ani au o flota mixta formata din avioane franceze si americane din aceiasi generatie.
    – integrat nativ cu SCALP, deci poate achizitiona tinta cat avionul este in zbor. Asta reduce foarte mult timpul de camuflare al rusilor care de acum se pot astepta in 20 de minute cu o racheta pe cap.
    – semnatura radar a unui Mirage este mult inferioara unui Su24, deci va fi detectat mult mai tarziu. Plus viteza, viteza de ascensiune, senzorii si manevrabilitatea il vor face mult mai greu de doborat, deci se va apropia mai mult de linia de contact cu ascensiune mult mai rapida, rezultand o lovitiura mai in spate.
    Deci nu va fi nicio povara, din contra, ca si SCALP carrier este un asset valoros si letal. Eu cred ca asa la final de cariera va distruge acel pod.

    28
  5. Ma gandesc ca aparatele or fi din cele biloc si pe locul din spate or fi ceva pensionari speciali livrati odata cu avioanele! In felul acesta au rezolvat ceva probleme de personal. Vorbesc si eu asa ca opinia publica !

    6
  6. Cheia stă în ce armament poate duce 2000-5 .. Răspunsul este SCALP.
    6 2000-uri sunt 33% creștere pe flota de lansatoare de Scalp – parcă undeva la 16x Su24.

    2
  7. orice efort conteaza,
    iar Mirage 2000-5 chiar in numar mic ar trebui sa faca ceva,
    misiuni pe care F 16 nu le poate face: scalp, etc

    noi nu stam foarte bine la inzestrare, din nou,
    oricate sedinte si pdf uri am face,
    avem prea multi oameni care nu au vazut dincolo de burta plina, ca si de alte ori in trecut,
    daca ii inlaturam pe hotii si coruptii,
    speranta este NATO, numai ca si la NATO deciziile se i-au in consens,
    iar rusi au slugi credincioare prim ministri ungari si slovaci ,

    daca am inteles bine, zic unii ca US va vinde Evropa, cel putin partea de est, la bucata, catre rusi,
    am vazut ca oamenii care aplauda rusii sunt in prima linie a functiilor la americani,
    ori asta suna urat pt toate tarile din Evropa de Est,

    am vazut si recentu comentariu al sefului pentagonului si tb sa ne gandim ca el spune ce i se spune sa spuna de altii mai pregatiti din spatele lui,
    am inteles ca aproape toata partea de colaborare cu ucrainieni este altceva de cand cu donald,

    donald se indreapta drept spre absolutism,
    muta populatii, schimba teritorii, etc.
    astea pace sigur n-or aduce in lume, poate doar la cei saraci cu duhu,

    a fost cea mai mare prostie din istorie cand ucranieni au renuntat atat la armele nucleare cat si la vectori,
    sper ca ucrainienii nu vor face strazi si bulevarde cu numele conducatorilor lor care au renuntat la armele nucleare

    cred ca ucranienii pot inca produce surprize,
    dar le trebuie oameni,
    pierderile umane ucraniene sunt mai greu de inlocuit decat cele rusesti,

    10
    • Care arme nucleare nu erau ale lor. Care ucrainieni s-au angajat să le predea Rusiei după dezmembrarea U.R.S.S. și s-au răzgîndit, spre deosebire de Kazakhstan, cînd s-au prins că au o problemă de omogenitate etnică și niște zone fierbinți. Și așa a apărut tratatul de la Budapesta. Prima formă de șantaj nuclear. Poate că ar trebui să ne preocupe și pe noi mai mult o ofertă Rafale. Sunt mai aproape de noi fizic. Iar 2030 e departe. Iar virajul american…… De urmărit ultimele episoade din Task&Purpose, se simte un val de resemnare în gesturile trupei prin interviuri. Și cei de acolo sunt cei care prin natura serviciului desfășurat au privilegiul de a fi rotiți la 2 săptămîni. Gîndește-te la recrutul obișnuit, ucrainian, recrutat cu forța uneori, care nu are privilegiul ăsta, care se bucură că a mai cîștigat încă o zi.

      5
      • mare parte din rachetele nucleare zise rusesti au fost construite de ucrainieni,
        noi avem o opinie fundamental eronata despre ucranieni,
        scolile superioare ucraniene au fost, de multe ori, peste cele de la noi,
        in domeniul rachetelelor ucranienii au fost foarte avansati, la ani lumina de multe natiuni moderne evropene, si nu ma refer la rachete mici, ci la rachete cu puteri mari, capabile de zboruri orbitale,
        https://en.wikipedia.org/wiki/PA_Pivdenmash

        https://en.wikipedia.org/wiki/Antares_(rocket)

        raman la parerea ca daca criminalu rusesc de la moskva nu ii ataca pe ucrainieni acestia aveau capacitatea intelectula ca in 50 de ani sa ii depaseasca pe rusi in aproape toate domeniile,

        5
        • Mai taie din narativul ăla cu Ucraina și ucrainienii buricul pămîntului. Cum crezi că a apărut în Ucraina cea de a doua industrie din U.R.S.S. după al doilea război mondial. Hint – SOVROM sau echivalentul lui, deviza – „Noi le dăm petrolul, ei ne iau și grîul” . USAID-ul a fost oprit cu toate consecințele care derivă din asta. Ucraina are încă un stat funcțional datorită influxului de bani venit de la Uniunea Europeană și Zelenski se cacă pe el că Europa nu oferă suficiente garanții ? În absența lui o să se întîmple exact ce le-a fost comunicat membrilor Radei în ședința aia celebră și, cică, secretă, Ucraina o să-și înceteze existența ca stat. Necazul e că noi avem o graniță imensă cu Ucraina și-o gramadă de pdf-uri cu soluții de securizare a ei. P.S. George – În lumina noilor decizii politice mai este o prostie programul accelerat de înarmare al Poloniei ??? Încă mai sper ca Moldova să nu fie premiul de consolare oferit Ucrainei și noi să nu facem din nou parte din zona gri alături de Bulgaria, Serbia, Ungaria și Slovacia.

          4
  8. Eu zic să mai adaugi un meniu „Gîlceava lui Dov cu lumea”.

    7
    • 😂
      Nu i galceava de loc. Eu ma exprim liber cum cred eu.
      La multi aici nu place parerea mea pt ca nu sunt in
      locul meu. Fiecare cu parerea lui si sper ca nici unu
      sa nu se parleasca ca pe timpuri.🙂

      2
    • Ciprian -radarele de pe F 16 MLU ukrainiene sun foarte bune pentru racheta AIM 120 AMRAAM in comparatie cu radarele MIG 29 A 9.12 si 9.13 ukrainiene. MIG 29 Ukrainiene au R27 R si IR semiactive respectiv infrarosu fara datalink modern.
      Link 16 nu este decat pentru NATO si aliatii apropriati aici intra Finlanda si Suedia dar si Australia era normal sa il dea jos.
      Totusi F 16 MLU aer -aer este redutabila cu AMRAAM pe care o poate ghida spre tinta fara „cooperative engagement.”

      6
      • @Mecanicu

        E cam finuță distincția, greu de observat la prima vedere, dar între ”F-16 pe care le-au primit ucrainenii îs mai bune decât MiG-29” și ”F-16 pe care le-au primit ucrainenii continuă să fie degeaba când le compari cu Su-34 – Su-35” e o mică mare diferență.

        Mai ales că ei încă nu au primit GlobalEye-urile alea încă.

    • Acum referitor la motorul de F 16 – nu schimbi PW cu GE asa de azi pe maine ca nu merge fiindca volumul de aer optim este diferit intre un motor si altul, priza admisie are sectiune mai mare la GE.
      Si noi avem tot PW pe F 16 MLU si nu s-a plans nimeni de tractiunea F 16 MLU.
      F 16 MLU are totusi o magistrala moderna care permite panoplie larga de armament acrosat.
      Aici Mirage 2000 stie un standard un pic si mai modern si HAMMER care poate fi cu succese folosit la SEAD. Mirage 2000 vine si cu MICA echivalrntul AIM 120 C4 sau pe aproape.
      Radarul este iarasi un avantaj fara de F 16 MLU.
      Si…mai exista avantajul ca francezii nu depind de USA si toanele lui Trump.

      11
  9. Dovule tu ai voie sa bei alcool ? nu de alta dar cred ca le tragi bine la masea,

    14
  10. „F 16 a fost promis într-un număr foarte mare” 🙂 )
    iar pana vine numărul ăla mare de F16, ii pot bombarda pe ruși cu promisiunile primite

    5
  11. La mintea mea,
    In loc de Lancer C (asta era parca pt atac la sol) ar fi bune niște Mirage 2000 dar cu alt radar si senzori aduși cât de cât la ziua de azi
    Eventual aduse împreuna cu scalp, meteor, etc
    La vreo 30 de bucăți minim

    Dacă nu suntem in stare si sunt prea scumpe bimotoare supersonice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *