Încheiem astăzi programul de dezvoltare al marinei militare desfăşurat între 1886 şi 1888 cu torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „Năluca”, singurele nave ale programului care nu au fost cumpărate din Imperiul Britanic.
Cu o arhitectură navală foarte îndrăzneaţă în epocă, torpiloarele au fost construite de „Casa Forges et Chantiers de la Mediteranee” din Havre şi au costat contribuabilul român al acelor ani suma de 228.000 lei fiecare.
Denumite în nomenclatoarele vremii torpiloare de intercepţie, navele aveau un corp foarte îngust pentru a exploata cât mai bine puterea maşinii de 578 CP cu dezavantajul sacrificării stabilităţii pe mare montată. Deşi erau considerate nave maritime, fiind încadrate în Divizia de Mare, torpiloarele nu puteau opera în Marea Neagră decât pe vreme bună, calităţile lor nautice fiind mult mai slabe decât cele ale canonierelor cumpărate în cadrul aceluiaşi program şi despre care am vorbit aici. Practic, acest tip de torpiloare era cunoscut în marina franceză ca fiind de tip „chavirable”, în traducere liberă, care se răstoarnă (a se citi uşor).
Acţiuni din timpul Primului Război Mondial
În august 1916, cele trei torpiloare făceau parte din Forţa maritimă, o „forţă” care cu greu putea fi numită „forţă”, chiar şi în raport cu Forţa fluvială a României, darămite cu celelalte flote maritime beligerante la Marea Neagră. Nerealizarea ultimului progam de înzestrare a marinei militare ce prevedea dotarea flotei maritime cu patru contra-torpiloare moderne a făcut ca România să nu conteze la Marea Neagră în Primul Război Mondial aproape deloc. De altfel, puţinele mijloace tehnice (bricul „Mircea”, crucişătorul „Elisabeta” şi torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „Năluca”) au fost subordonate comandamentului ţarist.
Majoritatea luptelor purtate de marina noastră au avut loc pe Dunăre. Totuşi, în dimineaţa zilei de 13 octombrie 1916, putem consemna probabil prima luptă purtată de Marina Militară a României cu un submarin.
Mai multe detalii despre program, torpiloarele „Smeul”, „Sborul” şi „Năluca” şi aventurile lor din Primul Război Mondial le găsiţi pe Romanian Navy Historic Ships (rnhs.info)
O clasa de nave foarte draga mie, dintr-un motiv foarte personal.
Pe una din aceste nave a luptat, ca ofiter, in primul razboi mondial, strabunicul meu, Pascu „Machedon” Gheorghe. A fost decorat de 4 ori si a servit, dupa razboi, ca pilot-sef la AFDJ Galati.
Navele par sa fie o dezvoltare/varianta a claselor Balny si Poti, construite de santierele din Le Havre, prima pentru marina franceza iar a doua pentru marina tarista.
Navele erau poreclite „dos de chameau” (spate/cocoasa de camila), nu e greu de imaginat de ce.
Erau foarte instabile pe mare montata dar extremd e rapide pentur vremurile acelea. La sosirea in tara, au fost testate pe mare iar una din ele (Sborul, cred) a depasit, pe mare calma, 26 noduri !!!
Inainte de 1989, am avut ocazia sa citesc cartea „Marinari la datorie” care povesteste episodul cu submarinul german. In carte se vorbeste despre submarinul Smeul. Din ce am citit acolo, mai degraba navele au dat una peste cealalta, submarinul aflandu-se la suprafata probabil pentru incarcarea bateriilor si observand torpilorul foarte tarziu (din cauza profilului redus). Oricum, primul a deschis focul submarinul, cu tunul de bord, iar torpilorul a raspuns tot cu tunul in timp ce incerca sa se pozitioneze pentru atac cu torpila. Dupa cateva minute, submarinul a incetat focul si a intrat in imersiune, torpilorul continuand sa traga cu tunul in zona scufundarii. Carte face si o eroare, vorbind despre tunul de 66mm al torpilorului, tun pe care l-a avut celalalt Zmeu, dupa primul razboi mondial.
La episodul scufundarii Smeului, un rol important l-a avut presiunea pusa de ofiterii francezi (pana la aluzii la lipsa de curaj) asupra comandantului roman, ei garantand ca nava face fata pe mare montata. Iritat, acesta a dat ordin de plecare si s-a produs tragedia. Episodul cu nava care a fugit e real, in acel moment torpilorul plutind cu coca in sus si semanand cu un submarin.
Torpilorul Smeul, nu submarinul Smeul 😉
Pe RNHS apare poza unei machete dar, cel mai probabil, e a unei nave din clasa Balny sau Poti. Platformele pe care se afla tunurile cal.37mm sunt decalate (una in fata cosului, cealalta in spate), fata de navele noastre care le aveau la acelasi nivel.
E foarte greu de gasit poze cu navele astea… O sa incerc sa mai scanez cateva de prin carti si fac un update la articol. Am ipus ce-am gasit sa-si faca lumea o idee.
Diferentele oricum sunt infime, in afara de pozitionarea platformelor tunurilor, alte diferente nefiind vizibile.
Balny apare cu un echipaj de 22 iar Poti cu unul de 18. Cred ca pe aici se invarteau si ale noastre.
Inclusiv poza torpilorului care apare in lucrarile romanesti apare si in cele rusesti cu referire la clasa Poti. Ca dimensiuni si putere a masinii, Poti era cel mai apropiat de ale noastre.
Dintre cele 3 nave, torpilorul Smeul a avut o foarte bogata activitate de hartuire a trupelor bulgare si germane care ocupasera Dobrogea, cu incursiuni si debarcari de marinari pentru capturare de prizonieri si culegere de informatii, hartuirea pozitiilor si bateriilor de artilerie de pe malul Dunarii. Se pare ca unele misiuni au fost realizate in cooperare cu nou infiintatul Serviciu de Informatii al celebrului Moruzov.
Din cate stiu Serviciul de informatii condus de Moruzov a facut tot posibilul ca Romania sa ramana stapana gurilor dunari. Pentru mine e o enigma cum a reusit un serviciu der informatii abia infintat sa aiba asa mare putere de a da lovituri naprasnice inamicului, la capitolul, hartuire, capturare prizonieri,dar si culegerea de informatii. Sper ca cine cunoaste mai multe de aceste actiuni sa ni le aduca la cunostiinta si noua.
Date interesante despre torpiloarele franceze ale sfarsitului de secol XIX.
http://www.naval-encyclopedia.com/ww1/french-torpedo-boats