Putin: Scutul antirachetă va fi îndreptat împotriva Rusiei dacă Romney va fi ales preşedinte

Scutul antirachetă din Europa va fi “categoric” îndreptat împotriva Rusiei dacă republicanul Mitt Romney va fi ales preşedintele Statelor Unite, a declarat joi şeful statului rus, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today şi publicat în pagina electronică.

 

“Atunci când vorbim despre sistemul de apărare antirachetă, partenerii noştri americani continuă să ne spună: Acesta nu este îndreptat împotriva voastră. Dar ce se întâmplă dacă Romney, care ne consideră inamicul numărul unu al Americii, este ales preşedinte al Statelor Unite? În acest caz, sistemul de apărare antirachetă va fi în mod categoric îndreptat împotriva Rusiei, având în vedere că este configurat din punct de vedere tehnologic exact în acest scop“, a declarat Putin, avertizând că şansele ca republicanul să câştige alegerile prezidenţiale din Statele Unite sunt “destul de mari”.

 

Preşedintele rus s-a referit la declaraţiile pe care candidatul republican Mitt Romney le-a făcut recent în privinţa Rusiei, pe care a desemnat-o drept “inamicul geopolitic numărul unu” al Statelor Unite. El a declarat însă că ar putea colabora cu Romney. “Vom colabora cu oricine va fi ales preşedinte de către poporul american. Dar eforturile noastre vor fi eficiente doar în măsura în care partenerii noştri vor vrea să fie“, a declarat el.

 

Ziuaveche

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *