Săptămâna care a trecut a fost marcată pe plan internaţional de publicarea deciziilor liderilor politici supremi ai S.U.A. şi Federaţiei Ruse referitoare la denunţarea de către ambele părţi a „Tratatului privind Forţele Nucleare cu Rază Medie de Acţiune” – semnat la Washington, la 8 decembrie 1987, de preşedintele american Ronald Reagan şi de Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Opţiunea „dublu zero”, propusă de liderul politic american, a fost acceptată în anul 1987 de către cel sovietic şi, astfel, s-a ajuns la interzicerea instalării în Europa a oricăror tipuri de rachete cu rază medie de acţiune (echipate cu focoase nucleare şi capabile să atingă ţinte aflate la o distanţă de 1000-5500 km), precum şi a tuturor rachetelor cu rază scurtă de acţiune (care aveau posibilitatea să detoneze focoase atomice la distanţe cuprinse între 500 şi 1000 km). Rachetele care existau deja în Europa au fost retrase de ambele părţi şi distruse.
Tratatul semnat la Washington în anul 1987 a permis deblocarea discuţiilor care începuseră la mijlocul anilor ’70, la Viena, referitoare la dezarmarea convenţională a celor două blocuri politico-militare existente în acel moment pe continentul european: NATO şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
Despre criza euro-rachetelor din anii ’80 există multe informaţii şi am abordat pe larg acest subiect anul trecut, după ce un ministru român al Apărării s-a trezit vorbind despre existenţa, în opinia sa, a unor rachete balistice americane pe teritoriul României (31 iulie 2018).[1] Vorba s-a dus pe Apa Sâmbetei, la fel ca funcţia personajului politic amintit, însă au rămas nişte suspiciuni privind existenţa unor vectori nucleari la Deveselu – pe care autorităţile de la Moscova nu au întârziat să le amplifice. Acesta este unul dintre motivele pentru care revenim la rachetele pe care armata română le-a avut în dotare şi care puteau fi echipate cu focoase nucleare oferite de conducerea politică şi militară de la Moscova.
Articolul domnului Petre Opriș poate fi citit integral pe Contributors.
interesanta povestea din linku de la comentariile articolului de pe contributors
http://www.bursa.ro/mapn-scudtul-nostru-unde-e-rachete-romanesti-sute-de-milioane-de-dolari-destinate-casarii-si-au-schimbat-destinatia-0490115
spune ca F117A doborat de sarbi, a fost de fapt doborat de rumani,
strict la strategia de inzestrare, la mintea mea, aia care au aprobat casarea/taierea/praduirea ROT-urilor, fara a exista in prealabil un inlocuitor al acestora rachete ar trebui retrogradati sub nivelul soldat,
de asemenea, cei care au stat pe scaune atatia ani prin conducerea armatei stiind ca rachetele au plecat la dezmembrare ar trebui si ei retrogradati sub nivelu soldat
la fel sefii din servicii,
ministrii, csat-u si presedintele republicii trecuti la racoare si averea confiscata,
ma gandesc si io ca astia care au aprobat taierea/praduirea rachetelor pt piese sunt aceiasi iluminati conducatori militari care au aprobat taierea tuturor IAR 93,
aia care au privit cum se distrug avioanele MIG 29 la soare,
altfel, maine toti astia primesc nume de bulevarde si repetam la infinit aceleasi greseli faurite de niste conducatori atat de capabili,
intr-adevar nu are cum sa fie vinovati constantinescul, pntcd care conducea tara in 97 si restu,
astia de la pntcd, pnl,, cu armata au fost sub nivelu marii, cresa la seral,
Apai ROT-urile alea bateau pana la Moscova?! Eu cred ca nu…
Sauca,nordul R M -Moscova crow flies 1060km…improved Scud ,North Korea tested at 1000 km towards Hokkaido Island successfully….,deci la limita,din teritoriul RM ,pe vremea lui Ceausescu pica,pana In ‘89….insa daca puciul pica si venea ‘91 Basarabia era “reunita “ cu RSR sigur de Ceausescu….URSS era in colaps….nu puteau interveni…
Max 300km
La o raza de actiune de 300 km, cu combustibil lichid, la precizia de 750 de metri erau deja depasite in 1990.
Ar trebui sa producem acum ceva nou. Dar … motoare, ghidare, cap de lupta. Cercetare, dezvoltare, productie. Mai bine cumparam.
pai nu cumperi Himars daca cu el vin si MGM 168 Atacms ,iar achizitionarea de rachete sol sol cu raza mai mare de 300km va irita rusia si mai tare decat acum ,poti face ceva daca modernizezi fregatele cu MK 41 VLS si RGM/UGM-109E daca vrei si mobilitate si putere de lovire la sol de la distante medii
Fără suparare,
Aia care au luat toate ROT nu le-au luat pt mobila
Le-au luat pt componente
Inteleg ca nu aveau precizie
Totusi, in masura in care au fost dezmembrate pt piese inseamna ca piesele alea componente aveau pret
Motoarele aveau pret
Raman la părerea degradării conducerii militare sub gradu de soldat
Trebuiau pastrate macar vreo 10 rachete pt muzee
Dar la noi care avem o conducere monument al naturii, normal ca nu se mai justifica pastrarea tehnicii de lupta – tehnica de lupta trebuie distrusă ca toate IAR 93 ca sa stie inamicii ca nu vor avea nici o opozitie
De acord cu pastrarea si instalarea lor in muzee. Acum e o parte uitata sau necunoscuta a istoriei noastre.
Componentele lor aveau o valoare, data in principal de scopul in care erau utilizate. Motoarele nu puteau fi folosite la altceva, restul rachetei asemenea.
Din punct de vedere tactic valoarea lor era tot zero in forma in care le aveam (datorita numarului redus si preciziei reduse). Combustibilul lor era el insusi un pericol. Cu incarcaturi nuculare e alta discutie, dar nu aveam acele componente. Deci din nou, valoarea lor era apropiata de zero.
Cele 2 brigazi care pana la urma erau indreprate catre est, dupa ce a ajuns presedinte, Ceausescu, si dupa invazia Cehoslovaciei.
Bai Chipp tu nici geografie nu stii, dar si lene iti e sa cauti pe harta, pai Ineul este in judetul Arad, asta iti indica tie ca erau indreptate spre est?!
pai erau in Ineu, dar indreptate spre est 🙂
@George,
🙂 🙂 🙂 Geografia asta… Bat-o vina! Ma mai incurc…
Eu credeam ca Budapesta e in est… dar acum am observat ca e in vest. Chiar dava facea parte din tarile „estice”.
Mai ales ca rachetele de la Ineu (Arad) erau cu dedicatie pentru urmasii lui Atilla,
Macar Tecuci… banuiesc ca este in Estul Romaniei, parca…
😀 🙂 un pas mic dar apasat ….
am gresit articolu cu acest com 🙂 me culpa
hammm noi facem parte din tratatu ala cu rachete de au iesit ”bastanii” de una zi ?? nu de alta de ce sens mai are sa stam in el si de ce nu sar gandi astia sa cumpere ceva gen ”tomhaules” dar mobil …nu de alta da sa iritam ursu ceva mai rai decat o facem acu poate i-se sparge o vena la capatana si il vedem cu 1 floare pe piept…stind ca avem o Bata sa-i dam pe labe…
Va rog implementati un buton de editare al comentariului