Radare rusesti, scurta istorie

Primul radar experimental sovietic

U.R.S.S. începe cercetările în domeniul radarului la sfârşitul anilor ’30, iar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial zona Moscova şi Leningrad fiind singurele zone protejate de radiolocatoare. Radarul RUS-1 era un radar bistatic – CW – ce opera pe 75 Mhz distanţa dintre transmiţător şi emiţător fiind de 35 de km. Radarul RUS-2 era un radar în impulsuri monostatic ce funcţiona tot pe 75 de Mhz cu o bătaie maximă de circa 160 km. La începutul ostilităţilor, radarele, inclusiv cele experimentale, sunt mutate în est, fiind încadrate în unităţi operative, acţiunile militare afectând grav cercetarea în domeniu.

Radarul RUS-1

 

Radarul RUS-2

Între anii 1950-1960 în URSS se produc radarul TOKEN şi variantele sale mai recente – P-30, P-35, P-37 – STRIKE OUT, BIG MESH şi SLANT MESH – care constituiau coloana vertebrală a apărării antiaeriene sovietice. TOKEN a fost pentru prima dată reperat în toamna anului 1951 la Isamilovo, o bază cheie de cercetare şi testare a tehnicii radioelectronice situată în apropierea Moscovei. Sursa de inspiraţie fusese sistemul american AN/CPS-6 ce utiliza metoda razei V de explorare a spaţiului.

P-35M Bar Lock Vestnik

 

P-37 Bar Lock Acquisition-1S

Descoperirea a căzut ca un trăznet pentru serviciile secrete americane. TOKEN, cu indicativ real sovietic PERISCOP P-20 era un sistem de radiolocaţie modern comparabil cu realizările de vârf la acel moment. După mai multe încercări nereuşite, într-o seară, un specialist britanic, asistat de un inginer de la Laboratorul de cercetări al marinei americane recepţionează pentru prima dată o serie de semnale emise de acest radar. Analizându-le, cei doi au conchis: radarul emite 5 fascicole de unde distincte, frecvenţe similare cu ale NATO, fiecare fascicul prezentând aceeaşi frecvenţă de repetiţie a impulsului.

 

P-20 Periskop. Radar Tonken

 

*Statia de radiolocatii „Topoli-1” (Plop)

A fost prima staţie de depistare în bandă centrimetrică, pentru artileria anti-aeriană şi a armatelor de apărare anti-aeriană. A fost proiectată e ŢCB –678 sub conducerea lui B.I.Ivanov. La sfârşitul anului 1953 – începutul anului 1954 staţia a trecut testările de stat. Dar testările au fost întrerupte datorită unei zone de depistare mici, unei fezabilităţi scăzute şi lipsei protectieiin fata bruiajului activ şi pasiv.

 

*Staţia de rqadiolocaţii „Topoli-2” (Plop-2)

Odată cu proiectarea staţiei „Topoli-1” s-a dezvoltat şi proiectarea staţiei „Topoli-2” sub conducerea V.A.Civţov. Staţia nu a fost supusă testelor naţionale. Pe baza acestui sistem a fost dezvoltat radaru de măsurare a înălţimii PRV-10. Stoparea lucrărilor la staţie s-a datorat datorita faptului ca în paralel se efectua proiectarea unui radar alt sistem, P-30 („Hrustali” Cristal).

 

*Staţie de radiolocaţie  P-14/5N84 „Dubrava”/5n84A „Abarona” (apărare)/1RL113/44J6, sau „Tall King”, in terminologie NATO

Familia de staţii P-14 a fost fabricată la uzina radio din Gorki (Nijnii Novgorod) începând cu anul 1959. Variantele 1RL113 şi 44J6 sunt statice şi sunt amplasate în clădiri speciale. Variantele 5N84 şi 5N84 sunt staţii mobile situate pe 6 remorci.

În momentul de faţă staţiile sunt în dotarea armatelor din Rusia, Ucraina, Egipt şi alte ţări.

P-14 radar

 

*Statia P-20 “Periscop”

Staţie de radiolocaţie pentru distanţe lungi. A fost comandată de forţele aeriene, iar principalul scop îl reprezintă ghidarea avioanelor de vânătoare. A fost conceput sub conducerea lui L.V. Leonov în NII-244 în anii 1946-1948.

P-20 a fost prima staţie de radiolocasţie care a fost produsă în serie si a fost primită în dotare în 1949. Staţia era compusă din 8 entităţi de transportare.

Modificaţii: P-30 “Hrustali” (Cristal)

 P-30

 

*Staţia de radilocaţii „Most-2” (Pod-2)

A fost prima staţie cu bandă metrică ce avea ca scop spionajul şi ghidarea proiectilelor. Staţia a trecut cu bine testele naţionale şi a fost introdusă în dotarea armatei în 1946.

 

* RLS 22J6M „Desna-M”

RLS „Desna-M” este destinată controlului spaţiului aerian pentru depistarea automata şi determinarea coordonatelor a unui numar mare de de obiecte aeriene. Poate detecta avioanele tactice sau strategice, la înălţimi mari sau medii şi poate oferi informaţii pentru ghidarea avionelor de vânătoare.

RLS a fost proiectată de VNIIRT „Scala” (Stânca). Antena mobilă trebuie amplasată pe un dâmb artificial de 6 metri. Dimensiunile generale a spaţiului de dislocare este 200 x 200 m. Staţia se poate deplasa folosind autocamioane de mare tonaj sau folosind 10 platforme de cale ferată.

 

*RLS ARLSC

Pentru a urmări spaţiul aerian în zone greu accesibile (zonele polare), a fost dezvoltata o serie de staţii de radiolocaţii şi complexe de comunicaţii (Arlsc).

Posturile de radiolocaţii N2 şi N3 se poziţionează la o distanţă de 200 km de postul N1 şi la o distanţă de 400 km unul faţă de altul şi transmit automat informaţia despre situaţia aeriană din zona şi despre starea tehnică a staţiei către punctul N1, unde se află operatorii.

Diferitele variante de ARLSC au notaţia 1RL116, 5N85, 36j6 şi se deosebesc prin nivelul de modernizare şi prin perioada în care au fost produse.

 

*5N87 „Cabina-66” sau  ” Net Back ” in cod NATO

Complex de radiolocaţie de rază lungă de acţiune

Complexul este o evolutie a P-80/P-80A si a  fost dezvoltat la VNIIRT „Scala” în anii 60, fiind destinat  detectarii şi urmăririi ţintelor aeriene la înălţimi mici, medii şi mari şi ghidarea apărării aniaeriene spre aceste ţinte. Complexul furnizează trei coordonate ale ţintei (azimutul, distanţa şi înălţimea) si  se afla în dotarea forţelor armate iugoslave şi a participat la razboiul din 1999.

 

*Staţie de radiolocaţie de regim de luptă pentru distanţe lungi 5N88 „Maşuc”

Staţia a fost concepută de VNIIRT în anul 1977 într-un singur exemplar si  a fost testată dar nu a fost produsă în serie, datorită dimensiunilor foarte mari. Pentru transportarea intregului sistem era nevoie de aproximativ 100 de remorci.

La mijlocul anilor 80 staţia a fost părăsită, demontată şi scoasă din uz.

 

* Staţia de masurare a înălţimei PRV-10 „Conus” (Con)

În 1956 NIZAP GAU a testat primul model al aparatului de masurare a înălţimei PRV-10 (Conus) având la bază partea de măsurare a înălţimei a staţiei de radiolocaţie „Topoli-2” (Plop-2).

În 1956 a fost introdus în dotarea armatei URSS., iar în 1957 a apărut un model modernizat PRV-10M

 

* RLS PRV-11 „Verşina” (Vârful)

Proiectarea a început încă din 1953, primele teste naţionale s-au desfăşurat în 1961, iar apoi a fost introdus în dotarea armatei. Principalul proiectant a fost V.A.Sivţov.

 

*Staţia de radiolocaţii P-40 „Bronea” (Apărător), „Long Track”

Proiectarea a început în 1960 sub conducerea lui V.V.Raizberg. testele naţionale au fost făcute în anul 1962 pe poligonul din Doguz. Aparatura staţiei se deplasa pe două transportatoare: măsurătorul de înălţime P-40D – pe un transportor senilat, şi măsurotorul de înălţime PRV-9A – pe un automobil Ural. Staţia era folosită pentru diviziile de rachete ante-aeriene „Krug”.

În 1963 staţia a fost introdusă în dotarea armatei, iar în 1965 modificarea sa 1S12 a fost introdusă în dotare ca staţie de radiolocaţie pentru complexul de rachete „Krug” (Cerc).

 

*RLS 39N6 “Casta-2-2”, „Flat Face E”

 

Pentru depistarea ţintelor aeriene la mici înălţimi (elicoptere, avioane, rachete) conducerea GRAU, al ministerului apărării, a proiectat şi a introdus în dotarea armatei în 1989 sistemul „Casta-2-2”. De asemenea, poate detecta ţinte fabricate după modelul „Stealth” şi a ţintelor ce zboară la nivelul mării.

Sistemul poate fi folosit în diferite sisteme armate cat si civile: apărare anti-aeriană, apărarea malului mării şi a hotarelor, controlul traficului aerian şi a a spaţiului aerian în zonele aeroporturilor.

 

*Staţia de radiolocaţii 1L13 „Nebo-SV” (Cer), in cod NATO  „Spoon Rest D”

Proiectarea radarului a fost derulată conform hotărârii comisiei de stat pentru probleme industriei de apărare din 27 august 1981. Principalul proiectant a fost Institutul de Cercetări Stiinţifice din Gorkii (Nijnii Novgorod) sub conducerea lui I.G.Crâlov.

Staţia este compusă din 4 unităţi situate fiecare pe câte o unitate de transport. Timpul de pornire era de 40 de minute. Echipajul era format din 6 persoane.

Testele naţionale au fost înfăptuite în perioada ianuarie-iunie 1985, iar în 1986 staţia a fost introdusă în dotarea armatei sovietice. Staţia „Nebo-SV” a devenit principalul mijloc de spionaj şi cercetare de către forţele de apărare anti-aeriana a URSS.

 

* Staţia de radiolocaţii 96L6E

Staţia este destinată detectării şi determinări coordonatelor ţintelor (azimutul, unghiul locului şi distanţa). Staţia poate lucra cu sistemele de rachete: S-300PMU, S-300PMU1 şi S-300PMU2 şi ca un mijloc autonom de detectare a ţintelor în complexele de rachetă 90J6E, 90J6E1, 90J6E2.

Staţia are două variante de construcţie, pe un singur mijloc de transport şi pe două mijloace de transport.

Durata programata de lucru este de cel puţin 20 de ani. Timpul total de lucru 25.000-30.000 de ore de lucru. Durata de lucru până la prima reparaţie capitală este de 10 ani şi de 12.000 de ore de lucru.

 

 

*RLS P-18

În 1946, prin ordin guvernamental, uzina din Gorki a început producerea staţiilor de radiolocaţie în bandă de unde metrice şi a fost notată prin P-3A.

P-8 a avut la bază sistemul P-3A dar cu unele modernizări de proiectare şi aceasta a devenit la rândul ei baza pentru staţia P-10. In 1957 a început producerea în serie a modelului P-12 care a început să fie exportată. Au fost dezvoltate şi două modele modernizate P-12NA şi P-12NP.

Pe baza P-12NA a fost dezvoltată staţia P-18 pentru detectarea, ochirea şi poziţionarea ţintelor. Uzina din Gorki este singura întreprindere care produce P-18, nici o altă întreprindere din fosta URSS nici din străinătate nu a produs această staţie de radiolocaţie. În anii 1997-1998 au fost dezvoltate modernizări ai staţiei P-18 pentru apărarea aparatelor informatice împotriva perturbărilor pasive şi a perturbărilor sonore active.

 

*RLS 96N6E „Gama-S1E”

Radar complex S-400

A fost proiectată de NII pentru radiotehnică si are ca scop detectarea şi urmărirea unei game largi de ţinte aeriene,  inclusiv rachete, în condiţiile existenţei unor obstacole naturale sau nenaturale. Staţia este folosită în sistemele automate ale apărării anti-aeriene şi a forţelor aeriene. Staţia poate fi folosită pentru oferirea de informaţii către centrele automate de conducere şi de control al traficului aerian al aviaţiei civile.

 

*RLS 59N6-E „Protivnic-GE” (Duşman)

Staţia este destinată pentru depistarea şi precizarea coordonatelor ţintelor aeriene. Înălţimea maximă de depistare este de 200km cu alte cuvinte staţia poate depista şi sateliţii ce zboară pe orbite joase. În anul 1999 se preconiza producerea primului model de staţie pentru tetare

 

*”Gazetcic-E” (Gazetarul)

VNIIRT a proiectat un sistem pentru apărarea de armamentele hiperprecise sub denumirea de „Gazetcic-E”. Este aşadar proiectat pentru apărarea de rachete anti-radiolocaţii.

Radar 67N6E

 

 

Ionica Fonosch & GeorgeGMT

 

Surse:

http://en.valka.cz/viewtopic.php/t/46250

http://en.wikipedia.org/wiki/Category:Russian_and_Soviet_military_radars

http://www.ausairpower.net/APA-Warpac-Rus-PLA-ESM.html

http://www.ausairpower.net/APA-Rus-ADCP-CP.html

 

Informatii suplimentare: 

http://www.cartula.ro/forum/topic/3171-rachete-si-radare-militare-in-romania/

http://www.cartula.ro/forum/topic/3143-artilerie-romaneasca/