RAŢELE 8

In capitolul anterior am vorbit despre prototipurile LVTPX-12…Soarta acestora, in marea lor majoritate, nu se cunoaste desi exista supozitia c-au fost folosite multi ani drept amfibii-scoala.

Certa e soarta a trei dintre prototipuri, doua fiind folosite ca banc de test, 1968-1970, pentru variantele LVTRX-2/vehicul de recuperare (dispunea de o macara pe plafon capabila sa ridice maxim 13,60 tone si un troliu. Era montata in locul turelei, aceasta fiind scoasa. Nu era inarmat. LVTRX=Landing Vehicle, Tracked, Recovery, Experimental. X=Experimental/Prototip.Macaraua era operata hidraulic. Troliul era montat in spatele amfibiei si putea trage greutati de maxim 14,15 tone. Greutatea amfibiei era, probabil, de 24,40/25 tone), LVTCX-2/vehicul de comanda (LVTCX=Landing Vehicle, Tracked, Command,Experimental. Avea acelasi armament ca amfibia de transport insa era echipata cu mai multe sisteme radio. Trei membri in echipaj+5 radio operatori.

Greutatea amfibiei era probabil de 20,13/20,15/21 tone) si LVTEX-3/vehicul de geniu (LVTEX=Landing Vehicle, Tracked, Engineering, Experimental. Avea la partea fata o lama de buldozer iar in compartimentul cargo un sistem de plantare/distributie mine terestre, ulterior si balize de navigatie –marca culoarul navigabil in campul de mine marine inamic. Inarmat similar amfibiei de transport, 3 membri in echipaj+3 genisti/minori-deminori. Greutate probabila 20,73/20,75/21 tone fara incarcatura, peste 24 tone la incarcatura maxima). O varianta luata in considerare, niciodata produsa in serie, a fost LVTEX-5/tun autopropulsat calibrul 152 mm, un singur prototip fiind realizat prin modificarea unuia dintre prototipurile folosite anterior la LVTRX-2, LVTCX-2 si LVTEX-3 (turela provenea de la tancul usor amfibiu M-551 Sheridan. Tancul usor poarta numele celebrului general din Razboiul Civil, Philip Sheridan, era amfibiu si aerodesantabil. Tunul tragea si racheta ghidata antitanc MGM-51 Shilelagh/HEAT –penetra blindaj de 39 cm de la 2000 m distanta. Despre M-551 Sheridan si “bunatatile” sale intr-un articol viitor. Cel mai probabil, unicul prototip a fost obtinut prin modificarea LVTCX-2. Rezerva interna de proiectile era de 20 de lovituri de tun/M81E1+10 rachete MGM-51). Un al treilea prototip a ajuns piesa de muzeu, il puteti vedea la Allegheny Arms and Armour Museum din Pennsylvania.

Sa ne oprim un pic asupra lor chiar daca se cunosc putine date despre acestea, insa nu inainte de a vedea cat costau acestea in 1970 cand apar in documente oficiale si sub numele de LVTC-7/vehicul de comanda si LVTR-7/vehicul de recuperare. Deci, putintica contabilitate ca sa vedem banisorii!

LVTPX-12 CU TUN DE 105 MM -PROIECT

  In 1970, USMC dorea achizitionarea a 38 LVTP-7, LVTCX-2 (numar nespecificat. Foarte probabil, neplanificat), LVTRX-2 (numar nespecificat. Foarte probabil, neplanificat), LVTEX-3 (numar nespecificat. Foarte probabil, neplanificat), toate acestea pentru 10,40 milioane de dolari la care se adaugau inca 300.000$ pentru consumabile si munitii, total, 10,70 milioane de dolari. In 1972, USMC cerea Congresului 48,80 milioane de dolari pentru procurarea a 420 LVTP-7 + 2,60 milioane de dolari pentru 18 LVTC-7/vehicul de comanda + 1,80 milioane de dolari pentru 12 LVTR-7/vehicul de recuperare + 3 milioane de dolari pentru 18 LVTEX-3/vehicul de geniu + 1,40 milioane de dolari pentru consumabile, munitii si suport logistic (ca fapt divers, tot in 1972, USMC cerea Congresului inca 7 milioane de dolari pentru aducerea la standard M-109A1/kit de modernizare a 41 obuziere autopropulsate M-109/155 mm+munitia aferenta. Acestea au intrat in dotarea Diviziilor 1/2 Infanterie Marina in perioada 1973-1974. Un astfel de kit costa in 1972 -17.500$). Oricum, USMC intentiona sa cumpere pana in 1974 nici mai mult nici mai putin de 939 amfibii LVTP-7+derivate, esalonandu-le astfel: 1971 -262 LVTP-7+21 LVTC-7/vehicul de comanda+15 LVTR-7/vehicul de recuperare, total 298 vehicule. Varianta LVTEX-3/LVTE-7 –vehicul de geniu/deminor nu a fost planificat; 1972 -420 LVTP-7 (pret per exemplar 129.550 $)+18 LVTC-7/vehicul de comanda (pret per exemplar 158.490 $)+12 LVTR-7/vehicul de recuperare (pret per exemplar 162.120 $) +18 LVTEX-3/LVTE-7 –vehicul de geniu/deminor (pret per exemplar 163.720 $), total 468 vehicule la pretul de 56,20 milioane de dolari; 1973 -420 LVTP-7+18 LVTC-7/vehicul de comanda+12 LVTR-7/vehicul de recuperare +18 LVTEX-3/LVTE-7 –vehicul de geniu/deminor, total 468 vehicule; 1974 -0 LVTP-7+2 LVTC-7/vehicul de comanda+3 LVTR-7/vehicul de recuperare +0 LVTEX-3/LVTE-7 –vehicul de geniu/deminor, total 5 vehicule. Deci, per total, USMC planificase in perioada 1970/1971-1974 cumpararea a 939 LVTP-7+77 LVTC-7/vehicul de comanda+54 LVTR-7/vehicul de recuperare +63 LVTEX-3/LVTE-7 –vehicul de geniu/deminor, in total 1133 vehicule, contractul multianual fiind dat FMC Corporation din San Jose/California (contract primit in 1970).

Noua familie de amfibii denumita de-acum generic LVT-7 avea, pentru inceput, trei membri –LVTP-7/transport trupe (LVTP-Landing Vehicle Tracked, Personnel, Model 7/Vehicul Senilat de Debarcare Personal, Model 7), LVTC-7/comanda si control si LVTR-7/recuperare. Noile vehicule amfibii au fost prezentate public si acceptate in dotare in cadrul unei ceremonii fastuoase desfasurata in data de 26 august 1971 la Baza Navala San Diego/California, ceremonie la care amiralul in retragere Nathan Sonenshein, comandantul Naval Sea Systems Command/NAVSEA, spunea despre noua familie, citez “…familia de vehicule LVTP-7 e superioara in toate privintele tuturor predecesorilor sai. Sunt mai rapide si mai manevrabile pe uscat si in apa, mai usoare in greutate, mai fiabile si mai usor de intretinut. In plus, au o putere de foc superioara si un pret redus. Ele vor asigura Corpului de Marina o capacitate de asalt amfibiu si atac terestru nemaintalnite pana acum fiind o combinatie intre un vehicul de lupta al infanteriei si o barca de asalt” (NAVSEA e succesorul Bureau of Ships/BuShips/Biroul Navelor. Sonenshein a comandat NAVSEA in perioada 1970-1974, cand s-a retras. Inginer specializat in sisteme navale a primit in 1982 premiul “Harold E.Saunders” al Societatii Americane a Inginerilor Navali pentru “realizari si influente notabile in ingineria navala ce se intind pe o lunga cariera”. In 1968 a primit Legiunea de Merit pentru coordonarea proiectului “Nave logistice” –proiect US Navy. A luat parte la razboiul coreean). Si ne oprim asupra principalului membru a-l noii familii, LVTP-7/LVT-7, inclusiv cariera operationala si programul de extindere a duratei de viata (SLEP-Service Life Extension Program) ce a dus la flota existenta astazi, LVTP-7A1, LVTC-7A1 si LVTR-7A1, flota care din 1985 a fost redenumita generic Amphibious Assault Vehicle/AAV/Vehicule Amfibii de Asalt odata cu prima modernizare (misiuni si capabilitati extinse) –nume pe care si-l mentine si-n ziua de astazi.

LVTP-7, amfibiile de serie intrate in dotarea USMC din 1971/971 de exemplare, au mentinut mare parte din caracteristicile amfibiei originale LVTP-12, exceptand armamentul. Numele avea sa fie schimbat in 1984/1985, in Amphibious Assault Vehicle-7/AAV-7/Vehicul Amfibiu de Asalt-7 –in acea perioada aflandu-se in desfasurare primul program de modernizare cunoscut sub numele de SLEP-Service Life Extension Program (program desfasurat de USMC intre anii 1982-1986, amfibia modernizata purtand numele de AAV-7A1. AAV-7 a fost botezat de catre infanteristii marini americani „Battle Bus/Autobuz de Lupta”). LVTP-7 a venit cu o noua turela aceasta fiind echipata initial doar cu o mitraliera M2 calibrul 12,70 mm, ulterior fiind adaugat si un lansator automat de grenade calibrul 40 mm, Mk-19/varianta modernizata AAV-7A1. Turela se roteste 360◦, elevatia armamentului fiind cuprinsa intre -15◦/+60◦ (datorita elevatiei mari, mitraliera poate angaja si tinte aeriene). S-a testat si turela echipata cu un tun automat M-242 Bushmaster calibrul 25 mm, insa n-a fost adoptata (tunul e folosit de M-2 Bradley IFV din 1981 pana in prezent. Are 119 kg greutate, 2,67 m lungime, lungime teava 2,17 m, viteza initiala a proiectilului 1100 m minut, raza maxima de actiune 6800 m, pentru eficienta maxima 3000 m, 15.000 exemplare produse, rata de foc selectabila –un singur foc/100/200/500 proiectile pe minut, darea focului se face electric, producator McDonnell Douglas/1985-2002, Alliant Techsystems/2002-2018, Northrop Grumman/2018-prezent. In 2006 costa 93.500$, peste 10.600 de bucati produse pana in 1999. Ca fapt divers, proiectilul cu uraniu saracit folosit de M-242 gaureste lejer blindajul T-55, asta au aflat-o pe pielea lor irakienii in 1990 –viteza initiala a proiectilului e de 1420 ms. Teava se schimba dupa 22.000 de lovituri. Exista si in varianta navala –SUA/Mk.38 Mod 1/2 si Israel/Turela Typhoon. Ahhh, noi suntem mandri operatori de T-55&clone, „the best tank in the world”!).

Lansatorul automat de grenade Mk.19 are urmatoarele caracteristici: aparut in 1968, testat in Vietnam; calibrul 40 mm; proiectant Naval Ordnance Station Louisville/NOSL din Kentucky, fabricant Saco Defense Industries (astazi,parte a General Dynamics Corporation); fabricat in 5 modele –de la Model 0 la Model 4; pret 20.000$; greutate 35,20 kg; lungime 1,09 m; lungime teava 41,30 cm; trei rate de foc selectabile -360-390 rpm, ciclic/40 rpm, sustinut/60 rpm, rapid; viteza initiala a proiectilului 230-240 ms; raza maxima de actiune 2212 m/pentru efect maxim la tinta si precizie 1600-1830 m; incarcator tip banda cu 32 sau 48 de grenade; s-a bucurat de succes la export –Argentina, Australia, Maroc, Bangladesh, Brazilia, Canada, Croatia (92 de lansatoare in serviciu. Mda, si noi am avut ceva similar in proiect, s-a si realizat, insa nu a intrat in fabricatie de serie. Din ce stiu sunt cateva exemplare in uz, calibrul 20 mm), Egipt (il produc sub licenta), Grecia, Honduras, Iran, Irak, Israel (il produc sub licenta sub numele de „Maklar”), Italia, Liban, Malaezia, Mexic, Pakistan, Polonia (au varianta Mk.19 Mod 3 la fortele terestre si fortele speciale, peste 200 de exemplare in uz din 2007. Le-au folosit in Irak si Afganistan. Noi…n-avem. Bine, noi n-avem multe! Polonezii produc ceva similar, LGA-40, mai usor decat Mk.19, doar 21 kg/2200 m raza maxima de actiune/450 proiectile pe minut. Il au montat si pe platforma telecomandata pe roti), Portugalia, Arabia Saudita, Spania, Suedia, Taiwan, Tailanda, Turcia (il produc sub licenta). Un client probabil e Ungaria, forte speciale (foarte probabil se afla din 2010 in dotarea Batalionului 36 Forte Speciale, posibil donatie SUA. Cert e faptul ca specialii maghiari au fost antrenati de catre specialii americani sa traga cu scula asta in martie 2010, Poligon Tarfalva/Ungaria. Noi…n-avem!); trage 6 tipuri de proiectile, HE, HE-Frag, HE-I, fumigen, inert/antrenament, iluminare (spre exemplu, grenada M-430 HE-Frag e eficienta impotriva infanteriei, MLI si TBT. Poate penetra prin lovitura directa blindaj omogen de maxim 5,10 cm grosime, ucide infanteristii pe o raza circulara de 5 m de la punctul de impact, raneste infanteristii pe o raza circulara de 15 m de la punctul de impact). Rezerva interna de grenade pentru lansatorul automat Mk.19 la AAV-7/AAV-7A1 este de 864 lovituri/mitraliera M2 -1200 proiectile. Turela e echipata la partea spate, ambele laterale, cu 8 lansatoare de grenade fumigene pentru mascare in teren.

Tragatorul AAV-7 aflat in turela dreapta dispune de sistem de vedere si ochire pe timp de noapte, AN/TVS-5 (Night Vision Sight), electro-optic demontabil/portabil alimentat cu baterii, aparut in anii *70/sec.XX. Sistemul NVG se afla inca in echiparea mitralierelor M2 si a lansatoarelor automate de grenade Mk.19 Mod 3, insa exista si variante moderne precum AN/PAS-13 Thermal Weapon Sight/TWS (produs de Raytheon din 1998, vedere in infrarosu, baterie reincarcabila litiu-ion, lungime 40 cm, greutate 2,30 kg fara baterie/2,50 kg cu baterie, operabil la temperaturi cuprinse intre -37◦/+49◦C, rezista la adancimea apei de 1 m/7 ore de functionare continua. Detecteaza/vede un om aflat la 1200 m distanta/un vehicul aflat la 6900 m distanta, mareste/zoom de peste 10 ori, are 3 variante –usoara, medie si grea. Se afla in dotarea AAV-7A1. Pentru cei interesati costa 27.000 $, poate fi montat pe trepied sau sina picatinny). Soferul dispune de sistem de vedere nocturn cu infrarosii. Comandantul, aflat in turela stanga, dispunea initial de 7 periscoape insa spatiul de manevra al acestuia era redus. Ulterior numarul periscoapelor a fost redus marind spatiul comandantului. Compartimentul cargo are trei randuri de banci rabatabile si demontabile destinate infanteristilor, doua randuri laterale+unul pe mijloc. Acestea pot fi scoase marindu-se spatiul de transport marfa, lungime 4, 11 m, latime 1,82 m, inaltime 1,67 m, sarcina interna maxima 4,50 tone. Pe plafon, deasupra compartimentului de transport, sunt doua trape de mari dimensiuni –usureaza debarcarea puscasilor si incarcarea/descarcarea marfurilor. Corp realizat din placi de aluminiu nituite pentru reducerea greutatii si cresterea flotabilitatii, insa acest blindaj nu rezista armamentului usor de infanterie –o salva de AK-47 trasa de la 100 m distanta il face ciur, conform surselor rusesti. Cert e faptul ca in Falkland, AAV-urile 7 argentiniene au patit-o fiind gaurite de pusca semi-automata din dotarea Royal Marines, L1A1, calibrul 7,62 mm, viteza proiectil 823 ms, raza maxima 800 m. Din fericire n-au avut victime in randul echipajelor si infanteristilor de la bord, cel putin asta sustin! Motor Detroit Diesel 8V57T pozitionat in fata racit cu aer –cand e in apa, aerul necesar racirii motorului este adus prin intermediul unei valve aflata langa scaunul soferului.

 LVTC -7

A avut/are doua variante. LVTC-7, comanda si control, si LVTR-7, recuperare, ambele produse in numar mic. LVTC-7 e inarmat doar cu o mitraliera M2/12,70 mm in turela –se roteste 360◦ manual sau hidraulic, viteza de rotatie 60◦/sec, elevatie cuprinsa intre -15◦/+60◦, viteza de ridicare 60◦/sec, rezerva interna 400 de proiectile. Exista si exemplare echipate doar cu o mitraliera pe suport (cel mai probabil, standard A1), demontabila, similar elicopterelor, M-60D, calibrul 7,62 mm, rata de foc 550-650 proiectile/minut, viteza initiala a proiectilului 853 ms, raza maxima de actiune 1100 m, incarcator tip banda, greutate 10,50 kg, lungime 1,10 m, lungime teava 56 cm, aparuta in 1957/Saco Defense&US Ordnance (costa 6000$ per exemplar. Inspirata de exceptionala MG-42 germana din WW II. Nu exista film de razboi american legat de Vietnam, Irak, Somalia, Rambo, etc in care sa nu apara celebra „artista” M-60. Mda, germanii si proiectele lor! Un celebru autor american al unor lucrari legate de tehnica militara spunea despre M-60, citez:”Noi, in 1960, ne dotam armata cu M-60, mitraliera a carei tehnologie o inventasera germanii cu 15 ani mai devreme”. M-60 se afla in dotarea a peste 30 de tari fiind extrem de populara alaturi de M-2).

Proiectat de catre FMC in 1979 a aparut in 1983 la standard AAVR-7/Assault Amphibious Vehicle Recovery pe platforma modernizata AAV-7A1: echipaj 5; greutate 22,68-23,60 tone; lungime de aproximativ 8,30 m; latime 3,27 m; inaltime de aproximativ 3,30 m; motorizare Cummins VT-400, multicombustibil; viteza maxima: pe sosea 72 kmh/pe apa 13 kmh; autonomie pe sosea 480 km/pe apa 7 ore; urca pante de maxim 60◦; trece pante laterale de maxim 40◦; trece obstacole verticale de maxim 90 cm inaltime; trece santuri cu lungimea de maxim 2,40 m. E echipat in partea dreapta cu o macara hidraulica ce ridica greutati de maxim 2,72 tone, elevatie cuprinsa intre 0◦/+65◦, bratul telescopic al acesteia extinzandu-se maxim 6,55 m. Dispune si de un troliu dispus frontal cu doua trepte de viteza care poate trage sarcina maxima de 13,60 tone la viteza mica, si de 1,87 tone la viteza mare. Poate lua la remorca greutati de aproximativ 25 de tone. De asemenea, in vehicul se gasesc echipamente specifice –compresor de aer portabil (145-175 PSI), generator de curent alternativ (120 VAC), bancuri de lucru, aparat de sudura (Miller Maxtron 300) si o gama completa de scule si SDV-uri. In caz de vreme rea, la partea spate a vehiculului se poate monta un cort in vederea efectuarii reparatiilor, acest cort gasindu-se in echiparea standard a amfibiei. Foarte probabil, aceste vehicule au fost obtinute si prin conversia unor AAV-7 la Marine Corps Logistics Barstow/California, cert fiind faptul ca ultimul exemplar AAVR -7A1 a fost realizat in 1996. Un exemplar costa 2,20-2,50 milioane de dolari, primii clienti la export fiind Coreea de Sud si Spania, ulterior si ceilalti operatori, unii dintre acestia primindu-le din surplus USMC.

Si LVTC-7 a trecut la noul standard in 1983 fiind rebotezat LVTC-7A1 –avea fata de original 2 sisteme radio noi, AN/PRC-117 VHF/UHF/SATCOM (Multiband Manpack Radio, producator Harris Corporation. Frecventa cuprinsa intre 30 MHz-2 GHz/putere de emisie cuprinsa intre 1 W-20W/operabil la temperaturi cuprinse intre -40◦/+70◦C/operabil la adancimea apei de maxim 1 m/ECCM, securizat, salt in frecventa/antena SATCOM. Din 2005 adus la standard Falcon III) si AN/PRC-150 (Harris Corporation, Falcon II, HF/VHF, frecventa cuprinsa intre 1,60 MHz-59,99 MHz, putere de emisie 1/5/10 W, operabil la temperaturi cuprinse intre -40◦/+70◦C), greutatea crescand de la 22,50 tone la 24,09 tone.

AAV-7 MARINA ARGENTINIANA

Standardul AAV-7A1 a fost prima modernizare a AAV-7. Noua amfibie, revizuita, a aparut in urma unui contract din martie 1977 dat FMC de catre USMC, contract ce prevedea modernizarea a 14 LVTP-7 la standard LVTP-7A1. Ulterior, toata flota a trecut prin Service Life Extension Program/SLEP/Program de Extindere a Duratei de Viata, program de modernizare desfasurat intre anii 1982-1986: 1982 -171,30 milioane de dolari, 149 de amfibii convertite; 1983 -116 milioane de dolari, 307 amfibii convertite; 1984 -150,50 milioane de dolari, 263 amfibii convertite; 1985 -115,90 milioane de dolari, 240 amfibii convertite; 1986 -? (se pare ca 329 de exemplare AAV-7A1 au fost construite ulterior, vehicule noi, conform surselor independente). Se mai stie ca in aceasta perioada s-au realizat noi sau prin conversie si modele AAVR-7A1 si AAVC-7A1 –numarul total nu se cunoaste dar in 1984 au fost 153 de vehicule/115,30 milioane de dolari.

AAV-7A1 are urmatoarele caracteristici si imbunatatiri fata de LVTP-7: intrat in dotarea USMC din august 1983. In vara lui 1984 ritmul productiei era de 50 de exemplare pe luna, ultimele exemplare au fost livrate in 1986; armament in turela –lansator de grenade M-19/40 mm+o mitraliera M2/12,70 mm; cupola comandantului a fost pozitionata in spatele cabinei soferului fiind inaltata pentru imbunatatirea vizibilitatii/360◦; spargeval retractabil la partea fata; suspensii imbunatatite –bare de torsiune; sarcina utila marita; pompe de santina imbunatatite; sistem intern automat de stingere a incendiilor, habitaclu si motor; sistem automat de autodiagnosticare avarii mecanice si de monitorizare consum de combustibil; remotorizat –un Cummins VT400, supraalimentat, multicombustibil (benzina, motorina, kerosen), V8, racit cu apa, 400 CP/294 kW la 2800 rpm. Producator Cummins Inc din Columbus/Indiana; doua waterjet; transmisie noua produsa de FMS –HS400-3A1, 4 inainte+doua inapoi (eeee, poate atinge in marsarier 19,30 kmh); lungime 7,94 m; latime 3,24 m; inaltime 3,26 m/3,12 m fara turela.

In noiembrie 1997 compania BAE Systems, Ground Systems primeste din partea USMC un contract de remodernizare a AAV-7A1, program numit Reliability, Avalaibility and Maintainability-Rebuild to Standard/RAM-RS/Fiabilitate, Disponibilitate, Intretinere si Sustenabilitate/Reconstruit conform Standardelor. S-a desfasurat intre 1999-2007, cel putin 680 de AAV-7A1 RAM-RS fiind astazi in dotarea USMC (se intentioneaza aducerea la acest standard a cel putin 1010  AAV-7A1 -896/900 transport+64/65 comanda+47/50 recuperare si salvare, conform unor surse independente). Acestea au acelasi motor si aceeasi suspensie ca M-2 Bradley –motor Cummins V903 T525, V8, multicombustibil, supraalimentat, intercooler, racit cu apa, 14,8 L, 525 CP la 2800 rpm, motor fabricat si modernizat constant din 1967 (din 2018, noua versiune de 675 CP motorizeaza Bradley ECP 2, Armored Multi-Purpose Vehicle/AMPV –inlocuitorul lui M-113 si M-109A7 Paladin). Italienii, cu certitudine, si-au modernizat o parte dintre amfibii la acest standard dupa 2000. RAM-RS dispun de kit de blindaj suplimentar.

Cererea pentru un kit de blindaj a aparut la jumatatea anilor *80/sec.XX, USMC fiind nemultumit de protectia extrem de scazuta oferita de AAV-7/A1 (la cerere s-a aliat si US Army, si ea nemultumita de protectia M-113). Primul kit de blindaj cunoscut drept P-900 Applique Armor Kit/AAK a aparut initial pe M-113A3, placi de blindaj realizate din titan si materiale compozite atasate pe partile laterale, spate, plafon si frontal, placi care rezistau la proiectile de 14,50 mm calibru (foarte probabil, existau si placi de blindaj reactiv impotriva RPG). Armura avea doua straturi –primul strat de placi era montat la distanta de 1,50 cm de corpul vehiculului, cel de-al doilea strat aflandu-se la 2,50 cm de corpul vehiculului. Aceasta configuratie a fost luata in considerare de catre USMC si pentru AAV-7A1 RAM-RS insa s-a observat ca acesta crestea greutatea amfibiei prea mult. Drept urmare s-a cerut o armura revizuita, noul kit fiind cunoscut drept EAAK si are drept sursa de provenienta…Israel. Da, acesta e la origine israelian fiind produs de catre Rafael Armament Development din 1989 -ofera protectie balistica STANAG 4/5/6 si antimina/IED (in SUA e produs din 1995 de catre compania Marvin Land Systems din Inglewood/California). Mai e cunoscut drept Rafael Enhanced Applique Armor Kit/REAAK fiind agreat de catre USMC pentru AAV-7A1 RAM-RS. USMC a cumparat 1137 kit-uri REAAK, placile de blindaj care cantaresc 750 kg oferind protectie impotriva proiectilelor calibrul 14,50 mm si a schijelor obuzelor calibrul 155 mm. Sunt realizate, din putinele date cunoscute, din materiale compozite si ceramica. Au fost upgradate recent, conform surselor israeliene, cu placi de blindaj reactiv intercalate care ofera protectie maxima la RPG-7 si HEAT (foarte probabil adoptate si de catre USMC. Oricum, datele legate de acest kit de blindaj, din motive evidente, sunt…subtirele).

AAV-7 si AAV-7A1 s-au exportat in Argentina (din 21 de exemplare AAV-7 cumparate in 1979-1980 mai au 11 operationale in cadrul Battalon de Vehiculos Anfibios 1/BIVH –Cuerpo de Marines. In 2017 intentionau sa le modernizeze local –MECATROL S.A, dar nu se stie daca au avut bani pentru asta), Brazilia (aprilie 1995, Foreign Military Sales Programme/FMS. Au 12 AAV-7A1+un AAVR-7A1+ un AAVC-7A1), Coreea de Sud (dupa SUA, cel mai mare operator, 162 de unitati. EEE, astia sunt si primii producatori externi de AAV-7…In iulie 1997, primele doua AAV-7A1 au fost produse local de Samsung Techwin din kit-uri aduse din SUA. Ulterior au introdus in fabricatie componente majore. In 2001 produsesera deja 57 de exemplare), Italia (24 AAV-7A1+un AAVC-7 bazate la Venetia/Batalionul de Marina –face parte din Regimentul 1 „San Marco”), Spania (19 exemplare la Infanteria de Marina din 1988 -16 transport, 2 comanda, unul recuperare. In 2018 au mai cumparat 11 exemplare pentru 107 milioane de dolari+ Enhanced Armor Applique Kits/EAAK/kit de blindaj suplimentar produs de BAE), Mexic, Venezuela, Indonezia, Japonia, Chile, Taiwan (54 de exemplare din 2003, surplus USMC prin FMS/128 milioane de dolari. Modernizate de catre BAE Systems,Ground Systems), Cambodgia si Thailanda. Si ne oprim un pic la Argentina fiindca Armada Argentina a avut „onoarea” primei lupte cu LVTP-7/AAV-7…

Inainte insa de a vedea „prima lupta” a AAV-7 mentionam o posibila prima utilizare intr-un conflict a amfibiei, actori principali Argentina si Chile. Un conflict care din fericire s-a stins fara varsare de sange, un conflict de granita putin cunoscut izbucnit in zona canalului Beagle, Insulele Picton/105,4 kmp, Lennox/170,4 kmp si Nueva/120 kmp. Armada Argentina ar fi intrat pentru cateva ore pe teritoriul Chile pe 22 decembrie 1978, Operacion Soberania/Operatiunea Suveranitate, retragandu-se fara lupta. Nu e foarte clar daca argentinienii au trecut granita fiindca chilienii sustin ca operatiunea aero-navala planificata n-a mai avut loc datorita unei furtuni neasteptate. Cert e faptul ca ambele armate au executat la acea data manevre de amploare incercand probabil sa se intimideze reciproc. Intr-un final conflictul s-a rezolvat pe cale diplomatica prin implicarea reginei Marii Britanii si a Papei. La acea data doar Argentina avea in dotare AAV-7, Chile cumparand AAV-7A1 din surplus USMC, 12 exemplare, abia pe 6 iunie 2013 –10 AAV-7A1+un AAVC-7+un AAVR-7, amfibiile fiind revitalizate si modernizate de catre BAE Systems. Amfibiile opereaza de la bordul navei de asalt amfibiu „Sargento Aldea”/LSDH-91/12.000 tone, fosta „Foudre”/L9011, Marine Nationale/Franta (nava a fost cumparata de la francezi in octombrie 2011 cu 80 de milioane de dolari, la acea vreme avea doar 11 ani. Tinerica, tinerica! Mda, Chile chiar are Marina! AAV-7A1 e operat de Brigada Amfibie Expeditionara/Corpul de Marina cu baze la Concon si Talcahuano. Ca fapt divers, la Talcahuano se afla cea mai mare baza aero-navala din Chile. Recent au achizitionat 10 M-1128 Mobile Gun System si 30 M-1126 Infantry Carrier Vehicle. Vreau si euuuu M-1128 MGS! Poate ma aude Mos Craciun…).

ARA CABO SAN ANTONIO -Q42, MARINA ARGENTINIANA

 

MARINA ARGENTINIANA -AAV-7 IN MALVINAS, 1982

2 aprilie 1982, Infanteria de Marina de la Armada de la Republica Argentina/IMARA invadeaza Insulele Malvinas din Atlanticul de Sud/Operation Rosario (britanicii le numeau Insulele Falkland. De fapt, disputa argentiniano-britanica avea in vedere doua insule considerate de catre britanici „British Overseas Territories/Teritorii Britanice de peste Mari”, Insulele Falkland si Insulele Georgia de Sud si Sandwich de Sud). Batalionul 1 Vehicule Amfibii participa la invazie cu amfibii AAV-7 (astazi, foarte probabil, mai au 21/22 de exemplare, toate, probabil, la standard AAV-7A1. Batalionul a luat nastere pe 27 decembrie 1947 –Batalionul 1 Trupe Speciale. Din 1952 poarta numele de Batalionul 1 Vehicule Amfibii). La ora 06.30 minute, primele amfibii argentiniene ajung pe insula, 20 de exemplare debarcand de pe nava de transport A.R.A. „Cabo San Antonio”/Q-42 (nava era similara LST Clasa De Soto County/SUA si putea duce 20 de LVTP-7/AAV-7. A fost realizata in Argentina fiind lansata la apa pe 20 iunie 1968/7804 tone/135 m lungime/6 motoare diesel/2 elice/viteza maxima 31,30 kmh. In serviciul Marinei argentiniene intre anii 1977-1997).  AAV-7 cu numerele de bord „05/07/19” sunt avariate usor de focul puscasilor din Royal Marines/22 de oameni, fara ca vreun marines argentinian sa fie ranit. Dupa ce au cucerit Port Stanley, capitala insulei, pe 3 aprilie dupa-amiaza, AAV-7 parasesc insula reimbarcandu-se pe A.R.A. „Cabo San Antonio” in vederea intoarcerii pe continent.

1982, Liban, Beirut, US Marines&LVTP-7/AAV-7 patruleaza in jurul aeroportului local ca parte a fortei multinationale de mentinere a pacii dupa recenta confruntare dintre Israel si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei/OEP (17 iulie 1981. Aviatia israeliana bombardeaza timp de 30 de minute tinte OEP din Beirut, la acea vreme fieful OEP condus de Yasser Arafat, „pretinul” lui Ceasca cel defunct. Bombardamentul a fost raspunsul israelienilor la atacul repetat al OEP cu rachete Grad al nordului Israelului, mai multi civili pierzandu-si viata. Mai mult decat atat, israelienii au vizat sisteme de rachete SA-6 dispuse recent in jurul capitalei libaneze, sisteme a caror stapan era incert, armata libaneza, sirienii sau teroristii palestinieni. De fapt  israelienii invadasera Libanul inca din data de 6 iunie, urmarind capturarea si distrugerea luptatorilor OEP, asa-zisi „pentru libertate” de propaganda comunista. Invazia a purtat numele de „Pace pentru Galilea”, la operatiune luand parte 100.000 militari IDF). US Multinational Force/USMNF s-a aflat in Beirut/Liban, in perioada 25 august 1982-26 februarie 1984. Primii 800 de infanteristi marini din cadrul 32 Marine Amphibious Unit/MAU, Marine Corp Base Camp Lejeune/Carolina de Nord, si AAV-7 ajung in Beirut pe 25 august 1982.

25 octombrie 1983, Operatiunea Urgent Fury, SUA+6 natiuni din Caraibe invadeaza micul stat insular Grenada/160 km nord de Venezuela. Pe 29 octombrie erau gata…adio pericol comunist, adio Guvern Popular Comunist/PRG (proclamat pe 13 martie 1979. Bineinteles, erau pe acolo nelipsitii consilieri militari, economici, politici provenind din URSS/49 persoane, Cuba/784 persoane, Germania de Est/16 persoane, Coreea de Nord/24 persoane, Bulgaria/14 persoane si Libia/4 persoane, toti acestia primind un sut in ass si…pa. Pai da, comunismul nu se cladeste oricum, nu-i asa? Cubanezii erau cei mai multi -784/44 femei, 638 personal civil, 64 militari -24 ucisi in lupta+2 AN-12 capturate. Sovieticii au lasat acolo 12 BTR-60, 10 BRDM-1, 12 tunuri antiaeriene ZU-23-2, 291 pistoale-mitraliera, 6330 pusti, 5,60 milioane proiectile, toate acestea operate de catre…cubanezi. 18 civili au fost ucisi accidental de catre USAF –au bombardat un spital de psihiatrie). 250 US Marines&SEAL Team 6 sprijiniti de AAV-7 si 4 M-60 Patton au luat parte la operatiune +o forta aeriana teribila, A-7 Corsair, AH-1 Cobra, AC-130 Gunship, MH-6 Little Bird, UH-60 Blackhawk, CH-46 Sea Knight, CH-53 Sea Stallion.

Operatiunea „Restore Hope”, Somalia, 5 decembrie 1992-4 mai 1993, Unified Task Force/UNITAF, forta multinationala condusa de SUA si aprobata de ONU, intervine in razboiul civil si dezastrul umanitar produs de acesta. Amfibii AAV-7A1 apartinand Batalionului 3 Amfibii din cadrul 15th Marine Expeditionary Unit/15 MEU debarca pe 9 decembrie 1992 in apropierea aeroportului din Mogadishu, capitala Somaliei, aceasta fiind situata langa Oceanul Indian. Pana la retragerea din 1995 au pazit aeroportul si zona adiacenta, patruland inclusiv pe strazile capitalei. 20.000 US Marines au pazit aeroportul si capitala fiind mana cereasca pentru amaratii de somalezi –le-au impartit sute de tone de alimente, imbracaminte, medicamente. Au instalat spitale mobile unde se asigurau chiar si tratamente stomatologice. Dupa ce au plecat, jale si durere…

Va urma.

 

    WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

http://www.clydemaritime.co.uk/xlighters www.xlighter.org 

www.xlighter.org

www.navyhistory.org.au

olive-drab.com

defensemedianetwork.com

militaryimages.net

panzerserra.blogspot.com

www.usa.gov › federal-agencies

www.usmcu.edu › Research

www.ibiblio.org › ref › Roebling › Roebling

ascelibrary.org › doi › pdf

www.nps.gov › usmc › pcn-190-003115-00

www.asme.org › about-asme › landmarks

www.nationalww2museum.org › vehicles-war

afvdb.50megs.com › usa › lvt2

ibiblio.org

usautoindustryworldwartwo.com

unusuallocomotion.com

 oocities.org

www.dieselhub.com › specs

www.military.com › … › Optics