Razboiul electronic: bunicii

Un brevet de inventie depus la OSIM in 1990 ofera o ocazie rara de a afla mai multe despre cercetarea romaneasca in domeniul razboiului electronic, un domeniu care a fost mereu tratat cu mare discretie, mai ales inainte de 1989.

Brevetul “Procedeu si dispozitiv pentru crearea bruiajului intr-un sistem radioelectronic specializat” se refera la o modalitate de declansare a unei secvente de bruiaj eficienta in conditiile in care radarul advers variaza frecventa pulsurilor.

Desi brevetul nu contine nici un fel de detalii despre caracteristicile semnalului de bruiaj sau ale statiei ECM folosita, fiind mentionat doar numele, SPO-8 (destul de ciudat pentru o statie terestra), se poate lua ca ipoteza de lucru ca bruiajul realizat ar avea ca obiectiv cresterea nivelului de zgomot in receptorul radar si mascarea unor ecouri radar reale. Deoarece recunoasterea tintelor se face pe baza unui raport intre nivelul ecoului unei tinte radar si nivelul de zgomot electromagnetic inregistrat in vecinatate, cresterea artificiala a acestuia din urma duce la ignorarea semnalului tinta real. In general, generarea semnalului de bruiaj, imitand caracteristicile “aleatoare” ale zgomotului, poate fi facuta in mod continuu sau in pulsuri cu o durata definita, brevetul fiind aplicabil celei de-a doua metode. Cea mai simpla metoda ramane cea de a trimite semnalul de bruiaj imediat ce pulsul radar a fost inregistrat de statia ECM si astfel de a masca orice tinta care se afla in spatele statiei, din perspectiva radarului.

Un prim dezavantaj ar fi ca statia ECM ar trebui amplasata mai aproape de radarul advers decat toate obiectivele aparate si astfel ar deveni o tinta usor de lovit. O solutie ar fi folosirea unei formule “standoff” in care statia este amplasata in afara razei de actiune inamice insa in acest caz obiectivele aparate se afla cel mai probabil in fata si nu in spatele statiei. In acest caz secventa de bruiaj ar trebui declansata inainte ca pulsul radar sa ajunga la statia ECM si astfel sa se suprapuna cu ecourile trimise deja de obiectivele aparate. Atat timp cat frecventa pulsurilor radar este fixa, aceasta poate fi masurata si, cu ajutorul unui timer electronic, secventa poate fi declansata de fiecare data in acelasi moment. Problema devine mult mai complexa in cazul in care radarul foloseste un interval variabil intre pulsuri, o metoda de contracarare a schemei ECM de mai sus.

Brevetul propune o solutie pentru acest caz, pe scurt, procedeul implicand in prima etapa programarea unei frecvente purtatoare fixe pe care este asteptat semnalul radar, dispozitivul masurand apoi diferenta de timp intre doua pulsuri succesive primite pe aceasta frecventa. In a doua etapa se calculeaza intarzierea necesara astfel incat, pentru orice variatie cu +/-10% din intervalul de timp masurat, semnalul de bruiaj sa fie transmis inainte sau cel mult coincident cu primirea urmatorului puls radar.

Pentru o descriere mai detaliata a schemei de functionare se poate consulta direct brevetul pe site-ul OSIM.

Pe langa schema ingenioasa de realizare, se poate remarca si un punct vulnerabil chiar fata de tehnologia ECCM a vremii care implica folosirea unei game de frecvente purtatoare, cu salt aleator, in locul celei considerate fixe de brevetul in cauza.

Cum insa cererea de brevet a fost depusa in 1990 si se refera deci la cercetari facute inainte de 1989, ar fi rezonabil de presupus existenta unor procedee ECM mai ”tinere” indreptate impotriva radarelor moderne.

 Tehnomil.net