Războiul Hibrid : Dicționar de termeni. Suveranitatea

Unul din punctele rămase deschise anul trecut, atunci când am scris acel pesudoeditorial de sfârșit de an, a fost tematica războiului hibrid. Mi-aș fi dorit să mai fi făcut câteva explorări în adâncime ale fenomenului, mai ales că nu mai poate fi vorba de un subiect abstract, o teorie generală ci de un fapt, o certitudine a zilelor noastre după cum alegerile prezidențiale au demonstrat.

Ne-am trezit așadar cu societatea românească împărțită în două tabere, pe picior de război. Într-o parte avem „ suveraniști ” și în partea cealaltă eventual „ nesuveranistii ” cetățenii „coloniei”. Aparent totul este clar, adică „suveranitatea” este ceva de bine în general. Cam asta este nivelul de înțelegere pe care l-am putut eu substrage de la unii avântați ai zilelor noastre, unii pe care îi cunosc sau chiar oameni dintr-un cerc mai larg de cunoștințe.

Ar fi deosebit de util să începem de la definiția de dicționar a termenului de suveranitate.

Dex-ul, 1998, spune asa:

SUVERANITATE s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ◊ Suveranitate națională = independența unui stat față de alte state. Suveranitate de stat = supremație a puterii de stat în interiorul țării și independență față de puterea altor state. – Din fr. souveraineté.

După cum ne spune și definiția, suveranitatea este un atribut al statului, respectiv capacitatea de a dispune în interiorul țării după bunul plac democratic. Desigur că această dispunere după bunul plac are niște limitări generate de un proces democratic, de niște instituții alese în urma ante menționatului proces democratic.

Constituția României, aplica noțiunea abstractă de suveranitate într-un mod concret, după cum precizează art. 2:

„(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”

Mai exact, suveranitatea există cât timp avem instituții alese în mod democratic care funcționează pe baza unui mandat. Tot articolul doi menționează specific și corectitudinea alegerilor drept o componentă vitală în existența suveranității. Logic și clar.

Desigur că nu există și nu poate exista, drepturi absolute, nu există libertate absolută ci liberate în limitele social acceptate, iar acest aspect raportat la noțiunea de suveranitate înseamnă anumite tratate care îți cer o anumită conduită pe baza unor drepturi și obligații prevăzute. Desigur că nu poți să ai doar drepturi și nu poți să ai doar obligații.

În cazul României, suveranitatea există pe deplin în concordanță cu tratatele care generează drepturi și obligații așa cum am menționat. Adică, dacă am reduce la un individ acest concept, pentru simplul fapt că ți-ai făcut o rată la bancă pentru un televizor, nu înseamnă că nu ai suveranitate să faci ceea ce dorești în limitele social acceptate. Ci doar înseamnă că ai un set de drepturi dar și de obligații. Faptul că faci parte dintr-o asociație de bloc, nu înseamnă că nu ai suveranitate ci înseamnă că acolo unde trăiești, vei funcționa după niște norme stabilite de comun acord. Revenind, la plan național în detrimentul exemplelor individuale, NATO și UE, sunt niște asociații statale, unde noi avem drept de vot, de reprezentare, unde avem un set de drepturi dar și de obligații. Prin urmare nu s-a reinventat aici apa caldă, ci doar explicam un cadru al normalității și funcționalității.

„Suveranitatea” există, și este exercitată în acest moment în România conform unităților de măsură definite în articolul 2 din Constituției. Și atunci ce anume este un „ suveranist ”, că aparent toți suntem suveraniști, cel puțin aceia cu drept de vot care exercităm acest drept de vot. Tot în virtutea unei suveranități exercitată în condițiile articolului 2, avem reprezentați numiți de către autoritățile române alese democratic la cele mai înalte foruri ale NATO, respectiv noi, prin vot, trimitem la Bruxelles europarlamentari, având un număr de 33 de mandate, locul 6 în Europa. Deciziile în cadrul acestor foruri pot fi luate doar cu poziția exprimată a romanilor trimiși acolo în virtutea unui mandat.

Era fantastic dacă aceste lucruri se puteau preda la școală, la acea materie din pacate complet irelevanta denumita generic „educație civică”, iar înțelegerea acestor aspecte este relevată cel mai bine de prezența la alegerile europarlamentare.

Din acest punct intrăm pe câmpul tactic al războiului hibrid. Dezinformarea și propaganda exercitată de Rusia nemijlocit sau prin interpuși au reușit în urma unor eforturi de ani de zile, sa ne convingă de faptul că „suveranitatea”  a fost cumva confiscată și trebuie recuperată deoarece este singurul răspuns elocvent la statutul de „colonie”.

Aici avem o conexiune intre termeni și supoziții dar și o mistificare tipică propagandei rusești. Discursul apărut în spațiul public prin mijlocul anilor 2000 cel al „coloniei”, a lansat supoziția falsă că România a cedat integral suveranitatea sa drept urmare a ajuns grevată cumva de această suveranitate. La fel ca și celebra zicere a lui Göbbels, o minciuna rostogolită suficient devine un adevăr.  Așadar avem o supoziție, cea de statut de „colonie” al țării  și avem un răspuns în contrapartidă, adică recâștigarea „suveranității”, lucru evident bun. Nici nu era pe ordinea problemelor cotidiene ale societății vreo situație care să pună în discuție suveranitatea României în acea perioadă, ci era mai degrabă o discuție tehnică rezervată juriștilor și politologilor. Noțiunea însă a fost alterată și preluată în discursurile naționaliste și populiste a unor eterni ocupanți de scaune și funcții în parlament, oameni precum V.C. Tudor, și alții asemenea în gândire, elegantă comportamentală, și bun simț. A fost rostogolită mai departe de cei care au incercat din răsputeri să ne împingă cât mai departe posibil de valori europene, conștienți fiind că furtul general din anii ‘90 care le-a dat putere, statut și influență, nu avea cum să se mai întâmple sub cupola europeană. Primele, și cele mai importante valori europene fiind o justiție independentă și funcțională, supremația legii și echitatea în relaționarea cu statul. Toate aceste valori sunt incompatibile desigur cu lumea visată de acești indivizi, cei care au făcut tot posibilul să țină România în loc cât mai mult timp în anii 1990. Nume? Le știți, începând cu cei care au avut pedepse de executat și terminând cu cei care prin granițele noastre Schweitzer, actuale Schengen, au fugit bine mersi de răspundere. Este pueril să credem că nu au fost ajutați desigur.

Revenind, nici vorbă însă de suveranitate, intr-un sens constituțional pe care oricum o avem. Existența unor tratate nu știrbește în niciun fel suveranitatea ci oferă niște drepturi dar și niște obligații, necesare și existente în secolul prezent. Aici a fost într-adevăr o chestiune la nivel de maestru în materie de manipulare și propagandă, lucru la care rușii au fost pricepuți fără doar și poate. În recuperarea noțiunii de „suveranitate”, termenii au fost efectiv înlocuiți. În loc de suveranitate, așa cum o definește constituția, avem ceea ce am putea numi o formă de „autohtonism”.

Apelul este deci către o formă de autohtonism, în nici un caz suveranitate. Reducând ideologia asta la un individ, este similară practicii autoexcluderii din societate și a traiului de tip „sihastru”. Autohtonismul este o ideologie demonstrată falimentară secole la rândul. Chiar dacă nu este necesar să analizăm 3000 de ani de exemple concludente, dacă este să alegem două ar fi autoizolarea japoneză în perioada Tokugawa, lucru care a dus la o slăbire fără precedent a Japoniei și un blocaj de două secole soldat prin atacul cu arcul și săgeată a unei goelete de război americane, modernă în epoca respectivă, adică jumătatea secolului XIX. Mai aproape de noi și de înțelegerea noastră, ridicolul din epoca lui Ceaușescu, unde aveam de toate, dar noi nu știam asta. La fel, prezentul, unde Coreea de Nord este doar un exemplu de inadaptare la secolul XXI. În mod cert nu găsim produse nord coreene, în mod cert nu este o destinație turistică și nici dorința de emigrare nu ne-ar duce acolo sub nici o formă. Asta înseamnă autohtonismul și izolarea și o speculă extraordinară a capacitații noastre de a uita. Avantajele unui astfel de sistem este integral în mâinile unei nomenclaturi/ partid/oligarhie/clasă conducătoare, care independentă de orice relaționare externă poate dispune în interiorul statului respectiv orice măsură, oricât de aberantă, asupra unui popor ținut în loc de regulă sub amenințarea unor structuri de forță. Adică revenirea la un regim totalitar, discreționar, autocratic.

Și mai tragicomic este sa auzim acest discurs al suveranismului de la oameni cu un smartphone în mână.

Să și tragem concluzia analizei telegrafice a acestui termen. Nu lipsește nici o suveranitate, o avem, este bătută în cuie în Constituție. Autohtonismul, izolarea dorința de o parte din societate este cu totul altceva.

Ca să subsumez teza de mai sus, am asistat dragi cititori probabil la una din cele mai abile campanii de rebranding din istorie, una prin care izolația devine „suveranitate”. Izolația, adică lipsa de relatii importante și strategice, înseamnă slăbiciune. Este chiar atât de simplu.

Cine beneficiază din izolarea unor țări medii și mici, slabe incapabile să relaționeze între ele și să găsească măcar un scop comun? Doar un agresor, identic în comportament cu infractorii care urmăresc victime singure și niciodată 10 feciori, venind de la meci, gălăgioși, se mai ceartă ei din când în când, se mai supară, dar atunci când contează, toți susțin aceeași echipă.

În loc de concluzie putem spune, sigur, era de datoria noastră ca societate, ca prin educație, să creăm anticorpi la acest fenomen, însă am fost prinși nepregătiți, similar eternei discuții cu ninsorile în toiul iernii. Așadar, am fost luați prin surprindere și aici. În mod cert aceste fenomene există și în alte țări însă dacă ne uitam pe cursul lor evolutiv putem observa o creștere relativ lentă, înceată. Creșterea spectaculoasă din România ar trebui sa ne pună pe gânduri, unde mai pui faptul că alegeri anulate nu se regăsesc în Europa.

Ma semnez al vostru lt(rez).