Stefan cel Mare, a primit promisiuni si de aceasta data, dar ajutor nu! La sfarsitul verii, marele domnitor afla de la agentii sai, ca turcii se indreapta impotriva Venetiei. Profitand de aceasta situatie si pentru a-si asigura apararea la hotarul de sud al tarii, in toamna anului 1477, Stefan cel Mare a patruns in Tara Romaneasca, a alungat pe Laiota Basarab, care s-a refugiat in Transilvania, si a ridicat domn pe Basarab cel Tanar (Tepelus). Acesta, la sfarsitul anului, pentru a-si pastra scaunul, a tradat pe Stefan, cerand si obtinand recunoasterea turcilor (tradarea, nu este ceva nou in istoria neamului nostru, din pacate!), devenind totodata mediatorul unor negocieri de pace intre Matei Corvin si turci.
In 1479, turcii fiind angajati in continuare in luptele cu venetienii, Stefan cel Mare a avut posibilitatea sa ia unele masuri de intarire a apararii la hotarul de sud al tarii. Urmarind prin spionii sai toate miscarile turcilor, la 20 aprilie 1479, Stefan a instiintat pe brasoveni ca turcii au trecut cu mare oaste in Tara Romaneasca; insa nestiind incotro se vor indrepta, i-a rugat pe acestia sa se informeze si, daca vor afla ca se indreapta impotriva lui, sa-l instiinteze indata; de asemenea a mai cerut stiri si despre Ali-bei (acesta era comandantul ostilor turcesti ce intrasera in Tara Romaneasca). O incercare a lui Stefan de a-si cunoaste inamicul? Cu siguranta, DA! Fiindca, cunoasterea plusurilor si minusurilor comandantilor inamici, poate face de multe ori diferenta dintre victorie si infrangere! Stefan, cu siguranta, nu actiona niciodata la voia intamplarii, dovedind spirit organizatoric si viziune strategica.
Printr-o alta scrisoare din 20 ianuarie 1480, Stefan cel Mare instiinta pe brasoveni ca turcii fac mari pregatiri de razboi, dar nu stie incotro vor sa porneasca; in acelasi timp ii ruga sa fie gata pentru orice eventualitate, fiindca si el este gata sa inceapa razboiul. Despre toate acestea a dat de stire si lui Stefan Bathory.
La 9 iulie 1480, dupa ce turcii si muntenii pradasera tara secuilor, Stefan scria bunilor sai prieteni din Brasov, “biraului si tuturor pargarilor”, ca iscoadele sale care ajung la turci “asa ne spun ca turcii au si alte osti gata si pandesc undeva sa ne ia inainte sau noua sau voua. De aceea domnia-voastra cautati bine cu iscoade si, daca veti vedea domnia-voastra ca acei vrajmasi pornesc sau impotriva voastra sau impotriva noastra sa fiti gata si sa ne trimiteti iute de stire si noaptea si ziua, ca sa fim si noi gata si sa ne ridicam impreuna cu domnia-voastra impotriva celor vrajmasi. Asta, trimiteti si lui Batar Stefan ca sa se apropie iute de partile acestea. Si Dumnezeu sa va bucure. Si va mai rog pe domnia-voastra sa trimiteti aceasta scrisoare a domniei-mele, pe care o va da domniilor-voastre aceasta sluga a domniei-mele anume Mircea, dar iute s-o trimiteti fratelui meu Batar Stefan” (Documentele lui Stefan cel Mare). Nu mai exista nicio indoiala cu privire la importanta pe care o acorda Stefan INFORMATIILOR, iar Mircea, cu siguranta, era unul dintre oamenii mariei-sale cu indeletniciri in domeniul razboiului ascuns!
Prin scrisoarea trimisa din Roman la 4 februarie 1481, Stefan cel Mare multumea brasovenilor pentru stirile pe care i le-au trimis despre Tepelus si ii asigura ca le va trimite si el stirile ce vor fi primite de la oamenii sai din Turcia (schimb de informatii si un mod util de verificare a propriilor informatii? Cu siguranta, DA!).
Tot in iarna anului 1481, brasovenii faceau cunoscut domnului Moldovei ca detin stiri cu privire la intentiile turcilor de a ataca Chilia.
In 1483 sultanul Baiazid al II-lea a trimis un sol in Moldova pentru a cere tribut. Stefan refuzand sa-l plateasca, la 1 mai anul urmator, oastea otomana a pornit asupra Moldovei pe traseul Adrianopol-Varna-Isaccea. La 27 iunie 1484, s-a inceput traversarea Dunarii, iar la 6 iulie a fost asediata cetatea Chiliei. Cronicarul turc Mehmed Nesri povesteste ca parcalabul cetatii Chilia, mergand la cortul pasalelor, a spus: “Noi suntem robii padisahului si ne supunem poruncii sultanului, fie sa ne omoare, fie san e lase liberi. Spunand acestea, ei au predat cetatea la 15 iulie 1484, in ziua de miercuri. Infigandu-se steagul Islamic in Fortareata Chiliei, a cantat muzica imparateasca” (cam romantata descrierea, dupa parerea noastra!).
La 20 iulie 1484, oastea lui Baiazid al II-lea, insotita de armata Tarii Romanesti formata din 20000 de oameni, au pornit spre Cetatea Alba. Acolo au sosit si 50000 de tatari. Dupa 15 zile de lupta fara intrerupere, in care cei doi parcalabi ai cetatii, Gherman si Oana, au fost ucisi, Cetatea Alba a capitulat.
La putin timp dupa caderea Cetatii Albe, spionii turci au aflat ca moldovenii ramasi in cetate au trimis stire lui Stefan cel Mare, spunandu-i “sa vii numaidecat, noi iti vom preda cetatea”. Acelasi cronicar povesteste ca Stefan “la randul sau, pregatind scari si adunand oaste si incarcand in timpul noptii ostasi in corabii, a venit pe apa chiar langa Cetatea Alba. Siretii ghiauri dinauntru il asteptau, uitandu-se la drum. Ghiaurii haini i-au omorat pe cei care pazeau cetatea. Pe scurt, in timpul noptii au asezat scari la fortareata cetatii ca sa urce sus. Allah a facut in asa fel incat unii dintre gazii au aflat despre aceste fapte ale ghiaurului. Ei au tacut pana ce cativa ghiauri s-au urcat pe scari. Gazii, la randul lor, strigand numele lui Allah, au tras sabiile si, prinzandu-i, i-au macelarit pana in zori. Stefan cel Mare a ajuns in asa hal, incat abia si-a scapat capul”. A fost aceasta o operatiune atent organizata, dar din pacate deconspirata, de catre Stefan si oamenii sai? Cu siguranta, DA! Insa, imposibilitatea mentinerii secretului asupra acesteia si implicarea multor oameni in organizarea si desfasurarea ei, si-au spus cuvantul, Stefan inregistrand un esec rasunator.
Sultanul, afland despre incercarea neizbutita a lui Stefan cel Mare de a recuceri Cetatea Alba, a poruncit lui Ali-bei “sa mearga la acel ghiaur si, intalnindu-se cu el sa se straduiasca mult ca sa-I vina de hac, iar daca nu se va intalni cu el sa-i devasteze vilaietul, sa-l parjoleasca si sa-l aduca in ruina in asa masura, incat sa nu ramana urma de veselie”.
In executarea ordinului primit, la 5 septembrie 1485, armata lui Ali-bei, insotita si de armata Tarii Romanesti, “au intrat in vilaietul Moldovei…Stefan cel Mare se facuse nevazut sin u se stia unde se gaseste. L-au cautat prin paduri, in vai si in campii mai multe zile, nelasand nici un loc de necercetat. Nu s-a gasit nici urma de Stefan cel Mare si el n-a aparut. In sfarsit –relateaza cronicarul Asik-pasa Zade-au pus mana pe o iscoada din oastea acestuia si l-au intrebat: “Incotro a plecat Stefan cel Mare sau unde se afla?”. Acel prins a vorbit asa: “Stefan cel Mare a plecat si s-a dus in vilaietul lesesc”. A fost oare aceasta oare o incercare a lui Stefan de dezinformare a dusmanilor? Cu siguranta, DA! A fost acea iscoada pe care turcii au prins-o, de fapt trimisa de catre Stefan, pentru a le transmite stirea falsa ca domnul Moldovei parasise tara, cand de fapt el era aici? Cu siguranta, DA! Era aceasta iscoada un om de valoare, pregatit psihic pentru o asemenea misiune, stiindu-se prea bine ca iscoadele prinse erau executate; deci misiunea in sine era foarte periculoasa, chiar sinucigasa? Cu siguranta, DA!
Manat de dorinta de a obtine ajutor pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, la 15 septembrie 1485, Stefan cel Mare impreuna cu boierii tarii au mers la Colomeea, unde au depus juramantul de credinta fata de regele Cazimir. La 19 septembrie se intorceau in Moldova cu un ajutor de 3000 de calareti “imbracati in fier”. Afland despre aceasta, turcii, care in cele patru zile inconjurasera Suceava, s-au retras din Moldova (in mod cert, turcii aveau surse valoroase de informatii la curtea regelui polon).
In anul urmator, la inceputul lunii martie, ei au patruns din nou in Moldova pentru a pune domn pe Hronoda. Avand informatii certe cu privire la actiunea intreprinsa de turci, Stefan s-a pregatit si, intampinandu-i la Scheia, langa Roman, i-a infrant. Hronoda cazand in mainile moldovenilor, i s-a taiat capul.
Ajutorul sperat de Stefan cel Mare pentru recucerirea Chiliei si Cetatii Albe, nu i-a fost dat de catre poloni (inca odata se vede cum cei mari ii trateaza pe cei mici! Doar in masura interesului si niciodata sub spectrul aliantelor, bunavointei si a prieteniei…). Dimpotriva, in 1486, Polonia cerea solului Venetian la Constantinopol sa mediteze o intelegere cu turcii. Mai mult decat atat, dupa moartea lui Cazimir, urmasul sau Ioan Albert a elaborat un plan diabolic de ocupare a Moldovei (aflat in timp real de catre oamenii lui Stefan, prin surse de valoare aflate la curtea poloneza, si vom vedea in cele ce urmeaza).
In 1494, Ioan Albert a convocat la Levocea pe fratii sai: Vladislav, regele Ungariei; Alexandru, marele duce al Lituaniei si Sigismund, precum si pe cumnatul lor Frederic de Brandenburg, pentru a le aduce la cunostinta planul conceput si pentru a obtine adeziunea lor.
Cu toate ca tratativele s-au desfasurat “in cel mai mare secret”, agentii lui Stefan cel Mare au reusit sa afle continutul lor (acelasi lucru l-au facut si agentii Securitatii –huiduiti si blamati in corpore, pe nedrept-la Malta, in 1989, in timpul intalnirii istorice dintre Bush si Gorbaciov. A fost o mare realizare, lucru recunoscut dealtfel de catre CIA si KGB. Seful acestei operatiuni, avand gradul de colonel, a platit ulterior cu viata, Dumnezeu sa-l odihneasca! Deh, in acest razboi ascuns, nimic nu se uita, totul se plateste!) si sa comunice intentiile regelui polon. Ca urmare, domnul Moldovei a facut numeroase demersuri pe langa Alexandru al Lituaniei si Vladislav al Ungariei, cerandu-le sa ia masurile necesare prevenirii conflictului.
Neprimind un raspuns linistitor si dandu-si seama ca singur, in fata fortelor care puneau la cale invazia, va fi greu sa reziste, Stefan cel Mare a procedat la pregatirea conditiilor necesare obtinerii sprijinului turcilor conform proverbului: “Fa-te frate cu dracu pana treci puntea”. Ca atare, in prima jumatate a anului 1497 el a trimis la Istanbul urmatorul raport cu privire la situatia din vecinatatea Moldovei: “Regele Ungariei se afla acum la Buda si nu se aude deloc ca ar strange oaste. Ei il tin cu cea mai mare cinste si pretuire pe solul mariei-sale padisahului cel fericit. In partea Transilvaniei se strang oarecare osti. Nu stiu pentru ce sunt adunate. Regele Poloniei strange oaste mai jos de resedinta sa numita Cracovia. La Camenita, care este o localitate aproape de tara noastra, a venit un pan de seama al sau si are adunata in jurul sau multa oaste. Nu stim daca va veni asupra noastra sau daca se va ciocni cu oastea tatara. De asemenea si hanul tatarasc, strangand multa oaste, vine aproape de noi. Si eu, supusul, temandu-ma de vicleniile lor, m-am dus spre apa Nistrului pentru paza marginilor”. Stefan cunostea in realitate ceea ce urma sa se intample. Dorea Stefan, prin minimizarea informatiilor, sa-si protejeze adevaratele surse? Cu siguranta, DA! Simpla sugerare a unor chestiunii subtile, era deajuns, fiindca turcii in mod sigur aveau propriile surse de informatii, fiind capabili sa verifice adevarul sau falsitatea lor!
Printr-o alta scrisoare ulterioara, domnul Moldovei arata ca, desi a primit porunca de a-i ataca pe secui, n-a putut sa mearga asupra lor, deoarece hanul tatar sta cu oastea stransa si se uita spre Moldova, asteptand prilej favorabil. In continuare se afirma: “Oamenii nostri sositi din partea aceea spun ca el intentioneaza sa vina incoace. Daca intrebati de rege (Ungaria), oamenii nostri au venit si ne-au spus ca regele este inca in Buda si se preocupa de strangerea ostilor sale. De asemenea si voievodul Transilvaniei este la Sibiul sasesc si strange si el osti. Nu stim ce fel de stiri (oare, chiar asa era!?) i-au sosit populatiei secuiesti de la imparat (Austria) si de la voievodul Transilvaniei, dar ostile lor sunt pregatite. Nu stim insa in ce directie vor pleca. Ei si-au inchis si trecatorile si stau asa.
De asemenea se spune ca si regele Poloniei sta langa resedinta sa numita Cracovia, de unde isi trimite unele osti spre Camenita”. Informatii certe din partea lui Stefan, disimulate in zvonuri? Cu siguranta, DA! Numai multitudinea lor si mai ales, aria geografica de unde proveneau –statele vecine Moldovei- spune multe despre interesul profund al lui Stefan in a-si cunoaste indeaproape “vecinii” si “aliatii”, inclusiv despre eficienta si nivelul de penetrare la care ajunsesera spionii acestuia. Stefan cel Mare era cu siguranta capabil sa cunoasca din timp, tot ceea ce se intreprindea de catre vecini, aliati si nu numai, la adresa Moldovei.
Deocamdata, pana la partea a VI-a a acestei serii de articole, nu putem spune decat atat: MARE MARIA-SA, STEFAN!
WW
