Rebeliune militara in Rusia?!

Impotriva cui? Soigu?! Cand vreodata a auzit cineva despre o rebeliune militara impotriva unui ministru, care ministru nu este in postul sau de capul lui ci din vointa lui Vladimir Putin. Asadar, impotriva cui marsaluiesc mercenarii Wagner?!

S-a ridicat Prigojin chiar impotriva presedintelui, dar deocamadata cel putin evita sa-si nominalizeze tinta reala?

In istorie, loviturile de stat incep mai intotdeauna in capitala, in centrul puterii, pentru ca logica unei astfel de actiuni este ca puterea sa fie imediat paralizata, izolata de orice sutinere si inlaturata, dar daca tu ca rebel iti incepi marsul eliberator la peste 1000 km de Moscova si te indrepti spre capitala cu camioanele pe sosele, ei bine, lucrurile arata destul de atipic pentru o lovitura de stat serioasa.

Mai ne aducem aminte si de „lovitura de stat” din Turcia, care viza chipurile rasturnarea presedintelui Erdogan, dar in realitate n-a fost decat o facatura care i-a oferit liderului turc motivul pentru o intarire a puterilor sale, pentru o epurare masiva a aparatului de stat si nu numai, rezultatul fiind un Erdogan mult mai puternic.

Ce sa doreasca Prigojin, capul lui Soigu? Pai si atunci pleaca cu arma in mana spre Moscova? Spre capitala nu pleci cu sabia scoasa decat daca ai ceva de impartit cu seful statului pentru ca altfel nimeni nu va permite mercenarilor Wagner apropierea de capitala.

Si cu 25-30 de mii de omani nu cuceresti Moscova, oricat de darapanata s-a aratat armata rusa in razboiul ucrainean.

Ramane asadar sa ne intrebam: a innebunit Prigojin? Cineva l-a impins de la spate? Sau dimpotriva se spera ca Wagner sa fie doar bulgarele mic de zapada care sa genereze avalanasa masiva prin care puterea de la Moscova sa fie schimbata?

Atata timp cat armata rusa nu face parte din rebeliune sansele lui Prigojjin sunt  doar pur academice, iar trupele sale vor fi curand oprite de trupele regulate ruse.

Daca rebeliunea este reala si se va ajunge ca armata si trupele Wagner sa se lupte lucrurile vor arata groaznic pentru Putin si toata lumea va intelege ca puterea presedintelui rus se clatina dincolo de normalitatea unei dispute interne.

Dar atat timp cat Prigojin ramane singur si nu va fi sprijinit de alte forte interne din Rusia: guvernatori de provincie, alte forte paramilitare, generali rusi activi etc, marsul asta pare desprins dintr-un desen animat, iar Prigojin da o puternica senzatie de amatorism.

PS Iar Vladimir Putin a vorbit, in jurul orei 10 A.M., ora Bucurestiului, si l-a numit pe Prigojin tradator, armata rusa a primit ordin sa opreasca rebeliunea. End of Story…

GeorgeGMT

476 de comentarii:

  1. Prigojin în sus Prigojin în jos…
    Cred că de fapt nu are cum să de-a înapoi. In spatele lui sunt zeci de mii de foști pușcăriași cărora le-a făgăduit ceva. Între timp se trezesc că rușii trag pe la spate. Păi….Prigojin are acum o armată de descreierați care îi cer răzbunare. Și trebuie să le ofere satisfacție că altfel….ciocanul așteaptă următorul cap

    13
    • Surprinzator Wagner are in general oameni de rand care vor sa mearga sa lupte, puscariasii si-au terminat serviciul militar (care au mai ramas). Wagner a ajuns sa fie popular in rusia, din cauza conditiilor si salariilor mai bune, dar si din cauza succeselor militare fata de armata rusa. Deci sa nu ne miram daca multi soldati rusi ajung sa treaca in tabara lor. Deja se pare ca a inceput asta is Rostov
      https://twitter.com/Maks_NAFO_FELLA/status/1672464197966233600?s=20

      11
    • Tu chiar crezi ca pe Prigojin îl doare capul de niște pușcăriași ?? Le-a făgăduit … ești simpatic …

      2
      • Sunt 25 de mii de ex pușcăriași. Nu poți să-i faci pe toți dispăruți. Prigojin dacă ține la curu’ lui ține cont că 25 de mii de perechi de ochi sunt pe el. De ce crezi că a pornit rebeliunea? Prima oară – a șaptea oară atacați, i-a liniștit. Dar a simțit că nu mai are altă cale. Ce crezi că ar face cei din Africa, Siria dacă află că cei de acasa au fost maziliți? N-ar mai valora nici-o ceapă degerată capul lui Prigojin

        1
  2. …poporimea nu a fost mentionata in ecuatie.vointa ,miscarea si manipularea gloatei.

    3
  3. Pfff… i am scris unui prieten ca traim de ceva timp vremuri mult prea interesante pt gustul meu.

    Stie Prigojin asta ceva? Se bazeaza pe ceva aliati de care noi nu stim? Care e spilu’?

    7
    • Vash the Stampede

      Aparent cica vreo doi geberali activi ai armatei Ruse, din regiunea Rostov pe Don, il sustin pe Prigojina asta… nu numai pe ascunse, ci si pe fata si s-au alaturat berbeliunii, impotriva „capeteniilor MoscoVITE”…

      Cel mai probabil, ca ii „mai paseaza” lui Prigojina, cateva „provizii”, „de toate cele”, ca la Maika Rrussistan…!!! Poate chiar si niscaiva soldati regulati, aflati derect sub comanda domnilor geberali…

      Cel mai probabil, ca nu sunt singurii geberali din armata Rusa, care se simt tradati & batjocoriti(scuipati in cap) de „capeteniile MoscoVITE”…

      Faza cea mare e ca acum, s-a cam deschis Cutiutza Pandorei… este un pericol ABSOLUTS REAL, fiindca alti lideri pulitici / capetenii meletare regionale, au sansa reala, de a prelua fraiele zonelor in care salashuiesc si sa declare „Respublika Indepiendenta” de Mockba…

      In cazul in care detin ogive nuculare in zona lor… ??????

      2
    • De ce îmi pare mie ca seamănă cu marșul lui Cezar către Roma?
      Dacă Pompei pleacă înspre, eh, Turcia sau Belarus..

      2
  4. rebeliune,razboi civil si puci…asa funtioneaza maica russie.
    ca tot ne intrebam multi cat o sa tina sandramua inca din februrie anul trecut.
    esecul nu mai poate fi coafat si periat.

    12
  5. Lipsește sa își declare Cecenia independenta.

    9
  6. Amuzant e că FSB și câțiva generali cer wagneristilor să-l aresteze pe Prigojin ?
    Păi, e tăticu lor! E cel care i-a scos din pușcării, le-a dat o pâine, o armă, speranță, i-a lăsat să facă ce vor, e și el un fost pușcăriaș – un Miron Cozma pentru mineri. Ce-or avea aia in cap ? Crede cineva că vor asculta de cei care au tras în ei sau le-au rupt oasele în bătaie la bulău? Iar Maica Rusie e mare și bogată…..teritoriu nelimitat de jefuit și femei gârlă de violat

    19
  7. https://www.youtube.com/watch?v=aHiymqGRQBU
    Se pare ca Prigojin a fost atacat primul. Exista si filmuletul postat dupa un atac asupra a ceea ce pare a fi un punct de comanda al Wagner, videoclipul e prea grafic, nu las un link catre el, dar e interesant ca datarea e dinainte de raspunsul lui Prigojin si de inceperea tulburarilor in Rusia. Incercarea asta de rebeliune pare sa fie un raspuns dupa acest atac.
    Cand sobolanii incep sa se manace intre ei mi-e indiferent cine o sa castige, sper insa ca ucrainienii sa profite la maximul de debandada din spatele liniilor rusesti. Cred ca un atac general pe toata linia de contact ar trimite trupele ruse direct in panic mode daca haosul din spatele lor se agraveaza.

    9
  8. vai, ce coincidență…
    Blinken se întâlnește cu omologul chinez și face o ofertă de nerefuzat
    dovada?
    Întâlnirea evoluează la 2.0 și Blinkenu nostru se vede cu Xi
    Biden aruncă și el fumigena că Xi e terorist, adică în limbaj economic s-a negociat la sânge
    Ce s-a negociat?
    vom vedea în episodul următor

    9
  9. Miza e controlul statului, nu al lui Soigu. Soigu ,Gerasimov et co sunt unii dintre idioții ce conduc Rusia.Putin a balansat 25 de ani între găști, a bătut cu pumnul în masa uneori,dar cu rare excepții nu a fost nimeni mazilit sau lichidat.Au mai zburat pe geam unii,dar puțin fata de necesar.

    Problema e ca acum a pierdut un război, iar riscul de război civil e mare spre garantat. Salvarea Rusiei presupune o minima competență administrativă, care nu exista,puletii care gestionează statul la firul ierbii fiind habarnisti,dar loiali lui X sau Y de pe planul local.

    Dacă ii mazilesti pe proști ,trebuie sa-i lichidezi pe șefii lor.Cam ca la noi,doar ca la ei scara e mai mare și nu au DNA ci gloanțe.

    Au și ei unii care pricep ca pt a salva pielea și vilele trebuie sa facă ceva pt tara,nu doar sa fure din bugetul pt premii,de care râdeam zilele trecute.In timp ce aia care merită nu primesc decât un șut în cur.

    Șansă lui Vova e sa schimbe macazul și sa devina liderul facțiunii asteia revoluționare.Pt ca mai devreme (nu mai tarziu) idioții pierd total.

    18
    • ionica fonosch

      * Mai sus vorbesti de rotativa PNL PSD :-)))) ca nu prea pricep :-))))
      [La ei poate :-))) Au și ei unii care pricep ca pt a salva pielea și vilele trebuie sa facă ceva pt tara… la noi freamta tara de vizite si petreceri …]
      ** Sa il compar pe Prigojin cu „reformatorii USR” il jignesc …inclin sa cred ca ghidat … DAR incearca sa faca ceva , sa speram si pentru ei si ptr noi ca se termina povestea cu bine !
      *** Citez ” deci nu e mare scofala sa inceapa unu’ sa traga doar ca i se pare ceva ” si multi sunt zdruncinati de conditiile de pe front !
      **** Citez ” „”This most likely indicates that factions of the Russian military as well as the National Guard, which is the MOST LOYAL to Putin, have DEFECTED to Wagner as part of the ongoing coup. Furthermore, the Southern Russian Military District has NUCLEAR WEAPONS within it’s realm of responsibility. Now …”[the drive]
      ***** Faza cu contractele pina la 1 iulie sa nu fie preambulul ofensivei rusesti dinspre Belarus
      ****** Zelenski a ordonat un audit al șefilor birourilor militare de recrutare …asta inseamna pierderi umane uriase …imbogatirea bosilor de la HR [hotnews] [acum 1 saptamana granicerii ucrainieni ii fugarea pe unii pe teritoriul nostru ]

      7
    • Cancel that.Vova a decis sa rămână consecvent.In prostie și alături de prosti.

      E un argument sa respecți statul în vreme de război,dar dacă statul e sinucigaș…

      Sunt argumente bune și pt răscoală. Și în 1917 și când cu Vlasov,argumentele erau valide,deși incomplete.

      Acum însă mai degrabă ar avea dreptate răsculatii decât statul.

      2
      • da weekend interesant, sa vedem cat supravietuieste wagner si in principal prigojin ,chestia e ca a ajuns la rostov neimpiedicat si wagner a plecat din inima districtului militar sud spre moscova ,fie armata din zona aia nu a avut forta sa il impiedice sa reuseasca lucrurile astea si deja e o problema pt armata rusa fie au pactizat si e o problema grava pt conducerea de la moscova

        4
        • Vash the Stampede

          Aparent Prigojina si cu ai lui Wagneriti, au fost „pasuiti” de doi geberali de armata activi, din armata regulata, care mai apoi au declarat in mod deschis, ca-l sustin pe Prigojina si Wagner…

          2
  10. Miscarea spre Rostov e cu ceva cap, te pierzi in caucaz ,unde daca mai ai prin africa si resurse sa finantezi repatrieri iti mai aduci intariri,daca mai ai,in plus populatiile din cauzaz inafara de cainii lui kadarov nu prea sunt prietenoase cu moscova ,iar prin georgia azerbaijian o rebeliune care sa slabeasca puterea rusa ar putea fi sustinuta si finantatata de vest,o rebeliune care sa taie legaturile Crimeei cu puterea centrala,sau poate fi o maskirovska cu intentia ca in fata unui nou pericol de destramare sa se porneasca o noua campanie de recrutare obligatorie in armata, masiva in rusia

    7
  11. Casa de nebuni e pe cale sa sara in aer…din pacate pe acolo sunt ceva incarcaturi nucleare , multe , cat sa transforme planeta intr-un desert nuclear si sa termine viata pe planeta asta . Daca nebunii se iau la bataie sunt curios cine va avea acces la buton …Sper ca printre nebunii aia de acolo mai exista cativa care isi iau medicamentele…

    10
  12. Italienii scriu că Wagner controlează orașul Rostov su Don.
    Care coincidenta, întâmplare, e locul unde se afla comandamentul
    ” misiunii speciale” ruse .

    Nu știu ce va fi.

    Dar dacă omul asta reușește să atragă alaturi de el părți importante din armata rusă implicată în Ucraina, Putin și regimul lui vor avea o colosala problema.
    A nu se uita :
    – Beria a fost executat de militarii conduși de Jukov.
    – Între Prigojin și Soigu e o lupta
    colosala.
    – Posibil că Putin să sacrifice pe Soigu pentru a menține fotoliul?
    Nu știm .

    Ce e absolut sigur, unii ruși vor murii în curând.
    Cine și câți, vom vedea.

    PS.
    De ceva timp lipsesc declarațiile ( și amenințările nucleare ) cotidiane a lui Dmitrij Anatol’evič Medvedev.
    Fierbe ceva în cratița rusă?
    Vom vedea.

    7
    • Cred ca, si asta banuiesc, la ora asta poarta discutii cu oricine. Prigojin isi vinde serviciile cui ofera mai mult: ucrainenilor, unei anume puteri din Rusia sau continua pe cont propriu. Sunt mercenari la urma urmei

      4
  13. totul a plecat de la bani, Shoigu a dat un ordin prin care mercenarii sa semneze contract direct cu armata. Cecenii au semnat iar wagnerii au primit ultimatum pana la inceput de iulie.
    De aici a plecat supararea, Prigojin se vede amenintat la buzunar si deposedat de armata privata in care a investit ani de zile. Mai stie ca la ce vorbe a aruncat, fara armata lui privata e mort in 2 h, asa ca joaca totul pe o carte si incearca o negociere in forta. Dorinta lui clara e sa-si pastreze armata privata (dar platita din bugetul rus)
    Problema e ca paruiala asta aduce fata in fata o adunatura scoasa din transee, deci nu e mare scofala sa inceapa unu’ sa traga doar ca i se pare ceva.

    14
  14. Uns dintre problemele centrale ale rebeliunii este că, proiectează oficial în spațiul public rus tema inutilității războiului actual. Asta dinamitează de la bază eșafodajul conceptual construit de propriii conducători, pentru societatea rusă. Ia imaginați-va ce va gândi de azi înainte militarul rus din primele linii, când vor ataca ucrainenii? Nu va considera că este de bun simț să facă o „repliere” pentru „întărirea capacității de apărare”, fix spre granița ruso-ucraineană?
    Într-o altă ordine de idei, să privim și din perspectiva pro-rușilor din Ucraina: e dinamită curată că le spune unul de-al lor, că statul rus nu are alt scop decât să-i jefuiască și să-i înrobească… Când le-a zis propaganda ucraineană asta nici nu le-a intrat prin urechi și s-au parfumat în schimb cu nazism, Occident, alea…alea… Acum le-o spune oficial unul de-al lor. Efectul? Nasol…

    10
  15. Interesant daca armata rusa si Wagner vor lupta unii cu altii. De vazut ce va declara Putin, cand va declara ceva.
    Pe de alta parte, Rusia are zero variante de iesire din Ucraina intr-un mod onorabil.
    1- Daca se retrage pur si simplu, pana unde se va retrage? Inclusiv din Crimeea? Si atunci ce legimitate mai are regimul lui Putin, cu un razboi pierdut la activ si o retragere rusinoasa?
    Ok, cade Putin, vine altul si ce anume va face? Isi va retrage trupele din Ucraina, dar la fel, pana unde? Si mai apoi cum va rezolva Rusia problema cererilor de reparatie ale Ucrainei, crimele de razboi, sanctiunile economice?
    Unde va fi compromisul?
    Putin s-a bagat ca nerodul intr-o situatia fara iesire, nu are spatiu de manevra, iar armata rusa nu este in stare sa-i ofere singura iesire cat de cat decenta: o victorie clara in Ucraina.

    Deocamdata avem numai intrebari, raspunsurile posibile sunt toate in defavoarea Moscovei.

    19
    • Ar fi foarte rușinos pentru Federația Rusa ca un grup de mercenari sa schimbe conducerea Armatei Ruse – vorbim despre imaginea pe plan international – nu cred ca Wagner ii poate oferi lui Putin o ieșire onorabila din Ucraina , schimbând conducerea Armatei Ruse .
      Circula informații ca o coloana Wagner lunga de 20 km se îndreaptă spre Moscova …

      7
      • Soigu nu e văzut de armata rusa ca un mare conducator militar ci ca un lingău care nu are nicio treaba cu armata. Mai respectat e Prigojin și dacă asta atrage din militarii rusi de pe front care nu au nimic de pierdut se duce cu ei si cu trupele proprii pana la Moscova și sapa sub spitalul ăla după bunelu. Cu alte cuvinte pentru militarii rusi e mai rușinos sa aibă pe Soigu ministru decât sa fie înlăturat de bucătar.

        4
    • Un caine incoltit musca din toate puterile.
      Asta imi face creierul sa zbarnaie..

      8
    • @ GMT. Prigojin asta e nebun sau dracu stie, o fi destept ? Stie el ceva ce restul lumii nu stie ? Ma gandesc ca cecenii lui Kadarov deja il cauta sa l omoare…. Pe partea cealalta cred ca l a dus capul sa isi puna oameni sa i mierleasca pe cei ce i vor moartea ! Pana acum nu am auzit nici un coment de la Kadarov sau Medvedev. . S au se incearca scoaterea rusiei din razboi si aruncarea vinei pe Soigu, Gherasimov…? Oricum la cum decurge razboiul acum cred ca ucrainieni nu vor recupera decat teritoriul de la Donetsk pana la Crimeea, Luhansk-ul si Crimeea vor ramane ale Rusiei sub o forma sau alta. Ma gandesc ca in cele doua populatia e ruseasca, pentru ca ucrainieni au fost izgoniti si adusi rusi din celelalte teritorii ocupate. Clar rusii si cei care au colaborat cu armata de ocupatie, vor fugi din calea ofensivei ucrainiene spre Crimeea si Luhansk. In tot teritoriul pe care il vor elibera ucrainienii nu v a mai ramane picior de rus… Asta e parerea mea…. de curand nu mai stiu la ce televiziune straina era o harta a ucrainei dar fara cele doua republici… Ca sa elibereze tot teritoriul dureaza ani si nu mai o sa i sustina nimeni, Ca aceasta sustinere trage SUA si UE in jos si tari ca Iranul,China,,, India profita de preturi ieftine, la gaze,petrol ingrasaminte etc. De curand citeam ca Iranul a suntat Rusia dand petrol mai ieftin Chinei, din aceasta cauza cei din urma si au redus la 50% cererea de petrol rusesc…

      3
      • @ pentru Gerula

        ce prostii a insirat userul ‘gerula’ mai sus…

        cumva e si asta o strategie a postacilor utili rusiei, sa posteze doar chestii irelevante la evenimentele ce se deruleaza si sunt in defavoarea rusnacilor cum ar fi ce se intampla acum in rusia..

        cecenii lui kadarov au demonstrat in repetate randuri ca sunt in stare doar sa omoare capre si sa puna pe tik-tok video uri penibile tragand in aer sau in semafoare,atat.

        Iar chestiunea asta cu Ucraina neputand cuceri teritoriile lor din Donetsk si Crimeea alta aberatie !

        Asta este situatia cea mai favorabila Ucrainei ! cand sa si recupereze teritoriile daca nu acum cand sta sa izbucneasca ditamai razboiul civil in rusia ?!

        In rest, ai aruncat nu stiu ce chestii puerile cu nu stiu ce televiziune straina cu nu stiu ce harta…. penibil

        Alta aberatie: ca nu o sa ii mai sustina nimeni. Voi nu intelegeti ca din moment ce SUA si majoritatea statelor UE au inceput sa sustina UCraina asta e un proces ireversibil ! Sustinerea nu va inceta decat atunci cand Ucraina va castiga si isi va recupera toate teritoriile !

        Aberezi cu gratie tovarase !

        Stai pe TV sau pe Twitter, Reddit sa vezi cum iti moare rusia, tovarase !

        11
        • @ Camino. Aberatii sunt cuvintele tale care nu au nici o acoperire in situatia geopolitica, nu vezi mai departe de lungul nasului, nu pricepi nimic din situatia asta internationala.. Eu am spus ca cecenii nu au reactionat pana acum. Acum a postat Kadarov un mesaj identic ca al lui Putin… Ei, cecenii l au mai amenintat pe Progojin, e de asteptat sa incerce sa il omoare… Ce spui tu de ceceni ca astia omoara doar capre…. astea sunt infantilisme…….Da acum e o fereasta, o oportunitate pentru ucrainieni, care nu se stie cat va dura…. Cand rusii au atacat Bahmutul sau otelaria Azovstal ,cat a durat macelul, pana le au ocupat ? Dar tu cu minte de copil nu ai cum sa pricepi, e peste puterea ta de intelegere. Acum rusii sunt in aparare si sunt mai bine „fortificati”au minat la greu, au facut transee…sunt mai multi ca si efective si ca tehnica. Ucrainienii au armament mai performant, oameni mai pregatiti, dar sunt mai putini. Din tatonarile care le au facut de a strapunge liniile rusilor au pierdut multa tehnica si oameni. Ucranieni au spus ca sunt mari asteptarile din partea popultieisi a celor care ii sprijina pentru aceasta contraofensiva.dar e greu, nu imposibil”. Adica ei au icercat sa tempereze asteptarile celor ca tine..pentru care tot ce „zboara se mananca”….Mark Milley, daca ai auzit de el …. e cineva care stie ce vorbeste…nu ca tine, a spus ca nu crede ca vor putea recupera absolut toate teritoriile pierdute si se v a ajunge la un momendat la negocieri….Au mai spus o si altii, tot oameni militari si politicieni. Cine esti tu, sa sustii cu pumnul in piept ca o sa fie ca tine ? Pentru a nimici infanteria rusa, ucrainienii au cerut munitie cu dispersie, pe care SUA nu vrea sa o dea. Lupta pentru toate orasele fortificate se pot transforma in batalii gen Bahmut. Eu nu sunt cu rusii…. Orice roman isi doreste sa tina Rusia departe de tara si Republica Moldova, care acum e pe” cai mari”. dar de la a expune un punct de vedere, rational la obiect, la aberatiile tale.e distanta. Nu e prima data cand prizezi si ne contrazicem pe acest blog. Dar la tine totul se reduce la a fi tovaras, a fi troll.etc Penibil.

          6
  16. Situația este foarte interesantă , într-adevăr !! Nu cred ca Prigojin ar face ceea ce face fără o susținere de undeva de sus , din partea unor oameni foarte puternici …
    Singura întrebare pe care și eu mi-o pun este din partea cui vine sprijinul – din Partea lui Putin , pentru a-i îndepărta pe conducătorii Armatei Ruse sau din partea unui grup de oligarhi care doresc îndepărtarea lui Putin – este cunoscut faptul ca cel mai bogat miliardar rus este omul din spatele lui Prigojin ..
    Mi s-ar părea ridicol ca Putin sa gândească un asemenea plan pentru îndepărtarea generalilor săi , la fel cum e ridicol și motivul lui Prigojin cere îndepărtarea lui Shoigu – sângele plătit de soldații ruși pe frontul din Ucraina – motivația lui Prigojin a fost mereu financiară sau măcar economică …
    Părerea mea este ca un grup de oligarhi , cu multe , multe miliarde de dolari in conturi vrea schimbarea conducerii in Federația Rusa , ceea ce bineînțeles oferă posibilitatea si ca anumiți generali si politicieni sa facă parte din mișcarea de rebeliune …

    8
  17. Dar trolii nostri ce zic ? catin, strumf ? Nimic baieti ? sau nu e prevazut in foile cu indicatiile primite ? )

    17
  18. Si în fine a zis Vova ceva.A zis ca Prigojin e trădător. A ordonat armiei sa lichideze rebeliunea.Lucru ce înseamnă radicalizare.

    Ce weekend…

    13
  19. Putin l-a numit pe Prigojin tradator, astfel actiunea Wagner este acum in mod oficial o tentativa de lovitura de stat.

    15
  20. Buna dimineata, bear hug pentru echipa rumaniamilitary si toti patriotii de aici

    Sper ca nenorocitii sa se macelareasca intre ei, sa vedem haos, masacre, executii sumare, gropi comune, violuri, distrugeri, lada are nevoie de vanzari, nascatoarele de orci au nevoie de cascaval, win win pentru toata lumea.
    Parnaiasii din Wagner merita lichidati pana la ultimul, la fel si armata bolsevica, hoarda de nenorociti care terorizeaza lumea civilizata de zeci de ani.
    Dumnezeu le-a luat mintile cacanarilor, intre „fiare” nu exista cuvant, onoare, incredere, compasiune.
    Trecand peste problemele pe care le are piticul cu turma din dotare, peste impactul asupra razboiului si alte chestii discutate nonstop, nu este sublim sa vedem ca uneori karma chiar functioneaza?
    Good joob, Prigojin&Putin, sper sa va purtati ca niste adevarati war lords si sa vedem Rostovul transformat in noul Bahmut.
    Vom avea un weekend frumos, acum ceva ore vodcarii cotcodaceau despre nukes care tintesc Romania, poduri bombardate, o parte din presa panicarda din Romania si-a facut treaba imediat si a prezentat comunicatele descreieratilor ca pe ceva demn de luat in seama.
    Deal with it, motherfuckers, oare ce rahat vor mai manca Stan, Tuca, Cristoiu, Nistorescu si multi altii?
    Vad ca au cam disparut bufonii care se chinuiau sa ne pacaleasca ca-i ceva de capul lor si ca ar figura pe statele de plata ale serviciilor rusesti.
    Lag mental, ban sau neplata facturii RDS?

    46
  21. Orice miscare de genul asta poate sa fie o scanteie pentru o revolutie si sa scape in ceva ce nimeni nu poate controla.

    Oricine crede ca asta e ceva ce vor rusii sau ca e vreun false flag se inseala. E complet contra interesului lui putin, ala are mare nevoie de liniste acasa ca altfel se poate aprinde orice oricand.

    6
    • Vash the Stampede

      Pai cam la asta m-am gandit si eu si am postat intr-un comantariu mai sus…

      Nu ai cum sa faci „treaba buna” pe frontul din Ucraina, atunci cand in „curtea din spate”, e o harmalaie mai mare decat toata casa… ?

      2
  22. Centr-africanii vor interveni pentru pace între popoare :

    https://www.lsi-africa.com/image/centrafrique-manifestation-4067.jpg
    „Rusia e Wagner si noi iubim Rusia și Wagner” ?

    8
  23. Foarte interesant acest personaj, care nu merita glorificat insa trebuie inteles ca norocul Ucrainei si al nostru ca stat estic este ca nu asta a avut fraiele cand au atacat Ucraina. Prigozin este un personaj din Pulp Fiction care la sfarsit va lega toate povestile aparent separate intre ele. Tipul are o inteligenta politica nativa si o intelegere profunda a societatii profund criminale ruse. El a valsat intre feudele marilor propritari rusi, preferatii lui Putin si dusmanii sistemului. Este fix gura pacatosului adevar graieste.
    Nu stiu cand individul nu a avut dreptate in ceea ce priveste masacrul din Ucraina, singura data cand a mintit este la executiile cu barosul.
    Dar a transmis constant semnale Occidentului ca se poate negocia cu el, de multisor a declarat ca alternativa nuclearelor tactice este o tampenie fara limita, evident trimitand indirect ca nici sabotajul centralei nucleare nu e o rezolvare. Toate astea au trecut in planul doi sau neobservate. Dar cam toate declaratiile lui sunt pregatite si gandite.
    E un fel de Porta rus, coborat din manualele unei societati medievale in care omul nu conteaza. Ce este cu adevarat grav este ca atata timp cat Rusia ramane in Evul Mediu, noi nu vom avea niciodata liniste aici, doar perioade de acalmie.

    28
    • Vash the Stampede

      „Ce este cu adevarat grav este ca atata timp cat Rusia ramane in Evul Mediu, noi nu vom avea niciodata liniste aici, doar perioade de acalmie.”

      Pai si cum anume pulea calululului, sa scoti o tarla mocirloasa de marimea Rrussistanului din Evul Mediu…?!

      Tu-ti dai seama macar, de cate investitii colosale si interminabile, este nevoie, ca sa realizezi asa ceva…?! Nici macar toate lojele masonice din intreaga lume, puse cap la cap, nu au de unde sa scoata atatia dolores… si toata lumea stie ca aia bani au… au bani! Multi… nu putini!

      2
    • Asta cu arme nucleare pe mana mai lipsește.

  24. Ba da prosti sunt astia, asa au facut si in primul razboi mondial si ne-au lasat balta.

    5
  25. Asta e ca in filmele cu proști. Deja războiul din Ucraina pare pistol cu apă. 1917 reloaded.

    2
  26. Uitându-mă la Prigojin Șoigu & Co nu știu cum s-o zic frumos și decent, așa că mai bine o zic cum se poate: slavii au talentul de a pendula între extreme… Grandomanie, sfințenie, tragedie, mesianism, etc….
    Sorry, dar nu e de nasul românilor așa ceva… Zău, parcă totuși, cu toate bubele noastre, mult mai aproape suntem de spiritul occidental. Aviz amatorilor care preamăresc cântatul în cor, fie cu rușii, fie cu ucrainenii sau polonezii… Și zău că prefer din start dintre slavi: 1) pe balcanicii bulgari care or fi fiind ei mai lenți și mai încăpăținați, totuși ne sunt mult mai aproape ca spirit, decât cei care ne-au „binecuvântat” cu frăsuiala venită din est, în ultimul secol 2) pe cehi, care s-au îmbibat de spirit germanic și de centrism european și cu care am colaborat excelent, când a fost vorba ca trupele noastre de voluntari să supraviețuiască rușilor, pentru a ajunge să se îmbarce la Vladivostok, după WWI. În plus, în perioada comunistă am avut cu ei o relație politicoasă, decentă și respectuoasă, cu ei. Cu slovacii nu știu ce să zic, dar parcă și ăștia au un apetit cam prea săltăreț. Cu sârbii, va trebui multă muncă de aici înainte, pentru a ajunge la o relație măcar cum am avut cu cehii în perioada comunistă și cam atât.
    Mă rog…. geografia e geografie și asta e, suntem gard în gard cu ucrainenii, dar totuși genetica problemei nu va fi nicând similară. Că va fi o relație de afaceri pe timp lung (sper reciproc profitabilă…), se poate și e de dorit, dar ADN-ul psihologic și cultural al românilor nu va trage cred, poate niciodată în direcția aia.
    Asta e…. suntem totuși până la urmă, structural, din altă ligă decât slavii, chit că o treime din sângele nostru cultural e de-al lor. Doamne-ajută să aibă liniște România încă 2 generații din partea estică și câștigăm bătălia ancorării definitive, la Europa de Vest!.
    Îmi doresc să facem odată mini-Shengenul ăla cu bulgarii, dacă nu o fi să-l facem pe ăla mare și o să fie bine. După aia, om vedea…

    20
  27. A vorbit si liderul suprem, pe scurt, tradare ca in 1917 si toti cei care participa vor fi pedespiti exemplar (adica eliminati). Intre timp ceva unitati din armata rusa ar fi trecut de partea lui Prigojin iar unitatile FSB de la granita stau si se uita de pe gard.
    Ce avioane ar fi atacat un convoi Wagner pe langa Voronezh.
    Sa nu uitam ca Putin pe langa unitatile loiale de la armata si interne, mai are si Rosgvardia care ii raspunde direct lui plus cine stie ce unitati la FSB, GRU.
    Nu cred sa se apropie Wagner de Moscva fara baie de sange, cine controleaza fortele aero-spatiale va avea un mare avantaj iar Surovikin pare ca a ales deja tabara.

    Chiar saptamanile astea jucam COD MW si MW2, astea noi aparute, campania e geniala si executia misiunilor, atata tot ca nu credeam sa o vad in realitate.
    Oare captain Price si SAS-ul vor activa in Rusia in viitorul apropiat? :))

    Macar armata de troli, idioti utili, patrioti, sarbuleti si altii far left si far right din vest au disparut complet din spatiul info de 24h

    6
    • Alpha îi liniștește rapid, cu totul alt nivel de pregătire și experiența. Asta daca își execută misiunea ordonata, că a fost un caz când au refuzat să execute ordinul și au demisionat.

  28. Poate lupta se da doar pt cine sa controleze armata.
    Nu primeau munitie, s-a dat legea aia ca tot PMC trebuie sa fie inregistrati la MApN-ul lor, Wagner au inceput sa fie tocati de armata prin Ucraina, iar Prigozhin a fost nevoit sa reactioneze.
    De unde erau ei la momentul respectiv era imposibil sa ajunga la Moscova sa se paruiasca cu Shoigu, asa ca au facut the next best thing. S-au dus la Rostov de unde se coordoneaza mare parte din operatie.
    Acuma dimineata a pus un video in care declara ca a preluat controlul in Rostov si a stabilizat situatia.

    6
  29. Domnilor,

    m-am trezit verificand ca de obicei canalele urmarite de Twitter si nu pot sa cred ce se intampla, toata lumea a luat-o razna nestiind ce sa mai creada, este ireal ce se intampla..

    Daca pana acum cateva luni erau doar speculatii si o utopie chestiunea asta cu razmerita Wagner acum pare tot mai veridica treaba.

    Vedem armata regulata a rusiei pozitionata in mijlocul orasului Rostov-pe-Don.

    https://twitter.com/Gerashchenko_en/status/1672486188211396608
    https://twitter.com/WarMonitors/status/1672438354816761856?s=20

    Vedem cum armata wagner intra in Voronezh:

    https://twitter.com/Tendar/status/1672489938653421569?t=KhElK_qWTe4ql18NT4NLKw&s=19

    Vedem elicoptere rusesti doborate de rusi:

    https://twitter.com/YigitBruxelles/status/1672479613430161408

    Vedem cum seful mercenarilor wagner ameninta pe Gherasimov si pe Soigu.

    Ar mai fi destule zvonuri care mentioneaza coloane de blindate wagner care se indreapta spre Moscova…

    Nici in cele mai optimiste scenarii nu mi-am imaginat ca rusii vor ajunge intr un timp atat de scurt se incaiere intre ei si asta pe teritoriul lor…

    Era o utopie in urma cu 5-6 luni asa ceva.

    In tot timpul asta cica Putin ar fi trebuit sa iasa cu niste declaratii pe la ora 9, ora Romaniei insa se lasa asteptat.

    Propaganditii rusnaci au lasat niste mesaje laconice, criptice, neasteptat de timizi.

    Iar ce ma surprinde si incanta cel mai mult e ca trolii si botii rusnaci is inactivi ceea ce este o premiera absoluta !

    =====================================================

    Initial, cand stirile curgeau ma gandeam sa nu fie o operatiune de tip psyop a rusilor insa ce fel de psyop of fi asta cand armata rusnaca desfasoara actiuni in mijlocul oraselor ?!

    Ce fel de mesaj transmite propriilor cetateni si ce fel de imagine proiecteaza lumii asemenea actiuni ridicole ?!

    Psyop sau nu, domnilor, e foarte posibil sa asistam la inceputul sfarsitul pentru rusia !

    4
  30. Acum 2 ani armata rusă era considerată a 2-a din lume, anul trecut a dovedit că e a 2-a din Ucraina, anul ăsta poate să demonstreze că e a 2-a din Rusia

    92
  31. Interesante vremuri.
    Parere personala:
    In Rusia elemente din conducere reprezentate de acest Prigojin au inteles ca razboiul din Ucraina este poarta spre iad prin care trece Rusia sub comanda lui Putin, un om care are probleme psihice, ca victoria militara nu este posibila chiar daca reusesc sa ocupe niste teritoriu.Ucraina nu poate fi invinsa militar,Nato va ajunge in urmatoarele decade la 700 km de Moscova ,sanctiunile nu vor fi ridicate iar Rusia nu mai are alta solutie strategica decat sa se subordoneze Chinei.
    Chestiile astea sunt deranjante pentru o parte din oligarhi si generali,totusi nu cred ca are cineva tupeul sa se opuna pe fata lui Putin in afara de Prigojin.
    De ce Prigojin?
    El este de mult in conflict cu apropiatii lui Putin si indirect chiar cu el.
    De ce acum?
    In urma cu ceva timp Soigu a dat un decret prin care li se ordona celor din Wagner sa se subordoneze lui iar urma in mod sigur Prigojion sa fie trecut pe o linie moarta sau mai rau.Asa ca conducerea Wagner a reactionat initiind o rebeliune militara.
    Ce trebuie facut de catre vest si Ucraina in aceasta sitatie?
    Sprijinirea pe fata a lui Prigojin nu are sens tipul este un criminal la fel ca fostul lui sef de la Kremlin, dar tipul este util mai ales in conditiile in care ofensiva ucrainiana merge greu.Cu cat rebeliunea va dura mai mult cu atat Rusia va fi mai slabita in fata trupelor ucrainiene.
    Deci politicieni din vest trebuie sa taca iar domnul Kiril Budanov trebuie sa faca tot posibilul sa sprijine Wagner cu arme (rachete portabile aa si at)si fonduri pentru a deschide un nou front in sudul Rusiei, tot acelasi domn ar trebui sa trimita in Belgorod militiile anti putin sprijinite de armata ucrainiana cu artilerie reactiva si aa (fara a trece cu trupe ucrainiene granita) pentru a mai deschide un front pe teritoriul rus.
    Iar daca lucrurile merg bine in sudul si vestul rus in cateva saptamani s-ar putea sa vedem strapungerea pe care o doresc ucrainieni in Zaporoje.
    Totul sta in raspunsul pe care il da wagnerieni la initiativa lui Prigojin daca il urmeaza si se baricadeaza in Rostov si imprejmuiri va trebui o armat ca sa ii scoti de acolo mai ales daca domnul Budanov isi face treaba, iar armata rusa e intinsa la maxim deja.

    11
    • Vash the Stampede

      „Interesante vremuri.”

      ERATA: Interesante timpuri, nu „VREMENYI”, ca pe graiul samagonez…

      „este poarta spre iad prin care trece Rusia”

      ERATA: Poarta spre INFERN, nu spre (I)AD, iarasi ca pe limba samagonezului…

      „fara a trece cu trupe ucrainiene granita”

      ERATA: FRONTIERA, nu GRANITZA, ce-i drept termenul provine cel mai probabil din lb. Puloneza, fiiind derivat din Germanescul GRENZE… dar chiar si asa, e non-latin termenul…

      3
  32. E in Rostov, cel puțin așa a zis el.

    2
  33. „Lovitură în spate”. Putin s-a adresat națiunii, după apelurile lui Prigojin la o „revoltă armată”
    https://moldova.europalibera.org/a/lovitura-in-spate-putin-s-a-adresat-natiunii-dupa-apelurile-lui-prigojin-la-o-revolta-armata-/32473541.html

  34. Rebeliunea e intotdeauna impotriva imparatului/tarului/regelui.
    Asa ca Prigojin nu poate sa-si negocieze iesirea decat de pe pozitii de forta, sa obtina pozitii in guvern si sa-i inlature pe cei din ministerul apararii rus, inlocuindu-i cu oamenii lui. Alfel risca un plonjon de la etaje superioare.
    Alternativa pentru el e un mars asupra Moscovei, bazandu-se pe faprul ca toate fortele ruse sunt in sudul ucrainei si Putin&Co nu are ce sa-i opuna in mod real. S-a spus ape aici ca 25000 nu sunt de ajuns sa ocupi Moscova. Adevarat si fals. Nu trebuie sa ocupe Moscova, armata rusa nu e pe poziti defensive in oras. Trebuie sa ia doar controlul Kremlin-ului si televiziunilor, dupa care sa proclame venirea unei ere noi.
    Asta nu insemna ca e problema rezolvata, intre Voronej si Moscova mai sunt inca 500 de km si probabil FSB-ul cauta frenetic solutii de incetinire/blocare a marsului spre capitala. Siuatia semene cu mineriadele, cine le-a prins stie despre ce vorbesc, in 1991 2000 de civil cu bate au dat jos un guvern. In cazul de fata sunt mult mai multi mult mai bine inarmati si pregatiti si organizati dupa pricipii militare, gratie lui…Putin si Soigu.
    Filozofic: asta se intampla cand monstrul creeat pentru a speria inamicii si a distra prietenii scapa din menajerie.

    8
    • Sunt destule unități și-n Moscova, din mai multe ministere și servicii.

      2
    • Moscova are propriile unitati de garda, unitati care nu sunt trimise pe front. Teoretic, doar unitatiile militare din jurul Moscovei pot opri Wagner fara mari dureri de cap. Aviatie, artilerie si cu asta basta…

      3
      • Teoretic.

        Planul e destul de clar.Atrage cecenii spre Rostov-bifat.

        Controleaza spatele armatei ruse din Ucraina,de unde isi trag si ei mijloace de subzistenta,mai ciordesc niste motorina,mai fura niste munitie.Nici ei nu pot din motive politice sa blocheze spatele frontului,dar nici armata nu poate spune stop fluxului logistic spre front,mai ales dupa ce ucrainenii au blocat multe cai de comunicatii dinspre Crimeea(ca ma si gandeam ce naiba fac aia atat deranj,rusii aveau drumurile de la Rostov,unde se chinuiau 100-150km in plus cu camioanele).-bifat

        Ocoleste fara lupta toate orasele si garnizoanele mari-in lucru.

        Provoaca panica la Moscova si negociaza ceva bun pt el si baietii.Cat de bun,ramane de vazut cat de bine se descurca pe teren.
        Unitatile moscovite ,exceptie cativa speciali,iti dai seama ca-s toti pilosii,iar militienii sunt praf.Aia sunt acum kkti pe ei in nadragi la gandul ca vin spre ei cei care au supravietuit la Bahmut.Si,dupa cum stim,genul asta se misca incet si greu in mod normal,darmite in situatii de astea haotice.Ba nu le va functiona statia radio,ba nu le va porni motorul la masina,ba vor cere ordin scris cu 3 semnaturi,dar pana vine curierul mai dureaza…

        Planul e unul indraznet.Ar avea sanse daca nu pierd timpul pe drum si daca nu dau de unitati dispuse de lupta.Doar un cdt de regiment hotarat ar putea bloca ore sau zile marsul,timp in care se fasaie schema.

        Problema nr 2 e logistica.Daca se lalaie,fac foamea.

        9
  35. Don’t panic!!
    Dolarul -91 ruble
    Euro -98…
    Totul decurge conform planului…
    Am tot zis, când se face rubla cât un ban, cumpăr și eu o sută. Investiție pe temen lung…

    4
    • https://twitter.com/officejjsmart/status/1672377371800879105?cxt=HHwWgoC-if2WvbUuAAAA
      …chiar 93 dolarul…
      Până luni bag și eu un leu la investiții…

      1
      • ionica fonosch

        * Ciolacu, despre situația din Rusia: Sunt informat permanent de MApN. Suntem în contact cu Aliații :-))) PReturiliii e sub control e in scadere :-))) Toata lumea va primi covrigi de Buzau ….gratis :-)))
        ** Rafila va da pastila :-)))) sa speram ca nu se ajunge acolo !
        PS Ca erau unii disperati pe aici sa blocheze toate site rusesti …e de rau comentarii putine pe site-urile rusesti …in 8 ore vreo 4 declaratii de sustinere ptr retardatul de la kremlin …din ce am vazut multe articole despre Prigozin au disparut …facem noi bascalie dar cred ca nu e de bine !

        4
  36. * Din filmari se vede ca wagneriti nu raspund la provocarile „civililor ” indignati :-)))) [la noi pensionarii de lux isi rotunjesc veniturile pe la diverse televiziuni improscandu-ne cu inteligenta lor doctorala ]
    https://twitter.com/WarMonitors?r
    ** Pina la urma fara exagerare singurii care au obtinut ceva victorii au fost wagneriti [talharul islamic tace chitic ….][norocul ucrainienilor ca james bondul de la kremlin e chiar idiot …]
    [Am luat aeroportul sub control, astfel încât aviația să nu ne lovească pe noi, ci pe ucraineni”, a spus Prigojin.]
    ***Mie imi place baiatul asta , poate cere azil politic pe la noi 🙂
    Frumos le mai zice Mucea ” Tipul are o inteligenta politica nativa si o intelegere profunda a societatii profund criminale ruse” si romanesti as zice eu ! [E un fel de Porta rus, coborat din manualele unei societati medievale in care omul nu conteaza dar mult peste multinationalele occidentale ca si constiinta !]
    PS Enigma supremă pe care neuroștiințele n-o pot dezlega: cum e cu putință imbecilitatea geniilor [nu mi-a placut individul DAR merita citit !]
    https://www.contributors.ro/cateva-scurte-observatii-despre-prostie/
    [rautatea in sinergie cu prostia …catastrofala …]

    3
  37. acum ca a grait si tzarul e limpede,liber la masacru…vor fi lichidari pe loc ,nu se vor lua prizonieri.
    astept ca acum sceleratul prigojin sa inceapa sa turuie si despre puTin,vom afla multe chestiuni interesante daca o face.

    3
  38. https://liveuamap.com/en/2023/24-june-russian-helicopter-has-been-reportedly-shot-down
    https://t.me/apwagner/9136
    Un elicopter doborat prin Voronej. Si tot pe acolo o coloana Wagner ar fi fost bombardata de aviatie.

    2
  39. Ce semeni aia culegi…Prigojin, un puscarias de drept comun este 100% ceatia lui Putin …ca si Soigu si mai stiu eu ce oligarh de pe acolo…Rusia este un FAILED STATE condus si organizat in stil mafiaot gen Camora si ‘Ndragheta…Capo de tutti capi are probleme cu locotenentii.. Mai naspa este ca baietii astia stau pe o gramada de rachete nucleare . Oare rusii aia de rand nu isi dau seama ca sunt condusi de o mana de mafioti sau atat de mult sunt abrutizati de alcool ca nu mai realizeaza ce se intampla in jurul lor ??!!

    4
    • prigojin are cultul/traditia regulilor,loialitatii si ierarhiei din parnaie.mafioso aia amintiti aveau si ei regulile lor de functionare.
      din pacate pentru el tabara lui putin e doar depre ei-bani-putere…vor calca peste tot si oricine ca sa-si pastreze privilegiile.continuitatea lor la butoane este prioritatea lor ,wagner era doar o unealta.

      2
    • Vash the Stampede

      „Oare rusii aia de rand nu isi dau seama ca sunt condusi de o mana de mafioti sau atat de mult sunt abrutizati de alcool ca nu mai realizeaza ce se intampla in jurul lor ??!!”

      Pai nu prea au de ce anume sa-si deie seama din pacatele… mentalul colectiv samagonez, cam asa functioneaza, in stilul unei cete de oameni ai pesterilor, condusi de un macho-man / lider / rege… spune-i dupa cum poftesti…

      De ce crezi ca Putin facea videoclipuri, cum calareste el ursul sau cum taie lemnele in Siberia cu kata si multe alte faze de tip macho…?!

      Exact pe asta se focuseaza mentalul colectiv samagonez… numai pe faze gen, da-i, sparge-l, rupe-l, indoaie-l, crapa-i capceanul cu parul… etc.

      3
    • Mda..se pare ca va iesi o mare paruiala intre mafioti ..Armate se bate cu Wagner ..mai intra si Kadirov la bataie ca sa fie kkt-ul complet ..Se aduna ingredientele unui cockteil mai exploziv ca Molotovu’

      3
      • Intrebarea e unde erau armele nucleare din regiunile Rostov si Voronej si ce s-a intamplat cu ele ? A avut timp armata sa le retraga de acolo ?

        1
        • nu cred , deja se anuta 10 generali rusi sunt de partea lui Prigojin ,cred ca este exponentul cel putin al unei parti din armata dar si zone de influenta economica-politica-financiara

          3
    • Kadarov fara Putin este la 2m sub păpădii, dupa ce a fost îmbăiat in acid. Atât rusii cat si cecenii stau la rand sa-i facă felul. N.are de ales

      3
  40. Era de asteptat,semne tot au fost din partea lui Evgheni.
    Cel putin in momentul de fata 180 militari rusi s-au predat catre Wagneriti.
    Nu se poate compara cu ceea ce s-a intamplat in Turcia,pentru ca ..intr-adevar,in Turcia a fost o facatura,aici este o realitate.
    A inceput rebeliunea pe Rostov deoarece Wagner se aflau in zona aceea intre Mariupol si Rostov,acum e totul sau nimic,si pentru Putin,si pentru Evgheni,inapoi nu poti da.
    Pentru Putin ori e glontul,ori tribunalul,ori judecata..
    Pentru Evgheni e ori glontul ori puterea,impins de la spate de soldati,maniaci,popor..
    Nu uitati,sunt multi civili ce au neamuri prin inchisorile lui Putin pentru ca nu au fost de acord cu razboiul din Ucraina cat si pentru alte lucruri.
    Impotriva lui Putin sunt multi,incepand de la baiatul ala Navalnii pana la neamurile celor morti prin Ucraina.
    Impotriva lui Evgheni ? Putin si armata lui,serviciile..depinde..sigur vor fi multi care se vor intoarce impotriva,ca la fiecare rebeliune,nu exista asa ceva,mai ales in Rusia

    4
  41. o lovitura tactica nucleara in capul lui prigojin daca se impute treaba,nu ma mai mira nimic la rusnaci.

    3
  42. Oare cine finanțează? Wagner nu e o organizație patriotica.

    4
    • Voronej se pare ca este sub controlul Wagner

      4
    • Dar minele de diamante din Africa , ocupate de Wagner ce rol crezi ca au ??

      6
      • You have a point, here! Cum ar zice rusul ? Da, corect… Dar cred ca asta arata ca mișcarea este pregătită din timp

        3
        • Nu te duci peste Putin in Moscova fără un plan bine făcut – dar este adevărat și faptul ca realitatea din teren bate planul pe hârtie …

          13
          • Pai știe ce îl așteaptă daca eșuează, mai mult că sigur se bazează pe un aliat militar din Moscova și pe nemulțumiții din oraș. Nu e vreun Elțin, care avea mare aderenta la mase.

            5
            • Nici nu cred ca e dezinformare ce iese acum de la rusi,aia presupune un plan si o organizatie.E pur si simplu ceata razboiului,zvonacii,raspandacii si prostanacii.

              Militienii si Rosgvardia sunt aceasi adunatura de cretini ca restul sistemului militar rusesc(dimineata au impuscat o familie intreaga doar pt ca avea masina numere de Rostov-oamenii se duceau cu copilul la un concurs).Armata are recruti care acum invata pe pielea lor bibaneala,deci aia 15-20000 cati o avea Wagner in teatru de operatiuni sunt o forta.

              Macar am aflat ce a pazit Dmitri Utkin in ultima vreme.

              11
  43. Putin știe ca Prigojin nu e singur și a amenințat ca toți cei care vor face din rebeliune vor fi pedepsiți – răspunsul lui Prigojin a venit pe canalul de Telegram al Wagner – Putin a ales tabăra greșita , in curând Rusia va avea un nou președinte – asta e o amenintare directa la adresa lui Putin și mi se pare foarte greu de crezut ca Prigojin sa fie atât de idiot încât sa îl amenințe direct pe Putin fără sa aibă ceva foarte solid in spate …

    8
  44. Soldații armatei ruse știu cine e Wagner , cât de bine a luptat in Ucraina dar mai rău e ca știu și cât de prost a fost condusă armata rusa de către Shoigu , Gerasimov și oamenii puși de ei – dacă soldații vor trebui sa aleagă , înclin sa cred ca vor alerge sa facă un pas in spate …

    8
  45. acum e timpul ca ucraina sa loveasca tare de tot,acum cat astia is buimaci si nu stie nimeni ce se intampla.
    daca rateaza oportunitatea asta nu au nici o scuza.

    3
    • Nu cred ca ucrainienii vor sta mult pe ganduri..acum trebuie loviti ,,Sunt curios daca mai exista vreun lant de comanda al trupelor ruse din Ucraina

      1
    • ar lovi ei dar …campurile de mine sunt uriase. Mai bine sa faca apel rusilor sa se predea

      4
    • Nope, trebuie sa astepte pana cand moralul soldatilor din prima linie ajunge la minim.
      Nu trebuie sa fii geniu sa intelegi ca daca mobik-ul amarat abia daca primea munitie si ratii, cu toata harababura asta si centrul de comanda ocupat de rebeli sunt cam pe barba lor si se mai pot baza doar pe stocurile locale.
      Ucrainienii trebuie doar sa distruga depozite si poduri si sa faca mare reclama cu asta. Abia dupa asta trebuie pornit uraganul.

      5
  46. https://liveuamap.com/en/2023/24-june-pmc-wagner-troops-entered-buturlinovka-of-voronezh
    https://t.me/Novoeizdanie/54775
    Au schimbat directia. Acum se indreapta spre est. De n-or fi astia la vanatoare de arme nucleare tactice…

    2
  47. Wagner ar fi dat jos si un AN-26.

    3
    • Pana acum au dat jos , 3 MI24 / 35 care au atacat un convoi , 1 Mi35 in Voronej , 1 Su 25 și 1 An26

      3
      • Rectific – 2 Mi8 , 1 Mi35 + 1 Mi35 ; 1 Su 25 ; 1 An26 – sunt filmări care atâta ca au mai tras după un KA 52 dar nu l-au nimerit …

        1
  48. LIVE. Armata lui Prigojin anunță că a preluat controlul în Rostov. Moscova s-a baricadat,, Kremlinul acuză o „revoltă armată”

    https://f7td5.app.goo.gl/MGQrbv

    1
  49. ionica fonosch

    *Baronii locali in actiune zici ca se desfasoara actunea la noi :-)))
    The leaders of the Russian regions expressed support for the head of state[incompetenta si coruptia din armata rusa cauza tuturor relelor …]
    **Nu cred ca e fake news …nu am dubii ca ucrainienii au depasit 100.000 morti !
    Lieutenant Colonel NM LPR allowed sending Ukrainian women to the front
    ***Coruptii din ucraina dixit … s-ar ocupa mai bine de granicerii lor.. de aia de la comisariatele militare .
    Statements by Prigozhin or on his behalf about the strike on the camps (PMC „Wagner” – approx. „VO”) – most likely a fake.
    **** Wagneriti sunt insesibil la escrocheriilor sentimentale tip USR :-)))) emotii cu acordeonul :-))))
    NU ne lasa astia sa facem lucruri utile in weekend ne tin lipiti de calculator :-))))

    2
  50. ionica fonosch

    Talharul islamic in actiune :-))) S-a trezxit din betie :-))) Cam tarziu cu declaratia :-)))) Intelepciune islamica sau prudenta mioritica :-)))
    https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26354722-prima-reactie-lui-kadirov-dupa-rebeliunea-lui-prigojin.htm
    Multi Wagneriti vor muri ar trebui sa isi doneze din timp ceasuri, portofele si sa aiba tot timpul niste slanina la ei !
    Sa auzim de bine !

    1
  51. Să fie o lovitură a la Erdogan? Sau vreun pretext pentru a ieși din Ucraina? Sau incepe marea împărțeala?
    Va deveni Rusia, the Badlands ?

    4
    • Fereasca Dumnezeu ca Rusia sa devina un „Badlands”, in care din un singur stapan al arsenalului nuclear sa ne trezim cu vre-o zece… Daca unii cred ca se va rezolva ca la caderea URSS se inseala amarnic.

      7
    • Assumption is the mother of all fuck-ups. Sa vedem cum se desfășoară lucrurile, după aia vin concluziile.

      3
  52. Rusii planuiesc sa arunce in aer niste poduri ca sa opreasca inaintarea Wagner.
    In Rusia, da, langa Moskva.

    https://twitter.com/PStyle0ne1/status/1672542643153149952?fbclid=IwAR0BTw0QCUjaRJ-09CCMNr8l3sNJeZMTa3x5Mqfmu0SMwWFwAA6nXyAiJ6w

    4
  53. Nu știu de ce dar imaginile cu Prigojin în uniformă, înarmat, cu tot echipamentul de luptă pe el îmi lasă impresia de butaforie.

    3
  54. Prigojin nu e un oarecarea, sigur face parte din serviciul lor de informatie. Mai mult, prin Africa a pus mana pe resurse uriase care l-au ajutat sa-si creeze conexiuni. Sunt sigur ca americanii, europenii si Ucraina au ajuns la o intelegere, probabil cu largul concurs al opozitiei din Rusia, probabil ceva guvernatori locali/oligarhi etc.

    Astia 25000 sunt inarmati cum trebuie si au experienta de lupta. Practic Rusia nu area cea sa le opuna, pentru ca e angajata cu toate fortele in Ucraina. iar Ucraina se afla in plina ofensiva. Astfel ca daca rusii trimit trupe din Ucraina, slabesc frontul si pierd razboiul, iar daca nu trimit trupe de pe front, tot ce au adunat in jurul Moscovei nu au cum sa-l opreasca pe Prigojin.

    Si daca ipotetic Prigojin ar sfarsi blocat undeva in drum spre capitala, liniile rusilor de aprovizionare a trupelor din Ucraian ar avea de suferit.

    Cred ca Prigojin le va da ucrainienilor timpul necesar sa rupa frontul in sud….

    4
    • Nu e chiar așa , deloc – Cu 25 000 de soldați , nici sa fie toți Robocop – Terminator nu îl dai jos pe Putin dacă sistemul de securitate naționala și elementele de forța îl apara . Prigojin are nevoie de trădători din cadrul sistemului politic si din cadrul armatei pentru a-l îndepărta pe Putin . Cu 25 000 de soldați nu ajungi pana la Moscova decât dacă ți se eliberează drumul …

      5
  55. Comparația cu turcia nu cred ca tine, putin nu are nevoie de pretexte ca sa adune mai multa putere.
    A venit scadenta se pare.
    Wagner iti lor le a luat luni de zile sa cucereasca bahmut ul si nici nu au reușit 100%, in schimb in 17 ore au pus mana pe 2 orase mari din ruzzia.
    Sa iasa populatia cu flori in mana cum ieseau bucureștenii cand au venit minerii, iar astia sa ii ia la pulanit.
    Taste your own medicine.
    Intaratai drace.
    Catica scoala jane ca ai de treaba.

    12
  56. https://twitter.com/Osinttechnical/status/1672522249176338436?t=60ZEVxDiQzvIltgg5pIq9A&s=19
    Au pușcăriașii si pantsir
    In alta ordine d eidei ce bine era daca si in Belarus incepea o razmerita

    6
    • ionica fonosch

      Daca stapanii tai din USsR au dreptul sa fileze si sa hartuiasca pe oricine in functie cum le dicteaza interesele/foamea cred ca si puscariaii au drepul la Pantsir :-)))))
      PS ma indoiesc ca geniile USR stiu unde se baga Pantsirul in priza ..ei e cu trotinete… cu emotii :-))) Puscariasii aia sunt mai bine instruiti decata multi profesionisti din armata rusa …Puscariasii aia sunt singurii care nu au fugit din fata ucrainienilor …Din ce am avut noi acces sa vedem azi sunt mult mai profesionisti in relatiile cu civili decat criminalii si talharii din politia kosovara …

      3
      • „Daca stapanii tai din USsR”
        Ti s a filat vre o lampa?

        7
      • ce dreaq legatura are USR cu ce se vorbeste aici? bati campii

        7
        • Lasa l ca e foc si oara, nu ii ies combinațiile, cum posta el o data la 2 zile azi are mai mult timp liber. Ma mir ca nu e nimic de pe topwar

          10
          • ionica fonosch

            * Topwar chiar nu spune nimic , apar articole mai vechi ,comentarii foarte prudente !
            [cata grija …statistici vizavi de postarile mele :-)))) TzuSun agraebila prezenta… nu cred ca e mare diferenta intre urss si usr , oameni de nimic ce isi acopera gaunosenia cu logoree corporatista ]
            ** Sume mari de bani în numerar au fost găsite în timpul percheziției în biroul lui Evgeni Prigojin. Presa rusă a anunțat că banii au fost găsiți la adresa din Sankt Petersburg, lucru pe care Prigojin l-a confirmat, potrivit Reuters. El a spus că banii erau pentru salariile și alte cheltuieli ale luptătorilor Wagner. [hotnews ….metodologia USR luptam cu coruptii :-)))) si nu mai avem timp de altele ]
            *** „În termeni tactici, oamenii lui Prigojin se comportă ca talibanii”, scrie Levin. „O parte paramilitară – marșează spre capitală. Cealaltă parte – celulele adormite din rândul cetățenilor – stau la Moscova și așteaptă un semnal de la „bucătar”.
            https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/razboi-civil-in-rusia-intaririle-adormite-ii-2278510.html
            [chiar asa nu vad cum poate sa il gaseasca pe putin …sa zicem pe shoigu il predau „colegii”]

            1
  57. Rușii spun (mass-media, o sursa) că s-a dus generalul Yevkurov la Rostov sa discute cu Prigijin si că (neconfirmat) e și Soigu in delegatie.

    1
  58. Eu inclin sa cred ca aceasta „rebeliune” este doar o sceneta, pusa la care de Putin prin Prigojin. Scopul real il vom vedea in cateva zile. Adevarul este ca treburile au inceput sa mearga prost si razboiul din Ucraina nu se mai justifica financiar nici pentru Rusia si nici pentru Occident.

    4
  59. Acum, in functie de evoluția puciului, trebuie să stăm cu ochii pe Cecenia, Ingușeția, Buriatia și restul republicilor potențial și posibil secesioniste.

    PS. Daca Rusia ajunge in haos și se destramă precum imperiul țarist in 1917, urmează unirea noastră cu Basarabia, apoi lunga lupta pentru mentinerea unirii. Sper din tot sufletul să terminăm înarmarea țării până ce își revin rușii, sa nu mai repetam povestea1918 / 1940.

    PPS. Pe aliante te bazezi atata timp cât ele există, dupa ce se destramă ramai doar tu și lupți cu ce ei la momentul T0. Daca in 2024 Rusia ajunge in disoluție, mai devreme de 10 ani nu poate sa reprezinte o amenințare pentru România. Asta ar fi timpul.minim sa își revina. Asta înseamnă că avem timp sa ne pregătim de primit rușii cum se cuvine!!!

    9
  60. 1. Prigojin stie ca trebuie sa ajunga cat mai repede la Moskova.Alta sansa nu are
    2. Pare o actiune nebuneasca,sortita din start esecului insa omul stie unde sunt amplasate trupele rusesti, rezervele acestora, stie cu ce se confrunta pe termen scurt
    3. Wagner va fi faramitzata, insa unele din grupuri care vor supravietui vor putea sa constituie in viitor in celule impotriva regimului, si astfel sa Rusia se va confrunta cu focare de lupte sporadice, acte de sabotaj, etc
    4. Va exista o perioada de confuzie de care ukrainienii vor putea sa profite. Generalii rusi nu vor stii pe termen scurt in cine se vor putea increde sau daca unitatile pe care le trimit pe front vor lupta, sau vor mima lupta si se vor preda

    6
    • Fără să se mai alăture trupe sau sa existe o lovitură de palat la Kremlin e greu de presupus că poate ajunge. Ar fi o premieră în istoria mondială. Lenin a mai făcut ceva asemănător, dar a dat jos un regim politic, din motive politice.

      1
      • Kasianov zice prin media ca Prigojin tre sa reziste macar 48 h si atunci probabilitatea sa se darame sandramaua in jurul lui Putin creste exponential,sunt oare sperantele desarte a unui om indepartat din cercurile puterii la inceputul domniei lui Putin, sau a unui om care cunoaste ce forte poate aduna prigojin in jurul sau daca este capabil sa reziste atat

        1
    • Corect, ești realist.

      1
  61. Voronej…: https://twitter.com/i/status/1672543652709650434

    Ar trebuie să mă bucur, că au rușii parte de aceleași lucruri ca cele pe care le-au făcut ucrainenilor… dar nu e cazul. Nu e de vină copilul acela care se aude plângând, că s-a născut într-o lume plină cu cretini. Că rușii vor să bla-bla … în c. pe alții oricând și din orice poziție, mă rog, asta e, dar că și-o fac periodic propriului, popor, asta e absolut complet de neînțeles. Hai, să sară acum ăia care tot băteau toba de măreție statului rus, să ne explice ce mare șansă pierdem….

    4
    • sunt destui pe aici….or sa schimbe tabara sau asteapta vremuri mai bune 🙂

      5
      • fostul general al nato pe europa , imi scapa numele
        a spus un lucru , sa fim pregatiti pentru caderea si dezintegrarea rusiei, pentru ca in 89 , statele lumii nu au fost pregatie
        daca acesta insurectie sau lovitura de stat se va mentine ceva timp , statul rus se va dezintegra , un conflict intern in care deja generali rusi se alatura lui Prigojin , nu poate ajunge la o acalmie chiar daca se va rezolva cumva la un moment dat ,
        imi amintesc de cativa generali care au fost omorati de rusi anul trecut , probabil erau impotriva lui Putin ….

        5
  62. FSB a ocupat sediul din Sankt Petersburg al Wagner. Sursele rusești sunt foarte zgârcite in informații și e și multă dezinformare, bineînțeles. Deci cred că nu mai trebuie sa explic faptul că nu sunt info verificate.

    1
  63. Un nou capitol pe Oryx blog. Ma intreb daca nu cumva doborarea unor avioane si elicoptere de comanda sau EW nu semnaleaza o lipsa a informatiilor armatei ruse despre ceea ce face Wagner

    https://www.oryxspioenkop.com/2023/06/chefs-special-documenting-equipment.html

    • ionica fonosch

      Pey shoigu marele strateg :-)))) a trimis la moarte sute de mii de oameni
      in timp ce fisu se scalambaia prin strainatate …fix ca la noi !
      https://www.libertatea.ro/stiri/fiu-nelegitim-serghei-soigu-a-evitat-mobilizare-si-se-plimba-prin-europa-4571357
      PS 1 „Russian and Ukrainian sources claim this video shows a convoy of Chechen troops on their way to Rostov” Religia pacii …..
      PS 2 Chiar daca ajunge la Moscova nu vad cum da de putin …shoigu cred ca e deja departe …cineva la Moscova trebuia sa ii aresteze 🙂
      https://www.youtube.com/watch?v=AiqgMdj316M
      PS 3 Maria Zakharova: It is necessary to unite around the Supreme Commander :-)))))) Tatele parvenite din politica romaneasca alaturi de el lidero …:-)))))
      PS 4 The President of Poland put his army on high alert in connection with the events in Russia
      PS 5 În următoarele ore, loialitatea Gărzii Naţionale ruse va fi cheia modului în care se desfăşoară criza“, afirmă spionajul militar britanic
      PS 4 Ucrainienii au avut si ei destule pierderi …ar fi bine sa isi vada de
      „elitele” lor si sa nu uite ca Crimeea a fost resedinta tarilor …Poate se ajunge la pace …sanse de 1 %

      2
    • Un forumist de pe un blog francez militar pe care îl frecventez scrisese în glumă dimineața asta că Oryx va trebui să creeze un nou capitol.
      O să-i facă plăcere să-i transmit link-ul. Merci !

      1
  64. Wagner pe autostrada in viteza spre Moskva si se pare ca nu se oboseste nimeni sa-l opreasca. Daca are sprijin din partea unei parti a armatei ruse Putin e terminat.

    https://twitter.com/CalibreObscura/status/1672548069584371712?fbclid=IwAR2xEpoU2LBfsK9JRiJGvwGT_ZJkSRMT_VJjCz4ozZfAGmLJjLnVu0xJyvs

    1
    • nu vad nici-un insemn pe camioane sau tancuri! cunoscutele Z si V au fost sterse?

      • Am vazut unul cu ZOV vopsit cu rosu pe el.

        3
        • Ai observat ca tancul ala care avea vopsite cu rosu pe el un Z, un O si un V (de ce toate 3?) , avea si un „+” sau o cruce alba, un pic mai stearsa pe el? Era in filmarile de langa Comandamentul militar din Rostov. Crucea alba e semnul folosit in ofensiva ucraineana de asta toamna. Ma intreb daca e un tanc recuperat de Wagneri in cursul luptelor sau e rezultatul unei intelegeri intre Wagner/Prigojin si ucraineni?

          • Russia’s entire 22nd Special Forces Brigade has switched to Prigozhin’s side as well as some FSB border guards.

            Poate de asta…

            3
          • Am vazut si crucea alba, nu cred ca le a dat ucrainienii tancul d ebuna voie. Daca te uiti bine vezi ca fix in locul unde e crucea e sters cu mansua praful de pe vopsea.

            1
  65. Întrebarea, unde da Putin cu racheta tactica nucleara? La Rostov, la Voronej? Sau Moscova?
    Unii încă mai vorbesc de teatru… a naibii punere în scena… dacă e asa, ăștia sunt mai bolnavi la cap decât ne imaginam noi

    14
    • Ce mi s-a părut mie teatru a fost filmarea făcută de Wagner in care se plângeau ca sunt atacați si bombardați de armata rusa

      1
      • nu era nici-un teatru. Exista filmare inainte si dupa ce au cazut rachetele – am vazut-o azi noapte pe tel si nu stiu sa vad istoricul ca sa o regasesc.

    • Putler nu o dea cu nucleara pentru ca asta ar insemna un semn de slabiciune din partea lui si toti restul inclusiv FSB il vor vina pina la capatul lumii pentru ca este slab!

      1
      • Vash the Stampede

        Eu chiar ma rog din tot sufletul sa le-o deie… oriunde pe teritoriul Fed Ruse, dar numai intr-o zona populata de cealoveci! ? La sud de Mockba, e bine, dar nu in nordul Caucazului… ?

        Una mica tactica, atat… nu din aia mare de tot, ca deh… dupa aia poluarea… ?

        Cel mai bine in centrul Volgogradului, acolo este absolut ideal… ?

        2
  66. Acum 100 de ani Rusia era macinata de razboiul civil dintre albi si rosii. Razboiul a debutat imediat dupa semnarea pacii separate, care a aruncat si frontul romanesc intr-o situatie…dramatica. Si atunci Rusia era intr-o situatie proasta, nu mai puteau sustine economic razboiul, populatia era mahnita, etc. Sa nu uitam ca razboiul civil si retragerea din Marele Razboi a survenit dupa mai bine de jumate de an de cand a abdicat Tarul si erau fel si fel de tratative intre Lenin si restul. Poate se urmareste inlaturarea lui Putin si inlocuirea lui cu altcineva, dar cu cine? Prigojin nu, e prea copilaros pentru asa ceva. Probabil ca Wagner este primul domino, utilizat de cineva, dar de cine? Dar putem vorbi acum de razboi civil? Categoric nu. De o revolta armata? Da. Dar pana la razboi civil, mai este. Ca sa putem definii situatia ca razboi civil, trebuie ca si societatea civila sa fie antrenata, sa se formeze cel putin doua factiuni(lucru care exista), iar totul sa fie generalizat. Sanse ca un razboi civil rus sa inceapa sunt mari, dar pentru asta armata rusa trebuie sa faca pace cu Ucraina. Pacea va fi meditata de vest si China, iar probabil nu va consta in reparatii, doar retragerea totala, inclusiv din Crimea si est, recunoasterea granitelor, etc, etc, dar fara despagubiri. Dupa se pot apuca sa se bata intre ei. Momentan cele doua aripi sunt totalitare, cu Putin la Moscova si Wagner, care tot extremisti sunt. Deci suport nu va exista pentru nimeni din partea vestului. In schimb, Putin o sa fie sprijinit 100% de China in caz de. Dar avand in vedere protestele din feb-aprilie 2022 din marile orase, s-ar putea ca o a treia factiune sa apara, una democratica, anti-china, anti-putin, care va fi ajutata de occident. La asta mai adaugam zecile de minoritati care vor sa scape de conducerea rusilor. In general cecenii nu il suporta pe Putin, doar cei care il pupa in cur, mai exact Kadarov et comp. La fel,a cele rebeliunii locale, pornite de minoritati, s-ar putea sa fie ajutate de vest. Estul Marii Negre este destul de fierbinte, ai multe populatii care traiesc sub dictatura rusa de sute de anii, sentimentul national nu a disparut si vor independenta. Poate deaia a ales Wagner sa mearga acolo, da de mai scoate cateva mii de militari care sa-l ajute.
    In orice caz, un razboi civil rus este periculos. Sa ne gandim la divizarea Rusiei in factiuni care sa se lupte pentru control total, avand in vedere arsenalul nuclear. Nu stii cine castiga, deci intr-un fel nu vrei sa srpijini iarasi pe nimeni, ca daca ai tai pierd, poate te trezesti cu un nebun cu sete de razbunare in frunte. Asta in ultima faza, ca sa nu mai zic de posibila utilizare a armelor nucleare in razboiul civil. Deci ar fi prea periculos, atat pentru China, cat si pentru Vest, sa ajute pe cineva, un pariu prea mare, prea periculos.
    A treia varianta ii simpla transformare a lui Putin intr-un lider total. Categoric ca este nemultumit de cei care comanda in Ucraina, el a avut niste planuri, de relansare a Rusiei, de marire a zonei de influenta, etc, etc, iar dupa ani de planificare s-a dat de incompetenta idiotilor pe care i-a promovat in functii cheie, amin. Si poate vrea sa scape de ei, sa ramana cu cine o mai fi capabil, iar el sa fie lider suprem, fara ca nimeni sa-l poata da jos. Iar acum, prin acest atac abstract (zic eu) asupra trupelor Wagner, a gasit un motiv sa ii lanseze pe idiotii de la comandamentul rus in fata, sa dea vina pe ei, sa ii execute, sa ii predea la Wagner. Caci, cel putin momentan, Prigojin are treaba cu comandamentul rus, nu cu Putin, iar declaratia lui Putin ca Wagner este inamic, s-ar putea sa fie doar o mascarada in acest teatru, Wagenr fiind defapt cel mai mare aliat a lui Putin in acest context, ajutandu-l sa scape de marii idioti, iar el sa devina un lider absolutist.
    Deci, recapitulare
    1)Razboi civil, care poate demara doar dupa pacea cu Ucraina, iar mai multe elemente sociale sa fie angrenate in lupta, cu diverse factiuni spijinite de celelalte puteri mondiale.
    2)Razboi civil, la fel dupa pace, fara implicare din partea celorlalte puteri, „lasa-i acolo sa se bata, ne ocupam dupa de ei” de frica unor repercusiuni nucleare daca nu tabara sustinuta de tine castiga, la care adaugam o posibila utilizare a rechetelor nucleare intr-un razboi civil.
    PS:Totusi s-ar putea implica puterile, tocmai ca in razboiul civil sa nu se foloseasca arme nucleare/chimice, dar doar ca sa controleze focoasele, nu sa sprijine activ vreo factiune, iar aici am putea avea o coalitie de mai multe state, atat vest cat si China, India, etc, care vor doar sa opreasca utilizarea de astfel de arme, in rest lasa-i sa se bata cu ce au.
    3) Teatru sadic conceput pentru a consolida puterea lui Puti.
    In orice caz, situatia de acum este delicata. Putin prea delicata. Si desi as vrea sa vad o Rusie impartita, macinata, inexistenta, mi frica de repercusiunile care ar putea avea loc. La fel si cu Ucraina, desi vreau o victorie ucraineana, ce va fi Ucraina dupa, daca obtine o victorie? Va mai putea trai Romania/Polonia/Slovacia etc , de Ucraina? Sau Ucraina va devenii o favorita, o putere politica, militara si economica, iar statele din jur trebuie sa stea ingenunchiate in fata ei?
    Dupa cum a zis cineva mai sus, da, traim vremuri interesante. Sa speram la ce este mai bine, pentru Romania in primul rand.

    4
  67. Partea distractiva este ca Prigojin nu reprezinta aripa pro pace ci pe cea radicala. Daca astia il inlatura pe Putin atunci folosirea de arme nucleare tactice in Ucraina va fi iminenta. Bere si floricele sa fie ca distractie este din plin.

    4
    • Doare nu?

      14
    • @ion, aoleuuuu bine ca ne-ai luminat. UE a anunțat ca va antrena 10 mii de luptători proPutin. Pentru asta a fost închiriată de la SUA baza de la Guatanamo, facilitățile fiind deja pregătite, review-urile talibanilor fiind în majoritate de 5 stele plus.
      De asemenea se inițiază petiția F16 si Atacms pentru Putin. Răspunsul la aceasta inițiativa a venit repede și se pare ca vor fi livrate câteva zeci de Atacms direct în dinți luptătorilor pro Putin și mai ales al trolilor lui.

      14
    • Nici vorba. De doua zile Prigojin a declarat cum ca Ucrainenii nu au bombardat pe nimeni. Eu cred ca este f sincornizat cu Ukr in ce face. Ukr a asteptat sa arunce in lupta brigazile noi, incet incet se va lega. Cheia zilelor urmatoare sunt trupele ruse din Ukr care oricum trebui subtiate pe a fi pro sau anti Prigojin. Sa vedem ce aleg soldatii de rand, niste politicieni imbuibati sau „pe unul de al lor” Prigojin. Ukr asteapta, oricum se vor arunca peste rusi. Eu cred ca in 2-3 zile dupa ce rusii vor fi bine inchegati in lupta lor interna, pornesc si felinele la vanatoare.
      Speculatii multe dar toti speram :).
      Remarc palcut tacerea botilor. Weekend placut.

      12
    • Care dintre cele 6 sosii ale lui Putler fuge la Leningrad din moment ce originalul se afla de la inceputul razboiului in bunkerul Grazprom din Siberia ,mult mai aproape de China sau Iran in caz ca orcii lui vor astia sa îi recolteze scalpul!

      1
      • Vash the Stampede

        Cam asta ma gandeam si eu, ce rost ar avea ca Pubin sa „caute refugiu” in Skt. Petersburg…?! In cazul in care pierde totul, doar nu s-o refugia in Evropa!!! Evropa ii doreste capul… sau ma rog, dupa gratii cel putin…

        Mult mai mare sens are spre derectia Est-Sud, China, Coreea de Nord, Iran…

        2
  68. Interesant, caci nu ma asteptam sa se ajunga asa repede la asemenea situatie. Acum ca un cuc stau si ma gandesc daca Prigojian a mers pe noroc sau avea ceva in spate de a inceput asta. Daca miza pe sprijinul armatei pare ca nu are asa mult noroc, momentan. Chestia buna este haosul care poate fi un aliat puternic pentru ukraini, dar am indoieli ca ceva o sa se schimbe pe front chiar si cu haosul produs momentan:((.

    2
  69. „Prigojian a mers pe noroc sau avea ceva in spate de a inceput asta.”

    Nu-i sinucigas, tine la viata lui. Pe ceva se bazeaza.

    5
    • Pe întâlnirea Blinken – Xi de săptămâna trecută!
      Dacă s-a convenit că piticul este istorie, își numără orele, ca ceaușescu…
      Șobolanii părăsesc corabia…
      Lukașenka la Stambul, propagandistu’ șef într-o direcție necunoscuta, parca cerându-și scuze,la razzia1 se difuza buggy…

      4
  70. Au ajuns la Voroneț. Ajunseseră, nu e clar la ce ora.

    2
    • Au ocolit,au trecut mai departe.Au luat ceva rachete de pe elicoptere,au tras si ei cu Strela10.
      Bg 45 Spetnaz si militienii au luat pozitii in sudul Moscovei,iar cecenii se apropie de Rostov.Astia is unii cu care Wagner s-au cam impuscat in Ucraina.

      7
      • Cecenii se apropie,dar ca in bancul cu pompierii si incendiul la Parlament.Intre timp Wagneritii se misca cu initiativa si elan.

        Cecenii stau blocati in ambuteiaj,ailalti darama obstacole improvizate din camioane pline cu piatra.

        E chiar distractiv ce se intampla la astia.De la vreo1500km distanta 🙂

        9
  71. https://twitter.com/AnarchoTerran/status/1672499817338007554
    na ca astai buna
    Dmitri Medvedev amenință că va bombarda nuclear Rostov.

    1
  72. oau?cum a crescut numărul comentariilor …

    4
  73. In a 486 a zi a războiului de anexare a Ucrainei în 3 zile, rușii se pregătesc de apărarea Moscovei, genii ale strategiei ?

    32
  74. Pare ca a trecut neobservata informatia:

    ??????’? ?????? 22?? ??????? ?????? ??????? ??? ???????? ?? ?????????’? ???? ?? ???? ?? ???? ??? ?????? ??????.

    https://twitter.com/igorsushko/status/1672498858062954498

    5
  75. Eu nu ii vad asa ușor de înfrânt pe Wagneriti de către armata regulata. Nu sunt numai pușcăriași sunt și mercenari căliți prin tot felul de conflicte prin Siria și Africa.
    Și sunt mult

    5
    • Care armată regulată?

      Toți văd că zic că 25 mii e puțin. Vor fi distruși. Distruși de către cine?

      Ați uitat când RDK – rușii care luptă de partea ucrainenilor – cu 100 de oameni mai că nu au ajuns sub Belgorod?

      Nu există armată regulată dragi prieteni. Toată armata regulată e pe front. Și Prigojin știe asta foarte bine. Iar cum luptă Ahmat și Garda Națională împotriva armatei am văzut deja de nenumărate ori.

      Șoigu tre să decidă ce face – dezgolește frontul sau îl lasă pe Prigojin să intre în Moscova.

      5
  76. Moscova are vreo 2500 km patrati. 50 pe 50 km.
    Cica.
    Le ajunge.

    6
  77. Până acum e confirmat că a trecut prin Rostov și Voronej azi.

    2
  78. ??????? ??????? ??? ?? ??????? ???? ?? ????????? ???? ???????, ???????? ? ?????? ??? ??????????? ??? ?? ????????????, ???? ?? ???????? ?? ? ????? ? ??????? ???? ?? ?-? ???????? ?? ???? ????? ?? ?? ??????.

    https://twitter.com/Tendar/status/1672585497565339650?fbclid=IwAR34uBW-gT4iD-CDcdsVzeA_zCDNJslVJ5Dsp5mScdID4_z0hyqsKQsRy1Y

    1
  79. se pare ca negocierile au esuat

    VIDEO reveals TALKS between Russian deputy defense minister and Prigozhin amid Wagner ‘coup’
    https://www.youtube.com/watch?v=7U7K0YSmgCI

    Kremlin tries to negotiate with Prigozhin, but he refuses – Russian media
    https://www.pravda.com.ua/eng/news/2023/06/24/7408341/

  80. vova a tulit-o cu avionul,medvedeva cu familia….doamna grasă cântă din ce în ce mai tare la kremlin.
    când a doua armată a lumii a luat drumul kievului comediantul a stat pe poziție,bărbati si soareci.

    18
  81. Sa speram ca Wagner ajunge la Moscova si ca Putin o sa reziste pe pozitii. Si sa-si dea pumni un gura vreo 20 de runde.
    Intre unul care isi arunca oponentii de la etaj si altul care isi omoara proprii oameni cu barosul , nu prea e bine sa tinem partea cuiva.
    Lasa-i sa-si rupa cocoasa pana cand o invitatie la Haga o sa sune ca o idee destul de buna .

    12
  82. Surse neconfirmate spun că sunt în Lipesk. E greu de verificat în timp real daca e adevărat sau fals.

  83. Dragi comentatori și contributori ai acestui site. În aceste momente istorice grele, va rog sa transmitem un gând bun miilor, poate zecilor de mii (numai in Europa Centrală și de Est) de oameni inimoși care au afectate veniturile și siguranță zilei de mâine. Este tare greu sa te trezești dimineața și sa afli ca CEO-ul companiei tale a fugit de la Moscova și este posibil ca de luna asta sa nu îți mai iei salariu. Sunt și ei oameni…

    27
  84. Oare nu ar fi un moment bun sa curete niste oameni de bine transnistria de militari rusi zilele astea ?

    15
  85. Curg informațiile care sunt adevarate care nu Dumnezeu stie.
    Zica se ca wagner a scos pușcăriașii din rostov si ii inglobeaza cu fortele lor
    The goat fuckers a lui kadîrov sunt aproape de rostov
    Pe langa moscova se sapa transee

    4
  86. Este atit de simplu!Putler,Shoigu si Gherasimov s-au folosit de Wagner in timpul conflictului si cind au vazut ca Prigozhin devine prea puternic,au inceput usurel sa il bombardeze ca si cum”din greseala”(acum doua saptamani parca au incercat aceeasi chestie dar wagneritii l-au prins pe comandantul rus si ala nu stia cum mai minta).Prigozhin este un tip pragmatic si intelege ca nu are unde sa fuga de ceaiul cu poloniu deci isi joaca ultima carte,ori la bal ori la spital!

    10
  87. Deocamdată e varianta rusească a excursiei lui Cozma cu ortacii la București. Daca ia asta Kremlinul o sa fie vremuri și mai interesante. Nici Napoleon n-a luat Moscova așa ușor.

    17
  88. Inca putin. Se pare ca blocajele rutiere din TIR-uri pline de nisip, au fost facute praf.

    https://twitter.com/clashreport/status/1672600504864522240

    Forțele de securitate din Moscova sunt complet incapabile să reziste unei forțe puternice armate, precum Wagner.
    Se spune că generalii de poliție se gândesc ce parte sa ia, în timp ce forțele de la sol deja dezertează către Wagner.
    Canalul Telegram VChK-OGPU relatează că generalii de poliție au avut în această dimineață o întâlnire de urgență la Ministerul de Interne pentru a pregăti apărarea capitalei.
    Îndatoririle obișnuite ale poliției sunt limitate, cu răspuns doar la incidente majore.
    La periferia orașului au fost amenajate puncte de control conduse de poliție și de unitățile Gărzii Naționale. Foști membri Wagner care locuiesc la Moscova sunt luați în custodie preventivă. În culise, se spune că generalii „discuta cum să servească noul regim”.
    Forțele de securitate nu sunt în stare să lupte împotriva lui Wagner. O sursă din Ministerul de Interne spune: „Nimeni din poliție nu este pregătit pentru operațiuni de luptă. Absolut nimeni”.
    „Nici forțele speciale ale poliției, Grom, nu sunt capabile să se angajeze în operațiuni de luptă cu trupele de asalt a lui Wagner. Una este să intri într-un apartament și să arunci opoziționali la pământ, dar alt lucru este să ai drept adversari oameni care sunt cu adevărat pregătiți pentru a muri.”
    O altă sursă evidențiază luarea rapidă a deciziilor a lui Wagner ca un avantaj cheie, în contrast cu paralizia autorităților ruse. Se raportează că unitățile de apărare se predau lui Wagner.
    „Prigozhin clar că nu blufează, au cel puțin 20.000 de luptători. Mulți dintre ei cu experiență serioasă.
    Deciziile la Wagner nu se iau ca în Ministerul Apărării printr-o grămadă de factori decizionali în vârf, ci aproape instantaneu.”
    „Forțele dislocate pentru a apăra Moscova nu sunt suficiente pentru a-i opri. Părți dintre ele se predau Wagner, pur și simplu trec sub controlul lor”.

    https://twitter.com/ChrisO_wiki/status/1672598608154181634?t=q9vkaJOttdghF7YAkJvU3g&s=19&fbclid=IwAR0XxctROHc0jRtxKI5GsOoJ0ZkBAuuFJawOvfJRQ2kXjO7E_azEkA6PCCU

    5
  89. Intr-o tara normala cu o democratie normala si cu ministri si presedinti normali DA ! pare absurd
    Dar daca privim puterea de la moscwa a fi in mana unor clanuri mafiote totul ”face sens ” !…Ca pana la urma si putler , si prigojin si ceilalti sefi si oligarhi in foarte mare masura nu sunt doar niste mafioti care si-au facut clanuri si acum se cearta pentru putere resurse si alte lucruri pe care le mai are rusia de oferit
    Si politica din Romania are cam aceeasi structura mafiota dar aici se subordoneaza cu totii tatucului Sam care ii poate vantura dintr-un stranut .De aceea nu prea isi permit sa miste in front altfel decat lasand in libertate aurolacii care ar fi trebuit sa fie inchisi de pe vremea pandemiei dar sunt pastrati ca masa de manevra la viitoarele alegeri

  90. o fereastra neasteptata pentru UCRAINA

    3
  91. Între timp ucrainenii au luat la Marinka poziții deținute de rusi în Donetk încă din 2014, cred ca au terminat cu tatonarile și au început cu adevărat ofensiva

    12
  92. juridic-legislativ ce se întâmplă acum în russia la ce se ïncadrează ?…lovitură de stat arnată,răscoală armată,rebeliune armată,tranziție politică,deranjul ordinei publice ?!…etc,samd.?

    2
  93. https://twitter.com/nexta_tv/status/1672614639413211137?s=20
    te bufneste rasul
    astia chiar nu s-au uitat deloc la ce se intampla in ucraina
    au sapat sentuletul acela doar din balustrata pana in balustrada .

    2
  94. Dacă Rusia era în NATO ar fi fost protejata de un atac din partea Rusiei.

    15
  95. liveuamap spune ca au intrat in Regiunea Moscova…sunt la zeci de km de Moskva

  96. se apropie furtuna perfect, cecenii sunt la marginea Rostov iar wagnerii se baricadeaza in oras.
    https://twitter.com/clashreport/status/1672602725706616832?t=Fkz1MZTQB3F6x0-Bti_mKg&s=19
    https://twitter.com/nexta_tv/status/1672600844276047874?t=XXRVybMRdh7AxGOJlniiDA&s=19
    intre timp rusii descopera (ca si fratii ucrainieni) ca trenui nu are locuri pentru toti
    https://twitter.com/nexta_tv/status/1672610694032678912?t=CKrtvrdY9OXskiRjE0eaVw&s=19
    vine o noapte grea pentru civilii din oras.

    5
    • Da,dar ”asteapta ordine”.Curvele astea joaca la dublu.Daca Vova castiga,ei ”au actionat”.Daca rebelii castiga,vor declara ca nu se supun regimului ”ilegitim”.Ei,altii din Caucaz,Tatarstan,buriatii si mai stiu eu cine.

      3
    • mare atenție la capre,oi și berbeci …îs ieșiti din ramadam și au pofte carnale în principal și nu cărnoase.

    • vin si coloane de blindate dispre ucraina spre rostov ale armatei regulate,oare ca intariri pt cine ?

      1
  97. Denazificarea Rusiei a inceput….

    In sfarsit, vin vestí bune din Rusia, gasca de tampiti este panicata de propiul monstru pe care l-au creiat.

    Putin vb de ” tradare si un cutit infipt pe la spate”, el a indoliat milioane de persoane, a adus haosul in Rusia / Ukraina si dorea sa- l extinda…

    Ca orice dictator fuge, este prins , impuscat sau spanzurat…de moment a fugit la St.Petersburg, la Moscova nu se simte in siguranta!

    1
  98. Incepe si-n Belarus?

    The Kastuś Kalinoŭski Regiment, formed from Belarusians fighting on the side of Ukraine, stated that it is preparing for active actions in Belarus amid a rebellion in Russia.

    „We will need men for decisive action. Get ready to join the self-defence units and wait for our signal,” the regiment said.

    https://twitter.com/i/status/1672618934418243585

    4
  99. Clar Pricajitul asta are un plan si un sprijin ceva…inclusiv din afara.

    Eu tot nu pricep cum de putin nu are barem cativa infiltrati in wagner care sa aiba misiunea ca la o adica sa ii ia gatul astuia.

    5
  100. Are cineva imagini cu „convoiul de 400 de vehicule”? Tot ce am vazut pana acum sunt filmari cu 3-4 masini – da impresia de butaforie ieftina. Cred ca baietii s-au hotarat sa incheie povestea cu Ucraina si asta e ambalajul pentru public

    7
  101. https://www.youtube.com/watch?v=2GA6vXzC1e4

    de ce aduc aminte imaginile astea, plus mai era un videoclip cu niste pusti tot prin rostov care faceau semnul victoriei mai mult sau putin cu perdea

  102. In Ucraina se mai intampla ceva sau se uita toti la TV? N-am vazut nici o stire de pe front de ieri.

    8
  103. capatu satului

    Cum spuneau niste racketi in filmu Filantropica : situatia e complexă si prezinta multe aspecte

    Cea mai mare problema pt noi si pt Evropa ar fi ca Kadirov sa preia puterea si sa inceapa destasurarea spre Evropa
    Oricum de felu lui Kadirov este un fel de musulman radicalizat deja

    In rest, cu cat dureaza mai mult comflictu intern dintre tabara lui Putin si tabara Prigojin, cu atat va scadea presiunea pe Ucraina

    La mintea mea, daca conflictu intern rusesc dureaza mai mult de 1 saptamana atunci tot frontu rusesc din Ucraina va fi praf
    Fara aprovizionare militarii rusi din Ucraina sunt ca si terminati

    La mintea mea, Prigojin are in spate si altceva in afara de kadiroviti lui puscariasi
    Faptu ca unii militari au trecut de partea lui presupune ca o parte a comandantilor rusi sa il considere preferabil actualei conduceri rusesti
    Mai sunt oligarhii cu multe relatii atat in interioru cat si in exteriorul Rusiei

    La acest moment sunt mai multe orizonturi

    1
  104. Sa se utilizeze armele nucleare tactice împotriva lui Prigonin!
    Hai Medvedev, ca se poate ??

    10
  105. Cica banc rusesc:

    – E lovitură de stat?
    – Nu, e privată!

    34
  106. Oare ce fac ucrainienii?

    • Deocamdata doar cateve lovituri cu storm shadow, dupa raza..Au lovit iarasi Berdiansk la marea de azov. Cel putin doua lovituri

      3
  107. Kadarov fara Putin este la 2m sub păpădii, dupa ce a fost îmbăiat in acid. Atât rusii cat si cecenii stau la rand sa-i facă felul. N.are de ales

    5
  108. https://liveuamap.com/en/2023/24-june-deputy-chairman-of-the-security-council-of-the-russian
    Lasand la o parte nebunia evidenta a lui Mevedev, citatul asta arata o teama reala de a pierde controlul asupra catorva pocnitori.

  109. Atunci: „Rusia ajunge la Bucuresti, Chisinau, Kiev…in 12 ore!”
    Acum: Wagner ajunge la Moscova…in 12 ore.

    13
  110. Care sunteti curiosi sa urmariti coloana lui Prigojin live, intrati pe google Maps pe M-4 si setati filtru trafic.

    Pare sa fie la cativa km de Moskva.

    4
  111. Va dati seama cate veceuri pot sa fure de acolo ? )

    6
  112. ce nu a reusit napoleon,hitler reușește pârnăiașul ?

    5
  113. Inca un elicopter dat jos de Wagneri.

    The Wagner Group just shot down another Russian helicopter.
    7 Russian planes and helicopters have been shot down today.

    https://twitter.com/i/status/1672648768158683136

  114. https://twitter.com/PaulJawin/status/1672641659954163712

    „Sarcina noastră este să blocăm drumul cu camioane și să fugim rapid. Wagner nu atinge civilii, dar va dracu ‘ forțele de securitate”

  115. Ce miscare previzibila. Vor sa faca ca in primul razboi mondial sa creeze haos in Rusia sa dea peste cap armata rusa pe front. Este super ca vedem cu ochii nostri cum se actioneaza ca sa pui o tara la pamint. Simplu, vechiul truc din antichitate. Orice cetate cade din interior. Nato a vazut ca nu piate sa invinga armata rusa, au fost umiliti pe front, nu-i nimic. Au gasit pe Prigojin, asta la rindul lui pe alti generali rusi nemultumiti si acum fac diversiunea asta. Daca in timpul asta Ucraina maseaza pe front super forte, poate juma de milion de soldati si ataca atunci este clar. Prigojin este in coordonare cu ucrainienii si Nato. O sa vedem in cateva zile. Daca ucrainienii ataca in 72 ore atunci Prigojin este mina americanilor.

    2
    • v-a luat ceva timp,nu aveati versiunea asta pregatita.

      9
    • Omul lucrează pe bani, banii și puterea îl interesează.

      • Sincer eu nu stiu ce au urmarit rusii. Spun acum rusii, gindindu-ma ca Prigojin a facut parte din sceneta asta. Sa ii forteze pe ucrainieni sa declanseze ceva mai inainte? sa atace ei rusii in alta parte in nord, la Cupiansc? Habar nu am. Pe la prinz abandonai ideea ca este o capcana a rusilor si incepui sa ma gindesc la o lovitura de stat. De ce? Simplu toata armata aia defila fara nici o problema in vazul tuturor fara nici o opreliste. Deci erau intelesi. Dar credeam erau intelesi impotriva lui Putin, nu impreuna cu el.??? . Ce sa faci e nebunie. Bine ca nu a murit nimeni si nu au fost victime civile. De fapt vazui pe youtube ca la Rostov cativa civili incepusera sa se ia de soldati wagner. Se strinsesera si incepusera sa se certe cu ei.

    • „Prigojin este in coordonare cu ucrainienii si Nato”
      „Daca ucrainienii ataca in 72 ore atunci Prigojin este mina americanilo”
      :))))))))))))))))))
      :))))))))))))))))))
      :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

      4
      • Deci nu este. Eu am zis de la prinz ca este o facatura. Dar am zis 1 la suta sanse sa fie pacaleala rusilor si 99% diversiunea americanilor. Se pare ca ala 1 la suta a fost varianta corecta. Ba ce teapa ne-au tras rusii. Ba isi bat joc rusii de toata presa occidentala. Ba astia rusii un umor. Trebuie sa recunosc ca sunt maestrii si au nervi de otel. Digi tv era total aerian aia visau revolutia maselor, deci sri ul este in pom.

        0
    • Problema e exact invers: Armat Rusă a vrut să învingă NATO și nu i-a ieșit…. A… și să nu uităm: nemții l-au trimis pe Lenin după ce deja avusese loc revoluția din februarie 197, deci situația era deja destul de nasoală, iar rușii deja își creaseră singuri premisele pentru haos.

      Da, știu, Occidentul e de vină pentru tot inclusiv pentru faptul că azi plouă….

      2
    • Asa zic si io. Glorioasa armata rusa a cucerit Ucraina de 5 ori din 2022 si pana acum. Iti dai seama? Ce sa faca NATO in fata acestei forte numite Armata Rusa? Nimic, chiar nimic.

      :))))))))))))))))))

      1
  116. Este exact ca la revolutie noastra. Ceausescu a fost tradat de cei care erau in jurul lui. Fix de aia, Stanculescu, Iulian Vlad sau apropiati ai familiei ca Basescu ori Virgil Magureanu.

    1
  117. Moscow residents reportedly started receiving phone calls from, allegedly, Wagner PMC – they are invited to „support Wagnerites and come out into the streets” – Russian media.

    https://twitter.com/i/status/1672645409825538049

    • ionica fonosch

      :-)))))) Frumos , a bruiat armata comunicatiile wagneritilor ?
      https://www.youtube.com/watch?v=3iojQ6Ao5WA
      ** Yevgeny Prigozhin accepted Alexander Lukashenko’s proposal to stop the movement of all armed convoys in Russia.Measures have been taken to de-escalate tensions
      ***Erdogan: No one should try to profit from events in Russia
      **** The President signed a law allowing convicts to be called up for contract service in the RF Armed Forces
      PS Declarația sa vine după ce biroul președintelui belarus Aleksandr Lukașenko declarase anterior că a negociat un acord cu liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a acceptat să detensioneze situația din Rusia, relatează Reuters

  118. intreba cineva ce mai fac ucrainienii
    se pare ca trec Dnipro cu bacul la Herson
    https://twitter.com/visegrad24/status/1672652041435398144

    1
  119. Vedem acum manualul oricarei lovituri de stat. Componenta externa u rainienii si Nato si componenta interna Prigojin si generalii care il sustin. Asa a fost si ‘revolutia’ din 89 ????

  120. Aloo.. Aloo… tovarasi!
    Mai dam inca 100 de ruble la pensie!

    4
    • Mmmm..da. La aceasta probabilitate nu m-am gandit. Poporul intruchipat intr-un criminal de origine profesionala bucatar apoi ajuns oligarh prin masinatile unui sistem statal bolnav, accepta cele 100 de ruble.
      Din acest motiv si nu numai rusii nu vor fi niciodata europeni. Cel mult niste mongolizi castigatori la o ruleta geografica jucata acum cateva secole bune.

      1
  121. Deci asta era planul B. Nu au putut sa sparga frontul cu mega armata antrenata, dotata de Nato, etc, mtc si ftc. De asta au oprit ofensiva acum 3 zile. Eu asta previzionez, un atac pe scara mare cu tot ce au. Poate si in Belgorod sa trimita trupele alea asa zise ‘Rusia Libera’ care jumate sunt din polonezi ???.

  122. ‘intreba cineva ce mai fac ucrainienii
    se pare ca trec Dnipro cu bacul la Herson’ ce zisai este clara treaba. Ce inseamna sa prinzi revolutia romana on direct ????. E planul B. Asta este marea ofensiva.

  123. Kenya și S. Africa promit ajutor militar…
    Botswana trimite ce poate…
    Nici pe sirian nu îl văd prea sănătos…

    3
  124. Să fie eliberat Navalnîi !
    Coșmarul lui Putin abia atunci va începe.

    3
  125. Si acum depide de arnata rusa si serviciile secrete din rusia. Daca se tin tare castiga Rusia. Daca nu, vom vedea care au fost intelegerile. Ca sigur au fost niste intelegeri. Ca la noi. Au cedat servicile si armata si a iesit Brucan, Iliescu si toti bercenii si videnii si nastasienii si basescii. Sa vedem. Mai poate interveni ceva. China. Ma miram de ce a fost Blinken in China acum 4 zile. S-a milogit sa fie primit. A fost si Bill Gates sa il roage pe Xi sa il primeasca pe Blinken ???.

    1
    • mai exista ***?
      scapi mai rapede cand ***

      6
    • Suferi?! Doare tare?!
      Xi s-a întâlnit cu Blinken… Atât s-a putut…
      Blinken i-a spus să își vadă de treabă!
      Acum a aflat și puticania că a rămas doar cu erdo și lukașenka… Ambii la Istanbul, mâncând popcorn!

      3
      • ‘Blinken i-a spus să își vadă de treabă!’. Era pamint Blinken la fata. De abia facuse rost de primire si ii era frica si sa respire.

    • Ce castiga Rusia (poporul rus)daca ramane clica de cretini, criminali ,actuala?

      Asta este „rusky mir”?

      Wov, ce viitor ” luminos” pregatea Putin in Europa!.
      N-a inteles ca : coruptia distruge , plateste!

      Este o marioneta rupta de realitate,informata de un FSB idiot,armata de parada ,diplomati de caviar…
      ” vrei sa-l inseli /invingi pe diavol” cu armele lui si prin metodele lui, esec garantat!

      Diavol = coruptia, clientelismul ,minciuna din societatea rusa!

      Avea nevoie Rusia de acest razboi?Nu!

      Putea sa stea linistita, sa profite de ceea ce ne va aduce globalismul si prin metode „soft” isi castiga o pozitie de invidiat….

      Tarziu acum, foarte tarziu pt toti!

      6
  126. Hai ca am vazut insurectii armate reusite, am vazut insurectii armate esuate, dar nu am mai vazut pana acum insurectii armate tampite..Prigojin a ordonat mercenarilor sa se intoarca la baze.
    https://liveuamap.com/en/2023/24-june-chief-of-pmc-wagner-prigozhin-confirmed-he-returning

    5
  127. S-a terminat . Prigojin a anuntat ca luptatorii sai se reintorc in tabere.

    2
  128. Progojin, și-o chemat trupele înapoi…

    ?

    2
  129. Dughin îl sfătuiește pe Șoigu să meargă să discute cu rebelii… De aia au bătut atâta drum…
    Ce vină are capitala?!

    2
  130. Gata, la comedia e finita! Dar ucrainienii nu vor avea mila.

  131. Wagner se retrage? Prigojin s-a saturat de viata, cred.

    The Leader of the Wagner PMC Group, Yevgeny Prigozhin has Confirmed that he has Ordered his Forces to begin to move back towards their Field Bases in Southern Russia and Eastern Ukraine stating, “Wagner realizes all the Responsibility for the fact that Russian Blood will be shed on one of the sides. We now Deploy our Columns in the opposite direction to the Field Camps according to the Plan.”

    https://twitter.com/sentdefender/status/1672661004222701568

    3
  132. https://twitter.com/wartranslated/status/1672658620671041540
    Acum sa vedem ce urmeaza
    cine s a dat la o parte ce pateste?

    1
  133. Cursurile mondiale de popcorn la bursa din Chicago s-au prăbușit !

    7
  134. Cica Prigojin s-ar fi oprit si vom avea parte de un fel de „Pacea de la Cozia”. O greseala as zice, Cozma a intrat in puscarie dupa; avea pozitie de forta, ar fi trebuit sa mearga pana la capat, pana la Kremlin.

    9
  135. That’s All Folks

    Prigojin e Hanibal al doilea

    3
  136. Nu ași juca poker contra lui Prigojin.

    6
  137. ce vad pozitv este ca , cam poti intra in rusia pe unde vrei

    9
  138. pierderile ruso – wagner de astazi
    https://twitter.com/nexta_tv/status/1672665805308272641

    3 elicoptere de război radioelectric Mi-8MTPR;
    – 1 transport Mi-8;
    – 1 elicopter de atac Ka-52;
    – 1 elicopter de transport-lupt Mi-35M;
    – 1 IL-22 VZPU (stație de control aeropurtată).

    6
  139. Da. Asta suna urat pentru ucrainieni. Se ofilira, trebuie sa o ia pe calea cea grea. Asta daca nu cumva este o noua diversiune sa incerce sa intre im Moscova la noapte.???

    1
    • Renascusi?
      Bre, tu iti tradasi gheroiul!
      Daca mai stateai 15-30 de minute (pana se opri Wagner din plimbarica) si nu te grabeai sa postezi despre CIA , revolutii and sheeet…destept ramaneai!

      27
    • Batjocura ruseasca fara egal!

      Asta este putere mondiala ,egala USA…ha,ha!

      Spunea un ofiter rus in timpul razboiului din Cecenia ca : ” noi rusii ,ciclic ,ne facem de kakat in fata lumii,ridicolul, asta este un astfel de moment”
      Iata alt moment….ha,ha,ha??

      Amenintati ca bombardati poduri , atacati NATO….

      Atentie,repet: in 24 h ,toata infrastructura militara cu tot cu active, din Crimea ,dispare CONVENTIONAL.
      Nici pe lacul caspic nu va mai pluti ceva….

      Fiti destepti :
      Retrageti-va din teritoriile ocúpate si alungati haita de tampiti de la Kremlin….

      NATO va garanteaza frontierele pana ce deparazitati Rusia!

    • ‘Renascusi’. Ce, tu te fleoscaisi a!!! E, asta este. Viata e plina de surprize.
      ‘Bre, tu iti tradasi gheroiul!’. Bre, tu nu ai sens.

      2
  140. Pfff … cainele s-a speriat de propriul lui latrat.

    3
  141. Prigojin e omul lui Putin.

    2
  142. Gata se intorc.
    https://edition.cnn.com/europe/live-news/russia-ukraine-war-news-06-24-23/index.html

    Nu inteleg ce treaba are Lukasenko si ce au negociat de fapt ?
    e totul un foc de paie?
    Inca se mai joaca ?

    4
  143. Ce i s a oferit? Postul de ministru al apararii?

    1
  144. dacă nu a fost un plan,ceva acolo tocmai a oferit timp dușmanilor lui să-i pregătească în înmormântarea…pe scut și fanfara dar tot înmormântare.
    si rămâne asta cu tradarea publică si execuția vinovaților…dar în declarație putin nu spune cu nume si prenume nimic despre wagner si prigojin,o poate suci ca în russia.

    3
  145. S-a terminat. Prigojin a anuntat ca face cale intoarsa. Ce porcarie, asteptam sa vad cum se duce dracului Putin…asta e, maybe next time!

    2
  146. ionica fonosch

    Prigojin , 12 ore e-a blocat weekendul :-))))
    [400 comentarii :-)))]
    -a manevrat rapid si a realizat surprinderea
    -nu a avut probleme cu comunicatiile
    -puscarias cum zic unii , dar e evitat varsarile de sange
    -wagneriti au castigat clar simpatia populatiei
    Avand in vedere pierderile de sute de mii de morti poate se gandesc si la pace !
    Sa auzim de bine !

    4
    • Tu ai probleme in a intelege termenii
      „puscarias cum zic unii ”
      care unii si care altii
      asta chiar a facut puscarie

      5
      • ionica fonosch

        Decebal Traian Remes a facut puscarie ca asa a vrut Basescu … Tundrea a fost condamnat aiurea ….
        In Romania si Rusia justitia e de tip medieval bazata pe marturie mincinoasa …si Arsenie Boca a facut puscarie ….Multi au ramas fara
        case in anii 50 pe baza marturiilor mincinoase al vecinilor …nu se mai ocupa CNSAS de ei …DEci Aici nuanta ca a facut puscarie nu e relevanta …il avantajeaza nu e din mafie/sistem militar

        8
  147. Vin si eu cu o parere la spartul targului. Nu stiu ce si cum, stiu ca Rusia este arhi-cunoscuta pentru politica de disimulare si manipulare.

    In acelasi timp ma gandesc, ce se putea obtine prin mascarada asta?

    Din partea domnului suparat pe lume si pe propria conducere a armatei nu vad ce rost avea o mascarada care putea sfarsi prost in cazul in care cumva populatia manifesta sentimente negative fata de echipa lui de mercenari (posibila situatie in care si daca era in vreun angrenaj de circ se punea perfect in situatia de a fi sacrificat ulterior cu motivatia ca e nepopular)

    Din partea guvernului, orice scenariu, proiectie, caz… nu ii vad utilitatea. Am auzit invocate situatia interna, popularitatea lui Putin… dar toate astea dispar sub auspiciile atat eficientei represiuni si manipulari facute in interiorul Rusiei. Orice beneficiu pentru politica interna, nu cred ca e in primul rand considerat beneficiu din moment ce personajelor in cauza nu le pasa de acest aspect, mai ales prin prisma linistei din Rusia.

    Si aici ajungem la prejudicii indiferent de aranjament sau nu. Rezultatul arunca Rusia intr-o situatie a unei dictaturi din Africa unde un general suparat pe guvern se impaca si se face ca nu a fost nici o problema in urma unui aranjament personal care depaseste sfera oricaror norme juridice macar teoretic aplicate in cadrul unui stat modern. In conditiile in care am inteles ca politica externa rusa a mers mereu pe logica asteptarii astfel incat occidentul sa oboseasca in suportul sau pentru ucraina, o astfel de actiune nu ar conduce logic la exact opusul, determinand ca multi din sfera vestica sa considere ca nu mai are prea mult de dus rusia? Dar de restul statelor ne-aliniate, aceasta situatie le va creste incredrea in Rusia? Nu cred.

    Nu stiu ce a fost, dar stiu ca Rusia a iesit prost din aceasta situatie oricum o dam. Si cum a fost, am vazut o situatie in care un maimutoi sau nu, manevrat… a aparut cineva care public a specificat ca nu ar vrea sa traga la comun ponoasele acestor idiotenii facute de catre conducerea Federatiei Ruse.

    Din fericire ne uitam la evenimentele astea cam cum se uitau altii pe bbc in 89. Noroc ca acum noi ne uitam la bbc si poate asta conteaza cel mai mult. Indiferent ca „a fost” sau nu „a fost” ceva in Rusia astazi.

    Noapte buna.

    14
    • „Noroc ca acum noi ne uitam la bbc”
      Eu unul nu

      1
    • Utilitatea este maxima
      Putin a fugit speriat , s-a dus maretul conducator , dupa acesta seara banuiesc ca vor incepe din nou baietii sa lucreze la un plan de indepartare , mai ales oligarhii care au pierdut financiar enorm
      Ministerul APararii s-a dovedit inutil si incompetent
      s-a vazut ca in spate sunt total neprotejati si orice atac in adancime ii prinde descoperiti si incapabili de a putea face o riposta
      partea cu elicopterele si avioanele doborate intr o singura zi , nu reprezintă decat o mare reclama negativa pentru produsele rusesti , ….adio contracte la export
      daca Ucraina incepe ofensiva in Belgorod , incercuiesc trupele rusesti din ucraina :))))
      Tembelul de fost presedinte MEdvedev deja vroia sa atace nuclear Rostovul :)))) panica maxima
      Au aruncat un depozit de combustibili in aer sa nu poata înainta Wagnerii , deci nu trebuie sa se mai chinuie Ucraina
      ce a obtinut Prigojin ? imunitate in fata tuturor si probabil respectul populatiei dar mai ales al militarilor si un statul greu de dat jos …

      CE nu am obtinut noi restu ?
      Distrugerea regimului dictatorial , dar cine facea asta un alt dictator/criminal

      7
  148. …o fi intervenit kiril.

    7
  149. E gata episodul 1. Ce e de învățat?

    1
    • sa nu te bazezi pe chelneri. ideea ca ii iei de jos si iti raman loiali ca ii faci oameni e imbecila. poate se trezesc si ai nostrii ca prea au bagat toti imbecilii prin toate functiile.
      pe vremuri mai erau si meseriasi, azi a crescut prea mult proportia de imbecili.

      8
    • „Ce e de învățat?”

      Pai sa vedem… Ca poti patrunde in adancimea teritoriului rusesc fara sa intampini nici o rezistenta?

      Imagineaza-ti ca in locul lui Prigojin era o armata NATO.

      7
    • Functie de cine se impiedica pe scari.Daca Prigojin pateste ceva,a fost pe bune.Daca nu,atunci a fost pana la cap omul lui Vova,care joaca ceva mai tare decat obisnuieste.Iar toata faza sa fi fost butaforie. Ghinion de nesansa pt pilotii daramati azi din cer.

      9
      • „Unii n-are noroc” se zicea cînd am făcut eu armata. Probabil piloții ăia morți vor fi tăcuți eroi și avansați postmortem.

        1
  150. ionica fonosch

    PS 1 Prighozin va trebui sa fie atent la talharii islamici , jegul ala e in stare de orice.
    Clar o parte a armatei- neimplicata in furturi- i-a acordat o neutralitate binevoitoare .
    Cei din ministerul de interne de obicei brutali cu civili ar fi fost mielusei daca se intalneau cu wagneriti
    PS 2 Wagneriti au reusit prima miscare sociala autentica din rusia :-)Dacă putem vorbi de o vinovăție morală pentru arestarea și condamnarea lui Tudor Vladimirescu , aceasta îi aparține aproape în exclusivitate lui Dimitrie Macedonschi, care l-a trădat
    pe Tudor într-o situație critică pentru panduri, numai și numai pentru a prelua el comanda. El este cel care organizează totul, este cel care se duce la eteriști și-l oferă pe Tudor pe tavă.
    https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-25808593-cum-fost-omorat-tudor-vladimirescu-cine-tradat-interviu-istoricul-tudor-dinu.htm
    Trădarea vine de un apropiat al lui. [……] Ei bine, Giartoglu a fost o persoană extrem de coruptă.
    S-a ocupat de aprovizionarea armatei e teriste. Vă puteți da seama ce jafuri, ce comisioane au fost. Pe Tudor l-au judecat în baza codului penal ale Eteriei.[….]
    numai Tudor știa „ duhul pandurilor și le putea ține cârma lor”. Așa că atunci când au văzut că trebuie să lupte cu turcii pentru greci, în condițiile în
    care familiile lor erau singure acasă și puteau fi oricând atacate, pandurii au preferat în marea lor majoritate să se întoarcă la vetrele lor, nu mai exista nicio motivație autentică pentru ei

    3
    • Aveam impresia că știi situația locală din MAI-ul rus, măcar ce unități cu misiuni speciale sunt acolo. Îți înțeleg dezamăgirea, sperai la alt deznodământ.

      3
  151. stat anarho-socialist-oligarho-militarizat…un fel de sectă nucleară apocaliptică cu pretentii de civilizatie.
    sper că rusii sunt mândrii si mulțumiți de ei si viitorul copiilor lor.

    11
  152. Toti astia care utilizeaza armate private, mercenari, etc. ar face bine sa puna mana si sa citeasca putina istorie. De prea multe ori mercenarii s-au intors impotriva stapanilor lor. Ce se intampla acum in Rusia se poate intampla oriunde. Normal ar fi ca sa fie implementata o legislatie internationala prin care armatele private sa fie interzise. Armata de stat sau zero. Cat de dement sa fi ca sa crezi ca ii dai pe mana putere militara unuia, iar ala va asculta de tine. De cand e lumea si pamantul, ala cu maciuca a vrut puterea, iar nu sa asculte de altii.
    Singura mea problema este cine va avea the nukes la final.

    6
  153. Asa evoluție a situației … Foarte ciudat … Conducerea Rusiei s-a făcut de rahat ..,

    7
  154. Vor sa-i faca pe muricani sa-i creada cretini si sa lase garda jos, dupa care urmeaza perversa pe la spate. Totul e calculat cu saptejde miscari inainte, ca rusii sunt maestrii strategiei, ei joaca sah, nu pocker. Tocmai ce sunai acuma la hegemon sa le zic sa fie cu ochii in patru – e pacat de armata aia a lor sa ramana fara ea, asa baieti tineri si bine imbracati. Deci, atentie toata lumea, vigilenta, bere maxim 3 pe zi

    5
  155. deci talibanii au devenit un exemplu de diplomatie si profesionalism pe lânga ruSSia lui putler.

    9
  156. O analiză la obiect: https://www.g4media.ro/ce-se-intampla-in-rusia-sistemul-lui-putin-este-puternic-fragilizat-poate-supravietui-doar-cu-pretul-unui-razboi-civil-o-grandioasa-operatiune-de-pr-politic-lupta-intre-clanuri-mafiote.html

    A se vedea „Decizia de a începe un război civil nu este una ușoară și comportă responsaibilități imense. Armata va încerca să evite confruntările serioase cu mercenarii Wagner, atâta vreme câ va fi posibil acest lucru, indiferent de ordinele pe care Putin le va da.”

  157. Ba ne facura rusii varza. Isi batura joc de noi cum au vrut. Cred ca Putin si Prigojin stateau pe tweeter si se gandeau ce declarati sa mai dea sa ne incingem pe aici pein Europa. Cred ca mureau de ras urmarind presa ce planuri si teori isi mai facea. Au si rusii astia un umor. Ne epatara si ziua noastea internationala a iei.

    4
    • Da mey, așa-i…. Dovediră calitate lor de Banana Country, la toți ne e frică acum de ei, să nu alunecăm cumva pe coajă. Ne explicară Prigojin și ai lui, cum se face de e posibil să tragi o tură de câteva sute de km în Rusia cu o brigadă și cum e posibil să pui stăpânire pe 2 orașe din Banana State.

      ‘ț dai seama, coajă de banană…?!! Fabulos de periculos!

      17
    • Mai copchile, imi scade IQ-ul cand te citesc.
      Macar fii troll cinstit si lasa logica pe seama altora.
      Va – plural (tu cu Rusia si cei doi P) – facurati de kakao…pentru a nu-stiu-cata oara

      20
    • Eu înțeleg ca mai mănâncă omul kkt , dar tu ești campion !!! Ori ești om fără școala , și nu înțelegi ca la nivel înalt nu e ca la voi in sat unde vecinii se înjură in gluma , ori ești om fără caracter …

      15
    • Domnilor,

      Cred ca doar trollacul suprem poate vopsi situatia de tot rahatul prin care au trecut azi muscalii intr-o mare mutare / schema de sah precum trollisorul de mai sus care se joaca cu nervii noastri scriind aberatie dupa aberatie.

      Nu au nici rusine si nici simtul ridicolului.

      Asa este Catinel, putin cu prigojin au jucat teatru, umilindu-se in fata intregii lumi, unul baricadandu-si capitala sapand autostrazile cu excavatoarele si punand camioane umplute cu nisip de-a latul strazilor ce duceau spre Moscova.

      Pierzand si 12 piloti si vreo 6-7 aeronove in tot acest timp.

      Toate astea doar ca sa joace treatru si sa rada de reactiile celorlalti.

      In afara de toate astea sa obtina ce mai exact ?

      Se pare ca tu esti platit ceva mai bine intrucat restul trolilor de pe net au cam inghitit in sec astazi.

      Si aici ma refer la trolii aia grei de pe net, nu astia locali care scriu pe netul romanesc, ma rog transnistrian…

    • Si tu ai umor. Te-ai gândit și la francofoni.

      CATIN
      Femme de mauvaises mœurs. Synon. prostituée, putain.

      Femeie cu moravuri ușoare. Sinonime prostituată, curvă.

      6
    • Ai prins glas? Te rog, nu mai debita căcat pe acest site și mergi direct in Rusia, folosește aplicațiile rusești, web site urile rusești,tehnologia rusească, drumurile rusești (unde se toarnă asfalt direct pe sol), mergi in vacanță acolo și lasă ne pe noi, românii, europenii, occidentalii. Ne plictisești rău cu deosebita și incredibila ta lipsă de logică, discernământ sau inteligență.

      6
  158. O natie de criminali, violatori, hoti cu o conducere de handicapati si imbecili.

    Sper ca pentru multi, inclusiv pe site-ul asta, a cazut odata perdeaua si vad si ei in sfarsit cine sunt rusii.
    O natie de retardati.

    27
  159. in Danemarca oare ce o fi fost ? tare mare secretomanie, dintre tarile Brics doar India a spus clar ca sustine o formula care sa sustina integritatea teritoriala a Ucrainei

    6
  160. Am citit toate comentariile, mi-a luat două ore dar a meritat. Sunt curios ce au discutat toate ceseateurile de peste tot convocate în reuniune de urgenta. Bine, al nostru cred ca era la o partida de golf. Rușii au un talent aparte în a-și exhiba izmenele ponosite si cu turturi dorsali in vazul lumii civilizate pe care o urăsc dar doresc sa o posede. Din păcate Mordorul este atomic și nu vrea sa verifice nimeni câte zboară, le cad în cap sau sunt doborâte. Prigojin este un pion dispensabil. La fel și Putler. Revedeți Azilul de noapte și Călăuza. Nu scăpăm de ei din păcate.

    8
  161. ROSTOV AFTER WAGNER

    After the departure of „Wagner” from Rostov, the ?? police appeared back on the streets.

    People blocked the police cars and yelled at the cops.

    Hopefully, the spark for social unrest has been sparked?? !

    https://twitter.com/i/status/1672708373194653699

    4
  162. Prejudiciul de imagine este incomensurabil… Uitați-vă la ziarul Cotidianul, cum a întor foaia (mă rog, începuseră să o întoarcă de ceva vreme…). Mă umflă râsul, citind titlul articolului: https://www.cotidianul.ro/putinistii-romani-fac-pe-ei/

    Adică întregii găști de la Cotidianul nici usturoi îi pare că nici usturoi nu mâncat și că nici gura nu îi miroase. Jenibil…

    10
  163. Daca ajunge întreg și nevătămat in Belarus, îl văd în maxim un an, pe Prigojin, șeful de facto al acelui apendice de stat. Tic-tac, 1 an!

    2
  164. https://twitter.com/UAWeapons/status/1672542143280234496?s=20
    Il-22M rus, specializat în transmisii, înregistrat cu nr. RF-75917, dat ca doborât de Wagner în regiunea Voronețului.

  165. Incep sa se mai aseze apele, Prigojin va scapa de dosarul penal si va primi „azil” in Belarus, mercenarii vor putea alege daca semneaza sau nu cu armata.
    Putin a iesit putin cam sifonat cu ceva avioane si elicoptere pierdute si cu o pereche de pantaloni cu ceva pete maro, atarnati pe fereastra in vazul lumii si cu un Medvedev, absolut hilar, care vroia sa vaporizeze un oras rusesc.
    Intrebarea e ce sa intampla cu prostii ? Adica cu militarii din unitatile care au trecut de partea „insurectiei” si cu sutele de oameni din Rostov care au fost filmati ducand apa si mancare mercenarilor. Iarasi legal vb , complicitate la insurectie. Chiar daca Prigojin ar fi scapat inseamna ca vor scapa si ei ? As zice ca nu.
    Tind sa cred ca suportul pe care Prigojin se baza nu s-a materializat si a fost nevoit sa bata in retragere. Apoi a intervenit Lukasenka sa opreasca o bataie inutila intre gasti.

    8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *