Republica Bănăţeană: Cum au vrut maghiarii să alipească întreg Banatul Ungariei

sau…

Cum au vrut maghiarii să alipească întreg Banatul Ungariei (preluare integrala de pe Adevarul.ro)

Cum au vrut maghiarii să alipească întreg Banatul Ungariei. Republica Bănăţeană a funcţionat timp de patru luni

Banatul a fost timp de aproape patru luni republică autonomă, dar nu independentă. Se întâmpla în 1918, în vremuri tulburi, exact în momentul în care s-a anunţat sfârşitul primului război mondial şi destrămarea Imperiului Austro-Ungar.

Subiectul sensibil al Republicii Bănăţene nu a fost prea des adus în actualitate. Unul dintre istoricii care au cercetat şi au scris despre acestă temă este profesorul reşiţean Mircea Rusnac, care a dorit să abordeze episodul fără patimi naţionaliste. Rusnac spune că adevărul trebuie să fie cunoscut pentru a fi mai greu de combătut.

Proclamarea republicii, încheierea războiului şi destrămarea imperiului

Proclamarea Banatului ca republică s-a făcut la 31 octombrie 1918, iar vestea a fost primită bine de populaţie, însă s-a întâmplat mai ales pentru că odată cu proclamarea s-au mai anunţat încă două lucruri esenţiale. “Populaţia s-a bucurat pentru că odată cu proclamarea acestei republici s-a mai anunţat faptul că războiul se încheiase dar şi căderea imperiului. În sensul acesta a fost o bucurie unanimă, pentru că venea pacea, după patru ani de război. În privinţa republicii, cei care au primit-o cel mai bine au fost germanii şi maghiarii, pentru că germanii intenţionau să menţină unitatea Banatului, fiind mulţi şi în partea care a revenit ulterior României şi în partea care a revenit Serbiei. Inclusiv grupul etnic german ar fi fost divizat, ceea ce ulterior s-a întâmplat de altfel, prin divizarea Banatului. Românii tindeau către România, cel puţin conducerea naţionalităţii române, sârbii tindeau către Serbia, iar maghiarii către Ungaria. În privinţa asta nu a fost o majoritate clară într-o direcţie, pentru că Banatul era un mozaic etnic şi nicio naţionalitate nu era majoritară în regiune”, a declarat Rusnac pentru Adevărul.

Avocatul Otto Roth, omul care a proclamat republica

De altfel, pe blocul său istoricul bănăţean lămureşte şi cine au fost artizanţii formării acestei republici. “Din 1905, Partidul Social Democrat din Ungaria avea şi o secţie românească, însă aceasta era destul de slabă. Cea mai puternică organizaţie social-democrată bănăţeană era cea maghiaro-germană, condusă de avocatul dr. Otto Roth. Social-democraţii au organizat o serie de manifestaţii de stradă în Timişoara, cu orientare antiguvernamentală, la 20, 26, 27 şi 28 octombrie 1918. La ultima dintre acestea, Otto Roth a cerut bănăţenilor să-şi ia soarta în propriile mâini, iar P.S.D. din Timişoara să ducă tratative directe cu Antanta. El făcea parte din conducerea P.S.D. din Ungaria, fiind în contact permanent cu Consiliul Naţional Maghiar şi cu guvernul instituit de acesta la Budapesta. În contextul apropierii trupelor Antantei, el a acţionat, cu acordul social-democraţilor de la Budapesta, în vederea declarării Banatului drept provincie autonomă în cadrul Ungariei.”, arată Rusnac.

Bănăţenii fugeau de ”pericolul ocupaţiei sârbeşti” şi al divizării

Ungaria, care tocmai îşi declarase independenţa faţă de Austria, dorea să-şi păstreze teritoriile pe care le administrase şi a considerat că, pentru unitatea Banatului, proclamarea republicii era cel mai potrivit demers. “Trebuie înţeles că a fost proclamată ca o republică autonomă, nu independentă cum de multe ori se consideră greşit. Normal că ungurii nu ar fi acordat independenţa unei regiuni cum era Banatul, dar partea bună a fost că se conserva unitatea regiunii, pentru că în momentul acela se profila pericolul ocupaţiei sârbeşti. Armatele sârbe erau deja la Dunăre şi prin armistiţiul de la Belgrad, încheiat între forţele Antantei şi Ungariei, sârbii ar fi urmat să ocupe Banatul, până la conferinţa de pace. Sârbii au încercat să-şi adjudece Banatul în întregime, însă românii fiind mai numeroşi în regiune au protestat şi s-a ajuns la conferinţa de pace la împărţirea pe care o cunoaştem cu toţii şi în zilele noastre”, a mai declarat Rusnac. La 15 noiembrie, sârbii ocupau Timişoara, primarul Josef Gemml predându-le în mod oficial oraşul. Administraţia civilă a rămas în subordinea autorităţilor maghiare. S-a încheiat o înţelegere cu armata sârbă ca Sfatul poporului să continue să existe şi din 20 noiembrie să exercite puterea civilă în regiune. “Chiar la 20 noiembrie, guvernul maghiar a numit noua conducere administrativă a Banatului, compusă din: comisarul guvernului maghiar pentru întregul Banat, dr. Otto Roth; prefectul comitatului Timiş, Tőkés Imre; prefectul oraşului Timişoara, dr. Jakobi Kálmán. Consiliile naţionale româneşti au activat în clandestinitate, trimiţându-şi în secret delegaţii la adunarea de la Alba Iulia. Aproape în acelaşi timp au avut loc adunarea sârbilor de la Novi Sad (25 noiembrie 1918) şi adunarea românilor de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), care au proclamat alipirea Banatului la Serbia, respectiv la România. Trebuie menţionat că ambele aceste adunări, care luau decizii în privinţa Banatului, s-au ţinut în afara regiunii despre care discutau şi, chiar dacă la ele au participat delegaţi sârbi bănăţeni, respectiv români bănăţeni, o adevărată consultare a voinţei populaţiei Banatului în întregul ei nu s-a făcut în niciun fel în acel moment”, arată Mircea Rusnac, care adaugă că Republica Bănăţeană fusese instaurată şi exista, chiar în condiţiile ocupaţiei sârbeşti. Ea nu a fost desfiinţată la 15 noiembrie, ci funcţiona şi la 1 decembrie 1918. Soarta Banatului avea să fie decisă la Conferinţa de Pace de la Paris, din 13 iunie 1919, atunci când s-a împărţit regiunea între România şi Serbia. Anterior însă, a fost nevoie de intervenţia armatelor franceze care să pună capăt abuzurilor armatei sârbeşti, care îi persecuta pe români. De altfel, la 21 februarie 1919 a fost instaurată administraţia civilă sârbească în comitatul Timiş, fiind înlăturată administraţia maghiară. Acesta este şi momentul considerat de istorici ca sfârşit al Republicii Bănăţene.

Europa regiunilor

Mircea Rusnac consideră că Republica Bănăţeană a fost o încercare de salvare a unităţii regiunii în primul rând. “Cred că erau conştienţi toţi că o regiune aşa de mică era aproape imposibil să fie independentă în această zonă a Europei foarte agitată. Măcar dacă s-ar fi trecut în stăpânirea unei ţări sau alteai, Banatul să-şi fi păstrat integritatea ceea ce nu s-a întamplat. La aproape 100 de ani Banatul este divizat”, spune istoricul bănăţean. Rusnac spune că deşi există şi în prezent mulţi fani ai autonomiei şi independenţei Banatului, în contextul actual nu se mai poate pune această problemă. ”Trebuie urmărit cu atenţie ce se întâmplă la nivel european, unde se discută de mult timp de o transformare dintr-o Europă a statelor, într-o Europă a regiunilor şi cred că în privinţa asta trebuie să vedem lucrurile, pentru că s-ar putea ca, în viitorul nu prea îndepărtat, statele actuale să-şi piardă din atributele avute şi regiunile să dobândească o importanţă mai mare la nivel european. În privinţa asta trebuie să fim pregătiţi pentru că nu se ştie când, dar statele vor face probabil un pas înapoi şi vor oferi regiunilor puteri mai extinse. Doar în sensul ăsta e posibil. Nu însă ca o rupere de ţară, ceea ce se vehiculează mai mult sau mai puţin intenţionat”, a concluzionat Rusnac.

Citeste mai mult: adev.ro/ohugez

 

 

 

 

 

 

206 comentarii:

  1. Nici sârbii nu au fost și nu sunt prea prietenoși când discutăm de Banat și de românii rămași acolo , iar pentru sprijinul oferit URSS în ’89 la Timișoara , NATO le-a întors serviciile in 1999 , cu toată dragostea 🙂 .
    Pentru toți vecinii pizmași : multă .UE !

    • habar n-am despre ce sprijin oferit URSS in 89 la Timisoara e vorba!? Te-as ruga sa dezvolti! Merci.

      P.S Am fost inainte de 89 de multe ori la Pancevo unde era uzina UTVA de avioane care fabrica posteriorul de la 93/Orao. In fabrica erau multi romani cu care m-am conversat, pe atunci marea majoritate era fericita ca traieste in Yugoslavia si nu in Romania.

      PPS Sirbii, ma rog jugoslavii, nu-i agreau absolut de loc pe rusi.

      • Au trecut 30.000 de ‘turisti’ sovietici in lunile noiembrie si decembrie din Yugoslavia in Romania. Gasesti datele oficiale pe net, oferite de autoritatile statului roman in dosarul revolutiei. Tu crezi ca sarbii nu stiau ce se intampla? Hai sa fim seriosi! 🙂

        Romanii din Yugoslavia, in special Serbia, erau multumiti de nivelul de trai comparat cu cel din Romania, inclusiv posibilitatea de a lucra in vest, nu de cum se comporta conducerea politica yugoslava cu ei. Eu stiu asta de la ei, am fost acolo…printre vlahi, in Timoc. Si astazi sunt prigoniti si nu drepturi elementare la scoala si biserica in limba materna.

        Pe sovietici nu i-au inghitit cei din clanul Tito, cu Miloshovic e deja alta poveste, cert este ca si lui Miloshovc Banatul intreg i-a facut co ochiul, la fel ca si lui Tito dupa WW2!

      • Ce ce am citit:
        Context:
        In iulie 89, cu ocazia intalnirii „la nivel inalt” a statelor Tratatului de la Varsovia, la presiunea lui Gorbaciov are loc o intalnire intre conducerea maghiarea si cea romana in care maghiarii sustin ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca vor internationaliza problema maghiarilor din Romania. Este evident ca totul s-a facut cu binecuvatarea URSS (sa nu uitam nici: Declaratia de la Budapesta care, iarasi, nu putea sa apara fara acordul URSS; maghiari ofera trupe pt. a lupta contra teroristilor, normal, in Transilvania);

        In decembrie 89 partea iugoslava pune in discutie problema Banatului. Ceausescu reactioneaza cu fermitate.

        Rolul Iugoslaviei in 89 este de suport, UDP-ul avand un rol destul de interesant:
        – fostul consul general al Iugoslaviei la Timisoara avea relatii stranse cu personalitati locale vand posibil un rol de caraus (trece frontiera in Iugoslavia si 3-4 ori pe zi). Poate din acest motiv nu este o surpriza ca o delegatie a revolutionarilor duce la ambasada iugoslava o lista cu revendicarile lor care este scoasa din tara si ajunge in media din occident;
        -au mai ajutat si unii corespondenti straini sa scoata inregistrari cu evenimentele din Timisoara;
        -incepand cu 9 dec traficul turistilor sovietici creste masiv de la cateva zeci la aproape o mie de masini pe zi, destinatia Iugoslavia;
        -o serie de (probabil) „omuleti verzi” din Ungaria au intrat prin Iugoslavia in Romania, nu direct din Ungaria.

        Sigur au fost mult mai multe evenimente si intamplari de care nu s-a scris.

  2. Împărţirea Banatului între Romania, Serbia şi o mică parte către Ungaria după război a fost în linii mari justă. Dacă una dintre ţări anexa întreg Banatul s-ar fi ajuns mai târziu la conflicte etnice şi situaţia s-ar fi complicat inutil şi tragic. Iugoslavia şi Regatul României nu ar fi avut o relaţie paşnică, probabil nu ar mai fi existat nici Mica Înţelegere nici Înţelegerea Balcanică.

  3. Ciudat,nici un bănățean sa comenteze cât de tare-i Banatul?

  4. Pentru ca nu mai exista banateni ,in Timisoara scrie pe calea Lipovei ,”Bine venirati” in loc de Bine ati venit . Au trecut prin moldovenizare masiva pe vremea lu ceasca ,acum prin oltenizare ,singuri care mai tin traditia sunt Caransebesul si pana aproape de Herculane ,dupa incolo sunt olteni ,s au corcit prin sate in zona de dupa Herculane ,in Resita mai sunt banateni dar nu e concentrat ca la Caransebes la gugulani si mai jos pana dupa Teregova ,Borloveni se numeste tara almajului ,” Statele unite Almăj ” .In zona de vest catre Deta ,Cenad ,e plin de bulgari ,sarbi si unguri deci Timis nu mai este banatean de pe vremea lu ceasca ,si nici centrele universitare nu mai prezinta interes f mare ,orasul e vandut la tigani !

    • Eh, asta e ca si cu Parisul in care nu te mai poti plimba in liniste si unde cica n-ar mai fi albi 🙂

      • Eu traiesc in Franta nenea Marius ,nu se compara cu Timisoara ,la noi avem romani nu ciuhabi ,parisul e in razboi de mult timp,ti se ia gatul pe strada,nu facem comparatie ,tiganii nostri sunt ma pasnici .Populatia noastra s a dus in Timisoara sau Bucuresti ori Cluj ,sunt lefurile mai mari decat in provincie dar si viata mai scumpa .

    • Să înțeleg faptul că bănățenii au 6 mâini suplimentare, 3 perechi de … în plus și au fost pângăriți de moldoveni, olteni, de altfel, români cu toții la final. Cu abordarea asta, de parcă oamenii dintr-o zonă a țării ar avea mai puțini neuroni ca alții, rogu-te să inventezi tu un Eminescu, un Creanga, un Petre Andrei, sau să faci prima Universitate din România în altă parte.
      Între 1916 și 1918, Iașul a fost capitala României. Bucureștiul, s-a predat fără luptă.
      Nu e vina oamenilor care populează anumite zone din țară, că decidenții fură, că promit și nu livrează. Dacă s-ar face o infrastructură cum trebuie, oamenii să aibă unde lucra, așa cum au cei din vestul țării, nu vor mai fi atâtea diferențe.
      Asta, referitor la unii mai ”buni” ca alții. Nu mi se pare corectă abordarea ta, referitoare la ”moldovenizare”, ”oltenizare” vis a vis de sintagma ”stat național, unitar și indivizibil.”

      • si totusi oltenii sunt altfel si se deosebesc de banatenii adevarati.

      • Domnule Florin A ,nu vreau sa intram care pe care ,daca e vb de educatie da o privire pe harta infractionalitatii si abandonului scolar si te vei convinge sau poate ai trecut de tabla pe care scrie jud Sibiu si intri in jud Valcea si vezi diferenta ,vezi cine a votat masiv PSD ul si atunci mai discutam ,da e adevarat iasiul este un oras frumos !

        • Domnule ronin, harta infracționalității este conseciința lipsei (că vorbim de infrastructură, educație, accesul la șanse până la urmă). Nu o vei combate prin a spune că unii sunt mai buni sau mai răi doar din cauza accesului la șanse. Dacă faci ceea ce trebuie, eu sunt conviins că și bănățeanul și olteanul și moldoveanul vor face și vor contribui la fel.
          Pentru a face România dodoloață, au luptat moldovenii, și muntenii cu olteni cu tot, și la Mărăști, și la Mărășești și la Oituz. Și au luptat pentru pământ. Acum pleacă pentru că nu li se oferă șanse.

          Iașul e un oraș frumos. Ar putea fi și mai frumos, legat și de Vest printr-o autostradă, și de Sud printr-o legătură așișderea. În lipsă, dezvoltăm IT și aeroport. Aic, în Moldova, investițiile în infrastructură sunt minime, și se rezumă la ce poate Iașiul și Bacăul să facă.
          Dumneata trăiești în Franța. Care e rata infracționalității acolo? Întreb pentru zona în care locuiești…

          • Am fost curios si am intrebat si eu cate ceva pe acest subiect (rata infractionalitatii). Raspunsul: sunt diferente mici. Nu m-a interesat sa aflu acest lucru din presa sau din ceea ce scrie lumea pe net.

          • In ceea ce priveste educatia, depinde la ce indicatori ne referim.
            Pe ansamblu, calitatea actului educational a scazut in Romania in ultimele doua decenii. A scazut la Iasi (absolventii cu studii superioare, cei mai multi dintre ei, sunt vai de capul lor). Din pacate nu a crescut la Timisoara, Arad, Galati, Constanta etc. Nu sunt diferente la nivel national.

        • @Ronin. Pe acest site nu se accepta discutii despre care dintre romani sunt mai buni!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      • Intr-o scrisoare trimisa pe la 1770 (nu-mi aduc aminte precis anul) de catre Divanul Moldovei judelui Bistritei exista o formulare: „tota Transilvania ad nos venit”. Se refereau la continua refugiere a romanilor ardeleni peste munti.
        Intotdeauna a existat o continua mutare a populatiei romanesti inspre si dinspre Muntenia spre Ardeal. Acest fenomen nu a incetat niciodata.
        Exista si un studiu care poarta acest nume „Tota Transilvania ad nos venit”, autor Ion Conea.
        Sa mai vorbesc de prezenta ardelenilor, de pilda, in Dobrogea?
        Spatiul romanesc a fost unul omogen (nu avem dialectele din Franta, Germania, Italia). Limba romana nu este una stabilita in mod arbitrar precum lb. germana (care are la baza traducerea Bibliei facuta de Luther), lb. italiana (baza acesteia fiind „Divina Comedie” a lui Dante) sau lb. franceza (baza dialectul care se vorbea in Ile de France). Limba romana este una unitara aparuta in urma perindarii continue a populatiei native in spatiul romanesc.
        Ardelenii sunt cei care au salvat in aceasta zona un sambure de statalitate romaneasca (Moldova si Tara Romaneasca au fost create cu sprijin masiv din Ardeal).
        Asa ca…in Transilvania, moldovenii, oltenii si muntenii sunt…acasa. S-au intors…acasa, in tara stramosilor lor.
        Unde sunt originile graiului moldovenesc? In Ardeal, in zona Bistritei.

      • Florine
        las agragara si mai informeza-te.
        Ia cauta matale pe goagal „Batalia de pe Neajlov” Aiai a fost bhatalia pentru Bucuresti. Dacaca reusea (si era destul de apopae de resuita!) armatele centralilor erau oprite la distanta de Bucuresti.
        Cum a ieist pe invers .. nu avea rost sa se bata in Bucuresti. Asta fiindca riscau sa aib armata incercuita si Romania ar fi fots zdrobita.

        • Nu știu despre ce gargară vorbești. Eu știu că toată salvarea, pentru țara asta care se ducea de râpă, după ce nu s-a luptat în București pentru fiecare metru de pământ, a venit de la niște fraieri cărora li s-a promis pământ. Restul, e isorie. Fraierii sunt buni de carne de tun. Fraierii ăia de moldoveni, începând de pe la Ștefan, iar în istoria recentă de pe la 1877, și-au tot făcut treaba, aia nasoală pentru țară. Au primit și primesc doar șuturi în dos. Și să vezi tărășenie: încă rezistă și se consideră români, doar pentru că au dat atât de mult când au primit atât de puțin……

          • Gargara : 18 decembrie 2016 at 10:50
            Bucureștiul, s-a predat fără luptă.

            Ti-am zis lupta s-a dat pe Neajlov…. o lupta in Bucuresti ar fi fots fara speranta si ar fi dus la incercuire si distrugere.

            SI ai fala ca in tre 1960 si 1920 Oasiul era capitala culturala a tarii asteia. Ma rog Academia avea sediul al Bucuresti dar se popula cadn veneau modovovenii in vizita . Mia toate marile nume culturale erau din Moldova. Ca se pare ca a fots o cindutie ” administratia la Bucuresti, da .. insa ni vem baniu ptr CULTURA! Si au fots bani …
            As mai putea zice ca destul timop Moldova era pisti Tara Roimaneasca … insa alesurile istorice … Autriecii graopesc Bucovina. Pun pariu ca cu aceasta iocazie se substituie si delsoca in folosul lor comertul modovenesc cu N-V . Caderea Poloniei .. deci perderea pietei de la Liov ..JUmate din Moldova rasluita de rusi …
            Plus o boierime prea lenesa care aduce o populatie supletiva care sa ajute la spolierea taranilor … 9ma facut armata la Botosani. Cadn am iesit inoras am rams surorins de lucul unor vechi case … sa zic asa in Bucuresti nu ma vazut atatea case voiweresti cu peron ptr trasuri ca in Botiosani. Si mi-am zis „haha! de aceea de aici in 907 incepu raascoala”. Propos in 1900 Botosoani era la treilea oras ca numar de senatori. Adica multa bogatie concentyratata .. „da cu cat sunt purecii mai grasi cu atat e cainele mai slab!”)

            Ca o mica bizarerie .. pana pe la 1700 nu Muntenia era partea bogata a Tarii Romanesti ci .. nenorocita aia de Oltenie. Care insa a devenit camp de lupota intre austrieci si turci … si s-a cam dus. Apoi [pasa revel din Vidin prada cam prea tare in Oltenia)

            Iar modoveni desi oamnei cumsecade in gnl .. nu e bine sa ii scoti din sarite. Si intre toti se distinmgeau sorocenii si orheenii despre care Cantemir sciria ca daca aveau cal bun si arme frumoase se luau la harta si cu Dumnezeu!!!

            Cat des[pre asa zisa putirosienie … cum am scris pe undeva pe aici – fara „puturosii” de moldoveni se contruia mai putin in harnocul Banata si harnicul Ardeal!

            INs acum zic lasa gargara. Nimeni nu contesta rolul Modovei in 1917-1918 9doar tampitii si unii minoritari pot face asta). INsa nu uita batalia de la Neajlov.. bataliile de pe Jiu, manevra de la Falmanda (studiata si azi in academiile militare .. A da, Sub comanda lui Averescu – nascut la Ismail, adica tot moldovean!) si ca armata – plus tineri de peste 17 ani fusesera retrasi in Moldova. Asa ca la Marasesti, Marasi, Oituz au murit si olteni si munteni .Maiorul care a comandnat un „batalion” de stransura in momentukculminant la Marasestiului era bucurestean (germanii cu ultimele forte strapunsesera.. nornla ar fi urmat victoria lor. Normal insa un batalion de stansura – raniti propaspta esxternati, unii inca cu bandaje, furieri, bucatari si latii asisderea sub comanda unui maior care de fapt era inginer .. au contraatacat nebuneste a outrance …. si Mackensen a muscat din otel (krupp …)

            • strabunicul de pe mamă a fost rănit la Mărăști. a trecut o căruță cu afetul aferent peste pieptul lui… caii s-au speriat când nemții bombardaul. a murit în 84, octogenar fiind.
              străbunicul de pe tată, a murit la Mărășești, adunându-și intestinele scoase de un obuz de artilerie. ăla a murit tânăr, cam pe la vârsta mea…
              Amândoi, or murit degeaba, fiindcă, colo-n vale la Neajlov, sinsan pașa strigă off…Gargară au cam făcut ăia care consideră lupta aia de la Neajlov determinantă. Ceea ce o fost mai bun în nația română s-o văzut în altă parte și în alte lupte. Nu la Neajlov. Bucureștiul a fost cedat până la urmă fără luptă.

            • Cum a fost cucerit Bucureştiul de nemţi, în 1916, fără să se tragă un foc de armă. Poveste despre laşitate şi lăcomie

              http://adevarul.ro/locale/galati/cum-fost-cucerit-bucurestiul-nemti-1916-traga-foc-arma-poveste-despre-lasitate-lacomie-1_58330da45ab6550cb8b528cf/index.html

              sa nu vorbim fara sa stim !

              • Dar cum a fost cucerit Parisul in WW2 ?

                • Poveşti cu peşti, scrise de boia.
                  În documentele germane sunt înregistrate lupte în, şi pe lângă București.
                  Defapt, să comparăm luptele de pe frontul de răsărit cu Verdunul nu mi se pare deloc deplasat. Nici domnului Ioan Aurel Pop. Că-i un fel de citat.

              • Pai tocmnai vorbesti fara sa stii .

                Abandonarea forturilor Cetatii Bucuresti

                Ascultam o emisiune la RR Actualitati .
                Vorbeau de forturile Bucurestiului si ca in 1916 au fost inutile. De data asta au venit cu o noua ipoteza – megalomania lui Carol I !! (unu dintre vorbitori era un neispravit de istoric )

                Pe scurt forturile au fost abandonate pentru ca :
                – proiectul initial prevedea ca armata se va retrage in linia fortificata (aproximati cerc cu diamentru de aprx 20 km) , va rezista asteptand sa vina aliatii . Ori in 1916 aliatu’ rus nu dadea semne ca ar vrea sa vina pana la Bucale ci ne presa sa ne retragem in Moldova (daca nu chiar pe linia Siretului!!!)
                – era anul de gratie 1916. Inainte de asta fusese augustu’ din 1914. Si forturile de la Liege – care au rezistat , au tocatat la gemani ca la carnea de miel (cu metralera toci usor leatu care este silit sa atace frontal!) asta pana cand nemtii au tarat cateva Bertha Grasana (cal 420 mm, obuze de 400 si 800 kg capabile sa treaca prin 3 metri de beton armat sau cupola don otel de cel mai bun la 1900.) SI basta!
                Bine-nteles ca noi nu „speram” la onoarea uni Grasane …. insa austriecii aveau ceva mai usor – Skoda 305 mm Model 1911 a carui proectil de „doar” 384 kile strapungea „doar” 2 metri de beton. (2 se vad la Muzeul Militar Central) Suficient!
                Asa ca uscheala!
                Mortierele Skoda de 210 mm au fost transformate in obuziere , tunurile de 53 in tunuri de insotire .
                (material propriu)

                Repet – dupa Neajlov, cadn „aliatu” rus presa ptr retgagere .. blocarea intro lupta ptr Buucurestio ar fi fus la distigerea armatei romane si capitulare. Sipunerea Modovei la dispozitia Rusiei.

                In plus cicva „Poveste despre laşitate şi lăcomie” .. asa ceva nu au idreznit scrie nici comunistii de la inceputul anilor 50

                • Corect. Plus că forturile nu mai corespundeau din punct de vedere militar scopului propus din cauza tăierilor bugetare, iar o bătălie pentru București nu ar fi dus decît la distrugerea orașului fără nici un avantaj strategic.

                  • deci practic nu a fost nicio batalie in Bucuresti , nu s-a organizat niciun razboi de gherila pentru aparare sau de catre rezistenta . eu ce am vorbit ?

                    • @Techies

                      Război de guerilla urbană in 1916 in România? Nici nu cred ca le-ar fi trecut prin cap aşa ceva militarilor români. Forţarea unei mari bătălii in Bucureşti ar fi fost o greşeală fatală pentru armata română, ţinând cont că ruşii nu aduseseră incă suficiente intăriri in Moldova, şi cu atât mai puţin ín Câmpia Română.

                  • Forturile nu corespundeau pentru ca erau depasite nu din cauza bugetului. Artileria germana avea bataie suficienta pt a bombarda Bucurestii peste forturi.

                    • @ Musoiu : razboiul de gherila era practicat de mult timp .
                      termenul de Guerilla a fost folosit prin razvoaiele Napoloenice, cand spaniolii prin 1808-1810 nu se lasau cu una cu doua .
                      Burii (Boers) din Africa de Sud doar asa au putut lupta impotriva englezilor (~ 1900).
                      In Razvoiul Civil American apar primele tactici de razboi de gherila, primii lunetisti (marksmen/snipers), primele tactici de atac in spatele liniilor inamice si de atac asupra liniilor de alimentare a trupelor inamice.
                      Razboiul de Unificare a Italiei a fost castigat de Garibaldi tot din cauza razboiului de gherila.
                      Sunt multe cazuri pana in Primul Razboi Mondial, de genul tacticile aplicate de Leul Africii (Paul von Lettow-Vorbec) sau Revolta Araba contra Imperiului Otoman.
                      Exemple sunt, se putea daca se voia, dar ma rog … daca voi sunteti deacord cu ” predatul la cheie si ocupatia straina ” de atunci, atunci sa nu va plangeti legat de ” influentele straine si/sau ocupatia straina ” de acum .

                    • @ Techies

                      Am inteles. Dar, sincer, in situatia in care se afla armata regala romana in octombrie-noiembrie 1916, adica in plina retragere si dezordine, ma indoiesc ca mai avea cineva timp si capul limpede sa mai lupte urban cu nemtii, austro-ungarii, bulgarii si turcii prin Bucuresti.

      • Ronin pentru Timisoara vanduta tiganilor trebe multumit in special domnului Ciuhandu…Florin A nu e vorba ca Banateni ar avea membre suplimentare in certificatul de nastere toti suntem Romani dar mentalitatea de regiune e mai ciudata din cauza banilor dar putem multumi politicului întrebarea e de ce Craiova are centura si Timisoara nu ? Eh sunt multe….probleme si din una in cealalta se ivesc mizerile gen ala e oltean sau moldovean….totul pleaca de la bani….Nu am problema cu nimeni din nici o regiune a tari….dar problema e ca uni lucra si alti sunt asistati sociali si nici nu vor sa munceasca + politica de CACAT din Romania.

      • Bravo florin .. ai spus-o ca si cand as fi spus-o eu ; )

    • Tind să-ți dau dreptate cu privire la Timiș. Am aflat cu stupoare acum câteva luni că acolo lumea nu știe ce înseamnă „câta” (puțin) sau pixă (doză de metal de suc/bere, cuvânt derivat din pix, un recipient de metal în care se căra lapte). Asta cel puțin în orașe, nu știu cum o fi în sate ca nu m-am oprit prin nici unul.
      Cu privire la Reșița, e un oraș a cărui populație a crescut de 4 ori în 4 decenii datorită dezvoltării, o creștere având la bază atât natalitatea și urbanizarea, cât și migrația din alte zone ale țării. Culme e că aici, deși nu se vorbește cu accent, lumea știe să descifreze, și chiar folosește regionalisme bănățenești.
      Deci nu știu dacă e de la imigrație.

    • Pai sa imi zici si mie cum ar arata Timișoara, clujul sau Sibiul fără oltenizare sau moldovenizare. Asta cu moldovenizarea si oltenizarea e cea mai tare. Fără ea orașele astea erau la fel de jos ca Iasiul, Galatiul, Craiova, Vâlcea, Tg Jiu etc acum. Șansa Clujului, Timișoarei si Sibiului sa se ridice atât de sus si atât de repede sta in dispariția cvasi totala a unor industrii din Oltenia si Moldova. RAFO, Oltchimul, fabrica de locomotive din craiova etc iti spun ceva? Fără sa pice întreprinderile astea nu cred ca ați fi avut atâta forța de munca sa atrageți toate investițiile. Si vorbesc de muncitori necalificați in construcții si pana la ingineri, doctori, profesori etc.
      Vezi ca tot efortul țării in materie se infrastructura e in Ardeal!
      Vezi s-au perindat o grămada de politicieni ardeleni pe la putere așa ca treaba aia ca aveți 6 mâini si doua capete in plus nu merge! Sunteti extraordinari economic dar parca v-au luat banii mințile!
      Puneți botul la rahaturile UDMR-iste cum ca voi dați banii la „mitici” dar nu aveți curaj sa cercetați.
      In fine, ma cam deranjează ca in loc sa fim uniți ne dam capace unul altuia. Chiar nu am învățat deloc ca dezbinați nu avem nici o șansa?
      PS: comentariul de mai sus se referă doar la o mică parte a romanilor din Ardeal si Banat. Marea majoritate e inteligenta, muncitoare, iubitoare de țara si…jos pălăria!

  5. Titlul original al acestui articol publicat de „Adevarul” a fost „Republica Bănăţeană: Cum a vrut PSD să alipească întreg Banatul Ungariei”.
    Dupa ce lumea a facut scandal, cei de la „Adevarul” au scos „PSD” si l-au inlocuit cu „maghiarii”.

  6. Banatul îi fruncea :)))) dacă mergeți în satele din jurul reșiței rămâneți stupefiați de frumusețile și tradițiile sârbești ,croate ,ukrainiene !!! Sate de maghiari nu sânt și nici de germani nu am cunoștință ,doar de un cartier în Anina !!!
    Să mergeți la ,, rugă” sau fărșang !! Când eram copil nu ratam nici o petrecere !

  7. Banatenii au fost deportati in dobrogea in 1951- 1956 ,apropo spune unui banatean de la Caransebes ca i mldovean sau oltean sa vezi reactie

    • Aici chiar ai dat dovada ca nu cunosti subiectul. Lumea ar trebui sa se limiteze a-si da cu presupusul numai acolo unde se pricepe. Vorba unui fost profesor de-al meu (fie-i tarana usoara): ce-ai citit dumneata pe tema aceasta?
      Deportarile la care faci referire au fost declansate in 1951 in noaptea de Rusalii. Populatia deportata a fost dusa in BARAGAN.
      Exista suficiente studii pe aceasta tema. De pilda cartea doamnei Smaranda Vultur: „Istorie trăită–istorie povestită: deportarea în Bărăgan”. Cititi-o!

  8. N am dat detalii ,sunt la volan ,am scris „au fost deportati in 51 ” tu imi spui ca nu cunosc problema ,pai cum acuzi aiurea cand eu am scris ca au fost deportati ,n am dezvoltat subiectul ” numa căta fratele meu”

    • Dumneata ai scris „FIIND LA VOLAN” (o fi legal?) ca au existat deportari din Banat in DOBROGEA.
      Dobrogea nu este in Baragan.
      P.S.: cu multi ani in urma m-am ocupat tangential de subiect. N-am avut incotro atunci. A fost ca un apendice la criza sovieto-iugoslava. Ma rog, era vorba de conflictele de granita cu iugoslavii pe tema aceasta (provocari zilnice, incalcari ale frontierei, schimburi de focuri, treceri ilegale ale frontierei, efectuarea unor lucrari de fortificare a zonei etc.). Pe acest fond, am fost nevoit sa aprofundez si chestiunea aceasta, a deportarilor. Asa ca…nu ti-ai gasit omul.

  9. Stai sa ne intelegem,ce n ai inteles dumneata ?ca n am timp sa dezvolt subiectul ma acuzi ca nu l cunosc ?

  10. Si se scrie „cestia” nu ” chestiunea”

    • Daaaa??? Chiar asa?
      Pastila, pastela, pastica, pastea.
      Care dintre acesti termeni este corect?
      Raspuns: TOTI.
      In dec. 89, cand a fost prins Andruta Ceausescu, i s-a luat un interogatoriu. Una dintre propozitiile sale: „atunci cand s-a INTUNERICIT”.
      Ei bine, din cauza acestui termen (INTUNERICIT), a ras lumea de el.
      La cativa ani de la eveniment, Mioara Avram (filolog care poate umple o biblioteca numai cu lucrarile scrise de ea), a explicat toata povestea aceasta.
      Limba romana este un organism viu, in perpetua schimbare.
      Cestia, chestiunea…tot un drac.

    • N’am gàsit „cestia” în dexonline”. Am gàsit doar „cestiune” care trimite la „chestiune”:

      CHESTIÚNE, chestiuni, s. f. 1. Problemă de importanță teoretică sau practică, care face obiectul unor preocupări. ◊ Expr. Lucrul, problema sau persoana în chestiune = lucrul, problema sau persoana despre care este vorba. ♦ Întrebare (pusă de examinatori). 2. (Fam.) Întâmplare, lucru de orice fel. [Pr.: -ti-u – Var.: chéstie, (înv.) cestiúne s. f.] – Fr. question (lat. lit. quaestio, -onis).
      sursa: DLRM (1958) adăugată de lgall acțiuni

  11. RD cand ai sa conduci o Tesla S iti vei da seama ca nu poti sa nu ai o mana pe volan de fapt si prin Paris trebuie atentie la IED ,lol

  12. E …. Banat „fruncea” tarii da?
    Ma rog tuica este buna si tin minte niste cirese … mati, apropae negre si extre de dulci.
    Insa ar mai fi ceva de zis.
    ]Cand austriecii au cucerit Banatul au zis ca e tara noua si ca totul le apartine. Asa ca romanii au luat catva peste , scuzati bot , ceafa si suturi in dos.
    Au fost colonizari.. inclusiv de sarbi … care au fots „ajutati” sa incalece pe romani (excat ce au facut cu ucrainienii si rutenii in Bucovina.
    Au fots colonizati si germanici. Svabii, dar nu numai .. ca aici au fots deportate si elementele indizerbaile din Viena : prostituatele, bandiţii şi criminalii !!!
    ( http://adevarul.ro/locale/timisoara/exclusiv-colonizarea-timisoarei-prostituatele-criminalii-viena-istoria-banatului-nu-vrea-stie-nimeni-1_54e4ce09448e03c0fdbf2952/index.html)
    A si ca citsc des[pe moldoveni si olteni
    Pai nomral. trebuiau muncitiori in constructii, muncitori in uzine , oamnei care sa „traga” tare in conditii mai precare. Ca daca era numa dupa „harnicii” banateni ….

    • Nea Ghita , vedeti ce si cum scrieti , ca altfel o sa va certe un ” tigan din germania ” ca va luati de sarbii cei iubitori de romani 🙂 .
      Ca totusi sa nu par lipsit total de respect , ii aduc la cunostiinta Dnului @neamtu tiganu ca ii apreciez munca , dar despre vecinii cu pricina am o parere foarte proasta , incepand cu transfugii din epoca lui Ceasca returnati in bratele Securitatii pana la provocarile de la frontiera din anii ’50 , cand Tito facea spume si ameninta Romania … unii uita prea usor .

      • „da-i unui sarb o pusca si doua sticle de slobovita si o sa te miri …”

        1914 – inceputul luptelor dintre KK si Serbia. pe ambalele parti sarbi sub steaguri diferite. Colonelu sarb de sub steagul sarbesc face apel fratesc ptr predare. Raspunsul celui de sub steag austriac „ma frate-miu cand ai auzit sarb sa se predea?!”

        Nitel cam (prea) nebuni vecinii astia ai nostri

      • domnu Habarnistu, nu stiu pe ce informatii te bazezi dar din cite stiu eu au existat o multime de romani care au trecut Dunarea innot si NU au fost retrimisi in Ro ci din contra au avut voie sa mearga mai departe in germania, america etc. E adevarat, eu vorbesc de anii 70-80 nu de anii 50.
        Cred cu tarie ca sirbii au fost singurii vecini amabili cu Romania, chiar mai amabili decit Marea Neagra.

        • N-au fost niciodata amabili cu noi, nu exista nici macar un singur exemplu in acest sens, totul este o scorneala a propagandei comuniste de dupa 1968, cand noi si sarbii tineam, pasamite, piept rusilor.

        • Exact, numai cà nu stiam la epoca respectivà. Si eu am trecut Dunàrea înot (mai degrabà lacul de acumulare, cà nu se mai termina „Dunàrea” aia si eram sleit). În lagàrul de la Padriciano am aflat de la alti pàtiti cà te arestau iugoslavii si te duceau spre vest si te tineau vreo sàptâmânà, iar te arestau si te duceau si mai spre vest si te tineau câteva zile, iar te eliberau, samd…

          • E .. am auzit de unu care fusese pregatit parasutist dioversionist. A ajuns la Timisora s-a cazat la hotel a intrebat de unde poate cumprata niste blugi „originari” neaparat cususti in SUA … si … si

            Peste 2 luni la Venetia (se stricase vremea) intr-o sectie de politie din centru intra unu care cere azil politic. Acte? Care acte dom’le? Da cum ai trecut granita? Signore chiar crezi ca granita italiana este pazita ? Nici Ceausescu nu o pazeste prea bine pe aia romaneasca!!! (Era de o luna la Venetioa. Vizita orasul!!!)
            Ca car ca mar .. il baga la lagar… da Domnu se face vreme frumoasa .. si aia din lagar incep sa se intrebe unde dracu este ilegalu ilegalilor! Care „reapare” la Zurich „stiti vreau azil politic!” Nu stiu cum da l-au primit ….

        • Cunosc si eu pe cineva
          Fost absolvent de politehnica la Timisoara
          Care la sfarsitul anilor 70 a trecut Dunărea inot la sarbi
          Astazi este senior designer enginier
          La o divizie a Martin Marietta

          Omu a trecut Dunărea pt. ca stia ca si altii au facut la fel
          Si de in perioada 70-89 sârbii au fost singurii care ti-au permis sa ajungi in occident, alta cale nu era
          Nu degeaba fica lui cristian țopescu a fost prins a prin 89pt. ca incetca sa treacă la sarbi

      • Lasa-l man, ca a uitat unde s-a nascut si pe teritoriul carei tari a fost alaptat. Alte popoare sunt mai breze dupa capul lui, numai romanii sunt praf. Atitudine demonstrata de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei cand le plangea de mila, „nevinovatilor si neintelesilor’ de nemti cum ca ei nu au parada militara. Niste INVINSI in 2 razboaie mondiale, incepute de catre ei, nu au dreptul la parada. Lispa de respect sa amintesti de asa ceva de Ziua Nationala a tarii unde te-ai nascut. Si pe urma ca un pui de comunist, denatureaza adevarul cum ca m-as fi luat de nemtii lui dragi, nu de el, nerecunascatorul.

    • Adevarat aceasi chestiune vad si in Germania cum vin Europeni sa lucre pe acolo sa traga in ”conditi precare” Ghita ce ”bot” ne-au dat straini aia cand au facut primul oras iluminat din Europa in Timisoara :)) Politicu da cacat a distrus si va distruge Romania nu olteni sau moldoveni care vin sa lucre cinstit in Timisoara sau alte orase mari,orice Roman are dreptu sa plece unde vrea muschi lui in Romania! Ti-o zice un Banatean! Mai invata istorie…vezi poate te invata ceva Corvini!

      • Hopa,nenea luftwaffe,sa nu zici ca esti de la Hunedoara !

        • Eu mi-s de la Hunedoara.

        • Bravo ,eu nascut chiar in Hd dar locuiesc in Alba Iulia de 17 ani!

          • Şi eu la fel, zona O.M., bunicii Pădureni, Cerişor…

            • Bunicii la Ohaba ,ganita cu jud Timis ,la noi se spune vinars peste deal la 2 km in Cosava se zice rachie ,ma mai si face unu pe ungur :))) ,eu langa piata la Dunarea ,sc gen 8

              • Eu su t de prin zona r3spectiva. Bunica.mea din partea mamei e din Lapugiu… taica.miu povestea cand a fost prima data acolo ca tot il imbiau cu vinars si el saracu se tot gandea ca ce dracu vreau astia sa.mi dea vara vin fiert :))))
                Apoi a vazut ca de fapt era rachie (tuica) de pruna si ca de fapt acolo se zice vinars .. probabil de pe vremurile cand se facea din struguri tuica (tescovina, coniac) si asa a ramas si cand a inceput sa se faca din prune… Cum spuneai si tu e distanta de doar cativa km….
                Apropo pe aici se considera ca pana undeva la Dobra ar fi tot Banat partea aceea din Hunedoara, la fel cum se considera si o parte din Mehedinti… o fi de pe vremea Timis-Torontalului ….

              • Nu va mai prostiti… unii…
                Intotdeauna exista si nemultumiti… oamenii n7 sunt la fel, de aceea nu ganx3sc la fel… eu sunt de acord ca banii din Timis sau Cluj sa mearga si in Vaslui ori Gorj, problema este ca sunt foarte prost folositi… dar si oamenii sunt vinovati ca accepta pomeni sociale in loc da ceara lucruri adevarate… infrastructura, investitori.
                Prin 2000-2003 mergeam foarte des in Caransevebes cu serviciul. Era un oras pe moarte… nu era de munca, tinerii spargeau seminte cat e ziua de lunga etc. Mi.am zis ca acest oras chiar o sa se d7ca dracului… dupa 2003 nu am mai calcat pe acolo decat in trecere. Ei bine, un coleg are multi cunoscuti acolo fosti colegi de liceu si mi.a zis ca situatia s.a schimbat radical. A venit un primar tanar cu idei, a atras investitori…. Caransebesul a cam depasit Resita din punct de vedere al nivelului de trai, e 0lin xe firme si firmulite…. primarul cica i.a scutit de impozite, utililitati etc le.a concesionat terenuri… singura conditie fiind ca daca pleaca din caransebes sa lase cladirile acolo pentru a facilita venirea altei firme probabil…
                Aproape peste tit se practica sistemul asta de redistribuire al bugetului… problema este ca la noi nu se controleaza cum sunt folositi. Daca asta s.ar o7ne la punct si Timisoara ar fi legata de Iasi, Suceava de Craiova, Oradea de Constanta garantez ca niveluk de trai ar fi fost mukt mai ridicat si in zonele acum considerate mai sarace…
                Pacat ca astia de sus n7 au sa faca asta… au interesul ca oamenii sa fie saraci si indobitociti pentru a putea fi mani0ulati mai usor… sa fim in anul de gratie 2016 si sa fie localitati fara curent electric, fara apa curenta, fara canalizare, fara sosele, fara internet si fara gaz este strigator la cer…

      • Da a fost poate primu din Europa insa cum sa iti zic … romanii nu prea erau in Timisoara. Asa ca va laudati cam degeaba.
        Si nu este cazul s aimi zici tu mie sa invat istorie …. poa sa dau lectii de istorie unora din profesoriilor banateni de istorie (de genul Rusnac)
        Cat despre politicu de cacata .. poa doresti sa dicutam din ce partid facea parte Ciuhandru tatal alora de fura casele ?!

        Apopos lecti deistorioe primesc decat de la RD .

        • Povestea o stiu cu Ciuhandu am scris-o mai sus sunt sigur ca ”poa” sa dai lecti de istorie. Observ cat esti de ”cultivat”istoric plin de deontologie,nu ai trait in Timisoara nu prea ai ce vorbi…Ronin sunt tin Timisoara 🙂

      • e așa de simpatic când vă lăudați cu primul oraș …, dar uitați să spuneți și câți români locuiau în orașul ăla, pentru că vă cam faceți că uitați că pe atunci românii erau cam încurajați să trăiască mai mult pe la sat și cel mult la periferie și fără luptele oltenilor și moldovenilor nu ajungeați voi acum să stați în Timișoara
        moldovenii au toate motivele să fie mândri de bisericile din Bucovina sau muntenii de Cozia de exemplu, dar când vezi cum ardeleni, bănățeni (care sunt acolo poate la prima sau a doua generație) se bat cu pumnul în piept pentru ce a rămas de la sași, șvabi și mai mult îi desconsideră pe moldoveni și olteni ….

    • doamne cat o frecam pe asta!
      Simplu, Banatul a avut norocul de a fi o ona strategica cu campii manoase care asigurau recolte dintre cele mai mari din Romania, la raspantie de tari si astfel era favoriat de schimburile comerciale intre trei tari, avea cel mai mare oras din ona

  13. Bietul nenea Ghitza,l scrie „cestia” daca il intalnesc are doi litri de vinars de 60 ,sa i dea Dumnezeu sanatate si viata lunga .

    • 1) Multam ptr intentie da de vreo 5-6 ani nu mai supott pedte 45 grade (parca ma loveste un perete .. sau invers lovesc eu un perete. Resimt inclusiv in coate! )Bine ca mai pot (destul!) de 40 .

      2) de acord corect este „chestie” , „chestiune”. Insa daca iti zici Ghita Bixonu .. ai „licenta” ptr licente de genu cestie, ipotenuza (in loc de ipoteza), scufundac (in loc de confunda) „este mai putini de 50” samd etc. Hazul prim este ca la inceput unii nu iobsserva decat „agramatismele” ca paoi sa isi puna untrebarea corecta : ba da de unde dracu stie un agramat cestii din astea?! (Si recunosc ca am unii imitattaori – mai ales au preluat cacofoniile in cascada … cu cat dsdiplace mai mult oboectu cu atat mai multe cacofonii)

      A si haz. Nu e un secret proasta parere despre Legiune… In alt loc dupa ce i-am tratat public de imbecili …. legionarasii se bazau f mult pe interventiile mele…. erau mult mai neplacute ca deh mai aveam si argumente…. ba am citit de 2 ori „lasa ma ca apare acum Bizonu’ si o sa vezi tu!!!” Nu s-au inselat … am fost extrem de scarbos

  14. Ah! Timisoara! Europa adevaratat!!!!
    Este nuntă mare de trei zile în familia Clanului Cârpaci, una dintre cele mai bogate familii de romi din Timişoara. Clanul care are 144 de proprietăţi în centrul oraşului şi a fost luat zilele acestea la bani mărunţi de DNA, nu s-a dat în lături de la a-şi etala bolizii, kilogramele de aur şi cele mai scumpe rochii şi costume.

    Mirele, spre exemplu, a ales o ţinută care semăna cu uniforma împăratului Franz Joseph al Austriei, iar mireasa a avut o rochie cu pietre Swarovski de zeci de mii de euro, comandată special de la Milano.

    Nu mai puţin de 14 perechi de naşi i-au cununat pe cei doi miri.

    Marco şi Iasmina, nepoata celebrului Grado Cârpaci, cunoscut în Timişoara ca „ministrul de finanţe”, şi-au unit destinele. Sute de oameni au fost invitaţi la nunta lor, prilejul perfect pentru aceştia să-şi etaleze zecile de bijuterii pe patru roţi chiar dacă asta a însemnat să blocheze trotuarele.

    Mireasa, încă minoră, a îmbrăcat o rochie de zece mii de euro, împodobită cu pietre Swarovski, în timp ce mirele şi-a ales şi el o ţinută scumpă cu epoleţi. De la petrecere nu au lipsit celebrii manelişti Nicolae Guţă, Florin Salam şi Adrian Minune.

    Nunta extravagantă a clanului Cârpaci are loc în timp ce Fiscul şi DNA-ul le bate la porţile palatului să le verificile averile. Dar asta nu pare să îi deranjeze deloc pe romi.
    Cum a reușit clanul Cârpaci să dețină 144 clădiri de patrimoniul în Timișoara
    Crişan Andreescu, crisan_andreescu / 17 noi 2013 / 11:01

    Proprietari a 144 de clădiri istorice, cu averi greu e estimat şi zeci de dosare penale, clanului Cârpaci din Timișoara sfidează în continuare autoritățile, în timp ce primăria Timișoarei încearcă să afle cum e posibil ca atâtea clădiri să ajungă în proprietatea unui clan țigănesc.

    Începe să se facă lumină în cazul celei mai controversate familii de romi din țară. În urma unei anchete a Primăriei Timișoara, s-a descoprit că familia Cârpaci, cunoscută după ce a evacuat mai multe spitale, deţine 144 de case istorice. Toate au fost dobândite după 1989, în condiții suspecte, informează digi24.ro.

    Clădirile au fost cumpărate cu titluri litigioase. Familia Cârpaci afla ce procese are primăria și cine cere retrocedarea clădirilor. Lua apoi legătura cu proprietarii și, în schimbul unor sume de bani, le cerea dreptul de a prelua procesele. La câștigarea procesului, le oferea proprietarilor o parte din contravaloarea clădirii. Așa au fost obținute cele 144 de case istorice în valoare de zeci de milioane de euro.

    Numele membrilor familiei figurează pe zeci de dosare penale după ce aceștia i-au forțat pe proprietarii de drept, prin scandaluri, jigniri și sabotări, să plece din imobil.

    Clanul a intrat și în posesia unei aripi a Spitalului de Copii din Timișoara. „Nu știu. Asta e problema lor”, răspunde Vladimir Cârpaci junior, unul dintre membrii celei mai controversate familii din Timișoara, atunci când este întrebat ce se va întâmpla cu copiii din spital.

    Expansiunea imobiliară a început din centrul Timișoarei, de la kilometrul zero. Rând pe rând, casele istorice au fost cumpărate. Acum, fostul sediul al Securității e acum sediul Uniunii Naționale a Comunităților de Romi.

    Roxana Diaconu are o casă pe aceeași stradă. Ea spune că familia de romi a pus ochii și pe locuința ei. „Am avut probleme: scandal monstru, fecale, urina, injurii”, se plânge femeia.

    Nimeni nu știe cu ce bani au fost cumpărate clădirile sau dacă tranzacțiile au fost legale. Anul trecut, clanul a pus mâna și pe spitalul de oncologie. Nu s-au mulțumit însă, doar cu atât.

    Astfel ca Parchetul cercetează acum mai mulți membri ai clanului. O fostă judecătoare știe cel mai bine cum decurg lucrurile la proces. „Știu că sunt judecători care au primit sume bune din mâna acestor țigani, pentru că au dat câștig de cauză”, susține Carmen Obârșanu, acum avocat.

    „Poate există o organizație sau o firmă vizazi de această mafie imobiliară, dar majoritarii sunt cei care se ocupă de imobiliare, nicidecum romii”, afirmă Rudolf Stancu, un apropiat al familiei Cârpaci.

    În apropierea Institutului Francez bulevardul a fost transformat în numai câteva minute în câmp de luptă. Traficul a fost blocat. Zeci de rromi au început să se certe violent, acuzându-se, și numai apariția rapidă a mascaților din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș a reușit să calmeze spiritele. Polițiștii de la Secția 1 au fost cei care au solicitat sprijinul luptătorilor.

    În final, la sediul Secției 1 Poliție au fost conduse 7 persoane, de etnie rromă, membrii în cele două clanuri. Acestea urmează să fie audiate și se vor stabili măsurile de urmat, arată purtătoarea de cuvânt a Poliției Timiș.

    Surse din rândul oamenilor legii susțin că altercația între clanurile Stancu și Cârpaci este una mai veche, și are legătură cu rivalități teritoriale în oraș. Cele două familii s-au mai încăierat și anii trecuți, disputându-și întâietatea în anume zone centrale din Timișoara. Conform cutumei lor, dacă un membru al unei familii deține o proprietate pe un bulevard, atunci nicio altă familie de rromi nu mai are dreptul să se mute în zonă. De data aceasta nu au ajuns să scoată săbiile, intervenția oamenilor legii fiind prea rapidă.

    Scandalul a izbucnit după ce un autoturism Q7, condus de un membru al familiei Cârpaci s-a tamponat cu un Ford al ”rivalilor” din clanul Stancu. Cei dintâi susțin că mergeau cu o fetiță la spital și că au fost urmăriți de ceilalți rromi, care le-au lovit în mod intenționat mașina, care acum are nevoie de reparații costisitoare.

    Epopeea clădirii de pe bulevardul Mihai Viteazu, inclusă în lista monumentelor istorice din Timișoara, părea să se termine în 2012, atunci când membrii clanului Cârpaci au decis evacuarea Clinicii de Oncologie. Ca să fie mai convingători, aceștia și-au mutat atunci și mai multe canapele și fotolii pe holurile instituției medicale, deși pacienții încă se aflau înăuntru. Aparent, clanul Cârpaci nu și-a dorit foarte mult imobilul respectiv, care are aproximativ 1.500 mp construiți și o curte de 650 mp, așa că l-au vândut mai departe.

    Acum, de administrarea acestuia se ocupă Tailor Căcărează, devenit foarte cunoscut în urmă cu puțin timp când procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore și l-au acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală cu cereale în formă continuată, prejudiciul estimat de anchetatori la bugetul statului ridicându-se la 2,5 milioane de euro.

    {Nota bizonica superb ! Tailor Căcărează o imagine vie a sintezei timisorene sinteza a sintezi banatene!< }

    Cu trei ani înainte de a evacua secţia de Pneumologie a Spitalului de Copii din Timişoara, Vladimir Cârpaci, un cunoscut membru al clanului cu acelaşi nume, a cerut în instanţă plata unei chirii de aproape 2.600 de euro pentru ocuparea imobilului pe care îl revendica, situat pe strada Dr. Liviu Gabor nr. 2. Mai mult, Cârpaci cerea plata acestei chirii începând cu luna august 2006. Potrivit oficialilor Primăriei Timişoara, prima instanţă, Tribunalul Timiş, a admis în parte cererea lui Cârpaci şi a dispus evacuarea clădirii. Ulterior, Curtea de Apel a dispus şi plata chiriei cerute de Vladimir Cârpaci, care a fost calculată la 180.000 de euro şi era aferentă perioadei 27 august 2006 – 31 mai 2012.

    Primăria a mai încercat o cale de atac, însă şi instanţa superioară a decis că lui Vladimir Cârpaci trebuie să îi fie plătiţi aceşti bani, însă a cerut magistraţilor Curţii de Apel să decidă cine va da această sumă, deoarece Spitalul de Copii a ajuns în tutela Primăriei Timişoara doar de câţiva ani.

    Stabor al romilor in Calea Lipovei. Gradu Carpaci s-a impacat cu cei care l-au atacat cu un cocktail Molotov.

    Monica Rudneanu, fosta șefă a serviciului de spații din cadrul Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a ajuns joi în fața procurorilor pentru a da explicații în cazul restituirilor ilegale de terenuri. Ea este momentan singura actuală sau fostă angajată a municipalității care a apărut în fața procurorilor.

    „Calnul Cârpaci: Nu aruncaţi în stradă copiii bolnavi de la Spitalul Clinic de Urgenţă din Timişoara” se numeşte petiţia şi poate fi semnată la adresa: http://www.yousign.org/ro/mafioti-timisoara. „Un clan de țigani din Timișoara a pus stăpânire pe spitalele din oraș! Clădirea în care se afla laboratorul și secția de pneumologie pentru copii a ajuns, prin ordin judecătoresc, în mâinile proprietarilor de drept din anul 1995. Spitalul a continuat să funcționeze, întrucât nu s-a pus în nicio secundă problema evacuării. Asta până când clanul Cârpaci a achiziționat imobilul. După nici câteva luni de păsuire, cadrele medicale au fost nevoite să se mute. Toată aparatura, dar și copiii bolnavi au fost înghesuiți într-un alt corp al clădirii! Semnează Petiția dacă nu ți se pare normal ca un clan țigănesc să facă legea în România!” – spune textul petiţiei.

    Secţia de Pneumologie şi TBC a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara a fost evacuată, vineri, în urma unei hotărâri judecătoreşti de eliberare a spaţiului care a ajuns în proprietatea clanului Cârpaci. Practic, întreaga secţie, cu personal medical, pacienţi şi aparatură, s-a mutat în Centrul de Diagnostic, clădire aflată vizavi de Secţia de Pneumologie şi TBC a Spitalului de Copii.
    În mometul evacuării erau internaţi în saloane 12 micuţi pe secţia de pneumologie şi 8 pe TBC, însă aceștia fuseseră mutați cu o zi înainte în spațiul proaspăt amenajat.

    Aceste mattete realizari evroprnesti a orasului care inca nu se numeste Ciorisoara sau Carpaciu Mare implinitum s-au ca cadn la primarie era domnia sa Gheorghe Ciuhandu de la PNȚ-CD 1996 – 2012 .

    Deci fruncea cui ? Ia ghcicti unde swe desfasoara actiunea nuvelei Voievodul Țiganilor (autor Jokai Mor)

  15. E cam cum au vrut romanii sa alipeasca Maramuresul istoric prin republica ruteana!

    • Nu scufunda subiectele. Republica Ruteana era o extensie a unor nationalisti ucrainieni care se gandeau la Bucovina si intregul Maramures

      • On March 19, 1939, Voloshyn under the protection of last Czechoslovakian troops retreated to the Romanian Kingdom’s border, which was Czechoslovakia’s ally. Carpathian Ruthenia was occupied by Hungary.

  16. Adevarul este ca braul banatean nu vrem sa sa piarda ,am si dat bani acum doi ani la o nunta ca sa vad un brau adevarat la Caransebes dar nu pot sa zic ca nu ador Pamporea de la makedoni ,cei de la Constanta nu vrajeala de la Pipera .

  17. Eu am avut mult noroc in viata, chiar daca am cunoscut mai multi olteni decit mi-as fi dorit. Singurul oltean de treaba, de fapt olteanca, e nefasta-mea, desi si ea e uneori… aspra si severa.

    • Sunt jumi/juma. adica tata oltean si mama banateanca si cred ca pot sa inteleg cate ceva din ce spun ambele parti. Am fost educat, crescut in Oltenia dar verile copilariei le-am petrecut la bunica mea printre gugulani (adica in Otelu Rosu – langa Caransebes ).
      Chiar daca exista diverse ironii intre munteni, moldoveni, ardeleni si banateni , toti suntem romani.
      Poate banatenii sunt mai pragmatici si oltenii mai aprinsi, insa eu cred ca suntem toti acelasi neam, adica romani.
      Cat despre vecinii sarbi, nu cred sa fi avut alti vecini mai buni . Cu sarbii nu ne-am luptat pentru teritorii. Cand se spune ca nu ne-am luptat cu sarbii si Marea Neagra , nu e doar gluma.
      In general radem de bulgari ca sunt „castravetari” sau ne place bancul banatean ca ” nu exista cal verde si sarb destept” . Eu cred ca sunt doar glume nevinovate ca intre vecini.
      Svabii au fost adusi tarziu de austro-ungari in Banat pentru colonizare din lipsa de populatie (dupa 1716).
      Aceeasi guvernare austriaca a dat gres in Oltenia datorita aparitiei si vehementei haiducilor si pandurilor : Iancu Jianu, Gheorghe Magheru , Andri Popa, Petrache Poenaru.
      De atunci am ramas cu zicala ” de pe vremea lui Pazvante Chioru” , uitand ca Pazvante (Osman Pazvatoglu) era chior fiindca in lupta cu Iancu Jianu si-a pierdut un ochi.
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Haiduci_%C8%99i_panduri_din_Oltenia
      Banatul si mai ales Timisoara , au fost totdeauna o regiune cosmopolita.
      In Otelu Rosu unde imi petreceam vara la bunici, erau biserici ortodoxe, catolice, greco-catolice, protestante si baptiste. Ca etnii erau romani, unguri, svabi, cehi, slovaci, tigani .Intre timp aparusera pe langa localnicii banateni, moldovenii si oltenii.
      Chiar era un banc : olteanul care vine sa se angajeze intreaba ce posturi au . El totdeauna prefera macar sef de echipa, maistru sau in cel mai rau caz normator.
      Si toti traiau in pace si buna stare, avand in mijlocul comunitatii o veche otelarie.
      Cat timp exista buna stare materiala, toate tensiunile etnice sau regionale sunt la nivel de glume.
      Problemele apar cand nu mai sunt bani si atunci vecinii si chiar prietenii incep sa se dusmaneasca. Si atunci profita unii politicieni de doi lei.

  18. Buhahaha ,ma tavalesc pe jos ,doaaamnee ,ce scoti din tine ,i love you:))))

  19. Nu există bănăţeni, olteni, basarabeni etc. Există doar românii şi etniile minoritare.

  20. Off Topic.

    Fortele Navale Romane au pus curios un filmulet cu navele din clasa SIGMA. https://www.facebook.com/ForteleNavaleRomane/videos/1780331168893011/

    Sa fie oare un semn ceva sau doar apa in ploaie?

    • Văd în comentarii că forțele navale tot o țin pe a lor că sunt corvete, iar unu o întrebat dacă e varianta Sigma 10514, apoi ăia o răspuns că e corvetă, deci nu…luăm versiunea mică până la urmă nu cea de 105 m??

    • După declarațiile anumitor… votați, mă aștept să le spună portughezilor să-și țină cele 3 F-uri rămase de livrat și să dea banii înapoi, darămite să mai investească ceva în dotarea armatei.
      Dar… cine știe?

    • Fortele Navale au preluat denumirea de „fregate” de la indonezieni, desi 10514 este corveta toata ziua, una mai mare si mai potenta decat 9113…
      Daca ceea ce spun ei este corect si ne pricopsim cu 9113 nu-i ok.

      • asta au răspuns ei la un comentariu

        – Statul roman nu a comandat sigma 10514?

        -Forțele Navale Române corvete… deci, nu!

        deci e nașpa? Mai e o cestie…filmulețul lor tăiat dintr un film mai mare prezintă nava 613 care este nava a marocanilor,Tarik Ben Ziad, care e versiunea mare de 10514…deci se contrazic sau chiar nu sunt așa incapabili de nici nu știu ce iau?

        • Atat 9113 cat si 10514 sunt corvete, prima una mai mica cealalta una mai mare, spre maximul tonajului unei corvete moderne (2500 to), dar de aici si pana la fregate este cale lunga.
          Repet – 10514 este corveta conform cu armamentul pe care il are, cu gama de misiuni, cu echipajul, cu posibilitatile sale de lupta, cu definitia moderna a corvetei.

          • am înțeles nu sunt fregate…acum încerc să înțeleg dacă e versiunea mare sau mică…au în filmuleț 105, apoi unu întreabă e 10514? și ei au spus nu! Deci e 9113, după cum spun ei? Și e nașpa cum spui matale?

    • pai dau si ei semnale pe toate canalele, doar-doar li s-o aproba….

  21. Poate ca in cazul ronin este vorba despre „ingenuitate” ca cand scrie Banatenii au fost deportati in dobrogea in 1951- 1956” si „Si baraganul ce mama „naiba ” o fi? daca nu cumva de „inocenta” (sensul francez din sec XVIII) insa imi este greu sa presupun asa ceva din pattea lui Razvan „ Da…si…nu.
    http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaPortulPopular.html
    si sa fiu sincer imi cade greu la stomac harta aia care baga impreuna cu Dobrogea Galatiul, Braila, Calarsiuil, Ialomita … si imi aduce aminte de porcareau asta :
    http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2013/04/02/515aa20700f5182b8576d08f/646×404.jpg
    Ca asseamana cu o idioata idee vechiculatat de Dragnea … importa prea putin .

    Cred insa ca este cazul unei NOTE BIZONICE
    In primul rand in Rusia ca si in URSS un singur ortanism isi justifica painea alba,. untu si icrele negre pe pe unt : FSB ex KGB ex NKVD ex OGPU si un fir rosu le uneste : Romania e cah! E imperiul opincarilor care ar fi mai bine sa … sa dispara de ex intr-o Federatie Balcanica (primu Congres la PC din R) Si cu cat mai multe principate, regiuni cu atat mai bine!!!! Mult mai bine ptr muscali !

    Ori e un ori nefartatilor …. Muntenia (Valahia, Ak-Iflak) mereu s-a oprot la Dunare .. cuprinzand chiar si Braila – chiar daca era „raia” .
    Si mai este ceva – Campia Romana , mai ales Baraganul era slab populata ( revdedeti plictiseala aia de Pseudokinegeticos … umblai prin Baragan apropape ca in zona Apalachia)
    Baraganul este „colonizat” dupa 1800 .. cele mai multe sate sunt de dupa tratatul de la Adrianopole… Ca poate popultia lor vinde din Braila, Ialomita este normal insa zona este „recent colonizata” . Nu este insa o cestie exceptionala ptr zonele de campie .. in Eriopa cel piti popultaia prefera zona colinara care oferea mai multe resurse si o clima mai favorabila .. campiile sunt populate cam prin „colonizare” interna si cu efort uman … si umai dupa ce crerea de cereale creste !
    Si sa zic ceva despre Dobrogea. Ajunsa cub turci zona este slab populata .. inclisv din cauza faotului ca econiomia popuraieie turoc-tatare din zona era o economie in special pastorala. Dupa 1830 bulgarii inceo cam pe cont propriu o moscare de colonizare a Dobrogei (cu binecuvantarea turca care nu vaea nimci de obiectat ptr noi surse de impozit!) si reusesc sa isi mareasca prezenta .. fara a eusi sa se contituie i majoritate – ici macar relativa (turco-tararii erau majoritatea relativa … Majoritatea relativa adica cea mai numeroasa minoritate) v tabelul de la https://en.wikipedia.org/wiki/Dobruja#Demographic_history
    Pe langa fapul ca este de prsupus ca romanii din ialomita , Braila si Calarasi (judetele de azi) erau exinsto si peste Dunare.. dupa 1880 incepe o politca de colonizare a Dobrogei (1878 :225,692 lucitori, in 1880 : 139,671 cu cele mai mari scaderi in ce pirveste popultia turco-tatara)
    Mai trebuieste sa va zic ca Razboiul Crimeii a inceput cu invadarea Dorogei de catre rusi.

    Giniti marginea?
    La 1853 Dobrogea singura putea asigira continuitatea Rusiei catre Tarigrad.
    Azi …. Regiunea aia „etnografica” cu zonele Prut, Braila, Baragam plus Crimeea asigura spatiul necesar …

    Apropos harta regiunilor etnografice … cica Telephone in Chicago … iar la Georgetown Catedra de stiudii romanesti este la studii slave …

    Cum va ziceam … OGPU si uurmasii sai isi merita icrele nmegre si votca … daca si restul insitutiilor rusesti ar functina cu aceiasi eficacitate …. Sediul Oikumeniei ar fi la Tarigrad si limba oficiala ar fi aia a lui Tolstoi .
    Si nu cred ca sunt paranoic!

    • „Apropos harta regiunilor etnografice … cica Telephone in Chicago … iar la Georgetown Catedra de stiudii romanesti este la studii slave …”
      Ceva asemanator a declarat dl acad. Ioan Aurel Pop. Le-a atras atentia alora ca nu este in regula asa ceva, ca suntem latini, nu slavi, dar americanii tot pe-a lor au tinut-o.

    • În Dobrogea mai trăiau o mulțime de comunități de cazaci zaporojeni, cazaci de pe Don, precum și țărani ruși și ucraineni care au fugit din Imperiul Țarist din cauza represiunii religioase și care au fost dacă nu bine primiți, cel puțin tolerați de autoritățile otomane. Întregi comunități s-au mutat la adăpostul Imperiului Otoman în secolele XVI-XVIII. Cazacii și-au păstrat organizarea militară și nu plăteau impozite, dar erau obligați să participe cu trupe la războaiele pe care turcii le purtau.

  22. Observ un adevărat fenomen al imaginarului colectiv printre tinerii pasionati de istorie, studenti la istorie multi dintre ei, vis a vis de chestiunea asta cu prietenia sârbo-română…
    În general nu e bine să ai o părere tranșantă față de un popor, fie el chiar poporul sârb. Sau să generalizezi popoare dupa cazuri singulare. E posibil să aibă partial dreptate, iar poporul sârb să fie mai apropiat de noi pe plan afectuos, în special din pricina Ortodoxiei.
    Totuși, „Serbia Mare” cum o numesc unii, nu ar fi de bun augur pentru noi.
    Iar „frații” sârbi, să o lase mai moale cu deznaționalizarea românilor, şi poate-i recunosc şi ca etnie nu ca „volohi”, cine ştie, poate nisşte şcoli cu predare în lb. română… defapt astea parcă se conturează amu…

    Dacă ne mai amintim şi episoadele comasării armatei sârbești la granița cu Banatul, ori amenințarea că rad Timișoara de pe fața pământului (În urma dreptului de survol dat de către noi bombardierelor NATO). Numai de frații cu sârbii nu-mi mai arde. 🙂
    Ne-am putea folosi dreptul de veto dacă chiar mai au de gând să intre în UE, pt a le condiționa niște drepturi pt. românii de-acolo…
    Totusi, în acelaşi timp, nici eu nu cunosc un popor mai apropiat de noi în toate tradiţiile şi purtările, în însăşi firea lor, dar asta nu inseamna mare lucru, vedeti cazul Rusia-Ucraina, aia mai is si frati de sange…
    În fine, ideea e că înafara apropierii religioase, prietenia dintre ţări sau popoare este fie propagandă, fie un vis (frumos).
    Iar Marea Neagră a şters de-a lungul vremii sate şi oraşe româneşti de pe faţa pământului, în furtuni şi cutremure pustiitoare… deci, mituri distruse 😉 .

    • Dupa 1945, pe Tito il apucase grandomania. Viza Banatul romanesc, o federatie balcanica si alte bazaconii. In momentul in care Stalin a vrut sa-i ia gatul si RPR s-a aliniat acestei dorinte a sa, relatiile noastre cu iugoslavii s-au stricat si mai tare. Granita comuna a devenit dintr-odata greu de trecut, transfugii erau impuscati fara somatie, provocari la greu etc. RPR a construit pe granita un sistem de fortificatii care ne-a costat de ne-a rupt, plus inarmarea corespunzatoare.
      Tarile si popoarele nu au prieteni, doar interese. In ceea ce-i priveste pe sarbi, fostul ambasador Frederic C. Nanu spunea ca a incerca sa negociezi cu un sarb sau cu un copac e acelasi lucru.
      Oricum, sarbii sa ne fie recunoscatori ca in timpul embargoului au mai primit ceva carburanti pe conducta de la noi. „Solventul” nu a fost distrusa chiar degeaba.

      • Aoleu @RD , ce faceți , aveți grijă , că Dnul @neamtu tiganu se supără pe cei ce nu cred în prietenia istorică româno-sarbă !
        În special dacă aduceți argumente istorice …

        • Am prieteni care au scris pe acest subiect (asa-zisa prietenie romano-sarba) si o apara cu ardoare. Insa prietenia e una, iar adevarul istoric e altceva.
          Sarbii si bulgarii nu pot recunoaste existenta unor comunitati romanesti stravechi la sud de Dunare. Ei, slavii, sunt venetici in aceasta zona, noi nu. De pilda, croatii se chinuie sa demonstreze ca istroromanii aceia putini care au mai ramas acolo sunt veniti in acea zona in sec. XV-XVI din Maramures (ignorand documentele care arata o prezenta romaneasca straveche acolo), „argumentand” aceasta deplasare de populatie prin existenta rotacismului la istroromani si la maramureseni. Grozav mestesug de tampire, vorba lui Ion Creanga.
          Bagati bine in cap: migratorii si urmasii lor nu vor recunoaste in veci drepturile popoarelor in mijlocul carora s-au asezat.

          • daca ar fi s-o luam istoric poate ca ar trebui sa nu le iertam romanilor ca au venit peste noi, noi dacii cu urechile ascutite si ne-au furat si limba si femeile, ca a ramas doar varza, viezure si mistret.

            Repet, pe vremea impuscatului nici un roman din Banatul sirbesc, orasul Pancevo, Satul Nou, etc. nu ar fi dorit sa traiasca in Romania, asa cum era el de orobsit.

            • aia a fost pe vremea impuscatului. acum, lucrurile stau putin altfel, din cauza sarbilor. atat i-a dus capul.

              • sirbii au trecut, nu de mult, printr-un razboi nimicitor, desigur in parte provocat si de ei, razboi nationalist pe care l-au pierdut, este de inteles sa au devenit si mai duri cind e vorba de natia lor.
                Poate ar trebui sa-i admiram ca au avut cojones sa se ia la trinta cu ditamai NATO. Oare cite tari micute ar fi avut acest tupeu?

                Ma astept ca voi, ca militari, sa apreciati curajul unui mic popor.

                • Treaba pe care o au, prin altele, conducatorii unei tari este sa se asigure ca asa ceva nu se va intampla sau daca razboiul este inevitabil, sa se asigure ca il vor castiga. In cazul sarbilor, conducatorii lor au fost suficient de prosti ca sa isi ridice toata lumea in cap. Ce s-a intamplat ulterior e deja istorie. Cat despre conflictul din Kosovo, sarbii nu mai aveau atunci alternativa. Singurul lucru pe care l-au obtinut a fost o oarecare spalare a obrazului: au rezistat un timp in fata NATO si asta doar pentru ca au avut vagi promisiuni de ajutor din partea rusilor. Aminti-va ca Milosevici a cerut incorporarea Serbiei in CSI. Cand ajutorul n-a mai venit, sarbii au cedat.

      • Domnilor ! Lasand la o parte chestiunile academice, programul YUROM pentru fabricarea a cate 200 avioane IAR 93/ORAO, ne-a adus accesul la tehnologii vest si a fost un pas in desprindera de dependenta fata de URSS. Asta e ceva concret, nu dezbatere teoretica.

        • au fost cointeresati.. business si nimic mai mult.

          • Productia in comun a unui avion militar nu este doar business. Este o decizie politica . S-au cumparat licente din Vest si se dorea renuntarea la dependenta militara fata de rusi.
            Datorita acestei colaborari s-au produs motorul Viper, IAR 93,IAR 99 , BAC 1-11..
            Nu discut daca au avut succes .

            • Ar trebui discutat și succesul acestor achiziții. Fiindcă asta e cel mai important. Motorul Viper achiziționat de noi nu era cel mai bun motor din familie, BAC 1-11 era un avion aflat la capătul vieții, așa că aportul adus de aceste achiziții României e discutabil. Singurul lucru bun din toată treaba asta a fost scaunul Martin-Baker.

              • @Stefan Asta e alt subiect. Ai dreptate , dar aici se vorbea de Banat si Sarbi , nu de eficienta acestor programe.

                • Ok, dar motorul Viper, avioanele BAC 1-11 și BN-2 nu au avut nici o legătură cu programul YUROM sau cu orice colaborare între Iugoslavia și R.S.R. Licențele au fost obținute de la producători direct de staul român.

            • da, si politica nu e tot interes?
              Ce vreau sa zic este c anu prea a fost niciodata simpatie, ce sa mai spunem de prietenie sincera… cam cum a fost cu slovacii.

    • mai apropiati in traditii si purtari cu noi sunt bulgarii, poate mai apropiati in comparatie cu sarbii

  23. Ma jignesti tati ,nu ti permit ,sunt roman 100% , la Hunedoara si la Alba nu prea sunt unguri f multi ,cel putineu nu cunosc ,daca iti dau numele complet poate iti schimbi parerea ,masoara ti prostia in alta parte bai albastrU !!!!

    • Pai vezi ronine ca pe la tine pe acolo e cam rosie harta infractionalitatii. Cauta pe goagal!

    • atunci termina cu apucaturile astea segregationiste si nu mai face jocurile bozgorilor. din cauza astora ca tine au aparut afisele electorale ale udmr cu ‘salvati orasul X de bucuresti’.

      • Acestea sunt frustrarile tale de provincial aterizat prin Bucuresti,cu 500 euro rata la banca ptr un apartament ceausist la et 9 in berceni ,ce frica mai baiatule ,cine avb de buc aici? Eu sunt roman si capitala tarii mele este la Bucuresti ,capitala nu e a mea sau a ta ,e capitala tarii ,e frustrare multa din partea ta nene albastrU

        • esti prea prost daca in loc sa iti retragi afirmatiile continui cu jigniri. probabil esti un parvenit neprogramat genetic sa aiba acces la prea multa informatie ca ‘il ia de cap’.

  24. in lunga mea cariera profesionala am avut colaborari cu multe nationalitati. Desigur ar fi o clasificare punctuala, subiectiva, dar daca as face acest clasament as zice ca cei mai inversunati impotriva romanilor sunt francezii. Eram deja neamt cind la discutii cu un francez aflind, dupa nume, ca sunt roman, ma intrebat daca am mincat in viata mea somon? basca ca a vorbit in franceza facindu-ma in toate felurile fara sa stie idiotul ca inteleg cite ceva.

    Nu de putine ori era interesant cind reprezentam o firma germana sa se afle ca sunt de origine romana, vedeam schimbarea in ochii partenerilor de discutii.

    Ca neamt am avut relatii si cu rusii, am fost chiar la fa. MIG., au fost chiar binevoitori cu mine cind au aflat ca sunt roman, probabil credeau ca as putea fi cumparat. Olandezii au fost de asemenea f. draguti, unul era chiar pasionat de bisericile fortificate din Ro. Cu italienii m-am inteles deosebit de bine, si cu austriecii si cu polonezii si cu danezii, cu niste englezi chiar m-am imprietenit.

    Niste unguri sperau sa obtina niste contracte si au fost mielusei, cehii sunt haiosi, am jucat des fotbal cu ei in germania. Spaniolii ne considera cumva rude. In germania se formeaza o anumita solidaritate a „ausländerilor”.

    Dar cel mai mult am colaborat cu sirbii, ma rog jugoslavii, ca erau si croati si macedoneni si cosovari si de toate. Desi aveam multe de impartit, era uneori vorba de multi bani, de chestii tehnice, presiunea partidului si guvernului asupra noastra era imensa, desi puteau fi deosebit de duri totusi nu am simtit niciodata un dispret doar pt ca suntem romani, din contra ajunsesera sa ne stimeze.

    Ca de asta e vorba, in ce masura se manifesta prejudecati vis-a vis de nationalitatea unui interlocutor.

    • @Neamtu Te intreb acum ca pe un inginer care a vazut si trait multe si sunt sigur ca nu esti subiectiv. Cum vezi cooperarea YUROM in istoria industriei romanesti ? Pentru mine este cel Mai complex program de colaborare intre Ro si alt stat.

      • Grigore, dupa cum bine stii pe vremea aia eram absolut izolati. Vestul ne bloca in embargouri, rusii ne considerau tradatori, ca sa nu mai vorbesc de unguri, bulgari etc. Am mai scris si voi dezvolta in cartea pe care o pregatesc, nu aveam pe atunci nici norme elementare, nici materiale, nici macar nituri, chiar daca aveam ceva inteligenta nativa, ma rog olteneasca nu am fi putut incepe nimic decit zaibar si praz.

        Singura portita, singura gura de aer venea de la jugoslavi, de la ei, sau prin ei am obtinut informatii, relatii de colaborare, o fereastra catre vest. Fara sirbi nu am fi putut proiecta 93 si fara 93 nu am fi putut proiecta 99. Spre mindria noastra, desi am plecat cu handicap, am reusit sa-i ajungem si chiar sa-i intrecem.
        Cum stii f. bine, industria de aviatie ar fi putut fi o motivatie de dezvoltare a intregii industrii.

        P.S In paranteza fie spus, ma deranjeaza un pic pe acest site unele accente patriotarde, ar trebui sa fie clar ca Romania nu poate trai singura, ca uneori ar trebui sa treaca peste dusmanii istorice.
        **********
        Ion vine la Istvan,cu furca:
        -Te omor, băi!!!
        -Stai, măi Ioane! Ce ţi-am făcut?
        -Bă, voi la-ţi omorât pe Mihai Viteazul!!!
        -Mă Ioane, asta a fost acum 500 de ani!
        -Da, măi! Da’ eu azi am aflat!!!

        • @ Neamtu Sa fim cinstiti. Yugoslavii erau tehnologic peste noi, dar eram „prjatelji” . Soko Mostar colabora cu Boeing deja. UTVA Pancevo erau mai de ai nostri.
          Oricum era la moda ‘ziveli” care rezolva orice dificultate tehnica.
          Eu consideram ca ne tratatu ca pe niste frati mai mici , care mai au de invatat.

        • Fii atent:
          Socrul meu (ceangau), cu scoala si slujba la Odorheiu Secuiesc, s-a insurat cu o romanca ortodoxa, motiv pentru care a fost luat la rost de popa din satul sau. Sotia mea a vrut sa invete lb. maghiara, dar n-a avut timp s-o invete taica-sau.
          Vecinul meu, maghiar din Satu Mare, insurat cu o romanca. Fiica-sa nu stie o boaba ungureste, dar taica-sau vrea sa o invete. Odrasla nu vrea.
          Renuntam la dusmaniile vechi atunci cand si popoarele din jur or sa o faca.
          Cat despre dumneata, atat timp cat esti emigrant in Germania nici nu poti gandi altfel decat scrii.
          Cu ani in urma, sa fie 15 de atunci, am intalnit o frantuzoaica din Bordeaux. Ma rog, se nascuse in Romania, la casa de copii, fusese adoptata de o familie de francezi si a trait in Franta. In perioada respectiva erau alegeri prezidentiale in Franta: Chirac contra LePen cel batran. O intreaba sefa mea pe „frantuzoaica” cu cine are sa voteze. Raspunsul: Chirac. Intrebarea urmatoare: de ce nu LePen? Raspunsul: deoarece este ultranationalist.

          • Domnu RD, eu nu ma vad neamt, eu ma vad cetatean al lumii, cu domicilul temporar in Germania.
            Poate ca in curind ma voi muta in Elvetia si nici mutatul intr-un loc cu verdeata nu e prea departe.

    • „Desigur ar fi o clasificare punctuala, subiectiva, dar daca as face acest clasament as zice ca cei mai inversunati impotriva romanilor sunt francezii.”

      Sigur este subiectivà. Nu asi fi stat de zeci de ani în Franta dacà ar fi fost asa. Nici în „criza tiganilor”, confundati cu etnicii români, nu am simtit asa ceva.
      Sunt francezi si francezi, multi mai ignoranti. Eu nu am sà-l uit pe unul din primii mei patroni francezi de la care am aflat de existenta lui George Constantinescu si cà a fost întemeietorul sonicitàtii. Si stia bine cà era român.

      • Mircea, ma bucur pt. tine, dar pt. a fi obiectivi ar trebui sa puteam compara traind in mai multe locuri. Poate ca animozitatea francezului fata de mine a fost si din faptul ca eram o combinatie exploziva, si neamt, care nu ar fi fost motiv de simpatie si roman.. si poate si o anumita frustrare deoarece eu eram in pozitia de decizie, nu el. Am avut relatii cu alti francezi chiar cordiale. E adevarat la alt nivel.

        Totusi cel mai neutru din pct. de vedere nationalitate e in USA, colegi mei de acolo nu au nici o problemea, din contra unii sunt chiar simpatizati fiind albi.

  25. Eu sunt banatean din Timis… si sincer nu am avut rabdare sa citesc toate gugumaniile scrise mai sus.
    Inainte de toate sa precizez ca sunt roman si nu sunt de acord cu porcariile gen Republica Banat.
    Da, sunt si acum unii care zic ca ne-ar fi mai bine singuri, ca suntem mai dezvoltati, mai civilizati… mai… mai…
    Multe sunt adevarate si la fel de multe false.
    1. Mai bine singuri nu ne-ar fi. Poate am fi o mica Slovenie cum spunea cineva dar ce folos cand frate nu se intelege cu frate si trebuie sa traiasca departe unul de altul. banatul singur nu s-ar fi putut apara in veci, mereu ar fi fost raca aici si ar fi cautat sa intervina in interior cand Ungaria, cand Romania, cand Serbia si poate si Rusia… nu mai vb de UE. Deci dintre toate acestea tot mai bine la sanul mamei adica in Romania… cu bune si rele.
    2. Da, Banatul in general si Timisul in special este mai dezvoltat decat majoritatea zonelor din restul tarii. In primul rand cum a zis si cineva mai sus este faptul ca ne aflam mai aproape de vest, faptul ca aici s-au oprit intai investitorii fiindca infrastructura Romaniei era 0 si acum este 0.5. Am mai spus-o ca daca Romania aveam autostrazile terminata acum 10-15 ani altfel ar fi nivelul de trai in satele din Moldova (exemplu). Apoi mai este si gradul de civilizatie… dobandit in mare masura tot din faptul ca suntem mai la vest. Si sa nu-mi spuneti ca este altfel… ca doar infrastructura a contat. Am fost la un curs la Lugoj cu colegi din toata tara si pot sa va spun ca iesind seara la o bere multi au ramas uimiti de…. faptul ca seara (era caldut prin spetembrie acum vreo cativa ani) „aici lumea iese in familie sau cu prietenii sa se plimbe pe centru sa in parcuri cu copiii, ca e liniste si sunt civilizati”. Sunt cuvintele lor (am avut colegi atunci din Olt, Dolj, Teleorman si Bihor) cel care a „observat” si s-a „mirat” in primul rand de treaba asta era din Dolj parca… si spunea ca la el cand iesi asa imposibil sa nu fii deranjat de tineri zgomotosi, injuraturi in gura mare, manele, imbranceli etc…. Recunosc ca am fost mandru in sinea mea dar nu m-am aratat, tocmai pentru ca exista acele prejudecati cum ca banatenii se cred cei mai cei.. .asa ca i-am spus doar ca asa se comporta lumea pe aici… in fine apoi am incercat sa schimb subiectul.
    Nu vreau sa mentinez aici toate cazurile de pe la televizor din Oltenia sau Moldova, nu vreau sa jignesc pe nimeni fiecare este mandru de regiunea sa dar sunt diferente de mentalitate intre zonele Romaniei fie ca le place unora sau nu.
    3. Oltenii si moldovenii au ridicat si au adus Banatul unde este astazi. Dupa cum spuneam mai sus… mandria fiecaruia pentru regiunea lui. Eu ma intreb atunci: daca ei au ridicat Banatul de ce nu au fost in stare sa ridice Oltenia si Moldova intai? Sau turcii si arabii au ridicat Germania ori ciuhabii Franta? Cred ca toate au avut contributia lor. Pozitionarea geografica, oamenii locului si imigrantii…
    4. Sa incerc sa raspund acelora care au spus mai sus ca in Banat nu mai sunt banateni… 🙂 Nimic mai fals…. dupa maxim primele doua generatii copii sau nepotii acelora care se muta in Romania dintr-o regiune in alta devin… ai locului. Maxim la a doua generatie vor fi acolo unde sau mutat. Banateni, Ardeleni sau Bucuresteni… ori.. orice altceva. Cunosc cazuri. Nu un caz-doua. Foarte multe.
    Cuvantul „cata” nu prea a existat in Timis decat in zonele invecinate Carasului. Aici la mine in zona sunt diferente de vorbire de la sat la sat dar;mite de la judet la judet. Aici la mine in loc de „cata” se zice „o tzara”. In satul meu se zice „caciula” in satul vecin se zice „capita”. Aici in sat se vorbeste (vorbea) preponderent folosind combintiile de litere gen „ge unge iesti?” intr-un sat veci „dă unge iesti?” … ” De la Cimisoara”. Intelegeti?

    Lasand la o parte asemenea prostii cum ca regiunea mea e mai breaza ca a altora cred ca se putea discuta mai constructiv aici.. .dar nah daca nu s-a gasit nimeni care sa zica de Republica Raposata Banat s-au gasit altii care sa-l denigreze, normal 🙂

    In incheiere pot spune ca eu unul sunt mandru ca sunt roman, mandru de inaintasii mei, mandru ca traiesc in Romania asa cum este ea si sper din tot sufletul sa fie mai bine aici pentru copiii nostri, sa nu mai plece prin strainataturi. Si mai sper pentru viitorul acestei tari ca odata si odata se va reintregi. Amin!

    • in toate tarile din lume exista diferente de dezvoltare intre regiuni. Traiesc de o buna bucata de timp si-n Nordrhein Westfalen si-n Bayern, diferentele sunt imense, atit in limba, mentalitate si mai ales in bogatia acumulata. Desigur se poate specula, conditii istorice, schmecherii fapt e ca exista aceasta diferenta. Nu sunt de acord cu sloganul patriotard ca toti sunt nemti, desigur oficial sunt nemti, dar unii sunt intr-un fel, altii altfel.

      Asa e si in Romania, vrem nu vrem exista diferente intre regiuni, intre populatiile diferitelor regiuni, mi se pare o chestie chiar frumoasa, nimic nu e mai plictisitor decit o uniformizare gen Coca Cola.

    • Dpdv economic, diferentele dintre regiunile tarii se estompeaza. Insa ceea ce se ignora e altceva: exista diferente mari de dezvoltare economica intre judete invecinate, ceea ce ma duce cu gandul nu la infractionalitate, educatie, istorie, mandrie locala etc. ci la modul cum este administrat local banul.
      In urma cu aprox. 20 de ani, ii sugeram unui unchi de-al meu sa isi traga apa curenta in casa, sa faca o baie etc. Cu alte cuvinte, sa aduca in casa apa din fantana cu ajutorul unei pompe. Si raspunsul sau, ATUNCI: si cat ma va costa cana cu apa? Ma rog, anii au trecut, unchiul a facut ulterior ceea ce i-am sugerat atunci si s-a mutat apoi intr-o lume mai dreapta. Iar acum WC-ul din fundul curtii tinde sa devina istorie, lumea incepe sa se spele ceva mai mult, tot nataraul vrea sa traiasca mai bine. Mai mult, eu in satul meu situat la cativa km de oras am net printr-un rahat de stick. In satul bunicilor mei, la 27 km de oras, este retea de net de mare viteza. Cine naiba visa asa ceva in urma cu 10-15 ani? Lumea evolueaza, GREU, dar EVOLUEAZA.

      • „Dpdv economic, diferentele dintre regiunile tarii se estompeaza.”

        Uneori se estompeaza dar mai des se accentueaza, exemplu germania de est si de vest, desi au fost pompate multe miliarde diferenta creste. Cauza? Oamenii pleaca unde se cistiga mai bine.

    • Domniloe una este micul misto si glumele chiar proaste si alta atitidionea trufasa.
      De primele se rade dar nu suntluate in seama . Atitdinea trudasa insa …

      A da glume. Acum 55-50 de ani erua la moda glumele cu olteni…. Culmea oltenii erau cei mai mari colportori de glume cu olteni. Amza Pelea cu nea Marin era „coada” si inca aia „publicabila” (mai era si o glimita ..vreo 300 de versuri! „neam rationalizat cu totul/pentru weceuri bunoara/ folosinm 2 pari . de unul ne tinem bine / si cu altu dam in caini!!) Si? Sa fii ol;team ajunsese diploma de om cu haz, destins!!!

  26. Din pacate treaba asta cu administratiile locale este una dintre marile putreziciuni care au mai ramas de inlaturat si pana ce cei de la Curtea de Conturi nu.si vor face treaba macar la fel ca DNA.ul nu avem sperante de schimbare decat daca in locul hotilor vin oameni cinstiti ceea ce se intampla destul de rar.

    • In principiu greseala administratiei romanesti e cea facuta si de francezi, au dezvoltat un mare centru in jurul Parisului si restul e provincie, in parte subdezvoltata. Principala cauza e lipsa infrastructurii.
      Nemtii incerca sa armonizeze dezvoltarea diferitelor regiuni, incl prin transfer de sume imense de la o regiune la alta.

  27. Are o scuza,este plecat de mult timp in Franta si a uitat faza cu banatenii sunt frati cu oltenii, ardelenii cu moldovenii, muntenii cu maramuresenii .Nu stiu de ce,dar toti astia ajunsi in Franta incep sa vada lucrurile diferit….. o fi de vina multiculturalismul.Asa…. brusc tipam contra unirii sau il ridicam in slavi pe Orban .

    • Sa nu uit,cum scrie ceva ce aduce a google translate,o baga pe aia: „scuze ,dar scriu in timp ce conduc”
      Ronin,felicitari pentru Tesla,dar este a doua oara cand vii cu scuza asta….nu pot sa ma intreb,tu intri aici doar cand esti la vollan?

      • Prietene seba ,in doi ani de zile ,m am nimerit la volan ,probabil de doua ori ,in Paris faci cateva ore prin ambuteiaje de la vest catre un mare aeroport ,tu compari Bucuresti cu Paris ? Capitala fara autostrazi ,pai are 3 inele mari de sute de km insumat ,vb aiurea ,esti pe langa !

  28. Reptilianul de soros a stârnit zanzanie între majoritatea țărilor fondate pe criterii naționale , în scopul dezbinării , ulterior urmând să pescuiască in acele ape tulburi .
    A reușit partial în Marea Britanie , Belgia , Spania , yugoslavia etc .

  29. Ce nu este mentionat in articol, este faptul ca dupa ocuparea Timisoarei, desi Romania a avertizat Serbia sa nu faca asa ceva, armata romana s-a retras pe Tisa, pierzand aproape 60% din Maramuresul istoris, securizand astfel granita de nord-vest atat cat au putut, trimitandu-si grosul diviziilor sale catre Banat sa decida cine ve detine aceasta provincie. Francezii s-au pus intre sarbi si romani, obligandu-i pe cei dintai sa se retraga din Timisoara si sa termine persecutiile asupra romanilor.

    Daca francezii nu erau destul de intelepti sa zica un ferm NU celor doua parti, probabil anul 1918/1819 aducea primul razboi direct romano-sarb din istorie. Si poate era mai bine asa, caci armata romana era net superioara celei sarbesti sau unguresti, dovada ocuparii Badapestei de catre romani, i-a determinat pe sarbi sa treaca la masa negocierilor si sa uite ca se cred mai ‘barbati’ decat vecinii lor vlahi.

    In memoria elitelor romanesti, ocuparea Timocului la 1933 de catre sarbi si persecutia ulterioara a etnicilor romani ultra-majoritari era inca vie, Banatul fiind , evident, urmatoarea lor tentativa de rapt al unui teritoriu romanesc de catre ‘fratii nostri sarbi’. Prigoana romanilor timoceni continua si astazi, insa soarta le joaca feste sarbilor, caci ‘vlahii’ inca nu s-au sarbizat asa cum doresc/doreau slavii balcanici. 🙂

    PS Dintre toti slavii de sud, sarbii sunt cei mai rai, dovada comportarii lor cu minoritatile din anii 1990 si pana azi este clara. De trecut nici nu are rost sa mai amintesc, caci am avea nevoie de o luna sa scriem ce ‘bube’ au pe cap vis a vis de alte populatii ale zonei. Nici astazi nu s-au vindecat de naravul lor nationalist slav. Chiar si alte popoare pan-slave din regiune le sunt inferioare, asa cred ei, cel putin! Pentru sarbi, desi nu o recunosc oficial, noi si albanezii suntem cei de care se feresc si le e frica cel mai tare, iar asta pentru ca atunci cand au coborat in balcani, au gasit aceste popoate bastinase, pe care au incercat sa le asimileze, insa au reusit doar partial. Istoria le arata ca procesul se poate inversa, iar cei indreptatiti isi pot cere inapoi ceea ce e de drept si de fel al lor.

    In mod normal, granita etnica fireasca in balcani se facea intre romani, greci si albanezi, undeva intr-un triunghi unde se intersectau cele trei popoate, mult in sud….undeva intre provinciile istorice Macedonia-Tracia si Ilyria. Iar slavii stiu asta, tocmai de asta se feresc ca dracu de tamaie sa recunoasca aceste adevaruri istorice sau sa arate respectul cuvenit pentru bastinasi!

    Dictonul este….ori asimilat, ori la groapa! Fratia sarbo-romana este un mit regalisto-comunist ireal, ei nefiinde prietenii tarii noastre, poate doar marea neagra sa fie, in niciun caz ei. Aceste razboaie romano-sarbe nu au existat datorita noua si a retinerii noastre sa ripostam/reactionam la magariile lor. Imperiile bizantin si otoman au avut la randul lor rol de piedica in fata unei astfel de posibile coliziuni intre cele doua popoare, deoarece de mulre ori religia ii unea pe oameni mai mult decat ii despartea etnia. Intre timp lucrurile se mai si schimba!

    • lasa ca nici bulgarii nu sunt mai breji, si aia sunt deja in UE dar continua sa-si bata joc de minoritatea romaneasca, desi sunt mult mai putini decat in Serbia si nu-i ameninta practic cu nimic… aproape toti sunt grupati in zona Vidin (Diu) si aproape de granita cu Serbia, in 1/3 din Timoc care a ajuns la bulgari.

      • @Marius,

        Stiu lucrul asta. Bulgarii si Sarbii si-au impartit Timocul…s-au si razboit pentru el. De bulgari nu am pomenit nimec pentru ca ei sunt deja in UE, deci trenul pare deja pierdut pentru cretinii nostri de conducatori. Dar timocenii din Serbia sau aromanii din balcani, in frunte cu Albania inca fac obiectul presiunilor romanesti pentru recunoastere si normalizarea. Bulgarii au fost magari si vor continua sa fie, la fel ca si grecii.

        Am vorbit de sarbi, pentru ca articolul vorbea de ei, insa putem discuta despre castravetari mult si bine, avem de ce! 🙂

        • faptul ca au intrat in UE nu-i scuteste de anumite indatoriri, mai ales daca vor si Schengen.

          • Corect, insa cine sa se lupte pentru lucrul asta….strainii, martienii sau Trump? Pe clasa politica romaneasca nu o coafeaza nicicum minoritatea romaneasca, indiferent de unde este ea! Din pacate…

            • Cine trebuie! Nu au nici o scuza!
              Chestia asta cum ca acum sunt in UE si nu li se mai poate face nimic, le ofera o justificare la „dolce fa niente”, sau mai bine zis la durerea in cur cronica de care sufera majoritatea decidentilor! De aia am reactionat! Nu au nici o scuza!
              Nu vor sa faca nimic nici cu privire la deschiderea un or sectii de lb. romana, pe noi specializari – tehnice, la universitatea din Cernauti sau Odessa… sau Ung, si vorba aia, daca acum Ucraina nu e suficient de in buda ca sa formulezi si tu niste cereri de bun simt si acceptabile, atunci cand??!
              Ai vazut ce frumos au refuzat colaborarea cu industria ucraineana, cand putem primi pe mai nimic tehnologii de la ei!

  30. N-a sesizat nimeni acest comentariu?
    Il reiau:
    „RD
    18 decembrie 2016 at 10:50
    Titlul original al acestui articol publicat de „Adevarul” a fost „Republica Bănăţeană: Cum a vrut PSD să alipească întreg Banatul Ungariei”.
    Dupa ce lumea a facut scandal, cei de la „Adevarul” au scos „PSD” si l-au inlocuit cu „maghiarii”.”

    Treaba sta in felul urmator: cei de la „Adevarul” colaboreaza cu absolventi de istorie de prin toata tara (profesori, muzeografi in general) pe diverse subiecte.
    Problema este ca majoritatea lor sunt fie prost pregatiti, fie saracuti cu duhul. Astfel apar o multime de articolase tendentioase, prost scrise, cu informatie truncheata sau ignorata de-a dreptul. Mai este un lucru: in cele mai multe cazuri, ziarele prefera sa preia materialul brut sau finit si apoi sa-l perie. Eu niciodata nu am fost de acord cu aceasta practica si din acest motiv am refuzat colaborarea cu asemenea indivizi. Alti colegi, din diverse motive, au acceptat. Imi aduc aminte si acum de seria de articole despre Stefan cel Mare publicata de „Adevarul”. O multime de gogomanii.
    Cat despre articolul de fata, a fost publicat cu scopul de a lovi in PSD, iar raspunderea pentru titlul original revine redactiei ziarului.
    Manipulare cat incape, de cea mai joasa speta.
    P.S.: Nu sunt psd-ist.

    • A.Da Eu am observant. AM vazut si unele comentarii …
      Insa acea foaie a vitelor de pripas a pasot intr-o noua epoca – de la prostie pura si simpla la manipulare komintrnista respata democratic cf Societaii deschise .
      V si articolul citat (necritic) de Techies … in care articol citim ca Presaţi de marii proprietari de imobile, care se opuneau unor confruntări distrugătoare, guvernanţii au preferat să evacueze armata din capitala României şi să lase oraşul pe mâna nemţilor, turcilor, austriecilor şi bulgarilor Asa o mizieirei ncii comunistii in 50 nu au indraznit sa scrie (este drept ca sunt nascut doar in 52 .. insa ma apucta s amia citesc si unele cesti scris prin 50)
      Se face propaganda la greu … ca deh tot prostu stie cva in ultimii ani ai lui Cesca se facea parade de in natinlaism cam gaunos…. si deci „communism=nationalism” si d-ai si pupa jopa aloara care in 50 luptau cu nationalism romanesc .

      Oar manipularea aia orfinara are in vedere doar politica actuala. Ca deh boimea (pilimea, bizonimea) adica etnicii romani au votata gresit si trebe ajutatai. Asa cum se pare ca ai nostri despeti at ajuta su pe muricani sa intelaga ce prostie au facut nevotand cu Clintoneasca . Intr0un fel asta este imgrijoratoar – ne aratam antipatia gara de o biiotrea admintie americana …

      • Societatea Deschisa a reptilienilor … aia care indeamna la distrugerea tarilor pe criterii nationale …
        Hua soros si cozile de topor !
        Pacat de cei ce au cazut in plasa manipularii USR … sa speram ca vor gasi singuri drumul inapoi , catre sufletul romanesc !

        • USR? Dracu stie ce mai e!!!

          I-am ascultat. Limbaj de plastic reciclat , idei putine da fixe.. Romania lor e indeva prin cateva cluburi de fite, cateva birouri si cam atat (si rpeoeam altora ca Romania lor incepea de la Podful Marasesti pana la Casa Scanteii pardon a prsi liboere si de la Opera la Rosetti. hai cel mult Pache. Ca si latii un amestce de idei amarhist-poponare cu amarho-liberalism

          • @ Ghiţă Bizonu’

            Aveţi răbdare. Parlamentarii USR nu au inceput incă să lucreze. Mai vorbim peste vreo câteva luni bune. Abia atunci vom ştii clar de ce sunt in stare parlamentarii USR, de ceea ce vor să facă pentru Republica România.

            • Ce rabdare sa am ? LA-BA-GII!!!
              Sau mai rau.
              Cu tot respectu (varsta , kile, mustata cam ca mine..) atunci cand nu stii in ce tara traiesti si nici din ce tara vii .. nu este cazul sa ceri sa aibe lumea rabdare cu tine … Crezi ca daca ai avea ocazia sa ii intrebi -” bine ba care este regimul fiscal in tara unde ai stat atatia ani” e in stare sa raspunda?

              • La guvernare se vor afla PSD+ALDE. Ceilalţi vor fi in “opoziţie”. Aşa că aveţi răbdare cu USR-ul. Dacă vor dezamăgi vor plăti.

                • @Musoiu Ca sa va lamuriti, incercati sa vedeti cum lucreaza multe *( nu zic toate) ONG-uri… mult bla bla, multa hartogarie, smenuri cat cuprinde, pe hartie e totul frumos, rezultatele din teren, un fel-forma-de-n’a-sti-nime’ . si stiu ce zic! intr-un cuvant- papagali.

                • @ raster

                  DeŞi nu sunt membru USR, nu cred că un partid cu doar 9% in Parlament va avea puterea să-şi impună programul de guvernare in faţa majorităţii PSD-ALDE, mai ales că in opoziţie este şi PMP-ul lui Băsescu cu carisma lui binecunoscută.

                  • Musoiule un partid ca USLK care face 9% este un partid care va putea deveni.
                    Asta adaca cei care il compun STIU in ce tara traiesc si pe ce LUME traiesc . MAi ales cand erste compus din „tineri” (adica oameni maturi la 30-45 de ani .. sa zic asa „secventa principala” a celor activi)

                    Ca de rest .. stiu cum sunt,
                    Unii care se mai priceop dar au unghii lungi
                    Altii care au unghii lungi, pofte mari si pricepere putina.

                    In rest prmisiuni de „Alba ca Zapada” care se topesc ca zapada primavara (partidu lu Jiiji a lu DD TV) ..

                    Ar fi lioc ptr aparitia unui patid al „tinerilor” (adica maturi de 30-45 de ani) cu cinditia ca astia sa stie cum am, zis in ce TARA si pe ce LUME traiesc.
                    Ca sa ne intelegem : in ce TARRA trai- otara in care mare parte din populatie este rurala sautraieste in mici orase. Nivel de trai scazut, de multepri infara pietei .. populatie ultraconservatoare.
                    PE ce LUME.. yuite dau un singuir exempljku „: prpcvu poloenz este mai subventinat decat procu romanesc. Producatorul roman este ezavantajat data de producatirii altiora .. . In totata lumea „buna” (nu Afiva subshaheliana) agricukltura este sustinuta … da nu in Romania.
                    La noi se canta cestia cu „fitcompetitiovi” – cum dracu sa fii competitiv cu sapa contra tractorului de 160 cp? Oti sa ii pui coasa in drepata, sapa instanga sa ii legi greblka d ebnoada si lanterna de scula ca sa poa lucra 20 de pre pe zi .. da titusi ..

                    Si ce zic „ainostrii destepti” Ca tarnaus roman este puturos, ca e tanpit si ca sisi vind evotu pe un kil de uleio si o galeata.
                    Dar ca sa fiu scarba – cine ii palteste pe aia de la EFOR ?! Si cu cat?!

                    Ei bine unii care stiu si care vor binele tarii (ca pe urma isi vor gasi si ei binele!) ar icnepe sa gaseasca modalitati sa repuna producatorul roman in conditii de egalitate.

                    ALta. Am discutat cu niste insi care ani de zile au trait in Occident. II intrev – care este difernta ?
                    MI se rapsunde rahat ca denmocratie, poponari, drepyri, samd ect.
                    Nicodata nu mi s-a zis ca in apus sunt tari pternic industrializate sau postindustriale INALT fiscalizate… (intege ca de multe lri in APus platesti la rstiarant cu cadru .. inclus 5% vacsis. Deci dnu Statu Apusean imediat aude ca chelneru tau a porimit 1 euro si zice „baiatau tal la mine 14 eurocenti sau te @@t!!!” Nloi? Platim 40.000 lei in mana si impozit canci!!!!)

                    • USR nu cema scris

                    • @ Ghiţă Bizonu’

                      Mai avem pana cand vom ajunge din urma tarile din vest, mai intai trebuie mecanizata agricultura, oprita vanzarea de pamant catre straini si recuperati cei 4 milioane de romani, nu cred ca USR -ul este capabil sa faca asta imediat, mai ales cu PSD+ALDE la guvernare. Cerem prea mult de la un partid de doar 9%. Sigur ca nu am deplina incredere in USR, dar macar sa avem rabdare cateva luni si sa vedem ce-i de capul lor. Daca sunt si ei mafioti atunci vor plati.

  31. Sarbii nu sunt prietenii nostri, nu au fost niciodata, la fel cum nici Ungaria sa7 Bulgaria nu pot fi… de Ucraina nici nu poate fi vorba.
    A intrebat cineva mai sus daca in Germania au existat discutii cu privire la faptul ca o regiune tine in spate pe alta. Asemenea discutii su t normale chiar daca eu personal sunt de acord cu impartirra actuala a bugetului… Sunt convins ca au existat doar ca nemtii nu.si prea spala rufele in public la fel ca noi sau altii… dovada si faptul cu abuzul im8grantilor arabi asupra nemtoaicelor…
    Pot spune sigur insa ca au existat in Spania… Catalunia sau chiar in SUA, California. Asa ca este normal sa fie si la noi. Astia care nu intelegeti asa ceva va recomand sa puneti banii la un loc cu cei din bloc si sa.i impartiti apoi la numaruk de oameni… sau de pe strada.
    Am precizat ca sunt de acord cu sistemuk actual, imi pare rau doar ca acolo unde ajung sunt prost folositi…. aici este marea vina a Consiliilor Judetene si Locale…

    • Păi dacă românii nu au prieteni printre vecini atunci nu vom avea linişte, vom trăi cu frică de o invazie a vecinilor sau altceva. Trebuie să fim prieteni cu cineva iar Marea Neagra din păcate are doar peşti nu şi oameni 🙂

      Iar repartiţia şi folosirea banilor în regiunile României este sabotată de corupţia mafiei româneşti.

      • Din pacate in Marea Neagra e flota rusa …

        ce nnepar trebui ar fi o economie buna care sa ne permita o armata buna care sa se sprijine pe o populatie numeroasa (cca 25 mil) si multumita .. ca daca ama vea alaea 96 de elicoptere de atatc, pls vreo 300 si de avioane plus peste 1009 tancuri de calitate plus plus si moral …. cecinu Orbanmsi aia din Jobick ar sarbatori foecare aniversare a taratului de la micul Trianon care nu a pus graniota romana pe Tisa .. Bulgari si sarvii spar intrece cu cione e mai liberal cu timocenii samd

        • Baza unei economii bune, performante, am pierdut-o in anii 1990-2000 când au fost falimentate şi duse la fier vechi sute poate mii de fabrici iar românii au luat drumul străinătăţii. Trebuie pornit “de la zero” cu o masiva reindustrializare, mecanizarea şi irigarea agriculturii şi apoi reinarmare. Dar mai ales trebuie recuperaţi cei 3 sau 4 milioane de români care lucrează in alte ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *