Riscând să închidem industria autohtonă…

…Suntem pe cale să pierdem 3,4 miliarde euro

Înecaţi în oceanul de evenimente politice generate de anul 2014, eminamente electoral, omitem să sesizăm un grav pericol care planează asupra economiei naţionale şi anume iminenţa afectării industriei autohtone prin măsurile de sprijin a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie şi a proceselor de cogenerare, prin introducerea taxei aferente acesteia, măsuri introduse începând cu anul 2011.

Dacă în domeniul sprijinirii producerii energiei electrice din surse regenerabile s-au luat, începând cu acest an 2014, anumite măsuri de limitare a efectului distructiv a certificatelor verzi asupra industriei autohtone, în ceea ce priveşte impactul taxei de cogenerare, unde şi la acest capitol, trebuie să recunoaştem, începând cu anul 2014 nivelul ei a fost redus cu puţin peste 1 euro din 5, rămânând 4 euro pe MWh, faţă de 0,25-0,50 Euro/MWh, cât plăteşte industria energo intensivă, de exemplu, în Germania sau în alte ţări ale UE, adică de la 8 la 16 ori mai mult, trebuie afirmat că aceasta efectiv produce ravagii asupra industriei, cea care plăteşte de fapt toate sumele aferente procedurii de sprijin.

Este inutil să mai afirmăm că la pregătirea schemelor de sprijin, în urmă cu patru ani, nu s-a ţinut cont de realităţile economice din ţara noastră şi nu s-a efectuat un studiu de impact al implementării acestora.

Impactul, însă, s-a produs după trei ani de aplicare a măsurilor de sprijin, fiind companii energo intensive care au plătit sume anuale cuprinse între 17 milioane de euro în anul 2011, primul an de implementare, ajungând la trei ani de aplicare, în anul 2013, la plata a 43 de milioane euro. Aceste companii sunt adâncite în pierderi la momentul de faţă, nemaiexistând certitudinea posibilităţii de salvare, concomitent cu miile de locuri de muncă, pe care le au fiecare. Raportat la acest nivel, valoarea taxei de cogenerare a ajuns la aproape 16 milioane euro, niveluri exorbitante, care crează condiţiile ca, în scurt timp, multe combinate energo intensive să fie închise sau mutate în China, cu urmările şi consecinţele dezastruoase, destul de uşor de comensurat.

O analiză a efectelor acestor taxe asupra industriei autohtone este foarte clară în concluzii. Am stabilit un eşantion format din 25 de companii în oţel (ArcelorMittal Galaţi, Arcelor Mittal Hunedoara, COS Târgovişte, IS Câmpia Turzii, TMK Reşiţa, Tenaris Silcotub Călăraşi, Ductil Buzău, Ductil Steel Buzău, Hoeganaes Corporation Europe Buzău, Oţelinox Târgovişte, Erdemir Târgovişte, Intfor Galaţi, Dan Steel Group Beclean, Laminorul Brăila, Lamdro Drobeta Turnu Severin, Trefo Galaţi, Sârme şi Cabluri Hârşova, Cablul Românesc Ploieşti, STG Focşani, Metalicplas Impex Dej, Galfinband Galaţi, Feral Tulcea, Arcelor Mittal Tubular Products Galaţi, Arcelor Mittal Tubular Products Român, Arcelor Mittal Tubulat Products Iaşi, TMK Artrom Slatina, Zimtub Zimnicea, Tenaris Silcotub Zalău, Profiland Steel Galaţi), 5 companii în aluminiu (Alro SA, Vimetco Extrusion, ALTUR SA, DELTA ALUMINIU, Alum Tulcea), alte 5 companii care depind direct de cele două grupe de mai sus (PRYSMIAN, ICME ECAB SA, IPROEB, ROLMIS, Electroprecizia Braşov), companii din proiectare (IPROLAM Bucureşti, ICEM Bucureşti etc.) şi alte câteva sute de companii care furnizează materii prime sau servicii pentru companiile din industria metalurgică.

Concluzia principală se constitue într-un real avertisment, şi anume, dacă nu se continuă întreprinderea de măsuri de sprijin, mai bine zis de corectare a unor greşeli, de fapt decizii greşite luate în anul 2010, potrivnice interesului naţional, această industrie autohtonă va sucomba, iar prin închiderea companiilor din industria metalurgică statul va pierde cel puţin 3,4 miliarde euro, valoare rezultată din neîncasarea taxelor şi a TVA şi plata indemnizaţiilor de şomaj.

Se impune ca prioritate, în contextul în care din anul 2011 până în 2013 valoarea taxei de cogenerare a crescut cu 25%, aceasta să fie scăzută, în condiţiile în care ţările din Uniunea Europeană şi-au exceptat industria energo intensivă de la plata taxei de cogenerare – de aici şi un dezavantaj competitiv al industriei din România faţă de industriile din celelalte state membre UE.

Dacă au fost aprobate recent măsuri de eliminare a taxei de cogenerare pentru exporturile de energie electrică, începând cu 1 iulie acest an, nu văd de ce nu ar putea fi scutite de plata acestei taxe, proporţional, aşa cum se procedează de regulă, şi companiile din industria autohtonă, cu grad înalt de energo intensitate, adică cele care includ în produsele lor finale până la 30% energie electrică.

De asemenea, este greu de înţeles de ce nu se poate anula cu celeritate taxa de cogenerare pentru exporturile acestor companii, puternic energo-intensive, în afara spaţiului Uniunii Europene, astfel încât acestea să rămână competitive, într-o piaţă în care astfel de anomalii nu există şi nu încarcă artificial preţul produselor vândute şi să iasă de sub spectrul închiderii lor sau a mutării în zone normale din acest punct de vedere, cum ar fi China.

Trebuie să admitem că energia electrică exportată fără taxa de cogenerare poate ajunge la concurenţi externi ai companiilor din industria energo intensivă românească, concurându-i pe aceştia neloial, aceasta fiind o altă raţiune pentru care ar trebui să fie eliminată taxa de cogenerare şi pentru exporturile industriale, puternic energo intensive, începând cu spaţiul din afara Uniunii Europene.

Suntem la un moment de cumpănă, de răscruce, în ceea ce priveşte salvarea industriei autohtone, în ceasul al 12-lea!

Fără măsuri corective, aceste companii nu vor mai rezista, riscând închiderea sau falimentul, pericolul cel mai mare venind de la acţionariatul lor, român, străin sau mixt, care se îndreaptă deja spre luarea deciziilor de închidere şi eventual mutare a întreprinderilor din România, nemaiputând accepta acumularea de pierderi, pentru sprijinul, nici măcar al economiei româneşti, ci a industriei occidentale, furnizoarea aproape în exclusivitate a infrastructurii de energie regenerabilă, în special parcuri eoliene şi panouri solare.

Pentru perioada imediat următoare sunt supuse riscului dispariţia a cel puţin 200.000 de locuri de muncă, plata la bugetul de stat şi la cel local a taxelor de cel puţin 130 milioane euro, fără a include TVA, cu efect direct pe fondurile alocate susţinerii pensiilor din sistemul de CAS.

Pe termen mediu, pierderea cumulată din închiderea sectorului industrial autohton poate atinge 3,4 miliarde euro, cu efecte nefaste imposibil de prognozat, fără a nu crea panică bugetar-fiscală. Sunt în joc 2,2 milioane locuri de muncă din această industrie direct şi indirect, adică şi acele locuri de muncă de pe orizontala economiei, care depind de industria autohtonă energo intensivă.

A spune că populaţia sau IMM-urile nu susţin aceste măsuri de sprijin este total eronat, pentru că, prin corectarea situaţiei, de fapt populaţia şi IMM-urile sunt salvate de la o lovitură similară crizei economico-financiare din anii 2009-2011, aducătoare de mari pierderi. Populaţia şi IMM-urile sunt solidare cu situaţia industriei energo intensive, numai şi prin faptul că 50% din forţa de muncă a României se regăseşte în acest sector strategic, fiind de la sine înţeles care este efectul propagat în respectivele categorii prin dispariţia acestor locuri de muncă, coroborat cu efectele economice şi financiare dezastruoase, asociate.