Preluare integrala din: Tocpress.
Maramureșul istoric din drepta Tisei (regiunea ucraineană Transcarpatia), zonă pe care marele poet și publicist român Ioan Alexandru o numea, în 1977, în „Luceafărul”, cununa României, este cunoscut românilor mai ales datorită obiceiurilor și portului unice. Totodată, amănuntele trecutului acestei părți a României rămân necunoscute. De exemplu, nu mulți cunosc faptul că sintagma „Maramureșul istoric” face trimitere la un teritoriu din care doar o treime se află în prezent în componența statului român, celelalte două, situate la nord de Tisa, făcând parte din Ucraina.
Harta turistica Transcarpatia si unitati administrative
În numărul 2 al revistei „Dosarele Istoriei”, din anul 2003, Cristina Țineghe, pe atunci arhivist drd., Direcția Județeană Maramureș a Arhivelor Naționale, iar în prezent director al Direcției județene Ilfov a aceleiași instituții menționează că „dezmembrarea Maramureșului istoric reprezintă, în mare măsură, rezultatul deciziilor luate la Conferința de Pace de la Paris, for care a avut ca scop rezolvarea multiplelor probleme legate de dispariția legică a Imperiului Austro-Ungar și apariția statelor naționale”. Totodată, autoarea articolului din „Dosarele Istoriei” subliniază că rămâne deocamdată o dilemă cum a fost posibil ca Maramureșul pur românesc din secolul al XIV-lea să aibă, în secolul XX, o structură etnică majoritar ruteană.
„Protocolul cu privire la regimul proprietăților din zonele de frontieră”
Sărind puțin peste evenimentele care au avut loc de-a lungul timpului, aflăm că delimitarea frontierei româno-cehoslovace se definitivează la 4 mai 1921, odată cu încheierea, la Praga, a „Protocolului privitor la regularea unor amănunte ale frontierei între România și Cehoslovacia”, prin care granița se stabilea pe Tisa. Pentru reglementarea problemelor ce decurgeau din fixarea graniței pe Tisa, au fost încheiate acte bilaterale care statuau noua stare de fapt. La 6 aprilie 1925, se încheia, astfel, la București, „Protocolul cu privire la regimul proprietăților din zonele de frontieră”. Conform prevederilor acestuia, trecerea frontierei se făcea pentru locuitorii din zona de frontieră pe baza unui certificat, iar pentru proprietarii de pământuri și arendași, precum și pentru personalul întrebuințat la exploatarea agricolă, în virtutea unui carnet. Circulația proprietarilor și a posesorilor de carnete de trecere era limitată la intrarea pe proprietăților lor și la trebuințele impuse de exploatarea acestor proprietăți.
Este foarte important de menționat că, prin delimitarea frontierei româno-cehoslovace, România a pierdut comunele curat românești de pe malul drept al Tisei: Slatina, Ocna Slatina, Biserica Albă, Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Lunca, Săpânța, precum și comunele cu populație jumătate română, jumătate ruteană: Brustura, Bedeu, Moora, Iholz, Apșa de Sus, Bogdan, Frasin, Remeți etc; se pierdeau minereurile neexploatate și apele minerale etc. Cei mai afectați de rezultatul acestor decizii au fost însă locuitorii comunelor Teceu, Bocicoiul Mare și Lunca, cea mai mare parte a satelor rămânând peste Tisa.
Exprimându-și părerea în legătură cu dezmembrarea Maramureșului, politicianul român Take Ionescu concluziona: „Dacă România, la Paris, ar fi avut înțelepciunea să discute frontierele noastre punct cu punct și pe alte merite decât ale tratatului din 1916, sunt sigur că ar fi obținut pentru Maramureș alte frontiere”.
zone cu procentaj semnificativ de vorbitori de limba romana in Transcarpatia
Tot în revista “Dosarele Istoriei” sunt menționate următoarele:
,,Diversitatea etnică a populației din Maramureș era urmarea politicilor de colonizare, dusă de administrația maghiară, și de împământenire a evreilor”.
Rutenii – populație de origine slavă – s-au stabilit de-a lungul mai multor secole;
Germanii – prima și cea mai masivă colonizare a lor s-a făcut între 1773 și începutul secolului al XIX-lea;
Evreii sunt grupul etnic ce sosește cel mai târziu, imigrând aici din Galiția și zone ale Poloniei și Rusiei. Primul document ce amintește prezența lor este Conscripția din 1728, când sunt amintiți nouă evrei. La 1900 însă, ei reprezentau 18.8% din populație;
Ungurii sunt aduși încă din secolul al XV-lea în zona Sighetului. Erau îndeosebi muncitori în saline sau funcționari și formau o populație compactă în plasa Șugatag și la Sighet. Numărul lor se va reduce simțitor după Primul Război Mondial.
Aproape uitați
Despre comunitățile românești din dreapta Tisei, din regiunea ucraineană Transcarpatia, mulți nici nu știu că există. Foarte puțini au fost cei care, după ce au aflat de existența românilor de acolo, au încercat cumva să-i ajute să-și păstreze limba, portul și tradițiile românești. Însă, chiar și fără ajutorul cuiva, maramureșenii de peste Tisa au reușit să-și păstreze toate aceste elemente cu ajutorul propriilor forțe și dorinței de a transmite urmașilor ceea ce au primit și ei, la rândul lor, de la bunici și străbunici. De-a lungul timpului, populația maramureșeană din Transcarpatia s-a lovit de foarte multe greutăți, însă a reușit să treacă victorioasă peste ele.
Foarte puțini mai cunosc faptul că, la 1 decembrie 1918, alături de românii din întreaga Transilvanie, din Banat, din Crișana și din Sătmar, la Alba Iulia au fost prezenți și cei de dincolo de Tisa, unde au făcut cunoscută dorința românilor de acolo de a constitui un întreg popor cu cel de pe malul stâng al Tisei. Atunci când s-a dat citire Rezoluției Marii Adunări Naționale, în care se vorbea despre întinderea României Mari „de la Nistru pân’ la Tisa”, aceștia s-au simțit uitați și au protestat, cerând ca România Mare să se întindă „până dincolo de Tisa”.Cu toate acestea, doleanțele lor se pare că nu au contat, iar rezultatul este următorul: din 10.500 de kilometri pătrați ai comitatului Maramureș, României i-au rămas doar 3.381.
Poate nu am fi știut toate aceste amănunte dacă nu s-ar fi născut, pe acele meleaguri, marele Ioan Mihali de Apșa, diplomatul care ne-a lăsat drept moștenire, întregului popor român, „Diplomele maramureșene din secolul XIV și XV”. Iar el este doar unul din marele număr al românilor adevărați care vin din acele locuri de poveste, unde, potrivit istoricului Nicolae Iorga, s-a născut limba română. La Mănăstirea din Peri, între 1434-1437, s-a făcut prima traducere în limba română, constând în cărți bisericești.
Cifrele reale și statisticile oficiale
Pe acele meleaguri, de-a lungul regiunii Transcarpatia, se întinde un șirag de sate și comune românești deosebite, cu specific maramureșean. Printre cele mai frumoase și bogate localități din imediata apropiere a României, incluse în raionul Teaciv, corespondentul satului Teceu din România, se numără Apșa de Jos, Slatina, Strâmtura, Topcino, Bouțu Mare, Bouțu Mic, Podișor, Cărbunești. Localități tot atât de frumoase sunt incluse și în raionul Rahiv (Rahău): Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Plăiuț, Dobric etc.
În urma recensământului efectuat in Ucraina în 2001, s-a stabilit că populația românească din regiunea Transcarpatia numără peste 30.000 de locuitori. Nu sunt cunoscute datele unui alt recensământ, mai recent, însă, cu certitudine, numărul românilor din Maramureșul de peste Tisa este, în prezent, mult mai mare decât cel stabilit la recensământul din 2001. Dacă luăm în considerare faptul că principalele comune românești de peste Tisa, Slatina, Apșa de Jos, Apșa de Mijloc și Biserica Albă, au fiecare cel puțin câte patru mii de locuitori, putem să ne convingem că în regiune sunt mult peste 30.000 de locuitori, așa cum arătau datele din 2001.
În toate aceste localități, oamenii vorbesc, simt și trăiesc românește. Maramureșenii de peste Tisa își cresc copilașii doinindu-le în limba veche, maramureșeană, o limbă care, spre deosebire de alte localități românești din celelalte regiuni ale Ucrainei, unde acestea există, în Transcarpatia s-a păstrat foarte bine.
Tradiții și cultură
De-a lungul anilor, nimeni nu a reușit să ia religia, cultura și limba românilor. Biserici vechi, de lemn, veghează de sute de ani, de pe dealuri înalte, Apșele de Jos și de Mijloc, Slatina, Biserica Albă și toate cătunele mici de pe lângă acestea.
Cea mai veche biserică de lemn din Apșa de Mijloc veghează de pe dealul satului încă de la 1428. O alta bisericuță construită pe deal poartă hramul Sfantului Nicolaie și datează din anul 1776. Monumentele de patrimoniu construite în stil maramureșean sunt acum închise, însă asta nu înseamna ca aici credincioșii nu mai au lacășe de cult deschise. Alte doua mari biserici au fost ridicate în sat, arhitectura fiind precum cea de la marile mănăstiri. Și la Apșa de Jos există două biserici vechi – una este de la 1561, iar cealaltă datează din 1776. Toate aceste biserici sunt trecute pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
În ceea ce privește viața culturală a românilor din Maramureșul de peste Tisa, este important de menționat că, în cazul în care acești maramureșeni vor să organizeze vreo sărbătoare sau festival folcloric, pun mână de la mână și, cu resurse puține, încearcă să demonstreze că nu sunt mai prejos decât frații lor din stânga Tisei. De exemplu, în fiecare an, în luna mai, maramureșenii de peste Tisa organizează Festivalul Creației Populare a Românilor din Transcarpatia, care, prin rotație, ajunge în fiecare localitate românească din zonă. La eveniment, sunt prezenți locuitori ai tuturor satelor din apropiere, dar sunt invitate persoane și din România, Republica Moldova sau alte țări unde trăiesc români. Aceasta, însă, se întâmplă doar o dată pe an.
Impartirea Maramuresului intre Cehoslovacia si Romania – 1919 (demarcatie militara)
O problemă a românilor din Transcarpatia o constituie lipsa informației în limba română, aceștia având doar un ziar, Apșa, care apare o dată pe lună. Inițial, mai existase o publicație, Maramureșenii, însă, din lipsă de fonduri, aceasta s-a desființat.
Printre organizațiile românești din Transcarpatia se numără Asociația social-culturală a românilor din Transcarpatia “George Coșbuc”, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia”, Asociația Primariilor Românești din Transcarpatia – ’Tisa, Asociația “Speranța”.
Este foarte trista aceasta situatie.Dupa cum am mai spus-o si altadata, in anul 1945, Romania era la un pas sa piarda si Maramuresul aflat la Romania.
http://www.eternulmaramures.ro/2010/01/09/cum-a-luptat-primarul-strifunda-din-borsa-ca-maramuresul-istoric-sa-nu-fie-ocupat-de-sovietici-%E2%80%93-5-martie-1945/
Pacat ca acest subiect nu este mentionat in manualele de istorie ca si multe alte evenimente neplacute din istoria noastra.
Asa este, acela fiind si motivul pentru care Brigada 2 Vanatori de Munte a fost dislocata timp de niste ani la Baia Mare, inainte sa ajunga la Brasov unde e si azi.
Pana la inceputul anilor 2000, la Borsa, Maramures, a existat un batalion de vanatori de munte.In prezent acest batalion nu mai exista.Cel putin in Maramures.
Da, maixmul a fost de 5 brigazi dar „de obicei” erau 4. Acum au mai ramas doar doua. Implicit, multe, multe batalioane au fost desfiintate, de exemplu in toti muntii Apuseni mai exista doar un singur batalion, cel de la Brad.
Redimensionarea cu cap are sens, cat timp e facuta in corcondanta cu reducerile din celelalte arme si in acelasi timp cu nevoile si amenintarile asupra tarii.
La VM mie mi se pare ca au redus putin cam mult, dar asta e o parere strict personala.
Pe masura ce reduci efectivele, ideea ar fi sa cresti ponderea fortelor de elita si a echipamentului de calitate…
Ca vorbim de vanatori de munte, parasutisti sau Spec. Ops, cred ca niciodata nu sunt destui 🙂
La asta ar trebui aviatie, AA si mecanizate + artilerie ca lumea… iar in caz de mobilizare plusezi in general cu infanterie, care nu are nevoie de atata instructie specializata si costisitoare.
VM de la BRad, tin de Brigada Banat. La Simleul Silvaniei a ramas 69th Mixed Artillery Regiment „Silvania”, iar din 61st Mountain Troops Brigade – Miercurea Ciuc este 17th Mountain Troops Battalion „Dragoş Vodă” – Vatra Dornei (mai sunt inca 2 batalioane VM: 22nd Mountain Troops Battalion „Cireşoaia” – Sfântu Gheorghe + 24th Mountain Troops Battalion „General Gheorghe Avramescu” – Miercurea Ciuc ). Astea sunt cele mai apropiate unitati de frontiera Maramuresului… Parca mai era ceva la Baia Mare…
@Marius
La Baia Mare se afla un batalion de artilerie AT care apartine de regimentul de artilerie mixta Silvania.
Ar fi buna reinfiintarea unui Bt de VM la Borsa, asa cum a mai fost.
Mie mi se pare putin ciudata excluderea bat 26 VM dintr-o brigada VM si includerea lui intr-o brig. mecanizata, de altfel e singurul exemplu de acest fel.
@Sorin2
L-au varsat la o bg infanterie pentru ca e singurul Bt de VM pe o zona voarte larga.
Cele mai apropiate unitati de VM sunt la Vatra Dornei si Curtea de Arges.
La un alt articol comentam ca ar fi nevoie sa reinfiintam Vt.VM la Borsa si unul la Caransebes sau macar la Petrosani (aici a mai fost).
Brigada la care l-au varsat nu e mecanizata ci de Inf. Tot aici s-a comentat ca ar fi potrivita infiintarea unui Bt de tancuri, cel mai probabil la Lipova sau Lugoj.
in cazul aparitiei VM la Borsa se poate muta acolo unitatea 17th Mountain Troops Battalion “Dragoş Vodă” – Vatra Dornei, sau daca apare una suplimentara, atunci as muta-o pe cea de la V. Dornei putin mai jos (spre Balan-Bicaz, la M.Ciuc mai existand un batalion).
La Balan nu exista ceva unitate mai demultisor?
Cat despre Brigada Banat, intr-adevar ar fi nevoie de un bat. tancuri si ceva genisti:
http://www.rumaniamilitary.ro/brigada-18-infanterie-banat-o-forta-renascuta
Da, am preluat si noi articolul:
http://www.rumaniamilitary.ro/cum-a-luptat-primarul-strifunda-din-borsa-ca-maramuresul-istoric-sa-nu-fie-ocupat-de-sovietici-5-martie-1945
Nu se invata la istorie evenimente ca cel mentionat de mine deoarece tara noastra inca este condusa de politicieni aserviti Moscovei.Inclusiv unii moguli din mass media sunt aserviti Moscovei asa ca evita sa publice evenimente din trecut, stanjenitoare pentru rusi.
Dar, puţin mai la vest, unde au dispărut vlahii moravi? Da, la marginea actualei Cehia se găseşte şi astăzi o regiune autonomă vlahă. Şi în legătură cu ei se repetă o înregistrare mai veche care sună cuidat de asemănător cu cele spuse de propaganda austro-ungară: vlahii au fost colonizaţi acolo de Vasile macedoneanul (sic!). Deşi la doi paşi sunt urmele arheologice ale unor castre romane. La GERULATA, par ezamplu. Ei bine, dispar prin sec XVi-XVII. Se pare că în urma unor ciocniri foarte dure cu austriecii. Mă întreb dacă nu cumva acei „husiţi” care au întemeiat Huşii din Moldova nu erau priibegi valahi din Moravia.
https://www.youtube.com/watch?v=MdHe6uiuoxU
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlahia_morav%C4%83
Originea pare mai degraba aceasta:
” Cronicarul bizantin Ioannis Skilițes relatează un schimb de populații între Imperiul Bizantin și regatul Moraviei în anul 976: o parte din Sârbii albi din Lusacia (ai căror descendenți actuali sunt sorabii din răsăritul Germaniei) au fost autorizați să se stabilească în bazinul râului Margos (afluent al Dunării de atunci denumit Morava), în locul românilor vlahi care trăiseră aici până atunci, dar care se opuseseră împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul: acesta le confiscase pământurile, izgonindu-i spre Moravia, unde au format „Vlahia moravă”[1]. Nu există însă mențiuni sau dovezi arheologice la fața locului pentru acest episod, iar din punct de vedere lingvistic dialectul astăzi slav al vlahilor moravi, deopotrivă influențat de cehă și de slovacă, cuprinde cuvinte românești provenite din dacoromână „
http://en.wikipedia.org/wiki/Moravian_Wallachia
„A remarkable aspect of Vlachs found everywhere along the western Carpathian Mountains is that the traditional Romanian culture remained recognisable despite the evolution in language, especially the traditions regarding sheepherding and rural architecture, similar along the entire belt of the Carpathian Mountains from Moravia to Romania and then along the adjacent mountains into Serbia and Bulgaria. As with those aspects of language associated with animal husbandry, this cultural aspect of the Vlachs likely did not change because there was no competing culture. Although animal husbandry was long associated with agriculture practiced in the lowlands adjacent to the Western Carpathians, the Vlach methods and associated rituals of sheep and goat tending were unique and newly introduced by them, as were the introduction of grazing in the highlands and the emphasis upon the production of milk and cheese (bryndza). Variants of the traditional Romanian costume are still important elements of the ethnography of the Czech Republic, Slovakia and Poland. The music of the area is thought to have been influenced by the Vlachs (e.g. see Lachian Dances”
scuze…..comentariul era pt donkeypapuas….
Ce s-a intamplat cu acesti romani este un exemplu negativ.
Romani care vorbeau romaneste si-au pierdut limba ,desi se mai numesc valahi si au costum popular romanesc. Asa au patit toti romanii din tarile vecine care au fost asimilati. Este vorba de o mie de ani.
Păi vă amintesc un amănunţel: valea moravei se află şi… în Balcani! Ce să caute puterea imperială dincolo de Panonia? Dar deh! Noi preferăm să dăm credit oricărei teorii roessleriene! Deşi avem ACOLO castre romane, deşi tot bazinul Carpaţilor este locuit de valahi, noi preferăm să-i vedem sosiţi din Balcani.
Istoria nu este inca lamurita si unii scriu istoria in interesul lor.
In Strabon acea zona era locuita de gali(celti) adica Boii si Tauriscii, care au fost batuti de Burebista. Se presupune ca Bohemia vine de la acesti gali Boii.
Celtii initial nu erau germanici cum irlandezii celti nu vorbesc germana.
Mai tarziu s-au amestecat cu germanii si slavii si probabil si ceva daci adica romanii de azi. In limba DACA era cuvantul MARE =big. ca si azi in limba noastra.Si galii aveau cuvantul MARA care insemna tot MARE=big si in engleza MORE= big asemanator ,mai mult ..etc Numele MORAVA si MARIS (Mures) insemna in limba dacilor (romana de azi) raul mare.
Deci e vorba de zone locuite de daci sau gali(celti)
E posibila si aceasta varianta… e posibil ca cea adevarata sa fie un mix intre cele 2, la corpul romanizat autohton diluat sa fi adaugat valul dinspre Balcani.
Nu este dom’le nicio conspiratie. Argumentele astea cu „romanii nu erau aici, au venit de la sud” aveau la un moment dat o conotatie negativa pentru noi pentru ca s-a incercat a fi folosite in tribunale de arbitraj. Au pierdut si atunci ungurii, iar astazi nu mai conteaza, istoria nu mai are nicio importanta azi asupra dreptului cuiva de a ramane unde s-a nascut. Punct.
Cu alte cuvinte, ne permitem sa studiem istoria asa cum a fost, noi astazi, nu asa cum am vrea sa fie. Si asa ar fi bine sa facem.
In mod sigur rumanii de la nord de Dunare aveau legaturi stranse cu cei de la sud de fluviu. Sunt atestari istorice, acte, scrisori, decizii… Este clar Ramane de vazut cat de semnificative au fost aceste migratii. Dar garantat au existat, Istoria se repeta oriunde se indeplinesc aceleasi conditii. Adica era atat pamant nemuncit pe aici si nu se gasea nimeni suparat in sud ca trebuie sa plateasca taxe si sa nu vina el aici pe langa alti rumani de-ai lui? Daca se poate, cel mai probabil se si intampla. Si evident, aceasta realitate nu are cum sa nege continuitatea in acest areal a romanilor (mai ales lipsa lor din zone care sunt cele mai potrivite pentru o retragere, zona carpatilor orientali, in partea cu Transilvania, pe deasupra! adica ai romani de dincolo de nistru pana la tisa, dar tocmai la mijloc unde-s munti, au zis ei ca ar fi mai bine sa plece…). Nu stim in toata istoria sa fii avut loc vreo retragere completa, niciodata, niciunde.
Trebuie sa mai renuntam si noi la inversunarile astea impotriva teoriilor care nu ne convin. Nu conteaza decat daca poate fi demonstrata sau nu. Daca are parti care nu pot fi demonstrate, nu inseamna ca toata teoria e proasta, ci doar ca acele parti trebuie sanitizate. Adevarul ramane acelasi indiferent cine scrie istoria.
Frumos comentariul….ma bucur ca ai fost la obiect si nu ai delirat iar de …..corrupti si basisme…..nota10.