Romanii protesteaza la Cernauti: „NU NE FURAȚI LIMBA ROMÂNĂ!”

Autor: Viorel Dolha, presedintele AGIRo (Asociatia Generala a Invatatorilor din Romania).

TEME PENTRU DIPLOMAȚIA ROMÂNĂ DE LA BRAVII ROMÂNI DIN UCRAINA:

1.) Cereți ferm ca proaspăta lege a educației din Ucraina să se modifice urgent astfel încât în limba română să se predea în regiunile Cernăuți, Odessa și Transcarpatia într-un număr de școli proporțional cu procentul românilor/moldovenilor de la ultimul recensământ, iar limba de stat ucraineană să fie studiată exact în numărul de ore în care și în România se studiază româna în școlile minoritare;

2.) Nu trebuie negociat cu Kievul nicio oră de limbă română mai puțin în Ucraina decât orele de limbă ale minorităților în România. România să nu accepte discursuri „liniștitoare” cum că nu se vor închide școlile din satele românești. Este clar că nu este că se vor închide și nu se vor dărâma ci problema este că legea în vigoare prevede ca treptat să se reducă numărul de ore în limba română din aceste școli. Dacă la liceu limba de studiu va fi ucraineana, nu va mai fi motivație ca în ciclul primar sau gimnazial să se studieze în română. Din contră, România trebuie să ceară și dezvoltarea unor linii de studiu în limba română în universități, la pachet cu recunoașterea studiilor urmate în România;

3.) În România minoritățile au în orar peste 90% limbă maternă. Așa trebuie să fie și în regiunile Cernăuți, Odessa și Transcarpatia. Nici cu un procent mai puțin, indiferent ce va zice Comisia de la Veneția. România trebuie să spună clar Ucrainei că are drept de veto la intrarea acesteia în UE și că va uza de acest drept dacă românilor din Ucraina nu li se vor asigura urgent în lege același statut pe care îl au minoritățile în România chiar dacă altfel ar zice Comisia de la Veneția;

4.) România trebuie să ceară răspicat ca și în regiunea Odessa (unde la recensăminte românii se declară tradițional „moldoveni”) să se studieze limba română și nu moldovenească din următoarele motive:
a)pentru că și moldovenii din R.Moldova studiază în toate școlile exclusiv limba română și nu moldovenească;
b)pentru că în România și cei care se declară tradițional ruteni învață doar ucraineana (din respect față de statul ucrainean);
c)pentru că în chiar regiunea Odessa s-a studiat în anii trecuți limba română sau „limba română/moldovenească” și că abia în anii din urmă se fac presiuni ca pe manuale să apară „limba moldovenească”;

5.) România să ceară răspicat Ucrainei să reintroducă limba română în școlile din care aceasta a fost scoasă după independența Ucrainei;

6.) România să ceară răspicat Ucrainei ca să introducă limba română și în localități urbane spre care au migrat românii din satele apropiate. Trebuie să existe școli românești și în orașul Odessa și în orașul Izmail și în orașul Reni și în localități din estul Nistrului etc. (localități unde procentul sau numărul românilor/moldovenilor nu este nesemnificativ);

7.) România depășește cu mult standardele cerute de Comisia de la Veneția în ceea ce privește învățământul în limbile minorităților și de aceea solicită același lucru și țării prietene Ucraina. Problema minorității române din Ucraina este o problemă bilaterală și nu una după prevederi ale vreunei comisii care este posibil să aibă standarde mai joase decât cele din România;

8.) Este falsă problema reciprocității înguste dintre „românii din Ucraina și ucrainenii din România” fiindcă sunt 500 000 români/moldoveni în Ucraina la doar 50 000 ucraineni în România. România ar fi ipocrită dacă ar da, pe principiul „reciprocității”, doar atâtea școli de limbă maghiară în România câte școli de limbă română sunt în Ungaria. Ar fi nedrept fiindcă în România sunt de zeci și zeci de ori mai mulți maghiari decât români sunt în Ungaria;

9.) România trebuie să convingă/someze Ucraina să adopte exact aceleași standarde pentru minorități pe care le are România, fără nicio derogare;

10.) România trebuie să convingă/someze Ucraina că va uza de dreptul său de veto în UE dacă acest pachet de cereri legitime nu se va implementa urgent. Trebuie să ne convingem vecinii și prietenii ucraineni că această cerere nu este un moft al României ci că acestea sunt în România standarde și valori firești pentru minorități, standarde și valori aplicate de stat cu bună credință și acceptate de majoritatea română și că niciun guvernant/diplomat român nu se poate dezice de ele nici în fața propriului popor, nici în fața minorităților din România, nici în fața comunităților românești de peste hotare, nici în fața Europei și nici în fața istoriei.

(Imaginile sunt de la mitingul românilor din Cernăuți, de ieri, 17 octombrie 2017)

… „cu Tatal Nostru in limba romana mi-e frica! Cum copilul meu cel mic sa spuna Tatal Nostru in limba ucraineana?! Vreau sa-l cunoasca, vreau sa-l stie!

Bunelul meu s-a nascut in imperiul austro-ungar, tatal in Romania, eu in URSS, copii mei in Ucraina, si toti am invatat scoala in romana! Aceasta vrem!

Noi suntem romani!

Rusine!

Toleranta!

Atata vrem: lasati-ne limba!”

Mai jos preluam mai multe detalii legate de miting de pe BucPress:

În data de 17 octombrie 2017 românii din regiunea Cernăuți au organizat un protest în fața Administrației Regionale de Stat împotriva Legii Educației, care reduce prin art. 7 dreptul minorităților naționale de a studia în limba maternă – informează Agenția BucPress.

Organizatorii acestui protest: reprezentanți ai societăților pentru cultura română din regiunea Cernăuți, părinți ai elevilor, preoți și profesori, scriitori, reprezentanți ai intelectualității au adresat un memoriu de protest guvernatorului regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, solicitându-i să ceară Președintelui țării sesizarea Curții Constituționale pentru a examina corespunderea art. 7 al legii cu normele constituționale; să ceară întregii conduceri ai statului abrogarea de urgență a Legea Educației, care prin art. 7 reduce dreptul constituțional al etnicilor românilor de a studia în limba maternă.

„Școlile cu limba română de predare există în Bucovina de sute de ani și niciun regim politic, nicio formațiune statală, care a administrat acest ținut în trecut nu au îndrăznit să priveze comunitatea românească, care este una autohtonă, de a studia toate materiile în limba maternă” – se spune în memoriul de protest, citat de corespondentul Radio Cernăuți.

La miting au luat cuvântul Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzaki”, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească” din Ucraina, Iurie Levcic, președintele  Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, Ilie T. Zegrea, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Dumitru Caulea, dirijorul Corului „Dragoș Vodă”, Elena Nandriș, primarul comunei Mahala, Alexandrina Cernov, director general al Editurii „Alexandru cel Bun”, reprezentanți ai comitetelor părintești ș.a. Un sobor de preoți români s-au rugat în limba română pentru pace și liniște în întreaga țară – notează Agenția BucPress.

Participanții la protest au amintit de faptul că mitingul este unul pașnic și nu înțeleg de ce dreptul de a studia în limba maternă le este luat. Cu protestatarii s-a întâlnit șefa Direcției de Învățământ din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Oksana Paliiciuk, care a încercat să liniștească românii nemulțumiți de ignorarea sistematică a opiniei lor referitoare la noua lege. Oksana Paliiciuk a argumentat, fără nici un succes, că legea este bună, menționând că este garantată predarea tuturor materiilor în limba română în școala primară, iar în clasele 5-9 – doar unele materii într-o limbă UE. Declarațiile doamnei Paliiciuk au trezit o și mai mare indignare a românilor adunați la protest.

Vorbitorii la miting au subliniat că art. 7 al Legii Educației va determina asimilarea lingvistică a comunității românești prin faptul că o întreagă generație de copii români „va rămâne analfabetă”. Românii din regiunea Cernăuți au condamnat cu fermitate această lege, care, după părerea lor, este un act de „etnocid”. A fost amintită rezoluția APCE, care a criticat Legea Educației din Ucraina.

O adevărată provocare a fost prezența la miting, chiar la intrarea în clădirea Administrației Regionale, a unor reprezentanți ai „Corpului național”, partid de extremă dreaptă, care au scandat „Moarte dușmanilor!”, „Statul nostru, legile noastre!”, „Români, sunteți cu Ucraina sau cu Putin?”. Aceștia au încercat să provoace un conflict, certând românii pentru inițiativa de a organiza acest protest.

Reprezentanții comunității românești au fost invitați după miting în audiență la guvernatorul regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, căruia i-au înmânat memoriul de protest și pe care l-au întrebat în mod direct cum au nimerit ultranaționaliștii ucraineni la mitingul autorizat și pașnic al românilor? Spre mirarea comunității românești, aceștia au blocat accesul protestatarilor români la improvizata tribună din fața Casei cu Lei, cum mai este numită Administrația Regională de Stat Cernăuți. Mai mult decât atât, ei intrau și ieșeau liber din această clădire. Din păcate, guvernatorul regiunii nu a reacționat la această nedumerire…

 

 

25 de comentarii:

  1. Oropsitii ucrainieni isi arata adevarata fata ….poate au meritat ce li s-a intamplat…

  2. cei mai vocali aliati ai romanilor la ue pe acest subiect sunt ungurii?

  3. Si noi si ucrainenii ne meritam soarta, ma mir ca nu i-au batut nationalistii aia pe bietii romani, ca nu mai lipsea mult. Ce legatura are dreptul la invatamantul in limba romana cu Putin si statul ucrainean?

    Sa gasesti motive este usor, insa sa fii echidistant e mult mai greu, mai ales atunci cand vezi in fata precum boul….rosu!

    • nu lu@u bataie pentru ca Romani de acolo i-ar fi mancat cu fulgi cu tot,stiu CE zic ptr ca aunt din suceava so cunosc zona cernauti

      • Nu contest barbatia oamenilor de acolo, mai ales ca sunt si in minoritate in propria-i zona istorica nativa(acasa), insa din ce am vazut in filmari, erau numai oameni normali, multi batrani, copii si femei, In schimb ucrainenii erau numai matahale si cu totii tipul ala de natzi si baieti de galerie, numai bine pregatiti de scandal. De asta spun ca ma mira faptul ca s-au limitat doar la scandari.

  4. Ce sa zic, drept de veto… Si de unde stim, ma rog, ca vor in UE? Ca pot intra, numa noi suntem problema? Vax, ei nu pot intra oricum in stare de razboi, asa ca nu au de ce sa concesioneze ceva.
    In alta ordine de idei, muncitorii lor ar prinde bine. Macar nu-s musulmani…

  5. Statu roman de cacat ce face?

    Eu as incerca sa le ofer posibilitatea sa invete aici sau sa se mute aici.
    Chiar trebuie sa aiba aceasta posibiliatate.

    • nu, trebuie sa aibe posibilitatea sa invete acolo si sa poata folosi limba romana si in administratie, cum au dreptul maghiarii aici.

      • Aici e probleema: ” or else…what?”

        • pai le facem zile fripte in toate comisiile UE, la acorduri de liber schimb, la apropierea de UE, etc.
          Ungurii le-au spus in fata ca nu au ce cauta la apropiere de UE, ca le baga veto atata timp cat minoritatea lor nu are rezolvate drepturile in Ucraina.

          • Foarte corect! In schimb, daca ne duce capul, noi, romanii, putem scoate castanele fierbinti din foc cu mana maghiarilor, eventual sustinandu-i din tribune, in timp ce ei se ‘tavalesc’ cu ucrainenii. Nu cred ca e cazul sa o lasam moarta, insa nici sa fim noi portavocea tuturor minoritatilor nationale afectate din Ucraina de legea asta.

            Ori ne coalizam cu totii si le punem foaia in fata ucrainenilor cu doleante si sanctiuni, pe o singura voce, ori sa il sustinem pe Orban si ai lui, ca el are aliura de scandalagiu. De data asta se bate pentru toata clasa!

          • Prin toate comisiile? Care comisii? Ucraina nu intra si nu macar nu participa la o preaderare cu un razboi in interior. Deci li-i se rupe de UE. Oricum, nu UE ii sprijina, ci Polonia si SUA.
            Pe polonezi nu i-au deranjat (si stiu ca sunt muuuulti ucraineni care lucreaza in Polonia, ca si aia duc lipsa de forta de munca. Noi am fost prosti si nu am incheiat vreun acord transfrontalier, desi nevoia e acuta si la noi. ), si nici pe americani (care intre atentate, tensiuni cu China si Coreea, razboi in Orient si tweeturi de-a mascariciului s-ar putea sa fie cam distrasi, vb vine).

  6. Statul roman?h m m..este preocupat de justitie pt smecheri. furatul in continuare.pensii si legi speciale pt alesii neamului.
    In nici un caz de românii din ucraina sau de altundeva.

  7. pentru mine nu are ce cauta limba materna in administratia publica indiferent de tara.

    • si eu cred la fel. In America, Franta si alte tari se invata doar in limba statului respectiv. Hai sa zicem… sa invete doar in clasele 1-5,6. in limba materna. Ptr ca noi gresim in Rom… cu scoala Maghiara nu trebuie si alti da faca la fel. Drept exemplu sint Maghiari din Rom. care nu stiu Romaneste. Vrei sa te integrezi intr. o societate… invata limba statului respectiv

      • nope, in Franta se invata si in limba regionala (bretona, oocitana, basca).
        In America sunt aproape toti imigranti, deci ramane o singura limba posibila de comunicare

        • Oficial, sunt 60,4 milioane de imigranti si copii de imigranti in tara (legali si ilegali). Oficial (pt ca numarul ilegalilor e mult mai mare). https://cis.org/Report/US-Immigrant-Population-Hit-Record-437-Million-2016

          Nu stiu cum mai poate fi imigrant cineva care e acolo de 100+ ani si nu mai are legaturi cu tara de origine. O treime din parintii si bunicii nostri locuiau in teritorii care nu faceau parte din Romania acu 100 de ani 😛 desi nu le putem spune imigranti.

          SUA e o tara anglo-saxona la origine si covarsitor de anglo-saxona pana in 1965. Este normal sa vorbeasca engleza. 60% din populatia alba se trage din arhipelag si 80% din N-NV Europei (adica plus nemti, olandezi, scandinavi). Restul estici, sudisti si evrei. Doar ca acum albii sunt vreo 58% (oficial 63%, dar o sa faca la urmatorul recensamant categorie separata pt MENA care e pusa la gramada cu albii acum, asa ca scadem musulmanii si evreii plus alti exotici, gen coptii, libanezii crestini).

    • Inca de prin anii ‘ 60 – ’70(daca o sa fiti putin curiosi si o sa va uitati la filmele din acea perioada) in USA, in statele sudice, se foloseau placute bilingve, desi americaneasca este inca limba oficiala. Facem cam mult caz de limba unor minoritari, situati in mijlocul tarii, fara sa luam aminte la limba, comportamentul si atitudinea celeilalte minoritati. Cat despre UKR., sper sa o incaseze de la Putler.

  8. o stire care nu prea apare in presa romaneasca. RUSINE!

  9. limba materna trebuie sa mearga in tandem cu cea oficiala si nu sa o inlocuiasca cum e la noi.ca noi suntem idioti si permitem asemenea abuzuri nu inseamna ca si altii vor fi la fel.

  10. ingradirea dreptului la limba materna in educatie cum se intampla in ucraina acum este insa alta mancare de pește si trebuie reactionat.

  11. off topic,
    nu stiam unde sa las acest comentariu…

    Noi mai operam rachete KUB?
    eu stiam ca nu mai operam astfel de rachete. si acum SURPRIZA!!! Apar ac este rachete la Capul Midia.

    – Regimentul 50 Rachete Antiaeriene Andrei Mureşianu din Floreşti, judeţul Cluj,
    – Regimentul 61 Rachete Antiaeriene Pelendava din Craiova

    Sursa este aici:
    http://presamil.ro/raportul-asteptat-tinta-prinsa/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *