Romania este saraca si nu are bani! Oare?! România are de recuperat 21 de miliarde de euro

Partea I

 

Daca tot vrem tehnica de lupta moderna, corect este sa aratam si posbile surse de finantare. Astfel faimoasa deja datorie a Germaniei catre Romania va fi comentata mai jos, din toate punctele de vedere posibile si veti remarca, asa cum noi am sustinut tot timpul, ca banii sunt ultima noastra problema.

De la miliardele de euro din fondurile europene, care stau degeaba, la miliardele datorate Romaniei de catre Germania si nu numai, la vastele posibilitati generate de un offset bine facut, toti acesti bani asteapta o minte normala, pentru a putea fi bagati in economia romaneasca!

Asteapta spuneam si iar asteapta, iar noi nu avem fonduri sa sa cumparam bocanci din panza pentru militari nostri din Afganistan!

Scăderea salariilor angajaţilor la stat cu 25% a adus la buget o economie de aproximativ 1,7 miliarde de euro. Dacă s-ar fi aplicat şi tăierea pensiilor cu 15%, aceasta ar fi urcat la 2,7 miliarde de euro. Dar toate aceste probleme şi-ar găsi rezolvarea dacă România ar putea, printr-o minune, să-şi recupereze datoriile economice istorice, pe care alte state le au faţă de ţara noastră: 21 de miliarde de euro.

Spre jumătatea acestui an, Radu Golban, economist român stabilit în Elveţia, a descoperit un lucru pe cât de incredibil, pe atât de acoperit de “rugina” istoriei: în urma unui acord încheiat în 1935 şi continuat printr-un tratat datând din martie 1939, Germania ar avea de restituit României o datorie care, la ora actuală, s-ar cifra la aproape 19 miliarde de euro.

Pe scurt, Golban a găsit dovezi care atestă faptul că, în conformitate cu clauzele Acordului pentru “reglementarea plăţilor între Imperiul German şi Regatul României” din 1935 şi ale Tratatului economic germano-român din martie 1939, Germania nu şi-a onorat obligaţiile din acele înţelegeri, acumulând o datorie către România cifrată la 1,126 de miliarde de mărci imperiale, adică aproximativ 3,717 miliarde de euro, la nivelul anului 1944. Adunând dobânda aferentă celor 66 de ani trecuţi de atunci, cei doi economişti au avansat suma de 18,88 de miliarde de euro pe care Germania le-ar avea de plătit României, la ora actuală.

Problema a fost ridicată şi în Parlamentul german, în 16 august 2010, de către parlamentara Ulla Jepke. Răspunsul Ministerului de Finanţe al Germaniei a venit neaşteptat de prompt, în aceeaşi zi cu a interpelării din Bundestag.

Nemţii nici nu vor să audă de datorie

Oficialii germani susţin că prin prevederile Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, ce a urmat încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, România a renunţat la orice pretenţie materială faţă de Germania. Atâta doar că explicaţia autorităţilor germane conţine o mică, dar esenţială eroare: tratatul invocat se referă la renunţarea la orice pretenţii, exceptând cele rezultate din contracte şi alte obligaţii dinainte de 1 septembrie 1939, data izbucnirii marelui conflict, deci nu se aplică şi în cazul tratatului din martie 1939, invocat de economistul român.

Din păcate, tocmai autorităţile române, care ar trebui să fie primele interesate în a face lumină în acest caz, au rămas inerte, chiar şi după aproape patru luni de la dezvăluirile făcute de Radu Golban.

O comisie fantomă se ocupă de asemenea cazuri

Conform Legii nr. 29 din 1994, completată prin Hotărârea de Guvern nr.732 din 21 octombrie 1994, organismul care ar trebui să se ocupe de recuperarea tuturor acestor datorii e Comisia Interdepartamentală pentru Avizarea Modalităţilor de Încasare a Creanţelor României. Din aceasta fac parte reprezentanţi din patru ministere: Finanţe, Comerţ, Afaceri Externe şi Interne. Lor li se adaugă cei ai Băncii Naţionale. Din păcate, până la ora actuală, deşi comisia ar trebui să elaboreze semestrial rapoarte de activitate, ele lipsesc cu desăvârşire. Conform articolului 5 al HG 732, comisia “analizează ofertele şi stabileşte agenţii economici participanţi la derularea operaţiunilor de recuperare a creanţelor României”.

Conform articolului 2 al aceluiaşi act normativ, “creanţele pot fi recuperate în devize convertibile, prin livrări de mărfuri, prestări de servicii, cesionare de creanţe, precum şi prin investiţii în ţara debitoare”.

Alte 15 state rău-platnice

România ar mai avea de recuperat, în afara datoriei Germaniei, creanţe externe în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari, adică 1,8 miliarde de euro. Datoriile provin în urma operaţiunilor de export şi cooperare economică derulate înainte de 1989.

Alte 15 state, majoritatea din Africa şi din Asia, se regăsesc pe lista datornicilor faţă de România. Derulate în cadrul oferit la vremea respectivă de sistemul de cooperare comunist ori de interesele statului român “patronat” de Nicolae Ceauşescu, operaţiunile economice au fost stopate de prăbuşirea regimului ceauşist. Dar datoriile acelor state faţă de ţara noastră au rămas. Astfel, conform unui raport al Ministerului de Finanţe din decembrie 2006, pe lista datornicilor se regăsesc 15 state. Pentru o parte dintre acestea au fost negociaţi deja termenii de restituire a datoriei, cum e cazul Irakului, care ar trebui să plătească aproape un miliard de dolari (702 milioane de euro), până la 31 martie 2028, conform acordului semnat între cele două ţări la 18 august 2005.

Mongolia şi Cuba, datoare în ruble

O altă categorie de datornici o reprezintă Mongolia şi Cuba, care trebuie să ne înapoieze în total aproape 1,1 miliarde de ruble transferabile. Cum rubla transferabilă – ce se folosea în cadrul schimburilor economice între ţările comuniste – era egală cu un dolar, putem socoti aceeaşi sumă şi în dolari.

Prin urmare, totalul acestor datorii se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, adică 1,8 miliarde de euro, la cursul de azi.

Cu banii aceştia, am scăpa de FMI

Din calculele realizate de analiştii economici, România va fi nevoită să se împrumute circa 13 miliarde de euro până la sfârşitul anului, pentru a acoperi creditele mai vechi. Doar de la începutul anului şi până la finalul lunii august, statul s-a împrumutat de la bănci şi de la diverse organisme financiare internaţionale, printre care şi FMI, circa 8 miliarde de euro. Astfel încât cele 21 de miliarde de euro pe care avem să le luăm de la diverse ţări ar acoperi atât datoriile de anul acesta, cât şi necesarul de bani până la sfârşitul lui 2010.

«Guvernului nu-i pasă de banii ce pot fi recuperaţi»

Senatorul PDL Iulian Urban este singurul parlamentar care a adresat o interpelare în Parlamentul României pe tema datoriei Germaniei către ţara noastră şi a recuperării creanţelor externe.

Deşi a fost făcută în 31 august, senatorul n-a primit nici până acum vreun răspuns din partea ministerelor vizate în interpelare, cel de Finanţe şi cel de Externe. “Comisia aceea (n.r. – CIAMICR) pare o fantomă de care nimeni nu ştie nimic. Eu am cerut inclusiv documentele din mapa profesională a fostului ministru de externe al României George Macovescu, în care ar trebui să se regăsească transcrierea discuţiilor oficiale pe care acesta le-a avut, în 1975, cu oficiali vest-germani tocmai pe tema acelei datorii a Germaniei.

Dar n-am primit nici un răspuns sau, chiar şi mai rău, mi s-a spus că anumite documente nu mai sunt de găsit. Şi, repet, activitatea acelei comisii, precum şi componenţa ei concretă rămân un mister. Am impresia că Guvernului nu-i pasă de banii care pot fi recuperaţi”, ne-a declarat Urban.

Cioroianu afirmă că recuperarea împrumuturilor durează mult

Deşi ne-a declarat că nu cunoaşte detaliile concrete ale activităţii de recuperare a creanţelor României, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu afirmă că această acţiune este destul de anevoioasă. “O problemă ar fi termenele destul de lungi pentru negocieri. Acestea nu se rezolvă de la o zi la alta sau de la o lună la alta. Din câte ştiu, există firme specializate care intermediază şi cumpără aceste creanţe. De obicei, se recuperează cam o treime din valoarea lor”, a susţinut Cioroianu.

«Există comisii specializate în negocierea rambursărilor»

Deputatul Nicolae Bud spune că datoriile pe care anumite state le au faţă de România nu pot fi recuperate decât în condiţiile respectării dreptului internaţional în domeniu. “Practica spune că se constituie comisii de analiză din partea ambelor state, care au drept scop rezolvarea problemelor existente. Ştiu că România are de primit mulţi bani, chiar dinainte de 1990, de la state cărora le-a vândut arme sau alimente. Unele ţări pot nega existenţa datoriilor către România, şi atunci se va ajunge în instanţele internaţionale care hotărăsc cine are dreptate”, a precizat Bud, care este membru în Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.

Topul tarilor datoare Romnaiei

Radu Golban si datoria Germaniei catre Romania

Cine este Radu Golban →

Născut la 18 noiembrie 1973, în Timişoara;

http://toateinformatiileutile.blogspot.com/2011/04/radu-golban-si-datoria-germaniei-catre.html

În aprilie 1988 a plecat din România, fiind stabilit acum în Elveţia, localitatea St. Gallen;

Absolvent de ştiinţe politice şi drept, Universitatea din Freiburg, Germania;

Master în studii europene avansate, legislaţie europeană, politici economice şi macroeconomice, Universitatea din Basel;

Doctor în economie;

Profesor la Universitatea de Vest, Timişoara.

Radu Golban, economistul care a dezvăluit existenţa datoriei de 19 miliarde de euro  a Germaniei faţă de România: «Am primit ameninţări cu moartea!»

Economistul Radu Golban, cel care a descoperit datoria de 19 miliarde de euro, datând din 1939, a Germaniei către România, spune, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, că documentele găsite şi studiate de el sunt suficiente pentru dovedirea acestei datorii istorice. Dar totul se va prescrie după data de 3.10.2012! El susţine că, după dezvăluirile făcute despre acest subiect, i-au fost aduse ameninţări cu moartea prin intermediul unui “emisar” român cu relaţii la cel mai înalt nivel politic.

Radu Golban (37 de ani), omul care se bate, în numele României, pentru

recuperarea datoriilor externe, a primit ameninţări cu moartea

Libertatea: Are sau nu Germania o datorie de aproape 19 miliarde de euro faţă de noi?

Radu Golban: Categoric, are! Documentele găsite de mine în arhivele din Elveţia şi Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susţin că România a renunţat la orice despăgubire de război faţă de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanţă sau legătură cu această situaţie. Această datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mărci ale Reichului, NU e despăgubire de război, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939, în care Germania nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acesta.

Plata datoriilor s-a reactivat în 1990

Există vreun precedent pentru un astfel de caz?

Da, există situaţia Elveţiei, care a primit o sumă de bani, în 1952, tot din partea Germaniei, în contul unei datorii identice cu cea din cazul României, născută printr- un tratat de reglementare a plăţilor semnat tot înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prin hotărârile Conferinţei de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat internaţional, se clarifică exact rezolvarea unor asemenea situaţii. România se încadrează perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferinţă. Conferinţa face, de fapt, legătura între datoriile fostului Reich şi RFG-ul de atunci. Chiar dacă au fost “îngheţate” până în 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat.

Şi chiar sunt aproape 19 miliarde?

Soldul apare clar în documentele găsite de mine, la Banca Reglementelor Internaţionale din Elveţia, care e un fel de “bancă centrală a băncilor centrale”, cât şi la arhivele statului german.

La care aţi adăugat dobânda, aţi echivalat cu moneda euro de azi şi-au rezultat 19 miliarde de euro.

Exact.

↑Libertatea a prezentat, ultima dată pe 14 octombrie 2010, povestea datoriilor

pe care România le mai are de recuperat de la ţările străine

Dacă oricum există documentele descoperite de dvs. în Elveţia şi Germania, mai e nevoie să găsim altele, la noi sau în altă parte?

Fireşte că nu! Cele de acolo sunt dovezi suficiente. De aceea nici nu înţeleg exact ce rost au aceste atitudini, cum că România n-ar avea asemenea dovezi. Doar ele există, din moment ce eu le-am studiat!

Ce-ar trebui să facă statul român, în mod normal?

Simplu: să solicite oficial Germaniei un răspuns în această chestiune, apoi, în funcţie de răspuns, să înceapă negocieri. Statul român să profite de demersurile din parlamentul german pe această temă şi să solicite precizări din partea guvernului german. Este absurd ca în parlamentul german să existe trei demersuri pe această temă, iar guvernul de la Bucureşti să nu dea nici măcar o declaraţie oficială.

Vizitat de un fost demnitar român

Şi dacă Germania va tot spune că aceste datorii nu mai există?

Tot prin hotărârile acelei Conferinţe de la Londra există prevederea înfiinţării, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru soluţionarea unor asemenea litigii. Da, da! Şi, după aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva aşa ceva.

Înaintea acestui interviu mi-aţi povestit că, după dezvăluirile privind datoria, aţi fost ameninţat…

Da, la un moment dat, toată povestea a luat o întorsătură cel puţin ciudată. După apariţia în presă a articolului în care vorbeam despre această datorie, la 17 mai 2010, nemaiştiind prea multă lume în România, am încercat, pe internet, să contactez o persoană despre care citisem că e implicată cumva în problematica recuperării tezaurului românesc de la Moscova. Să-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilă, interesată şi mi-a propus să mă viziteze în Elveţia, unde avea oricum drum. Doar că n-a venit singur omul, ci împreună cu un alt domn, pe care, mărturisesc, nu-l cunoşteam, eu fiind desprins de situaţia politică din România încă din 1988. Dar am înţeles că era un fost demnitar în guvernul României de după Revoluţie. Să-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant şi cultivat.

S-au referit şi la soţia însărcinată

Şi ce-aţi vorbit cu ei?

Fireşte că despre acea datorie şi despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus să nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat că vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanţe şi cu cel de externe despre această problemă. Mi-am dat seama că sunt oameni cu relaţii la nivel înalt. După aceea, o vreme, am purtat discuţii telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice şi economice ale problemei. Au respins însă orice tentativă de a mea de a lua direct legătura cu vreo oficialitate din România.

Apoi domnul A.E. a sugerat că recuperarea s-ar face mai uşor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar găsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului. Sincer, asta m-a derutat, câtă vreme probele studiate de mine erau suficiente. Aşa că le-am spus că eu fac acest lucru benevol, dar mă opun oricărei periclitări a relaţiilor româno-germane prin angrenarea altei părţi în problemă.

Şi ce s-a întâmplat?

După încă o apariţie în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, că am încălcat convenţia de a nu mai vorbi despre subiect şi, mai ales, despre sumă. Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis că ştie din surse sigure că serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauză că le-aş fi deranjat prin dezvăluirile mele despre acea datorie şi că viaţa mi-ar fi în pericol. Am primit ameninţări cu moartea! Apoi, a pomenit şi de pericolul ce o poate paşte pe soţia mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni şi agenţi secreţi.

Cum aţi reacţionat?

Am considerat necesar să mă duc la Poliţia din St. Gallen, oraşul elveţian în care stau, şi să depun o plângere.Nu neapărat contra domnului V.V.G., dar am menţionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis ameninţarea.

Totul se prescrie pe 3 octombrie 2012

Şi ce credeţi că se va întâmpla mai departe?

Eu sper că nimic rău sau absurd. Ce am făcut am făcut pentru România. Mai rămâne ca şi România ori cei cu putere de acolo să dorească a face ceva. Însă cât mai e timp, pentru că datoria aceasta şi orice pretenţie pe această temă, tot conform legislaţiei, se vor prescrie începând cu 3 octombrie 2012!

Isărescu s-a arătat interesat

Referitor la interesul oficialităţilor române în acest caz, Radu Golban a precizat: “Am trimis iniţial o adresă către BNR şi o petiţie către Preşedinţia României. Răspunsurile nu au fost încurajatoare. Dar am fost în ţară şi mi s-a promis că voi fi primit de preşedintele Băsescu, însă nu s-a mai putut. Am înţeles că era vorba de schimbarea ministrului de interne şi era ocupat. Dar am avut o discuţie foarte interesantă cu domnul Isărescu, guvernatorul BNR. Acolo am simţit cel mai mare interes pentru problema ridicată de mine. Mi s-a mai propus să devin consilier al actualului ministru de finanţe, dar, după două întrevederi pe fugă, domnul ministru Ialomiţianu mi-a spus că nu are nevoie de mine”.

sursa: http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7713587-radu-golban-cel-care-descoperit-datoria-germaniei-catre-bnr-daca-nu-crede-posibilitatea-recuperarii-acestor-bani-nu-angajat-acest-demers.htm

Marius Zgureanu