Rusia intr-o ‘sclavie tehnologică’ păguboasă

Expresia nu-mi apartine mie ci lui Gherman Gref – directorul Sberbank si a fost exprimata in ianuarie 2016 la un summit economic in Sankt-Petersburg. Iar Sberbank nu este o bancuta de cartier sau orisice IFN ci cea mai mare banca din Rusia si de stat pe deasupra.

Rubla s-a prabusit, rezervele interne in valuta ale trezoreriei ruse s-au dus si ele pe apa sambetei. Astfel, daca in 2015 Rusia a apelat la fondurile din…Fondul de Rezerva pentru a mentine cat de cat cursul rublei (valoare fond 92 miliarde de dolari, astazi in valoare de doar 30 miliarde), daca a obligat exportatorii sa-si schimbe o parte din veniturile in valuta in ruble, cu acelasi scop, ei bine si fondul de rezerva s-a terminat, iar acum s-a apelat la Fondul National Bunastarea (in valoare de aproximativ 80 miliarde de dolari). Acum nu se mai pune problema sustinerii rublei ci a acoperirea deficitului bugetar imens.

Banca Nationala a Rusiei pierde si ea valuta intr-un ritm cu totul alarmant, astfel in doar doi ani (2014 si 2015) au fost cheltuite 140 miliarde de dolari, ajungandu-se ca rezerva internationala a Bancii Centrale sa scada de la 524 miliarde dolari in octombrie 2013 la doar 395 miliarde in septembrie 2016.

Pe piata interna sanctiunile auto-impuse de guvern la adresa producatorilor occidentali (mai ales de alimente) au dus la o crestere accelerata a preturilor acestora pe pe piata interna si, in general, la o inflatie compusa din doua cifre, asta in conditiile in care in UE inflatia a fost mai mult deflatie, spre grija Bancii Centrale Europene.

Tradusa in termeni simpli inflatia din Rusia arata incapacitatea economiei locale de a oferi populatiei produsele de stricta necesitate, adica pe piata Rusiei exista o penurie de alimente si alte produse de baza, in timp ce pe piata UE aceste produse sunt produse in exces.

Si ca sa putem sesiza adevarata amploare a dezastrului economic, Trezoreria Rusa a anuntat reducerea bugetului apararii pentru 2017 25,5%.

Prabusirea rublei arata si ea ca Rusia este o tara bananiera si ca economia sa „stie” sa exporte doar materii prime, odata ce pretul titeiului (si al gazului) s-au prabusit si rubla a luat-o la vale pentru ca altceva Moscova nu prea exporta, iar – daca totusi exporta – o face in cantitati foarte mici. Dar in acelasi timp Moscova importa masiv, mai ales bunuri de larg consum, de unde si situatia rublei si a inflatiei…

Sumarizand, Rusia pierde teren rapid pe planul competitivitatii economice in fata restului lumii. Nu ca inainte de prabusirea pretului petrolului ar fi fost competitiva dar exporturile de hidrocarburi (la preturi ridicate) mascau lipsa de competitivitate si primitivismul economic.

Intr-adevar, potrivit ultimelor date ale Ministerului rus pentru Dezvoltare Economica, embargoul Rusiei asupra Occidentului pe importurile de alimente a adus o creştere a preţurilor de 31,6% în doi ani, incepand din august 2014, cand a fost introdus boicotul, o data si jumătate mai mult decat insaai inflatia, cu momente de varf in primele sase luni. Preturile la alimente au crescut cu 52% in februarie 2015, un impact major care a dus la devalorizarea accelerata a rublei si la recursul masiv la fondurile de rezerva ale Rusiei. In această vara, pe baza unei refaceri a contractelor si ridicarea secventiala a embargoului, nivelul cresterii comparativ cu august 2014 este de „doar” 31,6%.

Si pe langa toate acestea avem coruptia ca politica de stat si cred ca se poate afirma cu seriozitate ca astazi Rusia este condusa de mafia locala.

Avem statistici din Rusia care ne arata cum 1,5% din populatia tarii controleaza 50% din avutia nationala – datele din 2011!

Si acum sa aruncam o privire retrospectiva:

2015

Vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici anunta cresterea semnificativa a pretului painii in Rusia, iar cresterea pretului este considerata normala din punct de vedere economic din doua motive: scaderea rublei si deci scumpirea importurilor cuplata cu dependenta de importuri alimentare a Moscovei. Dvorkovici a explicat “Preturile la faina de grau şi la paine ar putea continua sa creasca in urmatoarele doua-trei luni in unele regiuni ale tarii“. Si au tot crescut, la finalul lui 2015 pretul painii  a explodat cu un procent format din doua cifre datorita cresterii pretului la faina, drojie si margarina.

2010

Pretul painii „sare”cu 20% datorita unei secete severe, aratand inca odata precaritatea agriculturii rusesti, chiar mai precara decat a cea romaneasca.

Tot in 2010 guvernul a fost obligat sa instituie un embargou asupra exporturilor de grau din aceleasi cauze, pretul la paine insa a tot continuat sa creasca si asta in conditiile in care Rusia are cel mai mult pamant arabil din intreaga Europa si inainte de revolutia bolsevica era cu adevarat „granarul Europei”.

Mari cresteri de preturi s-au inregistrat pe piata lactatelor acolo unde agricultura rusa sta, se pare, cel mai rau.

Intre timp rusii importa din China alimente in valoare de 20 de miliarde de dolari pe an, imposibilitatea agriculturii locale de a asigura hrana populatiei lovind si ea in balanta de plati externe a statului, situatia fiind similara intrucatva cu cea din epoca sovietica.

Sigur si Romania importa alimente in cantitati mari datorita decalajului de productivitate, a politicii imbecile a guvernelor noastre etc, dar daca Bucurestiul ar fi in situatia Moscovei agricultura noastra nu ar avea nici o problema sa asigure cam toata gama de alimente in cantitati suficiente si sa si exporte, ba noua cred ca ne-ar prinde foarte bine un astfel de embargo (ironie), am reusi astfel sa ne capitalizam propria agricultura si s-o modernizam mai repede.

Asadar, in loc de sfarsit, putem doar sa conchidem ca Dumnezu iti da dar nu-ti baga si-n traista. Rusia, efectiv cea mai bogata tara de aceasta planeta, bogata in absolut tot ce ne-am putea inchipui, de la aur, diamante si metale rare, la apa, paduri, pamanturi nemarginite bune pentru agricultura, titei, gaze si te miri ce-or mai avea, flamanzeste din cauza uni embargou auto-impus in fata UE, cand o Rusie normala ar putea sa hraneasca probabil jumatate din Uniune fara sa se incordeze macar.

Dar coruptia, nepotismul, autarhismul chiar tin cea mai bogata tara din lume intr-o saracie crunta…

Aviz amatorilor care inca mai cred ca Rusia are solutii pentru altii si ceva de oferit cand de fapt Moscova nu are nimic de oferit nici macar propriilor sai cetateni. Pe de alta parte nu putem sa nu observam cu ochiul liber ca toti amicii Moscovei mustesc ori de saracie ori de dictatura, ori (de cele mai multe ori) si de una si de alta, asadar Rusia nu este – si n-a fost niciodata – un exemplu de luat in considerare, nici ea nici ”prietenia ei sincera”.

Dar avem si vesti bune, cica al noualea prototip al – deja faimosului de trista amintire – PAK FA s-a ridicat de la sol in aplauzele audientei; vestea mai putin buna este ca si cel de-al noulea T 50 (de data aceasta purtand cu mandrie un camuflaj digital) zboara…tot cu motoarele Suhoi 35S, pe motiv ca cele destinate special lui inca nu se zaresc la orizont…

GeorgeGMT & presa nationala/internationala, inclusiv aia de la Moscova

257 de comentarii:

  1. Asta e un articol de propaganda imperialista care denigreaza maretele realizari ale lui Putin… 😉
    Acum, serios, Rusia pierde aproape 75-80 miliarde dolari pe an, adica mai mult decat un intreg buget al apararii.
    Daca in 2-3 ani nu reuseste sa scape de sanctiuni, va trebui sa porneasca un razboi cu cineva, altfel ramane fara bani si se prabuseste regimul.
    Nu ca razboiul ar fi o sursa de venit ci pentru ca, sub pretextul razboiului, vor putea tipari bani si , in plus, vor putea mentine controlul asupra populatiei ca sa nu ii vina idei.

    • Pai bani pot sa tipareasca si acum, n-au reusit insa sa dezvolte tiparnita pt lapte, branza, carne, oua si mai ales paine.
      Geaba fac razbel daca nu au ce manca, sa nu uitam si in „917 tot de la mancare a pornit razmarita.

      • Daca pornesc tiparnita acum se prabusesc in inflatie si incep revoltele.
        Ca sa nu se intample asta, daca nu rezolva problema sanctiunilor, in 2-3 ani Putin va incepe razboiul ca sa dea un „reset general”, cel putin in Europa.
        Prefera sa riste un razboi decat sa fie debarcat.
        Asta in cazul in care cifrele anuntate sunt reale iar situatia nu este cumva si mai proasta, caz in care, ar putea incepe distractia chiar de anul asta.

        • Mihail Mihailovici

          acum sincer se pot pune ciiteva intrebari:

          1. care este scopul final pentru care se trage tare cu aceste sanctiuni ??….. R= dezmembrarea Rusiei si acapararea vastelor teritorii din Siberia
          2. de ce este obligata Rusia sa cheltuiasca disproportionat de mult pentru inarmare ? ………… R= pentru a evita dezmembrarea tarii si aruncarea poporului rus in neo-sclavie
          3. melodia cu Rusia cea „slaba” si „nevolnica” a cintat-o si Napoleon soldatilor sai si a urlat-o si Hitler poporului german …. ce a iesit intr-un final ? amindoi si-au furat-o de nu s-au vazut

          Rusia este si nu este o tara „bananiera”. Nu raportati la USA direct PIB-ul si sumele alocate pentru inarmare – 100 de miliarde de dolari au alta putere de cumparare in Rusia decit in USA – un tank cu aceleasi performante costa de 3 ori mai putin in Rusia decit USA. Rusia are un contigent puternic si bine format de oamenii de stiinta si tehnicieni de mare valoare in toate domeniile, o armata formidabila, un teritoriu enorm , au rasputita si cumplita iarna ruseasca, au votca si celebrul lor defetism in fata mortii si intr-un final … de ce nu ? ..il au pe Putin

          In Rusia acum NU se moare de foame ….. NU se traieste greu …. tara NU este la limita subzistentei si in nici un caz nu este intr-o saracie crunta. Din contra Rusia are resurse enorme din tot ce vrei si in cazul unui razboi pe termen lung (daca poate exista asa ceva) rusii se vor descurca infinit mai bine decit tarile occidentale care sunt mult mai dependente de importuri decit Rusia.

          poporul rus este acelasi popor care acum mai bine de 70 de ani a rezistat la Leningrad 1.000 de zile in conditii greu de imaginat si de inteles de cei din ziua de astazi.

          nu va faceti iluzii …… cind o fi sa fie vor iesi din nou invingatori …..

          • Cine i-a pus pe rusi sa atace Ucraina? Cine a amenintat Rusia cu forta armata? Dar Rusia ne ameninta pe noi tot timpul. Si Napoleon si Hitler au avut dreptate, ivanii au avut bafta cu iarna, in cazul lui Napoleon – sa nu uitam ca armata tarista a refuzat sa lupte cu Napoleon, iar in WW2 au avut bafta cu iarna si cu ajutoarele americane…
            La Leningrad poporul a rezistat ca n-a avut incotro, nu-i un exemplu de …nimic.

          • se trage tare pe sanctiuni ca Rusia sa renunte la atacarea vecinilor. Si vor ramane pana rusii evacueaza Crimeea si estul Ucrainei.
            Vestul poate sa tina la infinit aceste sanctiuni, cat poate rezista Rusia?

            • Dinule, tu crezi ca ei o sa stea cu mainile in san sa-si astepte sfarsitul?
              When goods stop crossing borders, armys will!

        • Unii au calculat ca Rusia va intra in colaps financiar in 3-4 ani de la ocuparea Crimeei.
          Rusia se poate imprumuta din China,dar dobanda este mare pentru ca si riscul de tara este foarte mare.
          Deja se observa ca lipsa investitiilor in domeniul public,nu cel militar,induce o stare de revolta interna in randul populatiei.
          Sa nu uitam de greva transportatorilor (cauza: o taxa de 25%+ de utilizare a drumurilor) ,care a fost un fenomen cam dur pentru guvernanti.

          Problema este ca nimeni din exteriorul Kremlinului nu poate misca gasca kaghebista de la conducere,doar daca se lupta ei intre ei in interiorul gastii.

    • Un razboi poate fi pornit si de la mai putin lucru, important e sa se indeplineasca acele conditii generale economice-politice-militar-strategice care sa permita initiatorului avantajul din start. Vorba lui Sun Tzi, daca prin pace poti castiga mai mult decat prin razboi, de ce sa-l pornesti?

    • @Eroul Bula,

      pai… daca porneste un razboi cu cineva, inseamna ca-si rfezolva problemele? dompotriva, ii cresc ffff mult cheltuielile. de aici rezulta ca nici problemele nu se vor rezolva.

      • in caz de razboi mizeaza ca populatia se va uni in spatele conducatorilor criminali, exact asa cum s-a intamplat in ww2. Hitler daca era destept catiga razboiul cu armele si sangele rusilor care se cam saturasera de Stalin si gasca lui sangeroasa.
        Un inamic extern i se pot imputa multe, iar rusii sunt nr 1 la propaganda. Si eu sunt de acord ca Putin in 2-3 ani nu va avea decat sansa unui razboi. De aia si vedeme pregatirile NATO din tarile baltice si de la noi

    • @Eroule, GeorgeGMT,

      Lucrul asta este inevtitabil, caci evenimentele din Venezuela le dau fiori deminatrior rusi. Ori isi revin economic in urma eliminarii sanctiunilor, ori cauta pretext sa nu sfarseasca precum ultimul tar al Rusiei, caci disperarea aduca la extrem, pe rusii de rand acolo ii aduce, oricat ar indura ei….la un momendat tot crapa buboiul, iar regimus stie bine asta. Tocmai de asta se zbate pe toate fronurile posibile, de la diplomatie, militar si economic!

    • DA ai dreptate cred ca asta va fi rezultatul dar nu îți face griji …cele 300 de avioane F-16 cu cocarde tricolore si……F-35 ascunse de abia așteaptă…
      Din asta tot noi vom putea ieși prost.

    • Si ghici cine e la poarta Rusiei care sta ca un ghimpe Romania noastra

  2. gabriel neacsu

    Pai si ciolovecii cu ce mai sunt platiti ? Ce-i drept mai sunt si voluntari caci am avut si eu cativa prin lista,culmea fosti ofiteri MAPN.

  3. Rusia a pierdut statutul de mare putere odată cu Yeltin. Dacă erau deștepți, puteau lua Crimeea, Donbassul și jumătate dIn Kazahstan pe considerente etnice, și în mod legal pe deasupra. Rusia a pierdut trenul, și pentru Ucraina, și pentru economia sa.

    • kazahstanul e totusi un stat puternic dpdv militar si mai e si aliata a turciei si cu relatii din ce in ce mai bune cu vestul si sua. pe de alta parte si in rusia traiesc in zona frontaliera peste 650.000 de kazahi, deci argumentele rusilor nu sunt chiar realistice.

      • si inca un argument. printr-o actiune contra kazahstanului si/sau a belarusului, rusia se va izola aproape complet, mai ales fata de statele csi. toti o vor percepe ca pe un posibil agresor(plus finlanda, azerbaidjan, norvegia)

  4. Ce triste vesti,de o ora plang, lasai sa sufera, ca poate asa se mai trezeste poporul

    • Asa au suferit si nemtii dupa ww1 din cauza sanctiunilor cretine impuse si a fost nevoie doar de o scanteie austriaca sa porneasca un nou razboi.

  5. Nu vindeti pielea ursului din…. Siberia !
    La cum ne cunoastem „marfa” orice banca din lume ar pune botul la 30% din actiunile marilor firme rusesti (fara sa stie ca NU vor avea nici in cuvant de spus) si Rusia va primi sute de miliarde $ fara probleme.

    • Sigur, „privatizari” de genul Rosneft catre VTB Bank pentru 20% folosind ca paravan Qatarul si Glencore care pentru modica suma de $300 milioane au achiesat sa le fie folosite numele in tranzactie. Nu-i mai prostesti pe prosti cu chestii de genul asta in Rusia de multi ani de zile.

  6. O natie de cacao…asta sunt!
    Cel mai mare pericol pentru ei este ca tarile din jur sa porneasca usurel pe calea occidentalizarii.
    Cand vor incepe sa se uite mujicii cu jind peste gard…atunci si doar atunci va porni pe calea inevitabila ce va fi inceputul sfarsitului pentru Rusia asa cum o stim noi in granitele actuale…eu nu vad cum vor putea sa evite dezmembrarea…
    Si ca sa fiu cinic cred ca pentru noi (si pentru altii, inclusiv Nato) cea ce a facut Putin este cel mai bun lucru care s-a intamplat dupa dec. 89…orice s-ar crede si spune despre Ukraina nu va mai juca jocul rusiei niciodata…dimpotriva.

    • @Bere-Laur

      FALS! Tu analizezi poporul rus cu mentalitatea romanului cu creerul spalat euro-ii occidentului.
      te asigur ca marea majoritate a rusilor nu gandesc asa. Au alta mentalitate. Aceea de mare cuceritor al Europei, si ei stiu oricand ca tot ce este in europa acum, poate deveni a lor in doar 1 saptamana.

      Mai e ceva… Tot ceea ce au acum europenii este de fapt pe CREDITE. Orice scanteie trimisa de rusi (o eventuala tentativa de invazie) poate duce la o prabusire profunda a monezii euro. si automat a intregii Europe.

      Nici nu trebuie sa atace tarile NATO. Ataca doar tarile neutre din zona nordica, de exemplu.

      • Rusia n-a fost niciodata capabila sa destabilizeze monetar Europa sau SUA, nu te mai oftica…poate doar prin carti cu spioni a la Tom Clancy.
        Singura putere reala a Rusiei este propagandistica, in special pentru unii din mocofanii din UE prea lenesi ca sa-si imbunatateasca propriile sisteme politice, mai degraba prefera sa viseze cai verzi pe pereti cu Rusia – salvatoare a occidentului decadent.

      • @chipp
        Ultima data cand au atacat o tara ‘neutra’ din zona de nord, nu le-a mers prea bine.. pe atunci nici nu era vb de NATO si nimeni nu s-a inghesuit sa ajute respectiva tara si totusi si-au cam luat-o..

      • fi serios,doar militar pot subrezi o zona si doar pe timp limitat si nu intodeauna…depinde pe cine.

        • Pai, tarile baltice nu sunt considerate tari nordice si sunt in NATO, ramane Finlanda si Suedia. Finlandezii se cam pricep sa ii gestioneze pe rusi inca din 1939. Cu suedezii e chiar mai nasol pt rusi.

          • Capatu' satului

            Nu se compara situatia de acum cu razboiul de iarna
            Finlandejii nu au nici macar un submarin
            Iar la aviatie sunt destul de in urma

            Iar pe partea navala stau destul de subrezi fata de au rusii

            Rusia este o putere militara fara concurenta in vreo tara evropeana
            Mai multe tari ar putea sa se gandeasca sa ii faca fata impreuna; dar o singura tara evropeana mai greu

            • Chiar esti u capat de sat, hat daparte…rusii militar nu se compara cu…Franta sau UK sau chiar Italia de ce nu si Germania. Armele nucleare si propaganda ieftina au efectul scontat, crezi ca ciolovescsii au ceva..tare.

  7. eu chiar sunt curios la ce se gandeste (ras)putin. stie si el ca se indreapta spre ceva grav, cred ca mintea lui diabolica hamisleste ceva plan/razboi sa incerce sa scape cumva….

    o intrebare…oare participarea la reconstructia Siriei nu o sa il ajute sa mai iasa din foame?
    plus eventualele legaturi cu turcia si iran…

    • Baiul lor major este ca nu au depasit fixatia pe petrol si gaze.. Pretul jos al petrolului ii face sa piarda multi bani.
      De crescut nu au cum sa il cresta pentru ca in momentul ala intra americanii cu petrol de sist. Is deja profitabili, cu permisie de export si capacitate de productie.

      Plus ca au pus botu’ pt sp[rijin in Siria al macelarului…inpreunca cu cine… cu Iran care si astia au foame de bani tot din petrol si gaze pentru Europa … Este o chestiune de timp pana cand se vor afla pe pozitii diferite pentru a livra petrol catre Europa, asta daca nu cumpara chinezii tot.

      Alta chestie este ca Europa este in plina shiftare care regenerabile .. azi maine Rusii au marfa dar nu o cumpara nici dracu …

      • De cumparat se cumpara, numai ca acum sunt si alti actori care vor s beneficieze de miscarile de pe piata hidrocarburilor cum ar fi SUA.

        • Exact aia ziceam – SUA este un mare producator de petrol.. 2014 a fost cel mai mare… Toata miscare aceea cu scaderea pretului la titei, SUA era vizata. Petrolul de sist nu era rentabil la 25-30$. AU increcat OPEC sa ii puna pe butuci. Problema OPEC era ca SUA are economie sanatoasa .. OPEC nu in schimb…

          • tomcat, razboiul sauditilor cu producatorii americani de petrol de sist nu a facut decat sa-i intareasca pe astia din urma. firmele slabe au disparut, iar cei care au rezistat sunt mai puternici si au cheltuieli de productie din ce in ce mai mici.
            asta nu inteleg cei din economii dirijate, care e forta unei economii libere si concurentiale

  8. Poate o solutie pentru Rusia ar fi sa faca o moneda comuna cu China comunista si cu alte tari care sa darame suprematia dolarului si sa anihileze tiparnita americana. Alte solutii ar fi reducerea drastica a cheltuielilor militare si sa investeasca in crearea de bunuri de larg consum si turism.

    • Moneda inseamna incredere, asadar ce moneda poa” sa faca Rusia, China, Brazilia etc?!
      Solutia este dezvoltarea economica, dar asta vine in general cu o oarecare liberalizare politica si civila. Vezi China…

      • Potentialul turistic al Rusiei este coplesitor, reducerea drastica a cheltuielior militare va elibera multi bani pentru alte sectoare economice, reducerea evaziunii fiscale este o alta sursa de bani, reducerea taxelor si stabilitatea fiscala pot atrage investitori straini si ofera o gura de oxigen celor autohtoni. Investitiile in infrastructura si in crearea de bunuri de larg consum inclusiv IT pot fi, de asemenea, solutii la criza actuala.

        Dar mai intai trebuie lichidate clanurile mafiote ruse.

        In China comunista nu exista liberalizare politica, tot PCC este la putere. Cat privesc drepturile civile, China comunista este la ani lumina de Europa si SUA.

        • La ani lumina in spatele Europei si SUA, evident 😉

        • Mosoiu, eu am fost de 2 ori la rusi, o data ca turist, prin caucaz. A trebuiat sa dau spagi peste spagi, m-au tratat ca spion, m-au pus sa aduc tot feluld e acte, etc
          Am jurat ca nu ma mai intorc, si am mai fost in Caucaz, dar prin Georgia, o tara minunata.
          Nu ai cum sa faci bani multi din turism cu o astfel de atitudine

          • Adevarat, dar poate obiceiurile proaste vor fi eliminate in timp, poate vor lua exemplul altor tari cu sector turistic puternic.

      • @George GMT si Dl. Musoiu, moneda comuna sau valuta nu inseamna numai incredere, sa ai macar niste bunuri care se vand bine si tot timpul, constant.
        Mai e un aspect, aceste bunuri sa fie produse de tine si ale tale nu doar produse de terti pe teritoriul tau.
        Ex.: nemtii, vand intruna orice bun cu o calitate de la mediu spre high si la preturi relative decente si asta TOT TIMPUL nu o perioada data sau fixa.
        Cum fac ? Investesc continuu in oameni si in tehnologie de fabricare mai repede mai bine, dar si ei incep / au deja o problema, produsele sunt scumpe si devin mai scumpe, pretul materiilor prime creste si nu numai la ele.

    • iar incepem cu brics?!?

  9. Ăstia cheltuiesc mult cu trolii. …. Cazare , mâncare în tari străine, scump, dom le, scump. În loc sa își hrănească populația. Valabil și pentru nostalgicii noștri care își aduc aminte ce bine era pe vremea lui Ceausescu, sa se uite în coșul lor de cumpărături de la Carrefour apoi sa își aducă aminte de Alimentara și dacă tot le e dor sa meargă fuguta în Rusia sau Coreea de Nord

  10. Nu sunt ei la fundul sacului dar nici bine nu le este . Sunt curios cat o sa-i mai tina curelele in Siria si pe unde mai sponzorizeaza razboaie sau conflicte inghetate din astea mai ales prin proxy gen estul Ucrainei , Transnistria , Georgia si pe unde mai au enclave de ” pro rusi ” persecutati.

    • „pe unde mai sponzorizeaza razboaie sau conflicte inghetate din astea…”

      Trafic cu droguri, cu arme, cu carne vie, conturi offshore, se gasesc surse de bani.

      • Asta mi-aduce aminte de magazinele rusesti de blanuri si haine de blana, foc de luxoase, aflate pe toate cararile insulelor grecesti. Pai Creta (de exemplu) si haina de blana?! Acolo se spala bani grei!

    • In Siria li se va infunda atunci cand Fortele Democrate Siriene(kurzii si rebelli sunniti moderati/laici) or sa inceapa ofensiva terestra inspre Rakka, impreuna cu americanii. Lucrul asta se va intampla dupa ce irakienii termina de cucerit completamente Mosulul, determinand retragerea teroristilor ramasi catre asa zisa capitala a califatului. Si cu siguranta nu vor incepe nici, daca cele 5 baze americane din Kurdistanul sirian nu vor fi gata la timp. Vorbesc de cele care or sa poata sa inlocuiasca complet Incirlik-ul in caz ca se prostesc turcii sa mia faca ce au facut la puciul ala cand i-au luat ostateci o zi intreaga si i-au lasat fara curent.

      Dupa ce armia lui Trump o sa puna steagul SUA peste capitala kalifatului terorist, cel mai probabil vor continua inspre Damasc daca nu o dau in niciun fel la pace cu privire viitorul Siriei. Asta cred eu si cel mai probabil rusii, ca niste baieti buni ce sunt ei, nu vor sta direct in calea americanilor dezlantuiti, ci ii vor lasa pe acestia sa intre si in Damasc si sa-l atarne de bec pe macelarul Al Assad….cu mana rebelilor, bineanteles! 🙂

      Asta cred eu ca vor face in Siria si cred ca mai mult nu ii vor tine curelele sa faca….nici cohonesul! 🙂

  11. eu nu-s chiar asa de critic legat de industria alimentara din rusia.

    Ba dimpotriva,consider ca pe termen mediu si lung, rusia are un mare castig prin masura de limitare a importurilor de alimente.

    Practic suferi 2 ani dar in acest timp incepi sa repornesti motoarele productiei proprii de alimente. intr-un interval de 3-4 ani devii producator de alimente, reusind sa-ti acoperi necesarul propriu si chiar oferind locuri de munca populatiei.

    Problema mare este la producatorii europeni, care au pierdut o piata de desfacere importanta (135 mil locuitori). Acum eu observ ca analiza este putin subiectiva, ingrijorarea fiind legata de producatorii vest-europeni care pierd profitul facut pe spatele Rusiei.
    Acesti producatori din vest, au o supra-productie, pierzand piata de desfacere ruseasca, si automat au ramas cu marfa pe stoc. Sunt obligati sa cauta alta piata de desfacere (ceea ce este ff greu) si binentreles sa-si diminueze pretul, odata cu acesta isi reduc profitul.

    daca Industria alimentara din Rusia, in 3-4 ani se revigoreaza, si se creeaza locuri de munca, in UE este exact invers. Industria alimentara va pierde profit, si va pierde locuri de munca.

    deci pe termen scurt este greu pentru Rusia (2-3 ani) dar poe termen mediu este foarte bine!

    • Mai ales ca Rusia nu si-a distrus agricultura si nici industria alimentara, asa cum s-a intamplat in Romania care importa aproape toata mancarea.

    • daca industria Alimentara ruseasca s-a pus pe picioare, ar trebui ca in 2016 cresterea preturilor la alimente sa fie ff mica iar in 2017 pretul sa se stabilizeze cu conditia ca Rusia sa desfaca productia alimentara in propria tara.

      Daca vor trimite pe export o parte cat mai mare din productia alimentara, e posibil ca preturile sa creasca si in 2017.

      Acum… daca productia alimentara e controlata de oligarhi, acestia vor cauta in permanenta moneta straina (dolar, euro) si vor exporta. Facand aceasta manevra, populatia sufera o crestere a pretului.
      Exportul de cereale, fructe, vodka, etc nu trebuie neaparat sa fie facut in UE.
      Poate fi facut in special pe 3-4 tari cu populatie fff mare, partenere Rusiei.
      Cum ar fi Turcia, Egipt, Iran, India.

      Pentru rubla, reinceperea propriei industriei alimentare si repornirea exportul este sanatos.
      Si situatia actuala a Rusiei o obliga sa faca aceste lucruri.

      • Corect, dar in plus trebuie sa mai taie si din cheltuielile militare, mai putine Armate, mai putine Suhoiuri, mai putine submarine, ducerea la fier vechi a Kuznetovului etc. 😉

        • @Musoiu,
          Cheltuielile militare isi au rolul lor.

          Trebuie sa punctez un aspect aici. Nu avem cum sa neglijam faptul ca aceste cheltuieli militare stimuleaza practic inca 3 ramuri ale economiei rusesti:
          – Industria grea (metalurgica)
          – Industria constructoare de utilaje si masini
          – Industria de cercetare

          Dupa 3-4 ani investitii in armata, rusia poate sa implementeze in industria civila o multime de tehnologii.
          De exemplu pot sa reporneasca productia de camioane rusesti, constructia de tracotare pentru agricultura, implementand anumite componente ce provin din industria militara. (Motoare, cutii de viteze, suspensii, reductoare, punti tractiune, etc, etc)

          Deci daca Rusia a reusit sa dezvolte anumite tehnologii, folosind banii alocati pe bugetul militar, acum ar trebui sa inceapa reducerea cheltuielilor militare si redirectionarea in industria metalurgica si industria constructoare de utilaje.

          • Niciodata Rusia/URSS nu a reusit sa translateze tehnologie militara catre piata civila, pe motiv ca rusii nu au o industrie civila serioasa.
            Da-mi exemplu de produs rusesc…

            • KAMAZ-ul

              – in timpul URSS-ului era un camion greu.
              folosea motorul de pe tancul rusesc T-55 /580HP iar in cariere aveau camioane cu motor de 730Hp (de pe tancul T-72)

              mai mult, si puntile kamazului proveneau din industria militara.
              KAMAZ-ul, la momentul respectiv avea doar un singur competitor in Europa: TATRA!

              • Si cu toate acestea nu s-a impus pe piatele bogate, asa cum nu a facut-o nici Romanul romanesc si nici macar Tatra ceheasca. Tot la tarile traditionale din lumea a III-a a ramas. Oare de ce?

                • din cauza ca guvernele occidentale prefera propria productie.
                  de ce sa impuna Tatra si sa nu impuna MAN sau CATERPILAR?

                  Tarile bogate isi promoveaza propriile branduri. oricine ar face asa.

                  • Prefera??? Cred ca sunt ceva chestii putin diferite… Ca si cum tu ai prefera sa iti iei o Dacia 1300 in loc de VW Golf…

                    Tractoarele alea facute de Brasov erau rudimentare comparate cu cele vestice

                    • @tomcat,

                      ai condus vreodata un tractor U-650 de la Brasov?
                      eu am condus un U-650. Ba chiar am am avut ocazia sa-l folosesc la discuit si la arat.

                      U-650 pe la sfarsitul anilor 70, inceputul anilor 80 era unul dintre cele mai fiabile tractoare din intreaga Europa.
                      Chiar si acum marii fermieri din romania, pe langa NewHoland, Cass, john Deer, au in curte si 1 tractor U-650.
                      personal cunosc fermieri cu 800-1000 HA care inca folosesc aceste tractoare la anumite munci agricole, specifice, ceva mai usoare.

                  • Guvernul e guvern, intreprinderile private sint intreprinderi private. Daca guvernul poate avea preferinte, de obicei intreprinderile au o singura preferinta: maximizarea profitului, unul din mijloace fiind reducerea cheltuielilor odata cu cresterea productivitatii.

                    Ori … o fi ferul rezistent, dar daca intr-un fier Kamaz/Uaz/Vaz/Gaz/Tatra omul nu isi poate face treaba bine decit 3 ore crescind apoi sriscul de accident sau improvizind pentru a isi face viata mai buna iar in Cat/Man/Volvo/altceva are conditii mai bune (chiar si in varianta standard, fara full option), se va prefera asta. Pentru ca apoi managerul va spune angajatilor ca au crescut confortul la locul de munca, deci riscul de imbolnavire e mai mic.

                    Plus calitatea (disponibilitate, perioade de revizie, piese disponibile in timp scurt, etc), interval intre revizii, operatii efectuate la revizii, costul reviziilor, costul exploatarii, conditiile de service si inlocuiri temporare, rapiditatea de interventie, etc.

                    E matematica in majoritatea cazurilor.

                  • lasati balta industria camioanelor din vest.
                    Acolo cartile sunt facute deja.
                    Vorbim de Volvo Group (merita sa vedeti ce detine), cativa medii (MAN, Iveco) si restul jucatorilor mai mici sau chiar microscopici (Roman AB, Sisu, etc).
                    Niente di piu!

                    Roman a dezvoltat niste platforme la care chiar si MAN a mai dat ceva la schimb, iar SISU practic are cam aceeasi soarta dar are macar mai multe produse si inca rezista chiar daca la limita.
                    Intre timp in Romania se cumpara camioane si autobuze de aiurea….

              • Kamazul n-avut neam de neamul lui motor de tanc! Ba dimpotriva este la origine un camion japonez produs de rusi sub licenta…

              • Bun exemplu Kamazul ! Este cea mai buna imagine a nivelului tehnologic din „Fostul Mare Est”
                Greutatea lui fara sarcina utila era dubla fata de un Studebacker , GM sau Ford din clasa lui, deci pentru al construi foloseai de doua ori mai mult fier.
                Consumul de combustibil era de trei ori mai mare.
                ELOCVENT NU ?

                Camion potrivit pentru orice tara condusa de cretini ce erau dispusi sa o falimenteze.

            • Cristian IONITA

              Camion Kamaz … face legea la Dakar de zeci de ani …. camion foarte oki ptr zone neamenajate …. adica over rated ptr Europa.

            • Boss esti in eroare…Mare de tot! Rusia este exportator net de grau! Asta tocmai din cauza „autosanctiunilor”.
              Pe vremea lui Eltsin, „Rusia a pierdut peste 35 de milioane de hectare de teren agricol, o suprafață egală cu cea a Germaniei”, ne comunică Der Spiegel.
              Dar tot nemtalaii „democrati”..”liberali” si „globalizanti” de la „Oglinda” din Hanovra ne asigura insa ca …”Agricultura rusească trece printr-o perioadă de creștere spectaculoasă, din cauza embargoului impus la importurile de produse alimentare „…si ce sa vezi?…ca „exporturile nete de cereale au intrecut pe cele de arme! ”
              Asa ca in viitor nu petrolul va face bugetul Rusiei (ti-am mai spus si altadata ca structura bugetului e ceva ce nu cunosti…de pilda aportul fiscal la buget) ci exportul de papica! Si cum ei au si cel mai mare fond funciar si timp, vremea tine vadit cu Rusia si in plus si pe Nabiulina sa-i puna piedica lui Obama… dezvolta tu in continuare…

              Rubla slaba a tatarcei incapatinate de la Banca centrala (Nabiulina) e in directa legatura cu exporturile de cereale. Macroeconomia rusa este pe zero (nu pe minus) cu usoara tendinta de crestere (UNCTAD)…
              Smecheria pe care Obama voia sa i-o serveasca lui Putin era tocmai presiunea asupra rublei. Asta ar fi dus la cheltuirea rapida a rezervelor valutare ale tarii lasandu-l pe Putin fara dolari ca sa-si salveze rubla. Dar Nabiulina a liberalizat rubla lasand-o „in pace”, neintervenind deloc asa cum spera Obama si instantaneu a aplicat „autosanctiunile” care au dezvoltat un sector economic mult timp neglijat de Rusia. Inainte de sanctiuni Rusia era importator net de grane!…La trei ani de atunci Rusia exporta grau!
              In felul asta Putin a ramas cu rezerva valutara , a castigat din pretul la granele exportate tocmai prin rubla slaba si i-a facut pe europeni sa-l injure pe Obama! Caci piata nu-i un loc vesnic , odata parasita si ocupata de altcineva este foarte greu sa revii pe ea.
              Cat despere tehnologii civile…poate ar fi cazul sa faci o „calatorie de informare” pe acolo.
              Despre tehnologia militara cu aplicabilitate civila (sau viceversa!) in ceea ce priveste Rusia exemplul este dintr-o ramura de varf, de elita in stiinta economica, de care un stat „bananier” nu-i capabil asa cum ne spui tu. Aeronautica. Iliushin IL76 este exemplul meu…
              Cand Ghana, Gabon sau Zair vor face asa ceva te invit sa ma tragi de urechi.. 🙂

              • Bre matale n-ai citit articolulul. Eu ma mai pricep la buget tocmai de aceea ma mir de ce scrii.

                1- Rusia este din cand in cand mare exportator de grau, in 2015 de exemplu n-a mai fost c-a dat seceta in ei si pretul painii a sarit cu 36%. Arata-mi tu o tara membra UE unde s-a mai intmpalt asta
                2- Nu stiu ce-a vrut Obama sa faca rublei, cert este ca rubla s-a cam prabusit si daca te uitai atent observai ca tocmai rezervele alea valutare s-au redus drastic.Daca te uiti pe veniturile bugetare o sa observi ca mama lor este tot exportul de titei si gaze nu de leustean si varza. Rusia nu exporta – pe zona alimentara – decat produse brute/materie prima. Nu exporta carne, lactate, fructe etc, ba dimpotriva le importa-n draci. Rusia a inceput sa exporte grane cu foarte mult timp inainte de sanctiuni.
                3- Tocmai ce ti-am explicat, cu date din Rusia ca rezerva valutara a luat-o la vale, iar o rubla slaba atrage intradevar exporturile dar distruge economia interna. Chiar nu pricepi asta? Rusul isi vinde graul si primeste in schimb o rubla devalorizata (mai putini dolari pe kg de grau), adica este hacuit economic prin rata de schimb, totul duce la decapitalizarea rapida si fortata a agriculturii. Si ma intrebi pe mine daca inteleg bugetul? Asta-i o metoda primitiva de a ieftini exportul saracind economia interna.
                4- Exemplul tau este jalnic, Il 76?! Apropo cine cumpara Il 76 cu exceptia rusilor?

              • Russia a fost cindva exportator de griu, cind ingloba si Ukraina.
                Inainte de al doilea razboi Ukraina era numita grinarul globului si Romania grinarul Europei.
                Dar asta a fost demult. In 1960 intr-un rapport al organizatiei de dezvoltare si ajutorare a lumii a 3-a , se mentiona ca datorita tehnologiilor si mecanizarii utilizate 300 de familii de fermieri din SUA acopera intreaga productie de porumb a Rusiei (nu de vodka).
                Exporturile ruses ti de cereale au depasit pe cele de armament fiindca numai cei
                fara bani, si numai cu resurse geologice (africanii sau unii Sud americani) mai cumpara de la rusi… si chiar si atunci pe datorie.
                Cit despre IL76, cu toate silintza noastra nu-l putem ridica nici la nivelul unui
                Boeing 707 (excluzind motoarele, la care nivel nici astazi nu au ajuns).

                • Nu! 300 de familii or fi proprietarii fondului funciar nu „muncitorii” din ramura. Mai pune vre-o patru zerouri.
                  Ce are Boeing cu Iliushin stimabile? Ca nu asta era problema. Il76 este exemplul de produs de succes cu destinatie dubla..civila si militara. Ca asta era intrebarea si mirarea „sefului”. Cand produci singur aproape 1000 de „transportoare grele” care pot zbura 5000 de km cu 60 de tone, este si cu destinatie civila si-l mai cheama si Iliushin nu esti in nici un dictionar „tara bananiera”…

                  • Definitia de dictionar economic a unei tari bananiere se refera la faptul ca respectiva tara traieste preponderent din exportul de materii prime brute, ca principala ramura economica. Altceva nu stie sa faca. Cu exceptia armamentului Rusia este o tara bananiera, cum s-a prabusit pretul titeiului/bananelor, cacao, etc s-a dus dracului si bugetul, s-a prabusit rubla, au explodat preturile la alimente, inflatia a ajuns la doua cifre pe anumite segmente…
                    Te invarti in jurul cozii…
                    Si Canada a suferit de pe urma scaderii pretului la titei, dar ai auzit tu sa creasca pretul la paine pe acolo, sa aiba aia dureri de cap cu bugetul?!Nu, pt ca canadienii au economie serioasa.

              • @Stu, daca baietii ar putea sa interpreteze datele economice, le-as recomanda sa analizeze http://www.imf.org/en/Publications/WEO/Issues/2017/04/04/world-economic-outlook-april-2017 Statistical Appendix , incepand cu pagina 41, ca sa nu se extenueze! Sau daca datele nu le convin, nici FMI-ul nu e bun?

          • Foarte frumos. Vom vedea daca guvernele rusesti vor aplica aceste metode.

    • @Chipp
      „Practic suferi 2 ani dar in acest timp incepi sa repornesti motoarele productiei proprii de alimente. intr-un interval de 3-4 ani devii producator de alimente, reusind sa-ti acoperi necesarul propriu si chiar oferind locuri de munca populatiei.”
      Chipp, Rusia/ Uniunea Sovietica, whatever, niciodata nu a fost in stare sa-si asigure necesarul de alimente pentru consumul propriu. Ei tot timpul au fost „ajutati” de „importuri” din tarile „prietene/fratesti” pentru ca mujicul sa aiba hleba pe masa si sa aiba iluzia ca el e traieste cel mai bine datorita revolutiei. 😉
      parerea mea, hic…

      • Din contra, URSS-ul dadea altora alimente, dar din cauza faptului ca avea foarte mari cheltuieli cu inarmarea, populatia suferea. Decat sa hraneasca propria populatie, sovieticii fabricau tancuri si ICBM-uri.

        • Nu a spus nimeni ca nu dadea alimente, din contra, pe o parte importa din US, Canada, etc., pe de alta parte dadea altora mai saraci. Problema era ca agricultura cooperatista sovietica nu a reusit sa asigure necesarul pentru populatia interna. 😉
          E de ajuns sa gugalesti putzin pe tema asta, si o sa ramai surprins de rezultate. 😉
          parerea mea, hic…

          • Te referi la Holodomor?

            • Nu, URSS prin agricultura cooperatista nu asigura necesarul de hrana pentru consumul intern. De aceea au ajuns sa cumpere grau din Canada sau SUA. Au preferat importurile pe bani grei în locul relaxarii politicii sovromurilor , adica sa dea pamant oamenilor. Era o statistica,am sa o caut, la un moment dat cei care aveau pamant in proprietate ( si reprezentau cateva procente din totalul terenului agricol) asigurau peste 50 % din productia de legume, de exemplu. Decat sa aiba o clasa de „chiaburi” si mancare din belsug, au preferat importul de la dusmanii de moarte.

              • Am copilarit pe DN 28, sa va povestesc cum treceau tirurile sovietice cu unt si textile spre Albita? Duceau, nu aduceau păpică.

              • Chiar daca ar fi dat pamant tuturor familiilor de tarani, ar fi trebuit apoi sa-i convinga se se asocieze pentru ca familiile respective sa cumpare si utilaje agricole si sa aiba o productivitate mare la hectar. Plus construirea de sisteme de irigatii. Tinand cont de ura de clasa, nu cred ca s-ar fi creat multi chiaburi ci s-ar fi mers pe asocieri de familii taranesti.

                Greseala mare a URSS-ului este ca s-a inarmat excesiv, in loc sa asigure mancarea si bunastarea propriilor cetateni.

                • Nu te supara dar ii complet pe langa asta cu datul pamantului si asteptarea de asociere dupa..
                  La ei colectivizarea a fost mult mai brutala – morti multi. Asta a asociat cu colectivizare/asocierea brutal in psihicul populatiei. Se evde si la noi cate asocieri sunt.

                  • Tot s-ar fi asociat pentru a putea lua masini agricole si sa faca si irigatii moderne. Din moment ce familliile taranesti ruse nu erau bogate nu cred ca ar fi reusit sa cumpere tractor sau alteva pe cont propriu. Sau ar fi putut sa vanda pamantul si sa devina oraseni, presupunand ca gaseau loc de munca la oras, daca nu ar fi vrut sa se asocieze si sa continue sa lucreze pamantul.

                    • Tot s-ar fi asociat pentru a putea lua masini agricole si sa faca si irigatii moderne.
                      Asta este un vis frumos sau wishful thinking.

                      In Romania dupa 1989 s-a dat pamintul colectivizat inapoi. Spune-mi si mie, ce au preferat proaspetii improprietariti sa faca? Variantele de raspuns sint mai jos:
                      – sa vinda pamintul
                      – sa fure sistemele de irigatii
                      – sa lucreze pamintul individual sau impreuna cu familia extinsa
                      – sa vinda fiecare productia la ‘baza’
                      – sa se asocieze pentru a obtine reduceri de pret la lucrarile agricole
                      – sa se asocieze pentru a obtine conditii mai bune la cumparare de ingrasaminte si seminte
                      – sa se asocieze pentru a face presiune mai mare asupra cumparatorilor si guvernului.

                      De ce in URSS ar fi fost altfel?

                    • Sebi si cu mine ne-am referit la situatia in care in URSS nu s-ar mai fi facut colectivizare, ci doar improprietarirea familiilor taranesti. Eu am insistat asupra faptului ca oricum taranii s-ar fi asociat daca ar fi vrut sa continue sa lucreze pamantul in mod rentabil.

                      Stiu bine ce s-a intamplat in Romania dupa 1990.

        • Atunci cum explici schimburile comerciale cu Egiptul de genul armament contra ceapa?

    • @chipp
      Rusii au suferit mult mai mult decat 2 ani, iar rezultatele spectaculoase se vad..
      Tii minte cozile de la Ikea?

    • 🙂 ind alimentara din Rusia nu s-a reglementat ea sub comunisti si se reglementeaza acum?

    • Este fix analiza lui Jaques Sapir, economist francez.

  12. Ma trezii din motaiala cand am citit … ”cel de-al noulea T 50 (de data aceasta purtand cu mandrie un camuflaj digital) ” ..dadui repede un sarci pa gogule …sa vaz minunatia . Gandeam ca-I ceva de genu

    http://i61.tinypic.com/i384yp.jpg

    dar nu-I decat vechea schema [din 2 nuante ] de a desena un contur mai fasnet de data asta frezat usor din scoci pe extrados [ chiar oare de ce fac chestia asta ? nu le-o fi placand conturul t-50 -ului ? Daca doar vreau sa-I fasoneze marginile sa nu fie vizibil , il faceau mai asimetric …asa pare destul de apropiat de un proiect pack-fa care arata chiar binisor …parca au ceva regrete vizavi de forma aia …

    https://i.kinja-img.com/gawker-media/image/upload/s–MUgwcQlP–/c_scale,fl_progressive,q_80,w_800/18mln26y9d0ivjpg.jpg

  13. @Musoiu,

    legat de productia alimentara din Romania, si faptul ca noi consumam produse din occident…

    E foarte usor de repornit productia in Romania… eu prezint 2 solutii:

    – Creerea unui Lant de magazine romanesc (supermarket) cu produse romanesti. Atata tot. Acest lant de magazine poate exploata la maxim nisa aceasta: 100% ROMANESC! si automat apare concurenta pentru hipermarketurile occidentaale.

    – Redeschiderea PiETELOR pentru PRODUCATORI din orasele mari. cu taxa simbolica sau taxa zero. Acest lucru ar dezvolta fff mult zona rurala, in special micii producatori si ar diminua si partea de ajutoare sociale.
    Orice gospodarie (iar la tara oamenii au gradini destul de mari) va incepe sa produca, daca ar avea o piata de desfacere. Si ar creea o concurenta serioasa marilor lanturi de Hipermarket-uri. acestia din urma for fi nevoiti sa achizitioneze produsele taranilor romani, pentru a diminuacat de cat concurenta din piata.

    iata 2 solutii formidabile pentru agricultura romaneasca si pentru dezvoltarea zonei rurale din Romania.

    • Foarte interesant. Ma mir ca niciun partid/guvern roman nu s-a gandit la astfel de masuri care sa scoata Romania de sub papucul importurilor de alimente.

      • s-au gandit dar nu vor. pentru ca nu au nici un castig stimuland micul producator. Dimpotriva, ei pierd.

        Eu sunt din Braila (cartier Radu negru) si aici in zona asta, au inchis 2 piete. parerea mea este ca au fost inchise intentionat deoarece in zona au aparut 2 Hipermarketuri si 2 Supermarket-uri.

        Daca pietele mergeau mai departe, atunci era greu pentru supermarketurile occidentale, deoarece aveau o concurenta puternica chiar intre blocuri. omul cumpara cartofii, rosiile, castravetii, merele, branza, etc, etc din piata. fiind la 1 minut de locuinta lui.

        ce au facut ca sa le inchida? simplu, au gonit micii producatori din piata, crescand taxele atat de mult incat sa nu mai poti face profit.
        2 taxe:
        – TAXA pentru TARABA intre 30-50 lei
        – TAXA pentru CANTAR la fel… 30 lei.

        daca mai adaugi aici cheltuielile de transport cu benzina, aceste taxe inseamna ceva… ca daca tu scoti intr-o zi la piata 200-300 lei, practic ei (administratia locala) ti-a luat din buzunar 30% din ce-ai scos. dar tu ai cheltuieli si cu productia, corect? Munci agricole, apa de irigat, samanta, etc, etc.

        • Tragic si revoltator.

        • Eh… Radu Negru… amintiri.
          Exista si alte variante. De exemplu, cea aplicata in orase din alte tari unde 3 zile pe saptamina un numar de strazi devin piete timp de 8-10 ore.
          Cu producatori care se inregistreaza, pot fi identificati si platesc impozite (stii, cu scanare de coduri QR de exemplu), pentru a tine intermediarii si profitorii afara. Solutii sint, doar sa vrea mostenitorii darului si harului lui Anton Lungu.

          • si asta este a 3-a metoda.
            una foarte buna. ar trebui aplicate toate cele 3 metode simultan pentru ca zona rurala sa-si revina economic.

    • Creerea unui Lant de magazine romanesc (supermarket) cu produse romanesti.
      O idee foarte buna. Problema este ca o parte dintre producatorii romani nu pot asigura constant produsele necesare acestui lant la aceeasi calitate si cantitate.

      • @Iulian,

        Astea-s povesti multiplicate de corporatiile occidentale care detin hipermarketuri.

        tu nu le crede, bine? ca nu-i adevarat.
        stiu firme (ferme agricole) cu marfa pe stoc… chiar si la 6 luni dupa ce s-a terminat productia…

      • S-a mai incercat cu lantul PIC…actualmente in insolventa. Au mai fost si Spar, si Trident, si Ethos…acelasi rezultat.

      • Prezint mii de scuze cititorilor fiindca revin cu „Vechiul Argument” ;
        poate cineva cu un elementar bun simtz si o tzira de cunostintze de geopolitica
        sa pretinda tehnologie de top de la o tara ce se afla pe doua continente si are
        PIB-ul mai mic decit al Koreii de Sud ?
        Asta-i conducerea lor (noi cred ca-i ajungem , daca nu am si facut-o)
        In rest sa auzim numai de bine !

    • Cam pe langa cu subiectul nitel.. DIn categoria sa se faca sa se dreaga…
      Nu asa merge treaba cu agricultura.
      Supermarketurile au produse romanesti o gramada dar doar acolo unde exista capacitate de productie la nivelul de vanzare al hipermarketului. Pentru a avea capacitatea trebuie asociere… Romanii sunt extrem de speriati de orice inseamna asociere.
      In zona unde sunt pietele sunt inca deschise, nu exista oprelisti … Unde s-au asociat au contracte cu supermarketurile si le livreaza cantitate.

    • @chipp
      Asta dupa ce rascumperi pamantul vandut la persoane/societati cu asociati persoane cu o alta cetatenie.. (aceasta este o ironie, evident). Pamantul se lucrează pt ca cei care l-au cumparat nu au facut-o doar sa se uite la el. Rechizitia productiei sau obligarea producatorului sa vanda productia in Ro, e cu totul alta (utopica/habarnista/contrara principiului liberei circulatii a marfurilor in piara comuna) treaba..

  14. Si cu toate astea daca armata siriana(rusia) ajunge la Al Tanf, la frontiera cu Iraq ul…a castugat razboiul.de la apogeul sanctiunilor din 2015 si pana astazi rusia aproape ca a dat lovitura n Siria si Irak.Este aliatul suprem al Iranului si am militiilor Hezbollah, controland practic Irak ul si Libanul, nu mai vb de Siria..Turciei i au dat Idlibul…o regiune in ruine, fara valoare strategica….In 2017 rubla a ajuns la 60-62 de unitati pt 1 euro….traiul in Rusia e la fel de scump ca si inainte de 2014…o excursie de 4 saptamani cu familia in Urali ma storcea serios de finante in 2013 , la fel in 2015 si 2016…anu asta spun pas….
    Oricum, adevarul e ca de anul trecut situatia a inceput sa se imbunatateasca clar…criza asta a fost o gluma buna pt rusi…ei stiu bine cat au tras in anii 90..si prea bine nici inainte nu le a fost…votca sa fie.
    Noi, romanii, n am invatat nici pina acum ca nu e bine sa facem misto si sa subestimam ursu, crezandu ne aparati de pretenul de peste girla…acu suntem plini de noi si ne zgaim mai tare ca oricind la urs, desi suntem literalmente in pula goala ,doar pt ca pretenul a decis sa mai vina si pe la noi prin batatura sa i arate ursului pusca…morala: ursului ii e frica de pusca da nu de unu n p..a goala..

    • Castigarea razboiului este o treaba, dar sa vedem cine si cum va reconstrui Siria pentru ca refugiatii sa se intoarca.

      • @musoiu..are cine,petrol si gaze sa fie..si sunt in zona cacalau..

        • „are cine”

          Evident Rusia, Iran, SUA si UE. Dar ce ne facem cu refugiatii? Daca nu vor sa se intoarca?

          • Care refugiati? Din valul de 1 milion de acu 2 ani poate doar undeva la 3-400 de mii sa fi venit din Siria si Irak.restu de 2 spre 3 milioane i a adoptat tatuca erodgan, oferindu le cetatenia turca pe tipsie,masa electorala sunnit radicala care a percutat perfect la referendum, trimitind turcia inapoi in evul mediu….in rest- fo 500 de mii in Jordania si 3 milioane in Idlib.Pt Assad e perfect.In Siria au mai ramas doar kurzi suniti seculari la nord si shiitii, druzii etc pe coasta vestica: undeva la 16-18 milioane de loc, majoritatea scirbiti de islamul radical.Crestinii sunt si ei bine mersi cu hezbolahul care le sterge icoanele de praf.nasralah cu mana lui a sters de praf icoanele fecioarei din bisericile libaneze…deci ar cam fi loc de pace,pt cine vrea pace..

            • De acord mai puțin la partea cu Ildibul. Pot sa fac pariu pe orice ca Siria nu va pierde nici o palma de teritoriu. Ai strâns toți radicalii in Ildib iar acum le-au dat niște praf in ochi cu zonele alea de pace ca sa poată curată Alepul, hama, Homs, Deir er Zour si sweida. Apoi o sa urmeze si Ildibul iar kurzii o sa aleagă pacea.

              • @ovi..in nici un caz siria nu se va mai intoarce la frontierele dinainte de 2012! Si asta spre binele ei! Turcia va avea si ea nevoie de o zona tampon ca sa si mai dreaga esecul….

                • gresesti daca tu crezi ca siria o sa renunte la Ildib. turcii nu au ce face cu el. problema lor sunt kurzii. au intrat acolo sa ii faca sa renunte la ideea de kurdistan.

                  • De renuntat nu renunta insa mai dureaza pana sa se intample ceva: rusia gafaie financiar, iranul la fel, lumea mai vrea si pace..in fine, daca ajung la frontiera cu irak ul intr o perioada scurta de timp, s ar putea schimba factorii problemei..

  15. Haideti sa stam si sa gandim putin, sa analizam posibilitatile ei de acum incolo, caci se indreapta evident catre prapastie cu 100 de km la ora, avand destul de putin timp pentru a reactiona, cel mai probabil o va si face, insa cel mai important este si cum anume. Haideti sa analizam posibilitatile?:

    -Cea mai putin probabila este sa faca ceea ce fac acum , adica sa se indrepte increzatori catre prapastie, crezand ca nu vor cadea sau ca nu isi vor frange gatul odata cazuti. Au mai patit odata lucrul asta in 1991 si au ramas infirmi de foarte multe republici de ei tinute captive.

    -Varianta soft si destul de probabila, este aceea prin care Moscova o da la pace cu occidentul intr-un mod sau altul. Cu anume, pai haideti sa vedem…..ori politica lor este castigatoare si UE/NATO crapa, reusind sa reintre in gratiile occidentului individual, pastrand avantajele actuale, adica Ucraina, Siria, lingaii din estul Europei e.t.c.

    -Ultima este cea mai grava, aia pe care rusul o stie bine, a aplicat-o de atatea ori, atunci cand se vede prins in lat, isi ia pusca si pistolul, se urca pe tanc si pleaca la plimbare ca turisti fara buget, insa cu pretentii de domni servibili ca niste imparati. Asta ar insemna ca Trump sa le faca jocul si sa nu inceapa WW3 in caz de ei incearca marea cu degetul. Pentru a face asta au posibilitatea sa testeze reactia actuala a occidentului prin Ucraina sau chiar Georgia, ori amandoua, invadandu-le. Apoi por urma balticii vizitati de omuletii verzi, iar daca occidentul vrea pace, si rusii or sa vrea, lucru care ii da lui Putin lucrl dupa care a tanjit mereu….un nou acord de redesenare a influentei si asezarii geopolitice in lume.

    Sa te arunci ca prostul in prapastie fara sa te zbati e de neconceput, astfel eu preconizez ca Putin va alege alta solutie, interesant este care anume. Eu presupun ca a II-a este cea mai plauzibila, pe asta marseaza si ei acum, depinde daca le iese jocul cu divizarea occidentului sau or sa lase ei capul plecat caci nu vor avea incotro!

    Putin nu e prost, el este doar un jucator de sah sau chiat poker, dar nu un sinucigas. Cred ca ar prefera oricand sa moara luptand, decat sa se ajunga pe strazile Moscovei si ale celorlalte orase rusesti, fix ce se petrece acum in Venezuela. Dupa Cupa Mondiala la fotbal din 2018, de ei gazdiuta, vor avea un debuseu vis a vis de posibilele actiuni, caci nu or sa mai fie constransi de alte sanctiuni si boicoturi care sa ii impiedice sa isi scoata parleala cu investitia in organizarea acestui turneu. Lucrul asta s-a vazut si la olimpiada de iarna de la Sochi, caci el nu a actionat in niciun fel fata de evenimentele din Ucraina, desi putea sa o faca chiar in cursul revolutiei, inabusind revoltele din fasa, pana ce nu s-a inchis ceremonia si sportivii au plecat la ei acasa.

    Putin este un strateg, urmeaza sa vedem urmatoarele lui miscari, insa acestea sunt mult conditionate de oportunitatile pe care i le va da occidentul, cu Trump in frunte! 🙂

    • Corectia la ultim fraza… Putin este orice dar nu strateg… oportunist prin definitie .. mai degraba tactician fara nici un fel de viziune strategica..

  16. Toate datele astea despre rusia par interesante dar am vb si cunosc vreo doi ce sunt din maica rusie. Si nu stiu exact de ce dar mie unu imi lasa impresia ca vremurile grele nu sunt chiar asa de grele pe acolo. Cel putin nu pt. majoritatea necesara sa se revolte.

    Si eu tot nu pot pricepe cum naiba rusia are probleme cu agricultura si in general tot ce tine de productia de alimente. Mai mai si o sa zic cas Romania unde interesele si incompetenta au pus pe butuci industria de profil la noi.

    Cat despre al lot T50 ce sa zic au vrut sa faca ceva doar ca asa cum altii se lovesc de problema motoarelor asa dau si rusii cu mucii in fasole. Atata amar de ani in care tehnologia de profil a stagnat nu pot fi recuperati peste noapte mai ales daca mai ai si lipsa de personal care sa te ajute sa recuperi din decalaj. Eu unu ma gandesc cu groaza ce o sa fie cand or sa le iasa noile motoare. Stiu ca nu or sa fie ceva revolutionar dar or sa fie probabil mai bune decat orice au acum.

    Pot doar sa le urez sa nu reuseasca asta in timpul vietii mele.

  17. Au mai intrat rusii in faliment – nu de mult, in 1992… Stiu bine procedurile…
    Sa vedem cine preia Chelsea…

  18. Preturi de lux la produsele de import, coada la cartofii ieftini și reprofilarea alimentației pe ştevie. Dacă nici rețeta de la nea Nicu nu merge atunci nenea Kim cel Lat le prezintă într o emisiune mașter chef o supa de mesteacăn și o friptura de rădăcinoase din parc de te lingi pe degetele de la picioare

  19. Puterea economică înseamnă piață liberă, capacități mari de producție, produse moderne, de calitate și stabilitatea monedei în orice situație. Rusia nu fabrică astăzi produse de masă cu o valoare adăugată mare, cum ar fi automobile, electronice, etc. Și dacă le fabrică și le cumpără singuri, pentru că restul lumii preferă altceva.
    Rubla nu poate deveni o monedă internațională pentru că nimeni nu are încredere în ea, astăzi e, mâine nu mai are valoare. Singura speranță a Rusiei pe termen scurt e creșterea prețurilor la hidrocarburi sau vreun dictator uitat care să le cumpere 2-3 avioane.

    • Deci solutia economica ar fi ca Rusia sa devina China 2. Insa nu cred ca rusul de rand ar fi dispus sa munceasca precum chinezul pentru multinationale. Sau poate ar fi dispus sa faca si asta 🙂

      • Rușii au făcu asta în anii 20-30 secolul trecut. Acum trebuiau sa meargă spre UE sa primească firme internaționale care sa producă la ei și ar fi avut și ce exporta și ce mânca. Hidrocarburile erau un bonus

      • Exista mai multe cai sa devina China… una nu cred ca i-ar placea… CHina este deja neoficial posesoare de terenuri si populatie in Siberia 😉

    • 1.Puterea economica nu inseamna piata libera!
      2. Rubla poate fi „moneda internationala”. Daca rusii cer de maine ruble pe gaz ce mai zici? Ar deveni „petrorubla” la fel cum exista „petrodolarul”. Dar rusii inca deconteaza gazul pe dolari. Cand asta se va schimba rubla devine „automat” internationala, caci nimeni nu va mai putea achizitiona gaz fara sa detina ruble. Nu e nici un pericol , petrorubla ar fi asigurata chiar cu zacamantul! Singurul in pericol ar fi dolarul. Subit ar pierde monopolul tranzactionarii de hidrocarburi pe care l-a avut inca de la Bretton Woods!

      • 1. Puterea economica nu inseamna literar piata libera, dar in mare masura piata libera creaza plus-valoarea
        2. Rubla nu poa sa fie moneda internationala pt ca Rusia nu poate cumpara nimic pe ruble si nimeni nu-ti vinde nimic pe ruble. Petrodolarul are in spate, in primul rand trezoreria SUA. Mai intai a fost dolarul si apoi petrodolarul. Petrodolarul exista tocmai datorita fortei dolarului si nu invers.

        • Corect! Pana si pe vremea URSS tranzactionau in ruble convertibile, la paritate cu dolarul SUA. Nici atunci nu aveau curaj sa mearga la risc deschis, nici avand CAR-ul in spate si o mare comunista pe tot globul pamantesc. Si asta pentru ca sintemul din care ei se trag nu a fost niciodata competitiv, nu a adus plus valoare economiei!

        • 1.Nu” piata libera” creeaza plus-valoarea! Munca o face (bazele economiei politice!!) Comertul nu creeaza plusvaloare doar speculeaza roadele muncii altora caci fara „munca” n-am avea ce sa comercializam. Dupa pareea ta.. romanii (care foloseau sclavii) nu creeau plusvaloare??? Aveau „piata libera”??? Pai tot comertul in antichitate era monopol. Ori „de stat” ori al catorva familii influente din senat care-si imparteau cascavalul. URSS care a fost a doua economie a lumii cu al doilea PIB doar dupa SUA avea economie dirijata! Unde este piata „libera” aici? Cum de se poate asa ceva? Exista o singura explicatie. Munca. Harnicia ( sau productivitatea muncii). Stimulata fireste de „politica economica” care ce sa vezi” tocmai am scris pe dos..”economia politica”! 🙂 Plus valoarea n-are de a face cu liberalismul…
          2. Petrodolarul n-are in spate ‘trezoreria” cuiva. Ci acordul Bretton-Woods! Care zice ca dolarul este moneda de tranzactionare in afacerile cu petrol si derivate. Trezoreria nu poate silii pe cineva sa ceara alta moneda pt petrolul sau dar „acordul” ala da!
          Rubla ar avea in spate insa ceva „concret”…zacamantul insusi! Cat exista zacamantul atat exista si rubla. Dar cum rezervele de gaz rusesti par nesfarsite la consumul actual…te invit sa-mi raspunzi ce ar face lumea daca rusii cer subit ruble pe gazul lor? Pai or sa se inghesuie toti sa obtina cumva ruble caci fara ea nu primesc gaz. Si cum fac asta? Trimit bancile pentru transferul unei marfi ( moneda este o marfa!) care are acoperire cu zacamantul insusi. Adica cu „domeniile statului”. Si asta boss.. este ceva foarte foarte concret.

          • Daaa si am vazut cat de solida era economia urss, aveau cartele la alimente de pe vremea lui Hrusciov. Munca si harnicia nu aduc valoare daca de ele profita oligarhii lui Putin pe de alta parte doar piata libera se poate autoregla si poate hotara unde anume sa fie dirijiate resursele. Economia Romei era destul de libera mai ales pe zona micilor intreprinzatori, mestesugari, agricultura iar preturile erau surprinzator de libere.

            Dolarul are in spate trezoreria adica guvernul si economia SUA, fata de care cea sovietica este una de lumea a IVa. Si mai are dolarul si garantia unei pietii libere in SUA. in Rusia zacamantul are n-are nici o valoare ca garantie ca vine unu ca Putin si schimba regulile. Mai tii minte cazul Shell? O moneda are nevoie si de credibilitate politica, iar Rusia numai credibila nu e, asadar ce garantie. Arabia Saudita ar putea sa ceara chiar mai vehement ca moneda sa sa fie luata in calcul dar nimeni nu-i baga in seama.

            Si tu ma intrebi pe mine daca ma pricep la economie?! 🙂 Daca rusii ar cere ruble care sa fie problema cand Rusia importa toate alea? Ar fi foarte simplu, europenii si-ar vinde produsele pe ruble, ar da apoi rublele inapoi Rusiei pe titei si gaze. Intrebare: care ar fi atunci afacerea pentru Rusia 🙂 ?! Ar fi un fel de barter, Rusia ar putea cumpara, de exemplu, laptic doar de cat petrol si gaze vinde, fara a mai putea sa faca rezerve valutare, sa cumpere si alte chestii de car ar avea nevoie. Adica rusii ar da in mintea copiilor si si-ar vinde gazele pe ruble, dar cine le-ar vinde altceva pe ruble in afara cotei de gaze si titei?!

            Ca rubla sa devina o moneda semi-convertibila macar ar trebui ca economia rusa sa aiba o foarte mare „adancime” astfel incat piata interna sa absoarba bunuri de import in cantitate foarte mare, Rusia sa aiba deficit de cont curent mare – adica o mare cantitate de ruble sa ramana in afara tarii, da rusii sunt saraci ce dracu sa cumpere.
            Apropo, daca economia rusa nu sta doar in exportul de hidrocarburi cum ne explici prabusirea bugetului, explozia pretului la alimente si caderea rublei?
            Pe de alta parte cine crezi tu ca-i mai vulnerabil, UE care importa gaze sau rusii care le vand?! Crezi ca Uniunea s-ar prabsui economic daca rusii nu i-ar mai vinde gaze? Si ivanii ce sa faca cu gazele, cui sa le vanda, stii cred ca China a primit un ditami discontul la gazele cumparate din Rusia…

            • drace! de o zi intreaga incerc sa te conving de asta.

              ” Ar fi un fel de barter, Rusia ar putea cumpara, de exemplu, laptic doar de cat petrol si gaze vinde, fara a mai putea sa faca rezerve valutare, sa cumpere si alte chestii de car ar avea nevoie. Adica rusii ar da in mintea copiilor si si-ar vinde gazele pe ruble, dar cine le-ar vinde altceva pe ruble in afara cotei de gaze si titei?!”
              Evident!
              Caci gazul este VALUTA!
              Pana sa apara banii pe lume (batuti sau tipariti) lumea facea doar barter. O pereche de sandale contra un kil de ceapa. Banii ( pentru ca tu pui problema doar monetar si vezi economia Rusiei doar prin prisma rublei) au aparut la inceput doar cu functia de „inlesnitor” al trocului. Cauza a fost istoriceste cresterea productiei de „sandale si ceapa” daca vrei. Care facea in asa fel ca tranzactia avea loc la ora cinci dar marfa o primeam de abia la sapte seara. Pentru a pastra mai mult timp valoarea marfii( pana la transferul total) se trecea scriptic! Ca-n Egiptul antic unde scribul trecea pe papirus cantitatea si,,”ora zeului”. Si da. Daca Rusia ar primii contra resurse bunuri echivalente totul ar fi perfect, corect si ok. E pur si simplu modelul CAER! Dar pentru asta cineva trebuie sa cantareasca la „momentul vanzarii” valoarea tranzactiei. Cum la volumul enorm de marfuri pe care l-ar obtine Rusia astfel in urma volumului enorm de resurse pe care l-ar ceda ca plata ar trece mult timp e nevoie de ceva care sa consfiinteasca „intelegerea” de la momentul ala. Caci peste o luna s-ar putea ca o pereche de sandale sa nu o mai schimbi decat pe juma de kil de ceapa!
              Si tocmai asta face o moneda! Asi pastreaza un timp mai lung valoarea.Si nici nu-i nevoie de ea fizic! Rubla convertibila facea treaba asta in CAER si DST-ul in FMI! Motiv pentru care astazi Rusia ar avea nevoie de o moneda „agreeata” sa faca tranzactia care nu-i decat un barter. Sa stii ca sinoptic pe tabelul structurii comertului unei tari sunt date doar inputurile si outputurile economice in valoare FIZICA! Adica nr. bucati…tone…hectolitrii…etc Valoarea baneasca este trecuta cu moneda respectiva la cursul pe anul ala dar nu-i o norma. Tocmai pentru a putea avea o idee .
              Trec acum peste Axiologie si teoria valorii ca poate te-as ametii si mai tare dar ceea ce ai spus mai sus e just! Trocul este insasi esenta comertului. Toata lumea-l face doar ca „conserva” un timp valoarea contractului prin ..moneda.
              Cum moneda este ea insasi o „marfa” adica are valoare si valoare de intrebuintare, s-a folosit artificiul asta. Dar nu-i nevoie de moneda ca atare.
              Gazul este VALUTA FORTE. Daca-l ai deajuns sa-l vinzi ai orice doresti in schimbul lui .
              De ce ar vrea Rusia ruble pe propriul gaz? Pai ca sa devina petrorubla! In momentul cand tu nu mai poti lua gaz rusesc decat pe ruble te duci si te interesezi cum sa faci rost. Si cu un zambet cinic Nabiulina ati va spune ca-ti da ruble dar doar pe valuta! Adica este un barter monetar la fel cum a facut China cu Rusia pt petrol si gaz. A cumparat ruble pe yuani! Rusia cumpara cu yuanii (de fapt cu petrolul) tot ce-si doreste de pe piata chineza. Ce vrei mai clar si mai firesc?
              Toata lumea multumita…partenerii au obtinut marfa pe care au dorit-o…schimburile comerciale bilaterale au crescut ..etc. Pace si prietenie!.
              Dar e unu bosumflat intr-un colt ca nu mai e tiparit asa de des ca-nainte. Si e verde de suparare.. 🙂

              • Gazul este valuta forte, rubla nu este, iar lucrurile sunt asa cum spun eu ca sunt si restul lumii odata cu mine. Sunt peste 40 de tari subdezvoltate in lume care traiesc preponderent din exportul de materii prime, titei sau gaze, ai auzit matale ca moneda din Nigeria sa fie valuta forte doar pt ca tara este mare exportatoare de petrol? De Venezulea ce zici, tot valuta forte 🙂 🙂 ?

                OK barter sa fie, dar probabil ca stii ca restul lumii civilizate a renuntat la barter, pe motive economice serioase, de cateva mii de ani, dar daca tu crezi ca asta-i viitorul trimite-le rusilor o scrisoare in care sa le explici avantajele. Si dupa aia sa le explici si cum sa faca rezeve valutare din barter, cum se duce dracului orice flexibilitate economica, cum intrega lor economie se intoarce in urma cu cateva mii de ani…

                In rest nici nu merita contrargumentat de ce lumea foloseste astazi moneda si nu barterul. Ce face Rusia daca vrea sa cumpere o marfa dintr-o tara careia nu-i poate vinde gaz?! Ciudat cum rusii nu s-au gandit la asta si urla foamea-n ei dupa dolari si euro…
                I-ai vazut tu pe americani suparati?! Tocmai ce si-au pornit din nou sondele pt titei si gaze de sist…
                Nici macar rusii de rand nu vor ruble.

          • Si de ce Stu mister nu cer rusii in „rubble” zacamantul lor ? Ia lumineaza-ne pa astia mifi di pi forumul asta.
            Sa vedem ce stii !

          • Bretton Woods? Serios? Acordurile respective au insemnat o rata fixa de schimb intre dolar si alte monezi si pastrarea pretului aurului la o suma fixa in dolari. Nici pe departe bazaconiile pe care la emanezi. Comoditatile sunt de obicei tranzactionate in dolari datorita stabilitatii dolarului si datorita faptului ca atat Trezoreria SUA cat si Rezerva Federala au intervenit de lungul timpului sa mentina stabilitatea monedei americane. Tranzactionarea comoditatilor in dolari in ziua de astazi este impusa de piata si nu de acordurile Bretton Woods care si-au dat obstescul sfarsit mai bine de 45 de ani in urma.

      • @stu
        Vise taica. Nu e suficient sa ai rezerve mari de gaze pt a avea o moneda globala. Mai tre sa ai o economie cu impact global si o piata globala. Mai trebuie sa fii si credibil, ca aia sa investeasca in moneda ta, nu in eur sau usd. Ori rusia nu indeplineste nici un criteriu pt a avea o moneda globala. Tocmai de aceea vinde gazul pe eur si usd nu pe rable din alea d-ale lor. Nici macar China nu are o moneda globala, desi e o economie sky high fata de rusia. Chiar si pe vremea urss se facea distinctia, in blocul socialist, intre rubla si valuta ‘forte’, dovada clara ca rubla nu era nici pe departe ‘forte’. Cin sa cumpere ceva ce nu e ‘forte’, adica ceva ce e soft, varza pe romaneste.

        • @stu
          Vise taica. Nu e suficient sa ai rezerve mari de gaze pt a avea o moneda globala. Mai tre sa ai o economie cu impact global si o piata globala. Mai trebuie sa fii si credibil, ca aia sa investeasca in moneda ta, nu in eur sau usd. Ori rusia nu indeplineste nici un criteriu pt a avea o moneda globala. Tocmai de aceea vinde gazul pe eur si usd nu pe rable din alea d-ale lor. Nici macar China nu are o moneda globala, desi e o economie sky high fata de rusia. Chiar si pe vremea urss se facea distinctia, in blocul socialist, intre rubla si valuta ‘forte’, dovada clara ca rubla nu era nici pe departe ‘forte’. Cin sa cumpere ceva ce nu e ‘forte’, adica ceva ce e soft, varza pe romaneste.

        • UE cumpara 30% din gazul pe care-l „arde” din Rusia! Sa inteleg ca asta nu-i impact „global”? Daca esti monopol pe marfa asta, practic tu ai cel mai mult si mai ieftin, sa inteleg ca din nu stiu ce motive nu esti „credibil”???
          Pai poate ar trebui sa-i intrebi pe aia de la EoN… Wintershall..BASF sau ENI daca sunt „credibili”. Ti-ar arata tampla.
          In momentul cand tu, UE importi o treime din ce ai nevoie de la cineva „necredibil” cam cum crezi ca te-ar diagnostica medicii psihiatrii?
          Sunt credibili si rubla ar fi la fel de credibila pentru ca e ceva teribil de concret de credibil. Zacamantul…marfa… aia exista! Si ei vand de 50 de ani pe piata asta. Asa ca da. Nu numai ca sunt credibili sunt cei mai credibili. Pentru ca sunt cei mai vechi operatori pe piata asta.

          • Si cam unde-i credibilitatea Moscovei?! Occidentul cumpara resurse din Nigeria, Venezuela, Africa de Est etc, astia sunt credibili pt ca au resurse naturale?! Nu, nu sunt pur si simplu le iei resursele si le dai banane.
            UE nu s-ar prabusi lipsita fiind de gazele rusesti, baga un ochi pe criza petroliera din anii 70, Vestul nu s-a prabusit, in schimb statele arabe au saracit cumplit si tot nimic n-au realizat.

            Daca Rusia este atat de tare de ce nu arunca Europa in frig si foame taiandu-i gazele? Adica europenii ii baga sanctiuni si Moscova le vinde gaze si petrol in continuare?! De ce nu-i obrazniceste asa un pic?1 🙂
            Iti spun eu, pentru ca Moscovei ii tremura chilotii pe ea sa nu bage europenii zeci de miliarde de euro (ca astia n-au problema rublei si euro este valuta forte) in tehnolgii alternative, diversificarea furnizorilor etc.
            UE este un gigant economic si financiar si poate suporta pierderea celor 30% gaze rusesti, dar Rusia nu poate trai fara euro-dolarii Europei si fara alimentele noastre si fara tehnologia noastra, asta-i diferenta…

            • ..”Daca Rusia este atat de tare de ce nu arunca Europa in frig si foame taiandu-i gazele? Adica europenii ii baga sanctiuni si Moscova le vinde gaze si petrol in continuare?! De ce nu-i obrazniceste asa un pic?1 ?”

              …pentru ca nici nu o pisca la basca de aia. Si pentru ca-i muuult mai comod sa raspunzi asimetric. Si e si mai distractiv ! Stim foarte bine amandoi ca sanctiunile sunt „politice”, ca sunt impuse europenilor de „marele Far de la Apus”, ca nu au acoperire in economia reala cand e vorba de o tara de asemenea dimensiuni. Ca sunt de florile marului…. sa zica ca „fac ceva”. Iar rusii arata ca nu-s confruntativi. Ca ..asteapta! Ei nici macar NU CER ridicarea sanctiunilor! Imagologic asta-i o palma si mai mare.
              Dar in momentul cand volumul de hidrocarburi exportat in Asia va egala pe cel cu Europa va fi foarte foarte interesant! Experimentul propus UE este Ucraina! Va fi data exemplu. Caci in momentul cand toate „stream-urile alea ale lor vor egala tranzitul prin Ucraina, robinetul se inchide. De ce crezi ca sar atatia de cur in sus impotriva North-Stream 2? Ca e monopolist? Haida-de. Si in momentul ala Rusia discuta altfel cu UE. E ora revansei. Tipic rusesc.
              Iar ma repet da sper de data asta sa nu fiu profet…Ei aleg momentul bataliei decisive. Au acest lux. De ce sa te pedepseasca azi cand pot s-o faca definitiv maine.
              La drept vorbind nici nu stiu ce ar putea sa faca „occidentul”. Chiar asa. De ce nu pui problema asa pe site? Ce putem face sa ranim Rusia? Clar si raspicat. Si rusofililor le spui ca-i doar un „exercitiu de logica”. Cam ca planurile pentagonului. Doar asa… pentru propria edificare. Sa vedem daca vajnicii patrioti de pe aici gasesc cu adevarat ceva cu care sa ingenuncheze tara maleficului Putin … 🙂

              • Nu o pisca la basca?! Pai si atunci de ce le-a explodat inflatia si pretul la paine, ca n-o pisca la basca? Da bugetul apararii de ce l-au taiat cu 25%, sa ne faca noua in oftica 🙂 ?! Din ce am vazut cu totii insusi Putin se bazaie sa fie ridicate sanctiunile, Lavrov cere ridicarea sanctiunilor etc. Cum poti sa sustii contratiul a ceea ce vedem cu toti la TV?! Pe de alta parte daca Moscova ridica tonul saactiunile ar putea sa fie PRELUNGITE SI PE PIATA FINANICIARA si sa nu-i mai fie permis accesul pe zona imprumuturilor interbancare si atunci totul s-a dus.
                Tot Rusia este la mana UE si nu invers. Rusii sunt prea saraci si primitivi. Tu incerci sa ne convingi pe noi ca UE cu un PIB mai mare decat al SUA sta la mana unui oligrofen cu un PIB cat al Italiei care abia isi permite sa-si hraneasca propria populatie 🙂 ?!

                Dar ai dreptate „tipic rusesc”: oligarhie, coruptie dincolo de intelegerea noastra, mare putere cu cetateni in zdrente, aventura prin Crimeea cu pretul painii sarit cu 30 si ceva %…Tipic rusesc.

                Si NB datele prezentate in articol au ca sursa Rusia si declaratii ale oficialilor rusi. Anunta-i tu sa stea linistiti, Putin vegheaza 🙂 .

                Rusia se ingenuncheaza singura asa cum a facut mereu. Lenin, Stalin si Putin, care-i diferenta, Rusia tot un mare lagar de concentrare a ramas…

                • ..sa vezi…

                  1. Inflatia este in proportie inversa cu somajul. Este paradigma multiubitului liberalism! Cand creste una scade alta. Nabiulina (sau Putin, sau sf. Nicolae) au ales sa scada somajul. Somajul in Rusia e mic! Cum asa? Pe asta n-o spui. E singura concesie pe care i-a facut-o Medvedev lui Kudrin care-i neoliberal notoriu. Asadar inflatie mare semnifica pe linga cresterea indicelui preturilor („monetar” ca doar prin ochii astia privesti) si scaderea somajului. E unul din „misterele” la indemana pentru care lumea-i linistita pe acolo. Daca alegeau proportia inversata si luptau cu inflatia cine stie la ce ar fi dus un somaj galopant. Asa ca au ales! E vorba de intelepciune si politici macroeconomice coerente. Insasi Ducesa FMI-ului, Lagardere aia sau cum i-o spune, a conchis ca „Rusia a manevrat remarcabil” in situatia data.

                  2. Cu bugetul apararii esti iar din pacate in eroare. El nu-i cu 25% mai mic ci doar cu 7!

                  https://russianmilitaryanalysis.wordpress.com/2017/03/17/the-russian-defense-budget-and-you/
                  Jane’s a facut eroarea asta pe care toata lumea a preluat-o in contextul unui razboi imagologic total cu Rusia. Ce sa mai scriem „rau” de astia? Hai sa le falsificam indicatorii!

                  3. Lavrov nu a cerut asa ceva! Arata-mi dovada. Daca o facea era demis pe loc.
                  Si de ce ar cere asa ceva? N-are sens! Daca s-ar reveni la „business as usual” Rusia n-ar mai fi azi exportator net de grane si nu ar mai decupla astfel petrolul din buget! Caci Agricultura este noul motor al Rusiei in decada urmatoare. Peste doua decade va fi Asia! Si acolo Rusia e bine infipta. Caci ea e insasi Asia. Si geografic si institutional.
                  Asa ca nu-ti face griji despre economia rusa. Nimeni nu-i asa naiv sa considere Rusia „intr-o sclavie (!?!) tehnologica paguboasa”…

                  3. „Dar ai dreptate „tipic rusesc”: oligarhie, coruptie dincolo de intelegerea noastra, mare putere cu cetateni in zdrente, aventura prin Crimeea cu pretul painii sarit cu 30 si ceva %…Tipic rusesc.”…

                  Ce-i aia oligarhie boss?? Si de ce-i malefica? Cine decide asta?
                  Capitalismul nu poate exista fara „elite”. „Teoria elitelor” ai apartine chiar lui Keynes parintele neoliberalismului biruitor!
                  Cand e vorba de Rockefeller… Gates…sau JR Ewing.. sunt ..establishment…elite! Cand e vorba de Rusia sunt oligarhi! Ah ce acrii sunt strugurii! Care-i diferenta? Pai noi suntem oligarhii buni iar ei sunt oligarhii rai? Haida-de. Bogatasul e acelasi peste tot. El vrea sa faca mereu bani. Altceva nu-l interseaza indiferent de etnie sau cetatenie. Notiunea de oligarh este atribuita cu sens depreciativ cand e vorba de Rusia si viceversa cand e vorba de SUA. Ca uni-s kgb-isti (prin urmare educati si abili) si ailalti red-necks (tantalai si naivi)? Si ce daca? Toti vor sa faca bani si e singurul lor scop.
                  Dar…citez un studiu recent al universitatilor Princeton si Northwestern titreaza mai mult decit elocvent: „New Report from Princeton and Northwestern Proves It: The US is an Oligarchy !”
                  Si atunci ce ai cu oligarhia ruseasca boss?
                  Coruptie!? Pai ce-i aia coruptie boss? Ia hai s-o definim..
                  Contabiliceste…coruptia reprezinta afaceri „neinregistrate” cu statul! Penal…ilicite.
                  Deci cu statul nu cu altcineva. Unde nu-i stat nu-i coruptie. Doi privati nu pot fi corupti unul fata de celalalt. Aia e gainarie…smecherie sau excrocherie daca vrei dar nu „coruptie”.
                  Si unde-i coruptia cea mai mare? Pai unde-i statul cel mai mare! Si care-i statul cel mai mare? Pai ala cu cea mai mare armata birocratica din lume!
                  Si care-i ala Boss?? ..Pai ala al yankeilor! 2,6 milioane de insi oficial! Cu tot cu „freelancers” aproape 4! Cat populatia Bucurestiului!
                  Cand vorbesti de coruptie in Rusia cu ideea negativa ca-i „dincolo de intelegerea noastra” poate ar trebui sa ne dai si alternativa pozitiva nu crezi?
                  Daca pe linga asta am vorbi si despre „drepturile omului” si am constata ca SUA cu 20 de milioane de puscariasi e cea mai mare puscarie din lume, ce gloante poti sa mai ai sa tragi in coruptia din Rusia? Fireste ca-i coruptie pentru ca exista Stat rus. Fireste ca e mare pentru ca tara e mare. Fireste ca nu-i bine da ce sa vezi? In SUA e si mai rau.

                  ..pentru asta eu propun „solutia chineza”. Daca esti prins indiferent cine esti, vladica sau opinca, primesti plutonul. Si familia ta va plati glontul!
                  Dar la noi nu merge asa ca am dorit „drepturile omului” . Atunci poate n-ar trebui sa criticam coruptia altora ci pe a noastra… nu crezi?

                  • 1- Hai sa nu pacalim oamenii. Somajul si inflatia nu sunt direct relationate decat rareori. Poti avea inflatie generate de guvern pt ieftinirea exportului, poti avea inflatie structurala generate de slaba competitivitate a economiei in general, sau in cazul Rusiei o inflatie generate de o oferta prea mica in raport cu cerere, adica o raritate a produselor pe piata. Somajul poate avea si el cauze structurale (restrangere de activitate prin tehnologizare), somaj sectorial sau somaj pur si simplu prin lipsa unor intregi ramuri economice. In Rusia multe intreprinderi sunt de stat si aici putem avea lejer un somaj mascat bazat pe salarii reduse si slaba tehnologizare.
                    Dar, repet, cele doua nu sunt direct sau indirect relationate.

                    2- Referitor la scaderea bugetului apararii, o fi gresit Janes dar aceasta reducere exista totusi, 7% nu-i de colo. Si acum hai sa detaliem un pic. In primul rand n-am incredere in statistica oficiala rusa total subordonata Kremlinului. Poate ala de la Trezorerie a fost sincer dar mai poti s-au “remediat” lucrurile. Pe de alta parte rusii isi mascheaza, la fel ca si chinezii, o parte din bugetul apararii prin ministere civile. Astia civilii fac R&D si productie pt armata dar pe alte bugete, plus ca industria “subventioneaza” armata prin preturi mercuriale neverosmil de mici, pierderile fiind de fapt tot buget pt aparare mascat.
                    Poate nenea ala se referee la o reducere generala de 25,5% pe intreaga economie rusa si ar avea sens…

                    3- Rusii n-au cerut ridicarea sanctiunilor?!  Nici nu merita un raspuns aceasta idee… Exportator net este, n-am negat asta, dar ca pe vremea sovietelor, vinde orice poate sa faca rost de valuta inclusive graul, oamenilor. Altfel de unde crestrea asta generala de preturi la alimente?!
                    4- Daca tu incerci sa ne explicit nou ca oligarhia este buna atunci chiar nu mai avem ce discuta. Inteleg sa dezbatem dar nu se ne mintim sfruntat in fata… E buna oligarhia sa fie la ei acolo in vecii vecilor. Bogatasul care a ajuns bogatas primind ditamai compania de stat este rau, ala care si-a facut averea prin munca lui este bun, la rusi toti s-au imbogatit primind ceva pe gratis, cam ca Patriciu la noi. Pai tu compare bogatii Europei cu “privatizatii” rusi? Inseamna ca ne minti in fata…
                    In rest o dai in barci fara talent si tot ce scrii sunt inducerii in eroare, propaganda de foarte slaba calitate, ma si mir cu de asa slaba calitate, jenanta chiar…

                    • Ba sunt invers proportionale somajul si inflatia (cursurile de economie politica o spun nu eu) dar legatura este valabila doar cand inflatia este de maxim 10%. Cand ai inflatia galopanta, adio, ai intrat in criza economica si o ia razna si somajul.
                      Inflatia aia pentru dezvoltarea exportului se numeste dumping valutar si se poate face pe termen scurt (si cu riscul sa primesti sanctiuni).

          • @stu
            D-aia vand pe euro si dolari…
            Stii care e treaba cu evidenta? Nu o poti contrazice oricat de mult te-ai chinui.
            Sau, cine stie, poate ai dreptate si atunci toti analistii si futurologii de la Moscova nu fac o ceapa degerata pe langa tine..
            Eu cred ca daca rusii zic niet la vanzarea de gaze catre UE, astia o sa cumpere din alta parte, SUA, zona Golfului, etc, iar poporul rus o sa faca foame..
            De ce nu au intrerupt gazele in semn de protest la sanctiunile UE? Raspunde-mi, te rog la asta, sa vedem cum gandeste propaganda pe subiectul asta.

  20. De ce nu? E o piață bună de desfacere. Iar lor asta le trebuie, produse.

  21. Cum e vorba de Rusia cum apar si trolii sa ne iegxplice ce bine e la moscali.Problema nu e pretul painii ci pretul bauturilor spirtoase, care a tot crescut…

    • O Rusie prospera si pajnica ar fi un fapt benefic tuturor, insa mai trebuie s-o vrea si Grivei, adica rusii insisi, in frunte cu luminatii conducatori iubitzi..

      • Pasnica.. erata

      • in urmatoarea suta de ani nu are cum sa apara nimic viabil acolo,politic si civil deopotriva.
        sunt penetrati pana in ultimul por de kgb si pcus si sincer nici nu avea cum sa fie altfel.punctul de inflexiune a fost atunci cu eltzin si imediat dupa destramarea cccp dar repeziciunea cu are au aparut oligarhii si nebunia averilor de miliarde ma fac sa cred ca pana si caderea a fost gandita in laboratoarele kaghebiste…stateau toti pe un munte de dolari si resurse si nu puteau sa-i cheltuie.va amintiti de un alt caz similar?!?
        reforma si schimbarea in rusia se face doar daca apare un declic intern,acum nu are cine sa-l faca din pacate.

      • Pai cum mentii la putere niste mafioti / gasti de bandii ?
        Care sunt elementele de baza la orice mafiot ?
        Mentinerea puterii si finantarea.
        Cum ? Puterea o mentii simplu si cu ajutorul propagandei aruncand praf in ochii si mintile si asa spalate ale rusilor, iar finantarea simplu, scurgi resursele monetare ale intreprinderilor. Atentie la mafioti nu merge cu „rubble” (moloz ) si valuta forte. Ce intreprinderi „produc” valute ?

  22. rusiile tariste,sovietice sau mafiot-putiniste nu au putut niciodata sa-si sustina consumul alimentar intern 100% din surse autohtone.valabil si pentru alte tari occidentale de altfel dar aia nici nu au incercat pe cand astilalti au facut din asta litera delege….de priceputi ce erau.agricultura lor este subdimensinata fata de territoriu si polulatie si normal ca exportau ,pentru asta a fost gandita de la inceput…troc si acumulare de valuta nu hranirea polulatiei.mai cunoastem un caz prin regiune.
    dupa colapsul economic,politic si social din ’91 ma uimeste ca cineva in ziua de azi inca mai gaseste motive de inspiratie de acolo.
    …si pana la oculta corporatista care ne hraneste cu marfa din import sa rezolvam hotia si mafia autohtona gen importuri de fructe,legume,flori,etc, plus crima organizata din pietele locale care in cardasie cu primariile au alungat taranii producatori autohtoni.in pietile romanesti tot legume si fructe din import gasesti din motivele de mai sus.
    producatorii romani din orice domeniu nu fac decat sa se planga de fiscalitatea excesiva si platesc salarii de nordul africii ,ce produc mai bun trimit la export iar in piata romaneasca vand produse slab calitative…nu sunt cu nimic mai special decat strainii dar ne place sa fim furati de ai nostri.se scad taxe si biruri dar culmea,preturile pe raft sunt la fel sau au crescut iar salariile raman la fel….astia sunt producatorii autohtoni alimentari,nu-i intereseaza comsumatorul ci doar vor sa-si elimine concurenta care vinde sub ei cu marja de profit normala nu nesimtita cum o fac ei.

  23. aloooo@au anuntat ca sunt aproape de arma termobarica…romania nu rusia.

  24. Sa crezi ca USA,Rusia,China,Japonia colapseaza economic trebuie sa ai multa glagorie la cap da multa.

  25. Inainte sa postati eu zic sa verificati sursele. Cea mai mare gresala care se face in analize legate de Rusia este o supra estimare sau cum e cazul aici o sub estimare. Rubla a avut o cadere dar s-a stabilizat si in ultimul an si e la acelas nivel ca la inceputul anului 2017 si daca va uitati pe un grafic e la nicelul din Iulie 2015 62 rub/Euro. Inflatia a avut o crestere mare in 2016 dar anul asta 2017 e cam de 5% dupa asa o crestere era si normal. Da fondurile cele 2 ale Rusiei de rezerva scad si se vor termina intr-un an asta e adevarat. In ce priveste produsele exista si daca faceti o excursie pana in Moscova o sa vedeti supermarketuri cu rafturi pline exact ca in Romania (da o parte din varietate de sortimente a scazut) dar exista si nu e nici un deficit. Rusia importa Fructe in mare parte din Turcia si Maroc+ Israel, produse lactate din Israel si Belarus, carne din Brazilia si Argentina + importurile din China. Iar Elvetia nu a impus sanctiuni si poti gasi daca vrei si branza elvetiana scumpa dar elvetiana. In ce priveste bugetul Armatei a fost o gresala in Jane’s defence , comentata si recunoscuta si nu e o scadere de 25% ci una de 6-7% are legatura si cu situatia economica dar si cu faptul ca procesul de reinzestrare al armatei are un termen 2020 /2022 si cam 60% din armata rusa a primit armament nou deci dupa finalizarea procesului de reinzestrare e normal sa ai scada cheltuielile.Un articol despre bugetul apararii aici care explica gresala: https://russianmilitaryanalysis.wordpress.com/2017/03/17/the-russian-defense-budget-and-you/

    • Ok, dar ai iesit din Moscova , asa la cateva zeci sau sute de km distanta, in Rusia profunda, sa vezi cum traiesc? Am o colega, mare amatoare de calatorii, acum vreo 5 ani, inainte de sanctiuni, a facut o excursie in Rusia. De la Moscova(unde a ajuns cu avionul) a mers la St. Petesburg cu autocarul. Satele noastre sunt parfum pe langa cele rusesti. O fosta eleva, mare iubitoare a poporului si culturii ruse a ales sa practice medicina intr-un sat din Rusia profunda. S-a intors dupa mai putin de 1 an.

    • @CristiT. Nici vorba ca 60% din armata rusa sa fi primit armament nou! Asta-i o minciuna.
      1- La nivel de flota au 90% nave sovietice, la aviatie preponderent tot avioane sovietice, tancuri – inca modernizeaza T 72 si T 80 sovietice.
      2- Abia acum inceraca sa scoata noi tancuri, TABuri si MLIuri noi. Artileria este tot aia sovietica, aramentul de infanterie la fel, mai au un singur satelit de avertizare timpurie in IR si stau dezastrous la sateliti militari in general…
      3- S-au miscat un pic pe zona ICMB si a sistemelor AA.
      In general rusii au mai modernizat ceea ce aveau, de exemplu submarinele Victor III, dar de fabricat efectiv tehnica nou nu prea. Din „90 pana astazi au reusit sa construiasca abia 2-3 submarine strategice noi, coloana vertebrala a flotei lor de submarine strategice este formata din nave din clasa Delta III si IV.

      Rubla trebuie avuta in vedere cu cursul de dinaintea crizei ucrainene nu a anului 2015. Inflatia este foarte mare, chiar si 5% in primul trimestru din 2017, noi ce inflatie avem, dar UE?!

      Referitor la bugetul apararii am dubii. Poate a gresit Janes dar oricum nu putem avea incredere in statistica oficiala rusa care in mod clar numai independenta nu este.
      Pe de alta parte, am mai explicat, bugetul militar al Rusiei nu se afla doar la min apararii ci este disimulat si prin alte ministere civile. Poate 7% este scaderea doar pe aparare iar restul se imparte cu celelalte ministere si impreuna au 25%, poate. O metoda sovietica de disimulare a bugetului este pretul cu care armata cumpara tehnica de lupta sau servicii, un pret foarte mic, cateodata sub pretul de productie, ori aceasta subventionare este tot buget militar, mascat ce-i drept.

      Oricum explicatia ca armata rusa a primit 60% echipamente noi si acum se mai reduce bugetul este hilara, da-mi un exemplu de forte ruse care au echipament nou in proportie de 60%, cand ei au cam jumatate din numarul de brigazi operationale, undeva la 70 si necesarul de 140…

      Plus ca multe surse folosite de mine in articol sunt oficiale, siteul ala este unul privat de WP, cine are mai multa credibilitate?!

  26. parerea mea
    rusia ca urmare a sanctiunilor economice si a faptului ca „a pierdut alegerile in Franta” v a mai „anexa” ceva …
    Ucraina s au Georgia urmeaza

  27. Problema mare a rusilor nu e ca nu au bani, ci ca fura prea mult. Averea oligarhilor e mai mare decat pib-ul Rusiei. La ei nu exista dna sau diicot sa-i mai intrebe de sanatate. Se delapideaza si se devalizeaza ca-n codru. La coruptie sunt langa Pakistan si Coreea de Nord. Cand vor ajunge la nivelul tarilor occidentale, atunci vor putea concura si la productivitate, eficacitate, competitivitate, etc..

  28. Din ianuarie 2016 si pana acum, aproape de finele lunii mai 2017, nu este situatia mai buna pentru Rusia?In atata timp se pot intampla foarte multe.

  29. Mihai-Cristian

    Mulțumesc, pentru articol!

  30. Ok voi ce zice-ți ăștia ne-au furat tehnologia de la noi https://www.youtube.com/watch?v=Vy0RRDV3Cw4

  31. Le suflam rusilor Ucraina si Balcanii.

    Miza gazelor din Marea Neagră: Americanii vor să spargă monopolul ruşilor în regiune

    Proiectul extragerii gazelor din Marea Neagră are o amploare şi este de o anvergură mai mare decât se credea până în prezent. Americanii, care au concesiuni în platforma continentală, vor extrage cantităţi atât de mari de gaze încât nu le este de ajuns doar evacuarea către Vest prin gazoductul pan-european BRUA. Ca să nu mai vorbim de consumul local, total insuficient şi oricum acoperit de Romgaz şi Petrom.

    Ei au nevoie de o a doua ieşire pentru gaze, iar aceasta ar putea fi către Ucraina şi către Bulgaria, apoi spre Grecia şi sudul Europei. Aceasta s-ar putea face prin conducta Isaccea-Negru Vodă, care de decenii a fost plină doar cu gaz rusesc, în tranzit prin România. „Din 2019, trebuie să deschidem accesul în ambele sensuri la conductele de tranzit, altfel infrigement-ul pe care îl avem temporar suspendat de la UE revine. Este un aspect care interesează foarte mult Bruxelles-ul, ca oricine să aibă acces la aceste conducte, potrivit prevederilor europene“, spun surse oficiale, pentru Capital. Potrivit acestora, producătorii din Marea Neagră vor putea vinde gaz oriunde au contracte şi legături fizice pe conducte. La producţia de miliarde de metri cubi anual, aşteptată în Marea Neagră de la începutul deceniului viitor, România şi BRUA nu sunt suficiente. Miza mare este Ucraina, cu un consum anual de 40 – 50 de miliarde de metri cubi de gaze, care în prezent nu mai cumpără de la ruşi, din pricina conflictului din Crimeea, ţara fiind alimentată acum cu gaze naturale cu precădere din Polonia.

    O piaţă atât de mare, în plus şi cu influenţă strategică, nu putea să nu intre în atenţia americanilor, care, din 2019, ar putea să devină unul dintre furnizorii de gaz din Ucraina, în dauna ruşilor, prin cele trei conducte Isaccea – Negru Vodă din Dobrogea. De altfel, în perspectivă, Transgaz a demarat proiectul pentru legarea ţărmului Mării Negre de conductele Isaccea – Negru Vodă, ceea ce înseamnă că producătorii din Marea Neagră au gânduri serioase în ceea ce priveşte alimentarea Ucrainei, poate chiar a Bulgariei şi, mai departe, a sudului Europei. „Nu e suficientă ieşirea gazelor din Marea Neagră numai prin BRUA. Producătorii au nevoie şi de a doua ieşire“, au mai spus sursele citate.

    Anunţul public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu de către TRANSGAZ pentru proiectul „Extindere SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră (zona loc. Vadu) – la conducta Tranzit 1 (zona loc. Grădina) este deja oficial.

    http://www.capital.ro/miza-gazelor-din-marea-neagra.html

  32. am citit comentariile si nu mi vine sa cred cat de naivi si vasatori pot fi unii.ma refer in primul rand la stu si la chipp.bai,voi ati deschis in viata voastra o carte de istorie sau una de economie.intelegeti macar ce cititi?aberati pe aici cu prostii cum ca russia daca vrea isi trage cel mai tare turism,ca face din rubla cea mai tare moneda,ca are industie si nu mai stiu ce,ca e cea mai tare la razboaie.voi nu vedeti ce idiotenii debitati?credeti ca ti faci industie,turism si agricultura stand la carciuma.rusii sunt un popor de trogloditi,oameni de stepa cu mentalitate de stepa.russia toata istoria ei a facut foamea grav de tot.au profitat de astia mici si neajutorati de pe langa ei ca in rest infrangeri pe linie.nu ma complicam sa va dau un raspuns dar de cand citesc pe aici nu e articol sa nu veniti cu propaganda voastra de 2 bani…

  33. Ce-i mai iubesc si finicii si hanseaticii pe rusii…
    Ca n-a fost doar holodomor si gulag…
    Giugasvili a taiat in carne vie orice prezenta risc de ‘des-eliberare’ de sub cizma ruseasca… Ce ii mai iubesc estonii si letonii…
    https://plus.google.com/+GioVe1963/posts/dAqvn4KT51o

  34. …de fapt, despre cine vorbim?!
    In 1960, hrusciov s-a descaltat si a dat cu pantoful in masa… strigind – o sa va ingropam!… se referea la Occident…
    https://www.youtube.com/watch?v=clIrbitQLI0

  35. Mi-ar place ca RM sà iasà din faciltatea anlizei Rusiei « bad guy », cu economie de rahat si putere militarà ruginità.

    Problema este cà toate analizele economice-financiare se bazeazà pe standardele aplicabile economiilor captaliste, cu criterii financiare si bugetare comune.

    Or Rusia are particularitatea de a fi diferità, cu o economie partial nemonetarizatà, cu un buget care doar convertit în euro sau dolari, nu dà adevàrata sa màrime.

    Iar cu sanctiunile, citind surse economice franceze, nu pot decât sà dau dreptate lui Stu. În mod global, sanctiunile au ajutat în mod paradoxal industria si agricultura rusà.
    Citez pe analistul sef al aceleasi Sberbank de care este vorba în articol :
    « Depuis la machinerie agricole jusqu’aux équipements chirurgicaux, plusieurs secteurs enregistrent aujourd’hui des croissances inattendues en Russie. Ils sont dopés par les effets des sanctions qui ont poussé à intensifier les productions nationales „, a prévenu avec ironie Mikhail Matovnikov, l’analyste en chef de la Sberbank, principale banque russe, lors d’une récente rencontre avec l’AEB, l’association des entreprises européennes à Moscou. « La dernière chose que ces industriels veulent, surtout en régions, c’est la levée des sanctions ! D’autant plus que, parallèlement, la forte dévaluation du rouble depuis 2014 a dynamisé les exportations de nombreux secteurs… ”
    https://www.lesechos.fr/01/02/2017/lesechos.fr/0211759545463_l-economie-russe-resiste-mieux-que-prevu-aux-sanctions.htm#7jIJvO5RgeDqIKM0.99

    Singurul punct negru concedat de articolul din Les Echos, este scàderea puterii de cumpàrare cu 9% în doi ani.

    Eu, ca nationalist român, nu uit cà teritorii românesti nu sunt actualmente sub ocupatie rusà, ci în principal ucrainianà.
    Consider cà o politicà externà vis-à-vis de Rusia ar trebui sà fie mai inteligentà. Nu o politicà pupincuristà care ne-ar depàrta de NATO si SUA, dar una mai màsuratà si mai diplomaticà, care sà tinà cont de interesele nationale. Rusia ne-ar putea ajuta mai mult, màcar prin ne-împotrivire, sà ne întregim tara.

    Alte surse franceze despre situatia economicà a Rusiei :

    http://russeurope.hypotheses.org/5682

    http://www.coface.com/fr/Etudes-economiques-et-risque-pays/Russie

    • @mirceas
      Asta e propaganda est via vest. Rusia ne poate ajuta sa ne intregim, dupa ce tot ea ne-a ajutat sa ne dezmembram. Substratul. Departati-va de SUA ca sa va ajute Rusia sa va intregiti, pt ca apoi sa va ajute din nou, de data asta sa va dezmembrati la loc, sau chiar in mai multe bucati. Franta si Germania nu percep Rusia ca pe o amenintare, pt ele amenintarea vine de peste Atlantic. Pt Franta si Germania, Rusia este doar o piata de desfacere in care pot vinde orice, inclusiv Mistral in detrimentul intereselor de securitate romanesti. Romania nu prezinta nici un interes pt Franta, iar singurele stiri care apar despre Ro, atunci cand apar, foarte rar, sunt exclusiv negative. Sa vedem cum se va schimba propaganda dupa ce Rusia a pierdut alegerile in Franta. Apropo, am văzut Mistralurile in port la Saint Nazaire, atat cu numele lor rusesti, dar si cu cele egiptene. Americanii sunt ‘de vina’ pt asta. O abordare pragmatica, insa nu smechereasca, maskirovkista, ar fi de dorit in relatia cu Rusia. Intrebarea e, poate fi Rusia capabilă de asa ceva? Poate acum?

    • „Eu, ca nationalist român, nu uit cà teritorii românesti nu sunt actualmente sub ocupatie rusà, ci în principal ucrainianà.”

      http://ioncoja.ro/doamna-adriana-miut-se-ia-de-piept-cu-ambasada-rusiei/
      „O întrebare rămasă fără răspuns: De ce Rusia poate sa revendice CRIMEEA pe care cândva a dăruit-o Ucrainei şi de ce România nu poate să revendice teritoriile dintre Prut si Nistru?”

      • @musoiu
        Pt ca ‘egalitatea’ nu e si pentru ‘căței’. Cine crede ca dulaul Moscova va trata in mod ‘egal’ cățelul Ro cand il va prinde de unul singur, se inseala. Aviz amatorilor ‘naționaliști’ romani de pe meleagurile frumoasei Frante..

      • ..e pe dos…
        Rusia NU a revendicat Crimeea stimabile! Unde zice asta? Oficial? Unde-i „cererea” aia stampilata s-o citesc si io ? Crimeea a „revendicat” Rusia ca ea a facut referendum pentru asta, oricat ti-ar parea de bizar. Ca asta e „oficial”. Si asta enerveaza. Nici un referendum nu s-a facut in Rusia cu privire la Crimeea.
        ..prin urmare nu Romania trebuie sa revendice „teritoriile”, ci „teritoriile” trebuie sa doreasca asta. Ce zici… aia vor ?

        • @Stu, „argumentul” asta este pur si simplu prostesc si mincinos. Daca doar atat va mai duce capul… Tipic rusesc pana la urma, mitul execrabil al „eliberatorului”.

          • Votul masiv al oamenilor muncii din industrie si agricultura a fost precedat de un val de omuleti verzi, care a avut darul sa impulsioneze tocmai aceasta pornire cetateneasca. Toate astea, pentru ca interesul individual trebuie pus bine la jugul interesului public, intru binele mai marilor. Sper ca nu am fost foarte confuz stu.

            • @stu
              Daca aia nu vor.. vin ‘omuletii si ii conving’. Le explica frumos de ce ar fi bine sa.. Asta e ipoteza in care Rusia ‘ne poate ajuta sa ne intregim’. Pe urma, dupa o vreme, vin aceeasi omuleti si le explica de ce sunt ei, cei care au votat, opresati ca si ‘minoritate’ si de ce ar fi oportun sa vina aceeasi ‘omuleti’ sa ii apere… Se pare ca ‘omuletii’ au o considerabila putere de convingere, chiar la nivel global, nu numai local si regional..
              Orice asemanare cu situatii din lumea reala este o pura coincidenta..

          • REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.
            sursa: DEX ’09

            Stu are formal dreptate. Cuvintele au un sens. Ivan stàpâneste mai bine lexicul juridic si dreptul international (formal).
            Juridic, la destràmarea URSS-ului, Crimeea trebuia sà se întoarcà în stàpânirea Turciei. Asa stipula tratatul ruso-turc care a pêceteluit soarta Crimeii.

            A nu se uita referendumul din 1991, când Crimeea a redevenit Republicà sovieticà autonomà cu 94% din voturi DA la o participare de 81% din alegàtori, dându-i dreptul teoretic la independetà.

            Personal, nu pot pretinde pentru tara mea teritorii care au fost sau sunt sub stàpânire stràinà în jur de 200 de ani dacà neg acest drept celor ale càror teritorii au fost separate formal 50 de ani.

            Cu toate prejudecàtile mele antirusesti, rusii au dreptate în priviinta Crimeei si au jucat elegant, mult mai elegant decât bàietii buni în Kosovo.

            • „Personal, nu pot pretinde pentru tara mea teritorii care au fost sau sunt sub stàpânire stràinà în jur de 200 de ani dacà neg acest drept celor ale càror teritorii au fost separate formal 50 de ani.”

              Anexarea Basarabiei in 1812 a fost ilegala, la fel in 1940 si din nou in 1944. Nu s-a facut niciun referendum pentru „unirea” cu Rusia nici in 1812, nici in 1940, nici in 1944.

              Chiar daca Crimeea este locuita majoritar de rusi, care poate nu si-ar fi dorit sa faca parte din Ucraina, totusi referendumul trebuia facut inainte de anexare, nu dupa.

            • @MirceaS, serios? tu ai prejudecati anti rusesti? hai ca asta a fost buna.. chiar ne iei de fraieri sau de prosti?

          • Si ca o idee istoricà, Crimeea era ruseascà pe vremea când California nu era americanà.

            • @mirceas
              Etnic vorbind, Crimeea era tatarasca, apoi a devenit tarista, (parte a Imperiului rus, asa cum a fost si Ucraina , Estonia, Letonia, Lituania si.. Finlanda, spre exemplu), apoi republica sovietica autonoma, parte a Republicii sovietice Ruse. Apoi tatari au ramas putini. Sa inteleg ca recunosti si dreptul Federatiei Ruse asupra Ucrainei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei si Finlandei, ca succesoare a URSS si a Imperiului Rus? Ivan are cu dreptul international cam ceea ce aveti si domnia voastra cu el. O stare de perfect paralelism.

          • …eu pricep ca-i enervant de frustrant, cand „dreptul international” nu-ti mai da dreptate. Dar te conjur sa-mi arati unde a „revendicat” Federatia Rusa Crimeea?
            Localnicii insisi (subiecti ucrainieni!) au „revendicat” asta. Ai idee ce intrebari au fost in formularul ala de la referendum? Ca io am.

            …conform logicii, yankeii (subiecti englezi!) care au semnat „declaratia de independenta” erau toti niste tradatori, manipulati de „omuleti verzi”, N-aveau personalitate si erau doar creiere spalate care semnau orice le ziceau altii.
            Rusia ar putea „revendica” ca „drept istoric” (drept nerecunoscut in dreptul international!) o groaza de teritorii. O treime din Hawaii de exemplu, unde au drepturi istorice! Antarctida pe care au descoperit-o primii. Planeta Venus! Juma de Luna! Polul nord sau mai stiu eu ce… Dar in cazul specific Crimeea nu a facut asta…

            ..SUA au „eliberat” Franta de nazism! Sa inteleg ca francezii cred intr-un „mit execrabil al eliberatorului”?? Tot ei au „eliberat” Kosovo de sarbi! Crezi ca albanezii cred ca eliberatorii lor sunt…”execrabili”?

            • Americanii si-au declarat independenta nu au fost anexati de o alta putere cu ajutorul trupelor speciale si al razboiului nedeclarat, mare diferenta! Dreptul istoric se refera la faptul ca cineva fura un teritoriu care nu i-a apartinut niciodata de la o alta natiune, respectivul teritoriu fiind populat cu nativii natiunii atacate.
              SUA au eliberat Franta si mai apoi si-au retras trupele, ba i-au mai dat si bani sa se refaca, jigodiile de rusi/sovietici au „eliberat Europa de Est si apoi au ramas aici, neinvitati de nimeni, 45 de ani si nu au dat si au luat/furat tot ce le-a cazut in mana.
              Ba mai mult decat atat rusii/sovieticii au violat orice femeie/fetita gasita prin Germania de est, americanii/englezii/francezii si canadienii nu au avut un astfel de comportament.

              • Boss! pana in 1945 cand se creeaza ONU asa ceva era „permis”! Nu numai permis dar chiar era considerat un „drept”. Dreptul invingatorului! Unde este „dreptul invingatorului” in cazul Crimeea? Nu exista! Aia au vrut asa. N-a existat nici „o crima” si nici „un viol” acolo. Masochism?! Au facut referendum. Exact cum cere ONU. Daca Rusia intra in Mongolia sau Hawaii crezi ca aia faceau referendum??
                Inainte sa apara ONU, „transferul” de suveranitate se facea doar daca erai incoltit. Pus sub presiune si santajat. Si era perfect licit si normal. Intregul ev mediu se baza pe acest „drept international”. Tot imperiul lui Napoleon s-a facut asa. Mai mult! Felul cum se face acesta „devine lege”! El cucereste de pilda Egiptul. Pai cine i-a da acest drept? Apoi Franta pierde razboiul cu Anglia si cedeaza ditai Canada! Sa inteleg ca „canadienii” erau nativi francezi?? Sau englezi?? Ce este Trianonul decat cedare de suveranitate facuta sub presiune? Daca Austro-Ungaria nu era „stat invins” in WW1 mai exista asa ceva?
                Relatiile internationale erau bazate preponderent pe „forta”. Acesta-i un fapt!
                tu zici…
                ” Dreptul istoric se refera la faptul ca cineva fura un teritoriu care nu i-a apartinut niciodata de la o alta natiune, respectivul teritoriu fiind populat cu nativii natiunii atacate”
                Dar nu era nici macar necesar ca natiunea aia sa fie atacata! Se trecea peste vointa ei pur si simplu chiar si fara razboi! Doar prin „amenintare” cu forta.
                Pe urma…intreaga istorie a lumii pana la 1945 e plina de „anexari” si inglobari” pe seama dreptului EREDITAR! Daca asta ar mai fi valabil astazi , Anglia ar avea drept asupra Frantei insasi! Cand se casatorea un monarh cu vre-o printesa, asta venea cu „zestrea” care semnifica, mosia ei, principatul ei..tara ei! Crezi ca aia aveau ceva de spus ca deodata nu mai erau sarbi ci austrieci? Sau nu mai erau ceceni ci erau subit rusi? Sau canadieni bunaoara…. sau americani in loc de maori? Sau chiar englezi in loc de francezi?? Tu cum crezi ca a fost posibil sa existe forma de guvernamant numita „Imperiu”? Crezi ca toti erau de acord? Principatele romane crezi ca aveau ceva de spus cand s-a facut transferul de suzeranitate de la Turcia la Rusia? De la invins la invingator? De la imperiu la imperiu? Si asta Boss..era „PERFECT LICIT”! Era un drept! Era „recunoscut” de ceilalti…Pentru ca si ei la randul lor….
                Dar nu si astazi! Din nefericire „dreptul istoric” (pe care-l tot invocam ca si conditie unica de existenta) nu mai e un principiu in lumea in care traim. E doar o cutuma. Nu produce efecte juridice! Nimeni nu te mai recunoaste pentru asta…

                Daca facem abstractie de situatia post-belica (actuala) si existenta sistemului ONU, Anglia a luptat impotriva „teroristilor” in razboiul de independenta american. Asa i-ar definii oricine astazi. Anarhisti..sabotori…criminali,…teroristi…antienglezi si antimonarhisti care se opuneau „dreptului metropoliei”! Anglia nici nu a „recunoscut” SUA atuncea la fel cum nu recunoaste nici azi Crimeea! Dar ce sa vezi! Crimea e Rusia insasi la fel cum „confederatii” erau America insasi si n-ar fi prea potrivit sa nu recunosti America. Asa ca o dau cotita. Nu recunosc Crimeea dar in acelasi timp ai reprezinta un ambasador la Moscova. Pe mine zau ma apuca hohotitul cand aud ca nu recunosc „peninsula”.
                Razboi nedeclarat? Pai ce razboaie „a declarat SUA” in acest secol? Oficial doar pe ala impotriva terorismului! Pai nu-i saptamana sa nu arunce cu bombe prin vre-o tara…Ca nu a anexat Afganistanul sau Irac-ul? Pai cine-i opreste? Bunul simt? Binele absolut? Dreptatea? Haida-de. Ei au alt modus-operandum decat aveau englezii in colonii. Da-i tot aia. Pun o marioneta in fruntea tarii si aia e „colonia” lor. Ca sa salveze aparentele.
                Care mare diferenta?
                cat despre…violuri…jafuri…abuzuri etc …”a la guerre comme a la guerre”….tu ai idee ce a facut von Mackensein in Bucuresti? N-a mai ramas nici un cui ne-„rechizitionat” din gardurile oamenilor si pe calea Victoriei, casele nu mai aveau usi! A taiat copacii in Cismigiu si a pus varza in locul trandafirilor! Jaful a fost mai cumplit decat pe vremea turcilor. Toate animalele oamenilor au fost confiscate inclusiv cainii! Ai idee ce faceau patrulele lui Falkenhayn pe „calea Mosilor”?
                Nu-mi veni cu „diferente” . Razboiul e la fel peste tot. Invinsul plateste intotdeauna. Cum de a intrat Mackensein in Bucuresti fara sa traga un foc de arma? Ce sa vezi? La fel ca rusii in Crimeea. Mister! Ce ar fi sa facem o dezbatere pe tema asta?!

                • 🙂 Breeee, bla, bla, bla ca pana la sfarsit sa ajungi la concluzia la care am ajuns cu totii, rusii stiu doar de frica si nu dau doi bani pe tratate, legi etc nici chiar pe propriul lor cuvant de onoare. De fapt Rusia n-a avut niciodata cuvant de onoare.
                  Puteai sa spui de la inceput” dreptul celui mai puternic” si iti dadeam 100% draptate! Asta a fost in Crimeea, nu drept istoric, nu referendum, nu alte prostii de propaganda ruseasca ci efectiv au gasit o tara slaba, Ucraina si i-au luat o bucata din teritoriu. Daca aia din Crimeea erau asupriti, daca se organizau marsuri, proteste si ucrainenii trageau in ei, alta discutie, deocamdata dreptul celui mai puternic si cu asta basta. Daca Ucraina era membru NATO nu mai aveati voi tupeul sa faceti referendum, care referendum apropos s-a facut sub controlul armatei ruse, asa ca ce legitimitate are? La fel ca alegerile din „47 din Romania cu T 34-n poarta. 🙂 🙂 .
                  Dar aici apar doua probleme: Rusia si-a incalcat propria semnatura de pe tratatul de dezarmare nucleara a Ucrainei, tratat in care Moscova garanta integritatea teritoriala a Ucrainei, mai apoi si-a incalcat propriul statut de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, statut care are ca scop, printre altele, garantarea Cartei ONU si a dreptului natiunilor.

                  Asadar cin’ sa mai fie atat de prost incat sa mai creada vreodata cuvantul unui stat mincinos, agresiv si lipsit de onoare?!
                  Vis-a-vis de Hawaii 🙂 n-au ivanii decat sa incerce, da cate nave crezi tu ca apuca sa vada plajele hawaiene 🙂 ?! Rusia este rupta-n cur, se faleste inca cu armament sovietic, are 3-4 barci si tu visezi la Hawaii? 🙂 🙂
                  Singurul motiv pt care Rusia mai exista astazi este armamentul nuclear…

                  • 1. „Rusia si-a incalcat propria semnatura de pe tratatul de dezarmare nucleara a Ucrainei, tratat in care Moscova garanta integritatea teritoriala a Ucrainei”

                    …hmm… dar si SUA este garant pe documentul ala! De ce oare nu respecta SUA documentul sa ia inapoi Crimeea pentru Ucraina? Ca garant! Ca a semnat pentru asta ca putere garanta!….Ia te uita cine era „rupt in cur”!?

                    …Referendumul (ca principiu al autodeterminarii) bate orice tratat stimabile! Si orice intelegere. Intre terti sau altfel si indiferent de ..obiect! Absolut oricare! Nu prea stapanesti „sistemul ONU”. Pai Iugoslavia semnase o groaza de „tratate”. Si le-au dat unii cu Kosovo in cap. Pana si Conferinta de la Helsinki sau „actul final” care consfiintea „granitele” tarilor dupa WW2 (ca inviolabile prin forta) se supun principiului. Altfel era ILEGALA reunificarea Germaniei de pilda. Sau dezmembrarea Cehoslovaciei. Dar granitele Cehoslovaciei unite erau „garantate” de Helsinki! Atunci cum? Ce-i apara inainte pe ucrainieni era tocmai asta. Nu tratatul de dezarmare. (Daca haholii faceau ulterior plebiscit ca voiau sa fie putere nucleara din nou?? ) Si initiativa a venit tocmai din Ucraina! Crimeea era la Ucraina. Si aici „autodeterminarea” a luat singura aparare pe care o aveau haholii. Helsinki! Singura care exista in Europa astazi. Si singura care apara „statele nationale”. Si care nu o sa mai apere pe nimeni dupa Kosovo. Tu de ce crezi ca Albania NU ESTE SEMNATARA a actului final de la Helsinki? . Sau nu stiai? De aia e enervant…Nici chiar „la bombonerra”… „Porosionok” nu marjeaza pe tratatul ala. Nu-l invoca. Nu-l scoate din sertar sa i se faca „dreptate” la ONU. Tu de ce crezi?

                    2….” tratat in care Moscova garanta integritatea teritoriala a Ucrainei”..

                    Moscova… sau republica klingoniana (ca putere garanta)… poate garanta integritatea cuiva doar in limitele legislatiei interne. Care-i sursa de drept international. Daca Ucraina se dezmembra „singura” fara ajutor”, ( erau greve, razboaie civile etc), Moscova nu era obligata de tratat sa „refaca” unitatea tarii stimabile! Ca nu scrie nicaieri asta!l. Prin urmare nici reciproca. Si „oficial” mai intai Crimeea a devenit „republica libera”. N-a trecut imediat cu catel si purcel la Rusia. Rusia nu a „anexat” un teritoriu al altui stat. Ci a integrat un teritoriu independent! Stiu… e enervant.
                    Din punct de vedere juridic (al dreptului international), Rusia a respectat toate legile si cutumele posibile. De aia occidentul nu ataca decretul lui Putin de primire a Crimei in federatie ci tocmai „actul de vointa” care a dus la iesirea ei din Ucraina. Ei spun…”nu recunoastem” Crimeea (adica gestul ei) nu..nu recunostem dreptul Rusiei sa incorporeze legal teritorii. Ca orice altcineva de altfel.

                    ..Si ce e si mai enervant inca, este ca in ciuda evidentei, chiar daca „nu se facea asa” (pasnic..prin declaratie de independenta si referendum)…tot ei aveau dreptate. Si aveau dreptul sa invadeze peninsula cu cea mai mare autoritate posibila. A lui Ianukovici insasi! Ala a cerut negru pe alb…invazia! Ce vrei mai clar?
                    Presedintele statului care are Rusia drept garant privind dezarmarea nucleara a cerut invazia tarii de catre ..garant! Ma apuca rasul!

                    Boss tu realizezi ridicolul afirmatiei tale de mai sus cu „garantu’ ” si ONU?

                    „La 21 noiembrie 2013 au început Protestele din Ucraina, care s-au amplificat urgent. Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut Rusiei să trimită trupe în Crimeea pentru a proteja cetățenii ruși de acolo. Sub acest pretext, trupele ruse au ocupat rapid peninsula.”

                    Sigur ca Rusia a luat Crimeea. Sigur ca i-a facut placere! Sigur ca erau cu ochii pe ea. Dar au luat-o CA LA CARTE! Nu ai ce sa le zici. De aia e enervant. Si nu are nici o legatura cu tratatul de dezarmare. Ca daca era asa Ucraina iesea din tratat considerandu-l caduc si astazi facea ICBM-uri si masti de gaze!

                    3. In Hawaii exista forturi medievale cu nume… rusesti! Te invit sa descoperi de ce si sa te intrebi cine ar avea „drepturi istorice” pe acolo…
                    …totodata care-i legatura intre „drepturile istorice” si dreptul marii.

                    …am zis…Howgh.. 🙂

                    • 1- „Argument” jenant. Violatorul are 100% vina pt viol, un privitor face si el ce poate. Rusia are are nucleare.

                      2- Refefrendumul pazit de trupele rusesti degizate nu bate nimic. Zi-i invazie ca sa terminam treaba. Ex iugoslav este din nou ridicol, ucraineii nu aveau nimic cu rusii din Crimeea.

                      3- Hawai. Si cine ii impidica pe ivani sa debarce- ca de obicei – in eliberatori in Ohau?1 Realitatea este ca Rusia a fost mereu tare-n clanta cu astia mai mici cu aia mari respecta tratatele.
                      Si-a cam luat-o Putin de la Macron, nu esti de parere?! 🙂 .

                      In rest „argumente” ridicole de care si un copil de scoala generala rade de-l dor falcile, dar asa-i cand vrei sa ascunzi evidenta si realitatea cu propaganda jenanta…

                  • „Dar aici apar doua probleme: Rusia si-a incalcat propria semnatura de pe tratatul de dezarmare nucleara a Ucrainei, tratat in care Moscova garanta integritatea teritoriala a Ucrainei, mai apoi si-a incalcat propriul statut de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, statut care are ca scop, printre altele, garantarea Cartei ONU si a dreptului natiunilor.”

                    Nu numai Moscova garanta integritatea teritorialà a Ucrainiei, ci si SUA si Regatul Unit (memorandumul de la Budapesta, la care s-au alàturat ulterior Franta si China). Cum mai e cu garantarea ? China nici nu aplicà „sanctiuni”.

                    SUA si UK erau membrii ai consiliului de securitate când au invadat Irakul (cea de a doua oarà) fàrà nici un mandat ONU.

                    SUA, UK si Franta erau membrii ai consiliului de securitate când au atacat Iugoslavia în 1999 fàrà nici un mandat ONU.

                    Cum e cu cartea ONU si dreptul natiunilor ?

                    A, merge numai într-un sens ?

                  • @ MirceaS

                    „SUA si UK erau membrii ai consiliului de securitate când au invadat Irakul (cea de a doua oarà) fàrà nici un mandat ONU.
                    SUA, UK si Franta erau membrii ai consiliului de securitate când au atacat Iugoslavia în 1999 fàrà nici un mandat ONU.”

                    Bine zis.

            • @stu
              Nu a revendicat-o nici un moment. A ocupat-o militar, pur si simplu. Fara vreo declaratie de razboi. Fara macar ca acei militari verzi să aiba insemne distinctive. E, intr-adevăr, ceva ‘inovativ’. Ce inseamna asta? Moscova a transmis mesajul ca spatiul fostei URSS ii apartine si ca nu recunoaste ‘de facto’ independenta fostelor republici sovietice. Pt ea sunt niste entitati carora nici macar nu trebuie să le declari razboi. Daca ar fi declarat razboi ar fi recunoscut, implicit, statalitatea adversarului sau.

            • Am auzit-o si pe asta cu Hawaii acum. Schaffer sa zica bine merci ca nu a avut aceasi soarta precum Capitanul Cook. Si Shaffer asta acum nimic mai mult decat un ciumpalac cu ifose de bauxita-n cap care in final era pus pe capatuiala personala si nimic mai mult. Pana sa ajunga Mama Rusia se revendice Kauai….

  36. Am o scarba de astia care se tin nationalisti romani dar au simpatii fata de Rusia de nedescris. Este oximoronic.

  37. @ MirceaS
    „Cât despres celelalte tàri, ele sunt ce sunt acuma, ba chiar Finlanda este ciopârtità.”

    Apropo de Finlanda, in 1994 Eltin spunea ca anexarea Kareliei a fost un exemplu de politica stalinista totalitara, agresiva. Acelasi Eltin in 1997 a revenit spunand ca subiectul Karelia este inchis. Iar in 2001 Putin insusi a spus ca schimbarea granitelor nu este o solutie.

    Desigur ca Finlanda a spus demult adio Kareliei.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Karelian_question#Today

    • Dacà asi fi finlandez, nu asi spune adio…

      • @mirceas
        Ce sugerezi? Sa trimita si finlandezii omuletii lor verzi?
        Nici macar Japonia nu are sanse previzibile sa recupereze Kurilele, desi tot incearca de ceva vreme. Rusii nu prea lasa usor ceea ce iau prin forta. Cam atat inteleg ei din regulile de drept international.

        • Vorbeai mai înainte de Alsacia si Lorena. Francezii aveau o vorbà (despre asta), înainte de primul ràzboi mondial. N’en parler jamais, y penser toujours (Sà nu vorbesti niciodatà, sà te gândesti întodeauna). Valabil si pentru finlandezi, japonezi si români.

          Rusii sunt foarte respectosi (formal vorbiind) de regulire diplomatice. Întodeauna au aranjat un scenariu în care nu au fost agresori ( în istoria recentà, Cehoslovacia, Afganistanul, Georgia, Crimeea). Nu asi putea spune acelasi lucru despre bà!etii din fatà (a doua invadare a Irak-ului, Kosovo, Libia, Siria).

          Teritoriile respective pot fi recuperate (mai ales cà în privinta României nici nu sunt sub ocupatie ruseascà, de aceea nu înteleg sustinerea Ucrainiei).

          Nu trebuie umilità Rusia, sunt diverse alte cài. Retragerea din Austria a fost posibilà fàrà conflict. Retragerea din RDG idem.

          • „Teritoriile respective pot fi recuperate mai ales cà în privinta României nici nu sunt sub ocupatie ruseascà”

            Si totusi de ce Rusia continua sa nege drepturile Romaniei asupra Basarabiei si continua sa sprijine statul mafiot moldovean, precum si teza ridicola a existentei poporului „moldovean” si limbii „moldovenesti”?

            • @Musoiu
              „Si totusi de ce Rusia continua sa nege drepturile Romaniei asupra Basarabiei si continua sa sprijine statul mafiot moldovean, precum si teza ridicola a existentei poporului „moldovean” si limbii „moldovenesti”?”

              Fiindcà àsta este interesul lor actual. România este în fruntea celor care îi atacà (verbal) pe rusi. Nu este vorba de a coborî garda si de a schimba aliantele.
              În 1992, dupà ràzboiul „voluntarilor”, Statele Unite s-au înteles cu europenii de vest sà lase Moldova ex-sovieticà în sfera de influentà a Rusiei.
              În 2016, ambasadorul american la Chisinàu, John Pettit, a declarat cà moldovenii sunt o etnie diferità de români (pe dânsul nu-l criticati ?)

              Dar mai multà diplomatie nu ar strica si în contextul conflictului administratiei ucrainiene cu Rusia, este o carte de jucat. De vàzut problemele actuale ale Transnistriei. De vàzut diversele zvonuri cu schimburi de teritorii (Transnistria, Bugeacul) cu implicatii rusesti sau ucrainiene.
              Nu fàcând pe cocosii se va ajunge la un rezultat ci cu calm, inteligentà, hotàrâre si demnitate. Si mai ales cu ajutorul zeului grec Kairos (ocazia oportunà) pentru care România trebuie sà fie pregàtità sà o apuce.

              • „Fiindcà àsta este interesul lor actual.”
                Dar ce castiga Rusia prin sprijinirea existentei statului mafiot moldovean si a poporului asa-zis moldovean?

                „Dar mai multà diplomatie nu ar strica si în contextul conflictului administratiei ucrainiene cu Rusia, este o carte de jucat. ”
                Asa este. Romania trebuie sa insiste la Kiev ca romanii nord-bucovineni si cei din Bugeac sa aiba dreptul la invatamant in limba romana si o cat mai mare autonomie cultural-etnica.

              • Petit nu a declarat ca molodevenii sunt o etnie separata de romani. Alb pe negru delclaratia lui Petit:

                “I think it is important, and it is our policy, and I think it is a policy here, that Moldova needs to remain a sovereign and independent country inside secure borders. Joining Romania, for example, is a mean to get into the EU or for whatever reason, is really not a practical solution, it is not practical choice, it is not a choice that is going to make things better. What will make things better here in Moldova is for the political class and the people all cooperate for making this a better country for Moldovans. Moldova is not Romania, Moldova has its own unique history, it has its own unique challenges. Among those challenges there is the fact that Moldova is a multietnic country with people speaking different languages, of course there is the issue of Transnistria, that is not even under central government control, but needs a special status which is an ultimate goal, but a special status within Republic of Moldova”

          • Domnia voastra sunteti prea mult cramponat intr-un modus vivendi revolut. Eu ma refeream la Alsacia si Lorena ca un exemplu in contextul reconcilierii franco germane. Ca pe ceva pozitiv, iar domnia voastra o aduceti in discutie ca pe ceva revansard. Cu patima si dorinra de razbunare. Stim amandoi destul de bine cat de germana sau franceza este Alsacia sau Lorena. Si totusi. Daca pe francezi incerc sa ii inteleg in atitudinea antiamericana, desii militarii americani au murit pe tarmul Normandiei si nu numai, pe dvs nu va pot intelege in aceasta atitudine, decat printr-o incercare superficiala de a fi ‘la modă’ acolo.

            • Pt mirceas, evident.

            • Moda României anilor ’70 era comunismul.
              Moda anului 2017 în Franta este macronismul si mondialismul.

              Eu nu am fost la modà nici actunci, nici acuma. Faptul cà nu urlu cu lupii nu prea mi-a facilitat viata.

              Cât despre „anti-americanismul” meu e o deducere a „cine nu este cu noi, este împotriva noastrà”. Nu am chef de nici un stàpân, fie el Ivan sau John. Sunt pro-american când actiunile lor servesc interesele mele de european si român. Alfel nu.

              • @mirceas
                ‘O deducere cine nu e cu noi’..
                Antiamericanismul domniei voastre nu e o deducere, e, mai degrabă , o constatare. Mie, putin imi pasa ca sunteti asa si pot sa va respect optiunea, insa, de dragul discutiei, mi-ar fi placut sa aduceți ceva argumente de ce aveti optiunea asta, unele care sa le depaseasca pe cele formale antitrend, antisistem. Unii sunt antitrend doar pentru ca asa se simt mai interesanti, unici, diferiti intr-un fel, iar asta ii validează. Nu cred ca e cazul dvs, deci ar trebui sa aveti si alte motive. In fine, conteaza prea putin. Nici victimizarea nu ajuta. Nimeni nu v-a contestat dreptul de a avea optiunea de a fi intr-un anumit fel, iar intrebarea de ce, e de natura blogului pe care am ales sa ne pierdem timpul..

              • Moda?! A dracu moda impusa de tancurile rusesti cu pretul a sute de mii de romani morti, incarcerati sau aruncati in strada… Niciodata Romania n-a fost comunista sau pro-rusa cum nu este nici astazi.
                Franta. Ei bine cateodata imi doresc ca francezii cei socialisti si chiar destul de comunisti sa fi fost eliberati de armata roaie cea proletara si nu de imperialista armata yankee. Dupa ceva ani de „curatare sociala’ mai vedeam noi daca daca francezii mai erau socialisti si un pic comunisti.
                Anti-americanismul este bun, problema lui in Europa cel putin, este ca a fost posibil pe banii americanilor si la adapostul tancurilor lor…
                Nu sustin ca americanii ar fi usa de biserica, nu mi-as dori sa traiesc in state sau intr-o societate pe model american prefer UE, dar Rusia n-a fost niciodata prietenul nimanui, a semanat numai distrugere si saracie, nu „stie” decat cu tancurile si cu furtul. toti amici Moscovei sunt saraci lipiti si dictaturi odioase, nici macar o singura tara democratica si prospera nu este preietena cu Rusia.
                Cu-i ii place Rusia ii recomand cu multa caldura o excursie pe acolo, dar nu in centrul Moscovei ci mai pe la periferie, mai vorbim apoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *