Sabina Elena: Voi continua să port tricolorul la școală

sabina-300x300

Sabina și tricolorul

Sabina, eleva din Covasna care a ”provocat incidente” în școala în care învață, potrivit presei de limbă maghiară și conducerii Inspectoratului Școlar Județean Covasna, pentru că a purtat o bentiță tricoloră în ziua de 15 martie a.c. este un exemplu pentru noi toți pentru atitudinea sa demnă. Deși a fost amenințată și huiduită pentru gestul său ea ține capul sus. Și merge mai departe.

 

Am contactat-o pe Sabina și am rugat-o să-mi spună cum se simte:

 

Cum te simți acum că tot scandalul e public?

 

Este public pentru că vreau ca adevărul să fie cunoscut de opinia publică. Nu este normal ca un gest atât de simplu precum afișarea tricolorului să nască asemenea discuții și atitudini din partea presei de limbă maghiară, a profesorilor și a colegilor de la secția maghiară.

Au apărut deja persoane care vor să te denigreze. Chiar îi urăști pe unguri?

 

Era de așteptat. Îmi dau seama că vor încerca să mă denigreze pentru a duce în derizoriu gestul meu. La vârsta de 15 ani nu poţi fi xenofob, nu cunosc acest sentiment, prin urmare nici nu pot să-l exprim. Eu nu îi urăsc, urăsc faptul că ei mă urăsc!

 

Vei continua să porți tricolorul la școală?

 

DA! Este dreptul meu de exprimare a conştiinţei şi gândirii. Toată discuția asta este absolut inutilă. Dacă eram la Craiova sau la Iași și veneam la școală cu tricolorul un mai zicea nimeni nimic. Dar pentru că sunt din Covasna nu pot să fac acest lucru fără să apară discuții. De ce oare?

 

Ce spun colegii de școală de toată povestea asta?

 

Dacă urmăriţi facebook-ul veţi vedea că am susţinerea tuturor elevilor, mai puţin a celor de etnie maghiară, dar încerc să îi înţeleg.

 

Ce le transmiți celor care te susțin?

 

Vă mulţumesc pentru susținere, pentru empatia şi intropatia pe care o aveţi faţă de persoana mea şi încercarea

 

Sursa: Datanasa.ro

 

 

 

69 de comentarii:

  1. Fetita aceasta ar trebui sa fie un exemplu pentru toti cetatenii romani. Din pacate curajul ei lipseste multora, inclusiv guvernantilor nostri.
    Sabina, felicitari si sa fi mandra de ceea ce esti. Nu o spun ca roman, o spun ca un minoritar din Romania.

    • Aferim bre! (de la un roman cu radacini in Africa de peste 200.000 de ani 🙂 )

      • Gabriele, ce este de ras? Omul si-a spus opinia,si tinand cont ca nu este roman, bravo lui.

        • Ai interpretat gresit. „Aferim” inseamna bravo si asta am si subliniat. Pe de alta parte, prin radacinile din Africa subliniam faptul ca in fond toti suntem unul si toate manifestarile extremiste nu fac decat sa releve un nivel scazut de inteligenta sau lipsuri grave de educatie. „Zambaretul” avea rolul de a sublinia tocmai acest fapt. Altfel, cineva ar fi putut lua „ad litteram” legaturile mele de rudenie 🙂

    • Subscriu.Sincere felicitari comunitatii turcesti pentru bunul sau simt, si poporului turc, in general, pentru verticalitatea sa.

  2. Bravo Sabina,noi de peste munti suntem alaturi de tine si de colegii tai,Rusine guvernantilor ca nu au o atitudine transanta in astfel de situatii’

  3. Un exemplu clar de ceea ce ar trebui sa insemne mandria de a fi roman. Nu pot sa spun decat RESPECT pentru Sabina, pentru curajul pe care il are si mai ales pentru tricolorul din suflet.

  4. rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee guvernantilor ,o copila tre.sa ia atitudine de ce se intimpla in tara.ROMANI fiti uniti si nu uitati de crimele facute de unguri de-a lungul istoriei.vlad tepes a stat inchis 12 ani la hunedoara,crimele din al 2lea raz. mondial din satul trasnea unde au omorit copii,femei,batrini iar noi i-am suportat si i-am lasat sa traiasca in pace uitind ororile facute de iei DESTEPTATIVA ROMANI

  5. Bravo Sabina si Respect. M-am umplut de furie cand am citit prima oara de cazul acesta. Ma intreb ce face ministerul educatiei cu inspectoarea respectiva, de ce nu este deja somera? Iar diriginta si conducerea scolii (cei care s-au intalnit in cancelarie sa discute cazul de „teribilism”) ar trebui promovati / detasati la niste licee din Bucuresti, sunt convins ca si-ar cauta de lucru in max 1 luna sa se mai sature de autonomie pe banii majoritarilor.

  6. Iar individul acela care a amenintat cu moartea o copila trebuia saltat direct si periat un pic in beciul politiei. Sunt convins ca avem locuri si metode de reeducare a acestor animale.

  7. De citit cu atentie – Comunicatul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM):
    http://www.dantanasa.ro/2013/03/22/comunicat-fcrchm-solidara-cu-eleva-sabina-elena/

  8. Nu sunt de acord cu ce se intampla acolo. Un conflict interetnic e ultimul lucru care ne lipseste. A purtat in 15, le-a dat la unguri peste nas, garidul care a amenintat-o sa fie pedepsit conform legii si cu asta basta tragem perdeaua, fiecare acasuca.
    Dar de aici si pana a rascolii cu batul in rah.. e alta poveste. Daca aia acolo sunt 90% unguri, securi, tatari sau ce-or mai fi ei, nu am nevoie de o pustoaica sa agite apele si sa faca din tantar armasar(semeni vant culegi furtuna).
    Sunt convins ca in spatele imaginii care ne este aratata noua sunt tot felul de jocuri” si interese, ca in fosta iugoslavie, libia, asa cum e acum in siria…etc
    Vreti neaparat sa-i ardem, sa-i ardem la buzunare, nu mai sunt la putere asta ii doare pe ei.

    • Ai o mentalitate de sluga.Din pacate foarte multi romani gandesc ca tine.Poate ca tu apartii minoritatii maghiare.Sa fii sanatos si noi la fel.Fata aia nu a criticat Revolutia maghiara care a indoliat la propriu zeci de mii de romani ci doar a purtat steagul tarii sale.Care este problema?Nu are dreptul ca cineva sa se afiseze cu steagul tarii sale in locurile publice in Romania?Crezi ca in regiunea din Ungaria unde locuiesc majoritar romanii, daca de 1 Decembrie ar aparea un unguras cu steagul tarii sale, Ungaria, ar fi agresat verbal la fel ca romanca asta?

      • @sorin-Ai dreptate! Cand ii auzi p’astia cu „sa luam pozitia ghiocel,romanii din HarCov sa taca si sa inghita” ca de,na,le deranjeaza lor fragilul echilibru la care am ajuns, iti vine sa-ti iei campii!

        • Am citit cu atentie comentariile si nu am vazut pe nimeni sa fi spus sa luam pozitia ghiocel. Autoritatile trebuie sa aplice legea sau regulamentele scolare dar incitarile trebuie evitate pentru ca lucrurile pot degenera.

          • Unu asta ne recomanda.Sa fim cat mai obedienti.A aplica ferm si obiectiv legea, atat romanilor cat si ungurilor nu inseamna ca se incita ceva.Crezi ca in Germania copii de etnie germana sunt apostrofati de catre colegii de alta etnie, de ce poarta pe haine steagul Germaniei?

      • Esti un copil, sper sa nu ajungi niciodata la putere, in cazul ala eu imi fac bagajele….

        • Am peste 40 de ani.Sunt un om liber , etnic roman, nu iobag, cu verticalitate.Tu esti un extremist ungur.

          • Da, mai ales vertical. Oamenii ca tine nu trebuie sa ajunga niciodata la putere, in rest ……

            • Iar cei ca tine,adica unii minoritari unguri, nu toti, ar trebui sa nu mai fie tupeisti si nesimtiti.Nimeni nu va cere sa iubiti tricolorul romanesc ci doar sa il respectati.Sa respectati sensibilitatile altora, nu doar altii sa vi le respecte pe ale voastre.

              • In rest….. toate cele bune. Sper sa fiu pe faza sa impachetez la timp.
                Cata pe youtube filmulete cu razboiul din Siria, sunt foarte educative si am impresia ca o sa-ti fie folositoare.

                • Eu nu instig la razboi sau epurari etnice ci doar la bun simt , respect intre oameni si la aplicarea obiectiva a legii tuturor celor care o incalca.Ce-ar fi sa renuntam pe teritoriul Romaniei, la steagul national, la imnul national, la ziua nationala si chiar la limba romana, ca sa nu suparam pe cineva.Eventual chiar si la cetatenia romana.
                  De ce oficialii americani, in civil, poarta la haine steagul SUA?Si ei incita la ceva?

                  • Sa stii ca si in US au fort o multime de situatii similar cind copii americani sau dus la scoala imbracati cu tricouri cu steagul American in ziua de 5 Mai (ziua independentei Mexicului de Franta) si acesti elevi au fost chiar maltratati de colegii lor de origina Mexicana.
                    Ce vreu sa spun e ca acest caz nu e unul unic sau izolat sau ca are loc pentru prima data in Romania dar modul in care Guvernul Roman va reactiona sau nu va determina actiunile ce se vor repeat cu siguranta.

    • @unu…
      prietene, daca gandesti asadespre acea fetitacare a dovedit ca are mai multe ko…ae decit multi barbati, fa-ne tuturor un bine si spinzura-te in piata, cu o pancarta pe piept…cine gandeste ca mine, ca mine sa pateasca…doar asa vom scapa de toti cei ramasi cu mentalitate de sclavi…

  9. Da numele „inteligentului” din poza Sabinei, cel cu destu’ ridicat se poate afla?

    • @Razvan Rotaru. Nici nu trebuie sa-l mai aflam, il stim deja dupa gestul incalificabil facut -DOBITOC MANIPULAT! De vina nu-i el, si nici ceilalti mucosi mai mari sau mai mici ce fac gesturi obscene si iredentiste, ci parintii lor care le-au insuflat asemenea idei medievale. Parintii/adultii sunt adevaratii vinovati -mai deunazi am citit despre un consilier/primar sau ceva de genul asta de prin Miercurea Ciuc (daca nu ma insel, dar n-am timp sa caut acum) care era foarte mandru ca fiul sau n-a vrut sa pozeze pentru cartea de identitate deoarece in fata lui se afla tricolorul, ba chiar a afirmat „ce, nu stie el ce a crescut”! Astia sunt monstrii care viciaza creierele copiilor si tinerilor, si hahalerele de genul asta trebuiesc puse undeva la rece, sa-si revina. Grav este ca Ministerul Educatiei, autoritatile romane, Justitia, etc, NU FAC NIMIC, desi cunosc de mult situatia. Le este frica ca supara niste minti bolnave; le este frica de consilierii UDMR (directorul scolii unde invata Sabina este un asemenea consilier. De ce mai este inca in functie!?); le este frica de RESPONSABILITATE. Cea care „ancheteaza” cazul din partea ISJ Covasna este o unguroaica, si nu-mi fac iluzii ca asta va lua masuri drastice si adecvate cu un consilier UDMR (directorul scolii), basca sa mai si gaseasca/sanctioneze elevii maghiari vinovati. Nici pana astazi nu l-au gabjit pe nemernicul ala care a amenintat-o pe Sabina cu moartea, desi se cunoaste numele lui -DE CE OARE!? Simplu, ei zic ca din TOLERANTA si EUROPENISM, dar uita un lucru elementar, si anume, TOLERANTA si EUROPENISMUL inseamna si RESPONSABILITATE, LEGE, JUSTITIE, DREPTATE si NORMALITATE.

    • @Razvan Rotaru
      Dar oare el chiar arata degetu sau e vorba de nitel photoshop la mijloc?
      Uita-te la mana lui stanga si apoi la cea care arata degetu. E cam ciudat. Pare disproportionat de mare. Link de pe facebuk:
      http://lagraniteleimperiilor.wordpress.com/2013/03/22/diversiunea-nationalista/

  10. Daca e sa privim strict faptele, treaba suna cam asa.
    De ziua nationala a Romaniei, niste elevi unguri au venit la scoala afisand drapelul Ungariei. Ca raspuns, de ziua maghiarilor cativa elevi romani au venit la scoala afisand tricolorul Romaniei. Pana aici vorbim despre niste copii de a caror educatie ar fi trebuit sa se ocupe cineva (toleranta, convietuire, intelegere fata de sensibilitatile celuilalt).
    Ce-au facut cei responsabili cu educatia copiilor? In primul caz n-au facut nimic iar in al doilea caz au facut presiuni asupra elevilor romani pentru a renunta la afisarea tricolorului romanesc. Diriginta, director, inspectoarea sefa trebuie sanctionati pentru asta.
    Desigur, idiotul care a transmis amenintari cu moartea pe retelele de socializare trebuie identificat si pedepsit.
    Mai departe, s-o luam de la Vlad Tepes si sa-i tragem doua palme vecinului ungur de la patru (ca l-au tras pe Horea pe roata) mi se pare deplasat.
    S-a transformat intr-un circ general, daca tot nu avem paine.
    Economia nu porneste, taxele si impozitele au crescut iar politicienii si mass media se ocupa cu scoaterea populatiei la mitinguri de solidaritate.

    • copii maghiari sunt invatati indoctrinati de mici ce ei nu sunt romani ca romanii le sunt inferiori si ca li s-a facut o mare nedreptate trioanon-ul etc.. statul roman finanteaza invatamantul si ei la scoala invata (bineinteles in limba maghiara) ca istoria a fost nedreapta ca romanii le-au furat tara , ba mai trantesc si cate o tabara cica ”paramilitara” (tot pe banii statului roman) in care vin toate gunoaiele extremiste din ungaria sa agite si mai mult treaba , instructori militari ,statui cu criminali antiromani etc.. asta e adevarul vor sa enclavizeze zona si din cauza molustelor de la guvernare le iese de minune .. fac lobby enorm la UE si peste tot pe tema asta si nimeni nu face nimic .. vor sa aplice scenariul Kosovo pe termen mai lung,cetatenia maghiara oferita in masa la ungurii din Romania are un scop foarte bine stabilit… oricum tot respectul pentru fata asta !

      • Pentru aceasta situatie sunt de vina toti romanii care au mentalitatea lui Unu.Sa nu mai vorbim de toata clasa politica romaneasca care din fariseim politic a facut in mod repetat concesii UDMR-ului.

  11. Aproximativ 30 de persoane au venit vineri dimineaţă în faţa Liceului „Korosi Csoma Sandor” din staţiunea Covasna, cu scopul declarat de a se solidariza cu Sabina Elena.
    http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/covasna-%e2%80%9ealaturi-de-sabina%e2%80%9d-actiune-de-solidaritate-in-fata-liceului-video-157175.html

    Covasna „Alături de Sabina”. Acţiune de solidaritate în faţa liceului
    Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu a declarat pentru Agerpres că cele aproximativ 30 de persoane, adulţi şi copii, fac parte din formaţia de dansuri populare şi corul din comuna Zăbala şi au venit îmbrăcate în costume populare şi poartă drapele tricolore. Grupul a cântat mai multe cântece populare în faţa liceului

    http://www.rtv.net/mitinguri-de-solidaritate-cu-eleva-care-a-purtat-bentita-tricolora-la-covasna_71956.html

  12. Tot respectul pentru Sabina, a reusit aproape de una singura sa mai insufleteasca spiritul molesit al natiunii
    Cat despre cretinul care a postat amenintarea aia, sper ca va fi identificat si pedepsit rapid, altfel se va crea un precedent, spiritele or sa raman incinse si se va mai face un pas spre chestii si mai dure.

  13. Tot respectul pt Sabina Elena!!!

  14. cand am vazut prima data la televizor stirea despre fata asta chiar ma gandeam ca o sa postezi si pe Ro military si foarte bine ai facut .. din pacate domnul victor Ilici ponta e prea ocupat sa condamne nenorocitii de huligani care au indraznit sa arda steagul ungariei decat sa zica o vorba buna despre fata asta care s-a saturat sa fie discriminata si denigrata in propria tara si a luat atitudine ..

  15. Mi-e rusine..sunt un patriot…aproape fanatic…dar aceasta mica romanca ne-a dat o lectie la toti !

    Un lucru e sigur: cine trebuie…STIE ca ROMANIA ar putea invinge in lupta si cuceri Ungaria oricand…asa ca…incearca…niste unii…sa inghita acest fapt cum pot !

    SABINA ELENA…pur si simplu…RESPECT !

  16. Trebuie sa fim atenti sa nu lasam bulgarele sa se rostogoleasca, vesticii nu prea ne au la suflet, nu demult cand romanii erau linsati la Tg Mures, in vest erau aratati a fi unguri epurati de romani. Ce-am face daca tot vestul ne-ar cere raspicat sa acordam autonomie „secuilor” si un culoar de acces catre Ungaria, amenintandu-ne cu expulzare din UE, NATO, sanctiuni economice, mergand pana la eventuale optiuni militare… Si daca atunci, rusnacii ar fi singurii care ne-ar sustine ?. Poate parea un scenariu SF, dar in lumea asta nimic nu ma mai mira.

    • nu e scenariu sf chiar la asta se lucreaza de mult timp ,dece crezi ca teroristii de la udmr au salutat cu atata patos ruperea Kosovo de Serbia ?,propaganda ungureasca duduie in toate cancelariile occidentale chiar daca pe fata ungaria ne e ”prietena” …

      • La acest scenariu lucra doar radicalii maghiari, nu SUA, Germania, U.K,, Franta.Fara aceste tari, radicalii maghiari sunt perfect constienti ca nu pot face ce vor.Au recunoscut oficial acest lucru, anul trecut, acuzand cu tupeu aceste tari de complicitate la genocidul cultural la care este supusa populatia maghiara din Romania.

        • pai la maghiari ma refeream .. strategia asta a lor de victimizare si umblatu’ cu para pe la UE si SUA ,din cauza politicienilor nostri de carton sar putea sa aiba succes.. cu consecinte dezastruoase pentru Romania pe termen lung..

    • Nu uita ca acum, fata de anul 1999, sau chiar fata de anul 2004, Romania este membra NATO si U.E.Problemele expuse de tine sunt excluse.Daca vrem sa castigam respectul vesticilor, atunci trebuie sa fim buni patrioti, oameni integri, responsabili , loiali angajamentelor luate, cu verticalitate, si sa urmarim realizarea interesului national, asa cum fac polonezii, de exemplu.Cu aceste valori te impui vesticilor.

    • Nu fi fraier … in cazul asta rusnacii nu nepar sustine!!! Cine nauba crezi cas este de vreo 35 de ani in spatele agitatie unguresti care denunat „rasimsul romanesc”?! Crezi ca Ingaria misca i front farra avizul Moscovei ? Nu am lua cu 56 .. dupa aeau destule truoe sovietcice ca sa asigire conformitatea. .. gen „kadea rla revedere! va mulunesc si adio toavrasi!! ” sau „deschieti granita ptr RDGisti! Amintels sa traiti!” Ce oi fi tu aat de fraier incat sa crezi ca Inagria a deschis granita cu Asutria de capul ei ? Pai daca faceau de capul lor in 24 de ore granita aia era inchisa de trupele RKKA din Ungaria si daca er aordin era arestat guvernu…
      A ma fost ptr o zi in Budpaesta, In 1982 . Am vazut 2 ofieri sobietic pe strada.. In Bucresti nu era nici unu!!

  17. Blatula, fii tu linistit ca Jobbik si alte miscari culturalo-paramilitare si politice maghiare au primit bani exact de la Moscova!

    Cand si daca o fi sa se ceara autonomia, va fi ca la 1940, adica unii vor cere iar ceilalti vor zice ca ar fi bine sa executam, ca altfel ne-o furam din ambele directii (da, probabil nu militar, dar vor fi sanctiuni economice de ne vor ustura mai rau decat un razboi)! Sunt curios in ce relatie fata de NATO sau SUA (parteneriat) ne vom afla atunci…

    • exact in ziua de azi nu mai e nevoie de interventii militare costisitoare si nepopulare … Siria , Iran ,Libia … tari mult mai puternice decat Romania au fost mutilate de sanctiuni si razboi civil sustinut de marile puteri … si orice ofensive de genul asta incepe cu o campanie media de demonizare a tarii respective … si noi suntem supusi unei astfel de presiuni de mult timp … asta e realitatea singurul nostru vecin si prieten Marea Neagra …

      • Am ceva dubii ca Siria si mai ales Libia ar fi fost „tari mult mai puternice decat Romania” .. In gnl oirce tara din Europa este mai a dracului si mai tare decat o tara arabeasca sau sud americana cu o populatie dubla … Europa in anii 80 era continentul cel mai militarizat.. cei mai multi soldatu la mia de locuitiori!! Si cel mai inarmat. Cat despre rest … Siria in 67 a participat la maratonu de 6 zile (ca 6 zile areabii au alergat fugariti de evrei) … soldatii ei nu au stat sa crape ptr tara , neam si drapel .. A scuze am zis evrei? pai normal aia di Israel erau de fapt polonezi, romani si rusi !! Adica instruiti si opbisnuiti cu ideea ca trebe sa crape !! Aici este marea suoperioritate a Zahalului : o armata europeana intr-o mare de maratonisti!!!
        A da si acu Israelu s-a „imbunatatit” cu multi rusi cu naravuri sovietice… Asta e naspa ptr arabi da tare imi e frica ca in curand si unii evrei din Israel vor fi nefericiti (incearca sa ii explici uni rus sovoetic ca nu trebuie sa manance porc … sai mai rau ca daca nu are votca de Sabat trebe sa stea ciminte sa nu se duc aas acumpere si evetual sa nu sparga usa parvaliei si sa bata negustoru care respecta sabatu. Ca rusu stie o vorba :”asta e tara mea ! Daca nu iti convine cara-te!” Si daca nu are Sibir unde sa te trimita .. mai ramane lume ailalta!)

  18. Nici nu va puteti imagina cit de usor e ca situatia sa duca la conflict interethnic si/sau Societal. Inchipuitiva ca Ungaria nu e pasiva ci ucatorul principal dintre voi si Secui. Daca voi chiar credeti ca va exista solutie diplomatica inseamna ca voi traiti in fantezie. Ungaria vrea Transilvania si va face tot ce e posibil in inplinirea visului si nazuintelor lor istorice. Pot sa va asigur eu ca statul maghiar are deja planuri de contigenta iar daca voi nu va pregatiti militar si strategic a sa fiti prinsi cu pantalonii in vine. Singurul garantor (nu NATO sau EU) al integritatii voastre statale si teritoriale e o armata motivata bine inarmata si instruita, conducatori militari capabili ,un govern legitim si suportul populatiei romane. Din pacate voi nu aveti inca niciuna dintre aceste conditii cea ce va face foarte vulnerabili iar Ungaria stia acest lucru si is taking advantage of.

    • pai da ungurii au recunoscut pe fata ca nu recunosc tratatul de la Trioanon , udmr-ul a spus ca politica lor este pe 1000 de ani si obiectivul principal ”redobandirea” Transilvaniei … udmr-ul si gunoiul de Laszlo Tokes sunt sunstinuti de PPE pe fata.. deci nu va bazati prea mult pe ”spiritul european” ai nostrii bravi conducatori nu deschid ciocu pt ca le e frica de un scenariu ‘Kosovo’ si in plus au si alte activitati de facut doar au o tara de distrus si jefuit…

    • Ne pregatim Darrel, ne pregatim… de regionalizare! 🙂

      • Ne pregatim de o regionalizare extrem de prost facuta.Vom avea un aparat administrativ excedentar, atat la nivel de judete cat si la nivel de regiuni, pentru a multumiti clientela politica a USL care isi pastreaza astfel locurile de munca.

    • Ungaria vrea Transilvania insa fara romani.Daca ii ia si pe romani, atunci aproape jumatate din populatia Ungariei vor fi romani iar ungurii nu vor acest lucru.In acest moment eu zic ca nu mai sunt valabile epurarile etnice tip Kosovo sau maghiarizarile fortate.
      In ceea ce priveste ideea ta cum ar trebui sa arate Romania, ai dreptate, insa politicienii romani sunt asa cum sunt, unii impartasesc opinia lui Unu, asa ca nu se intrevede o schimbare in bine pentru Romania.

      • Varianta cetatenilor romani majoritari din Transilvina, in varianta in care Transilvania ar reveni la Ungaria tio pui numai tu nu si Guvernul Ungar. Te pot asigura ca nu populatia majoritara romana din Transilvania e problema Ungariei ci obtinerea Transilvaniei altfel cum iti explicit (ca ei ar fi chiar atit de idioti sa cheltue atit de multe resurse si energie in) politica lor de redobindire a Transilvaniei.

        • Si-au pus-o la TV, post maghiar, politicienii maghiari.Eu doar am preluat de la ei ideea si le dau dreptate.Asta nu inseamna ca nu le-ar place o Transilvanie maghiarizata, daca ar fi posibil.Probabil ca si din acest motiv acorda cetatenia maghiara sotilor din casatoriile mixte daca unul din ei este maghiar si are cetatenia maghiara.
          Daca suntem corecti, la administrare ungurii sunt mai eficienti decat romanii.

          • Eu nu sunt decit putin mai sceptic cind vine vorba de ce spun politicienii indifferent de nationalitatea lor si in special maghiari sau chiar romani si incerc sa citesc printer rinduri si sa aplic Logica. Sfatul meu pentru cei ce urmaresc politica e ” sa nu crezii nimic din ce auzi si numai 50% din ce vezi”.

  19. bravo ei . numai ca sint putini care sint mindri ca sint romanii si mai ales in covasna. dar putin, putin aia din covasna si harghita o sa-si faca acolo colonie uita ca stau pe pemanitul romanesc si de unde vin. mie scirba de ei. unde-i guvernul ce face?

    • Dupa cum este condusa tara, dupa mentalitatea balcanica, oportunista, ipocrita si instabila in atitudine, respectiv pozitia ghiocelului adoptata de marea majoritate a poporului roman in multe cazuri care lezeaza simboluri nationale, mai poti fi mandru ca esti roman?Polonia a fost desfiintata de cateva ori ca stat, aparandu-si valorile nationale, si cu toate astea a reanviat, fiind mult mai apreciata de alte tari decat Romania pentru felul sau de a fi.

  20. eu sunt din Harghita si nu o sa fie aici nici o colonie e Romania si ATAT !

  21. Sabina Elena e acum la Realitatea TV alaturi de mama ei…

  22. Darell, suntem constienti de posibilitatea ca situatia poate degenera rapid acolo si de faptul ca armata noastra e la pamant! De aceea militam in toate directiile in care putem ca aceste lucruri sa fie indreptate cat mai degraba!

    Iar diferenta majora intre noi si maghiari este ca in ceea ce priveste Harghita, Covasna, Mures sau restul Ardealului ei au un plan sau chiar mai multe, iar noi niciunul, pe multiple aspecte, pornind de la drepturile omului, cultura, invatamant, economie si ajungand chiar si la domeniul militar (da, probabil exista pe hartie un plan de reactie a armatei romane, serviciilor si ministerului de interne, insa nu stiu cat de adecvat este si daca se dispune de mijloacele necesare pentru a fi dus la indeplinire).

    • Cind vorbest de rolul de garantor al armatei ma refer nu la confruntatii militare ci la dimensiunea politica a armatei. O armanta decenta pune niste dinti in politica externa a unui stat, da confidenta cetatenilor si/sau guvernului si aduce pe partenerii la negocieri la realitate, taindule elanul si tendintele de santaj sau cacialma politica. De altfel se spune ca „daca vrei sa ai pace trebue sa te pregatyesti de razboi”.

  23. Dumnezeu so binecuvinteze;a deschis ochii poporuluii,guvernantilor desteptativa lasatii interesele personale a ajuns istoria a dovedit sa la noii [ROMANII] tradatorii au fost trasii in teapa.magiarilor nu trezit leul cind doarme caci nu stit ce va asteapta.

  24. tot respectul pt pustoaica dar ar trebuii sa o lase mai usor, sa nu ii faca cineva rau sau sa ii distruga viata, doar nu o sa o consideram o Ioana d’Arc a Romaniei, sa fim realisti si sa incercam sa ne intelegem …

  25. da au dreptate cu Trianonul S-A FACUT O MARE NEDREPTATE . Trebuia trasata granita cu ungaria dincolo de DEBRETIN.
    Sabina dai inainte, fii mandra ca esti romanca , ca prea l-i s-a dat apa la moara vecinilor.

  26. Tin neaparat sa-mi arat si eu sustinerea fata de Sabina. Mi se pare cit se poate de indecent ca unui copil roman sa i se interzica sa vina la scoala cu insemnul tarii sale.
    Din cum au fost prezentate lucrurile pe aici, copilul acela nu facut decit sa raspunda la un gest asemanator al altor copii unguri. Primul gest trebuia pedepsit. Daca era pedepsit acesta, era motiv sa fie pedepsit si al doilea.
    Oricum, realiteata din HarCov este ca romanii sint minoritari si discriminati. Si nimeni nu-si bata capul sa-i sustina ca minoritari. Pe majoritarii unguri ii sustine Budapesta.
    Mai ramine de facut observatia ca nu de prosti au desfiintat comunistii Regiunea Autonoma Maghiara…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *