Scud vs. Patriot: prima infruntare intre racheta si scutul anti-balistic – Partea a II-a

   Confruntarea

In timpul Razboiului din Golf, Irakul a lansat 81 de rachete balistice, vizand tinte de pe teritoriul Israelului si al Arabiei Saudite. [6] Aparent, rachetele folosite de irakieni au fost in totalitate Scuduri modificate.  Atacurile au inceput pe data de 18 ianuarie 1991, inainte ca bateriile Patriot sa devina operationale. [4] Conform declaratiilor oficialilor americani, sistemul Patriot a interceptat 47 de rachete Scud modificate. In acceptiunea Departamentului de Aparare american, termenul de „interceptare” are semnificatia ca una sau mai multe rachete Patriot au fost trase impotriva unui Scud, fara legatura cu rata lor de succes in distrugerea tintei. Deasemenea, succesul unei interceptari a fost definit ca „prevenirea pagubelor pentru obiectivul/zona protejata prin distrugerea focosului sau/si prin devierea lui de la traiectoria prevazuta”. (Intercept success is defined as preventing damage to the asset/protected area by killing the warhead and/or diverting the warhead off its intended trajectory – July 1991 The Interim Report to Congress on Conduct of the Persian Gulf Conflict). In unele cazuri operatorii bateriilor Patriot au decis ca nu este necesara interceptarea, deoarece radarele au calculat ca racheta va cadea intr-o zona nepopulata sau in afara ariilor protejate. Lansator de rachete Patriot   In martie 1991, Armata SUA anunta o rata de succes de 96%, specificand ca 45 din cele 47 de interceptari au fost reusite. Ulterior, in decembrie 1991, rata de succes declarata a coborat la 80% pentru rachetele interceptate deaspura Arabiei Saudite si la 50% pentru cele interceptate deasupra Israelului (asadar, o rata medie de 70%). [6] In aprilie 1992 rata de succes a coborat iarasi la 60% (70% in Arabia Saudita si 40% in Israel), cifra ramanand neschimbata de atunci. [3] Cu toate acestea, Armata SUA a precizat ca numai 40% din interceptarile reusite pot fi confirmate  „cu cea mai mare certitudine”.   Lansarea unei rachete Patriot   Este de notat ca procentele initiale („96% interceptari reusite”) sunt extrem de optimiste chiar si pentru sistemele anti-balistice actuale.  Din aceasta perspectiva, cifrele anuntate imediat dupa terminarea razboiului intra mai degraba in categoria declaratiilor propagandistice, menite sa calmeze populatia civila din zonele atacate. Amricanii au prezentat inclusiv o fotografie cu un Scud care prezenta urme de srapnel in urma unei interceptari. Sistemul Patriot a inregistrat si esecuri notabile. De cateva ori rachetele Patriot au interceptat resturi provenite din corpul rachetei. S-a observat ca  racheta Al-Hussein avea tendinta de a se dezintegra in etapa de reintrare, facand dificila distinctia intre incarcatura de lupta si resturile fuselajului. Un alt esec s-a petrecut pe data de 25 februarie 1991, atunci cand o racheta balistica irakiana a lovit o baraca cu militari americani din Dhahran (Arabia Saudita), provocand 28 de morti si 98 raniti.[2] Cauza a fost o eroare in ceasul intern al computerului folosit de Patriot.   Scud modificat irakian, prezentand urme de srapnel provenite in urma interceptarii facute de o racheta Patriot (sursa: Wiki)   In paralel cu folosirea bateriilor Patriot, armata SUA a lansat o ampla campanie pentru identificarea si distrugerea Scudurilor. Avioanele americane au efectuat peste 2.493 de iesiri pentru a depista lansatoarele mobile de rachete pe baza senzorilor de la bord. [2] Cu toate acestea, TEL-urile (transporter erector launcher) s-au dovedit a fi o tinta greu de identificat si de distrus. La sol au dost trimise echipe formate din trupe speciale in incercarea de a distruge cat mai multe Scuduri, insa nici acestea nu au inregistrat vreun succes. Una din misiunile esuate este descrisa in cartea „Bravo Two Zero”, scrisa de Andy McNab, un fost membru SAS (Special Air Service). La doi ani de la terminarea razboiului, izbucnea prima controversa serioasa legata de rata de succes a interceptarilor. In 1993, doi oameni de stiinta de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) publicau un studiu asupra eficacitatii sistemului Patriot in Razboiul din Golf. [11] Folosind ca sursa de date filmarile video aparute in mass-media, Theodore Postol si George  Lewis au ajuns la concluzia ca nu exista dovezi solide care sa indice ca sistemul Patriot a reusit sa distruga chiar si un singur Scud. Metoda de lucru folosita de Postol si Lewis a fost urmatoarea: mai intai au fost stranse toate filmele cu interceptarile Scudurilor difuzate de televiziunile prezente in orasele atacate. Acolo unde a fost posibil au fost obtinute casetele video needitate. Apoi, din secventele video au fost extrase cadrele care prezentau interes, acestea fiind convertite in format digital si procesate pentru a putea fi afisate pe un monitor SVGA. Cu aceasta ocazie imaginile au fost interpolate de la rezolutia de 512 x 480 pixeli  (asa cum erau inregistrate analogic pe banda video)  la 640 x 480 pixeli in format digital. Cadrele importante au fost tiparite la o imprimata laser capabila sa reproduca 256 tonuri de gri. In unele cazuri au fost ajustate luminozitatea, contrastul, nunata si saturatia pentru a scoate in evidenta anumite detalii greu vizibile.   In analiza lor, Postol si Lewis au folosit notiunea de distanta de salt video (video jump distance), adica drumul aparent parcurs de un Scud de la un cadru la altul. Distanta a fost masurata cu rigla chiar pe imaginile tiparite. In total, Postol si Lewis au reusit sa obtina secventele video pentru 33 de incercari individuale de a intercepta 18 rachete Scud, unele din ele fiind filmate din mai multe unghiuri. Cei doi cerectatori au deteriminat ca 25 dintre cele 33 incercari au fost cu certitudine „ratari clare” (clear misses). In celelate 8 cazuri, explozia rachetelor Patriot s-a suprapus peste traiectoriile Scudurilor, insa acestea si-au continuat drumul aparent fara sa fi fost distruse. In cateva situatii, secventele video arata cum Scudul explodeaza la impactul cu solul.  [11] Concluzia studiului a fost severa: „”[…] secventele video contin dovezi puternice ca rata de succes a Patriotului a fost foarte scazuta, posibil chiar zero”. [11] Opiniile oficialilor evrei au fost, la randul lor, extrem de critice. Astfel, Moshe Arens, (fost ministu al apararii) si generalul Dan Shomron (seful statului major al armatei israeliene intre anii 1987-1991) au mentionat intr-o emisiune televizata ca Patriot a interceptat cu succes cel mult un singur Scud. [3]   Care sunt explicatiile pentru numarul scazut al victimelor in Israel?   Din fericire, atacul cu rachete impotriva Israelului a avut ca rezultat un numar scazut de victime: 2 morti si in jur de 230 raniti, dintre care 2 grav. [4]  Comparativ cu alte razboaie unde au fost folosite rachetele balistice, cifrele par surpinzator de reduse. De exemplu, statisticile arata ca in Al Doilea Razboi Mondial, fiecare atac cu racheta V2 asupra Londrei s-au soldat cu o medie de 4,8 morti si 37,2 raniti. Deasemenea, circa 29.400 de case au fost distruse si peste 170.000 au fost serios afectate (cifrele includ si atacurile cu rachete de tip V1). [4] Din datele anterioare se poate observa ca atacurile irakine asupra Israelului au avut in total un efect mai mic decat o singura racheta V2 cazuta in Londra. In mod silimar se poate face o comparatie cu rachetele Al-Hussein trase impotriva Teheranului in perioada razboiului Irano-Irakian. Desi datele sunt extrem de sarace, cifrele facute publice arata ca fiecare racherta cazuta in capitala Iranului a produs in medie 10-15 morti si 30 de raniti.[4]   Se naste urmatoarea intrebare: daca sistemele Patriot nu au fost nici pe departe atat de eficiente pe cat au anunat initial oficialii americani, atunci care au fost factorii care au determinat numarul scazut de victime din Israel? Iata cateva posibile explicatii: – avertizarea populatiei despre imineta atacurilor. In secventele video facute publice cu interceptia Scudurilor, se pot auzi pe fundal sunetul alarmenlor anti-aeriene care avertizeaza populatia despre iminenta unui atac. Spre deosebire de alte atacuri cu rachete balistice, in cazul Israelului populatia a beneficiat de un sistem de averizare realizat cu sprijinul informatiilor primite de la americani. Lansarile de  Scuduri erau detectate imediat de sateliti pe baza semnaturilor in spectru infrarosu si in cel mai scurt timp erau pornite sirenele antiaeriene. Cele cateva minute inaintea impactului ofereau timp suficient civililor sa se ratraga la adapost. [4] – rachete cu focoase nefunctionale. Rapoartele media au arata ca cel putin 4 din rachetele cazute in Israel nu au explodat la impact. De exemplu, pe 19 ianuarie 1991, un Scud a penetrat mai multe etaje ale unei cladiri din Tel-Aviv, oprindu-se in cele din urma intr-un magazin de bijuterii de la parter fara sa detoneze. [4] Deasemenea, cel putin o racheta trasa asupra Israelului avea o incarcatura inerta din beton, probabil fiind vorba de varianta Al-Hijara, dupa cum am aratat mai sus. Irakul a sustinut ca a lansat 5 rachete de acest tip. [10]   – acuratetea scazuta Atat Scudurile originale cat si derivativele irakiene au fost caracterizate de o acuratete foarte scazuta, facandu-le dificil de utilizat impotriva unor tinte militare. Astfel, o racheta Scud B avea o eroare circulara probabila (CEP) de 610m in lungime si 350m in azimut. Versiunile de Scud oferite pentru export aveau performate si mai reduse, din cauza ca foloseau o varianta modificata a vehiculului de lansare 9Pl17, fiind dotat cu o interfata de comanda si control mai putin precisa decat cele folosite se sovietici. [1] Sectiunea de ghidare a unei rachete Scud. In partea de jos este giroscopul vertical 15810, datat cu integrator de ajustare laterala, in partea de sus este bateria unitatii. (Sursa: Zologa [1]).   Se stie ca rachetele Al-Hussien foloseau pentru ghidare giroscoapele recuperate de la Scuduri dezmembrate. [2] In acest caz, se poate specula ca acuratetea unei astfel de rachete nu poate fi decat cel mult egala sau mai scazuta decat cea a Scudului. Pe de alta parte, cu cat timpul de zbor este mai lung, cu atat descreste mai mult precizia unei rachete ghidata inertial. Intrucat Al-Hussein avea de strabatut o distanta mai mare decat un Scud original, este evident ca si acuratetea a scazut considerabil. Un alt factor care probabil a influentat negativ acuratetea rachetelor a fost scurtarea secventei de lansare. Astfel, pentru un Scud obisnuit operatiunile pregatitoare durau de la 40 la 90 minute, insa in timpul Razboiului din Golf, irakienii au redus timpul necesar lansarii la numai 10 minute. [2] Se poate specula ca echipajele de rachetisti au sarit peste anumite etape esentiale pentru calcularea corecta a traiectoriei, temandu-se probabil sa nu fie detectati de aviatia americana. De exemplu, un factor extrem de importat pentru ca un Scud sa aiba o precizie buna este sa se tina seama viteza si directia vantului pana la altitudinea de 60.000m. In vederea stabilirii acestor parametrii, fiecare TEL era insotit de o unitate meteorologica prevazuta cu radar. Inainte de lansarea Scudului, erau inaltate si urmarite mai multe baloane dotate cu radiosonde RKZ-I. Dupa ce erau determinate cu precizie toate datele legate de conditiile meteorologice, inclusiv viteza vantului, umiditatea si temperatura in straturile superioare ale atmosferei, vehicolul de comanda 9S436 calcula corectiile necesare astfel incat racheta sa nu fie deviata de la tinta stabilita. [1] Este foarte probabil ca echipajele irakine sa fi renuntat sa mai ia in calcul factorii meteorologici din dorinta de a reduce cat mai mult secventa de lansare. Este evident ca simplificarea procedurilor legate de lansarea rachetei a influenat in mod negativ precizia acesteia. Chiar si producatorii de sisteme Patriot au admis ca Scudurile modificate au avut o acuratete scazuta. Astfel, Robert Stein, manager la Advanced Air Defense Programs din cadrul Raytheon, a mentionat ca majoritatea rachetelor „nu au fost pe tinta, si numai foarte putine au cazut in Tel Aviv”. – locuinte rezistente la explozii Un studiu israelian despre atacurile cu Scud a ajuns la concluzia potrivit careia cel mai important factor in reducerea numarului de victime l-a avut tehnica de contructie folosita la cladirile moderne. [12] Astfel, pentru blocurile contruite in Tel-Aviv incepand cu 1960 au fost utilizate coloane, grinzi si plafoane din beton armat. Acest fapt a impiedicat prabusirea cladirii cand un Scud a lovit in imediata apropiere. [4] In atacurile cu V2 asupra Londrei, situatia a fost diametral opusa. Majoritatea cladirilor fiind construite din caramida, acestea au colapsat din cauza exploziilor, o multime de victime fiind prinse sub daramaturi. [4] – intamplarea Hazardul a jucat la randul sau un rol esential in reducerea numarului de victime. Doua dintre Scuduri au lovit o fabrica si un complex de magazine in timpul noptii, cand nu erau ocupate. Un alt Scud a cazut in singurul teren gol aflat intr-o zona dens populata. Chiar si atunci cand rachetele au lovit cladiri locuite, numarul victimelor a fost extrem de scazut, totalizand 2 morti.   Lectia invatata In ciuda faptului ca atacul cu rachete initiat de Saddam a fost un esec, toate tarile implicate in razboiul de Golf au avut de invatat o lectie importanta: rachete balistice reprezinta o arma formidabila si este dificil sa te aperi impotriva lor. – Israelul a facut o prioritate din asigurarea protectiei impotriva atacurilor cu racheta. Pe langa cumpararea de baterii Patriot, a fost construit sistemul Arrow, care asigura protectia anti-balistica a intregului teritoriu. Practic, Israelul este singura tara din lume care beneficiaza de un scut anti-racheta la nivel national. – Statele Unite au investit in realizarea unui nou upgrade al sistemului Patriot, denumit PAC-3. Spre dosebire de variantele precedente, PAC-3 este specializat pentru distrugerea tintelor balistice, dispunand de radar activ inclus in racheta si tehnologia hit-to-kill. – totodata, SUA a facut presiuni politice asupra unor tari care detineau rachete balistice tactice pentru a le obliga sa renunte la acest tip de arma. Astfel, fostele tari din blocul estic (Romania, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia si Germania) au fost nevoite sa-si distruga stocurile de rachete si lansatoarele mobile. Chiar si fosta URSS a trebuit sa faca unele concesii americanilor, renuntand la sistemele Oka (SS-23 Spider), deorece s-a speculat ca pot depasi cei 500km impusi de Tratatul pentru reducerea rachetelor cu raza medie de actiune, semnat in 1987. [1] Alte state care au demarat programe pentru dezvoltarea rachetelor balistice, precum Iranul si Coreea de Nord, s-au ales cu sanctiuni economice la initiativa SUA. – la randul sau, Rusia a realizat potentialul rachetelor tactice si a reactivat vechiul program pentru relizarea rachetelor Oka, schimbandu-i numele in Iskander. In 2006 a intrat in folosinta racheta SS-26 Stone (Iskander), avand o raza de 400km. Spre deosebire de Scud, Iskander are o precizie redutabila, ajungand pentru unele versiuni la un CEP de 5-7m, facand posibila lovirea oricarei tinte militare.   ASAR   9. http://fas.org/spp/starwars/gao/im92026.htm 10. http://www.iraqwatch.org/government/US/Pentagon/dodscud.htm 11. Video Evidence on the Effectiveness of Patriot during the 1991 Gulf War,  George. N, Lewis and Theodore. A, Postol 12. Eric Karsenty, Joshua Shemer, Itzhik Alshech, Bruno Cojocaru, Marian Moscovitz, Yair Shapiro, Yehuda L. Danon, „Medical Aspects of the Iraqi Missile Attacks on Israel,” Israel Journal of Medical Sciences, Vol. 27 (November-December, 1991)