Se pare ca vom dona un sistem Patriot Ucrainei

Ar face orice ca sa fie numit Secretar General al NATO desi nu cred ca Aliatii sa faca o astfel de greseala

Conform cu declaratiile lui Klaus Johannis pare-se ca Bucurestiul s-a resemnat destul de repede si vom dona un sistem anti-aerian Ucrainei.

Și Biden a adus asta în discuție și am zis că sunt deschis să discutăm astfel de chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem pune problema, ce putem să oferim și ce putem să primim în schimb, pentru că e inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană. Cred că vom găsi o soluție. E vorba doar de un singur sistem Patriot. Unul e funcțional, care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaționalizare și despre unul dintre acesta era vorba”.

In primul rand ii aducem aminte onorabilului domn Johannis ca operationalizarea unui sistem are legatura cu pregatirea personalului nu cu sistemul, dpdv tehnic, in sine, asa ca nu conteaza ce sistem donam Ucrainei. Asa ca aceasta incercare de manipulare este doar penibila.

De mentionat ca alte state au raspuns ferm si public la solicitarea americanilor si germanilor: NU! Dar domnul Johnnis este “deschis” si pana la urma vorbim “doar de un singur sistem Patriot”: pentru ca stim cu totii Romania detine multe astfel de sisteme, un sisteme AA integrat si stratificat si n-ar fi mare problema.

Dar nu trebuie sa ne facem grija pentru ca stim cu totii membrii CSAT sunt oamenii de mare verticalitate morala, cinstiti si patrioti, bine pregatiti in domeniile lor si peste toate, avem a face cu cu politicienii care pretuiesc aceasta Tara mai mult decat orice, precum – si dau aici doar primul exemplu care-mi vine in minte – domnul ministru al apararii Angel Talvar (omul asta te face sa razi doar cand il vezi, in alta ordine de idei).

Adica vom dona un sistem si cel mai probabil ca nu vom primi nimic in schimb. Iar aici trebuie amintit ca alte tari europene care au donat Ucrainei diferite sisteme de armament: tancuri, sisteme anti-aeriene etc, (toate niste vechituri sovietice care numai valorau mare lucru) au fost compensate cu tancuri Leopard 2A4, sau in cazul Cehiei chiar cu patru elicoptere AH-1 Z Viper. Noi?! Probail ca doar strangeri de mana si asta in conditiile in care nu cred sa existe o alta tara membra a UE care sa fi sustinut Ucraina, mai ales din punct de vedere economic, mai mult decat Romania.

Cu toate ajutoarele primite de catre Kiev ce s-ar fi intamplat daca Romania se declara neutra si isi inchidea granitele pentru Ucraina?! Pe unde mai exporta Kievul milioane de tone de cereale, pe unde mai importa pe cale maritima marfuri, arme, combustibil etc  si ne-am ales cu cateva milioane de euro “despagubiri” pentru fermierii nostri care au incasat pierderi de sute de milioane de euro, daca nu cumva mai mari de atat. Iar contrabanda cu cereale, cu girul intregii conduceri politice a Romaniei, contiuna si azi spre falimentul fermierilor romani. Numai pentru asta si ar fi trebuit sa primim 32 de F 35A gratis plus un tort ca multumire…

Ucraina trebuie sustinuta iar Romania este probabil cea mai vulnerabila in cazul in care ucrainenii ar pierde razboiul si ne-am trezi cu rusii pe granita de est. Republica Moldova, situatia din Trasnistria, partajul asupra zonei economice exclusive facut cu Ucraina si pe care Moscova s-ar putea sa nu-l mai recunoasca, Bratul Chilia etc sunt tot atatea motive pentru care Bucurestiul trebuie sa sustina Kievul (si am facut acest lucru la un nivel de neimaginat), dar in acelasi timp ar trebui sa mai si batem cu pumnul in masa atunci cand ni se solicita lucruri greu de facut si cu impact asupra sigurantei noastre nationale.

Dar cine sa bata cu pumnul in masa, un bun de nimic precum Johannis, Ciolacu, marele nostru general de patru stele – Ciuca?! Suntem in bataia vantului iar la carma sunt niste politruci de rang inferior, oameni care intr-o tara ceva mai normala nu ar avea cum sa fie in partea superioara a lantului puterii.

PS Iar nesimtitul de Johannis are tupeul sa sustina la Washington: ”România stă extraordinar de bine cu decizia de 2,5% din PIB pentru apărare”. Dar trebuie sa-l iertam, nu este chiar cel mai inteligent cetatean roman si probabil ca nu stie ca chiar MApN a recunoscut ca in 2023 bugetul apararii a fost la 1,58% din PIB.

PPS Sa speram ca nu donam si ceva racheta, ca sa fie treaba oabla si daca tot suntem la capitolul speranta sa aducem aminte si despre niste zvonuri cum ca Romania ar fi trimis deja in Ucraina un anumit numar de sisteme AA SA-6 KUB si SA-8 OSA AKM. Cate? Nu stim, cert este ca in acest moment noi suntem descoperiti pe zona apararii anti-aeriene cu raza medie si scurta pentru ca am ramas doar intr-o baterie de Patriot si cele cateva de SA-75 Volhov.

 

GeorgeGMT

 

145 de comentarii:

  1. Coscogeamitea

    Am un feeling ca vor intra ceva elicoptere de atac in dotare – intre altele si pentru tras fermoarul pe unde tot scapa dronele-n Delta.
    SUA au interes sa existe totusi o armata si-n Romania, iar asa ceva ar fi un asset de imagine care ar promova recrutarea.

    – cu politica actuala, asa stabila cum o avem de 30 de ani, nici o sansa sa poata fi platiti militarii ultra-specializati la nivel comparabil cu joburile din privat – iar prin asta se intelege clar tot spatiul european. Daca politica nu poate oferi o viziune care mobilizeze „subordonatii”, asa cum scrie prin cartile de management si au aplicat cu destul succes polonezii, macar cu elementul „cool” sa se completeze posturile din armata.
    – avand in vedere potentialul impact electoral, posibil sa apara primele 2-3 Apache-uri cu cocarde lucioase inainte de alegeri iar in perioada critica sa fie declarate primele „succesuri” – daca n-or vrea rusii sa trimita ei vre-un Geran, poate s-or intelege cu ucrainenii 😉

    15
    • ce sa faci cu elicopterele de atac impotriva dronelor pe Dunare?

      in general nu prea avem noi ce face cu elicoptere specializate de atac atata timp cat nu putem asigura superioritate aeriana si ceva SEAD;

      ceva gen EC 145 cu Spike ar fi suficient pentru noi, avem alte nevoie mai stringente

      14
    • Problema cu dronele nu tine de dotare.
      Nici daca am avea Apache langa Apache zburand in delta tot nu ar fi suficient. Problema este legislatia care cere ca pilotul care face politie aeriana sa someze aeronava intrusa de cateva ori, apoi foc de avertisment, si apoi NUMAI ministrul apararii poate sa aprobe doborarea. Asa ca, in aceasta hiba legislativa, judeca si tu cat de importanta este dotarea si cat de importanta este legislatia.

      11
      • Răzvan Rotaru

        Cum poți să somezi o dronă? „Ei tu de colo dronă mai mult sau mai puțin inteligentă, ghidată au ba. Predăte sau te’npușc!”???

        7
      • capatu satului

        Povestim discutii lansate in spațiul nostru public de cei plătiți de moscva
        Este la fel cum ai spune ca merge una din cele doua nave din cuplu regal pe lângă Yemen si vine o racheta sau o drona inamica iar romanii așteaptă pana se trezeste ministru din somn din atipire ca sa elimine racheta/drona inamica

        Nu exista așa ceva nicăieri in lume
        Armata presupune sa elimini orice amenintare militara
        Iar o drona/racheta echipata cu focos,încărcătura de explozibil e o amenintare militara, când a intrat in spațiul tău național o elimini.
        Ai echipamente care tb sa identifice amenințarea. Dacă se înscrie între drone, echipamente posibil inamice, elimini pe loc amenințarea Punct

        Numai o armata cu o conducere cu pantalonii dati jos si cu vaselină in mana poate inventa trasnai de astea cu ne trebuie ordin de la ministru incompetent sa doborâm amenintarile (vectorii cu explozibil care pot aduce prejudicii populației civile sau militarilor)
        Am mai avut o astfel de conducere si la începutul ww2
        Nu întâmplator am cedat așa ușor teritoriu național si inclusiv grămezi mari de tehnica de lupta – in special către tovarashii de la moscva

        Nu comparam drone militare cu avioane de pasageri
        Dar o natiune suverana are radare
        Vede ca bine amenințarea si are timp sa lanseze ce avertisment vrea pe o anumită frecventa
        Lipsa răspunsului însemna accept pt doborarare

        12
    • Aseara in studioul de la Antena 3 la Sinteza zilei singurul invitat din platou care a sustinut categoric ca Romania sa doneze 1 system MIM-104 Patriot a fost reprezentantul usr. Alt membru usr Claudiu Nasui acum vreo 3 saptamani intr-o postare pe Instagram sustinea ca Romania sa-si doneze tot armamentul modern achizitionat pe bani grei ucrainei pt ca ucraina ne-ar apara de rusi. Sunt curios cand va aparea armamentul donat de Occident ucrainei in conflictele armate din Africa, Asia de sud est sau America latina???

      1
      • Coscogeamitea

        Asa ceva se intampla in orice razboi cu fronturi terestre, chiar presupunand ca albul e alb imaculat iar cei rai stau intr-o singura parte. Orice arma capturata poate fi vanduta mai departe sau folosita in orice alt context. Echipamente de termoviziune, Javelin-uri si N-LAW-uri sunt oricum traficate de ani de zile. De Leo si de Abrams n-am auzit si nici nu cred sa fie cazul vre-odata, cu exceptia cazului in care vestul le-ar preda de buna-voie.

        Devine inca si mai improbabil atunci cand e vb de sisteme AA cum e Patriot-ul, in care ai nevoie de o gramada de echipamente masive, pe care tre cel putin sa le poti decripta si intelege sa poti face ceva cu ele. Rachetele sunt oricum mult mai scumpe si complicate decat alea rusesti sau chinezesti, depind de materiale si de tehnologii controlate si nu isi bate nimeni capul sa le copieze.

        Daca nu le-a iesit rusilor sa ciordeasca rafinaria aia in WW2 si s-o faca sa mearga cu tevi mai scurte, cum naiba sa ajunga la performanta sa foloseasca ei sau sa poata vinde sisteme Patriot (valabil si pt UA) 🤣

        2
  2. la finalul zilei zic că decât să duci războiul la tine acasă (ne uităm la ei și vedem ce imlplicã ) mai bine îl ți departe pe cat posibil.
    noi trebuia sa avem deja un multistrat aerian si naval operational si acum este dureros sa te lipsesti de niste capabililitati pe care abia ai pus mana dar asta e situatia….occidentul lucreaza pe prea multe canale,ucraina e corupta si dezbinata,vecinii sunt irititati si obositi,russia lucreaza la vedere si in substrat si aparent poate duce un razboi de uzura indiferent de peierderile/sanctiunile economice.
    ca il dam sau nu pe patriot e irelevant….un istoric spunea candva ca daca declari razboi la toti cum a facut germania in final pierzi,acum tot occidentul se chinuie sa infrângă o russie care joaca cumva pe teritoriul ei si nu poate.
    stau si ma gandesc si altceva,tratatele alea de dezarmare au functionat doar in vest?

    48
    • Cam așa zic și eu…nu îmi convine că dam ceva de care nu ne putem lipsi… Ceva ce ne trebuie in plus, nu în minus, dar linia frontului trebuie ținută cat mai departe.
      Cred că le-am putea da pe toate 4 fara probleme că în caz de ne ataca rușii, noi oricum întoarcem armele că la asta suntem buni…
      Daca Rusia cucerește toată Ucraina (și o va face daca Ucraina nu e sprijinită masiv) Romania va fi camp de lupta… Vrea cineva asta? Eu nu!
      Iohannis e pus la vrăjeală sa fie contracandidatul olandezului la NATO, a spus-o senilul de Biden cat se poate de clar: e bine sa fie 2 candidați :))) mai exact, e mai credibil procesul daca nu e doar un singur candidat. Probabil asta e înțelegerea: Iohannis face figurație cu candidatura la nato, iar în final va fi șef la Consiliul UE…

      26
      • Coscogeamitea

        Mai las-o-n papusoi pe asta cu intorsul armelor. Nu e destul de tragic ce trag armenii dupa au facut afeceri cu rusii? Nu e clar ca odata aliati cu rusii, romanii vor fi trimisi pe front in conditiile cele mai grele, la fel ca toate etniile minoritare cu care Rusia a invadat Ucraina ?

        O fi mai bine sa mori pt curul rusilor, stiind ca oricum copii tai raman sclavi pe generatii, sau ca sa iti aperi prapadita asta de tara, cu speranta ca or sari pana la urma tarile cu adevarat libere in ajutor ?

        47
    • „stau si ma gandesc si altceva,tratatele alea de dezarmare au functionat doar in vest?”
      Categoric da coane, istoria ne spune ca orice act semnat de rusi nu valoreaza nici cat hartia igienica.
      Plus, stind asta, bonus as spune, avem niste nemernici care prin decizile lor ne-au dezarmat complet. Ma gandesc acum, cazand in plasa conspiratilor, daca nu ne-au dat rusii ragaz 30 de ani sa vada cam cat de mult ne putem dezarma, timp in care ei davai akm, davai raketa.
      Daca labareala asta in raport cu obligatiile de aprare poate este de inteles pentru un stat ca Portugalia, care no’ cam greu ajungi la ei la noi, in coasta ursului, pur si simplu dovedim porstie la scara nemainatalnita sau intentie clara de sabotaj.

      10
      • S-avem pardon – dar Portocal, numai lingvistic se aseamana cu Romulania. Aduc aminte ca ei au inca in vigoare cel mai vechi TRATAT DE ALIANTA din istoria scrisa a omenirii – Cel cu … Perfidul Albion. Tratatul de la Windsor din 1386 – Coincidenta sau nu, tot in acel an a fost inscaunat unul dintre cei mai mari domnitori a Tarii Romanesti – lasam corul sa ghiceasca – Rog abtinere stimate istoric 🙂
        Si baietii au fost parolisti atatea sute de ani, asa ca nu cred ca daca si-au asumat ceva intr-un tratat precum NATO o dau dupa corcodus ca ai nostri ilustri conducatori.

        2
      • V-as ruga sa-mi permiteti
        o neinsemnata erata:
        formularea … pur si simplu dovedim porstie la scara nemainatalnita sau intentie clara de sabotaj.
        s-ar cuveni a fi inlocuita cu:
        … pur si simplu dovedim prostie la scara neintalnita SI sabotaj.
        multumesc pt intelegere/acceptare si scuze pt deranj

        6
  3. un sistem neoperaționalizat adică servanții nu vor fi români

    dar tot se numește că arunci cu piatra după urs și Biden stă în Jeep și filmează faza

    pentru Biden un Patriot e nimic, el doar dă șah cu un pion de sacrificiu

    cunosc patternul, când muscalii vor fi pe Prut, Jo va fi în private jet

    Slava Ucraina (sau România, că e tot aia)

    13
    • Cred că i-au promis aia că îi țin ‘cstedra’ blocată la NATO până se satura restul și apoi îl pun și le el acolo…paznic!

      Cat de buni sunt, se vede din interesul pentru producția de rachete la Electromagnetica. Jale mare la români! Se mai lauda că nu lasă Moldova singura in fața rușilor, pai cum nu o lasă. Cred că o dau ei de buna voie, numai sa le promita pace un mandat sa mai fure cat pot, apoi sa fuga prin Noua Zeelanda și să trăiască liniștiți și fără griji!

      12
      • Nu mă mai mir că în România păcănelele au așa mare succes.
        Trimitem ieri un tab, azi o apra, mâine un patriot, cu speranța că într-o zi o să câștigăm.
        Păcăneaua e setată deja, nimeni nu are interes ca Ucraina să câștige, va fi depopulată și hărtănită.
        Așa cum pentru Biden un Patriot nu contează, nu contează nici pentru România (poate la o cafteală cu ungurii, bulgarii, dar nu cu rușii), nici pentru Ucraina, nici pentru Russia.

        gestul contează

        O înfuriem pe Zaharova, pe banii noștri și fără nici un avantaj, ca prostul cartierului, pus de vanDamme și Bruce Lee să îi tragă un șut în cur lui Chuck Norris și ei râd de pe margine.

        și dacă tot e să o faci, eu nu l-aș fi dat decât la schimb cu Tomahawk gen, pentru că ursul nu știe decât de bâtă, poți să ai mii de Patrioate, dacă din gândire ești pregătit să stai doar cu curu-n poartă, dildoul consecințelor vine fără Alifie, cum zice un clasic.

        14
  4. Daca ar alinia patrioatele noastre (toate) pe Nistru nici nu m as oftica asa tare…
    Dar sa accepti sa dai 25% din singurele sisteme AA moderne din o dotare, care oricum e super deficitara mi se pare o tampenie…in cel mai bun caz…
    Sper totusi ca nematu sa fi devenit balcanic, sa zica da, sigur…iar apoi sa dea cancel…de genul am incercat, nu s a putut…
    Despre candidatura la NATO jocurile sunt deoarte de a fi facute. De ce ar sustine US pana la capat un candidat despre care se spune ca ar fi omul nemtilor/francezilor cand pot avea un roman care executa tot ce si doresc, mai ceva ca un american ??? O sa zica: l am sustinut pe olandez, dar nu putem avea unanimitate cu rusofobii astia din est, hai s o dam la pace cu neamtu.
    p.s. pt acei patrioti care considera ca nu facem destul pt ukr, ii informez ca au oricand posibilitatea sa vireze sume in trez ukr (sau chiar sa valorifice active personale in acest scop), nu cred ca vor fi refuzati 😉

    14
  5. State europene care nu au granițe comuna cu Ucraina , gen Spania , olanda , Portugalia , Franța pot dona armament din belsug , Romania sa trezit sa-si doneze și singurele mijloace moderne de apărare antiaeriena , o sa rămânem cu Volkoavele , Dar nu este nici o problema o sa cumpărăm altul după 2030 împreună cu F35 Skorpene M1A2 K9, K21 corvete satelit !!!

    29
    • Asa este….,sunt de acord ca Ucraina trebuie ajutata, dar din zona europei de vest si nu din flancul estic precum Romania….,mai mult Ucraina nu are ce face doar cu un singur sistem Patriot ci cu cel putin 5-7 sisteme, asa incat vom arunca un sistem Patriot la tocat si rusii vor ajunge la granita fara nici o diferenta in timp, iar noi vom avea cu un sistem Patriot mai putin.
      Aceasta actiune sta in picioare daca in acelasi timp se vor dona Ucrainei cel putin 4-5 sisteme Patriot, altfel va fi ca si cum vei incerca sa irigi desertul cu o cana de apa

      3
  6. Și pe mine m-a dezamăgit acesta decizie – nici nu știm de când e decizia luată , posibil ca Johannis sa fi fost primit de Biden tocmai pentru aceasta donație …
    Sistemele AA sunt foarte importante pentru Ucraina , dar rachetele sunt și mai importante – degeaba ai sistemul daca nu ai rachetele , iar rachetele AA sunt foarte scumpe …
    In primul rând , nu sunt de acord cu ideea de donație – ce sa donam noi , Romania , stat slab , sărac și amărât …
    Sa va povestesc un episod de săptămâna trecută – am fost in parcul de echipamente recuperate al BRD sa inspectez un echipament industrial in vederea cumpărării , și îmi spune administratorul parcului ca urmează sa le vina in parc mai multe echipamente agricole – tractoare , semanatoare , scarificatoare , alte echipamente agricole care au lucrat 2-3 ani , iar fermierii nu le mai pot plăti pentru ca prețul cerealelor ucrainiene a tras in jos prețul pieței pana la nivelul la care gradul de rentabilitate este foarte scăzut …
    Ar fi multe de spus …

    47
    • Ti-a spus bine… Micii investitori, care duc greul in economia romaneasca, sunt majoritatea in pragul colapsului financiar. Cum am spus in alt topic, mai bine donam totul (patriot/F-16/Pirania) ca si asa o sa ne ducem dracului singuri. Spunea cineva (tot in alt topic) ca ce e aia 1 miliard de dolari pentru Romania, dand dovada de o gandire de bugetar penelist invatat sa-si ia salariu umflat la timp, fara sa faca nimic.

      23
  7. ce stii tu vin chiroanele din coreea

    5
  8. sorin.vasile

    Care este problemă?
    Ce mare sacrificiu am făcut?
    Dacă Rusia ajunge la Nistru va curge sânge de român și atunci va fi cu adevărat o problemă.
    Nu poți să stai și să aștepți că Nato să te apere iar Ucraina să îi învingă singură pe ruși iar tu să nu faci nici un sacrificiu.
    Dacă am fi un continent,,normal” ar trebui să instituim o taxă la nivel european de 1sau 2% din PIB pe toată durata războiului.
    Dacă Rusia cîștiga o să ne coste mult mai mult, mai ales pe cei din est.
    Sper să nu aud ,povestea cu ucraineni cei corupți și hoți.
    Așa sunt dar atîta timp cît distrug armata rusă, chestia asta nu are nici o importanță.
    Nu le dai bani le dai arme și materiale.
    Războaiele se cîștiga cu sânge și banii/arme.
    Dacă nu vrem să vărsăm sânge atunci măcar să le dăm celor dispuși să o facă mijloace să învingă.
    Nu a plâns nimeni pe aici când Nato a adus câteva mii de soldați și arme.
    Acum ne plângem că facem ce trebuie.

    96
    • sorin.vasile

      Măi văd că unii mai vor și ,, compensații ” ,despre ce vorbim?
      Singura compensație normală și corectă este că americanii să ne vândă un al optulea sistem că să îl înlocuim pe cel cedat Ucrainei și dacă se poate cât mai rapid , peste lista de așteptare.
      Tare curios aș fi ce ,, compensații ” ați cere dacă Moldova ar fi ocupată de ruși și ar trebui să vă petreceți dumneavoastră sau membrii de familie o iarnă într-o tranșee înghețată pe malul Prutului și cu armata rusă pe celălalt mal.

      62
      • exista un pachet financiar american care compenseaza pe cei care doneaza Ucrainei. Cehii spre exemplu au donat din tancuri dar au primit asistenta financiara americana si le-au revitalizat prin propria industrie cu respectivii bani, daca am inteles bine.
        Noi am donat multe dintre sistemele noastre AA sovietice, acum ni se cere si Patriot.

        23
        • sorin.vasile

          Ai o brigadă NATO în România.
          Cine suportă cheltuielile?
          Plus că ăștia sunt asigurarea ta că în cazul cel mai rău nu ești singur.
          Deci există compensații.
          Plus că nu cred că se poate compara situația ta cu a Cehiei.
          In cazul în care ,, pică ” Ucraina în câteva săptămâni pică și Moldova iar după aia te-ai făcut cu o graniță cu Rusia de vreo 700-800 de km

          41
          • bine, si slovacii au donat, compara cu ei.

            10
          • Ok @sorin.vasile sa dea Romania 1 system MIM-104 Patriot, bine acum politrucii lingai ai lui jwk der grosse salvatore a lu democratiia lu’Romania din 2014, pe care toti #rezistii si tfl-ishtii in pupau in dos iar acum il injura pt ca s-a dat cu pesedeii si jmanglitorii din pndl, zic ca sanchii…imprumutam 1 system MIM-104 Patriot la haholi ca sa doboare avionilii si rachetilii la cealavecii russo-muscali. Daca din intamplare russii ne dileshte Patriotu imprumutat, lasa calici Romania de cam 1100 milioane usd.
            Normal ca sa se compenseze asta in cazul pierderiii ori ne fabrica USAmericanii inca 1 system MIM-104 Patriot pe gratis ori ne dau armament de alte categrii de tehnica militara.
            Personal ma intreb din ajutorul ala de 61 miliarede usd pe care ukraina il imparte cu Israel si Taiwan, dc nu le fac USAmericanii MIM-104 Patriot la ucrainieni? Scuza poate fi ca acum au nevoie ucrainienii de MIM-104 Patriot si sa faci unele noi dureaza.
            De 1100 milioane usd as dori pt ArmRo 40 F-15 E Strike Eagle sh modernizate cu stock consistent de piese si motoare de schimb + armamentul aferent in cantitati indestulatoare la care mentenantza si intretinerea sa se faca in Romania.
            E clar ca daca Romania da 1 system de MIM-104 Patriot lu’ ucraina jwk si-a asigurat un post de cel putin de dulap la NATO sau UE….LOL!!!!

            1
        • din ce imi aduc aminte, în schimbul sprijinului acordat Ucrainei, armata cehă au primit/urmau sa primeasca în total de 20 de elicoptere americane: 10 Venom și 10 Viper.

          8
      • @ sorin.vasile

        „și ar trebui să vă petreceți dumneavoastră sau membrii de familie o iarnă într-o tranșee înghețată pe malul Prutului și cu armata rusă pe celălalt mal.”

        Daca ii musai cu placere.
        Petrecem si in transee ca sa aparam fruntaliile tarii, familiile, casele si putinul pe care il avem.
        Ca doar nu om fi momai sa asteptam sa vina altii sa moara pentru noi.

        12
    • In primul rând , dacă o sa câștige Rusia , o sa câștige pentru ca Occidentul : SUA , Marea Britanie , Franța , Germania, Italia , Polonia , etc nu vor fi sprijinit Ucraina suficient …
      Noi , România nu avem cu ce sprijini Ucraina , tehnologic …
      Poi noi , România nu avem tehnologie militară pentru noi , d’apoi pentru Ucraina ?
      Sprijinul pe care noi îl oferim Ucrainei nu trebuie sa afecteze capacitatea noastră defensiva , mergând pe ideea ca dacă pica Ucraina , ne va fi mai rău …
      Dar ce ne facem dacă Ucraina schimba tabăra in 6 luni ? Sa zicem ca Zelenski e asasinat , armata ucraineana colapseaza , nu mai opune rezistența si Rusia ocupa Ucraina – ce ne facem atunci ?
      Încrederea in apărarea României trebuie sa fie in Forțele Armate Romane si speram , aliatii nostri …

      25
  9. sper ca ai nostrii sa nu devina brusc seriosi si sa se tina de cuvant!

    24
  10. Johanis putea sa spuna si 3 sau 4%, sunt convins ca intre patru ochi Biden l-a dat jos din pom. Am o parere mai buna despre consilierii lui decat despre cei din Bucuresti. In privinta Patriotului, nu conteaza daca avem 1 sau 4(cand necesarul ar fi poate de peste 20, vezi Germania cu aprox aceeasi suprafata).

    Raman la parerea de ieri :
    „Cum e cu casa vecinului la foc ? Il lasi sa-i arda casa sau il ajuti sa stinga focul sa nu-ti arda si tie casa ?
    Te costa mai putin sa-i imprumuti un Patriot, sa ti razboiul departe, decat sa porti un razboi acasa !”

    Sau cel putin mai castigi un pic din timpul p i e r d u t de „rusii nostrii” timp de 34 de ani! Exemplu in cei 1,6% intra 80% salarii, prime, pensii speciale, banii de hrana imbracaminte etc.

    Si Dumnezeu te apara dar nu-ti poate trimite cu barza tancuri, rachete si avioane daca n-ai c e r u t 34 de ani !
    Suntem in situatia greierului trist la primul fulg in noiembrie ! Asta am votat 34 de ani !!! Cum zice cantecul: „Am .votat (iubit) pe cine nu merita”

    26
    • din intamplare, acum multi ani am vazut un incendiu la o casa. Stii ce au facut prima oara pompierii? Au inveput sa ude cu raspundere acoperisul si orice chestie inflamabila al casei alaturate, abia dupa asta, din exterior spre interior alta echipa a inceput sa avanseze cu stingerea focarului catre casa ce ardea.
      Deci, intai protejezi valoarea ramasa si abia dupa asta incepi sa arunci cu apa pe foc. Asta face un vecin cu cap, un prost da cu apa peste valvataie pana-i ia si lui foc casa.

      37
  11. Sa stai 50 de ani cu sisteme antiaeriene sovietice și după ce achiziționeze și tu ceva modern sa le doneze ca na noi avem bani , apropo datoria publica a Romaniei este de de 52,5% din PIB , si conform Legii 69 pe 2010guvernul este obligat să inghete toate salariile ,ajutoarele sociale, pensiile !!! . In primul Trimestru al anului 2024 deficit bugetar 2,04 din PIB cu motivarea plăților pentru apărare, cum va suna ! Cu crone rusesti ce survoleaza Romania . INCONSTENTA ESTE ( PUTIN ) SPUS

    20
  12. E bine ca donam. Avem putine, in mod evident, dar daca le donam si ei il folosesc eficient atunci le ii incetineste pe rusi macar un pic. Pe de alta parte Balticele, asa mici cum sunt ele, au donat poate mai mult decat noi si ele sunt tinte mai mari. Facem parte din alianta si trebuie sa ne aducem si noi contributia. Dupa felul cum stau lucrurile, suntem all-in in NATO si daca le trece alor nostri prin cap sa schimbam macazul, cum am mai facut, se vor uita toti la noi ca la ciumati.

    36
  13. Nu se pune problema de donatie. Nu suntem in locul Germaniei sa donam. Poate leasing pentru sistemul in sine. Unde cred ca vom dona, vom dona ceva munitie aferenta sistemului. Oricum mi-e tare neclar regimul juridic al multor arme care au ajuns la ukrainsky. Nu vom dona nimic, sper. Depinde cum va negocia daca va negocia ceva, neamtul, in schimbul acceptului leasingului sistemului si a donarii munitiei. Sper ca nu face vreun barter pentru locsorul lui caldut la sefia NATO ci va negocia ce-i mai bine pentru Ro Army. E ultima lui sansa sa-si mai spele din pacate.

    9
    • FBuna ideia cu azilele !! Am vazut cum poate ,,famiglia,, trata azilele in care ,,bunicutii,, mor cu zile de foame si mizerie. Dar nu cred ca ei se baga pe ei in azile !!!

      1
  14. Să îl doneze/împrumute, trebuia de mult. Da’ am două întrebări. Cine o să îl manevreze în Ukraina, au reușit ukrainenii să își formeze personalul? Și a doua, după ce trag plinul pe care îl livrează România, ce fac cu sistemul ăla?

    7
  15. De subliniat cu negru, rosu, bold si italic 1.58% PIB in anul 2023 pentru armata Romaniei cu razboi crunt la granita…

    18
  16. Toate războaiele în care au fost implicați în mod direct rușii și americanii s-au terminat în momentul în care cele două tabere s-au întâlnit față în față și au trasat o linie de demarcație. Grija noastră este ca R. Moldova să rămână în tabăra occidentală. Este posibil ca trupele NATO să intre în Ucraina dacă rușii vor avansa considerabil.

    16
  17. daca se face un schimb, merita data bateria doar pe in lot consistent de rachete pentru F16, in ordinea preferintei JASSM, JSM, AMRAAM, AIM-9 si ceva JDAM-uri
    Daca pierzi 25% din capacitatea AA cu raza lunga, macar poti exploata la maxim cele 49 de avioane.
    49 de F16 bine inarmate sunt mai valoroase ca o baterie de Patriot.
    Si ca bonus, poate ne dau si schita kit-ului pentru planare bombe, ca avem si noi o groaza de gravitationale.

    26
    • Am vrut sa-ti ridic o mingie la fileu de ieri. Si daca la schimb e propus altceva? Un sprijin categoric si ferm pentru un anumit teritoriu romanesc ? Ca tot sunt ceva exercitii comune pe acolo.

      15
      • sincer, nu as investi 1 sfant in RM.
        Problema principala e ca oamenii de acolo inca nu sunt hotarati ce vor si oricand ne putem trezi cu un Dodon inapoi.
        Fa o mare diferenta intre ce iese la vot si ce traieste in tara, pentru ca diaspora lor e foarte mare si pro-vest. Deci, eventualele miscari de strada pro-est vor gasi sprijin din abundenta.
        Marfa trebuie schimbata tot pe marfa, nu pe promisiuni.

        7
        • „Problema principala e ca oamenii de acolo inca nu sunt hotarati ce vor”
          mai stiu niste exemple chiar de pe teritoriul RO … niste anumite regiuni care incep cu „Har” si continua cu „Cov”. Si acolo lipsa de investitii nu face decat sa adanceasca problema.
          Desi rational ai dreptate, situatia este efectiv un gamble, nu o stiinta exacta. A investi continuu este unica optiune (democratica) prin care cei nehotarati se vor hotari in timp (daca). Insa a nu investi creeaza vid. Iar unde apare vid, il va umple cineva foarte repede. Iar Kremlinul stie a mirosi vidul de putere si influenta mai ceva ca un urs care miroase sunca din pachetul drumetului.

          7
  18. Mai întâi asta cu donarea unui sistem extrem de necesar(singurul) și astronomic de scump(1 MLD de dolari) îmi pare a trădare și prostie. De ce sa nu le doneze direct americanii și israelienii? Sau germanii și olandezii, spaniolii? Apoi se vehiculează în spațiul public ideea că nu avem suficiente rachete ptr celelalte două sisteme. Cică asta ar fi motivul pentru care nu pot fi operaționalizate(probabil și componența umană e cam deficitara). Legat de donații, pentru ce a făcut România pentru US in anii70-80, trebuia să avem de mult, multe chestii in ograda(Avenger, Ah1, M1A2, Bradley A3, Patriot, Hawk mai noi, Stinger, încă 36-50 de F16, niste nave ptr Dunăre, rachete law…). Oricum, avem o clasă politică inferioara clar Croației, Ungariei, Kosovo…

    18
  19. Din cate imi amintesc eu Polonia a refuzat sa dea din sistemele ei Patriot la ucrainieni. Iar polonezii chiar i-au ajutat pana acum.
    Au motivat ca sunt prima linie dupa Ucraina. Noi suntem exact in pozitia Poloniei. Nu ar trebui dat nimic!
    Dar daca suntem siliti sa facem acest pas, de ce nu muta aliatii niste sisteme Patriot din vestul Europei in Romania?
    Eu nu cred in propaganda care spune ca Rusia este pusa pe cuceriri de-an boulea.
    Dar in schimb ma uit pe harta.
    In cel mai rau scenariu, este mult mai probabil sa fim noi vecini cu rusii decat polonezii (cu exceptia Kaliningradului). Iar cand esti vecin cu rusii, incep provocarile.
    Mi se pare ca noi vom avea nevoie de sisteme antiaeriene moderne mai mult decat polonezii.
    In loc sa le donam pe cele pe care le avem, mai bine am mai cumpara si diversifica.

    18
  20. Eu zic sa tragem adanc ceva aer in piept si sa ne linistim un pic. Pana una alta, nu e nimic decis, nu dam nici un Patriot, suntem „deschisi” la idee. Si daca chiar ajungem sa trimitem un sistem in Ucraina, ar fi fe vazut ce va insemna „sistem” in aceat caz ( cate lansatoare, radar, SCF, etc) si in ce conditii. E posibil sa il trimitem cu condtia sa fie returnat la sfarsitul ostilotatilor, presupunanf ca nu a fost distru / grav avariat. Sau sa se negocieze anumite compensari ( echipamente donate de catre SUA, vanzari la preturi preferentiale ).

    13
  21. …asa a fost si cu elicopterele H215, francezii vroiau o fabrica numai pe acest model, care e destul de versatil si foarte modern, problema era o comanda, tot pentru armata tarii tale si asa ai niste vechituri de care nimebi vad ca nu zice nimic nici pe acest forum: Pume… fara degivrare in pale, fara vedere pe timp de noapte, ….poate razboiul se tine cand vrea gunoiul ala de jeneral cu 2 stele la air force, si s-a vazut cabd a inceput razbelul toata echipa plecata in cautarea unui alt gunoi de aparat asa zis LanceR s-a dus si dusi au fost….

    …asa si acuma se trambiteaza ca klaus „vinde” tzara, pai o vinde si nu numai klaus si ceilalti, muulti jenerali numiti politic, DAR situatia in Ucraina e foarte grea si fara sfarsit, un cacat de Patriot te poti lipsi nu-i mare branza, la urma urmelor e un echipament, scump, asta e ! DA trebuie dat, trebuie ajutat, nici o legatura cum se insinueaza aici pe asa zis un forum serios ca „vor” Americanii, TREBUIE asta e !

    14
  22. Sa dea naibii sistemul care era destinat protejării Casei Poporului.
    Ala pt Buc oricum e la sud de Buc 😉 și e info public.

    11
  23. Deh, dacă nu mai există infracțiunea de trădare…

    7
  24. Mai dar americanii au 50 de baterii Patriot si au donat 1 (una) din ele Ucrainei. Daca era in pericol sa se prapadeasca Israelul, le transferau jumatate din ele in 2 zile. Despre ce vorbim noi aici?

    26
  25. Sincer, nu inteleg de ce atata tamtam pentru donarea unui sistem patriot Ucrainei. 🙁 Nu e game changer intr-o confruntare ipotetica cu ursul…Majoritatea pe site spun ca suntem in curul gol in fata ursului – iar sistemul patriot in plus e ca si cum am avea o nuia din alun.

    1v1 ce poti face? In schimb,ne bazam securitatea pe aliantele si parteneriatele din care facem parte si ca o parte responsabila AVEM SI OBLIGATII nu doar drepturi.

    Deh, ar trebui sa fie lectura obligatorie in scoala lucrarile lui Machiavelli:

    Primul citat:
    „Principala temelie pe care o au toate statele sunt legile şi armele bune” – in cazul RO nu avem nici una din cele enumerate in citat. De aici ne bazam pe NATO si ca va fi litera de lege cuvantul UNQului ca va onora articolul 5.

    Al doilea citat:
    „Oamenii ar trebui să fie ori toleraţi ori distruşi complet, pentru că dacă le aduci cea mai mică ofensă sunt gata să se razbune, dar dacă îi afectezi grav nu sunt capabili să se întoarcă împotriva ta. Aşadar, răul pe care îl faci unui om trebuie să fie în aşa fel înfăptuit încât să nu te temi de vreo răzbunare din partea sa.”

    Intr-o situatie ipotetica de RU vs RO doar 1v1 ca sa conteze 1 sistem Patriot in plus sau minus si fara nucleare (nici atac asupra Cernavoda) cam care credeti ca ar fi cea mai devastatoare lovitura pe care o pot da rusii Romaniei incat sa fie ingenuncheata rapid:
    a)Sa atace Mioveni si Petrobrazi – da ar fi o lovitura crunta dar nu ingenunchezi Tara, nu distrugi si nu paralizezi sistemul de comanda si control
    sau
    b) Vizeaza cu rachete urmatoarele tinte: Portile de Fier 1 (pot folosi si sabotori dinspre partea sarba sa planteze bombe inauntrul centralei) + lacul de acumulare Vidraru + lacul de acumulare Bicaz si pam pam: Electrocentrale Bucuresti SUD (Vitan) + tunelul de metrou dintre Unirii 1 si 2?

    Ai scos din joc Bucurestiul (30% din PIB) prin 2 amenintari reale: rupere baraje pe dunare si arges + haosul creat prin Bucuresti de paralizia trafic si producere energie electrica + Moldova izolata de revarsare Siret
    Cam ce credeti ca va face „capul” politic de la Bucuresti ? ….Eh si mai conteaza un sistem Patriot in plus? Sau e mai bine ca rusii sa-si rupa coltii si rachetele in imensitatea Ucrainei?

    Al treilea citat:
    „Prima metodă folosită pentru a aprecia inteligenţa unui conducător este să-i priveşti pe oamenii din jurul lui.”

    Chiar mai trebuie sa desenez – doar uitati-va la cei care ne conduc. Cand oaia conduce o armata de lei se alege praful…asa ca oricat de bravi ar fi soldatii RO si Patriotii din lume in dotare…cu limacsii care sug de la buget…

    36
  26. Al patrulea citat este pentru multi din comentatorii acestui articol:

    „Un fiu poate suporta cu stăpânire de sine pierderea unui tată, însă pierderea moştenirii sale îl poate aduce la disperare.” – De parca ati fi voi proprietarii acelui sistem patriot…asa de mult va afecteaza donarea lui. Dupa 1945 o fi ceva mistic si in vena poporului sa aprecieze lucrurile materiale ca fiind ale „poporului” la fel cum e si povestea cu „vin strainii si fura aurul buneilor si dacilor de la Rosia Montana” 🙂

    Bucurati-va de viata, inca avem pace, nu le mai luati pe toate asa in serios, mai ales pe ai nostri politicieni. 🙂

    19
  27. Mama da ce bocete…bai fratilor sistemu ala nu a plecat inca . Poate va fi doar inchiriat nu dat definitiv…Sunt sigur ca daca va pleca va fi pus ceva in loc..Poate americanii vor detasa un sistem THAAD sau PATRIOT aici. , poate in loc de trei sisteme vor veni patru in viitoarea transa . Oricum ce dracu de aparare avem doar cu un sistem operational
    Singurul lucru care ma nemultumeste este ca acest sistem putea fi dat de tari care sunt mai departe de conflict gen Spania sau Olanda . Apropos la domnu viitor secretar general al NATO domnu Rutte..Iar daca sistemu ala ii ajuta pe ucrainieni sa-i toace si sa-i tina pe vodkari departe de granitele Romaniei eu sunt ok cu asta..

    30
  28. Sistemul are rolul de a distruge rachete si avioane Rusesti in esenta lui, ca nu de Bulgari vrem sa ne aparam. Va face exact asta in Ucraina.

    Pentru ca suntem tara relativ saraca si pe granita de est, avem intradevar nevoie de ceva ajutor, gen „compensatii”. Un sistem in plus pe comanda de anul trecut, la ceva reducere semnificaiva (poate din fondul SUA sau UE de ajutor pentru Ucraina), IBCS de la Northrop Grumman, ajutor pentru F35; deci variante sunt multe si sunt si banii necesari prin fondurile destinate sustinerii Ucrainei.

    Legat de motivul pentru care Romania nu pare sa primesca prea multe avantaje pentru eforturile ce le face, aici raspunsul e cat se poate de simplu si de sinistru. Recompensa este ca atat UE cat si SUA se fac ca nu vad imensa coruptie si degradare a statului de drept, justitie, etc. Sunteti de partea corecta a istoriei? Ne facem ca nu vedem cat de nemernici sunteti (voi, politicienii Romani) si poate mai castigati niste voturi mintindu-va populatia. Ori aici e vina noastra ca votam cu aceste doua partide ce au mai mult miros de grupuri de crima organizata decat partide politice.

    27
  29. Daca asa s-a decis, discutia pe marginea subiectului e degeaba. Poate asta era momentul ca asa ceva sa fie facut in liniste, daca tot era impus si nu era loc de negociere.

    Din pacate cred ca de data asta nu a fost o gafa din Romania si faptul ca acest subiect a aparut public fix in aceasta masura este din cauza ca a fost pus pe tapet brusc si nu foarte bine rumegat, de aici pana si reactia vis a vis de expunerea Romaniei… in conditiile in care de regula toata tevatura in asemenea situatii era, ne da SUA mai tarziu mai ieftin, mai bun, mai mult.

    Problema este ca un sistem din Romania in plus sau in minus nu schimba soarta razboiului, nici macar nu ajuta categoric intr-o directie din moment ce linia de front nu se schimba de pe urma a cateva rachete patriot lansate sa apere tinte civile si industriale, nu linia frontului de sute de km lungime.

    Apare o problema in conditiile noii legi de protectie a cetatenilor romani in strainatate si prin faptul putin cunoscut ca pana acum zonele locuite preponderent de romani din ucraina nu au fost lovite. Cernauti este singurul oras de peste 100.000 de locuitori care nu a fost lovit direct ca si tinta civila pana acuma si singurele obiective lovite din zonele respective au fost cateva baze la inceputul razboiului si instalatiile portuare din Reni.

    Aici explica si detenta oarecum reciproca… Romania a incercat sa tina linistea la ce da in Ucraina, Rusia a evitat sa targeteze direct astfel de zone pentru evita o antagonizare si mai mare din partea Romaniei din moment ce existau oricum tinte mult mai valoroase din punctul lor de vedere.

    In cazul in care aceste coordonate se schimba cum ar fi afectata Romania?
    Care ar fi reactia publicului la moartea unor etnici civili romani in ucraina?
    Cat ar mai valora pozitia Romaniei in zona?
    Ce credibilitate ar avea asigurarile Romaniei pentru Republica Moldova in a proteja spatiul aerian in cazul unor provocari din Rusia?
    Care va fi modul de abordare al acestor situatii de catre AUR, soso si alte entitati cu 0 reponsabilitate publica?

    Toata povestea arata rau prin modul cum a fost facuta publica, oarecum dinamica din SUA incepe sa se schimbe chiar inainte de Trump.

    Trebuie sa sustinem ucraina, trebuie sa avem grija si fata de propriile interese, trebuie sa fim consecventi fata de aliantele din care facem parte si trebuie sa avem un rol activ nu pasiv la orice decizie individuala sau colectiva care ne afecteaza. Toate aceste afirmatii trebuie sa mearga impreuna mereu, dar nu in acelasi timp toate la 100%.

    Nu trebuie sa fim Ungaria, nu trebuie sa fim Franta, dar din pacate nici nu mai putem fi Romania care a fost pana acuma… daca vrem vreun fel de viitor.

    https://kyivindependent.com/poland-cannot-transfer-patriots-to-ukraine-but-will-provide-other-help-tusk-says/

    27
  30. Io am așa un feeling în urină că Biden, aflat în politica mare de vreo 50 de ani, l-a chemat pe Joianis la DC să îl testeze și să afle reacția românilor. Ce concluzii trage, habar nu am.

    5
    • …sau ca sa impinga Romania pe un traseu politic ireversibil, in ipoteza unui Trump la presedentia US in urmatorul mandat.

      3
  31. Nu vad care e problema daca Romania da Patriot Ucrainei. Desi dulapul umblator, vesnic in vacante nu se ridica la inaltimea misiunii sale, era destul de imposibil ca acasa la POTUS sa-i zica niet la solicitarea suveranului si proprietarului unui sistem american la baza. Ceea ce stie POTUS este ca vasalul Joanis nu poate refuza solicitarea din varii motive, nerespectarea procentului din PIB pentru NATO, viselor ca prezidentiabilul sa ajunga tata NATO si alte cele.

    Ceea ce nu inteleg este ca deja Occidentul atat a amanat-o cu ajutoarele militare(EU inclusiv) incat deja ucrainenii se plang daca astia lanseaza 10 shahed ca nu au cu ce sa le dea jos.

    Si a fost clar de la bun inceput ca ucrainenii sunt dispusi sa moara cu arma in mana, dar le trebuie armament, care acum vine cu taraita, dar deja bolnavul este in stadiul terminal. Pe rusi nu-i mai scoti din teritoriile cucerite oricate arme inteligente le dai ucrainenilor, si-au pierdut si ei floarea armatei. Sa pui in loc tineri de 18 ani si indivizi trecuti de a doua tinerete sa curete transeele alea e pulp fiction. Si sa-i specializezi cere timp mult, pe care ucrainenii nu-l mai au.

    Imi este din ce in ce mai clar ca intentia nespusa a vestului a fost ingenuncherea definitiva a celor doua tabere, numa ca la aia rusa pare ca e mai putin „definitiva”.

    Timpul nu mai are rabdare cu oamenii adica cu aia care cred in bine si in valori care pretuiesc viata.
    De restul se ocupa MIR.

    15
    • Da Mucea, asa este. Adica poti spune nu la SUA, poti fi coios, dar, cu 2,5% din pib in Armata, contributii serioase si in genere cu cuvantul dat respectat. Iara suntem mincinosi si ne-au prins…

      21
      • Lt, chiar crezi ca aliatii nu stiu cu cine au de-a face? Crezi ca este o surpriza pentru ei bullshit-ul cu alocarea din PIB?
        Stiu foarte bine cu cine discuta insa inghit cu lamaie pentru ca geografie / pentru ca baze pe teritoriu / pentru ca refugiati si energie pt Ucr + Rep Moldova / pentru ca societate pro-vest / pt ca stabilitate si nu guvern pro-rus (inca) / etc

        oamenii stiu exact pe cine se bazeaza dar uzantele diplomatice te obliga sa-i dai o apa minerala si o poza de FB atat timp cat canta la fel ca tine.

        5
    • dacă Xi merge la Viktor, putea Robinette să vină la Jo?
      nu, vine Jo la Robinette, fiecare cu petu^ lui

      8
    • Deocamdata NATO-UE pare sa ii impinga pe Ukr la negocieri cu forta, pt ca alta explicatie pentru alocarile militare cu pipeta nu vad. Rezultatul sa fie ca rusii sa ramana cu ce au cucerit pana acum,iar Ukr ”poate” va fi pe curs de integrare in NATO-UE, dar mai e mult pana departe in aceasta directie.
      Oricum ”vestul” a castigat prin trimiterea armatei ruse in epoca de bronz d.p.d.v. conventional. Iar cu sanctiunile pastrate inca ani buni de acum incolo, practic rusia a fost oferita pe tava Chinei.
      O imagine mai clara vom avea dupa alegerile din UE si US, pana atunci ”joc de glezne”.

      2
  32. Iohannis vad că nu a cârtit nimic de Volhov, dar cred că și la ucraineni le pute. Mama ei de nemernicie!

    Mai erau și Howk pe acolo integrat cu Volhov. Și din alea erau multe de dat. Noi dam Passat-ul nou vecini și ne dam cu Lada sovietică. Curat murdar, tovarăși! Oare le-a dat prin cap sa ceară ceva legat de Basarabia și apărarea ei la nevoie de aliați? Nu cred!

    10
  33. Bun presedinte alesera ti măi baeti. O bomboana de baiat. Arogant, mincinos, Hoț cat cuprinde, pus pe capatuiala cu orice preț. Plin de calități. Amu’, sa se vada in scaun de dregator nato/ue sau ce o fi, e in stare sa vândă țara la bucata sau en gross. Toti au refuzat „oferta” bideului senil cu un picior jumate in groapă, doar ficusul vietii a dat fuga sa se gudure si sa faca sluj la picioarele stăpânului. Vai de capul si de zilele noastre.

    14
    • ,,Bun presedinte alesera-ti mai baieti..,,, Zau? Era mai buna alternativa calitatii Veorica-Dragnea, cel cu unchiul general decorat de Putin ? Ala, seful psd, cu kilometrul de 800m ! Euro iau luat ei, cinstitii iar gloaba la UE(banii erau dela UE) am platit-o noi !
      Aia ne livrau direct la rusi dupa ce au refuzat si corvetele si nu ne mai bateam capul cu Patriotul !

      10
  34. Parerea mea articolul este nedrept de dur! Probabil ca e scris prea „la cald”. Sunt de acord cu multe afirmatii, dar nu poti sa te duci la Washington si sa spui NIET dupa intalnirea cu Biden! Carol al 3-lea a spus clar ca se analizeaza solicitarea in CSAT si ce vom primi in schimb. Doar Georgica si Vaca Nebuna ar fi spus NIET din prima.

    14
    • Carol al III-lea este la Buckingam si a facut pentru tara asta cam cat 10 ministrii de externe alde Aurescu, care ne facea pe noi muci ca nu am negociat nimic in viata noastra.
      Iohannis, daca a dat scula la schimb cu ceva realmente util, poate nu-i atat de mut si chiulangiu pe cat il credeam… desi dovezile sunt covarsitoare.

      14
      • Ala e Charles…. eu zicem a de Carol al nostru 🙂
        Nu ii iau apararea, dar daca Big Sam ne cere ceva, cred ca este destul de greu sa refuzam, mai ales pe praful asta. Pentru ca la o adica, nu ne bazam nici pe „raul/ramul” nici pe europeni, ci pe Uncle Sam. Nu stim cum s-a pus problema, ne dam cu parerea.

        12
    • „…a spus clar ca se analizeaza solicitarea in CSAT si ce vom primi in schimb.”
      Ce vom primi la schimb… Cine? Noi, Romania? Noi, romanii? …sau ei, cei din CSAT?

      1
  35. Buna seara ….
    Spun …Seară… pt ca este de noapte minții ,pt ce citești pe ici …. !
    Măi flăcăi , mai turturelelor , mai trupadurilor… Ați luat-o pe ulei…. ?!?!?
    Credeam că sunt singurul individ ce nu îsi ia pastilele la timp…. văz că m-am înșelat !!!!
    Puneți frana și mai beți un păhărel cu apa .
    Acest subiect (patriot ,rachete, rachetuțe și alte jucării pt Ucraina ,care abea rezistă…… sărăcuța de ia) se discuta de mult ,nu de acm …
    Faptul că și Romania a fost coptata (de SUA) pt o donație către ucraineni …nu era un secret .
    Americanii tot încearcă să-i strunesca pe europeni să doneze tehnică…dar fara mari rezultate …..
    Cel puțin nu în ultimul timp …..
    Johanis cu ocazia vizitei lui prin USA …nu a făcut nimic la întâmplare!
    A scos la iveală pt toți prostănacii (care inca nu știau) că Romania, este dispusă să de-a ceva ……………………….. dacă primește alt cv , la schimb (tipic mioritic…. )
    Întrebarea mea este alta : oare ce ne-o da unchiul SAM…. ce o sa primim la schimb , ce promisiune au ai noștri din partea americanilor ;în schimbul…patriot ?
    Sau poate (între timp )nu mai dam nimic și stăm în banca noastră precum multi alții….. si lucrurile iau o altă întorsătură.
    S-a gândit cineva ,că poate jocul asta ,este pt a distrage atenția dl alte chestii mai interesante …..
    Poate nu Romania e vizată ,pt a dona ; ci poate alții , prin Romania ….. Care vor să rămână anonimi !!!!!
    Până una alta ,alții sunt greii și aia… trebuie să sară în fața ursului… nu amărâta de Romanie .

    Johanis …mutulică al nostru ,a făcut o jonglerie calculată după părerea mea umila….. și anume :
    Nu a spus nimic cu certitudine …. !
    A zis ,că va vedea când ajunge in țară, după ce se pune la masă cu ai lui generali și boși de partide….și vor diseca aceasta problemuță …etc,etc și o sticlă de tărie !
    Nimic nu-i bătut în cuie ,dar idea rămâne ….
    Ucraina are nevoie mare de armament … pt k linia frontului să tina ursu ,sa nu de-a navala pt europeni !!!
    Cine sare cu armament, ridicați mana sus !!!!
    Romania ridica mama …???
    Romania ,săraca și codoașa Europei …mă faceți să râd !!!
    Ce am dat noi până acm ucrainienilor, este pistol cu apa ……..
    La ce nevoi reale sunt…nici dacă le dam tot ,tot arsenalul militar și tot nu le-ar ajunge ucrainienilor !!!!
    Așa că stați calmi dulăii mei… daca marele Sam zice ..da , vom da ….. și chiloții de pe noi !!!!!
    Până una alta , bucurați-vă …..Romania încă e pilon de stabilitate pe flanc estic 😉!

    9
    • Romania, trebuie sa dea sistemul, pentru ca are interes sa tina rusii departe de Moldova. Celorlati detinatori de Patriot li se falfaie de Moldova…. Un alt aspect e ca si in caz de rusii nu vor fi opriti, ei vor ocupa jumatate din Ucraina, practic partea estica,Novorusia cum o numesc ei. In aceasta situatie,Polonia,Slovacia,Ungaria au cu ce ramane din Ucraina scut, nu vor avea granita cu rusii, pe cand noi o sa avem la gurile Dunarii, asa ca cele 3 sisteme stau degeaba si poate ca mai dura 2 ani pana se cacaiau ai nostrii sa le operationalizeze, pe toate 3 , plus ca in acest interval ar mai fi venit si celelalte 3 care la randul lor trebuiau operationalizate, cea ce duce la un termen de 3-4 ani de aici in colo ca sa fie operational si ultimul sistem. Adica, daca ucrainienii o sa aiba infrastructura praf si vorbim aici de fabrici, centrale, cai ferate, vor capitula, inainte ca noi sa avem ultimul sistem primit si operationalizat ! Noi putem sa le dam 2 sisteme, care stau degeaba ca oricum sunt pe „vine” celelalte si sa nu uitam ca avem efective militare NATO si sisteme de armament antiaerian si vor mai fi aduse pe teritoriul nostru si in caz de ceva. Multi pe acest forum,pun problema ca ramanem fara aparare, daca ne ataca rusii? Eu ii intreb: Rusii vor suna la NATO sa anunte ca vor lovi Romania si ar fi indicat ca trupele NATO si echipamentele sa fie retrase, ca din greseala sa nu moara niste soldati din alte tari, ca iei numai pe romani vor sa i omoare? Tot pe cei enumerati mai sus ii intreb: chiar credeti ca Scutul de la Deveselul intercepteaza numai un anumit tip de rachete si noi suntem chiar in curu gol.? Atat timp ca cei din NATO care au trimis trupe si echipamente nu isi fac griji pentru apararea lor de catre Patriotul Romanesc, nu trebuie sa ne speriem nici noi ! Cu cat Ucraina rezista mai mult timp si ii toaca pe rusi, trece timpul si noi poate facem achizitia de Shora/Vshorad, artileria autopropulsata,alte echipamente si ne mai intarim apararea.

      27
      • Si mai e o chestie. SUA/NATO o sa le dea peste nas tarilor care au patriot si nu au trimis.in conditile in care suntem o tara saraca de pe flancul estic, am trimis si avem un singur sistem operational si razboiul ela noi „la poarta”. Acum ca v a fi inchiriat,vandut compensat, mai putin conteaza. Important sa fie invinsa Rusia sanctionata, sa isi retraga armata si din Moldova si mai dea retur ceva din tezaur, ca i ia mama dracului de lepre !

        20
      • Rușii vor sacrifica 3-4 avioane și îl vor „rezolva” și pe acesta așa cum le-au rezolvat și pe celelalte.
        Chiar era un articol pe aici prin care făcea caz că rușii pierduseră în ultima lună niste avioane. Cele mai multe fuseseră prețul duelului cu AA ucrainiană.

        1
    • @Paul

      „Ce am dat noi până acm ucrainienilor, este pistol cu apa”

      Zici ?
      Cred că trebuie să refaci calculele după care lucrezi ….

      Numai accesul liniștit și fără scandal pt export și import prin RO plus tranzit pt alte chestii face o grămadă…
      Dar motorina cui o lași? Sau crezi că are prețul la pompă pt că duduie economia, cum îi duduie creierul ăluia de a scos zicerea asta ?

      Dacă unul e milionar, și îți dă 1000 de lei, și altul are 1000 de lei dar îți dă totuși din ăia 100 de lei, cum vezi problema?
      Io zic că milionarul nici cât lasă el pt o masă în oraș nu ți-a dat, raportat la venituri, pe când cel cu 100 de lei ți-a dat din mâncarea lui cât cheltuia pt o zi întreagă…

      16
      • Dan, eu nu mă refeream strict din punct de vedere militar !
        Romania nu a donat armament cum au donat americanii sau polonezii …etc,etc ….
        Întradevăr Romania a facilitat multe chestii pt că Ucraina, încat să facă față invaziei și am fost lăudați de toată lumea .
        Una peste alta …..Sacrificii trebuie sa facem, daca nu dorești să ai ursu la ușa ta .
        Economic Romania (DA) face sacrificii uriașe …sperăm că vor fi in beneficiul nostru ,pe termen mediu-lung .

        1
        • Dacă tu nu știi nu înseamnă că nu există. Sunt filmări cu APRA și T.A.B. cu însemne românești lovite de drone prin Ucraina. De proiectile de artilerie nici nu mai zic. Eu vreau să aflu ce am primit în locul lor pînă să se decidă trimiterea unui sistem în Ucraina. Strîngerile de mîini și medaliile n-or să înlocuiască Patriot-ul ăla cînd o să ai nevoie de el. Despre umbrela protecției oferită de alții poate ar trebui să ne aducem aminte de momentul de început al pendemiei cînd firme medicale străine cu activitate în Romania au repatriat de urgență echipamentele medicale în țările de baștină. Noroc că suntem un popor cu memoria scurtă.

          5
          • Cu siguranta nu ai vazut si nici nu o sa le vezi cu insemne romanesti prin Ucraina. Cu atat mai putin lovite de drone.
            Avem multe hibe, dar nu suntem atat de batuti in cap incat sa le trimitem peste granita cu cocarda pe ele.
            Mai atent la ce zici, ca le cauta rusii si vezi maine in Pravda ca Ro a intrat in razboi cu Rusia.
            Nu se joaca nimeni cu insemnele nationale in zone de razboi.

            7
            • Așa e. Ai dreptate în privința însemnelor. Erau niște sisteme lovite de drone, surprinse de camera de pe dronă, despre care se pretindea că sunt românești. Ceea ce părea a fi un TAB-71 și un sistem APRA40. Nu reușesc să găsesc videoclipurile din nou. În schimb am găsit asta. E din 26 aprilie și pretinde a fi Romanian APR-40 122mm MLRS in service with Ukrainian 118th Separate Mechanized Brigade, April 2024. https://twitter.com/i/status/1783811300365094982 . Pe mine mă bucură să văd că acele echipamente militare fabricate acum mai bine de 25 de ani sunt încă în funcțiune la mai bine de 1 an de la presupusa lor intrare în luptă .Sunt filmări și pe defenseromania așa că nu trebuia să mă caute pe mine Pravda.

              • Ma refeream strict la insemne nationale.
                Nu exista piesa de echipament donata Ucrainei, care sa aibe inca insemnele statului donator.
                Exemple cu echipamete romanesti donate sunt .
                Dar nu cu cocarda. Si ca regula, cand apare o coloana romaneasca si titlul, in drum spre Ucraina sau recent, ca in drum spre Odessa, daca au cocarda pe ele, din start, nu.
                Ar urla Pravda instant )

                Deocamdata nimic pe oryx cu echipamente romanesti distruse. Daca erau ceva filmari sau foto, apareau acolo. Banuiesc ca e o chestie de timp, desi probabil numarul prezent pe front e destul de redus, dar deocamdata cred ca a fost o doar o identificare gresita.
                https://www.oryxspioenkop.com/2022/02/attack-on-europe-documenting-ukrainian.html

                1
                • Am văzut că-n videoclipul pe care l-am dat operatori erau mulțumiți. Nefiind o țintă de interes (Leopard, Caesar, Abrams) nu sunt vînați intens de operatorii de drone. Îngrijorător e că tot de acolo se confirmă ceva. Media de vărstă a armatei ucrainiene acum. Nu am văzut în filmarea aia pe cineva mai mic de 30 de ani.

                  • @Nimeni Mai mult, erau infanteristi, acum transferati „pe masina”. Aici link de 7 minute, ca X/Twitter avea doar finalul https://www.youtube.com/watch?v=d2Awh0ldtlw E de la PSR sau undeva tot de pe site.

                    Bunicul facea misto de un nene chemat ca ajutor la camp ca respectivul facuse armata la artilerie, unde-s cei mai lenesi. I-or fi luat pe aia mai fara chef de pedestrime, mai batrani? Nu ca mi-as face iluzii cu media de varsta totusi…

  36. Cred s-a facut un pic prea multa valva pe tema asta. Intr-adevar cedarea unui sistem Patriot catre Ucraina creeaza o gaura in planul apararii AA insa momentan nu exista o nevoie imediata in acest sens.Cred si este foarte posibil ca sistemul cedat acum sa fie inlocuit in urmatorii 2-3 ani cu unul din sistemele aflate in productie sau urmeaza sa intre in fabricatie.

    18
  37. Niste ani in urma am fost informati ca am contractat 7 sisteme Patriot si ca am platit 3.9 miliarde coco.De primit am primit doar 4. De curand am comandat alte 3 sisteme. Pai nu le contractasem de prima data? Adica pe astea nu mai dam alti bani, sau le mai platim odata? Cele 3.9 miliarede au fost pentru 7 sisteme sau pentru 4? Care e adevarul?

    7
    • Din ce am inteles eu pana acum despre programul Patriot, costul total al celor 7 sisteme prevazute pt achizitie ar fi undeva la 4 mlrd de dolari.Ei bine din suma totala noi am fi achitat pana acum doar costul primelor 4 sisteme.Deci ce ranane de dat din 4 mlrd se va duce pe urmatoarele 3.

      6
    • Pe scurt, un acord cadru pt 7 la acel pret, urmat de contract pt prima faza de 4, si ultima faza a programului e pt ultimele 3.
      Daca chiar s-a semnat contractul pt ultimele. Nu cred ca a aparut confirmare, decat o fraza in un interviu in care se spunea ca s-a semnat. Idem pt Abrams. Imi scapa momentan, dar era vb de acelasi interviu.

      2
    • adevarul e ca in Romania transparenta cheltuielilor si achizitiilor publice inclusiv din surse externe nu exista prin urmare politicienii se pot lauda cu orice si oricand si publicu e in ceata total

      9
      • Poti s-o mai spui odata !
        Sau de mai multe ori, pana o asa priceapa si cei care cred ca 1 Patriot aduce primavara . Sau poate ,,rusii nostrii,, nu vor sa priceapa !

        3
  38. Sa comanzi e una. Sa achiti comanda , e alta.
    Primele 4 sisteme au fost achitate ( in parte și cu banii pentru corvete la ordinul lui
    Ciucă generalul) .

    Ultimele 3 NU au inca finanțare că deficitul bugetar e ala care e.

    5
    • Nu au finantare ?! Pai pt invatamant nu sunt bani, pt sanatate nu sunt bani, pt arme-nu, etc …Atunci unde pm sunt banii, ca voi dati 44% (eu sunt pensionar, dau doar 10%) din salarii + impozite pe case si masini + TVA 16% ??
      Bine zicea cineva mai sus ,, Bun psdpnl alesera ti măi baeti,, ! Sa vedem la alegeri daca dupa lac urmeza aur-ul, pardon putul !

      5
  39. Ups! RM?!!
    Nu îmi vine să cred! Aici era doar despre slava UA, victorie..
    Cum sa dau doar unu? Le dam pe toate. Sunt plătite deja.
    Carevasăzică, armata americană nu are disponibil nici un sistem Patriot? Suntem tari, la noi sunt dispensabile.
    Acum, pe bune. Daca dam și bruma de AA mai de calitate pe care o avem înseamnă că nu avem nici o amenințare reală în această zonă de securitate. În subsidiar că le-am cumpărat degeaba. Dar de platit cred că au fost plătite deja. Nu, tot omul gospodar plătește marfă și furnizorul o produce și livrează atunci când are chef!!
    Vin și eu cu o sugestie, daca tot avem niște batalioane funcționale, trupa și tehnică, să propunem tentativei de șef NATO și lui Ciucă „al nostru” să le disloce în Dombas în apărarea fraților slavi, poate in felul acesta mai prin un zbor spre Amerîca.

    5
  40. Teama cea mai mare de la donatia aliatilor din vest s a inplinit tehnica nato capturata si expusa la Moskva🤦🏻🤦🏻Indiferent de versiunea unui Abrams s au Leo acestea au cazut pe mana rusilor deci vom vedea in curand tehnica mai buna la ei😳😳F 16 si patriot daca urmeaza am inbulinato am investit un vagon de bani aproape degeaba🤯🤬🤬Cat despre razboi singuru politician care a inteles ce se intampla este Francezu si are dreptate pana nu intervine Nato in forta Ukr are o singura soarta 🤷🏻‍♂️Da normal ca atunci cand spui adevaru si ce trebuie facut cu adevarat i a sarit toti in cap.Ex Korea de Sud care pierdea complet razboiu si teritoriu daca nu intervenea SUA in forta🙈🙊🙉

    8
    • Versiunile vechi de Abrams nu sunt un secret tehnologic pentru Rusia. Tancurile respective au fost folosite de Irac, capturate de ISIS, etc 100% au ajuns si prin Rusia.

      A doua parte e ca una e sa ai un echipament pe mana si alta sa il poti produce. Toti avem CPU Intel, AMD, Nvidia dar cati au reusit sa le copieze si sa le produca? Secretul tehnologiilor foarte sofisticate nu tine doar de sistem in sine ci si de procesul de fabricatie, care este la randul sau secret, si mult mai greu de capturat.

      14
      • TOATE Abrams sunt vechi.cand le au dat ukriilor muricanii au afirmat ca sunt upgradate(asa cum sunt toate de altfel) sa fie la fel cu M1A2. mai putin blindajul special de uraniu,care,de fapt te ajuta cu nada cand te ataca o lancet de sus,din spate sau lateral.adica aproape din orice pozitie.

        2
        • Cand dai impresia ca te pricepi cat de cat la armament, cand vorbesti de parca ai citit un articol de pe wiki(ru). Pachetele de upgrade pentru Abrams sunt foarte complexe. E diferenta enorma intre M1A2 si M1A2 Sep 3 de exemplu. Tancurile M1A1 upgradade sunt foarte departe de ce luam noi (Puscasii marini punand foarte putina baza in tancuri, pana au decis sa renunte definitiv). Ce e vechi la un M1A2 Sep 3 inafara de carcasa? Atat Abrams cat si Leo 2 au fost concepute sa poate fi upgradade din start, spre deosebire de T72 si alte T-uri (gen spatiu interior redus si deci capacitate foarte limitata de instalare de noi sisteme, auto loader de toata jena, etc)

          Marea majoritate a sistemelor upgradate/ schimbate nu sunt publice, nici la Leo 2 nici la Abrams. Crezi ca costa cat costa atat Abrams cat si Leo 2 ca e tehnologie din anii 70? Ce naiba.

          8
          • Am zis eu ceva de SepV3?? Nu crez! Zisei M1A2. Atat. Cât priveste ce este vechi in afara de carcasă păi să vedem. Motorul, transmisia, galetii, senililii, tunul, mitraliera. O nimica toată! Sau vorba comisarului Moldovan :”un fleac, m au ciuruit!!” 🤣🤣😂😂

            4
  41. Eu m-aș gândi la cât o să ne coste granița comună cu rusia…

    14
    • Asta este din categoria wishful thinking
      NU va exista granita intre ro si orcia
      deoarece vom „sarbatori” din nou 23 august

      3
  42. Ce de miorite pe aici, mi-e si rusine ca citesc ce sriu unii si mai banuiesc ca au si lucrat prin armata. Mvai, le dam un sistem Patriot neoperational la ucraineni, de parca securitatea Romaniei ar sta in cateva lansatoare care oricum mai trebuiau sa stea degeaba o perioada. Nu nene, securitatea Romaniei sta in art. 5 NATO si punct. E normal sa ai si apararea ta, dar sistemele noastre sunt nimic fata de ce ar trebui daca ne-am apara singuri si daca am avea 10 Patriot active. Uitati-va la Israel cand a fost atacata de Iran cat de bine a fost completata apararea lor de catre aliati desi apararea lor e la cer si la propriu si la figurat fata de a noastra. Pana si Typhoon-urile britanice de la Kogalniceanu au dat o mana de ajutor si s-au coordonat perfect cu restul. Biden a spus clar ca USA va apara si un centimetru patrat din NATO, dar multi uita repede si ce a zis Biden si ca suntem in NATO. Si ce ma deranjeaza cel mai mult e lipsa de empatie si de solidaritate de care multi de aici dau dovada. D-aia ne si dispretuieste atata lume, pentru ca stiu cum suntem. Daca am fi fost noi in locul lor, am fi cerut ajutor la toti in stanga si in dreapta si mai abitir, dar empatia e apanajul constiintelor de un anumit nivel, ceea ce nu prea e cazul. Eu am facut armata long time ago, dar nu-mi aduc aminte sa fi avut atatia smiorcaiti printre camarazi. Si ceea ce e mai grav e ca se vede ca multi de aici au lucrat si poate mai si lucreaza efectiv in armata. Atata defetism si vaicareala, mai rar, dar totusi nu ar trebui sa ma surprinda daca stau si ma gandesc bine, pentru ca mentalitatile nu au prea progresat, ba chiar se pare ca au regresat.

    29
    • Chestia e ca multi nu vad in perspectiva.
      Un sistem Patriot ptr apararea Odesei , ar apara mult mai efectiv interesele Romaniei , decat ar putea-o face vreo data Romania.
      Ptr ca soldati romani nu vor putea niciodata apara interesele RO pe teritoriul altui stat , cu acest tip de material , si intr-o situatie atat de compromisa ..niciodata.
      Fara sa mentionam ca nu risti viata soldatilor tai.
      Fara sa mentionam ca un Patriot in acea zona , ar face AA ucraineana sa fie mult mai efectiva , si din prisma „intelegerii” cu platformele aeriene ale Nato , care patruleaza zona , la „granitele” conflictului.

      Multi cred , ca donam o jucarica scumpa.

      13
    • Si care e legatura ukriilor cu NATO? Si ai idee ce inseamna sa „operationalizezi” un sistem aa? Dupa tampeniile debitate habar nu ai. In plus, daca ii iubesti atât de mult pe ukrii, de ce nu iti iei un bilet de avion pana la kiev sa te inrolezi?? Castigi si cateva mii de €/an.

      8
      • Si tu daca tot ii iubesti pe rusi (ca orice tradator de tara) de ce nu te duci sa le dai o mana de ajutor la Volhoave? Ca dupa cate se vede, cam pe la alea ti-ai facut veacul. Mai castigi si cateva mii de ruble pe an. Ia uite bai nene cui platesc eu pensie (cica de serviciu) din impozitele si taxele pe care le vars la stat! Unui sclavete de-al lui Ivan!

        11
        • Fraierica, nu imi platesti tu mie nici o pensie(încă). Din contră, eu ti am platit tie multi ani asistenta medicală gratuită (de cand te a facut mămica matale), cresa, gradinita, studiile gratuite(cel putin 12 ani) până cand incepusi sa iti castigi existenta. Intelesesi matale?? Repet, mori de grija ukriilor, vaya con dios la kiev si apara i cu pușca in mânuță!!

          6
          • Toată viata ai lucrat la stat, asa ca mai ușor ca tu ai plătit cuiva ceva. Banii vin numai din privat, statul nu produce bani doar ii mulge.

            10
            • de unde dracu ai tu habar unde am lucrat eu?? cand matale probabil (in cel mai bun caz)te jucai cu galetusa in nisip(1995) eu lucram la o multinationala in top 10. MONDIAL!!cu toate astea ii respect pe bugetari !! de ce? penca fara politie,pompieri,cadre medicale,chiar si hartogarii care”plimba hartii”‘ prin diverse birouri,majoritatea am fi morti! sau in cel mai bun caz viata ar fi ceva gen Mad Max! toti mucosii din generatiile X,Y,Z,W ,WTF au impresia ca daca lucra in niste birouri in fata unui calculator sunt zei si toata economia nationala sta in tastatura lor. copii tampiti !!

              4
            • apropo! daca esti asa de pornit pe bugetari iti dau un sfat.sa scapi de grija lor,vinde tot ce ai(daca ai ceva in afara de vreo gioarsa de Audi SH de 300cp!! ) si cumpara o barca .cum facu Mickey H.si pleaca in Caraibi. eu unul asa o sa fac imediat cum ies la pensie.si nu pensia platita de matale si individul de mai sus!!

              1
              • Ai dreptate Secu lui Ceașcă era în Top 10 mondial 😉 Urmașii însă mă îndoiesc dar te las sa te alinți singur.
                Data viitoare nu mai fi exhibitionist 😉

                3
          • @StrumpF Cui i-ai platit tu taxe mai Bulache? Erai platit din bugetul de stat, iar bugetul vine din taxele si impozitele private. Tu nu ai generat in toata viata ta nici macar un leu, ci doar aci consumat, capisci? Sau te-ai ridicat sigur de pe scaun tragandu-te de par ca Munchausen? Bai rusnak, eu nu am lucrat o zi la stat, ci numai in privat, iar taxele mele catre statul caruia i-ai jurat tu credinta, tradatorule, sunt cu 6 zerouri pana acum. In euro, bai Rublache! In caz de razboi tot astia ca mine ar apara tara, ca tu i-ai pupa talpa lui Ivan in secunda doi. Iti mai platesc si pensia aia grasa, ca sa-i ridici in slavi pe rusi zilnic, nerusinatule! Ma si mir ca nimeni nu va salta pentru tradare. Daca nu ai fi fost militar, m-ar fi durut in paispe de parerile tale, dar ai jurat credinta Romaniei, nu Rusiei. SI mai si claxonezi ca fraierul pe aici!

            12
  43. Se putea ghici de ceva timp acest pas. Vom dona un sistem din cele patru, oricum nu avem personal pentru toate. Și muniția de la toate. Nu uitați ca am comandat deja rachete suplimentare de 1 md. de coco, oare de ce? Bine, ne rămân cele de antrenament, sunt bune la defilare ca sa vadă tot boboru ce avem 😊

    7
  44. Nu cred că rușii au capacitatea să ajungă la Odessa. De doi ani se screm cu ivanii mici și au luat Bahmutul și Avdiihka locuri binecunoscute în geografia internațională.
    Nu știu cum o să reușească un asediu in fața unui oraș mare.
    Eu tot scriu aici de conflict înghețat, nu pentru ca nu vor ,ci nu pot. Bătaia peștelui e probabil istmul Europei – linia imaginară dintre Kaliningrad și Odessa, de aceea ne îmbie cu teritorii din Ucraina pe noi si pe alții.

    6
    • Vasile Băcăuanul

      Pot trece rușii, dacă nivelează cu bombe ghidate și cu artilerie, de nu se mai cunoaște nimic, case, străzi, etc.

      1
    • Așa a fost și frontul de west in WW1, aproape static 4 ani, până într-o zi când moralul german s-a prăbușit pentru că nu se vedea nimic bun la orizont

      1
  45. Patriot nu e sfantul Graal – exceptand daca ne batem cu talibanii. Era ceva daca nu era razboiul ucrainenilor cu rusii, dar acum rusii stiu sa-l caute si distruga. Cred ca vom vedea o ofensiva ruseasca cat de curand pe toate fronturile acum cat nu le-au venit inca ajutoarele. Daca vor ajunge la granitele noastre vor fi multi care vor spune: „de ce nu le-am dat Patriotul ce il aveam ? Acum platim cu mult mai mult de cand sunt rusii aici”

    5
  46. faza naspa este ca ,am constatat cat de cretini au fost cand au comandat bateriile pe sistem american,montat pe semi trailere(total tembela ideea).ivanii au reusit sa faca farame lansatoare germane(montate DIRECT pe camioane Man).care sunt mult mai mobile.asa,pana legi trailerul la oskosh si pleci(basca trailerul are nevoie de drumuri asfaltate,nu merge pe orisiunde) te vad aia si iti dau cu iskanderul sau tornado in cap.inca o data fuseram idioti cu diploma.

    4
  47. Intrebare pt Radio Erevan: – Este adevarat ca tov Ivanov i s-a dat o masina marca Volga?
    Raspuns Radio Erevan: – Este adevarat! Dar nu era o masina Volga, ci o bicicleta. Si nu i s-a dat, ci i s-a luat.
    Intrebare pt Radio WNews Bucuresti Romania: Este adevarat ca Armata Romana va primi 54 de obuzier K9 A2 ?
    Raspuns Radio WNews : Este adevarat! Dar nu sunt 54 obuziere K9, ci un sistem a.a. Patriot. Si nu il va primi, ci il va dona.

    15
  48. Ucraina gafaie prea tare si are probleme mari in interior: https://www.digi24.ro/stiri/externe/bbc-nu-a-fost-un-esec-a-fost-tradare-un-comandant-ucrainean-povesteste-cum-rusii-au-invadat-harkovul-trecand-granita-nestingheriti-2790829

    Acum, cea mai mare tampenie ar fi sa ne dezarmam singuri! Pe noi si-au gasit sa ne puna sa donam? Suntem MARGINEA NATO, domnilor. Tu, european de centru sau de vest (sau tu, viclene Biden), cand ma pui pe mine marginea, sa dau din putinul care-l am, deja miroase a tradare. Pentru ca e usor sa ma arunci in bratele rusului ca sa scapi tu. Si prost as fi eu sa pun botul la promisiuni.

    Cred ca Europa si-a cam facut cartile. Ca daca vroiau sa opreasca rusul, il opreau pana acum. Treceau rapid la economia de razboi imediat dupa Rusia, si doar asta si era un semnal clar.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *