Echipa Sikorsky-Boeing a emis următoarea declarație cu privire la transmiterea anticipată a propunerii lor, DEFIANT X™, pentru Viitoarea Aeronavă de Asalt cu Rază Lungă de Acțiune (FLRAA) a armatei terestre a SUA.
Această declarație poate fi atribuită lui Paul Lemmo, președinte al Sikorsky, o companie a Lockheed Martin, și lui Mark Cherry, vicepreședinte și director general, Vertical Lift, Boeing Defense, Space & Security:
„Continuând un parteneriat de 75 de ani cu armata SUA, furnizând și susținând emblematicele BLACK HAWK, Chinook și Apache, echipa Lockheed Martin Sikorsky – Boeing privește cu încredere spre viitor alături de viitoarea aeronavă de asalt cu rază lungă de acțiune – DEFIANT X. Astăzi, echipa DEFIANT a finalizat și a prezentat propunerea pentru competiția FLRAA a US Army (armata terestră a SUA), oferind o capacitate transformațională cu risc scăzut, care îndeplinește criteriile prioritare de modernizare a armatei și asigură progresul aviației militare în viitor. DEFIANT X oferă viteză acolo unde contează, capacitate de supraviețuire, putere de neegalat, manevrabilitate superioară în orice mediu și costuri mai mici pe ciclul de viață – în timp ce operează pe aceeași amprentă ca BLACK HAWK. Suntem încrezători că DEFIANT X, susținut de furnizorii noștri industriali cu experiență în lucrul cu armata, este cea mai bună alegere pentru a oferi un avantaj pe câmpul de luptă operațional multifuncțional în INDOPACOM și în întreaga lume.”
Pentru mai multe informații despre DEFIANT X și Future Vertical Lift, vizitați https://www.lockheedmartin.com/fvl.
Împreună, Sikorsky și Boeing au construit 90 la sută din flota actuală de elicoptere a armatei americane și au totalizat peste 20 de milioane de ore de zbor. Noi suntem echipa care a produs elicoptere militare emblematice, inclusiv: Black Hawk, Chinook și Apache. Iconicul UH-60 Black Hawk s-a dovedit a fi cea mai bună platformă de asalt din lume, iar DEFIANT X va aduce următorul nivel de capabilitate de care are nevoie viitoarea aeronavă de asalt cu rază lungă de acțiune.
Informații suplimentare:
- Echipa Sikorsky-Boeing continuă să efectueze teste de zbor și să extindă anvelopa de zbor al SB>1 DEFIANT. Aceste date de testare se corelează cu modelele virtuale DEFIANT X și au fost incluse în propunerea noastră către armata terestră a SUA (US Army).
- Împreună, Sikorsky și Boeing, susținute de furnizori industriali ai armatei la nivel național, au mai mult de 20 de milioane de ore de zbor cu performanțe dovedite în ultimii 75 de ani. Ne-am angajat să livrăm un sistem de armament care să ofere o capacitate de transformare și un preț accesibil pentru întregul sistem, de-a lungul întregului ciclu de viață – inclusiv o susținere eficientă, reutilizarea construcțiilor militare și reducerea la minimum a timpului și costurilor de instruire.
- Am reușit să menținem un preț accesibil prin ușurința de întreținere, fiabilitate și tehnici avansate de fabricație. Investițiile noastre în transformarea digitală, proiectarea configurației și dimensionarea aeronavelor au condus la o soluție cu cea mai bună valoare pentru armată. DEFIANT X are aceeași amprentă operațională ca BLACK HAWK, permițând armatei să evite investițiile costisitoare în infrastructură prin valorificarea operațiunilor, a configurațiilor aerodromurilor și a hangarelor existente. Și, deși potrivit configurației noastre zboară ca un elicopter cu capacități îmbunătățite, instruirea piloților este similară cu cea existentă în prezent în armată.
- Designul digital și procesul nostru avansat de fabricație permit armatei să reducă costurile pe întregul ciclu de viață al platformei – inclusiv accesibilitatea și eficiența gestionării flotei, precum și modernizări rapide și accesibile.
- DEFIANT X este conceput pentru fiabilitatea și disponibilitatea flotei, pentru perioade lungi de funcționare fără întreținere, gestionarea în timp real a stării de sănătate a vehiculelor și mai puține piese.
- Abordarea noastră open system permite armatei să modernizeze cu ușurință DEFIANT X în timp, oferind flexibilitatea și adaptabilitatea necesare pentru a face față oricărei evoluții a amenințărilor pe măsură ce misiunile și condițiile se schimbă.
Lockheed Martin
Aha, în sfârșit au luat și ai noștri o hotărâre bună. Elicoptere după 2030, când deja vor fi destule Defiant în fabricație, fără „bolile copilăriei”, la preț accesibil, cu armament integrat etâcî etâcî. Sau după 20-30 se găsesc Black Hawk third hand? Le luăm noi, le upgradam pe bani mulți, ca să coste cât un Defiant, că doar ne permitem. Avem experiență la afaceri din astea cu F – 16.
Mai, Gabi, ce rau esti! Noi suntem parteneri strategici NATO&USA! ” Furnizori de securitate regionali „! Klingtonieni rangul 2! ??? Azi maine si Serbia ne bate la cur. De unguri nu mai zic, la ce armament cumpara …
Eu cred ca Lockheed o sa fie cu ala de recunoastere/lupta si Bell cu ala de transport
Poate dupa 2030 devin disponibile Osprey, la un pret accesibil.
Pentru alea noi…. bani…..
eh, la Osprey te omoara mai ales costurile de intretinere, duble fata de AH-1Z… las’ ca le zicem la Marines sa aduca cateva de parcat in conservare alaturi de MIG-29 pe MK.
Tare l-or mai uratit pe Raideru’ X.varianta de atac .Mai ales ca intai propusesera un tandem care chiar arata bine . Cred ca ar trebui sa-i concedieze chineji si sa angajeze rusi la departamentul design
https://www.thedrive.com/the-war-zone/41997/bells-plan-to-finally-realize-a-rotorcraft-that-flies-like-a-jet-but-hovers-like-a-helicopter
ceva nu prea pusca la toti hibrizii astia… pentru viteza pan ala transsonic, parca tot sistemul de la Harrier era cel mai.