Sisteme C-UAS: Sky Warden

Proliferarea UAV-urilor (Eng. Unmanned Aerial Vehicle, Rom. Aeronave fără pilot, cunoscute și sub numele de drone în limbajul popular, termen pe care-l voi folosi și eu în acest articol ori de câte ori mă voi referi la UAV-uri) în cele mai recente războaie (Nagorno-Karabakh: 2020, Ucraina: 2022 – 2024, Marea Roșie: 2024) generează numeroase probleme armatelor tradiționale/convenționale calibrate mai degrabă pe amenințările specifice Războiului Rece: dificultatea detecției, identificării și doborârii lor este amplificată de disproporționalitatea evidentă dintre valoarea dronei și valoarea mijlocului tehnico-tactic utilizat pentru combaterea ei, cel mai adesea rachete antiaeriene deosebit de performante și în egală măsură de scumpe. Pentru că, deși ni se spune că întotdeauna valoarea obiectivului apărat de o astfel de rachetă antiaeriană este mult mai mare decât valoarea rachetei în sine, pe termen lung, războiul a fost, este și va fi mereu o „afacere economică”. Prin urmare, în acest context, proiectarea și producția unor mijloace tehnico-tactice de combatere a dronelor ieftine și ușor de produs în serii foarte mari are importanța ei.

Aeronavele fără pilot sunt clasificate de NATO în trei mari categorii:

1. clasa I-a (greutate mai mică de 150 kg) – pentru misiuni la nivel tactic unitate / subunitate;
2. clasa a II-a (cu greutatea între 150 şi 600 kg) – pentru misiuni la nivel tactic grup de luptă; şi
3. clasa a III-a (greutate mai mare de 600 kg) – pentru misiuni la nivel operativ şi strategic.

La rândul lor, dronele din clasa I-a sunt împărţite pe 3 sub-clase:

1. mică (greutate mai mare de 15 kg);
2. mini (greutate mai mică de 15 kg); şi
3. micro (care dispun de un agregat energetic ce poate furniza o energie mai mică de 66 Juli şi care nu reprezintă un pericol pentru siguranţa vieţii sau a proprietăţii, fiind incapabile să transporte încărcături periculoase).

În Ucraina sunt folosite din ce în ce mai multe drone FPV (First-Person View) care cel mai adesea se încadrează în clasa I-a și sunt înarmate cu o grenadă sau cu un focos de mici dimensiuni. Acest tip de dronă poate fi produsă în numere foarte mari, fiind în esență o dronă provenită din mediul civil care este ulterior militarizată, este foarte ieftină și, totodată, foarte greu de detectat, identificat și distrus cu actualele mijloace de luptă antiaeriană. Un alt avantaj este că pot fi utilizate în roi, copleșind cu ușurință apărarea antiaeriană. Chiar dacă adeseori pagubele produse sunt minore, efectul psihologic produs asupra inamicului poate fi unul semnificativ.

O scurtă paranteză. Coordonarea unui roi de drone a devenit ceva relativ banal, ultima „fiță” la evenimentele „fericite” fiind mai degrabă un spectacol cu drone, nu tradiționalele focuri de artificii, mult mai greu de organizat si autorizat, mai ales în marile orașe. Tehnologia coordonării unui roi de drone există deja în mediul civil, ne putem doar imagina ce se poate face în mediul militar… Un exemplu mai jos, foarte fain, am avut și eu ocazia să văd live acest spectacol:

Combaterea dronelor, mai ales a celor de clasa I, necesită soluții dedicate. În acest scop, cei de la MBDA lucrează de câțiva ani la dezvoltarea sistemului C-UAS, Sky Warden, mai pe românește, „Gardianul cerului”. Mijloacele de combatere a dronelor sunt extrem de variate – rachete, tunuri cu tragere rapidă și muniție programabilă, cu fragmentație, arme cu energie dirijată (Laser) sau arme cu microunde, dispozitive de bruiere a semnalelor radio, iar senzorii utilizați pentru detecția și identificarea lor sunt și ei de mai multe tipuri – radare, camere cu termoviziune, stații radiogoniometrice, etc.

Prin urmare, MBDA a ales să dezvolte Sky Warden în jurul sistemului de comandă și control (C2) Licorne la care se pot conecta cei mai diverși senzori aflați pe piață (Saab G1X, Elta ELM 2026B, RADA MHR, Weibel Xenta, camere și sisteme în infraroșu – FLIR etc) precum și numeroase sisteme de armament aflate pe piață. Licorne face tot ceea ce trebuie să facă un sistem de control al focului automatizat dar care păstrează factorul uman în lanțul decizional.

Pentru a îmbunătăți capacitatea de detectare a dronelor, Sky Warden utilizează un set eterogen de senzori – radar, camere cu termoviziune, radiogonimetria etc. Evident, nu putea să lipsească intelighenția artificială sub forma algoritmilor necesari procesării imaginilor și identificării rapide a țintelor în cazul senzorilor electro-optici. Aceeași inteligență ajută sistemul de comandă și control să reducă frecvența alarmelor false cu consecința directă a îmbunătățirii imaginii tactice. MBDA a desfășurat ample campanii de testare pentru a se asigura că sistemul funcționează conform așteptărilor.

Licorne poate fi containerizat ceea ce-i conferă un grad ridicat de mobilitate sau poate fi integrat complet pe un vehicul dedicat. Doi militari pot opera sistemul cu ușurință datorită gradului ridicat de automatizare.

Licorne poate controla atât sistemul C-UAS Sky Warden cât și sistemele VShorad sau Shorad produse de MBDA. Ca o scurtă paranteză, în cadrul licitației noastre având ca obiect achiziția unor sisteme VShorad/Shorad este stipulată atât furnizarea unor sisteme VShorad și Shorad individuale, ce vor funcționa separat, cât și furnizarea unor sisteme VShorad și Shorad ce vor funcționa integrat. În cazul în care soluția MBDA va fi declarată câștigătoare, sistemul de comandă și control furnizat de producătorul european va fi Licorne. Ceea ce înseamnă că integrarea ulterioară a componentelor sistemului Sky Warden ar trebui să fie extrem de facilă.

Sistemul de comandă și control al celor de la MBDA poate funcționa atât independent cât și integrat în sistemul național de apărare antiaeriană. Integrarea se realizează cu ajutorul unui data link tactic (JREAP-C sau național). Pentru cei care vor să aprofundeze acest subiect, aveți aici un link către un scurt articol pe care l-am considerat deopotrivă lămuritor și instructiv. Mai adaug faptul că Licorne este compatibil cu protocoalele ASTERIX și SAPIENT.

Unul din sistemele deja integrate cu Licorne este Mistral Atlas RC, un sistem telecomandat echipat cu până la patru rachete Mistral 3 gata de tragere. Sistemul poate fi instalat pe vehicule 4×4 (Sherpa, JLTV, Uro Vamtac, etc) sau 8×8 (Piranha, Stryker, Boxer etc). Racheta Mistral 3 poate doborî o largă varietate de ținte (de la avioane de mari dimensiuni până la drone și chiar și ambarcațiuni de mici dimensiuni) cu o probabilitate de succes (demonstrată operațional) de peste 96%. Foarte pe scurt, racheta are o rază maximă de intercepție de până la 8 km, o altitudine maximă de intercepție de până la 6 km și o durată de viață de 20 ani fără întreținere, de mare ajutor atunci când vrei să-ți faci stocuri mai mari.

Sky Warden integrează cele mai variate mijloace de lovire a dronelor: arme laser, arme cu microunde, tunuri rapide, dispozitive de bruiaj, clasicele rachete antiaeriene etc șamd Însă, de departe, cel mai interesant sistem deja integrat cu Sky Warden este, în opinia mea cel puțin, drona concepută să doboare alte drone prin lovirea lor directă. Mai fancy spus, hit to kill. În acest scop, MBDA a colaborat cu producătorul specializat Novadem.

Drona a fost botezată Surveillance & Kill Vehicle sau SKV. Este un hexacopter cu motoare electrice și o rază de acțiune de aproximativ 2 km (probabil câteva minute de zbor) ce poate fi containerizat, prin intermediul containerului asigurându-se și menținerea bateriilor încărcate la capacitate maximă. SKV este dotată cu senzori electro-optici care îi permit să identifice drona inamică și să o neutralizeze prin lovirea ei directă. Conform celor de la EDR Online, SKV este lansat vertical. După tranziția la zbor orizontal, în faza intermediară către țintă, drona este ghidată de vehiculul de lansare de la sol. De la o distanță de aproximativ 200-300 de metri de țintă intră în funcțiune sistemul de procesare video al SKV care asigură ghidarea acesteia în faza terminală. SKV-ul cu masa de 1 kg își lovește victima cu aproximativ 200 km/h, structura sa fiind întărită în zonele de contact cu elemente din fibră de carbon de până la 5 mm grosime.

Efectul asupra dronei țintă este impresionant, am avut ocazia să văd o filmare cu o astfel de intercepție cu prilejul vizitei pe care am făcut-o la fabricile MBDA în perioada 18-22 martie. Practic, SKV poate asigura o muniție ieftină capabilă să doboare numeroasele drone FPV sau similare care au făcut ravagii în Ucraina și care s-au dovedit foarte greu de combătut cu mijloacele antiaeriene convenționale.

În opinia mea, marele avantaj al acestui sistem este dat de flexibilitatea sistemului de comandă și control Licorne și capacitatea acestuia de a integra numeroși senzori și cele mai variate mijloace de lovire a dronelor. De asemenea, foarte important, integrarea cu sistemele de comandă și control ale apărării antiaeriene de la eșaloanele superioare.

 

---

În primele două poze din articol este un sistem Sky Warden instalat pe o mașină Sherpa 4×4. În cele patru colțuri avem cele patru antene fixe ale radarului AESA, fiecare acoperind 90°, probabil un radar MHR RPS-42 de la Rada (Israel),  capabil să detecteze o nano-dronă de la 5 km și o dronă de mărime medie de la 25 km distanță. Radarul MHR RPS-42 poate fi înlocuit cu un radar Saab Giraffe G1X care ar putea fi instalat pe un catarg telescopic. În centru, amplasată pe un soi de barbetă, este o armă laser de putere medie HELMA-P de la CILAS, capabilă să neutralizeze o dronă de la peste 1 km și să îi deterioreze optica de la o distanță de până la 3 km. Între cele două antene din față este amplasată o stație de armament Hornet Lite controlată de la distanță, înarmată cu o mitralieră de 7,62 mm; o astfel de armă nu se încadrează în scenariul C-UAS, dar acest lucru ar putea indica o posibilă evoluție a acelei turele într-un sistem C-UAS. De asemenea, aceasta poate fi înlocuită de sistemul Openworks SkyWall despre care puteți citi mai multe detalii aici. În partea din spate a vehiculului este amplasat containerul care lansează SKV, în timp ce suita RF pasivă și sistemele de bruiaj nu au fost instalate. Sistemul de rachete Mistral este instalat pe un al doilea vehicul.