Scandalul din ultimele saptamani, cu suspensarea, nu a facut decat sa ne arate halul de slabiciune in care sistemul nostru de aparare este astazi. Cine mai crede ca batalia PDL-Basescu versus USL este doar o afacere murdara interna, se inseala amarnic!
Poate niciodata, din 1989 incoace, batalia intre blocuri nu a fost atat de vizibila si la lumnia zilei ca ceea pe care o traim noi astazi. Implicarea externa este vizibila daca te uiti unde trebuie. Semnalele sunt clare. Cursul euro/ leu a luat-o zdravan la vale, dar si-a revenit miraculos, odata cu stirea ca referendumul nu va fi validat, mai apoi, cand invalidarea a ramas in coada de peste, atacul asupra leului a revenit si mai puternic.
Moscova pe de alta parte face si ea ce poate pe fata, ca pe la spate da cu multa putere si asta nu ieri de astazi. Daca URSS/Rusia ar putea fi invidiata pentru ceva, acel ceva sunt doua institutii cu totul si cu totul deossebite: politica externa si serviciile secrete, acolo unde rusii sunt adevaratii maestri, mult peste americani.
Problemna este ca serviciile speciale romanesti, foarte bune si temute candva, sunt in acest moment slabite si cel mai probabil lovite si tradate de proprii lor conducatori.
Cand spun aceste lucruri ma uit la situatia economica a tarii, acolo unde se vede daca sistemul de aparare functioneaza sau nu.
Aceasta criza terbile, care nu ete altceva, decat o reasezare a puterii in lume, ne-a prins, ca de obicei, nepregatiti, iar acum, slabi fiind nu putem face mare lucru. La fel ca in 1940!
Cu toii ne intrebam cum este posibil ca economia roamaneasca sa rateze oportunitati una dupa alta, cu un talent care scoate din ecuatia intamplarea, ceasul rau sau incompetenta politicieniilor. Nimeni nu poate fi atat de prost. Incepand cu afacerea Bell Hellicopters, si terminand cu fondurile europene, continuand cu distrugerea sistematica a industriei de aparare si terminand cu afacerea pentru avioane sh. Stim cu totii, iar pe acest blog s-a scris mai mult decat in oricare alt mijloc mass-media, ca oportunitatile de achizitonare a tehnicii de lupta si de repornire a economiei romanesti sunt dupa colt. Sunt atat de aproape, incat trebuie doar sa intinzi mana si sa le apuci, in schimb noi refuzam cu seninatate orice afacere care ne-ar putea pune pe picioare.
Cum altfel se poate explica refuzul de a cumpara avioane de Saab, cu tot cu pachetul de offset, in schimb vom plati sute de milioane de euro pe niste cazaturi olandeze?!
Cum altfel se poate explica tendinta sinucigasa de a zdrobi industria nationala de aparare, si industria nationala in general, in loc sa ne construim singuri TAB-uri si tancuri?! De ce a fost oprit contractul pentru dezvoltarea si cumpararea a SAUR III/TBT 8X8?!
De ce am refuzat cererea Irakului de a le vinde 400 de transportoare blindate?! De ce nu am semnat contractul, iar in mai putin de doi ani, cu un avans de la Irak, puneam pe picioare SAUR III?! De ce am ratat tot timpul astfel de oportunitati? Coincidetele arata intotdeuna un plan in spate…
Coruptia si incompetenta nu sunt suficiente, mai este si altceva.
Dupa 1989 au aparut destul de multe carti foarte intersante, scrise de autori romani sau straini, despre activitatea reala de spionaj si contraspoinaj, dincolo de cartile lui Corut sau filmele americane, iar in aceste carti se putea citi limpede cat de mult conteaza un serviciu de informatii si contrainformatii, pentru viata de zi cu zi a omului de rand. Incepand cu slujbele si terminand cu cursul monedei nationale, investitii straine, exporturi sau importuri, dezvoltare economica, toate sunt strans legate de succesul sau insuccesul serviciilor speciale, in apararea si promovarea interesului national. Serviciile de informatii sunt, daca vreti, un fel de sistem imunitar, un sistem care nu este ramarcat prin nimic, cand totul merge bine si esti sanatos, dar care devin vizibile atunci cand sunt slabite si te umpli de bube.
O tara nu poate functiona, cel putin nu poate functiona normal si nu poate prospera, atat timp cat serviciile sale de informatii si contrainformatii sunt slabite si ineficiente, sau cand aceste servicii, desi isi fac treaba, nu sunt sprijinite de factorii politici.
Ori la noi avem un fost ministru, din gasca lui Voiculescu, acuzat si dovedit sub acuzatia de inalta tradare!
Slabiciunea economica si sociala a Romaniei, poate fi explicata numai prin slabiciunea serviciilor sale secrete, care nu sunt capabile astazi, sau nu sunt lasate, sa protejeze de agenti patogeni organismul care se numeste Romania. Iar treaba contaspionajului nu este numai vanarea si blocarea influentei agentiilor straini sau locali, ci la fel de important, este apararea Tarii de factorul intern, de coducatorii corupti sau cu totul incompetenti, prin scoaterea lor din sistem. Evident serviciile noastre nu pot face totul, nu pot ermetiza organismul pe care il apara, dar ele pot reduce raul, la un nivel de suportabilitate, care sa nu provoace boli cronice. Adica la fel ca sistemul imunitar al unui om, care nu ucide 100% bacteriile inamice, dar una peste alta mentine corpul sanatos si puternic, desi cateodata mai facem cate o raceala, sau o gripa.
Din pacate Romania este astazi departe de o evolutie normala. Nimeni nu poate explica atatea esecuri, atata prostie si atat deziluzii, doar prin contributia idoatei noastre clase politice. In mod sigur mai este si altceva, o infectie generalizata, o septicemie, pe care Serviciile Secrete romanesti, cat o mai fi ramas din ele, nu o pot starpi, nu o pot tine sub control, asta daca nu cumva raul vine chiar de sus de tot.
Actuala situatie politica este echivalentul uraganului Katrina, pentru economia Romaniei si pentru toti romanii. Cresterea euro va arunca in strada sute si poate mii de familii de oameni seriosi, care au casele luate in rate, va lasa fara slujbe sute de mii de romani, romani din categoria oamenilor muncitori, nu a lichelelor care se duc incolonati la vot, cu cate o galeata si 50 de lei in mana.
Micile firme, IMM-urile, se prabusesc, cu sutele pe zi, distruse de climatul economic incert, sufocate de imposibilitatea finantarii, de istabilitatea leului. Marile companii pleaca sau au planuri de evacuare de urgenta din Romania, iar bancile mama, a sucursalelor din Romania, pentru prima oara in istoria post-decembrista, isi retrag banii de la noi. Anul acesta a fost primul in care iesirile de valuta pe sistemul bancar au depasit net intrarile.
Nu stiu inca daca este doar ceva trecator, sau exista deja un plan de restrangere sau retragere chiar a bancilor occidentale din Romania. Deja Banca Centrala a Austriei a dat ordine cu privire la blocarea cresterii expunerii bancilor austriece pe piata din Romania, adica a interzis ca Erste si Raiffaisen sa mai pompeze valuta in filialele lor romanesti.
Sa fie Romania o corabie de pe care sobolanii au inceput sa fuga deja?! Deocamdata nu stiu dar daca situatia politica va continua in acelasi repertoriu, dar, indiferent de decizia CCR, toboganul spre sfarsitul lumii isi casca tot mai zambitor haul spre noi.
Pentru ca haosul sa erupa, este nevoie doar de cateva saptamani! Astfel daca FMI si UE decid sa intrerupa acordul de imprumut, atunci dobanzile pe care Romania le va plati la imprumuturi vor sari la cer, poate peste 10-11%, ori la aceste rate de dobanda se intrea rapid in incapacitate de plata. Problema noastra este ca noi nu suntem in zona euro, asadar nimeni nu va venii sa ne ajute. Noi putem sa ne ducem dracului fara sa deranjam pe nimeni prea mult.
Iar odata cu imposibilitatea de a se imprumuta, Apocalipsa economica, iar mai apoi cea sociala, ne va bate la usa, la urmatoarea data de pensie, adica undeva pe la jumatatea lunii urmatoare, cand Guvernul nu va mai plati pensiile si slariile bugetarilor, contractele cu firmele private, iar apoi toata economia intra in blocaj financiar total.
Timp necesar?! Fix o luna, sau mai au sansa sa dea drumul la tiparnita BNR si sa avem o frumoasa hiperinflatie de 100-200% pe an, care in linii mari tot acelasi drac este.
Si peste toatea astea si Dumnezeu s-a saturat de noi si trimis urgia secetei peste pamanturile noastre…O meritam, ca prea suntem imbecili.
De cateva saptamani ma uit cu groaza la nebunia creata pe scena politica si urmaresc caderea economica a Tarii zi de zi. Bursa s-a dus deja dracului si numai conteaza de mult, rata investitilor s-a prabusit si nu ma refer la investitile straine, cursul leu/euro este cum este, iar scandalul devine si mai aprig. Acest lucru mi-a indicat de mult ca nu Basescu si Ponta se bat pe Romania, ci Rusia si Occidentul, iar din pacate se pare ca noi vom pierde.
Slabiciunea institutionala, a servicilor secrete sau chiar a Armatei, isi arata acum coltii. Romania a fost slabita, iar acum este in postura unei mame slabe si nemancate de multe zile, incapabila sa-si apere copilul, incapabila sa-l alapteze. Am vazut o astfel de imagine in Coasta de Fildes…de mult. O femeie de maximum 20 de ani, cu tatele pur si simplu numai piele, si cu un copilas, slab de i se vedeau coastele, care incerca sa suga…amarata aia cersea ceva de mancare…A doua zi…aceeasi femeie, acelasi copilas, numai ca intre timp copilul murise de foame, la pieptul mamei lui….In secolul XX, la doi pasi de Europa, in vazul marilor companii care aveau afaceri pe acolo. Pur si simplu nimanui nu-i pasa de tragedia unei femeie moarte de foame si a copilasului ei…Credeti ca Europei sau Rusiei, le vor pasa de copii nostri?!
Cam asa vad eu Romania astazi: sfasiata, muscata din toate partile, singura si inconjurata de caini turbati, iar cei care ar trebui sa o apere, ca doar este MAMA noastra, fizic ne-am nascut din pamantul ei, asadar cei care ar trebui s-o apere, sau sa moare incercand, o lovesc cu sete pe la spate si se bucura ca nebunii cand isi vad mama in genunchi si plina de sange!
Ca Hristos pe cruce…asa este Romania astazi. Batjocorita de proprii ei copii, umilita si lovita in fata, scuipata si facuta tara tiganilor…Romania care a fost aici inaintea tuturor veneticilor care-si spun acum occidentul civilizat. Dar nu este vina lor. Nimeni nu-ti poate face rau, dacat tu insuti…
Si troienii si-au demolat singuri zidurile cetatii, abia apoi au fost stersi din istorie de greci…
Iar politicenii nostri se bat pe sufeltul abia palpaind in trupul Tarii. Dumnezeu sa-i trimita in iad pe toti, pentru ca noi suntem deja, dar inca nu constietizam. Mai avem o usoara inertie…
De citit si
Ce au in comun geologia si geopolitica
GeorgeGMT
superb articol…..doar adevar crunt…
sa stii ca ai mare dreptate..cine nu vede e prea prost..era prea aproape unirea..rusi au vaut ca in moldova nu au ce face..ca aia sunt hotarati pt unire..au is..sa le-o dam dincolo..si terminam cu totul..ii pun pe astia la putere,.,,care odata veniti o sa recunoasca si transnistria si tot ce vor rusi..ba vor semna ca nu o sa se uneasca niciodata cu moldova..de noi in tara ce sa mai ic,deastrul e foarte aproape..prosti care au votat usl..sa ii pupe in coor pe rusi acum.
Fara suparare, nu se ajungea aici, politic vorbind, USL-ul la putere daca cei din PDL se descurcau mai bine. Au facut tot felul de afaceri proaste, care nu au ajutat deloc economia. Nu au folosit deloc fondurile europene. Lupta anticoruptie a fost firava. Bine ca nu au fost un dezastru total si au facut taierile cand nu s-a mai putut.
Prosti suntem daca nu vedem ca in spatele PSD-ului sunt relatii stranse cu vecinii de la rasarit, e asa de cand cu revolutia. E posibil sa fie legaturi si cu alte partide.
Nu stiu cum functioneaza lucrurile in servicile romanesti, banuiesca ca mult mai prost decat ne putem imagina. Eu am vrut sa fac liceul militar, cand am aflat ca nu au specializare pe informatica m-am orientat imediat catre liceele care aveau. Din cauza asta suntem prinsi tot timpul nepregatiti, fiindca nu ne pregatim niciodata. Sanse sunt, numai ca noi nu le fructificam, oameni slabi, asta suntem.
Unirea se va face, e nevoie de timp si conducatori mai abili. Tot ce trebuie sa faca e un referendum!!! pana acum sunt in stare sa faca referendum pt toate tampeniile, numai pentru lucruri mari nu sunt. Politicieni ingusti.
Ai dreptate. Sunt toti o apa si un pamant, la fel de nenorociti!
Mă gândesc la o soluție și nu îmi vine în gând decât o resetare a economiei globale, adică un război.
Și ce-am face noi intr-un eventual razboi?
Ne-am olange mortii si, in continuare, de mila…
Ne-ar rupe rusii si ungurii in bucati.
Georgica, am citit mai demult pe undeva ca Romania ar avea cei mai multi „spioni” raportati la totalul populatiei cu mult peste ce au celelalte tari din jurul nostru, nu stiu cat de adevarat este dar un singur lucru ii cert, nu se prea vad rezultatele muncii lor…alt caz in care Romania a pierdut enorm a fost fabrica Mercedes care trebuia sa se contruiasca in Transilvania, cel mai probabil spionii maghiari infiltrati pe la noi au facut rost de informatie, au transmis-o la Budapesta si de acolo a inceput loby-ul sa nu se mai construiasca la noi…oare serviciile secrete romane ce p…a mamii lor au pazit?
Pe Basescu.
Sunt zvonuri si zvonuri.
Mie mi-a spus cineva(arta a securist in varsta),am intrat in vorba fara sa pomenesc eu ceva, era acum cativa ani intr-un zbor spre Stuttgart, si printre lucrurile pe care le-a zis a fost si problema cu Mercedes. Pe scurt, au plecat din cauza ca nu au putut sa isi faca fabrica acolo unde au vrut, de vina fiind Bucurestiul, cei din minister ar fi cerut sa faca fabrica aproape de Bucuresti. Ar mai fi fost si problema cu „aprobarile romanesti” adica alea pe bani cu care nemtii nu sunt invatati.
Am mai auzit si de alti investitori interesati sa dea drumul la cate o afacere in tara, dar toti au fugit din cauza ca primarul cere spaga in log sa le acorde facilitati(primar PDL in cazul pe care il stiu eu).
Acum dupa scandaul cu UE si referendum-ul, nu mai vin investitorii, vin profitorii.
Cristian , da-mi voie te rog sa ma bag si eu in seama , pot avea dreptate sau nu
Faptul ca dormim inca linistiti noaptea si ca nu stam cu frica ca intra un tanc peste noi , sau ca nu vin alte natiuni „privilegiate- stim noi foarte bine cine sunt natiunile privilegiate ” iar peste noi se poate datora si acesor „spioni” stim foarte bine ca nu suntem intr-o zona linistita , nu stim cate efoturi au fost facute pentru asta , e posibil sa nu fie asa, dar eu chiar nu stiu . Faptul ca SRI a ajuns la un nr mai mare ca fosta securitate , e un lucru de analizat , ori sunt informatii ca vremurile se schimba , ori se pregateste o „ofensiva” in eventualitatea unirii cu Basarabia si atunci sa fie suficiente efective pentru a putea gestiona si contracarea evenuale „nenorociri” de acolo ( stim bine ca acolo „ursul” e inca la el acasa ) , ori se preconizeaza ca zona aceasta va putea deveni instabila ( terorism ) cazul Bulgariei ………….
Nu stiu , eu doar ridic semen de intrebare …..
Poate ca o parte din serviciile secrete o duc chiar rau si chiar „transpira” pentru sigurnata noastra cu toate ca politicul, manjeste tot si is baga coada si acolo , ce oameni de nimic !!
Pai vremurile se tot schimba din ’90 incoace dar imaginea Romaniei in lume se inrautateste in loc sa devina mai buna, nu trece o saptamana sa nu apara in presa occidentala un articol defaimator la adresa Romaniei, cat de hoti suntem, cat de corupti, cand nu mai au ce scrie urat despre noi apar articole cu copiii din orfelinate, ca nu ne ocupam de ei…eu nu neg ca tot ce se scrie urat despre Romania nu ar fi adevarat, si ca ar fi minciuni…dar dece nu apar astfel de articole saptamanal despre Bulgaria sau Ukraina tari la fel de corupte, la fel de hoate ca noi, dece tot timpul se scrie urat doar despre noi? Cine are interesul ca noi sa avem o imagine foarte proasta in lume? si dece Serviciile noastre nu reactioneaza, parca nu-si fac datoria, daca totusi isi fac datoria dece nu sunt palpabile rezultatele muncii lor???…oare doar politicenii sa fie de vina ca nu pun in aplicare recomandarile Serviciilor?
Georgica, editeaza te rog cuvantul ala mai putin ortodox si mai pune doua puncte de suspensie 🙂
Foarte bun articolul ( ca si multe alte articole de pe aici )
Eu as adauga la prima parte :
Blindate, tancuri, Camioane Roman, de ce nu si ceva „salupe”-doar avem destule santiere navale, „arsenal” UM Cugir …… – Irak , Afganistan , Columbia ( as transforam asta in ceva real nu o campanie electorala ) si Romania, astea sunt oportunitati doar pana acum ….prin munca si seriozitate lista se poate extinde semnificativ
Ar cam da la numaratoare : 3.000-4.000 blindate, 2.000-3.000 tancuri, 10.000-12.000 Camioane …. cam 7-8 mld euro , iti dai seama ce „buget” inclusiv pentru cercetare, ar putea avea aceste fabrici romanesti ! pe termen lung 10-15 ani ….
La partea a doua doar as ridica cateva semne de intrebare :
Marile schimbari nu au fost facute ” tacut” cu „agitat” asa cum e acum – tulburente ….. aparent doar politice , dupa mine asta e adevarat schimbare de dupa revolutie , sustin si eu ideea ca cei care au ales 22 de ani ( infuentati fiind de perceptii si „sentimente” ) nu au mai putut decide decisiv ( nu vreau sa zic ca situatia e buna , nicidecum – dar nu au mai intrat in jocul murdar – asta nu ne spune ca au fost cu Basescu – DAR pur si simplu nu au luat parte la „mizerie”) , acum se incearca „masluirea” cartilor cu care se joaca ….. da oricum precedentul a fost creat . Sa speram ca directia va fi buna si nu va fi o gresala de directie ca si in 89 , sper asta pentru binele intregii natiuni .
O analiza mai mult politica decat geopolitica. 🙂
Sper sa citesti revista pe care ti-am trimis-o pe mail.
partea cu „geo” poti sa o uiti pana nu avem 200-300 avioane ultraperformante,150-200 elicoptere …2000-3000 tancuri de ultima generatie , 7-8 fregate – cu tehnologie de ultima ora …. putem uita „geo” ramanem numai cu ploitica 🙂
Ce parere ai despre geopolitica mediatica?
http://prezidenta.wordpress.com/2012/08/06/geopolitica-mediatica/
Cred ca in majoritatea cazurilor e o forma de manipulare si propaganda
In ce priveste Siria nu e tare complicat , nemtii : noi nu participam dar avem nave de razboi in zona , doar alimenta ( si rusii au vrut doar sa alimenteze in portul sirian 🙂 ) pe de alta parte conteaza ce zice SUA , restul partenerilor sunt bine veniti dar nu obligatorii.
Printul Charles – nu stiu foarte multe ….. de cand l-am auzit ca el a cautat …. si a rezultat ca e un urmas de-al lui Dracula, m-a pus pe serios pa ganduri daca omu asta vorbeste serios cu noi sau traieste in lumea lui …..
Merkel nu cred ca are nico treaba cu partidele de la noi , cu care sa tina : care e dreapta si care e stanga la noi ? , care e mai „cinstit” ca doar „banditii” se muta de la un partid la altul …..? sunt tot ei …. care e mai cinsiti ? e adevarat ca invatatceii lui Ilievici sunt mai periculosi ( uite ce axe cu Moscova fac …. ) dar tot ei sunt din pacate ….
e incredibil ce se intampla..mie sincer nu imi vine sa cred,parca e un cosmar..romania asta asa cum a fost..in ultimi ani a fost destul de stabila..e greu de imaginat ca la noi se poate face asa ceva..si asa de usor.nu suntem moldova unde vin rusi si schimba ce vor cum vor..sau cel putin asa am vrut sa cred..dar uite ca nu e asa..uitati cat de usor sa schimbat imaginea romaniei in afara..si cat de bine era..asa cum a fost..a fost liniste.astia din usl nu vor decat jos basescu,ei nu au nici un fel de plan pt tara asta dupa ce il dau jos pe basescu,nu ii iubesc nici pe unii nici pe ceilalti…dar ce fac astia acum e greu de imaginat pt o romanie a anului 2012.sper sa ne treim pana nu va fi prea tarziu.si unionist fiind mai spun odata:BASARABIA PAMANT ROMANESC.http://www.youtube.com/watch?v=_uYcrDiRlRQ
DAP, BASARABIA PAMANT ROMANESC!!!!!!! Melodia lui HARA ar trebuii sa fie imnul UNIONISTILOR!!!
http://www.youtube.com/watch?v=RldJ3WuLsdI&feature=BFa&list=FLtk-tS2lILnteb-mbuhF0dQ
http://www.youtube.com/watch?v=RldJ3WuLsdI&feature=BFa&list=FLtk-tS2lILnteb-mbuhF0dQ
am gresit linkul mai sus :))))))))))
bre ma saboteaza Serviciile si nu ma lasa sa postez linkul lui HARA :)))))…Georgica sterge-mi cele doua linkuri cu Chris de Burgh, o ultima incercare, sper sa mearga
http://www.youtube.com/watch?v=xnQlrOs_ee4
In mod evident nici un vecin nu are interes ca noi sa ne dezvoltam. Insecuritatea si instabilitatea din Romania serverste tuturor vecinilor nostri – investiile se vor duce la ei mai mult decat la noi – exemplul Mercedes este elocvent in acest sens. Nu au fost serviciile secrete de vina cat niste speculanti imobiliari si a fost de ajuns sa ii arati neamtului ca nu exista seriozitate…
In servicii la noi s-au facut angajari „romanesti” big time! Asta inseamna ca adevaratii profesionisti sunt destul de putini si probabil nu se afla prea multi dintre ei in posturi cheie – in principiu asevite politic.
Recent presedintele interimar a schimbat toti consilierii prezidentiali, ministrul de interne si-a dat demisia „de onoare”, e clar ca se realizeaza niste schimbari masive, ca lupta pentru ciolan e acerba si ceea ce vedem noi la TV e un fel de varful icebergului.
Romania s-a distrus in principal pe „brancile” ei – cei care era pozitionati bine in ’89 – ’90 – politicieni de mana a 2 -a s-au imbuibat din privatizari si devalorizari – cam ceea ce se intampla si azi la Posta Romana, Loterie, CFR, etc etc. Exista un film pe tema asta, cam prea prea cenzurat la noi „Kapitalism- our improved formula” cred ca il gasiti integral si pe yutub. Nimeni aici la noi, ma refer la administratia de stat nu are nici un interes sa vina investitii straine prea multe si bune pentru ca ei ies foarte prost si ii vede lumea cat sunt de incompetenti. Cazul Petrom este foarte bun exemplu – de la pierderi la profit (urias) instant.
Si cine e de vina pentru toate astea ? hm… e usor sa zici – poporul! mai greu de explicat pe bune si de ce. 🙂
Adauga Sidex Galat , pierderi zilnice de 1 milion dolari , si brusc trece pe profit , ……
Tre sa il votam pe vadim ,…sa vedem ce face si el….oricum cred ca ii injura un pic pe astia:)).. si totusi macar el zice lucrurile pe fata nu se ascunde ….
Din intamplare cunosc cateva persoane care lucreaza in servicii…Cu unii am fost coleg de liceu iar cu altii doar amic…oamenii astia erau cel mult mediocri in liceu(toti au facut dupa facultati particulare..unii au scoala profesionala plus diferente la liceu , apoi facultati particulare…singura chestie comuna care o au e ca sunt turci …au avut toti pe cineva sus in sistem care i-a bagat…acum nu le mai ajungi la nas si se dau oameni super importanti si capabili…cam asta e parerea mea despre oamenii din servicii care au grija de noi…..
Cei de care vorbesti cred ca sunt cei de la filajul de drogati si aurolaci , cei „adevarati” nici nu prea stii unde lucreaza , cei de care zici bineinteles ca sunt importanti. Cunosc un fost colonel si e extrem de stapan pe ce zice , nu scoate un cuvant in plus mai mult decat trebuie ….
Eu cred ca la ofiteri treburile stau altfel, bineinteles ca orice padure are uscaturi , o posibil sa fie si prea multe uscaturi …….in orice meserie cei care sunt „necalificati” tind sa-si dea importanta …..
Nu mai scrie cand esti partinic.., impresiile tale in acest moment sunt la fel de nocive ca si ale unor colegi de forum. Ne trebuie ceva constructiv care sa ne scoata din sfera aceasta, ceva care sa dea speranta, o actiune, o idee, sa lasam acesti interesati de comisioanele secretilor cat si comisioanele primite de secreti de la serviciile straine si sa aducem optimism pentru viitorul nostru.
Cu optimism nu rezolvi nimic. Noi suntem inca optimisti.
Aici e nevoie de actiune, noi stam si ne plangem toata ziua, ca niste sugari.
Chiar daca am vrea sa fim activi, nu stim cum.
Ma gandesc ca poate si pasiv se poate influenta o situatie, poate un set de reguli pentru noi toti, care ar putea ghida lucrurile intr-o directie pozitiva.
Nu stiu exact cum dar ma gandesc ca ar fi nevoie de chestii mici, simple, dar care folosite la scara nationala dau rezultate sigure. De ex pt enconomie, ar fi bine sa cumparam produse autohtone, stimulam economia, cretem numarul de angajati, etc… pt invatamant, sa acordam mai multa atentie copiilor, stimulente pentru rezultate deosebite la scoala si stimultente mult mai puternice pentru munca suplimentara. 2-3 Ore de munca in folosul comunitatii, etc.
Ma gandesc ca daca ar fi un asemenea set de reguli, si daca ar avea mai multi adepti, ne-amimbunatati situatia singuri.
Regulile tale sunt simple si se numesc: bun simt. Problema este ca populatia este manelizata, pacalita cu circ la TV, iar cand isi pierd slujbele…ei bine si atunci li se spune ca devina sunt ceilalti, ca ei au lasat nus ce dracu probleme. Sincer nu vad o solutie, cu atat mai putin una emanata de jos in sus. In general lucrurile se schimba, atunci cand in fruntea tarii, ajung, accidental, oamenii destotinci.
Iar in rarele cazuri cand lucrurile se schimba de jos in sus, in frunte ajunge pleava, cei cu gura mare, arivisti, tupeisti, cam la fel ca in „89.
Sa nu-mi spui acum ca actiunea ar trebui s-o poarte mru. In rest sunt intru totul de acord cu tine dar, doar atat. Eu am luat atitudine impotriva sindicatului si impotriva cadrelor superioare pentru ca se intampla fapte negative la avansarea in posturi si sunt pe punctul de a fi dat afara, ma urmaresc, imi transmit mesaje prin colegi, ce poti face cand societatea este infecta si cei de langa tine te simt incomod pentru simplul fapt ca ai luat atitudine si sa nu mai spun ca principalul beneficiar a fost avansat in postul maxim saptamana trecuta.
Ce? MRU, nu am zis nimic de el. Ce face domnul Ungureanu e treaba lui, totusi sper sa se cristalizeze cat mai repede coalitia de dreapta ca sa tina peipt USL-ului. Nu, ce am zis eu nu e de natura politica, sau cel putin nu trebuie sa fie.
Vreau sa zic ca miscarile de sus-in-jos, adica conducatori sa schimbe tara, sunt bune, dar ar fi si mai bine daca noi ne-am ridica macar cu o treapta, e un pas ianinte!
Vreu sa zic ca in loc sa dezbatem, poate ar fi mai bine daca ne-am intrece in lucruri bune facute.
Nu cunosc contextul in problema cu sindicatul, dar eu banuiesc ca ati procedat corect, daca ar fi mai multi romani cu o atitudine asemanatoare eram mult mai departe astazi. Cand societatea este infecta facem ce putem, nu va doresc sa ramaneti fara servici, asta e o hotarare pe care numai dumneavoastra o puteti lua, toti avem familii de intretinut, exista o anumita limita pana unde putem merge.
Societatea este asa cum ati descris-o, ca un bolnav de cancer. Solutia mea e simpla, dar radicala, sa ne schimbam comportamentul prin lucruri marunte, dar care in timp duc la efecte pozitive. De exemplu e foarte important ca prin educatie sa transmitem ideea de „lucru bun”, sa explicam copiilor ca lucrurile rele marunte degenereaza in probleme capitale. O mica problema nerezolvata la timpul ei, ajunge sa fie un obstacol de netrecut. Ma gandesc ca insufland o educatie „moralizatoare” implicit se va reduce coruptia, nepotismele.
Trebuie sa fie ceva cum a zis George GMT, lucruri de bun simt. Cand un om „emana” bun simt, „sfinteste locul”, daca e un nesimtit il polueaza(face gratar si lasa mizerie, polueaza fonic, se imbata face scandal, etc).
Toate se leaga ….. !!! :
Au prins glas ” la un semn deschise-i calea ” :
oare „degeaba” si gratuit au prins glas rusnacii ???!?! ce parere aveti ? cum se simte un iz comunist la Bucuresti cum prind glas ……….
http://www.youtube.com/watch?v=ze9H9HB42dk
http://www.youtube.com/watch?v=Ad3uF_8TOrM
Mult respect pt Actiunea 2012 care a organizat marsul unionist de la Balti…nu cred ca are legatura cu situatia din Romania, orasul Balti ii unul din fiefurile comunistilor, ii oarecum „normal” cum au reactionat comunistii…pe mine cel mai tare ma bucura ca comunistii abia au reusit sa adune vo 500 „patrioti” si aia momiti cu bere si bani ca sa vina la contra manifestare…comunistii sunt tot mai putin, generatiile tinere sunt 95% impotriva comunistilor, un lucru bun zic eu.
bere mici si multi din „agenturi” sunt aproape sigur ca au fost multi acolo din „agenturile straine”….
Este exact ca si al noi , cu acest referendum ….sa speram ca se incepe ceva noi , pentru prima data generatia „Ilievici” nu a reusit sa mai decida decisiv , asta nu inseamana ca ceilalti au fost cu ceilalti , eu cred ca lumea nu a vrut puri si simplu sa ia parte la acest joc murdar si inutil
Ca sa iesi dintr-o gropa trebuie sa intelegi doua lucruri: faptul ca esti intr-o groapa, iar mai apoi sa-i vezi marginile. Cine are pesti in acvariu, mai ales bibanul ala rosu frumos, poate a remarcat cat este acel peste de prost: inoata, da cu capul de peretele acvariului, se intoarce, inoata in directie inversa, da cu botul in peretele opus, se intoarce din nou, si tot asa…bibanului i se pare ca este in ocean, pentru ca nu tine minte cand da cu capul in pereti!Faptul ca scriu dur cateodata, are exact acest rol! Trebuie sa intelegem unde suntem, trebuie sa ne indentificam dusmanii si prietenii, iar mai apoi sa ne evaluam optiunile. Trebuie sa stim unde suntem si ce trebuie facut. Avem nevoie de o gandire rece pentru asta.
Eu sunt tipul de om care accepta o stire proasta, ca fiind un lucru natural, nu imi scade moralul, ci dimpotriva. Sunt foarte incapatanat si am mereu incredere in mine inusmi, iar pana acum mi-a iesit.
Din punctul meu de vedere serviciile speciale ale Romaniei lupta pentru tara, iar daca rezultatul acestei lupte, daca inamicii nostri, sunt atat de puternici, incat insasi existenta in continuare a Romaniei intreaga, este o victorie…e intr-un fel, in ton cu istoria noastra.
Pt ca daca exsita o trasatura definitorie a romanilor, daca exista un lucru la care suntem foarte buni, acela este fara indoilala, suprevituirea!
Suntem un neam de supravietuitori, la multe imperii le-am mancat coliva, insa ma asteptam ca acum, sa scapam de supravietuire si sa incepem si noi sa traim omeneste, sa incepem si noi sa cladim catedrale.
Ma uit cu mult jind la Polonia, la Cehia si vreau si eu acelasi lucru pentru noi. Nu ma intelegeti gresit, nu am probleme financiare, insa ma doare cand merg pe strada si vad oamenii saraci si si cu copii saracuti de mana! Chiar ma doare sufletul, pentru ca sunt ai mei, sunt romanii ca si mine. Iar saracia lor ma doare…
In mod clar, chiar daca serviciile isi fac treaba asa cum pot, politicienii nostri sunt clar si prosti si tradatori, cel putin unii dintre ei, intr-un numar extrem de mare.
Pentru ca ai adus aminte de bibanul rosu si ma simt vizata, am sa-ti raspund, spunand ca identificarea dusmanilor si a prietenilor constituie o exprimare cam radicala. De principiu ar trebui sa identificam acei parteneri care au disponibilitatea de a cladi impreuna cu noi, si crede-ma ca daca te vad prost ti-o trag pe la spate, cum spui tu despre rusi. In cealalta directie e mandatoriu sa fim pregatiti sa ne aparam si sa ne aparam partenerii, cel putin diplomatic…
🙂 Nu m-am gandit nici o clipa sa personalizez bibanul cu unul dintre voi! Pur si simplu era o metafora.
Nici nu mi-am imaginat ca vroiai sa personalizezi bibanul rosu… doar ca intamplator am unul acasa a carui poza e pe blog.
George, romanii au supravietuit insa au tot cedat incet-incet din ce era al lor, si aici ma refer la resurse si teritorii. Si asta mai mult de 1000 de ani. 1918 a fost doar o zvacnire in care s-a unit ce s-a mai putut in contextul politic respectiv, dupa care erodarea a continuat.
Daca mai continuam vreme asa, s-ar putea sa ne trezim iar la situatia pre-1918. Doamne fereste!
Acum si o stire mai buna din ciclul cum sa-i fugarim cu ultimele 6 tevi israeliano-rusesti ale noastre pe „ze partenerii strategici” cu avioane noi de care vrem si noi, doar ca mai fisurate si mai ieftine:
http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/incepe-dacian-viper-2012-avioane-americane-la-campia-turzii-112411.html
Exerciţiul bilateral româno-american Dacian Viper 2012 începe luni şi se va desfăşura până pe16 august, la Flotila 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.
La acest exerciţiu vor participa aproximativ 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave MiG-21 LanceR, un elicopter IAR 330 Puma aparţinând Flotilelor 71 şi 86 Aeriene, precum şi 150 de militari ai Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, cu opt aeronave F-16 şi o aeronavă KC-135.
Dacian Viper 2012 are ca principal obiectiv antrenamentul comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale, pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte, dar şi cu echipaje mixte din România şi SUA.
Au inceput Americanii sa puna piciorul in prag … interesant de urmarit…
Bun, tot aud treaba asta ca deja m-am saturat, „toti sunt la fel”. Perfect de acord, dar ce rezulta de aici, cum de sunt toti la fel ? Nu-s picati din luna, nu-s luati din import, sunt toti fii acestui neam. Nu cumva asta inseamna ca problema este adanc infiripata in sufletul acestui popor, ca cei care vor sa intre in politica o fac doar pentru capatuire, ca majoritatea oamenilor cu care am vorbit spun ca daca ar avea ocazia ar face la fel. Ceea ce ni se-ntampla se-intampla pe merit, oamenii trebuie sa simta ca bataia doare, altfel nu se trezesc.
In ceea ce priveste Polonia, Presedintele Parlamentului European Jerzi Buzek este polonez. Unul dintre cei mai mari geopoliticieni Birzezinski (sper ca am scris bine) traieste in US si este polonez. Si acum intrebare de 1000 de puncte 🙂 daca vrei sa fii ca Polonia, pe care dintre politicienii nostri il vezi la nivelul d-lui Baroso?
Brzezinski.
N-ai scris bine. Nici Birzezinski, nici Baroso si nici Romanija in care spui ca traiesti.
si eu pe aici prin tara asta, ca daca eram mai desteapta nu-mi pierdeam vremea cu voi…
Hehe … intr-adevar, o replica pe „masura” 🙂
Zbigniew Brzezinski „Din victorie in victorie pana la catastrofa finala” :).
da.. e o chestiune de modestie…nu suntem vesnic tineri…
populatiei din romania ai place hahaiala,panarama,etc…Romania este de mult vanduta atat la est cat si la vest…cu marele sprijin al agentului de marketing ptr.Rosia Montana …adica „suspendatul
‘ cu „s mic…
si nu numai el…dar cu marele concurs al „serviciilor”…
Am crezut ca oricat ar fi politicienii nostri de corupti,in cele din urma vor fi patrioti.Sa ne intelegem clar:Nu simpatizez nici o tabara!Sunt monarhist,imi place libertatea si vreau un parlament ca cel interbelic.Dar acuma,ce vad?USL dă o lovitură de stat? Nu, distruge statul cu totul! Bucată cu bucată, om cu om, instituţie cu instituţie. Ceea ce face acum alianţa moşită de Iliescu şi Voiculescu va intra în istorie ca una dintre cele mai brutale încercări de schimbare a poziţionării geostrategice a unei ţări. Iar pentru asta se folosesc de infractori şi infracţiuni care ar trebui să pună ultimele instituţii funcţionale ale statului în alertă de război.Azi,am auzit ca si-au numit oamenii in fruntea BEC si la Justitie.Adica:”Noi numaram,noi legalizam”!
Ce daca Basescu a zis ca Marea Neagra este lac rusesc?Il eliminam!Ce daca Chiorul il lua pe presedintele Moldovei la raspundere pentru declaratii proruse?Ce daca Marinerul ii tragea suituri in fund lui Medvedev cand acesta facea declaratii belicoase la adresa Moldovei?Ce daca,la fiecare inceput de mandat,Nepricopsitul asta de presedinte al Romaniei,isi facea prima vizita in Republica Moldova?Hahalerele astea doua ce ne kokosesc acuma,au descoperit ca Presedintele Romaniei,a baut la nustiu ce crama,cu cel al Moldovei,Voronin,cate 2-3 sticle de vin…Pai si eu beau cu amicii…Poate mai mult!
Adevarat ca ni s-au facut propuneri,mai mult decat voalate,sa cedam Transnistria in schimbul unirii cu R. Moldova!Dar tot atat de adevarat este ca Basescu s-a opus!
Spunea Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe şi consilier prezidenţial, care consideră că „nu sunt de acuzat cei care vor să-şi promoveze interese economice, la un moment dat” şi care „ar fi înclinaţi să profite de o vulnerabilitate pe care o ţară şi-o creează singură”. Fostul ministru de Externe crede că România şi-a creat singură probleme şi a devenit vulnerabilă pentru statele cu care se află în „competiţie”.
Iar ca cireasa de pe tort sa fie pusa,inchipuiti-va ca dacă turbulenţele politice vor continua „până la o limită inacceptabilă”, nu se exclude ca amplasarea scutului antirachetă în România ar putea fi rediscutată.Eu,unul,nici nu vreau sa ma gandesc la ce va urma!Pentru ca VA URMA!
Da Diaconescu un traseist politic. Basescu tragea suturi in fund cui? Lui Medvedev? Esti comic Basescu n-a tras suturi in fund nici unui politician din vre-o mare putere. El tinea discursuri dure pentru noi sa-l admiram ce tare in „cojones” este pentru ca in realitate Medvedev sau Putin l-au tratat ca pe o drosophila melanogaster. De cate ori i-a raspuns un oficial rus de prim rang? Niciodata. Mereu au raspuns ba ziaristii rusi ba oficiali de rang inferior ceea ce arata adevarata marime a lui Basescu.
Vorbesti de lovitura de stat? Cand , cum? Inlocuirea unei hoate care falsifica numaratori prin parlament se numeste acum lovitura de stat? Suspendarea si demiterea (nesigura) a unui presedinte care a destabilizat scena politica provocand deliberat scandaluri dupa ce favoritii dansului au iesit sifonati rau din alegerile locale se numeste acum lovitura de stat? O, am uitat astfel de scandaluri nu au mai fost de cand Basescu si-a tradat aliatii si a incercat tot posibilul sa-l schimbe pe primul ministru liberal cu unul PDL pe placul sau la nici 6 luni dupa ce castigasera impreuna alegerile.
A face declaratii despre normalizarea relatiilor cu un stat se cheama ca ne dam pe mana acestuia? Cine spune asta ori este rau intentionat si face propaganda ori habar n-are despre ce inseamna declaratii diplomatice.
Iar cireasa de pe tort este un balon de sapun cu scutul pentru ca incertitudinea asta de acum nu inseamna departarea de aliantele actuale nu asta este miza. Asta cu „intram pe mana rusilor” este o gaselnita propagandistica basista care apeleaza la rusofobia majoritatii romanilor pentru a-si mai reface imaginea sifonata destul de rau prin interior.
Sa fim bine intelesi!Tocmai am vazut ca MINIŞTRII IOAN RUS ŞI VICTOR PAUL DOBRE ŞI-AU DAT DEMISIA.Si stii de ce?Rus a anuntat că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru de Interne pentru că „este un politician onest, corect, iar în ultimele zile,asupra lui au fost făcute presiuni de catre Victor Ponta si Crin Antonescu, lucru inacceptabil”.Ioan Rus a declarat, luni, după ce şi-a anunţat demisia de onoare din funcţia de ministru de Interne, că nu poate accepta ca MAI să fie părtaş „la ceva ce nu înseamnă lege, ce nu înseamnă respectarea legii în România”, precizând că limitele demnităţii sale şi le stabileşte singur.
Asadar,Pontantonescu,ramane fara doi din „greii” pe care conta!
Repet:Nu sunt retardat si nici visator!Sunt convins ca pentru cei care nu si-au invatat lectiile,istoria se repeta!”aliantele actuale”?Spunea Maresalul Antonescu:”Dintre toate popoarele victorioase,in orice razboi la care am luat parte,suntem singurul popor care nu ne putem bucura de binefacerile victoriei”.
Si sa fie clar:Suntem vinovati,noi,ca popor,pentru ceea ce avem in ograda noastra!Dar cand nici macar ograda nu mai e toata a noastra?De cand ne stim,in istoria moderna,cauza tuturor nenorocirilor noastre a fost Rusia!Cine este Rusia?Aliata principala a aliatilor nostri!!!Nu ar trebui sa mai avem incredere in cuvantul si semnatura nimanui.
Si,DA!Ai dreptate „CredInRomania”,dar sa stii:Lumea intreaga este cu noi si cu toate astea nimeni nu ne ajuta!Aceasta este situatia noastra politica!Cu respect!
Aaaa lol.Nu am zis ca trebuie sa ne aliem cu Rusia nici macar nu vreau asta . Spuneam ca niste „normalizarea relatiilor” nu inseamna ca ne aliem cu ei ci doar le detensionam ceea ce este cu totul altceva, la fel cum vizita unei fregate chinezesti la Constanta nu inseamna ca sarim in barca adversa. In 1976 nava-scoala Mircea a fost invitata la o mare manifestare navala la New York cu ocazia bicentenarului independentei SUA dar asta nu inseamna ca administratia americana a inaintat automat cererea de aderare in Pactul de la Varsovia.
Despre Rus ce sa zic… Nu te uita doar la ce spune in presa. Eu inteleg cam asa ce s-a intamplat , povestea cu listele de la referendum a dus se pare la concluzia ca Rus a schimbat (daca nu o avea schimbata deja) tabara deci a cam tradat. Demisia asta de onoare ” ca urmare a presiunilor politice” mi se pare ca se traduce asa „ai jucat cu fundul in doua luntrii, treci la munca de jos si fa-o singur oarecum onorabil ca sa nu te trimitem noi si afla toata lumea”. De fapt Rus este unul din resturile din vechea garda PSD membru in grupul de la Cluj, ma rog, eu m-am mirat cand l-a pus ministru stiiind ca are cocheteaza cu marinaria dar asta este probabil cautau un prilej sa-i puna loialitatea la incercare.
Stati linistiti in ciuda articolului ( 🙂 ) prapastios nu ne mai aliem cu Rusia in viitorul apropiat si mediu chiar si fara Basescu.
CredinRom..
Nu vorbi dacă nu știi ce e, lasă la ații care fac să judece ce există – ref la Băsescu care aruncă vorbe, dar nu știi, sau ești rău intenționat când zici că nu s-a făcut…
Respecuos,
polytik
„vreau un parlament ca cel interbelic”
Asta vrei? Un parlament ca cel interbelic? Il ai! Mai manelizat dar la fel de corupt!
pai rediscutarea amplasarii scutului sau amanarea ei o discutau OBAMA CU PUTIN la o intalnire la care microfoanele erau uitate(sau nu)deschise
si e adevarat ce spui….si tu bei un pahar cu amicii..
si daca ai inceput cu”si ce daca…”atuci pot sa spun si eu ..sau oricine…si ce daca ne pleaca medicii din tara si ce daca ne pleaca profesorii si ce daca inchidem spitale…si ce daca nu dam doi bani pe relatiile cu CHINA si RUSIA ,tari cu care tarile occidentale au relatii economice la nivel inalt…binenteles in beneficiul lor economic…si ce daca…
si ce daca esti miezul discordiei inca din 1996 in cadrul CDR ….si in marele beneficiu al …..
si ce daca NASTASE sta la parnaie doar cel mult 8 luni…dupa ce …a contribuit si el la jaful Romaniei…
Gata! ajunge, am inteles ideea, nu e nevoie sa intxicam un blog intreg, ce zici?
cei care iubesc tara asta sa devina membri in actiunea 2012..si sa ajute la unire..www.actiunea2012.ro.pentru cei care cred ca existenta a doua tari romane este o nedreptate.traiasca unica romanie mare.
Interesant faptul ca atunci cand are Moldova presedinte , Romania si-l suspenda, iar cand are Romania presedinte, Moldova nu-i in stare sa-si desemneze unul…
ok…scuze pt.aprofundare…
Apropos de servicii secrete, Antonescu a declarat deja ca SIE este de vina pt imaginea proasta a Romaniei in lume!!!! SIE!!! Adica SIE a plagiat, SIE a zis ca-si demisia, dar apoi a uitat de asta, SIE a facut tot circul asta…SIE a prabusit leul in trei luni, cat s-a prabusit inainte in trei ani.
Asa ca ceva, ceva din ce am scris eu, este confirmat de presedintele interimar. Baietii nostri cu ochii albastri sunt loviti din interior, poate mai rau decat din afara!
Adica nu merge ca presedinte sa-ti ataci proprile servicii secrete, mai ales cand minti cu nerusinare!
„Este de o mie de ori mai ieftin sa platesti cu darnicie pe cei mai buni spioni,decat sa platesti prost o armata oricat de mica.Nimic nu este mai important pentru un stat,decat calitatea spionilor””-Sun Tzu…Dar sa ti-i faci ostili,denigrandu-i…Mare este gradina Domnului…
Parca baietii cu ochi albastri erau la USLA nu la SIE…
„Baietii cu ochii albastri” este o sintagma care denumeste totii agentii secreti romani. USLA nu sunt agenti secreti ci militari specializati, adica trupe speciale anti-tero.
Daca vrei tu… dar ai fi singurul…
Ca sa priceapa si bibanul rosu:
“Baietii cu ochii albastri” este o sintagma care se refera cam la toti agentii secreti.
USLA a incetat sa existe oficial imediat dupa ‘Revolutie’, unitatea a trecut in subordinea MAPN, iar mai apoi si-a schimbat denumirea si a trecut in subordinea SRI. Operatorii au ramas cam acceasi, pt ca erau militari profesionisti si dureaza ani de zile pana ai profesionalizezi, e material uman selectionat si nu ai cum sa-i inlocuiesti rapid, pt ca nu-i iei de pe strada.
Asa ca unitatea cu numele de ‘USLA’ e history.
Acum sunt actuala BAT(Brigada Antiterorista SRI) si se ocupa atat cu antiterorismul(intr-un cadru mai extins care include atat restul SRI cat si alte servicii de informatii) cat mai ales cu contraterorismul.
Am inteles ca nucleul dur e destul de bine pregatit.
@angelaglobal. USLA, avea in componenta sa ofiteri operativi pe linie de pregatire, documentare si strangere de informatii in legatura cu potentiale amenintari teroriste, inclusiv monitorizarea studentilor arabi ce studiau in Romania, si nu numai. Acesti ofiteri, in stransa legatura cu personalul CIE din ambasadele Romaniei din terte state, monitorizau persoane sau organizatii teroriste straine, inclusiv arabe, lucrand dupa toate regulile muncii informative -inclusiv cu agentura si retele informative. Chiar si OEP-ul lui Arafat era in vizorul USLA/CIE, cu toate ca Ceasca era „pretin” cu maimutoiul ala. Pe langa ofiterii operativi, erau si un numar redus de „speciali” in cadrul Grupului Special de Interventie (parca asa se numea), format numai din luptatori foarte bine antrenati in lupta antiterorista. Acestia, erau ultima linie de aparare in fata amenintarii teroriste, si aveau, printre altele, ca misiune, paza obiectivelor de importanta strategica, inclusiv a ambasadelor straine de la Bucuresti, precum cea a Israelului. „Baietii cu ochi albastri”, se gaseau in toate structurile de informatii ale Romaniei comuniste. Actualul BAT, urmasul USLA din compunerea SRI, are in mare parte aceeasi structura organizatorica; si acesti „baieti” lucreaza conform muncii operative, dar, pana la urma, rolul lor este sa previna -si, pana acum, o fac foarte bine!
@WW
Cred ca incep sa pricep, pentru ca intr-adevar racolau baieti cu ochi albastri, care ajungeu in forte speciale, dar nu stiu exact unde…
@angelaglobal. „Racolau”, este poate prea mult spus! Daca te referi la agentura si agenti, acestia erau intr-adevar racolati din diverse medii de interes operativ: personal diplomatic, agenti de vanzari, reprezentanti ai unor firme sau organizatii, studenti straini, etc. Daca te referi la agentii operativi, care printre altele se ocupau cu racolarea, formarea si indrumarea agenturilor si a agentilor, acestia nu erau „racolati” ci formati/pregatiti in scoli speciale si in multi ani (mare parte dintre acestia proveneau din randul celor cu studii superioare, multi fiind pregatiti inca din facultate). Un asemenea agent, nu se formeaza peste noapte! Agentii operativi, de teren, din cadrul USLA proveneau din randul Securitatii. Nucleul initial, format in anii *70,din ofiteri trimisi la specializare, a beneficiat de transfer de cunostinte, proceduri, pregatire si echipament, de la renumita GSG, din Germania Federala -modelul dupa care a fost creata USLA (grupul de interventii cu siguranta, care avea in dotare si echipamente de provenienta ruseasca, ulterior si romaneasca). Grupa Speciala de Interventii, avea luptatori alesi pe spranceana dupa teste draconice, din randul Securitatii, chiar si al Armatei, fiind pregatiti ca parasutisti, scafandri, soferi de inalta clasa, tintasi de elita, etc. Acestia pot fi numiti intr-adevar, Forte Speciale! Cu totii, absolut, erau considerati „baieti cu ochi albastri”, fiindca apartineau de Securitate, si, pe atunci, toti securisti erau catalogati astfel! Ca si acum, dupa cum vad…Oricum, inainte de 1989 foarte putini stiau despre existenta USLA, si cu atat mai putin de existenta „specialilor”. Dupa cate stiu, fiecare departament regional de Securitate avea cam 5 asemenea ofiteri.
@WW explica-mi si mie care era treaba cu „agenturile” ca nu cred ca Ceausescu facea aprecieri pe langa subiect
@angelaglobal. „Agenturili”, cum le spunea Ceasca, erau cele straine, apartinand unor alte state, foarte putin probabil sa se fi referit la cele ale Securitatii (Ceausescu, era obsedat de existenta acestor agenturi, dar, asa cum este normal, ele existau cu siguranta in Romania, cu deosebire: Mossad, KGB, CIA, AVO -Serviciul Secret Maghiar. Insa, erau in mare parte cunoscute Contraspionajului, care prefera sa le monitorizeze decat sa-i aresteze membrii -ar fi trimis altii in loc, pe care trebuia sa-i depisteze, o munca deloc usoara). Exista zvonuri, neconfirmate inca in mod clar, cum ca anumite structuri ale Securitatii, interne si externe, ar fi „colaborat” la doborarea lui Ceasca si ridicarea lui Ilici Iliescovici -dar, aici putem dialoga la infinit, ceea ce n-are rost deocamdata, fara dovezi certe in acest sens. Oricum, in aprilie 1989, CIA considera Securitatea romana ca fiind pe locul patru in lume ca eficienta -si nu cred ca aberau!
@WW Nu prea cred ca Ceasca nu stia de KGB etc…, le-ar fi numit servicii straine nu agenturi. Adica , daca vrei sa ridiculizezi ceva folosesti un cuvant gresit. Ce agentii, pe care Ceasca le-ar fi dispretuit ar fi putut sa-si faca aparitia pe teritoriul romanesc? Cam asta ar fi intrebarea.
@angelaglobal. Pai exact asta am spus si eu -Ceasca era obsedat de existenta pe teritoriul tarii a unor astfel de agenturi, inclusiv apartinand KGB, chiar GRU (serviciul de informatii al armatei ruse). Ce anume nu-ti este clar? Ceasca, era renumit pentru greselile de exprimare si confuziile pe care le facea, pentru el existau „agenturili” (ca si „boborul” si „vulgul”, nu crezi?); profesionistii le numeau „servicii straine”. Serviciile de informatii ale statelor cu interese mai mult sau mai putin ortodoxe in Romania, au existat dintotdeauna, nu doar in perioada 1965-1989, cand Ceasca a condus aceasta tara. Chiar crezi ca aceste Servicii, si-ar fi trimis agentii in Romania cerand acceptul lui Ceausescu, ori autoritatilor si Serviciilor romanesti? Chiar daca le-ar fi dispretuit, greu de crezut ca EL ar fi cunoscut mai bine decat profesionistii, lupta de pe acest front nevazut. De aia nu mai puteau Serviciile straine din Romania, de dispretul lui Ceasca! Si sa sti, profesionistii se respectau intotdeauna intre ei, fiindca spionajul-contraspionajul este un razboi al inteligentelor, chiar daca erau in tabere adverse. Agenti de tipul James Bond nu exista!
Faptul ca suspendatul are oameni suspusi sau santajabili in serviciile secrete care i-au servit si ii servesc interesele dincolo de interesul national nu e un secret si Antonescu la acestia s-a referit. Faptul ca leul a fost atacat de cate ori Basescu a sfeclit-o iarasi este vizibil. Uitat-te in urma cand a scazut leul si vei vedea ca de cate ori Basescu o lua la vale la fel facea si leul iar de cate ori parea ca situatia se intorcea in favoarea lui atacul inceta si leul isi revenea de cate ori parea ca se intoarce in favoarea lui. Probabil ca baietii cu ochi albastri ar trebui sa renunte la a se amesteca partizan in politica interna si atunci vor fi si mai respectati si neatacati. Astfel cand se implica vizibil in favoarea unei tabere politice se pot astepta si la scatoalce mediatice.
Sczue pentru repetitia cu „favoarea” voi fi mai atent.
Nu cred ca atacul pe leul se face din interior si nici ca SIE are ceva legatura. Cred ca asta este mana baietilor cu bani multi.
Mana baietilor cu multi banii ,:)) mai bn zici mana celor cu multi banii care au devenit asa bogatii pe spatele nostru si in special cu ajutorul lui base ….acum il ajuta si pe el sa scape din rahat….
Bre un atac pe leu nu se da din tara, ci este orchestrat de marile banci din afara. Se joaca sume foarte mari de bani, iar faptul ca astazi BNR-ul a anuntat ca a taiat de facto macaroana cu lei ieftini pentru banci, adica practic a anuntat ca restrange creditarea pe titluri de stat, arat exacta asta: leul este atact din exterior pe model 2008.
Poate o data voi scrie doua articole: unul despre metodologia unui atac pe monedea, in speta pe leu, cum se face, cine o face, si cum ne putem apara, si al doilea istoria atacului si contraatacul nimictor al BNR-ului, din 2008, a carei victima, stimatul domn Isar, a fost dat afara de BNR de la ING, tocmai pt ca atacase leul dincolo de bunul simt. Iar acum domnul Isar este consilierul lui copy-paste.
Paritatea leu/euro are legatura cu stabilitatea politico-sociala si nu cu o persoana anume. Intamplator, instabilitatea actuala e cauzata de institutia presedinte. Tot instabilitate se cheama si cand poporul iese in strada si pune presiune pe factorul politic. Intre un presedinte suspendat si o noua iesire in strada a maselor, prefer prima varianta.
Crezi? Adica in opinia ta nu s-au inventat inca atacurile speculative? Din ce epoca vii?
Atacurile gen hedge funds sunt la ordinea zilei iar o noua lovitura a ungurului Soros nu ar fi exclusa, doar ca de data asta BNR-ul are suficiente fonduri sa aplaneze atacurile externe pe valuta… si mai spuneti ca militaria e grea 🙂
Vorbiți prostii, domnișoară. Atât, fără să doresc a vă jigni, poate aveți intenții onorabile. Ce e un fond de acela știți? Ce face el.. cum face și de ce? BNR nu are fonduri, are REZERVĂ, care e mai nou (2009) DST (drepturi speciale de tragere) via FMI. Azi a plătit prima tranșă de principal (parte din sumă), până acum plătindu-se dobânda (interest).
Atacuri speculative pot fi de multe feluri (bank run, naked/ short squeeze, bull kill, stop loss hits…), dar cel valutar se poate doar de afară. Băncile locale nu au forța necesară (bani), Isar a fost mustrat pt că a jucat urât și a ignorat regula de aur… dar serios, puțină documentare unde nu există conoștiință/experiență.
Mai înainte te luai de George cu USLA, fără a avea elementar habar…
O seară bună!
@Flogger
Mai citesc si eu din cand in cand , dar azi invat de la voi…Vad ca e un adevarat guvern aici 🙂
@angelaglobal,
Daca ar avea Romania un guvern cu ce s-ar putea „strange” de pe aici …. am fi cu totul si cu totul in alta parte
L-am ascultat de mai multe ori pe MRU vorbind despre SIE, atat in perioada lui Tariceanu cat si a lui Boc. A avut cuvinte elogioase si nu am decelat ca ar fi facut-o doar pentru ca era directorul acestei institutii. Dar a acuza un serviciu de informatii pentru ca nu s-a implicat in razboiul politic dintre USL si Basescu, mi se pare extrem de grav. Mai mult decat orice s-a intamplat pana acum.
Si cand te gandesti ca directorul actual al acestei institutii este un fost PNL-ist …
Cred ca SIE e departe de gloria apusa…
Actualul director este fost mai multe….
Da, fost membru PDSR (actualul PSD), fost membru „Alianta pentru Romania” formata din fosti PDSR-isti si apoi membru PNL. Dupa apartine multimii USL, ca sa ma exprim intr-o formulare matematica 🙂
Cam greu de spus cui apartine. Mai ales ca a acceptat functia in pofida partidului din care face parte. Cred ca dosarul lui este destul de plin iar Basescu il are asa ca…. se explica obedienta lui.
Deci crezi ca era mai bine sa fi fost din PDL ? Interesant mod de a privi democratia 🙂
NU am informatii pe care sa le pot proba ca Melescanu are un „dosar” greu. Daca tu ai te rog sa le spui. Daca nu, pentru sanatatea acestui blog, ar fi bine sa te abtii de la astfel de consideratii. Pentru barfe si privitul pe gaura cheii, internetul e plin de locuri in care poti sa te „afirmi”.
Atunci tu cum explici colaborarea cu „inamicul” in ciuda obiectiilor propriului partid?
Despre probe vrei sa vorbim? Pai vrei sa-ti dau cateva exemple in privinta carora n-ai fost la fel prompt si corect desi afirmatiile respective s-au facut tot pe principiul enuntat de tine mai sus.
@CredInRomania
In primul rand, Melescanu nu a „colaborat” cu Base in sensul pe care-l dai tu. Omul a fost tras pe linie moarta de Antonescu si a vazut in propunerea lui Base un mod onorabil de a-si incheia o cariera.
In al doilea rand, desi nu am nicio simpatie fata de Melescanu, nu mi-as permite sa atac una din institutiile importante ale statului doar pentru ca nu-mi place acest individ.
In al treilea rand, chiar te rog sa-mi dau cateva exemple in privinta carora „n-am fost la fel prompt si corect”. Daca am gresit undeva, n-am sa ezit sa-mi recunosc greseala.
Poate ar trebui sa ne uitam cu mai multa atentie la ultimele evenimente si sa luam in considerare ambele fete ale monedei:
1.) Slabirea leului tine nu doar de instabilitatea politica ci si de contextul economic, context creat de masurile economice si fiscale luate in ultimii 2-3 ani: piata de capital romaneasca este foarte fragila si expusa oricarui speculator cu sume mai serioase. Actualul guvern abia a intrat in paine, ca sa zic asa, deci imi pare superficial sa-i acuzam deja. Eu am vazut cateva masuri propuse de USL sa intre in 2013 foarte OK, cum ar fi cea cu TVa pe alimente sau cea cu sprijin financiar pt. firmele care ceaza minim 300 de locuri de munca/an si le mentin cel putin inca 5 ani.
2.) Rol in mentinerea stabilitatii leului are si BNR, care in ultimul timp se cam face ca ploua. Nu stiu daca nu tine de un aranjament pentru a regla pe termen scurt probleme de buget si apoi de obtinerea unui curs avantajos pentru baza de calcul a bugetului de 2013… Sper ca Moise Guran, care va reveni azi la Biziday sa ne lamureasca putin, ca are informatii la alt nivel.
3.) Apoi, daca se adevereste tiparul cu atacuri speculative comandate de clica „presedintelui nostru” este caz de prejudiciere grava a securitatii si economiei nationale.
4.) Mie tare imi este teama ca in joc sunt si baietii din serviciul de informatii pretin de langa Palestina, poate prin intermediul unei factiuni din SIE (domnul Ungureanu cred ca stie cel mai bine de ce)
5.) Acum nu-i consider imaculati nici pe cei din trupa nou venita, insa mi-ar parea dubios ca Rusia sa le dea in cap alor lor, daca o fi asa, cu atacuri speculative.
6.) Problema R.Moldova, Transnistriei si romanilor de pretutindeni ar trebui sa ramana prioritate nationala indiferent cine s-ar afla la putere, altfel trebuind sanctionata drastic de societatea civila. Daca ne bazam la acest capitol doar pe dl. Basescu e foarte grav si suntem oricum terminati in maxim un an.
7.) Nu stiu daca a observat cineva, insa eu mai urmaresc pe dl. Dan Tanasa care este foarte preocupat de situatia din Harghita, Mures si Covasna. Desi a demisionat din PC pentru ca el considera ca ordinea de drept nu a fost restabilita in totalitate asa cum spera si cum se angajase USL, observ ca unele procese pe rol impotriva unor lideri asa-zisi secui, pe probleme de coruptie, incep sa fie solutionate cu inchisoare…
8.) Apoi, daca ati vazut ultimele declaratii ale polonezilor, nu mai par asa de incantati de scutul antiracheta, mai ales de cand fosta elita pro-americana a ca m disparut in accidentul de avion. Daca ati urmarit cu atentie articolul meu despre tratativele dintre Romania si Polonia cu privire la politica comuna si Ucraina, ati putut observat ca la un moment dat Polonia a semnat cu URSS un tratat separat de recunoastere a granitelor, desi intelegerea era sa obtinem prin efort comun acest lucru pentru ambele tari simultan. Acum imi pare ca joaca iar independent pe felia lor si ne lasa pe noi sa ne descurcam. Eu sper ca aceasta decizie sa ne aduca noua mai multe beneficii in viitorul apropiat pe relatia de parteneriat cu SUA. Insa ramanem cam singuri aici intr-un joc destul de periculos.
In rest George, sunt intru totul de acord cu asemanarile cu perioada premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, asa cum am semnalat si in comentariile mele si in articolul despre contextul geopolitic. Sper ca aliantele sa functioneze de asta data, pentru ca altfel Romania de azi este mai mica si intr-o situatie mult mai proasta economic si militar fata de cea de atunci, cel putin in comparatie cu vecinii.
Eu unul sunt total impotriva reducerii TVA-ului:
– aceasta masura ar duce la scaderea drastica a veniturilor bugetare, fiind taxa care aduce cei mai multi bani la buget, ar creste deficitul bugetar si apoi ar trebuii inventate alte taxe care sa astupe gaura bugetara.
– scaderea preturilor la bunuri ca urmare a reducerii TVA-ului ar fii una temporara de cateva saptamani cel mult luni, apoi mareste Petrom-ul benzina cu 20-30 bani, mai creste pretul la energie electrica ca urmare a liberalizarii sau gazul tot urmare a liberalizarii pretului si pretul produselor vor revenii la acelasi nivel dinaintea reducerii lor.
– daca tot vor sa faca o relaxare fiscala eu propun reducerea CAS-ului si CASS-ului atat la angajat cat si la angajator sau chiar o reducere a taxei unice de 16% la 14% sau 12% in felul acesta angajatul va castiga mai mult, va consuma mai mult si apoi ii vom taxa cu TVA de 24%, astfel vom acoperii gaura creata prin reducerea taxelor pe munca.
Si aia, insa la cum urca preturile fata de veniturile paturii sarace a populatiei, cred ca trebuie sa primeasca o gura de oxigen. Nu se colecteaza imens din respectivele alimente de baza si s-ar putea ca, in timp, sa ajungi la aceleasi incasari prin micsorarea evaziunii pe alimentele si ingredientele de baza ale lor tocmai prin scaderea TVA.
Dinpotriva, un TVA diferentiat ar putea marii evaziunea fiscala, de exemplu o cisterna de benzina sa fie vanduta in acte ca o cisterna de lapte, un aliment de baza care probabil o sa fie cu tva redus si astfel comerciantul sa plateasca la stat o taxa de 9% pe adaosul comercial in loc de 24%…cine poate garanta ca marfa care nu ii de prima necesitate o sa fie vanduta in acte ca marfa la care sa fie TVA de 9%?
Reducerea TVA-ului nu duce decat la cresterea deficitului bugetar care trebuie acoperit din alta parte, mai bine reduc CAS-ul si CASS-ul sau cota unica s-o faca de 5% iar apoi veniturile suplimentare ale populatiei or sa fie taxate cu TVA de 24% si astfel se acopera deficitul bugetar.
Eu cred ca e absolut necesara o reducere a TVA , dar pe masura cresterii economice si a colectarii mai eficiente la buget . Cred ca undeva pe la 20 % TVA ar genera avantaje regionale si implicit colectari nominale mai mari , dar ma repet pe masura ce se realizeaza crestere economica si o mai buna colectare ( in momentul de fata ar putea fi colectati inca 8-9 mld euro / anula – si sa se ajunga de la 35-36 colectare din PIB – asta se poate de maine , daca se vrea, sunt bani care se „produc” nu merge scuza ca domne nu avem de unde – se porduc dar nu se colecteaza )
O absortie mai bun a fondurilor ar putea accelara pocesul de reducere al TVA
In legatura cu CAS si CASS , aici nu as merge pe o reducere pentru ca aici avem bube mari , degeaba reducem aici ca trebuie , obligatoriu , sa completam din alta parte . Pe termen relativ scurt as merge pe ideea acelor 1,2 mil asistati sociali si as transforma o parte dintre ei vreo 300.000 in „agricultori” , mia sunt si altele dar asta se poate relaiza fara offset, si alte investitii majore din afara .
Calculul e simplu : avem un deficit la produse alimentare de aproximativ 10 mld euro ( sper sa stiu bine ) – acestia sunt bani care iasa din tara fara sa vedem un „sfant” din ei , comerciantii de la noi adauga peste aceste 10 mld , dar asta nu inseamna economie sa pui adaos si sa vinzi mai departe si la un produs cu cost productie 2 lei sa ajungi sa-l vinzi cu 6-7 lei
Avem 14 mil ha agricol , sa luam in calcul doar 5 mil
Condiseram o asociatia medie de 2.000 ha ( terenuri puse la comun puse de o comunitate, un sat , o jumatate de sat , mai multe sate …. 2.000 ha nu inseamna ceva mare , e ceva mic spre mediu) rezulta 2.500 de ferme si asociatii agricole .
Fiecare asociatie cu 60 angajati ( pentru perelucare teren , pentru depozitare, pentru manipulare , petru transport, pregatire seminte ….. si desfacere )
2.500 asociatii x 60 angajati = 150.000 angajati directi + inca vreo 100.000 indirecti ( prelucrare si obtinere de produse prelucrate ,desfacere , diverse servicii , industria constructoare de tractoare si alte masini agricole ) = 250.000
Adica 250.000 de noi locuri de munca ( doar intr-o ramura , si cu ce mai trage dupa ea aceasta ramura ) , eu cred ca e destul de simplu daca se doreste .
Investitia in aceste ferme si unitati de prelucrare : 2.500 ferme x 10 mil euro = 2,5 mld euro ( adica undeva la deficitul de comert cu produse agricole/alimentare pe 2,5 ani )
250.000 angajati la un salar mediu net de 1500 lei = 375 mil x 12 luni= 4,5 mld lei = aprox 1 mld euro ,
taxe impozite … sunt cam 80% peste net (anagajat + angajator ) = aprox 800 mil euro /anual la bugetul de stat in special in CAS si CASS …
Asta ar putea determina o reducere procentuala de CAS si CASS si bininteles cu o asprire a controalelor si o disciplina mai buna ar duce la veniuri nominale net superioare …..
Cam asa vad treaba si cu CAS -ul si CASS-ul
Merci
Gresit, daca reducem CAS-ul si CASS-ul firmele vor putea angaja mai multi oameni si ar creste veniturile bugetare, plus ca sunt milioane de oameni in tara lucreaza la negru iar o buna parte dintre ei ar putea fi angajati cu carte de munca…avem vreo 4 mil de asistati si doar vreo 4.5 mil oameni cu carte de munca, trebuie sa ajungem la 9-10 mil de oameni angajati cu carte de munca ca sa putem sustine cei 4 mil de asistati sociali…reducerea CAS-ului si CASS-ului ii obligatoriu daca vrem sa stimulam munca legala.
In ce priveste deficitul de produse alimentare stam mult mai bine, avem un deficit pe 2011 de vreun miliard de euro, pana la 10 mld ii cale lunga
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/romania-a-avut-anul-trecut-un-deficit-de-un-miliard-euro-in-comertul-cu-alimente-162315.html
Si reducerea TVA poate duce la angajari desi probabil CAs-ul este cea mai eficienta varianta. Eram in Franta cand au facut un studiu bazat pe reducerea TVA la restaurante, iar rezultatul a fost ca mancarea nu s-a ieftinit corelat cu reducerea pentru ca in schimb au preferat sa angajeze mai mult personal sau sa-i plateasca mai bine dupa o specializare.
In general, orice taxa daca o reduci, pierzi la buget pe termen scurt insa pe termen mediu si lung eu cred ca iesi pe +. Acum depinde si domeniul sau cum dai legea si cum asiguri mecanismul de combatere a evaziunii, ca sa nu apara gauri de legislatie in care sa se inghesuie profitorii, ca suntem experti la asta.
Pe mine ma ingrijoreaza mai tare demisia asta, ca parea destul de competent si avea idei omul in emisiunea lui Guran, dar probabil n-a vrut sa se mai amestece in „mizeria” de acolo:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/mai-demisioneaza-un-ministru-lucian-isar-delegat-pentru-mediul-de-afaceri-112402.html
Mai demisionează un ministru. Lucian Isar din funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri
Lucian Isar a fost în luna mai pentru funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, în cadrul Ministerului Economiei. Lucian Isar a ocupat, începând cu 2006, funcţiile de vicepreşedinte şi Head of Trading Unit la Citibank, iar apoi pe cele de director executiv al Departamentului de Pieţe Globale al Bancpost, precum şi de membru al Comitetului Executiv al aceleaşi băncii, iar, mai apoi, vicepreşedinte până în noiembrie 2008. După o licenţă în Finanţe şi Bănci la Academia de Ştiinţe Economice, obţinută în 1999, a urmat între 1999 şi 2004 cursuri în Politică Monetară la Şcoala Doctorală de Finanţe şi Bănci ASE. Între 1997 şi 2002 a obţinut o diplomă în Matematică aplicată, în cadrul Universităţii Bucureşti, iar între 2004 şi 2007 a făcut un master de Matematica Finanţelor, organizat de St. Catherine College al Universităţii Oxford.
Din 2004 a urmat un program de doctorat în Managementul Riscului la ASE, iar din 2007 până în 2009 a participat la un program de MBA al The University of Chicago Graduate School of Business.
În anul 2010 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare de la Bucureşti şi Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazu” din Bucureşti.
Are experienţă profesională în pieţe financiare şi managementul riscului. Lucian Isar are 35 de ani şi este lector în finanţe, economie monetară şi managementul riscului la Academia de Studii Economice Bucureşti.
Marius, din CV ai omis episodul 2008 toamna… în rest e unul din cei mai buni.
Si in 2008 a fost dat afara din sistemul bancar romanesc cu interdictie de a mai lucra in banci din Romania…un infractor cu guler alb! Care, in paranteza fie spus, ar merita scuipat pe strada…multi romani au suferit in 2008 cand euro a sarit in sus, datorita in parte si acestui individ si a altora de o teapa cu el. Interesant ca Ponta l-a facut ministru…Foarte interesant.
Daca nu-l chema si Lucian (a se citi Croitoru) si Isar (a se citi Isarescu) si daca Mugurel nu se lua in gura cu baselu poate ca avea mai multe sanse. Dar de, ritmul discursului politic e dat de prezident nu de guvernator…
Tu sti cine este acest Isar?! Sti ca in atacul asupra leului din 2008 stimabilul a avut o contributie dincolo de uzantele bancare, facand ca Romania sa piarda sute de milioane de euro, in razboiul castigat de BNR?! Sti ca acest individ a fost dat afara de la ING si are interdictie sa mai lucreze in banci din Romania?! Ca este de facto un fel de infractor?! Iar Ponta l-a luat in guvern…
Daca nu are cazier poate sa lucreze in orice banca, iar faptul ca a ajuns ministru …cred ca cineva a avut interese mai mari decat ceva speculatii valutare…
Da bre poate sa lucreze…portar. Nu are voie functii de conducere. Cred ca stii ca pt anumite functii iti trebuie acordul BNR-ului?
Habar nu am ce mama sărăciei vrei să spui, în același timp fiind convins că nici tu nu ai… E mult să cer să aberezi la obiect, la subiect și cu un minim de logică?
În rest, tot sporul în experimentul socio(polito)logic și adeziuni.
e vorba de reprezentare si codificare…te prinzi tu ca esti baiat mare 🙂
Un articol despre Rus si nu numai, de la el de acasa, din Cluuuj 🙂
http://www.napocanews.ro/2012/08/guvernul-ponta-s-a-scapat-de-soparla-ioan-rus-clujul-a-disparut-de-pe-harta-politicii-nationale.html
E bine (daca) suntem pe cruce precum Hristos…Asta inseamna ca vom si Invia. Felicitari, George, inca o data!
¨vom invia¨
Un razboi 1000 la 1 nu prea seamana cu call of duty sa dai ¨respawn¨…
Iti propun sa nu comentezi, prin paralele stupide, lucruri pe care nu le intelegi. Ce zici?
Ce crezi tu ca nu am inteles eu?
Chiar la nivelul paralelei aleia este ¨credinta¨ celor ca tine, feciori curati care viseaza la anul 2000, uniri si abureli comuniste…ce sa invii?
E 2012 si inca ne ducem dracu, in globu´ meu chiar nu vad o iesire, decat cu picioarele inainte atunci cand vor veni vremuri grele, aka macelu´ mare (pe care il vad foarte clar si aproape in globu´ meu, ca tot suntem pe un blog militar).
fratilor, eu iubesc aviatia militara, dar in modul in care se intra in aviatie.. e jale,.. nu ma mira soarta aviatiei romanesti, isi merita soarta. Daca s’ar intra coretc, cinstit, poate acuma era alta situatia, Dumenzeu nu bate cu bota!!!! Asa cum coruptia e fara limite in parlament asa e si in armata.
„if you are neutral in a situation of injustice, you have chosen the side od the oppressor”
Seful diplomatiei romane, Titus Corlatean, a afirmat luni ca Romania trebuie sa cultive contacte politice la nivel de ministri de Externe si premieri in relatia cu Rusia. “In dialogul si cooperarea cu Federatia Rusa vom continua sa identificam puncte comune, atat la nivel bilateral, cat si in plan european, mai ales ca Federatia Rusa este angajata cu UE in implementarea parteneriatului de modernizare. In mod cert trebuie sa ajungem sa cultivam contacte politice relevante pe linie guvernamentala, incepand cu ministrul de externe si mergand pana la nivel premierilor” a declarat Corlatean, la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane (RADR), care se desfasoara la Palatul Parlamentului. El a punctat ca eforturile diplomatice ale Romaniei raman “dedicate consolidarii relatiilor cu Rusia in jurul unei agende pozitive si constructive”. “Dorim angajarea unei cooperari in masura sa confere transparenta si predictibilitate relatiilor noastre”, a precizat ministrul.
Republica Moldova, obiectiv de frunte
Titus Corlatean a mai afirmat ca un obiectiv primordial al diplomatiei romane ramane consolidarea parteneriatului special cu Republica Moldova. “Vom continua sa promovam activ procesele de apropiere a Republicii Moldova de UE, in spiritul valorilor si principiilor europene, in perspectiva unei viitoare aderari. Vom continua eforturile de dezvoltare a relatiei bilaterale, cu atentie deosebita asupra proiectelor de interconectare energetica si transport. Reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea integritatii teritoriale si suveranitatii Republicii Moldova, continua sa fie o prioritate pentru diplomatia romana”, a spus ministrul de Externe. El a subliniat ca relatia cu Ucraina a inregistrat o serie de deschideri in ultima perioada si ca spera ca dinamica dialogului la nivelul ministrilor de Externe sa fie dezvoltata in viitor, aratand ca va discuta cu omologul sau ucrainean, Kanstantin Grisenko, despre problematica etnicilor romani la New York, in marja Adunarii Generale ONU.
http://karadeniz-press.ro/kara/corlatean-romania-va-consolida-relatiile-cu-rusia-iar-republica-moldova-ramane-prioritara/