Sistemul Panţâr, o armă de înaltă precizie a sec. al XXI-lea
Foto: RIA Novosti
În anul 2020 Trupele de Apărare Aero-Spaţială (VKO) vor fi complet modernizate. Ele vor fi dotate cu sistemul de apărare antiaeriană (ZRPK) Panţâr-S1 si sistemele S-400 şi Vitiaz, a declarat purtătorul de cuvânt al Miniaterului Apărării pentru Trupele VKO, colonel Aleksei Zolotuhin.
Şase sisteme Panţâr-S care au fost testate pe poligoanele Aşuluk şi Kapustin Iar au intrat în dotarea regimentului antiaerian de rachete al brigăzii sistemului de apărare antiaeriană. Anul trecut, pentru prima oară sistemul a fost utilizat în cadrul exerciţiilor militare de mare amploare „Boevoe Sodrujestvo 2011” şi „Scit Soiuza 2011”. Panţâri a dovedit rezultate excelente privind nimicirea ţintelor aeriene la înălţimi mici şi medii.
Noul proiect al specialiştilor KB Priborostroenia din Tula (Biroul de proiectare utilaje) este unic în lume, menţionează directorul general al holdingului, Aleksandr Denisov; „Sistemul Panţâr-S1 este capabil să distrugă rachete cu aripi, drone, avioane şi obiective terestre folosind armament de rachete şi tunuri. În prezent, sistemul intră în dotarea armatei şi se exportă în câteva ţări. Specialiştii estimează că utilizarea lui este eficientă atât în calitate de mijloace independente de apărare antiaeriană, cât şi pentru protecţia împotriva unui atac aerian în timpul efectuării unui marş de către coloanele militare. În principiu, nici unul din mijloacele existente în lume nu poate acţiona în acest fel. De asemenea, Panţâr-S1 poate apăra obiectivele strategice de stat sau militare. sNu este exclusă utilizarea lui pentru apărarea centralelor nucleare, ceea ce, în prezent, este foarte important.”
Specialiştii consideră că sistemul Panţâr-S1 este acea verigă care va asigura eficienţa maximă a mijloacelor de apărare antiaeriană în condiţiile contracarării radioelectronice şi cu foc. În prezent, pe piaţa mondială creşte cererea de sisteme eficiente de apărare antiaeriană, Panţâr-S1 se livrează deja în câteva ţări din Orientul Mijlociu şi el prezintă interese pentru statele Regiunii Asia-Pacific.
Sursa: Vocea Rusiei
În dotarea flotei ruse vor intra 8 submarine nucleare
Până în 2018, forţele nucleare strategice ale Rusiei vor primi opt submarine purtătoare de rachete „Borei”, pentru care a fost creat complexul de rachete „Bulava”. Două dintre ele, „Iuri Dolgoruki” şi „Aleksandr Nevski”, vor intra în componenţa flotei ruse anul acesta. În decursul următorilor şase ani se va construi câte un purtător de rachete pe an.
Iuri Dolgoruki
FOTO: Ria Novosti
Sursa: Vocea Rusiei
Articole preluate de pe Vocea Rusiei
Ce bine ar prinde si Romaniei aceste sisteme rusesti AA.Pacat ca nu avem o relatie mai apropiata de Rusia, care sa ne permita sa mai cumparam din aceasta tara , cate un echipament militar modern, inclusiv in domeniul apararii AA.
Sistemele AA rusesti cu raza scurta sunt, cel putin teoretic, cele mai performante si au si o mare diversitate. Sunt una dintre cele patru tipuri de armament care imi plac foarte mult, de la rusi.
Care sunt celelalte tipuri de armament rusesc care iti plac?
Pai in mare ar fi asa: rachetele anti-nava, sistemele AA, mai ales cele cu raza scurta si medie, artileria reactiva, MI-28 Havoc, Su-34, Yak-130, tactica lor de a ataca cu mari unitati mecanizate pe un front extins, si…ma opresc aici. Imi plac foarte multe la rusi, un singur lucru nu-mi place: politica de mare imperiu si ciomagelile de le-am luat de la ei. In rest…si S400 si ala imi place…
Seria de articole despre arme rusesti va continua, chiar si sub forma de stiri. Desi as vrea, nu sunt in masura sa fac articole solide despre anumite tipuri de armamaent rusesc, din lipsa de timp.
Personal cred ca putem gasi armament modern si in alta parte decat in Rusia pana la urma totul se reduce la bani si la vointa politica.
Sa lut. Ma bucur ca unele categorrii de tehnica militara sunt apreciate Oare arabii care au bani garla de ce Seitanu lor cumpara astfel de sisteme .Si pt ca mi-ai ridicat mingea la fileu Tizule , te intrebai cu ce sa le dea iranienii putin peste bot seitanilor de pe F-18 de ex. pai ar fi super cu astfel de sisteme (Iranul are 10) sa vezi atunci vanzari pe rusi .
@ CredInRomania e adevarat ce spui cu banii dar ce putem cumpara similar de afara ? Nu stiu o astfel de combinatie tun 30mm 2 + 12 rachete ce opereaza pana la 15 000m altitudine autoportabile si capabile sa traga si din mers .
@Sorin nu mai avem relatii bune cu rusii ca aia nu prea dau paraindarat eventual ia-u mai mult ca ai nostrii.
Cer senin.
Da bre si-mi mai plac, da efcetiv sunt mort dupa ele P-700 Granit!!! Cel;e mai destepte rachete anti-nava din lumea. Imi plac la nebunie… Iar fata de Pantar S si iranienii…permite-mi sa am rezerve! Armele or fi bune da operatorii…Uiti cate rusinii au patit rusii cu arabii? Ca aia sunt aurolaci si fac de ras industria militara rusa!
Bine iranieni e persanezi….tot un drac!
Granit+Oscar 2 (raposatul Kursk), o combinatie ce le da mari dureri de cap americanilor
Da subscriu si eu. Granit-urile sunt infricosatoare. Am vazut o simulare cu un atac in salva si am ramas perplex. Si marele lor secret, sistemul de ghidaj astral e ceva SF.Rachetele primesc informatiile cu privire la tinta cand sunt in aer. Foarte greu de combatut. Erau montate pe Kirov-uri si Oscar-uri. Dar combinatia care mi-a placut cel mai mult a fost montarea lor pe Kuznetsov. Un portavion cu asa ceva face vid in jurul lui ! ( Imi aduce aminte de proiectul Kiev care avea P500 Bazalt si YAK 38).
Pantsir S1 a fost vandut Siriei si avand in vedere de ce somitate e proiectat ( Academician Shipunov) sigur e o durere de cap pentru orice pilot. Tot el a facut „Shilka” si „Tunguska” asa ca si „Pantsir” e musai sa fie bun.
Ca si tine sunt fan SU 34 (Fullback). Mai intai ca e derivat din SU27 care-i frumos de pica si pe urma existenta unui supersonic biloc cu bucatarie si buda chiar e ceva inedit.
La P700 Granit m-a impresionat „mentalitatea” de haita a rachetelor! Sunt lansate 5-6-7 odata. Toate zboara la rasul apei, doar una dintre ele se ridica din cand in cand pt verfificarea tintei. Apoi odata ajunse pe tinta nu lovesc toate odata, ci pe rand, incepand cu cea mai importanta nava inamica. Daca racheta coordonator cade, o alta ii ia locul. Superbe!!! Si intradevar infricosatoare. Basca ca au o raza de peste 500km.
Lasa Tizule ca in privinta politicii de la marele licurici ne-a lamurit ambasadaru lor cu remarca lui de-a fi multumiti ca demonstram si nu suntem impuscat ; cred ca stii celebra stire cu demonstrantii din us care stateau in genunchi protestand verbal iar curcanii le dadeau cu spray lacrimogen in gura pt dezinfectare desigur .
Sanatate si cer senin
Pai pana vom fi aliati din nou cu rusii nu prea vad sanse sa se gandeasca cineva sa cumpere armament rusesc.
Da colegu punemi sare pe rana ; nu mai pupam noi asa ceva , ne-a prins in mrejele sale vaduva neagra si angelica iar brejii nostrii conducatori ne vor duce pe culmi de glorie dupa cum viseaza comandiru in asa zisa U S E .
Ceva similar ar fi PZA Loara-R cu rachete RBS-23 BAMSE (8 rachete, 15km altitudine, raza 20km) ramas din pacate doar in stadiul de concept. Sasiul ar fi fost PT-91 / T-72.
Tunurile de 35mm ar fi venit separat, pe acelasi tip de sasiu – Loara-A.
http://www.militarium.net/viewart.php?aid=295
In curand va trebui sa ne modernizam si noi SA-8-urile deci ne vom uita si noi, ca si polonezii, la ceva echivalent cu Pantsyr/Tor: RBS-23, Crotale VT, Barak-1 (daca se vrea pastrarea solutiei CLOS, mai ieftine) sau Spyder/Umkhonto/etc (daca se vrea trecerea la ceva mai „inteligent” dar mai scump si inlocuirea in acelasi timp a SA-9).
Rusia anunta generatia a …5-a de Kalashnikov-uri: http://english.pravda.ru/russia/economics/26-01-2012/120338-kalashnikov_ak_12-0/
Oare or fi shpreiate cu vopsea…”stealth? 🙂
Si un fel de „off-topic-areala” vroiam sa public la articolul cu gloliat-ul nostru dar tine de Rusia: http://english.ruvr.ru/2012/01/31/65047290.html
Sonda ruseasca Phobos-Grunt n-a fost „hack-uita” de imperialistii americani ci de razele cosmice care au fost uitate… 😀