Stim de cateva luni ca rusii, in lipsa de alte idei mai bune, au scos la lupta tancurile model T 54/55. Rade lumea de ei, radem si noi, dar cateva aspecte n-ar fi chiar de ras.
Pe de o parte batranele tancuri rusesti, aparute la sfarsitul razboiului celui de-al doilea, nu au fost inca trimise sa infrunte tancurile oocidentale din dotarea ucrainenilor ci vor fi folosite mai mult pe post de puncte fixe (si intarite) pentru sustinerea infanteriei.
Un fel de cazemata pe senile, mobila, si care poate oferi o sustinere deloc neglijabila pentru infanteria aflata in aparare, atat cu mitraliera de 12,7mm cat mai ales cu tunul de 100mm, care tun poate fi folosit atat pentru trageri directe cat si pentru cele indirecte, pe post de obuzier.
Ideea nu este noua dar nici absurda si pana la urma la razboi te duci cu ce ai prin casa nu cu ce ti-ai dori tu sa folosesti.
Pe de alta parte, impresionant faptul ca rusii au reusit sa aduca in stare de functionare un anumit numar de tancuri. Evident ca s-au canibalizat alte tancuri, sau poate ca daca si-au pastrat tancurile, au pastrat si un stoc de piese de schimb, dar lucrurile sunt, oricum, destul de impresionante, mai ales daca tinem cont ca discutam de Rusia, nu de Statele Unite.
Se pare ca T 54/55 sunt stocate la baza armatei din Khabarovsk, pe undeva prin sud-vestul Rusiei.
Asadar, ivanii prinsi la stramtoare, au avut de unde sa aduca in zona frontului tancuri frunctionale T 62 si mai apoi chiar batranul si eternul (in cazul Romaniei) T 55. Si uite ca functioneaza, li se invart senilele, misca turela, lucruri care – daca tinem cont de varsta lor si de conditiile climatice din Rusia – este destul de impresionant.
Iar daca un T 55 poate produce zambete de superioritate tanchistilor NATO, tunul sau de 100mm poate produce mult mai mult de atat daca te afli in raza lui de actiune, pentru ca un proiectil HE de 100mm nu este lucru de joaca.
GeorgeGMT
Putem zice ca unele dintre ele o sa-si primeasca binemeritata rasplata pentru invaziile in Ungaria si Cehoslovacia …Probabil un RPG in ceafa turelei ca Javelinul costa mai mult decat tancu’ in sine
Încă un an de zile, să mai țină „tocătorul” din Ucraina și România va fi la paritate cu rușii in ceea ce privește arma tancuri. ? După aceea, chiar nu se va mai achiziționa nimic fiindcă vor redeveni „ultima fiță” tancurile românești.
Ok, dar io zic sa nu ne luam dupa ei, avem ocazia dupa intalnirile astea NATO sa incepem sa facem ce trebuie ca nu-i de joaca.
Primul lucru ce ar trebui facut at fi modificarea structurii bugetului prin cresterea cheltuielilor la un procent de 3.5 % din PIB.
Cresterea asta tre facuta cu cap, ca daca-i bagi in fundul jeneralilor si a firmelor de casa meapene fara investititii serioase in capacitatii priori de productie n-ai facut mimic.
Trebuie reanalizata structura armatei prin cresterea reservistilor iar aici trebuie bani pt echipare/ solda motivanta militar cat si echipare unitate si scadere personal trupe regulate si pastrati militarili din trupele regulate strict ca si instructori, probabil mai putin se poate face asta la aviatie si marina
Mai socot ca jandarmeria si isu trebuie incluse in aceste planuri prin dot are si pregatire corespunzatoare avand in vedere ca sunt o reserva importanta.
Si in final, chiar nu mai pricep ce e cu corvettele, pulberea si de ce nu reusim ceva cu arma de asalt ca la taburi si camioane m-am lamurit, sunt ,,fabricate” in tara prin asamblare kituri importate.
3.5% din PIB pentru armata? Cand avem subfinantare la educatie, subfinantare la sanatate? Cand suntem cu un handicap major la autostrazi si drumuri expres?
Si cand ne apropiem de 6% din PIB deficit bugetar?! Cred ca nici macar 2% din PIB nu vor fi folositi in 2023, 2,5% este o alta aberatie a prezidentului nostru.
Sunt vremuri dificile, ori daca nu ai cum sa te aperi efficient degeaba ai restul
Am „cunoscut” 55-ul, cred ca in 1973 la Radna,sub manastirea franciscana. Era un lux fata de 34. Erau doar cateva, material didactic. In 34 te tineai de leviere, in 55 tu conduceai. si era f manevrabil. Cu tunul n-am tras, doar instructorii la poligon(proiectilulscump}. Cu mitralierele, da. Motorul era tare „rotund” si era o placere sa-l ambalezi, te scotea din orice viroaga si prinfea usor 50 ! Documentatia la sala era tradusa. Era simplu asa ca se intretinea usor, daca -i schimbi uleiul(zeci de litrii), motorina si acumulatorul inca merge/lupta dar nu se bate cu 72 (decat in ambuscada). 55-ul e complet depasit dar bine ingropat si cu loc de manevra suficient, spulbera orice blindat cu exceptia tancurilor.
au suficienta munitie pentru ele pe stoc
au suficiente in parcul rece si este relativ simplu sa le repuna in functiune
pregatirea pentru a le opera este simpla (fata de un tanc cu FCS , sisteme de ochire si comunicatii mai complexe)
nu conteaza protectia atat timp cat solatii ii tratezi ca si carne de tun (mai iau un rand de rezervisti, inca o concentrare, sau inca o tura de puscariasi)
indirect le vor „manca” din resurse ucrainienilor: acestia vor trebui sa le gaseasca (drone si /sau SOF), sa le anihileze (personal si ATGM) si in plus sa fie mai precauti in zonele unde le detecteaza, avanseaza mai incet pe anumite sectoare ale frontului, vor inregistra inevitabil si pierderi cauzate de aceste relicve
Salut. Pai atunci bizonu nostru è lux. Oricum ar In cerca ivanii sa o dreaga au facut o figura de caca.
Pe langa mitraliera, pusca cu luneta, aruncator mai adauga la grupa de infanterie si T55.
„…baza armatei din Khabarovsk, pe undeva prin sud-vestul Rusiei”.
Ntz, fixpix in sud-ESTUL Rusiei, pe langa ceainizi si japoneji: https://www.google.com/maps/place//@46.0844206,141.337346,5.64z/data=!4m3!3m2!1s0x5efae9c6b0368ac9:0xfa97bc0e5fba7f50!16s%2Fm%2F010f1kyh?entry=ttu
Rusii il folosesc cu relativ succes si pe post de VBIED comandat de la distanta. Desi s-a facut misto de ei pe tema asta probabil ca daca-si duce treaba la bun sfarsit e ok. Oricum rugineau prin parcurile de tehnica. Probabil s-ar preta si pe post de mineroller teleghidat in loc sa faca treaba asta tancuri precum Leo-2. La momentul asta nu mai sunt de aruncat nici macar T-55-urile.
Pt rezultatul final,nu contează numai tehnica de lupta din dotare ci mai contează si o tactica foarte buna, care aduce o plusvaloare enorma tehnicii. Doar cap sa fie sa puna utilajul potrivit la locul si mai ales la momentul potrivit. Surpriza poate fi si tactica, nu doar strategica . Asa ca, avem variante. Cu ceva upgrade punctual, ar fi bune ca drone terestre, cercetare sau deminare ? Si cate nu ar mai putea fi ! Inclusiv pt a asigura o maskirovka !
In războiul din fosta Iugoslaviei și în special în asediul Saraievo, sârbii au folosit intens T 55 pe post de ” punct de artilerie”.
Îngropau în pământ tancurile pina la tutela și executau foc direct . Practic erau imune la focul artileriei inamice. ( Lovitura in plin era o excepție matematica )
Aviația NATO a ras o grămadă de astfel de poziții. Cu bombe ghidate și rachete de precizie.
Din păcate ucrainii nu au aviația necesară.
Și se vede in ritmul lent al ofensivei cu pierderile inerente lipsei CAS. ( sprijin aerian apropriat forțelor din prima linie ) .
Aviz celor care cred că 15+ 2 F16 pot apăra o țară. ( Iar restul de peste 30, vor venii in rate anii următori. Daca plătim punctual, pregătim piloții și personalul de întreținere, facem contracte pentru armele necesare și în cantități suficiente. Basca ai facem să zboare măcar 160 ore/ pilot/ an . Și va fi extrem de dificil uman și financiar.)
E nasoală treaba cu lansatul minelor cu ajutorul artileriei. Chiar dacă este curățat un culoar de acces, ucrainenii se trezesc cu liniile de acces minate din nou. De aceea în ultima vreme s-au axat pe misiuni de contrabaterie.
Interesant , interesant ….ducasaeeee dupa MIG !
Nu mai dati idei, se gaseste cineva si-l mai tine in dotarea armatei romane 100 de ani…..justificand ca e bun domne., daca ne ataca unii cu arcul, e súper…
Ps.Iar rusiii ,sa ajunga in sapa de lemn, asa cum ajunsese estul european, sub ocupatia lor comunista….
Este normal ca un sistem de armament, care nu mai corespunde necesitatilor sa fie trasformat astfel incat sa poata fi folosit in continuare pe campul de lupta, primind alte misiuni. Asa au facut si nemtii in WW II, cand si-au transformat tancurile din primele generatii in autotunuri. Si ucrainenii fac ceva asemanator :
-https://www.defenseromania.ro/ucraina-inoveaza-si-apeleaza-la-experimente-pe-front-tancul-t-64-convertit-in-vehicul-de-lupta-al-infanteriei_622525.html
– https://www.defenseromania.ro/ucraina-transorma-tancurile-vechi-capturate-de-la-rusi-transportoare-blindate-vehicule-de-geniu-si-chiar-vehicule-de-lupta-din_623327.html
Si aici sa ne gandim putin si la baietii nostri cu lampasuri, care in ultimii 20 de ani au semnat nenumarate ordine pentru casarea a sute de T – 55, precum si alte tipuri de armamemt.
In orice conflict și cantitatea este o calitate. Mai ales in conflictele de masă și durată. Și mai este un element, simplitatea echipamentului.
Nu aveau de ce sa nu utilizeaze T55 fiindcă îl au in stocuri mari și e relativ simplu sa instruiești un echipaj pentru tipul de misiuni descrise in articol.
You can say it again.
Stalin susținea asta. Uneori e adevărat, alteori nu. Dacă s-a ajuns la T 55, nu
Pentru ăștia care care justifică t55/54 :
„Nu se scoală da’ uite ce frumos atârnă!”
Ceea ce va doresc și domniilor voastre!
nu e vorba de justificare. doar de vesnica dilema – „nu e ca sunt paranoic, dar sunt destul de paranoic?”
personal, cred ca subestimarea inamicului e mult mai periculoasa decat supraestimarea lui.
Da, dar ce frumos se scoală când există muniție și muniția aia pică în capul amărâților de ucraineni… Îmi amintesc acum vreo câteva luni când se făcea la greu mișto de lucrările de fortificații ridicate de ruși în Ucraina, dar acum bănui că se râde strâmb, când se pomenește de câmpurile de mine plantate pe distanțe mari, în adâncime…
Și rușii râdeau cu gura până la urechi când au intrat în Afganistan, problema e că la urmă au râs afganii mai bine…
Punem 50 de testoase T55 pe 1 km patrat ingropate in pamint….asa ca bomboanele pe coliva , munitie la greu , votculita la fel…si prin radio misca tava mai sus , mai jos , stinga dreapta.
Razboiul incepe sa devina unul de uzura , si la acest moment cantitatea trage in balanta. Era un reportaj pe CNN din spitalele militare ucrainiene…doar 15% din rani sunt provocate de glont….restul schije si traumatime de la explozii artlerie grea „all you can eat”.
Nu dejeaba primesc acum ucrainienii bombite ce fac bombite.
@sirius, pe la inceputul razboiului era un nene voluntar/mercenar cum vreti sa-i spuneti, britanic de felul lui, care spunea c-ar fi uimit daca ar afla ca gloantele provoaca mai mult de 5% din decese si ca artileria e departe ucigasul numarul 1 urmata de aviatie si apoi de expunere la intemperii si imbolnaviri specifice.
T 55 este folosit de rusi ca MGFS -Mobile Gun Fire Support ceea ce este cam ce incearca americanii sa faca cu un vehicul dedicat acestei misiuni din start.
Nu cred ca trebuie neaparat sa radem de ei, tunul de 100 mm rade orice vehicul cu exceptia tancurilor moderne de pe campul de lupta si pare ca rusii au multe, multe bucati.
Cam asta ar trebui sa fie viitorul si la T 55 AM si TR 85 in Ro Army ca bani de 300 de Abrams nu ii vad prea curand.
Am înțeles că niște băieți englezi au scotocit pozele din satelit despre tancurile rusești. Stocul rece era undeva la peste 6000 de tancuri din care câteva mii T 55, T 62, T 72 mai puține, daca căutați pe YouTube au numărat toate tancurile vizibile din satelit din Rusia, au calculat stocul rece pentru inca 2 ani de război în Ucraina
cand ziceam eu pe aici de TR-uri un pic modernizate si folosite cu tactici gen Stug in WW2 (adica de tun de asalt, unii intelegeau altceva) se facea misto.
uite ca au scos rusii la inaintare chestia asta, fosta a doua armata a lumii
Depinde ce vrei sa faci cu ele, dacă le modernizezi pentru rol de MBT e o pierdere de bani și timp.
Dacă le îngropi și le folosești ca niște cazemate mobile nu are rost sa le modernizezi ,deci TR urile le lași așa cum sunt
Am mai spus de nenumarate ori, chiar si in postarea de mai sus, MGFS ii zice acum. Citesti ce scriu sau postezi asa, sa zici ceva?. Oricum are mai mult blindaj ca un MLI si n-avem nevoie de capabilitaye expeditionara
https://frontierindia.com/us-army-m10-bookers-to-fill-gap-between-abrams-tanks-and-stryker-ifvs/
Nu știu ce e mgfs , știu doar de mpf m 10 booker, care mi se pare o prostie , îmi amintește de tacticile falimentare franceze din interbelic, cu divizii de cavalerie care aveau în compunere regimente motorizate și de tancurile de însoțire R35, ălea altă catastrofa.
Stug urile plecaseră de la alta concepție, tunuri de 150 mm pe vehicule mici Panzer 1 , deși e considerat sturmpanzer, apoi obuziere de 75 mm pe Panzer 3, fără turelă.
https://en.wikipedia.org/wiki/15_cm_sIG_33_(Sf)_auf_Panzerkampfwagen_I_Ausf_B
https://en.wikipedia.org/wiki/Sturmgesch%C3%BCtz_III
Stug urile insa au fost folosite in loc de tancuri datorită neașteptatelor rezultate împotriva tancurilor sovietice , ceea ce nu era în plan.
EMP, … care – i treaba ? Nu cumva ai si domnia – ta o iscalitura pe un astfel de ordin de casare, de te-ai sifont asa? In comandamentele militare serioase, care au creiere ( dar si cojones ) se aplica o regula de bum simt : nu casezi nimic, pana nu ai in ograda tehnica noua. Iar dupa aceea, vezi ce poti face cu aia veche. Bun simt, de om gospodar. Pt ca altfel, pot aparea situatii, ca cea de mai jos care ar fi de ras daca nu te-ai gandi ca acolo mor oameni.
– https://www.defenseromania.ro/ucrainenii-primesc-dronele-ruse-cu-buchete-de-pusti-de-asalt-kalasnikov-foto-video_623573.html
Apropos! Cand s-au casat T-55 – urile, ca s-a facut cu mitralierele de 12,7? Ca erau 1 buc/plt. Minim! Intreb pt un prieten poate se mai ofuscheaza careva.
In stiri ca cea de mai jos se spunea ca „au trecut prin procesul de demilitarizare” deci probabil s-or fi demontat mitralierele. Si de pe Mig 21 spunea @MariusZgureanu ca se da jos avionica Lancer.
https://www.infofinanciar.ro/tancuri-t55-la-pret-de-fier-vechi-licitatia-ministerului-apararii-nationale.html
@Mecanicu nu ar fi frumos sa vedem si T-55 lovind T-uri mai avansate cu succes? Sau Leo 1 / M55S ca sa nu tinem cu ursul, daca nu cumva folosesc si ucrainenii pana la urma. In WW2 aveai Panther, Panzer 4, Stug 3, Sherman, Hetzer cu 75/76 mm eventual mai scurt dar si Tiger & altele cu 85-88, de ce nu 2 categorii de calibre si aici? 100/105 si 120/125.
Eu vad problema invers si ma apuca frigurile. Daca Zelenski, inspirat de miscarea rusilor cu antichitatile tehnice, se apuca sa stranga toate tancurile T55 de prin Europa de Est? ”Cere si ti se va da…”
Nu de alta, dar Ucraina ar avea mai multa nevoie de ele ca sa se apere decat rusii.
Ce-i impiedica pe ucrainieni sa copieze tactica rusilor?
Daca stati sa va ginditi ca armata+sanatatea+invatamintul au pina in 10% din PIB alocat, restul unde se duce ?
Un exemplu sec: s-au strins din cotizatii la sanatate 63 miliarde lei.
Cheltuieli recente alte guvernului, pe pensii speciale, cresteri salariale la primari, senatori si deputati, etc: 65 miliarde lei.
Deci de unde bani pentru sanatate ???
Unde sint result de 90% din PIB ?
Statul e cel mai prost administrator, aia e, gaura neagra, sac fara fund.
Situatia ar trebui asa: 10% sanatate, 10% invatamint, 10% infrastructura – drumuri, poduri, autostrazi, sosele, etc -, 15% pensii (ca tot platesti la pensie contributie, inclusiv pensionarii), cultura – 5%, sport – 5%, cercetare – 5%, industrie – 10%, turism -5%, aparare – 10%, salarii angajati la stat (politie, functionari, deputati, senatori, magistrati, etc) – 10%, 5% fond de rezerva, alte cheltuieli.
Cam asa ar trebui sa arate bugetul … sa stii clar unde se duc banii.
Poti sa modifici procentele, functie de ce te intereseaza sa produci/dezvolti.
Dar nu aloci mai multi bani pentru pensii speciale – atentie, militarii nu au pensie speciala !!.
Referitor la T55… poate in Ro-army ar trebui sa se mai gaseasca si oameni cu „cap limpede”, sa poata converti functionalele noastre T55,ect in ceva purtatoare de rachete, protectie trupe, etc…
Ce ramine, topim si facem casti … etc …
nu incasezi la buget PIB-ul, ca ala e volumul total de activitati economice, ci un procent din el, iar Romania este printre cei mai slabi colectori de taxe la buget.
Asta cumulat cu o raportare umflata cu pompa a PIB-ului si activitatile la negru, duc la o colectare mult mai slaba decat procentele asteptate din PIB.
In plus, cheltuind la bugetul de stat mult mai mult din bugetul de stat decat colectam, anual ne imprumutam miliarde de euro in ritm accelerat, ca sa putem sustine cheltuielile
https://www.wall-street.ro/articol/Economie/292608/romania-la-coada-clasamentului-european-cand-vine-vorba-de-colectarea-taxelor-cum-putem-aduce-mai-multi-bani-la-buget.html#gref
„Datele Eurostat arată că România s-a aflat, și în 2021, la coada clasamentului în funcție de nivelul taxelor și impozitelor în produsul intern brut (PIB), cu puțin peste 27% (față de media europeană de aproape 42%). Prin comparație, Bulgaria colectează taxe de peste 30% din PIB, Ungaria ajunge la 34%, Croația aproape de 36%, iar Polonia depășește 37% din PIB. În spatele României este doar Irlanda, cu aproape 22% din PIB, dar în acest caz explicația este legată de nivelul redus de taxare.”
https://economedia.ro/romania-strange-cei-mai-putini-bani-din-taxe-si-impozite-din-europa-avem-un-sistem-ciuruit-de-exceptii-care-creeaza-inechitati.html
https://cdn.economedia.ro/wp-content/uploads/2021/05/impozitarea-in-ue-1-Sursa-foto-Parlamentul-European-704×1024.jpg
In cazul ideal am putea strange maxim 36% din PIB cu taxele actuale, dar nimeni nu poate colecta tot, tinta noastra era pe la 32-33%
https://www.euronews.ro/articole/romania-poate-ajunge-la-un-grad-de-colectare-a-impozitelor-de-cel-mult-36-din-pib
https://www.mediafax.ro/economic/guvernul-creste-taxele-dar-esueaza-sa-le-colecteze-pe-cele-implementate-deja-21291860
Bulgaria au urcat de la 26 la 31% in 10 ani
https://www.zf.ro/eveniment/13-ani-ultimul-loc-uniunea-europeana-colectarea-taxelor-cel-mare-19730037
https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/19730037/1/3-main-grafice.jpg
la astea se aduna datoriile la dobanzi acumulate anterior, care anul asta ar fi spre 7% din buget
https://www.zf.ro/eveniment/e-scumpa-viata-pe-datorie-statul-roman-se-imprumuta-in-2023-la-21664697
https://cursdeguvernare.ro/prognoza-indatorarii-statului-pe-2023-imprumut-record-la-costuri-de-finantare-accelereaza.html
Necesarul brut de finanțare din 2023 e determinat de:
nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 4,4% din PIB – aproximativ 68 mld. lei;
volumul datoriei de refinanțat în anul 2023, în sumă de cca 92 mld. lei; acestea reprezintă împrumuturi mai vechi care ajung la scadență în acest an și vor fi înlocuite de noi împrumuturi, cu dobânzi semnificativ mai mari.
Însumate, rezultă un necesar de finanțare de circa 32 de miliarde de euro, o sumă record.
Se estimează că deficitul bugetar se va finanța în proporție de circa 30% din surse interne și de 70% din surse externe, potrivit programului indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2023.
Cu toate că ținta de deficit bugetar, respectiv diferența dintre veniturile și cheltuielile publice, a fost stabilită la doar 4,4% din PIB în acest, statul trebuie să împrumute o sumă record în 2023, de circa 160 de miliarde de lei, în creștere cu 7,7% față de necesarul de finanțare de anul trecut, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Nivelul acestor împrumuturi, de circa 10,3% din PIB, este relevant din mai multe puncte de vedere. În primul rând, reprezintă o provocare bugetară. Datoria publică este în general ”rostogolită” la nesfârșit, rare fiind cazurile în care guvernele își achită principalul, însă dobânzile aferente acestor împrumuturi sunt plătite anual de la bugetul public. Din cauza inflației care a dus la majorarea dobânzilor peste tot în lume, costurile pe care statul le va plăti la împrumuturile de 160 de miliarde de lei din acest an vor fi mai mari.
Necesarul de atras din piața externă – 12 mld. de euro
Volumul indicativ al împrumuturilor de pe piețele externe este estimat la aproximativ 11-12 mld. EUR prin:
emiterea de euroobligațiuni inclusiv prin plasamente private, într-un volum de 7,5-8,5 mld. euro (echivalent), în funcție de evoluțiile, condițiile și oportunitățile oferite de aceste piețe și realizarea de operațiuni de răscumpărare anticipată și preschimbare parțială a unor serii de euroobligațiuni existente în scopul administrării vârfurilor de plată din anii 2023-2024. De asemenea, în funcție de condițiile și termenii financiari aferente acestora cât și de evoluțiile piețelor financiare pot fi utilizate și alte instrumente pe piețele externe (ex: obligațiuni de tip Samurai) după parcurgerea etapelor specifice necesare realizării acestora.
disponibilizarea sumelor de circa 2 mld. de euro de către CE în cadrul Facilității de Redresare și Reziliență; iii) trageri din împrumuturi contractate de la instituții financiare internaționale estimate la circa 1,5 mld. de euro.
https://cdn.cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2023/01/evolutie-necesar-finantare.png
asa e marius insa ca sa ajungi la o colectare de 40% din PIB trebuie impozitat capitalul la un nivel normal , trebuie schimbata structura economica , trebuie redusa coruptia la toate nivelele , lucruri pe care exemplarele care ne conduc nu le vor face niciodata.