Pentru ca de curand rusii au iesit la defilare cu noua familie de vehicule grele Armata, ar fi interesant sa ne amintim si de unul dintre ultimele proiecte europene de tancuri. Nu e vorba de germani, nici de francezi sau britanici… ci de suedezi.
Dupa ce au abandonat o noua modernizare a STRV-103, o masina de lupta dealtfel reusita si inca capabila in anii ’80 ai secolului trecut, suedezii si-au schimbat doctrina si au hotarat ca au nevoie de un tanc. Alaturi de trecerea in revista a unor posibili pretendenti de import, ca Leopard2A5, M1A1 Abrams sau AMX-56 Leclerc si chiar M-84 yugoslav (pentru acesta suedezii au fost in discutii chiar inaintea razboiului) a fost demarat si un program al unui tanc autohton.
O aliniere interesanta…
Testele au implicat evaluarea in fata unui potential oponent de categoria T-80UM sovietic. Sarcina crearii noului monstru pe senile a revenit asocierii “Hägglunds” cu “Bofors”. Cerintele prevedeau si cateva elemente specifice armatei suedeze: antrenamentul usor de realizat pentru manuirea noului vehicul, mentenata ieftina dar si stocarea simpla, ieftina si reactivarea rapida a stocului de vehicule.
Mock-up conceptele UDES 15, 16 si 19, de la dreapta la stanga
Designul a fost influentat si de proiectele testate in deceniul anterior cum ar fi UDES 03 – un sasiu fara turela cu un tun in elevatie, UDES 19 – un Marder echipat cu o turela cu profil redus si tun cal. 105mm si UDES-XX-20 (derivat al Hägglunds BV 206), un sasiu articulat cu tun cal. 120mm in turela externa, cantarind cu totul 25 de tone.
UDES 19
UDES-XX-20
In faza initiala, incepand cu 1986, s-a mers pe doua directii de studiu – o varianta cu tunul instalat intr-o turela cu profil redus si echipaj de 2 oameni (O140/40) si o alta cu 3 oameni si turela compacta si comandantul si tragatorul plasati pe partea dreapta, varianta denumita T-140/40. In 1987 s-a incheiat prima faza a studiului, varianta T140 (cu subvarianta cu tun cal.120mm) fiind cea aleasa pentru continuarea proiectului si pentru care a fost mai tarziu construita o macheta de lemn, conceptul primind denumirea „Stridsvagn-2000”.
Imagine aproximativa a celor 2 concepte de plecare
In fapt, competitia a fost mai diversificata, existand si o a treia varianta de studiu, care prevedea o versiune mai clasica cu echipaj de 4 oameni, denumita L140 si derivata probabil din CV-90, cu conceptie modulara dar blindaj inferior, fiind mai mult un vanator de tancuri. Aceasta din urma a fost studiata si in versiunea cu tun cal. 120mm cu rezerva de 48 de proiectile, denumita T 120B. In paralel, armata suedeza si-a pastrat optiunea de evaluare a unor tancuri straine si posibila cumparare a unui stoc limitat.
Variante de studiu
Ideea era de a obtine un tanc de 58 de tone cu blindaj modular evolutiv, un echipaj de 3 oameni, un motor diesel de 1475CP montat frontal si un tun cal.140mm cu autoloader capabil sa traga doar proiectile perforante APFSDS. Rolul de eliminare a tintelor usor blindate sau neblindate il avea tunul cal.40mm coaxial cu munitie HE si APFSDS si doua mitraliere Ksp m/39 cal. 7.62mm (una coaxiala si una pe plafonul turelei).
Tunul prevazut initial in variantele de studiu era cal.120mm similar cu cel al Leopard 2A5, insa puterea de penetrare a fost considerata nesatisfacatoare pentru viitorul apropiat.
Motorul MTU 883 diesel Europack de 1500CP (1100kW) lucra cu o transmisie automata Renk si o suspensie hidro-pneumatica (permitand schimbarea garzii la sol, similar cu Rotem K2 Black Panther sud coreean), tancul putand atinge o viteza maxima de 70km/h pe sosea si o autonomie de 500km.
Macheta de lemn lasa sa se vada frana de gura a tunului si protectia laterala ridicata in pozitie de mentenanta. Se observa si tunul cal. 40mm in a doua imagine
Sectiune prin O140/40
Tabela variante de studiu (sursa aici):
| L140 | T120B | T140 | T140/40 | O140/40 | |
| Echipaj | 3 | 4 | 3 | 3 | 2 |
| Masa | 35,0 ton | 58,0 ton | 59,1 ton | 59,8 ton | 52,0 ton |
| Masa transport | 32,5 ton | 55,0 ton | 56,1 ton | 56,8 ton | 49,0 ton |
| Lungime | 10,2 m | 9,9 m | 7,5 m | 7,5 m | 7,3 m |
| Latime | 3,1 m | 3,7 m | 3,7 m | 3,7 m | 3,7 m |
| Inaltime | 2,9 m | 2,69 m | 2,75 m | 2,75 m | 2,8 m |
| Motor | Diesel 8cil736 kW
MTU |
Diesel 12cil1100 kW
MTU |
Diesel 12cil1100 kW
MTU |
Diesel 12cil1100 kW
MTU |
Diesel 12cil1100 kW
MTU |
| Transmisie | Automata4+2 RENK | Automata4+2 RENK | Automata4+2 RENK | Automata4+2 RENK | Automata4+2 RENK |
| Viteza | 70 km/h | 70 km/h | 70 km/h | 70 km/h | 70 km/h |
| Autonomie | 500 km | 500 km | 500 km | 500 km | 500 km |
| Trecere sant | 1,6 m | 1,5 m | 1,5 m | 1,5 m | 1,5 m |
| Trecere vad | 2,5 m | 2,5 m | 2,5 m | 2,5 m | 2,5 m |
| Trecere obstacol | 1,2 m | 1,2 | 1,2 | 1,2 | 1,2 |
| Calibru | 140 mm
2 x 7,62mm |
120 mm
2 x 7,62mm |
120 mm
2 x 7,62mm |
140 mm40 mm
2 x 7,62mm |
140 mm40 mm
2 x 7,62mm |
| BlindajRSV/KE Fata
Lateral Plafon |
90/90 mm
18/18 mm 20/20 mm |
800/1200mm
90/450 mm 100/200 mm |
800/1200mm
90/450 mm 100/200 mm |
800/1200mm
90/450 mm 100/200 mm |
800/1200mm
90/450 mm 100/200 mm |
Au mai fost refuzate urmatoarele variante, ca fiind neconforme cu cerintele:
- T120 tun cal. 120mm
- T120/40 tun cal. 120mm si arma secundara cal. 40mm
- L120 (30 tone) tun cal. 120mm si protectie redusa
Comparatie siluete
Pentru a minimiza timpul de realizare a tancului, majoritatea componentelor utilizate in design existau deja, de la cutia de viteze, motor, elemente de protectie si armele. Insa tunul cal. 140mm trebuia importat, existand deja solutia Rheinmetall, iar autoloaderul trebuia proiectat special, fiind insa refolosita experienta STRV-103 si mai ales a tunului autopropulsat Vk-155 Bandkanon. Tunul beneficia de o rezerva de 38-40 de proiectile, o parte stocate intr-un compartiment in spatele tancului iar restul in autoloader, iar arma de 40mm dispunea de 148-180 de lovituri. Zona de stocare a proiectilelor dispunea de “panouri blow-off”, pentru cazul penetrarii care ducea la detonarea munitiei.
Si aici un alt unghi – conceptele L140
… si apoi O140/40
Ratiunea alegerii tunului de calibru 140mm era cerinta de penetrare a peste 800mm RHA cu efect dincolo de acest nivel de blindaj, ceea ce pentru un tun cal.120mm L44 sau chiar si pentru un L48 era la limita in anii ‘80. Tunul era superior concurentilor de cal.120mm cu o energie dubla la gura tevii si o capacitate de penetrare crescuta cu 25-50%, in functie de tipul de blindaj si unghiul de lovire. In plus, dezvoltarea altor metode de crestere a puterii loviturii cal.120mm, electrotermic-chimic sau electromagnetic, erau inca in studiu si ar fi putut intarzia serios programul de finalizare a tancului.Astfel tunul de cal.140mm era o solutie prgmatica care ar fi oferit tancului o capacitate de lovire confortabila si inca posibil a fi crescuta (in paralel cu evolutia blindajelor) prin diverse solutii pentru o perioada de cel putin 20 de ani de la intrarea in dotare.
Schita STRV 2000 varianta T140/40 si elemente constitutive
Calibrul mare al tunului, si deci dimensiunile si masa proiectilelor, au dus la o alta problema, aceea a stocarii, solutia gasita fiind adaugarea unei arme coaxiale cal.40mm in paralel cu utilizarea unui autoloader mai simplu care sa foloseasca doar proiectile perforante pentru arma principala. Se elimina astfel si problema selectiei proiectilelor pentru tun inainte de tragere, diminuand si timpul de reincarcare.
Tragatorul si comandantul erau plasati pe partea dreapta a turelei, echipajul beneficiind de un sistem C3i de ultima generatie insa fara vedere infrarosie, cerinta initiala cerand folosirea proiectilelor de iluminare de aruncator.
Blindajul modular compozit era, potrivit unora, superior celui al Leopard 2A5/STRV-122, fiind estimata la un echivalent frontal de 800/1200mm RHA pentru lovituri cumulative respectiv cinetice cal.120 si 125mm, iar lateral probabil pana la 450mm. Plafonul ar fi beneficiat de protecite echivalenta de 100-200mm. Placile de blindaj erau modulare, usor de inlocuit in caz de avariere dar si in caz de modernizare cu noi tipuri de blindaj. S-a avut in vedere si un nou tip de blindaj reactiv, oarecum similar cu solutia Blazer israeliana sau cu Kontakt5 rusesc.
Solutie de blindaj reactiv suedez, similar Blazer israelian
Solutii de dispunere a blindajului modular frontal si lateral pe sasiu
Lovitura luata ca si etalon de plecare pentru posibilii oponenti din Pactul de la Varsovia a fost proiectilul BM 22/23 cal.125mm, cu capacitate de penetrare a 500mm RHA (380mm la 2km) si care ulterior a fost imbunatatita in uzul tancului T-80U, studiat de asemenea in cadrul programului STRV2000.
Lovitura antitanc penetranta cu carbura de tungsten
Blindajul tancului a fost gandit in mai multe straturi, pornind de la carcasa din otel si panouri compozite si apoi stratul de blindaj reactiv. S-au testat si solutii de blindaj ceramic, in cadrul “Skyddskeramprojektet’ început în 1988, de la ceramica-Al2O3 (alumina), B4C (carbura de bor) şi TiB2 (titanborid) dar rezultatele nu au fost chiar pe masura asteptarilor desi au fost implicate companii suedeze cu experienta: FOA şi FMV. La acestea s-au adaugat studii de caz pornind de la blindajul tancului M1 Abrams, cu privire la adaugarea unui strat de uraniu saracit, facandu-se teste de tragere pe un astfel de blindaj.
Structura foilor de blindaj compozit testate
Teste de penetrare a blindajului
Tot la sectiunea protectie, s-a studiat scaderea semnaturii infrarosii si radar a tancului, dar nu au fost facute publice detalii.
Desi pentru zona nordica a tarii cerintele suedezilor prevedeau adesea ca tancul sa nu depaseasca o anumita masa si sa pastreze o anumita mobilitate pe teren framantat dar si capacitati de traversare a cursurilor de apa, STRV-2000 nu a avut astfel de restrictii. Si asta pentru ca in testele efctuate cu Leopard2 si Abrams M1 in 1989-90 acestea au performat mai mult decat onorabil desi aveau spre 60 de tone, beneficiind insa d emotoare puternice si transmisii performante, ceea ce a infirmat perceptia de pana atunci a militarilor suedezi din cercurile de decizie.
Asezarea panourilor compozite in blindaj
Compartimentul cu munitie suplimentara, aditionala celei din autoloader
Se pare ca pentru prima data s-a pus problema unui sistem de management al luptei in armata suedeza la aparitia STRV-2000, elemente fiind probabil refolosite la evolutiile CV-90.
Revenind la decizia asupra STRV-2000, testele cu tancuri straine au cantarit mult in balanta, alaturi de schimbarea paradigmei politice in 1990, care inlatura amenintarea sovietica. S-a analizat de asemenea impactul industrial al tancului: in cazul in care era produs complet local in cifre suficient de mari ca sa justifice dezvoltarea, ar fi impactat capacitatea de a produce CV90 si evolutiile sale. In acelasi timp, daca s-ar fi decis continuarea STRV-2000, ar fi trebuit gasita si o piata de export pentru amortizarea unei parti a costurilor, lucru greu de facut la incheierea razboiului rece cand piata a fost saturata de produse in exces alaturi de nise deja acaparate de Leopard2 si M1 Abrams.
In 1991 decizia de a se stopa proiectul a fost luata din cauza costurilor mari de dezvoltare relativ la lotul redus de tancuri necesare in armata suedeza (doar 150-200 de bucati), trecandu-se la achizitia de import, mai ieftina, cu asamblare locala si integrarea unor sisteme autohtone. Pentru a compensa achizitia externa si a nu cauza un soc semnificativ in industria suedeza, importul de Leopard 2 s-a facut cu asamblare locala si integrarea unor echipamente specifice suedeze.
Astfel s-a incheiat povestea unui vehicul care ar fi putut sa devina cel mai capabil tanc produs in Europa, si care probabil ar fi adus industria suedeza pe unul dintre primele locuri la nivel mondial in industria de tancuri.
Marius Zgureanu
Surse:
http://strv102r.tripod.com/strv_2000.htm
http://www.ointres.se/strv_2000.htm
http://www.reddit.com/r/MilitaryPorn/comments/2ko802/
http://defensetech.org/2011/01/27/name-that-mystery-tank/
http://tonnel-ufo.ru/eanglish/articles.php?id=2609
Eu cred c aeste o dovada de pragmatism al suedezilor, care desi stiu sa faca totul local nu se chinuie atunci cand gasesc deschidere in tarile furnizoare de echipamente militare.
La fel cum au ales sa ia direct F 414 in loc sa dezvolte RM 12 mai departe pentru Gripen E/F.
Ar fi un bun exemplu de urmat pentru o tara de granita a Uniunii Europene.
Cand o sa intelegem si noi ca anumite lucruri critice (ceva drone, APC, artilerie, kituri de ghidare/planare, un tanc pt. ca are costuri enorme de mentenata/folosire, ATGM, MANPADS, etc) trebuie sa ai industrie sa le produci, importurile nu sunt o folotie decat pt parada, altfel risti sa ajungi asa:
„Today we’re naked,” says retired Admiral Nils-Ove Jansson, a top submarine hunter in Swedish antisubmarine operations during the 1980s and 1990s. „The little equipment we have is good, but otherwise the situation is dreadful. The risks involved with intruding into Swedish waters are so negligible that the biggest risk facing a sub is that it has an accident….”
Ce tanc, cel puţin pe hârtie.
Industria lor îi renumită pentru arme de precizie, ieşea o maşină fantastică.
Am putea cumpăra proiectul, deşi nu văd cu ce industrie l-am realiza. 🙂
Inclusiv pentru industria suedeza ar fi fost un efort sa realizeze STRV2000, pe cand cu STRV-122 asamblat la ei a fost putin sub potentialul industriei lor, dar au cautat sa compenseze cu alte programe, gen CV-90.
Un proiect împreună, finanţat ar merge. Cu părţi construite de noi(ce putem), restul de ei. Cercetarea este foarte scumpă, nu au influenţa SUA să vândă, deci de aia nu s-a meritat, ieşeau în pierdere din lipsă de piaţă.Cred că resurse de construit în sine aveau.
Mi se pare un tanc excelent pentru ambuscade în Carpaţi, bun pentru şoc în apărare, unde ar fi o pătrundere inamică.
Oricum tancurile îţi folosesc dacă ai aviaţie, dacă nu sunt capcane, prima dată ne trebuie aia.
frumoasă jucăreeee 🙂
Pai nici macar nu prea era tanc…
Era vanator de tancuri specializat, dovada ca avea numai proiectile sageata in magazie
O evolutie a lui Stridsvagn 103, a carui principala limitare era lipsa turelei/tun fix
Tun de calibru mare si bine blindat
In final au ales Leo2 pt ca probabil era si un concept mult mai versatil, pe langa celelalte considerente
Niste poze interesante cu UDES-XX20 🙂
http://warfaretech.blogspot.ro/2014/07/udes-xx20-tank-destroyer.html
sa umbli cu remorca blindata dupa tine, au testat tot felul de balarii 🙂 🙂
De fapt „remorca”…era in fata!
da 🙂 ce idei ciudate mai au si injinerii astia si au constatat ca sa impingi niste tone prin noroi nu-i cea mai fericita idee
Bai desteptule poate imi explici si mie cum functioneaza o remorca pe senile? La Bv-206, din care conform lui Zgureanu deriva tancul „cu remorca”, fiecare modul are propulsie independenta si toate cele patru senile asigura propulsia. Asta e si idee la vehiculele articulate cu senile.
Fiecare modul „nu are”propulsie independenta. Un BV206 are un singur motor in diferite configuratii, diesel sau bezina, propulsia la modulul din spate avand loc via unei cutii de viteze de transfer.
Alex nu de prinde sa faci pe jar-head-ul. Stii bine ce am vrut sa spun. Din pacate limba romana nu e asa de versatila ca limba engleza si nu are un echivalent pentru cuvantul powered, care sa nu implice cuvantul motor. Daca te ajuta iti spune in engleza ce vroiam sa zic. „Bot modules of the Bv-206, from which according to Zgureanu the trailer tank was derived, are powered.” sau mai simplu „all four tracks of the Bv-206 are powered”. Spune-mi si mie cum traduci asta in romana fara sa denaturezi sensul sau sa scrii jumatate de pagina.
Sorry ma’ man, dar te cam afundasi putin cu „independenta” 🙂
Jarhead – no hyphen
Bai inteligentule,
Motorul este in modulul din spate.
Daca tot ne foutem in sensurile limbilor, chiar daca invarte si senila din fatza poti sa spui ca ala din spate, care are motorul, il „impinge” si pe ala din fatza…
Deci asta este poveastea cu „remorca pe senile”, explicata sa inteleaga si astia mai deosebitzii…
Si nu te mai ametzi in versatilitatea limbii engleze, mai bine du-te si mai bate niste cuie in IAR99TD, la propriu…
Ia un ciocan mai mare si vezi sa nu-tzi dai cu el si peste deshte, ca se pare ca in cap ti-ai dat deja destule „bucatzi”
„Motorul este in modulul din spate.
Daca tot ne foutem in sensurile limbilor, chiar daca invarte si senila din fatza poti sa spui ca ala din spate, care are motorul, il „impinge” si pe ala din fatza…
Deci asta este poveastea cu „remorca pe senile”, explicata sa inteleaga si astia mai deosebitzii…”
REMÓRCĂ, remorci, s. f. 1. Vehicul fără autopropulsie, tras de un vehicul motor și destinat transportului de persoane sau de mărfuri. ◊ Loc. adj. La remorcă = remorcat. ◊ Expr. A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). 2. Odgon, cablu cu care se remorchează o navă sau o ambarcație. – Din fr. remorque.
PROPÚLSIE, propulsii, s. f. Forță care se exercită asupra unui obiect (de obicei asupra unui vehicul), provocând înaintarea lui. ♦ Sistem tehnic prin care se realizează propulsarea unui vehicul. [Var.: propulsiúne s. f.] – Din fr. propulsion, lat. propulsio, -onis.
Ma doare fix in cot unde este motorul pentru ca motorul singur nu genereaza tractiune, ci are nevoie de un mecanism complex numit transmisie si de patru mecanisme numite senile pentru a pune in miscare tancul. Atata timp cat senilele genereaza tractiune si nu sunt doar un obiect ce trebuie tras nu poti numi respectivul obiect remorca. Asta e cultura generala nici macar un programator care se da destept asa ca tine nu are scuza sa nu faca legaturile astea.
Bai, tu practic ce vrei sa-mi demonstrezi…
Ai frustrari mai vechi de reapari asa dupa 20 de ani si te iei de mine si de Alex?
Vii ca tarlanul cu apelative gen „bai desteptule” intrand cu picioarele intr-o discutie cu Razvan Mihaeanu la care nu participasesi, el a inteles la ce ma refeream
Daca se mai intampla, coboram discutia direct la nivel de mnezeiimatii
Ai inteles Arhenghele?
Pe viitor scuteste-ma de explicatiile tale de inginer frustrat viitor somer, de definitiile de dictionar online pe care stai si le copy-paste ca prostul si de alte comentarii daca-mi sunt adresate mie
Discuta cu Alex USMC, ca el te simpatizeaza!
Si relativ la programare: apuca-te de programare ca in cativa ani o sa fii somer in Romania si pari destul de fraier ca sa prinzi un job de inginer aeronave in Occident, oricum nu cu rahaturile invechite cu care lucrezi tu acuma fatza de ce se lucreaza in aia afara
Sau poate ai noroc si prinzi pensia…
Deci ai inteles Arhenghele, pe viitor scuteste-ma!
N-am frustrari vechi mai gsg9-ule. Doar imi pare rau, in urma cu ceva timp ne intelegeam cat de cat bine dar de la o vreme imi raspunzi numai cu argumente ad hominem asa ca de data asta am decis sa dau e primul. Recunosc comportament de prost. Imi pare rau.
Magazia si autoloaderul erau simplificate pentru a putea reduce costurile, creste fiabilitatea si creste cadenta. Daca autoloaderul era derivat din sistemul folosit la Bandkanon, iata ce cadenta avea stramosul (nu ca asta ar fi totdeauna util in lupta de tancuri, dar in inferioritate numerica conteaza):
https://www.youtube.com/watch?v=uOCDZCdrZ7s
Nu pot sa vad clipul decat acasa diseara, oricum le-au simplificat pana l-au specializat ca tragator exclusiv de sageti de tungsten, d’aia am zis ca le iesise un final un frumos si potent vanator de tancuri. Si scump evident.
Cum sabia URSS de deasupra capetelor lor s-a gatat, au lasat-o si astia balta si au cumparat Leopardul, altfel daca mai aveau cosmarurile cu miile de tancuri sovietice plimbandu-se pe la ei prin peisaj probabil ca s-ar fi stresat sa-l termine…
No si amu’ il vazusi?
Mi se pare geniala ideea de a adauga un al doile tun (de 40 mm) pentru a simplifica si scurta incarcarea tunului principal. Daca ar fi ceva de capul Romaniei, eu zic ca o alianta industriala in domeniul apararii intre Romania, Suedia si Polonia (poate se mai gasesc si altii) ar fi ceva de vis. Am putea dezvolta un avion (ca suedezii se cam zbat in cazul Gripen pentru ca nu prea renteaza sa bagi atatia bani in dezvoltare si sa produci un numar relativ mic de avioane), un tank, TBT-uri, anti-aerien… BRRRRRRRR! BRRRRRRRRR! *suna alarma, e vremea de trezire*
Tunul de 40 mm are alte functii mult mai importante. Pentru a invinge un APS capabil de interceptarea APFSDS, tunul de 40 mm ar putea trage cativa precursori subcalibru de circa 20 mm. Acestia avand viteza si amprentele radar si termica similare cu ale APFSDS tras de tunul mare, vor fi interceptate de APS, care va rata APFSDSul real. Tunul de 40 mm (fast forty 450 rpm) cu munitie AHEAD poate fi folosit la interceptarea rachetelor antitanc si obuzelor HEAT la distanta, urmand ca doar cele ratate sa fie interceptate de APSul propriu.
Clienti pentru un nou tanc bazat pe un proiect suedez ar fi, pe langa Romania si Polonia, Finlanda si statele baltice. Cum Germania si Franta o lalaie cu Leo3 sau Leoclerc, cred ca ar fi bine sa demaram cat mai repede un proiect cu suedezii si toate tarile est-europene interesate.
Tunul de 140 mm poate fi facut mai rezistent (la o greutate mai mica) prin folosirea (liner de 2.5 mm grosime) de aliaj 90% tantal 10% tungsten in locul cromului (pentru rezistenta la temperatura / coroziune) si prin imbracarea externa a tevii cu fibra de carbon (rezistenta la presiune).
Nu cred că poate intercepta, ar trebui să mute turela, nu era tehnologia aia atunci, Armata foloseşte alceva la interceptare. Iar un sabot dintr-un tun de 140 mm nu-l deviezi aşa uşor, deobicei interceptarea este pentru alceva.
Interesant proiect dar trebuie bani, apoi trebuie industrie, ce componente poate fabrica România?
Nu era vorba sa intercepteze ceva autotunul. Tzupy spunea ca acel autotun poate fi folosit ca sa declanseze un eventual sistem activ de protectie tip hard-kill (sa zicem Arena 😉 ), facandu-l sa-si termine munitia, si astfel lasand vehiculul inamic (sa zicem un T-90 sau un T14 😉 ) fara un strat suplimentar de aparare in fata unui penetrator tras din tunul pricipal. Ii multumesc lui Tzupy ca a mai mentionat inca un avantaj major pe care il are o asemenea configuratie. Totusi, nu pot sa nu ma intreb: DE CE NU A DEVENIT TANCUL ASTA REALITATE?!? Pare cu o generatie in fata altor frati de-ai lui de acum 25 de ani.
explicatia de ce a fost abandonat proiectul se afla la sfarsitul articolului 🙂
Am inteles, ziceam si eu asa, ca parca e prea bun sa fie lasat de izbeliste (chiar daca nu renteaza 🙂 ).
BS pe americaneste. Poate la o tinta fixa,
Ce zici tu ar fi echivalentul RPG30 cu o mica enorma diferenta.
Ai uitat 2 variabile importante:
1) traiectoria balistica nu este aceeasi la cele 2 proiectile si automat trebuie refacuta ochirea sau speram ca are sistem de inclinare diferit dar de tip pantograf pentru a avea acelasi punct de impact pentru ambele arme, ceea ce eu nu cred.
2) timpul dintre impacturi nu este acelasi sau cu diferenta foarte mica pentru ca sistemul sa nu poate reactiona.
Si a treia chestie este ca in timp ce tu faci plinking cu tunul de 40, ce anume il opreste pe T72 sa-ti administreze un 125 de mm? Chiar poate!
Mai rau, un tanc chinezesc Type 99 o sa aibe timp suficient sa-ti prajeasca cu laserul tot ce ai ca si echipament optic, inclusiv ochii, si eventual pe urma iti zice un nihao cu 125mm.
Daca citeai mai atent, vedeai ca nu spuneam de proiectilul clasic de 40 mm, care are circa 1030 m/s la gura tevii, ci de un proiectil subcalibru.
Daca vrem sa aiba o balistica comparabila cu tunul mare, trebuie o sageata de circa 400g, care nu ar fi de tungsten sau DU ci de otel, diametrul circa 20 mm.
Cred ca ar putea atinge spre 1600 m/s, deci ar avea o balistica comparabila cu cel de 120 / 140 mm. Chestiunea trebuie bibilita, dar cred ca e fezabila.
Ideea e ca un fast forty poate trage 4 precursori in 0.5 secunde, urmati de APFSDSul adevarat. APS cu timp de reactie foarte mic presupune protejarea segmentelor de arc. Odata ce munitia alocata pentru 4 segmente adiacente a fost folosita, tancul T-14 ramane (sper eu) vulnerabil.
Daca apuca sa traga T-14 primul, propriul APS trebuie sa loveasca APFSDSul care vine. Ideea este de a castiga lupta intre tancuri cu APSuri de ultima generatie, care altfel ar putea sa-si neutralizeze reciproc cateva proiectile, nu doar primul.
In ceea ce priveste laserul, se va ajunge si acolo, dar deocamdata atenuarea la 4km distanta fiind foarte mare, nu mi se pare fezabil. Ideal ar fi sa avariezi cu laserul APSul de pe T-14, dar nu cred ca actualmente exista lasere suficient de puternice si compacte pentru lupta intre tancuri.
S-a experimentat deja fibra de carbon in programul XM360, pentru reducerea greutatii tunului, care trebuia instalat pe FCS. Dar au renuntat si fac un tun de 120 mai puternic, s-au lamurit ca e mai important decat sa fie mai usor. Pretul unei tevi imbracata in fibra este (la pusti cu luneta) circa dublu.
BS din nou 🙂
ai un exemplu de proiectil de 40mm subcalibru care atinge 1600m/s?
Poate 1200 maxim si doar daca exista un sabot din material moale pentru ca altfel faci vreo 30 de trageri si trebuie sa schimbi teava. 2A42 de pe BMP3 prinde cam 1120m/s cu APDS.
Apropos vezi ca laserul ala este cam activ si chiar foarte fezabil daca nu ninge sau ploua. Nu a pus nimeni problema de taiere in metal ci doar de distrugere a elementelor optice si a orbirii oricui se uita prin vreun periscop.
Tu ai zis initial ca tunul de 40mm are alte functii importante iar acum o intorci ca la Ploiesti ca ar putea si ar merge.
Tu si inca vreo doi de pe site reusiti sa ma distrati la maxim sau sa ma intreb daca sunteti din Caracal :).
Un fast 40 o fi tragand el rapid dar nu in acelasi loc ci intr-o arie si in mod sigur cu proiectile cu focoase fuzante sau de proximitate si nu cu subcalibru.
Tragerea cu proiectile subcalibru (indiferent de care) la viteza foarte mare presupune si reculuri foarte mari si deci tragerea aia rapida se cam duce naibii deoarece nu revine teava la loc in timp util ca sa se mai cheme fast.
Apreciez entuziasmul dar nu iesirile in decor.
Suedezii nu au facut altceva decat sa urmeze moda vremii si au facut exact ce au facut si rusii cu BMP3 care are si el doua tunuri.
Loviturile mari se pastreaza pentru ce este cu adevarat nevoie si in rest la blindate usoare si alte tinte similare se foloseste tunul de calibru mai mic.
Inca ceva proiectilele subcalibru se folosesc pe distanta mica. 4km este enorm pt APFSDS cu care se trage de obicei pana la vreo 2000m.
Terminat 01473 cu grad de sublocotenent artilerie si functie de comandant pluton tragere. Nu oi fi eu ofiter activ dar stiu cu ce se mananca tunurile si munitia pentru ele.
Atentie, la noul CTA-40mm cu munitie telescopica se atinge 1500m/s cu proiectil perforant (aprox. 140mm RHA la 1,5km), iar bataia maxima e 2,5km.
http://fr.wikipedia.org/wiki/40_CTAS
http://www.quarryhs.co.uk/CTA%20comparison.jpg
CTAS e insa aparut de cativa ani, nefiind disponibil cand a aparut proiectul STRV2000, si nici Leclerc (care poate ar fi primit CT-40 in locul mitralierei coaxiale de 12,7mm 🙂 ). Acum il pun in turela speciala T40 pentru VBRC…
Aici ai un video cu CTAS expus, tipurile de munitie utilizate (exercitiu, APFSD, airburst, point detonatiov) si efectul pe tinta:
https://www.youtube.com/watch?v=4ERqtID2EMg
si qici teste de tragere lq japonezi cu CTA-40:
https://www.youtube.com/watch?v=Qsum_mJhM9Y
1. Tu compari tunul de 30 mm de pe BMP cu cel Bofors de 40 mm ca energie la gura tevii? A dat mai jos MZ un exemplu… Iar o versiune speciala de proiectil precursor care sa simuleze mai bine APFSDS am in minte, dar nu o public aici.
2. Cu laserul nu faci mare lucru in conditiile cand pe campul de lupta ai ceata, fum, praf, etc. La ora actuala nu poti pune suficienta energie pe tancul inamic pentru a-i defecta APS. Poti orbi pe cei care nu se protejeaza cu filtre la optica de pe tanc.
3. Avand in vedere ca vorbeam de un produs suedez experimental, capabilitatile sunt sub semnul intrebarii pana la testare. Eu cred ca se poate, tu zici ca nu, nu e cazul sa faci misto.
4. APFSDSul oficial al USA, M829 (tras din M256, L=44 calibre) are ca distanta de tragere efectiva 3km. Un nou tun de 140 mm ar putea obtine 4km distanta de tragere efectiva, nu pare plauzibil?
nu este plauzibil.
am dat exemplu tunul de 40mm ca si rol si nu ca si energie.
Laserele sunt pe campul de lupta ca si arme din anii ’70 asa ca nu trebuie sa mai zic nimic.
APFSDS se caracterizeaza prin pierderea preciziei la viteza prea mare si distante mai mari din cauza ampenajelor.
inca ceva, imbracarea cu fibra de carbon inca nu stiu sa se faca la tunuri.
Pretul in mod sigur este superb!
adica ei sa dezvolte noi sa ii chibitam ? ca mandria suedeza si chiar si cea poloneza nu fac casa buna cu „cultura de dambovita”…
UDES-XX-20 e piesa de artilerie ? nu-s tocma pe domeniu dar arata fain de tot 🙂
Distrugator de tancuri cu tun cal.120mm si autoloader capabil sa traga 10 proiectile/min.:
http://stingraysrotorforum.activeboard.com/t37128814/swedish-udes-xx-20-tank-destroyer/
„he UDES-XX-20 was a prototype tank destroyer (part of Sweden’s MBT project) with a complex autoloader for 10 rpm firing and a 3-man crew. It had a 120mm Rheinmetall gun with Bofors muzzel brake, and had a rear unit containing�the engine,�fuel, and�ammunition.”
merci fain.
nota: daca astia au renuntat poate preluam ceva idei… si mai imbunatatim… sau ?
UDES-XX-20 a avut niste hibe, inclusiv din modul complex de utilizare a vehicului articulat…
citit… e excelent ca material didactic de cum se gandeste si scaleaza o solutie.
Off topic – le doresc o vacanta prelungita! 🙂
http://www.janes.com/article/52042/russia-grounds-mig-29-fleet-after-mid-air-explosion
pai au vreo 300 de MIG-29 pe inventar si vreo 400 SU-27… deci la aviatia de vanatoare ar pierde cam 40% din capacitatea operativa, daca nu adaugam cele peste 100 de MIG-31 care sunt interceptori de altitudine…
Daca vreti sa vedeti cum face Bandkanon 1C, urmariti videoclipul asta:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=KrYFUokLMmk
In magazia de munitie are un „clip” cu 14 lovituri de 155mm pe care le trage in 45 secunde. Daca incepe tragerea cu un al 15-lea proiectil pe teava, trage 15 in 45 secunde, record mondial. O cadenta de care nu se apropie nicio piesa de calibrul asta si nici chiar tancurile.
Exact, tocmai pentru ca foloseste un autoloader simplificat cu o magazie mai speciala:
http://www.ointres.se/bkan-6.jpg
http://cs9350.vk.me/v9350584/331a/4tHTxLMtWGs.jpg
aici video cu magazia:
https://www.youtube.com/watch?v=mgiZWCX-1Sg
„Ideea era de a obtine un tanc de 58 de tone cu blindaj modular evolutiv, un echipaj de 3 oameni, un motor diesel de 1475CP montat frontal si un tun cal.140mm cu autoloader capabil sa traga doar proiectile perforante APFSDS.”
Io nu inteleg o chestie. Poate imi explici si mie Mariuse. Daca tot vroiau tun ce folosea doar munitie APFSDS ce rost mai are sa creasca calibru. Cresterea de calibru avantajeaza mai mult munitita HEAT si HE. La sageata, avand in vedere ca sageata ramane cam la acelasi dimensiuni, daca cresti calibrul obtii un mic bonus de forta propulsiva dar mare parte se pierde cu accelerarea unui sabot mai mare si mai greu.
Adica daca tot vroiau un tun specializat pe APFSDS nu mai bine faceau ca americanii cand experimentau cu tunul ARES pe HSTV(L)/RDF(TL) ( http://www.army-guide.com/eng/product4488.html ) sau ca Sud-Africanii cand au facut Rooikat-ul ( http://www.army-guide.com/eng/product956.html ) si faceau un tun de calibru mai mic dar cu performante similare ca un tun de 120mm cand trage cu APFSDS? Avantajul ar fi fost munitie mai multa, autoloader mai usor de realizat si poate chiar foc automat ca tunul ARES. Tunul GT-4 de 76mm al Rooikat-ul se lauda cu o viteza la gura tevii de 1600m/s cu APFSDS-uri (http://www.defenceweb.co.za/index.php?option=com_content&task=view&id=496&Itemid=362) , adica aprope la fel de mult ca tunul Abrams-ului (intre 1580 si 1750 m/s depinde de APFSDS-ul folosit) ceea ce inseamna ca probail are performante apropiate impotriva blindajului. (Oficial tunul GT-4 poate penetra blindajul de T-62 si T-64 din orice unghi de la 2000m)
Se pare ca totusi conteaza si calibrul, am dat explicatia in articol cu ce a reiesit din testele comparative – vezi urmatoarea fraza dupa citatul tau:
„Tunul prevazut initial in variantele de studiu era cal.120mm similar cu cel al Leopard 2A5, insa puterea de penetrare a fost considerata nesatisfacatoare pentru viitorul apropiat.”
si mai jos:
„Ratiunea alegerii tunului de calibru 140mm era cerinta de penetrare a peste 800mm RHA cu efect dincolo de acest nivel de blindaj, ceea ce pentru un tun cal.120mm L44 sau chiar si pentru un L48 era la limita in anii ‘80. Tunul era superior concurentilor de cal.120mm cu o energie dubla la gura tevii si o capacitate de penetrare crescuta cu 25-50%, in functie de tipul de blindaj si unghiul de lovire.”
De ce s-au mai chinuit atunci si germanii si SUA sa testeze tunuri cal. 140mm pe prototipuri de tancuri, iar Leclerc si Rotem K2 sunt concepute pentru cal. 140mm?
Sau rusii?
Pai nu vor tunuri specializate pe APFSDS-uri, mai ales dupa luptele urbane din Irak s-a vazut avantajul proietilelor HE si „caniister” de calibru mare. Daca tot ce se vrea ca munitie sunt APFSDS-uri mi se pare ca mai bine se investeste intr-un tun calibru 75-90mm care poate suporta presiuni mai mari cum au facut americanii cand proiectau ARES-ul cand au testat inclusiv tunuri de calibru 75mm care puteau folosi incarcaturi explozive de la tunurile de 105mm (in mod repetat nu doar o data 😀 ) sau se gandeste un pic „out of the box” si in loc sa se foloseasca un sabot inert se instaleaza un motor racheta racheta in sabot si se foloseste pentru a accelera suplimentar proiectilul dupa ce a iesit pe teava, de la sa zicem 1500m/s la 2000 m/s. Cu un motor echivalent cu cel de pe Skystreak de pilda (care atinge Mach 3 in 100m ) s-ar putea realiza o astfel de accelerare in cateva zeci de merii.
Rusii se lauda ca „Armata” provides guaranteed protection against all modern tank shells, anti-tank missiles and grenade launchers:
http://tvzvezda.ru/news/vstrane_i_mire/content/201506061108-itso.htm
pana la primul tanc distrus de un IED….
sau primul RPG tras de pe un acoperis.
He, he, fiecare are un punct slab sau mai multe…. 🙂
cat despre RDF/LT, am dat si eu cate ceva despre el mai demult… e foarte interesant conceptul…
Pai tocmai era perfect pentru suedezi, tanc de gherila 😀