In perioada interbelica, Franta a avut un numar mare de proiecte de blindate, dar, din pacate, multe au ramas doar pe hartie ori n-au depasit stadiul de prototip, rezultatul final fiind seria tancurilorCHAR B1. Aceste proiecte sau desfasurat intre anii *20/*30, ca urmare a studiului cerut de catre generalul Estienne in 1921 si a conceptului acestuia de „Char de Bataille” (lansat inca din anul 1919.
CHAR B1- SCHITA
Acest concept al colonelului –pe atunci –Estienne, numit si „Tatal tancurilor”, apare in „Memoire sur les mission de charactere des blindes en campagne”. Char de Bataille/Tanc de lupta, se referea la un tanc greu destinat ruperii apararii si a fortificatiilor inamice, in sprijinul infanteriei). Generalul a solicitat realizarea unor prototipuri de tancuri care sa aiba greutatea de minim 15 tone, sa fie inarmate cu tunuri de calibrul 75 sau 47 mm si mitraliere dispuse in turela, motoare sa aiba cel putin 120 CP cu o autonomie de minim 6 ore, iar blindajul sa fie de 25 mm, in partea frontala/20 mm, in partile laterale/8 mm, podeaua si plafonul.
Ca urmare, in anul 1924, Renault, FCM (Forges et Chantiers de la Mediteranne Saint-Chamond), FAMH (Forges et Acieries de la Marine et Homecourt) si DELAUNAY-BELLEVILE (D&B), au prezentat cinci prototipuri:
SRA (Renault Tip A Schneider): greutate 19 tone; lungime 5,95 m; latime 2,49 m; inaltime 2,26 m; garda la sol 0,40 m; latimea senilei 0,53 m; blindaj maxim 30 mm; echipaj 3 oameni; motor Diesel de 130 CP; rezervor de 430 l; viteza maxima 17,5 km/h pe sosea; autonomie 140 km pe sosea; armament: un tun de calibrul 75 mm si o mitraliera in partea frontala a blindatului; doua mitraliere montate in turela.
SRA
SRA vazut din fata
SRB (Renault Tip B Schneider, ce avea si piese de Renault FT-17, modificate: greutate 18,5 tone; lungime 6 m; latime 2,50 m; inaltime 2,38 m; garda la sol 0,41 m; latimea senilei 0,53 m; blindaj maxim 30 mm; echipaj 3 oameni; motor Diesel Renault cu sase cilindrii, de 180 CP; transmisie hidraulica Naeder, construita de catre firma Chaize; ambreiaj Fieux; rezervor de 370 l; viteza maxima 18 km/h pe sosea; autonomie 125 km pe sosea; armament: un tun de calibrul 47 mm si o mitraliera in partea frontala a blindatului; doua mitraliere montate in turela).
SRB
FCM-21 (greutate 17 tone; lungime 5,20 m; latime 2,43 m; inaltime 2,40 m; garda la sol 0,40 m; blindaj maxim 25 mm; echipaj 3 oameni; motor Diesel de 120 CP; rezervor de 230 l; viteza maxima 18,2 km/h pe sosea; autonomie 70 km pe sosea; armament: un tun de calibrul 75 mm si o mitraliera in partea frontala a blindatului; doua mitraliere montate in turela).
FCM-21
FAMH (blindatul era asemanator unui proiect destinat armatei britanice, avand un tun de calibrul 75 mm si o mitraliera, fiind realizat in anul 1924. Desi n-a fost comandat de catre armata britanica si cea franceza, acest blindat a fost stramosul direct al CHARB1/B1 BIS/B1 TER, de mai tarziu, avand urmatoarele caracteristici: Greutate 17 tone; lungime 5,20 m; latime 2,43 m; inaltime 2,40 m; blindaj maxim 25 mm; echipaj 3 oameni; motor Diesel Panhard de 120 CP cu transmisie hidraulica Jeanney; rezervor de 230 l; viteza maxima pe sosea de 18,2 km/h; autonomie pe sosea 70 km. Un singur prototip a fost construit din otel forjat).
FAMH
FAMH 2
FAMH prototip
Delaunay-Belleville, a prezentat proiectul unui tanc mediu, o modernizare si o alungire a Renault FT-17, dotat cu tun de calibrul 75 m si doua mitraliere de 8 mm. Avea un echipaj format din 3 oameni si atingea 20 km/h pe sosea. Proiectul era slab si a fost imediat respins de catre expertii militari francezi.
Desi toate aceste prototipuri n-au intrat in productia de serie, ele au avut caracteristici asemanatoare si au dovedit faptul ca tunul de calibrul 75 mm si modul sau de amplasare, nu era optim in vederea luptei anti-tanc ci mai degraba, in rol de tun de asalt autopropulsat. Aceste blindate au reprezentat o experienta majora in realizarea urmatoarelor proiecte, precum cele din seria B1, cu toate ca in timpul testelor din data de 13 mai 1924 de la Arsenalul din Rueil, ele au dezamagit, fiind sub asteptari. Singura exceptie a fost trenul de rulare al prototipului FCM (FCM-21) si suspensia pneumatica a FAMH, ce se vor regasi in proiectul CHAR B, ce va avea trei variante, initiat in data de 27 ianuarie 1926. Mai tarziu, FAMH, FCM si AMX, vor colabora la realizarea CHAR B1. In perioada anilor *30, au mai fost si alte proiecte de blindate care semanau in marea lor majoritate cu CHAR B1, ce n-au depasit stadiul de schita sau prototip. Acestea, au fost realizate de catre firmele ce participau la constructia CHAR B1, precum AMX. Desi n-au intrat in productie, aceste proiecte sau regasit in CHAR B1 BIS si CHAR B1 TER.
Char B1 Bis in Flandra
Char B1 TER in teste
Tancul ARL, realizat de catre Atelierele Rueil, a fost un proiect preliminar de tanc greu ce semana foarte mult cu CHAR B1, fiind lansat in anul 1936. Se intentiona realizarea unui tanc greu, de maxim 45 de tone, viteza maxima de 30 km/h si autonomie de 200 km pe sosea. Tancul, urma sa aiba trei variante si doua tipuri de turele, fiind echipat cu un tun calibrul 75 mm –APX si aruncator de flacari plasat pe partea dreapta, principalul sau rol fiind anihilarea infanteriei inamice si a punctelor de rezistenta a acestuia. Foarte probabil, varianta C urma sa aiba inaltimea de 2,86/3,12 m; blindaj de 100 mm format din placi laminate sudate si echipaj format din 5 oameni (comandantul, conductorul, doi tragatori si un operator radio –separat de camera de lupta printr-o usa glisanta). Un proiect asemanator cu acesta a fost ASD.
Tancul ARL44 prototip
Proiectul AMX-37, urma sa fie o versiune mai mare si mai moderna a tancului B1 BIS. Acesta urma sa aiba un echipaj format din 4 oameni, greutatea de 50 tone, lungime 7,25 m, latime 2,94 m si inaltimea de 2,70 m. Urma sa fie echipat cu doua motoare, armament identic cu cel de pe B1 BIS, echipamente optice de vizare pentru intreaga gama de arme si blindaj marit la 100 mm. Desi au fost executate mai multe schite, luandu-se in calcul diferite variante constructive, acest proiect a ramas doar pe hartie. O varianta interesanta a acestui tanc a fost AMX C TRACTOR, ce a aparut in anul 1939, nu cu mult inaintea invaziei germane.
AMX model 37
AMX C TRACTOR
Acest tanc super-greu, ce avea greutatea estimata la 140 de tone (lungime 9,37 m, latime 3 m, inaltime 3,26 m), urma sa aiba 6 membrii in echipaj –dintre care doi erau conductori, si blindaj de 100 mm. Era prevazut cu doua turele. Turela principala, dispusa in partea fata a blindatului era echipata cu tun de calibrul 105 mm, iar cea secundara –dispusa in partea din spate, usor deplasata spre dreapta –urma sa dispuna de un tun de calibrul 47 mm. Blindatul mai dispunea de 4 mitraliere de calibrul 7,5 mm. In ianuarie 1940, a aparut o noua varianta, ce avea 10 m lungime, 3,03 m latime, 3,70 m inaltime, blindaj de 100 mm, doua tunuri –unul de calibrul 90 mm si unul de calibrul 47 mm. Urma sa fie propulsat de doua motoare, suspensiile si transmisia fiind asemanatoare cu cele de pe B1 BIS. Ambele variante au ramas doar la stadiul de desen, nici macar o macheta statica n-a fost realizata, dar ele erau in principal destinate distrugerii fortificatiilor inamice.
O varianta interesanta, dar neintrata in productia de serie, a fost ARL 40 V939, aparut in anul 1940. Acesta era de fapt un tun autopropulsat, bazat pe proiectul tancului ARL din 1936, fiind foarte sofisticat pentru vremea lui. Acest tun autopropulsat urma sa doteze diviziile de infanterie si blindate, ce urmau a-l folosi ca artilerie de camp mobila, insa, dezvoltarea sa a fost greoaie si foarte costisitoare.
ARL 40
Doar un singur exemplar a fost construit, cel de-al doilea nefiind finalizat. Vehiculul era echipat cu un tun-obuzier de calibrul 75 mm, o modernizare din 1929 a tunului de camp model 1897, avand incarcare semi-automata (greutate proiectil 7,25 kg; unghi de tragere vertical cuprins intre -10º/+30º; rata de foc 12/15 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 570 m/s, putand penetra blindaj de 50 mm grosime de la 1000 m distanta; rezerva de proiectile fiind de 200 de bucati). Blindatul era echipat cu un telemetru stereoscopic (L-467) ce permitea ochirea unui blindat inamic de la 2000 m; bataia maxima a tunului era de12100 m dupa modernizare –tunul initial avand raza de actiune maxima de 8550 m. Blindatul avea urmatoarele caracteristici: 5,80 m lungime; 2,57 m latime; 2,45 m inaltime; blindaj de 50 mm si greutate de 25 tone; viteza maxima de 42 km/h si echipaj format din 5 oameni. Tunul era semi-retractabil pentru scurtarea lungimii vehiculului pe timpul deplasarilor – o caracteristica revolutionara pe atunci. Tunurile autopropulsate urmau sa fie dotate cu echipament radio modern –ER 53.
In octombrie 1939 se intentiona echiparea a 8 batalioane cu asemenea blindate, fiind lansata o comanda de 72 de unitati, dintre care 24 in varianta punct de comanda (aceste vehicule erau neinarmate). In mai 1940, comanda a fost crescuta la 108 vehicule, dar, intr-un final, doar unul singur a fost finalizat. In urma presiunii fortelor germane, acesta a fost evacuat in Maroc si abandonat. Un inconvenient major era caldura excesiva din interiorul blindatului, generata de cele doua motoare –acesta nefiind dotat cu ventilatoare.
Interesant este si faptul ca germanii au fost interesati sa produca acest tun autopropulsat in vederea atacului impotriva URSS, initiativa ramasa nefinalizata, deoarece aveau propriile proiecte ce erau mai putin costisitoare si usor de realizat.
Un alt proiect a fost cel al tancului greu, AMX, din 1937-1938. Acesta semana si el cu CHAR B1, dar era mai greu, avand cel putin 50 de tone si urmatoarele caracteristici: lungime 7,25 m; latime 2,94 m; inaltime 2,70 m; blindaj probabil de 100 mm, in partile expuse; echipaj format din patru oameni –comandant; conductor, ce avea si rolul de tragator cu tunul de calibrul 75 mm; radio-telegrafist; propulsia era asigurata de doua motoare Diesel cu 12 cilindrii in V. Tancul urma sa dispuna de doua tunuri: unul de calibrul 75 mm, APX, montat in partea din fata-dreapta, langa conductor; cel de-al doilea, de calibrul 35 mm, SA-47 (unghi de tragere vertical cuprins intre -18º/+18º, montat in turela actionata electric ce se putea roti 360º; eficacitate cuprinsa intre 600-1000 m, putand penetra blindajul tancurilor germane usoare existente la acea data) si o mitraliera coaxiala cu acesta de calibrul 7,5 mm, Reibel, cu o rezerva probabila de 5100 de cartuse.
AMX 37
Un alt proiect interesant, din pacate ramas doar pe hartie, a fost tancul-rapid, AEM. Acesta era cunoscut si ca Proiect 30 si putea fi condus de catre un singur om, urmand sa aiba blindaj usor si o turela echipata cel mai probabil cu o mitraliera de calibrul 7,5 mm, Reibel. Blindatul urma sa aiba doar trei tone.
Tancul usor AEM
AEM 2
CHAR B1, a reprezentat pentru francezi, tancul greu ce a incercat sa stopeze invazia germana. Desi era superior ca blindaj si armament tancurilor germane invadatoare, el nu a reusit sa se impuna in fata superioritatii aeriene germane (cel mai mare inamic din aer a fost reprezentat de formidabilele –pe atunci –avioane de bombardament in picaj, Stuka) si a mobilitatii superioare a blindatelor Wehrmachtului, aflat sub cupola Blitzkrieg-ului –Razboiul Fulger. In numar insuficient, prost distribuit si utilizat in mod ineficient,CHAR B1 a reprezentat, la momentul invaziei germane, cel mai puternic blindat de pe campul de lupta (CHAR2C, oricum n-a contat), lucru recunoscut de catre acestia (mai mult decat atat, unitati germane de blindate au folosit tancurile franceze, dupa victorie.
Lent, dar cu un blindaj masiv, CHAR B1, in mana unui echipaj experimentat, putea face ravagii in randul tancurilor germane. Germanii, au folosit tunul AA de calibrul 88 mm, singurul eficient impotriva blindajului tancului B1. Spre exemplu, tancul B1 BIS, botezat „Jeanne d’Arc”, a rezistat unui numar mare de lovituri trase de catre infanteristii germani (pe blindajul sau, germanii au numarat cateva zeci de lovituri), fiind redus la tacere, doar de catre un 88. Remarcabile sunt si faptele de arme ale capitanului Pierre Billotte, comandantul unui B1, botezat „Eure”, care a distrus de unul singur, 13 tancuri germane Panzer III si Panzer IV, inainte de a fi la randul sau scos din lupta. Panzer I si Panzer II, erau absolut inutile in fata tancurilor B1). Inarmat pana in dinti si cu blindaj mai mult decat suficient impotriva tancurilor si a armelor anti-tanc germane, CHAR B1 a aparut in anii *30.
Pana la el, au existat numeroase prototipuri si o multitudine de schite si proiecte, o parte importanta dintre acestea fiind descrise mai sus, insa, realizarea acestui tanc era greoaie si foarte costisitoare, generalul De Gaulle exprimandu-si nu de putine ori, temerea ca s-a gresit cu acest proiect, considerand ca ar fi fost mai bine daca se dadea mai multa atentie realizarii tancului D1/D2. Interesant este faptul ca francezii, in iminentul conflict cu Germania, considerau ca acest tanc era ideal atacarii pozitiilor fortificate in colaborare cu infanteria, si drept urmare, in septembrie 1939, existau 4 batalioane de CHAR B1 (8, 15, 28, 37, echipate in principal cu CHAR B1. Cel mai probabil numarul tancurilor operationale era de 180 de unitati, CHAR B1/B1 BIS), fiecare dispunand de peste 30 de unitati. Abia pe data de 16 ianuarie 1940, primele doua divizii blindate de rezerva (DCR) vor forma prima brigada de tancuri, urmata la data de 20 martie 1940 de inca o divizie (formata din doua batalioane, 41 si 49, dotate cu varianta CHAR B1 BIS, la Bourges).
B1 in 1938
B1 model 1940
Cea de a patra divizie era inca in formare la momentul atacului german, inclusiv doua noi batalioane echipate cu CHAR B1 BIS -46 si 47 –la Vanves. Faptul ca aceste blindate au fost raspandite pe la unitatile de infanterie si nu au ramas grupate, va fi un factor determinant al esecului armatei franceze in respingerea pumnului de otel german (a fost un real cosmar logistic. Tancurile aveau dificultati in ceea ce priveste realimentarea cu combustibil si munitii, multe fiind abandonate de catre echipajele lor. Mai mult, aceste tancuri aveau grave deficiente mecanice, in special defectiuni ale cutiei de viteze, ale sistemului de racire al motorului si scurgeri de ulei). Mai mult decat atat, raspandirea lor pe la unitatile de infanterie, va afecta grav lantul de comanda si decizie –au fost situatii cand comandantii de tanc nu stiau ce trebuie sa faca, nu stiau unde se afla comandantii ierarhici si fortele amice, dar nici inamicul, ramanand in urma infanteriei, care, teoretic, trebuia sa-i sprijine (si colac peste pupaza, mare parte din echipaje erau lipsite de experienta, multi fiind incorporati nu cu mult inaintea invaziei germane.
B1 Bis distrus
Sistemul de comunicatii era ineficient, nu toate tancurile fiind dotate cu aparatura radio de emisie-receptie moderna, multe avand inca vechile statii radio, ER-51, ce aveau raza maxima de emisie de 290 m si greutatea de 100 kg. Unele dintre aceste tancuri, cu deosebire B1 BIS, fusesera totusi echipate, in mai 1940, cu aparatura radio moderna ER-53 –cu raza maxima de emisie de 360 m si greutatea de 100 kg, iar tancurile de comanda cu ER-55 –avand raza de emisie marita la 710 m, cantarind 150 kg, dar, din pacate insa, prea putine). Acesti factori, vor duce la haos si prabusirea rapida a fortelor franceze in fata razboiului fulger –lucru pe care dealtfel, lumea nu-l credea posibil, Franta fiind considerata o mare putere militara.
Va urma…
WW
Surse date si poze: WIKIPEDIA-ENCICLOPEDIA LIBERA; INTERNET
www.chars-francais.net/…/index.php?…
philippe.boursin.perso.sfr.fr/autohi3b.htm –
www.lesfrancaisaverdun-1916.fr/theme-cha…
www.warwheels.net/…/WFVFrance3HAUG…
militaires-d-hier.forumgratuit.org/t13… – Franța
http://www.landships.freeservers.com/
www.warlordgames.com/…/new-french-cha… –
http://www.landships.freeservers.com/romfell_info.htm
forum.worldoftanks.com/index.php?/topic/…
Char B1 în forma care a ajuns pe câmpul de luptă avea un sistem de suspensie extrem de complicat şi ineficient, cu 16 galeţi pe fiecare latură, 3 tipuri de arc (elicoidal, lamelar semi-eliptic şi lamelar), acoperit de un blindaj lateral subţire şi care nu putea funcţiona fără un gresaj dificil şi mare consumator de timp executat cu pompa (existau 24 de nipluri pe fiecare latură), iar sistemul de direcţie hidrostatic foarte complex era asemănător cu cel de excavatorul modern Bobcat, capabil să vireze pe loc şi să permită modificări ale poziţiei de ordinul centimetrilor pentru a permite ochirea cu tunul fix de 75 mm. În acelaşi timp, şenilele erau prost executate, lipsite de crampoane şi cu o aderenţă proastă.
De fapt, era o construcţie steampunk, o evoluţie a tehnicii din Primul Război Mondial nu în direcţia în care ar fi trebuit aleasă, ci în cea în care îşi imaginau câţiva generali bătrâni că ar trebui. Niciun tanc modern nu i-a urmat exemplul. Inginerii ştiau că era demodat încă din momentul în care era doar un desen pe planşetă.
~Nautilus
Asa este! Mai mult decat atat, au avut un numar exagerat de mare de proiecte concurente, planuri cu duiumul, unele dintre acestea fiind cu adevarat revolutionare -din pacate pentru ei, gandirea strategica a comandantilor armatei a ramas tot in WW I. Interesant este ca inginerii francezi cunosteau in mare directia de dezvoltare a blindatelor pe care o adoptase Germania, au fost situatii cand s-a atras atentia asupra directiei gresite a armatei franceze (blindate mari, grele, complicate); dar degeaba, generalii n-au vrut s-auda. Exemplul cel mai elocvent este cel al colonelului De Gaulle (in momentul invaziei germane, unitatea de tancuri D2 a colonelului, s-a opus eficient blindatelor germane, dar, fara sprijin aerian a dat chix. Mai multe detalii intr-un articol viitor), care a facut numeroase memorii catre conducerea armatei in acest sens, la un moment dat fiind chiar considerat…aiurit si vanator de grade. Spionajul francez era la curent cu evolutia blindatelor germane, dar singura concluzie trasa de catre esaloanele superioare ale armatei franceze a fost -sunt inferiori, blindaj slab, etc. Blitzkrieg-ul si tactica razboiului fulger, le-au inteles prea tarziu pentru a mai putea face ceva, desi aveau exemplul clar al Poloniei.
Ceea ce trebuie gândit în primul rând când ai pus mâna pe pix să proiectezi ceva este: poate fi îmbunătăţit în viitor? Are potenţial de dezvoltare? În romgleza programatorilor: e upgradabil?
(Majoritatea populaţiei nu pune problema fiindcă realizările tehnice pe care le au la dispoziţie, automobilul, computerul, frigiderul, telefonul mobil etc au o durată de viaţă limitată, iar cei care decid cât de upgradabile sunt se află departe, în corporaţii, organisme de Stat, la Bruxelles etc)
PzKpfw III, spre exemplu, era upgradabil. Primele modele de serie, A-C aveau un blindaj ridicol, 15 mm, tun de calibru mic şi numai 230 CP, ca un Golf V modern. Pentru scurt timp – în numai 2 ani, se ajunsese la versiunea F, blindajul se dublase, tunul era unul de 50mm, suspensia căpătase un galet în plus, şi asta fără a majora greutatea în mod impractic şi fără modificări semnificative ale liniei de producţie. Versiunea H, care a trecut graniţa URSS în vara 1941, deja avea transmisia simplificată şi mai uşor de manevrat, blindaj de 60mm, mai gros ca al lui T-34/76, şenile mai late, tunul lung 5cm/L60 capabil să perforeze blindajul unui KV-1 dacă avea muniţia corespunzătoare din tungsten. În numai 4 ani de la primul model de serie.
Char B1 erau supracomplicate, construite încet, cu mare efort, ca vapoarele (şi numite, la fel ca vapoarele), lipsite complet de orice potenţial de dezvoltare, motiv pentru care toate prototipurile lor au rămas prototipuri, foarte greu de înlocuit dacă erau pierdute pe front. La nivelul anului 1943, erau deja praf: blindaj mult mai subţire ca al unui KV-1, tun mai slab ca al lui PzKpfw III H, silueta înaltă, greu de camuflat… Până şi germanii, gata să pună în producţie şi să îmbunătăţească orice i-ar fi ajutat să îşi înmulţească tancurile proprii, le-au folosit pe cele capturate până când le-au pierdut unul câte unul – din moment ce nu au făcut niciun efort pentru a le dezvolta, fie era imposibil, fie era atât de costisitor încât nu se merita.
~Nautilus
incredibil….dupa R-17(un tanc absolut revolutionar),Franta a ramas enorm in urma…..
Punctul slab al tancurilor franceze a fost turela prea mică, pentru un singur om care era de toate, lipsa staţiei radio şi folosirea lor în număr mic în misiuni de sprijin a infanteriei.