Se pare că tot răul pe care ni l-a făcut Iliescu în ultimii 25 de ani nu a fost suficient.
Nu au fost suficiente nici sutele de morţi din 1989, meniţi să-i clădească aura de emanat al revoluţiei, nici dezastrul de imagine din iunie 1990, declanşat inutil pentru a-şi consolida puterea, nici tratatul semnat cu URSS după revoluţie (!), nici patronarea binevoitoare a caracatiţei corupţiei care a acaparat treptat administraţia şi politica românească începând din perioada sa.
Nu, n-a fost suficient ! Bătrânul comunist a simţit că poate mai mult.
După ce abia începusem să-i mai uităm rânjetul hâd, sare de nicăieri cu un interviu, în presa germană, în care spune că a avizat un centru CIA în România.
Hodoronc tronc ! De ce nu şi-a amintit nimic atâţia ani şi se trezeşte tocmai acum?
Să privim tabloul general.
Exact când Rusia e-n plin efort de destructurare a Ucrainei şi se manifestă extrem de agresiv la adresa ţărilor din estul Europei, cozile de topor ale Moscovei, de pe tot cuprinsul Europei dar în special din Germania, împreuna cu diverse partide de stânga sau extremist-naţionaliste (ciudată combinaţie) se dau peste cap să creeze o ruptură între europeni şi singura putere politică, economică şi militară care poate ţine Rusia în frâu: Statele Unite ale Americii.
Vârful de lance în aceasta acţiune, care nu a început de ieri, de azi ci e mult mai veche, îl constituie Consiliul Europei, o structura independenta de UE care cuprinde, pe lângă ţări UE, şi ţări nemembre inclusiv …. ati ghicit: Rusia. Pe lânga ea şi cozile sale de topor din UE (Grecia, Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Italia, Cipru etc) Consiliul Europei cuprinde şi alti sateliţi de-ai Rusiei, gen Serbia şi Armenia.
Nu e de mirare de ce, de ani de zile, Consiliul Europei tot face comisii peste comisii de anchetă privind actiunile CIA, încercând să creeze o breşă între europeni şi americani.
Acţiunile Consiliului Europei sunt sprijinite în această direcţie de presa de stânga, în principal cea germană, care revine periodic şi reîncălzeşte ciorba.
Acum, când lucrurile încep să se mişte în direcţia creşterii prezenţei militare americane în estul Europei, eforturile Rusiei şi ale cozilor sale de topor par să se fi intensificat, apelându-se la toate resursele posibile.
Doar nu v-aţi imaginat că un individ cu mâinile pătate de sângele morţilor de la Revoluţie şi de la mineriade s-a trezit într-o dimineaţă mare apărător al drepturilor omului şi, în special, al drepturilor teroriştilor de a beneficia de un tratament conform Convenţiei de la Geneva.
Ticăloşia cea mare nu este că Iliescu şi-a amintit tocmai acum că a avizat un centru CIA (asta nu înseamnă obligatoriu închisoare secretă).
La întrebarea jurnalistului german dacă ar fi avizat înfiinţarea centrului dacă ar fi ştiut ce avea să se întâmple acolo, bătrâna vulpe comunistă, foarte cunoscută pentru prudenţa sa, se face că nu pricepe capcana şi spune că nu ar fi avizat.
Orice om normal la cap ar fi întrebat: Dar ce ştiţi că s-ar fi întâmplat acolo ? Aveţi dovezi, în afara declaraţiei unui terorist care spune că a fost deţinut în România? Sunteţi sigur că nu a fost dezinformat de anchetatori pentru a nu se putea orienta ?
Nu, Iliescu răspunde scurt că nu ar fi avizat, afirmând, indirect, că acolo ar fi fost o închisoare secretă în care s-ar fi produs acte de tortură.
Pentru această porcărie ţin să mulţumesc în mod special Parchetului General care de aproape 25 de ani se coimăneşte să rezolve dosarele Revoluţiei şi mineriadelor.
Dacă şi-ar fi făcut treaba pentru care sunt plătiţi, acum Iliescu s-ar fi aflat acolo unde îi este locul şi n-ar fi umblat liber să vorbească tâmpenii şi să ne facă rău. Din nou.
Omul ăsta a fost o pacoste şi un blestem pentru România şi aşa va rămâne pâna în ultima zi a vieţii lui.
UPDATE
Iliescu strikes again !
Nemulţumit că a fost acuzat de colaborare cu Moscova şi alte lucruri pe care nu le-a făcut în viaţa lui, Iliescu a transmis ieri un drept la replică ziarului Adevărul în care infirmă prin confirmare că ar fi făcut ce spunem noi că a făcut.
Citiţi pasajul pentru că e epocal:
„Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.”
Ce vreţi mai mult de atât?
Eroul Bulă
Sa traiesti 1000 de ani, Iliescule! Ca…Ephialtes!
Ce inseamna memoria…selectiva!..uite-l si pe polonez „mai deunazi”:
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2867879/CIA-paid-Poland-ease-qualms-secret-prison-Senate-report.html
Pai voi nu va dati seama ca Iliescu e un agent acoperit rus care face exact ce i se ordona de la Moscova. Apesi butonul rosu intr-un birou GRU si pac…Iliescu vorbeste…vrute si nevrute. Pe Iliescu care e foarte bine dresat poti sa-l faci sa vorbeasca si dupa ce moare. Atata timp cat se face rau acestei tari…Iliescu va actiona.
Nu e el de vina. De vina sunt putorile statului retardat mintal, oameni din serviciul roman de comedie (pardon de informatii), sau din SIE , sau din Parchetul General…care nu conlucreza decat la prinderea unor femei care fura lalele sau a unor chelneri care nu platesc impozit pe bacsis. In rest…sa ancheteze mineriadele sau revolutia…toti sunt impotenti.
Zilele trecute la Cluj un imbecil ca Maior a scos o carte despre pericolele care vor veni asupra Romaniei…pai ma nenorocitule cand erai sef la SRI de ce taceai ca un rahat sub frunze?
Subscriu cu ideea ca Iliescu raspunde doar la comenzile Kremlinului.
mizeria comunisto-kgbista are singe de romani nevinovati pe mainile lui….singe care trebuie razbunat la un moment dat
Foarte pertinente comentariile …
Fosila nenorocita comunistoida crescut la sanul maicii nenorocite, Rusia, asta-i Iliescovoi!
„Bula”, era cat pe ce sa te consider erou, dar citind mai atent – promovezi interpretarea ca cia i-ar fi raportat lui iliescu ce urmeaza sa faca acolo – un coafor pentru teroristi. Si una mai tare: „Consiliul Europei dezbina marea fratie Americano – Europeana” – very nice. Ia mai cauta si vezi ca asta a lui iliescu se sincronizeaza cu una a lui bombonel care a sustinut recent ca Romania ar trebui sa se apropie mai mult de BRICS. De ce? pentru ca vor sa se urce pe noul val popular (unii il vad tzunami) anti- american, anti UE, anti capacitate statului de administrator eficient etc. Tu in ce barca esti.
vezi vreun val antiamerican – prorus in romania…:)…?
@Tsunami
De unde pana unde?
Prin raspunsul ca daca ar fi stiut ce se va intampla acolo ar fi luat alta decizie, Iliescu afirma (indirect, ce-i drept) ca a aflat ca acolo erau torturati oameni, fie de la serviciile romanesti care supravegheau locatia fie ulterior a primit informatii din presa sau din alte surse foarte credibile ca acolo au fost torturati oameni.
Cum era sa se apuce CIA-ul sa-i zica: „Nea Nelu, stii locatia aia pe care ne-ai aprobat-o? Am torturat detinuti in ea! „
Daca asta da coltu” inainte de a fi condamnat de justitie….pe cuvant de onoare ca ma duc si ma c…sadesc panselute pe mormantul lui.Stau si ma intreb daca asta are sange romanesc in vene,macar cateva picaturi(serios,gurile afurisite spun ca masa” era tiganca,bunicul evreu……)
da normal ca nu putea fi roman tiganii si evreii sunt imorali nu?
upssss…@Adrian,am uitat ca trebuie sa fiu Political Correctness…am vrut sa scriu ca masa era persoana nomada si bunicul suedez blond cu perciuni .
nu are nici cea mai mica legatura pur si simplu am interpretat ce ai zis
„gurile afurisite ca masa era tiganca, bunicul evreu” deci deasta era corupt nu?
ca daca era roman nu facea asta nu?
Poate că nu era ales să facă ce ne-a făcut, dacă nu era alogen.
@Adrian mi se rupe ca este sau nu ILICI corupt!!!!!Eu(si multi altiii ca mine) il acuz de crima,lovitura de stat,subminarea economiei,creere de conflicte etnice etc.Si cand ma gandesc la toate astea ma intreb daca un roman get beget ar fi putut face la fel…….Apropos,ca este un ALOGEN stiu si babele din piata.
Tu stii de cand ma gandesc la asta cu panselutele? DIn 90, imediat dupa mineriada. Nu stiu cat ma mai tin 🙂 )))))
@Eroule,
Daca justitia isi facea treaba in timpi rezonabili, el nu mai avea posibilitatea sa castige al II-lea mandat de presedinte. Ma ingrozesc cand stiu ca aceasta coada de topor a rusilor stie mai toate secretele strategice ale Romaniei. Nimic nu ma poate face sa scred ca nu a sifonat catre tatucii lor de la Moscova, cam tot ce stia!
Da .. ia sa vedem ….
Dintai la 10 decembrie 2014 ziarul Daily Mail (fondat in 1896!) acuza Romania ca ar fi adapostit o inchisare CIA. Asta si pe baza unor docomente ale unui comitet al Senatului USA. Care Senat al USA nu al URSS zice clar ca in Romania era o „facilitate” cu nume de cod Black.
In aceleasi zile Iliescu zicea ” Nu am cunostinta de inchisori CIA in Romania ”
Cam in acelsi timp Washington Post zicea de inchisro C IA in Romania …
Dar deja din 2011 Associated Press sub semnaturile lu Adam Goldman si Matt Apuzzo scria ca In northern Bucharest, in a busy residential neighborhood minutes from the center of Romania’s capital city, is a secret that the Romanian government has tried for years to protect. For years, the CIA used a government building — codenamed Bright Light — as a makeshift prison for its most valuable detainees. Associated Press este companie americana fondata in 1846 .. si aia care nu de mult batea campii cu ” „Femeile-luptătoare aduc lumina justiţiei în România post-sovietică”. Postsovietica … Thanks you Amerlocia …
Süddeutsche Zeitung chair dadea si presupusa adresa : Strada Mures 4….
BBC in dec 2011 CIA ‘secret prison’ found in Romania – media reports
Deci cam strans cu USofAmerlocia Iliescu zice ca „”aliații noștri americani ne-au cerut o locație” si ca „A fost un gest de acomodare făcut înainte de accederea noastră în NATO”
Nimic despre o inchisoare de junde dise Shweinehunden de la Spiegel trag concluzia :„al doilea șef de stat care recunoasșe existența centrelor secrete de detenție ale CIA după fostul președinte polonez Alexander Kvasnievski” Ca deh pe teritoriul RFG CIA nu are nici o facilitate ,da?!
Deci conluzia este ca Ilici este sub infleunta rusa si vrea nu stiu xce,.
Da ce pizda ma-si vrea Senatul SUA si presedintele Husein ? Hussein ala care in 2012 ..
A da.. Ilici se intelegea bine cu .. Gigi Tufis no 2. Husein cu portuaru’.
Or fi americanii idioti, dar nici chiar atat de idioti. Cum dreaq faci in buricul targului un Guantanamo? Au gasit ei o cladire mai misto, cu termopane si AC si au au zis „Oau, ce misto locatie pentru o inchisoare secreta, in buricul targului, vis-avis de o terasa plin ochi in miezul zilei”.
Si cum ii aducea pe detinuti, cu metroul sau cu taxiul?
Daca incerci sa te apropii de Guantanamo si, din gresala, tragi o basina, suna alarma…
Asta e o intoxicare de presa de 2 lei.
Io cred ca a existat o astfel de facilitate, dar nu acolo unde zic aburitorii astia. E ilogic si poate de aia pare senzational. Se pisa de ras aia de la CIA.
Si chiar daca a existat, ce relevanta are? Niciuna. Crede cineva ca astia sunt niste virgine cand e vorba de black-ops?
Sa o zicem p’a buna : daca abeau nevoie de un centru un care sa torturezi i liniste (adica sa nu vian nimeni s ate imbrebe ce faci!!) apai aveao destule „faciliati” in Irac si Afganistan. Unde mia veai si vanatjul c aun cadavreu in plus pe o margine de drum .. nju deranja pe nimeni! Cel mult ziceau „salava lu Allah nu e din satul nostru!!!”
La o adica mai merge si Bondsteel … daca localnicii aud prea mult li se poa sugera ca risca sa auza limba sarba la primarie .. cestie ce ii va surzi pe toti! (cel mult vor cevre sa extraga un rinnichi ptr piata neagra!!)
Da culmea cica in Bucale la „black” nici agentii CIA nu aveau voie in oras …
A se vedea si doasrul http://stirileprotv.ro/special/ce-scrie-in-raportul-senatului-sua-despre-inchisoarea-cia-din-romania-milioane-de-dolari-subventie-pentru-oficialii-nostri.html
de unde citez Potrivit raportului, misiunea CIA din tara noastra era de parere ca autoritatile din Romania nu stiu precis la ce sunt folosite facilitatile de detentie
Dupa aparitia primului articol din Washington Post despre inchisorile CIA, pe 2 noiembrie 2005, autoritatile romane au cerut inchiderea in termen de ore a centrului de detentie NEGRU. In scurt timp, CIA a trimis detinutii care mai ramasesera in tara noastra in alte facilitati.
A se vedea si http://m.cotidianul.ro/article.php?id=260442
Pai d’aia zic ca e o intoxicatie de presa de 2 lei…asta tine la aia care pentru un mic si o bere se calca pe cap intre ei.
Sau poate este aruncata pe piata pentru a lua fata cuiva, a-l face sa latre (Senatul SUA + presa „libera”) la luna si a avea liniste pentru alte „paranghelii”.
Zic si io!
Extrem de bun articolul domnu’ George! In sfarsit cineva care a vorbit despre asta!
Dar sa ne gandim cat de proasta a putut sa fie societatea atunci cand dupa revolutie, ea tot pe Iliescu l-a ales ca presedinte. Acela a fost momentul, cand politica a ingropat Romania.
ba fix pe dos… România a îngropat politica… în loc să voteze cu ultimii rămași din vremurile regatului, cei de știau ce însemnează democrația, românii au votat cu curul, repet, cu curul, pe cei din linia doi a PCR, pe cei de-au preluat sângeros puterea, sângele fiind al celor care au votat apoi cu curul…după care cei ce au votat cu curul s-au aruncat pe „telectuali și studenți”.
Vă plângeți mereu, dar nu vă asumați nimic niciodată! Vb în genere, nu acuz pe cineva anume, doar soțietatea în mare.
George Maior, fost sef SRI, il contrazice pe Ion Iliescu, pe tema ÎNCHISORILOR CIA din Romania: „Nu s-au aprobat asemenea centre”.
http://www.revista22.ro/george-maior-fost-sef-sri-il-contrazice-pe-ion-iliescu-pe-tema-inchisorilor-cia-din-romania-nu-s-au-aprobat-asemenea-centre-55252.html
@ Gabriel : pai si , atunci pe cine credem ?
Nu stiu nici eu ce sa zic …
Romania a facut eforturi extrem de mari pentru a intra in NATO. Asta, pentru ca in 1990 noi eram vazuti ca facand parte din sfera de influenta a Rusiei !
In 2002 am inceput convorbirile de aderare. SUA isi schimbase pozitia si devenise favorabila aderarii noastre.
Asa incat, cererea lor pentru un centru CIA a fost aprobata imediat. Doar colaboram cu americanii pe probleme de contra-terorism !
Au stiut sau nu de ce se va intampla acolo?
Daca au banuit doar, le-a fost teama ca vor pune in pericol aderarea la NATO ?
Pentru ca prin aderarea la NATO Romania urma sa capete acces la cea mai puternica garantie de securitate din lume. situatie in care nu se mai aflase niciodata in istoria ei.
Inclin catre pozitia lui George Maior …
Ce prezinta mosulica asta cu numele de ILICI este manipulare facuta sa acopere alte matraplazacuri facute de el si aia care au crescut sub aripa lui. Pentru ILICI si stapanii sai de la Moscova, aderarea RO la NATO ar fi trebuit sa insemne un spin in coasta NATO, un stat care se pune contra exact cand alianta are mai mare nevoie de coeziune. Poate ne spune ILICI cum au „inventariat” rusii tot ce insemna unitate militara romaneasca la vedere sau ascunsa apartinand MAPN, MI ori serviciilor secrete romanesti … asta pana in ’93….Poate ne spune si cum se stergea la fund cu rapoartele venite de DIA in care se specificau in detaliu activitatile GRU pe teritoriul romanesc . Are multe de spus mosulica, da’ spune doar ce vor stapanii…
@dany
te crucesti daca ai afla cati ofiteri romani s-au dus pe apa sambetei in acea perioada, nu numai pana in 93 , spre exemplu in 98 u.m. 0110 a fost desfintata , cum iti explici ca de atunci toata industria metalurgica , de alumina , siderurgica , a intrat pe mana rusilor , chiar daca in acea perioada era emil constantinescu presedinte !
Fosta unitate anti KGB / STASI a fost desfiintata odata cu fosta Securitate in ’89 cand toate activele si arhivele Securitatii au trecut in subordinea Armatei. Dupa refacerea SRI, Magureanu a incercat sa refaca aceasta unitate ca sa dea bine in ochii Occidentului (’93-94 sub acelasi indicativ 0110)… dar era o copie palida si din start infiltrata de catre rusi si unguri, chiar daca obiectul ei de activitate era FSB-AVO. Aia a fost desfiintata in ’98 cand noua putere si-a dat seama ca de fapt era un cuibar rusesc pana la urma… Elemente vandute FSB-AVO din cadrul respectivei unitati in colaborare cu elemente DIA au sprijinit informativ viitoarele mineriade din ’99 soldate cu dezastrul binecunoscut de la Cozia…
@dany
din pacate asa este
Romaniei i-a fost permisa intrarea in nato ptr ca a acceptat ca firma Bechtel sa construiasca o autostrada de peste 1 miliard de dolari, autostrada care nici acum nu exista. Iliescu trebuia sa fie acum ingrasamant de flori dar profita de faptul ca este aparat de rusi si nu numai iar spp il pazeste ca pe un bun de valoare.
Io cred ca nu are absolut nicio relevanta daca in RO sau Polonia au existat astfel de locatii. Au existat, foarte bine! Nu au existat, la fel de bine!
Ca zice Iliescu sau mai stiu eu ce dinozaur, la fel, nu are nicio relevanta.
Ca Iliescu e un bolsevic senil, asta da, are relevanta!
Este clar ca lumina zilei ca fosila comunistoida s-a trezit sa vorbeasca pentru a ne pune intr-o situatie stanjenitoare tocmai in acest context dificil cand multi incearca sa separe UE de SUA.
Neam de tigan din Oltenita…
Ce poti sa-i ceri unui tigan?
@ dany : atentie , sunt cetateni europeni … si au drepturi 😛
Bre… tiganu’ tot tigan ramane, si in ziua de Pasti si in ziua de Craciun…
Ceea ce unii numesc „civilizarea” tiganilor este o mare afacere garnisita cu ochi albastri de la Kremlin…
Au fost, sunt si vor fi tigani in armata romana (ca tot suntem pe blog militar)… Din cati tigani am cunoscut in armata romana, majoritatea aveau posturi caldute, lingusitori si jigodii in mare majoritate… Sa te fereasca Dumnezeu sa ajunga tiganu’ sef….
In fine, tiganii cu mana lor isi semneaza viitorul, Europa nu va fi pentru totdeauna pe post de hartie igienica…
Am avut un domnitor tigan in Moldova pe Stefan Razvan in vremea lui Mihai Viteazul. Cristian David, fost ministru, este tigan, avem tigani si in Parlament.
Basescu nu este tigan?
In fine, tiganii sunt si ei catateni cu drepturi egale, la obligatii insa este alta poveste.
Bre…
Sa ramana cati am crestinat eu… a draqu’ natie ca asta nu o sa gasesti… cu cat incerci sa-i civilizezi cu atit devin tot mai recalcitranti… si peste tot in Europa, nu doar in RO
am citit cindva o carte intitulata „Domnii trecatoare, domnitori uitati”.
acolo se facea vorbire despre un domnitor, Danciu I, tigan, urcat pe tron in Tara Romaneasca, pentru citeva saptamini.
nu stiu, cit de veridica este informatia, dar in perioada tulbure de dupa moartea lui Mihai Viteazul este posibil, ca vreun tigan domnesc sa fi acces la tron in Tarile Romane.
bre, ca e tigan, nu-i o vina…ca e canalie, da!
Am si eu o intrebare, ma scuzati…
Dar daca a existat o inchisoare secreta CIA pe teritoriul Romaniei si acolo au fost torturati oameni, care este mai exact problema? Ca eu nu inteleg?
In tara in care au existat „experimentul Pitesti” si lagare de exterminare gen Aiud, Gherla, Sighet etc. atunci existenta vreunei inchisori CIA cu tot cu tortura de rigoare este deranjanta, chiar daca cei inchisi in acea inchisoare erau teroristi, fanatici sau alte persoane incomode pentru SUA.
Pentru unii…
Ilici declara ca n-a stiut la ce va fi folosita locatia CIA; pai si ce, era prost sa intrebe? Din contra, cred ca si-a astupat urechile cat a putut de multa vreme, pe principiul „nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase”. Oricum toata povestea asta e 99% facatura, sa legi sediul ORNISS de inchisorile secrete americane, haida-de! Pai asta presupune nu ca Ilici ar fi turnat tot la Moskva/FSB, ci ca SRI ar fi o filiala a CIA direct, cu tot ce presupune asta asupra tarii noastre, inclusiv a politicii si a transmiterii de date secrete catre factorii de putere din Romania – ba chiar si influentarea alegerilor din ultimii zece ani pe putin. Adica nu vi se pare facatura prea groasa?
Cartile au fost date pe fata de CIA si Senatul SUA, nu de aliatii europeni care au participat la program:
http://www.reuters.com/article/2014/12/16/us-usa-cia-torture-romania-idUSKBN0JU29H20141216
„The lawyer for a man tortured by the CIA said Romania’s authorities should acknowledge the role they played after a U.S. Senate report pointed to Romania as the site of the secret CIA jail where the man was interrogated.”
Si torturatul de unde stia ca a ajuns in RO? I-au zis aia in A-stan: „bah, daca nu versi tot, te trimitem la Bucharest pe strada Mures nr 4 si acolo sunt niste baieti mai ai dracului decat noi”.
„The report did not name countries that hosted CIA jails, but it gave details of prisoners being transferred to and from „detention center BLACK” which matched air traffic records of CIA-chartered planes passing through Romanian airports between 2003 and 2005. Some of these records were independently reviewed by Reuters while others were cited in court documents.”
Imi si imaginez o convorbire intre turnul de control si pilot:
-Bah, care esti ala cu avionu’ negru?
– Ah, de la CIA sunt boss, am adus niste baieti sa-i torturam.
– Bine, trage langa hangarul din stanga si stai acolo pana iti zic io! Ceva Kent, uischi dai si tu?
Daca, repet daca au existat inchisori secrete CIA in Romania inseamna ca SUA au incalcat drepturile omului iar Romania a fost complice macar tacut daca nu chiar activ.
Pe de alta parte cand fanaticii religiosi au aruncat in aer oameni nevinovati era clar ca nu se va mai tine cont de reguli, de drepturile omului si se vor face si astfel de actiuni chiar din partea SUA.
Da’l dreacu, ca s-a inegrit de tot…
Se plictiseste mumia si se mai baga si el in seama, altfel se stia cam demult povestea
Mumie, mumie….da’ uite ca mai bate un cui….
The Mummy returns…
Sa bata cuie in masa cand s-o intalni cu ea, altfel povestea ci inchisorili e rasuflata…
Locul „mumiei” Iliescu este la puscarie pentru crime impotriva umanitatii. Si nu doar el.
@ Musoiu : bun . si cine-l baga ? ca al dracului parca e dat cu teflon : nu se lipeste nimica de el !
Probabil doar Curtea de la Haga mai poate sa-l acuze oficial pe Iliescu. Daca Milosevic si alti sarbi si croati au fost adusi la judecata pentru crime de razboi poate va fi si Iliescu adus in fata justitiei in strainatate.
Au fost incercari … si tot degeaba… de ce crezi ca unele „pupile” ale lui ILICI si-au facut cuibar la Bruxelles?
Si cate guverne americane ?!
:))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
am avut centre CIA pe teritoriul Romaniei.
si avem si acuma
cine intra in haita trebuie sa urle precum lupii, altfel va fi mincat.
nu putea, sa zica altfel.
ar fi, ca si cum ai spune: dom`le eu prestez la bordel, dar sint virgina, intrucit o fac doar oral sau anal.
nu merge. pur si simplu nu merge.
nu crede nimeni.
durere ar fi, sa se afle, cu probe, precum ca in aceste centre au practicat anchetatori romani.
asta ar fi grav.
imi cer scuze pentru limbaj. va rog, sa moderati postarea daca cuvintele sint nepotrivite.
ele exprima doar o parte din parerea mea despre decidentii romani de dupa 1989.
este posibil ca dl. Maior sa nu fi fost informat, apropo de postarea de mai sus
ok , da acuma nu ca fac pe prostu sau ceva , dar cu ce ne-ar putea afecta faptul ca am avut inchisori CIA la noi in tara ?
nu ca ne-am pierde credibilitatea sau ceva , ca oricum nu avem nici in fata Europei , nici in fata SUA/Canada/NATO etc .
inteleg gravitatea faptul , ca guvernantii atat fosti cat si actuali au avut coloana vertebrala a unei moluste si au acceptat aceste lucruri , ca s-a luat spaga pentru treaba asta , dar … cu ce ne-ar mai afecta toata treaba asta ? oricum stampila o avem de mult pusa , incepand de la Falsa Revolutie, Mineriade ,coruptie si auto-sabotaj si terminand cu ultimele alegeri prezidentiale !
Daca erai (sau cunosteai pe) unul din cei trambalati prin inchisorile astea…cred ca te afecta, nu?
Bre… un om normal la cap nu se apuca sa omoare civili ca asa i se nazare profetului nu stiu care… Inteleg sa fii membru al rezistentei in orice stat pe lumea asta, inteleg sa neutralizezi militarii altui stat care invadeaza tara ta, inteleg sa neutralizezi tradatorii / colaborationistii care lucreaza cu inamicul tau contra ta… dar nu vad nicio logica in a ucide cu sange rece civili care nu au nicio treaba cu razboiul….
Daca frati-tu din Indonezia, aflat cu treaba prin Irak (lucra si el la o multinationala) e arat cu degetu’ de unu urat cu spume si cu cosuri (ofticat ca gacica roscata de la contabilitate il place pe el si nu pe…el) ca cica e ca simpatizant Al Qaeda…si trimis la un Guantanamo din asta „externalizat” si „subcontractat”…atunci te-ar interesa?
Ok, serios vorbind, desi exista cazuri si cazuri, eu am exagerat cu „exemplul”…totusi, ne e usor sa ignoram ceea ce aparent nu ne afecteaza…
@ Razvan Mihaeanu : ma indoiesc ca orice serviciu secred lucreaza cu doar ” o singura sursa ” cand vine vorba de a afla informatii . in general , serviciile au datoria sa-si verifice informatia , si daca agentii de pe teren (care cred ca totusi nu-s prosti de bubuie , ca au grija agentii cum sa si-i recruteze) fac greseli , au grija cadrele superioare sa verifice informatiile .
de aceea cred eu ca scenariul tau e cam ” subred ” , posibil , dar putin probabil .
Bre… mai citeste odata ce am scris eu…
Sunt curios tare ce o sa simtim atunci cand vreun ciuhab din asta cu trotil la cingatoare se sinucide in direct la Antena 3 … 🙂
Din pacate, o mare parte din fundamentul lumii moderne este constituit din abuzuri … indiferent de locatie pe glob, asta este soarta…
Orice, numai la Badea in emisiune nu, te rog! 🙂
Ba daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! 🙂
Da ce zici sa mergi si tu prin piata universitatii si sa vina 3 bajeti si sa te ia la bate in cap, un al 4lea sa stea linga voi si sa filmeze, dupa aia sa puna filmuletul pe youtube si toti 4 sa nu pateasca nimic timp de 24 de ani. Te afecteaza? Ce zici, s-a intimplat asa ceva in tara asta ?
Morala fiind care? Golaniada/Mineriada nu se ignora dar inchisoarea CIA din Romania da…sau cum?…ca nu prea pricep unde vrei sa ajungi…
Romania a pierdut 15 ani din cauza reprimarii Golaniadei, plus Targu-Mures martie ’90…ani care s-au recuperat foarte greu, Romania fiind multa vreme aratata cu degetul si pusa la colt, in timp ce altii progresau econimic si social. Noi inca platim pentru acei ani, cam asta e diferenta.
nu ati exagerat.
este perfect posibil..
Corect, problemele apar insa cand unul dintre beligeranti considera lupta sa ca fiind un „razboi sfant” impotriva necredinciosilor, in acel moment regulile razboiului modern nu se mai aplica si apar atrocitatile, masacrele, terorismul. Arabii conservatori considera ca Vestul asediaza Islamul, ironia este ca Islamul a patruns adanc in inima Europei si SUA, sunt mai multi musulmanii decat crestinii si totusi tot musulmanii tipa ca sunt nedreptatiti.
@Musoiu – daca nu le mai place in Europa, sa mearga la ei acasa, ca nu-i retine nimeni! Drum bun, cale batuta!
Daca erai unu’ dintre aia trambalati, cred ca iti asumai acest risc…nu?
Hai sa nu facem pe puritanii, stim cu totii ca asa se intampla cand faci nasoale, te astepti ca legea actiunii si reactiunii sa intre in vigoare.
Afacerea asta nu afecteaza pe nimeni, crede-ma.
Eu am o „deformare profesionala” inca din Facultatea de Drept, se numeste „Legea e o norma care trebuie sa se aplice tuturor cazurilor posibile”…asa ca in orice exemplu plec mereu de la premiza „totusi i se intampla cuiva”…De asta sunt…”puritan”, spre deosebire de „puturos”.
„…cazurilor posibile”. Vezi, nici legea nu se baga peste astia 🙂
Not funny. Omule, e chiar definitia legii, o inveti in primele zile de anul 1 de Fac. de Drept!
Cu ceva timp in urma citisem de un afgan parat de vecinul sau (a vrut sa-i ia caprele, nu glumesc!) ca e Al Qaeda si a ajuns trambalat prin astfel de „centre” pana a dat de Guantanamo! Cativa ani buni! Pana i-au dat drumu’.
Acesta e un exemplu de „cazuri posibile”.
Si sa nu uitam ca „centrele „astea au fost facute exact pentru ca nu se aflau in jurisdictia teritoriului USA.
Cui ii pasa? Mie. La fel cum mi-a pasat ca Mona Musca a fost turnatoare, desi plangea de sub batistuta ca a dat rapoarte doar despre studentii strainezi de dinainte de ’89! Asa si? Mare scofala, nu?
Pai…Asta e scuza? E „blestemul turnatorului”- faptul ca nu stii niciodata cum se cuantifica ce torni, ce consecinte pot exista in urma denuntului…
Tati, daca ai facut dreptul e clar ca ai creierul spalat cu domnia legii etc etc etc. Cu oameni ca tine e mai greu sa discuti, ca sunt total deconectati de la realitate…
Tati, LionHeart, poate inventez niste vrajeli despre tine, le plasez si le pistonez pe blog pana te pomenesti ca nu stii de ce iti este distorsionat sunetu’ cand vorbesti la telefon. Si atunci sa vezi ce incepi sa ma injuri.
Repet, e usor sa ignori ce li se intampla altora, insa acum vorba si de teritoriul Romaniei.
@ Razvan Mihaeanu : cum era faza aia : ” Buna ziua, tie si ascultatorilor nostri! ” ? :))))))))
nu, nu.
se zicea: Buna ziua draga prietene, buna ziua stimati ascultatori.
Dracu’ stie..oi fi eu paranoic, dar cred ca-s patit…
Am doua smartphones, ambele dual sim:
-unul mai vechi, un Samsung aparut inainte de era Android…dupa vreo 4-5 luni de cand George a zis sa fac pe adminul, a inceput sa se comporte ciudat sonorul la el, sunt numai 3 persoane …cand vorbesc cu ele, aud tot felul de distorsionari (ca un amestec intre vorbitul sub apa si ceva misculatii electronice); insa am renuntat el, il tin doar de rezerva…
-al doilea, tot un Samsung, nou de data asta, cu KitKat 4.4.2 de prin februarie…nema problema pana dupa vreo 3 saptamani cand a inceput si asta un comportament similar…
Acu….ce sa fac? Sa iau un avocat de nebun si sa intreb, baa, care ma luarati in colimator? 🙂 si asa, de fiecare data cand incepe sa bolboroseasca sonorul strig in gura mare: „Baa, SRIul pwolii, macar respectati-ma si inregistrati-ma cu niste echipamente mai serioase, ca nu pot sa aud ce vorbeste…x,y,z, din cauza voastra, ce dracu!
Tie iti pasa, mie nu. Amandoi avem aceste drepturi.
Exista o lege mai tare decat orice lege scrisa de om: orice actiune are si o reactiune. Orice decizie iei in viata, fii sigur ca va avea o consecinta mai devreme sau mai tarziu. Ai turnat la Secu si ai iesit ca o musca din politica? Nasol, trebuia sa te gandesti atunci, nu sa regreti acum.
Si numai crede tot ce citesti in presa :).
?1?
Mai ingani sau ce? Asta am zis si eu referitor la Mona Musca, unde vezi contradictia?
„Si numai crede tot ce citesti in presa :).”
Chestia aia cu cu amaratul ala a fost pe bune. Sau ai impresia ca prin inchisorile CIA se perinda numai Al Qaezi si ISISi negri in ceru’ gurii?
de acord.
dar legea este un cadru static
realitatea este vie, se schimba incontinuu.
http://www.evz.ro/exclusiv-evz-surse-george-maior-propunerea-lui-ponta-pentru-postul-de-ambasador-in-sua.html
Pai nu ma mira… 🙂
1ª-Ponta este in conflict cu „mentorul” sau ILICI…. SURSE SIGURE, se dorea inclusiv desfiintarea postului de presedinte onorific
2ª-Se vede cum sare pitbulul Maior la gatul mumiei… 🙂
Conflictul PONTA vs ILICI este inceput inainte de alegerile din noiembrie 2014, practic o reeditare a conflictului ILICI vs NASTASE… Cine a castigat intre ILICI si NASTASE este usor de observat… Si acum sa ne rugam sa traiasca ILICI sa-l mazileasca pe Ponta :), si sa citim „operele literare” ale lui Ponta scrise dupa gratii….
Ponta nu va scrie literatura la mititica, neicusorule, el va fi agajat part-time ca scenarist pentru ultimele sezoane din House of Cards…va veni Kevin Spacey in Romanica sa ceara eliberarea sa!
„Ponta nu va scrie literatura la mititica, neicusorule…”
Te bagi la un pariu? 🙂
Io zic ca ajunge la DNA pana la sfarsitul anului. Tu?
@ CosminC : uuu , ma mananca sa votez si eu .
ar trebui sa facem un pool cu un calendar si sa alegem data , o mica donatie – cativa lei – si cine a fost cel mai aproape sa primeasca un poster si un autograf de la George 😀 (cumparati cu banii stransi, diferenta sa mearga pentru site)
N-ai inteles, tot de mititica vorbeam, numai ca nu va scrie carti ci…ma rog, ce debitai eu pe acolo…
@ Razvan Mihaeanu : pai bun bun , dar cum o sa consulte el biblioteci intregi pentru a putea plagi … pardon , scrie acel scenariu ? bibliotecile din penitenciare sunt mici , si accesul la internet e limitat .
Bre…House of Cards! 🙂
Ce biblioteci sa rumege Ponta, aici e vorba de…autobiografie!
@ Razvan Mihaeanu : imi ridic palaria ! +1
Bre…@ Buzzz…
Esti cumva in eroare din pacate
-„… si accesul la internet e limitat” … legal este asa cum zici matale, dar din pacate in realitate este exact invers…Poate in cazul infractorilor de drept comun mai saraci se respecta asta…
@ dany : pai parca legea e egala pt toti . wtf
Sa te auda Dumnezeu… 🙂
Da’ intrebarea este, ce draqu’ punem in loc?
Ca dupa cate vaz… au acces la functia asta tot lepre si alte lighioane….
Iar daca ajunge unu’ cat de cat mai curatel, mai mult ca sigur este tras in jos de haita agatata de pulpanele sale…
@ dany : ce punem in loc ? de preferat un organism superior , care a evoluat peste procesul de hranire prin fotosinteza , si care mai stie sa mai stranga punga la buget , mai putin la biserici , mai mutl la educatie , aparare , mediu … o autostrada , nimicuri esentiale vietii , chestii de genu asta .
R2D2? C-3PO? Sonny? 🙂
Pe printu’ Charles, rege? 🙂
Nu, ca Charles moare inaintea masii
daca punem fitil strain la mamaliga romaneasca iese jale..
Eu zica ca si daca va ajunge la mititica, tot nu va scrie nimic. El nu scrie niciodata pe bune….da doar copy paste! 🙂
‘Toti oamenii presedintelui’… in frunte cu dan mahalache…terminind cu maior si tonta…
http://www.aktual24.ro/wp-content/uploads/2015/04/mihalache3.jpg
Intre timp, in Romania:
http://www.cotidianul.ro/iliescu-noi-precizari-despre-sediul-cia-din-romania-260568/
Deci?
N-a confirmat neconfirmarea confirmarii, asa ca stati linistiti 🙂
http://www.gandul.info/stiri/ion-iliescu-reactie-la-scandalul-inchisorii-cia-din-romania-nu-am-confirmat-in-niciun-fel-existenta-unei-inchisori-ilegale-a-cia-pe-teritoriul-romaniei-14162299
Pai iata de la cine a invatat Ponticu meserie!
„Intrebare: Tovarase, ce culoare avea calul alb al lui Alexandru cel Mare?
Raspuns: Negru.”
Depinde cine intreaba 🙂
De abia astept sa-l vad pe Ponta in permisie din inchisoare cum ai da ultimul sarut pe frunte mentorului sau aflat pe afetul obuzierului… 🙂
Va fi ceva mai tare decat Stalin VS Lenin… 🙂
Doamne -ajuta,@dany si eu vreau sa vad scena…..
Iti dai seama ca o sa crape Zavoranca de ciuda? 🙂
Vrei sa vezi la ce se refara cotoarba comunista te postezi in fata Bisericii Batistei si baga un ochi la imobilul de viza varza. Daca te duci la coltul opus (Batistei cu Arghezi cred) unde este imobilul cu farmacia HelpNet la parter si o rogi pe tanti aia care se ocupa cu curatenia pe acolo sa iti dea acces la acoperis, poti viziona ditamai ferma de antene. Ma rog ferma spune cam mult, de fapt sunt o serie de antene de tip VSAT.
Dl. George, cred ca sunteti rau intentionat in acest articol. Ion Iliescu nu a facut nici un rau Romaniei, din contra, a tinut franele bine pentru ca Romania sa nu fie destramata si poporul roman sa fie distrus, precum Yugoslavia. Si tratatul semnat cu rusii nu a fost facut spre raul Romaniei. I-a calmat pe rusi. Aducerea minerilor in Bucuresti a avut ca rol izolarea si caderea primului ministru de atunci, din cauza ca in jurul dumnealui se crease o noua grupare de forta, care ducea Romania in alta directie cu toate ca parea ca se indreapta spre vest. De fapt intrarea in NATO si in UE a facut-o dl. Nastase impreuna cu dl. Iliescu.
Dupa parearea mea singurul presedinte care a gresit a fost dl. Constantinescu, a dat teritorii sub semnatura.
Nici dl. Basescu nu pare asa de vinovat. A activat justitia, cum a promis cand a fost ales, insa a uitat ca justitia se poate lua si de ai dumnealui.
Din pacate Romania a fost intotdeauna sub presiunea altora.
Bre… ce nu intelegi?
Jumatate din cititorii acestui blog sunt oameni care aveau + 20 ani cand ILICI al tau a preluat puterea… Postarea matale este buna pentru astia care au -20 ani in acest moment… pe astia ai poti manipula cum vrei tu….
Deja ma pufneste rasu’ cand vad cat de naiv esti…. :))))))))))))
Nici macar ! 🙂
Parerea mea este ca generatia decreteilor dar si a celor nascuti inainte de 65 este mai … ingaduitoare, cu Ilici and co. ( Cu scuzele de rigoare, nu generalizez vorbesc din experienta mea proprie )
Iar celor nascuti dupa 89, fie nu le pasa si traiesc intr-o ignoranta totala, fie li se face greata cand aud de Iliescu,gen. Militaru,P. Roman si altii de seama lor…
Dau ca exemplu pentru a-mi intari afirmatia si pentru a incheia intr-un mod optimist membrii platformei civice Actiunea 2012 (medie varsta ~ 19 ani) , dar si Tinerii Moldovei cel mai activ ONG din Rep. Moldova (medie varsta 18 ani) deci poate totusi suntem pe drumul cel bun !
Eu zic ca Petre Roman voia sa ne duca in paradis…tu ce zici ?
In clubul „Paradis”? ar fi fost misto 🙂
Oricum clasa muncitoare cica acolo ajunge.
@Carstea
Desi nu l-am simpatizat, pentru o corecta informare, Tzapu a fost cel care a deschis usa catre NATO. El a dat drept de survol avioanelor americane si a interzis, in acelasi timp, accesul celor rusesti.
A fost un mesaj clar incotro se indreapta Romania. Pentru Vest, la ora aceea noi eram in zona gri.
Constantinescu nu a dat niciun teritoriu. N-a facut decat sa consfinteasca ce era semnat in Acordurile de la Helsinki.
Nu l-a obligat nimeni sa consfinteasca!
In NATO nu se intra daca ai conflicte la frontiera.
@Gabriel
Ca sa fim foarte precisi, Constantinescu a dat drept de survol atat americanilor cat si rusilor.
Initial a facut-o pe viteazul apoi s-a trezit la hotel (era undeva in vest) cu premierul rus si s-a cacat pe el. A dat ordin de survol si pentru rusi.
Dupa ce au trecut doua avioane, Degeratu, dupa consultari cu Plesu, a decis inchiderea spatiului aerian pentru avioanele rusesti.
Milica s-a intors in tara atacat la orgoliul de comandant suprem dar, pana sa ajunga sa se ia de ei, a fost sunat de Madeleine Allbright si felicitat pentru curajul de a-i opri pe rusi. Asa ca a inghiti galusca si le-a zis doar sa nu mai faca alta data 🙂 ))))))
Ai dreptate. Uitasem de treaba asta. Pentru cei interesati:
http://www.rumaniamilitary.ro/andrei-plesu-fost-ministru-de-externe-am-dovada-existentei-lui-dumnezeu
http://www.vice.com/ro/read/de-ce-a-recunoscut-iliescu-c-am-avut-inchisoare-cia-in-romania-326
A declarat ca a aprobat deschiderea unui sediu c.i.a. in ROMANIA.NU INCHISOARE PT.C.I.A.-nu vorbiti prostii.MAI INFORMATIVA.
Marmota, ia marmota si invelitorea, neamule! Ieftin, dau ieftin!
În ziua morții lui Ion Iliescu o să ies pe stradă cu steagul României pe umăr și o să cânt imnul până o să răgușesc!
…o sa fie sarbatoare nationala… ca in 16 noiembrie 2014…
Si eu voi sarbatori cu adevarat moartea acestui nenorocit!
De fapt voi reprosati ca CIA a avut o „facilitate” in Romania …..
Ca de fapt trebuia sa fie refuzata aceasta „facilitate” ….
De fapt noi reprosam ca in actualul context international ar trebui sa-si tina pliscul inchis.
Hmm.. da ce te faci cu senatul SUA ?
Ca este o limita a ceea ce poti sa negi. Senatul SUA zice ca a fost inchisoare CIA in Romania si ca a existat daca nu tortura macar „rele tratamente”…
Nu, nu torturau…jucau doar Jenga pe spinarea lor…probabil 😉
Si CIA va promite Senatului ca data viitoare nu mai face…cam asa merg lucrurile. Senatul cu ale lui, CIA si NSA cu ale lor, toata lumea fericita.
Dpdv diplomatic una este ce zice senatul american alta ce spune un fost presedinte…
offtopic:
Francezii dau banii inapoi rusilor pemtru Mistrale.
Am vazut aseara pe Zvezda…e ceva finalizat ce vazusi? Da si tu un link…
Stirea e ceva mai veche. Inca nu s-a decis, dar lucrurile se indreapta in aceasta directie.
http://www.reuters.com/article/2015/04/22/us-france-russia-mistral-idUSKBN0ND1N920150422
@razvan
E doar zvon dar sursa e destul de credibila si pare bine conectata. din banii aia 1.1 mld vor merge spre marina rusa pentru un proiect similar, rusii avand o idee mult mai buna acum despre vapoarele francezilor. Inteleg ca au primit ceva documentatie tehnica vizite la bord nu stiu daca au facut si exercitii in larg cat au fost in Franta.
@dany
Nu exista cumparatori.
@watchere
-„1.1 mld vor merge spre marina rusa ” pai banii astia au fost platiti Frantei sau nu? In caz ca nu … sa astepte cum asteptam si noi tezauru’… 🙂
Pana se dumiresc, pana se asaza la masa… pana se scarpina dupa ceafa… mai dureaza vreo 5 ani pana vezi pe primul….
„Nu exista cumparatori”… Daca ai sa cauti pe blog, taman acum ceva timp (max 2 saptamani) spuneam pe aici ca exista o comisie la Bruxelles care se ocupa taman de Mistral…
Din banii care se intorc inapoi 1.1 mld vor fi redirectionati spre industria lor pentru constructia a 2 nave similare.
Renuntarea la contract nu este motivata de aparitia a noi cumparatori.
Mistralurile puteau fi folosite de rusi pentru a debarca trupe, la vecinii apropiati sau mai indepartati.
Adicatelea… ce vrei sa spui bre @watchere?
Ca deja exista alt cumparator? 🙂
Hopaaa…alooooooo… MeAepeNeuuuu!
Sunt bune, sunt disponibile si sunt deja second hand!
Poate ni le dau doua la pretz de una.
Umplem de respect tata Ioropa, ne baga frantzujii si in Schenghen
Si ne incape toata aviatia militara pe ele, inclusiv Spartanele
Se aude ???? 🙂 🙂
Ho bre ….ca nu dau turcii! 🙂
Varu’ Dusca ar vrea sa-si exprime intentia… 🙂
Acuma pe bune, de mult ma gandeam la un Mistral sub pavilion UE pe la Constanta…. 🙂
Bagam tot BIMul 307 in ele, ba mai ramane si loc liber!
Unu’ in Mediterana altu’ la Constanta…. Sa vedem daca le mai arde unora de ping pong prin Marea Neagra…
Si ai uitat sa zici ca sunt „ca noi” 🙂
1,1 miliarde de euro e o suma modica! Noi am dat spre 700 de milioane pe 12 avioane, Mistralurile chiar sunt ca noi, patru Pume Navale avem (cate doua), fregate de escorta avem, elicoptere facem rost…
Ar muri bulgarii de invidie si rusi de ras! 🙂 🙂 .
Da, navigam cu ele in formatie si mitraliem tot ce ne iese in cale 🙂 ))))
OFF-TOPIC
Presedintele Ungariei nu mai participa la „Ziua Victoriei” 🙂
http://ria.ru/world/20150427/1061120540.html
Totusi nu inteleg un lucru. Rusii au declarat ca au fost invitate statele care au luptat impotriva nazimului.
Pai cum de inviti atunci Ungaria ?!
Las’ ca merge nea Nelu…. Au nevoie aia in coloana de un obuzier iar pe afet calare nea Nelu… 🙂
Asta arata cat de disperat e Putin sa mai puncteze cat de cat la imagine si sa para ca lumea nu se fereste de el.
Daca si Ungaria era considerata printre statele care au luptat alaturi de URSS contra nazismului, Dumnezeu cu mila.
Normal ar fi fost sa-l invite pe regele Mihai, ultimul sef de stat din WW 2 in viata, ala chiar a facut ceva pentru URSS, nu degeaba ia dat Stalin ordinul Victoria, cel mai mare si rar ordin din WW 2.
Dar evident ca Mihai ar fi refuzat, nu cred ca a fost vreodata la o astfel de manifestatie ruseasca.
Iar pentru noi actul lui e inca discutabil, sunt destule opinii contra (si eu sunt mai degraba contra a ce a facut, ori mai degraba contra modului in care a facut ce a facut la 23 august).
Regele Mihai a fost in 2010.
http://www.familiaregala.ro/news/1537/53/Regele-Mihai-la-Moscova/
„Delegatia Romaniei, condusa de presedintele Traian Basescu, din care a facut parte si Regele Mihai, a fost gazduita la Hotel President din Moscova. Masurile de securitate la acest hotel au fost de o severitate extrema, dat fiind faptul ca acolo au mai fost gazduiti si presedintele Israelului, Moshe Katsav, dar si presedintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, si al Slovaciei, Ivan Gasparovic. ”
din 2005 …
Cum sa nu fie bre regele Mihai de 9 mai la Moscova? Lumea zice ca a fost decorat de insasi Putin…
http://jurnalul.ro/stiri/externe/ziua-victoriei-regele-mihai-decorat-de-putin-45402.html
Nici eu nu sunt fan Iliescu, din diverse motive, dar mie imi pare ca la treaba asta de blamat in primul rand ar fi chiar americanii. Nu pentru ca au avut o inchisoare secreta si nici macar pentru ca or fi torturat teroristi. Ci pentru ca au spus chiar ei despre asta, parca nu stiu ce comisie senatoriala de la ei a recunoscut asta, a cerut sa se cerceteze de ce si cum, a dat detalii etc etc.
Ori asta nu da bine pentru noi (si pentru altii in aceeasi situatie) pentru ca daca facem o treaba de genu asta cu ei apai treaba aia tre sa ramana secreta. Daca dupa fiecare cativa ani vine cate o comisie si recunoaste public, ba chiar cere sa se ia masuri si te pun pe tine ca tara intr-o lumina proasta (noi am negat pana acum) atunci ce incredere mai poti avea in ei?
Exact parerea mea !!
Te pune pe ganduri, nu-i asa? Sa-ti bazezi toata teoria apararii pe alianta cu ei.
De parca n-ar fi de ajuns ce au semnat toti pentru Ucraina (SUA, Anglia, Rusia) si uite unde e acum. Ei bine, cam atat valoreaza si tratatele astea, azi facem lucruri in secret, maine dau vina pe voi. Azi ma lasati sa fac asta si ailalta la voi in tara, maine cand intra vecinii la voi, scuze frate, sunt ocupat in Asia.
Bre @Sorine
Ce nu intelegeti voi din chestia asta…
Si in USA au existat conserve rusesti implantate care „intimplator ” au ajuns si prin Congres… Taman alea au detonat tot scandalu’…
Exact conceptul de razboi tip „psihosfera” dezvoltat de Putin…. dezbina aliatii cu orice pret… razboi conventional nedeclarat la limita… Deocamdata sa vedem ce face Putin cand vor aparea in presa date despre implicarea ruseasca in diverse atentate inclusiv pe teritoriul UE…
Sa dea domnu’ sa fie cum zici tu, dar totusi, aia nu-si pot controla putin cartitele? De ce le lasa sa-si faca treaba nestingheriti, ca boul ala care scrie orice fel de articole pt cine plateste (ala de a scris la misto de DNA) in New York Times si totusi de ani de zile are slotul lui in ziar. Democratie democratie, dar sa-ti lasi inamicii sa te balacareasca in ultimul hal in propria mass medie doar pentru ca platesc, e putin prea mult.
Pe urma mai e si detaliul ca se da vina pe noi, picam de fraieri, iar SUA nu e cu nimic vinovata. E ca si cand eu duc un om in casa ta si il omor, eu zic ca n-am omorat pe nimeni la tine acasa, tu confirmi, iar peste 10 ani eu revin si spun ca da, am omorat pe cineva la Dany acasa si el stia. Eu nu patesc nimic dar tu esti judecat si faci puscarie, te mai si balacareste Pro TV-ul la stiri 2 saptamani la randul. Pai e corect ? 🙂 Criminalule ! 😉
În calitate de agent KGB Iliescu primește ordine de la Moskva. Nu ne ajunge dușmănia Rusiei, aceasta încearcă să ne pună în conflict cu UE și SUA pe baza unor lucruri dezgropate după ani de zile și aruncate din nou în cârca României.
http://www.evz.ro/germania-isi-consolideaza-parteneriatul-cu-rusia-pas-cu-pas.html
INDUSTRIA ROMANEASCA A FOST DISTRUSA IN ANII 1996-2000 CAND LA CONDUCERE ERA CONVENTIA SI PD.IN NATO AM INTRAT SUB ILIESCU SI NASTASE.
vezi sa nu fi bagat la spam ca ataci portocalii
ce portocali?
aia verzi 🙂
@ M.C : gluma a fost buna acum vreo 5 posturi .
Le stie Ilici !!
Ce agent KGB?Ce simpatii fata de Moscova?
Da de unde!!
Batranul activist se simte amenintat de justitie pentru multele porcarii facute in ultimi 25 de ani,asa ca iese in cel mai clasic stil cu un santaj:Vedeti baieti ca pot sa imi deschid gura
@ double d In ce conflict sa ne bage Iliesk’ovik, crezi ca „mai marii” USA&EU nu stiu cine-i javra?
1.Toti suntem oameni si avem aceleasi drepturi,dar si indatoriri 2.Un om ca Iliescu nu da o astfel de declaratie fara un motiv,de aceea cred ca a simtit ca se strange latul. 3.Putin (,si in general conducatorii rusi) stie foarte bine limba latina: divide ed impera 4.Inca mai sunt in Parchet,Justitie,SRI, SIE, DNA ,DIICOT si Armata cativa fosti
Justitie pentru criminalul in serie , Ion Ilici Iliescu !
@ kermit : pana Justitia va face justitie , mie ca o sa dea ortul popii . nu-i mai bine sa-l saltam direct si sa-l bagam la inchisoare – munca zilnica la mina !
daca s-a zis deja …. scuze pr repetare.
oare chiar a fost intamplator ?
http://www.zf.ro/politica/ion-iliescu-a-fost-primit-la-pentagon-sub-steagul-moscovei-2970855
http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2003-11-01/Pentagonul+a+eliminat+de+pe+site+fotografia+cu+Iliescu+si+steagul+Rusiei
Din declaratia lui nu reiese ca a aflat, in cele din urma, ce se petrece acolo, spune doar ca daca ar fi banuit ca se tortureaza oameni, cum se vehiculeaza acum, nu ar fi aprobat sediul. Cred ca, cel putin din textul citat, nu rezulta ca iliescu e de vina. Sper sa fie prins insa cu altele mai grele pe care le-a facut!
In conditiile in care nu exista nicio confirmare oficiala ca s-ar fi torturat teroristi intr-o inchisoare secreta din Romania, Iliescu este primul care iese si afirma asa ceva. Faptul ca spune ca daca ar fi stiu ce se va intampla nu ar fi autorizat este o afirmatie indirecta ca el acum stie ca acele torturi au avut loc, nu ca el ar fi responsabil de ele.
Partea cea mai jegoasa din interventia lui este ca, foarte posibil, centrul aprobat de el sa fie un centru CIA asa cum exista si in alte tari si care sa nu aiba nicio legatura cu o posibila actiune de tortura. Pur si simplu pentru ca asa ceva se poate desfasura oriunde si nu necesita o locatie oficiala a CIA.
Iliescu vine si arata direct catre facilitatea aprobata de el.
Actiunea lui, desfasurata exact cand se complica lucrurile cu Rusia si cand asteptam sa creasca sprijinul militar american pentru zona noastra, nu are cum sa nu ridice semne de intrebare, avand in vedere vechile sale relatii cu Moscova.
Pai omu’ a zis ca nu a fost nici o închisoare ilegala. Totul a fost perfect legal!