Vedetele torpiloare şi, ulterior, vedetele rapide purtătoare de rachete, au reprezentat întotdeauna un mijloc de luptă asimetric. Pentru statele mici, cu bugete limitate, aşa cum dintotdeauna a fost şi România, vedetele torpiloare şi cele purtătoare de rachete au reprezentat exact praştia lui David în lupta cu Goliat.
Sunt convins că foarte mulţi dintre voi au auzit de Vosper sau de Thornycroft, doi reputaţi constructori navali britanici.
Vosper încerca încă de la începutul anilor 1930 să obţină un contract cu Amiralitatea britanică pentru dezvoltarea noilor vedete costiere însă, în 1935, contractul a mers către British Powerboat Co. Apoi, în 1936, au pierdut din nou în favoarea White.
Încrezători în proiectul lor, cei de la Vosper au încercat să convingă şi Amiralitatea de acest lucru. Tot ceea ce au reuşit să obţină au fost caracteristicile tehnico-tactice minime vizate de Amiralitate: viteza de peste 40 Nd faţă de 33 Nd la vedetele aflate atunci în serviciu, două tuburi lanstorpilă pentru torpile de 533 mm (21 inci) faţă de 450 mm (18 inci) şi mitraliere antiaeriene. În aceste condiţii, după dezbateri interne aprinse, cei de la Vosper au hotărât să dezvolte proiectul pe banii lor cu speranţa că Amiralitatea va fi impresionată şi le va cumpăra proiectul.
Dacă vreți să aflați mai multe despre istoria vedetelor torpiloare Vosper în serviciul Marinei Regale Române vă rog să accesați acest link către rnhs.info.
Nicolae
Am citit despre Vosper demult, într-un număr din Modelism.
Mulțumesc frumos de reamintire!?
Cu drag! Ma bucur ca ti-a trezit nostalgii placute.
Îl vizitam deseori pe regretatul Cristian Crăciunoiu în magazinul Modelism din strada Calafat, planșele originale din acel număr al revistei Modelism erau înrămate în spatele biroului dumnealui.
Imi amintesc cand au aparut planurile Vosper-ului in Modelism… ma tot uitam la forma aia aproape perfecta 🙂
Aproape perfecta? 🙂 Barcile construite in perioada aia sunt deopotriva elegante si cu bune calitati nautice si manevriere. La cele moderne s-a pierdut mult din eleganta vremurilor alora.
Mi-ar placea o Vosper redusa la jumatate pentru uz propriu… 🙂
am vrut doar sa subliniez permanenta cautare a perfectiunii 🙂
Salut. Multumesc mult pentru articol foarte documentat, ca o concluzie,ai nostri sau gasit in pragul razboiului sa faca achizitii pentru armata vai de ei 20 de ani au cantat la mandolina si ia prins tavaleala cu ismenele la glezne, oare e cineva la M.A.P.N.-ul nostru sa citeasca acest articol.
Multumesc pentru articol. Referitor la momentul achiziției, am senzația că ne chinuim tare să nu învățăm nimic din lecțiile trecutului.
recomand autorului la articolele astea cu bataie la noi sa afiseze o fundita neagra intr-un colt iar in fundal pe siteul specializat sa sune stramosescul ”vesnica pomenire”…asta e realitatea la marea neagra.
@psycho, robu, Florin A
Cum era vorba aia? Bate saua ca sa priceapa iapa… Ca sa continui in sabloane, “old habits die hard”. Din pacate, desi din istorie se pot trage multe concluzii utile, la noi nu prea se aplica. Programele navale se deruleaza cu aceeasi inexplicabila si implacabila incetineala, marcata de acuzatii de coruptie, intarzieri si greseli greu de inteles, si acum ca si atunci.
Se pare ca la istorie am ramas mai mereu corigenti…
Cred ca mai sunt 2-3 marine care folosesc VT, Coreea de Nord si nu mai retin cine, oricum lumea a 4a
Au fost utilizate inclusiv de suedezi si italieni pana prin anii 60
Chiar in momentul lor propice, in ww2 n-au facut mare branza chiar daca atacau in swarm/ haita
Nu-mi amintesc de vreo batalie navala castigata de VT, sau de nave importante scufundate, poate isi aminteste cineva
Au disparut odata cu aparitia rachetelor AN
Reminescente Jeune Ecole, meritul lor e ca au creat indirect contratorpiloarele/distrugatoarele
Mai avem si noi doua, ceea ce corespunde cumva cu nivelul nostru real, acela de armata de lumea a IV-a. Dar cu pretentii de furnizori de securitate…
In WW2 au avut rolul lor si si-au facut treaba cu succes. Cea mai grea nava scufundata de o astfel de vedeta torpiloare este un crucisator usor. Dar au scufundat si distrugatoare si alte tipuri de nave militare.
Nu prea aveau cum sa participe la Leyte Gulf sau altele asemanatoare iar in Atlantic n-au prea fost batalii navale la fel ca cele din Pacific. Poate in Mediterana.
Incerc sa inteleg de unde vine obsesia asta pentru validarea unui mijloc de lupta doar prin castigarea unor batalii navale.
Cred ca e mai potrivit sa spui ca s-au reinventat o data cu aparitia rachetelor AN.
Hai sa presupunem ca e obsesie, poate ma insel eu
Dintre toate navele construite cam pe ce loc s-ar clasa o vedeta torpiloare?
Ok, pe vremea aia cu banii de un crucisator faceai cateva zeci de VT
Dar merita?
Misiunea militarilor e sa castige
Nu neaparat prin batalii, sunt si alte metode
Insa nu exista flota de top care nu a castigat batalii navale
Iar o sa se supere marinarii care au servit pe VT, in secolul 21 sunt doar istorie
Poate ar putea fi reinventate cu adaos de senzori si decoy, dar n-am observat ca cineva sa se miste in directia asta
Vlad, abordarea ta mi se pare superficiala. Dupa cum stii, fiecare mijloc de lupta are avantaje si dezavantaje, conteaza foarte mult cum il folosesti, in ce conditii, cu ce tactica, pentru ca altfel poti sa faci praf orice, inclusiv un starship destroyer.
Cam toata lumea a folosit VT in WW2, inclusiv marinele de prima mana, aka UK, USA, Germania, Italia etc. Sa fi fost aia prosti? Nu erau niste saraci ca noi sa nu-si permita ceva mai bun.
Altfel, bineinteles ca sunt istorie, articolul este unul istoric. VT-urile s-au transformat in VPR-uri, racheta AN inlocuind torpila. Altfel, scopul, tactica de utilizare au ramas aceleasi ca la VT-uri, tinand cont de avansul tehnologic. Au fost deja reinventate, inlocuind torpila cu racheta AN.
Este un tip de nava care nu mai exista
Hai sa aducem si veliere si punem rachete pe ele
Only the strong survive
Corvetele, fregatele, inca mai exista. Au aparut in epoca marilor veliere. Mai arata la fel? Nu. Au acelasi rol? Cam da, ca sa zic ca oltenii.
Distrugatorul de azi nu mai arata ca primele contratorpiloare. Totusi inca mai exista si azi. Se numeste la fel, dar nu mai arata la fel. Astazi este folosit mai mult in rolul in care erau folosite crucisatoarele de pe vremuri devenind cea mai puternica nava a vremurilor noastre.
Se poate spune ca au supravietuit?
Clasele de nave supravietuiesc iar VT-ul are astazi o foarte demna urmasa: NPR-ul. Aceiasi tactica, tonaj mic, viteza mare, nava ieftina multiplicatoare de forta, proiectata pe acelasi calapod cu VT-urile.
Distrugatoarele – ma refer la navele denumite astazi asa – sunt navele principale ale flotelor din doua motive: crucisatoarele si cuirasatele au disparut, iar portavioane au foarte putini, dar pe de alta parte, Type 45, Horizon class nu prea sunt distrugatoare, atat dpdv al tonajului cat si al puterii de foc ambarcate.
Ele se duc spre Ticonderonga-class fiind de fapt crucisatoare, in timp ce fregatele de 7000 de tone sunt cam distrugatoare.
Distrugatorul, ca nava de escorta principala in WW2 ar putea avea fregata de astazi ca nava omoloaga: o corveta lupta AA si AAW, poate escorta convoaie, avand practic cam acelasi rol cu distrugatoarele din anii „40-„50.
Denumirile folosite de fiecare marina in parte pot crea confuzii, germanii isi numesc noua lor nava – MKS 180 – fregata desi are 10 mii de tone, Ticonderoga – class are cam acelasi tonaj si este incadrat crucisator, facem aici abstractie de puterea de foc disponibila pentru fiecare.
Da, in ultima vreme au luat-o razna atat cu deplasamentele cat si cu clasificarile din ratiuni care mai de care mai diverse.
Dupa cum mai vorbeam si noi, armamentul ambarcat, redundanta sistemelor si rolul atribuit ar trebui sa fie principalul criteriu de evaluare a unei nave in ziua de azi.
E unul dintre momentele cand imi pare rau ca nu scrie karadeniz
Nu cred ca vpr e acelasi lucru cu vt chiar daca ambele sunt vedete si au tonaj similar
In primul rand cel putin la noi au fost de la inceput in unitati diferite, doi racheta antinava se utilizeaza dupa alte tactici fata de torpilaa
Sunt si vedete care au doar armament clasic de artilerie, nu sunt nici ele aceeasi categorie
Pe karadeniz pot sa-l intreb eu, il cunosc personal.
Normal ca tacticile de angajare sunt diferite datorita diferentelor dintre armele principale utilizate in lupta (nu executi un atac cu racheta la fel cum il executi cu torpila) dar, in final, care este rolul principal al celor doua? Ce calitati sunt cerute pentru a le face viabile in lupta?
VPR-urile sunt astazi ce erau VT-urile in WW2.
VPR este urmasa directa a VT-ului din cam toate punctele de vedere. Nu sunt acelasi lucru, dar VPR-ul este o evolutie VT-ului, amble nave indeplinind pana la urma cam acelasi rol: multiplicator de forta ieftin si la indemana atunci cand iti trebuie multe si ieftine.
Vedetele doar cu artilerie ar fi sa fie urmasele canonierelor.
Atat VPR cat si VT au ca roluri principale hartuirea inamicului, atacul prin surprindere, iar in cazul VPR (mai mult decat al VT) rolul de multiplicator de forta pe langa navele mari, adica participa la o eventuala lupta navala ca platforma de lansare pt rachetele AN aflate la bord, manevrand insa, cand este cazul, separat de flota principala datorita amprentei radar mai mici si vitezei superioare unei fregate.
NPR-urile noastre ating 40 ND, se apropie in raza rachetelor porpii, lanseaza si fug. Foarte utile.
Si in memoratoare si in Janes sunt clasificate ca fiind categorii diferite
Vedetele cu rachete AT alta categorie
Deci primordial e ce arma folosesc nu tonajul sau arhitectura navala
Si nu au aceleasi tactici si acelasi rol
Si o intrebare: au reusit ale noastre sa scufunde ceva? Aveam 2 modele din cate retin
Sau macar o operatiune limitata
Articolul asta are la sfarsit va urma. Daca n-ai rabdare poti sa cauti pe cont propriu.
Nu inteleg cum poti sa emiti certitudini cu atata seninatate cand chiar tu recunosti ca nu-ti amintesti, ca din cate retii etc samd
Daca pun o intrebare e certitudine?
Dude…
Cred ca cele mai de succes vedete torpiloare au fost cele germane care au actionat in zona Canalului…
Eu personal stiu ca s-au folosit VT-uri si in Mediterana si in Marea Neagra. Zice sharky mai jos si de Pacific.
Intrebarea este: cum masori succesul? Raportat la ce?
Io stiu, greu de cuantificat succesul unor arme in sine, poate prin raportul unitati pierdute vs nave scufundate. Cam prea general, intradevar, dar asa iti poti face o idee.
Doar raportul unitati pierdute vs nave scufundate nu este suficient. In opinia mea, analiza eficientei si eficacitatii unei arme trebuie evaluata in baza mai multor criterii care sa tina cont de geografie, de raportul de forte dintre beligeranti care poate dicta ROE, de modul de utilizare in lupta etc samd
Păi hai să vedem ce au facut nemti
During World War II, E-boats claimed 101 merchant ships totalling 214,728 tons.[11] Additional claims include 12 destroyers, 11 minesweepers, eight landing ships, six MTBs, one torpedo boat, one minelayer, one submarine, and a number of smaller craft such as fishing boats. They also damaged two cruisers, five destroyers, three landing ships, one repair ship, one naval tug, and numerous other merchant vessels. Sea mines laid by the E-boats were responsible for the loss of 37 merchant ships totalling 148,535 tons, a destroyer, two minesweepers, and four landing ships.[11]
Similar cu ce au facut submarinele, diferența fiind aici ca nu au avut nici de departe rata atat de ridicata a pierderilor
@Vlad, un atac cu E-boats a produs un dezastru la unul din exercițiile de debarcare in ’44. Aproape 1000 de morți și pierderi materiale mari. Chiar și avut un război reușit E-boaturile
Da, e o carte pe tema la Osprey
Sa zicem ca a fost momentul lor de glorie
Dar totusi au pierdut
Aproape ca nu e suficient
Avarierea a 2 crucisatoare si scufundarea unui submarin cred ca sunt remarcabile
Cine au pierdut? 🙂 Nemtii sau VT-urile? Au pierdut nemtii pe mana VT-urilor sau chiar pe mana armei minune, submarinul? 🙂
Aliatii au debarcat in ciuda VTurilor
Submarinele au dus greul, desi majoritatea echipajelor nu s-au mai intors
@Vlad
Daca nu ma inseala memoria, americancii le-au folosit cu destul succes in Pacific. In timpul bataliei pentru Guadalcanal, vedetele torpiloare au fost primul lant de „santinele” care dadeau alarma cind se apropia „expresul de Tokyo”, si au provocat ceva pierderi japonezilor. Nu mai stiu in ce carte am citit asta, „Batalia pentru Pacific” sau cea despre ‘ „Big Cats”, hidroavioanele PBY Catalina.
Parerea mea, hic…
Kennedy a luptat pe o PT boat in Pacific, exact in zona aia.
Da. Cred ca e si-un film pe tema
Fiecare model de nava are momentul ei in istorie, unele specii insa au disparut
VPR totusi nu e VT, desi platformele sunt asemanatoare
Nici avioanele torpiloare nu mai exista desi au facut istorie la Taranto, cu Bismarck si la Pearl Harbour
Supravietuiesc navele eficiente, asta e de la Darwin
Avioane torpiloare nu mai exista pentru ca au evoluat in puratiare de rachete antinava … daca vrei este o paralela cu evoluyia de la arc cu sageti la flinta …. totusi mai exista elicoptere purtatoare de torpile.
Ironia e ca au supravietuit tocmai datorita progresului tehnologic… 🙂
Exista, normal, dar torpile antisubmarin, e diferit
Ultimu aparat cu torpile antinava a fost Pucara argentinian
Ucrainienii sunt cu 10 pasi in fata noastra, noi nu putem cumpara nimic fara sa complicam lucrurile, am avea si noi nevoie de barcute americane….
E discutabil. Barcutele alea ale lor nu iau nici vopseaua de pe navele noastre, chiar asa cum e RoNavy in stadiul actual cu ultima nava lansata prin 93
Ei au lansat multe
Aia cu rachete AT la bord e mai gandita
Nu ar fi rau 10 buc cu cate 4 exocet pe ele pentru atac de saturatie cu se pregatesc iranienii de razboi cu SUA. Facand o paralela cu noi cam asa suntem si noi fata de rusi, chiar mai rau…decat Iranul.. Cand or pleca 40 de exocet nici mama lui putinica nu le opreste pe toate….
https://www.rumaniamilitary.ro/nave-purtatoare-de-rachete-o-propunere
*Hungarian merchant Ungvar (961 GRT) with a cargo of 141t of gasoline and 916t of aviation bombs. On 9 November 1941.
While attempting to save the Ungvar, the two Romanian motor torpedo boats Viforul and Vijelia were sunk by mines
(or were destroyed after the explosion of Ungvar)
http://wio.ru/fleet/battl-black.htm
** Un articol in rusa despre vedetele Vosper (arheologie navala la odesa)
http://www.cartula.ro/forum/topic/3174-marina-romana/page__st__20
*** Epave in marea Neagra
http://team-nikolaev.com/en/diving-school/dive-sites/
* Epave la M Neagra
https://gis.geoecomar.ro/marss/Ship_wrecks_in_situ_list.php?f=%28Nationality~equals~Romania%29
** Epave la M Neagra
http://www.blackseawrecks.ro/wiki/wrecks/start
*** Epave la M Neagra
https://www.dailymail.co.uk/news/article-2609365/Perfectly-preserved-Nazi-plane-crashed-way-hell-Eastern-Front-bottom-sea.html
Adolf Hitler’s ‘lost fleet’ found in Black Sea
„Now the submarines’ hulls have been discovered by a team led by Selçuk Kolay, a Turkish marine engineer,
who will present his findings to a shipwreck conference in Plymouth this week.”
* E-boats
https://forums.armchairgeneral.com/forum/military-history-related-hobbies/military-modelling-and-other-hobbies/159221-vosper-mtb-1-35th-scale-italeri
** S-boats
http://www.s-boot.net/englisch/sboats-km-blacksea42-43.html
„drona” submarina… cu o incarcatura „babana”… cu A.I. si materiale compozite… ieftina si letala… da’ noi ii dam inainte cu solutiile traditionale…
Tot n-am inteles, Vosper ale noastre ce fapte de arme au facut?
Fac parte din istoria marinei, asta e limpede
Au scufundat ceva?
Sau au stat pitite in port dupa campurile de mine lasate de Murgescu?
Poate ma lamureste un marinar
In cazul asta ori nu stii sa citesti ori ai dificultati in a intelege ceea ce citesti… Intamplator sau nu, chiar au scufundat ceva si ma mir ca tu, care le stii pe toate, nu stii asta.
Ce usor e sa faci misto din fata tastaturii de niste oameni care intamplator au mai si murit pentru tara. De fapt, de ce ma mir oare, MApN-ul depune coroane la cimitirul gresit.
Hai ca iar ai imbogatit topicul. Nu mai bine te informai singur in loc sa ceri sa te lamureasca un marinar?
P.S. Te poti considera avertizat. Radem, glumim, discutam in contradictoriu, ne mai injuram, da’ nu ne luam la misto mortii.
Te ofuschezi foarte repede, denota ceva
Ce au scufundat?
E o simpla intrebare
Tu nici macar n-ai fost in uniforma si nu ti-au murit colegi, esti insa expert in a da lectii
Nu-mi da lectii, nu esti in masura
Daca nu stii sa rapunzi nu e nicio rusine, doar n-o da dupa plop
si Io as putea da lectii… la diverse materii. Doar ca nu vreau! 🙂
In cazul asta comporta-te ca atare si nu mai bagateliza munca altora.
Si mai lasa terapia, nu te prinde si nici nu te pricepi.
In plus, spre deosebire de altii, eu cand nu stiu ceva recunosc. Si nici nu ma pricep la tot si orice ca altii.
Iti respect munca si asta am spus-o cu subiect si predicat de multa vreme
Iti citesc articolele constant
Nu cred ca vedetele torpiloare au reusit ceva substantial
Nici submarinele de buzunar
Chiar nu stiu care e cea mai de succes nava in ww2
Man, nu e vorba de munca mea aici, credeam ca e clar.
E pur si simplu vorba de cei care au luptat si murit pe Vosper in WW2. Inainte de a da cu toporul, nu te gandesti ca poate am avut vreo ruda pe una din barcile alea? Nu trebuie sa imbrac haina militara ca sa respect veteranii de razboi. Aia uitati chiar de armata si de politicieni, ca nu mai avem prea multi in viata…
Punand problema la modul „Vosper ale noastre ce fapte de arme au facut? Au scufundat ceva? Sau au stat pitite in port dupa campurile de mine lasate de Murgescu?” bagatelizezi realmente munca unor oameni care au luptat si murit atunci.
N-au stat pitite dupa campurile de mine lasate de Murgescu, au facut patru raiduri la Odesa (departe tinand cont de caracteristicile lor tehnico-tactice) fiind practic 2 barci impotriva flotei sovietice concentrate in zona. Si ar fi scufundat ceva daca politcienii le-ar fi dat buget ca sa faca mai multe trageri de exercitiu/de lupta. Scrie in articol, nu l-ai citit?
Si mai este unanim acceptat ca au scufundat un submarin sovietic sau, cel putin, i-au dat lovitura decisiva. Din pacate arhivele noastre sunt la Moscova, cam greu de confirmat lucruri de genul asta…
Am citit doar ce scrie aici pe pagina
Deci au scufundat un submarin, ok
Asta voiam sa stiu,
Adica n-ai citit mai nimic…
Orinul pe care îl primise era doar pentru a bagateliza și nu acela de a citi sau a se informa
“Ordinul”. Scuze pt tastare
Paranoia e mare
Ce sa bagatelizezi la niste barcute?
Sunt cateva nave in ww2 care au facut ceva demn de mentionat, Murgescu, Delfinul si fluviala
Si distrugatoarele
In rest ne facem de ras, citeste ce scriu strainii despre flota daca ai in biblioteca altceva decat carti de joc
Asta cu considera-te avertizat e puerila
Comentam si scriam aici inainte ca tu sa stii ca exista siteul
Tre sa fiu tot timpu de acord cu tine, cam asta e impresia ta
Mentalitate de gradinita
Ti-am spus ca ai o abordare superficiala pe acest subiect si-mi mentin afirmatia. Nu ai adus niciun argument pentru cele sustinute. Doar ca n-au castigat batalii. Asta nu e un argument si nici analiza obiectiva. E cancan si cam atat. Sau daca preferi, atitudine de baietas de cartier care scuipa seminte in scara blocului dar are pretentii de intelectual rasat.
Ti-am explicat, rolul lor e sa scufunde nave nu sa defileze
Si au disparut din majoritatea flotelor
Vrei sa-ti si desenez?
„Ti-am explicat, rolul lor e sa scufunde nave nu sa defileze” – si exact asta au facut in WW2 (cand erau de actualitate, pana la aparitia rachetei AN), au scufundat nave, si la noi, si la ei (Canalul Manecii, Mediterana etc), n-au defilat. In rest au avut mai mult sau mai putin succes in functie de modul in care au fost folosite, raportat la caracteristicile lor tehnico-tactice. De ce incerci sa negi evidenta?
„Si au disparut din majoritatea flotelor” – a disparut torpila folosita in rol AN fiind inlocuita de racheta AN. Conceptul, rolul, au ramas aceleasi. Unii ar numi asta transformare, evolutie, datorita progresului tehnologic. Aparent nu e si cazul tau.
„Vrei sa-ti si desenez?” – nu, multumesc. Ma pricep si eu la desen dar simt ca mi-as irosi talentul cu tine.
Tu ai complexe si idei fixe
Nu cunosti nici macar manualul
Te agati de lucruri pe care nici macar nu le cunosti, ti-am zis mai aluziv, acum iti spun direct
E ca tine, bine, te dai cu o barcuta si te crezi Nelson
Esti atat de previzibil… 🙂 Ca de obicei, cand nu mai ai argumente incepi sa jignesti. Nu e prima data cand procedezi asa iar asta arata ce caracter ai: infatuat, trist, patetic si mic, foarte mic.
La revedere.
Pai ai pretentia sa stam toti in pozitie de drepti si sa aprobam tot ce afirmi tu. Am uneori si opinii diferite fata de ale tale, ca te deranjeaza e treaba ta, nu sunt yesman.Nu sunt stilu care sa perii oamenii. Ia-ti o gasca de aplaudaci daca n-ai avut jucarii in copilarie si vrei sa recuperezi
Nu te-am jignit deloc, e perceptia ta touchy
Nu ai experienta in uniforma nici de 3 minute
Its a fact
Bla, bla, bla. Ca esti tare in gura nu mai e nici un dubiu, mai greu cu argumentele dar e ok, nici chiar tu nu esti perfect… 🙂
Vorba ‘ceea, atat s-a putut. Hai, bag-o si p-aia ca niciunul din baieti nu ma respecta ca sa incheiem frumos ca m-am plictisit, nu vreau sa ma mai joc cu tine.
Sunt tare si in experienta militara si scris istorie. Ai scris vreun curs sau carte? Ups, nu
Cand ma certam cu rusii pe militaryphotos tu nu auzisei de internet decat de la tv
Ai un blog in care scrii tot felu de truisme de pe wiki si in care cei comenteaza te dac la iq
Crybaby care a fentat uniforma, asta esti
Si acum te dai rotund
A, esti, la propriu, aici da, nu fentezi
Si sa salveze generali …. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Douglas_MacArthur_in_World_War_II#Escape_to_Australia_and_Medal_of_Honor_citation
Generali care apoi au primit predarea Japonie i
* Versiunea oficiala
http://muzeulmarinei.ro/wp-content/uploads/2020/02/18-George-Patrascu-k.pdf
* Deci 2 din ele s-au scufundat linga Odesa escortand nava Ungvar
https://www.worldwar2.ro/forum/index.php?showtopic=2491
** Despre Ungvar
https://en.wikipedia.org/wiki/Hungarian_ammunition_ship_Ungv%C3%A1r