Acesta este primul articol pe care l-am publicat pe Romanian Navy Historic Ships, un articol pe care l-am modificat succesiv ulterior şi la a cărui versiune în engleză încă mai lucrez.
Eroii articolului sunt torpiloarele pe care le-am primit ca despăgubiri de război din Austro-Ungaria, după ce au fost reparate în Arsenalul din Veneţia: „Vifor” – ex. 74, „Vijelia” – ex. 80, „Vârtej” – ex. 75, „Zmeul” – ex. 83, „Sborul” – ex. 81, „Fulgerul” – ex. 84 şi „Năluca” – ex. 82.
Torpiloarele au revenit statului român în urma înţelegerilor stabilite de Consiliul Suprem de la Paris, Comisia Navală din cadrul acestuia repartizând României, torpiloarele marinei Austro-Ungare cu numerele de bordaj 74T, 75T, 80T, 81T, 82F, 83F şi 84 F, construite în anii 1913-1914 în şantierele navale din Fiume şi Triest. Navele au fost predate delegatului guvernului român, comandorul Mihail Gavrilescu, la Veneţia, de către Consiliul Naval al Adriaticii, în data de 19 ianuarie 1921, orele 15:25.
Aceste torpiloare s-au dovedit foarte utile cu ocazia celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar dacă, după ştiinţa mea, nu şi-au utilizat niciodată torpilele în rolul pentru care au fost concepute iniţial, s-au dovedit foarte eficiente cu ocazia nenumăratelor misiuni de convoiere la care au participat, fiind preponderent utilizate ca nave de luptă anti-submarin şi, uneori, ca nave dragoare („Sborul”).
Mi s-a părut că acest articol, pe care-l puteţi lectura integral Romanian Navy Historic Ships (rnhs.info) merge de minune cu celălalt articol de astăzi, despre lupta anti-submarin.
Nicolae Hariuc