Tren nazist plin cu aur, bijuterii şi arme, descoperit în Polonia

Două persoane susţin că au găsit în Polonia un tren nazist care ar fi plin cu aur, bijuterii şi arme şi care ar fi dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează presa poloneză, citată de BBC News Online.

Tren nazist plin cu aur, bijuterii şi arme, descoperit în Polonia dezvaluiri exclusiv zv Trenul ar fi dispărut în apropiere de actualul oraş polonez Wroclaw, în timp ce forţele sovietice se apropiau în 1945.

Potrivit informaţiilor localnicilor, trenul cu aur şi bijuterii ar fi dispărut la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în apropierea castelului Ksiaz, relatează presa locală.

O firmă de avocatură Walbrzych, un oraş din sud-vestul Poloniei din apropierea castelului Ksiaz, afirmă că a fost contactată de doi bărbaţi care au descoperit trenul şi, potrivit presei poloneze, cei doi vor să primească 10% din valoarea bunurilor aflate în garnitură.

Potrivit site-ului polonez walbrzych24.com, unul dintre bărbaţi este polonez, iar celălalt german.

“Avocaţii, armata, poliţia şi pompierii se ocupă de acest caz”, a declarat pentru Reuters Marika Tokarska, un oficial din consiliul local din Walbrzych.

Site-ul Wiadomosci Walbrzyskie scrie la rândul său că trenul are 150 de metri lungime şi ar putea conţine 300 de tone de aur.Istoricul Joanna Lamparska a declarat pentru Radio Wroclaw că, potrivit zvonurilor, trenul ar fi dispărut într-un tunel şi ar conţine aur şi substanţe periculoase.

Mai multa amanunte AICI.

Ziua veche

12 comentarii:

  1. Of de cand vroiam si eu sa dau de un tren nazist cu aur…

    • Poate o fi si tezaurul Romaniei pe acolo, sau macar o parte a lui. 😀

      • Tilea Marius, Ludus, Mures

        Tezaurul nostru este in Germania sau Rusia. Parerea mea personala : Germania , dar noi ,,muritorii,, de rand suntem prea mici si neansemnati ca sa cunoastem adevarul !

  2. Trenul este gasit sau nu? Nu am gasit decat afirmatii din partea vanatorilor de recompense.

    • Tilea Marius, Ludus, Mures

      Normal ca a fost gasit de … rromii nostrii, doar e din fier si in plus mai are si niste aur in vagoane pentru copiii bulibasului, traiasca familia lui, ,,mancati-as,,.

  3. Tare mi-e mie ca pe lingourile alea e stantata emblema BNR …dar nu s-or fi inteles la partaj …

  4. Cum naiba ,ditamai trenul,pierdut intr-un tunel…Parca vad ca o sa descopere si niste documente care sa incrimineze Rusia..

    • „la post”, ca de obicei, „tavarisci” :)).
      „parca vezi”, …. offf, „muma omida” din Leningrad.

      @all:
      toata chestia asta probabil e doar un bluf, o „stire senzationala”. Nu doar noi avem doar d’astia in doi neuroni: cu tuneluri prin Bucegi, piramide energetice si dacologie penibila dusa la extrem. Se pare ca si altii au :).

  5. Ntz puiulor … URSS a ridicat tit ce era aur BNR …

    Si tren nazist nu o sa gasiti. Prin grija SSI cam tit ce ar fi fots „nazist” si pe roate a ajuns la adtia romaneasca. Ca mia tarliu a fots predat sovieticilor e o alta poveste .

    Puteti avea ceva incrdeere in batranii vostri. Bunici sau parinti .. aveau ei grija .
    Cum i lat domeniu am zis lui Radu Golban (domnul care sustimne ca Germanika nepar fi datoare.. ) ca eu am inceredere in cuoiditatea luminata a liberalilor de la BNR, in cea a lu Vijoli si in foamea de valuta a lu Ghita Batranu. Adica daca era ceva de cerut su pretins … pretindeau. SI mia incredere si in planurile cam megalo a lu sir Nae Ciuruitu – daca r fi putut pretinde … pesemne ca avem o uzina VW construita de nemti ..
    Si nu ma lutai ca unii erau comunisti iar altii nu.. ca f cinstit erau cu foamea in gat si cimunisti si anticomunisti .. o foame sa zic asa cam nationalista (sunt mai purisan decat unii… Si dintr-o fameleie „burgheza” si am copilaritintre „burjui” cam „nationalisti”. Si trebe sa recunosc ca dupa 1968 pana prin 80-83 a fost sa zic asa un „armistitiu sacru” …. adica PCR se starduia sa faca ubnele cestii „nationale” iar cei cu tyendinti „nationaliste” erau de acord si nu carteau cat tim „neamul” se ridica. Ma rog mizeria de dupa 83 a stricat „antanta” ‘reactionara” … Culmea ca mizeria de dupa 83 utea fi si tratata „de la stnaga ” ca fiind „aruncarea greutatilor crizei pe umerii clasei muncitoare si a paturilor populare” )

    • @ghita bizonu

      bre,de data asta ai reusit. am citit.de 2 ori si nu am inteles ce vrei sa spui. combinatia greseli de ortografie/mistocareala/fraze fara sens, m-a dat gata. te rog nu ma intelege gresit,iti citesc cu placere comentariile,dar acum nu am inteles nimic

  6. Asteptam ca cei doi sa o gaseasca si pe Elodia…asta e proba de foc adevarata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *