Fortele Aeriene Afgane/FAF ar fi operat 24 L-29 Delfin in perioada 1978-1999 in cadrul Regimentului 393 Antrenament, Baza Aeriana Deh Dadi/Dehdadi aflata la 8 km sud-vest de orasul Mazari Sharif/Masar-e Scharif, nordul Afganistanului, in apropierea granitei cu Uzbekistan si Tadjikistan (BA Deh Dadi se afla la 976 km de baza aeriana sovietica Kizyl-Arvat, RSS Turkmena, azi Republica Turkmenistan. Pe 27 decembrie 1979 aici era casa Regimentului 806 Vanatoare-Bombardament de Garda, unitate de elita a VVS dotata cu Su-17M2 Fitter-D, regiment antrenat in lansarea de bombe nucleare, unul dintre primele participante la invazia Afganistanului in 1979. Al doilea participant la invazia Afganistanului a fost Regimentului 168 Vanatoare-Bombardament de Garda, unitate de elita a VVS dotata cu Su-17M3 Fitter-H si Su-24M Fencer-D, regiment antrenat in lansarea de bombe nucleare care isi avea casa la BA Maryy-2, RSS Turkmenistan. In timpul conflictului din Afganistan aici erau bazate si Tu-16 insa, atat Tu-16 Badger cat si Su-17, Tu-22M3 Backfire/Regimentul 402 Bombardiere Grele, Tu-22PD Blinder-E/Regimentul 341 Bombardiere Grele si Iak-28I Brewer-C zburau doar escortate deasupra Afganistanului de catre Mig-urile 21Bis/Regimentul 115 Vanatoare de la BA Kokaydy, RSS Uzbekistan,40 km nord-est de orasul Termez, de frica F-urilor 16 pakistaneze. In 1989 BA Kokaydy era una dintre cele mai mari baze aeriene sovietice din Asia Centrala si casa Regimentului 115 Vanatoare de Garda –in 1979 doua escadrile Mig-21Bis Fishbed L/N iar din martie 1989 si Mig-29A/B. In 1989 aici s-a aflat si Regimentul 39 Aviatie Recunoastere dotat cu Mig-25RB Foxbat si Su-24 MR Fencer, acesta executand zboruri de recunoastere deasupra Afganistanului. Ei bine, exista si Maryy-1,aici fiind sediul secret al Top Gun-ului sovietic creat in 1972 dupa esecul Yom Kippur. Baza speciala strict secreta de antrenare si formare a pilotilor sovietici de elita din cadrul “Aviatiei de Front”, dincolo de pregatirea primita la bazele aeriene unde activasera anterior selectarii, era codificata Baza Aeriana 1521 sau Centrul de Antrenament prin Lupta. Aici pilotii sovietici Clasa 1 invatau tactica USAF si US Navy, invatau totul despre aeronavele SUA&NATO si isi perfectionau tehnica de pilotaj. Acolo erau 3 escadrile Agresor, initial dotate cu Mig-21 PFM/SM/UM/Bis/din 1974, simulau F-4 Phantom, ulterior din 1975 Mig-23M/UB Flogger-C/ML Flogger-G-din 1984 si Mig-29 Fulcrum-C&9.12/din 1989, simulau F-15 Eagle+drone Lavocikin La-17 si akltele. Baza a fost desfiintata in 1992, o parte dintre aeronave fiind date turkmenilor). Spun “ar fi operat” fiindca nu e certa existenta Delfinilor in cadrul FAF, certa fiind existenta a 12 exemplare de L-39C Albatros in cadrul Regimentului 393 incepand din 1977 –initial acestea au avut numere de la 001 la 0012, si au facut parte din prima escadrila (au avut doua escadrile de L-39C, cea dea doua fiind infiintata in 1983-1984 odata cu sosirea ultimelor loturi de L-39).
L-39 C ALBATROS -REGIMENTUL 393 ANTRENAMENT
Exista surse care afirma ca L-29 Delfin ar fi fost aduse de Aviatia sovietica la BA Deh Dadi in 1980, pe aceste aeronave fiind pregatiti si piloti afgani. Cert e faptul ca in 1988 la BA Deh Dadi, Regimentul 393 avea in inventar L-39C Albatros si 3 escadrile de Mig-17 si cateva Mig-15UTI (primele Mig-uri 17 au venit in 1955 in urma vizitei lui Hrusciov in Padesahi-ye Afganistan/Regatul Afganistan condus pe atunci de Regele Mohammad Zahir Shah –ultimul monarh al Afganistanului, detronat in 1973. Afganii au operat si Mig-17F Fresco-C si Mig-17 PF Fresco-D). Se stie ca in 1983 au mai primit inca 6 L-39, alte 8 exemplare sosind in 1984 (numarul Albatrosilor din dotare afgana e incert. Foarte probabil au avut 27 de exemplare –unul dintre Albatrosi avea numarul de bord 0027. Cert e faptul ca ultimele doua exemplare de L-39C au zburat in 2010 fiind pilotate de piloti afgani veterani formati in perioada 1980-1989 de catre instructori sovietici si cehoslovaci. Astia nu vorbeau limba engleza, vorbeau doar Pashto si limba rusa. Se stie ca in 1985 aeronavele sovietice din dotarea afganilor erau intretinute de catre sovietici, cehoslovaci/+L-39C si cubanezi, mecanicii de aviatie afgani fiind considerati “slab pregatiti”).
Cu Fortele Aeriene Afgane ne-am mai intalnit in articole anterioare, Forte Aeriene strans legate de URSS si nu numai…Continuam dar nu inainte de a mentiona Forta Aviatiei sovietice la momentul invaziei Afganistanului. Ei bine, in 1979, Voenno-Vozdushnie Sili/VVS era compusa din: Frontovaya Aviatsiya/FA/Aviatia de Front–scop principal sprijinirea fortelor sovietice intr-un eventual conflict cu NATO in Europa, 4600 de aeronave cu aripi fixe+3000 de elicoptere. La acea vreme reprezenta 74% din totalul activelor VVS; Dal’naia Aviatsiya/DA/Aviatia de Raza Lunga/Aviatia Strategica, forta de bombardiere strategice, 794 de aeronave; Voenno-Transportnaya Aviatsiya/VTA/Aviatia Militara de Transport, 1500 de aeronave cu aripi fixe+320 de elicoptere grele, medii si usoare. In Afganistan, Aviatia de Transport a fost primordiala in “rezistenta” sovieticilor (eeee, VVS a trimis initial in Afganistan si echipaje VTA formate din etnici tadjici si uzbeci pentru a nu trezi animozitati in randul tribalezilor afgani. Sovieticii stiau ca etnicii uzbeci formau 8% din populatia afgana, iar etnicii tadjici 25% din populatie. Astfel de echipaje mixte zburau aeronave Il-76 Candid, An-22 Cock si An-12 Cub. La momentul invaziei 32% din Flota VTA a fost alocata operatiunii. Interesant e faptul ca VVS care isi avea Cartierul General pentru Afganistan la BA Termez, RSS Uzbekistan, impartise tara in 4 regiuni: Regiunea Nord includea orasele Kunduz, Khanabad, Faizabad, Puli-Kumri, Tashkurgan si Masar-e Sharif; Regiunea Est includea orasele Khost, Asadabad, Jalalabad, Gardez, Kabul si Bagram; Regiunea Sud includea orasele Munarai, Kandahar si Lashkargah; Regiunea Vest includea orasele Farah, Shindand si Herat). La fel de valoroase din punct de vedere tactic au fost elicopterele, atat ca platforme de transport cat si ca platforme de atac (mujahedinii erau inspaimantati de Mi-24 spre exemplu, poreclindu-l “Carul Diavolului”. La fel erau terorizati de Su-25 Frogfoot si incarcatura sa de 4 tone de bombe si rachete. Cert e faptul ca VVS la acea vreme era adaptata doctrinei militare sovietice fiind specializata si dotata pentru furnizarea de asistenta aeriana/sprijin aerian total trupelor de blindate si mecanizate care atacau la sol, similar Blitzkrieg-ului german).
MIG-15 UTI -REGIMENTUL 393 ANTRENAMENT
Ei bine, URSS a livrat Afganistanului aproximativ 80 de Mig-17 Fresco si MIG-15 UTI Midget in jurul anului 1973. Regimentul 393 Antrenament a primit aproximativ 50 deexemplare de Mig-17 si Mig-15UTI, cele din urma fiind primele lor trainere jet (in 1978 la BA Deh Dadi erau bazate 11 Mig-17+11 Iak-18. Alte 54 se aflau la BA Kandahar, Regimentul 366 Vanatoare+inca 18 la BA Shindand, Regimentul 335 Mixt). Se stie ca piloti sovietici au jucat si rolul de piloti-instructor pentru elevi-pilot afgani, atat la BA Deh Dadi cat si la BA Mazar –e Sharif. Sovieticii nu au fost niciodata multumiti de sistemul de pregatire al pilotilor afgani…Pregatirea teoretica se facea in cadrul Academiei Fortelor Aeriene afgane din Kabul care n-avea cine stie ce echipamente si materiale didactice –lipsea documentatie tehnica si instructiuni, iar ceea ce exista era in limba rusa necunoscuta de afgani, iar traducerile in limbile locale dari si pasto se faceau…verbal. Totul decurgea lent si inefficient din punctul de vedere al sovieticilor si…cehoslovacilor. Mai mult decat atat, sovieticii n-au avut niciodata incredere in pilotii afgani basca faptul ca majoritatea candidatilor la Zbor erau…analfabeti (da, analfabeti, aveau origine tribala. Sovieticii ii invatau sa scrie…doar in limba rusa. Se stie ca URSS a construit prima Universitate politehnica afgana la Kabul in 1960 cu facilitate de cazare si instruire pentru 1200 de studenti, poporul sovietic cheltuind pentru asta suma astronomica pe atunci de peste 6 milioane de ruble. In 1983, la Kabul, Facultatea de Medicina, erau 30 de profesori-medic sovietici, spre exemplu, la acestia adaugandu-se inca 90 la Politehnica! Mai erau cubanezi, est-germani, cehoslovaci si bulgari. In fine, pana in 1986 in Afganistan, sovieticii, est-germanii, cehoslovacii si bulgarii construisera 66 de unitati de invatamant insa studenti afgani erau vazuti la universitati din Leningrad, Taskent, Moscova si Kiev. Pai da, in 1972, erau 200 de militari afgani la studii in scoli militare sovietice, numarul acestora ajungand la 2000 in 1984, studiile facandu-se pe banii Moscovei.
Mai mult decat atat in 1985 la Kabul, URSS a deschis doua asa-zise “Intreprinderi de transport”, una destinata productiei de camioane Kamaz, maxim 900 de vehicule pe an, cealalta fiind destinata mentenantei/reparatiei vehiculelor cu motoare oe combustie interna. Evident, era vorba de vehicule ale armatei sovietice din Afganistan dar si de vehicule sovietice din dotarea Armatei Nationale Afgane/ANA. In 1984 sovieticii au infiintat si un Service Kamaz la Hairaton. In 1960 au deschis Uzina de Reparatii Auto din Jangalak, cea mai mare din zona la acea vreme, uzina avand capacitatea de a repara 1300 de vehicule anual. Uzina producea anual 750 de masini-unelte, pompe, echipamente pentru constructia drumurilor. Eeee, expertii sovietici au “scormonit” solul afgan marcand si inregistrand depozite de peste 1,5 miliarde de tone de minereuri rare. URSS a construit in Afganistan 8 mari depozite de combustibil&petrol avand capacitatea de stocare de peste 8,30 milioane de tone. Au construit si central electrice, sosele si piste de aterizare&baze aeriene si aeroporturi. Cert e faptul ca din 1955, Moscova furnizase Afganistanului pregatire si material militar major. Se stie ca pana in 1973, o treime din ofiterii si subofiterii armatei afgane se antrenasera/formasera in URSS. Oricum, pentru Moscova sustinerea razboiului din Afganistan a reprezentat un mare efort care a dus, in final, la prabusirea URSS. Da, spre exemplu, doar in perioada 1985-1986, Moscova a cheltuit 3000 de miliarde de ruble cu razboiul asta, cam 2,5% din bugetul armatei. Pierderile in aeronave datorate mujahedinilor, sabotajelor, erorilor umane sau defectiunilor tehnice s-au ridicat doar in perioada 1984-1985 la…300 de aeronave/valoare estimata cel putin 20 de miliarde de ruble).
Sovieticii au fost intotdeauna reticenti in a-i dota pe afgani cu cele mai moderne aeronave pe care le aveau, basca faptul ca ezitau in a le acorda misiuni de maxima importanta. E adevarat, si pilotii afgani erau reticenti in a-si ataca compatriotii, multi refuzand indeplinirea misiunilor din motive…religioase. Interesant e si faptul ca pilotii sovietici erau nemultumiti de antrenamentul lor! Iata ce ne spune un pilot sovietic veteran din Afganistan…”am fost trimis in Afganistan fara vreun antrenament special. Conditiile de acolo erau ingrozitoare. Nu am avut nicio pregatire de supravietuire in aceste conditii, asta ne nemultumea pe toti. Aveam pregatirea normala de zbor, noi zburam dupa manual insa cand situatia de lupta se complica nu stiam ce sa facem. Totul se facea pe repede inainte si totul era simplificat, initiative nu era bagata in seama”. Da, Statul Major sovietic chiar a facut in perioada 1987-1989 un studiu/sondaj in randul pilotilor care activau in Afganistan cu “intrebari despre satisfactia locului de munca”, rezultatul fiind “deranjant” -98% dintre pilotii de vanatoare s-au plans de nivelul scazut al antrenamentului pre-Afganistan, iar 50% dintre pilotii de bombardiere si aeronave de transport au spus ca sunt “nemultumiti” de pregatirea lor anterioara detasarii in Afganistan. Ei bine, pilotii sovietici erau nemultumiti si de aeronavele lor…
Spre exemplu, Mig-21 si Su-17, primele sosite in Afganistan, erau afectate de muntii, terenul si clima afgana neputand evolua la performanta maxima. Mig-21 care era agil si de mare viteza nu se descurca nicicum prin canioanele intortocheate specifice Afganistanului, basca faptul ca lansarea de bombe asupra pesterilor folosite de mujahedini era o loterie –aeronavele erau obligate sa reduca viteza si sa coboare la altitudini relativ mici expunandu-se la focul antiaerienei mujahedine (au fost cazuri cand armurierii sovietici au gasit urme de proiectile AK-47 in aeronavele sovietice. Tu-16 lansa de la mare altitudine efectul asupra tintelor fiind insignifiant, multi civili pierzandu-si viata in aceste atacuri fapt ce i-a motivat pe multi sa devina mujahedini). Situatia s-a mai imbunatatit odata cu sosirea in Afganistan a Mig-23/1980 si Su-24/1982. La fel a fost si cu Su-25, primele doua exemplare ajungand in Afganistan pentru evaluare operationala in 1980, incarcatura mare de bombe si rachete/PRND, 4 tone, ingrozindu-i pe mujahedini (aeronavele de vanatoare-bombardament sovietice, initial, isi lansau bombele de la altitudinea minima de 1524 m insa eficienta si sansa de a lovi tintele erau scazute. Ulterior, conform marturiei pilotului sovietic veteran Mig-21Bis au “invatat sa coboare in buruieni” zburand cu viteze de peste 500 kmh crescand astfel eficienta atacului si reducand pericolul lovirii de catre mujahedini. Aceste aeronave deschideau atacul fiind urmate de elicoptere de atac Mi-24 si elicoptere de desant inarmate Mi-8TB Hip-E). Nici elicopterele sovietice nu se simteau prea bine in Afganistan…Heliporturile, bazele aeriene, se gaseau si la 1800 m altitudine, basca faptul ca la asemenea altitudine vara temperatura atingea 52ºC, chiar si mai mult –toate astea faceau ca elicopterele sa nu zboare niciodata la incarcatura maxima, puterea motoarelor scazand (conform CIA cel putin 46 de elicoptere au fost pierdute de sovietici in Afganistan datorita conditiilor improprii si a defectiunilor tehnice. Nu se stie cu certitudine nici astazi cate aeronave de toate tipurile au pierdut sovietici in Afganistan, in lupta sau nu, cifra vehiculata fiind ametitoare dar incerta, greu credibila, 2675. Un document CIA din 1986 stipuleaza ca in perioada 1980-1986 au pierdut 600 de aeronave. Tot CIA spune ca dupa 1986 cand mujahedinii au primit MANPADS FIM-92A Stinger/SUA via-Pakistan si Blowpipe/Marea Britania via-Pakistan, au fost ani in care au pierdut si 450 de aeronave. Greu de crezut, rusii recunosc ca in perioada 1979-februarie 1989, VVS a executat 1.200.000 iesiri/misiuni de lupta pierzand 114 avioane si 333 elicoptere. Prima pierdere VVS in Afganistan a avut loc pe 10 septembrie 1979, Mig-ul 21Bis pilotat de pilot-instructor Maior Victor Zinoviev se prabuseste datorita erorii umane la BA Bagram –pregatea un show aerian destinat colegilor afgani. Ultima pierdere VVS in Afganistan a avut loc pe 9 februarie 1989, un Mi-8MT se prabuseste din motive tehnice la BA Puli-Khumry). Buun, dar Cehoslovacia? Pai facea si altceva in afara livrarii de Arme si consilieri, zic!
BABRAK KARMAL
Ei bine, in iarna 1978-1979, StB-ul cehoslovac l-a protejat pe ambasadorul afgan la Praga, Babrak Karmal impreuna cu cei 5 membri ai familiei sale, sotia si cei 4 copii. StB-ul cehoslovac, la cererea KGB, i-au ascuns pe Babrak si familia intr-o cabana de vanatoare izolata utilizata anterior de armata sovietica, greu accesibila, timp de un an, cabana aflata intr-o padure de la granita cu RDG/160 km vest de satul Sindelova aflat in apropierea orasului Kraslice. Interesant e faptul ca Babrak a devenit presedintele Afganistanului imediat dupa invazia sovietica, 27 decembrie 1989-4 mai 1986, inlocuindu-l pe presedintele comunist afgan de atunci Hafizullah Amin, ucis de sovietici. Fiind unul dintre sefii Partidului Democrat Popular din Afganistan/PDPA, la scurt timp dupa sosirea la Praga ca Ambasador/iulie 1978, Babrak Karmal a pus la cale, foarte probabil cu sprijin KGB, o lovitura de stat impotriva presedintelui Khalq, Nur Muhammad Taraki -la acea vrem Taraki, seful Khalq, a inchis si executat sute de membri Parcham (PDPA era compus din doua factiuni, Khalq si Parcham. Babrak Karmal era presedinte Parcham. In 1965, Taraki si Karmal au fondat cu ajutor Moscova, PDPA, insa nu s-au inteles nicicum). Complotul a fost descoperit de Taraki care i-a ordonat lui Karmal in septembrie 1978 sa revina la Kabul pentru “consultari”. Temandu-se pentru viata lui si a familiei, foarte probabil informat de catre KGB&StB ca va fi “arestat si foarte probabil executat”, Karmal nu s-a intors devenind pentru Securitatea cehoslovaca “persoana de mare interes”. S-a intors ca Presedinte imediat dupa invazie cerand chiar din a doua zi de Presedintie “asistenta fraterna a URSSpentru lupta impotriva agresiunii straine”. Si “ajutorul fratern” a venit rapid, mii de trupe sovietice, sute de avioane, tancuri, blindate si artilerie au patruns in Afganistan in zilele urmatoare invaziei. La apogeul razboiului trupele sovietice din Afganistan numarau 115.000 de oameni. In incercarea de a schimba ceva in Afganistan, Moscova l-a inlocuit in 1986 pe Karmal cu Mohammad Najibullah, seful politiei politice comuniste afgane creatie KGB, insa a fost in zadar.
Cand sovieticii au plecat in 1989 cel putin 2 milioane de afgani au fost ucisi, iar cel putin 15.000 de soldati sovietici din toate republicile n-au mai raspuns la apel. Babrak Karmal si familia au ajuns la Moscova unde a si murit de ciroza in decembrie 1996 la varsta de 67 de ani. Si ne oprim cu Afganistanul post-URSS fiindca nu merita, tara trecand prin razboi civil sangeros…Armata afgana, chiar si cu masiv ajutor SUA, n-a putut face fata talibanilor. Multi talibani erau fosti mujahedini, si stim prea bine cum si cand SUA l-au ajutat, chiar l-au creat, pe Bin Laden.
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.aviatiamagazin.com › Aviatie militara
https://www.airplane-pictures.net › …
https://eng.yakovlev.ru › hi…
https://www.colettiscombataircraft.com › …
http://www.aviastar.org › air
https://avacs-avia.com › ru-1…
Secret Projects Forum
https://www.aerialvisuals.ca › …
https://aero-space.eu › militar…
https://phpisn.ethz.ch › intro…
. http://www.easternorbat.com
Letecká badatelna
en.topwar.ru
https://www.muzeum-kunovice.cz › …
https://www.skytamer.com › …
https://amnr.defense.ro › Aparitii_editoriale_pdf
https://historia.ro › General
Istoria Aviatiei Romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984 https://www.revistamemoria.ro › figuri-de-mari-ostasi-ro…
https://www.art-emis.ro › Istorie
https://www.facebook.com › ForteleAerieneRomane
https://www.aviatiamagazin.com › headline
Aviatia de Lupta Reactiva in Romania, Capitan-comandor Paul Sandachi, Statul Major al Fortelor Aeriene si Muzeul Aviatiei
https://dokumen.pub › hot-…
https://bibliophilia.eu › the-h...
https://en.topwar.ru › 6023…
https://communistcrimes.org › countries › bulgaria
https://www.reptar.hu › l-29-…
https://phpisn.ethz.ch › intro
https://soviet-airforce.com › …
https://kepesrepules.wordpress.com › …
http://somogyi-obsitos.hupont.hu › …
http://tudasbazis1956.hu › 1…
https://phpisn.ethz.ch › intro…
https://www.helicopter-database.de › …
https://dspace.cuni.cz › Matyas_Borovsky_51-65
https://www.jewishvirtuallibrary.org › …
https://ir.library.louisville.edu › etd › viewcontent
https://testpilot.ru › egipet_2
https://www.arab-reform.net › …
http://www.arcforums.com › …
https://www.rand.org › dam › rand › pubs › notes
https://dronecenter.bard.edu › …
https://www.globalsecurity.org › …
https://link.springer.com › content › pdf
https://www.britishpathe.com › …
Bangkapos.com – Tribunnews.com
https://eutmmali.eu › uploads › NESL0917-A1-EN
https://www.rumaniamilitary.ro › tag › fortele-aeriene-vi…
https://baria-vungtau.gov.vn › …
http://nxbqdnd.com.vn › …
https://forum.dcs.world › 3...
Buuna WW 🙂
Ce dracu au cautat rusii in Afganistan ? Cu ce au platit afganii avioanele? Dracu stie 😀
A fost interesant si nou pt mine ca rusii au deschis Topgun in urma bataii mancate de la israelieni care
am stiut o.😉
Sa nu te emotionezi prea tare, dar razboaiele israeliano-arabe au adus multa ingrijorare in tabara sovietica. A dat masura capacitatilor tehnico-tactice ale utilajelor sovietice versus cele occidentale. Si nu, nu doar din cauza ca „arabii” nu erau in stare sa exploateze utilajele sovietice la 100% din capacitati cum ne tot repeta unii pe aici, ci pur si simplu pentru ca utilajele sovietice erau inferioare celor occidentale.
Razboiul din Golf i-a lasat pe sovietici intr-o ceata totala… Si chinezii au analizat cu viu interes Razboiul din Golf… Ambii au tras concluziile de rigoare.
Intai si intai datorita unor „baieti” extraordinari si in urma
lor cu mult in urma echipamentul occidental, asa am
eu concluzia mea.
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Israeli_flying_aces
Giora Epstein asul asilor
https://en.wikipedia.org/wiki/Giora_Epstein
Inca un as care a aterizat intact avionul Mirage III dupa ce
sa catapultat 😂 cititi…..
https://en.wikipedia.org/wiki/Ran_Ronen-Pekker
Cum au cazut rusii
https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Rimon_20
Dov, tu mă duci în ispită, mă determini să fac o istorie a luptelor aeriene duse de Israel😄Interesante date. Am mare respect pentru Israel și Armata sa…Sunt surprins cum o țară mică a putut să țină piept hoardelor arabe timp de zeci de ani. Bravo vouă! Sincer, mă bate gândul să fac istoria Mirage III IAF, inclusiv „cariera” militară😁Sper să reușesc cândva!🙂
Giiiizas, e vreun loc pe unde sa nu fi ajuns Delfinii astia? Stiam ca cehii au vandut bine, dar in mintea mea, vanzarile erau limitate la spatiul european de influenta sovietica. Am ajuns la episodul 13, vad un „Va urma” la sfarsit si ma intreb prin ce vagauna a planetei a mai ajuns aparatul asta… 🙂
Cand ma uit la ce succes a avut avionul asta ma intreb ce-o fi fost in capul lui Ceausescu cu IAR-99… In afara de experienta dobandita de industria locala, autonomia relativa fata de Pact/USSR, n-avea nicio sansa in fata aparatelor cehesti la export… In umila mea opinie, fara motor nu existi si nu rezisti in industria asta.
Cehii parca au fost cumparati de unguri pana la urma, nu?
Cat despre, citez, ”am fost trimis in Afganistan fara vreun antrenament special. Conditiile de acolo erau ingrozitoare. Nu am avut nicio pregatire de supravietuire in aceste conditii, asta ne nemultumea pe toti. Aveam pregatirea normala de zbor, noi zburam dupa manual insa cand situatia de lupta se complica nu stiam ce sa facem. Totul se facea pe repede inainte si totul era simplificat, initiative nu era bagata in seama”, parca suna cunoscut, nu? 🙂
Aniuei, multam de efort WW! 🙂
Am rămas și eu surprins de succesul la export al Delfinului, cu sau fără ingerință politica, agentură de influența sau altele. A fost urmat rapid de Albatros, și ăsta bucurăndu-se de succes. În 1985 când a apărut IAR-99 era prea târziu să mai facem ceva, piața estică și pro-estică era deja luată de cehoslovaci, și asta de mulți ani. Știu ca IAR-93 era gata-gata să ajungă in Iran, undeva în 1990, poate că ne-ar fi deschis calea către 99…Poate.
@Da, urmează Triplex 14, lucrez😁 Merg înainte până la trainerul polonez, ce de-al treilea protagonist al Triplex-ului. Răbdare și tutun, zic!😃
@Mulțumesc Dov și Nicolae pentru apreciere! Mă bucur că încă nu v-ați plictisit citind🙂
Nici eu nu m-am plictisit citind, WW – precis mulți alții!
Așteptăm noul episod; într-adevăr e uluitoare răspândirea acestei „păsări” și nu poate fi deloc justificată numai prin acorduri politice! În ce privește motorul IAR-ului, este clamată opinia pe cum că englezii ne-ar fi tras clapa și nu ne-au vândut licența motorului superior – lucru credibil dar și o acțiune perfect logică dpdv englezesc; în constrângerile acelui timp, nea Nicu era fazanul perfect (așa cum a și dovedit, cu o insistență neghioabă).
Îți mulțumesc pentru strădania ta! 🥂
Duios Anastasia trecea…
Ciudat pentru mine este că URSS colapseaza după ce pierde cam 1000 de aparate de zbor și vreo 15.000 de oameni, iar ruzzia încă rezistă după pierderi mult mai mari în Ukraina.
Nu e nimic ciudat.
Vezi veniturile URSS din petrol si gaze in anii 1980 comparativ cu cele de acum.
In anii 1980 – Breaking News: China isi asigura consumul de gaze si petrol din productie interna, plus ca aveau nevoie ca de aer de investitii vestice si URSS era vazuta ca un dusman si nu ca un lacheu.
In anii 1980, Orientul Mijlociu nu misca din cuvantul americanilor si nici Europa Vestica nu facea afaceri cu URSS.
Long Live Merkel si Schroeder ca a pus lesa de gatul UE.
Și republicanii americani știau cum trebuie tratați rușii…
Salut. Multumesc mult pentru articol.
Citeam cândva (le și cumpăram) cu mare plăcere revistele Magazin istoric și Modelism. Abia așteptăm noul număr. Mulțumesc WW pentru că mai trăiesc din nou același sentiment! Aștept urmările!
Mulțumesc 👍👏👍👏