TRIPLEX 6

Narodna Republika Balgariya/NRB/Republica Populara Bulgaria&Balgarska Narodna Armiya/BNA/Armata Populara Bulgara&Voennovazdushni Sili na Republika Balgariya/VS/Fortele Aeriene Bulgare au avut in dotare/operat L-29 Delfin. Devenita membra a Pactului in 1955, Bulgaria a fost unul dintre cei mai docili aliati ai URSS, fapt ce a atras „recunostinta” sovieticilor –armata bulgara a beneficiat de armament si tehnica de lupta sovietica la preturi mici, preferentiale, inclusiv gratuit (da, Bulgaria comunista condusa de Todor Jivkov, mare admirator al URSS&Stalin&Komunizma, era considerata, atat de catre NATO cat si de catre Pact, drept unul dintre cei mai loiali aliati ai Moscovei. Dupa caderea comunismului, surse bulgare precizeaza faptul ca stalinistul sef al Bulgariei a propus Moscovei de cel putin trei ori ca tara „pastorita” spre inalte culmi ale socialismului sa devina „cea dea saisprezecea republica sovietica”. Spre marea sa dezamagire si marea bucurie a bulgarului de rand, Moscova, care stia prea bine ce aliat loial are, s-a facut ca ploua. Ehh, si daca tot suntem aici, iata cum era Bulgaria comunista…Cand URSS a preluat armata regala bulgara, aceasta era relativ intacta avand doar un singur corp de armata activ in Macedonia si Serbia. In septembrie 1944 intreaga armata bulgara, cam 700.000 de oameni, era deja sub control 100% sovietic –la acea vreme Aviatia bulgara numara aproximativ 90 de aeronave operationale +8351 personal, incluzand vanatori Me-109G si Dewoitine D.520. Regimul comunist al lui Jivkov a sprijinit total invazia Cehoslovaciei in 1968 insa a trimis acolo doar doua regimente de artilerie, aproximativ 2000 de militari fara sustinerea aviatiei –militarii bulgari au ocupat aeroporturile din Praga si Vodochody, acestia facand parte din Divizia 7 Aeropurtata de Garda sovietica. De-a lungul anilor, Bulgaria s-a implicat alaturi de sovietici in Vietnamul de Nord, Algeria, Yemen, Libia, Irak si Siria, fiind unul dintre cei mai mari exportatori de armament de infanterie si munitii din cadrul Pactului. Bulgaria si-a creat industria militara strict cu ajutor tehnic si financiar sovietic, in anii *80/sec.XX cheltuind intre 7-8% din PIB pentru Armata –Bulgaria avea unele dintre cele mai mari cheltuieli militare din cadrul Pactului, majoritatea banilor „zburand” in URSS. In 1989, conform CIA, Bulgaria avea operationale 2200 de tancuri –majoritar T-55 dar si multe T-72, peste 2400 de transportoare blindate pe roti si senile, 5000 de tunuri si aruncatoare, 70 de sisteme mobile de rachete antiaeriene, 500 de aeronave, aproximativ 70 de elicoptere si 167.000 de oameni. Ei bine, Bulgaria a fost primul stat comunist care a dat…faliment. Si inca de trei ori! Prima data in 1960, la doar 15 ani dupa comunizare, Jivkov&PCB/Partidul Comunist Bulgar vanzand masiv aur din rezerva pentru a se salva –doar in iunie 1960 au vandut 20,10 tone de aur, urmand alte 5,80 tone in 1962 si 5,80 tone in 1964. In doar 4 ani, Bulgaria „a scapat” de aproximativ 32 de tone de aur pentru „gloria si propasirea comunismului in drumul spre inaltele culmi”. In fine, primul jet din dotarea Aviatiei bulgare a fost Iak-23 Flora, primul zbor Graf Ignatievo, 22 aprilie 1951. La sfarsitul lui 1952, Fortele Aeriene Bulgare aveau 3 divizii aeriene de vanatoare -9 regimente. Sase regimente erau complet echipate cu reactoare Iak-23 Flora/120 aeronave+16 Iak-17UTI Magnet. Ultimele 3 regimente aveau Mig-15 Fagot/160 de exemplare in 1955+67 Mig-15 UTI. In perioada 1955-1961 s-au pricopsit cu 12 Mig-17PF Fresco/aveau radar, pensionate in 1983+62 Mig-17F Fresco/fara radar. Multe aeronave au fost donate de sovietici, aeronave in uz! Au avut si 60 de Mig-19S, pensionate in 1977. In 1988, Aviatia bulgara era cotata ca fiind pe locul 6 in privinta dotarii si a numarului de personal in cadrul Pactului!).

DELFIN BULGAR

   Armatei Populare Bulgare, in planurile sovietice de „eliminare”a capitalismului, ii revenea sarcina ”capturarii/cuceririi stramtorilor turcesti, fie cu sau fara utilizarea armelor nucleare tactice” (daaa, arme nucleare tactice! Vom vedea in curand de ce, cum si cu ce…). Vecina cu NATO in sud-Grecia si Turcia-in caz de bum-bum cu „capitalismul decadent”, Bulgaria ar fi fost, conform planurilor strategice sovietice din anii *60/sec.XX, sprijinita de catre Districtul Militar Odesa si Flota Marii Negre. Concret, bulgarii urmau a ataca pe doua fronturi, Voennomorski Flot na Republika Balgariya/Flota Militara a Republicii Bulgaria&Flota Sovietica a Marii Negre ar fi atacat/fortat/capturat stramtorile turcesti Bosfor si Dardanele, iar unitati de elita din cadrul Sukhoputni Voiski na Balgariya/Fortele Terestre Bulgare, bine dotate si antrenate aflate sub strict control sovietic, ar fi atacat spre centrul Greciei (in 1988, Armata bulgara avea 5 brigazi de tancuri,peste 330 de T-72, inclusiv fabricate in Cehoslovacia).

Ei bine, conform strategiei sovietice din 1968-1973, atat Flota bulgara cat si Armata bulgara ar fi fost sustinute de catre catre Corpul 10 Aviatie Mixta (cartier general Plovdiv, sudul Bulgariei), unitate de elita a Fortelor Aeriene care avea in compunere pe 1 ianuarie 1973 urmatoarele unitati: Regimentul 19 Aviatie de Vanatoare, BA Graf Ignatievo, 10 km nord de Plovdiv, o escadrila Mig-21M Fishbed-J+o escadrila Mig-19 PM Farmer-E&Mig-19S Farmer-C (primele 12 Mig-21m Fishbed-J au venit in august 1969); Regimentul 21 Aviatie de Vanatoare, BA Uzundzhovo, langa orasul Haskovo, sudul Bulgariei, langa granita cu Turcia, o escadrila Mig-17 Fresco-C+o escadrila Mig-17 PF Fresco-D. Ulterior, scurt timp au zburat si Mig-19S Farmer-C (bulgarii au avut 110 Mig-17, aeronave venite in perioada 1960-1970. Multe au fost date gratis de sovieticii, aeronave uzate. Ca fapt divers, bulgarii au avut mari probleme cu Mig-19… Si nu numai ei, zic! Turboreactoarele RD-9B erau nesigure cauzand multe accidente. Au pierdut 48,20% din flota de Fermieri, oarecum similar flotei Starfighter F-104G vest-germana –cam un Fermier pierdut la fiecare 1000 de ore de zbor, conform surselor bulgaresti. Se stie ca au avut 58 de exemplare Mig-19S Farmer-C. Acest fapt a fortat Fortele Aeriene bulgare sa le inlocuiasca rapid in serviciu… Spre exemplu, in 1972, Regimentul 21 a inlocuit Mig-19S cu mai vechile Mig-17F Fresco-C si Mig-17PF Fresco-D, ceea ce, conform marturiilor pilotilor care au servit in acest regiment, „a fost un mare regres”); Regimentul 22 Aviatie de Vanatoare, BA Bezmer, 20 km vest de orasul Yambol, 30 km sud-est de orasul Sliven, in apropierea caii ferate strategice Sofia-Burgas, sud-estul Bulgariei, in apropierea granitei cu Turcia, doua escadrile Mig-17 Fresco-A; Regimentul 25 Aviatie de Vanatoare-bombardament, BA Cheshnegirovo, centrul Bulgariei, la nord-est de Plovdiv, doua escadrile Mig-17 Fresco-A. Din 1976 pana in 2002 cand a fost inchisa, Baza a fost casa tuturor Mig-urilor 23BN/UB bulgaresti -39 de exemplare; Regimentul 44 Elicoptere, BA Krumovo, 12 km sud-est de Plovdiv, doua escadrile Mi-4 Hound+Mi-8T Hip-C+o escadrila Mi-2Hoplite&Mi-1 Hare. Astazi, aici se afla si Muzeul Aviatiei bulgare si casa celor 12 Eurocopter AS.532 UL/AL Cougar&6 AS.565MB Panther (360 de milioane de euro au dat bulgarii pe ele in ianuarie 2005. La acea vreme, la BA Krumovo mai zburau 12 Mi-24D/DV Hind si 6 Mi-17 Hip-H/din 1969. Bulgarii au avut in dotare 10 Mi-8T Hip-C si 2 Mi-8P Hip-C).

L-29 DELFIN -FORTELE AERIENE BULGARE

   In caz de bum-bum cu vesticii, Corpul 10 Aviatie Mixta urma a fi sprijinit si de catre Regimentul 16 Transport Aerian, BA Dobroslavtsi/1950-2003, 10 km vest de capitala Sofia, Il-14 Crate, An-24 Coke, Li-2 Cab +Regimentul 26 Recunoastere Aeriana, BA Dobrici (in 1951 i s-a spus, la ordin sovietic, Tolbuhin, in „cinstea” maresalului sovietic Fiodor Tolbuhin, mareee, mare erou sovietic in WW II, „cuceritorul”, au scuze,”eliberatorul” Budapestei)/1951-2001, nord-estul Bulgariei, o escadrila Mig-15Bis R Fagot-B/Mig-15Bis, o escadrila Il-28R/Il-28 Beagle, o escadrila Mig-21R Fishbed-H/Mig-21F-13 Fishbed-C (ca fapt divers, in noiembrie 1982 aici au venit cele 4 Mig-uri 25 RBT Foxbat bulgaresti -3 Mig-25RBT inmatriculate 731, 736, 754+un Mig-25RU, biloc, inmatriculat 51. Bulgarii le-au folosit in misiuni ELINT, au si pierdut unul pe 12 aprilie 1984/Mig-25 RBT, pilotul ejectandu-se. In mai 1991, cele 3 ramase, neoperationale, au fost date URSS/Rusiei in schimbul a 5 Mig-uri 23 MLD in uz. Bulgarii nu si-au permis sa opereze Mig-25, basca faptul ca n-aveau spatiul aerian pentru ele…Drept urmare mai mult au stat la sol decat au zburat. In 1988, aici se aflau si aeronave Su-25K/UBK Frogfoot/61 de exemplare in dotare per total si Su-22M4/UM3K/18 exemplare Su-22M4 Fitter-K si 3 exemplare Su-22UM3K au avut bulgarii in dotare in perioada 1984-1989. Suhoaiele au inlocuit in cadrul Regimentului 26 Recunoastere Aeriana vechile Mig-17 Fresco-A, si erau destinate combaterii F-4 Phantom II si A-7H Corsair II grecesti si turcesti ). Mentionam faptul ca in perioada 1960-1970, un regiment de aviatie bulgar era compus din 3 escadrile, fiecare avand cate 12 aeronave. Din 1970 fiecare regiment avea in compunere doua escadrile, una de vanatoare si una de vanatoare-bombardament –fiecare escadrila avand in dotare cate 18 aeronave.

MIG-25 RBT -BULGARIA 1983

  Asa cum mentionam anterior, Bulgaria a avut acces la bombe nucleare sovietice in caz de bum-bum cu Occidentul…Da, datorita „loialitatii”, in 1975, Bulgaria a fost inclusa de catre sovieticii in „clubul” celor 3 state din Pact cu acces la armament nuclear –din Club faceau parte, cu certitudine, Bulgaria si Polonia, posibil Cehoslovacia si Germania de Est (cert e faptul ca Fortele Aeriene sovietice aveau depozitate astfel de bombe in Cehoslovacia si Germania Democrata. Ca si in Bulgaria si Polonia, dealtfel… Asa, sa fie in apropierea NATO, zic!). Drept urmare, Regimentul 19 Aviatie de Vanatoare/19 Iztrebitelen AvioPolk/19 IAP, BA Graf Ignatievo, care la acea vreme zbura Mig-21M Fishbed-J/Tip 96/din 1969, a trimis un grup de doi piloti atent selectati si ultraverificati de serviciile secrete bulgaresti si sovietice, ambii instructori de zbor si piloti Clasa 1, acestora adaugandu-li-se inca 3 piloti-instructor cu mare experienta din cadrul cartierului general din Plovdiv al Corpului 10 Aviatie Mixta, ofiteri de stat-major, la specializare in RSS Moldoveneasca in cadrul Regimentului 684 Vanatoare de Garda din Tiraspol/la acea vreme compus din 3 escadrile de Mig-21S Fishbed-J –au fost instruiti in utilizarea, operarea si tactica lansarii bombei nucleare cu cadere libera RN-28 (putea fi lansata si de catre Mig-23, Mig-27, Su-7B si Su-17 de la altitudini cuprinse intre 500-3000 m, zbor orizontal. Greutate bomba 250 kg, 1-10 kt sau 5-30 kt –depinde de sursa. Pilotul Mig-21, dupa lansarea bombei nucleare, avea la dispozitie 1-2 minute pentru a se feri de suflul periculos al exploziei nucleare, in fortaj indepartandu-se cam 10 km de epicentrul ciupercii atomice). Cam 20 de exemplare Mig-21M Fishbed-J bulgaresti au primit de la sovieticii adaptoare BDZ-66-21N, acestea se montau de catre personal specializat strict monitorizat in locul rezervorului suplimentar de sub „burtica”. Aceste adaptoare erau depozitate intr-un depozit cu acces restrictionat foarte bine pazit. Bomba RN-28 era numita in cadrul 19 IAP –Spetzbomba/Bomba Speciala. Nu e clar daca sovieticii le-au dezvaluit pilotilor bulgari toate tacticile de lansare a bombei nucleare RN-28, foarte probabil ca NU!

Iata ce ne spune General-locotenent Stephan Popov, fost comandant al Regimentului 19 Aviatie de Vanatoare, citez: „Lansarea bombei se facea la unghi de inclinare de 106º si la altitudinea de aproximativ 3000 m. Dupa lansarea bombei pilotul readucea aeronava in zbor orizontal si cu motorul in fortaj, la putere maxima, avea cam 1-2 minute pentru a se indeparta la o distanta relativ sigura inainte de detonare. Faceam antrenamente cu bombe inerte incercand sa le „plantam” intr-un cerc cu raza de 500 m fata de centrul tintei. Nu am inteles niciodata de ce faceam asta fiindca explozia nucleara ar fi distrus oricum toate tintele aflate pe campul de lupta”. Ei bine, Popov a urmat in 1975, Academia Fortelor Aeriene Iuri Gagarin, URSS, unde, conform spuselor sale, i s-a spus ca in caz de bum-bum, Aviatia URSS ar fi livrat „inamicilor occidentali” pana la 600 de bombe nucleare daca situatia tactica o cerea! Uauu, zic! Cert e faptul ca Aviatiei bulgare, sovieticii i-ar fi dat in vederea”livrarii” la turci si greci cam 30 de bombe RN-28…Din 1981, cam 18 exemplare Mig-23BN Flogger-H din cadrul Regimentului 25 au fost echipate special pentru bombardament atomic-echipament special bomba RN-28.

MIG-23BN FLOGGER-H

  In fine, sovieticii foloseau o varianta mai precisa de lansare a bombei RN-28, varianta pe care, foarte probabil, nu au dezvaluit-o bulgarilor…O numeau „lansare peste umar”…Mig-ul accelera in zbor orizontal, altitudine 100 m, pana la viteza de 1050 kmh, dupa care urca si incepea manevra in bucla/luping/bucla in urcare. Cand botul aeronavei atingea unghiul de 106º si altitudinea de aproximativ 3000 m, pilotul lansa bomba…Aceasta descria o traiectorie balistica urcand brusc…Atingea solul  sub punctul de largare. Aceasta metoda ajuta pilotul sa se indeparteze mai mult, la peste 10 km de epicentrul exploziei. Bine, bine, Bulgaria avea intr-adevar Aviatie in cadrul Pactului, dar ce facea L-29 Delfin ne intrebam? Pai lucra, zic!

  PILATUS PC-9M BULGARESC

In septembrie 1946 se infiinteaza Scoala de Aviatie a Armatei Populare Bulgare la Vrazhdebna, 10 km nord-vest de Sofia –din 1948 mutata la Dolna Mitropolia. Exista si astazi sub numele de Universitatea Fortelor Aeriene „Georgi Benkovski”/din 2002,  parte din Universitatea Nationala de Aparare”Vasil Levski”. In 1990, Aviatia bulgara avea in compunere Regimentul de Formare si Antrenament in Zbor la BA Shtruklevo –L-29 si L-39 ZA+Regimentul de Antrenament si Lupta, BA Kamenetz –L-29 si L-39ZA+ Regimentul de Formare si Antrenament in Zbor la BA Dolna Mitropolia –L-29 si L-39 ZA. Astazi, la Vrazhdebna zboara trainere Pilatus PC-9M/6 exemplare din 2004 si aeronave de transport/legatura Pilatus PC-12/45 –din 2003+aeronave de transport Alenia C-27J Spartan/16 Transportna Aviobasa/16Tr.Ab/Escadrila 16 Transport-din 2007, a pensionat An-26 „Curl” –au avut 5 exemplare din 1984 pana in 2007+3 Let L-410 Turbolet –din 1994. Au mai avut si An-2T via URSS, Polonia si Germania de Est din 1958, in prezent pensionate.

L-39ZA MODERNIZAT -BULGARIA

   Ei bine, Aviatia bulgara a avut in dotare 62 exemplare L-29 Delfin, aeronave sosite din Cehoslovacia in perioada 1963-1974, urmate, bineinteles, de 36 exemplare L-39 ZA Albatros/din 1986-1988 (in septembrie 2022, Aero Vodochody a fost contractata in vederea modernizarii partiale a 12 L-39ZA Albatros bulgaresti. Pe 13 septembrie 2024, Fortele Aeriene bulgare aveau 6 L-39ZA modernizate operationale conform surselor oficiale. Contractul insumeaza 19,70 milioane de euro si urmeaza a fi incheiat in 2025). Foarte probabil, L-29 bulgaresc a zburat ultima data in 2001, BA Dolna Mitropolia. Exemplarul cu numarul ”63” poate fi vazut la Voennoistoricheski Muzej/Muzeul de Istorie Militara din Sofia.

  Magyar Nepkoztarsasag/Republica Populara Maghiara,1949-1989, si primul sau secretar general al Magyar Kommunista Part/MKP/Partidul Comunist Maghiar, Matyas Rakosi/1949-1956, au „stabilit” tara in Comunism la ordin si cu sprijin sovietic….Magyar Nephadsereg/MN/Armata Populara Maghiara/1948-1990 a operat si ea L-29 Delfin. Dar haideti sa vedem intai „rolul” armatei comuniste maghiare in cadrul pactului…

  DELFIN UNGURESC

In 1948, URSS a permis Ungariei, fost stat inamic in WW II, sa aiba 65.000 de oameni -forta aeriana fiind compusa din 5000 de oameni+90 de aeronave. Asta dupa ce l-au pus ministru al Apararii pe Mihaly Farkas, un stalinist notoriu al carui unic rol a fost „predarea marxism-leninismului soldatilor MN”, el insusi fiind „comisar politic sovietic”. Ungurii au scapat de personajul asta abia dupa moartea lui Stalin, numele sau adevarat fiind Hermann Lowy –eee, numele nu-i deloc unguresc, zic! Intelegeti voi…In fine, in perioada 1948-1951, conducerea maghiara n-a prea fost interesata de dezvoltarea fortelor armate in ciuda „sfaturilor” consilierilor sovietici…A urmat infiintarea Pactului de la Varsovia pe 14 mai 1955, URSS trecand la modernizarea „aliatilor” in vederea ridicarii capacitatii de lupta la un „nivel apropiat de Armata Rosie”. In privinta Ungariei sovieticii n-au apucat sa faca prea multe schimbari pana la revolutia maghiara din 23 octombrie 1956 –stim prea bine ce au patit maghiarii in urma „contrarevolutiei”…Noul lider comunist maghiar, Janos Kadar, bun prieten cu Nikita Hrusciov, avea sa transforme Ungaria in „aliat loial al Moscovei”, fapt ce se va rasfrange si asupra organizarii si dotarii Armatei. Desi Kadar nu era un sustinator al cresterii cheltuielilor militare si al dezvoltarii Armatei, in mare parte datorita fricii constante de revolta populara in caz de „degradare a nivelului de trai in urma influentei nefaste imperialiste” a trebuit sa miste cate ceva…Totusi, pana la final, 1989, Kadar a ramas adept al „protejarii” Ungariei de catre armata sovietica in caz de bum-bum!

Dupa ridicarea Zidului Berlinului, conducerea comunista maghiara, de voie de nevoie, n-a mai putut evita dezvoltarea si modernizarea armatei populare, URSS ordonand comunistilor maghiari in cadrul conferintei de la Moscova cu tarile Europei Centrale si de Est/3-6 august 1961 „dezvoltarea armatei populare maghiare in ritm accelerat pentru recuperarea restantelor/intarzierilor” acordandu-le Statutul de „cel mai favorizat aliat”. Drept urmare, in septembrie 1962 efectivele armatei maghiare au fost majorate la 85.000 de oameni de la 78.000 de oameni in martie 1961. Acestea urmau a creste progresiv pana in 1970 cand urmau a atinge tinta stabilita de sovietici, 95.000 de oameni. In privinta modernizarii tehnicii militare URSS a stabilit ca Magyar Nephadsereg/MN/Armata Populara Maghiara sa-si dezvolte in principal apararea antiaeriana si fortele blindate, sovieticii vizand implicarea acestora intr-un eventual conflict cu NATO. Mai mult decat atat, maresalul Greciko, Comandant Suprem al Fortelor Armate Unite ale Pactului de la Varsovia, i-a asigurat pe maghiari pe 3 august 1961 ca in caz de atac SUA&RFG&Austria&Italia armata sovietica ii va ajuta, ba chiar ia asigurat ca „i-ar putea dota cu focoase/bombe nucleare in viitorul apropiat”. Dupa inlocuirea lui Hrusciov cu Leonid Brejnev/octombrie 1964-10 noiembrie 1982, Janos Kadar a asigurat noua conducere de la Moscova ca „nu vor exista schimbari negative in relatiile dintre Uniunea Sovietica si Ungaria. Ramanem un aliat loial, previzibil si de incredere care se va consulta in mod regulat cu liderii sovietici in toate problemele cheie”. Intr-adevar, Ungaria asa a ramas, in 1970, Uniunea Sovietica considerand-o ca fiind „unul dintre cei mai loiali membri ai grupului tarilor socialiste strans cooperante”. Cu toate acestea, Ungaria a dezvoltat si mentinut relatii bune cu Vestul fiind, intr-o oarecare masura, zona de „contact/tampon” in relatia Est-Vest, cu deosebire la sfarsitul anilor *70/sec.XX.

In fine, la inceputul lui 1962 serviciul de securitate maghiar, Allamrendorseg Allamvedelmi Osztalya/AVO/Agentia de Securitate de Stat, copie si sluga KGB-ista, sustinea la Moscova ca in caz de atac NATO teritoriul maghiar ar fi fost lovit de 40-53 de bombe cu cadere libera sau rachete operati-tactice cu ogive nucleare lansate de catre fortele aeriene americane, vest-germane si italiene (ehhh, ungurii, ca si noi dealtfel, ii „iubeau” pe securistii comunisti! In timpul revolutiei maghiare din 1956, cetateni furiosi au linsat public la Budapesta multi securisti recunoscuti indesandu-le in gura bani, inclusiv ruble sovietice). Atacul NATO, ofensiva terestra lansata simultan, conform rapoartelor spionilor maghiari trimise la Moscova, ar fi venit din doua directii, Nord-Vest, respectiv Munchen-Linz-Viena-Budapesta, si Vest, respectiv Padua-Klagenfurt-Graz-Szombathely. Ungurii prevedeau o contraofensiva puternica a Pactului cu masiv sprijin sovietic, batalia decisiva dandu-se in zona Linz (Austria)-Passau (RFG)….Eeee, adica nicicum nu vor ajunge fortele NATO in Ungaria, doar viceversa fiind luata in considerare! (eee, ungurii urmau a ocupa si stapani nordul Italiei, zona cuprinsa intre Fluviul Po+Udine+Bolzano…Fantasmagoric plan, zic!) Da, sovieticii stiau prea bine ce si cum, erau constienti de faptul ca ungurii nu erau in stare sa apere tara si, cel putin pana in 1965, prevedeau ca in caz de bum-bum, Armata a 3-a romana sa treaca in secret in Ungaria pentru a lupta in sprijinul si alaturi de Armata a 5-a maghiara, fapt binecunoscut strategilor armatei maghiare (se stie ca dupa revolutia din 1956 Armata maghiara, inclusiv Fortele Aeriene, au fost paralizate cel putin un an de zile…Se stie ca toate tancurile T-34/85-150 exemplare si cele 68 de blindate grele IS-2 date anterior cadou de catre sovietici/1950-1956, blindate din stoc sovietic, au fost luate inapoi. Idem 50 de SU-100 si ISU-122. La fel au facut sovieticii si cu Mig-urile 15 maghiare, aproximativ 300 de exemplare. Nu toate au fost luate in URSS,o parte au ramas pe sol maghiar sub stricta supraveghere a militarilor sovietici veniti sa „combata contrarevolutia. Ungurii l-au zburat sub numele de „Jaguar”!!! In fine, Armata a 5-a maghiara, in 1961, avea in compunere 4 divizii -3 mecanizate+una de blindate, cartierul general aflandu-se in Székesfehérvár, centrul Ungariei, 50 km sud-vest de Budapesta. Astazi, acolo se afla Comandamentul Fortelor de Aparare Ungare si al Regimentului 43 Comunicatii si Suport Comandament „Jozsef Nagysandor”. Aici s-a aflat si o baza aeriana sovietica de elicoptere care avea in dotare inclusiv Mi-24…Idem Debrecen, Esztergom, Kadafalva, Kalocsa, Kunmadaras, Papa, Sarmellek, Tokol si Veszprem-Szentkiralyszabadja, baze operate in comun cu Aviatia maghiara. Sovieticii au avut in Ungaria Mig-15/17/19/21/23/27/29-din 1986, diverse variante, Su-7/17, elicoptere Mi-6/8/24, aeronavele facand parte din Armata 36 Aeriana sovietica. Armata sovietica avea in Ungaria,1961, 4 divizii -2 mecanizate+2 de tancuri). Abia in 1959 datorita politicii slugarnice a lui Janos Kadar si a cererii oficiale a acestuia pentru stationarea in Ungaria, permanent, a 200.000 de militari sovietici, URSS a reanimat etapizat armata populara maghiara. In fine, in 1988 Armata maghiara avea in dotare, in principal: 1200 de T-54/55+150 T-34/85 via Cehoslovacia+aproximativ 60 T-72 via Cehoslovacia&Polonia+100 tancuri amfibii PT-76; 500 de BMP-1+450 BRDM-2+150 BTR-60P+30 MTLB; ROT -24 9K52  LunaM+6 OTR-21 Tochka (sub strict control al trupelor sovietice, operate de acestia impreuna cu ungurii)+16 R-11 Zemliya/Scud A (sub strict control al trupelor sovietice, operate de acestia impreuna cu ungurii). In 1989, Armata maghiara numara 100.000 de oameni…

E timpul sa vedem care era starea Aviatiei maghiare inainte de Revolutia din 1956…Ei bine, Magyar Legiero/Fortele Aeriene Maghiare aveau in compunere: 25.Vadaszrepulo Hadosztaly/Divizia Aviatie de Lupta, BA.Taszar (Legiero Repter/Baza Aeriana), 10 km est de Kaposvar, avand in compunere: 24.Vadaszrepulo-ezred/Regimentul 24 Aviatie Lupta la BA.Sarmellek, operata in comun cu sovieticii -8 Mig-15 Bis+14 Mig-15+3 Mig-15 UTI+1 Iak-11+1 Iak-18 (primele Mig-uri 15 au intrat in dotare maghiara in 1951 via-URSS, aeronave in uz); 35.Vadaszrepulo-ezred/Regimentul 35 Aviatie Vanatoare la BA.Taszar, operata in comun cu sovieticii -4 Mig-15 Bis+16 Mig-15+3 Mig-15 UTI+1 Iak-11+1 Iak-18; 50.Vadaszrepulo-ezred/Regimentul 50 Aviatie Vanatoare la BA.Taszar, operata in comun cu sovieticii -24 Mig-15 Bis+1 Mig-15+2 Mig-15 UTI+1 Iak-11+1 Iak-18. Din vara lui 1956 au zburat scurt timp 20 Mig-17F+12 Mig-17PF; 66.Vadaszrepulo Hadosztaly/Divizia 66 Aviatie de Lupta, BA.Kecskemet (azi casa Jas-39 Gripen C/D maghiare, Escadrila Puma), 80 km de Budapesta, avand in compunere: 31.Vadaszrepulo-ezred/Regimentul 31 Aviatie Lupta la BA.Kalocsa, 8 Mig-15 Bis+19 Mig-15+3 Mig-15 UTI+2 Iak-11+1 Iak-18; 47.Vadaszrepulo-ezred/Regimentul 47 Aviatie Vanatoare la BA.Kiskunlachaza, 6 km sud-est de Kiskunlachaza/centrul Ungariei, 6 Mig-15 Bis+19 Mig-15+3 Mig-15 UTI+1 Iak-11+3 Il-28+2 Po-2. Avea sa devina baza sovietica, Mig-21/23/29. Ungurii au zburat aici si Mig-17/din 1957+Mig-21F-13/din 1961+Mig-21 PF&PFM/din 1968; 62.Vadaszrepulo-ezred/Regimentul 62 Aviatie Vanatoare la BA.Kecskemet, 2 Mig-15 Bis+19 Mig-17+2 Mig-15 UTI+2 Iak-11; 28.Csatarepulo Hadosztaly/Divizia 28 Aviatie de Vanatoare, BA.Szekesfehervar avand in compunere: 23.Csatarepulo-ezred/Regimentul 23 Aviatie de Vanatoare, BA.Tapolca, 12 km de Lacul Balaton. In 1950 zburau Il-10; 30.Csatarepulo-ezred/Regimentul 30 Aviatie de Vanatoare, BA.Szekesfehervar; 59.Csatarepulo-ezred/Regimentul 59 Aviatie de Vanatoare, BA.Borgond, 6 km sud-est de Szekesfehervar; 82.Separate Bombazo Hadosztaly/Divizia 82 Bombardament, BA.Kunmadaras, 130 km est de Budapesta, initial zburand Tu-2/1950, ulterior Il-28/din 1955. Dupa Revolutie, la sfarsitul lui 1956, BA Hadosztaly a fost folosita de catre sovietici avand indicativul „Foxtrot”,in scurt timp devenind cea mai mare baza aeriana sovietica din Ungaria si loc de stocare a bombelor nucleare –nu se stie nici astazi cate arme nucleare au avut rusii in spatiul unguresc. Cert e faptul ca incepand din 1961 aici zburau aeronave Su-7…Acestea au acrosat bombe nucleare in timpul exercitiului comun sovieto-ungar din 1965, fiind prima ocazie cand maghiarii au vazut bombele nucleare sovietice. Sovieticii aveau in 1970 la Kunmadaras cel putin 64 de adaposturi betonate pentru aeronave de lupta si bombardament Su-7B/BM capabile sa duca o bomba nucleara, aeronave care, cel putin in teorie, ar fi putut ajunge lejer la Roma. In anii *80/sec.XX sovieticii aveau aici si Mig-21R –zburat pana in 1985/, Su-24MR-din 1988/23/27, Iak-27R/aparut in Ungaria in 1977 si Su-17M4R –adus in 1984 (ca fapt divers, in 1985 la Kunmadaras erau 16.000 de sovietici, militari si familiile lor. Au parasit Ungaria in aprilie 1991. Eee, rusii se relaxau pe banii ungurilor la Baile Termale Berekfurdo aflate la doar 4 km distanta de baza aeriana). Per total la acea vreme, 1956, ungurii zburau 190 de aeronave de vanatoare, 3 bombardiere Il-28 si 58 de trainere Iak-11…

Dupa Revolutie sovieticii au paralizat complet Aviatia maghiara, multe unitati fiind demobilizate. Dupa un an sovieticii au permis infiintarea Repulo Kikepzo Kozpont/RKK/Centrul de Pregatire de la Koszpont si a unei escadrile aviatie de vanatoare in cadrul Armatei Populare Maghiare. La 1 aprilie 1957 existau escadrile mixte sovieto-maghiare la Papa, Taszar si Kecskemet, iar in 1959 si escadrile strict maghiare -acestea aveau rol strict defensiv in caz de atac NATO. Pana la final maghiarii au avut cea mai mica forta aeriana din Pact, si cea mai mica Armata&Marina!

Au avut in 1956, au inca, doua mari scoli de aviatie –Kilian Repulo Hajozo Tiszti Iskola/Scoala de Ofiteri Navali de Aviatie „Kilian Gyorgy” din Szolnok&Kunmadaras si Vasvari Pal Repulo Muszaki Tiszti Iskola/Scoala de Ofiteri Tehnici de Aviatie „Vasvari Pal” din Budaors. Si ajungem la L-29 Delfin maghiar…

Fortele Aeriene Ungare au operat 18 exemplare L-29 Delfin. Primele 3 exemplare au venit in noiembrie 1964 urmate de alte 15 pana in aprilie 1965 (alte surse mentioneaza 30 de exemplare. Putin probabil, neconfirmate in surse oficiale). Toate exemplarele au zburat in cadrul Scolii de Ofiteri Navali de Aviatie „Kilian Gyorgy” din Szolnok, ulterior numita  Academia de Zbor „Kilian Gyorgy”. Au fost retrase din serviciu in 1984 (cei doi astronauti maghiari, ambii piloti de vanatoare, Bertalan Farkas si Bela Magyari/Mig-21, BA Papa, s-au format pe L-29). Au fost inlocuite in 1993 cu 24 L-39ZO „Capeti II”, foste trainere est-germane/NVA pe care le-au zburat pana in 2008-2009. Astazi, Ungaria se mandreste cu 12 exemplare L-39NG, contract incheiat in toamna lui 2021 pentru 150 de milioane de dolari.

Va urma.

 

 

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

https://www.aviatiamagazin.com › Aviatie militara

https://www.airplane-pictures.net › …

https://eng.yakovlev.ru › hi…

https://www.colettiscombataircraft.com › …

http://www.aviastar.org › air

https://avacs-avia.com › ru-1…

Aero-Concept.com

Military Review

Secret Projects Forum

https://www.aero.cz › aero-…

https://www.aerialvisuals.ca › …

https://aero-space.eu › militar…

https://phpisn.ethz.ch › intro…

. http://www.easternorbat.com

Letecká badatelna

en.topwar.ru

https://www.muzeum-kunovice.cz › …

https://www.skytamer.com › …

https://amnr.defense.ro › Aparitii_editoriale_pdf

https://historia.ro › General

Istoria Aviatiei Romane, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984 https://www.revistamemoria.ro › figuri-de-mari-ostasi-ro…

https://www.art-emis.ro › Istorie

https://www.facebook.com › ForteleAerieneRomane

https://www.aviatiamagazin.com › headline

Aviatia de Lupta Reactiva in Romania, Capitan-comandor Paul Sandachi, Statul Major al Fortelor Aeriene si Muzeul Aviatiei

https://dokumen.pub › hot-…

https://bibliophilia.eu › the-h…

https://en.topwar.ru › 6023…

https://communistcrimes.org › countries › bulgaria

https://www.reptar.hu › l-29-…

https://phpisn.ethz.ch › intro

https://soviet-airforce.com › …

https://kepesrepules.wordpress.com › …

http://somogyi-obsitos.hupont.hu › …

http://tudasbazis1956.hu › 1…

12 comentarii:

  1. Maiculita,cata munca,toate detaliile astea trebuie ca it ocupa tot timpul!Munca de sisif!Felicitari,sunt atatea detalii tehnice,date si conjucturi!Rusii erau la butoane,dar si atunci,ca si acum,daca ar fi inceput o paruiala cu NATO nu ar fi avut prea multe sanse.Tehnologia ruseasca a fost si va fi mereu in urma celei din Vest si din SUA.

    5
    • Te contrazic putin, tehnologiile sovietice tineau pasul cu Vestul si chiar le depaseau pana pe la mijlocul anilor ’70, dupa care avansul Vestului a crescut in progresie geometrica datorita introducerii computerelor, surclasand prin viteza si capacitate de analiza amaratii de cercetatori stiintifici sovietici.
      Sa nu uitam ca matematica din spatele tehnologiei stealth, privind reflexia undelor electromagnetice, a carei aplicabilitate practica aduce camioane de bani la „capitalistii in putrefactie” de la Lokheed Martin, a fost dezvoltata de un inginer sovietic, Piotr Ufimtsev.
      Nu vreau sa dezvolt prea mult dar doar gandeste-te la MIG-29 si SU-27. Doua avioane superbe care au aparut in cel mai nefericit moment istoric pentru ele. Norocosii de la Suhoi avand parte de investitii si tehnologii occidentale au mai putut sa dezvolte cate ceva, dar ceilalti au ramas tehnologic la nivelul anilor ’80.

      3
  2. Excelenta lucrare WW ☹️

    Ar fi interesant sa stiim cate sisteme in aceste avioane sunt copiate de rusi de la vest 🙂
    bineinteles ca rezultat de spionaj intens.

    4
  3. Niciodata n-au mai fost rusii atat de aproape de a indeplini marele vis al țarilor (cucerirea stramtorilor) ca in perioada sovietica. Bulgaria era tara de contact cu 2 puteri NATO: Grecia si Turcia. Prin urmare lesa politica era scurta iar dotarea armatei lor semnificativ mai buna decat a Romaniei de exemplu.
    Daca nu ma inseala memoria, sovieticii au “distribuit” productia anumitor “bunuri” in tarile Pactului: cehii faceau avioane scoala si tancuri, noi parca am aprovizionat cu TAB-uri mare parte din armatele Pactului si tot asa…
    Frumoase, si Delfinul, si Albatrosul! Am crescut cu avioanele concepute si produse in anii aceia desi sursele de informare erau relativ greu accesibile (ma refer la perioada pre 1989). Parca se inova mai mult in perioada aia, dar probabil ca este doar o impresie subiectiva.
    Multam de serie, WW! 🙂

    4
  4. Auzisem ca Jivkov ceruse ca Bulgaria sa devina republica unionala, nu stiam ca a cerut de trei ori.

    1
  5. Multa munca de documentare etalata care permite si comparatiile. Multumim si mai asteptam.
    Am vazut si nivelul de incredere in aliati !

    1
  6. Felicitări WW 👍👍👍

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *