Ne intoarcem la origini pentru a vedea cum s-a nascut primul tanc fabricat si conceput de catre japonezi dupa WW II. Ei bine, proiectarea acestui tanc a debutat la doar 10 ani de la sfarsitul WW II, in ianuarie 1955 (in calendarul japonez anul Showa 30), ca urmare a ordinului „12” al Ground Staff Office/GSO/Statul Major al Fortelor Terestre (JGSDF) dat Agentiei de Aparare Divizia Armamente/DABWD/Defense Agency Bureau Weapons Division prin care se cerea dezvoltarea pe plan local a unui blindat adaptat nevoilor proprii si specificului geografic si climatic local, companiile contractate fiind Mitsubishi-Nippon Heavy Industries si Japan Steel Works. Initial s-au cerut doua prototipuri, comanda marita pana la 5 prototipuri pana la sfarsitul lui 1955.
De intregul proiect se ocupa in cadrul Agentiei de Aparare, inginerul Kondo Kiyohide din cadrul Technical Research Department/TRD/Departamentul Cercetari Tehnice impreuna cu echipa sa formata din Sone Masanori si Tomio Hara (ei bine, Tomio Hara este considerat pionier al dezvoltarii tancurilor in Japonia. Proiectant, inginer militar, Tomio Hara a fost creatorul majoritatii blindatelor nipone de dinainte sau din timpul WW II, luptandu-se cu viziunea relativ gresita de la sfarsitul anilor *20 a Statului Major al Armatei Imperiale care considera tancurile doar niste mijloace de sprijin a infanteriei, nicidecum o forta independenta de lovire –idee similara cu cea a francezilor. Ca urmare, blindatele japoneze erau usor blindate, submotorizate si cu armament slab la izbucnirea WW II, o mare greseala cu consecinte dezastruoase, abia spre sfarsitul razboiului aveau japonezii sa creeze tancuri relativ ok, insa a fost prea tarziu. Interesant e faptul ca Hara si echipa sa au inceput proiectarea primului blindat japonez de la zero fara niciun fel de documentatie tehnica, fara nicio baza si lipsiti de experienta necesara, reusind sa depaseasca probleme tehnice, administrative, birocratice, etc. In mai 1926, Hara si echipa sa de ingineri-proiectanti definitivase designul primului tanc japonez, transferand planurile tehnice Arsenalului din Osaka/Osaka Rikugun Zoheisho in vederea construirii prototipului. Acesta a fost gata in februarie 1927, patru luni mai tarziu fiind prezentat in fata conducerii Marelui Stat Major sub numele de „Tanc Experimental Nr.1”. Desi blindatul avea nenumarate defecte era clar pentru oricine ca industria autohtona era capabila sa produca astfel de masini. La sfarsitul razboiului, Tomio Hara ajunsese la gradul de general-locotenent in cadrul IJA/Imperial Japanese Army/Armata Imperiala Japoneza). Pentru ca proiectul sa avanseze s-a creat Consiliul de Dezvoltare/DC/Development Council, din acesta facand parte reprezentanti din cadrul GSO, TRD, DABWD, Biroului Central de Achizitii/PHO/Procurement Head Office si reprezentanti ai fostei industrii locale de armament grupati in cadrul Japan Weapons Industry Group/JWIG (interesant e faptul ca DC era o organzatie deschisa, in creionarea noului blindat japonez s-a cerut inclusiv parerea fostilor si actualilor militari tanchisti, multi dintre acestia avand experienta razboiului. A fost o idee geniala consultarea expertilor, experienta valoroasa a acestora punandu-si amprenta asupra specificatiilor emise).
In urma consultarilor comune din cadrul Consiliului de Dezvoltare, s-a cerut JWIG realizarea a doua prototipuri, unul armat cu un tun de 76 mm avand greutatea cuprinsa intre 20-25 tone maxim, cel de-al doilea prototip urmand a avea tun de 90 mm si greutatea cuprinsa intre 25-30 tone maxim. Ambele prototipuri porneau, interesant, de la blindatele germane din WW II, Panzer III/KwK 36 Ausf.A-F/tun de 37 mm KwK 36L46/23 de tone greutate si Panzer IV/tun de 75 mm (ei bine, Japonia cumparase spre sfarsitul WW II din Germania doua blindate Sd.Kfz 141 Panzerkampfwagen III/Panzer III, dotate cu tun de 50 mm KwK 39 L60 si 75 mm KwK 37 L24, inclusiv specificatia tehnica, intentionand sa le produca local sau sa le copieze, insa cand acestea au ajuns in Japonia era deja prea tarziu pentru a se mai face ceva. Oricum, Panzer III spre sfarsitul razboiului erau deja depasite. Povestea lor in IJA e interesanta si incepe in 1943. Atunci, IJA a trimis in Germania un grup de 12 ofiteri specialisti sub conducerea colonelului Ishida Shoici, un ofiter cu mare experienta in blindate. Rolul lor era evaluarea si cumpararea de blindate germane, testand timp de o luna Panzerkampfwagen VI „Tiger”, Panzerkampfwagen V „Panther” Ausfuhrung D, Panzerkampfwagen III Ausfuhrung N si Panzerkampfwagen III Ausfuhrung J. Tiger si Panther n-au ajuns niciodata in Japonia desi fusesera cumparate, insa doua Panzer III au ajuns, acestea punandu-si amprenta asupra blindatelor Type 5 Chi-Ri, prototip incomplet finalizat pana la sfarsitul WW II, a carui dezvoltare a debutat in 1944, si Type 4 Chi-To, doar doua produse pana la sfarsitul razboiului. Se spune ca urmau a fi superioare M-4 Sherman, dar asta-i alta poveste! Chiar erau superioare in multe privinte…).
COLONEL ISHIDA SI PANTHER
GSO isi dorea un tanc capabil sa opereze in teren mlastinos, in orezariile care umpleau tara, si care sa fie usor transportabil pe calea ferata –greutatea maxima admisa pe platformele de cale ferata la acea vreme era de 35 de tone -specificatiile initiale emise fiind urmatoarele (oarecum similare M-24 Chaffe si, interesant, japonezii se gandisera initial la un blindat dotat cu tun de 75 mm, insa optiunea s-a schimbat rapid odata cu Razboiul din Coreea unde M-24 nu facea fata T-34, oprindu-se asupra tunului de 90 mm ce se regasea pe vanatorul de tancuri M-36 Jackson si M-47 Patton. Se gandeau chiar sa achizitioneze din SUA blindate M-47 pana la aparitia blindatului local, insa latimea lui M-47 atingea 3,51/3,52 m si, ca urmare, nu se preta nevoilor JGSDF. Japonezii chiar au cerut in vederea evaluarii un blindat M-47 de la americani, insa testele n-au fost pozitive. Cu toate acestea, Type 61 are „influente” M-47 Patton. Strategii japonezi se gandeau la un tanc sub 30 de tone greutate si datorita experientei americane din Coreea. Ei cunosteau faptul ca blindatele M-26 si M-46 nu se descurcau prea bine in regiunile muntoase si orezariile din Peninsula Coreeana, in schimb blindatele nord-coreenilor de provenienta sovietica, T-34-85, se descurcau relativ bine. Ca urmare au tras invataminte importante, terenul din Japonia fiind asemanator cu cel din Coreea. Asta a fost si unul dintre motivele refuzului de a achizitiona M-47/48 Patton din SUA, oprindu-se asupra M-24 Chaffe, mult mai usor si mai fasnet, insa slab ca putere de foc, nu se putea pune nicicum cu T-34): echipaj 4; greutate sub 30 de tone. Initial aveau in vedere un blindat care sa nu depaseasca 25 de tone insa optiunea s-a schimbat rapid odata cu noile provocari aparute in lupta blindaj-antiblindaj (ei bine, strategii japonezi erau la curent cu aparitia in dotarea armatei franceze a primei rachete antitanc ghidate locale, SS-10, MCLOS, intelegand faptul ca un tanc de 25 de tone ar fi insuficient blindat pentru a rezista noilor provocari aduse de rachetele antitanc ghidate si RPG-ul sovietic.
Ca fapt divers, sovieticii aveau in dotare la acea vreme RPG-2, acesta fiind inlocuit incepand din 1961 cu binecunoscutul RPG-7. RPG-2 putea penetra blindaj omogen de 20 mm de la 100 m distanta, raza maxima a acestuia fiind de 150 m. Americanii s-au intalnit pentru prima data cu RPG-2 in Coreea, ulterior si-n Vietnam); lungime de aproximativ 6 m; latime de maxim 3 m pentru a se descurca bine prin tunelurile ce impanzeau tara si se soselele inguste montane, basca transportul pe platforme de cale ferata (sa nu uitam faptul ca Japonia are aproape 7000 de insule, aproximativ 70%-80% din tara fiind acoperita de paduri si relief montan. Ca si la proiectele de dinainte sau din timpul WW II, trebuiau sa sacrifice protectia pentru a castiga viteza si mobilitate, nu se putea altfel); garda la sol 40 cm; armament: principal tun de 75 sau 90 mm/secundar 1-2 mitraliere calibrul 7,62 mm; motorizare Diesel, 500-600 CP, racit cu aer; raport putere-greutate 20 CP/tona; viteza maxima in jur de 50 kmh; transmisie hidraulica; presiune exercitata pe sol 0,8 kg/cmp; telemetru si vizor IR incorporat (interesant!!!). Datorita optarii pentru tun de calibrul 90 mm, a devenit rapid clar ca un blindat sub 30 de tone greutate n-ar fi putut adopta acest tun, fiind nevoie de unul cu greutate marita la peste 30 de tone, ei cunoscand faptul ca M-4A3E8 Sherman pe care-l aveau in dotare depasea lejer 30 de tone greutate cu tun de 75 mm. In vederea testarii configuratiei optime a blindajului, in septembrie 1955, TRD prezinta GSO doua machete la scara reala, una de 32 de tone si cealalta de 35 de tone, singura diferenta intre cele doua machete fiind grosimea blindajului.
MACHETA DE 32 TONE -DEPARTAMENTUL DE CERCETARE TEHNICA
Intr-un final, GSO opteaza pentru dezvoltarea blindatului de 32 de tone si, ca urmare, TRD trece la proiectarea primelor prototipuri numite STA-1 si STA-2 pe baza cerintei emise –blindat cu greutatea de maxim 35 de tone echipat cu tun de calibrul 90 mm, inaltimea turelei nu trebuia sa depaseasca 2,50 m. Proiectantul prototipurilor a fost inginerul Kondo Kiyohide si echipa sa, acesta avand in vedere un blindat capabil sa faca fata tancului sovietic T-34-85, acesta trebuind sa fie manevrabil si capabil sa acorde sprijin infanteriei, descurcandu-se bine prin noroaie, orezarii sau pe plaja, basca faptul ca trebuia sa fie usor transportabil pe calea ferata.
Prototipurile, in patru variante, au fost proiectate de TRD si produse de catre Mitsubishi Heavy Industries, aceasta ocupandu-se de unitatea energetica, coca blindatului, turela, transmisie, cale de rulare si alte echipamente, de implementarea tunului ocupandu-se compania Nihon Seiko Sho din Lida, aceasta fabricandu-l ulterior sub licenta dar cu modificari –tunul japonez era mai usor decat originalul american (otelaria de aici fusese implicata in WW II in productia de otel pentru blindate si nave de razboi, tot aici fiind produse si tevi de tun de diverse calibre destinate intregii armate japoneze).
Primul prototip, numit STA-1, a aparut in decembrie 1956, fiind realizat pe baza specificatiilor emise de GSO insa, cu toate acestea s-a dovedit a fi prea lung si greu manevrabil –nu se descurca bine prin noroaie si orezarii –fapt ce-l facea vulnerabil in fata rachetelor antitanc ghidate si a tirului inamic in ciuda profilului jos al turelei. Avea urmatoarele caracteristici: lungime: totala 8,59 m/fara tun 6,60 m; latime 2,90/2,95 m; inaltime 2,23 m; greutate 33,72-34 tone; echipaj 4; motor Mitsubishi DL10T, Diesel V12, 500 CP/2000 rpm, 14,82 CP/tona, greutate 2200 kg, racit cu apa. A fost adoptat acest motor datorita faptului ca Mitsubishi 12HM21WT nu era inca gata; viteza maxima: pe sosea 45,20 kmh/pe drum neamenajat 20 kmh; viteza de rotatie a turelei 24◦/secunda -360◦. Tancul nu putea roti complet turela pentru a trage in emisfera spate, pentru asta fiind nevoie sa se ridice tunul, un impediment sanctionat de expertii JGSDF, asta datorita profilului redus al turelei; urca pante cu inclinatia de maxim 40◦; tun calibrul 90 mm, elevatia fiind cuprinsa intre -7◦/+13◦, considerata a fi nesatisfacatoare,viteza de ridicare/coborare a tunului fiind de 4◦ secunda. Rezerva interna de proiectile 50 de unitati, rata de foc 7-8-10 proiectile/minut. Avea mitraliera pe turela M2, calibrul 12,70 mm. Interesant e faptul ca japonezii intentionau sa produca sub licenta tunul M3/90 mm insa americanii nu le-au dat permisiunea.
Cu toate acestea, americanii au acceptat sa-i lase sa-si proiecteze propria varianta pe baza studiului M3, ceea ce japonezii au si facut. Raza maxima de actiune a tunului era de 13.060 m in trageri indirecte; blindaj coca –frontal 45 mm. Datorita faptului ca blindajul era inclinat 30◦, acesta era similar celui de 75 mm/lateral 25 mm/plafon 25 mm/spate 20 mm; blindaj turela –frontal 70-75 mm/lateral 40 mm/plafon 18 mm/spate 35 mm/mantaua tunului 124 mm (ca fapt divers: blindajul frontal la turela STA-1 era inferior celui de pe M-26 Pershing care avea 101,60 mm/viteza maxima la STA-1 era superioara M-26, 45 kmh versus 40 kmh); a avut 7 galeti per senila ceea ce crestea presiunea la sol, tancul nedescurcandu-se prea bine in teren mlastinos. La urmatorul prototip s-a renuntat la un galet, aceasta configuratie fiind adoptata; interesant e faptul ca se dorea transmisie automata, aceasta fiind fabricata de catre compania Svenka Rotor Maschiner AB/SRM din Stockholm/Suedia, insa s-a renuntat datorita dificultatilor de adaptare a acestei transmisii pe prototip –in cursul testelor s-au evidentiat pierderi de putere si cuplu scazut. Intr-un final s-a adoptat transmisia manuala cu 5 viteze inainte si una inapoi; realizat in doar doua exemplare; nu a satisfacut in totalitate cerintele GSO.
Cel de-al prototip, numit STA-2, a fost realizat in acelasi timp cu STA-1, a aparut in februarie 1957. Avea modificari structurale in raport cu STA-1, corp mai scurt si turela cu inaltime marita in ciuda dorintei GSO si, implicit, a JGSDF. Cu toate acestea blindatul era mai rapid, mai usor si mai mobil, mai bine adaptat reliefului japonez, JGSDF testand ambele prototipuri (fata de STA-1, prototipul STA-2 se descurca mai bine prin noroaie si prin orezariile de care era plina tara). Avea urmatoarele caracteristici: lungime: totala 8,14 m/fara tun 6,15 m; latime 2,95 m; inaltime 2,48/2,50 m; greutate 33,72-34 tone; echipaj 4; motor Mitsubishi DL10T, Diesel, 500 CP/2000 rpm, 14,70 CP/tona, greutate 2200 kg, racit cu apa; suspensie cu bare de torsiune si transmisie cu convertizor de cuplu; viteza maxima: pe sosea 45 kmh/pe drum neamenajat 20 kmh; viteza de rotatie a turelei 42◦/secunda -360◦; urca pante cu inclinatia de maxim 44◦; tun calibrul 90 mm, elevatia fiind cuprinsa intre -7◦/+13◦. Rezerva interna de proiectile 50 de unitati, rata de foc 8-10 proiectile/minut. Acest prototip era prevazut cu mitraliera pe turela; blindaj coca –frontal 45 mm/partea superioara 35 mm/spate 25 mm; blindaj turela –frontal 70 mm/lateral 60 mm/plafon 35 mm (ca fapt divers: blindajul frontal la turela STA-2 era inferior celui de pe M-46 Patton care avea 101,60 mm/viteza maxima la STA-2 era inferioara M-46, 45 kmh versus 47 kmh); a avut 6 galeti per senila, aceasta configuratie fiind adoptata, ramand definitiva si la tancurile din productia de serie; realizat in doar doua exemplare. Cu toate ca STA-1 si STA-2 s-au dovedit inadecvate, neindeplinind toate cerintele stipulate de GSO, s-a hotarat ca STA-2 sa fie totusi evaluat si dezvoltat in continuare, din acesta derivand urmatoarele doua prototipuri, numite STA-3 si STA-4. Oricum, intentia dezvoltarii unui tanc usor a fost anulata, prototipurile conducand spre un tanc mediu si, intr-un final, spre Type 61.
STA-3 deriva din STA-2 si a aparut in noiembrie 1959/ianuarie 1960. Era similar in mare masura cu STA-2 avand urmatoarele caracteristici: lungime totala 8,07 m; lungime fara tun 6,30 m; latime 2,95 m; inaltime 2,48 m; echipaj 4; greutate 34 de tone; motor Diesel, Mitsubishi 12HM20WT, 570 CP/2100 rpm, racit cu aer (ca fapt divers, primul motor Diesel racit cu aer realizat in Japonia a aparut pe tancul mediu Type 89B, in 1934); tun calibrul 90 mm produs local. Interesant e faptul ca pe acest prototip s-a testat un sistem de incarcare proiectile semi-automat, insa acesta n-a dat rezultate renuntandu-se la el. STA-4 nu mai avea autoloader; acest prototip avea o mitraliera M2 pe turela operata de la distanta (era teleoperata din turela de catre comandant). S-a renuntat la aceasta datorita costurilor mari, revenindu-se la operarea clasica a mitralierei dispusa pe turela comandantului; au fost produs doar in doua exemplare.
STA-4 e ultimul prototip si cel mai apropiat de Type 61, acesta aparand in noiembrie 1959/ianuarie 1960. Avea motor mai puternic care se va regasi si pe Type 61, Mitsubishi 12HM21WT, Diesel, racit cu aer, 604/650 CP, 2400 kg greutate. Interesanta la acest prototip era mitraliera dispusa in cupola inchisa pe plafonul turelei. Nu este o certitudine, dar este posibil ca aceasta sa fie inspirata de cupola inchisa de tip M1 de pe M-48A1 Patton, fiind echipata cu echipament de vedere/ochire si operata de comandant –n-avea sa ramana pe Type 61 datorita faptului ca marea greutatea tancului si costurile de productie. Mitraliera era de tip M2 Browning, calibrul 12,70 mm; tun calibrul 90 mm, L52; a fost produs in 10 exemplare, posibil ca unele dintre acestea sa nu fi avut cupola de pe turela.
Nu se stie cu certitudine ce variante de colorit s-a folosit pe prototipuri, ulterior si pe Type 61, insa piturarea uzuala la acea data, in mare parte datand din WW II, era formata din urmatoarea combinatie de culori:
TYPE 61 CAMUFLAJ EXPERIMENTAL
-Tutikusa-Iro/Kaki este culoarea dominanta folosita la acea data pe vehiculele militare ale JGSDF, reflectanta acestuia fiind de aproximativ 8,40%;
-Tuchi-Iro/Maron inchis este cea mai intunecata culoare de camuflaj uzuala in JGSDF potrivindu-se cu fundal intunecat, precum solul padurilor. Reflectanta acestuia e de aproximativ 4,50%;
-Karekusa-Iro/Maron deschis este cea mai deschisa culoare de camuflaj uzuala in JGSDF potrivindu-se cu fundal luminos, precum iarba uscata a campurilor, orezarii, etc. Reflectanta acestuia e de aproximativ 15%;
-Kusa-Iro/Verde inchis se potriveste anotimpurilor primavara si vara, reflectanta acestuia e de aproximativ 8,40%.
Cel mai probabil, astazi camuflajul uzual al vehiculelor militare japoneze este compus din 50% Tutikusa-Iro/Kaki+30% Tuchi-Iro/Maron inchis+20% Karekusa-Iro/Maron deschis. Unele vehicule prezinta vopsea neagra de delimitare intre culori, insa nu este un standard.
Despre produsul final, respectiv primul tanc japonez de dupa WW II, Type 61, am vorbit in capitolul anterior. Mentionam insa faptul ca rata de productie a fost scazuta, aceasta crescand lent pana la stoparea fabricarii blindatului in 1975, dupa cum urmeaza: 10 exemplare in perioada 1961-1962; 20 de exemplare in 1964; 30 de exemplare in 1965; 30 de exemplare in 1966; 250 de unitati produse in total pana in 1970, restul de 310 exemplare din totalul de 560 produse au fost gata pana in 1975. Type 61 a inceput sa iasa progresiv la pensie incepand cu anul 1990, la acea data 400 de exemplare erau inca functionale, ca in 1995 numarul acestora sa scada la 190 de exemplare in uz. In 2000, dupa 39 de ani de serviciu, Type 61 a fost trimis la binemeritata odihna, locul lor fiind luat de Type 74/1974 (tun de 105 mm, similar M-60 Patton/SUA, M1 Abrams/SUA, Leopard 1/RFG, K-1/Coreea de Sud si AMX-30/Franta) si Type 90/1990 (tun de 120 mm, similar Leopard 2A4/Germania, M1A1 Abrams/SUA, Chieftain/Marea Britanie, T-72/URSS/Rusia, Challenger 1/2 -Marea Britanie, K1-A1/Coreea de Sud si AMX Leclerc/Franta).
Mitsubishi Type 70 ARV, tractor de evacuare si reparatii dezvoltat pe platforma Type 61 avand urmatoarele caracteristici: turela inlocuita cu o suprastructura inaltata, aceasta fiind dispusa sub macaraua cu cadru in forma de A capabila sa ridice maxim 18 tone la, probabil, 6 m inaltime, actionata hidraulic de la un panou de comanda; troliu/cabestan principal capabil sa traga greutati de maxim 35 tone, cablul avand 60 m lungime (unele surse mentioneaza greutati de maxim 70 de tone daca vehiculul este ancorat). Troliul principal este dispus in spatele suprastructurii; troliu/cabestan auxiliar capabil sa traga greutati de maxim 3-6 tone, acesta fiind dispus la partea frontala a ARV; ARV are in dotare ca piese de schimb pentru Type 61 o bara de torsiune, componente ale senilei, precum patine de cauciuc, foarte probabil si un galet, scule si SDV-uri, un compresor de aer, un aparat de sudura cu arc electric. De asemenea, poate fi prevazut la partea frontala cu o lama de buldozer actionata hidraulic cu care poate executa lucrari genistice sau ajuta la ancorarea ARV la tractiunea unor vehicule grele.
Capacitatea de transport a platformei este de 4,60 tone, foarte probabil poate lua intern/extern canistre cu maxim 192-200 L de combustibil. Echipaj 4. ARV este inarmat cu: un mortier M-2 calibrul 81 mm destinat, in principal, lansarii de proiectile de iluminare sau fumigene, insa pot fi lansate si proiectile explozive, rezerva interna fiind de 27 de proiectile; o mitraliera M2 calibrul 12,70 mm dispusa pe platforma suprainaltata, rezerva interna 600 de proiectile sau o mitraliera Type 62 calibrul 7,62 mm dispusa tot pe platforma suprainaltata, rezerva interna fiind de 1000 de proiectile (Sumitomo Type 62 a aparut la sfarsitul anilor *50 si are urmatoarele caracteristici: proiectare debutata in 1954, designer Masaya Kawamura; fabricant Sumitomo Heavy Industries, fiind cunoscuta si ca Sumitomo NTK-62/Rokuni-shiki Nana-ten-rokumi-miri Kikanju-62; greutate 10,15 kg; lungime totala 1,20 m; lungime teava 63,50 cm; rata de foc 550/650 proiectile/minut; nu s-a exportat; putea fi montata pe bipod sau tripod. A inlocuit Browning M1919 in serviciul JGSDF si a dotat/doteaza: Type 74 MBT, Type 90 MBT, Type 10 Hitomaru MBT, Mitsubishi Type 89 IFV, Komatsu Type 87 AFV –vehicul de cercetare/recunoastere 6×6 blindat); vehiculul are 5 lansatoare de grenade fumigene sau chaff-flare; produs in doar 5 exemplare, acestea nu se mai afla in uz ajungand exponate de muzeu. Nu s-a exportat. Au fost inlocuite cu Type 78 ARV dezvoltat pe platforma Type 74 MBT –probabil inca in uz, Type 90 ARV dezvoltat pe platforma Type 90 MBT si Type 11 ARV dezvoltat pe platforma Type 10 Hitomaru MBT.
TYPE 67 AVLB -VEDERE FRONTALA
Type 67 AVLB/Armored Vehicle Launching Bridge –pod mobil de asalt dezvoltat pe platforma Type 61, fabricat in doar 16 exemplare, nu s-a exportat, se afla mai afla in uz datorita faptului ca noile blindate japoneze nu pot fi deservite de acest pod mobil. Are urmatoarele caracteristici: este destinat trecerii rapide a obstacolelor naturale sau artificiale din teren prin montarea uneia sau a doua structuri de pod de asalt (inferior sau superior); echipaj 3; podul este intins in maxim 3 minute, poate fi strans in maxim 5 minute; lungime pod 12 m; latimea partii carosabile, probabil 3,25-3,50 m; latimea caii de rulare 1,15-1,20 m, acestea fiind tapisate cu cauciuc pentru o mai buna aderenta; distanta intre caile de rulare, probabil 98 cm-1 m; se pare ca latimea obstacolelor ce trebuiau trecute nu trebuia sa depaseasca 10 m; greutatea maxima suportata 40 de tone, vehicule pe senile; structura pod modular actionata hidraulic destinata trecerii rapide a santurilor antitanc, a canalelor de irigatii, a paraurilor/raurilor, alte obstacole naturale; structura Type 67 AVLB este constituita din doua parti: sasiul Type 61 fara turela; 4 semilacre ce formeaza calea de rulare, acestea fiind realizate din table de otel sudata, rigidizate cu bare din otel, greutatea lor probabila fiind cuprinsa intre 5-7 tone; e armat in vederea apararii cu o mitraliera Type 62 calibrul 7,62 mm, rezerva interna 1000 de proiectile.
Mitsubishi Type 67 AEV, vehicul de geniu dezvoltat pe platforma Type 61 similar cu Type 70 ARV, acesta putand duce la interior intr-un container special maxim 20 kg de exploziv. Incarcatura maxima este de 600 kg, are o multime de scule electrice sau hidraulice (ciocane, foarfece,burghie, drujba, etc), aparat de sudura cu arc electric, aparat de aer comprimat, bara de tractare, vinciuri, cabluri, carlige. Se afla inca in uz, nu se stie cate s-au produs, insa n-au fost multe. E armat in vederea apararii cu o mitraliera Type 62 calibrul 7,62 mm, rezerva interna 1000 de proiectile.
Si-am ajuns la final…Remarcabil cat de bine s-au descurcat japonezii in privinta renasterii industriei militare locale, in conditiile in care au facut parte din tabara invinsilor. Despre unde au ajuns astazi vom mai vorbi cu siguranta fiindca chiar avem despre ce vorbi, nu ca alde noi, niste neica-nimeni in lumea producatorilor de armament seriosi. Si asta fiindca asa am vrut, nu fiindca nu ne-au lasat altii precum incearca multi a sugera!
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
thediplomat.com/…/postwar-semantics-in-japans-self-defense..
https://books.google.ro/books?isbn=1135952051
www.tanks-encyclopedia.com/…/Japanese_Cold_War_tanks…
www.tanks-encyclopedia.com/coldwar/…/Type-61_MBT.ph…
www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id=294
science.howstuffworks.com › … › Tanks & Fighting Vehicles
tanknutdave.com/the-japanese-type-61-tank
forum.worldoftanks.eu › … › Medium Tanks
https://worldoftanks.com/en/tankopedia/J14_Type_61
sensha-manual.blogspot.com/2016/12/wt-type61-mbt.html
www.pmulcahy.com/tracked_engineer…/japanese_tev.htm
www.wotdb.info/#!/test/en/items/…Mitsubishi+DL10T
sensha-manual.blogspot.com/2016/11/wt-st-a1.html
Ma rog am asa o imprsie ca nici la finele WW2 niponii nu aveau tancuri prea serioase…
Der inteles insa … ei se bateau cu chizeii care nu prea aveau decat infanterie …. Ce au avut le-a fots suficent in primele ciocniri cu armatele coloniale englezesti (chair si celebrii sikisi si gurkasuau luat-o la fuga … ca nu erau pregatiti sa se lupte cu inamici doatati cu tancuri!)
A se observa ins aclitatea flotei japonzeze.. Excelnta .. insa ei se gandeau ca flota o vor folosi impotriva Royal Navy si USN…. care aveau nave excelente.
Nu, dar aveau proiecte, au si realizat cateva prototipuri insa niciunul n-a apucat operationalizarea. La Marina stateau relativ bine insa n-aveau radare si asta i-a costat scump, au inceput sa le produca limitat dupa 1943, insa erau slabe si ineficiente. Am vorbit despre radarele japoneze in articole anterioare, la fel si despre blindatele lor. pentru zona Asiei erau relativ ok, insa au pierdut timpul fara a face ceva dupa Halhan-Gol, atunci si-au dat seama ca blindatele lor sunt slabe insa degeaba.
Telemetru si vizor IR inca din anii 50. Huh….
Cei care au conturi de WOT, ne pot spune mai multe despre cum se comporta tancul in mediul virtual :D.
Ce inseamna cont WOT si mediu virtual D, e cumva vorba despre jocuri pe calculator?
Da. World of tanks
Multumesc de info. De curiozitate,astfel de jocuri imita bine realitatea,sunt instructive sau sunt doar distractive?
sunt modelizari matematice, care si alea se mai schimba in timp, si uneori poate fi foarte enervant… pot fi instructive daca ai rabdare sa citesti despre modelizari, insa nu e foarte apropiat de realitate ca si tragere si manevrare tanc – e mult simplificat.
Chestia cea mai enervanta e faptul ca poti intalni in lupta tancuri cu 1-2 niveluri peste al tau: spre exemplu cu un tanc greu din 1942-1944 (Tiger, Black-Prince) poti ajungi sa infrunti tancuri din anii ’60: STRV-103, Leopard 1, WZ-131/132. Astea se misca si mai bine, inclusiv turelele, au tunuri mai puternice si blindaj mai bun… esti doar tinta pentru ei.
Apoi abunda de tot felul de prototipuri sau proiecte care nu au ajuns niciodata in productie de serie.
In fine, daca vrei sa te distrezi, dar de multe ori sa te enervezi, si ai cateva minute disponibile/ partida… 🙂
Jocul in sine pleaca de la o idee buna insa a ajuns sa fie viciat rau fata de versiunile initiale. In primul rand este politica de favorizare pe fata a tancurilor sovietice si a clonelor chinezesti. Apoi arborele tehnologic a ajuns un talmes balmes datorita tancurilor speciale si premium fara numar destinate unei anumite clientele platitoare si oarecum diferentiata pe tari (a se vedea cazul polonezilor pe care nu degeaba ii injura multi). Mai adaug faptul ca in cazul anumitor tancuri cel putin aparent anumite caracteristici tehnico tactice nu prea corespund cu realitatea din joc.
da, cam asa e, e foarte frustrant cand intalnesti tot felul de oponenti premium, cu munitie premium, pentru care esti un fel de vanat… apoi artilerie, care daca te-a luat la ochi dupa ce te-a imobilizat si sunt macar 2 piese la inamic, apoi poti doar stai si sa astepti sa te distruga incetul cu incetul, ca nu mai poti face mare lucru. Ma rog, tot adauga modificari, de anumite vehicule pe care le foloseai de mai mult timp, si-au schimbat de mai multe ori comportamentul… Parca as prefera seria BattleField.
Mai apropiat de realitate, imi parea pe vremuri Panzer Commander… doar ca e cam vechi acum 🙂
Mai e si problema ca de multe ori nu imita problemele mecanice. Nu mergi cu un Tiger 200km nici pe autostrada fara sa se rupa ceva 🙂
Ați uitat să pomeniți și problema trișorilor. E frustrant cînd te lovește unul pe care nu-l vezi, cînd lovitura trece prin obstacolul după care te ascunzi și cînd primești numai lovituri critice, de exemplu la șenile sau la compartimentul de muniție
mai e si aia cand din cateva lovituri pe tinta 60-70% sunt „bullseye” fara a ricosa si fara a provoca vreun efect incasatorului, macar un critical hit, ceva. Iar daca ai si un tun care se incarca incet, dupa aia si vine ala pe tine si te executa, ca sa fie meniul complet. Te face sa te gandesti daca unii n-au la premium si pachetul „I feel lucky”, adica sa-ti penalizeze tie loviturile 🙂
In mod normal, intr-o lupta de tancuri, prima lovitura care trece il cam scoate din lupta pe incasator…
In fine, e doar un joc.
Asta ar fi culmea. Jocul este joc facut sa-l joci. Doar ca ce este acum este departe de ce era si ar fi putut sa fie. Este de ajuns ca-ti avariaza adversarii modulele nu mai este nevoie sa se strice si singure. Problemele sunt altele si implica un pic de propaganda mascata as zice plus o oarecare lacomie dupa bani.
Marius , problema nu este atat munitia premium cat organizarea jocului, ei au bagat tancuri premium cu blindaj de nivel 9 la nivel 8 unde aceste tancuri intalnesc jucarii de nivel 6 care au tunuri ce nici macar nu le zgaraie exceptand KV2-ul care la randul lui are un tun ce poate lua dintr-o lovitura tancuri de nivel 5 ca M4 si asa mai departe. Este o mare discrepanta intre repartitia pe nivele si posibilitatile din joc ale tancurilor. Nu mai zic de buff-urile sau donwgrade-urile continue la anumiti arbori tehnologici si ghici care arbori sunt clienti cvasi permanenti la buff si cam lipsesc cand este vorba de downgrade.
Ca sa fiu orecum la subiect. In joc, WoT STA1 cel putin este o basina de tanc lent,cu niste coeficienti de camuflaj si precizie mediocri, la blindaj 0 nici macar turela nu rateaza sa inghita absolut orice lovitura. Elevatia tunului aproape zero. Capacitatea de penetrare blindaj teoretic ar fi de 218 mm parca , in joc eu zic ca este mai mica de atat ca am dat niste ricosee cu el in niste tancuri de hartie de m-am luat cu mainile de par.Oricum nu va luati dupa WoT cand apreciati tancuri, acolo T-54 &Co iau tinta, nimeresc fac hull down si rezista la lovituri mai bine decat orice alt tanc german, american sau japonez.Exceptie face linia suedeza care este noua si trebuie s-o joace lumea si momentan este umflata ca o gogoasa la performante dar inca putin si o coboara si pe asta cu picioarele pe pamant sa nu puna in pericol suprematia testoaselor cu gene rusesti.
Ai dreptate, dar, revin, unii uită că e doar un joc și folosesc tot felul de programe ajutătoare. Eu care joc de plăcere, nu mă agit foarte mult să fac performanțe, mă simt furat cînd Sînt lovit printr-o stîncă sau printr-un zid care, teoretic, trebuie să mă protejeze, de un inamic invizibil, deși e lîngă mine, și care dă numai lovituri critice. Am luat de mai multe ori lovituri în același loc de la același inamic, cu același efect într-un interval de timp scurt.
World of Tanks
Vad ca multe lume joaca wot…si vad ca o sa ii bage si pe polonezi..si sper ca sa si pe romani ( hevy tanks/mediums si tank destroyers) am facut si un tech tree, puteti face articole despre tancurile romaniei de dupa ww2? Gen prototipul de TD Taam 85 parca…prototipul de merkava cum zic playerii de wot..sau despre variantele lui TR 77…sper sa remedieze cu Mm( match making- cel care face luptele echilibrate)…e un joc decent care evolueaza mereu. Pana la urma e ok o lupta Tiger 1 vs Type 61…sau is3 cu grile 15 sau cgiar maus..trebuie sa stii sa joci bine tancul…e logic sa faca +2 generatii pt ca nu exista playeri
Interesant de stiut cum au reusit japonezii sa transporte Panzer-uri din Germania in Japonia in timpul WWII. Cred ca reusita asta este in sine o epopee de povestit.