Incrucisarea dintre un dirijabil si un elicopter, OZN-ul fara martian la bord din imagine se numeste EADFP sau pe numele sau lung:”Elicopter Autoportant Dirijabil Fara Pilot”. Este unul dintre cele mai interesante si mai recente proiecte ale ROSA, alaturi de un consortiu format din INCAS, UPB, ISS, Mirsand si SC Aero Tehnologie.Proiectul isi propune realizarea unui elicopter fara pilot insa nu in forma obisnuita. EADFP incearca imbunatatirea performantelor realizarilor clasice prin adaugarea unei anvelope de heliu, care va suporta cel putin partial greutatea aparatului.
EADFP – Sursa: www.cnmp.ro
Ansamblul este dotat si cu un rotor, de unde si denumirea inselatoare de “elicopter”, in realitate aeronava hibrida apropiindu-se mai mult de principiul de functionare al unui dirijabil cu motoare orientabile. Ar fi totusi diferita si fata de acesta, prin faptul ca un dirijabil isi sustine intreaga greutate cu ajutorul camerei umplute cu heliu sau hidrogen, in timp ce EADFP pare sa sa se foloseasca doar partial de aceasta si partial de rotorul montat vertical, fara a avea posibilitatea de a-l rabate orizontal in timpul zborului de croaziera.
Sistem propulsie verticala cu elice intubata – Sursa: www.cnmp.ro
Componente sistem propulsie – Sursa: www.cnmp.ro
Modul in care aparatul este controlat este de asemenea foarte interesant, folosindu-se niste suprafete aerodinamice amplasate la baza conului interior.
Suprafete de control – Sursa: www.cnmp.ro
Si nu mai trebuie mentionata forma neortodoxa…
Organizare interna EADFP – Sursa: www.cnmp.ro
In ultimul timp aeronavele hibride au revenit in atentie, SUA dezvoltand mai multe concepte destinate fie misiunilor de cercetare de mare anduranta, fie transportului unor incarcaturi super-grele. Se pot mentiona mai noile Long Endurance Multi-Intelligence Vehicle, contract castigat de Northrop-Grumman in dauna conceptului Lockheed Martin P-791, proiectul Boeing impreuna cu SkyHook JHL-40 dar si mai vechile AeroLift CycloCrane si Piasecki Heli-Stat.
Nu se cunosc prea multe detalii despre dimensiunile si performantele EADFP dar cu siguranta ar fi foarte interesanta o versiune “navalizata” care sa fie senzorul over-the-horizon, de mare anduranta, al fregatelor T22.
Pentru a ramane in aceeasi zona a proiectelor “martiene”, merita de mentionat un alt proiect romanesc: UAV MEDIAS. Cunoscut si sub numele de: “Vehicul cu Auto-Sustentie pentru Supravegherea Aeriana a Mediului Natural”.
UAV MEDIAS – Sursa: www.wseas.us
Atat denumirea cat si modul de functionare sint foarte asemanatoare cu EADFP, fiind vorba de o aeronava hibrida cu rotor vertical si anvelopa cu heliu. Diferentele ar consta in dimensiunile mai mici si folosirea efectului Coanda pentru controlul aparatului.
Organizare interna UAV MEDIAS – Sursa: www.afahc.ro
UAV-ul ar urma sa fie folosit atat pentru misiuni civile cum ar fi supravegherea mediului cat si pentru misiuni militare. Consortiul care se ocupa de proiectul MEDIAS este compus din trei institutii: Univ. Dunarea de Jos, Galati, Univ. Tehnica Gheorghe Asachi, Iasi si Univ. Bacau.
Si in cazul acesta se cunosc unele realizari similare, mini-UAV-uri cu decolare verticala, subiectul fiind de mare actualitate:
Geoff Hatton GFS-02 – Sursa: www.afahc.ro
AESIR ODIN – Sursa: www.afahc.ro
Poate ca vom putea prezenta intr-un viitor cat mai apropiat blockbuster-ul “OZN-ul si Piratii”.