Un nou sistem PATRIOT pentru Armata României

Conducerea Ministerului Apărării Naționale salută decizia Departamentului de Stat al SUA de a aproba vânzarea către România a unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, prin programul de asistență de securitate Foreign Military Sales (FMS) și notificarea, în acest sens, a Congresului SUA, conform procedurilor americane. Acest sistem îl va înlocui pe cel donat Ucrainei de țara noastră în luna septembrie a anului 2024.

Costul estimat pentru acest sistem, compus dintr-un set radar AN/MPQ-65, în varianta modernizată față de cea donată, două stații de lansare M903 și o stație de control lansare, este de 262 de milioane de dolari. Conform legislației americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare inițială mai mare, de aproximativ 280 de milioane de dolari.

Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile, asigurate de un grup țări aliate, precum și prin intermediul Inițiativei Immediate Action on Air Defence, în vederea refacerii deficitului de capabilitate generat de donație.

Sistemul PATRIOT poate detecta și doborî o gamă largă de platforme aeriene și rachete balistice, iar această achiziție va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.

Sistemele de rachete sol-aer sunt esențiale pentru securitatea națională și regională. În contextul politico-militar actual, România continuă eforturile pe dimensiunile de apărare și securitate, prin asigurarea unor capabilități militare robuste și credibile.

 

***

Programul de achiziție a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT a fost inițiat prin Legea nr. 222/2017. Primul sistem a fost recepționat în anul 2020. În perioada 2021-2023 au fost recepționate echipamentele majore pentru celelalte trei sisteme din prima etapă a programului. Pentru sistemele din etapa a II-a (trei sisteme), pentru care România a semnat contractul de achiziție la finalul anului 2023, Guvernul SUA a lansat deja comanda către compania Raytheon pentru începerea producției de radare, stații de lansare, sisteme de comandă și control  și rachete.

Pentru donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina și, ulterior, pentru reconstituirea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol prin cumpărarea altuia pentru Armata României a fost adoptat, în luna septembrie a anului trecut, un nou act normativ, respectiv Legea pentru completarea Art.1 din Legea 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare antiaeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

 

MApN – Biroul presã

5 comentarii:

  1. Păi sistemele noastre comandate inițial parca aveau 4 lansatoare nu două. Deci îi dăm 🤡 de la Kiev un sistem complet și primim jumate ?? Nașpa moment !!

  2. S-au tinut de cuvant ai nostrii cand au spus ca sistemul va fi inlocuit . O bila alba aici . Americanii , promti s-au pus pe treaba . Multumiri aliatilor Norvegia si Suedia care au platit efectiv pentru sistem …Si o palma peste bot alora care se vaicareau pe aici ca ramanem in kuru gol daca donam sistemu ucrainienilor si vai, il suparam pe unchiu ‘ Vova si sa vezi ce ne-o trage el…Pana in final nu a fost o miscare rea…

    6
  3. Păi, dacă o baterie face 700 de milioane de coco,cum adică primim una de 280 de mil? Unde-i restul de coco? De ce primim doar 8 rachete pe două lansatoare (mașină)? De ce nu primim minim 8 lansatoare ?8×4=32 de rachete? Ceva nu-i în regulă.

  4. Oare 2 statii de lansare M 903 nu sunt prea putine? Ar trebui sa fie 4 din cate stiu eu…

  5. Care esti mai in tema ? Am inteles ca radarul asta increment 3 + e mai tare, super digitalizat, mai jmecher, are raza marita cu 30 %. Ce nelamurire am ce este? ce face chitul ala de conversie pentru lansatoare…

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *