Chiar dacă în România există cercetare semnificativă în domeniul tehnologiilor de fabricație aditivă și a imprimării 3D, domeniul este foarte puțin cunoscut la nivelul publicului larg. De aceea, înainte de toate voi spune câte ceva despre el. Tehnologiile de imprimare 3D sunt relativ vechi. Primul patent a fost obținut de către Ross Housholder în 1979 și el viza sinterizarea laser selectivă ca procedeu de imprimare 3D. Au urmat brevetele lui Chuck Hull (1986) privind tipărirea 3D prin fotopolimerizare și cele ale lui Carl Deckard (1989 – sinterizare laser selectivă) și Scott Crump (1989 – modelare prin depunere la cald). Ultimii trei și-au fructificat brevetele în start-up-uri tehnologice proprii, devenite azi mari producătoare de echipamente de imprimare 3D. Puteți citi depre tehnologiile de imprimare 3D și fabricația aditivă aici(http://www.custompartnet.com/wu/selective-laser-sintering) sau aici (http://wohlersassociates.com/additive-manufacturing.html?version=2)
Astăzi se pot imprima 3D obiecte de dimensiuni mici și medii, monomaterial, realizate din plastic, ceramică, sticlă, oțel, aluminiu, titan, etc. Obiectele sunt realizate cu părți mobile, gata asamblate și colorate într-o singură tipărire. Există o gamă foarte largă de 3D printere, de la cele de uz industrial (marea majoritate a automobilelor realizate în ultimii ani înglobează componente tipărite 3D) până la cele de uz casnic (peste 25.000 de familii În Statele Unite au acasă o imprimantă 3D).
Articolul complet AICI
Prezentarea sustinuta de domnul Varujan Pambuccian in cadrul Simpozionului „Tehnologii de varf pentru Industria de Aparare”
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
GeorgeGMT
lucrez cu multe piese facute pe imprimanta 3d si nu sunt cine stie ce, tolerantele sunt foarte mari asa ca nu poti realiza un ansamblu corect, sunt destul de scumpe, de material sa nu mai vorbesc ma refer la cele de calitate medie sau profesionale, mentenanta destul de scumpa daca vrei sa realizezi piesa respectiva in plastic trebuie sa refaci studiul de tolerante sau chiar geometria piesei, cele mai ieftine sunt ok doar pentru piese simple in nici un caz pentru montaje, in concluzie sunt bune dar foarte scumpe, perfecte pentru expozitii sau sa prezinti ceva unui client, piesele termina foarte repede la gunoi….
depinde de tipul imprimantei.
Cele open source de tip FFF pot ajunge la o precizie cam de 0.1mm dar au fost si cazuri de 0.02mm (habar nu am cum a reusit pentru ca eu am abatere de 0.08mm numai de la suprafata de printare).
Cele care lucreaza cu rasini pot ajunge la precizii foarte bune de pana la 0.02 mm in mod curent.
Daca cineva a cerut multi bani pentru o piesa facuta prin FFF atunci se cheama tzeapa si in mod sigur cineva a pus mana pe un comision.
Iceman, ai vazut filmuletele cu prezentarea?
Acolo e vorba si de motoare de avion civil printate 3D, de rinichi deja printati 3D pornind de la celulele pacientului si grefe de piele.
Tu lucrezi probabil cu o imprimanta mai ieftina si de aceea ai anumite probleme.
Iar dl. Pambuccian mizeaza nu pe ce e acum ci pe ce va deveni aceasta tehnologie peste 10-15 ani!
bordul de la masina nu il faci pe imprimante 3d, il faci pe CAD de suprafete gen CATIA, ICEM SURF, UNIGRAPHICS, PRO E sau ceva mai simple gen SOLID WORKS, SOLID EDGE, lucrez in proiectare asistata 5 ani la nivel profesional, in caroserii, robotica, matrite iar acum in electromecanica de putere pt automobile electrice proiect incarcator de baterii pt BMW I5 si I8
hai sa zicem pe o presa de 1000 de tone. Era vorba de manufacturiere si nu de proiectare.
Mediul de proiectare este acelasi.