Acordul de incetare a focului in Razboiul din Golf predevea eliminarea capacitatii Irakului de a mai poseda rachete tactice cu o raza mai mare de 150km, eliminarea stocului ramas, interzicerea importarii, incetarea productiei si compromiterea facilitatilor de fabricare.
Irakul a recunoscut ca mai avea in stoc 61 de rachete, care au fost distruse. Seful misiunii ONU la acea data a declarat ca nu mai exista vreo dovada care sa indice ca irakienii ar mai poseda vreo racheta.
Misiunea ONU de supraveghere sa extins si in martie 1993, cand au aparut dovezi cum ca Irakul ar fi ascuns componente pentru ~200 de rachete SCUD si pana la 20 de lansatoare. Mai multi experti militari din fosta Germanie de Est sustineau ca acele componente, daca erau pastrate corespunzator in containare, puteau fi reasamblate si gata de alimentare in doar 95 de minute, chiar dupa 20 de ani.
Atunci a aparut preocuparea americana cu privire la acest arsenal. Americanii luau in calcul ca prin incetarea embargoului, Irakul ar fi recapatat in doar cativa ani capacitatile balistice ce puteau ameninta din nou zona Golfului.
O atenti similara s-a acordat si armelor chimice (VX) si cu reziduri nucleare dobandite de la statele Vest-europene (Franta, Olanda, Germania de Vest) in timpul razboiului cu Iran. Alte rapoarte indicau 20 de rachete SCUD imbunatatite si capabile de la livra incarcatura VX dobandite de Irak de pe piata interna inainte de 1991 si ascunse in urma acordului de pace.
UNSCOM a ajuns la concluzia ca irakienii au produs 80 de rachete SCUD pana in 1996, dar a fost imposibila localizarea ascunzatorii.
Consiliul de Securitate a fost nevoit sa ceara Irakului distrugerea arsenalului balistic, chimic si a lansatoarelor sub supravegherea inspectorilor.
Pana la mijlocul lunii august 1995, regimul Husein a negat existenta unor focoase chimice, dispozitive de modernizare a rachetelor cu combustibil lichid sau noi materiale de fabricare (componente de aluminiu sau combustibil UDMH).
In luna august 1995 Irakul a dezvaluit informatii substantiale cu privire la programul interzis. Irakul a recunoscut testele pentru noile motoare avansate, inclusiv cele cu tractiune crescuta si utilizarea combustibilului UDMH. Oficialii irakieni au recunoscut ca noua generatie de echipament a fost cumparat de pe pieata interna, fara influenta din export sau ,,canibalizarea” stocului importat de la sovietici in timpul razboiului cu Iran.
La sfarsitul lunii septembtie 1995, UNSCOM a obtinut noi informatii ce intareau afirmatiile irakienilor, ba chiar mai mult: date despre realizarea unei familii de rachete SCUD cu raza lunga de actiune, testarea si dezvoltarea motoarelor cu combustibil lichid, crearea si testarea cu succes a unui focos de separare, testarea a 3 modele de SCUD capabile sa ,,livreze” focos chimic, proiectarea unor modele capabile de la lovi tinte la 3.000km.
Motoare si propulsia
Pana la sfarsitul anilor ’90 capacitatile Irakului de a produce motoare pentru rachete balistice ereu limitate. Rapoartele indicau construirea a 80 de motoare SCUD, din care 53 au fost respinse fiind etichetate ca inadecvate, 17 au fost pierdute la realizarea testelor si 10 ar fi fost casate de Irak prin decizie unilaterala.
Rachetele SCUD foloseau doua propulsoare principale (TMI85 și AK271), iar regimul Husein nu a recunoscut ca ar fi pastrat aceste componente nici macar pentru rachetele permise (raza sub 150km) nici pentru industria civila.
Irakul nu a furnizat un document de inventar cu motoarele distruse.
UDMH (unsymmetrical dimethyl hydrazine) este un combustibil lichid folosit pentru a spori capacitatile motoarelor de racheta. In 1987 regimul de la Bagdad a inceput crearea unor facilitati care sa permita fabricarea acestui combustibil si utilizarea la capacitate maxima. Programul a continuat pana in 1991, cand irakienii au recunoscut distrugerea a 10,5t de UDMH.
Comisia UNSCOM nu a putut verifica acest lucru pana in 1995 si irakienii sustineau in continuare ca testele de racheta nu au inclus combustibil UDMH. Dupa ’95 au aparut informatii ce ii contraziceau pe irakieni.
Sistemele de ghidare
Pana la sfarsitul anului 1990, Irakul nu a avut posibilitatea de a cumpara giroscoape de pe piata interna sau sa le asambleze. A apelat la pietele internationale si unele giroscoape originale au fost conservate pana in 1995. Nici in acest caz nu a fost prezentat un document care sa precizeze numarul exact al acestor componente dobandite de Irak.
Irakienii au incercat in perioada ’93-’94 mai multe procese de inginerie inversa a giroscoapelor compatibile cu SCUD.
In decembrie 1995 regimul de la Bagdad a negat oficial dobandirea acestor componente.
Focoasele
Irakul a adus modificari importante focoaselor, acestea erau obtinute de pe piata interna si erau destinate capacitatii de a purta incarcatura chimica sau bacteriologica.
Pana in octombrie 1997 rapoartele indicau producere a 80 de focoase speciale pentru racheta Al Hussein, 50 pentru produsi chimici, 25 produsi bacteriologici si 5 pentru teste.
Focoasele pentru Al Hussein au fost umplute cu agenti chimici si bacteriologici inainte de Razboiul din Golf. In 1997 comisia UNSCOM a verificat 16 focoase cu Sarin si 34 cu componente binare chimice si a asistat la distrugerea a 30 de focoase (toate cele 16 cu sarin si 14 din componente binare).
Irakienii au declarat ulterior si distrugerea a inca 45 de focoase speciale, dar UNSCOM a putut comfirma doar 43 de focoase distruse in 1998.
Lansatoarele mobile
Inaintea Rzboiului din Golf, irakienii au sustinut ca poseda 14 lansatoare mobile din care 10 sunt importate. Apoi a fost cunoscuta intentia de a construi 60 de lansatoare fixe pentru SCUD cu raza lunga, au apucat sa construiasca doar 28. Inainte de martie 1992, Irakul a sustinut ca mai multe lansatoare mobile au fost pierdute in razboiul cu Iran, apoi s-a revenit asupra declaratiilor si s-a precizat ca acestea au fost casate prin decizie unilaterala in vara anului 1991.
In 1997 au aparut noi informatii si Irakul a revenind metionand de data aceasta ca 4 lansatoare au fost distruse in octombrie 1991 ci nu in iunie acelasi an.
Ramasitele celor 10 lansatoare mobile importate si cele 4 produse pe piata interna au fost identificate de comisia UNSCOM in 1998. Alte surse (britanice) sustin ca Irakul ar fi avut un total de 19 lansatoare mobile.
Sursa: Fas.org
Citeste si
Sistemele AA din Irak, tipul si capacitatea
„Broasca” -7, iranian style, Fateh A-110
NeroFlash
