“Uncomfortably low”

Americanii insarcinati cu apararea tarii lor si eliberarea altora, au ajuns la concluzia ca numarul de proiectile de 155mm a scazut destul de dramatic dupa inceperea razboiul din Ucraina. Cantitatea ramasa prin depozitele Varului Sam este periculos de scazuta, cu totul inadecvata unui razboi la care americanii ar fi parte direct implicata, sau in cuvintele lor: “The levels are not critical, but they are not the levels at which we want to go to war.”

Intre 24 februarie si 24 august 2022, Pentagonul a trimis in Ucraina numai putin de 806000 (opt sute sase mii) de astfel de proiectile. Conform informatiilor oficiale, din 1999 pana astazi, Pentagonul ar fi cumparat 3 milioane de proiectile calibrul 155mm, dar in tot acest timp americanii au fost implicati prin tot felul de mici paruieli, din Irak si Afganistan pana in Siria, plus antrenamentul proprilor sai militari, asadar depozitele sunt cam nesanatos de goale.

Cat de goale nu spune nimeni, dar suficient pentru ca pe anumiti responsabili din Pentagon sa-i ia durerea de cap.

Asta nu inseamna ca US Army a stat cu mainile in san, ba dimpotriva si-a luat cu maximum simt de raspundere companiile din ograda de urechi, care companii au explicat ca lucreaza deja la capacitate maxima pentru a onora comenzile.

US Army nu este insa multumita de eforturile depuse de onoratele companii si le-a cerut (ordonat poate) sa deschida noi linii de productie, lucru care probabil ca se va intampla in curand pentru ca “ordinele” Pentagonului vin mereu insotite de cecuri in alb.

Adica la fel ca US Navy, care s-a trezit ca nu are suficiente santiere navale nici pentru productie si nici pentru intretinerea navelor sale de lupta, armata  a gasit si ea o capacitate de productie pentru proiectile de 155mm cu totul insuficienta. Nu stim cum stau lucrurile in cazul Javelin, rachetelor HIMARS si a altor bunuri trimise de Washington in Ucraina dar credem ca si acolo se lucreaza zi-lumina si se iau in considerare noi linii de productie.

Pentru ca intotdeauna necazul unora (ucrainenii) reprezinta o oportunitate pentru altii (industria de aparare din Statele Unite si nu numai).

Si aici apare o problema. Obuziere au trimis multe natiuni: germanii, polonezii, francezii si bine-inteles americanii, dar se pare ca grosul munitiei vine de peste ocean.

In aceeasi ordine de idei, Suedia ar putea sa trimita si ea obuziere Ucrainei, Archer-ul scandinav fijnd cam singurul obuzier auto-propulsat NATO care n-a ajuns inca la Kiev.

Ministrul de externe suedez, Ann Linde, a anuntat ca tara sa ia in considerarea ajutorarea Ucrainei prin trimiterea de obuziere Archer si sisteme anti-aeriene cu raza scurta (aproape MANPADS) RBS 70. Deocamdata insa nu s-a luat o decizie in privinta acestor sisteme de arme, dar s-a luat o decizie pentru trimiterea in Ucraina de proiectile pentru artilerie in valoare de 46,7 milioane de dolari.

In acest context nu putem sa nu observam consumul enorm de proiectile de artilerie intr-un conflict (sa recunoastem destul de limitat) nu foarte intens si nu foarte intins din punctul de vedere al liniei frontului.

Evident ca aceasta cantitatea enorma necesara de proiectile de artilerie nu este deloc o surpriza pentru militarii cu experienta, in toate razboaiele artileria a sufocat efectiv caile de aprovizionare cu necesarul ei de proiectile pentru ca in razboi niciodata nu ai suficiente tunuri sau munitie pentru ele.

Cat mai multe, cu atat mai bine, iar acest razboi ne aduce aminte lectiile uitate probabil ale primului si celui de-al doilea razboi mondial, razboiului din Coreea sau Vietnam. Ca si de enorma importanta de a avea stocuri de munitie suficiente ca si capacitatea de productie nationala.

GeorgeGMT

48 de comentarii:

  1. Fabrica aia de pulberi, bat-o vina!

    26
    • Obuzierele nu folosesc piroxilină ( adica praful de pușcă cu care se încarcă muniția de calibru sub 30mm ) , ci trotil !
      Inca din WW1 , azotul pentru producerea trotilului se obține din … aer , cu multa energie ( presiuni , gaz etc ) in prezenta unui catalizator .
      Pe bune !
      Dacă nici aer nu mai avem …

      14
  2. acum mă gandesc,stocurile americanilor nu aveau cum sa fie chiar mici si totusi semnale de alarma au aparut si la javelin,artilerie reactiva,artilerie normala si de precizie,etc,samd.
    daca un conflict destul de limitat inghite atata munitie incat sua (nefiind parte combatanta) plus aliatii din europa isi accelereaza productia si cccp cumpara din coreea de nord cu sutele de mii obuze si alte cele…
    we’re fucked !!

    20
    • S-ar parea ca rusii cumpara din Coreea in vederea unei alte ofensive – au constatat ca si pe la ei cam bate vantul prin depozite …se pare

      4
      • Sa înțeleg ca le_ai scris tu factura de plata la rusi pt muniția cumpărată de la nord coreeni… Și știi și nr de proiectile. Nu mai puneți botul la gogoșile aruncate de americani și ucrainieni de genul… Rusia a cerut ajutor militar Chinei și aceasta le da armament, Rusia recrutează mercenari din Siria, apoi ca ia din Africa, cumpăra drone din Iran și acum mai nou cumpăra muniție din Coreea de Nord…. Următoarea gogoașă de crezut ca o sa cumpere arme knucleare din Venezuela.
        Rusia e pregătită din 1960 sa se bata cu NATO… Asta înseamnă mii de depozite de muniție peste tot în Rusia și o industriece poate fi convertita pentru război la pocnetul din degete a lui Putin… Aia nu trebuie sa se milogeasca de producătorii de armament ca să producă…

        2
        • editat*, daca ucrainienii fac cu bolta pe orcii sovietici NATO oare ce le-ar putea face? rusia e kaput, pa, dasvidania, un paduche mai putin.

          9
        • @ Rombat

          Asa e, am vazut cu totii cat de pregatita e rusia sa se bata cu Nato, asa e.

          Au cucerit Ucraina in 3 zile cat au declarat pe cale oficiala, au cucerit Kievul si au pus un guvern marioneta, au eliberat tara de nazisti, poporul ucrainean i-au asteptat cu paine si sare.

          Am sa ti raspund succint pe 3 subiecte::

          1. Dronele iraniene.

          Avioanele alea rusesti de transport care au zburat in luna August din Rusia catre Iran si retur oare ce carau ?

          Dar nu inteleg de ce mai sunt unii care neaga asta cand canalele oficiale rusesti au declarat asta public ca rusii vor lua drone de la Iran.

          2. Munitie

          Daca te uiti de exemplu pe https://liveuamap.com/ ai fi observat o reducere semnificativa a artileriei rusesti de pe la inceputul lui August fata cu cat trageau inainte.

          Dupa aia avem interceptarile telefonice facute de Ucraina ale militarilor rusi care se plangeau de lipsa de suport din partea artileriei rusesti.

          Daca luam in considerare variabilele astea eu zic ca e destul de clar care e situatia.

          Care depozite ? alea care tot sar in aer de vreo 4 saptamani ?

          La pocnetul din degete a marelui strateg putin da. De asta se tot milogesc si santajeaza Europa cu gazul si cu dezastrul nuclear ca Vestul sa ridice sanctiunile ?

          3. Iubitor de sovietici

          Tu ne ceri noua pe un ton irascibil si ironic factura de plata ?

          Ti am demontat fiecare argument pueril in 3 minute.

          Tu cu ce argumente vii la dialog ? cu ironii si mistouri de 2 lei tipice spalatilor pe creier care cred ca Vestul e rau / rusia ortodoxa e buna ?

          Mirosi a samogon, de la distanta chiar, puti.

          Mie indivizii romani care au fost si sunt fani acestei natii de barbari, de salbatici imperialisti de rusnaci care au si ne-au adus si noua doar tragedii si durere mi se par mai periculoasi decat rusii.

          Pe langa faptul ca dau dovada de o lipsa acuta de inteligenta exista riscul de tradare.

          Ce poate fi mai josnic decat sa ti tradezi tara rusilor ?!

          Vorba lui altui tradator de tara: mai animalule mai !

          26
        • Stai liniștit . Ești pasibil de comoție cerebrală !

          1
        • Rombat – daca miile alea de depozite sint desene animate cum aveti bunul obicei….la anul va vad intr-o noua revolutie 🙂
          Nu fi prost ….pregateste-ti terenul din timp – aranjeaza-ti provizii la Kolama….o sa ai nevoie 🙂 🙂

          5
    • Nu este un lucru surprinzator daca ne gandim mai bine. Noi am mai scris pe site, de-a lungul anilor, ca munitiile au devenit atat de complexe (si deci si foarte scumpe) incat nimeni nu-si mai permite stocuri adevarate, conform cu nevoile unei armate serioase.

      In acelasi timp, tehnologia evolueaza atat de repede incat nu-ti mai permiti sa acumulezi stocuri de munitie, pe motiv ca in 5-10 ani pot deveni desuete in fata noilor tehnologii.
      Si atunci toata lumea are munitie de doua, trei schimburi den focuri, apoi revenim la T 64, artilerie neghidata, pusti, pietre, blesteme si acatiste…

      Adevarat ca cine are industrie la el in curte se uita altfel, cine n-are sta cu mana intinsa sau spera la ce-i mai bine.

      36
      • Uite mare oportunitate de afacere pt Romania : sa se fabrice in Romania proiectile de 155 mm, rachete pt HIMARS si rachete AT Javelin si NLAW plus alte chestii trebuincioase pt armata ucrainiana. De dorit ca acestea sa intre si in dotarea ArmRo. Sper cat de curand sa fie achizitionate de MAPN.Ro TOAP de 155 mm si MBT cu tun de 120 mm, etc.

        2
        • Ma intreb de ce nu s-ar face ceva in sensul asta, rapid.. adica e evident ca nu e asa o chestie complexa precum asamblat de Piranha V la UMB 😉

          1
    • Rusii cumpăra (se zvoneste) de la Nord Coreeni. Sa vezi la aia „inconfortabilly low”.
      Nu este un conflict limitat. Este CEL MAI MARE conflict de la al doilea război mondial, unde fosta putere nr 2 în lume a dat cu tot ce avea ea mai bun. Și a fost contracarata în primul rand de incompetenta de acasă apoi de resursele aruncate din plin peste ucraineni pe principiul „mai bine le dam lor sa lupte decât sa fim nevoiți sa luptam noi”.
      Și sa nu uitam ca pe alte categorii de forte ( marina, aviație) stocurile sunt neatinse.

      28
    • Totul se intampla pentru ca dupa prabusirea URSS statele NATO si-au redus foarte mult capacitatile de productie. Si stocurile. Decidentii post 1990 nu mai concepeau producerea unui conflict de amploare dupa prabusirea cosmarului sovietic. Acum asistam abia la trezirea anevoioasa a vestului.

      13
  3. Bunele intentii si ideile RM vor fi ascultate si rasplatite ………sus in cer, in niciun caz de de responsabilii nostrii politici din ziua de azi !
    Dupa 6 luni de razboi, aici-alaturea si zeci de amenintari d i r e c t e nu s-a miscat niciun fir de praf de pusca la Fagaras(ca si cele 8 spitale regionale si 2000 de gradinita), n-a aparut nici o baterie de coasta sau vreo corveta sa protejeze ZE (ca si cei 40% promisi la pensie in 2019) , nici macar pistoalele Beretta-psd, etc, etc, etc……… E drept ca pensiile speciale si salariile bugetare nesimtite cresc ca din apa si Fat-Frumos din poveste.

    22
  4. Americanii o sa se ingroape asa cum a facut-o germania

    Nu le da licenta la fraieri, ca sa aiba ei monopol

    Si la razboi sta tot continenul in hatarurile unei fabrici

    De exemplu toate rachetele Himars vin cu coletul tocmai din Arkansass..

    Bai Americanule bai asa ceva nu se face daca strategia ta e sa te bazezi pe reteaua ta de aliante

    Razboiul asta sper ca vine cu o lectie strategica pentru SUA, in ceea ce prevede licentele acordate aliatilor

    9
    • „NU le da licență la fraieri”
      Având în vedere cine este fraierii care se crede jmecheri de Dâmbovița…
      Nu ai nevoie de licență sa faci proiectile de 155. Nu te împiedică nimeni sa dezvolți tehnologii și produse militare.

      29
      • 155 e o problema minora.. tot sistemul se va prabusi cand toate stocurile de rachete de aparare AA, Himars vor fi pe 0, si trebuie sa asteptam livrari cu coletul din Arkansas, Ohio

        Nu doar noi.. ci mai toti aliatii din teatrul european si asia-pacific in diferite masuri

        Si am vazut cu razboiul asta ca o tara atacata, trage cu cantitati nesimtite de munitii, dar nu trebuie invinuiti..

        pai daca Polonia vrea sa achizitioneze 500 Himars.. si singura fabrica de munitie e in Arkansas si produce 1700 rachete pe an.. pai nu-i destul nici pentru un plin mon cher.. daramite cate 2 lansari pe zi timp de 30 zile, daca nu face americansky ceva.. vom ajunge noi, polonezii dupa cateva luni de razboi sa ne folosim Himarsurile ca MRAP-uri

        mai pune si ipoteza unui razboi cald in asia-pacific.. adio microcipuri.. adio munitii.. adio sperante

        8
        • Capacitatea fabricii din Arkansas pe timp de pace (8h/zi, 5 zile / saptamana) este de o racheta GMRLS la fiecare 10 minute. Nu stiu cum de ti-au iesit tie 1700 pe an.

          In caz de productie accelerata, fabrica poate lucra non stop si poate produce cam de 3-4 ori mai mult.

          29
        • Mars in rusia, papusel, pupik!

          7
    • Alt trol flamand, ba vezi ca urmeaza sa rozi radacini, ar fi ceva o baza de date cu slugoii astia, pentru cand o sa cerseasca pe aici.

      3
  5. e clar ca si rusii sunt pe drojdie, din acest punct va conta capacitatea industriala. Aliatii au capacitate civila enorma pe care o pot reconverti partial, intrebarea e daca vor avea curajul sa treaca la comenzi majore in varianta in care bugetele lor vor fi secatuite de criza energetica.
    Dar pragmatic vorbind, Rusia se apropie de fundul sacului, aliatii golesc depozitele si nu cred ca vor investi prea mult in arme, deci solutia rezonabila pentru toti va fi sa inchida povestea cat mai repede pentru ca al treilea jucator China merge pe plus cand toti ceilalti merg pe minus.
    De aia cred ca incursiunea actuala a ucrainienilor este doar un ultim sprint pentru a se pozitiona mai bine la masa de negociere. Daca ne uitam pe harta asa si arata, vor sa elimine capul de pod din dr. Nipru si sa securizeze Harkovul.

    12
  6. Stau și ma întreb ? Ce rahat de muniție au rusii în depozitul de la Cobasna sau cum se cheamă în R .Moldova ? Ca dacă aveau le foloseau …. Cred ca e vrăjeală ca să nu plece din Moldova…. ce a fost bun a plecat sau s a vândut de ani buni….. Totul e pe hârtie, realitatea e alta ..ca și ținutele hoarde de tancuri rusești..

    20
    • tot ce e la cobasna e in asa stare de degradare ca numai mutarea munitiilor de acolo poate provoca un dezastru.

      9
      • crezi? acolo sunt depozite subterane uriase.
        Nu are cum sa fie numai gunoi ca si ucrainienii au folosit la greu munitie tot atata de veche. Ma indoiesc ca ucrainienii au facut stocare ca la carte 20 de ani.
        La cobasna e munitie stocata dupa ce s-au retras din tarile est europene, deci nu e chiar atata de veche. Eu cred ca mai degaba le e teama sa scoata ceva de acolo, ucrainienii ca-l detoneaza rusii iar rusii ca la prima masina care iese pe poarta ca vor fi bombardati. Depozitul e gard in gard cu granita.
        Dar hai sa asteptam, daca UA ia Hersonul vor „trata” si problema trupelor ruse din Transnistria, Arestovych a spus de mai multe ori ca vulnerabilitatea asta trebuie sa dispara.

        3
        • nu e vorba ca e veche , e vorba ca e degradata , conditiile de stocare sunt improprii
          exista o comisie moldoveano- rusa prin care se discuta distrugerea munitiei
          nu zic ca toata dar in mintea mea zica ca .ca m 75 % e nefolositoare
          „Nu are cum sa fie numai gunoi ca si ucrainienii au folosit la greu munitie tot atata de veche” vezi ca au refuzat ceva de la bulgari via romania pt ca era cam necomforma ( a se citi veche)

          1
  7. aveti idee daca companiile care produc obuze sunt listate la bursa? deja am LM si Raytheon?

    6
  8. Lasa ca baga tare fabrica de proiectile de 152 la Babeni…
    Parcarea plina zi de zi …. ca in vremurile bune…
    Succesuri depline…

    19
  9. ai gasit ceva? ma bate gandul si la General Dynamics..is in concediu si merge ca fanu netu

  10. @GeorgeGMT

    In acest context nu putem sa nu observam consumul enorm de proiectile de artilerie intr-un conflict (sa recunoastem destul de limitat) nu foarte intens si nu foarte intins din punctul de vedere al liniei frontului.”
    Nea George, no offence, dar aici esti pe lângă.
    A început ca un blitzkrieg, cu obiective limitate, dar s-a transformat într-un full scale war!
    Doar pentru că nu are curaj Putinel cel mititel să declare mobilizarea, nu înseamnă că e un conflict limitat. Rușii au aruncat în luptă cam tot ce au avut disponibil prin depozite, mai puțin nuclearele.
    Cât despre lungimea liniei frontului, dă o geană pe hartă. La un moment dat a depăsit 1000 de km, acum e ceva mai jos.
    Părerea mea, hâc…

    20
    • Ministrul apărării din Ukrsina vorbea acum o luna de un front de 2000 km, dacă îmi aduc aminte bine făcea și comparația cu distanta Lisabona -Berlin

      2
      • @IS28B2
        Eu am făcut o măsurătoare rapidă, pe hartă, în linie dreaptă, Kiev-Harkov-Donețk-Zaporojie-Nikolaev, și mi-au ieșit aproape 1300 km, fără să mai iau în seamă toate înfloriturile și pungile. Cu tot cu alea, mai mult ca sigur că distanța aproape se dublează. Pentru a doua perioadă am luat Harkov-Slaviansk-Zaporojie-Nikolarv, și au ieșit cca. 900 km, tot asă,în linie dreaptă.
        Părerea mea,hâc…

        2
    • Un intelept, unu Tzu, zicea ca un razboi odata pornit, nu stii cum se va termina.
      Asta apropo de „A început ca un blitzkrieg, cu obiective limitate, dar s-a transformat într-un full scale war!”.

  11. “The levels are not critical, but they are not the levels at which we want to go to war.”

    Eu sunt convins ca americanii au mai mult decat au dat, adica peste un milion de lovituri.
    Dar:
    1. Razboiul nu s-a terminat, daca rusii cumpara de unde pot (vezi Corea de Nord) si pentru ucraineni trebuie sa pluseze cineva.
    2. Razboiul din Ucraina a schimbat filozofia. A rezultat ca, daca inamicul nu e Saddam sau Osama in locul unui conflict scurt, de saptamani urmat de o pacificare de zeci de ani te poti trezi cu un conflict intens care sa dureze ani, iar stocurile devin mult mai relevante.

    5
  12. O intrebare: Noi mai avem capacitati de turnare/ uzinare a corpului de proiectil? Asta tine de industria mare siderurgica sau pot fi si alt tip de unitati de productie?

    1
    • capacitati mai avem.
      energie si personal calificat pentru a le pune in functiune, nu..

      1
    • Proiectile obtinute prin turnare + strunjire din fonta / fonta otelita sunt doar cateva sortimente de bombe de aruncator , care se produc la Carfil Brasov .
      Proiectilele de tun/ obuzier se obtin din forjarea unor bucati de tagla patrata , obtinuta prin laminare . Acesta e procedeul la UMPlopeni spre edemplu .
      Da , tine de industria orizontala, de metalurgie .
      La fel si obtinerea fontei retopite la Carfil .

      Am pus cateva capturi video de la UM Plopeni spre sfarsitul lunii iulie , la topicul permanent despre razboiul din Ucraina .
      Despre situatia utilajului pentru proiectilele reactive urmariti comentariile d-lui PavelM de acum cativa ani , omul fusese ofiter-inginer , stia ce spune .

      4
  13. Asta tine de metalurgie si teoretic ar mai fi ceva,la privatizari au fost mereu clauze din astea,fabrica sa mentina capacitatile specificate pentru un posibil uz militar.Teava o transformi in proiectil la uzina militara.

  14. capacitati mai avem.
    energie si personal calificat pentru a le pune in functiune, nu..

  15. Evident că fostele uzine de material rulant pentru CFR ( știți voi deja , nu e nevoie sa le mai menționăm ) care asigurau turnătoria de fontă oțelită pentru corpul proiectilelor … nu mai există .
    Bine , nu e vreo mare tehnologie …
    Dar cineva trebuie să se ocupe din timp pentru formarea infrastructurii necesare , în caz de nevoie .
    Dacă politicienii nu au vândut din rezervele armatei , e posibil să scăpăm basma curată și peste vremurile WW3 , mulțumită clarvazatorilor în logistică din epoca Ceaușescu .
    Dacă NU , trebuie să purtați obligatoriu căciuli și fulare contra frigului , ca să nu aibă probleme vecinii în caz de vreme rea .
    Slava ( !!! ) .

    3
    • Habarnistul ,
      ” Dacă politicienii nu au vândut din rezervele armatei ”
      Am mai spus-o , la noi in uzina imediat dupa impartirea functiilor de conducere intre sefii locali CDR au venit negustorii de fier vechi de la Strehaia si au ” negociat ” cumpararea stocului de inox de mobilizare industriala ,pastrat in secret intr-o magazie .
      Asta a fost colo prin 97 parca .
      Dar anul acesta s-au trezit ca nu pot reporni productia de explozivi din cauza lipsei stocului de mobilizare de materii prime .
      Nu mai vorbesc de stocul de munitii de razboi , Afacerea Tigareta , se stie cum s-au adus tigari in contrapartida / contrabanda cu munitii .
      .

      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *